Mana Zilnica

21 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Iosif mai trăiește și este cârmuitor peste toată țara Egiptului.

Geneza 45.26

Frații lui Iosif dau mărturie despre un Iosif viu și înălțat, tot așa cum în timpul nostru este privilegiul celor credincioși să mărturisească despre un Hristos înviat și înălțat. Este o mărturie atât de incredibilă pentru mintea naturală, încât ea este respinsă cu necredință. Așa a fost și în cazul patriarhului Iacov. Expunerea necredinței lui a fost primul rezultat al auzirii veștii bune. Cu douăzeci de ani înainte, aceiași oameni îi aduseseră o veste mincinoasă, însoțită de dovezi prin care să‑și susțină minciuna lor. Și, fără a face investigații, Iacov crezuse minciuna lor. „Fără îndoială, Iosif a fost sfâșiat!“, spusese el. Acum fiii lui îi aduc o veste adevărată despre Iosif și, deși este însoțită de dovezi pentru a‑și susține afirmațiile, Iacov se îndoiește: „Inima lui a rămas rece, pentru că nu‐i credea“. Doar o lucrare a harului îl poate face pe om să creadă adevărul. Prin urmare, citim că aceia care cred în Numele lui Hristos „au fost născuți nu din sânge, nici din voia cărnii, nici din voia omului, ci din Dumnezeu“ (Ioan 1.13).

În cazul lui Iacov, harul a biruit necredința. Fiii lui au repetat „toate cuvintele pe care li le spusese Iosif“. Mai mult, ei i‑au arătat lui Iacov „carele pe care le trimisese Iosif ca să‐l ducă“. Harul și bunătatea lui Iosif au zdrobit necredința lui Iacov. „Când a văzut carele pe care le trimisese Iosif ca să‐l ducă, duhul lui Iacov, tatăl lor, s‐a înviorat. Și Israel a zis: Destul! Iosif, fiul meu, este încă în viață.“ Aceasta este mărturisirea credinței. El a crezut cu inima și a mărturisit adevărul cu buzele.

La început poate că și noi am ascultat vestea bună cu necredință, dar, pe măsură ce auzim harul cuvintelor lui Hristos și vedem tot ceea ce a fost înfăptuit ca noi să putem fi binecuvântați, inimile noastre sunt biruite – bunătatea lui Dumnezeu ne conduce la pocăință – și credem în inimile noastre. Tot așa cum Iacov a văzut că Iosif a pregătit totul pentru ca el să poată fi binecuvântat în mod personal, și noi vedem că Hristos a făcut o lucrare măreață pentru ca noi, în mod individual, să putem fi mântuiți și că Dumnezeu este satisfăcut cu acea lucrare, căci L‑a înviat pe Hristos dintre cei morți. Noi credem în inimile noastre, Îl mărturisim pe Hristos cu buzele noastre și suntem mântuiți (Romani 10.10).

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pavel și Barnaba în călătoria misionară

S‑au întors, […] întărind sufletele ucenicilor, îndemnându‑i să stăruie în credință și spunând că în Împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.

Fapte 14.22

Pavel și Barnaba predică evanghelia harului în diferite orașe în timpul călătoriei misionare. Ca rezultat, oamenii ajung la pocăință, cred în Isus Hristos, primesc iertarea păcatelor și sunt salvați. Pe drumul de întoarcere, apostolii îi vizitează din nou pe acești noi credincioși, încercând să îi încurajeze în viața lor de credință:

Le‑au întărit sufletele. Această revigorare interioară are loc prin instruirea sănătoasă în Cuvântul lui Dumnezeu. Cu cât cunoaștem mai bine lucrarea de răscumpărare a Domnului Isus, cu atât mai mult ne este întărită siguranța mântuirii. De aceea, este foarte important să citim în mod regulat Biblia și să ascultăm predicarea Cuvântului. Să primim învățătura acelora pe care Domnul i‑a înzestrat să explice clar adevărul!

I‑au îndemnat să persevereze în credință. Relația de credință cu Domnul Isus trebuie cultivată zilnic, astfel încât să rămânem aproape de El și să contăm pe ajutorul Său. Cât de importantă este rugăciunea personală! Creștinii care Îl urmează pe Domnul de mult timp ne pot sprijini în acest sens, fiind un exemplu pentru noi prin încrederea lor statornică în El. Ca ucenici ai Domnului, trecem prin necazuri și prin dificultăți. Dacă suntem înrădăcinați în Cuvântul lui Dumnezeu și menținem o relație vie cu Domnul Isus, nu vom fi descurajați de astfel de ispite.

