Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the month “august, 2025”

31 aug. 2025

31 August 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și, când a luat cartea, cele patru făpturi vii și cei douăzeci și patru de bătrâni s-au prosternat înaintea Mielului, având fiecare o harfă și potire de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinților. Și ei cântau o cântare nouă, spunând: „Vrednic ești să iei cartea și să-i deschizi pecețile, pentru că ai fost înjunghiat și ai răscumpărat pentru Dumnezeu, prin sângele Tău, din orice seminție și limbă și popor și națiune“.

Apocalipsa 5.8,9

În acest capitol ni se prezintă o minunată scenă din cer. Acolo este Domnul Isus așezat. Odinioară, El a fost aici, unde noi încă ne aflăm, însă acum El nu mai este aici. Când Domnul Isus a fost pe acest pământ, iudeii și națiunile L-au lepădat și L-au atârnat pe o cruce. Această faptă cumplită a dat pe față inima ticăloasă și păcătoasă a omului, însă a descoperit totodată bogățiile nepătrunse ale harului lui Dumnezeu. Unde păcatul s-a înmulțit, harul s-a înmulțit și mai mult.

În timpul când Domnul este în cer, Dumnezeu, prin evanghelie, cheamă oameni de toate vârstele și de toate categoriile sociale, din orice seminție, limbă și popor, pentru a fi asociați cu Hristos în cer. Recunoaștem această lucrare atunci când auzim de suflete care sunt convertite în orice colț al lumii; în condiții de pace sau de război, în împotriviri sau în mijlocul dezastrelor naturale, Duhul lui Dumnezeu lucrează, nefiind împiedicat de nimic.

Ce îi atrage pe oamenii de toate felurile, în ciuda oricăror diferențe între ei? Nimic altceva decât Mielul lui Dumnezeu, care a fost înjunghiat. El, prin sângele Său prețios, i-a răscumpărat pentru Dumnezeu. Ei vor cânta o cântare nouă, care n-a mai fost niciodată cântată și care nu se va sfârși niciodată. Ea va fi cântată doar de cei care au fost răscumpărați în timpul când Hristos a fost lepădat. Acești credincioși vor fi uniți cu El ca Mireasă a Sa, pentru toată veșnicia.

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Tu nu dorești nici jertfă, nici dar de mâncare, ci Mi-ai străpuns urechile; nu ceri nici ardere-de-tot, nici jertfă pentru păcat.

Psalmul 40.6

Urechi pregătite

Cine este Cel care vorbește în acest verset? Însuși Fiul lui Dumnezeu! El Îi vorbește Tatălui Său despre întruparea Sa.

Fiul lui Dumnezeu a fost gata să vină ca Om în lume. De ce au fost pentru El așa de importante urechile? Pentru că a vrut să le arate creaturilor Sale cum se obține favoarea lui Dumnezeu: prin ascultare. El a știut că noi, oamenii, avem o problemă cu a asculta de glasul din ceruri. Dumnezeu a strigat, dar nimeni n-a răspuns (Isaia 50.2)! De aceea, Isus Hristos, în viața Sa pe pământ, Și-a deschis în fiecare zi urechile, ca să ne poată aduce nouă, oamenilor, un mesaj de la Dumnezeu.

Ce mesaj ajunge la urechea noastră? Dumnezeu ne vorbește despre planul Său veșnic. El dorește să aibă în jurul Său oameni răscumpărați în Fiul Său. Ei sunt copiii Săi iubiți, care stau înaintea Lui ca oameni sfinți și fără pată. Ca fii ai lui Dumnezeu, ei înțeleg gândurile Sale și au comuniune cu El.

Pentru a-i putea mântui pe oameni și pentru a-i putea aduce într-o poziție desăvârșită înaintea lui Dumnezeu, Domnul Isus a lăsat să I se pregătească un trup (Evrei 10.5). Iar pe baza morții Sale, noi suntem sfințiți prin credință, astfel că acum suntem făcuți potriviți pentru prezența lui Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Iov 38.39-39.18 · Fapte 18.23-28

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 12:19-40

În jurul lui David se strâng credincioşi din toate seminţiile, care-i recu­nosc autoritatea. De ici, de colo, sosesc în grupuri, unii mai nerăbdători decât alţii, „până a fost o tabără mare, ca tabăra lui Dum­nezeu“. Ţadoc, un tâ­năr viteaz şi puternic, este men­ţionat în mod spe­cial între ei. Pe cine ar putea Domnul să desemneze în felul acesta între cei din poporul Lui de astăzi?

Fiecare ostaş care i se alătură are caracte­rul lui parti­cular: Unii au curaj şi putere mai mare, alţii mai mult discernământ şi înţelepciu­ne, alţii mai multă vază sau integritate de spirit … Aşa este în mijlocul copiilor lui Dumnezeu. Di­feriţi unul faţă de altul, fiecare va străluci aparte printr-o virtute deosebită în caracterul lui: ener­gie, înţelepciune, răbdare, credinţă, dragoste, per­severenţă … Şi fiecare dintre aceste virtuţi Îi este cunoscută Dom­nului, care o remarcă în mod spe­cial, căci El este Singu­rul care le-a manifestat pe toate.

Scena cu care se încheie acest capitol ne duce cu gândul la Luca 12.37. Dar Stăpânul fără ase­mănare nu va lăsa nimănui altcuiva grija de a se ocupa de slujitorii Săi credincioşi, de luptătorii Săi obosiţi. El „Se va încinge, îi va face să se aşeze la masă, Se va apropia şi le va sluji“.

ȘTII ÎN CINE TE ÎNCREZI? | Fundația S.E.E.R. România

„El Însuşi ştia ce este în om.” (Ioan 2:25)

În Sfânta Scriptură ni se poruncește să iubim pe toată lumea, nu să avem încredere în toată lumea! Domnul Isus este exemplul nostru și în acest sens. Biblia spune că: „mulți au crezut în Numele Lui, căci vedeau semnele pe care le făcea, dar Isus nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi. Şi n-avea trebuinţă să-I facă cineva mărturisiri despre niciun om, fiindcă El Însuşi ştia ce este în om.” (Ioan 2:23-25) Aceste cuvinte nu au fost scrise cu privire la mulțimea care îl urma pe Isus, ci la cei care pretindeau că sunt ucenicii Săi. Deși Isus li S-a dăruit ca să aibă o relație cu ei, și a trăit printre ei, El știa că ei nu erau perfecți. El a înțeles natura umană și nu S-a încredințat lor într-un mod nechibzuit.

Când îți pui în oameni încrederea care ar trebui să fie pusă doar în Dumnezeu, pregătește-te pentru dezamăgiri! Nu putem merge prea departe într-o relație cu oricine!… dacă o facem, probabil vom fi răniți. Este ușor să cădem în capcana de a crede că unii oameni nu ne vor răni niciodată, dar vom fi dezamăgiți atunci când ei nu se vor ridica la standardele așteptărilor! Există practic două tipuri de oameni: întâi, sunt utilizatorii; atâta timp cât interesele lor coincid cu ale tale, să zicem că puteți conlucra! Al doilea tip sunt prietenii adevărați. Solomon spune că: „Prietenul adevărat iubeşte oricând şi în nenorocire ajunge ca un frate.” (Proverbele 17:17) Dar, din cauza slăbiciunii umane, chiar și prietenii adevărați te pot dezamăgi. Așadar, iată două reguli bune după care să-ți trăiești viața:

1) Când vine vorba despre oameni, „ai încredere, dar verifică!”

2) Când e vorba despre Dumnezeu, însă: „Încrede-te în El din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.” (Proverbe 3:5-6). Acesta-i gândul zilei – pentru toată viața: încrede-te în Domnul, și El nu te va dezamăgi niciodată!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
30 aug. 2025

30 August 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și a fost așa: când a venit chivotul legământului Domnului în cetatea lui David, Mical, fiica lui Saul, s-a uitat pe fereastră și l-a văzut pe împăratul David sărind și jucând; și l-a disprețuit în inima ei.

1 Cronici 15.29

Carul nou (6)

Poate că va exista cineva să ne disprețuiască, așa cum Mical l-a disprețuit pe David. Să nu fim descurajați, ci să dorim să fim mai degrabă ca un David ascultător, decât ca o Mical disprețuitoare. Dumnezeu ne-a oferit o oportunitate, acum, când Domnul Isus este absent, să fim credincioși față de adevărul Său.

Știm că Duhul Sfânt Se află încă în Adunare, pe pământ, și am învățat, prin harul lui Dumnezeu, adevărul cu privire la Adunarea Sa și cu privire la ce înseamnă să fim strânși pentru numele Domnului Isus Hristos. Ei bine, dacă avem acest adevăr, să trăim în virtutea lui și să umblăm în libertatea oferită de el! Există unii care nu doresc învățătura cerească a lui Pavel și îi întorc spatele. Cred că este un mare privilegiu, o mare favoare din partea lui Dumnezeu, că El ne-a făcut să vedem adevărul și lumina redate Adunării și ne-a pus pe inimă să umblăm potrivit lor. Va trebui oare ca acest adevăr, primit prin harul lui Dumnezeu, să ne îngâmfe? Nicidecum! Harul a fost cel care ne-a chemat pe când eram păcătoși, iar dacă Dumnezeu ne-a dat lumina și adevărul cu privire la Adunare, cu privire la ce înseamnă adevărata slujire și cu privire la ce înseamnă să fim adunați pentru numele Domnului, aceasta este o imensă favoare.

Dumnezeu să ne dea harul să umblăm potrivit cu ceea ce Domnul ne-a învățat. Putem fi siguri „că oricui are i se va da; și oricui nu are, i se va lua și ceea ce i se pare că are“ (Luca 8.18). Dacă oamenii nu prețuiesc adevărul pe care Dumnezeul li l-a dat, cu timpul vederea lor se încețoșează, după care devin cei mai înverșunați împotrivitori ai adevărului pe care odinioară l-au avut. Iată o stare îngrozitoare! Domnul să ne ajute să trăim pentru El și pentru adevărul Lui!

W. T. P. Wolston

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și ei stăruiau în învățătura și în comuniunea apostolilor, în frângerea pâinii și în rugăciuni.

Fapte 2.42

Stăruință

Învățătura, comuniunea, frângerea pâinii și rugăciunea au fost esențiale pentru credincioșii din zorii creștinismului și trebuie să fie și astăzi dorite, căutate și practicate de noi cu toată stăruința!

Primul lucru menționat în versetul de astăzi este învățătura apostolilor. Ea este fundamentul vieții personale și de comuniune a creștinilor. Domnul le-a spus apostolilor: „Când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul“ (Ioan 16.13). Învățătura lor arăta că Duhul Sfânt îi învăța.

Creștinii, perseverând în învățătura apostolilor, au rămas, în consecință, în comuniunea apostolilor. Ei își duceau viața într-o părtășie armonioasă. Înainte, ei trăiseră potrivit cu propriile principii. Acum aveau comuniune cu apostolii, a căror părtășie era „cu Tatăl și cu Fiul Isus Hristos“ (1 Ioan 1.3).

Ei au păstrat obiceiul de a frânge pâinea, semnul morții Domnului Isus (simbol al comuniunii – 1 Corinteni 10.17). În acest fel, ei își aminteau în mod constant de Domnul lor, care murise pentru ei, și erau feriți de întoarcerea la legăturile lor anterioare.

Primii creștini au perseverat de asemenea în rugăciune. În ei înșiși nu au găsit nicio putere spirituală. Ei au primit totul de la Domnul din ceruri și de la Duhul Sfânt. Aceasta înseamnă că, pentru a-și menține viața spirituală și mărturia pe care o aveau în comun, era necesară o dependență constantă de Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Iov 38.19-38 · Fapte 18.12-22

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 12:1-18

Înfrângerea lui Saul fusese provocată de arcaşii filisteni, faţă de care nu avusese posibilitatea de ripostă (10.3). Totuşi aflăm aici că ar fi putut găsi, printre propriii fraţi din seminţia lui Benia­min, oameni deprinşi la război, care mânuiau cu măiestrie arcul şi praştia. Din nefericire pentru el (şi spre deosebire de v. 29), aceştia îl părăsiseră pe împăratul condamnat de Dumnezeu, ca să i se alăture lui David la Ţi­clag. Ei îşi puseseră îndemâ­narea la dispoziţia unuia pe care-l recunoscuseră prin credinţă ca fiind adevăratul lor domn. Ce facem noi cu apti­tudinile pe care Dumnezeu ni le-a încredinţat? În serviciul cărui stăpân sunt ele angajate? Pentru Hristos, sau pentru Prinţul acestei lumi?

De asemenea, dintre gadiţi i s-au alăturat unsprezece bărbaţi de o vitejie ieşită din comun. David le încredin­ţează responsabilităţi.

Apoi mai vin oameni din Iuda şi din Beniamin. Împă­ratul probează sentimentele lor faţă de el. Nu este cu ade­vărat magnific răspunsul dat prin Duhul de către Amasai, şeful căpitanilor? „Ai tăi sun­tem, Davide, şi cu tine, fiu al lui Isai!“ Fie ca oricare dintre noi să poată mărturisi prin acelaşi Duh: „Sunt al Tău, Doamne Isuse, … al Tău, dar şi cu Tine! Este trist să spunem, dar mulţi dintre răscumpă­raţi, deşi aparţin cu siguranţă Domnului, nu par să doreas­că să se afle în compania Lui.

RÂUL LUI DUMNEZEU | Fundația S.E.E.R. România

„A pus copilul în el şi l-a aşezat între trestii, pe malul râului.” (Exodul 2:3)

Mama lui Moise l-a așezat pe fiul ei într-un coș, l-a dus la Nil, iar acesta… l-a dus la fiica lui Faraon – care l-a adoptat și l-a făcut parte din familia lui Faraon! Următorii patruzeci de ani i-a petrecut pregătindu-se pentru una dintre cele mai mari misiuni din toate timpurile: exodul, ieșirea unui întreg popor din robie și călăuzirea spre patrie. Ce putem învăța noi de-aici? Râul l-a dus pe Moise, dintr-un loc al deznădejdii și disperării, într-un loc al tuturor posibilităților. Dumnezeu poate face asta și pentru tine!

Iată cum:

1) Râul harului Său îți poate șterge păcatele, te poate îmbrăca în neprihănirea lui Hristos și te poate aduce într-o nouă relație cu Dumnezeu!

2) Râul puterii Sale te poate purta de la locul înfrângerii la locul victoriei!

3) Râul înțelepciunii Sale te poate strămuta din locul greșelilor și confuziei într-un loc al viziunii și al biruinței!

4) Râul proviziilor Sale te poate duce din locuri sărace și secetoase într-un loc al abundenței! Dar acest lucru poate însemna că Dumnezeu va trebui să te despartă de cei care te dărâmă (pentru că nu înțeleg ce te-a chemat El să faci), și să te pună în legătură cu un nou cerc de prieteni. Sau să te plaseze într-o biserică care te poate zidi spiritual și te poate ajuta să te echipezi – pentru a îndeplini planul lui Dumnezeu pentru viața ta.

Mama lui Moise nu i-ar fi putut face cunoștință cu fiica lui Faraon, dar Dumnezeu a putut și a făcut-o! Și ceea ce Dumnezeu a făcut pentru Moise, poate face și pentru tine – dacă Îl cauți în rugăciune și dacă-I urmezi instrucțiunile!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu
29 aug. 2025

29 August 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și cel dinăuntru, răspunzând, va spune: „Nu mă supăra; ușa este deja închisă și copiii mei sunt cu mine în pat; nu pot să mă ridic să-ți dau“.

Luca 11.7

Dinăuntru (2)

Hristos niciodată n-a fost deranjat de mulțimea de oameni care veneau la El cu diversele lor nevoi. Nu S-a plâns niciodată, ci „a umblat mereu făcând binele“. Mâncarea și băutura Lui au fost să facă voia Celui care L-a trimis și să sfârșească lucrarea Lui (Ioan 4.32). Cei sărmani și nevoiași, cei trudiți și cu inima zdrobită, cei respinși și alungați, cei fără cămin și străini, văduvele și orfanii, cei bolnavi și cei părăsiți, toți puteau veni cu siguranța deplină că vor găsi în El un izvor nesecat de putere și de compasiune față de orice nevoie omenească. Ușa inimii Lui a fost întotdeauna larg deschisă. Niciodată n-a refuzat pe nimeni în nevoie sau în suferință, ci a fost mereu gata să Se ridice și să meargă cu cei care Îl solicitau și astfel să le ofere toate lucrurile de care aveau nevoie.

Așa a fost Isus aici pe pământ și așa este El și acum, când gloria Lui umple toate cerurile. Ușa Lui este deschisă pentru orice om, oricât de păcătos, de vinovat și de rău ar fi. Păcatele unora ca aceștia pot fi spălate cu sângele Său ispășitor, ei pot dobândi iertare și pace, viață și îndreptățire, împreună cu cerul și cu gloria lui – toate ca daruri ale harului divin. Apoi, în drumul lor către glorie, ei pot beneficia de toată dragostea inimii Sale și de toată puterea umerilor Săi – de inima Lui care Și-a arătat dragostea la cruce și de umerii Lui puternici care vor purta greutatea întregii guvernări divine, pentru totdeauna.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dacă dorește cineva să facă voia Lui, va cunoaște despre învățătura aceasta, dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi.

Ioan 7.17

Dumnezeu ne răsplătește încrederea

Conducătorii iudeilor au fost uimiți de învățătura lui Isus din Nazaret, fiindcă El nu fusese niciodată la vreo școală de rabini. Versetul de astăzi este explicația lui Isus. Dacă ei s-ar fi străduit să facă voia lui Dumnezeu, L-ar fi recunoscut cu mult înainte ca fiind Cel trimis de Dumnezeu. Mai mult, ar fi acceptat învățătura Sa ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu. Problema consta în atitudinea lor greșită.

Din această afirmație a Domnului se desprinde un principiu general: Dumnezeu le permite cunoașterea gândurilor și a intențiilor Sale numai celor care își propun să facă voia Lui.

Secretul este să recunoaștem care este voia lui Dumnezeu pentru viața noastră. Uneori se poate să fi luat singuri deciziile mai devreme și să căutăm ulterior voia Lui, pentru a fi liniștiți. În acest caz nu avem promisiunea Lui că ne va descoperi gândurile Sale. Dar, dacă suntem sinceri în dorința noastră de a face voia Sa și ne încredem în înțelepciunea și bunătatea Lui, El ne va descoperi gândurile Sale și ne va călăuzi pe o cale binecuvântată.

Nu am experimentat noi adesea că Dumnezeu ne răsplătește încrederea? A refuzat vreodată dragostea Lui ceva care era bun pentru noi? Să ne încredem așadar în călăuzirea Sa zi de zi. Astfel, ne vom deprinde să recunoaștem semnele pe care El le dă și să le ascultăm. Atunci vom putea să recunoaștem voia Lui în decizii importante, care contează cu adevărat.

Citirea Bibliei: Iov 38.1-18 · Fapte 18.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 11:15-47

Odată ajuns pe tron, David nu i-a ui­tat pe însoţitorii din peştera Adulam. Oare îi va uita Domnul pe cei care caută să-L urmeze şi să-I ser­vească aici jos? Ştim că lucrul acesta este abso­lut imposibil. În momentul când Domnul ur­ma să-Şi dea viaţa pentru ucenici şi în timp ce ei dispu­tau cine va fi cel mai mare în împărăţia cerurilor, ce le spune Învăţătorul? „Voi sunteţi aceia care aţi rămas mereu cu Mine în încer­cările Mele. Şi Eu vă rânduiesc o împărăţie, după cum Tatăl Meu Mi-a rânduit Mie“ (Luca 22.28-29).

Între aceşti oameni puternici există o anumită ierarhie. Ea nu depinde de forţa fizică a fie­că­ruia, pentru că toţi sunt puternici, ci de devo­ta­mentul lor, fie că este vorba de serviciu, ca în cazul celor trei viteji care au mers să scoată apă, fie de luptă, ca în cazul lui Benaia. Şi la fel este printre credincioşi astăzi. În toate cercurile creştine, unii ies în evidenţă faţă de alţii prin zelul şi ataşamentul lor faţă de Domnul. Într-o zi, în cer, vom afla faptele lor de valoare. Nu doreşti să fii găsit printre ei? „Pentru că astfel vi se va da din belşug intrare în Îm­părăţia eternă a Domnului şi Mântuitorului nos­tru Isus Hristos“ (2 Petru 1.11).

SMERENIA ESTE CALEA SPRE ONOARE | Fundația S.E.E.R. România

„Elisei… turna apă pe mâinile lui Ilie.” (2 Împărați 3:11)

Elisei a început prin a-l sluji pe Ilie… iar în anumite privințe, a ajuns să-l depășească! În vremurile biblice, slujitorii spălau mâinile și picioarele stăpânilor lor. Elisei a făcut asta. El a început cu umila sarcină de a turna apă pe mâinile lui Ilie, și a sfârșit prin a primi mantia lui Ilie și a folosi-o pentru a despărți în mod supranatural apele râului Iordan.

Ani de zile a gătit, a spălat haine și a instalat cortul lui Ilie… Iar când Ilie a fost ridicat la ceruri, Elisei a primit o porție dublă din duhul lui Ilie… fapt pentru care a ajuns să facă de două ori mai multe minuni decât Ilie! Există o lecție importantă aici: dacă intri în slujba Domnului dorind să începi de sus, vei eșua. De ce? Pentru că singura promovare care contează vine de la Domnul (vezi Psalmul 75:6-7).

Știind că timpul său pe pământ era limitat, apostolul Pavel a pus la punct un plan de succesiune privind slujirea lui. Și tu, dacă ești înțelept, vei face la fel! Adresându-se lui Timotei, succesorul său desemnat, Pavel scria: „robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi…” (2 Timotei 2:24)

Atunci când încerci să concurezi cu alții sau să exploatezi circumstanțele în avantajul tău pentru a ajunge în vârf, să nu fii surprins dacă Dumnezeu îți blochează calea.

Când Petru și-a început slujirea, era ca un cal de curse care nu fusese antrenat: foarte încordat, impulsiv, ambițios… Mai târziu, el a scris: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.” Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe.” (1 Petru 5:5-6)

Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi: smerenia este calea spre onoare!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
28 aug. 2025

28 August 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și cel dinăuntru, răspunzând, va spune: „Nu mă supăra; ușa este deja închisă și copiii mei sunt cu mine în pat; nu pot să mă ridic să-ți dau“.

Luca 11.7

Dinăuntru (1)

Știm cu toți că nu ne place să fim deranjați atunci când ne retragem din activitățile zilnice în cercul restrâns al odihnei și confortului personal. După ce am tras draperiile, după ce am aprins focul și am deschis o carte, nu ne mai place să răspundem unei chemări din afară. În astfel de momente pătrundem semnificația cuvintelor: „Și cel dinăuntru, răspunzând, va spune“. Aceste cuvinte conțin un adevăr moral profund. Ele prezintă în mod foarte sugestiv atitudinea de inimă în care ne găsim cu toții adesea. Suntem prea dispuși ca, atunci când auzim o chemare, să răspundem ca unul aflat „dinăuntru“. Suntem prea tentați să spunem: «Of, ce moment nepotrivit și-a ales această persoană să mă cheme, tocmai când sunt atât de ocupat!». Aceasta este exact atitudinea de inimă prezentată de cuvintele: „Cel dinăuntru, răspunzând, va spune“.

Și care este răspunsul celui care vorbește dinăuntru? Exact cel la care ne-am aștepta: „Nu mă supăra“. Omul care s-a retras în confortul său și a încuiat ușa nu are nicio plăcere să fie „supărat“ de cineva. Unul ca acesta, chiar la chemarea unui „prieten“, va răspunde: „Nu pot să mă ridic“. Și de ce nu se putea ridica? Fiindcă ușa era încuiată și copiii săi erau cu el în pat. Motivele sale pentru a nu se ridica erau în întregime egoiste; iar când s-a ridicat, în cele din urmă, a făcut-o doar pentru a pune capăt insistențelor prietenului său.

Cât de diferit a fost binecuvântatul nostru Domn Isus Hristos! Ușa Lui n-a fost niciodată închisă. El n-a răspuns niciodată „dinăuntru“, ci a fost gata întotdeauna să vină în întâmpinarea nevoilor oricui. N-a avut timp să-Și mănânce pâinea, nici să Se odihnească – atât de preocupat a fost cu nevoile celor din jurul Său.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Vai de cei care numesc răul bine și binele rău!

Intrați pe poarta cea strâmtă! Pentru că lată este poarta și largă este calea care duce la pieire și mulți sunt cei care intră pe ea.

Isaia 5.20; Matei 7.13

Pe placul majorității?

Un filosof de la începutul secolului XX a definit moralitatea ca fiind „ceea ce este pe placul majorității“. Solshenitzin, celebrul campion rus al libertății, a fost indignat de o asemenea afirmație. „În astfel de condiții“, a scris el, „răul poate deveni bun, dacă obține majoritatea, iar binele poate deveni rău, dacă este în minoritate“. O astfel de viziune are drept consecință slăbirea moralității. Ea deschide poarta celor mai grave excese și reușește, în cele din urmă, să elimine orice distincție între rău și bine și să reducă la tăcere conștiința. Cuvântul lui Dumnezeu nu lasă nicio urmă de îndoială cu privire la cele la care trebuie să se aștepte omenirea dacă respinge orice legătură cu Dumnezeu. El proclamă că, în zilele din urmă, oamenii vor fi egoiști, mândri, fără afecțiune și fără niciun respect pentru valorile morale (2 Timotei 3.2). Menționează focul care a venit din cer și a lovit Sodoma ca să anunțe judecata asupra celor care se fac vinovați de disprețuirea instrucțiunilor divine (Iuda 7).

Această amăgire, că un număr mare poate dicta moralitatea, ne amintește că drumul care duce la judecată este larg și că mulți merg pe el. Intenționați oare să urmați această mulțime? Căutați mai degrabă calea îngustă care duce la viață. Pe ea sunt mai puțini călători, dar aceasta este singura cale: este Isus Hristos, Cel care a spus: „Eu sunt Calea. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine“ (Ioan 14.6).

Citirea Bibliei: Iov 37.5-24 · Fapte 17.22-34

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 11:1-14

Anii lungi de suferinţă şi de exil s-au terminat pentru David. Drepturile lui la tron sunt recunos­cute de întregul Israel. El ia în stăpânire această fortăreaţă a Sionului, celebrată în atâţia psalmi (spre exemplu Psalmul 87.1-3), şi care ne vorbeşte de harul împărătesc. Dar el nu va locui singur acolo. Oa­menii credinţei, care rătăciseră prin deşerturi şi prin munţi, locuind în peşteri şi în crăpăturile pământului (însă de care lumea nu era vrednică), vor putea acum să locuiască cu el pentru totdea­una în această cetate (Neemia 3: sfârşitul v. 16; Evrei 11.16, 38). Copii ai lui Dumnezeu, nu vedem noi răsărind la orizont minunata cetate de aur către care Isus ne con­duce? Fie ca această perspectivă să ne întărească în mersul şi în lupta credinţei creştine!

Viteazul Eleazar s-a luptat cu filistenii ca să păzească un ogor cu orz. El ne aminteşte de acei sluji­tori ai Domnului care au avut de luptat pentru asigurarea hranei poporului lui Dumne­zeu. Unii au fost nevoiţi să se angajeze în contro­verse dure cu adversarii adevărului. Se cuvine să le fim foarte recunoscători şi să fim gata, la rân­dul nostru, să apărăm doctrina sănătoasă pe care ei au păstrat-o pentru noi (Iuda 3).

CONDU-I PE COPIII TĂI LA HRISTOS! | Fundația S.E.E.R. România

„Avraam a dat lui Isaac toate averile sale.” (Geneza 25:5)

Avraam i-a dat lui Isaac atât bunurile sale materiale, cât și un exemplu de ascultare de Dumnezeu! Ce nu-i putea da?

Experiența lui personală cu Dumnezeu.

De ce? Pentru că fiecare persoană trebuie să-L experimenteze personal pe Dumnezeu! Întâlnirea lui Isaac cu Dumnezeu a avut loc atunci când s-a confruntat cu problema apei.

Biblia spune că: „Domnul i S-a arătat… şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău Avraam; nu te teme, căci Eu sunt cu tine. Te voi binecuvânta… din pricina robului Meu Avraam.” Isaac a zidit acolo un altar, și a chemat Numele Domnului.” (Geneza 26:24-25)

Charlie Shedd, pastor și autor american, a spus povestea unui băiețel căruia i s-a cerut să scrie un eseu pe tema „Cum m-am născut?” Când a întrebat-o pe mama sa, aceasta i-a răspuns: „Te-a adus barza”. Când a întrebat-o pe mama sa cum s-a născut ea, aceasta i-a răspuns: „Și pe mine m-a adus barza”. Sperând că bunica lui îl va ajuta, băiatul a întrebat-o și pe ea cum s-a născut… la care ea a răspuns: „Să știi că e o problemă de familie: și pe mine tot barza m-a adus!” Fapt pentru care băiețelul și-a început compunerea astfel: „În familia mea, în ultimele trei generații nu-a existat nicio naștere normală!”

Acum serios vorbind, copiii tăi trebuie să se nască din nou pentru a face parte din familia răscumpărată a lui Dumnezeu! Și tu trebuie să-ți dai toate silințele să-i conduci la Hristos atunci când sunt mici, iar gândirea lor poate fi modelată. Dar și dacă s-au mărit, nu este prea târziu.

Profetul Ieremia spune: „Așa vorbește Domnul: „Opreşte-ţi plânsul… căci truda îţi va fi răsplătită”, zice Domnul; „ei se vor întoarce iarăşi din ţara vrăjmaşului. Este nădejde pentru urmaşii tăi”, zice Domnul; „copiii tăi se vor întoarce în ţinutul lor!” (Ieremia 31:16-17).

Așadar, astăzi încrede-te în Dumnezeu și-n Cuvântul Lui, și roagă-te pentru mântuirea copiilor tăi… sau a celor mai mici din familia ta!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
27 aug. 2025

27 August 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Ferice de oricine se teme de Domnul și umblă în căile Lui. Pentru că vei mânca din munca mâinilor tale, vei fi fericit și-ți va merge bine.

Psalmul 128.1,2

În versetul de mai sus sunt puse în legătură teama de Domnul, ascultarea, resursele materiale și fericirea. Versetele din Biblie care vorbesc despre teama de Domnul au uneori o conotație negativă în mințile noastre, din cauza cuvântului „teamă“. Un astfel de efect însă nu este justificat, lucru demonstrat chiar de versetul nostru, unde se spune clar că cel care trăiește în teamă de Domnul este fericit. Un astfel de om se ferește de orice lucru care nu-I place lui Dumnezeu și care atacă sfințenia Lui.

Teama de Domnul este întâi de toate o atitudine interioară. Ea însă nu va rămâne ascunsă, ci va modela viața celui care o are. Cei care se tem cu adevărat de Dumnezeu vor fi în căile Lui. Ei își vor potrivi deciziile și faptele cu voia lui Dumnezeu și, în felul acesta, vor experimenta binecuvântarea care decurge din ascultare. Căile lui Dumnezeu sunt căi bune, deși nu sunt întotdeauna ușoare.

Psalmistul vorbește apoi despre muncă. Un om evlavios este de asemenea harnic și sârguincios. El nu-i exploatează pe alți oameni, nici nu abuzează de sistemul social de ajutorare, ci lucrează pentru nevoile lui și pentru cele ale familiei sale.

Chiar dacă pământul a fost blestemat, ca rezultat al căderii, și chiar dacă munca zilnică este plină de trudă, din cauza spinilor și mărăcinilor, această activitate are un efect benefic asupra sufletului: „Vei fi fericit și-ți va merge bine“. Este bine să fim angajați într-o activitate benefică zi de zi: pe câmp, în atelier, în bucătărie, în cabinetul medical sau în birou. Acest fel de preocupare este o expresie a evlaviei, este temelia sursei noastre de trai și este un ajutor pentru a ne menține echilibrul lăuntric.

F. Ulrich

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nicidecum nu vor trece.

Luca 21.33

„Scriptura nu poate fi desființată“

Domnul Însuși a afirmat că „Scriptura nu poate fi desființată“ (Ioan 10.35) și Și-a susținut această afirmație folosind în cuvântările Sale citate din Vechiul Testament. Să amintim patru astfel de pasaje din Matei, în care folosește citate din Vechiul Testament. În Matei 19.4, Isus Se referă la felul cum a fost creat omul și citează din Geneza: „Nu ați citit că Cel care i-a făcut, de la început i-a făcut bărbat și femeie?“. În Matei 24.39, Isus Se referă la Noe și la potop și citează tot din Geneza: „[oamenii] n-au priceput, până a venit potopul“. În Matei 24.15, Isus Se referă la autenticitatea profețiilor, scrise nu retrospectiv, cum ar fi făcut istoricii, ci perspectiv, de către oameni sfinți ai lui Dumnezeu, și citează din Daniel. În Matei 12.40, Isus vorbește despre istoria lui Iona în pântecele peștelui celui mare (cetaceu, mamifer acvatic cu forma unui pește, putând ajunge până la 30 m lungime) ca despre o relatare autentică, dar oamenii o consideră o fabulă: „Cum a stat Iona trei zile și trei nopți“, anunțând cele trei zile de la moartea Sa până la învierea Sa, și citează din Iona.

Ca divertisment, un scriitor își pregătise un raft cu douăzeci de cărți pe care ar fi dorit să le poarte cu sine dacă ar fi fost nevoit să-și petreacă restul vieții pe o insulă pustie. Totuși, în împrejurări neprevăzute, exil, spitalizare, mulți credincioși au luat cu ei, fără nicio ezitare, o singură carte: Biblia. Citită și răscitită, meditată, cu porțiuni învățate pe de rost, ea s-a descoperit ca o carte vie în „insula pustie“ a sufletului. Scriptura ne-a fost dată de Dumnezeu Însuși și nu poate fi desființată!

Citirea Bibliei: Iov 36.22-37.4 · Fapte 17.10-21

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 10:1-14

De acum înainte, Cronicile reiau istoria lui David şi a succesorilor lui, începând cu moartea lui Saul. Dar relatarea va prezenta multe dife­renţe faţă de ceea ce găsim în cărţile Samuel şi Împăraţi. Unele fapte sunt adăugate; asupra altora se păstrează tăcere. Fiecare dintre aceste variaţii corespunde scopului pe care Dumnezeu Şi l-a propus scriind din nou această istorie, sub un alt unghi de vedere: cel al harului Său suveran. Din acelaşi motiv, El ne-a dat de patru ori în cele patru evanghelii istoria Fiului Său, ca să-L putem privi în diferitele Lui glorii.

Astfel, n-ar trebui să ne obosească citirea din nou a relatărilor cu care ne-am familiarizat, ci, mai degrabă, să căutăm să remarcăm ceea ce Duhul adaugă şi ceea ce El omite intenţionat.

Să nu ne descurajăm, ci, mai degrabă, să ne bu­curăm să auzim repetat că Dumnezeu a terminat cu omul în carne (în natura sa cea veche). Saul este prin aceasta o imagine a rasei sale. Cade sub mâna filistenilor şi i se ia totul pe muntele Ghilboa. Ruinarea îi este terminată, i se constată moartea: şi acestea înainte să apară pe scenă David, omul care răspunde gân­durilor divine, imagine a Domnului Isus.

ZIDEȘTE UN ALTAR! | Fundația S.E.E.R. România

„Avram a zidit acolo un altar Domnului…” (Geneza 12:7)

După potop, primul lucru pe care l-a făcut Noe a fost să zidească un altar Domnului. Gândește-te la asta! Noe a construit un altar înainte să aibă o casă. Majoritatea dintre noi avem case, dar acel „altar” de modă veche al familiei, practic a dispărut!

Oriunde mergea, Avraam construia un altar. De ce?

1) Altarul este un loc de rugăciune. Biblia spune că Avraam s-a întors „în locul unde era altarul pe care-l făcuse mai înainte. Şi acolo, Avram a chemat Numele Domnului.” (Geneza 13:4) Tu ai un asemenea loc în casa ta?

2) Altarul este un loc de jertfă. Sfânta Scriptură relatează: „Când au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar şi a aşezat lemnele pe el. A legat pe fiul său Isaac şi l-a pus pe altar, deasupra lemnelor.” (Geneza 22:9) A vrut Dumnezeu ca Avraam să-l jertfească pe Isaac? Nu, Dumnezeu voia doar să știe dacă exista ceva ce i-ar putea cere și pe care Avraam să nu fie dispus să i-L dea, sau dacă iubea pe cineva de pe pământ mai mult decât pe El… Dumnezeu nu-ți va cere ceva ce nu ai… dar de multe ori îți va cere ceva ce ai vrea să păstrezi! Dăruirea jertfitoare învinge atât lăcomia, cât și teama de lipsuri și concentrarea ta pe o viață egocentrică!

3) Altarul este un loc de închinare. Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Să faci apoi un altar pentru arderea tămâii.” (Exodul 30:1) Pe măsură ce tămâia se mistuia, fumul care se ridica reprezenta o închinare înaintea lui Dumnezeu. Închinarea este un act de intimitate; este dăruirea inimii tale, a iubirii tale, a laudei tale și a mulțumirii tale față de Dumnezeu. Biblia o descrie ca fiind „o jertfă de bun miros” (Efeseni 5:2).

Așadar, astăzi zidește un „altar” – dacă nu ai deja unul! Iar dacă-l ai, nu-l neglija, ci închină-te!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu
26 aug. 2025

26 August 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar orice disciplinare, pentru acum, nu pare a fi de bucurie, ci de întristare; dar după aceea le dă celor deprinși prin ea rodul dătător de pace al dreptății.

Evrei 12.11

În Evrei 12 ni se arată că putem întâmpina o încercare cu trei atitudini diferite de inimă:

• Este posibil să o apreciem ca fiind minoră. Dacă, de exemplu, ne îmbolnăvim, spunem cu ușurătate că orice om se îmbolnăvește cândva, că de acum suntem mai în vârstă, nu mai avem 20 de ani.

• Este posibil să obosim în încercare. Atunci spunem că nu vom mai ieși niciodată din întuneric și acceptăm, în credință, situația grea.

• Atitudinea corectă este însă aceasta, de a fi maturizați în încercare înaintea Domnului. Atunci ea aduce rodul dătător de pace al dreptății.

Mulți întreabă: «De ce [din ce cauză] primim încercări?». Însă mai degrabă ar trebui să ne întrebăm: «Pentru ce [cu ce scop] primim încercări?». Dumnezeu urmărește întotdeauna un scop dincolo de o încercare. Întrebarea «de ce?» poate rezulta fie dintr-o împotrivire lăuntrică, fie dintr-o preocupare sinceră a inimii. Când este deci încercat un credincios, este posibil ca din adâncul sufletului său să se ridice acest «de ce?». Și chiar dacă Dumnezeu nu răspunde întotdeauna la această întrebare, El ne-a arătat în Cuvântul Său că există diverse motive pentru o încercare.

Dumnezeu poate să trimită o încercare ca pedeapsă temporară, dacă cel credincios nu ascultă de El. Așa a fost în cazul lui Moise.

Alteori, un credincios este încercat pentru că Dumnezeu vrea să facă o corecție (o corectare) în viața lui. Acest lucru reiese clar din exemplul lui Iov.

Există, de asemenea, încercări trimise de Dumnezeu ca prevenție, pentru ca cei credincioși să rămână în dependență de Domnul, așa cum ne arată exemplul lui Pavel.

În sfârșit, tot printr-o încercare, Dumnezeu dorește să facă vizibilă credința și rezistența acesteia. Așa a fost la Avraam, când Dumnezeu i-a dat misiunea de a-l jertfi pe singurul său fiu.

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu este deosebire,  pentru că toți au păcătuit.

Romani 3.22,23

Nicio diferență

Omul se compară adesea cu celălalt. Fiecare crede că este superior față de altul, cel puțin dintr-un punct de vedere. Dumnezeu dorește să ne privim pe noi înșine corect: cine sunt eu, dar nu în raport cu altul, ci în fața lui Dumnezeu.

„Nu este nicio deosebire între iudeu și grec“. Același Domn îi acceptă pe toți cei care se întorc la El (Romani 10).

„Dumnezeu nu primește după înfățișare“ (Romani 2.11): nu există nicio părtinire.

„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea“: dragostea lui Dumnezeu cuprinde întreaga umanitate.

Și totuși, sentința divină este categorică și fără apel: „Nu există nicio diferență, căci toți au păcătuit“. Dumnezeu ne vede așa cum suntem; să acceptăm acest verdict divin: Sunt un păcătos!

Pe Isus, „care nu a cunoscut păcat, Dumnezeu L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim neprihănirea lui Dumnezeu în El“ (2 Corinteni 5.21). Pe toți cei care cred în Domnul Isus, Dumnezeu nu-i mai vede „păcătoși“, ci neprihăniți și împreună cu Hristos. „Tuturor celor ce L-au primit, le-a dat dreptul de a fi copii ai lui Dumnezeu“ (Ioan 1.12). Nu există nicio diferență: toți cei care au recunoscut în fața lui Dumnezeu că sunt păcătoși și care au crezut în Domnul Isus sunt copii ai lui Dumnezeu, martori ai lui Isus Hristos pe pământ.

Citirea Bibliei: Iov 36.1-21 · Fapte 17.1-9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 9:17-34

Alţi leviţi sunt menţionaţi în capitolul 9. Aceştia sunt uşierii. Funcţia lor este foarte im­por­tantă. Ea poate fi re­zu­mată printr-o scurtă po­runcă de care Domnul ne re­a­min­teşte într-o mică parabolă: „Şi (stăpânul) arată fiecă­ruia lucrarea sa şi porunceşte portarului să vegheze“ (Marcu 13.34).

Veghere asupra vaselor şi a uneltelor, asupra jertfelor, asupra hranei, asupra accesului în Casă! Cu câtă grijă aduceau aceşti leviţi uneltele pe care aveau misiunea să le păzească, numărându-le şi renumă­rându-le! (v.28; citiţi şi 2 Cor. 8.20,21). Acest serviciu co­res­punde în Noul Testa­ment cu cel al suprave­ghetorilor, păstorilor sau bă­trâ­­ni­lor. Ei sunt cei care, în mod particular, au avut şi în­că au în grijă sufletele şi menţinerea doctrinei sănă­toase în adunări. Este un serviciu de încredere şi de onoare, pen­­tru care ei vor avea de dat so­coteală la venirea Domnului!

Aceşti uşieri erau descendenţii lui Core răz­vrătitul (Numeri 16). Dar ei au preferat să fie uşieri la pragul casei Dum­ne­zeului lor, decât să locuiască în „corturile rău­tă­ţii“, cum făcuse tatăl lor. Ne amintim de frumo­sul Psalm 84 compus de aceşti fii ai lui Core: „Cât de plăcute sunt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor … căci mai mult face o zi în curţile Tale decât o mie în altă parte“ (Psalmul 84.1,10). Cui a încredinţat Dumnezeu grija casei Lui, a adunării? Acelora care sunt legaţi de ea şi care-L iubesc (Ioan 21.15-17).

ELIBERAREA – UN PROCES DE DURATĂ

„Şi pe când se duceau, au fost curăţaţi.” (Luca 17:14)

Evanghelistul Luca spune: „Pe când intra într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi. Ei au stat departe, şi-au ridicat glasul şi au zis: „Isuse, Învăţătorule, ai milă de noi!” Când i-a văzut Isus, le-a zis: „Duceţi-vă şi arătaţi-vă preoţilor!” Şi pe când se duceau, au fost curăţaţi.” (Luca 17:12-14)

În vremurile biblice, când cineva era vindecat de lepră, un preot trebuia să-l declare curat, înainte ca fostul bolnav să se poată reintegra în comunitate. Biblia nu ne spune cât de departe era preotul, cât de lungă a fost călătoria sau dacă vindecarea lor a avut loc la început, la mijloc sau la sfârșitul călătoriei. Există aici o lecție importantă pentru oricine se luptă cu dependențele: este minunat când Dumnezeu ne eliberează instantaneu… dar există și o mulțime de cazuri care au aceeași experiență ca acești zece leproși – care „pe când se duceau, au fost curățați”! Uneori, trebuie să mergi pe calea eliberării pas cu pas, având încredere în Dumnezeu, până când eliberarea este completă. Și acesta este momentul în care noi, ca urmași ai lui Hristos, trebuie să fim plini de compasiune, să dăm dovadă de răbdare și să rămânem alături de ei până când sunt vindecați.

De exemplu, cei care sunt dependenți de pornografie au de-a face cu o problemă mentală și morală. Aceiași hormoni de legătură emoțională, eliberați după relația fizică, sunt eliberați și vizionând pornografie. De aceea este considerată o dependență puternică. Un bărbat care a fost în cele din urmă total eliberat din ea declara următoarele: „A fost o problemă de înnoire și transformare a minții mele cu ajutorul Cuvântului, care mi-a impus o disciplină reală și responsabilitate față de cineva anume, care-mi știa și-mi înțelegea problema! A trebuit să găsesc oameni în care să pot avea încredere, oameni care să nu mă umilească sau să mă bârfească, oameni care să-mi ofere o prietenie fermă și plină de iubire…”

Pentru că Dumnezeu nu renunță la nimeni, și cu-atât mai puțin la oamenii care suferă, nici noi nu trebuie să renunțăm la ei!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu
25 aug. 2025

25 August 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Preoții sunau din trâmbițe înaintea chivotului lui Dumnezeu. Și Obed-Edom și Iehia erau ușieri pentru chivot. Și David și bătrânii lui Israel și căpeteniile peste mii au mers ca să suie chivotul legământului Domnului din casa lui Obed-Edom, cu bucurie.

1 Cronici 15.24,25

Carul nou (5)

Să privim acum la rezultatul fericit al faptului că David a acționat potrivit rânduielii. Dacă dorim să găsim această rânduială, să citim Exod 25.13-15. Chivotul trebuia purtat doar în felul arătat acolo. Dumnezeu lăsase foarte clar scris acest lucru. David însă nu citise Biblia așa cum trebuie. Când el a folosit carul cel nou, am văzut că efectele au fost: poticnire, moarte, judecată și dezamăgire, iar bucuria, veselia și închinarea au lipsit cu totul. Însă, după ce rânduiala corectă a fost urmată, totul se schimbă: „Ridicându-și glasul cu bucurie“ (1 Cronici 15.16).

Doar preoții puteau sufla din trâmbițe. Tot preoții erau aceia care dădeau semnalul pentru strângerea adunării laolaltă (Numeri 10). Și cine erau ușierii? Erau aceia care păzeau chivotul cu cea mai mare grijă. Cu siguranță că, în ce privește rânduiala în adunare astăzi, atunci când suntem adunați pentru închinare, pentru slujirea prin Cuvânt și pentru exercitarea disciplinei, este de cea mai mare importanță să manifestăm acest duh de „ușieri“. Trebuie să fim foarte atenți la orice lucru privitor la Hristos și la interesele Lui.

Vedem rezultatul sigur al ascultării: „Dumnezeu i-a ajutat pe leviți să poarte chivotul legământului Domnului“ (1 Cronici 15.26). Să observăm cum Dumnezeu îi remarcă pe leviți atunci când lucrurile sunt conduse potrivit gândului Său – El le dă ajutorul Său, atât pentru a purta chivotul, cât și pentru a aduce jertfe, care simbolizează închinarea către Dumnezeu. Dacă vom lua hotărârea să ascultăm de Cuvântul Domnului, indiferent de prețul pe care trebuie să-l plătim, vom descoperi că Dumnezeu ne va ajuta, iar sufletele noastre vor fi cuprinse de bucurie și de închinare, fiind astfel capabili să-I slujim cu rod.

W. T. P. Wolston

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cetățenia noastră este în ceruri.

Filipeni 3.20

Decretul lui Mussolini

Cu puțin timp înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, dictatorul italian Benito Mussolini (1883-1945) a emis un decret prin care le interzicea cetățenilor italieni să emigreze în America. La acea vreme, în Italia se aflau în trecere doi bărbați, care prin naștere erau italieni, dar care trăiau în America de mulți ani. Unul dintre ei era un bancher de renume, care vorbea excepțional engleza și care avea relații solide cu cei de rang înalt. Celălalt devenise fermier american; el nu vorbea bine engleză, iar manierele americane îi erau încă străine.

Amândoi au cerut permisiunea de a se întoarce în America cât mai curând posibil, dar numai unul dintre ei a reușit. Acesta avea cetățenie americană. Așa că decretul nu s-a aplicat și pentru el. Bancherul, pe de altă parte, rămăsese cetățean italian. Protestele sale, averea sa, cunoștințele sale lingvistice și relațiile sale nu au fost de niciun folos.

La fel se întâmplă în ceea ce privește ajungerea în rai. Poți duce o viață onorabilă, creștină după toate aparențele, poți avea relații bune cu credincioșii și chiar poți avea cunoștințe despre Biblie. Degeaba, pentru că acest lucru nu este un drept automat de a ajunge în rai. Cineva devine cetățean al cerului numai prin credința în Mântuitorul Isus Hristos. El își poate uni glasul cu toți răscumpărații, cântând:

    Acum suntem popor ceresc, deși suntem în lume.

    Cetățenia noastrăi sus, în slava Lui cea mare.

Citirea Bibliei: Iov 35.1-16 · Fapte 16.26-40

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 6:1-3; 48-65

Capitolul 6, consacrat fiilor lui Levi şi pre­oţilor, fii ai lui Aaron, este perechea capitolului 3, în care erau prezentaţi împăraţii. Este vorba despre fami­liile privile­giate din Israel. Dar, când ajun­gem la po­porul de astăzi al lui Dumnezeu, aceste funcţii reprezintă partea fiecărui credin­cios. A­pos­­tolul Petru ne reaminteşte c㠄voi … sunteţi o se­minţie aleasă, o preoţie împărătească … ca să vestiţi vir­tuţile Celui care v-a chemat“ (1 Petru 2.9; vezi şi Apocalipsa 1.6). Să ne expri­măm ru­gă­ciunile înaintea Domnului şi să vestim virtuţile Lui şi al­to­ra, iată care este dublul servi­ciu al cre­din­ciosului! Leviţii ne amintesc de aceasta. Unii erau de­sem­naţi să cânte (v. 31-33). Alţii slujeau în casa lui Dumnezeu sub îndrumarea lui Aaron şi a fiilor lui (v. 48, 49).

Apoi, în cap. 7 şi 8, vin genealogiile lui Isahar, Beniamin, Neftali şi a celeilalte jumătăţi din seminţia lui Manase, iar în final genealogiile lui Efraim şi Aşer. Să remarcăm neglijenţa lui Neftali, o seminţie atât de puţin preocupată de privilegiile ei, încât întreaga ei istorie nu necesită decât un scurt verset pentru a fi amintită în car­tea lui Dumnezeu (7.13). Subliniem cu această ocazie şi interesul pe care trebuie să-l acordăm istoriei Bisericii şi aducerii-aminte a ce­lor care i-au fost conducători credin­cioşi, deoa­re­ce majoritatea suntem moşte­ni­torii lor spiri­tuali şi trebuie să fim responsabili.

IA O DECIZIE CU AUTORITATE!

„Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului…” (Galateni 5:17)

Dacă ești serios în ce privește împlinirea voii și planului lui Dumnezeu în viața ta, trebuie să fii hotărât și să arăți determinare. O definiție a hotărârii este „a rezolva o dispută printr-o decizie sau un verdict”. S-o aplicăm la una dintre cele mai mari probleme ale noastre – lupta zilnică dintre trupul nostru și duhul nostru: „Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul, împotriva firii pământeşti…” (Galateni 5:17).

Nu uita, un sens al noțiunii de „hotărâre” ne duce cu gândul la „a rezolva o dispută”. Și acest lucru este important, pentru că – dacă te vei angaja să faci ce vrea Dumnezeu să faci – va trebui să tranșezi disputa nesfârșită dintre trupul tău și duhul tău. Și cum faci asta? Printr-o decizie cu autoritate sau printr-un verdict prompt. Trupul te va provoca întotdeauna să „urmezi curentul” sau „să te mulțumești cu starea de fapt,” cu excepția cazului în care duhul tău născut-din-nou spune altceva!

Iosua este un exemplu foarte bun în acest sens: temându-se că poporul lui Dumnezeu era prins în stilul de viață al popoarelor din jur, el le-a spus: „Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de râu, sau dumnezeilor amoriţilor, în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului.” (Iosua 24:15).

Pentru că Iosua a luat o decizie cu autoritate și a dat un verdict prompt, Biblia spune că (în consecință): „Poporul i-a zis lui Iosua: „Noi vom sluji Domnului Dumnezeului nostru şi vom asculta glasul Lui.” (Iosua 24:24).

Întrebare: În ce domeniu al vieții tale trebuie să iei astăzi o decizie sau să dai un verdict cu autoritate? Dacă este vorba despre firea ta pământească, spune-i cu îndrăzneală că tu ai decis „să slujești Domnului”!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu
24 aug. 2025

24 August 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și ea a zis: „Iată, cumnata ta s-a întors la poporul ei și la dumnezeii ei: întoarce-te după cumnata ta“.

Rut 1.15

Vedem aici efectul ruinător al depărtării de Dumnezeu. Pe măsură ce Naomi se apropia de Betleem, pașii ei deveneau mai înceți. Noi putem fi ori o binecuvântare, ori un blestem pentru alții. Neutralitatea este imposibilă. Putem ori să-i conducem pe alții la Domnul Isus, ori să-i îndepărtăm de El. Orpa voia să se ducă în Betleem, dar cineva care fusese în țara Moabului o face să se întoarcă. Și Naomi știa ce se petrece acolo unde o întorcea pe Orpa. În versetul 15 citim că ea i-a spus lui Rut: „Iată, cumnata ta se întoarce la poporul ei și la dumnezeii ei“. Cine s-ar fi gândit mai înainte, când ea era în Betleem, că Naomi ar fi putut pronunța asemenea cuvinte? Primul pas al depărtării de Domnul poate fi foarte mic, dar nimeni nu poate ști unde duce.

Naomi nu voia să le ia pe Orpa și pe Rut cu ea în Betleem. De ce oare? Era rușinată că-și lăsase fiii să se căsătorească cu moabite? Voia să țină ascuns acest lucru de prietenii ei din Betleem? O, ce înfricoșătoare mândrie este în noi! I-am lăsa, mai degrabă, pe alții să piară, numai să nu ne mărturisim rușinea. Să ne gândim la David, în 2 Samuel 11. El preferă să ucidă un slujitor drept și credincios, numai să nu-și mărturisească public păcatele.

Cât de mulți sunt aceia opriți de la a veni la Domnul, din pricină că părinții umblă cu multă înfocare după prosperitatea lumii sau după plăcerile firii păcătoase (cărnii), în timp ce cu buzele se fălesc că ei cunosc adevărul! „Prin vorbiri dulci și amăgitoare, ei înșală inimile celor lesne crezători“ (Romani 16.18). Mulți își pun copiii chiar în gura leului, în dorința după o poziție mai bună pe pământ, apoi se roagă ca leul să nu le facă niciun rău.

Ce mare nevoie este ca noi, care trăim într-o lume care L-a lepădat pe Dumnezeu, să veghem asupra cuvintelor și faptelor noastre, ca să fim pentru cei din jur un ajutor, și nu o piedică! Să fim cu luare-aminte, încât să nu permitem firii să lucreze în noi și să nu încurajăm în copiii sau prietenii noștri manifestări firești. Dacă Îl slujim pe Hristos în felul acesta, „vom fi plăcuți lui Dumnezeu și cinstiți de oameni“ (Romani 14.17).

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fiți deci imitatori ai lui Dumnezeu, ca niște copii preaiubiți, și umblați în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca dar și jertfă lui Dumnezeu, ca parfum de bună mireasmă.

Efeseni 5.1,2

Mireasma dedicării

Tot ceea ce a făcut Domnul Isus a fost împlinit perfect și în mod voluntar. Să ne gândim la sfatul lui Dumnezeu care s-a concentrat în El înainte de întemeierea lumii, la drumul Domnului pe acest pământ, la lucrarea Sa de la cruce – totul a fost înconjurat de mireasma dedicării Sale. A fost „mâncarea“ Lui să facă voia Tatălui Său. Iar viața nu I-a fost luată, ci a dat-o El Însuși din iubire (Ioan 4.34; 10.17,18). Să ne mai gândim cum El, aflându-Se în glorie, mijlocește pentru ai Săi și cum îi va răsplăti în viitor. Toate acestea decurg din dorința Lui de a-I sluji lui Dumnezeu pentru totdeauna.

Să ne întrebăm atunci dacă nu cumva Dumnezeu așteaptă să vadă în copiii Săi ceva din virtuțile Fiului Său iubit. Da, chiar și în Vechiul Testament, când oamenii trăiau sub porunca „să iubești pe Domnul Dumnezeul tău“ (Deuteronom 6.5), Dumnezeu le-a dat ocazii ca ei să arate o astfel de dragoste în mod activ. „Când cineva aduce o jertfă…“ – aceasta este neobosita invitație din Levitic. Această jertfă voluntară mărturisește în mod impresionant de parfumul devotamentului Domnului Isus față de Tatăl Său și față de lucrarea Sa. Jertfa în sine reflectă nu doar aspectul voluntar al darului, ci și motivația din inima celui care o oferă. La aceasta Se uită Dumnezeu. Cu atât mai mult astăzi, noi, copiii Săi, suntem chemați să acționăm într-un mod similar!

Citirea Bibliei: Iov 34.16-37 · Fapte 16.13-25

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 5:1-26

Capitolul 5 se ocupă de fiii lui Ruben, de ai lui Gad şi de jumătatea seminţiei lui Manase. Mult mai îngrijoraţi de bunăstarea lor decât de stăpâ­nirea ţării promise, aceste seminţii se aşezaseră la est de Iordan. Lipsa lor de cre­dinţă şi de perseverenţă, precum şi materialismul lor apar cu clari­ta­te în toate faptele lor. Dar aici (exceptând v. 25, inclus în mod necesar pentru înţelegerea istoriei lor), cât de mişcător este să vedem din nou Cuvântul rela­tând  numai lucrurile bune care se pu­teau spune despre ei. Curajul şi încrederea lor sunt subliniate în mod special (Ps. 146.5). Au strigat către Domnul în luptă (această lupt㠄era de la Dumnezeu” − v.22) şi El le-a răspuns rugăciunilor lor, pentru că îşi puseseră încrederea în El.

Inima lui Dumnezeu este mereu aceeaşi. Vor­bind Tatălui despre ucenicii cei slabi de lângă El, care aveau să-L părăsească puţin după aceea, Domnul Isus a putut spune: „Ei au păzit Cuvân­tul Tău, … au crezut că Tu M-ai trimis“ (Ioan 17.6-8). Acolo, în locul unde noi vedem numai ruină şi mi­zerie, El descoperă ceva care-I face plăcere! Ce exemplu pentru noi! Înainte să formu­lăm o judecată, o critică, să ne aducem aminte de felul în care vorbeşte Dom­nul despre ai Săi, în absenţa lor.

GÂNDEȘTE CORECT ȘI VEI TRĂI CORECT!

„Cine are o inimă înţeleaptă îşi arată înţelepciunea când vorbeşte…” (Proverbele 16:23)

Solomon a scris: „Cine are o inimă înţeleaptă îşi arată înţelepciunea când vorbeşte şi mereu se văd învăţături noi pe buzele lui. Cuvintele prietenoase sunt ca un fagure de miere: dulci pentru suflet şi sănătoase pentru oase.” (Proverbele 16:23-24) Gândurile și cuvintele tale sunt legate între ele. Din acest motiv, este important să ai gânduri plăcute, astfel încât să poți rosti cuvinte înțelepte.

Gândurile tale sunt cuvinte tăcute pe care nu le auzi decât tu și Domnul, dar care, atunci când sunt verbalizate, îți afectează bunăstarea emoțională, spirituală și fizică. Vă reamintesc cuvintele înțelepte ale lui Solomon din versetul 24: „Cuvintele prietenoase sunt… sănătoase pentru oase.”

Gândurile tale sunt cuvinte tăcute care afectează omul interior, sănătatea, bucuria și atitudinea. Lucrurile la care ne gândim ies adesea din gura noastră și uneori ne fac să părem proști.

Dar dacă trăim în felul lui Dumnezeu, gândurile și cuvintele noastre ne pot face viața noastră și a celorlalți mai plăcută. Versetul 23 din Proverbele 16 este tradus în Noua Versiune Internațională a Bibliei astfel: „Inimile celor înțelepți le fac gurile prudente și buzele lor promovează învățătura.”

Nu face greșeala de a crede că-ți poți lăsa gândurile să meargă în orice direcție lumească vor ele, și apoi să te prefaci că spui cuvinte dumnezeiești. Ori ambele sunt plăcute, ori ambele sunt negative și păcătoase – nu există cale de mijloc! Apostolul Pavel scria: „Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus…” (Filipeni 2:5)

Scriptura este poarta ta către un nou tărâm de viață. Pe măsură ce-ți petreci timp cu Scriptura, și-L lași pe Domnul Isus să-ți schimbe gândirea, vei observa că nu va mai trebui să ai grijă să spui cuvinte plăcute sau înțelepte, cuvinte instructive ori cuvinte vindecătoare – pentru că acest lucru se va întâmpla în mod natural.

Așadar, gândește corect… și vei trăi corect!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
23 aug. 2025

23 August 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

De aceea, ridicați mâinile obosite și genunchii slăbiți și faceți cărări drepte pentru picioarele voastre, încât ceea ce este șchiop să nu se abată, ci mai degrabă să fie vindecat.

Evrei 12.12,13

Atenționări în Epistola către Evrei (5) – Să nu obosim

În Evrei 10 am privit la îndemnul dat celor credincioși de a stărui în credință, în loc să dea înapoi din cauza suferințelor. Capitolul 11 arată cum Dumnezeu i-a întărit pe cei care au trăit prin credință. În capitolul 12 avem un alt îndemn legat de suferință, anume că Dumnezeu o folosește pentru disciplinarea și pentru formarea noastră. Credincioșii dintre evrei uitaseră că disciplinarea Domnului era o dovadă a dragostei Lui pentru ei.

Suferința oferă întotdeauna prilejul de a crește spiritual. Dumnezeu îngăduie suferința asupra noastră, însă El este întotdeauna acolo pentru a ne susține de-a lungul ei și pentru a o folosi spre binele nostru. La momentul respectiv nu ne bucurăm deloc de asemenea încercări, însă, dacă suntem gata să ne lăsăm exersați de ele, mai târziu vor produce „rodul dătător de pace al dreptății“ (Evrei 12.11).

De aceea, să ne întărim mâinile și să croim cărări drepte cu picioarele noastre, căci astfel frații noștri vor fi întăriți de mărturia noastră și vor continua și ei să pășească înainte cu îndrăzneală, prin toate încercările lor!

Atenționările din Epistola către Evrei au scopul de a da pe față ceea ce este fals și de a întări ceea ce este real. În lumina acestui principiu trebuie interpretat îndemnul de la sfârșitul capitolului 12: „Vedeți să nu-L refuzați pe Cel care vorbește“ (versetul 25)! Cei în care nu există viață cu adevărat nu vor scăpa de judecata Lui. Credincioșii adevărați însă trebuie să ia seama la glasul Lui. Noi am primit o împărăție care nu poate fi clătinată, de aceea trebuie să trăim într-o atmosferă a harului și să-L slujim pe Dumnezeu cu respect și teamă sfântă.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cuvântul Domnului rămâne pentru eternitate.

1 Petru 1.25

Neglijența periculoasă

„Referitor la care operă din literatura clasică vă puteți exprima rușinea că nu ați citit-o niciodată?“ Această întrebare i-a fost pusă unui maestru al concursurilor de radio și de televiziune. El a recunoscut că a dormit puțin și că astfel a profitat de timp la maximum și a citit mult, „cel puțin două cărți pe zi“. Biblioteca sa conținea 3.000 de volume de toate felurile, clasificate în funcție de autorii lor: romane, filosofie, dramă. Un Clasic pare să fi scăpat din această „foame“ nestăvilită după literatură. Răspunsul lui a spulberat orice îndoială: „Biblia“. El nu citise Biblia.

Când răsfoim cu hărnicie pagini de carte, căutăm să ne sporim doar nivelul de cunoaștere și să ne distragem puțin de la ce ne înconjoară. Însă doar textul Bibliei este viu. Și, fiindcă este Cuvântul lui Dumnezeu, el are puterea de a ne aduce într-o relație cu Dumnezeu și ne poate schimba viața. Biblia ne descoperă ceea ce este Dumnezeu: iubire și lumină. Este ca o sămânță în inima celor care o primesc: ei sunt „născuți din nou … prin Cuvântul viu, care rămâne pentru totdeauna, al lui Dumnezeu“ (1 Petru 1.23). A crede în mesajul Bibliei înseamnă a crede în Dumnezeu. Scopul ei este de a ne dărui viața divină. Biblia ne conduce la descoperirea adevăratei bucurii. Spre deosebire de toate scrierile oamenilor, „cuvintele Domnului sunt cuvinte curate“ (Psalmul 12.6). Nimic din Biblie nu este de prisos, totul este util. Ea ne spune adevărul despre noi înșine și despre Dumnezeu. „Cuvântul Tău este adevărul“ (Ioan 17.17). Nu mai lăsați Biblia închisă. Citiți-o!

Citirea Bibliei: Iov 33.23-34.15 · Fapte 16.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 4:21-43

Aflându-ne încă printre fiii lui Iuda, iată că, după împăraţi şi după persoanele bogate şi cu vază, ca Iaebeţ, îi vedem pe simplii meşteşugari (v. 14, 21-23). Ei erau lucrători de pânză fină (pregăteau firul şi îl ţe­seau), erau olari şi grădinari. Condiţia lor era umi­lă, dar privilegiile le erau foarte mari, pentru c㠄locuiau acolo, la împărat“, şi lucrau pentru nevoile sale. Să ne ferim să căutăm o poziţie înaltă pentru noi în lume, dacă Domnul nu ne-a chemat în mod ex­pres pentru ea. Poporul lui Dumnezeu include „nu mulţi puternici, nu mulţi de neam ales“ (1 Corinteni 1.26; vezi şi Ie­remia 45.5). Orice poziţie im­por­­tan­tă aduce cu ea, în mod inevitabil, responsa­bilităţi care ne absorb, lăsându-ne, în general, puţin timp pen­tru Cu­vântul şi pentru lucrarea Domnului. De aceea, să nu alegem ocupaţii care ne vor împiedica „să locuim la Împăratul“sau să împlinim lucrarea Lui.

Seminţia lui Simeon a fost obiectul unei judecăţi severe, din cauza violenţei căpeteniei ei (Geneza 49.5-7) şi a idolatriei faţă de Baal-Peor (Nu­meri 25.14). Dar aici, potrivit cu trăsătura aces­tei cărţi, nu este vorba decât de binele pe care ha­rul l-a realizat. Seminţia şi-a extins hotarele şi a repurtat victorii strălucite.

IA ÎN SERIOS DEZVOLTAREA TA PERSONALĂ!

„’Dacă mă vei binecuvânta şi-mi vei întinde hotarele…’ Și Dumnezeu i-a dat ce ceruse.” (1 Cronici 4:10)

Istoria lui Iaebeț ocupă doar două versete, dar ele conțin adevăruri care schimbă vieți: „Iaebeţ era mai cu vază decât fraţii săi; mama sa i-a pus numele Iaebeţ (Trist), zicând: „Pentru că l-am născut cu durere.” Iaebeţ a chemat pe Dumnezeul lui Israel şi a zis: „Dacă mă vei binecuvânta şi-mi vei întinde hotarele, dacă mâna Ta va fi cu mine şi dacă mă vei feri de nenorocire, aşa încât să nu fiu în suferinţă!…” Şi Dumnezeu i-a dat ce ceruse.” (1 Cronici 4:9-10).

Această rugăciune s-ar putea reduce la aceste cuvinte: „Vreau să cresc, vreau să știu, vreau să umblu sănătos, vreau protecția Ta!”

Cel mai mare pericol cu care poți să te confrunți este ideea de-a face din dezvoltarea ta personală o prioritate pentru mai târziu. Nu merge pe acest făgaș! Cineva a spus: „Singura diferență dintre un făgaș și un mormânt este lungimea!”

Dacă dorești să-ți atingi potențialul dat de Dumnezeu, trebuie să faci mai mult decât să experimentezi viața și să speri că vei învăța tot ce trebuie să știi pe măsură ce călătorești. Trebuie să profiți de oportunitățile de creștere, ca și cum viitorul tău ar avea nevoie de ele – pentru că așa este!

Dezvoltarea ta personală nu apare pur și simplu; trebuie s-o urmărești! Ai putea spune: „Dar mi-e teamă să nu dau greș!” Cu toții avem temeri… Dar există o veste bună: toți avem credință. De unde știm asta? Din Biblie! Dumnezeu a împărțit fiecăruia „o măsură de credință” (vezi Romani 12:3).

Întrebarea pe care trebuie să ți-o pui este: „Cui voi permite să aibă o putere mai mare asupra mea: temerilor sau credinței?”

Dumnezeu a pregătit lucruri mari pentru tine, așa că azi ridică-te cu credință și începe să profiți de ele!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
22 aug. 2025

22 August 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Taina cea ascunsă din veacuri și din generații, dar arătată acum sfinților Săi, cărora Dumnezeu a vrut să le facă cunoscut care sunt bogățiile gloriei tainei acesteia printre națiuni, care este Hristos în voi, speranța gloriei.

Coloseni 1.26,27

Această „taină“ a fost „ascunsă de veacuri și de generații“. Cei din veacurile precedente, generațiile trecute, nu au știut nimic despre acest lucru. Taina a fost „ținută ascunsă timp de veacuri“ (Romani 16.25). Profeții lui Israel nu au cunoscut-o deloc; nici chiar îngerii nu au cunoscut-o, până la descoperirea ei, prin formarea Adunării (Efeseni 3.9,10). „Dar arătată acum sfinților Săi.“ În Epistola către Efeseni citim că „taina […] în alte generații n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor, așa cum a fost descoperită acum sfinților Săi apostoli și profeți prin Duhul“ (Efeseni 3.5). Epistola către Romani spune: „Taina […] arătată acum și prin scrieri profetice, […] făcută cunoscut tuturor națiunilor“ (Romani 16.26). Din aceste pasaje reunite aflăm că taina, descoperită apostolilor și profeților, a fost manifestată națiunilor – printre care se aflau și colosenii – prin scrieri profetice. Din aceasta nu trebuie să se tragă concluzia că numai prin scrieri a fost ea manifestată. Apostolii și profeții fără îndoială că au și vorbit despre ea în învățăturile lor. Dar, pentru noi, desigur că scrierile lor sunt cele care ne-o fac cunoscut.

Gloria acestei taine este mare. În ea Dumnezeu Își glorifică înțelepciunea, dragostea și harul Său fără margini. Apostolul întărește expresia gândului său, care venea dintr-o inimă umplută de măreția acestei taine care-L glorifica atât de mult pe Hristos și lucrarea Lui. El spune că Dumnezeu a vrut să le facă cunoscut sfinților „bogățiile gloriei tainei acesteia“. Aici vedem strălucind nu numai gloria lui Dumnezeu și a lui Hristos, ci și bogățiile de binecuvântări răspândite peste națiuni, nu binecuvântări temporale, precum acelea pe care le așteptau iudeii, ci binecuvântări cerești, spirituale și eterne în Hristos – „bogățiile de nepătruns ale lui Hristos“ (Efeseni 3.8-10).

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pentru că-mi cunosc nelegiuirile, iar păcatul meu este întotdeauna înaintea mea. Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit și am făcut ce este rău înaintea ochilor Tăi.

Psalmul 51.3,4

Fariseul și vameșul

Cu toții avem un ochi ager pentru păcatele și slăbiciunile celor din jur. Numim aceasta intuiție.

Fariseul din Luca 18 a mers la templu să se roage. Dar cuvintele lui nu erau o cerere. El nu avea nevoie de nimic. Se considera mult superior celorlalți, în special față de vameșul care se afla în spatele lui. Putea să-l privească de sus! Fariseul gândea deci că are suficiente motive să fie mulțumit. Recunoscător față de cine? Față de Dumnezeu? El a spus: „Doamne, Îți mulțumesc“ – când, de fapt, se referea la el însuși – „că nu sunt ca ceilalți oameni“. Dumnezeu nu are niciun motiv să asculte rugăciunea fariseului. Acel om mulțumit de sine era insensibil la sfințenia lui Dumnezeu și la starea propriei lui inimi depravate de păcat. Nu avea niciun motiv să ceară harul lui Dumnezeu. El s-a întors acasă la fel de orb precum venise.

Vameșul, pe de altă parte, s-a văzut pe sine însuși în lumina lui Dumnezeu. Acest lucru l-a umilit profund. El nu avea niciun motiv să-i acuze pe alții. O astfel de autocunoaștere corectă este foarte importantă, dacă cineva dorește să se apropie de Dumnezeu. Vameșul s-a rugat: „Doamne, ai milă de mine, păcătosul“. Iar Isus a adăugat: „Vă spun că mai degrabă acesta a coborât acasă îndreptățit, decât celălalt“. Oricine vine la Dumnezeu cu această atitudine primește iertare și pace.

Citirea Bibliei: Iov 33.1-22 · Fapte 15.30-41

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 3:1-14; 4:9-10

Aceste genealogii mai au un motiv să fie amin­tite: întrebarea „al cui fiu este Mesia?“ va trebui să aibă un răspuns indiscu­tabil. În decursul timpului, Îl vedem pe Dum­nezeu punând deoparte, în mod succesiv, din mijlocul rasei umane: fa­milia lui Avraam; din aceasta, seminţia lui Iuda şi, din nou, din mijlocul aces­tei semin­ţii, dinastia re­gală a lui David. Aceasta este cea care ocupă capitolul 3. Şi putem remarca cu câtă grijă şi cu câtă atenţie a urmărit Dum­nezeu, din gene­ra­ţie în gene­raţie, linia din care în final avea să se nas­c㠄Isus, care Se numeşte Hristos“ (Matei 1.16).

Scurta istorie a lui Iaebeţ, care era mai vrednic de cinste decât fraţii săi, este inclusă în lista fiilor lui Iuda. Simţind greutatea durerii care este consecinţa păcatului, acest om Îl cheamă pe Domnul să îndepărteze răul de pe calea lui. Este ascultat. Să ne plecăm urechea la cele patru cereri pe care le formulează şi să procedăm întoc­mai, cerând fără teamă:

1. Să ne bucurăm de binecu­vân­tări spirituale din belşug;

2. Să avem limite mai extinse de preocupare pentru inteligenţa şi pen­tru inima noastră;

3. „Mâna lui Dumnezeu“ să fie cu noi în tot ce între­prin­dem;

4. Să fim scăpaţi de păcat şi păziţi în ispită (Matei 6.13).

TRECI DE PARTEA CEALALTĂ A LINIEI (2)

„Fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte…” (Filipeni 3:13)

Sam Parker scria în broșura sa „Cross The Line” (din care am citat și data trecută) și următoarele: „Când te hotărăști să treci linia care separă eșecul de succes, vei descoperi că nu toți îți vor aplauda alegerea. Și nu toți vor face ca tine. Există persoane care au considerat că e preferabil să nu treacă linia, și chiar îți sugerează să n-o faci nici tu. Și, din nefericire, uneori acești oameni ar putea fi prietenii tăi. Și din nefericire uneori îi asculți! Poate că vor strecura o mică îndoială sau vor refuza să-ți facă parte de o mică încurajare la momentul potrivit (sau chiar te vor încuraja să faci lucrul greșit).

S-ar putea ca unii dintre ei să fie mai puțin subtili și să se pună de-a curmezișul. Și apoi, din când în când, chiar tu vei fi acela – acea voce interioară care încearcă să-ți spună că nu ești atât de special și că a face să se întâmple ceva excepțional este pentru alți oameni. Apoi va urma munca – munca grea. Lucrurile bune sunt rareori ușoare sau ieftine.

Efortul real și atenția sunt fundamentele din spatele tuturor lucrurilor. Nu există soluții rapide. Tu trebuie să-ți câștigi rezultatele, și de cele mai multe ori să faci eforturi.

De asemenea, trebuie să te concentrezi. Asta înseamnă să elimini lucrurile care te distrag și să reduci la minimum expunerea la oameni, gânduri și lucruri negative care nu servesc intenției tale de a reuși. Timpul trece repede și nu-l poți recupera. Așadar, ai grijă de el! Și învață să te ridici din nou unde erai.

Fiecare greșeală este însoțită de o creștere a cunoștințelor și a înțelegerii!” Apostolul Pavel a spus acest lucru în felul următor (Filipeni 3:13-14): „Fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea… (mă arunc) spre ce este înainte…” Deci, ești de partea corectă a liniei?

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articole

← Older Entries