Mana Zilnica

Vai de cei ce numesc răul bine, și binele, rău, care spun că întunericul este lumină, și lumina, întuneric …
Isaia 5.20

Falsificatorul

Se spune că într-o noapte, unul dintre cele mai mari magazine a fost spart. Un hoț a intrat în magazin, dar nu a furat nimic, ci doar a făcut un lucru neobișnuit: a schimbat prețurile. Astfel, pentru lucruri extrem de valoroase trebuia să plătești un preț aproape de nimic, iar pentru lucruri cu o valoare foarte mică trebuia să plătești sume mari de tot. În ziua următoare, hoțul a venit la magazin și a făcut cumpărături.

Aceasta este o asemănare cu ceea ce face diavolul; el a intrat în lume și a schimbat valorile: a pus preț mare pe lucruri de nimic și prețuri mici pe lucruri valoroase. Mai exact spus: pe Hristos, credință, biserică, rugăciune etc. a pus prețuri mici, iar pe distracție, plăcerile păcatului, aroganță, modă etc. a pus prețuri mari. Lumea, fiind lipsită de înțelepciunea pe care o dă credința, consideră valoarea în funcție de preț. Așa că, acolo unde vede un preț mare, crede că este valoarea. Așa se explică faptul că mulțimile de oameni dau năvală la plăcerile păcatului.

Însă creștinii adevărați pot distinge prin credință adevărata valoare, fără să fie influențați de prețul afișat de „hoț” sau de înghesuiala de oameni la raftul cu diferite articole. Credinciosul caută pe Hristos, rugăciunea, biserica, Scripturile și tot ceea ce lumea disprețuiește.

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNTELEGE-TI COPILUL

„Dă, deci, robului Tău o inimă pricepută” (1 Împărați 3:9)

Îți mai aduci aminte de „măscăriciul clasei” de pe vremea când erai la școală? Îi făcea pe toți să pufnească în râs în momentele cele mai nepotrivite. Pentru profesori era o pacoste, pentru părinți era o rușine și o încântare adevărată pentru toți copiii care doreau să scape de plictiseala de la școală. Probabil profesorii se întreabă dacă nu cumva Inspectoratul școlar desemnează cel puțin un clovn în fiecare clasă pentru a se asigură că își merită fiecare bănuț din salariu. Acești mici perturbatori pricepuți sunt de obicei băieți. Adeseori ei se confruntă cu dificultăți de citire sau de altă natură. Pot fi mici de statură, dar nu întotdeauna și sunt în stare de orice pentru un hohot de râs. Părinții și profesorii nu-și dau seama că deseori în spatele acestui comportament gălăgios se găsește suferința inferiorității. Umorul este un răspuns clasic la sentimentul de stimă de sine scăzută. De aceea în rândul multor comedianți de succes există amintirea unei copilării dureroase.

Părinții lui Jonathan Winters au divorțat când el avea șapte ani și el obișnuia să plângă când era singur întrucât ceilalți copii îl luau peste picior pentru că nu avea tată. Joan Rivers glumea deseori despre înfățișarea ei neatrăgătoare când era mică. Ea spunea că arăta ca un „câine”, încât tatăl ei a trebuit să-i arunce un os pe culoarul din biserică pentru a o căsători. Acești comedianți celebri și-au făcut antrenamentul în timpul copilăriei, folosind umorul ca apărare. Tot aceasta este și sursa de inspirație a măscăriciului clasei. Făcând o glumă uriașă din orice, el ascunde deseori îndoiala care fierbe în lăuntrul lui cu privire la propria lui persoană.

Când înțelegi lucrul acesta, vei reuși să-l ajuți în împlinirea nevoilor și să îi faci față într-un mod mai eficient. „Dă, deci, robului Tău o inimă pricepută” este rugăciunea pe care toți părinții și profesorii ar trebui s-o rostească.

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 24:22-27; 25:1-12

În ciuda nevinovăţiei evidente a lui Pavel şi a relei credinţe a acuzatorilor săi, Felix, pentru a nu-i supăra pe aceştia, a amânat cu laşitate hotărârea (v. 22). Dar el va amâna o hotărâre de altfel mult mai importantă: cea cu privire la sufletul său. Chemat pentru a discuta despre credinţa în Hristos (v. 24), Pavel prezintă un aspect al adevărului la care Felix nu se aştepta (v. 25). Cuvântul fără ai pătrunde în inimă îi îngrozeşte conştiinţa împietrită prin iubirea de bani (v. 26). Ne vom ocupa de acestea mai târziu, răspunde el evaziv (sau ocolind), lăsând să-i scape, poate pentru totdeauna, ocazia pe care i-o oferea Dumnezeu. În ciuda numelui său care înseamnă fericit, Felix a trecut deci pe lângă adevărata fericire. Să nu uităm niciodată că vremea potrivită este acum (2 Corinteni 6:2)!

Doi ani se scurg; apostolul este încă în închisoare. Ura iudeilor însă nu s-a potolit. De abia a fost înlocuit Felix cu Festus, că un nou complot este urzit, din care Domnul îl va scăpa pe martorul Său. Ca şi la Felix (cap. 24:27) şi la Pilat odinioară (Marcu 15:15), grija de căpetenie a lui Festus era să câştige favoarea iudeilor (v. 9). Pavel se vede din nou obligat să invoce dreptul său de cetăţean roman, făcând apel la a fi judecat de împărat.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

09 oct. 2017

9 Octombrie 2017

Dar sunt deosebiri ale darurilor, însă este același Duh; și sunt deosebiri ale slujbelor, și același Domn; și sunt deosebiri ale lucrărilor, dar este același Dumnezeu, care lucrează toate în toți.
1 Corinteni 12.4-6

Găsim exemple cu privire la aceste versete mai devreme în această epistolă. În capitolul 2.1-5 vedem cum Duhul Sfânt este puterea din spatele diferitelor daruri spirituale. Pavel venise în multă slăbiciune, cu teamă și tremur, la Corint. Totuși, le vorbise cu „dovada Duhului și a puterii”. Ce contrast! Când nu ne bazăm pe înțelepciunea și pe puterea noastră, Duhul Sfânt ne va da putere și ne va folosi ca instrumente pentru glorificarea lui Hristos (Ioan 16.14). Atunci când realizăm că suntem slabi, suntem puternici (2 Corinteni 12.10).

În capitolul 3 avem un exemplu despre faptul că Domnul este Cel care reglementează lucrările slujitorilor Săi. El îi încredințează fiecărui slujitor lucrarea sa. Lui Pavel, El îi dăduse lucrarea de a sădi în Corint, iar lui Apolo îi dăduse lucrarea de a uda ceea ce fusese sădit (versetele 5 și 6).

Tot în capitolul 3 vedem un exemplu despre cum Dumnezeu lucrează totul în toți. Pavel sădise, Apolo udase, însă doar Dumnezeu putea face să crească (versetele 6 și 7). Ca slujitori, noi trebuie să ne împlinim lucrarea încredințată și să lăsăm și altora loc de a împlini ceea ce Domnul le-a dat lor. Trebuie să știm însă că noi nu putem produce rezultate în inimi. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, pentru gloria Sa, iar El nu-Și va împărți gloria cu nimeni. Acest lucru elimină orice temei de laudă a omului. Fiecare își are slujirea sa, iar noi trebuie să-i apreciem pe toți cei care lucrează și se ostenesc (1 Tesaloniceni 5.12,13). Toată slava este însă a lui Dumnezeu. „Cine se laudă să se laude în Domnul” (1 Corinteni 1.31).

K Quartell

O inimă liniștită este viața trupului, dar invidia este putrezirea oaselor.
Proverbe 14.30

Invidia atletului

O istorisire din Grecia antică ne spune cum a murit un atlet invidios. Se spune că în orașul său, concetățenii lui au hotărât să ridice o statuie unui alt atlet. Atletul din poveste, invidios pe cel căruia i s-a ridicat statuia, în fiecare noapte se ducea și cioplea câte puțin din soclul acesteia. Spera ca odată să reușească să sape destul de mult, încât statuia să cadă de pe soclu. În cele din urmă a reușit. Statuia a căzut de pe soclu, dar… a căzut pe el și a fost prea târziu să se ferească în momentul când statuia a început să se clatine. Astfel, atletul a fost victima propriei sale invidii.

Invidia este acel sentiment de necaz și de ciudă provocat de avantajele de care se bucură altcineva, însoțit de dorința de a le avea și tu în aceeași măsură. Dacă ne pierdem energia și timpul invidiindu-i pe alții, nu vom reuși să ne îndeplinim rolul stabilit de Dumnezeu. Oasele noastre vor putrezi, adică voința și puterea fizică ne vor slăbi, și nu vom mai face binele pe care l-am fi putut face, pur și simplu pentru că suntem plini de invidie. Invidia este un păcat alături de alte păcate. Însă nu trebuie să uităm că există o cale de îndreptare: Mântuitorul ne poate da o inimă liniștită, dacă ne încredințăm viața în mâinile Sale.

