Mana Zilnica

20 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Regula divină a vieţii

” Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” Matei 5:48

Domnul nostru ne îndeamnă, în versetele 38-48, să fim generoşi în comportarea noastră faţă de toţi oamenii. În viaţa spirituală, fereşte-te să umbli conform afinităţilor tale naturale. Orice om are afinităţi naturale; există oameni de care ne place şi oameni de care nu ne place. Dar nu trebuie să lăsăm niciodată aceste sentimente să domnească în viaţa noastră creştină. „Dacă umblăm în lumină, după cum Dumnezeu este în lumină”. El ne va da părtăşie chiar şi cu oamenii pentru care nu avem nici o afinitate naturală.Exemplul pe care ni-l dă Domnul nostru nu este acela al unui om bun, nici măcar al unui bun creştin, ci al lui Dumnezeu însuşi. „Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” Cu alte cuvinte, arată-i celuilalt ceea ce Dumnezeu ţi-a arătat ţie, iar Dumnezeu îţi va da în această viaţă nenumărate ocazii de a dovedi dacă eşti desăvârşit, aşa cum este Tatăl nostru din ceruri. A fi ucenici înseamnă a ne identifica în mod deliberat cu grija lui Dumnezeu faţă de ceilalţi oameni. „Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu…”Adevărata expresie a caracterului creştin nu este facerea de bine, ci asemănarea cu Dumnezeu. Dacă Duhul lui Dumnezeu te-a transformat în interior, în viaţa ta vei arăta trăsături divine, nu trăsături umane bune. Viaţa lui Dumnezeu din noi se exprimă ca viaţă a Iui Dumnezeu, nu ca o viaţă umană care încearcă să fie evlavioasă. Secretul vieţii creştinului este că supranaturalul devine natural în el prin harul lui Dumnezeu, iar experimentarea acestui lucru se realizează în detaliile practice ale vieţii, nu în timpul de comuniune cu Dumnezeu. Când venim în contact cu lucruri care deranjează, descoperim, spre uimirea noastră, că avem puterea să rămânem liniştiţi şi echilibraţi în mijlocul lor

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gindurile! Vezi dacă este vreo cale rea în mine şi du-mă pe calea cea veşnică.” PSALM 139:23-24

Când David spunea aceste cuvinte, el ştia bine că Dumnezeu îl cunoştea în chip desăvârşit, fapt care reiese din tot psalmul acesta; dar el dorea ca Dumnezeu să-l ajute să se cunoască pe sine însuşi şi aceasta ar trebui să fie şi dorinţa fiecăruia dintre noi, căci trebuie să recunoaştem că nici noi nu ne cunoaştem cum ne cunoaşte Dumnezeu. Cred că nimeni n-ar fi bucuros să-şi aibă lăuntrul lui dat pe faţă. Câte lucruri din viaţa noastră din trecut am vrea să le avem acoperite şi uitate, şi mulţumim lui Dumnezeu că ele sunt aşa. Cine n-a venit la lumină, acea lumină desăvârşită care este numai în Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, s-ar îngrozi la gândul de a fi expus în totul. Dar când vine la El într-o credinţă simplă şi adevărată, atitudinea lui este schimbată în chip minunat în privinţa aceasta, primeşte cu bucurie ca lumina Lui Dumnezeu să strălucească peste el personal şi peste întreaga lui viaţă şi nu mai vrea să mai ascundă nimic.

Un om în vârstă de 87 de ani care şi-a trăit în viaţa în nepăsare şi neascultare faţă de Dumnezeu, a fost mântuit în chip minunat la această vârstă. Când i s-a cerut permisiunea ca istoria întoarcerii lui la Dumnezeu să fie scrisă, el nu numai că a acceptat, dar a insistat spunând: „Să nu vă fie teamă să spuneţi despre mine aşa cum am fost…”, şi desigur prin aceasta el dorea să strălucească harul. El nu mai avea acum să se teamă de nimic, pentru că ştia că prin credinţa în jertfa Domnului Isus, păcatele lui au fost iertate pe deplin. Psalmistul nu-L roagă pe Dumnezeu ca păcatele lui să fie expuse altora, lucru care n-ar fi fost de folos.

Dar el dorea să fie expuse lui însuşi ca să le poată judeca personal şi să nu mai fie hărţuit de ele. Noi nu avem nevoie să cunoaştem şi să judecăm păcatele altora, ci avem nevoie de har de la Dumnezeu ca să ne judecăm gândurile, inima şi căile noastre. Judecata de noi înşine ne păstrează cugetul treaz şi ne menţine neîntreruptă părtăşia cu Domnul Isus. Poate nici nu realizăm câtă nevoie avem ca Dumnezeu să ne ajute să ne cunoaştem inima şi gândurile. Dacă am cere aceasta cu sinceritate, am descoperi două lucruri mari: cât de vicleană şi perfidă este inima noastră şi cât de mare este harul lui Dumnezeu care ne rabdă aşa cum suntem. Dumnezeu ne iubeşte aşa cum suntem însă ne iubeşte prea mult ca să ne lase să rămânem aşa. De aceea Domnul Isus mijloceşte necurmat pentru noi. Întocmai ca David şi noi avem nevoie ca Dumnezeu să ne ajute să vedem ce este rău în mersul nostru zilnic. Să-I cerem să ne ajute ca să judecăm tot ce ne arată El că este rău, şi astfel să putem merge cu bucurie pe calea către cer.

O realitate tristă însă şi foarte comună este că noi ne grăbim să judecăm şi să osândim pe alţii în timp ce suntem foarte îngăduitori cu noi înşine sau poate chiar orbi. Bârna şi paiul confirmă aceasta şi Domnul numeşte aceasta: făţărnicie.

Un credincios înţelept şi duhovnicesc, totdeuna recunoaşte şi niciodată nu uita că este făcut din aceeiaşi ţărână din care sunt făcuţi toţi aceia care cad. Cu cât mai aproape umblăm cu Dumnezeul harului, cu atât mai delicaţi devenim faţă de greşelile altora.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Copilaşilor vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, cel neprihănit”. 1 Ioan 2:1.

Când apostolul Ioan spune: „Vă scriu aceste lucruri” se gândeşte probabil, la cap.1:3: „Ce am văzut şi ce am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Si părtăşia noastră este chiar cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos”. Aceasta este deci părtăşie de avere şi cel care recunoaşte aceasta, are bucurie deplină şi această cunoaştere îl determină să nu mai păcătuiască.

În versetul 6 este scris: „Dacă zicem că avem părtăşie cu El şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim adevărul”. Deci, cel ce trăieşte în păcat, nu are părtăşie cu El şi este în afara lui Hristos. Vedem deci, că există posibilitatea unei vieţi de biruinţă. Se poate însă întâmpla ca unul să fie învins de un păcat. Dar prin aceasta nu aparţinem de cei despre care vorbeşte în cap.3 „Cine păcătuieşte este de la Diavolul”. Doar este scris: „Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, cel neprihănit”. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre. Este scris că: „El este ispăşirea pentru păcatele noastre şi nu: „El ne ispăşeşte din nou şi din nou”. Scriptura ne vorbeşte de o ispăşire terminată. De aceea, chiar dacă ar fi să cădem într-o ispită, dar, ne plecăm cu părere de rău şi credem că Isus a plătit şi pentru acest păcat, atunci Dumnezeu ne iartă. In alt loc este scris: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea într-o greşeală, voi care sunteţi duhovniceşti, să-l îndreptaţi cu duhul blândeţii. Acest verset nu sună acelor care trăiesc în păcat şi spun că în permanenţă vor păcătui, ci pentru aceia care trăiesc pentru Dumnezeu.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

EL DESCUIE

Poporul Tău este plin de înflăcărare când îţi aduni oştirea …

Psalmul 110.3

Binecuvântat să fie Dumnezeul îndurării, că va fi aşa cum sună versetul. Este un popor pe care Domnul l-a ales din timpuri străvechi ca să fie partea Lui deosebită. Din fire, copiii acestui popor aveau o voinţă tot aşa de încăpăţânată ca şi ceilalţi fii stricaţi ai lui Adam. Dar din ziua când Dumnezeu îşi arată puterea Sa şi când harul Său arată atotputernicia Sa, El pregăteşte inimile ca să se pocăiască şi să creadă în Domnul Isus. Nimeni nu este mântuit fără voia sa, dar Domnul frânge cu blândeţe voinţa oamenilor. Ce minunată putere este aceasta, care niciodată nu încalcă voinţa, ci o cârmuieşte. Dumnezeu nu sparge încuietorile de la uşi, ci le descuie cu o cheie, pe care numai El ştie să o mânuiască.Din acel moment noi avem voinţa să fim, să facem, să suferim ceea ce vrea Mântuitorul. Dacă suntem ispitiţi să ne răzvrătim, El ştie cum să ne conducă şi îndată alergăm pe calea poruncilor Sale din toată inima noastră. Fie ca în această zi voia mea să fie să mă ostenesc să aduc roade spre slava lui Dumnezeu şi spre binele semenilor mei. Doamne, iată-mă! Ziua aceasta să fie ziua în care să-ţi arăţi puterea Ta! Eu sunt pregătit, fericit şi dornic să fiu folosit pentru planurile Tale sfinte. Să nu fiu silit să cârtesc. „Eu am voinţa, dar n-am puterea să împlinesc”, deci dă-mi Tu şi voinţa şi-nfăptuirea.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune.” Iosua 1,8.

Ceea ce a fost dat în vremurile din trecut mai are valabilitate şi azi deoarece Tatăl ne-a descoperit gândurile ascunse din adevărul Său. Să nu uităm că nouă ne este dată o mărturie în aceste timpuri ale decăderii creştinismului, şi trebuie să umblăm în lumină despărţiţi de lume şi de religia ei. Domnul să ne ajute ca lumina noastră să nu o punem sub baniţă care reprezintă activitatea pământească sau sub pat care reprezintă extinderea firii noastre, ci s-o lăsăm să se vadă de departe. Domnul ne-a făcut înţelepţi ca să nu fie nevoit să îndepărteze sfeşnicul din locul lui. Noi creştinii, „care am fost botezaţi pentru moartea lui Hristos,
înmormântaţi cu El în botez şi înviaţi împreună prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu” (Rom. 6.3; Col. 2.12) avem fericita chemare să ne hrănim cu Hristos ca „Punea cea vie care S-a pogorât din cer.” (loan 6.51). Hrana noastră din pustie este Hristos, aşa cum ne este înfăţişat de Duhul Sfânt prin Cuvântul scris. Aceasta este partea noastră în pustia lumii acesteia. Ca să ne bucurăm de această parte, trebuie să ne fie deslipită inima de tot ce ţine de acest veac rău, de orice ni s-ar putea înfăţişa ca venind de la oamenii fireşti care „trăiesc după îndemnurile firii pământeşti.” O inimă lumească, pământească nici nu ar putea găsi pe Hristos în Scriptură şi nici nu s-ar putea bucura de El dacă L-ar găsi.Cei credincioşi care dau lui Hristos un loc de mâna a doua vor constata cu amar că sunt slabi şi sterpi în faţa duşmanului. Viaţa nouă din credincios nu poate fi hrănită şi ţinută tare decât cu Hristos. Să ne dăm seama tot mai mult că suntem în pustia acestei lumi şi că avem nevoie continuă de Cuvântul Său.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, vino şi atinge toate vieţile noastre şi atmosfera Colegiului cu putere dătătoare de energie şi cu farmec.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Nu este Cuvântul Meu ca un foc, zice Domnul, şi ca un ciocan care sfărâmă stânca?» IEREMIA 23,29

Ce este focul? Este Cuvântul lui Dumnezeu care trăieşte şi lucrează cu putere în noi. Focul este imaginea suferinţei cumplite a Mielului. Noi suntem astăzi conduşi prin ceea ce a trăit şi suferit Isus. Aceasta este calea umilinţei. El S-a smerit atât de mult încât a fost gata să îmbrace haina slujitorului. De aceea Dumnezeu I-a dat Numele care este mai presus de orice nume. Focul Sfintei Scripturi este un foc de curăţire şi lucrează puternic în noi doar în urma dăruirii noastre totale, de bunăvoie: «pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea la arătarea lui Isus Cristos» (1 Cor. 3,12).

Revenirea lui Isus Cristos în glorie pe norii cerului va fi pentru copiii lui Dumnezeu ultima curăţire prin foc. Toate faptele noastre vor trece prin foc când vom sta în faţa tronului Său de judecată pentru răsplătire şi atunci va arde într-adevăr tot ce a fost pământesc, trecător şi păcătos. Nu va mai rămâne decât jertfa arderii de tot – dăruirea totală – care nu va fi mistuită de flăcări: această jertfă este pentru Domnul: «aur, argint, pietre scumpe» (1 Cor. 3,12).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Sabia Domnului şi a lui Ghedeon. Judecători 7:20

Ghedeon a ordonat oamenilor săi să facă două lucruri. Puneţi o lumânare într-un ulcior de lut, le-a spus el, şi la semnalul hotărât, spargeri ulciorul şi lăsaţi lumina să strălucească. Apoi trebuiau să sufle în trâmbiţă, strigând: „sabia Domnului şi a lui Ghedeon!” Exact asta trebuie să facă şi creştinii. Mai întâi, trebuie să spargi ulciorul care îţi acoperă lumina. Aruncă lutul care îţi acoperă candela şi străluceşte. Lasă-ţi lumina să Strălucească înaintea oamenilor; fă fapte bune, pentru ca oamenii, privindu-te, să ştie că ai fost cu Isus. Apoi trebuie să fie Zgomot, sunet de trâmbiţă. Trebuie să existe eforturi pentru secerişul păcătoşilor proclamându-L pe Christos răstignit. Du-le Evanghelia. Las-o la uşa lor. Pune-o în drumul lor. Nu-i lăsa să scape; sună din trâmbiţă la urechile lor. Aminteşte-ţi că adevăratul strigăt de război al bisericii este parola lui Ghedeon: „sabia Domnului şi a lui Ghedeon!” Dumnezeu trebuie să o facă, este lucrarea Lui. Dar nici noi nu trebuie să lenevim. Instrumentele trebuie folosite — „sabia Domnului şi a lui Ghedeon!” Dacă strigăm numai „sabia Domnului!” ne facem vinovaţi de lenevie, şi dacă strigăm „sabia lui Ghedeon!” ne manifestăm întemeierea idolatră pe un braţ de carne; trebuie să le unim pe amândouă în armonie practică, „sabia Domnului şi a lui Ghedeon!” Nu putem să facem nimic singuri, dar putem să facem totul prin gjutorul lui Dumnezeu. Să hotărâm deci, în numele Său, să ieşim personal şi să slujim cu torţele noastre de exemplu sfânt, şi cu trâmbiţele declaraţiilor şi mărturiilor sfinte. Dumnezeu va fi cu noi, duşmanul va fi pus pe fugă, şi Domnul Oştirilor va domni în veac şi-n veci de veci.

Seara

Până seara nu lăsa mâna să ţi se odihnească.
Eclesiastul 11:6

Ocaziile sunt în număr mai mare seara. Oamenii se întorc acasă de la muncă, şi câştigătorul de suflete găseşte timp să le spună despre dragostea lui Isus. Eşti angajat în lucrare de seară pentru Isus? Dacă nu, nu mai zăbovi să te înrolezi în serviciul care cere atâta muncă. Păcătoşii pier din lipsă de cunoştinţă. Cel care întârzie îşi va vedea hainele pătate cu sângele sufletelor lor (vezi Ieremia 2:34). Isus şi-a dat amândouă mâinile piroanelor când a fost răstignit pe cruce. Cum pot eu să-mi ţin mâinile departe de lucrarea Sa? Zi şi noapte, El a trudit şi s-a rugat pentru mine. Cum pot eu să stau o singură oră lenevind fără grijă? Trezeşte-te, inimă leneşă. Pune-ti mâinile la treabă, sau înalţă-le în rugăciune. Cerul şi iadul stau în zel. Să fiu zelos, deci, şi să semăn sentinţe bune pentru Domnul Dumnezeul meu în seara aceasta. Seara vieţii cere multe de la noi. Viaţa este atât de scurtă încât se reduce la o dimineaţă a puterii şi la o seară de prăbuşire. Pentru unii oameni, viaţa pare lungă, dar un bănuţ înseamnă o sumă mare pentru un sărac. Viaţa este atât de scurtă încât nimeni nu-şi poate permite să piardă o zi. S-a spus că, dacă un mare rege ar veni la noi cu o grămadă de aur şi ne-ar spune că ne dă cât putem număra într-o zi, am avea o zi cât se poate de lungă. Am începe dis de dimineaţă şi nu ne-am opri până seara. Câştigarea sufletelor este o muncă mult mai nobilă. De ce să mă retrag atât de devreme? Unii oameni sunt cruţaţi pentru seara lungă a unei bătrâneţi puternice. Dacă acesta este şi cazul meu, să-mi folosesc talentele cât mai pot şi să-L slujesc pe Domnul până în ultimul ceas. Prin harul Lui, voi muri pe ogor. Voi lăsn jos povara numai atunci când mă voi aşeza să mor. Cei care sunt mai în vârstă pot să-i instruiască pe cei tineri, să-i mângâie pe cei slăbiţi şi să-i încurajeze pe cei disperaţi. Dacă seara are mai puţină căldură, este mai bogată în înţelepciune calmă. De aceea, până seara, nu îmi voi lăsa mâna să se odihnească.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?(Ioan 11:40)

Maria şi Marta nu puteau să înţeleagă ce făcea Domnul lor. Fiecare din ele Îi spusese: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!” (v. 21,32). Şi în spatele cuvintelor lor parcă citim adevăratele lor gânduri: „Doamne, noi nu înţelegem de ce ai zăbovit atât de mult să vii sau cum ai putut să-l laşi pe omul pe care îl iubeşti atât de mult să moară. Nu înţelegem cum ai putut să îngădui ca atâta durere şi suferinţă să devasteze vieţile noastre, când prezenţa Ta ar fi putut opri totul. De ce n-ai venit? Acum e prea târziu, pentru că Lazăr e mort de patru zile!” Dar Domnul Isus avea un singur mare adevăr ca răspuns la toate acestea. El a spus, în esenţă: „Poate că nu înţelegeţi, dar Eu vă spun că, dacă veţi crede, veţi vedea„. Avraam nu putea înţelege de ce Dumnezeu i-a cerut să-l jertfească pe fiul său, dar el s-a încrezut în Dumnezeu. Deci el a văzut gloria Domnului când fiul pe care îl iubea i-a fost dat înapoi. Moise nu putea să înţeleagă de ce Dumnezeu i-a cerut să stea patruzeci de ani în pustiu, dar şi el s-a încrezut în Dumnezeu. Şi a văzut când Dumnezeu l-a chemat să scoată Israelul din robia egipteană.Iosif nu putea să înţeleagă cruzimea fraţilor săi faţă de el, falsa mărturie a unei femei perfide, sau anii lungi de întemniţare nedreaptă, dar el s-a încrezut în Dumnezeu şi în final a văzut gloria Lui în toate. Şi tatăl lui Iosif, Iacov, nu putea înţelege cum a putut providenţa stranie a lui Dumnezeu să îngăduie ca Iosif să fie luat de la el. Totuşi, mai târziu, el a văzut gloria Domnului când a privit faţa fiului său, care devenise guvernatorul unui mare împărat şi omul folosit pentru salvarea vieţii lui şi a vieţii unei întregi naţiuni.Poate că este şi în viaţa ta ceva care te face să-L întrebi pe Dumnezeu. Te trezeşti spunând: „Nu înţeleg de ce Dumnezeu a îngăduit ca cel pe care îl iubesc să fie luat. Nu înţeleg de ce a permis nenorocirii să mă lovească. Nu înţeleg de ce Domnul m-a condus pe aceste cărări sucite. Nu înţeleg de ce planurile mele, care păreau atât de bune, m-au dezamăgit atât de mult. Nu înţeleg de ce binecuvântările de care am disperată nevoie întârzie atât de mult să vină”.Dragă prietene, tu nu trebuie să înţelegi toate căile prin care lucrează Dumnezeu cu tine. El nu Se aşteaptă ca tu să le înţelegi. Tu nu te aştepţi ca copiii tăi să înţeleagă tot ce faci, tu pur şi simplu vrei ca ei să aibă încredere în tine. Şi într-o zi şi tu vei vedea gloria lui Dumnezeu în lucrurile pe care nu le înţelegi.

J. H. M.

 

Dacă am putea să întredeschidem porţile vieţii,

    Şi să stăm înăuntru, şi să vedem tot ce lucrează Dumnezeu,

Am putea interpreta toate aceste îndoieli şi lupte,

    Şi pentru fiecare mister am putea găsi o cheie.

 

Dar nu astăzi. Deci fii mulţumită, dragă inimă;

    Planurile lui Dumnezeu se desfac precum crinii puri şi albi.

Noi nu trebuie să rupem frunzele care acoperă complet floarea,

    Timpul va descoperi într-o zi florile de aur.

 

Şi dacă, prin trudă cu răbdare, vom ajunge în ţara

    În care picioarele obosite, cu sandalele desfăcute, se pot odihni,

Când vom cunoaşte şi vom înţelege limpede totul,

    Cred că vom spune: „Dumnezeu a ştiut cel mai bine”.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Ieremia 17.12-27

    Dacă încercăm să ne scriem numele pe pământ (v. 13), vom vedea în curând că acesta ajunge de necitit. Şi totuşi, câţi nu sunt ca aceşti nebuni care, fără să se gândească la viitor, caută să-şi facă un nume pe un pământ care trece! Drag prieten, cartea vieţii este locul în care trebuie să fie înscris numele tău.

    Găsim aici din nou trista declaraţie din cap. 2.13: „L-au părăsit pe Domnul, Izvorul apelor vii…”. In Ioan 6.66, mai mulţi ucenici nu-L mai urmează pe Domnul Isus, Cel care, exact în capitolul următor, urma să Se descopere ca fiind Izvorul de apă vie (Ioan 7.37).

    Rugăciunea din v. 14 recunoaşte că numai Dumnezeu poate schimba inima rea a omului: „Vindecă-mă Tu,… şi voi fi vindecat; salvează-mă Tu, şi voi fi salvat”. În cap. 31.18, Efraim va cere, la rândul lui, „Intoarce-mă Tu, şi mă voi întoarce”. „Pentru că Tu eşti lauda mea”, adaugă profetul, punând în lumină adevărul că, în lucrarea mântuirii noastre, totul vorbeşte despre gloria lui Dumnezeu.

    În ultima parte a capitolului, Domnul aduce aminte de dispoziţiile Sale în legătură cu sabatul. Legea fusese încălcată în acest punct, ca de altfel şi în altele (cap. 7.9). Un secol mai târziu, după întoarcerea din Babilon, credinciosul Neemia va pune la inimă această învăţătură din v. 21,22 (Neemia 13.15…). Le va aminti mai-marilor din Iuda că nenorocirile poporului fuseseră consecinţa necredincioşiei părinţilor tocmai în această privinţă.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text Psalmul 49

PACEA CARE NU DUREAZĂ

Ei îşi închipuie că veşnice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui în veac… Psalmul 49:11

Un editor de materiale pornografice arăta fericit şi senin când i s-a luat un interviu la televiziune. Nu am fost surprins. Psalmistui ne spune în repetate rânduri despre pacea şi prosperitatea celor răi. Acelaşi lucru l-a spus Isus când a vorbit despre un bogat nechibzuit, care se bucura de bogăţiile sale şi care îşi planifica viitorul (Luca 12:16-21). Da, răii care prosperă pot găsi plăcere şi un anumit grad de pace în viaţa aceasta. Dar ei nu sunt de invidiat. Scriitorul Psalmului 49 subliniază că nici unul, nici măcar cel mai bogat om, nu poate să răscumpere pe un altul sau pe sine însuşi de la moarte (v. 7-9). Bogatul şi săracul merg deopotrivă de goi în mormânt. La moarte, ceea ce este fizic din noi se va descompune.

Acestea sunt gânduri depresive pentru o persoană care a trăit numai pentru plăcerile fizice ale vieţii. Dar noi în calitate de creştini, putem contempla moartea fără frică, deoarece putem spune împreună cu psalmistul: „Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din locuinţa morţilor, căci mă va lua sub ocrotirea Lui” (v. 15). Putem spune împreună cu Iov: „Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu” (Iov 19:26). Putem afirma la fel ca apostolul Pavel: „Chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi” (2 Cor. 4:16). Creştinul are o pace care rămâne dincolo de moarte, în eternitate. Necazul cu pacea celor răi este simplu; ea nu durează. H.V.L.

O, ce pace am găsit în Isus,

Pace ce nimic n-o poate tulbura.

Pace divină primită de sus,

O pace ce nimeni n-o poate lua.    – Beck

 

Dacă nu-L ai pe Dumnezeu, n-ai pace; îl ai pe El, ai pacea Sa,

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Frații Săi Iau zis deci: „… AratăTe pe Tine Însuți lumii”.  Ioan 7.3,4

Aceste cuvinte Iau fost adresate Domnului de către frații Săi, care nu credeau în El. Ei doreau o manifestare a Lui în acel timp – o manifestare potrivită cu afirmațiile pe care le făcea, o revelare a Lui Însuși către lume în acele momente. Domnul însă lea răspuns: „Timpul Meu nu a venit încă”. Acela nu era timpul ca El să Se manifeste pe față, însă acel timp va veni în curând, aducând bucurie pentru sfinții Săi și groază pentru cei nelegiuiți. Atunci El Se va descoperi pe Sine și „orice ochi Îl va vedea, chiar și cei care Lau străpuns, și toate semințiile pământului vor plânge din pricina Lui”. Atunci Îl vor vedea „pe Fiul Omului venind cu norii cerului, cu putere și mare glorie”. Acela va fi timpul când El Se va manifesta pe față.

Deocamdată însă, El nu a venit pentru a judeca lumea prin manifestarea Sa, iar acest lucru, pentru o lume care zace în nelegiuire, este o adevărată îndurare; căci, atunci când va veni din nou, El va nimici orice pricină de poticnire, pe toți cei care practică și care iubesc păcatul. De ce? Fiindcă El este sfințenia însăși și nu poate privi păcatul; iar unde Se află El, păcatul nuși poate găsi loc.

Prin urmare, venirea Lui trebuie să înlăture tot ceea ce este contrar sfințeniei, astfel că îngăduința manifestată de El în timpul de acum este un lucru prețios. Este bine pentru credincioșii de acum că Domnul nu a acționat potrivit sugestiei fraților Săi. Este bine pentru noi că nu a venit încă timpul Lui, căci îndelungarăbdare a Domnului a însemnat mântuire pentru noi. El a refuzat să Se descopere pe față atunci și a continuat, în taină, săi invite pe toți să vină și să aibă parte de îndurarea Sa, înainte de a Se manifesta pe față. J. N. Darby

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… Privește liniștit minunile lui Dumnezeu! Iov 37.14

Credincioșia unui câine

Cu timpul, toți locuitorii au aflat de credincioșia acestui câine. Și chiar oamenii din împrejurimi, când ajungeau în stația Port Benton, întrebau: „Aceasta este stația în care câinele își așteaptă stăpânul său?”. De fiecare dată când trecea câte un tren prin stație, câinele era acolo urmărind atent vagon cu vagon. Dar stăpânul nu se arăta. Așa au trecut șase ani de așteptare și credincioșie, în care câinele aștepta în stație zi și noapte întoarcerea stăpânului său. Dar a venit o zi, în care câinele nu a mai vegheat. Câinele a fost găsit mort în același loc unde a stat atâția ani de zile. Locuitorii s-au întristat la aflarea acestei vești. În acea zi de ianuarie a anului 1942, mulți au fost afectați de îngroparea credinciosului câine.

Iar noi să privim în liniște minunile lui Dumnezeu, pe care El le-a pus în creația Sa! Câtă deosebire între credincioșia acelui câine și lipsa noastră de credincioșie față de Creatorul nostru! Îndepărtarea omenirii față de Dumnezeu este așa de mare, încât Dumnezeu a trebuit să spună prin profetul Isaia: „Boul își cunoaște stăpânul, și măgarul cunoaște ieslea stăpânului său: dar Israel nu Mă cunoaște, poporul Meu nu ia aminte la Mine”. Care este situația noastră? Suntem credincioși sau necredincioși Stăpânului nostru? Mântuitorul a promis că va veni în curând. Îl așteptăm cu credincioșie?

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

PERSPECTIVA CREDINTEI

„Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.” (Filipeni 1:21)

     Închisorile romane erau nişte locuri îngrozitoare. Răufăcătorii erau biciuiţi şi legaţi la mâini și la picioare cu lanţuri de fier. Îmbrăcămintea lor îmbibată cu sânge nu le era schimbată nici măcar în cele mai friguroase ierni. „Temnița dinăuntru” (Faptele Apostolilor 16:24) în care au fost închişi Pavel şi Sila era cea mai dură. Lipsa apei, condiţiile austere şi duhoarea toaletelor (dacă le-am putea numi astfel!) făceau ca somnul să fie imposibil. Ostaticii îşi cereau moartea în fiecare zi, iar unii chiar recurgeau la sinucidere. Era cel mai teribil coşmar! Cu toate acestea, „Pavel şi Sila… cântau… iar cei închişi îi ascultau.” (v. 25) În varianta sa The Message, Eugene Peterson reformulează astfel: „Ceilalţi prizonieri nu-şi puteau crede urechilor”. Să mai vorbim despre impact! Atitudinea lui Pavel i-a impresionat înaintea convingerilor lui religioase. Trebuie s-o recunoaştem, oricine poate cânta în biserică… Însă când eşti în stare să-L lauzi pe Dumnezeu în mijlocul suferinţei, a presiunilor şi a problemelor – e cu totul altceva! Cum au putut ei să facă asta? Având o perspectivă a credinţei! Nu ceea ce ai pierdut contează, ci ceea ce ţi-a rămas! Pavel nu numai că a cântat în închisoare, ci a scris cele mai însemnate cărţi ale sale acolo. Iată explicaţia lui: „Căci ştiu că lucrul acesta se va întoarce spre mântuirea mea prin rugăciunile voastre şi prin ajutorul Duhului lui Isus Hristos. Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic; ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea. Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.” (Filipeni 1:19-21) Ce poţi face cu astfel de oameni? Ei nu ţin cont de nicio ameninţare. Puterea lor îşi are un izvor nesecat care nu se împuţinează în funcţie de împrejurări. Asta pentru că au o perspectivă a credinţei. De aşa ceva ai nevoie şi tu astăzi!

19 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Umbli tu necontenit cu Isus?

„Voi sunteți aceia care ați rămas necontenit cu Mine în încercările Mele.” Luca 22:28

Este adevărat că Isus Cristos este cu noi în ispitele pe care le avem, dar suntem oare şi noi cu El în ispitirile Lui? Mulţi dintre noi încetăm să umblăm cu Isus din momentul în care ştim din experienţă ce poate face El. Fii atent când Dumnezeu îţi schimbă împrejurările și vezi dacă mergi cu Isus sau o iei pe partea lumii, a cărnii şi a diavolului Noi purtăm însemnul Lui. dar umblăm oare cu El? „De atunci mulţi dintre ucenicii Lui s-au întors şi nu mai umblau cu El.” Ispitirea lui Isus a continuat toată viaţa Lui pământeacscă şi ea va continua tot timpul cât viaţa Fiului lui Dumnezeu va fi în noi. Umblăm noi cu Isus în viaţa pe care o trăim acum? Noi avem ideea că ar trebui să ne apărăm de unele lucruri pe care Dumnezeu le aduce în jurul nostru. Niciodată! Dumnezeu este Cel care pregăteşte împrejurările şi, oricare ar fi ele, trebuie să le facem faţă rămânând permanent cu El în ispitirile Lui. Ele sunt ispitirile Lui, nu ale noastre; sunt ispite la adresa vieţii Fiului lui Dumnezeu din noi. În viaţa noastră trupească este în joc onoarea lui Isus Cristos. Îi rămâi tu credincios Fiului lui Dumnezeu în lucrurile care atacă viaţa Lui din tine? Umbli tu necontenit cu Isus? Drumul cu El trece prin Ghetsimani, prin poarta cetăţii, afară din tabără; este un drum singuratic şi mergi pe el până când nu mai ai in faţă nici o urmă de paşi, ci auzi numai o voce care-ţi spune: „Vino după Mine”.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„De aceea şi Isus, ca să sfinţească poporul cu însuşi sângele Său, a suferit dincolo de poartă.” EVREI 13:12

Sfinţire şi sfinţenie. Poate că ne va fi de folos să gândim puţin la aceste două noţiuni care deşi sunt distincte din punct de vedere doctrinar, ele sunt totuşi adese ori confundate una cu alta de unii credincioşi şi din această pricină s-a dat naştere la înţelegeri greşite care au generat învăţături greşite şi chiar despărţiri.Sfinţirea prin sângele sau prin jertfa Fiului lui Dumnezeu, odată pentru totdeuna, este poziţională, adică se referă la noua poziţie în care este adus cel care a fost mântuit prin credinţa în jertfa Domnului Hristos de la Golgota. Păcatele lui sunt spălate şi iertate iar cugetul lui este eliberat de orice povară. El stă înaintea lui Dumnezeu în virtutea valorii lucrării Fiului Său. Astfel, el este desăvârşit pentru totdeauna faţă de conştiinţa lui şi pus deoparte din lumea aceasta care zace în Cel Rău, sub judecata lui Dumnezeu. Cel credincios nu mai poate niciodată să facă parte din lume. Lucrarea Domnului Hristos s-a aşezat între sufletul său şi judecata pe care o merita pentru păcatele sale. Deci, el este în cel mai deplin înţeles sfinţit prin sângele legământului celui veşnic şi dacă este credinţa lui veritabilă, el este sfinţit pentru totdeauna (Evr.l0:10.14).Sfinţirea prin Cuvântul Lui Dumnezeu este sfinţirea practică. Ea vine tot din lucrarea lui Hristos, dar care este în mod practic lucrată prin Duhul Sfânt prin Cuvânt: „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.” (Ioan 17:17). Domnul Însuşi aplică Cuvântul inimilor şi cugetelor noastre cum este atât de minunat ilustrat în întâmplarea cu spălarea picioarelor ucenicilor (Ioan 13). El păstrează picioarele sfinţilor Săi şi le curăţeşte prin spălarea cu apă, prin Cuvânt, de întinarea contractată în timp ce trecem prin decorul poluat al acestei lumi. La vers. 10, Domnul Isus spune: „Cine are tot trupul scăldat, adică spălat în (întregime) nu are nevoie decât să i se spele picioarele, căci el este cu totul curat” şi aceasta ne arată clar ce însemnează sfinţenia practică prin spălarea zilnică pe care o lucrează Duhul Sfânt prin Cuvânt. Am spus la început că există credincioşi care confundă aceste două noţiuni: sfinţirea desăvârşită obţinută de Domnul Isus prin jertfa Lui şi sfinţenia vieţii de fiecare zi prin aplicarea Cuvântului asupra cugetelor noastre. Cei ce nu fac această distincţie, se aşează pe tărâmul legii socotind că trebuie să facă şi ei ceva sau să nu facă, nedându-şi seama că prin această atitudine, dezonorează desăvârşită lucrare de la cruce a Domnului Hristos. „Este o odihnă pentru inima care iubeşte sfinţirea, ştiind că în Hristos suntem fără aluat. Dacă n-ar fi aşa, sfinţenia ar deveni o lege pentru suflet şi o descurajare şi aceasta pentru că noţiunea adevărată de sfinţenie este denigrată”.

Sfinţenia practică nu este transmisibilă prin asocierea cu cei sfinţi, dar întinarea poate fi transmisă prin asociere (Hagai 2:12,13).

Intoarcerea la Dumnezeu este o minune de moment; creşterea in sfinţenie este a unui sfânt, este lucrarea unei vieţi.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte; şi după ce a şezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. Apoi a început să vorbească şi să-i înveţe, astfel:” Mat.5:1-2.

Când Domnul Isus şi-a deschis gura a vorbit doar vorbe drepte. Cum se întâmplă la noi? Este foarte important. Toate vorbele noastre sunt notate. Domnul Isus este credincios în ceea ce spune. Nimic nu L-a osândit. El n-a trebuit să constate cu regret niciodată: „Ar fi trebuit să spun altceva; Satana m-a ispitit să spun una sau alta.” Desigur, Satana I-a dat târcoale, dar fără rezultat.

Vedem ce schimbări mari s-au produs în viaţa ucenicilor pe vremea când erau cu Isus. Cu orice problemă se adresau lui Isus, iar Domnul Isus i-a ajutat şi i-a trimis să vestească Evanghelia şi să vindece bolnavii. Mulţi care experimentează lucruri asemănătoare ca şi ucenicii înainte de Rusalii consideră că sunt oameni deosebiţi şi uită că Domnul Isus doreşte să le ofere mult mai mult. După Rusalii ucenicii stăteau neclintiţi asemenea unei stânci. Învăţătura lor nu suna aşa: „Suntem mântuiţi cu desăvârşire pentru că Isus a purtat osânda tuturor păcatelor la cruce; dar mai trebuie să păcătuim”. Aşa mi-a vorbit un predicator: „Si noi mărturisim în adunarea noastră că suntem eliberaţi de sub osânda păcatelor şi a puterii păcatului”. Dar la urmă a vrut să-mi dea de înţeles că totuşi trebuie să mai păcătuim, nu poţi fi eliberat în totalitate. Cum poate un om să fie născut din Dumnezeu cu asemenea învăţături. Dacă ar fi aşa, aş prefera să rămân acasă în loc să predic Evanghelia, dacă Isus ne-ar fi adus doar o învăţătură şi nimic sigur. Dar El ne-a mântuit prin sângele Său şi înnoieşte totul.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

PRICINA CÂNTĂRII LUI

„Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de veselie pentru tine” Ţefania 3,17

Ce cuvânt! Dumnezeu în mijlocul poporului Său, în toată măreţia şi puterea Sa. Numai această stare de faţă a Sa ne este de ajuns să ne umple de pace şi nădejde. Comori nenumărate sunt toate strânse în Domnul nostru şi El locuieşte în biserica Sa, deci toţi ai Lui să strige de bucurie.Noi nu avem numai prezenţa Sa de faţă, ci şi legământul Său cu privire la noi prin lucrarea Sa de mântuire. „El va mântui”; El mântuieşte totdeauna: căci aceasta înseamnă numele ISUS. Să nu ne temem de nici o primejdie, căci El este puternic ca să mântuiască.Dar aceasta nu este totul; El rămâne totdeauna acelaşi. El iubeşte, rămâne statornic în iubirea Sa şi nu va înceta să iubească. Această dragoste este bucuria Sa şi pricina cântărilor Sale. Nu-i aşa că este minunat? După ce a sfârşit facerea lumii, El n-a cântat, ci a spus numai „că toate erau foarte bune”. După lucrarea de răscumpărare, Sfânta Treime a pregătit o aşa de mare bucurie care n-ar fi putut fi arătată decât printr-o cântare de biruinţă. Gândeşte-te la aceasta cu uimire. Este o cântare de nuntă pe care Isus o cântă pentru mireasa Sa. El face din ea (din mireasă) dragostea Sa, bucuria Sa, odihna Sa şi cântarea Sa. O, Doamne Isuse, fă ca dragostea Ta nespus de mare să ne înveţe să Te iubim şi să ne bucurăm în Tine, iar viaţa noastră să fie o cântare spre lauda Ta!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Şi noi dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte” Evr. 12,1.

Acei evrei credincioşi care odinioară au urmat slujbele văzute, erau în primejdia de a le obosi credinţa. Calea credinţei a adus pentru ei încercări şi chiar prigoane. De aceea era nevoie de îmbărbătare. Scriitorul epistolei le-a prezentat în faţa ochilor, oamenii credinţei care au trecut şi au biruit cu toate că nu au văzut împlinirea proorociilor. Două mari primejdii îi ameninţa: „orice piedecă şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne.” Pilda alergătorului mai este şi astăzi actuală pentru credincios căci şi el este într-o luptă continuă şi în primejdie de a fi oprit. Un alergător la concurs nu ştie altceva decât să câştige trofeul şi de aceea fuge cu toate puterile spre ţintă, în alergarea noastră spre ţintă sunt necazuri şi greutăţi. în afară de aceasta mai e şi păcatul care caută să se strecoare aşa de uşor. Inima noastră este atrasă de dorinţele ei de care nu se poate desprinde uşor, astfel încât începe o luptă cu propria inimă care iubeşte răul.Cu totul deosebit va fi lupta când ne ridicăm ochii ţintă spre Domnul Isus. Atunci intră în activitate omul nou care primeşte puterea de sus. Inclinaţiile spre Domnul se măresc şi inima se depărtează de la rău. Domnul este mărit în slăbiciunea noastră şi lupta se dă pe cale duhovnicească. De aceea haideţi să ne debarasăm de aceste două greutăţi ca să putem fugi nestingheriţi. Intreaga fiinţă trebuie să se plece, când vorbeşte Dumnezeu. Oamenii pot să-şi aibă părerile şi obiceiurile lor, dar copiii lui Dumnezeu au una din cele mai frumoase trăsături: respectul şi supunerea la orice cuvânt al Domnului.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, „ce fel de om ar trebui să fiu eu”! Frumuseţea vieţii mele sub conducerea Ta este atât de minunată şi totuşi, descopăr că eu însumi sunt atât de lipsit de mărinimie şi de bunăvoinţă. Doamne, ce voi spune?

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Atunci a căzut foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele şi pământul şi a supt şi apa care era în şanţ.» 1 ÎMPĂRAŢI 18,38

În acest pasaj îl vedem pe profetul Ilie stând în mijlocul poporului Israel pe muntele Carmel şi spunându-le: «Apropiaţi-vă de mine» (1 Imp. 18,30). Se vorbeşte mult prea puţin despre sacrificiul de pe altar şi mai mult despre focul care a venit şi a mistuit, în ciuda tuturor obstacolelor (pietre, pământ, apă), jertfa care era pe altar. Obstacolele spirituale sunt mari şi în ziua de azi: scopuri şi preocupări materialiste (simbolizate de pământ), încăpăţânare (simbolizată de pietre), slăbiciune (simbolizată de lemn). Chiar şi apa, elementul opus focului, care în cazul acesta simbolizează refuzul, nu a fost un obstacol în calea acţiunii focului, deoarece jertfa era deja acolo, pe altar. Doar când jertfa de mâncare – dăruirea de bună voie -era adusă laolaltă cu arderea de tot – adică dăruirea totală – putea rămâne pe altar. Jertfa de bunăvoie şi sacrificiul total ne leagă puternic de altarul lui Dumnezeu, după cum este scris: «Legaţi cu funii vita pentru jertfă şi aduceţi-o până la coarnele altarului!» (Psalm 118,27). Să ne ajute Dumnezeu ca doar în modul acesta să fim şi să rămânem legaţi de El!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„Rămâneţi dar tari, şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei.” Galateni 5:1

Aceasta libertate ne dă acces liber la cartea cerului — Biblia. Iată un pasaj ales pentru tine, credinciosule: „când vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine” (Isaia 443:2). Ai acces liber la aceasta. Iată altul: „pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine” (Isaia 54:10). Ai acces liber şi la aceasta. Eşti un oaspete binevenit la masa făgăduinţelor. Scriptura este o comoară infinită de depozite ale harului. Ea este banca cerului; poţi să scoţi cât vrei din ea, fără permisiune sau piedici. Vino în credinţă, şi eşti binevenit la toate binecuvântările legământului. Nu există nici o făgăduinţă în Cuvânt care să nu se împlinească. In adâncurile încercărilor, libertatea aceasta te va mângâia. Prin valuri de durere, te va înveseli. In mijlocul necazurilor, te va încuraja. Aceasta este dovada dragostei Tatălui tău. Eşti liber să beneficiezi de ea oricând. Ai acces liber şi la tronul harului. Este privilegiul credinciosului să aibă acces tot timpul la Tatăl ceresc. Oricare ar fi dorinţele, greutăţile şi nevoile noastre, avem libertatea de a le aduce înaintea Lui. Nu contează cât de mult am păcătuit; putem să cerem şi să aşteptăm iertare. Nu contează cât de bogaţi sau de săraci suntem, putem să cerem împlinirea făgăduinţei şi El se va îngriji de toate nevoile noastre. Avem permisiunea de a ne apropia oricând de tronul Său — în ceasurile întunecate ale nopţii sau în căldura arzătoare a amiezii. Exercită-ţi drepturile, credinciosule, şi trăieşte conform privilegiilor tale. Ai dreptul la toate comorile lui Isus: înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare. Nu contează cât de multe nevoi ai, fiindcă există destule rezerve în Christos, şi toate sunt pentru tine! O, ce mare este libertatea ta -libertate de la condamnare, libertate pentru făgăduinţe, libertate spre tronul harului, şi, în cele din urmă, libertatea de a intra in cer!

Seara

„Pentru copilul acesta mă rugam.” 1 Samuel 1:27

Sufletele devotate sunt încântate să-şi amintească de îndurările pe care le-au obţinut ca răspuns la rugăciune, fiindcă pot vedea dragostea specială a lui Dumnezeu în ele. Când ne putem numi binecuvântările Samuel, acest „cerut de la Dumnezeu”, le vom iubi aşa cum Ana îşi iubea copilul. Soţul Anei avea o altă nevastă, Penina, care avea mulţi copii. Totuşi, copiii ei veniseră ca o binecuvântare normală, necerută în rugăciune. Copilul dăruit de cer Anei era mult mai iubit, fiindcă era rodul cererilor ei fierbinţi. Cupa rugăciunii toarnă dulceaţă în leacul pe care îl aduce. Când ne rugăm pentru convertirea copiilor noştri, este o dublă binecuvântare să-i vedem mântuiţi, fiindcă ne vedem rugăciunile împlinite în ei! Este chiar mai bine să ne bucurăm de copiii noştri ca rod al mijlocirii, decât ca rod al trupurilor noastre. L-am căutat pe Domnul pentru „darurile cele mai bune” (1 Corinteni 12:31)? Când vor veni la noi, vor fi înfăşurate în haina de aur a credincioşiei şi adevărului lui Dumnezeu, şi astfel vor fi de două ori mai preţioase. Ne-am rugat pentru succes în lucrarea Domnului? Cât de fericită este bunăstarea care vine pe aripile rugăciunii! Este întotdeauna mai bine să primeşti binecuvântări în casă într-un fel legitim — prin uşa rugăciunii. Atunci poţi fi sigur că sunt binecuvântări, şi nu ispite. Chiar dacă nu primim un răspuns rapid la rugăciune, binecuvântarea este mult mai mare din cauza întârzierii. Când era copil, Isus a fost pierdut de Maria, care L-a iubit şi mai mult când L-a găsit (vezi Luca 2:42-51). Noi trebuie să îi oferim lui Dumnezeu ceea ce câştigăm prin rugăciune, aşa cum a făcut Ana cu SamueL Darul a venit din cer; să îl înapoiem deci cerului. Rugăciunea l-a adus, şi recunoştinţa l-a cântat. Acum, evlavia trebuie să-l consacre. Va fi o ocazie specială în care ne spunem: „Iţi dau înapoi ceea ce este al Tău” (vezi 1 Cronici 29:14). Cititorule, rugăciunea te înviorează sau te oboseşte? Ce face pentru tine?

IZVOARE IN DEŞERT

„Tatăl Meu este vierul.” (Ioan 15:1)

Este o mângâiere să te gândeşti că necazul, în oricare formă ar veni la noi, este un mesager ceresc care ne aduce ceva de la Dumnezeu. Pe din afară poate părea dureros sau chiar distructiv, dar înăuntru lucrarea lui spirituală aduce binecuvântări. Multe din cele mai bogate binecuvântări pe care le-am moştenit sunt rodul necazurilor şi al suferinţelor. Să nu uităm niciodată că răscumpărarea, cea mai mare binecuvântare a lumii, este rodul celei mai mari suferinţe din lume. Şi ori de câte ori vine un timp de curăţire profundă şi cuţitul taie adânc şi durerea este mare, ce mângâiere inexprimabilă este să ştii că: „Tatăl Meu este vierul”.John Vincent, un episcop metodist de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea şi un lider al mişcării şcolilor duminicale în America, a povestit odată că era într-o seră mare unde ciorchinii de struguri delicioşi atârnau de fiecare parte. Proprietarul serei i-a spus: „Când noul viticultor a venit aici, a spus că nu va lucra via dacă nu o poate tăia complet până la tulpină. I-am dat voie să facă aşa, şi n-am avut nici un strugure timp de doi ani, dar acum iată rezultatul”.Există o simbolistică foarte bogată în această relatare despre procesul de curăţire, când este aplicat la viaţa creştină. Curăţirea pare să fie distrugerea viei, iar viticultorul îţi face impresia că a tăiat tot. Totuşi el vede viitorul şi ştie că rezultatul final va fi îmbogăţirea vieţii viei, şi o mai mare abundenţă de fructe.Sunt multe binecuvântări pe care nu le vom primi niciodată dacă nu suntem gata să plătim preţul durerii, căci cărarea suferinţei este singura cale de a ajunge la ele. J. R. Miller

Am mers o milă cu Plăcerea,

    Ea a sporovăit tot drumul;

Dar nu m-a lăsat cu nimic mai înţelept

    După tot ce a avut de spus.

Am mers o milă cu Nenorocirea,

    Şi ea n-a spus nici un cuvânt;

Dar o, câte lucruri am învăţat de la ea

    Când nenorocirea mergea cu mine.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 17.1-11

    Pentru a-l conştientiza pe om de starea lui de păcătos înveterat (înrădăcinat), Dumnezeu foloseşte în Cuvântul Său limbaje dintre cele mai diferite: exemplul poporului Israel şi al falimentului său moral; legea Sa sfântă, viaţa perfectă a Domnului Hristos pe pământ (care, prin contrast, scoate în evidenţă răutatea omului), precum şi declaraţii directe şi de necombătut, ca cele pe care le întâlnim aici. Versetul 9 afirmă că inima omului este totalmente perversă şi incorigibilă, „nespus de înşelătoare şi fără nicio speranţă de vindecare”. Ce sentinţă care trebuie să ni se întipărească pentru totdeauna în minte! Suntem puşi în gardă să nu acordăm nici cea mai mică încredere acestei sărmane inimi, fie că este vorba de a noastră, fie de a altcuiva, pentru a nu mai suferi atât de multe dezamăgiri; şi totodată suntem îndemnaţi să experimentăm v. 7, cu toate urmările fericite care decurg din aceasta: „Binecuvântat este omul care se încrede în Domnul” (comp. v. 8 cu Psalmul 1.3). Adăpându-se din izvorul inepuizabil, un astfel de om nu va suferi nici de căldură, nici de sete: nu le va simţi deloc; „înrădăcinat în El” (Coloseni 2.7), nu se teme şi nu încetează să aducă rod pentru Dumnezeu. El împlineşte, în adevăr, condiţia enunţată de Domnul Isus: „Cine rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce mult rod; pentru că, fără Mine, nu puteţi face nimic” (Ioan 15.5).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Timotei 4:1-8

„GATA DE PLECARE”

„…clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea…” 2 Timotei 4:6, 7

Apostolul Pavel putea să stea faţă în faţă cu clipa plecării din această viaţă cu încredere, deoarece era gata să se întâlnească cu Domnul.

Un alt om, cu numele Pavel, un prieten de-al meu de mulţi ani de zile, care este acum acasă la Domnul, a avut aceeaşi încredere. Într-o scrisoare pe care mi-a scris-o soţia lui, Ethel, ea spunea: „Când Pavel şi cu mine ne-am mutat în această localitate, ni s-a recomandat un doctor foarte bun. Prima dată când am mers la el, Pavel i-a spus: Domnule doctor, ne-aţi pus multe întrebări azi. Eu aş vrea să vă pun numai una singură. Sunteţi sigur că sunteţi mântuit? După ce a încercat să ocolească răspunsul, doctorul a admis că nu era. Astfel că Pavel l-a întrebat: „Ce ar fi să-mi daţi voie să vă arăt din Biblie cum puteţi avea această siguranţă?

Doctorul i-a răspunseră voi gândi la aceasta. Am părăsit cabinetul doctorului, dar de fiecare dată când mergeam la el, Pavel vorbea cu el despre mântuire. După doi ani, doctorul i-a spus, în sfârşit: Bine, arată-mi cum pot să ştiu că voi merge în cer. Era acum serios. Ultima data când l-am văzut pe doctor, mi-a spus: „Pavel este singurul om interesat de sufletul meu”. Nu este de mirare că atunci când iubitul soţ al lui Ethel a murit, acelaşi doctor a scris pe certificatul său de deces cuvintele: „Gata de plecare”. Prietenul meu, Pavel, şi-a pus întreaga încredere în Domnul nostru Isus Cristos. A fost un slujitor credincios lui Dumnezeu – lucru care i-a dat siguranţa intrării în gloria cerească. Da, el a fost gata de plecare. Dar tu? R.W.D.

Nu ştim cât ne-a mai rămas

Din firul scurt, al vieţii ghem.

Să trăim precum ăst ceas

Este singurul ce-l mai avem.    – D.J.D.

Nu aştepta până la ceasul al 12-lea pentru a-ţi pune casa-n rânduiată – poţi muri la 10:30

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„În timpul acela vor numi Ierusalimul: tronul Domnului; și toate națiunile se vor aduna la el, la Ierusalim, pentru Numele Domnului.”  Ieremia 3.17

Este foarte limpede că nu a existat încă o împlinire a acestor binecuvântări de ordin național. Ele sunt încă viitoare. Ceea ce sa întâmplat după captivitatea babiloniană a fost întoarcerea unui mic număr de iudei, împreună cu încă și mai puțini israeliți.

Aici, dimpotrivă, profetul vorbește despre o stare care depășește tot ceea ce ei cunoscuseră chiar și sub cei mai binecuvântați împărați. O împlinire a acestor cuvinte în timpul creștinătății este cu totul exclusă. „În timpul acela vor numi Ierusalimul: tronul Domnului”. Aceasta nu este evanghelie. Evanghelia nu este tronul Domnului. Tronul Domnului înseamnă puterea guvernamentală a lui Iahve peste întreg pământul.

Ieremia prezintă această făgăduință, iar Zaharia, în capitolul 14 al cărții sale, ne arată și el în mod distinct caracterul acestui tron. Singurul care are dreptul de a ședea pe el, Domnul Isus, Își va avea Împărăția pe pământ, Ierusalimul va fi centrul ei, iar națiunile vor forma sfera ei. În același timp, Domnul Isus va împărăți cerurile, iar noul Ierusalim va fi metropola lor. Cetatea cerească va fi centrul în gloria de sus, în timp ce Ierusalimul pământesc va fi centrul pe pământ.

Vedem astfel că particularitatea acelui timp glorios va fi că cerurile și pământul vor fi așezate sub domnia lui Hristos. El va fi Capul tuturor lucrurilor cerești și pământești, Adunarea va domni cu El în cer, iar poporul Israel va fi sediul domniei Sale pe pământ. Iată ce avem descris în acest pasaj din Ieremia. Pământul este întotdeauna marele subiect al profeției Vechiului Testament, însă Noul Testament ne arată că și cerurile vor fi puse sub domnia lui Hristos. W. Kelly

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Mari sunt lucrările Domnului, cercetate de toți cei ce le iubesc” Psalmul 111.2

Credincioșia unui câine

În mica stație de cale ferată din Port Benton (Anglia), se află un monument deosebit ridicat în memoria lui Old Shep – câinele ciobanului Tony din localitate. Tony trăia în singurătatea dealurilor de lângă Port Benton cu oile sale și cu câinele său ciobănesc. Tony avea un suflet bun și un fel deosebit de a se comporta cu câinele său. Fiind suferind, boala lui Tony, cu timpul, s-a agravat, încât nu a mai putut rezista în coliba sa de pe deal și a trebuit să caute să-și rezolve problemele sale de sănătate. Astfel, într-o zi, Tony a urcat în trenul care l-a dus departe de locurile și animalele sale îndrăgite. Câinele său credincios a fost prezent la gară în ziua plecării lui. Câinele a privit cu atenție mișcarea trenului urmărindu-l până departe în zare. Apoi s-a așezat în același loc, în poziția de odihnă, așteptând reîntoarcerea stăpânului său. Câinele nu avea de unde să știe că stăpânul său era plecat pentru totdeauna, întrucât boala sa fusese prea gravă pentru a fi vindecată. Au trecut zile în șir, dar câinele aștepta în continuare. Șeful de gară a încercat de câteva ori să-l ducă în sala de așteptare, dar câinele era hotărât să rămână doar acolo de unde putea să vadă fiecare tren care trecea prin stație. Șeful gării i-a adus de mâncare acolo pe peronul gării, unde stătea câinele credincios stăpânului său. Toată vara și toată iarna, câinele nu s-a mișcat din locul său.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

DEPENDENȚA DE DUMNEZEU

„Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.”  (2 Corinteni 12:9)

     Piedicile, obstacolele şi barierele sunt darurile lui Dumnezeu pentru persoanele individualiste.  Chiar dacă El nu te va lăsa să-ţi foloseşti slăbiciunea ca pe o ancoră sau ca pe o portiţă de scăpare, Dumnezeu va face ca slăbiciunea să te ţină într-o relaţie de dependenţă de El. Pavel a scris:  „mi-a fost pus un ţepuş… să mă împiedice să mă îngâmf.” (v. 7). De ce ar vrea Dumnezeu să nu scapi de limitările tale? Pentru a te face de ruşine? Nu, ci pentru a-ţi lua de la El puterea pentru a împlini voia Sa. Intenţia Lui este să crească, și nu să se diminueze nevoia ta de Dumnezeu. Poate următoarea ilustraţie îţi va fi de ajutor: Imaginează-ţi patru inele de oţel, patru zale… Primul poate ţine patruzeci de kilograme, al doilea treizeci, al treilea douăzeci, iar al patrulea zece kilograme. Legate împreună, care este cea mai mare greutate la care rezistă lanţul? O sută de kilograme, ar zice cineva… Nu! Lanţul are numai rezistenţa celui mai slab inel, deci răspunsul este: zece kilograme! La fel este şi cu noi: rezistenţa noastră este proporţională cu domeniul în care suntem cei mai slabi. De aceea uneori încercăm să ne scuzăm sau refuzăm să ținem seama de slăbiciunile noastre. Însă lucrul acesta este periculos, întrucât, când te bazezi pe propriile tale forţe, ai parte de puţine victorii şi răsplătiri şi ajungi să crezi că poţi înfrunta orice de unul singur. Din cauză că Pavel a fost atât de genial, Dumnezeu a îngăduit circumstanţe dificile în viaţa lui, care l-au ţinut pe genunchi și l-au făcut să-şi ducă traiul în dependenţă totală față de El. După ce s-a rugat de mai multe ori ca Dumnezeu să-i înlăture slăbiciunea, Pavel a ajuns, în cele din urmă, în punctul în care a putut spune: „Mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.” (v. 9) Aşadar, trăieşte-ţi viaţa în dependenţă de Dumnezeu!

18 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Ispitirea Lui şi ispitirea noastră

„Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care in toate lucrurile a fost ispitit ca si noi. Dar fără păcat.” Evrei 4:15

Până când nu ne naştem din nou, singurul fel de ispită pe care o înţelegem este cea menţionată de Iacov: „Fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuşi şi momit”. Dar, prin regenerare, suntem ridicaţi într-o altă sferă, unde avem de făcut faţă altor ispite, de exemplu, ispite ca cele cu care S-a confruntat Domnul. Ispitele lui Isus nu găsesc ecou în noi, ele nu sunt specifice naturii noastre umane. Ispitele Domnului nostru şi ale noastre se află în sfere diferite până când nu ne naştem din nou şi devenim fraţii Lui. Ispitele lui Isus nu sunt cele ale omului, ci sunt ispitele lui Dumnezeu ca Om. Prin regenerare Fiul lui Dumnezeu ia chip în noi şi, în viaţa noastră fizică. El are acelaşi cadru pe care l-a avut când era pe pământ Satan nu ne ispiteşte ca să facem lucruri rele; el ne ispiteşte pentru a ne face să pierdem ceea ce am primit prin regenerare, adică posibilitatea de a avea valoare înaintea lui Dumnezeu. El nu caută să ne ispitească să păcătuim, ci caută să ne schimbe perspectiva; şi numai Duhul lui Dumnezeu poate detecta aceasta ca fiind o ispită a diavolului.

Ispita înseamnă încercarea ataşamentului faţă de posesiunile spirituale de către o putere străină. Asta explică ispitirea Domnului nostru. După ce Isus, prin botezul Lui, a acceptat misiunea de a purta păcatele lumii, a fost imediat pus de Duhul în „maşina de testat”‘ a diavolului. Dar El n-a obosit; a trecut prin ispită „fără păcat” şi Şi-a păstrat intacte posesiunile Sale spirituale.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Pentru că de orişicine se va ruşina de Mine şi de Cuvintele Mele în acest neam adulter şi păcătos, Se va ruşina şi Fiul Omului când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.” MARCU 8:38

Cuvintele acestea sânt printre cele mai solemne pe care le-a pronunţat Domnul nostru. El declară că este posibil ca cel credincios, chiar ucenicul Său, să-i fie ruşine de El şi de cuvintele Lui. Se poate întâmpla ca, deşi purtând Numele Lui şi pretinzând a crede în lucrarea de la cruce, să refuzăm să ne asumăm răspunderea pe care o implică faptul acesta, fiindu-ne teamă să ne identificăm în totul cu El înaintea lumii sau în Biserică.Cauza lui Dumnezeu poate fi combătută de un potentat ca Faraon; ea poate fi atacată de un om de stat ca Haman; dar, vai, ea poate fi trădată şi din lăuntru de un ucenic „care a devenit vânzător”, căruia îi este ruşine de Domnul Hristos, ruşine de a se compromite (la serviciu) pentru cauza Sa şi are o reţinere de a apăra Cuvântul Său în public sau în Biserică. Când ne păstrăm înfăţişarea de credincios şi biata noastră viaţă religioasă liniştită, fugind de ocară şi de lupta pentru cauza Sa, să fim siguri că asta însemnează că ne este ruşine de Domnul Hristos. Atunci am părăsit tărâmul crucii, tărâmul dăruirii adevărate şi totale de sine. În felul acesta viaţa continuă cu aparenta linişte exterioară dar cu mizeriile şi nimicnicia lăuntrică; de aici înainte suntem ucenici care trădează pe Domnul lor.

Totuşi El cunoaşte orice lucru şi este scris că El va da fiecăruia după faptele lui. În momentul întoarcerii Sale pe pământ, slava şi măreţia Sa vor străluci şi vor umple universul de splendoarea lor. În faţa mulţimii cereşti de îngeri, în prezenţa mulţimii de oameni de pe pământ cuprinşi de panică, Domnul Se va opri, pentru fiecare, în acel moment suprem, să poată să-L vadă că şi Lui fi este ruşine de „…ai Săi…”, de cei cărora le-a fost ruşine de El când El a fost lepădat. Dacă Petru după lepădarea lui, n-a putut suporta privirea Domnului, ce va fi cu „…ai Săi…” care L-au tăgăduit? Ce vom fi atunci depinde de ce facem astăzi din viaţa noastră, din mărturia noastră în mijlocul acestei generaţii stricate în care trăim.

Dumnezeu să ne trezească la realitate, căci acum putem să renunţăm la noi înşine, să ne ruşinăm nu de El ci de noi înşine, să renunţăm la pretenţiile şi închipuirile pe care le avem, şi să acceptăm crucea cu tot ce însemnează ea: lepădare de sine, dispreţ, ruşine, suferinţă, moarte şi să mergem pe urmele Lui consacrându-ne restul vieţii cauzei Lui şi a Evangheliei.

„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.” (Mat. 16:24)

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Noi ştim că legea este bună dacă cineva o întrebuinţează bine”.

1 Timotei 1:8.

Eu mă bucur de lege pentru că prin ea putem recunoaşte starea noastră păcătoasă, pierdută şi ne conduce la Isus; legea este deci îndrumătorul nostru spre Hristos. Prin credinţă în Domnul Isus suntem îndreptăţiţi şi ştim că Legea nu este împotriva celor drepţi ci împotriva nelegiuiţilor, a celor fără Dumnezeu şi păcătoşi, a tuturor acelora care se împotrivesc învăţăturii sănătoase. Legea judecă şi cei care o încalcă au parte de blestem. Aceştia sunt aceia, care nu cred cu adevărat în Domnul Isus, ci doar cu vorba. Ei fac parte dintre cei neascultători, fără Dumnezeu şi păcătoşi. Conform Scripturii cei care rămân în păcatele lor nu vor avea parte de mântuire căci nu sunt sfinţi şi nici duhovniceşti. Scriptura nu-i mai numeşte pe copiii lui Dumnezeu păcătoşi niciodată, şi apostolul Pavel ne spune în Rom.5:8: „Dar Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.” Se poate că un copil a lui Dumnezeu să mai greşească sau să cadă în ispită. Dar datorită acestui fapt el nu este numit de Scriptură: păcătos. Există numai păcătoşi şi îndreptăţiţi şi altă categorie nu este pe pământ. Păcătoşii mor în păcatele lor dacă nu primesc mântuirea prin har, iar cei drepţi moştenesc Împărăţia cerurilor. Vedem în versetul 9 şi în toată Scriptura, căci cei neascultători nu moştenesc împărăţia cerurilor. „Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire, este neprihănit, cum El însuşi este neprihănit.”(I Ioan 3:7). Isus a venit ca să distrugă lucrările Satanei şi pentru ca noi să avem viaţă din belşug Și prin cunoaşterea puterii Sale Dumnezeieşti ne-au fost dăruite toate lucrurile pentru a umbla într-un chip vrednic de Dumnezeu.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

SIGURANŢĂ DEPLINĂ

„Despre Beniamin a zis: „El este prea iubitul Domnului. El va locui la adăpost lângă Dânsul. Domnul îl va ocroti totdeauna, şi se va odihni între umerii Lui”.” Deuteronom 33.12

Nimic nu dă o siguranţă mai mare decât a rămâne cât mai aproape de Dumnezeu. Domnul nu poate să dea prea iubiţilor Săi un loc mai sigur decât acesta. Îngăduie-mi, Mântuitorul meu, să rămân necurmat la umbra Ta, la coasta Ta străpunsă. Aş vrea sa mă apropii totdeauna mai mult de Tine şi, când voi fi în totul cu Tine, să rămân aşa totdeauna. Cât de bine ştie El să-i acopere pe aceia pe care i-a ales. Nu un acoperiş ridicat, nici o întăritură împotriva focului, nici aripa unui înger, ci însuşi Dumnezeu este acela care ne adăposteşte. Atunci nimic nu poate să ne atingă. Dumnezeu ne apără în fiecare zi şi pentru tot timpul cât dăinuieşte El. Doamne, vreau să rămân necurmat sub acoperişul dragostei Tale, sub steagul atotputerniciei Tale.

A treia făgăduinţă se referă la faptul că Domnul va înfiinţa templul Său pe munţii lui Beniamin, unde El Se va ocupa de ai Săi, gata să ia pe umerii Săi poverile lor, sau mai bine zis că vom fi purtaţi pe umerii lui Dumnezeu. În toate felurile vedem că Domnul este sprijinul şi puterea poporului Său.Doamne, fa-mă să folosesc neîncetat ajutorul Tău, şi puterea braţului Tău îmi va fi de ajuns.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Iată, ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună!”

Ps. 133,1.

Dacă am avut clipe intime de comuniune cu Domnul Hristos şi cu fraţii atunci versetul de mai sus este foarte măreţ. Noi primim binecuvântările dacă suntem în strânsă legătură frăţească şi trăim în pace unii cu alţii. Dacă nu se găsesc aceste lucruri la noi nu ne putem aştepta ca Domnul să ne binecuvinteze. în astfel de momente avem numai pierderi de înregistrat de aceea avem dorinţa de a scoate în relief versetul citat mai sus. Dacă dăruim locul care se cuvine Domnului Isus noi vom locui în plăcere şi în fericire laolaltă. El trebuie să fie centrul vieţii noastre a fiecărui creştin în parte dar şi centrul Adunării Sale. Intenţia Duhului Sfânt este de a ridica ochii noştri spre Persoana măreaţă a Domnului. In vremurile din urmă a harului, duşmanul luptă cu toate puterile pentru a distruge pacea între sfinţii şi prea iubiţii Tatălui. Adesea lucrurile mici au făcut ravagii mari. „Prindeţi-ne.. .vul pile mici care strică viile.” (Cânt. Cânt. 2.15). Mulţumim Domnului pentru pacea din ţară şi pentru libertatea care o avem. Dar această stare o foloseşte vrăjmaşul pentru operaţiuni distructive în rândul credincioşilor. În timpul prigoanei, şi în necazuri credincioşii se alipesc mai mult de Domnul lor şi ţin mai mult laolal tă, dar în timpul bunei stări duşmanul are o acţiune uşoară pen tru a aduce dezbinări şi împotriviri în sânul credincioşilor. Noi putem vorbi foarte bine despre legătura frăţească. Dar să ne ferim ca aceasta să devină o formă exterioară. Aceasta duce la formalism şi la desfinţarea unei lucrări sfinte. Noi beneficiem de această legătură plăcută şi dulce împreună cu fraţii în măsura cum ştim să ne păzim şi în modul cum vom veghea în apropierea Domnului.

E de plâns să vezi că atâţia merg pe drumul bătătorit al căii largi a unui creştinism de nume nearătând deloc trăsăturile iubirii sau ale sfinţeniei în purtarea lor. Să fugim de o astfel de mărturisire lumească!

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, pentru Colegiu mă rog: umple-l azi cu prezenţa şi mântuirea Ta din sala cea mai de sus până la subsol. Binecuvântează cu vigoare şi cu forţă pe plan mental şi spiritual.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Lucrul acesta nu se va face face prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu.» ZAHARIA 4,6

Întreaga Biblie este plină de exemplele oamenilor care s-au umilit, au renunţat la ei înşişi şi, de dragul lui Dumnezeu au fost gata să se sacrifice. Dacă vrei să rămâi fierbinte în dragostea lui Dumnezeu, atunci renunţă la tine însuţi! «Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Cristos Isus» (Filip. 2,5). Focul Duhului Sfânt începe să lumineze, să ardă, să încălzească imediat ce un păcătos se smereşte. Samson, un personaj foarte cunoscut din Vechiul Testament, este un exemplu elocvent în acest sens. În mijlocul batjocurilor duşmanilor, Samson s-a smerit şi, în Judecători 16,28 auzim strigătul său de pocăinţă: «Doamne, Dumnezeule! Adu-ţi aminte de mine, Te rog, Dumnezeule, dă-mi putere numai de data aceasta». Prin această rugăciune scurtă Samson şi-a recunoscut neputinţa şi eşecul, povara grea a păcatelor sale. Şi iată că, prin umilinţă, el ne duce cu gândul la Mielul divin care a biruit moartea. Victoria lui Dumnezeu prin Samson a fost posibilă doar când acesta a renunţat în pocăinţă şi la ultima fărâmă de mândrie, de «eu». Aceasta ascultare în renunţare, exprimată în cazul lui Samson în mod profetic, este cea care face ca focul Duhului Sfânt să ardă cu putere.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„Dacă trăim în Duhul, să şi umblăm prin Duhul.” Galateni 5:25

Cele mai importante două lucruri din religia noastră sfântă sunt trăirea prin credinţă şi umblarea în credinţă. Cel care le înţelege corect nu este departe de a fi expert în practicarea teologiei, fiindcă ele sunt puncte vitale pentru un creştin. Nu o să găseşti niciodată credinţă adevărată fără evlavie adevărată; pe de altă parte, nu vei găsi niciodată o viaţă sfântă care să nu se „întemeieze pe credinţa vie, bazată pe neprihănirea lui Christos. Vai de cei care caută să aibă una fără cealaltă! Sunt unii care cultivă credinţa şi uită sfinţenia; ei pot să fie tari în ortodoxie, dar vor primi o mare condamnare, pentru că „înabuşă adevărul în nelegiuirea lor” (Romani 1:18). Sunt alţii care se luptă pentru sfinţirea vieţii, dar leapădă credinţa, ca fariseii din vechime, despre care învăţătorul a spus că sunt morminte văruite. Noi trebuie să avem credinţă, fiindcă ea este temelia; trebuie să avem sfinţenia vieţii, fiindcă aceasta este suprastructura. La ce îi foloseşte temelia unei clădiri unui om prins de furtună? Poate să se ascundă în ea? Are nevoie de o casă care să-l acopere, dar şi de o temelie pentru casă. Noi avem nevoie de clădirea vieţii spirituale dacă vrem să avem mângâiere în ziua îndoielii. Dar nu căutaţi să trăiţi o viaţă sfântă fără credinţă, fiindcă aceasta înseamnă să ridici o casă care nu-şi permite să te adăposteşti tot timpul în ea, pentru că nu are temelia pe stâncă. Puneţi împreună credinţa şi viaţa sfântă, şi, ca două picioare ale unui pod, ele vor face evlavia să reziste. Ca lumina şi căldura, care vin de la acelaşi soare, sunt pline amândouă de binecuvântări. Asemeni celor doi stâlpi din templu, sunt înălţate pentru slavă şi pentru frumuseţe. Ele sunt două şuvoaie din fântâna harului, două lămpi cu foc sfânt, doi măslini udaţi de grija cerului. O Doamne, dă-ne viaţă lăuntrică astăzi, şi ea se va descoperi spre slava Ta.

Seara

„Şi ele vin după Mine.” loan 10:27

Noi trebuie să-l urmam pe Domnul fără şovăire, aşa cum îşi urmează oile păstorul, fiindcă El are dreptul să ne conducă unde îi place. Noi nu suntem ai noştri; noi suntem „cumpăraţi cu un preţ” (1 Corinteni 6:20). De aceea, să recunoaştem drepturile sângelui răscumpărător. Soldaţii îşi urmează căpitanul, şi slujitorul îşi ascultă stăpânul. Noi nu suntem sinceri profesiunii noastre de credinţă ca urmaşi ai lui Christos, dacă punem la îndoială poruncile Domnului şi Conducătorului nostru. Supunerea este datoria noastră; curiozitatea este nebunia noastră. Domnul poate să ne spună adesea, aşa cum i-a spus lui Petru: „ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!” (loan 21:22). Oriunde ne-ar conduce Isus, El merge înaintea noastră. Chiar dacă nu ştim unde mergem, ştim cu cine mergem. Cu un asemenea Tovarăş, nu avem de ce să ne temem de primejdiile drumului Călătoria poate fi lungă, dar „braţul Său veşnic” (Deuteronom 33:27) ne va purta până la sfârşit Prezenţa lui Isus este asigurarea mântuirii veşnice. Fiindcă El trăieşte, vom trăi şi noi. Noi trebuie să-L urmăm pe Christos în simplitate şi credinţă, fiindcă toate cărările pe care ne duce El se termină în slavă şi nemurire. Este adevărat că nu sunt cărări uşoare. S-ar putea ca ele să fie acoperite cu spinii încercărilor, dar ne conduc la „cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu” (Evrei 11:10). „Toate cărările Domnului sunt îndurare şi credincioşie, pentru cei ce păzesc legământul şi poruncile Lui” (Psalmi 25;10). Să ne punem toată încrederea în Domnul. Ştim că, în bogăţie sau necaz, în boală sau sănătate, în popularitate sau dispreţ, scopul Său se va împlini întotdeauna. Acest scop va fi binele desăvârşit pentru orice moştenitor al harului. Vom vedea că este bine să mergem pe culme cu Isus. Când ploaia şi zăpada ne bat în faţă, dragostea Lui ne va face mai binecuvântaţi decât cei care stau acasă în faţa focului lumii. In gura leilor sau în ghearele leopardului, te vom urma, Prea Iubitul nostru. Scump Isus, condu-ne, şi noi vom alerga după Tine,

IZVOARE IN DEŞERT

„Când nu este nici o descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu.” (Proverbe 29:18)

Este vital să-L aştepţi pe Dumnezeu dacă vrei să-L vezi şi să primeşti o viziune de la El. Şi perioada de timp petrecută înaintea Lui este de asemenea critică, pentru că inimile noastre sunt ca filmul unui fotograf – cu cât este expus mai mult, cu atât este mai adânc impresionat. Pentru ca viziunea lui Dumnezeu să fie imprimată pe inima noastră, trebuie să stăm în linişte la picioarele Lui destul de mult timp. Adu-ţi aminte că suprafaţa tulburată a unui lac nu poate reflecta o imagine.Da, viaţa noastră trebuie să fie liniştită şi plină de pace dacă vrem să-L vedem pe Dumnezeu. Şi viziunea pe care o vom vedea de la El are puterea să afecteze vieţile noastre în acelaşi fel în care un minunat apus de soare aduce pace unei inimi tulburate. Vederea lui Dumnezeu transformă întotdeauna viaţa umană.Iacov „a trecut vadul Iabocului” (Geneza 32:22), L-a văzut pe Dumnezeu şi a devenit Israel. Vederea unei viziuni a lui Dumnezeu l-a transformat pe Ghedeon dintr-un laş într-un luptător curajos. Şi Toma, după ce L-a văzut pe Domnul Hristos, a fost schimbat dintr-un om neîncrezător care-L urma pe Domnul într-un ucenic loial, devotat.Oamenii din timpurile Bibliei au avut de asemenea viziuni ale lui Dumnezeu. William Carey, un misionar pionier englez din secolul al XVIII-lea care este considerat de unii părintele misiunii moderne, L-a văzut pe Dumnezeu şi a lăsat scaunul cizmarului ca să plece în India. David Livingstone L-a văzut pe Dumnezeu şi a lăsat totul în urmă în Anglia ca să devină misionar şi explorator, urmându-L pe Domnul prin cele mai dese jungle ale Africii în secolul al XIX-lea. Şi sunt efectiv mii de oameni care au avut viziuni ale lui Dumnezeu şi astăzi Îi slujesc în cele mai îndepărtate părţi ale pământului, căutând evanghelizarea oportună a celor pierduţi. Dr. Pardington

Este foarte neobişnuit să existe linişte deplină într-un suflet, pentru că Dumnezeu aproape în permanenţă ne şopteşte ceva. Şi ori de câte ori sunetele lumii descresc în sufletul nostru, auzim ce ne şopteşte Dumnezeu. Da, El continuă să ne şoptească, dar deseori nu-L auzim din cauza zgomotului şi a distracţiilor provocate de paşii grăbiţi ai vieţii noastre. Frederick William Faber

Vorbeşte, Doamne, în această linişte,

    Căci eu Te aştept;

Linişteşte-mi inima ca să asculte

    În nădejde.

