21 Septembrie 2022
„Iată, pun în Sion o piatră de unghi, aleasă, prețioasă; și cine crede în El nicidecum nu va fi dat de rușine”. Pentru voi deci, care credeți, este prețuirea.
1 Petru 2.6,7
S-a spus adesea că valoarea unui obiect este dată de cât anume este gata cineva să plătească pentru el. În versetele de mai sus citim că, pentru noi, cei care-L iubim pe Domnul, El este prețios. Intervine însă întrebarea: Cât de prețios este El pentru noi?
Iuda a umblat cu Domnul vreme de trei ani. A mâncat împreună cu El, a mers la templu împreună cu El și a fost însoțitor al Lui. Dar cât L-a prețuit el pe Domnul? L-a vândut pentru treizeci de arginți, sumă pe care mulți istorici o evaluează la nouăzeci de dinari. Prețuirea Mariei însă a fost foarte diferită. Iuda a primit banii, însă Maria i-a dat de bunăvoie. Maria I-a oferit Domnului un obiect de foarte mare valoare – trei sute de dinari – atunci când a turnat asupra Lui parfumul de nard curat. Ceilalți, și în mod special Iuda, n-au înțeles acest gest, însă Maria, având inima plină de Domnul, I-a dăruit ceea ce probabil constituia cel mai prețios lucru al ei, iar când a fost criticată, nici măcar n-a încercat să explice sau să justifice fapta sa. Ea Îl iubea pe Domnul și nu considera niciun lucru ca fiind prea mult pentru El.
Un astfel de devotament trebuie să cerceteze inimile noastre. Cât de mult suntem gata să dăruim pentru Domnul? Cât din timpul nostru, din energia noastră, din banii noștri? Sau Îi dăm doar ce ne mai rămâne, după ce le folosim pe toate acestea pentru noi?
Soțul este îndemnat să-și iubească soția așa cum Hristos a iubit Adunarea. Slujitorul este îndemnat să sufere abuzul și nedreptatea, așa cum Hristos a făcut, fără să răspundă cu insulte și fără să amenințe. Toți creștinii sunt îndemnați să se gândească la alții mai mult decât la ei înșiși și să aibă aceeași atitudine smerită a Domnului, care S-a smerit și a devenit Om, și care a mers până la moarte, și încă moarte de cruce. În toate aceste aspecte, El este Exemplul nostru perfect. Îl prețuim noi îndeajuns, astfel încât să devenim tot mai mult asemănători Lui? Și care este prețul pentru care suntem gata să facem aceasta?
A. Blok
Hristos va fi preamărit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viață, fie prin moarte. Căci pentru mine a trăi este Hristos.
Filipeni 1.20,21
Ce ciudat…
Ce ciudat că 50 de lei ni se par atât de mulți când să-i oferim ca ajutor cuiva, dar ni se par atât de puțini când mergem la cumpărături… Ce ciudat că a petrece câteva ore într-o biserică ni se pare un timp atât de lung, dar a privi la un film pare atât de scurt… Ce ciudat că a citi un capitol din Biblie ni se pare atât de greu, dar a „devora” o sută de pagini dintr-un roman este atât de ușor… Ce ciudat că la un concert oamenii caută primele locuri, dar în biserică doar ultimele locuri, iar pe acelea doar câțiva oameni… Ce ciudat că ne vine atât de greu să ascultăm timp de o oră o predică, dar atât de repede trec șaizeci de minute la un fotbal…
Ce este mai important pentru viața mea? Să treacă timpul cât mai repede posibil? Să mă distrez? Să am parte mereu de ceva nou?
Apostolul Pavel, care a scris cuvintele versetului de astăzi, a avut o întâlnire cu Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, care i-a schimbat întreaga viață. El a constatat că, prin Isus Hristos, viața sa a primit un nou conținut și, de atunci, scopul vieții sale a fost această Persoană.
Isus Hristos Și-a dat viața pentru păcatele oamenilor, pentru a-i putea aduce din nou în părtășie cu Dumnezeu. El dorește să devină conținutul vieții noastre.
Citirea Bibliei: Isaia 17.1-18.7 · Fapte 26.1-18
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
FOLOSEȘTE PAROLA! – Fundația S.E.E.R. România
„Ferice de poporul care cunoaşte sunetul trâmbiţei…” (Psalmul 89:15)
Pentru a te bucura de beneficiile unui computer, trebuie să ai o parolă. Parola te ajută să te loghezi, să participi, să descarci și să primești informația de care ai nevoie. La fel este și-n viața spirituală. Lauda Domnului este parola necesară, în acest domeniu. Este ceea ce ne spune psalmistul în Sfânta Scriptură să facem: Să-L lăudăm! „Ferice de poporul, care cunoaşte sunetul trâmbiţei, care umblă în lumina Feţei Tale, Doamne!” (Psalmul 89:15) Lauda nu este numai o reacție a venirii în prezența lui Dumnezeu; ea face mult mai mult: deschide ușa prin care Dumnezeu intră în viața ta și lucrează în locul tău.
Cu alte cuvinte, lauda aduce prezența lui Dumnezeu împreună cu intervenția Sa directă. Numele Iuda înseamnă „Lăudat fie Domnul” și dintre cele 12 seminții ale lui Israel, seminția lui Iuda a fost aleasă să fie în față (vezi Judecători 20:18). La un moment dat, când dușmanii lui Iuda s-au ridicat împotriva lor, Iosafat, împăratul lor, a trimis un cor în linia întâi, înaintea armatei, ca să cânte laude Domnului. Poate ți se pare o strategie ciudată, dar le-a adus o victorie supranaturală!
Biblia spune: „În clipa când au început cântările şi laudele, Domnul a pus o pândă împotriva fiilor lui Amon şi ai lui Moab şi împotriva celor din muntele Seir, care veniseră împotriva lui Iuda. Şi au fost bătuţi… Şi, după ce au isprăvit cu locuitorii din Seir, s-au ajutat unii pe alţii să se nimicească.” (2 Cronici 20:22-23) Lauda este o expresie a credinței, o afirmare a faptului că ai credința că Dumnezeu este în controlul situației. Biblia vorbește despre „jertfa de laudă” (Evrei 13:15); asta înseamnă că trebuie să-L lauzi pe Domnul chiar și când nu ai chef! Când nu-ți vine în mod natural, trebuie să alegi s-o faci oricum! Neemia a spus: „bucuria Domnului va fi tăria voastră.” (Neemia 8:10) Lauda îți poate vindeca emoțiile și poate ridica povara negativismului sub care stai! Du-te și încearc-o! Folosește parola LAUDĂ! Chiar funcționează!
de Jean Koechlin
Faptele Ap. 15:1-21
Credincioşii de origine iudaică care compuneau adunările de la Ierusalim şi din Iudeea s–au arătat foarte bucuroşi când au aflat de convertirea naţiunilor; unii însă credeau că, pentru a deveni cineva creştin, mai întâi trebuia să se facă iudeu: adică să fie circumcis şi să se supună legii. Pavel şi Barnaba înţeleg imediat pericolul acestui raţionament; este acelaşi cu acela care, mai târziu, îl va obliga pe apostol să le trimită galatenilor o scrisoare severă.
Întoarcerea la robia legii ~ le spune el ~ nu înseamnă altceva decât a fi căzut din har (Galateni 5.1–6). Această chestiune risca să producă dezbinare la Ierusalim şi la Antiohia. Dumnezeu însă conduce totul pentru ca ea să fie dezbătută la Ierusalim şi astfel să fie păstrată unitatea adunării. Petru şi apoi Iacov iau cuvântul şi confirmă că naţiunile şi iudeii sunt mântuiţi într–unul şi acelaşi fel: prin harul Domnului Isus (v. 11). Trebuie să se păzească fie înrobiţi sau tulburaţi de „cunoştinţe elementare slabe şi sărăcăcioase” (Galateni 4.9). Există totuşi porunci pe care Domnul le menţine, pentru că ele sunt anterioare poporului Israel; sunt valabile pentru toate timpurile şi pentru toate creaturile. Astfel, abţinerea de la sânge datează de la potop (Geneza 9.4), iar respectarea căsătoriei, de la creaţie (Matei 19.4‑8).
Mana Zilnica 