NU MAI FI ATÂT DE ABSORBIT DE SINE!

coordonatori Bob & Debby Gass

„Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora” (Filipeni 2:4)

Vrei să păstrezi respectul pe care îl au ceilalți pentru tine? Când ceilalți îți împărtășesc zbaterile și reușitele, nu spune: „Asta nu e nimic; stai să vezi cum am făcut eu!”

Haman, căpetenia din regatul persan, menționat în cartea Esterei, a fost lăudăroșenia întruchipată. El „le-a vorbit despre strălucirea bogăţiilor lui, despre numărul fiilor săi, despre tot ce făcuse împăratul ca să-l ridice în vrednicie, şi despre locul pe care i-l dăduse mai presus de căpeteniile şi slujitorii împăratului” (Estera 5:11). Nu citim nici măcar o dată despre exprimarea interesului său față de altcineva decât față de propria lui persoană. Într-adevăr, el a fost deranjat atât de tare de favoarea pe care i-a arătat-o regele lui Mardoheu, un evreu, încât a ridicat o spânzurătoare pe care să-l spânzure. Cum s-a terminat această povestire? Regele l-a spânzurat pe Haman pe spânzurătoarea pe care a construit-o pentru Mardoheu. Așadar, dacă nu vrei să ai soarta lui Haman, nu mai vorbi atât de mult despre tine!

Se poate ca nici măcar să nu fi conștient de acest defect al caracterului tău în materie de comunicare. Auto-centrismul moare încet, așa că începe cu pași mărunți. Încearcă să trăiești o singură zi fără să faci din problemele tale centrul fiecărei conversații. Acordă toată atenția ta persoanelor cu care te întâlnești – și vei vedea cum se înmulțesc prietenii și cum se adâncesc relațiile.

Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: „Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.”

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 24:1-21

Pavel se înfăţişează înaintea lui Felix în prezenţa acuzatorilor. Aceştia au nevoie de un avocat cu atât mai elocvent, cu cât cauza lor este mai rea. Ce contrast izbitor între linguşirile (v. 3), apoi calomniile impertinente (v. 5; comp. cu Luca 23:2) ale oratorului Tertul şi demnitatea lui Pavel în mărturisirea sa de credinţă însoţită de o prezentare sinceră a faptelor!

O sectă (v. 5 şi 14) este o grupare religioasă care face apel la un lider sau la o doctrină particulară, ori creştinul nu poate face apel decât la Hristos. Lumea religioasă însă etichetează ca fiind secte şi adunările copiilor lui Dumnezeu care sau despărţit de ea, dând ascultare Cuvântului. Ce contează!? Această expresie (ca multe altele) face parte din ocara pentru Hristos (Evrei 11:26). Ca şi Pavel, credinciosul fidel are privilegiul de a fi asociat, în dispreţul lumii, cu Cel care a fost Nazarineanul (v. 5b). Spre deosebire de lume, ceea ce căuta apostolul şi ceea ce ar trebui să ne preocupe şi pe noi era să aibă întotdeauna o conştiinţă fără vină faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni (v. 16). El se gândea la ziua învierii, când avea să dea socoteală Domnului de umblarea şi de slujirea sa. Un adevăr cunoscut trebuie întotdeauna să aibă un efect moral. Cu cât mai impunător este motivul pe care-l aduce perspectiva scaunului de judecată al lui Hristos (2 Corinteni 5:9-10)!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

08 oct. 2017

8 Octombrie 2017

Cine este Dumnezeu asemenea Ție, care iartă nelegiuirea și trece cu vederea fărădelegea rămășiței moștenirii Sale? El nu-Și ține mânia pentru totdeauna, pentru că Îi place îndurarea. El va avea din nou milă de noi, va călca sub picioare nelegiuirile noastre; și vei arunca toate păcatele lor în adâncurile mării.
Mica 7.18,19

Aceste cuvinte vor țâșni din inima rămășiței lui Israel, după ce va trece prin necazul cel mare. Toți cei din această rămășiță se for simți nevrednici de harul arătat lor de Dumnezeu, fiindcă își vor vedea păcatele mai clar ca niciodată, mai ales atunci când Îl vor vedea pe Mesia venind cu putere și cu mare glorie și își vor da seama că El este același Isus pe care ei L-au crucificat. Atunci își vor da seama că El este marele lor Dumnezeu și vor exclama cu uimire: „Cine este Dumnezeu asemenea Ție?”.

Mulți au spus că Israel, fiindcă L-a lepădat pe Mesia, nu va mai fi niciodată restabilit. Cu siguranță că Israel se va simți nevrednic de orice restabilire, însă care om dintre națiuni va spune că este mai vrednic de harul lui Dumnezeu, decât sunt iudeii? Nu a spus Domnul Isus pe cruce: „Tată, iartă-i, pentru că ei nu știu ce fac”? Dumnezeu este mare și iartă nelegiuirea. Nelegiuirea nu este doar păcat, ci un păcat comis cu încăpățânare, în ciuda oricărei atenționări. Israel este vinovat de secole de nelegiuire. Pot spune națiunile că sunt mai bune?

De asemenea, Dumnezeu iartă călcarea de lege – neascultarea de porunci bine definite. Israel a călcat legea, iar noi nu suntem cu nimic mai buni. Însă El iartă călcările de lege, datorită lucrării de la cruce. Minunat este harul care L-a condus la suferință și la moarte, pentru a face posibilă iertarea lui Israel și a oricărui credincios astăzi! „Cine este Dumnezeu asemenea Ție?”

L M Grant

… Isus a chemat pe ucenicii Săi și le-a zis: „Mi-e milă de norodul acesta; căci iată de trei zile stau lângă Mine și n-au ce mânca”.
Marcu 8.1-2

Purtarea de grijă

Să ne gândim astăzi la lucrarea iubirii nemărginite a Domnului, care a luat cunoștință de toate împrejurările celor care L-au înconjurat. Mântuitorul a arătat că lucrează față de poporul Său după inima Sa plină de îndurare. Compătimirea Domnului nu a întâlnit la ucenicii Săi decât expresia îndoielii și a neștiinței lor cu privire la puterea și la Persoana Sa. Neștiință vinovată, căci ei fuseseră deja martori la ceea ce făcuse Învățătorul într-o împrejurare asemănătoare! „Cum ar putea cineva să sature cu pâine pe oamenii aceștia, acolo, într-un loc pustiu?” Vai! Nu ne asemănăm și noi adesea cu ucenicii? De câte ori, în greutățile noastre, când privim în jur, nu găsim decât pustiul sau insuficiența posibilităților de a face un lucru? De unde va veni ajutorul? „… Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele” (Matei 6.32). „Îmi ridic ochii spre munți … De unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile și pământul” (Psalmul 121.1,2). În fața greutăților și a nevoilor noastre, Domnul este Același ca atunci când S-a aflat în lumea aceasta. Dacă El găsește cu cale să nu răspundă totdeauna imediat la cererile noastre, nici după dorințele noastre, este ca noi să ne încredem în El, ca această lume să ne apară ca un pustiu în care nu găsim nimic pentru suflet.

coordonatori Bob & Debby Gass

CÂND TE ROGI

„Pe când Se ruga, s-a deschis cerul” (Luca 3:21)

Când a fost botezat Domnul Isus, Biblia spune: „şi pe când Se ruga … Duhul Sfânt S-a pogorât peste El … Şi din cer s-a auzit un glas, care zicea: „Tu eşti Fiul Meu prea iubit: în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!” (v. 21-22).

După răstignire, ucenicii „stăruiau cu un cuget în rugăciune” (Faptele Apostolilor 1:14), iar când s-au rugat: „s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt, şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală” (Faptele Apostolilor 4:31).

Nu vei greși crezând că rugăciunea poate fi o muncă asiduă, dar clipele care îți aduc cea mai mare răsplată vor veni în urma timpului petrecut pe genunchi. Dumnezeu folosește rugăciunea pentru a duce la îndeplinire lucrurile care nu se vor întâmpla pe nici o altă cale.

Henry Blackaby spune: „Când ne rugăm, atenția noastră se întoarce spre Dumnezeu și devenim mai receptivi ca să ne aliniem viețile noastre la voia Sa. El nu ne va echipa cu puterea Sa în timp ce alergăm spre următoarea programare! Duhul Său nu ne va da putere dacă nu dăm ascultare cuvintelor Sale. El pretinde întreaga noastră atenție. „Isus le-a spus … că trebuie să se roage necurmat, şi să nu se lase” (Luca 18:1).

Dacă îți iei angajamentul de a petrece timp susținut în rugăciune, Dumnezeu va lucra în viața ta la fel cum a făcut-o în viața lui Isus și a ucenicilor Săi. Rugăciunea înfocată a oamenilor la Cincizecime nu a făcut ca Duhul Sfânt să coboare peste ei, ci i-a adus pe ei în punctul în care au fost gata să participe la lucrarea plină de putere pe care Dumnezeu o avea în plan.” Biblia spune: „pe când era încă întuneric de tot, Isus … S-a dus într-un loc pustiu. Şi Se ruga acolo” (Marcu 1:35). Și înainte de a-și alege ucenicii, „a petrecut toată noaptea în rugăciune” (Luca 6:12).

Dacă lui Isus i-a trebuit o noapte întreagă ca să înțeleagă voia Tatălui Său, crezi că tu o poți înțelege printr-o rugăciune făcută în grabă?

Deci, fă-ți timp să te rogi!

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 23:16-35

De astă dată nu-L mai vedem pe Domnul intervenind în mod miraculos, ca la Filipi (cap. 16:26) sau ca în cazul lui Petru (cap. 12:7), pentru a-Şi elibera slujitorul. El conduce evenimentele folosindu-Se de tânărul nepot al apostolului, de calitatea de cetăţean roman a lui Pavel, precum şi de dispreţul orgolios al comandantului roman faţă de iudei cărora, fără îndoială, era mulţumit să le joace o farsă. Domnul promisese slujitorului Său că el va da mărturie la Roma (v. 11). Toate uneltirile vrăjmaşilor lui nu-l vor putea deci împiedica; mai degrabă vor contribui la aceasta, pentru că, într-adevăr, ameninţările lor îl vor determina pe Lisias să-l trimită pe Pavel sub bună escortă la Cezareea (portul în care apostolul debarcase cu puţin înainte) salvându-l astfel de comploturile iudeilor fanatici.

Odată cu prizonierul, Lisias trimite şi o scrisoare către guvernatorul Felix. Observăm cum expune cazul întrun mod avantajos pentru el, ascunzând greşeala pe care era pe cale s-o comită (v. 27; cap. 22:25). Cu toate acestea, vina păgânilor aproape că păleşte alături de vinovăţia grozavă a iudeilor. Cei patruzeci de asasini legaţi cu blestem nu şi-au putut ţine, evident, jurământul şi, prin aceasta, au chemat asupra capetelor lor acest blestem cu care se blestemaseră (v. 14).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

07 oct. 2017

7 Octombrie 2017

El ne-a mântuit, nu pentru fapte, împlinite în dreptate, pe care le-am făcut noi, ci după propria Sa îndurare.
Tit 3.5

Faptele împlinite în dreptate pe care le-am făcut noi înainte de convertire sunt ca niște „haine mânjite” înaintea lui Dumnezeu. Pavel se încrezuse în astfel de fapte până să-L întâlnească pe Domnul, pe drumul Damascului. După convertirea sa, el a scris: „Dar cele care îmi erau câștig le-am socotit pierdere, datorită lui Hristos. Dar, într-adevăr, și socotesc că toate sunt pierdere, datorită valorii nespus de mari a cunoștinței lui Hristos Isus, Domnul meu, pentru care am pierdut toate și le socotesc ca fiind gunoi, ca să-L câștig pe Hristos; și să fiu găsit în El nu având ca dreptate a mea pe cea din lege, ci pe aceea care este prin credința în Hristos, dreptatea de la Dumnezeu, prin credință” (Filipeni 3.7-9). El a făcut minunata descoperire că dreptatea pe care o căuta fusese deja pusă de Dumnezeu la dispoziția tuturor celor care cred în Domnul Isus Hristos.

Avraam a crezut în Dumnezeu și aceasta i-a fost socotită ca dreptate. De altă parte, israeliții, „necunoscând dreptatea lui Dumnezeu și căutând să-și stabilească propria lor dreptate, nu s-au supus dreptății lui Dumnezeu” (Romani 10.3). Fie iudei, fie națiuni, „Dumnezeu i-a închis împreună pe toți în necredință, ca să arate îndurare tuturor” (Romani 11.32).

Toți cei care își fac veșminte din faptele lor vor descoperi la sfârșit că acestea sunt la fel de nefolositoare ca șorțurile din frunze de smochin cu care Adam și Eva au încercat să-și acopere goliciunea. Mântuirea nu este prin fapte, pentru ca nimeni să nu se laude, de aceea trebuie să-i implorăm pe oameni să renunțe la eforturile lor inutile și să se bazeze doar pe îndurarea Domnului. „Să-și părăsească cel rău calea sa și omul nedrept gândurile sale și să se întoarcă la Domnul – și El va avea milă de el – și la Dumnezeul nostru, pentru că El nu obosește iertând” (Isaia 55.7).

R A Barnett

… i-a mustrat pentru necredința și împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră …
Marcu 16.14

Oferta unui lector

În pauza de după ora de filozofie, lectorul vorbea cu studenții pe coridor. Printre altele afirma:

— Predicatorii sunt deosebit de înțelepți, ca să exploateze crizele ivite în viața oamenilor. Dacă moare cineva drag în familie, acești predicatori vin și oferă credința în Dumnezeu ca suport moral în astfel de clipe grele.

— Domnule lector, zise un student credincios, fiecare dintre noi vom avea astfel de momente grele în viață. Dacă noi am fi atei, ce ne-ați oferi în asemenea momente de criză din viață?

— Nu am nimic de oferit în locul lui Dumnezeu, răspunse lectorul și plecă imediat dintre studenți.

La astfel de oameni ca și lectorul din întâmplarea de astăzi, le putem spune: nu ne luați ceea ce nu ne puteți da! În spatele necredinței stă vrăjmașul sufletelor, diavolul, care dorește să-i ducă pe oameni în pierzarea veșnică. Acest vrăjmaș îi inspiră pe oameni să vorbească despre creație fără Creator, de mântuire fără Mântuitor. Însă Dumnezeu oferă iertarea Sa prin credința în Fiul Său. Și tot Dumnezeu oferă suport moral în orice situație a omului. Dumnezeu oferă viața veșnică celor care L-au primit pe Mântuitorul. Dumnezeu este marele Dăruitor. Să ne încredem în El!

coordonatori Bob & Debby Gass

UMBLATI ÎN LUMINĂ!

„Judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume…” (Ioan 3:19)

Iată câteva observații utile despre „umblarea în lumină.”

1) Păcatul este vrăjmașul lui Dumnezeu și al tău. Domnul Isus a spus: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cine nu adună cu Mine, risipeşte” (Luca 11:23). Neutralitatea și pasivitatea nu sunt opțiuni; trebuie să tratezi păcatul ca pe un vrăjmaș.

2) Fii cinstit cu tine însuți și cu Dumnezeu. Nu-ți scuza păcatul ca fiind „o stare” sau „o tendință.” Tu nu ai făcut doar o judecată greșită – ai păcătuit. Poate ai avut un trecut zbuciumat, însă astăzi ai ocazia să te schimbi.

3) Nu tolera auto-condamnarea. Tu nu trebuie să te bălăcești în condamnare înainte de a-ți recunoaște păcatul. Faptul că te simți nefericit nu înseamnă că meriți iertarea. Ea vine numai prin har și prin credință. Fiecare secundă petrecută în auto-condamnare reprezintă timp pe care ți l-a furat Satan. Clipa care aduce recunoașterea păcatului aduce și curățirea de păcat.

4) Mărturisește-ți păcatul de fiecare dată. „Dar Dumnezeu nu obosește să tot vin la El?” întrebi tu. Nu. Dumnezeu l-a acceptat pe Domnul Isus ca substitut pentru toate păcatele tale pentru totdeauna, așa încât El nu te va respinge niciodată. Isaia a spus poporului lui Dumnezeu: „Să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând.” (Isaia 55:7).

Mai presus de toate, ai răbdare cu tine însuți. Dă-i timp Duhului Sfânt să dezvolte în tine puterea de care ai nevoie pentru a transcende vechea ta fire și pentru a învinge obiceiurile tale păcătoase și fii sigur ca așa se va întâmpla (vezi Filipeni 1:6).

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 23:1-15

Comandantul tot nu-şi explică furia iudeilor împotriva unui om căruia nu-i găseşte nimic de reproşat. Pentru a se lămuri, aduce prizonierul înaintea sinedriului. Un cuvânt abil al lui Pavel (dar oare era el rostit prin Duhul?) atrage de partea sa partida fariseilor. Învierea lui Isus Hristos era fundamentul doctrinei sale şi, indirect, cauza împotrivirii iudeilor. Pavel însă nici nu mai are ocazia să pronunţe numele Mântuitorului său; a aruncat acest măr al discordiei între adversarii tradiţionali fariseii şi saducheii şi o mare tulburare se şi stârneşte în sinedriu. Încă o dată, comandantul trebuie să-l pună pe Pavel în siguranţă.

După toate aceste evenimente însă, apostolul, singur şi descurajat, are nevoie de reconfortare. Domnul Însuşi îi face o vizită şi stă lângă slujitorul Său (v. 11). Fără niciun reproş dimpotrivă, recunoaşte mărturia curajoasă pe care Pavel tocmai a dat-o la Ierusalim. El îl mângâie şi îi aduce aminte de adevărata lui misiune: de a vesti mântuirea nu iudeilor, ci naţiunilor. Va pleca la Roma cu această ţintă.

De am putea face şi noi neîntrerupt experienţa că Domnul este aproape şi că nu trebuie să ne îngrijorăm de nimic (Filipeni 4:5-6; 2 Timotei 4:17)!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

6 Octombrie 2017

Și Domnul mi-a zis: „Spune-le: Nu vă suiți, nici nu vă luptați, pentru că Eu nu sunt în mijlocul vostru, ca să nu fiți bătuți dinaintea vrăjmașilor voștri”. Și v-am spus, dar n-ați ascultat, ci v-ați răzvrătit împotriva poruncii Domnului și v-ați semețit și v-ați suit în ținutul muntos.
Deuteronom 1.42,43

Era imposibil ca Domnul să-i însoțească pe drumul voinței proprii și al răzvrătirii; și, cu siguranță, fără prezența Domnului, Israel nu avea nicio șansă împotriva amoriților. Dacă Dumnezeu este pentru noi și cu noi, nu poate exista altceva decât biruință. Este culmea nebuniei să ne închipuim că Îl putem avea pe Dumnezeu cu noi dacă faptele și căile noastre nu sunt drepte. „Numele Domnului este un turn tare: cel drept aleargă în el” (Proverbe 18.10). Dacă nu umblăm într-o dreptate practică, este o îngâmfare să vorbim despre Domnul ca despre turnul nostru tare.

El ne poate veni în ajutor în cele mai mari adâncimi ale slăbiciunii și falimentului nostru, dacă ne mărturisim starea cu sinceritate. Însă, a afirma că Îl avem pe Domnul cu noi, în timp ce ne împlinim propria voie și umblăm în nedreptate, nu este altceva decât ticăloșie și împietrire a inimii. „Încrede-te în Domnul și fă binele” (Psalmul 37.3). Aceasta este ordinea divină; însă a spune că ne încredem în Domnul în timp ce facem răul înseamnă să schimbăm harul lui Dumnezeu în desfrânare și să ne așezăm în brațele diavolului, care nu caută decât să ne ruineze moral. „Ochii Domnului cutreieră tot pământul, ca să Se arate tare pentru cei cu inima în totul pentru El” (2 Cronici 16.9).

Având o conștiință bună, putem ține capul ridicat atunci când trecem prin tot felul de dificultăți; însă a încerca să umblăm pe un drum al credinței cu o conștiință rea este cel mai periculos lucru din lume. Putem ține sus scutul credinței doar atâta vreme cât mijlocul ne este încins cu adevărul și pieptul ne este acoperit de platoșa dreptății.

C H Mackintosh

… a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim …
Daniel 6.10

Locul rugăciunii

Să observăm ceva foarte important în felul în care Daniel se ruga. El avea o țintă precisă în actul rugăciunii. El ținea ferestrele odăii de rugăciune deschise spre Ierusalim. El își aducea mereu aminte că era un captiv într-o țară străină. El își aducea mereu aminte de legământul lui Dumnezeu cu poporul Său și de făgăduințele divine pentru oamenii credincioși. Din locul tainic al rugăciunii personale, Daniel, așa cum se rugase Solomon pe vremuri la sfințirea templului, chema Numele Domnului în rugăciune, se smerea înaintea Celui Sfânt, căuta fața Sa, își mărturisea păcatele și cerea ca Domnul să se îndure de el și de poporul său și să-i întoarcă în țara promisă. Daniel recunoștea că se găsea acolo în captivitate din cauza păcatelor tuturor, însă se ruga fierbinte ca Domnul să salveze pe poporul Său.

O țintă hotărâtă în rugăciune și un loc hotărât pentru rugăciune, iată ceea ce ar face bucurie lui Dumnezeu să găsească în viața noastră de comuniune cu El! În gestul lui Daniel de a deschide ferestrele spre Ierusalim nu era nimic tendențios, nimic care să ofenseze religia sau convingerile altora. El se ruga acolo în taină. Odaia sa de rugăciune era un loc personal, era locul întâlnirii sale cu Dumnezeu. Dar deși în ascuns, rugăciunea sa nu a rămas mult timp o taină pentru vrăjmașii săi.

PUTEREA RUGĂCIUNII DE MIJLOCIRE

coordonatori Bob & Debby Gass

„Moise, alesul său, a stat la mijloc înaintea Lui, ca să-L abată de la mânia Lui” (Psalmul 106:23)

Uneori, Dumnezeu acționează în mod suveran, fără să-ți dea de știre și fără să-ți dea explicații. Alteori, El acționează numai ca răspuns la rugăciune. Rugăciunile lui Rees Howells, „mijlocitorul scoțian” au fost atât de puternice încât au primit credit pentru dejucarea planurilor naziste și influențarea anumitor evenimente din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru pricepere și înzestrări, dar unele lucruri se întâmplă numai când „vom stărui necurmat în rugăciune” (Faptele Apostolilor 6:4). Biblia spune că Dumnezeu ar fi nimicit Israelul dacă „Moise, alesul său, nu ar fi stat la mijloc înaintea Lui, ca să-L abată de la mânia Lui.” Înaintea celor mai mari treziri spirituale din istorie, a existat o forță nevăzută, nelăudată și cunoscută sub numele de „putere mijlocitoare.”

Multe din victoriile pe care le celebrăm în mod deschis sunt mai întâi câștigate de astfel de oameni aflați în locurile tainice ale rugăciunii. Este o lucrare deosebită și s-ar putea ca Dumnezeu să te cheme și pe tine s-o practici. Chiar dacă picioarele nu te pot duce dincolo de ușa casei tale, prin rugăciune tu poți limita acțiunile lui Satan și poți învinge cele mai bine ticluite planuri ale sale. Prin rugăciune poți chema forțele cerului în orice situație, oriunde, în orice moment, pentru oricine. Nu e de mirare că Satan dejoacă puterea rugăciunii de mijlocire și ar face orice pentru a ne împiedica să ne dăruim în întregime acestei lucrări. În rugăciune nu există distanță.

Dumnezeu a spus: „Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire, şi marginile pământului în stăpânire!” (Psalmul 2:8). E timpul să renunțăm la rugăciunile de tipul „Doamne, binecuvântează-mă” și să începi să ceri lucruri mai mari de la Dumnezeu. Când ceea ce rostim pe pământ se aliniază la ceea ce a decretat Dumnezeu în cer – lucrul acela se va face! (vezi Matei 18:18).

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 22:12-30

Noul convertit a pus două întrebări care se completau una pe alta: Cine eşti, Doamne? (v. 8) şi Ce să fac, Doamne? (v. 10). Cel de-al doilea răspuns îi este dat prin Anania, care adaugă: Şi acum, ce zăboveşti? (v. 16).

Trei ani mai târziu, la Ierusalim, Pavel are privilegiul de a-L vedea pe Cel Drept şi de a primi porunci din gura Sa (v. 17). El însuşi dorise să lucreze printre iudei, socotind că mărturia lui ar fi fost cu atât mai puternică, cu cât era cunoscut anterior ca un duşman înverşunat al adevărului (v. 19:20). El însă fusese pus deoparte pentru lucrarea printre naţiuni (Galateni 1:15-16).

Versetul 18 este de netăgăduit. Iudeii n-au primit niciodată mărturia apostolului. Comandantul este nevoit să-l scape din nou pe Pavel de furia gloatei. În momentul când va fi supus torturilor, Pavel declară, ca şi în capitolul 16:37, că este născut cetăţean roman. În Filipeni 3, considerând toate lucrurile ca o pierdere (Filipeni 3:7-8), avea să pună în valoare un alt drept de cetăţenie: cerească (Filipeni 3:20). Pe aceasta nimeni nu o are prin naştere. Şi nici nu poate fi cumpărată cu bani (v. 28). Această cetăţenie o au numai aceia care au fost născuţi din nou (Ioan 3:3).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

5 Octombrie 2017

Și, lăsând toate, ridicându-se, L-a urmat.
Luca 5.28

Subiectul uceniciei este vast și provocator. Dacă aplicăm la noi înșine chemarea la ucenicie din Luca 5, suntem copleșiți de măreția Celui care ne cheamă. Cum Îi răspundem noi lui Hristos? Levi (numit și Matei) a răspuns așa cum trebuia: s-a ridicat și L-a urmat. Cuvinte simple, însă ce schimbare a vieții implică ele! În loc să slujească propriilor pofte, lăcomiei și lui Satan, el Îl urma acum pe Domnul Isus. În ziua următoare, Levi și-a folosit casa pentru Hristos, invitând pe mulți oameni la un ospăț. Astfel L-a slujit el pe noul său Stăpân, care a putut să folosească acea ocazie pentru gloria lui Dumnezeu, pentru încurajarea lui Levi, pentru mântuirea păcătoșilor și pentru instruirea celorlalți ucenici ai Săi.

Cuvântul „ucenic” este folosit, în diferite forme, de aproximativ două sute șaptezeci de ori în Noul Testament; așa cum am spus, acest subiect este vast. Un ateu a spus odată că doar două feluri de oameni contează în această lume: adevărații creștini și adevărații comuniști. Dar ce diferență! Aceste două categorii reprezintă două lumi distincte, doi stăpâni complet diferiți! Categoria creștinilor reprezintă crucea și lumea învierii. Ei Îl recunosc pe Domnul Isus drept Cap. Lumea și categoriile ei îl reprezintă pe Satan și împărăția lui. Dumnezeu însă ne-a scos din împărăția întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Lui. Tatăl ne-a dat o minunată parte, legată de Fiul dragostei Sale. Acest lucru ne determină să reprezentăm această Împărăție în viața de zi cu zi, ca adevărați ambasadori și supuși ai Împăratului, Domnul nostru. În Matei 10.24, Domnul spune că ucenicul trebuie să fie ca Stăpânul său; el trebuie să stea la picioarele Stăpânului său și să învețe de la El, să pună învățătura Lui în practică și să-L urmeze, reprezentându-L în lume prin umblare și prin cuvânt.

A E Bouter

Billy și capul de pește

Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, și El va lucra.
Psalmul 37.5

Mama și băiatul au deschis gura peștelui, dar n-au găsit nimic. Dezamăgit, Billy s-a pus pe pat plângând până când adormi. Între timp, mama se uită în grabă prin ziarul în care fusese învelit capul de pește. Mare i-a fost mirarea să-și vadă numele într-un anunț scris de notar. Deoarece notarul nu cunoștea adresa mamei lui Billy, dăduse acel anunț în ziar. Acolo era scris că trebuia să ia legătura cu notarul în legătură cu o moștenire. Una din prietenele mamei lăsase prin testament o frumoasă moștenire în bani. Când Billy află vestea cea frumoasă, fața i se lumină.

— Așa, deci Domnul Isus mi-a ascultat rugăciunea. Fără capul de pește nu am fi aflat niciodată despre acești bani.

Această povestire adevărată ne arată cum Dumnezeu răspunde la o rugăciune făcută cu credință. Chiar dacă nu întotdeauna lucrurile se desfășoară ca în întâmplarea descrisă aici, să nu uităm că întotdeauna Dumnezeu ascultă rugăciunea făcută cu credință. Partea noastră este să ne încredințăm viața în mâna Domnului și El va lucra așa cum consideră că este de folos pentru binele nostru vremelnic și veșnic.

coordonatori Bob & Debby Gass

REGULA DE AUR (3)

„Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22:39)

Pentru a face ca Regula de Aur să devină parte a vieții tale zilnice, trebuie să încerci să faci următoarele trei lucruri pentru ceilalți:

1) Să ai încrederea în ei. Fără încredere nu poate exista relație adevărată. Secretarul de Stat al Statelor Unite, Henry L. Stimson a spus: „Cea mai mare lecție pe care am învățat-o din îndelungata mea viață este că singura cale prin care poți face pe cineva demn de încredere este să ai încredere în el; și că cea mai sigură cale prin care îl poți face pe cineva nedemn de încredere este să nu ai încredere în el și să-ți faci vizibilă neîncrederea.” Oare întotdeauna este ușor? Nu, mai ales când e vorba de o persoană pe care nu o cunoști foarte bine. Cu toate acestea, asta spune Regula de Aur a lui Hristos. Când te străduiești să-ți investești încrederea în alții la fel cum ai vrea ca alții s-o investească în tine, adu-ți aminte că persoana care se încrede în alții întotdeauna va pierde mai puțin decât cea care nu are încredere în ei.

2) Să le mulțumești. Expertul în relații interumane, Donald Laird a spus: „Ajută-i întotdeauna pe oameni să-și sporească stima de sine. Nu cred că există vreun compliment mai mare pe care îl poți face cuiva decât să-l ajuți să fie util și să-și găsească împlinirea în această utilitate.” Cum putem face asta? Spunându-le că le apreciem eforturile. Lăudându-i în prezența persoanelor apropiate lor. Așa cum a remarcat producătorul de pe Broadway, Billy Rose: „Trebuie să renunți la grade sau blazoane dacă vrei să te închini!”

3) Să-i prețuiești. Studiile confirmă că 70 la sută dintre angajații care-și părăsesc locul de muncă o fac pentru că nu se simt prețuiți. Aceasta este o acuzație la adresa modului îi care angajatorii își tratează angajații! Nu există nici o persoană în lume care să nu-și dorească să fie apreciat. Nu-i așa că și tu?

Așadar, fă-ți un obicei din practicarea Regulii de Aur.

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 21:33-40; 22:1-11

Pavel a fost smuls din violenţa mulţimii prin intervenţia comandantului garnizoanei romane. Acesta, după ce mai întâi l-a confundat cu un răufăcător vestit, s-a mai domolit, auzindu-l vorbind greceşte, şi i-a permis să se adreseze poporului. În faţa poporului care păstra o linişte solemnă, Pavel aminteşte că el avea, într-adevăr, un trecut foarte vinovat, dar într-un sens cu totul opus celui la care se gândeau iudeii. Înzestrat cu calităţi şi cu avantaje puţin întâlnite, evreu din evrei; după lege, fariseu (Filipeni 3:5), reputaţia sa era a unui om pios şi fără pată. Însă zelul său religios, asemănător celui care-i anima pe capii acestei mulţimi, l-a condus, în ciuda avertismentelor învăţătorului său Gamaliel, la a lupta împotriva lui Dumnezeu (v. 3; cap. 5:39).

Eu sunt Isus Nazarineanul, pe care tu Îl persecuţi (v. 8) este răspunsul cutremurător pe care l-a auzit din cer. Atingându-se de aceşti sărmani creştini, persecutându-i până la moarte, el de fapt lupta împotriva Fiului lui Dumnezeu. Dar, în loc să-l pedepsească pentru îndrăzneala lui nelegiuită, Domnul, în acelaşi timp în care îi reda vederea, îi deschidea şi ochii inimii (Efeseni 1:18), făcând din acest om pus deoparte încă de la naştere un instrument credincios pentru El.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

4 Octombrie 2017

Nu-L întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, cu care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării.
Efeseni 4.30

Duhul Sfânt Își face locuința în cel credincios și astfel sunt împlinite cuvintele Domnului către ucenicii Săi: „El va fi în voi” (Ioan 14.17). După aceasta, Duhul Sfânt nu mai părăsește niciodată această locuință a Lui. Este adevărat că David s-a rugat: „Nu lua Duhul Tău cel Sfânt de la mine” (Psalmul 51.11), însă, în acea perioadă, Duhul Sfânt nu fusese trimis de Tatăl pe pământ ca să locuiască în cei credincioși. „Duhul Sfânt încă nu era, pentru că Isus nu era încă glorificat” (Ioan 7.39). Învierea și înălțarea lui Hristos sunt motivele pentru care noi, în această perioadă a harului, avem Duhul Sfânt locuind în noi. Privilegiile noastre sunt întemeiate pe lucrarea împlinită a lui Hristos și decurg din glorificarea Lui.

Prin urmare, Duhul lui Dumnezeu nu-l părăsește pe credinciosul din al cărui trup a binevoit să-Și facă templul. Însă, dacă cel credincios îngăduie cărnii să acționeze, Duhul lui Dumnezeu este întristat și, în loc ca El să ne comunice lucrurile lui Hristos, trebuie să ne mustre.

Un tată nu părăsește casa din cauză că fiul său este neascultător, însă, până când fiul nu-și mărturisește starea, este trist și nu-și poate manifesta simțămintele de dragoste față de el. Adevărata dragoste față de el nu poate acționa altfel, iar fiul, în loc de zâmbete, vede tristețe pe chipul tatălui său. Tot așa, copiii lui Dumnezeu, în loc să se bucure de manifestările Duhului Sfânt înăuntrul lor, trebuie să aibă parte, din cauza purtării lor rele și neascultătoare, de mustrările Lui. De aceea suntem îndemnați: „Nu-L întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, cu care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării”.

H F Witherby

Billy și capul de pește

Ferice de omul care își pune încrederea în Domnul …
Psalmul 40.4

Billy se întorcea spre casă gânditor. Povestirea pe care o auzise la școala duminicală era într-adevăr interesantă. Din povestire, Billy reținuse că trebuia plătită o taxă și Domnul Isus i-a spus lui Petru să meargă la mare, să arunce undița și va prinde un pește, în gura căruia se va găsi banul necesar. Petru a ascultat fără șovăire și lucrurile s-au întâmplat întocmai cum spusese Domnul (Matei 17.24-27).

Mama lui Billy era o văduvă foarte săracă. Billy s-a tot gândit în mintea sa de copil și i s-a părut normal ca Domnul să o ajute pe mama lui. De atunci înainte, Billy s-a rugat și a pus deoparte orice bănuț până a strâns cinci franci. Cu acești bani, Billy merse la magazin.

„Cu ce te pot ajuta?”, întrebă vânzătorul. — „Aș dori un pește mare”, zise Billy. — „Un pește mare costă mai mult de cinci franci.” — „Atunci dați-mi un cap de pește.”

Vânzătorul căută un cap mare de pește, pe care îl înveli într-un ziar. Plin de încredere, Billy merse bucuros spre casă și din pragul casei zise: „Mamă, uite ce am cumpărat”. — „Dar de ce?” — „Pentru ca să avem cu ce să ne plătim datoriile. Așa s-a întâmplat și cu Petru.”

coordonatori Bob & Debby Gass

REGULA DE AUR (2)

„Cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura” (Matei 7:2)

În cartea sa: „Alergând cu uriașii,” John Maxwell povestește despre un pastor care a împărtășit adunării sale următoarele reguli când a preluat păstorirea bisericii:

1) Dacă aveți o problemă cu mine, veniți să ne întâlnim în privat. La fel voi face și eu.

2) Dacă altcineva are o problemă cu mine și vine la voi, trimiteți-l la mine. Și eu voi face la fel.

3) Dacă cineva nu vine la mine, spuneți: „Să mergem să-l vedem împreună.” Și eu voi face la fel.

4) Aveți grijă cum mă interpretați – prefer să mă interpretez singur. Ne vine prea ușor să interpretăm greșit intențiile. De asemenea, voi avea grijă la modul în care vă interpretez pe voi.

5) Dacă e confidențial, nu spuneți mai departe. Dacă voi sau oricine altcineva mi se confesează, nu voi spune altora decât dacă acea persoană își va face rău singură, dacă va răni pe altcineva sau dacă un copil a fost abuzat fizic. Aștept același lucru din partea voastră.

6) Nu citesc scrisori nesemnate.

7) Nu manipulez. Nu voi fi manipulat. Nu-i lăsa pe alții să te manipuleze. Și nu lăsa ca alții să încerce să mă manipuleze prin tine.

8) Când aveți îndoieli, spuneți. Dacă pot răspunde fără să interpretez ceva greșit sau fără să înșel încrederea cuiva, o voi face.

Aceste opt reguli se pot reduce la una singură: „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel”. Căsniciile bune, relații bune de afaceri și de prietenie își au temelia pe Regula de Aur pe care ne-a dat-o Domnul Isus.

Un ultim gând: „Feriţi-vă de orice se pare rău.” (1 Tesaloniceni 5:22). Dacă oamenii și-ar putea forma părerea că profiți de pe urma lor chiar și după ce ai avut ocazia să le explici motivele, atunci trebuie să-ți schimbi ideile sau să le reformulezi.

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 21:15-32

Pentru a ajunge din Grecia la Roma, apostolul îşi propusese să treacă prin Ierusalim! (cap. 19:21). În pofida acestei abateri inoportune, voia Domnului se va împlini (v. 14). Doar calea pe care ne-o alegem singuri nu este niciodată simplă; ne putem aştepta să întâlnim pe ea tot felul de complicaţii. Pavel este invitat de bătrânii de la Ierusalim să iudaizeze pentru a-i linişti pe credincioşii iudei, şi astfel se găseşte antrenat întrun mod contrar învăţăturii sale. Ce încurcătură penibilă pentru el! Încă o dată vedem cât de mult erau legaţi creştinii de la Ierusalim de religia lor iudaică. Ei încercau să pună vinul nou în burdufuri vechi (Matei 9:17). Acestor israeliţi zeloşi pentru lege, Iacov, menţionat în versetul 18, le vorbeşte despre o lege a libertăţii şi despre religia curată şi neîntinată (Iacov 1:27; 2:12) care constă nu într-o curăţire a trupului (v. 24), ci în a se păstra neîntinat de lume şi în a-i cerceta pe cei necăjiţi în necazul lor.

Pavel este aici ca prins într-un angrenaj. Frecventează templul şi se supune ritualurilor cultului pentru a fi pe placul fraţilor. În zadar, de altfel, pentru că iudeii iau aceasta drept o provocare şi caută să-l omoare, punând în mişcare toată cetatea (v. 30)!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

3 Octombrie 2017

Simon Petru – Misiunea sa

Deci, după ce au mâncat, Isus i-a spus lui Simon Petru: „Simone, al lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?”. El I-a spus: „Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc”. El i-a spus: „Paște mielușeii Mei”.
Ioan 21.15

Domnul Isus pregătise micul dejun pentru ucenici și i-a invitat să mănânce, împărțind fiecăruia dintre ei (versetele 12 și 13). Ce scenă mișcătoare și cât de potrivită cu harul Său, prin care S-a făcut Slujitor al celor pe care îi iubește! Acum scena este pregătită pentru un dialog între Domnul și Petru, dialog care conduce la restabilirea lui Petru în lucrarea sa.

Am văzut deja că Petru știa acum că fusese iertat. Era însă necesară o lucrare mai adâncă de restabilire. Prima sa întâlnire cu Domnul fusese personală, însă aceasta urma să se desfășoare în prezența celorlalți ucenici. Păcatul lui Petru fusese public, iar restabilirea sa ca apostol trebuia să fie de asemenea publică. Una este să fii iertat și alta este să fii restabilit într-o poziție de slujire. Domnul nostru Isus este plin de har și de înțelepciune!

Simon Petru se lepădase de Domnul Isus de trei ori, iar Domnul îi pune tot de trei ori întrebarea: „Mă iubești?” (versetele 15-17). Acest lucru trebuie să fi atins puternic conștiința lui Petru. Domnul îl întreabă: „Mă iubești tu mai mult decât aceștia?”. Aceasta era o referire la ceilalți ucenici, fiindcă Petru se lăudase că, și dacă toți ceilalți aveau să se lepede de Hristos, el nu avea să o facă. Carnea nu are nicio putere, de aceea el ar fi trebuit să vegheze și să se roage, nu să se laude. Întrebările Domnului l-au făcut să exclame: „Doamne, Tu toate le știi; Tu știi că Te iubesc”. Acum Petru nu se mai laudă, ci se bazează în totul pe Domnul și pe cunoașterea Lui divină. El primește o nouă misiune, nu doar cea de „pescar de oameni”, ci Domnul îi dă în grijă turma Lui. Petru, zdrobit și cu o cunoaștere adâncă a harului, va ști cum să călăuzească și să hrănească oile și mielușeii lui Hristos.

B Reynolds

Dependența lui Daniel

Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim …
Daniel 6.10

Ca și în cazul altor mari eroi ai credinței, viața lui Daniel a excelat în profundă consacrare, în acel simțământ al dependenței sale totale față de Dumnezeu și într-un spirit neobosit de încredere și recunoștință față de felul minunat în care Dumnezeu i-a purtat de grijă.

Daniel a intrat în odaia sa de rugăciune. Iată un fapt remarcabil la acest bărbat al credinței! Trei sunt ocaziile de rugăciune pe care le găsim consemnate în cartea scrisă de Daniel, fiecare din ele apărând ca niște ferestre deschise spre viața sa lăuntrică cu Dumnezeu. Prima ocazie este consemnată în capitolul 2. A doua ocazie, când putem privi din nou înăuntrul vieții spirituale a acestui bărbat al credinței, este aceea relatată în capitolul 6. Apoi în capitolul 9 îl putem privi din nou pe Daniel îngenuncheat în rugăciune. Capitolul 6, deși nu ne oferă prea multe detalii despre rugăciune, ne descoperă totuși un fapt foarte important privind programul spiritual al acestui mare slujitor al lui Dumnezeu. Acest fapt se află cuprins în versetul 10. Dacă ne luăm timp să citim cu atenție întâmplarea dramatică descrisă în acest capitol, cât și deznodământul ei minunat, vrând-nevrând gândul nostru se va întoarce la acest verset ca fiind singura explicație a izbăvirii atât de minunate a profetului din groapa cu lei unde fusese aruncat.

coordonatori Bob & Debby Gass

REGULA DE AUR (1)

„Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel” (Matei 7:12)

Încearcă să te identifici cu una din următoarele afirmații:

(a) Sunt întotdeauna o persoană etică.

(b) În cele mai multe situații sunt o persoană etică.

(d) Sunt rareori o persoană etică.

(e) Nu sunt niciodată o persoană etică. În care categorie te încadrezi? Dacă suntem sinceri, cei mai mulți dintre noi ne-am plasa cel mai probabil în categoria (b). De ce? Datorită convenienței personale. Gândește-te puțin. Nu-ți convine să plătești prețul succesului. Nu-ți convine să practici disciplina personală. Nu-ți convine să-i pui pe ceilalți pe primul plan. Nu-ți convine să riști să fii confruntat. Majoritatea dintre noi credem că e bine să fii o persoană etică – dacă nu cumva suntem implicați în greșeala etică a cuiva.

Dacă însă ești serios în stabilirea unui standard etic după care să trăiești, nu trebuie să cauți mai departe de Regula de aur: „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel”. Și atunci:

1) Vei avea parte de pace și stimă de sine. Când totul a fost spus și făcut, trebuie să poți trăi cu tine însuți deoarece „oriunde te-ai duce, te iei pe tine însuți cu tine.” Dacă singura cale prin care poți câștiga este înșelătoria, îți pierzi respectul de sine, îți este teamă să nu fii demascat și îți pierzi încrederea în apropierea de Dumnezeu chiar dacă te simți gol.

2) Va exista un avantaj reciproc. Ești genul de persoană care crede că pentru a câștiga, altcineva trebuie să piardă? Această filozofie nu funcționează. Dacă îi tratezi pe ceilalți oameni așa cum vrei să fii tu tratat, ei vor câștiga dar și tu. Nu există învinși.

3) E ușor de înțeles. Pur și simplu te pui în papucii altcuiva.

Atât! Nu există reguli complicate și devieri de la regulă. Așa că, trăiește după Regula de aur.

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 21:1-14

Dragostea frăţească se manifestă pe tot parcursul acestei călătorii (v. 1,6,12). La Tir, ca şi la Milet, Pavel se desparte de fraţii săi după ce sau rugat împreună în genunchi pe mal (v. 5; cap. 20:36,37). Duhul subliniază aici prezenţa copiilor, atât de dorită în adunări!

La Cezareea, Pavel este găzduit la Filip, care se stabilise acolo după ce predicase în toate cetăţile începând cu Azot (între care, fără îndoială, Lida şi Iope: cap. 8:40; 9:32,36). Fiicele lui făceau o lucrare bună pentru Domnul, pe care totodată nu o exercitau în adunare (1 Corinteni 14:3,34).

Ceea ce-l conduce pe apostol în această călătorie sunt afecţiunile lui, întotdeauna la fel de înflăcărate pentru cei din poporul său. El era purtătorul darurilor de la adunările din Macedonia şi Ahaia şi se bucura să le ducă el personal la Ierusalim (Romani 15:25). Dar el nu ţine cont nici de avertismentele Duhului (v. 4), nici de cele ale profetului Agab (v. 11; vezi cap. 11:28), nici de rugăminţile fraţilor (v. 12). Nu ne putem permite să-l judecăm. Această istorisire însă ne este lăsată ca să ne înveţe că, neascultând decât de sentimentele sale, chiar dacă acestea sunt bune, până şi un apostol poate să se abată de la calea dependenţei. Este o lecţie serioasă pentru fiecare dintre noi.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

01 oct. 2017

2 Octombrie 2017

După captivitatea babiloniană – Pregătiri pentru lucrare

Și am ieșit noaptea … și am văzut zidurile Ierusalimului care erau dărâmate și porțile lui arse de foc … Și le-am zis: „Vedeți starea cea rea în care ne aflăm, cum Ierusalimul este pustiit și porțile lui sunt arse de foc; veniți și să reconstruim zidul Ierusalimului, ca să nu mai fim de batjocură”. Și le-am spus despre mâna Dumnezeului meu, care fusese bună peste mine și, de asemenea, de cuvintele împăratului pe care le spusese către mine. Și ei au zis: „Să ne ridicăm și să reconstruim!”. Și și-au întărit mâinile pentru bine.
Neemia 2.13,17,18

Neemia n-a pierdut timpul deloc. La trei zile după ce ajunsese în Ierusalim, el și câțiva dintre oamenii săi au ieșit din cetate și au cercetat zidurile Ierusalimului și porțile lui. Fără să spună cuiva despre ceea ce făceau, au înconjurat cetatea și și-au format o părere despre starea de lucruri.

După ce a strâns poporul și pe conducători, le-a prezentat situația și i-a îndemnat: „Veniți și să reconstruim”. Apoi le-a istorisit despre cum mâna cea bună a lui Dumnezeu fusese peste el și despre cuvintele împăratului. Concluzia a fost: „Să ne ridicăm și să reconstruim!”. Mâinile lor au fost astfel imediat întărite pentru a începe lucrarea.

Vedem aici manifestat darul de cârmuire sau de conducere. Neemia a acționat repede după ce a ajuns în Ierusalim. A acționat fără să-și trâmbițeze intențiile; a cercetat situația, fără să se încreadă doar în capacitatea lui de a judeca situația, ci luând cu sine și pe alții. Apoi a adunat poporul, le-a vorbit despre starea deplorabilă a zidurilor și a porților Ierusalimului, însă nu a dat vina pe nimeni, ci a propus o soluție pozitivă: „Veniți și să reconstruim”. N-a propus ca doar ei să reconstruiască, ci s-a inclus și pe el însuși în această lucrare. Apoi a încurajat poporul, mărturisind despre mâna bună a lui Dumnezeu și despre cuvintele favorabile rostite de împărat către el.

Rezultatul a fost din două părți. Poporul a răspuns: „Să ne ridicăm și să reconstruim!”, iar vrăjmașii și-au arătat împotrivirea, disprețuindu-i și acuzându-i.

E P Vedder, Jr

„Vaporul speranțelor”

… nădejdea aceasta nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt …
Romani 5.5

Din cauza numărului mare de imigranți, Titanicul a fost numit „vaporul speranțelor”. Mulți oameni au sperat că în America vor începe o viață nouă. Echipat cu cea mai modernă tehnică a anului 1912, Titanicul a fost considerat un vapor foarte sigur. Călătoria a început cu bucuria și optimismul de a călători cu cea mai mare și mai luxoasă navă a timpului, dar s-a încheiat cu un dezastru. Viața fiecărui om se aseamănă cu acel „vapor al speranțelor”.

Speranțe înșelătoare îi fură omului timpul de a gândi la salvarea sufletului său. Mulți oameni își trăiesc viața fără Dumnezeu. Și totul se va încheia cu un dezastru. Însă adevărata viață nu este aici, ci dincolo de orizontul lumii, în prezența lui Dumnezeu. Problema mântuirii veșnice este de o importanță atât de fundamentală, încât merită să ne interesăm de ea până nu este prea târziu. Istoricul Nicolae Iorga spunea: „Viața nu înseamnă a trăi, ci a ști pentru ce trăiești”. Să fim mulțumitori lui Dumnezeu că ne-a dat posibilitatea să călătorim pe un „vapor” sigur în această viață. Adevăratul „vapor al speranțelor” pentru toți oamenii este credința în Hristos.

Numai Mântuitorul ne poate duce în siguranță prin valurile acestei lumi.

coordonatori Bob & Debby Gass

NU FI FĂTARNIC!

„Lăsaţi-vă de minciună” (Efeseni 4:25)

Nu defectele te fac fățarnic; ci faptul că le ascunzi și pretinzi că nu le ai! Să remarcăm două lucruri despre fățărnicie:

1) E la fel de firească precum respirația. Ea face apel la eul tău. Suntem prinși în plasă pentru că pare atât de impresionantă și ne face să obținem multe beneficii. Cui nu-i place asta?

2) E greu să-i ții piept. E mai ușor să înveți un nou convertit decât să-l corectezi pe unul vechi, închistat în religie.

Pentru a câștiga lupta cu fățărnicia, trebuie mai întâi să recunoști că ai o problemă cu ea. Numai atunci Duhul Sfânt poate începe în tine lucrarea de mântuire și te poate pune pe calea spre libertate. Dar ai grijă, e o luptă îndelungată și grea. Dorința noastră de a arăta bine în fața celorlalți moare încet – dacă nu cumva deloc.

Pavel scrie: „Iată, deci, ce vă spun şi mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiţi cum trăiesc păgânii, în deşertăciunea gândurilor lor, având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor. Ei şi-au pierdut orice pic de simţire, s-au dedat la desfrânare, şi săvârşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie. Dar voi n-aţi învăţat aşa pe Hristos; dacă, cel puţin, L-aţi ascultat, şi dacă, potrivit adevărului care este în Isus, aţi fost învăţaţi, cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcați de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare; şi să vă înnoiți în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul. De aceea, lăsaţi-vă de minciună” (v. 17-25).

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 20:17-38

La Milet, Pavel îi cheamă pe bătrânii adunării din Efes pentru a le da recomandările sale şi pentru aşi lua rămas bun. Le aminteşte ce a fost lucrarea lui printre ei şi exemplul pe care şi l-a fixat ca să li-l dea. Îi avertizează cu privire la pericolele dinăuntru (v. 29) şi de afară (v. 30) care ameninţă adunarea. Cum să le facă faţă? Îi îndeamnă la veghere (v. 31), dar mai presus de toate îi încredinţează harului lui Dumnezeu (v. 32). În cel priveşte, apostolul nu are decât un singur gând: să termine în credincioşie alergarea lui (este a lui personală; comp. cu 2 Timotei 4:7), precum şi lucrarea (aceasta este a Domnului). Viaţa lui nu mai are alt sens şi el este gata să o sacrifice pentru această Adunare pentru care vărsase deja multe lacrimi (v. 19:31; Coloseni 1:24). Dar ce erau acestea faţă de valoarea infinită pe care ea o are înaintea lui Dumnezeu? Pe El La costat nu mai puţin decât sângele Propriului Său Fiu (v. 28; 1 Petru 1:19). Apostolul găseşte în acest preţ incomensurabil motivul devotamentului său şi îl reaminteşte administratorilor de la Efes, pentru a sublinia responsabilitatea lor.

În încheiere, Pavel aminteşte unul dintre cuvintele Domnului Isus: Este mai ferice să
dai, decât să primeşti (v. 35).

Săl putem pune şi noi în practică, imitându-L pe Acela care ne-a dat totul!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

01 oct. 2017

1 Octombrie 2017

Nicidecum nu te voi lăsa și cu nici un chip nu te voi părăsi.
Evrei 13.5

Cu siguranță că aceste cuvinte i-au mișcat pe destinatarii Epistolei către Evrei. Ei erau familiarizați cu ele din Scripturile Vechiului Testament (Deuteronom 31.6,8; Iosua 1.5; 1 Cronici 28.20). Această promisiune a fost dovedită a fi adevărată de nenumărate ori. Să luăm cazul lui Iosif, de exemplu. El „a fost despărțit de frații săi” în Egipt (Deuteronom 33.16), însă Dumnezeu a fost cu el acolo (Geneza 39.2,3,21,23). Ce mângâiere și ce resursă a fost aceasta pentru Iosif, în acei ani atât de dificili, departe de familia sa! Cuvintele sale către paharnicul lui faraon arată ceva din adâncimea simțămintelor sale: „Adu-ți aminte de mine când îți va fi bine” (Geneza 40.14). Din nefericire, paharnicul a uitat de el.

Iosif nu făcuse nimic pentru care să fie aruncat în închisoare. În aceasta, el este o mică imagine a Domnului Isus, care „n-a făcut nimic rău” (Luca 23.41) și care „a fost luat prin asuprire de la judecată” (Isaia 53.8). Ce durere a fost pentru El să sufere toate acestea din partea poporului Său pământesc! Apoi toți ucenicii Săi „L-au părăsit și au fugit” (Matei 26.56). Cu puțin timp înainte le spusese: „Să nu vi se tulbure inima” (Ioan 14.1); acum căuta mângâietori și nu găsea niciunul (Psalmul 69.20). El a fost părăsit de oameni, însă urma ceva infinit mai dureros: să poarte păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, să fie făcut păcat pentru noi și să strige: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27.46).

Domnul Isus a fost complet singur pe cruce, în timpul celor trei ore de întuneric, însă acum El făgăduiește tuturor celor care cred în El: „Nicidecum nu te voi lăsa și cu niciun chip nu te voi părăsi”. Avem toate motivele să fim plini de curaj, știind că beneficiem de un astfel de ajutor, și trebuie să ne amintim de El, potrivit cu cererea Lui plină de dragoste: „Să faceți lucrul acesta în amintirea Mea” (1 Corinteni 11.23-26).

S Attwood

Nimeni n-aprinde o lumină, ca s-o pună într-un loc ascuns sau sub baniță; ci o pune într-un sfeșnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina.
Luca 11.33

Lumina lumii

Domnul Isus Hristos venit în această lume era Lumina. El era „Lumina lumii” (Ioan 8.12). Dumnezeu Îl trimisese în această lume, astfel încât toți puteau să-L vadă strălucind. Prorocii Îl vestiseră; tot ce spuseseră ei despre Domnul se împlinise. Ioan Botezătorul venise înaintea Lui, după Scripturi, pentru a pregăti inimile, ca toți să-L primească. Toate gândurile Domnului Isus Hristos, lucrările și cuvintele Sale dădeau mărturie despre ceea ce era El.

Dumnezeu nu neglijase nimic, pentru ca Fiul să fie cunoscut. Lumina strălucea în toată splendoarea ei. Dar un lucru era necesar, pentru ca ea să producă efectele sale în aceia care o vedeau: credința, care privește la Mântuitorul în toată simplitatea, îndepărtând orice altă considerație, orice alt raționament. Necredința vine întotdeauna cu tot felul de întrebări. Credința însă Îl vede pe Isus Hristos ca Lumină a vieții sale.

Să privim la Lumina lumii și să lăsăm să ne lumineze viața! Astfel, mulți vor vedea în gândirea, vorbirea și faptele noastre că Isus Hristos este Lumina pe cărarea vieții noastre!

NU UITA SĂ-I MULTUMESTI LUI DUMNEZEU

coordonatori Bob & Debby Gass

„Când vei mânca şi te vei sătura, să binecuvântezi pe Domnul” (Deuteronom 8:10)

Noi am hotărât să retipărim această povestire, întrucât mesajul ei este veșnic. Doi copii în haine zdrențuite și prea mari pentru ei au apărut la ușă. „Aveți ziare vechi, doamnă?” Eu eram ocupată. Voiam să spun nu pana când le-am văzut picioarele. Încălțați cu sandale mici îmbibate de lapoviță.

„Intrați să vă fac o ciocolată caldă.” Conversația a lipsit. Sandalele lor ude au lăsat urme pe gresie. Le-am oferit cacao cu pâine prăjită și gem pentru a-i întrema înainte de-ai trimite în frigul de afară. Apoi m-am dus la bucătărie pentru a lucra la bugetul pentru cheltuielile casnice. Tăcerea din încăperea din față a ajuns până la mine. M-am uitat înăuntru. Fetița își ținea ceașca goală în mâini și se uita la ea.

Băiatul a întrebat: „Doamnă, sunteți bogată?” M-am uitat la papucii mei jerpeliți. „Bogată? Nici gând!”

Fetița a așezat ceașca înapoi pe farfurie cu mare grijă. „Ceștile dumneavoastră se potrivesc cu farfuriile.” Vocea ei părea a unui om bătrân.

Apoi au plecat, ținând legătura de ziare în bătaia vântului. Nu au spus mulțumesc. Nici nu era nevoie – au făcut mai mult de atât. Mult mai mult. Cești și farfurii de ceramică albastră, dar care se potriveau. O ciorbă de cartofi; un acoperiș deasupra capului; soțul meu cu un loc de muncă sigur – și lucrurile astea se potriveau. Am mutat scaunele de lângă foc și am făcut curat în sufragerie. Urmele de noroi lăsate de acele sandale mici erau încă ude pe gresia mea. Le-am lăsat așa. Vreau să rămână acolo în caz ca uit cât sunt de bogată!”

Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Nu uita să-i mulțumești lui Dumnezeu!