Mana Zilnica

8 Februarie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Să apucăm speranța pusă înaintea noastră, pe care o avem ca o ancoră a sufletului, sigură și tare, și care intră în cele de dincolo de perdea, unde Isus a intrat pentru noi ca Înainte-mergător, fiind făcut pentru eternitate mare preot după rânduiala lui Melhisedec.

Evrei 6.18-20

Speranța creștină este cerească, de aceea ni se spune că „intră în cele de dincolo de perdea”. Dincolo de perdea era Sfânta Sfintelor, imagine a celui de-al treilea cer, adică a prezenței imediate a lui Dumnezeu. Acolo se afla chivotul legământului, imagine a lui Hristos. El a intrat în imediata prezență a lui Dumnezeu, iar aceasta a făcut-o pentru noi. A intrat acolo ca Înainte-mergător al nostru și ca Mare Preot. Speranța noastră își are centrul în El și acționează ca o ancoră a sufletului, deopotrivă sigură și tare. Suntem deja ancorați de Persoana Lui și de locul în care El este – și într-acolo ne îndreptăm – la fel cum un vapor, în portul de plecare, ar fi deja legat cu un cablu care s-ar întinde până în portul de sosire.

Faptul că Hristos a devenit Înainte-mergătorul nostru ne garantează că noi, care suntem, ca să zicem așa, după-mergătorii, vom ajunge în locul în care El este. Ca Mare Preot, El trăiește pururi pentru a ne purta până acolo. Este un har uimitor că El este Înainte-mergătorul nostru, fiindcă, în Orient, înainte-mergătorul este o persoană neînsemnată, care pregătește calea pentru o persoană importantă. Să ne gândim că Domnul a luat un astfel de loc de dragul nostru!

F. B. Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci toți trebuie să fim arătați înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să primească răsplata pentru lucrurile înfăptuite în trup, potrivit cu binele sau răul pe care-l va fi făcut.

2 Corinteni 5.10

Tabloul

În urmă cu mulți ani, un om bogat a vizitat o galerie de artă. Atenția i-a fost atrasă de un tablou impresionant, care reprezenta o femeie săracă înconjurată de copiii ei. Rugător, ea își întindea mâinile spre un bărbat. Dar chipul bărbatului era dur. Inima lui nu era mișcată de suferința acelei femei.

Vizitatorul a rămas înmărmurit și și-a adus aminte de o scenă din trecut. Într-adevăr! În timp ce se uita la tablou, și-a văzut propriile trăsături pe chipul bărbatului. Lacrimile sărmanei femei, pe care el o alungase din locuință, îl acuzau din nou. Ea nu reușise să plătească chiria, iar el o aruncase – insensibil cum era – pe stradă împreună cu copiii ei.

Nu mai avea nicio îndoială, pentru că tabloul purta semnătura fiului acelei femei. Între timp devenise un pictor talentat. Acum, bogatul se confrunta cu faptele lui. Această priveliște îi era insuportabilă. Cât de mult ar fi vrut să distrugă acel tablou!

Va veni ziua când fiecare om va vedea imaginea propriilor sale fapte. Astăzi, petele întunecate din viața noastră pot fi îndepărtate prin mărturisirea păcatelor și prin credința în Isus Hristos. Cine Îl respinge pe Hristos ca Mântuitor personal va fi confruntat cu toată vina sa în fața lui Hristos ca Judecător.

Citirea Bibliei: Exod 23.1-19 · Luca 9.10-17

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUHOAREA PĂCATULUI – Fundația S.E.E.R. România

„Noi suntem, înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos…” (2 Corinteni 2:15)

Când mâncarea din frigider s-a stricat, știi lucrul acesta chiar din momentul în care deschizi ușa frigiderului. Și viața ta este la fel. Când există ceva stricat în interior, persoanele cu care intri în contact deseori simt lucrul acesta.

Domnul Isus i-a spus lui Petru unele dintre cele mai aspre cuvinte ale Sale: „Înapoia mea, Satano… Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.” (Matei 16:23). Care a fost greșeala lui Petru? Gândirea omenească, firească. Petru nu avea gândurile lui Dumnezeu, ci ale oamenilor. Petru L-a mustrat pe Domnul Isus, iar Isus i-a aplicat o corecție usturătoare, dar necesară.

Există păcate „afară din trup” și păcate „împotriva trupului”. Păcatul lui Petru a fost un păcat în afara trupului, în timp ce păcatul împăratului David a fost un păcat împotriva trupului, care s-a manifestat prin adulter și crimă. Mai târziu, David a scris: „Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc! Păzeşte, de asemenea, pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine!” (Psalmul 19:12-13). Dumnezeu nu dorește să devii egocentric și introspectiv, într-o așa măsură încât să trăiești toată viața condamnându-te. Însă El dorește să fii sensibil la păcat și să-l rezolvi numaidecât.

Sfânta Scriptură ne oferă trei modalități prin care ne putem păstra curați într-o lume poluată spiritual:

1) Să umblăm în lumină (vezi 1 Ioan 1:7). Asta înseamnă să te străduiești să fii onest înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.

2) Să fim persoane responsabile. Acest lucru presupune să existe cineva în viața ta care să fie suficient de matur să-ți merite încrederea, suficient de îngăduitor încât să-ți suporte greșelile, și suficient de sincer ca să te confrunte (vezi Proverbele 13:20).

3) Să ne confruntăm păcatul imediat (vezi Psalmul 32:3-5). Momentul în care devii conștient că ai păcătuit trebuie să te ducă la mărturisirea păcatului și la curățarea de păcat. Apoi, trebuie să te ridici din nou – și să-ți continui umblarea cu Dumnezeu!

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 120, 121

Constituiţi ca cincisprezece cântări ale treptelor, Psalmii 120–134 prezintă în mod ascendent eliberarea şi restabilirea rămăşiţei lui Israel.

Psalmul 120 îi găseşte pe aceşti credincioşi în captivitate printre naţiuni şi ne ajută să le auzim suspinul. Ei suferă pentru că a trebuit să locuiască „cu cei care urăsc pacea” (v. 6). Creştini, să putem înţelege şi noi mai bine cât de mult se împotriveşte lumea lui Dumnezeu şi, în consecinţă, copiilor Săi! Ea nu cunoaşte pacea; cu atât mai mult, nu o poate oferi. Ce le spune însă Domnul alor Săi? „Vă dau pacea Mea. Eu nu vă dau cum dă lumea” (Ioan 14.27).

Întorcându–şi privirile de la scena întristării, credinciosul din Psalmul 121 şi le ridică spre munţi (Sionul, obiect al speranţei sale: vezi Psalmul 87.1,2). Ajutorul lui însă vine şi mai de sus, de la Creatorul care a întemeiat aceşti munţi. Dumnezeu răspunde la această încredere prin emoţionante promisiuni personale (v. 3–8). Orice credincios Îl poate auzi pe Domnul adresându–i-le lui. El se află în lume, dar acolo va fi păzit (verb repetat de şase ori) pretutindeni şi întotdeauna ca răspuns la această rugăciune a Mântuitorului său: „Nu cer să–i iei din lume, ci să–i păzeşti de rău” (comp. v. 7 cu Ioan 17.15).

7 Februarie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Dacă sunt distruse temeliile, ce va face cel drept?

Psalmul 11.3

Biblia descrie timpul în care trăim ca fiind „întunericul lumii” (Efeseni 6.12), „ziua cea rea” (Efeseni 6.13) și „veacul rău de acum” (Galateni 1.4). Este evident că această lume se află sub comanda „căpeteniei autorității văzduhului” (Efeseni 2.2). Noi, cei credincioși, recunoaștem pe deplin acest lucru, nu doar din revelația biblică, ci și din propria experiență.

Prin urmare, nu trebuie să fim surprinși atunci când guvernele adoptă măsuri ticăloase, când «Biserica» promovează nelegiuirea sub numele de «toleranță» și când societatea, în general, numește „răul bine și binele rău, … întunericul drept lumină și lumina drept întuneric” (Isaia 5.20). Biblia însăși este atacată în instituțiile religioase. Toate acestea sunt previzibile într-o lume nelegiuită, care se îndreaptă cu pași repezi către „lepădarea de credință” (2 Tesaloniceni 2.3).

Această stare de lucruri însă îi poate face pe cei credincioși să fie descurajați, frustrați și neliniștiți. Îi poate chiar împinge să folosească mijloace care nu sunt potrivite cu voia Domnului, dedicându-se activismului politic sau luptând în «războaiele culturale». Totuși, nu suntem chemați la așa ceva, fiindcă lupta noastră nu este una potrivit cărnii (2 Corinteni 10.3,4).

„Dacă sunt distruse temeliile, ce va face cel drept?” Este ceva ce putem face? Psalmul ne dă și răspunsul: „Domnul este în templul sfințeniei Sale, Domnul Își are tronul în ceruri” (Psalmul 11.4). Același răspuns i l-a dat Dumnezeu lui Habacuc, atunci când profetul a dat glas unor frustrări similare cu privire la nelegiuirea din jurul său (Habacuc 2.20). Dumnezeu este la cârma tuturor lucrurilor: „Ochii Săi privesc, pleoapele Sale cercetează pe fiii oamenilor” (Psalmul 11.4). Să ne abandonăm în mâna Lui!

B. Reynolds

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața ca preț de răscumpărare pentru mulți.

Marcu 10.45

Furtuna

Pe data de 31 ianuarie 1953, locuitorii insulei olandeze Texel aflaseră că se apropie de ei o furtună puternică din nord-vest. Nivelurile deja foarte ridicate ale apei exercitau presiune asupra digurilor insulei. Deoarece o porțiune din digul din partea de nord a insulei era într-o stare rea, au fost chemați oamenii care asigurau siguranța digurilor. Aceștia s-au grăbit să stabilizeze digul. Nu mult după miezul nopții, primele valuri au lovit vârful digului și, a doua zi dimineața, digul s-a rupt. Polderul (porțiunea joasă de uscat, mai joasă chiar decât nivelul mării, folosită de localnici ca zonă ce poate fi inundată mai înainte ca apa să ajungă la case) era plin cu apă. În acea dimineață s-a îndreptat într-acolo un autobuz cu oameni, ca să dea o mână de ajutor. Ei nu știau nimic despre ruperea digului și, când au observat acest lucru, au încercat să evadeze înspre digurile interioare ale insulei, dar șase persoane s-au înecat. Pe piatra lor memorială scrie: „Și-au pierdut viața din cauza furtunii, fiind în serviciul de protejare a insulei. Bărbații veniseră să ajute, pentru că aveau obligația să o facă”.

Întâmplarea mă face să mă gândesc la Unul care a venit să ajute fără să fi fost obligat și care a știut dinainte că aceasta Îl va costa viața. „Isus, știind tot ce avea să vină asupra Lui” (Ioan 18.4), a fost gata „să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți” (Matei 20.28). El a mers de bunăvoie la moarte, pentru că a vrut să salveze oameni și să-i aibă la Sine pentru totdeauna.

Citirea Bibliei: Exod 17.8-16 · Luca 7.36-50

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ TE FEREȘTI DE CĂDERE! – Fundația S.E.E.R. România

„Cel ce se poartă aşa, nu se clatină niciodată.” (Psalmul 15:5)

În cartea „Mesajul”, versetul 1 din Proverbele 29 este parafrazat astfel: „Pentru cei ce urăsc disciplina și devin tot mai încăpățânați, va veni o zi când viața se va năpusti peste ei și vor fi zdrobiți, dar atunci va fi prea târziu să fie ajutați.” Regele Solomon a fost cunoscut drept cel mai înțelept om care a trăit vreodată. El a scris aceste cuvinte, dar din nefericire nu le-a și trăit, așa că „s-a prăbușit și s-a ars.” Și dacă i s-a putut întâmpla lui Solomon, niciunul dintre noi nu este imun!

Caracterul a devenit o problemă importantă în ziua de astăzi, pentru că mulți lideri politici, de afaceri și din biserici s-au înjosit umblând după favoruri personale. Ca om, tu nu acționezi într-un vid. Tu îi influențezi pe oamenii din jurul tău… și, când cazi, repercusiunile se răsfrîng și asupra lor. Când cade un stejar mare, și stejarii mai mici din jur cad odată cu el. Deci, cum te poți feri de cădere? Nepunând darurile mai presus de caracter. În zilele noastre avem tendința, nesănătoasă, de a scoate în evidență și de a răsplăti darul cuiva și îi trecem cu vederea caracterul; dar ambele trebuie să se dezvolte. Caracterul este suma totală a obiceiurilor tale zilnice.

În Psalmul 15, David ne oferă 8 trăsături de caracter și manifestări ale unui creștin demn de respect:

1) Are integritate;

2) Nu participă la bârfă;

3) Nu le face rău altora;

4) Ia atitudine împotriva răului;

5) Îi onorează pe cei ce umblă în adevăr;

6) Își ține promisiunea, chiar dacă este în paguba lui;

7) Nu este lacom și nu profită de alții;

8) Este puternic și stabil.

David încheie psalmul 15 spunând că aceia care fac astfel de lucruri „nu se clatină niciodată.” Și în felul acesta, deci, ești ferit de cădere!

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 119:1-16

 

Ferice de cei care aud Cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc, le spunea mulţimilor Domnul Isus (Luca 11.28). Despre această fericire şi despre acest privilegiu ne va întreţine pe tot parcursul său acest măreţ psalm. Fericiţi, în adevăr, aceia care sunt integri (cu inima curată, Matei 5.8), care‑şi găsesc plăcerea în mărturiile Domnului şi pentru care hotărârile Lui sunt o desfătare (v. 16)! Dar de două ori mai fericiţi sunt aceia care păzesc cu grijă aceste porunci (v. 2, 4, 5, 8) şi care umblă în ele (v. 1)!

Versetul 9 pune o întrebare profundă. Ea nu are niciun sens pentru tinerii din lume, care dispreţuiesc pe faţă „scrupulele” tânărului credincios; pentru aceia însă care nu mai aparţin lumii, întrebarea este capitală: „Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea?”. Răspunsul vine imediat: „Păzindu–se după Cuvântul Tău”.

Să reţinem şi noi acest secret al unei umblări în curăţie, la adăpost de păcat împotriva lui Dumnezeu (v. 11), ca şi împotriva propriului trup (1 Corinteni 6.18)! Strângând Cuvântul în inimă, gravând acolo pasajele esenţiale, precum acest verset 9, vom fi înarmaţi pentru „ziua cea rea”, în care se va ivi ispita (Efeseni 6.13,17).

Dacă noi păzim cu grijă învăţăturile Lui, Dumnezeul cel credincios ne va păzi cu aceeaşi grijă. Fie ca acest Cuvânt să locuiască din belşug în noi! (Coloseni 3.16).

6 Februarie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Și i-a venit o scrisoare de la profetul Ilie, zicând: „Așa zice Domnul Dumnezeul lui David, tatăl tău: Pentru că n-ai umblat în căile lui Iosafat, tatăl tău, și în căile lui Asa, împăratul lui Iuda, ci ai umblat în căile împăraților lui Israel și ai făcut pe Iuda și pe locuitorii Ierusalimului să curvească după curviile casei lui Ahab și ai ucis pe frații tăi, casa tatălui tău, care erau mai buni decât tine, iată, Domnul va lovi cu o mare plagă pe poporul tău și pe fiii tăi și pe soțiile tale și toată averea ta; și pe tine însuți, cu o boală grea, cu o boală de măruntaie, până când, din cauza bolii, îți vor ieși măruntaiele afară din tine, zi după zi”.

2 Cronici 21.12-15

Lecții din viața lui Ioram (3) – Ce seamănă omul aceea va secera

Ioram văzuse viața tatălui său și, cu siguranță, cunoștea bine și viața bunicului său, Asa. Și acesta din urmă ajunsese să fie disciplinat de Domnul, fără rezultat. Citim că Ioram avea ca soție pe o fiică a lui Ahab, iar acest lucru este cu siguranță menționat pentru a ne sublinia faptul că ea n-a fost un ajutor pentru el în facerea binelui, ci dimpotrivă (2 Cronici 22.3). Ce lecție solemnă cu privire la necesitatea de a ne căsători în Domnul și de a nu ne înjuga la un jug nepotrivit (2 Corinteni 6.14)!

Judecata lui Dumnezeu a fost rostită împotriva lui Ioram din cauză că nu s-a întors de la căile lui rele, din cauză că i-a omorât pe frații săi și din cauză că a dus poporul în idolatrie. Dacă s-ar fi pocăit după aceste cuvinte solemne, ar fi primit îndurare. Acum însă venise timpul să secere ceea ce semănase. „Nu vă înșelați; Dumnezeu nu se lasă batjocorit, pentru că ce seamănă omul, aceea va și secera” (Galateni 6.7). Aceasta este cârmuirea lui Dumnezeu. Mai devreme sau mai târziu vom secera ceea ce am semănat.

Aceasta este de asemenea o serioasă avertizare pentru cei care trăiesc în păcat. Culegem roadele acțiunilor noastre începând din această viață, însă vine o zi când toate lucrurile vor fi aduse sub judecata perfect de dreaptă a lui Dumnezeu. Pentru cel credincios, aceasta va avea loc la „scaunul de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să primească potrivit cu ce a făcut, în trup, fie bine, fie rău” (2 Corinteni 5.10). Însă pentru cei care sunt încă în păcatele lor, judecata va avea loc la tronul mare și alb, pentru condamnarea veșnică. Astăzi este ziua când ei pot veni la Hristos și pot primi iertarea de păcate.

A. Leclerc

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

Darul harului lui Dumnezeu este viața veșnică în Hristos Isus, Domnul nostru.

Romani 6.23

Darul lui Dumnezeu

Oamenii sunt din fire buni comercianți. Ei cumpără și vând, dorind să obțină un câștig. Reclamele și ofertele, pe care le găsim săptămânal în cutia poștală, arată că fiecare dorește să vândă celuilalt ceva. Nimeni nu dorește să ne dăruiască ceva. Dumnezeu însă oferă, fără să ceară altceva în schimb de la noi, decât încrederea în El. Dumnezeu oferă, pentru că este Dumnezeul dragostei, iar El nu pretinde nimic de la noi, pentru că nu avem nimic să-I oferim ce ar putea accepta El. Toate gândurile, cuvintele și faptele noastre poartă amprenta păcatului.

Care sunt darurile lui Dumnezeu pentru noi? Unul dintre ele este Cuvântul lui Dumnezeu. În acest document scris, Dumnezeu ne spune cine este și ce a făcut El. De asemenea, Biblia răspunde la întrebările noastre despre Dumnezeu.

Apoi ni L-a dat pe Fiul Său. Nu există un alt dar mai mare decât acesta. Numai Isus Hristos putea ispăși păcatele. Dumnezeu a pus toată greutatea judecății, care trebuia să ne lovească pe noi, asupra Mântuitorului.

El ne oferă viața veșnică. Dar, atenție! Acest dar, pe care Dumnezeu îl oferă tuturor oamenilor, este doar pentru cei care îl acceptă prin credință. „Cine crede în Fiul are viața veșnică” (Ioan 3.36).

Iar cei care nu cred?

„Cine n-ascultă de Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” (Ioan 3.36).

Citirea Bibliei: Exod 21.7-36 · Luca 8.49-56

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂZEȘTE-ȚI MINTEA! (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (2 Corinteni 10:5)

Dacă te-ai trezi cu un hoț la ușa ta, l-ai invita înăuntru? Nu, ai suna la poliție ca să-l aresteze.

Asta trebuie să faci și atunci când gânduri nepotrivite îți invadează mintea! Să le faci roabe – înainte ca ele să te facă rob! Și trebuie s-o faci în clipa în care primul gând de felul acesta încearcă să pătrundă în mintea ta. Când alimentezi un gând, îi dai putere și el te va acapara.

Biblia spune: „Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.” (Iacov 4:7). De unul singur, nu vei avea puterea necesară pentru a te împotrivi lui Satan, așa că nu încerca! Dar când Îl chemi pe Dumnezeu și îți supui voința, vei fi mai mult decât biruitor asupra lui Satan. Tu vei fi cel care decide cine îți controlează mintea: „Umblarea după lucrurile firii pământeşti, este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace.” (Romani 8:6).

Când un gând tot revine în mintea ta, întreabă-te: „În ce direcție mă duce acest gând? Spre moarte spirituală sau spre „viață și pace”?” Gândește-te: nu-ți cumperi asigurare de locuință după ce furtuna ți-a pus casa la pământ. Dacă ești înțelept, o faci înainte să vină furtuna. Așadar, în loc să păcătuiești și să spui: „Nu voi putea fi altfel!”, privește în urmă și întreabă-te: „Care a fost gândul din mintea mea care m-a dus la păcat? Am stat eu în compania nepotrivită, în locul nepotrivit sau m-am gândit la lucruri nepotrivite? Am citit eu Cuvântul lui Dumnezeu și m-am rugat regulat? Mi-am zidit eu viața în jurul oamenilor care mă întăresc?”

Monitorizarea gândirii tale îți va aduce mari câștiguri! Așa că, păzește-ți mintea!

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 119:137-160

Dreptatea lui Dumnezeu, nota dominantă a versetelor 137-144, nu este nicidecum un subiect de spaimă pentru cel care se teme de Domnul, care umblă în lumina Sa şi care, de asemenea, cunoaşte bunătatea Sa (v. 149, 159). Într-o lume nedreaptă, credinciosul îşi găseşte plăcerea să celebreze această dreptate a lui Dumnezeu care, ca şi bunătatea Sa, rămâne pentru totdeauna (v. 142, 144).

„Cuvântul Tău este foarte încercat” (v. 140). „Cu cât îl puneţi mai mult la probă”, a spus cineva (precum aurul în cuptor), „cu atât el îşi arată mai mult puritatea”.

Versetul 145 şi cele care urmează exprimă totala dependenţă a celui credincios. „Fă-mă să trăiesc”, cere el aici în patru rânduri (v. 149, 154, 156, 159; vezi şi v. 25, 40, 88, 107). Dumnezeu este Acela care dă viaţa şi tot El este şi Cel care o păstrează şi o întreţine. Această rugăciune priveşte însă în primul rând sufletul celui răscumpărat. „Fă-mă să trăiesc după Cuvântul Tău”. Pentru că „omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4.4; Deuteronom 8.3).

Să reţinem bine versetul 160: „Tot Cuvântul Tău (sau Suma Cuvântului Tău) este adevăr”! Biblia nu se constituie ca un ansamblu de adevăruri din care fiecare alege ce îi convine. Ea formează un tot inseparabil pe care îl primim sau îl respingem; este în întregime Adevărul (Ioan 17.17).

5 Februarie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Cu adevărat, mare este taina evlaviei: „Dumnezeu S-a arătat în carne, a fost îndreptățit în Duh, a fost văzut de îngeri, a fost predicat între națiuni, a fost crezut în lume, a fost primit sus în glorie”.

1 Timotei 3.16

Aceasta este taina. Credința o înțelege cu cea mai deplină siguranță a sufletului. Iar ea pricepe tot mai mult din această taină pe măsură ce ascultă cu atenție și desfătare la aceste cuvinte: „Îndreptățit în Duh, … predicat între națiuni, a fost crezut în lume”. Dumnezeu, deși arătat în trup, a fost îndreptățit în Duhul. Totul în El a fost slavă morală perfectă; pentru gândul și acceptarea divină, totul în El a fost drept într-un chip infinit și inexprimabil. Noi avem nevoie de o îndreptățire din afară sau venită prin altul. Nimic în noi nu poate fi îndreptățit prin sine; El în totul a fost așa.

N-a existat la El nimic – niciun cuvânt, nicio suflare, nicio mișcare – care să nu fie o jertfă plăcută lui Dumnezeu, o mireasmă de cel mai bun miros: «El a fost la fel de nepătat ca Om așa cum era ca Dumnezeu; la fel de neîntinat în mijlocul impurităților lumii așa cum fusese zilnic desfătarea Tatălui înainte de a fi lumea». Credința cunoaște aceasta, și o cunoaște bine, fără niciun gând care s-o umbrească. Și, prin urmare, ea cunoaște și istoria Celui binecuvântat: truda și durerile Lui, moartea și învierea. „Dumnezeu S-a arătat în trup, a fost îndreptățit în Duh”, n-a fost pentru El Însuși, ci pentru cei păcătoși, ca astfel El și istoria scumpă a existenței Lui să fie propovăduite „printre neamuri” și crezute „în lume”.

În jertfa pe care a împlinit-o, în dreptatea pe care a lucrat-o, El este prezentat celor păcătoși, chiar celor mai îndepărtați, oricare ar fi ei, neamuri sau iudei, pentru ca astfel să-și pună încrederea în El, deși aflați încă în această lume, și să aibă siguranța îndreptățirii prin El.

J. G. Bellett

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și Isus umbla prin cetăți și prin sate, învățând și călătorind spre Ierusalim.

Luca 13.22

Drumul spre Ierusalim

Luca descrie detaliat călătoria Domnului Isus spre Ierusalim. Acolo, oamenii din poporul Israel L-au respins pe Mântuitorul și L-au dat la moarte. Ca urmare, mai târziu, cetatea și templul au fost distruse, iar iudeii au fost împrăștiați în toată lumea. Domnul Isus a prezis aceasta în plângerea Sa pentru cetate: „Vor veni peste tine zile când vrăjmașii tăi … te vor face una cu pământul, pe tine și pe copiii tăi … și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră …” (Luca 19.43,44).

Evanghelistul începe prezentarea călătoriei deja în capitolul 9.51: „Când se împlineau zilele în care urma să fie luat în cer, Isus Și-a îndreptat hotărât fața să meargă la Ierusalim”. Domnul Isus a pornit hotărât la drum, cu toate că știa exact ce suferințe Îl așteptau. Ca țintă a acestei călătorii, El nu vedea înaintea Lui răstignirea, ci primirea Lui în cer. El privea dincolo de moartea rușinoasă și avea înaintea ochilor glorificarea Sa la dreapta lui Dumnezeu.

În călătoria Sa, Domnul Isus a trecut prin cetățile și prin satele din Israel. Poate avem impresia că Se apropia șovăitor de Ierusalim, pentru a nu grăbi soarta poporului Său. El a folosit timpul rămas pentru a mărturisi în fiecare loc despre harul lui Dumnezeu. Plin de răbdare, le-a prezentat oamenilor calea mântuirii, pentru că nu dorea ca ei să meargă în pierzare. „Căci Fiul Omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască” (Luca 9.56). Știind că, odată cu respingerea Sa în Ierusalim, acțiunea Lui plină de har se va sfârși în Israel, El a făcut totul ca să-i mântuiască pe oameni.

Citirea Bibliei: Exod 20.8-21.6 · Luca 8.40-48

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TU DE CINE DEPINZI? – Fundația S.E.E.R. România

„Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre…” (Filipeni 4:19)

Cum poți să-ți dai seama că depinzi mai degrabă de oameni decât de Dumnezeu?

Iată cum:

• Te superi pe șeful tău pentru că nu-ți oferă acea creștere salarială pe care crezi c-o meriți?
  
• Te mânii pe cineva drag pentru că a refuzat să-ți dea cu împrumut?
  

Dacă faci asemenea lucruri, aștepți la ușa nepotrivită să-ți primești binecuvântarea!

Da, te doare când eforturile tale nu sunt recunoscute, dar tu trebuie să înțelegi următoarele: Dumnezeu Se va folosi de oameni ca de niște instrumente ca să te binecuvânteze, însă numai El trebuie să fie sursa binecuvântărilor tale! Cugetă la aceste versete din Scriptură: „Vezi să nu zici în inima ta: „Tăria mea şi puterea mâinii mele mi-au câştigat aceste bogăţii.” Ci adu-ţi aminte de Domnul, Dumnezeul tău, căci El îţi va da putere să le câştigi…” (Deuteronomul 8:17-18). „Dacă a dat Dumnezeu cuiva avere şi bogăţii, şi i-a îngăduit să mănânce din ele, să-şi ia partea lui din ele, şi să se bucure în mijlocul muncii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu.” (Eclesiastul 5:19) „N-a cunoscut că Eu îi dădeam grâul, mustul, untdelemnul… argintul şi aurul cel mult…” (Osea 2:8). Care a fost problema acestei femei despre care e vorba în Osea? L-a ignorat pe Dumnezeu și a uitat că El este adevărata ei sursă.

În general, noi urmărim și hrănim relații care ne aduc un folos – și e un lucru important! De ce? Pentru că numai când Îl recunoaștem pe Dumnezeu ca fiind izvorul tuturor binecuvântărilor noastre, ne luăm angajamentul de a hrăni relația noastră cu El. De aceea Domnul Isus a zis: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:33). Dacă Îl urmezi pe Dumnezeu, seamănă cu generozitate în Împărăția Sa și așteaptă-te ca El să-ți împlinească nevoile – iar eforturile tale vor fi binecuvântate.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 119:113-136

Cuvântul, care este lumină pe cărarea mea, îmi arată, de asemeni, şi cât de gros este întunericul din jurul meu. El mă face să–mi fie groază de răutate şi de ipocrizie. Cu siguranţă, fără această măsură divină aş putea să mă înşel şi astfel să numesc bine ceea ce este rău, iar adevăr ceea ce este minciună. În schimb, Cartea gândurilor lui Dumnezeu mă învaţă să privesc lumea şi tot ce este în ea exact aşa cum o priveşte El Însuşi.

„Dă-mi pricepere”, repetă cel credincios (v. 34, 125, 144, 169). Priceperea este considerată de obicei ca fiind un dar natural. Această rugăciune însă ne arată că ea poate fi dobândită ~ pentru că numai Cuvântul dă adevărata pricepere (v. 130)! „Eu sunt slujitorul Tău”, declară psalmistul, hotărât să cunoască voia lui Dumnezeu (v. 125). Şi această voie se exprimă sub diferite forme în Cuvântul Său: lege, porunci, rânduieli, învăţături, mărturii, hotărâri, judecăţi, cuvinte care nu sunt sinonime. Cât despre creştin, Cuvântul nu i se impune sub o formă legală. Ascultarea sa decurge din dragostea pe care o arată nu numai pentru mărturiile minunate ale Domnului (v. 113, 127), ci pentru Însuşi Numele Său (v. 132).

4 Februarie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Mândria omului va fi smerită și trufia oamenilor se va pleca și Domnul singur va fi înălțat în ziua aceea. Și idolii vor pieri cu totul.

Isaia 2.17,18

Dintre toate păcatele omului, mândria este cel mai rău. Cineva poate ajunge în cea mai degradată stare morală și totuși se mândrește cu propria importanță și cu voința sa puternică și independentă. Care lucru e mai rău: stricăciunea sa morală, sau mândria sa? Cu siguranță, mândria sa, fiindcă aceasta nu este doar un păcat făcut împotriva trupului său sau împotriva aproapelui său, ci este semeția nelegiuită împotriva lui Dumnezeu Însuși. În ignoranța sa, el Își sfidează Creatorul, care singur este vrednic să fie înălțat.

Dar ce vom spune de omul religios și meticulos, care păzește cu sfințenie toate formele și ritualurile, și care atrage atenția asupra lui însuși prin încercările sale de a face lumea mai bună, dar care n-a cunoscut niciodată harul lui Dumnezeu, în Hristos Isus? Unul ca acesta este atât de plin de mândrie, încât devine respingător pentru orice om cu o gândire cât de cât sobră. Dar cât de respingător este el pentru Dumnezeu, Creatorul lui! El devine propriul său dumnezeu, la fel ca fariseul, care se ruga în sine însuși: „Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni” (Luca 18.11).

Trebuie să știm însă că trufia omului va fi smerită. Poate nu face parte din categoriile de mai sus, însă boala cumplită a mândriei are efecte devastatoare asupra întregii omeniri. Cu toții trebuie să judecăm acest rău în noi înșine, fără cruțare. Credința poate vedea cum Persoana lui Hristos și lucrarea Lui binecuvântată de la cruce nimicesc în întregime mândria noastră. Cei care nu învață acest lucru acum îl vor învăța la arătarea Sa în glorie, când mândria le va fi prefăcută în rușine și în umilință. Doar El va fi înălțat în ziua aceea.

„Departe de mine să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos” (Galateni 6.14).

L. M. Grant

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!

Evrei 4.7

O ocazie ratată

Niccolò Paganini (1782-1840) a fost cel mai faimos violonist din timpul său. După ce și-a cumpărat vioara Stradivarius, Paganini i-a cerut compozitorului Hector Berlioz (1803-1869) o simfonie care să pună în evidență noua sa vioară. Berlioz a compus prima parte a simfoniei, însă Paganini nu a fost mulțumit de aceasta, îi lipsea strălucirea, și astfel nu a cântat-o niciodată.

Compozitorul nu a fost descurajat și a continuat să lucreze la opera sa. Interpretată de un alt violonist, simfonia i-a adus lui Berlioz un succes triumfător.

Mai târziu, când Paganini a auzit piesa, și-a observat greșeala. El i-a trimis lui Berlioz felicitările sale și un cec bancar generos. Dar nimic nu mai putea aduce înapoi șansa pierdută.

Cunoaștem cu toții oportunități ratate. Trebuie să luăm mereu decizii care, mai devreme sau mai târziu, au consecințe. Și Dumnezeu ne pune în fața unei alegeri: „Alegeți astăzi cui vreți să slujiți” (Iosua 24.15).

Cine se decide pentru Dumnezeu este gata să-și mărturisească păcatele în fața Lui. Acel om recunoaște că are nevoie de Mântuitorul Isus Hristos, care a murit pe cruce pentru păcătoși.

Cine Îl respinge pe Dumnezeu sau stă indiferent față de El respinge oferta mântuirii veșnice.

Deci nu rata șansa! Decide-te astăzi, pentru că acum este ziua mântuirii (2 Corinteni 6.2)!

Citirea Bibliei: Exod 20.1-7 · Luca 8.26-39

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU ACȚIONA ÎN PRIPĂ! – Fundația S.E.E.R. România

„Să nu-ţi rostească inima cuvinte pripite…” (Eclesiastul 5:2)

Dacă vrem să învățăm despre angajamente și respectarea lor, înțeleptul Solomon ne spune adevărul de-a dreptul, fără înconjur sau menajamente: „Nu te grăbi să deschizi gura, şi să nu-ţi rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu; căci Dumnezeu este în cer, şi tu pe pământ, de aceea să nu spui vorbe multe… Dacă ai făcut o juruinţă lui Dumnezeu, nu zăbovi s-o împlineşti, căci Lui nu-I plac cei fără minte; de aceea împlineşte juruinţa pe care ai făcut-o. Mai bine să nu faci nici o juruinţă, decât să faci o juruinţă şi să n-o împlineşti. Nu lăsa gura să te bage în păcat, şi nu zice înaintea trimisului lui Dumnezeu: „M-am pripit…” (Eclesiastul 5:2, 4-6).

Acest lucru înseamnă să nu fii impulsiv, să asculți la fel de mult cât vorbești, să strângi câtă informație poți, apoi să te consulți cu Dumnezeu, în rugăciune, înainte de a-ți lua un angajament. Oamenii spun adesea ce vor să audă ceilalți, dar asta le poate aduce multe neplăceri. Nu promite ceva ce nu poți face. Și nu-ți căuta scuze. Nimic nu-ți diminuează influența mai mult ca încercarea de a acoperi o greșeală prin scuze neconvingătoare. Când îți iei un angajament pe baza unor emoții, îl vei duce la capăt numai dacă simți într-un anume fel. Angajamentul adevărat nu funcționează așa. Nu este un sentiment; este o calitate a caracterului tău. Emoțiile omenești fluctuează în mod constant, însă angajamentul trebuie să fie tare ca piatra.

Dedicarea adevărată strălucește și-n vremuri de necaz și-n împrejurări potrivnice. Nu depinde de daruri sau de abilități, ci de integritate. Este un rezultat al alegerii, nu al circumstanțelor. Și durează doar când se bazează pe valori.

Concluzie: „Nu te grăbi să deschizi gura, şi să nu-ţi rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu.” (Eclesiastul 5:2) Așadar, așteaptă, nu acționa în pripă și meditează înainte de a-ți lua un angajament.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 119:89-112

Oricât de tare să fi fost întemeiat pământul (v. 90), Cuvântul lui Dumnezeu a fost şi mai tare. Ce fericire că, într–o lume în care totul este nesigur, unde „febrila activitate a omului decăzut se etalează în gânduri care vor pieri în totalitate, putem cunoaşte gândurile eterne ale lui Dumnezeu şi ne putem încrede în promisiunile Sale de neclintit!”. „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Sale nicidecum nu vor trece” (Matei 24.35). De altfel, întreaga creaţia nu are decât un singur scop: „toate Îţi sunt slujitori” (v. 91). Acesta este şi privilegiul nostru, de a–L sluji pe Domnul, dar să o facem cu înţelepciune şi din toată inima.

Hristos singur a împlinit cu adevărat versetele 97–112. El înţelegea „mai mult decât bătrânii”, pentru că respecta rânduielile divine, în timp ce bătrânii se limitau numai la a–i învăţa pe alţii (v. 100). Era mai înţelept decât toţi vrăjmaşii care–I întindeau curse (v. 110; Matei 22.15‑34).

Cine s–ar aventura să se deplaseze noaptea, fără lampă, pe un teren presărat cu obstacole? În întunericul acestei lumi, printre cursele întinse de cei răi pregătiţi de atac (v. 110, 95), Cuvântul este această lumină absolut necesară pe cărarea noastră (v. 105). Să nu ne temem să facem uz din plin de el, pentru a privi unde ne vom aşeza picioarele!

3 Februarie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Când cel tare își păzește casa înarmat, bunurile lui sunt în pace. Dar, când unul mai tare decât el, venind asupra lui, îl răpune, îi ia toată armura în care se încrezuse și împarte prăzile luate de la el. Cine nu este cu Mine este împotriva Mea; și cine nu adună cu Mine risipește.

Luca 11.21-23

În timpul celor patruzeci de zile de post în încercările din pustie, Domnul nostru Isus Hristos l-a biruit pe vrăjmaș, folosind Cuvântul lui Dumnezeu, în care Se încredea, nu metodele omenești, tradițiile sau șiretenia (Luca 4.1-13). Prin credința în Dumnezeu și în Cuvântul Său, Domnul n-a eșuat niciodată, ci l-a biruit pe cel mai periculos, mai subtil și mai mârșav vrăjmaș, care L-a atacat în mod repetat, ispitindu-L în trei sfere fundamentale.

Domnul nostru a fost ispitit în sfera lucrurilor naturale, în sfera lucrurilor spirituale și în sfera lumii religioase. Deși postise timp de patruzeci de zile, în împrejurările dificile din pustie, Hristos a biruit și, ca rezultat, a putut lua prăzile și le-a putut împărți ucenicilor Săi, pe care i-a trimis ca reprezentanți ai Săi, multiplicând astfel rezultatele biruinței Sale. Prin contrast, primul om, Adam, aflat în cele mai plăcute și mai prielnice împrejurări, a fost biruit de același vrăjmaș, de la chiar prima încercare (Geneza 3.1-6).

Creștinii sunt ucenicii marelui Biruitor și sunt identificați cu El, urmărind interesele Lui. Noi suntem vulnerabili, din cauză că avem firea păcătoasă încă în noi, lucru care n-a fost valabil în cazul Domnului Isus. Siguranța noastră constă în a sta aproape de El și în a-L urma, astfel încât să adunăm împreună cu El și să fim biruitori. Altfel, vrăjmașul ne va birui și va împrăștia poporul lui Dumnezeu. În tovărășia cui stăm? Dacă nu în cea a Domnului, atunci în cea a vrăjmașului, iar aceasta înseamnă înfrângere, nu biruință. Domnul dorește să fim biruitori.

A. E. Bouter

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

Să se lase cel rău de calea lui și omul nedrept de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul, care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu obosește iertând.

Isaia 55.7

Să se lase cel rău de calea lui

După o evanghelizare, un tânăr a venit la vorbitor și i-a spus: „Dumneavoastră prostiți oamenii! Puteți să-mi dovediți că există Dumnezeu?”. Cel întrebat s-a gândit puțin și a spus: „Da, cu o condiție”. — „Și care ar fi aceasta?” — „Să vă deschideți sincer viața în fața lui Dumnezeu.” Tânărul l-a privit mirat pe evanghelist. După o scurtă pauză, a început să-și spună povestea: cum ajunsese la droguri și cum își procura bani prin furturi. Și-a golit acolo toată povara vieții sale. Cei doi s-au retras într-o cameră alăturată și s-au rugat. Tânărul a spus totul înaintea lui Dumnezeu; a fost o mărturisire sinceră și amănunțită. Tânărul a înțeles că Isus Hristos a murit și pentru el și că Dumnezeu îi iartă totul, pentru că Răscumpărătorul a plătit pentru vina păcatelor sale. Peste fața sa palidă a trecut o rază de lumină și I-a mulțumit lui Dumnezeu din toată inima pentru iertare. După aceea a spus: „Mă duc acum la poliție. Vreau să pun în rânduială și față de oameni relele făcute”.

Cine a produs această schimbare de gândire? Dumnezeu Însuși! Acest tânăr L-a cunoscut în acele momente și a simțit că El există. Dumnezeu i S-a arătat în marea Lui îndurare.

Și acum, orice om, care mărturisește înaintea lui Dumnezeu toată viața sa împovărată de păcate, primește iertarea după care sufletul său a tânjit, cu siguranță, de mult timp. „Ți-am făcut cunoscut păcatul meu și nu mi-am ascuns fărădelegea … Și Tu ai iertat vina păcatului meu” (Psalmul 32.5).

Citirea Bibliei: Exod 19.1-25 · Luca 8.19-25

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

 

ÎNVAȚĂ-ȚI COPIII DESPRE DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România

„Păzește… poruncile Lui… ca să fii fericit, tu şi copiii tăi…” (Deuteronomul 4:40)

În calitate de părinte, tu îi transmiți copilului tău anumite valori, așa că te sfătuim să faci următoarele lucruri:

1) Lasă-i să te vadă când te rogi. Ajută-i să înțeleagă că rugăciunea este modul în care zidim o prietenie de-o viață cu Dumnezeu. Și ei vor avea nevoie de prietenia Lui când tu nu ești în preajma lor să-i ajuți. Dumnezeu a spus: „Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi.” (Psalmul 91:15).

2) Arată-le cum este Dumnezeu. Tu formezi concepția copiilor tăi despre Dumnezeu. Fie că ești iubitor și protector, sau distant și rece, ei vor crește și Îl vor înțelege pe Dumnezeu prin interacțiunile pe care le au cu tine. Doar că Dumnezeu nu este niciodată prea ocupat ca să asculte, El ne spune constant că ne iubește și nu este niciodată abuziv. Înțelegi ideea?

3) Ajută-i să-L vadă pe Dumnezeu în alții. Când copiii sunt încurajați să-L vadă pe Dumnezeu la lucru în propriile lor vieți, ei încep să-L vadă lucrând și în viețile altora. Când se întâmplă lucrul acesta, ei îi vor prețui și îi vor respecta pe ceilalți, și la rândul lor vor fi prețuiți și respectați. Asta îi va ajuta să aibă siguranță și izbândă în viață.

4) Nu-i trimite la biserică, ci adu-i cu tine la biserică. Copiii trebuie să creadă – și să simtă că aparțin unei biserici. Învață-i că așa cum un membru al corpului moare dacă este deconectat de la trup, noi murim spiritual dacă nu suntem conectați la o biserică locală. Apartenența înseamnă să aibă mereu un loc în care să meargă. Biblia spune: „Păzeşte dar legile şi poruncile Lui, pe care ţi le dau azi, ca să fii fericit, tu şi copiii tăi…” (Deuteronomul 4:40).

A-i ajuta pe copiii tăi să găsească și să meargă pe calea Domnului este cel mai mare dar pe care li-l poți oferi!

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 119:65-88

Cererea din versetul 17 a fost împlinită. „Tu i-ai făcut bine slujitorului Tău” (v. 65) însă într-un fel la care psalmistul nu se aştepta: prin smerire. „Este bine pentru mine că am fost smerit”, recunoaşte el (v. 71). De ce? Pentru că, „mai înainte de a fi umilit, rătăceam” (v. 67). Păstorul cel Bun S-a văzut nevoit să recurgă la acest mijloc dureros, pentru a-Şi aduce înapoi pe cale oaia rătăcită. Sufletul însă a făcut totodată o experienţă şi mai importantă: a învăţat să-L cunoască pe Dumnezeu; de acum nu mai are nevoie să înţeleagă, pentru că ştie că dragostea Lui este statornică. „Ştiu” spune el „că din credincioşie m-ai smerit” (v. 75).

Pentru nomazii din deşert, confecţionarea unui burduf din piele impune o pregătire meticuloasă. Burduful este expus la fum, pentru ca pielea lui să–şi piardă gustul acru şi mirosul de provenienţă, care ar denatura puritatea apei. Tot aşa este şi cu creştinul (v. 83). Focul încercării trebuie să treacă peste el cu scopul de a-i îndepărta acreala sau rigiditatea naturală şi pentru a-l face bun pentru slujbă. „Mâinile Tale m–au făcut şi m–au întocmit; dă–mi pricepere” (v. 73). Ce fericită rugăciune a celui răscumpărat! „Da, Doamne, modelează–mi şi duhul, prin mijloacele pe care Tu le–ai ales, şi fă–mă flexibil şi supus voii Tale!”

2 Februarie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Și, mergând cu corabia de la Pafos, Pavel și cei cu el au venit la Perga Pamfiliei. Și Ioan s-a despărțit de ei și s-a întors la Ierusalim.

Fapte 13.13

Ioan Marcu (3)

Este bine când un frate mai tânăr slujește alături de altul mai bătrân, așa cum Elisei a slujit cu Ilie (2 Împărați 3.11) și cum Timotei a slujit cu Pavel (Fapte 16.1-3; Filipeni 2.19,20). Ce oportunitate minunată a avut Ioan Marcu de a învăța de la doi frați mai în vârstă și de a-I sluji Domnului ajutându-i, în mod practic, în misiunea lor!

Atunci de ce i-a părăsit când au ajuns la Pamfilia? Scriptura nu ne răspunde direct, însă ne oferă câteva indicii. 1. Cei trei misionari au întâlnit „un magician, un fals profet, un iudeu, al cărui nume era Bar-Isus” (Fapte 13.6-8). Împotrivirea față de evanghelie – în special atunci când ia astfel de forme sinistre – ne poate face să tremurăm. 2. Saul (sau Pavel) a fost „plin de Duh Sfânt” și a acționat cu putere spirituală față de acel om (versetele 9-12). Îndrăzneala manifestată de alții scoate la iveală lipsa noastră de hotărâre, ne dă de rușine și ne face să înțelegem că nu ne ridicăm la nivelul cerințelor lucrării. 3. În Cipru, locul natal al lui Barnaba (Fapte 4.36), a devenit clar că Domnul voia ca Pavel (care înseamnă „mic”) să fie la conducerea echipei misionare (comparați expresia din Fapte 13.2, „Barnaba și Saul”, cu expresia „Pavel și cei cu el”, din versetul 13). Nu există nicio dovadă că Barnaba ar fi avut vreun resentiment din cauza aceasta, însă e posibil ca lui Marcu să nu-i fi plăcut faptul că vărul său (Coloseni 4.10) pierduse poziția de lider. Câteodată, loialitatea față de cei din familia noastră ne împiedică să-I slujim lui Dumnezeu în mijlocul celor din familia Lui (Marcu 3.31-35).

Cu siguranță că, în esență, adevăratul motiv pentru care Marcu s-a întors acasă a fost faptul că, în inima lui, el nu era „pus deoparte” pentru lucrarea Domnului (Fapte 13.2). El nu avea convingerea necesară pentru a rămâne împreună cu ceilalți, iar Dumnezeu, care știa că dificultăți și pericole încă și mai mari îi așteptau (Fapte 13.50; 14.19), l-a lăsat să plece. Dar tot El – lăudat fie Numele Lui! – avea să-l aducă înapoi, la timpul potrivit.

S. Attwood

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

I-a văzut pe ucenici că se chiuiesc cu vâslitul, căci vântul le era împotrivă … „Îndrăzniți, Eu sunt, nu vă temeți!”.

Marcu 6.48,50

Îndrăzniți, nu vă temeți!

Viața fiecăruia se poate schimba într-o secundă. Acum ne aflăm în siguranță, pe țărmul nostru prietenos, consolați de gândul că totul este în regulă, pentru ca în clipa următoare să ne pomenim aruncați în vâltoarea unor valuri uriașe, zbătându-ne să supraviețuim. Nu putem ști niciodată ce întorsătură poate lua viața. Micul nostru univers este amenințat peste noapte și ne putem trezi prădați de tot ce avem mai drag.

Ce luăm cu noi dincolo de pragul durerii, al pierderilor, al bogăției, al faimei? De ce anume ne agățăm când valurile lovesc mica noastră luntre, încercând s-o scufunde? Unde ne găsim mângâierea în mijlocul haosului, al agoniei, al primejdiei? Unde ne refugiem atunci când castelele noastre de nisip se năruie, duse de ape?

Trăim într-o lume mare, în mijlocul unui univers imens, plin de surprize și de transformări neprevăzute. Dar acest univers are un Stăpân, Cel care l-a creat și care cunoaște orice colțișor, orice împrejurare din viața fiecăruia. Nimic nu este ascuns dinaintea Lui. Și acest Stăpân ne spune: „Îndrăzniți, Eu sunt, nu vă temeți!”. Da, El este Cel care a adus o mântuire așa de măreață și care ne cheamă pe fiecare în parte să o primim în dar.

Domnul și Mântuitorul nostru are controlul asupra tuturor împrejurărilor vieții.

Citirea Bibliei: Exod 18.13-27 · Luca 8.9-18

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 119:41-64

Cuvântul lui Dumnezeu reglementează întreaga viaţă a celui credincios. Astfel, Cuvântul îi permite acestuia să răspundă, când este nedreptăţit, nu neapărat prin vorbe, ci prin răbdarea şi prin încrederea pe care le-a învăţat din el (v. 42). Deoarece este „Cuvântul adevărului” (v. 43), el dă omului lui Dumnezeu siguranţă şi autoritate, când vorbeşte, şi o sfântă libertate în umblare. De ce suntem deseori atât de timizi în mărturia pe care o dăm în jur? Tocmai pentru că ne lipseşte mult din forţa şi din convingerea lăuntrică pe care le transmite Cuvântul adevărului crezut, iubit şi cercetat. „Hotărârile Tale mi-au fost cântări” (v. 54). Ce Domn avem noi! Despre ce şef de stat, fie el cât de bun, s‑ar putea spune că dispoziţiile lui sunt motiv de bucurie pentru cel care trebuie să se supună?

Versetele 57-64 îl dezvăluie pe cel credincios preocupat să-şi conformeze umblarea după voia Domnului: „M–am gândit la căile mele” (v. 59) „spune cel credincios” şi după aceea „mi-am întors paşii”. De câte ori însă, în mod trist, facem tocmai opusul!

Să reţinem, de asemenea, versetul 63: „Sunt tovarăşul tuturor celor care păzesc rânduielile Tale” (vezi v. 79 şi v. 115)! Noi pe cine avem în tovărăşia noastră? (Proverbe 13.20).

1 Februarie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Domnul a vorbit lui Moise, zicând: „Vorbește fiilor lui Israel și spune-le: Fie bărbat, fie femeie, când va face o promisiune specială de nazireu, ca să se consacre pentru Domnul, el să se despartă de vin și de băutură tare, … briciul să nu treacă pe capul lui, … să nu se apropie de un trup mort … În toate zilele despărțirii lui este sfânt pentru Domnul”.

Numeri 6.1-8

Întrebarea pentru noi este aceasta: «Dorim cu adevărat să devenim nazirei? Tânjim noi după o separare deplină pentru Dumnezeu, în trup, suflet și duh?». Dacă este așa, trebuie să ne separăm de toate acele lucruri în care doar firea își găsește plăcerea! Acesta este punctul în jurul căruia se învârte toată discuția. În mod sigur, întrebarea nu este dacă «trebuie să devenim călugări», ci dacă «vrem să devenim nazirei». Nu ar trebui oare ca dorința inimii noastre să fie aceea de a ne separa, împreună cu Domnul nostru Isus Hristos, de tot ceea ce înseamnă bucurie pământească – de a ne separa, pentru Dumnezeu, de toate acele lucruri care, deși nu sunt păcătoase în ele însele, totuși tind să ne împiedice de la deplina consacrare a inimii, care este adevăratul secret al nazireatului spiritual? Nu este cititorul creștin conștient că există foarte multe lucruri de felul acesta în viață? Nu este el conștient că există nenumărate lucruri care distrag atenția și slăbesc duhul? Totuși, când aceste lucruri sunt măsurate cu standardul obișnuit al moralității, ele nu sunt considerate ca fiind rele.

Însă trebuie să ne reamintim că nazireii lui Dumnezeu nu măsoară lucrurile cu astfel de standarde. Moralitatea lor nu este deloc una obișnuită. Ei privesc lucrurile dintr-un punct de vedere ceresc și, prin urmare, nu își pot permite să socotească drept nevinovat vreun lucru care tinde, în vreun fel, să interfereze cu acel ton înalt al consacrării pentru Dumnezeu, după care sufletele lor năzuiesc cu ardoare.

Fie ca și noi să avem harul de a cântări aceste lucruri în prezența lui Dumnezeu și de a veghea împotriva oricărei influențe care întinează! Fiecare trebuie să detecteze ceea ce în cazul lui se dovedește a fi „vin sau băutură tare”. Acesta poate fi un lucru foarte mic; dar putem fi siguri că un lucru care întrerupe legătura sufletului cu Dumnezeu și care ne răpește acea intimitate sfântă, care ne-a fost dăruită pentru a o savura, nu poate fi numit «lucru mic».

C. H. Mackintosh

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dacă cineva este ascultător al Cuvântului, și nu împlinitor, seamănă cu un om care își privește fața firească într-o oglindă … și uită îndată cum era.

Iacov 1.23,24

Nu-și recunoscuseră chipul în fotografie

În timpul Primului Război Mondial, comandantul unei trupe de apărare în Noua Guinee a întâlnit acolo un trib care până atunci nu fusese în contact cu albii. Când a făcut el câteva fotografii de grup cu ei și apoi li le-a arătat, a constatat că fiecare îi recunoștea în fotografie pe toți ceilalți, numai pe sine nu. Acești oameni, care nu se priviseră niciodată într-o oglindă, nu voiau să creadă în ruptul capului că ei arătau ca în fotografie.

Tot așa stau lucrurile din punct de vedere spiritual. Oamenii știu foarte bine cum arată alții, dar pe ei nu se cunosc. Dar cum arată ei? Dacă privim în oglinda Cuvântului lui Dumnezeu, vom găsi următoarea descriere: „Nu este niciun om drept, nici unul măcar … Nu este niciunul care să facă binele, nici unul măcar” (Romani 3.10,12). Ce facem când citim aceste cuvinte? Scriem sub acest tablou schițat de Dumnezeu numele nostru și recunoaștem: Da, acesta sunt eu? Sau facem ca și acei oameni din Noua Guinee care îi recunoșteau pe toți ceilalți, dar nu pe ei înșiși?

Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să înțelegem acest adevăr și să recunoaștem că versetele de mai sus ni se potrivesc fiecăruia în parte. Această autorecunoaștere este primul pas spre pocăință și mântuire. În Biblie aflăm cine este Dumnezeu și care sunt planurile Sale pentru omenire. Ea ne prezintă atât felul în care oamenii s-au îndepărtat de Dumnezeu prin păcat, cât și felul în care Dumnezeu a decis să refacă relația noastră cu El prin jertfa Fiului Său, pe cruce.

Citirea Bibliei: Exod 18.1-12 · Luca 8.1-8

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SIGURANȚĂ ÎN RUGĂCIUNE! – Fundația S.E.E.R. România

„Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.” (1 Ioan 5:14)

Un autor a scris următoarele: „Tatăl meu era un om foarte ocupat. Ca să-l prinzi la telefon când era la serviciu, trebuia să suni prin centrală dacă nu-i știai numărul de telefon personal. L-a dat doar câtorva parteneri de afaceri, și desigur toți copiii lui îl aveau. Noi știam că, indiferent cât era de ocupat, puteam să-l sunăm oricând pe linia directă. Și eu fac același lucru. Copiii mei îmi cunosc numărul și mă pot suna oricând pentru orice. Și încă ceva. Nicio voce nu este mai dulce decât vocea copiilor mei! Când vreunul dintre ei îmi spune: „Bună, tati!”, nu mai contează ce fac, las totul pentru că ei sunt o prioritate absolută.

Acum, multiplică lucrul acesta exponențial – și ascultă-mă. Nicio voce nu este mai dulce pentru Dumnezeu decât aceea care spune: „Dragă Tată…” Nimic din ce se petrece în cosmos nu L-ar putea împiedica să-Și îndrepte întreaga atenție spre conversația cu tine, sau spre cererea ta!” Asta înseamnă că atunci când Dumnezeu este Tatăl tău, tu poți suna acasă oricând. El nu Se află niciodată mai departe decât la o rugăciune distanță! Domnul Isus a spus: „Cereţi, şi vi se va da… Cine este omul acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? Sau, dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe? Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!” (Matei 7:7, 9-11).

Să știi că poți vorbi cu Dumnezeu fără să te milogești și fără să te ploconești, pentru că: „îndrăzneala pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice i-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.” (1 Ioan 5:14-15). Așadar, oricare ar fi lucrul sau păcatul care îți răpește încrederea în rugăciune, rezolvă-l astăzi!

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 119:17-40

De fiecare dată când ne deschidem Biblia, să–I cerem mai întâi Domnului să ne deschidă ochii, pentru a putea discerne în Scripturi lucrurile Sale minunate (v. 18). În acelaşi timp însă, să-I cerem să ne abată privirile de la deşertăciune (v. 37) şi cât de multe lucruri acoperă acest cuvânt! Pentru că este cu neputinţă să–ţi găseşti plăcerea în acelaşi timp şi în Cuvânt şi în lucrurile acestei lumi, de exemplu, dragostea pentru bogăţii (v. 36; citiţi Luca 16.13). Un alt obstacol care prea adesea ne închide Scripturile este o conştiinţă rea. Şi cum ne–ar putea bucura ceva care ne mustră? Trebuie mai întâi să ne mărturisim vina sau starea. „Ţi-am istorisit căile mele” spune psalmistul. Şi abia după aceea el poate adăuga: „învaţă-mă” (v. 26, 33; Psalmul 32.5,8), „fă-mă să înţeleg” (v. 27), „dă–mi pricepere” (v. 34) toate rugăciuni plăcute Domnului. Mărturiile Lui sunt „sfătuitorii mei” (v. 24). Din nou trebuie să mă las sfătuit de acestea!

De remarcat, de asemenea, evoluţia din versetele 30, 32 şi 35. Credinciosul a ales calea credincioşiei; şi–a propus să alerge pe ea, iar pentru aceasta Îi cere lui Dumnezeu să–i lărgească nu calea, ci inima, astfel încât Obiectul afecţiunilor sale să–l atragă cu mai multă putere (Filipeni 3.14); în sfârşit, el contează pe Dumnezeu pentru umblarea pe această cale.