14 Februarie 2023
Vă salută cea împreună-aleasă, care este în Babilon, și Marcu, fiul meu.
1 Petru 5.13
Ioan Marcu (5)
Ultima oară când citim despre Marcu în Fapte este atunci când pleacă împreună cu Barnaba în Cipru (Fapte 15.39). După mulți ani, el se va afla în Babilon, după cum ne spune Petru la sfârșitul primei sale epistole. Nu știm unde a fost între timp, însă cu siguranță că rugăciunile mamei sale, Maria, l-au urmărit în toată această perioadă. Mama sa era o femeie a rugăciunii, așa cum casa ei era casă de rugăciune (Fapte 12.12).
Babilon se afla la aproximativ o mie de kilometri est de Ierusalim. Pentru a ajunge acolo, Marcu a trebuit să călătorească în direcția opusă insulei Cipru. În acele zile, o astfel de călătorie implica multe pericole, iar ea ne vorbește despre acea schimbare spirituală de direcție care are loc atunci când ne abatem în viața de credință (2 Corinteni 7.10,11).
Când Marcu a ajuns în Babilon, l-a găsit acolo pe unul care eșuase și el în credincioșia față de Domnul, dar care acum era cu totul calificat să-i ajute pe alții, fiindcă Domnul îl restabilise. Petru se îndoise de devotamentul celorlalți ucenici înainte să se lepede el însuși de Domnul (Matei 26.31-35), iar acum apostolul, odinioară un iudeu devotat, lucra printre descendenții iudeilor care rămăseseră în Babilon și care nu se întorseseră la Ierusalim cu Zorobabel sau cu Ezra. El își pierduse încrederea în sine însuși, iar acum răspândea harul lui Dumnezeu către cei pierduți și neînsemnați (Luca 15.6; Ioan 21.15). Unui astfel de credincios a putut Domnul să i-l încredințeze pe Marcu.
Se pare că Marcu era bine cunoscut de credincioșii iudei din diaspora, care probabil îi apreciau familia foarte mult. Marcu avea însă nevoie să fie într-o relație bună cu Domnul Însuși. Prin lucrarea sa, Petru a reușit să formeze o legătură spirituală profundă între el și Marcu, fiindcă îl numește fiul său. Lăudat să fie Domnul pentru lucrarea Sa de Păstor, făcută în viețile acestor doi oameni, lucrare care i-a făcut să se pocăiască și să-L urmeze! Fie ca și noi să răspundem dragostei Sale în același fel și să-i ajutăm și pe alții în a fi restabiliți spiritual (Galateni 6.1)!
S. Attwood
Înțelepciunea este bună pentru sufletul tău: dacă o vei găsi, ai un viitor și nu ți se va tăia așteptarea.
Proverbe 24.14
Meditații
Nuiaua lui Dumnezeu este un creion cu care conturează chipul lui Hristos mai clar în noi.
Există mii de lucruri pe care le putem dobândi și care pot fi numite drept lucruri mari în ochii lumii, dar, privite din perspectiva veșniciei, să nu aibă, de fapt, nicio valoare.
După cum aurul veritabil se curăță în foc, tot așa credința se călește în vremuri neprielnice.
Moartea lui Isus pe cruce a arătat ce este omul, ruina sa totală și ura sa față de Dumnezeu. Dar, de asemenea, prin această moarte a strălucit în toată frumusețea sa dragostea lui Dumnezeu în Hristos.
Să privim la minunăția creației care ne înconjoară și să fim încredințați că totul mărturisește despre puterea veșnică a lui Dumnezeu și despre bunătatea Lui, care rămân pentru totdeauna.
Viața cu Mântuitorul Isus Hristos este o speranță fără sfârșit. Viața fără El este un sfârșit fără speranță.
Fie că vrem, fie că nu vrem, faptele noastre vorbesc mai mult decât cuvintele noastre.
