Mana Zilnica

5 Februarie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Cu adevărat, mare este taina evlaviei: „Dumnezeu S-a arătat în carne, a fost îndreptățit în Duh, a fost văzut de îngeri, a fost predicat între națiuni, a fost crezut în lume, a fost primit sus în glorie”.

1 Timotei 3.16

Aceasta este taina. Credința o înțelege cu cea mai deplină siguranță a sufletului. Iar ea pricepe tot mai mult din această taină pe măsură ce ascultă cu atenție și desfătare la aceste cuvinte: „Îndreptățit în Duh, … predicat între națiuni, a fost crezut în lume”. Dumnezeu, deși arătat în trup, a fost îndreptățit în Duhul. Totul în El a fost slavă morală perfectă; pentru gândul și acceptarea divină, totul în El a fost drept într-un chip infinit și inexprimabil. Noi avem nevoie de o îndreptățire din afară sau venită prin altul. Nimic în noi nu poate fi îndreptățit prin sine; El în totul a fost așa.

N-a existat la El nimic – niciun cuvânt, nicio suflare, nicio mișcare – care să nu fie o jertfă plăcută lui Dumnezeu, o mireasmă de cel mai bun miros: «El a fost la fel de nepătat ca Om așa cum era ca Dumnezeu; la fel de neîntinat în mijlocul impurităților lumii așa cum fusese zilnic desfătarea Tatălui înainte de a fi lumea». Credința cunoaște aceasta, și o cunoaște bine, fără niciun gând care s-o umbrească. Și, prin urmare, ea cunoaște și istoria Celui binecuvântat: truda și durerile Lui, moartea și învierea. „Dumnezeu S-a arătat în trup, a fost îndreptățit în Duh”, n-a fost pentru El Însuși, ci pentru cei păcătoși, ca astfel El și istoria scumpă a existenței Lui să fie propovăduite „printre neamuri” și crezute „în lume”.

În jertfa pe care a împlinit-o, în dreptatea pe care a lucrat-o, El este prezentat celor păcătoși, chiar celor mai îndepărtați, oricare ar fi ei, neamuri sau iudei, pentru ca astfel să-și pună încrederea în El, deși aflați încă în această lume, și să aibă siguranța îndreptățirii prin El.

J. G. Bellett

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și Isus umbla prin cetăți și prin sate, învățând și călătorind spre Ierusalim.

Luca 13.22

Drumul spre Ierusalim

Luca descrie detaliat călătoria Domnului Isus spre Ierusalim. Acolo, oamenii din poporul Israel L-au respins pe Mântuitorul și L-au dat la moarte. Ca urmare, mai târziu, cetatea și templul au fost distruse, iar iudeii au fost împrăștiați în toată lumea. Domnul Isus a prezis aceasta în plângerea Sa pentru cetate: „Vor veni peste tine zile când vrăjmașii tăi … te vor face una cu pământul, pe tine și pe copiii tăi … și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră …” (Luca 19.43,44).

Evanghelistul începe prezentarea călătoriei deja în capitolul 9.51: „Când se împlineau zilele în care urma să fie luat în cer, Isus Și-a îndreptat hotărât fața să meargă la Ierusalim”. Domnul Isus a pornit hotărât la drum, cu toate că știa exact ce suferințe Îl așteptau. Ca țintă a acestei călătorii, El nu vedea înaintea Lui răstignirea, ci primirea Lui în cer. El privea dincolo de moartea rușinoasă și avea înaintea ochilor glorificarea Sa la dreapta lui Dumnezeu.

În călătoria Sa, Domnul Isus a trecut prin cetățile și prin satele din Israel. Poate avem impresia că Se apropia șovăitor de Ierusalim, pentru a nu grăbi soarta poporului Său. El a folosit timpul rămas pentru a mărturisi în fiecare loc despre harul lui Dumnezeu. Plin de răbdare, le-a prezentat oamenilor calea mântuirii, pentru că nu dorea ca ei să meargă în pierzare. „Căci Fiul Omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască” (Luca 9.56). Știind că, odată cu respingerea Sa în Ierusalim, acțiunea Lui plină de har se va sfârși în Israel, El a făcut totul ca să-i mântuiască pe oameni.

Citirea Bibliei: Exod 20.8-21.6 · Luca 8.40-48

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TU DE CINE DEPINZI? – Fundația S.E.E.R. România

„Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre…” (Filipeni 4:19)

Cum poți să-ți dai seama că depinzi mai degrabă de oameni decât de Dumnezeu?

Iată cum:

• Te superi pe șeful tău pentru că nu-ți oferă acea creștere salarială pe care crezi c-o meriți?
  
• Te mânii pe cineva drag pentru că a refuzat să-ți dea cu împrumut?
  

Dacă faci asemenea lucruri, aștepți la ușa nepotrivită să-ți primești binecuvântarea!

Da, te doare când eforturile tale nu sunt recunoscute, dar tu trebuie să înțelegi următoarele: Dumnezeu Se va folosi de oameni ca de niște instrumente ca să te binecuvânteze, însă numai El trebuie să fie sursa binecuvântărilor tale! Cugetă la aceste versete din Scriptură: „Vezi să nu zici în inima ta: „Tăria mea şi puterea mâinii mele mi-au câştigat aceste bogăţii.” Ci adu-ţi aminte de Domnul, Dumnezeul tău, căci El îţi va da putere să le câştigi…” (Deuteronomul 8:17-18). „Dacă a dat Dumnezeu cuiva avere şi bogăţii, şi i-a îngăduit să mănânce din ele, să-şi ia partea lui din ele, şi să se bucure în mijlocul muncii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu.” (Eclesiastul 5:19) „N-a cunoscut că Eu îi dădeam grâul, mustul, untdelemnul… argintul şi aurul cel mult…” (Osea 2:8). Care a fost problema acestei femei despre care e vorba în Osea? L-a ignorat pe Dumnezeu și a uitat că El este adevărata ei sursă.

În general, noi urmărim și hrănim relații care ne aduc un folos – și e un lucru important! De ce? Pentru că numai când Îl recunoaștem pe Dumnezeu ca fiind izvorul tuturor binecuvântărilor noastre, ne luăm angajamentul de a hrăni relația noastră cu El. De aceea Domnul Isus a zis: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:33). Dacă Îl urmezi pe Dumnezeu, seamănă cu generozitate în Împărăția Sa și așteaptă-te ca El să-ți împlinească nevoile – iar eforturile tale vor fi binecuvântate.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 119:113-136

Cuvântul, care este lumină pe cărarea mea, îmi arată, de asemeni, şi cât de gros este întunericul din jurul meu. El mă face să–mi fie groază de răutate şi de ipocrizie. Cu siguranţă, fără această măsură divină aş putea să mă înşel şi astfel să numesc bine ceea ce este rău, iar adevăr ceea ce este minciună. În schimb, Cartea gândurilor lui Dumnezeu mă învaţă să privesc lumea şi tot ce este în ea exact aşa cum o priveşte El Însuşi.

„Dă-mi pricepere”, repetă cel credincios (v. 34, 125, 144, 169). Priceperea este considerată de obicei ca fiind un dar natural. Această rugăciune însă ne arată că ea poate fi dobândită ~ pentru că numai Cuvântul dă adevărata pricepere (v. 130)! „Eu sunt slujitorul Tău”, declară psalmistul, hotărât să cunoască voia lui Dumnezeu (v. 125). Şi această voie se exprimă sub diferite forme în Cuvântul Său: lege, porunci, rânduieli, învăţături, mărturii, hotărâri, judecăţi, cuvinte care nu sunt sinonime. Cât despre creştin, Cuvântul nu i se impune sub o formă legală. Ascultarea sa decurge din dragostea pe care o arată nu numai pentru mărturiile minunate ale Domnului (v. 113, 127), ci pentru Însuşi Numele Său (v. 132).