Mana Zilnica

2 Februarie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Și, mergând cu corabia de la Pafos, Pavel și cei cu el au venit la Perga Pamfiliei. Și Ioan s-a despărțit de ei și s-a întors la Ierusalim.

Fapte 13.13

Ioan Marcu (3)

Este bine când un frate mai tânăr slujește alături de altul mai bătrân, așa cum Elisei a slujit cu Ilie (2 Împărați 3.11) și cum Timotei a slujit cu Pavel (Fapte 16.1-3; Filipeni 2.19,20). Ce oportunitate minunată a avut Ioan Marcu de a învăța de la doi frați mai în vârstă și de a-I sluji Domnului ajutându-i, în mod practic, în misiunea lor!

Atunci de ce i-a părăsit când au ajuns la Pamfilia? Scriptura nu ne răspunde direct, însă ne oferă câteva indicii. 1. Cei trei misionari au întâlnit „un magician, un fals profet, un iudeu, al cărui nume era Bar-Isus” (Fapte 13.6-8). Împotrivirea față de evanghelie – în special atunci când ia astfel de forme sinistre – ne poate face să tremurăm. 2. Saul (sau Pavel) a fost „plin de Duh Sfânt” și a acționat cu putere spirituală față de acel om (versetele 9-12). Îndrăzneala manifestată de alții scoate la iveală lipsa noastră de hotărâre, ne dă de rușine și ne face să înțelegem că nu ne ridicăm la nivelul cerințelor lucrării. 3. În Cipru, locul natal al lui Barnaba (Fapte 4.36), a devenit clar că Domnul voia ca Pavel (care înseamnă „mic”) să fie la conducerea echipei misionare (comparați expresia din Fapte 13.2, „Barnaba și Saul”, cu expresia „Pavel și cei cu el”, din versetul 13). Nu există nicio dovadă că Barnaba ar fi avut vreun resentiment din cauza aceasta, însă e posibil ca lui Marcu să nu-i fi plăcut faptul că vărul său (Coloseni 4.10) pierduse poziția de lider. Câteodată, loialitatea față de cei din familia noastră ne împiedică să-I slujim lui Dumnezeu în mijlocul celor din familia Lui (Marcu 3.31-35).

Cu siguranță că, în esență, adevăratul motiv pentru care Marcu s-a întors acasă a fost faptul că, în inima lui, el nu era „pus deoparte” pentru lucrarea Domnului (Fapte 13.2). El nu avea convingerea necesară pentru a rămâne împreună cu ceilalți, iar Dumnezeu, care știa că dificultăți și pericole încă și mai mari îi așteptau (Fapte 13.50; 14.19), l-a lăsat să plece. Dar tot El – lăudat fie Numele Lui! – avea să-l aducă înapoi, la timpul potrivit.

S. Attwood

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

I-a văzut pe ucenici că se chiuiesc cu vâslitul, căci vântul le era împotrivă … „Îndrăzniți, Eu sunt, nu vă temeți!”.

Marcu 6.48,50

Îndrăzniți, nu vă temeți!

Viața fiecăruia se poate schimba într-o secundă. Acum ne aflăm în siguranță, pe țărmul nostru prietenos, consolați de gândul că totul este în regulă, pentru ca în clipa următoare să ne pomenim aruncați în vâltoarea unor valuri uriașe, zbătându-ne să supraviețuim. Nu putem ști niciodată ce întorsătură poate lua viața. Micul nostru univers este amenințat peste noapte și ne putem trezi prădați de tot ce avem mai drag.

Ce luăm cu noi dincolo de pragul durerii, al pierderilor, al bogăției, al faimei? De ce anume ne agățăm când valurile lovesc mica noastră luntre, încercând s-o scufunde? Unde ne găsim mângâierea în mijlocul haosului, al agoniei, al primejdiei? Unde ne refugiem atunci când castelele noastre de nisip se năruie, duse de ape?

Trăim într-o lume mare, în mijlocul unui univers imens, plin de surprize și de transformări neprevăzute. Dar acest univers are un Stăpân, Cel care l-a creat și care cunoaște orice colțișor, orice împrejurare din viața fiecăruia. Nimic nu este ascuns dinaintea Lui. Și acest Stăpân ne spune: „Îndrăzniți, Eu sunt, nu vă temeți!”. Da, El este Cel care a adus o mântuire așa de măreață și care ne cheamă pe fiecare în parte să o primim în dar.

Domnul și Mântuitorul nostru are controlul asupra tuturor împrejurărilor vieții.

Citirea Bibliei: Exod 18.13-27 · Luca 8.9-18

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 119:41-64

Cuvântul lui Dumnezeu reglementează întreaga viaţă a celui credincios. Astfel, Cuvântul îi permite acestuia să răspundă, când este nedreptăţit, nu neapărat prin vorbe, ci prin răbdarea şi prin încrederea pe care le-a învăţat din el (v. 42). Deoarece este „Cuvântul adevărului” (v. 43), el dă omului lui Dumnezeu siguranţă şi autoritate, când vorbeşte, şi o sfântă libertate în umblare. De ce suntem deseori atât de timizi în mărturia pe care o dăm în jur? Tocmai pentru că ne lipseşte mult din forţa şi din convingerea lăuntrică pe care le transmite Cuvântul adevărului crezut, iubit şi cercetat. „Hotărârile Tale mi-au fost cântări” (v. 54). Ce Domn avem noi! Despre ce şef de stat, fie el cât de bun, s‑ar putea spune că dispoziţiile lui sunt motiv de bucurie pentru cel care trebuie să se supună?

Versetele 57-64 îl dezvăluie pe cel credincios preocupat să-şi conformeze umblarea după voia Domnului: „M–am gândit la căile mele” (v. 59) „spune cel credincios” şi după aceea „mi-am întors paşii”. De câte ori însă, în mod trist, facem tocmai opusul!

Să reţinem, de asemenea, versetul 63: „Sunt tovarăşul tuturor celor care păzesc rânduielile Tale” (vezi v. 79 şi v. 115)! Noi pe cine avem în tovărăşia noastră? (Proverbe 13.20).