Mana Zilnica

Mana Zilnica

20 Februarie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Iată, fiii sunt o moștenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată.

Psalmul 127.3


Chiar dacă în Scriptură nu sunt îndemnuri sau porunci adresate în mod direct mamelor, există multe mențiuni despre ele în Biblie și paginile ei abundă de exemple pentru instruirea acestora în dreptate și evlavie. Din acestea, ca și din observațiile desprinse din viața de fiecare zi, înțelegem cu ușurință că mamele ocupă locul cel mai important sau mai influent în cămin și au un rol hotărâtor, fie în bine, fie în rău, asupra copiilor care sunt sub influența și sub îngrijirea ei.

Mama le transmite copiilor tonul moral și virtuțile, în timp ce tatăl le transmite statutul social. Aceasta este semnificația expresiei atât de des întâlnită, în cărțile istorice ale Bibliei, cu privire la împărații lui Israel și ai lui Iuda: „Numele mamei sale era …”. Istoria dovedește faptul că mamele au avut o mare putere morală și o mare influență asupra copiilor, fie în bine, fie în rău. Cât de important este deci pentru mame să aibă o gândire spirituală, căutând mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, astfel încât ele să-și împlinească rolul încredințat de Dumnezeu în casele lor, spre gloria Domnului, și să-și îndrume copiii în mod corect spre Domnul!

Cuvintele adresate de fiica lui Faraon mamei lui Moise, în Exod 2.9, au fost adesea citate ca un moto privitor la ceea ce Dumnezeu spune, ca să zicem așa, oricărei mame atunci când îi încredințează un copil. „Ia copilul acesta și alăptează-mi-l, și îți voi plăti.” Aceasta este porunca Domnului pentru orice mamă în ale cărei brațe El pune un nou-născut. Ce privilegiu binecuvântat să hrănești și să crești un copil pentru Domnul! Ce măreață și nobilă lucrare este încredințată unei mame și ce minunată răsplată din partea cerului le va fi dată celor care se vor dovedi credincioase față de ceea ce le-a fost încredințat!

R. K. Campbell


SĂMÂNȚA BUNĂ

Pregătește-te să-L întâlnești pe Dumnezeul tău!

Bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri.

Amos 4.12; Luca 10.20


Mormântul cu numele meu

Industriașul Carl Mez (1808-1877) a traversat într-o zi de iarnă cimitirul din Königsfeld. Un strat de zăpadă acoperea majoritatea pietrelor funerare. Pe una dintre ele fără zăpadă, protejată de ramurile unui brad, ochii bărbatului s-au oprit asupra inscripției pe care era scris „Carl Mez”. Era chiar numele său! Nu-l cunoștea pe omonimul său care se odihnea aici. Dar faptul că propriul său nume era atât de vizibil în cimitir l-a tulburat și s-a întrebat: „Unde aș fi dacă trupul meu ar fi îngropat sub această piatră?”.

L-a străbătut un fior rece, care reflecta starea sa interioară. Carl Mez a îngenuncheat, mărturisindu-și păcatele și indiferența față de dragostea lui Dumnezeu. Mesajul evangheliei, pe care îl auzise de multe ori, dar pe care îl ignorase, a devenit deodată viu. Carl Mez și-a predat inima Domnului în rugăciune, s-a întors la Dumnezeu și a primit pace interioară. De atunci, modul său de viață a arătat Cui îi aparține.

Dumnezeu folosește astfel de „coincidențe” pentru a ne atrage atenția. Iar dacă ne vorbește prin situații extreme, ating acestea oare urechea noastră? Ele ni se adresează personal: Ce înseamnă pentru mine Isus Hristos și moartea Lui pe cruce? Unde voi fi eu atunci când numele meu – poate mai devreme decât m-am așteptat – va fi gravat pe o piatră de mormânt?

Citirea Bibliei: Exod 29.1-18 · Luca 12.1-12


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM NE SCHIMBĂ DUMNEZEU (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Mijloacele de vindecare pentru cel rău sunt bătăile şi vânătăile până la rană”. (Proverbele 20:30)


Un alt mod prin care ne schimbă Dumnezeu este prin circumstanțe. Probleme, greutăți, necazuri, încercări și stres, toate acestea ne atrag atenția.

C.S. Lewis a spus: „Durerea insistă să fie băgată în seamă. Dumnezeu ne șoptește în plăcerile noastre, dar strigă la noi în durerile noastre.” Traducerea realizată de autorul și clericul anglican John B. Phillips, a versetelor din Romani 8:28-29, sună așa: „Acelora care Îl iubesc pe Dumnezeu, care sunt chemați după planul Lui, tot ceea ce li se întâmplă se încadrează într-un tipar al binelui. Dumnezeu i-a ales să poarte asemănarea familială cu Fiul Său.”

Nimic nu poate surveni în viața ta fără permisiunea Tatălui tău ceresc; totul trebuie „filtrat prin Tatăl”. Partea interesantă este că Dumnezeu se folosește de circumstanțe, dar pe El nu-L interesează sursa lor.

Deseori noi singuri ne facem probleme.

Alteori, ele sunt cauzate de ceilalți.

Sigur, și diavolul pricinuiește anumite lucruri.

Însă sursa necazurilor și-a problemelor nu este relevantă.

Dumnezeu a zis: „toate lucrurile lucrează… spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său… i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său.” Iar acest lucru înseamnă că nu există nicio împrejurare din care să nu putem învăța, dacă ne păstrăm atitudinea corectă!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 140


Acest psalm ne permite să întrevedem cât va avea de suferit rămăşiţa credincioasă în timpul greu al necazului celui mare. Harul lui Dumnezeu nea păzit, până acum, de prigoană în ţara noastră. Dar uneori este bine să ne punem această întrebare: dacă mâine va trebui din nou să sufăr pentru că sunt creştin, aş mai dori eu atunci să port acest nume?

De altfel, niciodată să nu uităm că avem dea face neîncetat cu vrăjmaşi cu atât mai periculoşi, cu cât ne sunt mai familiari. Despre acest om rău, violent (v. 1), care se gândeşte la rău (v. 2), careşi ascute limba ca un şarpe (v. 3) şi care încearcă sămi împiedice paşii (v. 4), epistola către Romani îmi relevă un lucru înspăimântător: el locuieşte în propria mea inimă (Romani 3.13; 7.17). Dar aceeaşi epistolă conţine, dacă am putea spune aşa, invitaţia la decesul lui (citiţi Romani 6.6). Moartea ma scăpat de „omul cel vechi”; deci nu mai trebuie să mă lupt cu el, ci săl socotesc ca răstignit împreună cu Hristos. Cât despre vrăjmaşul din afară, Satan, tot Dumnezeu mă apără de el. „Domnul Dumnezeu este tăria mântuirii mele, ~ spune cel credincios ~ Tu mi-ai acoperit capul în ziua bătăliei” (v. 7).

„Coiful mântuirii” este o piesă indispensabilă a armurii complete a lui Dumnezeu (Efeseni 6.17).

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: