Mana Zilnica

13 Februarie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Și va fi așa: pe cel care va scăpa de sabia lui Hazael îl va ucide Iehu; și pe cel care va scăpa de sabia lui Iehu îl va ucide Elisei.

1 Împărați 19.17

S-a spus adesea că Ilie, profetul judecății, l-a uns pe Elisei, profetul harului, ca succesor al său. Ilie omorâse cu mâna lui patru sute cincizeci de profeți ai lui Baal. Acest verset ne spune că Elisei de asemenea avea să-i omoare pe vrăjmașii Domnului, însă acest lucru pare să fie cu totul nepotrivit cu caracterul său. Elisei a fost profetul prin care îndurarea și binecuvântarea s-au revărsat asupra văduvei și leprosului, asupra celor înfometați și asupra celor aflați în nevoie. În ce fel avea Elisei să omoare pe cineva?

Este bine să știm că un pasaj din Scriptură, care pare confuz la început, ne va oferi în cele din urmă, atunci când îl înțelegem, o lumină și o încurajare cu totul speciale. Există poate mai multe răspunsuri la această întrebare cu privire la Elisei, însă unul dintre ele vine prin cuvintele profetului Osea, prin intermediul căruia Dumnezeu a descris necredincioșia poporului Său, după care a adăugat: „De aceea i-am cioplit prin profeți; i-am ucis prin cuvintele gurii Mele” (Osea 6.5).

Chiar dacă slujirea lui Elisei a fost marcată de har, el a vorbit cu autoritatea lui Dumnezeu și a condamnat păcatul cu asprime. Unui împărat necredincios i-a spus: „Ce am eu a face cu tine? Mergi la profeții tatălui tău și la profeții mamei tale” (2 Împărați 3.13). Unui slujitor lacom i-a spus: „Este timp de luat …?” (2 Împărați 5.26). După ce a fost batjocorit de un ofițer al împăratului, i-a vestit acestuia că va vedea binecuvântările Domnului, dar că nu se va bucura de ele (2 Împărați 7.2).

Cuvintele Domnului au un mare efect atunci când sunt vorbite cu putere. Dacă dorim și noi să-I slujim Domnului, atunci să mânuim Cuvântul Său cu putere. Este un lucru potrivit voii Sale să tăiem în bucăți argumentele celor care iau o poziție contrară lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu, care este ca o sabie cu două tăișuri, va da întotdeauna pe față gândurile și intențiile inimii.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ce veți face voi în ziua pedepsei și a distrugerii care va veni din depărtare? La cine veți fugi după ajutor și unde vă veți lăsa bogăția?

Isaia 10.3

Podul basculant

În Evul Mediu existau multe cetăți care îi protejau pe locuitorii din împrejurime de atacurile dușmanilor. Un șanț adânc cu apă înconjura o astfel de fortăreață pentru a ține atacatorii la distanță. Un pod basculant era singura intrare în acel bastion. Imediat ce se ivea pericolul, solii alergau în satele din jur și le spuneau oamenilor să scape în cetate. Cine trecea la timp peste pod era în siguranță. Când dușmanul se apropia, podul era basculat. Atunci, fără o forță militară nu se mai putea intra în fortăreață.

În Biblie, Însuși Dumnezeu este comparat cu o fortăreață (Psalmul 71.3). Dumnezeu le oferă tuturor oamenilor protecție de judecata care se apropie. Astăzi, „podul basculant” mai este întins. Toți oamenii sunt invitați să găsească, prin credința în Isus Hristos, adăpost la Dumnezeu. În același timp, Cuvântul lui Dumnezeu ne arată că există doar această cale de a fi salvați. „Cine crede în Fiul are viața veșnică” (Ioan 3.36).

Prin moartea Sa, Isus Hristos a făcut un pod între noi și Dumnezeu peste prăpastia cauzată de păcatele noastre. Cine vine la Dumnezeu și crede în Isus Hristos este în siguranță în fața judecății.

Această ofertă durează de mult timp. Dar timpul de har se va încheia în curând și „podul” se va retrage. Cine va fi atunci afară va fi veșnic pierdut.

Citirea Bibliei: Exod 26.1-14 · Luca 10.1-16

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU PIERDE DIN VEDERE ȚINTA! – Fundația S.E.E.R. România

„Alerg spre ţintă, pentru premiu…” (Filipeni 3:14)

Apostolul Pavel scrie: „Alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. Gândul acesta dar să ne însufleţească pe toţi, care suntem desăvârşiţi; şi dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă.” (Filipeni 3:14-15). Am putea spune că apostolul Pavel descrie creștinul ca pe un „om al țintelor”. În vremea lui Pavel, ținta era lovită de o săgeată, însă în zilele noastre, ținta poate fi lovită și într-un poligon de trageri. Dacă ai tras vreodată la țintă, știi despre ce vorbim.

Din punct de vedere spiritual, noi putem învăța două lucruri:

1) Ținta noastră trebuie să fie fixă! Adică raiul. Când ai în vizor centrul țintei, un lucru aparent minor, precum răsuflarea ta, te poate face s-o ratezi. La fel este și în plan spiritual. Apostolul Pavel ne spune să facem un lucru simplu: „uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiu…” El nu se referă la mântuirea noastră. Domnul Isus a câștigat-o și ne-a oferit-o deja – fără plată, prin har. Nu, aici e vorba despre împlinirea destinului dat de Dumnezeu și despre obținerea răsplătirii care ne așteaptă.

2) „Glonțul” tău trebuie să aibă cantitatea potrivită de pulbere, altfel va cădea înainte de a atinge ținta. Înțelegi ideea? Pulberea este puterea ta! De unde vine ea? De la Duhul Sfânt! Domnul Isus a spus: „voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului.” (Faptele Apostolilor 1:8). Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta – nu pierde din vedere ținta spre care alergi!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 130, 131

Nu asuprirea din Psalmul 129, ci sentimentul păcatului a aşezat sufletul celui drept în „adâncuri” (Psalmul 130.1). Cu toate acestea atât de jos cât se simte el poate de acolo să–L cheme întotdeauna pe Dumnezeu. „La El este belşug de răscumpărare” (v. 7).

Versetul 4 ne uimeşte poate. Ni se părea că iertarea are ca efect mai degrabă risipirea temerii. Este însă invers! Cunoaşterea harului sensibilizează profund conştiinţa; pentru că noi ne măsurăm grozăvia situaţiei noastre prin efortul făcut de Mântuitorul nostru pentru a ne salva din ea (citiţi Romani 6.14 şi 1 Petru 1.17b-19).

În Psalmul 131 vedem cum încercările unui credincios contribuie în mod util la a-i smeri şi zdrobi voinţa proprie (v. 1). Dumnezeu le îngăduie, iar el trebuie să I se supună. După ce i s-a luat ceea ce iubea, sufletul lui este ca „înţărcat” (v. 2). El seamănă cu un copilaş privat dintr-o dată de laptele mamei, însă întotdeauna lângă mama lui. Pe moment, el nu poate înţelege că aceasta este o condiţie pentru creşterea lui. Tot astfel, Domnul găseşte cu cale uneori să ne ia ceea ce ne părea preţios şi absolut necesar, pentru a ne obliga să aşteptăm totul numai de la El (v. 3; recitiţi Psalmul 130.5–7).