Mana Zilnica

Mana Zilnica

6 Ianuarie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

El îmi înviorează [restabilește] sufletul; mă conduce pe cărări ale dreptății, datorită Numelui Său.
Psalmul 23.3

Cât de des avem nevoie să fim restabiliți! Cât de repede ne vin tot felul de gânduri păcătoase și ce ușor rostim cuvinte nepotrivite! Dar ce mângâiere să știm că El ne restabilește sufletul! Lui Petru, Domnul i-a spus: „M-am rugat pentru tine, ca să nu slăbească credința ta” (Luca 22.32). El a făcut acest lucru și pentru noi, de multe ori, și-l va mai face ori de câte ori va fi nevoie. Putem conta pe Păstorul nostru plin de har că ne va restabili, însă nu putem conta niciun moment pe puterea noastră pentru a nu cădea.

Avem nevoie să înțelegem care este voia Domnului pentru viața noastră, de aceea încercăm s-o aflăm singuri. Apoi descoperim că planurile pe care ni le-am făcut sfârșesc în dezamăgire. Ce s-a întâmplat? Am fost atât de siguri că aceea era voia Domnului, iar acum totul s-a prăbușit. Speranțele și așteptările noastre s-au năruit. După aceea, căutăm să aruncăm vina pe cineva. Dacă nu găsim pe nimeni, ajungem să-l acuzăm pe diavolul. Așa au făcut Adam și Eva după ce au încălcat porunca lui Dumnezeu. În tot acest timp, Păstorul cel bun așteaptă cu răbdare să ne întoarcem la El.

Marele nostru Păstor dorește să-L urmăm. El ne conduce pe cărări drepte nu pentru împlinirea dorințelor noastre, ci pentru Numele Său. Discernământul Lui este mai bun decât al meu, de aceea mă pot încrede pe deplin în El. Iată ce a făcut El pentru poporul Său din vechime: „El i-a păstorit după integritatea inimii lui și i-a condus cu iscusința mâinilor lui” (Psalmul 78.72). Domnul Isus nu Se schimbă; El este același și astăzi. Avem nevoie să fim restabiliți? Atunci aceasta să fie rugăciunea inimii noastre: „Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale și susține-mă cu un duh binevoitor” (Psalmul 51.12).

J Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Mândria omului va fi smerită și trufia oamenilor va fi plecată; numai Domnul va fi înălțat în ziua aceea.”
Isaia 2.17

Tânăra şi mândria ei

În ianuarie 2013, ziarele anunțau despre curajul unei tinere de 32 de ani, originară din Coreea de Sud, care își risca viața pentru a face fotografii cu ea însăși, în ipostaze care mai de care mai periculoase. Fotografa locuia la Seul și se declara pasionată de imaginile înspăimântătoare. Ea nu avea teamă de înălțime și, dornică de senzații tari, urcase pe cele mai înalte clădiri din New York, Seul și Hong Kong. Acțiunea, considerată nebunească de unii critici, a fost începută de Anh Jun în anul 2008. De atunci, aceasta a reușit să facă fotografii spectaculoase pe cei mai mari zgârie-nori din lume.

Omul, în mândria sa, dorește să se scoată cumva în evidență în fața semenilor săi. Dintre multele greșeli ale omului, se pare că mândria este cea mai rea. Omul poate să decadă în cele mai mari adâncimi ale unei stricăciuni respingătoare și totuși se mândrește cu propria sa importanță.

Mândria este aceea care nu-l lasă pe om să-și schimbe mentalitatea față de Dumnezeu, față de Mântuitorul și față de Cuvântul Său. În spatele mândriei stă satan, care vrea să distrugă pe orice om, folosindu-se de orice mijloace, inclusiv de mândrie.

Mândria este caracterizată prin spiritul de independență față de Dumnezeu. Acesta a fost păcatul strămoșilor noștri Adam și Eva. Adam și soția sa, în loc să fie dependenți de Dumnezeu, au dorit să fie ca El. Astfel, cei dintâi oameni au dus întreaga omenire la pierzare.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂRERI GREȘITE DESPRE SUCCES (1)

„Pune-ţi pe inimă aceste lucruri… pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi.” (1 Timotei 4:15)

     Iată câteva păreri greșite despre succes:

1) Noi credem că succesul este imposibil, așa că îl criticăm. Ne dorim să credem că viața ar trebui să fie ușoară, așa că presupunem că tot ce este dificil este imposibil. Apoi, când succesul ne ocolește, ne dăm bătuți și spunem: „Cine are nevoie de el?” Dar atunci când cineva mai puțin merituos decât noi are parte de reușită, ne supărăm foarte tare.

2) Credem că succesul este mistic, așa că alergăm în căutarea lui. Autorul/antreprenorul Seth Godin spunea: „Nu mai căuta succesul instantaneu. Medalia olimpică nu se câștigă după câteva săptămâni de antrenament. Nu există capodopere apărute peste noapte. Marile companii și marile biserici nu răsar peste noapte. Fiecare lucru măreț a fost făcut exact în același fel; puțin câte puțin, pas cu pas, picătură cu picătură.” Nu există scurtături; trebuie să fii dispus să plătești prețul.

3) Credem că succesul vine din întâmplare, așa că sperăm să apară. Spunem: „S-a întâmplat ca acea persoană să se afle în locul potrivit la momentul potrivit.” Șansele să se întâmple asta sunt la fel de mari ca în cazul câștigării loteriei – 45 de milioane la unu.

Dacă îți dorești cu adevărat să ai succes, trebuie să fii de acord cu micul întreprinzător care a lipit următorul afiș în magazinul său: „Cele 57 de reguli ale succesului:

Regula numărul unu: Livrează bunurile.

Regula numărul doi: Celelalte 56 de reguli nu mai contează!”

Pavel și-a împărtășit formula succesului cu Timotei și este o formulă care funcționează în toate domeniile vieții: „Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi.”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Psalmul 96

După ce sau îndemnat între ei, „să cântăm, să ne închinăm, să ne plecăm genunchiul”, în Psalmul 95, credincioşii din Israel invită acum întreg pământul şi chiar natura să-i imite: „cântaţi, binecuvântaţi, închinaţivă înaintea Domnului” (v. 1, 2, 9). Va veni ziua când popoarele păgâne îşi vor lepăda idolii şi când familiile naţiunilor vor da Domnului gloria şi puterea (v. 7). Pentru a exprima acest elogiu, cei răscumpăraţi nu aşteaptă Împărăţia Domnului. „A Lui fie gloria şi puterea!” pot striga ei încă de acum (Apocalipsa 1:6). Şi aceasta, pentru că nu numai manifestarea gloriilor lui Hristos poate face inima lor să izbucnească în această laudă! Maiestatea, măreţia, puterea şi frumuseţea Împăratului întregului pământ sunt încă nevăzute, ascunse în sanctuarul ceresc (v. 6). Însă măreţul şi permanentul motiv al adorării celui credincios este dragostea Mântuitorului: „A Lui, care ne iubeşte şi care nea spălat de păcatele noastre în sângele Său” (Apocalipsa 1:5).

Acest psalm a fost compus şi cântat cu prilejul întoarcerii chivotului, imagine a lui Hristos, în mijlocul lui Israel (1 Cronici 16:23-30). Dar nu pentru a mântui lumea, ci pentru a judeca lumea va fi revenirea Domnului (v. 13; comp. cu Ioan 3:17, 522). El va exersa judecata asupra popoarelor cu dreptate (v. 10), cu adevăr şi după credincioşia Sa (v. 13; Psalmul 45:3-4).


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: