Mana Zilnica

27 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Astfel că legea a fost îndrumătorul nostru spre Hristos, ca să fim îndreptățiți din credință. Însă, după ce a venit credința, nu mai suntem sub îndrumător; pentru că toți sunteți fii ai lui Dumnezeu, prin credința în Hristos Isus.

Galateni 3.24‑26

Îndrumătorul și îndrumarea lui sunt doar mijloace pentru atingerea unui scop. Îndrumătorul trebuie, bineînțeles, să‑și dea silința să‑și pună elevii pe drumul cel bun. El însă eșuează complet dacă își ține elevii pentru totdeauna sub autoritatea lui, aceștia fiind încontinuu dependenți de el pentru orice lucru. Din contră, îndrumarea și învățătura lui trebuie să‑i facă pe elevi, în cele din urmă, independenți de ajutorul lui.

Acesta a fost adevăratul rol al legii: acela de a îndrepta sufletele către Hristos. Legea este un învățător puternic pentru toți cei care o ascultă cu sinceritate, fiindcă ea ne învață cât de urgentă este nevoia noastră de Hristos. Ea conduce sufletul către un simțământ profund al ruinei cauzate de păcat și, în consecință, către nevoia după Acela care poate curăți de păcat – după Domnul Isus Hristos. Nu că legea ne‑ar aduce la Hristos, ci ea este îndrumătorul nostru până la Hristos, adică sfârșitul legii a fost Hristos: legea a arătat către Hristos. El este Cel care, acum revelat, este Obiectul credinței care îndreptățește. „Căci Hristos este sfârșitul legii pentru îndreptățirea oricăruia care crede“ (Romani 10.4).

Acum, odată cu venirea lui Hristos, a venit și credința, care este acea energie independentă de orice altceva în afară de Dumnezeul revelat în Hristos. De ce atunci să pui cerințe ale legii asupra celui care a învățat ce înseamnă să umble prin credința personală în Dumnezeu? Nu mai este nevoie de niciun îndrumător. „Hristos ne‑a pus în libertate; rămâneți deci tari și nu vă prindeți din nou într‑un jug al robiei!“ (Galateni 5.1).

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Sunt o cauză pierdută…“

Voi cercetați Scripturile, pentru că gândiți că în ele aveți viață eternă, și tocmai ele dau mărturie despre Mine.

Ioan 5.39

După prezentarea evangheliei, un tânăr i s‑a adresat predicatorului: „Sunt o cauză pierdută. Nu cred în nimic“. — „Și ce te aștepți să fac eu?“, l‑a întrebat predicatorul. — „De un lucru sunt totuși convins: credința îl face pe om fericit. Pentru asta vă invidiez! Dar ce trebuie să fac eu? Ce să studiez?“ — „Numai Biblia!“ — „Păi ce rost are să o citesc, dacă eu nu cred că ea este Cuvântul lui Dumnezeu?“

Atunci evanghelistul și‑a deschis Biblia, a citit versetul din Ioan 5.39 și i‑a spus: „Scripturile însele mărturisesc despre originea lor divină și despre dumnezeirea Domnului Isus“. — „În regulă. Voi citi Biblia. Și ce altceva trebuie să fac?“ — „Să te rogi!“ — „Dar de ce să mă rog la Dumnezeu, dacă nu cred deloc în El?“ — „Lipsa aceasta nu este un obstacol, dar trebuie să fii sincer. Dumnezeu îi răspunde celui care Îl caută cu sinceritate.“ — „Altceva?“ — „Cere‑I lui Dumnezeu să îți deschidă mintea, ca să înțelegi. Și apoi acționează în consecință!“ — „Asta e tot?“ — „Da, chiar tot!“

Două săptămâni mai târziu, tânărul a venit din nou la predicator și i‑a mărturisit: „Am citit ceea ce mi‑ați spus. Apoi I‑am cerut lui Dumnezeu să mi Se arate și să‑mi dea o dovadă că Biblia este Cuvântul Său și că Isus Hristos este Fiul Său și Mântuitorul păcătoșilor. Apoi mi s‑a clarificat cine este Isus și ce a făcut El pentru mine, așa că, în cele din urmă, am acceptat invitația Lui. Cu sufletul mâhnit, m‑am plecat înaintea Lui în rugăciune; și am găsit pace. Acum știu că El mă iubește și că păcatele mele sunt îndepărtate pentru totdeauna, prin puterea sângelui Său“.

Citirea Bibliei: Daniel 1.1-8 · Psalmul 37.12-20

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 63.15‑19; 64.1‑12

Rămăşiţa credincioasă şi‑a amintit de „marile binefaceri“ cu care Domnul Îşi copleşise odinioară poporul (63.7). După atâtea dovezi de dragoste, ar mai putea El acum să‑i abandoneze? Ei apelează la inima acestui Dumnezeu milos, care este Tatăl lor, şi‑L roagă: „Priveşte din ceruri…“; şi nu se opresc la atât, ci strigă: „Ah, dacă ai despica cerurile, dacă ai coborî…“ (64.1). Strigătul acesta a găsit răspuns: Domnul Hristos a coborât, prima dată pentru mântuirea noastră; şi va mai coborî încă o dată, pentru a‑i elibera pe cei ai Săi din încercare şi pentru a‑i nimici pe vrăjmaşii lor (Psalmul 18.9; 144.5).

Versetul 6 compară „toate faptele noastre drepte“ cu „o haină mânjită“. Despre păcatele noastre înţelegem uşor că sunt aşa, dar şi faptele noastre drepte? În adevăr, şi ele tot aşa sunt! Tot ce am putut face bun şi drept înainte de convertirea noastră sunt zdrenţe care nu fac altceva decât să scoată în evidenţă mizeria, în loc să o ascundă. Dar Domnul înlocuieşte aceste veşminte murdare cu hainele mântuirii şi cu mantaua dreptăţii (61.10; Zaharia 3.1‑5).

Modelaţi precum lutul pe roata olarului (v. 8), noi nu avem nicio valoare prin ţărâna din care am fost plămădiţi (Psalmul 100.3). Singura care contează este munca Lucrătorului divin care face din noi „vase de onoare…“ (2 Timotei 2.21).

SĂ ÎNȚELEGEM DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România

„Dragostea desăvârşită izgoneşte frica…” (1 Ioan 4:18)

Dumnezeu te iubește necondiționat în orice moment – dar tu trebuie să primești dragostea Lui! Numai atunci când faci asta, poți să-L iubești pe Dumnezeu, și să extinzi dragostea Lui către alții. Cu alte cuvinte, nu poți da ceea ce nu ai! Apostolul Pavel a scris: „Dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.” (Romani 5:5) Asta înseamnă că, atunci când îți dedici viața lui Hristos, Duhul Sfânt vine să locuiască în inima ta și aduce cu El dragostea lui Dumnezeu. Întrebarea este: ce faci cu acea dragoste? O respingi, deoarece crezi că nu ești suficient de bun? Te-ai gândit vreodată că tu ai o relație cu tine însuți, și până nu înveți să te iubești pe tine însuți, nu vei putea niciodată să-L iubești pe Dumnezeu sau pe altcineva? Ioan spune: „În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica.” (1 Ioan 4:18) Un autor a scris: „Am încercat ani de zile să arăt o „dragoste perfectă”, și am eșuat zilnic. Credeam că dragostea desăvârșită se referă la iubirea mea perfectă față de ceilalți. Apoi, Dumnezeu mi-a arătat că singura „dragoste desăvârșită” era dragostea Lui pentru mine – El este singurul care poate iubi perfect! Odată ce acest lucru a devenit clar, am început să mărturisesc: „Nu iubesc tot ceea ce fac, dar mă iubesc așa cum sunt, pentru că Dumnezeu mă iubește așa! Știu că trebuie să mă schimb și vreau să mă schimb. De fapt, cred că Dumnezeu mă schimbă în fiecare zi. Dar, între timp, nu voi respinge ceea ce Dumnezeu acceptă. Mă voi accepta așa cum sunt acum, știind că nu voi rămâne mereu așa!”

Așadar, Dumnezeu te iubește – crede și primește acest lucru!