Mana Zilnica

Mana Zilnica

3 Ianuarie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Să nu gândiți că am venit să desființez legea sau profeții: n-am venit să desființez, ci să împlinesc.
Matei 5.17

Fiindcă Domnul Isus a adus un mesaj diferit de cel al legii lui Moise, unii cred că El a desființat legea. Lucrurile însă nu stau așa. De fapt, legea a avut un mesaj esențial pentru oameni. Romani 3.19,20 ne explică clar acest lucru: „Știm însă că orice zice legea vorbește celor de sub lege, pentru ca orice gură să fie închisă și toată lumea să fie sub judecată înaintea lui Dumnezeu. De aceea, din faptele legii, nicio făptură nu va fi îndreptățită înaintea Lui, pentru că prin lege vine cunoștința păcatului”. Doar Israel a fost sub lege, însă mesajul legii a fost de așa natură, încât a scos la iveală vina întregii omeniri, atât a celor dintre națiuni, cât și a iudeilor. Domnul nu a desființat această lege, care a devenit îndrumătorul nostru pentru a ne aduce la Dumnezeu (Galateni 3.24).

El a venit să împlinească legea. Aceasta nu înseamnă că a venit să țină legea, ci că a venit să dea împlinire cerințelor pe care legea le prezenta împotriva omenirii. Ea cerea judecată și moarte pentru toți cei care nu o păzeau. Prin urmare, dacă Domnul Isus avea s-o împlinească, El trebuia să sufere și să moară primind pedeapsa cerută de lege.

Domnul a împlinit această lucrare în mod perfect; nu numai că a murit pe cruce, ci „a suferit o singură dată pentru păcate, Cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu” (1 Petru 3.18). Aici nu este vorba de suferințele îndurate din partea cruzilor Săi vrăjmași, în ura lor aprigă împotriva Lui, ci de suferințele îndurate în timpul celor trei ceasuri de întuneric, când judecata lui Dumnezeu a căzut peste El.

El a împlinit în mod perfect legea și a răspuns tuturor cerințelor ei pentru toți păcătoșii răscumpărați, care Îl vor lăuda în întreaga veșnicie. După ce a sfârșit lucrarea măreață de la cruce, Domnul a fost înviat dintre cei morți și înălțat la dreapta lui Dumnezeu!

L M Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Drept răspuns, Isus i-a zis: «Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu.»”
Ioan 3.3

Un început?

La începutul unui nou an, unii se gândesc: nu ar fi măreț să putem începe din nou viața? Pentru că multe lucruri au ajuns în situații critice, se dorește să se uite totul și să se lase în urmă. Se dorește ca și casa vieții să fie construită încă o dată pe poiana verde. Dar, din păcate, nu este posibil. Sau totuși?

Versetul de astăzi vorbește că putem să ne naștem din nou. Dumnezeu Însuși face această naștere din nou prin Cuvântul Său și prin Duhul Său; acest lucru are loc în cel care vrea să o rupă cu viața lui veche, păcătoasă și să se predea lui Isus Hristos. Pentru aceasta se cere pocăință și credință.

A te pocăi înseamnă a-ți schimba modul de gândire. Trebuie să recunoaștem că am păcătuit față de Dumnezeu și am meritat pedeapsa Lui. Dacă recunoaștem înaintea lui Dumnezeu falimentul nostru, El va face în viața noastră un nou început.

A crede înseamnă să spunem din toată inima „da” la tot ce Dumnezeu ne spune în Biblie și să ne punem încrederea în Isus Hristos, care a murit pentru noi la cruce.

Atunci, Dumnezeu ne dăruiește o viață nouă, astfel încât să putem face cu Isus Hristos un nou început. „Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5.17). Nu situația vieții se schimbă, ci noi care stăm acum într-o relație de credință cu Domnul Isus.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ANUL ACESTA ASCULTĂ DE DUMNEZEU ȘI PĂSTREAZĂ-ȚI LINIȘTEA

„Ca să-l linişteşti în zilele nenorocirii, până se va săpa groapa celui rău!” (Psalmul 94:13)

     Există anumite lucruri pe care Dumnezeu le va face pentru noi, iar altele pe care El Se așteaptă să le facem singuri. „Ferice (fericit, favorizat, demn de invidiat) de omul pe care-l pedepseşti Tu, Doamne, şi pe care-l înveţi din Legea Ta, ca să-l linişteşti în zilele nenorocirii, până se va săpa groapa celui rău.” (Psalmul 94:12-13) Ai vrea să ai capacitatea să-ți păstrezi liniștea indiferent de împrejurări? Să fii rece când totul este fierbinte? Să fii un instrument al păcii oriunde te-ai duce? Să fii deasupra circumstanțelor și nu îngropat de ele?

Astăzi, Dumnezeu îți răspunde: „Trăiește după Cuvântul Meu în toate domeniile din viața ta. Învață să fii sensibil la glasul Meu; grabnic la ascultare și la supunere. Jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară. Nu-ți voi da niciodată o situație prea greu de gestionat sau prea greu de dus. Aruncă asupra Mea îngrijorările tale una câte una, pe măsură ce apar. Bucură-te de asigurarea dragostei Mele, a ajutorului și a ocrotirii Mele, și îți voi da tot ce îți dorește inima. Pentru că diavolul este „pârâșul”, el întotdeauna va arăta cu degetul spre slăbiciunile tale și îți va spune că nu ești demn. Nu-l asculta – el este tatăl minciunilor! Te-am mântuit prin harul Meu și te-am așezat în Hristos. Mă uit la tine prin sângele care curăță, de aceea ești acceptat în ochii mei întotdeauna. Aruncă asupra Mea toate fricile și îngrijorările tale. Începe să trăiești în prezent, nu în trecut sau în viitor. Caută binecuvântările Mele și le vei găsi. Bucură-te de viață în toată plinătatea ei, căci acesta este planul Meu pentru tine anul acesta.” Este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine, astăzi!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Psalmii 92 şi 93

Lucrările măreţe ale lui Dumnezeu şi gândurile Lui deosebit de adânci sunt inepuizabilele subiecte ale adorării celui răscumpărat (v. 5; comp. cu Psalmul 40:5).

Omul care însă nu-L poate recunoaşte pe Creator în lucrările Sale este, în ochii lui Dumnezeu, un prost şi un nebun (v. 6). Cel rău şi cel drept înfloresc şi unul şi altul (v. 7, 13), dar numai cel drept aduce rod (v. 14). Iarba răsare şi înfloreşte în anotimpul ei, apoi se usucă şi este cosită inclusiv cu floarea ei (v. 7). Astfel este soarta celor răi; ei pier (v. 9; 1 Petru 1:24,25). Cel drept însă se aseamănă cu palmierul sau cu cedrul din Liban (v. 12, 13). Cât timp le trebuie acestor frumoşi arbori să ajungă la statura plinătăţii! Cei drepţi sunt sădiţi însă în curţile templului lui Dumnezeu şi acolo ei prosperă, spre gloria Lui.

Psalmul 93 ne aduce aminte că puterea lui Dumnezeu este mai veche (El este din eternitate) şi mai mare decât puterea Vrăjmaşului (v. 3, 4). Valurile ne vorbesc despre agitaţia lumii (Isaia 57:20; comp. cu Psalmul 89:9: Tu stăpâneşti mândria mării; când se ridică valurile ei, Tu le potoleşti); putem deci să ne încredem în Cuvântul Lui: mărturiile Sale sunt foarte sigure (v. 5).

În încheierea psalmului citim: sfinţenia îşi are locul în casa Sa. După cum în casele noastre nu suportăm murdăria, nici dezordinea, să înţelegem că Dumnezeul Sfânt cu atât mai mult nu poate tolera păcatul în casa Sa, care astăzi este Adunarea (citiţi 2 Corinteni 6:16).


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: