Mana Zilnica

Mana Zilnica

7 Ianuarie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Blestemat este oricine este atârnat pe lemn.
Galateni 3.13

Și, când se făcuse deja seară, pentru că era Pregătirea, care este înainte de sabat, venind Iosif din Arimateea, un consilier onorabil, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, a îndrăznit și a intrat la Pilat și a cerut trupul lui Isus.
Marcu 15.42,43

Iosif din Arimateea

În acea dimineață, mulțimea, îndemnată de preoții de seamă, ceruse ca Isus să fie răstignit. Au vrut ca El, Fiul binecuvântat al lui Dumnezeu, să sufere acea moarte crudă și rușinoasă care să-L așeze sub blestemul lui Dumnezeu. Iar Pilat, deși convins de nevinovăția Lui, L-a dat totuși în mâinile lor.

După moartea Domnului pe cruce, când toți Îl părăsiseră, Iosif din Arimateea, un om bogat, pe care Scriptura îl numește bun și drept – fiind și el ucenic al lui Isus, însă în secret, de frica iudeilor – a mers la Pilat și i-a cerut trupul lui Isus. Iosif nu fusese de acord cu sentința sinedriului, al cărui membru era. Acum, acest om proeminent își face curaj și merge cu îndrăzneală la Pilat pentru a-i cere trupul Aceluia a cărui moarte fusese cerută de membrii sinedriului și care fusese condamnat la o moarte rușinoasă prin crucificare.

Și în ziua de astăzi, un om bogat poate găsi ușor acces la un demnitar. Dar ca el să ia poziție pentru cineva care tocmai a fost executat ca un criminal de cea mai joasă speță este ceva nemaiauzit. Și este încă și mai puțin probabil ca cineva să facă aceasta înaintea unei sărbători importante, cu privire la care Dumnezeu poruncise ca cei care participau să fie curați. Totuși, Iosif a făcut chiar acest lucru. Iar Pilat, după ce s-a convins că Isus murise cu adevărat, i-a îngăduit lui Iosif să-I ia trupul.

După ce Fiul Său a murit, împlinind lucrarea pentru care venise, Dumnezeu a permis doar celor care Îl iubiseră să-I atingă trupul sfânt.

E P Vedder, Jr

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraților Săi în toate lucrurile,turile cu Dumnezeu, un Mare Preotca să poată fi, în ce privește legă-milos și vrednic de încredere, ca să facă ispășire pentru păcatele poporului.”
Evrei 2.17

Hristos a devenit asemenea nouă

Fiul lui Dumnezeu a devenit Om, pentru a ispăși păcatele noastre la cruce și astfel să ne deschidă calea spre prezența lui Dumnezeu.

Versetul de astăzi ne arată încă un motiv pentru ce a devenit El Om. El a intrat în situația noastră pe pământ, pentru a face toate  experiențele  vieții  omenești,  pentru  ca  să  ne  poată înțelege și ajuta acum ca Mare Preot în cer:

El a trăit ca și copil și ca tânăr, cu toate că a fost deplin desăvârșit. „Şi Isus creștea în înțelepciune, în statură, și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor” (Luca 2.52).

El a lucrat mulți ani ca tâmplar și a cunoscut astfel provocările vieții de profesie (Marcu 6.3).

I-a fost foame după ce 40 de zile nu mâncase nimic (Matei 4.2). Cu toate acestea, El a rămas dependent de Dumnezeu.

El a știut ce este oboseala. „Isus, ostenit de călătorie, ședea lângă fântână” (Ioan 4.6).

El a plâns la mormântul lui Lazăr, pentru că a simțit adânc necazul pe care l-a adus moartea asupra oamenilor (Ioan 11.33-35).

Ce înjosire a fost pentru El, să devină în toate asemenea nouă! Şi câte dureri a suportat El din cauza aceasta!

Nu există nicio situație din viață, care să nu o cunoască din proprie experiență, căci El a fost încercat în toate în același fel ca noi, în afară de păcat (Evrei 4.15).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂRERI GREȘITE DESPRE SUCCES (2)

„Să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa” (Proverbe 1:5)

Astăzi ne vom ocupa de încă trei concepții greșite despre succes:

1) Credem că succesul apare atunci când avem relațiile potrivite, așa că ne străduim să ni le facem. Cei ce îmbrățișează această filozofie au convingerea că „ar fi dat lovitura” dacă s-ar fi născut în familia potrivită sau dacă ar fi întâlnit persoana potrivită. E adevărat că poți avea anumite avantaje cunoscând persoanele potrivite, dar numai relațiile nu-ți vor aduce izbânda, mai ales dacă te-ai depărtat de Dumnezeu. „Să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa, şi cel priceput, şi va căpăta iscusinţă.”

2) Credem că succesul este dat de capital, așa că ne luptăm să-l obținem. Această idee este întărită de oameni precum Andrew Carnegie, care a spus: „Succesul este puterea cu care dobândim ceea ce omul cere de la viață.” Apoi mergem mai departe și presupunem că toți oamenii de succes au profitat de alții pentru a ajunge acolo unde sunt, și noi căutăm la rândul nostru modalități de a-i manipula pe alții. Credem că putem ajunge la succes dând din coate, dar asta nu funcționează, ba de cele mai multe ori se întoarce împotriva noastră.

3) Credem că succesul este rezultatul ocaziei și șansei, așa că le așteptăm. Cei ce muncesc din greu și par să nu ajungă nicăieri cred că uneori singurul lucru de care au nevoie este „o pauză.” Motto-ul lor este „Ce bine ar fi dacă”: Ce bine ar fi dacă șeful mi-ar da câteva zile libere; ce bine ar fi dacă biserica noastră ar fi într-un cartier mai bun; ce bine ar fi dacă aș avea capital să încep o afacere; ce bine-ar fi fost dacă m-aș fi căsătorit cu altcineva.

Pe ușa oportunității scrie: „Împinge!” În realitate, cei ce așteaptă succesul nu pot să-l vadă, nici să-l apuce atunci când apare. Așa că, astăzi, gândește-te să faci câteva mutări „pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toți.”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Psalmul 97

Acest psalm descrie instaurarea Împărăţiei în putere şi are drept corespondent Isaia 11:4-5 şi Apocalipsa 19:6. Tot ceea ce se opune stăpânirii Domnului va fi distrus (v. 35), în timp ce inimile tuturor credincioşilor vor fi umplute de veselie (v. 8). Atunci gloria Domnului va fi nu numai istorisită, ca în Psalmul 96:3, ci şi văzută (v. 6), iar locuitorii pământului vor fi în sfârşit în măsură să vadă deosebirea dintre guvernarea exersată prin oameni şi dreptatea instaurată de Dumnezeu. Îngerii, numiţi în versetul 7 dumnezei, atât de mult timp martori ai nedreptăţii pe pământ, vor asista în sfârşit la triumful dreptăţii. Îl vor vedea pe Întâiul-născut, Hristos, prezentat de Dumnezeu în lumea locuită şi, într-un gând cu sfinţii de pe pământ, I se vor închina (Evrei 1:6).

Ultimele trei versete au o deschidere către toate timpurile, pentru că Dumnezeu are neîncetat privirile îndreptate asupra celor care-L iubesc, asupra celor drepţi cu inima. Harul Lui îi numeşte sfinţi şi drepţi. El aşteaptă ca ei să urască răul şi să se bucure în El (v. 10, 12; comp. cu Romani 12:9 şi cu Filipeni 4:4). El Însuşi le va păzi negreşit sufletele şi le va lumina fiecare pas (v. 10, 11).


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: