Mana Zilnica

8 Februarie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Să apucăm speranța pusă înaintea noastră, pe care o avem ca o ancoră a sufletului, sigură și tare, și care intră în cele de dincolo de perdea, unde Isus a intrat pentru noi ca Înainte-mergător, fiind făcut pentru eternitate mare preot după rânduiala lui Melhisedec.

Evrei 6.18-20

Speranța creștină este cerească, de aceea ni se spune că „intră în cele de dincolo de perdea”. Dincolo de perdea era Sfânta Sfintelor, imagine a celui de-al treilea cer, adică a prezenței imediate a lui Dumnezeu. Acolo se afla chivotul legământului, imagine a lui Hristos. El a intrat în imediata prezență a lui Dumnezeu, iar aceasta a făcut-o pentru noi. A intrat acolo ca Înainte-mergător al nostru și ca Mare Preot. Speranța noastră își are centrul în El și acționează ca o ancoră a sufletului, deopotrivă sigură și tare. Suntem deja ancorați de Persoana Lui și de locul în care El este – și într-acolo ne îndreptăm – la fel cum un vapor, în portul de plecare, ar fi deja legat cu un cablu care s-ar întinde până în portul de sosire.

Faptul că Hristos a devenit Înainte-mergătorul nostru ne garantează că noi, care suntem, ca să zicem așa, după-mergătorii, vom ajunge în locul în care El este. Ca Mare Preot, El trăiește pururi pentru a ne purta până acolo. Este un har uimitor că El este Înainte-mergătorul nostru, fiindcă, în Orient, înainte-mergătorul este o persoană neînsemnată, care pregătește calea pentru o persoană importantă. Să ne gândim că Domnul a luat un astfel de loc de dragul nostru!

F. B. Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci toți trebuie să fim arătați înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să primească răsplata pentru lucrurile înfăptuite în trup, potrivit cu binele sau răul pe care-l va fi făcut.

2 Corinteni 5.10

Tabloul

În urmă cu mulți ani, un om bogat a vizitat o galerie de artă. Atenția i-a fost atrasă de un tablou impresionant, care reprezenta o femeie săracă înconjurată de copiii ei. Rugător, ea își întindea mâinile spre un bărbat. Dar chipul bărbatului era dur. Inima lui nu era mișcată de suferința acelei femei.

Vizitatorul a rămas înmărmurit și și-a adus aminte de o scenă din trecut. Într-adevăr! În timp ce se uita la tablou, și-a văzut propriile trăsături pe chipul bărbatului. Lacrimile sărmanei femei, pe care el o alungase din locuință, îl acuzau din nou. Ea nu reușise să plătească chiria, iar el o aruncase – insensibil cum era – pe stradă împreună cu copiii ei.

Nu mai avea nicio îndoială, pentru că tabloul purta semnătura fiului acelei femei. Între timp devenise un pictor talentat. Acum, bogatul se confrunta cu faptele lui. Această priveliște îi era insuportabilă. Cât de mult ar fi vrut să distrugă acel tablou!

Va veni ziua când fiecare om va vedea imaginea propriilor sale fapte. Astăzi, petele întunecate din viața noastră pot fi îndepărtate prin mărturisirea păcatelor și prin credința în Isus Hristos. Cine Îl respinge pe Hristos ca Mântuitor personal va fi confruntat cu toată vina sa în fața lui Hristos ca Judecător.

Citirea Bibliei: Exod 23.1-19 · Luca 9.10-17

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUHOAREA PĂCATULUI – Fundația S.E.E.R. România

„Noi suntem, înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos…” (2 Corinteni 2:15)

Când mâncarea din frigider s-a stricat, știi lucrul acesta chiar din momentul în care deschizi ușa frigiderului. Și viața ta este la fel. Când există ceva stricat în interior, persoanele cu care intri în contact deseori simt lucrul acesta.

Domnul Isus i-a spus lui Petru unele dintre cele mai aspre cuvinte ale Sale: „Înapoia mea, Satano… Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.” (Matei 16:23). Care a fost greșeala lui Petru? Gândirea omenească, firească. Petru nu avea gândurile lui Dumnezeu, ci ale oamenilor. Petru L-a mustrat pe Domnul Isus, iar Isus i-a aplicat o corecție usturătoare, dar necesară.

Există păcate „afară din trup” și păcate „împotriva trupului”. Păcatul lui Petru a fost un păcat în afara trupului, în timp ce păcatul împăratului David a fost un păcat împotriva trupului, care s-a manifestat prin adulter și crimă. Mai târziu, David a scris: „Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc! Păzeşte, de asemenea, pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine!” (Psalmul 19:12-13). Dumnezeu nu dorește să devii egocentric și introspectiv, într-o așa măsură încât să trăiești toată viața condamnându-te. Însă El dorește să fii sensibil la păcat și să-l rezolvi numaidecât.

Sfânta Scriptură ne oferă trei modalități prin care ne putem păstra curați într-o lume poluată spiritual:

1) Să umblăm în lumină (vezi 1 Ioan 1:7). Asta înseamnă să te străduiești să fii onest înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.

2) Să fim persoane responsabile. Acest lucru presupune să existe cineva în viața ta care să fie suficient de matur să-ți merite încrederea, suficient de îngăduitor încât să-ți suporte greșelile, și suficient de sincer ca să te confrunte (vezi Proverbele 13:20).

3) Să ne confruntăm păcatul imediat (vezi Psalmul 32:3-5). Momentul în care devii conștient că ai păcătuit trebuie să te ducă la mărturisirea păcatului și la curățarea de păcat. Apoi, trebuie să te ridici din nou – și să-ți continui umblarea cu Dumnezeu!

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 120, 121

Constituiţi ca cincisprezece cântări ale treptelor, Psalmii 120–134 prezintă în mod ascendent eliberarea şi restabilirea rămăşiţei lui Israel.

Psalmul 120 îi găseşte pe aceşti credincioşi în captivitate printre naţiuni şi ne ajută să le auzim suspinul. Ei suferă pentru că a trebuit să locuiască „cu cei care urăsc pacea” (v. 6). Creştini, să putem înţelege şi noi mai bine cât de mult se împotriveşte lumea lui Dumnezeu şi, în consecinţă, copiilor Săi! Ea nu cunoaşte pacea; cu atât mai mult, nu o poate oferi. Ce le spune însă Domnul alor Săi? „Vă dau pacea Mea. Eu nu vă dau cum dă lumea” (Ioan 14.27).

Întorcându–şi privirile de la scena întristării, credinciosul din Psalmul 121 şi le ridică spre munţi (Sionul, obiect al speranţei sale: vezi Psalmul 87.1,2). Ajutorul lui însă vine şi mai de sus, de la Creatorul care a întemeiat aceşti munţi. Dumnezeu răspunde la această încredere prin emoţionante promisiuni personale (v. 3–8). Orice credincios Îl poate auzi pe Domnul adresându–i-le lui. El se află în lume, dar acolo va fi păzit (verb repetat de şase ori) pretutindeni şi întotdeauna ca răspuns la această rugăciune a Mântuitorului său: „Nu cer să–i iei din lume, ci să–i păzeşti de rău” (comp. v. 7 cu Ioan 17.15).