Mana Zilnica

Mana Zilnica

14 Ianuarie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și, după acestea, Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de frica iudeilor, l-a rugat pe Pilat să ia trupul lui Isus; și Pilat i-a dat voie. A venit deci și a luat trupul lui Isus. Și a venit și Nicodim, care venise la Isus întâi noaptea, și a adus un amestec de smirnă și aloe, cam o sută de măsuri. Au luat deci trupul lui Isus și l-au legat în fâșii de pânză de in, cu miresmele, cum este obiceiul la iudei să pregătească pentru înmormântare.
Ioan 19.38-40

Iosif din Arimateea

Apostolul Ioan a scris această Evanghelie la mai mult de o generație distanță de scriitorii celorlalte Evanghelii și ne oferă câteva detalii în plus. El menționează că Iosif din Arimateea era un ucenic al Domnului Isus în ascuns, de teama iudeilor. Compatrioții lui Iosif, în mod evident, nu au știut de atașamentul lui față de Domnul, înainte de moartea Acestuia.

Dumnezeu a ținut ascunsă această informație stânjenitoare mulți ani după moartea lui Iosif. Narațiunea divină ne prezintă mai degrabă curajul lui de a merge la Pilat și de a-i cere trupul Domnului Isus, care fusese crucificat – pedeapsă rezervată condamnaților care nu erau romani. Conform legii date de Dumnezeu lui Israel, cel spânzurat pe lemn era blestemat.

Acest proeminent membru al sinedriului ia acum poziție și își arată dragostea și considerația față de Isus, indiferent de ce ar putea crede ceilalți. Ce exemplu mișcător este el pentru noi!

Îl vedem pe un alt bărbat care, cu îndrăzneală și generozitate, s-a poziționat de partea Domnului Isus: Nicodim. Acesta la început a venit la Isus noaptea, dar mai târziu s-a opus condamnării lui Isus fără ca mai întâi sinedriul să audă ceea ce Acuzatul avea de spus. Acum a adus o sută de măsuri de smirnă și aloe, un amestec scump, pentru a pregăti trupul Domnului în vederea înmormântării. Fără să țină cont de faptul că atingerea unui trup mort era de natură să-i întineze, iar sărbătoarea stătea să înceapă, cei doi ucenici „au luat deci trupul lui Isus și l-au legat în fâșii de pânză de in, cu miresmele, cum este obiceiul la iudei să pregătească pentru înmormântare”.

E P Vedder, Jr

SĂMÂNȚA BUNĂ

” …Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt și cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine șivindecapetoți…”
Fapte 10.38

Uşa Domnului deschisă

Cercetând viața Domnului și Mântuitorul nostru, așa cum o prezintă Scriptura, aflăm că El nu a murmurat niciodată din pricina solicitărilor permanente ale oamenilor aflați în nevoi. Domnul Isus umbla din loc în loc ducând cu El  mireasma  măreției  dragostei  dumnezeiești  și  astfel făcea mult bine oamenilor aflați în diferitele nevoi. Mâncarea și băutura Sa erau să facă voia Celui care L-a trimis și să-Şi sfârșească lucrarea pentru care a venit pe pământ. Niciodată nu Şi-a folosit puterea divină și înțelepciunea pentru El, ci doar în folosul celorlalți, umblând pe cale ca singurul Om desăvârșit. În toate conflictele omenești, Domnul a folosit doar mijlocul pus de Dumnezeu la dispoziția omului pentru a ieși biruitor: Cuvântul lui Dumnezeu.

Ușa Domnului a fost și încă mai este deschisă, astfel că toți sunt bineveniți, chiar și cei mai vinovați și cei mai josnici păcătoși. Ca un dar gratuit al harului Său divin, toți pot avea parte de iertare și de pace, de vindecarea sufletului, de dreptate și de viață veșnică, de cer și de gloria veșnică. Cititorule, Mântuitorul vrea să-ți facă cel mai mare bine, vrea să devină viața ta! Nu este vorba de un set de reguli, ci de decizia ta, liber consimțită, de a-L primi pe Isus Hristos ca Mântuitor și Domn al vieții tale și de a te încrede în El pentru toate problemele tale. Primește mesajul harului și dragostei dumnezeiești a Mântuitorului și vei deveni un om fericit pentru viața de pe pământ, dar și pentru veșnicie!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FII BUN CU CEI RĂI!

„Rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi.” (Luca 6:28)

În Predica de pe Munte, Domnul Isus ne-a învățat: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi.” (Luca 6:27-28). Apoi El a adăugat (v. 35): „…răsplata voastră va fi mare.” Dumnezeu vede, notează și răsplătește fiecare faptă bună pe care o faci. E ușor să fii bun cu cei care sunt buni cu tine, dar trebuie să crești în bunătate pentru a fi bun cu cei ce se poartă urât cu tine. În benzile desenate intitulate Nancy, personajul Sluggo i-a spus lui Nancy: „Colegul acela nou de la școală nu e decât un tăntălău.” Nancy a răspuns: „Nu ar trebui să vorbești așa despre oameni. Eu nu-i fac niciodată pe oameni în nici un fel.” Sluggo a răspuns: „Păi, m-am enervat când a spus despre tine că ești urâtă!” Șocată, Nancy a întrebat: „Și ce mai zicea tăntălăul acela?” Hm! E ușor să dai dovadă de bunătate ca o reacție la bunătate.

Adevărata provocare este să arăți bunătate celor care nu o arată.

În 2009, obosit de atâtea atacuri răutăcioase pe care și le adresau politicienii unii altora, și de liderii mass-media care îi etichetau pe oameni drept „ignoranți, inculți și proști” pentru că nu le împărtășeau filozofia politică, Mark DeMoss a lansat o mișcare cunoscută drept Proiectul Civilității. Deviza lui sună astfel: „Voi fi civilizat în discursul și în comportamentul meu public. Voi fi respectuos cu ceilalți, fie că sunt de acord cu ei sau nu. Voi sta împotriva lipsei de civilitate atunci când o voi vedea.” E un lucru bun să adopți o astfel de politică! Fiecare dintre noi are o „trusă a bunătății”, pe care o purtăm cu noi peste tot pe unde mergem – și aceasta este limba noastră. Nu subestima niciodată puterea unei vorbe bune!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Psalmul 104:19-35

Noi suntem înclinaţi să acordăm mare importanţă muncii omului (v. 23), însă cât de neînsemnată este ea pe lângă lucrările lui Dumnezeu, mărturii fără număr ale înţelepciunii Sale (v. 24)! Şi de El întâi, nu de munca omului, depinde orice creatură pentru a trăi (v. 27, 28; Matei 7:11). Să nu atribuim câştigul nostru eforturilor depuse de noi, ci harului Său!

Da, pământul este plin de bogăţiile Lui (v. 24); să ştim să le remarcăm şi să ne oprim atenţia asupra lor! Totuşi, omul poate admira creaţia şi se poate bucura de ea fără a-L cunoaşte pe Cel care a făcut-o. Câţi artişti şi filosofi n-au confundat Adevărul cu natura pe care păcatul şi-a lăsat pretutindeni amprenta sa murdară! A contempla natura nu-l instruieşte pe păcătos cu privire la ce este Dumnezeu în sfinţenie, în dreptate şi în har, după cum, pentru a-l cunoaşte de aproape pe un arhitect, nu este de ajuns să-i vizitezi imobilele construite (şi câţi locatari fără jenă poate le-au devastat!); trebuie să-l fi vizitat pe el, să fi fost informat cu privire la caracterul său, la familia sa, la obiceiurile sale

Să nu uităm însă că nu noi Îl descoperim pe Dumnezeu, ci că El Însuşi este Cel care Se revelează: Nu simţurilor noastre, pentru că El este Duh (Ioan 4:24), ci sufletului nostru! Nu numai în natură, ci în Cuvântul Său (Psalmul 19)!


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: