8 Septembrie 2022
Și Iuda s-a uitat înapoi și, iată, lupta era din față și din spate; și au strigat către Domnul și preoții au sunat din trâmbițe. Și bărbații lui Iuda au strigat; și a fost așa: când bărbații lui Iuda au strigat, Dumnezeu a lovit pe Ieroboam și pe tot Israelul dinaintea lui Abiia și a lui Iuda.
2 Cronici 13.14,15
Lecții din viața lui Abiia (3) – Dumnezeu îi izbăvește pe cei care-L cheamă
Este interesant să vedem cum Abiia și Iuda au fost izbăviți în lupta împotriva lui Ieroboam. Am văzut cum, înainte de începerea luptei, Abiia s-a lăudat cu privire la felul în care ei slujeau lui Dumnezeu și la faptul că El dăduse împărăția lui Israel casei lui David. Acum însă ei se găseau într-o situație nefericită și au strigat la Domnul atunci când și-au dat seama că lupta se dădea înaintea și în spatele lor. Ei se lăudaseră mult, însă acum s-au găsit înconjurați în bătălie.
Totuși, Domnul i-a izbăvit și citim în Scriptură despre trei motive pentru care El a făcut acest lucru. În primul rând, aflăm din 1 Împărați 15.4 că „pentru David, Domnul Dumnezeul său i-a dat o lumină în Ierusalim, înălțând pe fiul său după el și întărind Ierusalimul”. Ei au fost eliberați datorită promisiunii făcute de Dumnezeu lui David. În al doilea rând, fiindcă „preoții au sunat din trâmbițe”, iar ei aveau promisiunea din Numeri 10.9: „să sunați alarmă din trâmbițe; și veți fi amintiți înaintea Domnului Dumnezeului vostru și veți fi salvați de vrăjmașii voștri”. În al treilea rând, „fiii lui Israel au fost smeriți în timpul acela; și fiii lui Iuda s-au întărit, pentru că s-au sprijinit pe Domnul Dumnezeul părinților lor” (2 Cronici 13.18). Au fost izbăviți pentru că Dumnezeu este credincios Cuvântului și caracterului Său.
Domnul însă, chiar dacă i-a izbăvit, nu a trecut cu vederea pretențiile și păcatul lor. Totuși, El i-a eliberat atunci când s-au aflat în strâmtorare și când au strigat către El. Dacă există ceva în noi care nu este în acord cu caracterul Lui, El va trata cu siguranță lucrul respectiv, însă aceasta nu va fi o piedică în calea dragostei Sale pentru noi. Să nu uităm niciodată că, în ciuda necredincioșiei noastre, „El rămâne credincios” (2 Timotei 2.13). Dumnezeu îi izbăvește pe cei care se încred în El!
A. Leclerc
Căci prin har sunteți mântuiți, prin credință … Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost creați în Hristos Isus pentru fapte bune pe care Dumnezeu le-a pregătit mai dinainte, ca să umblăm în ele.
Efeseni 2.8,10
„Fac tot ce pot” – dar nu pentru a fi mântuit, ci pentru că sunt mântuit (2)
Mântuirea primită de omul care își recunoaște vina înaintea lui Dumnezeu este un cadou, pe care nu-l putem câștiga prin fapte bune, ci pe care îl putem avea prin credința în Domnul Isus Hristos. Drept urmare, nimic din ceea ce vine de la noi înșine nu este de folos; Dumnezeu este Cel care dă.
Odată cu salvarea, Dumnezeu ne dă un nou început. „Dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi” (2 Corinteni 5.17). Astfel, din punct de vedere spiritual, fiecare credincios este văzut ca o creatură nouă: lucrarea lui Dumnezeu, creată în Hristos Isus.
