30 Iunie 2026
DOMNUL ESTE APROAPE
Să nu murmurați, cum au murmurat unii dintre ei și au pierit prin Nimicitorul. Și toate acestea li se întâmplau ca pilde și au fost scrise pentru avertizarea noastră, peste care au ajuns sfârșiturile veacurilor.
1 Corinteni 10.10,11
Nu suntem și noi, precum Israel, înclinați să privim mai degrabă la dificultățile care ne înconjoară, decât la Dumnezeul binecuvântat care a luat asupra Lui misiunea de a ne trece prin toate și de a ne duce în siguranță în împărăția Sa eternă? De ce suntem câteodată abătuți? De ce ne plângem? De ce se aud în mijlocul nostru cuvinte de nemulțumire și de nerăbdare, mai degrabă decât cântări de laudă și de mulțumire? Răspunsul este simplu: fiindcă îngăduim ca împrejurările să‑L ascundă pe Dumnezeu din fața ochilor noștri, în loc să lăsăm ca Dumnezeu să fie acoperitoarea ochilor noștri și Obiectul perfect al inimilor noastre.
Mai mult, care este motivul pentru care eșuăm în mod atât de trist în a manifesta poziția noastră de oameni cerești, în a lua în stăpânire ceea ce ne aparține ca și creștini, în a ne însuși moștenirea spirituală și cerească pe care Hristos a dobândit‑o pentru noi și în care a intrat ca Înainte‑Mergător al nostru? Care este răspunsul? Un singur cuvânt: necredința!
Despre Israel citim că „ei n‑au putut intra [în Canaan] din cauza necredinței” (Evrei 3.19). La fel stau lucrurile și cu noi: eșuăm în a intra în moștenirea noastră cerească; eșuăm în a lua în stăpânire, în mod practic, partea noastră; eșuăm în a umbla, zi de zi, ca un popor ceresc, care nu are nici loc, nici nume, nici parte pe acest pământ, neavând nimic de‑a face cu această lume, decât că o străbate ca străin și călător, mergând pe urmele Celui care Și‑a luat locul în ceruri. Și de ce eșuăm? Din cauza necredinței! Credința nu este la lucru și, prin urmare, cele care se văd exercită o mai mare putere asupra inimilor decât cele care nu se văd. Fie ca Duhul Sfânt să întărească credința noastră, să dea energie sufletelor noastre și să ne conducă înainte și în sus, astfel încât să nu fim găsiți doar vorbind despre viața cerească, ci trăind‑o spre slava Celui care, în harul Său infinit, ne‑a chemat la ea.
C. H. Mackintosh
SĂMÂNȚA BUNĂ
Ajunge zilei necazul ei
Nu vă îngrijorați deci pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși.
Matei 6.34
Versetul de astăzi nu este o scuză pentru a fi indiferenți și neprevăzători cu privire la răspunderile noastre în zilele care vin. De la a ne lua măsurile de protecție contra furtunii, până la îndatoririle școlare pentru a reuși la examene, trebuie să ne pregătim pentru ceea ce ni se cere.
Dar îngrijorarea este cu totul alt lucru. Înseamnă a ne mâhni peste măsură privind spre ziua de mâine. Înseamnă a ne alarma, imaginându‑ne consecințe negative. Când ne uităm la valuri, frica se strecoară pe nesimțite și ne paralizează, ajungând să ne dărâme. Dar acest lucru nu trebuie să fie așa. Domnul ne încurajează să privim la El în mijlocul necazului și să rămânem în pace. Să privim nu la împrejurări, ci la Cel care controlează împrejurările! Locul de muncă este instabil? Situația economică este înrăutățită? Intervenția chirurgicală nu are șanse? Să facem din orice greutate un subiect de rugăciune! Domnul ne încurajează: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău” (Isaia 41.10). În dificultățile pe care le întâmpinăm, El nu ne lasă singuri nici măcar pentru o secundă. El ne asigură: „Nu vă voi lăsa și nu vă voi părăsi niciodată” (Evrei 13.5).
S‑ar putea să ajungem până acolo, încât, răscoliți de griji, să stăm treji toată noaptea. Nu ne putem găsi odihna, pentru că problemele apasă prea greu asupra noastră. Nu știm cum să ne achităm de îndatoririle de a doua zi. Domnul nostru cunoaște toate grijile care ne fură somnul și El ne asigură de intervenția Sa: „Nu vor fi rușinați cei care Mă așteaptă” (Isaia 49.23). „V‑am spus acestea, ca să aveți pace în Mine. În lume aveți necaz, dar îndrăzniți: Eu am învins lumea” (Ioan 16.33).
Citirea Bibliei: Daniel 2.17-30 · Psalmul 38.1-11
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
Isaia 66.1‑24
Ierusalimul va fi un subiect de bucurie pentru credincioşii poporului, după cum îndeamnă şi v. 10: „Bucuraţi‑vă împreună cu Ierusalimul şi veseliţi‑vă cu el, toţi cei care‑l iubiţi“. Tot acestora li se adresează şi Psalmul 122.6: „Rugaţi‑vă pentru pacea Ierusalimului! Cei care te iubesc vor prospera“. Ca răspuns la această rugăciune, pacea se aşterne peste cetate şi devine centrul de la care se răspândeşte către toate naţiunile cunoştinţa gloriei lui Dumnezeu.
Domnul este şi astăzi la fel de atent faţă de rugăciunile celor care iubesc Adunarea Lui (Psalmul 122.6; 2 Corinteni 11.28). Să cerem ca aceasta să rămână în pace şi să poată manifesta gloria Domnului Hristos aici, jos, pe pământ.
Chiar şi în mijlocul fericirii milenare trebuie să rămână o mărturie vizibilă a pedepsirii nelegiuiţilor, o privelişte cutremurătoare, ca aducere‑aminte, cum a fost mormanul de pietre de pe mormântul lui Absalom (2 Samuel 18.17). Astfel se încheie această frumoasă carte a lui Isaia, cea mai întinsă dintre toate profeţiile, cea mai des citată în Noul Testament (de circa şaizeci de ori) şi cea care acordă cel mai mare spaţiu Domnului Isus în suferinţele şi gloriile Sale.
Cartea Ieremia a fost plasată după Evanghelia după Matei, începând cu 3 septembrie.
UN OBICEI CARE ÎMBOGĂȚEȘTE VIAȚA | Fundația S.E.E.R. România
„Seara, dimineaţa şi la amiază, oftez şi gem și El va auzi glasul meu.” (Psalmul 55:17)
O mănăstire europeană veche, situată pe o stâncă înaltă, era accesibilă doar cu ajutorul unui coș care era susținut de o singură frânghie atașată de o serie de scripeți. Într-o zi, un vizitator îngrijorat a observat că frânghia era uzată în mai multe locuri. Sperând să-și aline anxietatea, l-a întrebat pe călugărul care călătorea cu el: „Cât de des schimbați frânghia?” Călugărul i-a răspuns stoic: „Oricând se rupe!”
Serios vorbind, așteptarea ca cel mai rău lucru să se întâmple înainte de a lua măsuri este o strategie de viață riscantă. La fel cum bunul simț ne dictează că mașinile, sănătatea și relațiile necesită atenție și întreținere în mod continuu, aceeași strategie se aplică și vieții tale spirituale. De ce?
Deoarece noi devenim ceea ce practicăm în mod constant în umblarea noastră cu Dumnezeu. Așadar rutina și repetiția sunt salvatoare pentru viața spirituală. Excelența spirituală nu este o acțiune, ci un obicei! Gândește-te la rugăciune și la meditație: ele sunt menite să fie obiceiuri pe care să le practici zilnic, nu sunt niște excepții. Nu aștepta până când se rupe frânghia, ci încorporează-le în viața ta! Rugăciunea trebuie să fie mai întâi o disciplină spirituală. Cuvântul lui Dumnezeu o desemnează ca fiind un obicei de viață și nu doar o activitate. Apostolul Pavel ne învață să facem „în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa şi rugăciune” (Efeseni 6:18) și de asemenea să ne rugăm neîncetat (vezi 1 Tesaloniceni 5:17). Psalmistul David a înțeles acest principiu. El mărturisea: „Seara, dimineaţa şi la amiază, oftez şi gem.” Și Daniel a practicat acest lucru: „de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte.” (Daniel 6:10)
Această rutină a fost una puternică și eficientă pentru cei doi bărbați – și este una care va funcționa și pentru tine, dacă o pui în practică.
Mana Zilnica 