18 Septembrie 2022
Și să ia o cădelniță plină de cărbuni de foc de pe altarul dinaintea Domnului și să-și umple mâinile cu tămâie plăcut mirositoare, pisată mărunt, și să le aducă înăuntrul perdelei. Și să pună tămâie pe foc înaintea Domnului, pentru ca norul tămâii să acopere scaunul îndurării care este deasupra mărturiei.
Levitic 16.12,13
Tămâia reprezintă ceea ce a fost unic în Persoana Lui – gloria Lui personală. Ea simbolizează nu numai ceea ce El a făcut, ci și felul cum a făcut orice lucru; nu numai ascultarea Lui, ci și felul cum a ascultat. Totul cu privire la El a fost plăcut lui Dumnezeu. Privind la El, Dumnezeu a văzut doar perfecțiune și frumusețe. Toată Ființa Lui a produs bucurie inimii lui Dumnezeu. Toată Ființa Lui a fost o mireasmă plăcută.
Această glorie a fost pusă la încercare nu numai la cruce, ci și în viața Domnului. Cum? El a stat în pustie patruzeci de zile și nu a mâncat nimic. Apoi Satan L-a ispitit, spunând: „Dacă ești Fiu al lui Dumnezeu, spune pietrei acesteia să se facă pâine” (Luca 4.3). Era ceva rău în a preschimba pietrele în pâine? Știm că, mai târziu, Domnul a înmulțit pâini și i-a hrănit pe alții. Acum însă, El a spus: „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu”. Altfel spus, El a refuzat să preschimbe pietrele în pâini și nu a vrut să mănânce decât atunci când Dumnezeu voia ca El să mănânce și când El Însuși Îi oferea hrana. Această atitudine a caracterizat întreaga viață a Domnului Isus. Orice test și orice ispită nu au făcut decât să arate cât de prețios era El și să scoată la iveală perfecțiunea și plinătatea gloriilor Lui personale.
Bineînțeles, acest lucru a fost manifestat cel mai clar atunci când El a sfârșit lucrarea de pe cruce. El a purtat păcatele noastre acolo, însă felul în care a făcut-o a arătat gloria Sa. Această glorie personală a Lui s-a manifestat și în primele ceasuri ale crucii, când El nu era încă jertfă pentru păcat, dar când a îndurat mari suferințe. Totul a fost o mireasmă plăcută pentru Dumnezeu.
H. L. Heijkoop
El a fost asuprit și chinuit, dar nu Și-a deschis gura; ca un miel pe care-l duci la tăiere și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund, nu Și-a deschis gura.
Isaia 53.7
Vorbirea și tăcerea Domnului
Domnul Isus le-a spus oamenilor din Nazaret că El fusese trimis să vestească săracilor evanghelia (Luca 4.18). El venise să facă cunoscut harul și adevărul divin; de aceea predica El Cuvântul lui Dumnezeu în satele și în orașele din Israel. Niciodată însă nu S-a lăsat atras în vreo dispută. Când fariseii, în necredința lor, au cerut un semn, i-a părăsit, pentru că nu mai avea nimic de adăugat la ceea ce le spusese deja. El știa când trebuia să vorbească și când să tacă.
Domnul Isus a stat în fața lui Pilat, ca să mărturisească despre adevăr și să depună o bună mărturie. Când El personal a fost atacat, atunci a tăcut, astfel încât dregătorul roman s-a mirat. De ce nu a replicat nimic Acuzatul la învinuirile false aduse împotriva Lui? De ce nu S-a apărat Isus? Pentru că Își încredințase cazul în mâinile lui Dumnezeu. „Dosarul” Lui era în mâinile Celui care judecă drept și de aceea a rămas tăcut și nu S-a apărat.
Suntem impresionați de gloria morală a Domnului nostru pe care a dezvăluit-o în plină împotrivire pe nedrept împroșcată din partea dușmanilor Săi. El a putut tăcea! Dar nu pentru că nu I-ar fi păsat de împotrivirea păcătoșilor; nu, căci sufletul Său a simțit din plin această dușmănie! Când a fost insultat, nu a răspuns cu insulte, ci a suportat aceste suferințe fără să amenințe.
Citirea Bibliei: Isaia 13.1-22 · Fapte 24.22-27
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CUM SĂ-ȚI DESCOPERI CHEMAREA(3) – Fundația S.E.E.R. România
„Domnul i-a zis într-o vedenie…” (Faptele Apostolilor 9:10)
S-ar putea să trăiești cu impresia că, pentru că nu ai studiat la o universitate creștină, Dumnezeu nu-i va da o viziune unuia ca tine. Dar o astfel de idee este greșită! Biblia spune următorul lucru (Faptele Apostolilor 9, versetele 10-12): „În Damasc era un ucenic numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iată-mă Doamne” a răspuns el. Şi Domnul i-a zis: „Scoală-te, du-te pe uliţa care se cheamă „Dreaptă” şi caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă; şi a văzut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el, şi punându-şi mâinile peste el, ca să-şi capete iarăşi vederea.” Și de la vers. 17: „Anania a plecat; şi, după ce a intrat în casă, a pus mâinile peste Saul şi a zis: „Frate Saule, Domnul Isus, care ţi S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeţi vederea, şi să te umpli de Duhul Sfânt.” Chiar în clipa aceea, au căzut de pe ochii lui un fel de solzi; şi el şi-a căpătat iarăşi vederea. Apoi s-a sculat, şi a fost botezat. După ce a mâncat, a prins iarăşi putere.”
Așadar, ce putem spune pe scurt despre acest Anania? A fost omul potrivit, la locul potrivit, la timpul potrivit, cu atitudinea potrivită! Și Dumnezeu l-a folosit ca să-l conducă pe apostolul Pavel la Hristos. Destul de impresionant, nu? Dar partea interesantă este următoarea: după acest episod, Anania nu mai este pomenit în Sfânta Scriptură! Concluzie: el a fost un ucenic care a jucat un rol-cheie în planul lui Dumnezeu. Și, dacă Dumnezeu l-a chemat pe Anania și l-a folosit într-un mod măreț, El poate face același lucru și cu tine!
de Jean Koechlin
Faptele Ap. 13:13-31
Apostolii, continuându–şi călătoria, ajung în Pamfilia. Acolo însă Ioan (numit şi Marcu: cap. 12.12) îi părăseşte şi se întoarce la Ierusalim. Credinţa lui nu era la înălţimea slujbei la care se angajase, nici pe măsura greutăţilor pe care le întrevedea. Nu este suficient să însoţeşti sau să imiţi un slujitor al lui Dumnezeu. Chiar şi într–o lucrare comună, fiecare are responsabilitatea sa proprie înaintea Domnului şi nu poate merge decât însoţit de credinţa lui personală.
Adresându–se iudeilor în sinagoga din Antiohia Pisidiei, Pavel, ca şi Ştefan, aminteşte istoria lui Israel şi arată cum Dumnezeu a împlinit, în Isus, promisiunile făcute lui David (Psalmul 132.11). Nu fusese David un antetip preţios al Mântuitorului care trebuia să descindă din el? (v. 23). Pentru că, în antiteză cu Saul, împărat potrivit cărnii, Dumnezeu Îşi alesese în David un om după inima lui Dumnezeu, care împlinea toată voia Lui (v. 22)!
Toate se potriveau de minune pentru a–L desemna pe Isus ca Mesia: mărturia lui Ioan după cea a tuturor profeţilor; împlinirea Scripturilor în moartea Sa, deşi nicio vină de moarte nu fusese găsită în El (v. 28; Isaia 53.9) şi, mai presus de toate, învierea Sa (v. 30).
Mana Zilnica 