Citirea Bibliei: Geneza 47.27-48.7 · Psalmul 34.12-22

SCRIPTURILE În FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 58.1‑14

Această parte importantă a cărţii, care se deschide odată cu acest capitol, începe prezentându‑ne poporul postind şi întristându‑şi sufletul. Pentru că Domnul îl are în vedere tocmai pe „omul cu duhul zdrobit şi smerit“ (57.15 şi 66.2), ne putem întreba ce găseşte El de criticat. Versetele 3 şi 7 ne învaţă că Dumnezeu nu Se mulţumeşte numai cu simple forme religioase exterioare, nici cu declaraţii evlavioase. Prin gura unui alt profet, El ne pune tuturor o întrebare directă: „Cu adevărat, aţi postit pentru Mine, chiar pentru Mine?“ (Zaharia 7.5). În spatele unei frumoase evlavii de faţadă, câte lucruri nu‑şi pot găsi locul: împlinirea poftelor noastre, chiar şi în ziua sfântă a Domnului, duritate şi egoism, contestări şi certuri (v. 3,4), judecăţi şi critici (v. 9: „arătarea cu degetul“), chiar şi flecării (v. 13: „cuvinte deşarte“). Adevăratele exigenţe sau cerinţe ale lui Dumnezeu sunt, de fapt: să o rupem cu obiceiurile păcatului, cu aceste lanţuri care ne ţin sub puterea vrăjmaşului (v. 6; Daniel 4.27); Proverbe 18.13 ne aminteşte de milă, care este promisă aceluia care‑şi mărturiseşte fărădelegile şi se lasă de ele; suntem, de asemenea, învăţaţi să punem în practică dragostea în toate ocaziile care ni se ivesc (v. 7,10). Ce frumoase promisiuni sunt legate de această nouă umblare!

FII PREZENT CÂND ESTE NEVOIE DE TINE! | Fundația S.E.E.R. România

„Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.” (Galateni 6:2)

Când suntem tineri, sănătoși, capabili și implicați social, putem merge unde dorim și putem face ce vrem. Cum se spune, „Lumea este la picioarele noastre!” Rareori ne gândim că suntem înconjurați de oameni care, din cauza vârstei, a dizabilităților, a bolii sau a izolării sociale și fizice, nu mai pot beneficia de aceleași avantaje ca noi. Ei depind de compasiunea și grija altora pentru a-și satisface nevoile zilnice de bază. Din păcate, cultura noastră orientată spre tinerețe și centrată pe sine ignoră și marginalizează adesea astfel de persoane: în esență, îi exilează la marginea vieții. Valoarea lor intrinsecă este desconsiderată, iar contribuția lor la societate este în mare parte uitată. Dar nu acesta este modul prin care vrea Dumnezeu să vedem și să facem lucrurile! Apostolul Pavel ne spune să ne „purtăm sarcinile unii altora şi vom împlini astfel legea lui Hristos”. De reținut: nu este o sugestie; este o lege, o poruncă divină pe care toți trebuie s-o împlinim, de partea aceasta a cerului! Dacă nu ascultăm, vom suporta consecințele la judecata de apoi. Legea Sa, a iubirii, este ilustrată în Matei 25:31-46. El le va spune celor din dreapta Lui: „Am fost flămând… însetat… străin… gol… bolnav… în închisoare, și voi mi-ați împlinit nevoile. Fiecare act de compasiune pe care îl faceți pentru cineva este înregistrat, în favoarea voastră, ca și cum Mi l-ați fi făcut Mie!”

Iar celor din stânga Lui, Domnul le va spune: „Am fost flămând… însetat… străin… gol… bolnav… în temniță, și n-ați venit la Mine. Ori de câte ori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut!”

Mesajul este clar și răspicat: dacă vrei cu adevărat să-L slujești și să-L urmezi pe Isus, trebuie să-ți arăți dragostea pentru ceilalți în moduri practice. Cu alte cuvinte, fii prezent când este nevoie de tine – îți spune astăzi Dumnezeu!