Ultimul cuvânt al lui Dumnezeu pentru tine nu este niciodată suferință, necaz, grijă, ci este soluție, ajutor, mângâiere, bucurie.
Citirea Bibliei: Exod 26.15-30 · Luca 10.17-29
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
FII CREDINCIOS! – Fundația S.E.E.R. România
„Ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri…” (Matei 25:21)
În Sfânta Scriptură, a fi credincios înseamnă a fi devotat lui Dumnezeu, statornic față de angajamentul luat, demn de încredere și perseverent. Pe tine te caracterizează aceste atribute? Ar trebui, pentru că loialitatea față de Dumnezeu îți aduce mari beneficii. „Un om credincios este năpădit de binecuvântări…” (Proverbele 28:20). Dar Domnul Isus ne-a spus: „mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.” (Matei 20:16). Oare din ce cauză este așa? Pentru că dacă talentul și calitățile îți deschid ușa și îți oferă locul de muncă, caracterul și credincioșia te vor ajuta să-l păstrezi.
Când vine vorba despre credincioșie, Dumnezeu te va pune la încercare pe două planuri:
1) Credincioșia ta față de viziunea altcuiva. „Dacă n-aţi fost credincioşi în lucrul altuia, cine vă va da ce este al vostru?” (Luca 16:12). Dacă ești critic, caustic, te văicărești, ești suspicios sau te compari mereu cu alții, vei fi descalificat în raport cu ce a pregătit Dumnezeu pentru tine. Credincioșia cere slujire cu dragoste și smerenie.
2) Credincioșia ta în lucrurile mărunte. „Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri… Pentru că celui ce are, i se va da, şi va avea de prisos; dar de la cel ce n-are, se va lua şi ce are!” (Matei 25:23, 29). Dumnezeu vrea să știe că ești demn de încredere. Iar tu dovedești asta prin slujirea ta față de alții și prin credincioșia ta în lucrurile mărunte. Acestea sunt principii biblice verificate, care nu funcționează numai în probleme spirituale, ci și în viața de zi cu zi.
Așadar astăzi, stai înaintea lui Dumnezeu în rugăciune și întreabă-te: „Sunt eu o persoană credincioasă?” Nu uita: când ești credincios, Dumnezeu te binecuvântează.
de Jean Koechlin
Psalmul 132
Această frumoasă cântare evocă ziua când împăratul David a urcat chivotul la Ierusalim (2 Samuel 6.17). Mai târziu, cu prilejul consacrării Templului, Solomon avea să–şi încheie rugăciunea cu versetele 8–10 (2 Cronici 6.41,42). Din punct de vedere profetic, acest psalm corespunde instaurării împărăţiei mileniale. Dumnezeu va intra în odihna Sa (v. 14); lumea întreagă va fi binecuvântată şi se va bucura (v. 15, 16); Hristos, adevăratul Fiu al lui David, va primi o coroană universală (v. 17, 18). Promisiunile necondiţionate ale lui Dumnezeu se vor împlini în El, prin El şi pentru El.
Dar, să remarcăm cu atenţie, acestea sunt consecinţa „tuturor necazurilor lui” (v. 1; comp. cu 1 Cronici 22.14; David este o imagine a lui Hristos, Împărat respins, în timp ce Solomon Îl reprezintă pe Mesia în glorie). De aceea, pentru că Hristos a suferit, El va fi şi preamărit; şi, pentru că a cunoscut aici, jos, munca dureroasă a sufletului Său, pământul se va bucura de odihna lui Dumnezeu.
Să apropiem, respectiv, versetul 2 de 11, versetul 5 de 13, versetul 8 de 14, versetul 9 de 16, versetul 10 de 17 şi 18. Constatăm că acel credincios care are pe inimă gloria lui Dumnezeu obţine punct cu punct împliniri care depăşesc toate speranţele lui. El are de–a face cu Acela care poate face infinit mai mult decât tot ce cerem sau gândim noi (Efeseni 3.20).
Mana Zilnica 