Pentru ce este creată? Pentru fapte bune! Acum, Cuvântul lui Dumnezeu vorbește despre fapte bune, care nu sunt propriile noastre realizări îndeplinite independent de Dumnezeu, ci El „le-a pregătit”! Credinciosul poate să facă aceste fapte bune în puterea noii vieți pe care a primit-o. Faptele bune nu înseamnă osteneală în speranța de a obține prin ele favoarea lui Dumnezeu, ci sunt o urmare fericită a faptului că mergem pe urmele Domnului Isus. El L-a preamărit pe Dumnezeu pe acest pământ și acum dorește ca răscumpărații Săi să facă la fel. Astfel, „faptele bune” plăcute lui Dumnezeu sunt doar acelea pe care cineva le face pentru că este mântuit.
Citirea Bibliei: Isaia 3.1-15 · Fapte 21.15-25
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
NU GRĂBI PLANUL LUI DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România
„Să nu-ţi pui mâinile peste nimeni cu grabă…” (1 Timotei 5:22)
Înainte să ajungă împăratul lui Israel, David a petrecut ani de zile îngrijind o turma de oi în pustiu. Nu e un început impresionant… dar acolo și-a zidit relația cu Dumnezeu și și-a perfecționat competențele de strateg și războinic. Dacă vrei să ai succes, există un principiu imuabil pe care trebuie să-l înțelegi: Dumnezeu te va lăsa să exersezi într-un loc în care defectele tale se pot îmbunătăți, darurile tale se pot dezvolta și greșelile tale nu vor afecta prea multe persoane.
Un învățător biblic povestea despre un prieten de-al său, pilot, care a auzit de la turnul de control următoarele cuvinte: „Cale liberă până la 1.500 de metri.” Când a ajuns acolo, i s-a spus să aștepte instrucțiuni. Apoi a auzit cuvintele: „Cale liberă până la 3.000 de metri.” Turnul de control l-a dirijat nivel după nivel, până la 10.000 de metri, de unde a putut zbura până la destinație. În acea zi, Dumnezeu i-a vorbit, spunându-i: „Doresc să te încrezi în Mine în felul acesta!” Dar tu vrei să ajungi direct la 10.000 m. dintr-una! Încearcă să înțelegi un lucru: Dumnezeu vede sfârșitul de la început, și El a trasat deja harta. El știe că dacă te ridici prea repede, există pericole. Poate te afli în cabină – dar Dumnezeu este în turnul de control! Și astăzi El îți spune: „Încrede-te în Mine și te voi duce la destinație în siguranță!”
Planul lui Dumnezeu pentru viața ta nu poate fi grăbit. Când încerci să te ridici prea repede, faci greșeli care te costă scump și te dor, afectezi în mod negativ viețile celor care depind de tine, și sfârșești într-un conflict direct cu Dumnezeu, pe care îl vei pierde! Așadar, nu grăbi planul lui Dumnezeu pentru viața ta!
de Jean Koechlin
Faptele Ap. 8:1-25
Domnul le poruncise ucenicilor: „Veţi fi martorii Mei atât în Ierusalim, cât şi în toată Iudeea şi Samaria şi până la marginea pământului” (cap. 1.8). Până aici ei împliniseră doar prima parte a acestui ordin. Pentru a–i face să urce la etapa următoare, Domnul recurge, în înţelepciunea Sa, la un mijloc dureros: persecuţie (căreia moartea lui Ştefan i–a tras semnalul). Ea are ca rezultat risipirea celor credincioşi şi, în consecinţă, purtarea evangheliei în locuri îndepărtate. Astfel, un vânt neplăcut are adesea efectul fericit de a semăna departe seminţele bune.
Evanghelistul Filip (ales sau numit în cap. 6.5) coboară în Samaria pentru a–L predica pe „Hristosul”: nu o doctrină, ci o Persoană (v. 5; comp. cu v. 35). Câtă putere ar avea mărturia noastră dacă, în loc de a prezenta numai adevăruri, am vorbi celor din preajma noastră de Acela de care ne este (sau ar trebui să ne fie) plină inima!
Astfel, aceşti samariteni, dispreţuiţi şi respinşi de către iudei, de acum iau parte împreună cu ei la botezul şi la darul Duhului Sfânt. Nici naşterea, nici meritele, nici banii ~ cum credea Simon vrăjitorul ~ nu pot să asigure cuiva acest privilegiu. Totul decurge din harul integral al lui Dumnezeu.
Mana Zilnica 