Vorbeşte, o, Stăpâne binecuvântat,

    În această oră liniştită;

Lasă-mă să-Ţi văd faţa, Doamne,

    Să simt atingerea puterii Tale.

Căci cuvintele pe care le spui Tu,

    „Sunt viaţă”, în adevăr;

Pâine vie din cer,

    Hrăneşte acum duhul meu!

Vorbeşte, căci robul Tău ascultă!

    Nu tăcea, Doamne;

Sufletul meu pe Tine Te aşteaptă

    Pentru cuvântul Tău dătător de viaţă!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 16.1-21

    Pentru că avea preţ înaintea Domnului, Ieremia a fost invitat să se ţină departe de tot ceea ce era fără preţ (cap. 15.19), cu alte cuvinte, de acel popor rău. Este cu neputinţă să te amesteci cu răul şi, în acelaşi timp, să mărturiseşti împotriva celor care-1 practică. Dumnezeu nu i-a permis acestui tânăr nici măcar să-şi întemeieze o familie într-un astfel de loc, tocmai pentru a arăta mai bine că nu putea avea locuinţă durabilă în Ierusalimul ameninţat de judecată. Mai mult – şi aceasta ne vorbeşte tuturor – Ieremia trebuia, ca un adevărat nazireu, să se abţină de la toate ospeţele şi sărbătorile unui popor condamnat. Aceasta însă nu este o privaţiune grea pentru cineva care îşi găseşte bucuria în Cuvântul lui Dumnezeu (cap. 15.16). Cu cât Domnul şi Cuvântul Lui vor fi mai mult fericirea noastră, cu atât mai puţin vom dori să gustăm plăcerile înşelătoare pe care lumea ni le poate oferi.

Versetele 10-21 menţionează pedeapsa Domnului asupra poporului Său, motivul acestei pedepse, precum şi promisiunea unei restaurări viitoare (v. 15). Puternica intervenţie a Domnului prin „pescari” şi „vânători”, pentru a-i aduce înapoi pe fiii lui Israel, va avea ca efect faptul că El va fi recunoscut şi de către naţiuni (v. 19).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Timotei 1:1-7

INFLUENTA VIEŢII TALE ASUPRA ALTORA

„Imi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta, Lois” 2 Timotei 1:5

Tânărul Timotei a beneficiat de influenţa evlavioasă a bunicii şi a mamei care i-au modelat o „credinţă neprefăcută” şi i-au dat cunoştinţele Scripturii (2 Timotei 3:15). A fost de asemenea, afectat profund de viaţa, învăţăturile şi încurajările apostolului Pavel. Chiar şi după ce au murit cu toţii, influenţa bunicii, a mamei şi a apostolului Pavel a rămas în viaţa lui Timotei, care a transmis altor bărbaţi şi femei minunatele adevăruri ce i-au fost încredinţate. Şi noi putem lăsa impresii care să transforme o viaţă, mult mai tirziu, după plecarea noastră. Există oameni care chiar acum sunt în cer şi care au avut un impact ce dăinuie şi azi în viaţa mea. Unul dintre aceşti bărbaţi este fostul meu profesor de Vechiul Testament din seminar, doctorul Leon Wood. El a trăit o viaţă de erudit, auto-disciplinată şi devotată, în întregime lui Dumnezeu. Învăţătura sa a fost întotdeauna adevărată şi inspiratoare. Dar cel mai mare impact în viaţa mea a fost integritatea sa personală, credinţa şi reverenţa sa înaintea Domnului. Influenţa doctorului Wood continuă, nu numai prin cărţile sale, dar în, şi prin studenţii ale căror vieţi au fost atât de profund influenţate de el.

Nu toţi putem fi profesori de seminar. Dar toţi putem să ne dăm toată silinţa să trăim astfel ca munca noastră, credinţa şi mărturia noastră să continue după ce noi vom trece. Să demonstrăm altora realitatea existenţei lui Dumnezeu şi a bucuriei de-a fi creştini. Apoi, prin harul lui Dumnezeu, următoarea generaţie va cunoaşte puterea care dăinue a vieţii noastre. D.C.E.

Ai o singură viaţă, trăieşte-o bine,

Sus să porţi făclia pururi luminînd.

Veşnicia poate numai îţi va spune

Ce mare-i raza de viaţă dăruind.    – Miller

Dacă vrei ca influenţa ta să rămână, pune-L pe Isus pe primul loc în viata ta.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Am văzut în mijlocul tronului … un Miel stând ca înjunghiat.”

Apocalipsa 5.6

Mielul lui Dumnezeu în cer (2)

Ioan este singurul om care a plâns vreodată în cer, însă nu a fost lăsat să plângă pentru mult timp. El la auzit pe unul dintre bătrâni spunând: „Nu plânge! Iată, Leul care este din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a învins ca să deschidă cartea și cele șapte peceți ale ei”. Acum, Ioan, care fusese preocupat să găsească pe cineva vrednic în cer, pe pământ sau sub pământ, însă care uitase să privească la tron, își întoarce privirile acolo, așteptânduse să vadă un Leu biruitor, însă a văzut, „în mijlocul tronului și al celor patru făpturi vii și în mijlocul bătrânilor, un Miel stând ca înjunghiat”. Leul învingător este Mielul care a fost înjunghiat.

Pe pământ, Ioan auzise cuvintele: „Iată Mielul lui Dumnezeu”. Îl urmase pe acest Miel în zilele umilinței Sale. Stătuse la poalele crucii și fusese martor al Mielului în suferințele Sale. Îl văzuse atunci când oamenii Iau străpuns mâinile și picioarele, și când Lau răstignit între doi tâlhari, El fiind la mijloc. Îl văzuse ca Om înviat, în seara învierii, când a venit și a stat în mijloc și când lea arătat ucenicilor rănile din mâinile și din picioarele Lui. Acum, în cer, Ioan Îl vede în mijlocul tronului, ca Miel care părea înjunghiat.

Îl vede pe Miel în gloriile Sale – pe Isus, cu rănile cuielor în mâinile și în picioarele Sale, singurul Om din toată gloria eternă care va purta pentru totdeauna un semn al suferințelor din această lume. H. Smith

Miel Divin! Tu ești în slavă cu mărirencununat.

A vrăjmașului putere Tu ai biruit deplin

Mulți spun plini de bucurie de când totuai împlinit:

Să fii lăudat, slăvit, preamărit în veșnicie!

Fericiți și noi cântăm: Tu ești veșnic! Slavăți dăm!

J. G. Deck

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Ei L-au omorât, atârnându-L pe lemn. Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi … Toți prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El, capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.” Faptele Apostolilor 10.39,40,43

Punctul central

Domnul Isus Hristos este punctul central al întregii istorii a relațiilor lui Dumnezeu cu omul. Evangheliile ne spun că Mântuitorul a suferit din partea oamenilor chinul josnic, rezervat răufăcătorilor și sclavilor. Domnul a fost răstignit între doi tâlhari, după ce a fost batjocorit, biciuit, încununat cu spini. Isus este Fiul lui Dumnezeu. Tot ce i s-a făcut Lui este o sfidare, un dispreț aruncat asupra Aceluia care L-a trimis aici, în lume; a fost dovada cea mai evidentă a urii față de Dumnezeu.Jertfa Domnului Isus este în același timp cea mai înaltă expresie a dragostei lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi: „Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5.8). Dragostea lui Dumnezeu și a Domnului sunt una; o dragoste care nu poate fi exprimată în cuvinte și din care nu este exclus nimeni.

De aceea, cititorule, vino la Mântuitorul care dorește să-ți dăruiască iertarea, viața veșnică! Mântuitorul este Unicul care poate face acest lucru, deoarece El a suferit crucea în locul celor care se încred în El.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ÎNCURAJEAZĂ!

„De multe ori tu ai învăţat pe alţii, şi ai întărit mâinile slăbite.” (Iov 4:3)

     Biblia ne învață „să urmărim lucrurile care duc la pacea şi zidirea noastră” (Romani 14:19). Când Iov s-a aflat în suferință, prietenul său Elifaz i-a adus aminte cum în trecut el, Iov, „i-a învăţat pe alţii, şi a întărit mâinile slăbite”. Vorbele pot răni sau pot vindeca, pot aduce binecuvântare sau tensiune, pot distruge sau pot zidi. „Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii” (Proverbe 18:21). Jon Walker scria: „Tu, cel care Îl ai pe Isus în inimă – ești capabil de crimă! La fel și eu. Noi avem puterea de a cauza moartea prin cuvintele rostite, dar și puterea de a rosti viață. Poate ai fost la capătul firului și ai auzit un mesaj menit să ucidă: „Nu ești destul de deștept, destul de puternic, destul de rapid și destul de bun. Un creștin adevărat nu ar gândi astfel de lucruri!” Într-o lume în care oamenii sunt zdrobiți și înjosiți, Dumnezeu îți dă puterea de-a încuraja, și de-a distruge negativismul. Aduci viață atunci când spui: „Ești important pentru mine. Îmi placi așa cum ești. Viața ta contează. Ai fost creat cu un scop. Dumnezeu te iubește și pentru El ești extrem de prețios”.

Poți deveni glasul harului lui Dumnezeu în viețile altora, sprijinindu-i, iubindu-i, ajutându-i și încurajându-i prin vorbe care să-ți iasă ca un șuvoi din gură”. Dumnezeu dorește să ne încurajăm unii pe alții, dar aceasta nu înseamnă să-i măgulim sau să-i lingușim pe ceilalți. Ci înseamnă să rostim cuvinte care să îi ajute să stea pe picioarele lor și să meargă înainte. Ceea ce spunem poate aduce o nouă speranță unui prieten, unei rude, unui vecin sau unui coleg de muncă, sau oricui e pe cale să se prăbușească ori să cedeze… Ce mare dar!

17 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

La ce e bună ispita?

„Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească.”

1 Corinteni 10:13

Cuvântul ispită a ajuns să însemne astăzi ceva rău şi avem tendinţa să-l folosim greşit. Ispita în sine nu este păcat, ea este un lucru cu care trebuie să ne confruntăm dacă suntem oameni. A nu fi ispitit ar însemna a fi vrednic de dispreţuit. Însă mulţi dintre noi suferim din cauza unor ispite cu care n-ar trebui să avem nimic de-a face; suferim pur şi simplu din cauză că nu L-am lăsat pe Dumnezeu să ne ridice pe un plan superior, unde am avea de întâmpinat ispite de un alt gen.

Înclinaţia interioară a omului, adică ceea ce alcătuieşte personalitatea sa, determină felul ispitelor din afară. Ispita se potriveşte cu natura celui ispitit şi arată posibilităţile acestei naturi. In fiecare om se află cadrul propice propriei sale ispite; ispita vine pe linia înclinaţiei lui dominante.Ispita vine la mine sugerându-mi o scurtătură posibilă spre atingerea înălţimii la care vreau să ajung – nu spre ceea ce înţeleg că este rău, ci spre ceea ce consider că este bun. Ispita este ceva ce mă zăpăceşte complet pentru un timp, încât nu mai ştiu dacă un lucru este bun sau rău. Ispita în faţa căreia cedez este o poftă zeificată şi, în acelaşi timp, este o dovadă că doar frica m-a împiedicat până atunci să păcătuiesc.

Ispita nu este un lucru de care putem scăpa; ea este esenţială pentru o viaţă umană completă. Fereşte-te să crezi că eşti ispitit mai mult decât oricine altcineva; lucrurile prin care treci sunt moştenirea comună a rasei umane, nu ceva prin care nimeni n-a mai trecut până acum. Dumnezeu nu ne scapă din ispite, ci ne întăreşte când ne aflăm în mijlocul lor (Evrei 2:18).

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Ei au găsit lucrurile cum le-au spus femeile; dar pe El nu L-au văzut.” LUCA 24:24

Învierea fără Cel înviat! Mormântul gol”cum spune Cuvântul, dar Domnul Isus Însuşi absent! El era absent din punct de vedere fizic pentru că mormântul nu-L putea ţine, dar pentru aceşti ucenici care nu credeau, El era deasemenea absent. Când citim Scripturile, Domnul ar vrea să ne vorbească în persoana Celui înviat, dar adeseori noi nu înţelegem vorbirea Lui. Noi credem că, cuvintele pe care le citim sunt adevărul, n-avem nici o îndoială. Scriptura este înaintea noastră, însă prezenţa Domnului lipseşte, lumina Sa divină nu străluceşte! Textul pare literă moartă, nimic nu vibrează înăuntrul nostru şi înţelesul textului rămâne ascuns. Inimile noastre nu ard în noi înşine când îl citim. Suflul divin al inspiraţiei este absent şi puterea Cuvântului nu se manifestă. Da, lucrurile sunt cum ni se spune, dar pe El nu-L vedem.

Domnul vede starea noastră. Ce spune El? Acelaşi lucru pe care l-a spus celor doi ucenici: „O nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima când este vorba să credeţi…” (vs. 25). Priceperea noastră este întunecată de multe lucruri dar mai ales din pricina legăturilor noastre cu duhul veacului de acum. Atunci credem că Scriptura este prea grea ca s-o înţelegem, dar ne înşelăm căci noi ne-am dat priceperea la ceea ce a întunecat-o. Să i-o aducem Lui ca s-o curăţească şi s-o elibereze de îmbâcsirile lumii acesteia. Să recunoaştem sincer lucrurile pe care El le osândeşte şi să le părăsim. Sângele Lui să ne curăţească şi Duhul Lui să ne trezească!

Domnul Însuşi S-a apropiat de cei doi ucenici ca să meargă împreună cu ei pe drum. Deodată discuţia dintre ei a încetat şi Domnul Isus le-a explicat în toate Scripturile, ce era cu privire la El. In timp ce şedeau la masa care a urmat, ochii s-au deschis şi L-au recunoscut. Dar când? Pe când frângeau pâinea. O, cât suntem de păgubiţi când lipsim de la frângerea pâinii!

Tot aşa, când priceperea noastră va fi izbăvită de orice negură şi când inimile noastre vor fi gata să primească şi să facă voia Sa, Domnul ne va apărea El însuşi în textul sfânt. El va merge împreună cu noi în timp ce citim Cuvântul Său, şi inimile noastre vor arde înăuntrul nostru şi astfel, lectura Cuvântului ne va comunica viata divină!Ce-ar putea să înnegureze mintea, priceperea noastră? Iată câteva lucruri: televizorul care ne ocupă atâta timp, muzica lumească, relaţiile cu lumea şi numai cugetul nostru le poate înşira pe toate. Mai poţi să citeşti Cuvântul şi să te rogi în situaţia aceasta?

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Eu sunt prea mic pentru toate îndurările şi pentru toată credincioşia pe care ai arătat-o faţă de robul Tău.” Gen.32:10.

Tot aşa trebuie să spună fiecare dacă priveşte la anul care a trecut. Da, pământul este plin de bunătatea Lui, căci bunătatea Lui ajunge până la ceruri şi credincioşia Sa până la nori. El a revărsat asupra noastră şi anul acesta binecuvântările Sale. Ne-a păzit de război, epidemii şi foamete. Fiecare suflet să laude pe Domnul! Dar câţi n-am făcut-o. Trebuie să ne căim pentru că faţă de bunătatea lui Dumnezeu am fost totuşi de multe ori nemulţumiţi, potrivnici, am adus poate chiar injurii la adresa lui Dumnezeu sau ne-am lepădat de El. Putem fi siguri că dacă nu ne căim vom avea parte de judecată după această viaţă. Si copiii lui Dumnezeu nu pot spune altceva, decât: nu suntem vrednici de îndurarea cu care ne înconjoară. El a purtat de grijă pentru îmbrăcăminte, hrană, ne-a dat recoltă bogată şi n-am dus lipsă nici de un cămin. De aceea să ne rugăm lui Dumnezeu ca în ciuda nemulţumirii şi necredincioşiei noastre să fie îndurător şi plin de har faţă de noi. Să ne rugăm ca Dumnezeu să fie îndelung răbdător faţă de noi şi să ne dăruiască pocăinţă adevărată ca norii care se văd în depărtare să se îndepărteze de la noi şi să devenim un popor care să-L slăvească plin de mulţumire pentru dragostea şi îndelunga Sa răbdare. Iar copiii lui Dumnezeu să fie statornici în lucrarea Domnului pentru ca Dumnezeu să-şi reverse îndurarea peste mulţi şi ţara noastră toată să-L slăvească. Vrem să mergem mai departe pe valea plângerii săpând fântâni, fără să ne plângem ci lăudând pe Domnul pentru tot ceea ce a făcut pentru noi cu o cântare nouă. Si aceasta o vor vedea mulţi şi se vor teme de Domnul încrezându-se în El. Căci în curând Cel ce trebuie să vină va veni şi nu va zăbovi.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

CA PALMIERUL ŞI CEDRUL

„Cel fără prihană înverzeşte ca finicul, şi creşte ca cedrul din Liban.” Psalmul 92.12

Aceşti pomi nu sunt plantaţi şi nici curăţaţi de oameni. Palmierul şi cedrul sunt pomii Domnului, şi prin purtarea Sa de grijă ei cresc. Tot aşa se întâmplă şi cu sfinţii Domnului. El îi cultivă cu mâna Sa. Aceşti pomi sunt totdeauna verzi şi în toate anotimpurile ceva măreţ de privit. La fel şi credincioşii, nu sunt când sfinţi, când lumeşti: ei sunt hotărâţi şi în ei se vede frumuseţea Domnului în orice timp. Peste tot, aceşti arbori sunt deosebiţi. Nimeni nu poate să privească un loc unde cresc palmieri şi cedri, fără ca privirea să-i fie atrasă de înfăţişarea lor măreaţă. Ucenicii lui Cristos, sunt de asemenea observaţi şi priviţi de toţi. Ca şi o cetate pe un munte, ei nu pot să rămână ascunşi.

Copiii lui Dumnezeu înfloresc ca un palmier care creşte drept în sus, numai într-o direcţie, formând o coloană în linie dreaptă, cu o coroană maiestuoasă. Ei nu cresc nici spre dreapta, nici spre stânga, ci se avântă numai spre cer şi aduc roadele lor cât mai aproape de cer.Fă-mă Doamne să înfăptuiesc ceea ce simbolizează acest pom. Cedrul înfruntă furtuna, şi creşte chiar în apropierea zăpezilor veşnice, căci Dumnezeu însuşi îl umple cu seva care-i încălzeşte adâncul şi întăreşte ramurile sale. Fă şi cu mine la fel, Te rog fierbinte, Doamne!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„ISUS a răspuns: Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu mine în paradis.” Luca 23,43.

Această convorbire de la cruce la cruce ne este dată numai de Luca care ne prezintă pe Domnul ca Omul desăvârşit. Totul în această Evanghelie are caracterul acesta, chiar şi în umblarea Domnului în suferinţă îl vedem ca Acela care e pe deplin supus lui Dumnezeu. Aici nu auzim strigătul: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentruce M-ai părăsit” ci auzim numai cuvinte de har din gura Domnului. De observat că şi pe această cale Dumnezeu Il mângâie. Deşi au fost toţi împotriva Lui, vedem cum Tatăl îi prezintă diferite persoane ca orbul cerşetor sau Zacheu în cărui casă poate intra înainte de a merge pe drumul durerii.

Nu întâmplător înaintea celor trei ceasuri de întunerec inima i-a fost mângâiată prin mântuirea tunarului de pe cruce. Adesea se vorbeşte despre acest tâlhar care a fost mântuit în ultimile clipe ale vieţii şi care nu a mai putut face nimic pentru Domnul. Aici s-a revelat în mod deosebit harul. Ce roadă pentru Dumnezeu şi ce mângâiere pentru Domnul şi lucrarea Sa! Recunoscându-şi greşelile a văzut neprihănirea Domnului. Cu aceasta s-a ataşat acelora care au văzut curăţirea şi neprihănirea Domnului. El se roagă ca Domnul să-şi aducă aminte de el când va veni în împărăţia Lui, dar Domnul îi spune că astăzi va fi cu el în rai. Ce
cărări minunate are Dumnezeu faţă de credinţa simplă! „Ce este strâmb NU se poate îndrepta” (Ecles. 1.15). „Poate un etiopian să-şi schimbe pielea sau un leopard petele.” (Ier. 13.23). Dintr-o mică neatenţie cu privire la adevărul despre via ţa veşnică se poate genera o mare greşeală, vestind gândul unei îmbunătăţiri treptate ca să moştenim veşnicia. Noi toţi am fost născuţi în păcat, am fost morţi faţă de Dumnezeu şi pentru ca să intrăm în starea de copii ai lui Dumnezeu a trebuit să ne naştem din nou. (loan 3.3-8). Cine nu este născut din nou NU POATE vedea împărăţia lui Dumnezeu. Deci nu de îmbunătăţire treptată avem nevoie ci de o fiinţă nouă, născută din Dumnezeu.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, îndreaptă inimile noastre spre scopurile Tale. Atât de mulţi au ajuns la glorioasa, dar periculoasa stare a deschiderii faţă de Tine. Doamne, lucrează înăuntrul inimilor cu o mare revărsare a puterii Tale, în plinătatea vieţii aducătoare de îndreptare şi sănătate.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Eu am venit să arunc un foc pe pământ. Şi ce vreau decât să fie aprins chiar acum!» LUCA 12,49

Ştii tu cine este Isus? El este Mielul lui Dumnezeu, jertfa desăvârşită, Păstorul cel bun. El este poarta cea strâmtă, singura cale spre Tatăl!

Cum a fost Isus? Apostolul Petru spune că a fost sfânt, neprihănit şi nevinovat. Pavel afirmă că El nu a cunoscut păcatul. Dar focul sfânt care trebuia să ardă nu a fost aprins doar de neprihănirea şi sfinţenia desăvârşită a lui Isus. Mulţi au fost spălaţi şi au devenit copii ai lui Dumnezeu prin sângele Mântuitorului, în Numele Domnului nostru Isus Cristos. Dar acest adevăr nu aprinde automat focul Duhului Sfânt — şi astfel îmi permit să pun o altă întrebare importantă: Cum a trăit Domnul Isus pe acest pământ? în ascultare! «S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce» (Filip. 2,8). Aici începem să pătrundem secretul focului mereu arzător, descoperirea scopului venirii Sale: «Eu am venit să arunc un foc pe pământ. Şi ce vreau decât să fie aprins chiar acum!» (Luca 12,49). El ne arată calea şi ne spune: «Am un botez cu care trebuie să fiu botezat, şi cât de mult doresc să se îndeplinească!» (Luca 12,50). Isus a lăsat la o parte dumnezeirea Sa şi S-a smerit a fost ascultător până la moarte pentru ca focul Duhului Sfânt să poată fi aprins prin El pe întregul pământ!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Aduceţi-l la Mine. Marcu 9:19

Disperat şi dezamăgit, sărmanul tată s-a întors de la ucenici la învăţător. Fiul său era în cea mai rea stare, şi nu mai exista nici un mijloc. Dar sărmanul copil a fost curând eliberat de rău atunci cânt tatăl, prin credinţă, a ascultat cuvântul Domnului Isus: „aduceţi-l la Mine”. Copiii sunt un dar preţios de la Dumnezeu, dar ei ne aduc multe griji. Ei pot să fie o mare bucurie, sau o mare amărăciune pentru părinţii lor. Pot să fie fjlini de Duhul lui Dumnezeu sau posedaţi de duhul răului. în orice caz, Cuvântul lui Dumnezeu ne dă o reţetă pentru vindecarea bolilor lor. „Aduceţi-l la Mine”. O, dacă ne-am ruga mai mult pentru ei atunci când se nasc! Păcatul este acolo, aşa că rugăciunea noastră începe să-l atace. Strigătele noastre pentru îndurare ar trebui să preceadă strigătele care le anunţă venirea într-o lume a păcatului. În zilele copilăriei lor, vom vedea semnele triste ale duhului care nu se roagă niciodată, şi nu ascultă vocea lui Dumnezeu. Totuşi, Isus porunceşte: „aduceţi-l la Mine”. Când cresc, se cufundă în păcat şi se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu. Atunci, când inimile noastre sunt zdrobite, să ne amintim cuvintele Marelui Medic: „aduceţi-l la Mine”. Trebuie să ne rugăm cât timp au viaţă. Nu trebuie să disperăm atâta timp cât Isus trăieşte. Domnul îngăduie uneori ca poporul Său să ajungă într-o fundătură, care să le arate nevoia lor de El. Copiii lumeşti ne arată neputinţa noastră faţă de stricăciunea inimilor lor, şi ne fac să cerem putere Celui Puternic, iar aceasta este o mare binecuvântare pentru noi. Oricare ar fi nevoile acestei dimineţi, fie ca ea să ne conducă, ca un curent puternic, în oceanul iubirii divine. Isus ne poate îndepărta durerea. El găseşte plăcere în mângâierea noastră. Să ne grăbim la El, cât timp ne mai aşteaptă.

Seara

Întăreşte-l. Deuteronom 1:38

Dumnezeu îşi foloseşte poporul ca să se încurajeze unul pe altul. El nu spune unui înger: „Gavril, robul meu Iosua trebuie să conducă poporul în Canaan. Du-te şi încurajează-l″. Dumnezeu nu face niciodată minuni fără să fie nevoie. Dacă scopurile Sale pot fi îndeplinite pe căi normale, El nu va folosi metode miraculoase. Gavril nu ar fi avut nici jumătate din puterea de încurajare a lui Moise. Simpatia unui frate este mai preţioasă decât mesajul unui înger. Îngerul, care era iute de aripă, ar fi înţeles porunca Domnului, dar nu ar fi fost familiarizat cu caracterul poporului. Îngerul nu experimentase niciodată asprimea drumului, şi nu văzuse şerpii înfocaţi, nici nu condusese o mulţime încăpăţânată prin pustie, aşa cum făcuse Moise. Trebuie să fim bucuroşi că Dumnezeu lucrează de obicei pentru om prin om. El formează o legătură de frăţie. Când depindem unul de altul, suntem mai uniţi într-o singură familie. Prea iubitule, consideră că acest text este mesajul Domnului pentru tine. Lucrează ca să-i ajuţi pe alţii, şi mai ales luptă-te să-i încurajezi. Vorbeşte într-un mod încurajator tinerilor care ÎI caută pe Dumnezeu, şi încearcă să îndepărtezi piedicile din calea lor. Atunci când vezi o scânteie de har în inima lor, suflă şi transformă scânteia în flacără. Îngăduie-i tânărului credincios să descopere asprimea drumului pe parcurs, dar spune-i despre puterea lui Dumnezeu, despre siguranţa făgăduinţei şi despre desfătările părtăşiei cu Christos. Luptă-te să mângâi pe cel îndurerat şi să încurajezi pe cel disperat. „Ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare” (Isaia 50:4), şi să-l încurajez pe cel care se teme să păşească înainte. Dumnezeu te încurajează prin făgăduinţele Sale; Christos te încurajează arătându-ţi cerul pe care l-a câştigat pentru tine, şi Duhul te încurajează în timp ce lucrează în tine „după plăcerea lui, şi voinţa şi înfăptuirea” (Filipeni 2:13). Urmează înţelepciunea divină, şi încurajează-i pe alţii, conform textului din această seară.

IZVOARE IN DEŞERT

„Domnul este acesta, să facă ce va crede.”

(1 Samuel 3:18)

Dacă Îl văd pe Dumnezeu în toate, El va calma şi va colora tot ce văd! Poate că împrejurările care cauzează necazurile mele nu vor fi înlăturate şi situaţia mea va rămâne aceeaşi, dar dacă Hristos este adus în necazul şi întunericul meu ca Domn şi Stăpân al meu, El mă va „înconjura cu cântări de izbăvire” (Psalmul 32:7). Să-L văd pe El şi să fiu sigur că înţelepciunea şi puterea Lui nu mă părăseşte niciodată şi că dragostea Lui nu se schimbă niciodată, să ştiu că cele mai dureroase lucruri pe care El le îngăduie în viaţa mea sunt pentru cel mai profund câştig spiritual al meu, înseamnă să fii în stare să spui în mijlocul lipsurilor, a necazurilor, a durerilor şi a pierderilor: „Domnul a dat şi Domnul a luat, – binecuvântat fie Numele Domnului!” (Iov 1:21). A-L vedea pe Dumnezeu în toate este singurul lucru care mă va face iubitor şi răbdător cu oamenii care mă necăjesc şi mă supără. Apoi voi vedea pe alţii ca instrumente pe care Dumnezeu le foloseşte ca să împlinească pentru mine planul Său înţelept şi plin de dragoste, şi chiar mă voi vedea pe mine mulţumindu-le în sinea mea pentru că au devenit o binecuvântare pentru mine. Nimic în afară de vederea lui Dumnezeu nu va reuşi să pună capăt în mod deplin tuturor plângerilor şi gândurilor de răzvrătire. Hannah Whitall Smith

„Dă-mi o idee nouă”, am spus,

În timp ce mă gândeam în pat fără somn;

„O idee nouă care va aduce pe pământ

Un balsam pentru sufletele de o valoare inestimabilă;

Care va da oamenilor gânduri despre lucrurile de sus,

Şi îi va învăţa cum să slujească şi să iubească,

Care va alunga orice gând egoist,

Şi-i va scăpa pe oameni de păcatele cu care se luptă”.

Gândul nou a venit, vă voi spune cum:

S-a întâmplat când am căzut pe genunchi,

Şi L-am căutat pe ACELA care ştie foarte bine

Cum să alunge necazurile mele.

SĂ-L VEZI PE DUMNEZEU ÎN TOATE LUCRURILE, mari sau mici,

Şi să-L lauzi orice s-ar întâmpla,

În viaţă sau în moarte, în durere şi în nenorocire,

Să-L vezi pe Dumnezeu, şi să-ţi învingi vrăjmaşii.

L-am văzut în lumina dimineţii,

EL a făcut ziua să strălucească clară şi luminoasă;

L-am văzut la ceasul amiezii,

Şi am primit de la EL ploaie înviorătoare.

Seara, când eram trist şi istovit,

EL mi-a dat ajutor, şi m-a făcut fericit.

Noaptea, când mă tot răsuceam în pat

EL a condus sufletul meu obosit spre odihnă.

L-am văzut când au venit pierderi mari,

Şi am văzut că EL mă iubea la fel.

Când a trebuit să duc poveri grele,

Am văzut că EL mi-a uşurat orice grijă.

În boală, necazuri şi tristeţe adâncă,

EL mi-a calmat mintea şi mi-a dat odihnă.

EL mi-a umplut inima cu o laudă plină de bucurie

Când am privit uimit în sus la EL.

Era nou pentru mine, însă vechi pentru unii,

Acest gând care pentru mine a devenit

O revelaţie a felului în care

Toţi ar trebui să ne trăim zilele;

Căci în timp ce fiecare zi îşi desfăşoară lumina,

Noi vom umbla prin credinţă şi nu prin vedere.

Viaţa va aduce într-adevăr o binecuvântare,

Dacă ÎL VEDEM PE DUMNEZEU ÎN TOATE LUCRURILE.

A. E. Finn

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 15.1-21

    Încă o dată Domnul îl previne pe Ieremia că nu poate acepta mijlocirea sa. Nici chiar Moise şi Samuel, a căror viaţă de rugăciune şi de iubire pentru Israel ne este cunoscută, nu ar fi putut face nimic în starea actuală a sărmanului popor (vezi Psalmul 99.6). Ieremia este în pragul disperării (v. 10). El îl ia pe Dumnezeu ca martor al credincioşiei lui: „Cuvintele Tale au fost găsite şi eu le-am mâncat” (v. 16; comp. cu Psalmul 119.103). Cartea legii fusese, în adevăr, găsită în templu şi tânărul preot se delectase cu ea. Copii ai lui Dumnezeu, ce bine ar fi să putem găsi şi noi, asemeni lui Ieremia, în fiecare zi, în Biblie, hrana sufletelor noastre şi în acelaşi timp bucuria inimilor! Pavel îi amintea lui Timotei că „un bun slujitor al lui Hristos Isus” trebuie să fie „hrănit cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături” (1 Timotei 4.6).

Domnul îl încurajează pe martorul Său credincios, dar temător, care acum „suferea dispreţ” pentru El (v. 15; Psalmul 69.7) şi îi promite eliberarea. Îl îndeamnă să separe ce este de preţ de ce este fără preţ. Un ucenic al Domnului Isus trebuie să aibă o conştiinţă sensibilă pentru a discerne binele şi a-l practica, pentru a judeca răul şi a se despărţi de el (comp. şi cu 1 Petru 3.10-12). Numai într-o astfel de condiţie va putea vorbi cum vorbeşte gura sau profeţia lui Dumnezeu (v. 19).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Ieremia 8:1-13

SENTIMENTUL FUNDAMENTAL

„Vor fi daţi de ruşine, căci săvârşesc astfel de urâciuni; nu roşesc şi nu ştiu de ruşine” Ieremia 8:12

Ruşinea cu toţii i-am simţit neplăcerea. Sociologul Thomas Scheff o numeşte „sentimentul fundamental”, unul dintre sentimentele de care este cel mai greu să scapi. Însă este adevărat că este posibil, să pierdem acest sentiment sănătos, de care avem cu toţii nevoie.

Biblia înfăţişează ruşinea ca pe un indicator a modului cum trebuie să răspundem la păcat. În Ieremia 8, Domnul îi acuză pe israeliţi că trăiesc într-o permanentă stare de rătăcire şi că stăruiesc în înşelătorii (v. 5). Sunt încăpăţînaţi (v. 6). Resping Cuvântul lui Dumnezeu (v, 9). Sunt lacomi (v. 10), Cu toate acestea, nu se ruşinează şi nici nu roşesc de păcatele lor (v. 12). Această imunitate la ruşine ni se poate întâmpla şi nouă. De aceea, trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să ne facă asemenea copiilor, nu numai în încrederea în El, ci şi în sensibilitatea faţă de rău. Nepotul nostru David, în vârstă de 18 luni, şi-a dat îndată seama că fusese neascultător. Unchiul său Kirk i-a spus blând: „Nu trage de mânerul uşii, David”, dar David a tras totuşi. Auzind zgomotul zarului, a căzut în genunchi, şi-a acoperit ochii cu mânuţele lui grăsuţe şi şi-a pus capul pe podea. Un caz de ruşine instantanee! Cât de repede ne pierdem o astfel de sensibilitate! Văzând imagini murdare la televiziune, curând vom trata imoralitatea cu uşurinţă. De aceea, avem nevoie ca permanent să fim expuşi Cuvântului lui Dumnezeu, pentru a ne păstra mereu conştiinţa în alertă. Dacă am devenit îngăduitori cu păcatul, să-I cerem lui Dumnezeu să ne dea sentimentul sănătos al ruşinii. Sentimentul fundamental ne poate fi un aliat de nădejde pentru o viaţă evlavioasă.

D.J.D.

De iubeşti ce-i bun şi ce e bine,
Vei fi mereu cu sufletul curat.
Dar când vei compromite adevărul,
Iţi vei pierde sentimentul de păcat.    – D.J.D.

O pasă bună împotriva păcatului este să fim şocaţi de eL

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

El era la cârmă, dormind pe căpătâi. Și ei Îl trezesc șiI spun: „Învățătorule, nuȚi pasă că pierim?”.    Marcu 4.38

Deși oamenii au eșuat în ași recunoaște Creatorul, atunci când Acesta a binevoit să locuiască printre ei, totuși creația Ia recunoscut prezența și puterea. Ostenit din cauza lucrărilor Sale, Mântuitorul dormea – o dovadă mișcătoare despre realitatea umanității Sale. A izbucnit o furtună, iar ucenicii au început să se agite, fără să realizeze prea bine cine era Cel care călătorea cu ei în corabie. Înțelegeau ei că El era Creatorul universului?

Marcu, după obiceiul său, ne oferă multe detalii și ne spune că ucenicii Lau trezit din somn pe Domnul, strigând: „Învățătorule, nuȚi pasă că pierim?”. Aspre cuvinte! Cât de mult trebuie să fi rănit ele inima Domnului! „NuȚi pasă?” Dacă nu Iar fi păsat de fiii oamenilor, ar fi rămas în glorie, iar ieslea Betleemului, corabia din Galileea și crucea Golgotei nar fi fost niciodată partea Sa.Glasul Său a fost de ajuns pentru a potoli furtuna. Cu mult timp înainte, psalmistul scrisese despre El: „Tu stăpânești mândria mării; când se ridică valurile ei, Tu le potolești” (Psalmul 89.9). Devenind Om, na renunțat nici măcar la un singur atribut al dumnezeirii Sale. Atotputernicia și atotcunoașterea au strălucit în El, ori de câte ori a fost necesară manifestarea lor. Acest miracol de pe marea Galileii ia umplut pe ucenici de uimire – „Cine deci este Acesta, că și vântul și marea ascultă de El?”. Răspunsul este simplu: El era Dumnezeu arătat în trup, în drumul Său către jertfire, pentru binecuvântarea eternă a tuturor celor care cred. El are putere să înlăture orice pericol care îi pândește pe cei ai Săi. Furtunile pot izbucni în trecerea noastră prin această lume, iar El le poate potoli, însă datoria noastră este să ne încredem în El. W. W. Fereday

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Mulțumesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu un cuget curat”

2 Timotei 1.3

Un cuget curat

Îndreptându-se spre casă, un țăran a găsit la marginea drumului un sac plin cu porumb. Uitându-se el de jur împrejur, s-a hotărât să-l ia acasă, fiindcă i-ar fi prins bine și, oricum, nu-l vedea nimeni. S-a mai uitat o dată înainte, înapoi, în stânga, în dreapta și s-a aplecat să ia sacul. Dar deodată s-a oprit amintindu-și că într-o singură direcție nu s-a uitat: în sus. Privind spre cer, lăsă acolo sacul și, zâmbind, își continuă liniștit drumul spre casă, spunând: „Mulțumesc Doamne, că mi-ai dat gândul cel bun. E drept că aș avea nevoie de un sac de porumb, dar mai mult am nevoie de un cuget curat și liniștit. Cu siguranță, vreun vecin din sat nu a putut duce prea mult deodată și se va întoarce după sac. Dacă l-aș fi luat, nu m-ar fi văzut nimeni, dar m-ai fi văzut Tu, Doamne”.

Dumnezeu a înzestrat pe toți oamenii cu conștiință (cuget). Prin cuget sunt cunoscute în mod activ caracterul și voința lui Dumnezeu. Potrivit învățăturii biblice, conștiința are două scopuri: judecă moral acțiunile pe care le face un om; și în același timp acționează ca un martor și ca un ghid în toate aspectele vieții credinciosului. Un cuget curat se obține numai prin pocăință și prin credință în Domnul și Mântuitorul nostru

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

NU UITA SĂ SPUI MULTUMESC!

„Adu-le aminte să fie… cumpătaţi, plini de blândeţe faţă de toţi…” (Tit 3:2)

     Mulțumirea aduce cu sine o sumedenie de beneficii. Ea ne îmbunătățește ritmul cardiac, reduce stresul, ajută la vindecarea fizică și ne conferă o gândire mai clară atunci când ne aflăm sub presiune. Mulțumirea face ca endorfina să ne inunde trupul și mintea, și în felul acesta suntem întăriți și întineriți. Asemenea unui mușchi, cu cât o exersezi mai mult, cu atât devine mai puternică. Nu trebuie să fie ceva complicat; fă o plimbare și gândește-te la binecuvântările de care ai parte – și se va schimba nota în care îți vei petrece restul zilei. Psalmistul se îndemna: „Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi nu uita nici una din binefacerile Lui!” (Psalmul 103:2). Binecuvântările lui Dumnezeu operează 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an. Încearcă asta: când te așezi la masă, pune pe fiecare din cei prezenți să menționeze un lucru pentru care este mulțumitor. Mereu se găsește ceva! O doamnă mai în vârstă de la azilul de bătrâni a spus: „Doamne, Îți mulțumesc pentru cei doi dinți sănătoși pe care îi mai am, unul sus și unul jos. Și Îți mulțumesc pentru că se întâlnesc!” Psihologul Martin Seligman ne sugerează să scriem o scrisoare sau un e-mail de mulțumire cuiva, apoi să vizităm acea persoană și să-i citim ce-am scris. Cei ce spun „mulțumesc” sunt în mod vizibil mai fericiți și mai puțin deprimați. Directorul de la Campbell Soup (companie americană producătoare de supe la conservă – n. tr.) a scris peste șaisprezece mii de bilețele de mulțumire angajaților săi și a energizat întreaga companie în acest proces. Haide, încurajează-ți prietenii și colegii de serviciu, arătându-le că apreciezi ceea ce fac. Biblia spune: „Adu-le aminte să fie… cumpătaţi, plini de blândeţe faţă de toţi”. Un autor observa: „Stă în puterea ta să contribui la sporirea fericirii lumii, rostind câteva cuvinte sincere de apreciere la adresa cuiva care este singur și descurajat. Poate vei uita vorbele bune pe care le spui astăzi, însă cel ce le primește le va prețui întreaga viață”.

16 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Roagă-te lui Dumnezeu în taină

„Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, închide usa şi roagă-te Tatălui tău care este în ascuns.” Matei 6:6

Ideea centrală în domeniul religiei este să-ţi aţinteşti privirea la Dumnezeu, nu la oameni. Să nu ai ca motivaţie dorinţa de a fi
cunoscut ca om al rugăciunii. Caută-ţi o „cămăruţă” în care să te rogi. închide uşa şi vorbeşte cu Dumnezeu în ascuns. Să nu ai o altă motivaţie decât aceea de a-L cunoaşte pe Tatăl tău din cer. Este imposibil să ai o viaţă de ucenic fără un timp anume de rugăciune in ascuns.

„Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe…” (v. 7).
Dumnezeu nu este niciodată impresionat de zelul nostru în rugăciune. El nu ne aude pentru că ne rugăm cu zel, ci numai pe baza Răscumparării. Rugăciunea nu înseamnă doar a primi lucruri de la Dumnezeu, aceasta este o formă elementară de rugăciune; rugăciunea înseamnă a
ajunge într-o comuniune perfectă cu Dumnezeu. Dacă Fiul lui Dumnezeu a luat chip în noi prin regenerare, El va trece dincolo de gândirea noastră naturală şi ne va schimba atitudinea faţă de lucrurile pentru care ne rugăm.

„Cine cere capătă” (Matei 7:8). Noi rostim rugăciuni pioase în care voinţa noastră nu este implicată, iar după aceea spunem că Dumnezeu nu ne-a răspuns; de fapt, noi n-am cerut nimic. „Cereţi orice veţi vrea” (loan 15:7), a spus lsus. A cere înseamnă a ne implica voinţa. Ori de câte ori lsus a vorbit despre rugăciune, El a asemănat-o cu simplitatea măreaţă a unui copil; noi venim cu atitudinea noastră critică şi spunem: „Da, dar..,” lsus a spus: Cereţi. Dar să nu uităm că trebuie să-I cerem lui Dumnezeu lucruri care se potrivesc cu Dumnezeul pe care L-a revelat lsus Hristos.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„La suflarea nărilor Tale, s-au îngrămădit apele, s-au ridicat talazurile ca un zid şi s-au întărit valurile în mijlocul mării.” EXODUL 15:8

Cântarea lui Moise este un cântec de război şi de slavă în care fiecare frază mărturiseşte despre puterea Lui Dumnezeu triumfând asupra unui vrăjmaş teribil. Domnul ne este prezentat aici ca un Războinic viteaz, nimicind toată puterea lui Faraon şi croind poporului Israel un drum prin mare.

În spatele greutăţilor şi a piedicilor, creştinul care umblă cu Dumnezeu trebuie să deosebească vrăjmaşul şi puterile întunericului care se împotrivesc la orice înaintare, la orice ofensivă şi la orice activitate pentru Dumnezeu.Dumnezeu ştie să îngrămădească apele care ar vrea să ne înece; curenţii care ar vrea să ne tragă, El îi opreşte şi-i face ca un zid; şi valurile care ameninţă să ne ia „El le împietreşte în mijlocul mării”. Ceea ce ar vrea vrăjmaşul să folosească ca să ne oprească, Dumnezeu le foloseşte negreşit ca să-Şi arate puterea Sa şi să răsplătească credinţa noastră. Dacă a fost vreodată o situaţie fără ieşire, a fost într-adevăr aceea a copiilor lui Israel: înaintea lor era Marea Roşie, şi în spatele lor egiptenii! Dar cuvântul „imposibil” nu există în vocabularul celui credincios. Dacă îl lasă să intre în duhul său, este de-acum biruit, şi-a predat deja armele în mâna vrăjmaşului.

Ce facem noi în faţa curenţilor puternici şi a forţei valurilor care ar vrea să ne târască? Dumnezeu le îngăduie pentru ca credinţa noastră să se trezească şi să chemăm Numele Domnului care îşi va întinde braţul Său puternic şi cu siguranţă ne va croi un drum acolo unde vrăjmaşul ne-a încolţit.

Să lăsăm în mâinile Lui apele, curenţii şi valurile şi să nu acceptăm gândul că o izbăvire din partea Lui este imposibilă! Dar facem noi aşa? De câte ori nu ne-a cuprins deznădejdea când nu vedeam o ieşire din impasul prin care treceam! Să nu uităm însă că la Dumnezeu nu este nimic cu neputinţă. „Ştiu că Tu poţi totul…” (Iov 42:2).Domnul ne spune să pornim, să înaintăm în faţa vânturilor împotrivitoare şi credinţa va face să strălucească slava lui Dumnezeu. Atunci vom cânta împreună cu Moise: „Domnul este tăria şi temeiul cântărilor mele de laudă; El m-a scăpat. El este Dumnezeul meu: pe El îl voi lăuda” (Ex.l5:2).Un bătrân credincios spunea odată că până şi necazurile pe care ni le-am făcut singuri prin nebunia noastră, sunt pentru Domnul nostru o pricină de a-Şi exercita dragostea Lui dacă le aruncăm asupra Lui după ce ne-am judecat singuri. Când ni se pare că un răspuns sau o izbăvire întârzie, să căutăm pricina întâi la noi!

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Intr-o zi de Sabat s-a întâmplat că Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui smulgeau spice de grâu, le frecau cu mâinile şi le mâncau”. Luca 6:1.

Fariseii, iarăşi au avut de reclamat. Tot timpul au vrut să-L corecteze pe Mântuitorul, să se dovedească ei ca fiind superiori, deşi Dumnezeu nu era de partea lor, şi n-au putut face nimic. „Pentru ce faceţi ce nu este îngăduit să faceţi în ziua Sabatului?” i-au întrebat pe ucenici. Ucenicii nici de astă dată n-au trebuit să răspundă. Isus a răspuns în locul lor spunând: „Oare n-aţi citit ce a făcut David, când a flămânzit el şi cei ce erau împreună cu el? Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, a luat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, a mâncat din ele şi a dat şi celor ce erau cu el, măcar că nu era îngăduit să le mănânce decât preoţii”. Si le zicea: „Fiul Omului este Domn şi al Sabatului”. Dacă privim în detaliu evenimentele, vedem că fariseii erau cei care au nesocotit Sabatul. Când citim în continuare cum au pândit pe Isus, dacă va vindeca bolnavii în ziua Sabatului, pentru a duce dovezi împotriva Lui, atunci se demască ura lor împotriva Lui şi aceasta este cu adevărat nesocotirea Sabatului. Cu astfel de lucruri s-au ocupat aceşti pânditori ai lui Isus. Pe mine mă bucură faptul că Isus a vorbit totdeauna în favoarea ucenicilor. Si El procedează la fel şi astăzi. Dacă suntem traşi la răspundere, El vorbeşte în locul nostru şi prin Duhul Sfânt ne dă cuvântul potrivit la momentul potrivit. Este un proverb care spune: Câştigul de duminică ne curge printre degete.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

RĂSPLATA ESTE SIGURĂ

„Şi oricine va da de băut numai un pahar de apă rece unuia din aceşti micuţi, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.” Matei 10.42

Sigur că pot foarte bine să fac măcar acest lucru: să fac o faptă bună faţă de slujitorul lui Dumnezeu. Domnul ştie că eu îi iubesc pe toţi şi că socotesc ca o cinste pentru mine să pot spăla picioarele ucenicilor Lui. Pentru dragostea învăţătorului, îi iubesc pe ucenicii Săi.

Ce bunătate arată Domnul Isus, că ţine seama de o faptă atât de neînsemnată: să dai numai un pahar de apă rece! Este un lucru care este cu putinţă să fie făcut, oricât ar fi cineva de sărac; este o faptă uşoară pentru mine, oricât ar fi de smerită starea mea pământească, şi o voi face cu bucurie. Oricât ar fi de mică, Domnul ţine seamă de această faptă, mai ales când este vorba de unul din ucenicii Săi. El nu se uită nici la preţul lucrării, nici la pricepere sau cantitate, dar vede gândul care te-a mânat să faci lucrarea. Ceea ce facem noi pentru un ucenic, pentru că este ucenic al Domnului, El ţine seama şi răsplăteşte. El nu răsplăteşte fapta după meritul nostru, ci după bogăţiile harului Său.

Eu dau de băut un pahar de apă rece şi El îmi dă să beau din apa Sa vie. Eu fac acest lucru pentru unul din ucenicii Săi şi El mă primeşte ca pe unul dintre ei.Isus găseşte o îndreptăţire pentru dărnicia Sa, în chiar faptul că harul Său m-a condus să fac ce am făcut şi El mărturiseşte că răsplata mea nu se va pierde.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă.”

2. Tim. 1,9.

Cercetăm acest cuvânt aşa de măreţ pentru credincios care spune: ne-a mântuit.” Prin aceasta se arată o lucrare bine definită. Noi toţi eram odinioară în rândurile celor care merg spre pierzare, dar azi Dumnezeu poate să privească la mii şi mii de oameni care, prin sângele Domnului au fost mântuiţi. Odinioară am fost duşmani, dar acum suntem împăcaţi prin moartea lui Hristos (Rom. 5.10), odinioară eram împovoraţi cu vinovăţie iar acum avem păcatele iertate. Acum SINTEM „neprihăniţi” „sfinţi”, „copii ai lui Dumnezeu” „moştenitorii lui Dumnezeu şi moştenitorii lui Hristos.” Fericit popor! Făcuţi plăcuţi în faţa lui Dumnezeu în Prea Iubitul Tatălui – aşa călătorim. Iar Marele Preot, prin care ne apropiem de Dumnezeu şi care ne-a mântuit pe deplin, se preocupă de noi în faţa lui Dumnezeu. Ce bogaţi sunt copiii lui Dumnezeu, care începând de pe acest pământ pot gusta bucuria lucrurilor măreţe pe care în curând le vor vedea! Câtă mulţumire ar trebui să-I aducem Domnului nostru! De s-ar vedea mai mult această mulţumire prin umblarea noastră în credinţă! Te afli printre cei care se bucură de acest har măreţ, sau stai încă de partea celor care nu cunosc pe Domnul Isus ca Mântuitorul lor personal?

ÎN Domnul Isus Hristos…

Bogăţiile lui Dumnezeu în Hristos Isus.. .Filip. 4.19

Bunătate faţă de noi în Hristos Isus.. .Efes. 2.7

învăţaţi în El.. .Efes. 4.31

Mângâiere în Hristos.. .Filip. 2.1

Puternici în Domnul.. .Efes. 6.10

Păziţi în Hristos.. .Filip. 4.7

Părtaşi ai făgăduinţei în Hristos Isus.. .Efes. 2.6

Slava lui Dumnezeu în Hristos Isus.. .Efes. 3.21

Zidiţi împreună în El.. .Efes. 2.22

Sfinţi în Isus.. .Filip. 1.1

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, cât de mult Te slăvesc pentru acest Colegiu. Au fost patru ani de frumuseţe unică; acum renunţ la el încredinţat că fac asta ca răspuns la chemarea Ta.

 

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«După aceea m-am uitat şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului.» APOCALIPSA 7:9

Ultima carte a Bibliei ne revelează dumnezeirea Mielului. Acolo vedem poziţia finală a Mielului înaintea lui Dumnezeu. Aproape nicăieri în Apocalipsa Mielul nu lipseşte de la tronul Său: «şi strigau cu glas tare şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care stă pe scaunul de domnie, şi a Mielului!”» (Apoc. 7,10) sau «Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului» (Apoc. 22,1). Aşadar Cristos ni Se descoperă ca fiind centrul dumnezeirii pentru toată eternitatea. Nu există viaţă veşnică decât prin credinţa în jertfa Mielului lui Dumnezeu: «Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună, ci numai cei scrişi în Cartea Vieţii Mielului» (Apoc. 21,27). Aşadar Dumnezeu a dat Mielului dreptul de a-Şi alege sfinţii. Numai cei care prin naşterea din nou primesc natura divină a Mielului vor putea să Îl vadă: «Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că îl vom vedea aşa cum este.» (1 loan 3,2). Ce minunat şi totuşi cât de cutremurător este mesajul Mielului!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„Părtaşi firii dumnezeieşti.” 2 Petru 1:4

Să fii părtaş firii dumnezeieşti nu înseamnă, desigur, să devii Dumnezeu. Acest lucru nu se poate întâmpla. Esenţa dumnezeirii nu poate fi împărtăşită de fiinţele create. Între creatură şi Creator trebuie să existe o prăpastie fixată în respectul esenţei. Dar, aşa cum primul om Adam a fost făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, şi noi, prin reînnoirea Duhului Sfânt, suntem făcuţi după chipul Celui Prea înalt într-un sens divin, şi suntem părtaşi firii dumnezeieşti. Suntem prin har, făcuţi ca Dumnezeu. „Dumnezeu este iubire” (1 loan 4:16). Noi devenim iubire: „oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu” (vers. 7). Dumnezeu este adevăr; noi devenim adevăr, şi iubim ceea ce este adevărat. Dumnezeu este bun, şi ne face buni prin harul Său, ca să devenim „cei cu inima curată”, care „îl vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5:8). Mai mult, devenim „părtaşi firii dumnezeieşti” într-un sens mai înalt — de fapt, într-un sens cât se poate de înalt, devenim absolut divini. Nu devenim noi mădulare ale trupului lui Christos? Da, acelaşi sânge care curge în cap curge şi în mână, şi aceeaşi viaţă care îl impulsionează pe Christos impulsionează şi poporul Său, fiindcă „voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Christos în Dumnezeu” (Coloseni 3:3). De parcă nu ar fi destul, suntem şi căsătoriţi cu Christos. El s-a legat de noi prin legământul dreptăţii şi credincioşiei, şi cel care se uneşte cu Domnul devine un singur trup cu El. O, minunat mister! Noi îl privim, dar cine l-ar putea înţelege? Una cu Isus – mai aproape de El decât mlădiţa de butuc, suntem o parte a Domnului, a Mântuitorului şi Răscumpărătorului nostru! În timp ce ne bucurăm de acest lucru, să ne amintim că cei care sunt făcuţi „părtaşi firii dumnezeieşti” vor manifesta relaţia lor înaltă şi sfânta în părtăşia cu ceilalţi. Din umblarea lor zilnică şi vorbirea lor, va fi evident că ei au „fugit de stricăciunea care este în lume, prin pofte ” (2 Petru 1:4). O, dă-ne mai multă sfinţenie divină!

Seara

„Oare o mare sunt eu, sau un balaur de mare, de-ai pus strajă în jurul meu?” Iov 7:12

Ciudat că Iov l-a întrebat aşa ceva pe Dumnezeul El se simţea prea neînsemnat ca să fie atât de păzit şi vegheat, şi spera că nu era atât de neascultător încât să o merite. Întrebarea era firească din partea unui om înconjurat de nenorociri insuportabile. Cu toate acestea, întrebarea este pusă în aşa fel încât să capete un răspuns umilitor. Este adevărat că omul nu este o mare, dar este măi tulburător şi mai neascultător decât marea. Marea îşi respectă marginile. Nu trece de limitele ei, chiar dacă limita este o plajă de nisip. Puternică cum este, ascultă divinul „până aici” (Iov 38:11). Chiar şi atunci când urlă în mijlocul furtunii, ea respectă cuvântul lui Dumnezeu. Insă omul încăpăţânat înfruntă cerul şi apasă pământul. Nu există limite pentru mânia lui răzvrătită. Marea, ascultând luna, vine şi se retrage cu o continuă regularitate, şi prin aceasta demonstrează o ascultare activă, dar şi pasivă. Numai omul trece de domeniul lui. El doarme la datorie, leneş atunci când ar trebui să fie activ. El nu va veni şi nici nu va pleca la porunca divină, ci va prefera să facă ce nu trebuie şi să lase nefăcut ceea ce i se cere. Fiecare picătură din mare, orice fărâmă de spumă, orice scoică şi orice pietricică simte puterea lui Dumnezeu, şi se mişcă de îndată. Dacă firea noastră ar avea a mia parte din ascultarea lor! Din zilele părinţilor noştri, şi din zilele proorocilor, marea a rămas unde era, izbindu-se de aceleaşi stânci, cu acelaşi zgomot. Ştim unde să o găsim. Ea nu îşi uită patul, şi vuietul ei neîncetat nu se schimbă. Dar omul unde este — omul uşuratic, plin de deşertăciune? Poate înţeleptul să ghicească prin ce nebunie va fi înşelat în ascultare? Avem nevoie de mai multă pază decât marea, fiindcă suntem mult mai răzvrătiţi. Doamne, condu-ne spre gloria Ta. Amin.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Ascunde-te lângă pârâul Cherit.” 1 Împăraţi 17:3

Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să înveţe valoarea părţii ascunse a vieţii. Omul care urmează să slujească într-o poziţie înaltă înaintea altora trebuie totodată să ia o poziţie smerită înaintea Dumnezeului său. Să nu fim surprinşi dacă Dumnezeu ne spune câteodată: „Copile drag, ai avut destul din acest pas grăbit, din această agitaţie şi publicitate. Acum vreau să mergi şi să te ascunzi – „ascunde-te lângă pârâul Cherit” de boală, de necazuri, sau într-un loc de solitudine totală, din care mulţimile au plecat”. Şi fericit este omul care poate să-I răspundă Domnului: „Voia Ta este şi a mea. De aceea alerg să mă ascund în Tine. «Aş vrea să locuiesc pe vecie în cortul Tău: să alerg la adăpostul aripilor Tale» (Psalmul 61:4)”.Orice suflet neprihănit care doreşte să exercite o mare influenţă asupra altora, trebuie mai întâi să-şi câştige puterea dintr-un „pârâu Cherit” ascuns. Dobândirea puterii spirituale este imposibilă dacă nu ne ascundem de alţii şi de noi înşine lângă un pârâu adânc din care putem sorbi puterea eternului Dumnezeu. Fie ca vieţile noastre să fie asemenea vegetaţiei seculare care a absorbit puterea din strălucirea soarelui şi acum dă înapoi energie după ce a devenit cărbune. Lancelot Andrews, un episcop al bisericii engleze şi unul din traducătorii Bibliei King James din 1611, a experimentat „pârâul lui Cherit”, în care petrecea cinci ore în fiecare zi în rugăciune şi devoţiune faţă de Dumnezeu. John Welsh, un contemporan al lui Andrews, şi un presbiterian care a fost închis pentru credinţa lui de către James al VI-lea al Scoţiei, avea şi el „pârâul” lui. El considera ziua irosită dacă nu petrecea opt până la zece ore singur în comuniune cu Dumnezeu. „Pârâul” lui David Brainerd erau pădurile Americii de Nord pe când slujea ca misionar pionier printre indienii americani în secolul al XVIII-lea. Şi Christmas Evans, un predicator de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, a avut lungile şi singuraticele lui călătorii pe dealurile Ţării Galilor. Privind înapoi la epoca binecuvântată din care începem să datăm secolele, vedem că sunt multe „pârâuri” remarcabile. Insula Patmos, singurătatea închisorilor romane, deşertul Arabiei, şi dealurile şi văile Palestinei sunt toate la fel de memorabile ca acelea experimentate de oamenii care au format lumea noastră modernă.

Domnul nostru Însuşi a trăit lângă „pârâul Său Cherit” în Nazaret, în pustiul Iudeii, în mijlocul măslinilor din Betania, şi în singurătatea cetăţii din Gadara. Deci nici unul dintre noi nu este scutit de o experienţă a „pârâului”, în care sunetul vocilor umane este înlocuit de apele tăcerii care curg din tronul lui Dumnezeu, şi în care gustăm dulceaţa şi sorbim puterea unei vieţi „ascunse cu Hristos în Dumnezeu” (Coloseni 3:3). din Ilie, de F. B. Meyer

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Ieremia 14.1-22

    Dumnezeu i-a vorbit lui Israel nu numai prin vocea lui Ieremia, ci şi trimiţându-i seceta şi foametea. Profetul mărturiseşte fărădelegile poporului său şi – în mod trist, el este singurul care o face – Îl imploră pe Domnul pentru popor. Din dragoste pentru acesta, nu putea să înceteze să se roage pentru el şi, pentru că nu avea niciun argument pe care să-l pună în valoare în favoarea poporului, atunci cere: lucrează pentru Numele Tău” (v. 7,20,21; Ezechiel 20.9; Daniel 9.19). Acesta este motivul cel mai înalt pentru a-I cere lui Dumnezeu să intervină. În vremea lui, Iosua s-a folosit de acelaşi argument: „Ce vei face pentru Numele Tău mare?” (Iosua 7.9). Pentru noi, totul este îndurare. Ce motive am putea invoca pentru a cere să se pună în lucrare braţul lui Dumnezeu? Numai unul: Numele lui lsusl El însuşi ne-a dezvăluit puterea Sa minunată (Ioan 15.16). Tatăl nu poate să nu răspundă rugăciunilor care îi sunt adresate în acest Nume pe care El îl preţuieşte. „Dacă ne mărturisim păcatele (lucru pe care poporul nu voia să-l facă), El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate” (1 Ioan 1.9).

    Versetele 13-19 ne vorbesc despre profeţi care liniştesc poporul prin minciuni: vor suferi, atât ei înşişi, cât şi cei care i-au ascultat, pedeapsa pe care au refuzat să o creadă (v. 15).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Psalmul 46

PUTEREA LUI DUMNEZEU, NU A NOASTRĂ

„Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru”

Psalmul 46:1

Adevărul că Dumnezeu Se îngrijeşte de nevoile noastre stă ca un motto potrivit fiecărui credincios în Domnul Isus Cristos. Chiar în cele mai grele încercări, sfinţii tuturor veacurilor au găsit mângâiere şi spijin în asigurarea că puterea lui Dumnezeu este mai mult decât suficientă pentru a face faţă oricărei adversităţi. Un transatlantic american a înfruntat o furtună deosebit de puternică în timpul traversării Oceanului Atlantic. În timp ce îşi îndeplinea slujba pe punte unul din marinari a fost pur şi simplu măturat şi aruncat în mare. Imediat ceilalţi membrii ai echipajului au lansat alarma: „Om la apă!” Un marinar a luat imediat un colac de salvare şi l-a aruncat peste bord. In câteva momente a simţit o smucitură a funiei cu care era legat colacul. Încercând să străpungă întunericul cu privirea, a strigat omului din valuri: „Ai funia?” A primit un răspuns slab: „Nu, funia mă are pe mine!” Marinarul extenuat îşi trecuse colacul pe sub braţe, dându-şi seama că nu avea puterea necesară să se agate de el.În calitate de creştini, avem de-a face cu furtunile şi încercările vieţii, care adesea ne copleşesc. Ajungem la sfârşitul puterilor. Chiar şi atunci când suntem slabi în credinţă, ori când simţim că nu mai avem credinţă deloc, El ne sprijineşte şi ne ridică din disperarea noastră. Cum ar trebui să-I mulţumim Domnului că nu trebuie să ne ţinem cu toate puterile noastre atunci când valurile durerii şi ale disperării se rostogolesc peste noi! Rezemându-ne pe Domnul şi bizuindu-ne pe promisiunile Cuvântului Lui, putem supravieţui fiecărei crize. Puterea Lui şi nu a noastră, ne este suficientă. H.G.B.

Cumplit furtunile vieţii lovesc;
Purtat şi zdrobit, puterea-mi este sfârşită.
Mă bizui atunci pe braţu-I ceresc
Şi-ajutorul ce-mi vine în clipa dorită.
D.J.D.

 

Când nu-ţi mai rămâne nimic decât Dumnezeu, vei descoperi că Dumnezeu este suficient.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Când erau lângă casa lui Mica, au cunoscut glasul tânărului, al levitului. Și sau abătut acolo și iau zis: „Cine tea adus aici? Și ce faci tu? Și ce ai tu aici?”. Și el lea zis: „Așa și așa mia făcut Mica și ma tocmit și sunt preotul lui”. Și iau zis: „Te rugăm, întreabă pe Dumnezeu, ca să știm dacă va prospera calea pe care mergem”. Și preotul lea zis: „Mergeți în pace; calea voastră pe care mergeți este înaintea Domnului”. Judecători 18.36

Judecătorii lui Israel – Confuzie religioasă (2) 

Un preot tocmit

Cinci oameni din seminția lui Dan, care căutau un loc de moștenire pentru seminția lor, sau oprit la casa lui Mica. Recunoscând glasul preotului lui Mica, iau pus întrebări. Răspunsurile sale sunt de o tristă natură, având în vedere că acesta era un om dintro seminție despre care Domnul spusese: „Ia pe leviți în locul tuturor celor întâinăscuți dintre fiii lui Israel și animalele leviților în locul animalelor lor, și leviții să fie ai Mei. Eu sunt Domnul” (Numeri 3.45). Răspunsurile lui ne arată cât de mult se poate depărta un slujitor al Domnului de poziția privilegiată la care Domnul la chemat.

„Cine tea adus aici?” – nu Dumnezeu îl trimisese acolo, ci el venise în acel loc, fără vreo îndrumare de la Domnul, căutând un loc pentru sine. „Și ce faci tu?” – lucra pentru Mica; el îl plătea, avea grijă de nevoile lui și îl tocmise ca preot al său. Și astăzi, mulți dintre cei pe care Dumnezeu ia chemat în lucrarea Sa sunt tocmiți de biserici care șiau stabilit propriul sistem de închinare, cel mai adesea în contradicție totală cu ceea ce Dumnezeu ne învață în Cuvântul Său. 1 Corinteni 7.23 ne amintește că am fost cumpărați cu un preț și că nu trebuie să ne facem robi oamenilor.

Oamenii din Dan au acceptat ceea ce tânărul levit lea spus și iau cerut săL întrebe pe Dumnezeu dacă vor prospera în călătoria lor. Fără săL întrebe pe Domnul, levitul ia trimis în pace, asigurândui de prezența Domnului cu ei. Astăzi, de asemenea, mulți predicatori au devenit populari prin faptul că vorbesc cuvinte plăcute, pe care oamenii vor să le audă.

E. P. Vedder, Jr.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Știu să trăiesc smerit și știu să trăiesc în belșug. În totul și pretutindeni m-am deprins să fiu sătul și flămând, să fiu în belșug și să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos care mă întărește.” Filipeni 4.12,13

Belșug

Se povestește că un principe oriental i-a promis fiului său o sumă de bani pentru subzistență, care i se plătea la fiecare început de an. Cu această ocazie, tânărul venea în capitală, își vizita tatăl și – ce era mai important pentru el – își lua banii. Pentru restul anului nu se mai arăta.

Întristat de acest comportament, principele ordonă ca suma să nu i se mai plătească în viitor anual, ci săptămânal. De atunci și-a văzut fiul în fiecare săptămână.

Nu se află în această istorisire o învățătură pentru noi? Ea ne ajută să înțelegem de ce Dumnezeu nu ne dă binecuvântările Sale deodată pe toate. El cunoaște înclinația noastră, că dăm mai multă atenție darului decât Dăruitorului și că ne interesăm mai mult de darurile harului Său decât de El, căruia îi datorăm darurile.

Dar El cunoaște de asemenea și lipsa noastră de credință. Imediat ce am primit ce avem nevoie – bani, sănătate sau indiferent ce ar fi –, ne sprijinim mai mult pe ele decât pe Domnul. De aceea, dacă El nu ne dă zi de zi mai mult decât avem nevoie, atunci știe de ce face așa. El ne determină să ne uităm din nou la El, pentru a-L ruga continuu pentru cele necesare și pentru a-i mulțumi când am primit ceva.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

TIPURI DE RUGĂCIUNE (2)

„Faceţi… tot felul de rugăciuni…” (Efeseni 6:18)

     Iată încă trei tipuri de rugăciune:

1) Rugăciunea de cerere. Trebuie să înveți să ai credință, atunci când Îi ceri lui Dumnezeu să-ți împlinească nevoile. Domnul Isus a promis: „Orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea” (Marcu 11:24). Dacă nu am mai încerca să-L impresionăm pe Dumnezeu, ne-am simți mai bine și-am fi mai câștigați! Problema nu este cât de lungă este rugăciunea, cât de tare sau cu câtă elocvență o rostim; la rezultate ajungem prin sinceritatea inimii, prin credința din inimă și prin siguranța că ne rugăm potrivit cu voia lui Dumnezeu.

2) Rugăciunea în parteneriat. Domnul Isus a spus: „Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu” (Matei 18:19). Dacă pui la cale ceva ce depășește puterea ta de gestionare, caută un partener de rugăciune și fă o înțelegere cu el. Acest lucru nu este pentru cei ce trăiesc mereu în conflicte, după care se hotărăsc să ajungă la un consens pentru că sunt disperați. Dumnezeu onorează rugăciunea celor care plătesc prețul de a trăi împreună în armonie (vezi Psalmul 133:1).

3) Rugăciunea de mulțumire. Dacă cererile tale depășesc ca număr laudele tale, lucrul acesta spune ceva despre caracterul tău. Oamenii centrați pe propriile lor nevoi, dorințe, euri – au pretenții, însă rareori știu să aprecieze. Dumnezeu nu ne lasă liberi în plinătatea lucrurilor pe care le-a pregătit pentru noi, până nu devenim mulțumitori pentru ceea ce am primit deja; lauda presupune mult mai mult! „În orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri” (Filipeni 4:6).

O viață puternică vine în urma mulțumirii. Noi chiar putem „să ne rugăm neîncetat” (1 Tesaloniceni 5:17), fiind credincioși pe tot parcursul zilei, lăudându-L pe Dumnezeu pentru bunăvoința, mila, dragostea, harul, îndurarea și bunătatea Sa.

15 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

La ce să renunţi

„Ci am renunţat la lucrurile ascunse ale necinstei” 2 Corinteni 4:2

Ai „renunţat la lucrurile ascunse ale necinstei”‘ – la lucrurile pe care sentimentul tău de onoare nu vrea să le lase să iasă la lumină? Le poţi ascunde cu uşurinţă. Există în inima ta vreun gând despre cineva, gând pe care nu l-ai dori adus la lumină? Renunţă la el imediat ce apare; renunţă la toate acestea până când nu mai există nici un lucru ascuns legat de necinste sau viclenie în tine. Invidia, gelozia, lupta nu izvorăsc neapărat din natura păcatului, ci din alcătuirea trupului tău care era obişnuit cu astfel de lucruri în trecut (vezi Romani 6:19 şi 1 Petru 4:1 -3).

Rămâi într-o stare de veghe continuă, ca în viaţa ta să nu apară nimic de care să-ţi fie ruşine. „Nu umblăm cu vicleşug”‘, adică nu apelăm la un lucru doar pentru a ne susţine punctul de vedere. Aceasta este o mare cursă. Ştii că Dumnezeu te lasă să lucrezi numai într-un singur mod, de aceea, fereşte-te să atragi oamenii printr-un alt mod; dacă faci aceasta, apăsarea lui Dumnezeu va fi asupra ta. Alţii fac lucruri care pentru tine ar însemna umblare cu vicleşug, dar e posibil ca ei să nu considere că e aşa. Ţie Dumnezeu ţi-a dat un alt standard. Nu toci niciodată sentimentul de a da totul al tău pentru gloria Lui. Pentru tine, a face un anumit lucru ar însemna să foloseşti vicleşugul în vederea unui scop diferit de scopul Său suprem şi să pierzi motivaţia pe care ţi-a dat-o Dumnezeu. Mulţi au dat înapoi pentru că le-a fost teamă să privească lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu. Criza apare atunci când un om trebuie să meargă puţin mai departe decât convingerile pe care le-a acceptat deja.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Ştiu faptele tale: iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, si ai păzit Cuvântul Meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu.” APOCALIPSA 3:8

Cunosc faptele tale… Cuvântul acesta al Domnului către Biserica din Filadelfia este o mângâiere şi în acelaşi timp un avertisment adresat fiecăruia. Toate faptele noastre trebuie să poată suporta claritatea privirii Lui pătrunzătoare, să fie totdeauna expresia voiei Lui şi canalul Duhului Său prin care să-Şi poată transmite această voie.”…ai puţină putere…”. Sardes se laudă cu reputaţia sa şi Laodicea cu cunoştinţele ei, dar aceste arătări ale vieţii personale, înţelepciunii şi neprihănirii proprii sunt contrare voii lui Dumnezeu. Dacă Filadelfia n-are decât puţină putere şi nu este populară ca celelalte, în schimb ea cunoaşte pe Domnul ei, Ii este în totul supusă, împărtăşeşte dispreţul Său şi face voia Lui. Atitudinea aceasta să ne caracterizeze şi pe noi! Dacă noi nu avem mijloacele materiale nici libertatea la fel ca alţii, noi avem rugăciunea, şi rugăciunea adevărată este expresia mărturisirii slăbiciunii noastre şi a depinderii noastre de El în totul. Rugăciunea să fie întotdeauna obiectul grijei şi a vegherii noastre zilnice. Să nu ne îngăduim o lenevie în rugăciune dar nici o rugăciune de rutină şi mai ales să nu punem singuri vreo piedică în calea rugăciunilor noastre. (1 Petru 3:7).

„Ai păzit Cuvântul Meu…”, nu numai crezându-L de la început până la sfârşit, nu numai luptând pentru onoarea şi integritatea Lui, ci trăindu-L şi slăvindu-I autoritatea prin viaţa noastră omenească. Apostolul Pavel a avut curajul să spună: „…ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine (din Cuvânt. – N.Tr.) şi ce aţi văzut în mine (ca pildă de trăire – N.Tr.), faceţi.” (Fil. 4:9). Să nu fim deci numai nişte cititori de formă sau de datorie sau de obicei ci să rugăm pe Domnul să ne dea harul ca să-L traducem în viaţa de fiecare zi!

„…n-ai tăgăduit Numele Meu.” A tăgădui Numele Domnului înseamnă a da o mărturie care aruncă o desconsiderare asupra Numelui Său binecuvântat. Nici un credincios nu L-a tăgăduit cu gura, dar vai, mulţi L-au tăgăduit cu viaţa, fie în familie, în societate sau poate chiar în adunare. Nu este aceasta o infidelitate faţă de Acela căruia îi datorăm totul?

Când Domnul poate să conteze pe noi pentru că ne recunoaştem slăbiciunea, puţina putere dar şi faptul că depindem numai de El, atunci El va deschide o uşă fiecăruia dintre noi, dându-ne favoarea de a-I sluji.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Să te temi de Domnul Dumnezeul tău, păzind în toate zilele vieţii tale, tu, fiul tău şi fiul fiului tău, toate legile şi toate poruncile Lui pe care ţi le dau şi să ai zile multe”. Deut. 6:2.

Dumnezeu doreşte binele nostru şi al copiilor noştri. De aceea ne sfătuieşte El cel mai bine. De aici şi cuvintele: „Ascultă, Israele, ascultaţi taţi, ascultaţi mame!…” „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta. Si poruncile acestea pe care ţi le dau astăzi să le ai în inima ta; să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini şi să-ţi fie ca nişte fruntarii între ochi.” Mâinile tale să facă doar ce este plăcut înaintea Domnului. David spune: „Îl am pe Domnul încontinu înaintea ochilor mei, de aceea stau neclintit” şi „Să le scrii pe uşiorii casei tale şi pe porţile tale”. Cel care procedează astfel va fi binecuvântat el, precum şi copiii şi copiii copiilor săi. El le va da cetăţi pe care nu le-au zidit şi case pline de bunuri, pe care nu ei le-au umplut, vii şi grădini cu măslini pe care nu ei le-au plantat, pentru ca să mănânce şi să se sature. Dacă citim în Cuvântul lui Dumnezeu de la început până la sfârşit, putem observa cum binecuvintează Dumnezeu pe cei care se încred în El slujindu-I plini de credinţă, cântând cu bucurie toate binefacerile Lui. Asupra acestor oameni Dumnezeu îşi revarsă binecuvânţările. Si copiii copiilor lor vor lăuda Numele Lui. O, cât de credincios eşti Tu Doamne, faţă de cei ce se încred în Tine! Laudă, cinste şi mărire Ti se cuvine acum şi în veci. Amin.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

ADĂPOSTUL CEL SIGUR

„Fiecare va fi ca un adăpost împotriva vântului, şi ca Un loc de scăpare împotriva furtunii.” Isaia 32.2

Cine este acest om, ştim cu toţii. Cine ar putea să fie, decât al doilea Adam, Domnul cerului, Omul durerilor, Fiul Omului? N-a fost El întotdeauna locul de scăpare al poporului Său, îndurând toată puterea vântului şi ocrotindu-i pe toţi cei ce caută adăpostul lor în El? Noi am scăpat prin El de mânia lui Dumnezeu; şi vom scăpa şi de mânia oamenilor şi de îngrijorările acestei vieţi şi de teama de moarte. De ce să stăm în calea vântului, când putem foarte bine să ne ascundem în urma Domnului Isus? Să alergăm deci la El şi să rămânem cu El în pace.

Adeseori vedem cum vântul tulburărilor se ridică şi se întăreşte până într-atât că devine o furtună care răstoarnă totul înaintea ei. Lucrurile pe care noi le socotim neclintite şi întărite ca o stâncă în furtună, sunt răsturnate, şi multe şi mari sunt căderile şi cufundarea oamenilor în care noi ne punem nădejdea. Domnul Isus este Biruitorul, Stânca veacurilor care nu cade niciodată. Sprijiniţi pe El, putem să trecem prin furtună, rămânând într-o linişte desăvârşită.Să ne adăpostim şi astăzi în acest loc de scăpare şi să rămânem în El, cântând de bucurie că suntem ocrotiţi. Prea iubit Domn Isus, cât de mult Te binecuvântăm! Fii lăudat, căci Tu eşti pentru noi un loc de scăpare împotriva furtunii.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă!” 1. Cor. 16,13

Nici un creştin nu va putea nega că trăim într-o vreme serioasă şi importantă. Ea avertizează pe fiecare credincios şi pe fiecare adunare în parte la cuvintele Domnului: „Vegheaţi căci Domnul este aproape.” Necredinţa şi decăderea morală sunt în floare, deşi Dumnezeu vorbeşte prin catastrofe naturale, accidente în masă, foamete şi prin atâtea mijloace prin care încearcă să pă trundă la conştiinţa omului de a-l abate de la drumul pierzării. Mai mult ca oricând cuvintele: „Venirea Domnului este aproa pe. . .Iată că Judecătorul este chiar la uşă” este un fapt aproape împlinit.Şi pentru credincioşi acesta este un gând foarte serios; în faţa lor nu stă judecata, ci un viitor strălucitor şi o împărăţie veşnică cu Hristos, Domnul lor cel scump. Chemarea lor este superioară, cerească, căci pe pământ sunt nişte călători şi străini. Toate aştep tările şi nădejdea lor sunt sus, la El. Responsabilitatea unui creş tin este incomparabil mai mare ca a unui om lumesc, căci toţi trebuie să stăm în faţa scaunului de judecată a lui Hristos pentru a primi răsplata după cum merităm. De aceea este o râvnă în creştin de a fi plăcut lui Dumnezeu şi Domnului său. Cum stăm noi? Vrem să rămânem în urmă sau ne doboară oboseala şi som nul lumii acesteia? NU, noi vrem să spunem mai mult ca oricând, ca odinioară apostolii: „Noi nu suntem din aceia care se tem şi dau înapoi.” De aceea să croim „cărări netede şi drepte pentru picioarele noastre.” Căci noi suntem Mireasa Lui, moştenirea împărăţiei Lui, poporul Său ceresc care călătoreşte spre Casa Tatălui. Căci noi sîntem slujitorii Lui, chemaţi de a-i sluji şi de a mărturisi despre El. Jertfa Lui ne-a curăţat odată pentru totdeauna, ne-a sfinţit şi ne-a pus deoparte, iar Duhul din noi ne dă putere să strigăm: „Ava Tată.” Să nu ne îmbărbăteze oare toate acestea ca să-I slujim cu şi mai multă abnegaţie spre slava Lui?

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, ieri am fost acceptat să lucrez în Taberele din deşert, în Egipt, şi Cuvântul Tău a venit în dimineaţa asta cu mare forţă – Trimis „înaintea Lui, în toate cetăţile şi în toate locurile, pe unde avea să treacă El” (Luca 10:1).

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«In adevăr, El a fost răstignit prin slăbiciune; dar trăieşte prin puterea lui Dumnezeu.» 2 CORINTENI 13,4

Isus este Mielul lui Dumnezeu pentru a ne descoperi măreţia şi complexitatea biruinţei Sale. Biruinţa lui Isus este, ciudat, biruinţa mielului. El a câştigat-o, dar nu prin eforturi umane, pentru că «El a fost răstignit prin slăbiciune» (2 Cor. 13,4). De aceea versetul, în paradoxul său divin, este atât de puternic: «Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!» (loan 1,29). Cel mai slab a câştigat cea mai mare biruinţă spirituală! Cât de slăbit era Domnul Isus Cristos când a mers la Golgota vedem din faptul că S-a prăbuşit sub greutatea crucii. Dar când a fost crucificat înaintea tuturor martorilor din lumea invizibilă a avut loc practic cea mai mare demonstraţie de putere din toate timpurile: Mielul lui Dumnezeu a luat asupra Lui păcatele întregii lumi! De unde această putere spirituală extraordinară în Mielul slab, să poată purta păcatele întregii lumi? Iată răspunsul: dragostea nesfârşită a lui Dumnezeu îl susţinea, căci nu este scris «Iată, acesta este Mielul», ci «Iată Mielul lui Dumnezeu». Doar prin puterea dragostei lui Dumnezeu a putut Isus Cristos să înfăptuiască ceea ce a rămas pe veci valabil, şi anume să plătească pentru toate păcatele şi fărădelegile oamenilor. Cine îl urmează pe Miel va avea parte de aceeaşi experienţă: În cea mai mare slăbiciune va realiza însă ce e mai greu. În această lumină, cuvântul Scripturii are o deosebită semnificaţie: «căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită» (2 Cor. 12,9).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„El nu se teme de veşti rele.” Psalm 112:7

Creştine, nu ar trebui să te temi de sosirea veştilor rele. Dacă eşti supărat din cauza lor, cu ce te deosebeşti de ceilalţi oameni? Ceilalţi oameni nu au un Dumnezeu la care să meargă. Ei nu I-au simţit niciodată credincioşia, aşa cum ai făcut tu. Nu este de mirare că sunt doborâţi de îngrijorare şi copleşiţi de frică, dar tu declari că ai un alt fel de spirit. Tu ai fost „născut din nou… la o nădejde vie” (1 Petru 1:3), şi inima ta trăieşte în cer, nu în lucrurile pământeşti. Dar dacă eşti văzut la fel de îngrijorat ca ceilalţi, care este valoarea harului pe care spui că l-ai primit? Unde este demnitatea naturii noi, pe care pretinzi că o ai? Dacă eşti plin de teamă, ca şi ceilalţi, vei fi condus, fără îndoială, la aceleaşi păcate ca şi ei, sub încercarea aceloraşi împrejurări. Cei lumeşti, atunci când simt copleşiţi de rele, se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu. Ei murmură şi cred că Dumnezeu îi tratează prea aspru. Vei cădea şi tu în acelaşi păcat? Îl vei provoca pe Domnul aşa cum fac ei? Mai mult, oamenii nepocăiţi apelează la mijloace nedemne ca să scape din greutăţi, şi e sigur că şi tu vei face la fel, dacă cedezi presiunii prezente. Increde-te în Domnul, şi „nădăjduieşte în El” (Psalmi 37:7). Cea mai sigură cale este să faci ceea ce a făcut Moise la Marea Roşie: „staţi pe loc, şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul” (Exod 14:13). Dacă dai frâu liber temerilor atunci când auzi veşti rele, nu vei fi în stare să înfrunţi necazul cu calmul care te întăreşte pentru datorie şi te susţine în încercări. Cum poţi să îl slăveşti pe Dumnezeu dacă eşti laş? Sfinţii au cântat adesea laudă lui Dumnezeu în foc, iar tu o să te îndoieşti şi o să disperi, de parcă nu ai avea nici un ajutor, şi astfel o să-L măreşti pe Cel Pret înalt? Încurajează-te, deci, şi întemeiază-ţi credinţa pe credincioşia Dumnezeului legământului, nu lăsa să ţi se „tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (loan 14:27).

Seara

„Popor de lângă El.” Psalm 148:14

Sistemul vechiului legământ era unul al distanţei. Chiar şi atunci când se arăta robului Său Moise, Dumnezeu spunea: Ce „nu te apropia de pământul acesta; scoate-ţi încălţămintea din picioare” (Exod 3:5). Când s-a arătat celor aleşi pe Muntele Sinai, una din primele porunci a fost „hotărăşte anumite margini în jurul muntelui, şi sfinţeşte-l” (Exod 19:23). In cadrul serviciului sfânt din cortul întâlnirii şi templu, gândul distanţei era întotdeauna prezent. In curtea interioară doar preoţii îndrăzneau să intre, iar în Sfânta Sfintelor nu intra decât marele preot, numai o dată pe an. Se pare că, în vremurile vechi, Domnul voia să-l înveţe pe om că păcatul era atât de ofensator pentru El, încât trebuia să-i trateze pe oameni ca pe nişte leproşi scoşi afară din tabără. Când se apropia de ei, îi făcea să simtă adâncimea despărţirii dintre Dumnezeul cel sfânt şi păcătosul necurat. Totuşi, când a venit Evanghelia, am fost plasaţi pe o altă poziţie. Cuvântul „du-te” a fost schimbat cu „vino”, distanţa a fost înlocuită de apropiere, şi cei care erau scoşi afară înainte au fost aduşi aproape prin sângele lui Isus Christos. Dumnezeirea întrupată nu avea un zid de foc în jur. „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28) este proclamaţia voioasă a lui Dumnezeu atunci când apare în trup omenesc. Acum El nu îl învaţă pe lepros că lepra lui îl îndepărtează, ci că El a suferit pedeapsa necurăţiei leprei. Ce siguranţă şi ce privilegii se ascund în această apropiere de Dumnezeu prin Isus! Le cunoşti din experienţă? Dacă le cunoşti, trăieşti prin puterea lor? Această apropiere este miraculoasă, totuşi este urmată de o făgăduinţă de şi mai mare apropiere, fiindcă ni se spune: „iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei” (Apocalipsa 21:3). Grăbeşte acest timp de apropiere, Doamne!

IZVOARE IN DEŞERT

„Scoală-te, crivăţule! Vino, vântule de miazăzi! Suflaţi peste grădina mea, ca să picure mirosurile din ea!” Cântarea cântărilor 4:16

Unele din mirodeniile şi plantele menţionate în versetul 14 din capitolul de mai sus sunt foarte descriptive şi simbolice. Sucul de aloe are un gust amărui, dar este calmant când se aplică pe piele, ceea ce ne spune despre dulceaţa lucrurilor amare, dulcele amărui, având o aplicaţie importantă pe care numai cei care au experimentat-o o vor înţelege. Smirna este simbolul morţii, fiind folosită pentru îmbălsămarea mortului. Ea reprezintă dulceaţa care vine în inimă după ce aceasta a murit faţă de voinţa proprie, faţă de mândrie şi faţă de păcat.Ce farmec inexprimabil pare să înconjoare pe unii creştini, doar pentru că ei poartă în înfăţişarea lor curată şi în duhul lor blând urma crucii! Este dovada sfântă a faptului că ai murit faţă de ceva care odată era mândru şi puternic, dar acum este pentru totdeauna predat la picioarele Domnului Isus. Şi este de asemenea farmecul ceresc al unui duh zdrobit şi al unei inimi pline de căinţă, este muzica frumoasă care se înalţă dintr-o cheie minoră, şi dulceaţa adusă rodului copt de atingerea gerului.În sfârşit, tămâia era un parfum care se înălţa numai după ce era atins de foc. Tămâia arzând se transforma în nori de un miros plăcut care se înălţau din mijlocul focului. Aceasta simbolizează inima unui om a cărei dulceaţă a luat naştere prin flăcările suferinţei până când partea sfântă, cea mai dinăuntru a sufletului este umplută cu nori de laudă şi rugăciune.Preaiubiţilor, dau vieţile noastre miresme şi parfumuri – plăcutele miresme ale inimii? din Viaţa plină de dragoste a Domnului nostru

O fabulă persană spune: Într-o zi

Un călător a găsit o bucată de lut

Atât de plină de parfum plăcut

Încât mireasma ei a umplut toată camera.

„Ce eşti tu?” a întrebat el repede,

„Eşti tu o nestemată din Samarkand,

Sau nard pur ascuns în această formă simplă,

Sau altă marfă scumpă?”

„Nu, nu sunt decât o bucată de lut”.

„Atunci de unde acest parfum minunat – spune!”

„Prietene, dacă vrei să-ţi dezvălui secretul,

Am locuit cu trandafirul”.

Frumoasă parabolă! Şi cei ce iubesc

Să locuiască cu trandafirul din Saron

Nu vor emana pretutindeni o mireasmă plăcută,

Deşi ei înşişi sunt simpli şi smeriţi?

Dragă Doamne, rămâi cu noi ca să putem

Să ne tragem parfumul proaspăt din Tine.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 13.1-27

Domnul îi dă Ierusalimului un semn: este vorba de acest brâu pe care Ieremia trebuia să-l poarte asupra lui zi de zi, fără să-l spele niciodată, pe care apoi să-l ascundă la peste patru sute de kilometri, lângă Eufrat, şi despre care, în final, când să se întoarcă să-l ia, să constate că nu mai era bun de nimic. Domnul îi explică apoi semnificaţia sa spirituală: brâul este o podoabă care îşi are locul aproape de inimă; mai mult, el făcea parte din veşmintele preoţilor (Exod 28.40), iar Ieremia era unul dintre aceştia. Ce mult Se ataşase Dumnezeu de acest popor care trebuia să-I preamărească gloria şi să-L slujească…! Mândria însă şi închinarea la idoli au târât Iuda şi Ierusalimul într-o aşa stare de întinare şi de inutilitate, încât deveniseră parcă un brâu putrezit. Şi, asemeni acestuia, ei urmau să fie duşi pe malurile Eufratului, în Babilon (sf. v. 19). Ca semn al maximei umilinţe, cei puşi în poziţiile cele mai înalte, împăratul şi împărăteasa, sunt invitaţi să dea cei dintâi exemplu. Versetul 23 ne aminteşte că păcatul l-a marcat pe om într-un fel de neşters. Nu ne putem descotorosi de el, tot aşa cum un etiopian nu-şi poate albi pielea sau cum un leopard nu-şi poate înlătura petele. În virtutea sângelui Domnului Hristos însă, Dumnezeu ne poate şterge păcatele şi ne poate da o inimă nouă. Este ceea ce se va întâmpla tocmai cu un etiopian, a cărui convertire o găsim descrisă în Fapte 8.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Corinteni 4:1-6

VINDECAREA ORBULUI

„Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării” 2 Corinteni 4:3

Pastorul Walter B. Hinson predica într-un oraş unde unul dintre prietenii săi lucra ca medic de ochi. Într-o zi, Hinson s-a oprit pe la biroul lui şi l-a găsit plin de bucurie. Când predicatorul l-a întrebat care este motivul veseliei lui, doctorul i-a răspuns: „L-ai văzut pe bătrânul acela care a ieşit când ai intrat tu în cabinet? N-a mai văzut vreo floare sau chipul copiilor săi de multă, multă vreme. Trăieşte la ţară, şi cu câteva luni în urmă a venit să-l consult. După ce l-am examinat, i-am spus că eu cred că vederea lui ar putea fi restabilită. Azi am făcut ultima operaţie pentru ochii săi. Când am terminat, l-am dus afară şi i-am arătat gloria dimineţii. I-am restabilit vederea!” Ce privilegiu pentru un doctor să fie în stare să redea vederea unor ochi orbi! Ca şi creştini, avem un privilegiu asemănător. Putem ajuta pe cei orbi spiritual să vadă. Îi putem aduce la Isus Cristos pe aceia pentru care „Evanghelia este acoperită”. Apostolul Pavel a scris: „Noi suntem trimişi împuterniciţi ai lui Cristos; şi ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Cristos:
împâcaţi-vă cu Dumnezeu” (2 Cor. 5:20). Chiar înaintea înălţării Sale la cer, Isus a spus: „…îmi veţi fi martori” (Fapte 1:8). Aceste versete vorbesc despre responsabilitatea credinciosului de-a fi un ambasador al lui Cristos, un martor care poate spune: „Am fost orb, dar acum văd”.

Ce
chemare extraordinară! Putem „da lumina cunoaşterii” lui Isus Cristos celor din lumea întunecată de păcat (2 Cor. 4:6). Cine ar putea cere un privilegiu mai măreţ! P.R.V.

Aud strigând cu disperare

Din noapte si ruină:

„Voi ce-aveti lumina vieţii

Dăruiţi-ne lumină!”    – Oxenham

Când creştinismul tău e valoros, se merită să-l împărtăşeşti altora.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Stăruiți în rugăciune”  Coloseni 4.2

Este interesant să vedem ce loc important are subiectul rugăciunii în Cuvântul lui Dumnezeu, fiind prezentat fie prin exemple, fie prin instrucțiuni clare, fie prin promisiuni. Chiar la începutul Bibliei citim: „Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului”; iar la sfârșitul ei citim rugăciunea: „Vino, Doamne Isuse!”.

Exemple avem din belșug. Îl vedem pe Daniel, care se ruga de trei ori pe zi, sau pe David, care Îl chema pe Domnul din toată inima sa. Îl vedem pe Ilie rugânduse pe munte; pe Pavel rugânduse în închisoare, împreună cu Sila. Există, de asemenea, o mulțime de instrucțiuni și zeci de promisiuni cu privire la rugăciune. Ce altceva ne învață toate acestea, decât că rugăciunea este importantă și foarte necesară? Putem fi siguri că, dacă Dumnezeu a accentuat un lucru în Cuvântul Său, El dorește ca lucrul respectiv să fie accentuat și în viețile noastre. Dumnezeu a vorbit mult despre rugăciune în Scriptură, fiindcă știe că avem mare nevoie de ea. Nevoile noastre sunt atât de mari și de acute, încât, până vom ajunge în cer, nu trebuie să încetăm să ne rugăm. Nuți lipsește nimic? Atunci mă tem că nuți cunoști sărăcia. Nu ai pentru ce să ceri îndurare de la Dumnezeu? Atunci Domnul, în mila Sa, săți arate starea nenorocită în care ești! Un suflet lipsit de rugăciune este un suflet lipsit de Hristos. Rugăciunea este gânguritul pruncului în credință, strigătul luptătorului credincios și orchestrația credinciosului gata de a adormi în Isus. Rugăciunea este respirația, mângâierea, puterea și onoarea celui credincios. Dacă ești copil al lui Dumnezeu, vei căuta fața Tatălui și vei trăi în prezența dragostei Lui. Roagăte pentru a deveni mai sfânt, mai smerit, mai plin de râvnă și mai răbdător; roagăte pentru o mai strânsă comuniune cu Hristos; roagăte pentru a fi un exemplu și o binecuvântare pentru alții; roagăte să trăiești tot mai mult spre gloria Stăpânului tău! Acesta să fie motoul tău: „Stăruiți în rugăciune”! C. H. Spurgeon

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„ascultați de stăpânii voștri pământești … în curăție de inimă, ca de Hristos” Efeseni 6.5

Exemplu de ascultare

John Kenneth Galbraith (1908-2006), profesor în economie, a ilustrat în biografia sa devotamentul menajerei Emily Gloria Wilson. Într-o zi, când profesorul era obosit, a rugat-o pe Emily să răspundă la telefon în timp ce el dormea. La puțin timp a sunat un telefon de la Casa Albă. „Aș dori să vorbesc cu domnul Galbraith; sunt Lyndon Johnson.” – „Doarme, domnule președinte, și a spus să nu-l deranjez.” – „Trezește-l, aș vrea să vorbesc cu el!” – „Nu, domnule președinte; eu lucrez pentru domnul profesor și nu pentru dumneavoastră.”Când profesorul Galbraith l-a sunat pe președintele Johnson, acesta era încântat și a spus: „Spune-i acelei femei că aș dori să lucreze la Casa Albă”.

Ascultarea acelei femei este un exemplu cum putem pune în practică versetul din meditația de astăzi. Însă exemplul desăvârșit de ascultare îl putem învăța de la Domnul și Mântuitorul nostru. El a fost ascultător de Tatăl ceresc în toate privințele. Domnul a fost Robul, a cărui ascultare a fost desăvârșită. Dacă suntem îndemnați să ascultăm de stăpânii noștri pământești, atunci tot ce facem trebuie făcut ca pentru Hristos, și El va răsplăti toate faptele bune făcute în perimetrul credinței față de El.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

TIPURI DE RUGĂCIUNE (1)

„Faceți… tot felul de rugăciuni…” (Efeseni 6:18)

În Scriptură găsim mai multe tipuri de rugăciune. Ne vom uita la câteva dintre ele și vom vedea ce învățături putem extrage.

Există:

1) Rugăciunea de predare. Când s-a întâlnit cu Hristos pe drumul Damascului, Pavel s-a rugat: „Doamne, ce vrei să fac?” (Faptele Apostolilor 9:6). E ca și cum ți-ai pune semnătura pe un cec în alb și ai spune: „Iată-mă, Doamne, fă cu mine ce dorești. Sper să-mi facă plăcere ceea ce alegi, dar chiar dacă nu-mi va plăcea, o voi face oricum; facă-se voia Ta, nu voia mea!” În felul acesta, iei hotărârea de a-L urma pe Dumnezeu de bunăvoie, și nu vei încerca să-L faci pe El să te urmeze. Prin urmare, El va face în tine lucrarea necesară, ca să poată face prin tine ceea ce dorește.

2) Rugăciunea de încredințare. Biblia spune: „aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi” (1 Petru 5:7). Câtă vreme vrei să controlezi tu totul, nivelul tău de stres va continua să crească. Dar odată ce înveți să încredințezi situația în mâinile lui Dumnezeu, te vei întreba cum de ai putut să-ți petreci măcar o zi îngrijorându-te!

3) Rugăciunea de mijlocire. Dumnezeu spunea prin profetul Ezechiel: „Caut printre ei un om care să înalţe un zid, şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru ţară” (Ezechiel 22:30). Spărtura este distanța dintre ceea ce este și ceea ce poate fi. Când există o „spărtură” în relația cuiva cu Dumnezeu din cauza unui anumit păcat, în calitate de credincios, ai privilegiul (și responsabilitatea) de te așeza în spărtură și de a te ruga pentru acea persoană.

14 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Argumente sau ascultare?

„Simplitatea care este în Cristos” 2Corinteni 11:3

Simplitatea este secretul clarviziunii. Cel sfânt nu gândeşte clar decât după multă vreme, dar el ar trebui să vadă clar fără nici o dificultate. Intr-o încurcătură spirituală nu poţi rezolva lucrurile prin raţionamente, dar poţi să fii ascultător. În problemele intelectuale poţi gândi, înţelege şi rezolva lucrurile, dar în problemele spirituale gândirea te va încurca ducându-te la mai multe întrebări şi la o mai mare confuzie. Dacă Dumnezeu pune degetul pe vreun lucru, ascultă de El, fă-ţi gândirea roabă ascultării de Cristos în privinţa respectivă şi totul îţi va deveni clar ca lumina zilei. Capacitatea de a înţelege vine după aceea, dar noi nu vedem prin raţiune; noi vedem ca şi copiii, iar atunci când încercăm să fim înţelepţi, nu vedem nimic (Matei 11:25).

Chiar şi cel mai mic lucru din viaţa noastră căruia îi permitem să iasă de sub controlul Duhului Sfânt este suficient pentru a ne duce într-o încurcătură spirituală şi, oricât ne-am gândi la acel lucru, nu-l vom clarifica niciodată. Confuzia spirituală se clarifică numai prin ascultare. Imediat ce ascultăm, înţelegem. Acest lucru este umilitor, pentru că ştim că, atunci când suntem încurcaţi, motivul se află în starea noastră sufletească. Dar când puterea naturală de a vedea este consacrată Duhului Sfânt, ea devine puterea de a înţelege voia lui Dumnezeu; atunci întreaga noastră viaţă este menţinută în simplitate.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Ezechia……a tăiat în bucăţi şarpele de aramă pe care-l făcuse Moise, căci până în acele zile fiii lui Israel arseseră tămâie înaintea lui.”

2 IMPARATI 18:4

Se vede că în timpul dintre Moise şi Ezechia, copiii lui Israel au făcut din şarpele de aramă pe care Dumnezeu li l-a dat prin Moise pentru vindecarea lor, un idol înaintea căruia ardeau tămâie. Ne putem da seama cu ajutorul Duhului lui Dumnezeu ce a însemnat în ochii Săi această uriciune. Şi pentru că întâmplări ca acestea ne-au fost păstrate în Cuvântul lui Dumnezeu pentru învăţătura noastră, trebuie să recunoaştem că astfel de tendinţe sunt şi în noi. Ca şi israeliţii din vechime, suntem capabili să facem din ceva care este bun, corect, necesar, o pricină de preocupare exagerată, încât, fără să ne dăm poate seama, ajungem să-i dăm prea mare atenţie, ştirbind prin aceasta dreptul Domnului Isus de a ocupa primul loc în inima noastră. Soţia sau soţul, copiii şi grija pentru ei şi lupta pentru existenţă ne pot preocupa aşa de mult, încât ne putem trezi că Domnul Isus de mult a fost trecut pe planul al doilea, neglijând tot mai mult părtăşia cu El care se poate întreţine prin citirea Cuvântului şi rugăciune. Nemai cugetând la El şi la lucrarea Lui în noi, încetăm să-L mai contemplăm pe El aşa cum se cuvine, ca pe scumpul nostru Mântuitor şi Domn. Dar chiar şi în sistemele religioase de astăzi se întâmplă aceleaşi lucruri. Oamenii aleargă după vorbitori buni care de cele mai multe ori nu sunt buni pentru că alterează Cuvântul adevărului şi în loc să vorbească despre Hristos Cel răstignit şi despre toate bogăţiile de har care sunt în El, aceşti vorbitori „nespus de aleşi”, buni de gură, spun tot felul de lucruri năstruşnice sau poveşti, dezonorând pe Domnul Isus singurul care trebuie să ocupe inima şi vorbirea noastră. Ceea ce este şi mai trist însă, este faptul că în adunări adevărate, credincioşii se grupează în jurul unui frate care prezintă bine doctrina Scripturii şi crează astfel diviziuni şi neînţelegeri.

Nu sunt toate acestea idolatrii?

Unde este slava Domnului în toate aceste lucruri?

A lua pe astfel de oameni şi scrierile lor şi a-i urma cu scrupulozitate, în loc de a-L urma pe Domnul Isus în simplitate şi a ne ocupa numai cu El, înseamnă a repeta greşeala lui Israel care se închina şarpelui de aramă. O, câţi „Nehuştani” mai sunt în ziua de astăzi! Apostolul Pavel îi mustră pe corinteni pentru sectele pe care le-au creat în sânul Bisericii. Dar cei mai greşiţi erau aceia care spuneau: „Eu sunt al lui Hristos.” şi dispreţuiau astfel pe ceilalţi credincioşi ridicându-se mai presus de ei. Fără îndoială că pilda de vieţuire şi scrierile acestor credincioşi ne sunt de mare folos, dar a face din toate acestea o preocupare de predilecţie şi a neglija pe Domnul Isus, este cea mai mare pagubă pe care o putem avea. Cunoştinţa mă poate face un bun vorbitor, dar numai harul mă poate face un adevărat împlinitor al cunoştinţelor acumulate. Când cunoştinţa intră în cap, mă înalţă, când intră în inimă, mă smereşte.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept. Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă”. Efes. 6:1-2.

În versetul de mai sus vedem că această poruncă are o promisiune: Viaţă lungă şi binecuvântare pe pământ. Căci Domnul doreşte ca, copiii să-şi cinstească tatăl şi, ceea ce cere mama de la copii să fie împlinit. Căci cinstind pe tatăl tău, te cinsteşti pe tine însuţi şi nesocotirea mamei tale este ruşinea ta. Binecuvântarea tatălui zideşte casa copiilor, dar cine blestemă pe tatăl sau pe mama lui, acela trebuie să moară. Cel care ia ceva de la tatăl sau mama sa spunând că nu este păcat, acela este pe drumul pierzării. Aşa cum se comportă copiii faţă de părinţi, tot la fel se vor purta copiii lor faţă de ei. În zilele de azi sunt copii care ar dori ca părinţii lor să li se supună. Se împotrivesc părinţilor astfel ei fac contrariul celor cerute de Dumnezeu. Mulţi copii cauzează părinţilor amărăciune şi tristeţe. Dumnezeu îi numeşte pe aceştia ucigaşi de tată şi de mamă. Mulţi părinţi au murit cu zile, datorită copiilor neascultători. Nu-ţi bate joc de slăbiciunea tatălui tău, aceasta nu este o cinste pentru tine. Căci facerea de bine faţă de părinţi nu va fi uitată, şi vei fi ajutat în nevoie. Dar cel care-şi părăseşte tatăl este ca unul care huleşte pe Dumnezeu şi cel care supără pe mama sa este blestemat de Domnul. Mulţi copii ar dori şi azi ca să-şi arate capacităţile. Deşi este mult mai bine să rămâi smerit, deoarece aceasta are valoare mult mai mare decât ceea ce aspiră lumea. De aceea, copil drag, urmează-L pe Mântuitorul în toate, fiind supus părinţilor tăi în tot ceea ce nu este păcat.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

PECETEA APROBĂRII DUMNEZEIEŞTI

Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc. Iacov 1.12

Da, chiar în timp ce rabdă ispita, credinciosul este fericit. Aceasta n-o poate pricepe decât numai ochiul care a fost uns cu alifia dumnezeiască. Dar ispita el trebuie s-o rabde şi niciodată să nu se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu, nici să dea îndărăt, nici să se lase corupt. Este fericit acela care trece prin focul încercării, fără să fie distrus cum se întâmplă cu cei falşi.

Când încercarea s-a sfârşit, i se aplică pecetea aprobării dumnezeieşti: „Cununa vieţii”. Este ca şi când Domnul ar zice: „Lăsaţi-l să trăiască; el a cântărit greu în cântar şi n-a fost găsit uşor”. Viaţa este răsplata sa; nu numai viaţa obişnuită, ci o
viaţă sfântă, biruitoare, fericită, împlinind planul dumnezeiesc cu privire la el. Dacă viaţa de aici este o bucurie sufletească, cu cât mai mult este încununat acela care a trecut biruitor prin încercarea arzătoare a credinţei şi dragostei.

Domnul a făgăduit cununa vieţii acelora care-L iubesc. Numai aceia vor rămâne statornici în clipa încercării; ceilalţi vor cădea, vor cârti sau se vor întoarce în lume. Suflete al meu, iubeşti tu pe Domnul? ÎI iubeşti într-adevăr, adânc şi mai presus de orice? Dacă da, atunci iubirea ta va fi încercată; dar valurile nu te vor distruge şi râurile nu te vor îneca. Doamne, fă ca dragostea Ta să o hrănească pe a mea până la sfârşit.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Apoi Samuel a zis lui Isai: Aceştia sunt toţi fiii tăi? Şi el a răspuns: A mai rămas cel mai tânăr, dar paşte oile. Atunci Samuel a zis lui Isai: Trimite să-l aducă, fiindcă nu vom şedea la masă până nu va veni aici.”

1 Sam. 16.11.

Unul din fiii lui Isai a mai rămas. Putea fi acesta ales dacă ceilalţi înzestraţi cu calităţi nu au fost aleşi? gândea tatăl lor. Vai, omul nu pricepe căile lui Dumnezeu. Chiar acea unealtă de care se foloseşte Dumnezeu este neglijată sau chiar ignorată de oameni. Dar ce a spus Dumnezeu către Samuel când a apărut David înaintea lui: „Scoală te şi unge-l căci el este.” Dumnezeu îi arată şi frumeseţile pe care le găseşte în el: „Cu ochi frumoşi şi faţă frumoasă.” Da, el era frumos pentru Dumnezeu şi de aceea a fost un om după inima Lui. Este important să vedem şi ocupaţia lui David: „Paşte oile” Chiar Dumnezeu îi aminteşte mai târziu: „Te-am luat de la păşune, de la oi ca să fi căpetenie peste poporul Meu.” (2 Sam. 7.8).

Dacă împărăţia nu-i condusă în duhul păstoresc, atunci negreşit îşi va pierde ţelul ei. David a priceput în întregime acest lucru, cum putem vedea în mişcătoarele cuvinte care le adresează către Dumnezeu în momentul când a păcătuit numărând poporul: „Iată că am păcătuit! Eu sunt vinovat! dar oile acestea ce-au făcut?” (2 Sam. 24.17).

Poporul era turma lui Dumnezeu şi el ca păstor ales de Dumne zeu, păştea pe meleagurile Israelului aşa cum odinioară păştea turma tatălui său în singurătatea Betleemului. El a venit de la păstorit la tron, a schimbat toiagul cu sceptrul, dar a rămas un păstor şi se simţea obligat să păzească turma Domnului de lei şi de urşi care îl ameninţa din toate părţile.

Slujba trebuie totdeauna adusă pe temeiul sfinţeniei. Trebuie să pierdem din vedere pe omul firesc şi să ne îndeletnicim în totul cu Hristos aşa cum ni-l arată Cuvântul. NUMAI prin El putem efectua o adevărată slujbă.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, mă îndrept spre Tine, să nu percep altceva decât pe Tine. Îndepărtează ceea ce este complicat şi bombastic şi impulsiv şi dă-mi harul să Te slujesc în linişte pe Tine.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«El a fost dus ca o oaie la tăiere şi, ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu Şi-a deschis gura.» FAPTELE APOSTOLILOR 8,32

Isus este Mielul lui Dumnezeu pentru că în acest fel S-a descoperit şi a fost cunoscut de lume. Mielul este simbolul purităţii şi al nevinovăţiei. Isus a fost Om în toate privinţele: «ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat» (Evrei 4,15). A fost într-adevăr o fiinţă umană în carne şi oase, ca noi toţi de altfel şi recunoaştem adevărul acesta în dezvăluirea umanităţii Sale: El a plâns, I-a fost foame, I-a fost sete, I-a fost teamă, a obosit, a fost ispitit de Satan – dar nu a păcătuit niciodată! De aceea este numit Mielul sfânt al lui Dumnezeu. Pentru că Isus a trăit în sfinţenie, sângele Său — şi numai al Său — ne curăţă de absolut toate păcatele. El a ales să fie Mielul lui Dumnezeu pentru ca noi să putem păşi pe calea Sa. El a venit din ceruri cu scopul clar de a fi sacrificat pentru păcatele noastre: «… vrednic este Mielul, care a fost junghiat» (Apoc. 5,12). Nu a fost disperat din cauza execuţiei Sale groaznice, ci a spus cu hotărâre sfântă: «Dar tocmai pentru aceasta am venit pană la ceasul acesta!» (loan 12,27). Şi-a dat viaţa de bunăvoie şi prin aceasta ne-a descoperit nouă tuturor natura Sa de Miel, predestinat sacrificiului suprem.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„Împreună cu El mai erau şi alte corăbii.” Marcu 4:36

Isus era Amiralul Domn al mării în noaptea aceea, şi prezenţa Lui păzea întregul convoi. Este bine să navighezi cu Isus, chiar dacă te afli pe o corabie mică. Atunci când navigam în compania lui Isus, nu avem garanţia unui timp frumos, fiindcă corăbiile care L-au purtat pe Domnul au fost zguduite de mari furtuni, şi noi nu trebuie să ne aşteptăm ca marea să fie mai liniştită împrejurul corăbiei noastre. Dacă mergem cu Isus, trebuie să fim mulţumiţi să călătorim cum călătoreşte El, şi când valurile vor urla în jurul Lui, vor urla şi în jurul nostru. Prin furtună şi prin vuiet vom ajunge la ţărm, aşa cum a ajuns El înaintea noastră. Atunci când furtuna mătura lacul întunecat al Galileii, toate feţele s-au albit şi toate inimile au naufragiat Când tot ce putea face omul s-a dovedit zadarnic, Mântuitorul adormit s-a trezit şi, cu un cuvânt, a transformat urletul furtunii în liniştea adâncă a calmului. Mai erau şi alte corăbii în aceeaşi situaţie cu cea care îl ducea pe Domnul. Isus este steaua mării; deşi marea este plină de durere, atunci când Isus este pe ea, apare bucuria. Fie ca inimile noastre să facă din Isus ancora lor, cârma lor, farul lor, barca de salvare, şi portul lor. Biserica Lui este flota Amiralului. Să-i însoţim mişcările şi să-i bucurăm pe ofiţeri cu prezenţa noastră. El însuşi este marea atracţie. Să-L urmăm chiar şi în timp ce se odihneşte, să marcăm semnalele Lui, să stăm de cart împreună cu El, şi să nu ne temem niciodată că nu răspunde chemării noastre. Nici o corabie din convoi nu va naufragia; marele Comandor va duce fiecare barcă în siguranţă în cerul dorit

Prin credinţă, vom ridica ancora pentru călătoria altei zile, şi vom naviga cu Isus pe marea încercărilor. Valurile şi vânturile nu ne vor cruţa, dar ele Il ascultă; de aceea, oricât de mare ar fi furtuna de afară, credinţa va simţi linişte binecuvântată înăuntru. El este chiar în centrul companiei care înfruntă vremea. Să ne bucurăm în El. Corabia Lui a ajuns în cer, şi la fel vor face şi ale noastre.

Seara

„Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.” Psalmul 32:5

Durerea lui David pentru păcat era amară. Efectele ei erau vizibile în trupul său: oasele i se topeau (Psalmi 32:3), şi vlaga lui se usca „cum se usucă pământul de seceta verii” (vers. 4). El nu a putut găsi nici un remediu, până când nu şi-a mărturisit de deplin păcatul în faţa tronului de har ceresc. El ne spune că, pentru un timp, a rămas tăcut, şi inima i s-a umplut de durere (vers. 3,4). Ca un lac de munte zăgăzuit, sufletul i s^a umplut cu torente de durere. Şi-a cerut iertare, şi a încercat să-şi alunge gândurile, dar nu i-a folosit la nimic. Chinul lui s-a adunat ca o rană purulentă. Fiindcă nu a folosit scalpelul mărturisirii, sufletul lui era plin de agonie şi nu cunoştea odihna. In cele din urmă, a ajuns la o hotărâre: trebuia să se întoarcă la Domnul în pocăinţă umilă, sau să moară. Aşa că a alergat la scaunul milei şi acolo şi-a recunoscut toate fărădelegile în faţa Celui care vede totul, mărturisind tot răul făcut în limbajul pe care îl găseşti în psalmul cincizeci şi unu, sau în alţi psalmi de pocăinţă. După ce a făcut această operaţiune, un lucru atât de simplu, dar atât de greu pentru mândria lui, a primit imediat un semn al iertării divine. Oasele care fuseseră rupte i-au cauzat bucurie, şi el şi-a continuat drumul cântând binecuvântarea omului cu fărădelegea iertată (vers. 1). Iată valoarea mărturisirii păcatului prin lucrarea harului! Ea trebuie să fie preţuită oricât ar costa, fiindcă, în orice situaţie în care se fac mărturisiri sincere, îndurarea este acordată deplin. Aceasta nu se întâmplă din cauză că pocăinţa şi mărturisirea merită milă; mila este acordată de dragul lui Christos. Binecuvântat să fie Dumnezeu, fiindcă vindecă întotdeauna inimile zdrobite. Izvorul curge mereu, gata să ne spele păcatele. Într-adevăr, o Doamne, „Tu eşti un Dumnezeu gata să ierţi” (Neemia 9:17)! De aceea, ne vom recunoaşte fărădelegile înaintea Ta.

IZVOARE IN DEŞERT

„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.” Marcu 8:34

Crucea pe care Domnul meu mă cheamă s-o port poate lua multe forme diferite. S-ar putea să trebuiască să fiu mulţumit cu îndatoririle pământeşti într-o zonă limitată de slujire, când eu cred că abilităţile mele sunt potrivite pentru o lucrare mult mai mare. S-ar putea să mi se ceară să cultiv mereu acelaşi câmp an după an, deşi el nu dă nici un fel de recoltă. S-ar putea ca Dumnezeu să-mi ceară să nutresc gânduri bune şi pline de dragoste faţă de persoana care mi-a făcut rău şi să-i vorbesc cu blândeţe, să-i iau partea când alţii i se opun, şi să-i acord compasiune şi mângâiere. S-ar putea să trebuiască să mărturisesc deschis despre Stăpânul nostru înaintea acelora care nu vor să li se amintească de El sau de cererile Lui. Şi s-ar putea să fiu chemat să umblu prin această lume cu o faţă radioasă şi zâmbitoare în timp ce inima mea este zdrobită.

Da, sunt multe cruci, şi fiecare din ele este grea şi dureroasă. Şi e puţin probabil ca eu să caut vreuna din ele de unul singur. Totuşi niciodată Domnul Isus nu este atât de aproape de mine ca atunci când îmi ridic crucea, o pun supus pe umăr şi o primesc cu un duh răbdător şi fără să mă plâng.El Se apropie de mine ca să-mi maturizeze înţelepciunea, să-mi adâncească pacea, să-mi mărească curajul şi să-mi suplimenteze puterea. Toate acestea El le face pentru ca prin experienţa care este atât de dureroasă şi de chinuitoare pentru mine să fiu de un mai mare ajutor pentru alţii. Şi atunci mă voi face ecoul acestor cuvinte rostite de unul din presbiterienii scoţieni ai secolului al XVII-lea, închis pentru credinţa lui de către John Graham de Claverhouse – „Am crescut sub povară”. Alexander Smellie

Foloseşte crucea ce o porţi ca un toiag care să te ajute pe drum, nu ca o piatră de poticnire care să te facă să cazi.

Poţi să-i duci pe alţii de la tristeţe la bucurie,

Dacă-ţi porţi crucea cu un zâmbet.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 12.1-17

Capitolul 12 ne pune înainte o conversaţie dintre Domnul şi Ieremia. De această dată nu este vorba de o rugăciune a profetului în favoarea lui Israel, ci de probleme dureroase pe care el le are pe inimă şi pe care le aduce înaintea lui Dumnezeu din amărăciunea sufletului. Oamenii din cetatea Anatot, concetăţenii lui, merseseră până acolo încât îl ameninţaseră cu moartea, dacă nu avea de gând să tacă (cap. 11.21). Din cap. 12.6 aflăm că până şi familia lui se purtase cu viclenie faţă de el şi strigase împotriva lui „în gura mare” (comp. cu Luca 4.24-26). Ieremia avea suficiente motive să-şi piardă curajul. Domnul însă înţelege tulburarea slujitorului Său (nu L-a trădat şi pe El tot propriul Său popor?) şi îi explică acestuia ce este El nevoit să facă: să părăsească templul pângărit şi să-l lase pe Israel, moştenirea Lui, să cadă în mâinile vrăjmaşilor lor (v. 7). Să ne gândim care trebuie să fi fost sentimentele lui Dumnezeu pe când lua asemenea hotărâri… Pentru a ne ajuta să le apreciem măsura, El vorbeşte despre poporul Său folosind expresia atât de mişcătoare: „iubita sufletului Meu” (v. 7).

Naţiunile acţionează precum vecinii cei răi: vor suferi consecinţele pentru aceasta. Totuşi, Dumnezeu avea încă binecuvântări pregătite pentru Israel, ca şi pentru aceste naţiuni, dacă ele ar fi învăţat căile Sale.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Timotei 1:8-14

STÂND PE AMBELE PICIOARE

Şi din pricina aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi-e ruşine, căci ştiu în cine am crezut. 2 Timotei 1:12

Pentru a fi nişte creştini buni, trebuie să avem atât cunoştinţe biblice cât şi experienţă. Să depinzi numai de una din ele este ca şi cum ai încerca să stai într-un picior. Citim în 2 Timotei 1 că Pavel a putut depune mărturie, stând cu un picior pe marile fapte ale credinţei creştine (v. 13) şi cu celălalt pe o relaţie dinamică cu Isus (v. 12).

Un bărbat, pe care îl vom numi Ion, avea multe suişuri şi coborâşuri emoţionale, deoarece încerca să se bazeze numai pe experienţe. Fusese student la colegiu, fumător, rob tutunului, frustrat, în prag de sinucidere, când cineva l-a condus la Isus. Viaţa lui s-a schimbat dramatic, şi el a devenit un martor entuziast al lui Cristos. Dar nu studia Biblia prea mult, şi acest lucru a început să se vadă. Îi lipsea stabilitatea. Soţia sa, Ileana, pe de-o altă parte, avea o stabilitate de stâncă, dar îi lipsea entuziasmul soţului. Crescută într-o familie creştină, ea l-a primit pe Isus la o vârstă fragedă. Deşi încercată de îndoieli la anii adolescenţei, ea a devenit puternic încrezătoare în adevărurile credinţei creştine în urma studiului Scripturii. Cu toate acestea, ea nu prea vorbea cu oamenii despre Domnul. Aproape că niciodată nu depunea mărturie cu bucurie despre răspunsuri la rugăciune. Îi lipsea experienţa.

Ion are nevoie de studiul Bibliei – să ştie ceea ce crede şi de ce. Ileana are nevoie să-şi cultive experienţa cu mai multă rugăciune şi mărturie în faţa altora. Cunoştinţa şi experienţa sunt amândouă esenţiale vieţii creştine.

Oare tu stai pe amândouă picioarele?

H.V.L.

Doamne, învaţă-mă Cuvântul Tău cel sfânt,
Adevăr ce trebuie să-l ştiu pe pământ.
Şi ajută-mi să spun vestea măreaţă,
Ca păcătoşii să vină la viaţă.    – D.J.D.

Creştinul bine echilibrat nu numai că îşi cunoaşte credinţa, dar o şi arată.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Toate acestea li se întâmplau ca pilde și au fost scrise pentru avertizarea noastră, peste care au ajuns sfârșiturile veacurilor.” 1 Corinteni 10.11

Scurte comentarii asupra Pentateuhului (10) – Numeri (B)

Cartea Numeri reprezintă o imagine izbitoare a primei Epistole a lui Pavel către Corinteni. Citim despre poziționarea semințiilor, a leviților și a preoților în jurul locuinței lui Dumnezeu, în jurul cortului întâlnirii (Numeri 1–4). Acest lucru are o semnificație legată de Epistola către Corinteni, fiindcă în ea găsim adevărul cu privire la faptul că Dumnezeu locuiește în mijlocul poporului Său (1 Corinteni 3.16,17; 14.25); găsim de asemenea instrucțiuni în această epistolă cu privire la lucrători și la funcționarea darurilor, în capitolele 3, 4, 9, 12 și 14. Duhul Sfânt distribuie daruri potrivit cu voia Sa, la fel cum fiecărei seminții și familii îi fuseseră repartizate un loc și un rol în lucrurile cu privire la cort.Vedem acest lucru în cele trei familii ale leviților, cărora leau fost încredințate diferite părți ale cortului. Una dintre îndatoririle familiei lui Merari era să care țărușii și frânghiile (Numeri 3.3537). Merariții erau precum acele mădulare ale Trupului lui Hristos pe care noi am fi tentați să le considerăm mai puțin onorabile, din cauză că nu au o poziție proeminentă sau o lucrare publică (1 Corinteni 12.23). Cât de necesară era însă slujba smerită și ascunsă a merariților, pentru stabilitatea cortului! Apostolul folosește răzvrătirea și păcatul lui Israel, prezentate în Numeri, ca exemple și atenționări pentru noi, creștinii (1 Corinteni 10.511). În Numeri vedem de asemenea chivotul mărturiei, în călătoria sa prin pustie, în fruntea poporului. În Corinteni, Pavel privește Adunarea în administrarea și în starea ei de pe pământ, spre deosebire de Epistola către Efeseni, unde o privește prin prisma planurilor lui Dumnezeu. Acest lucru este prefigurat în cartea Numeri de aranjamentul taberei și de călătoria ei prin pustie. B.Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„cum este Cel ceresc, așa sunt și cei cerești” 1 Corinteni 15.48

Sfârșitul celui ceresc

Să privim în meditația de astăzi la primul martir, Ștefan. Citim despre Ștefan că era un om plin de credință, de Duhul Sfânt, de har și de putere (Faptele Apostolilor 6.5,8). Ștefan a fost ales pentru slujba de diacon împreună cu alți credincioși. El și-a făcut slujba cu credincioșie în fața lui Dumnezeu și în fața oamenilor.

În spatele scenei, vrăjmașul cel vechi, diavolul, a inițiat o încercare disperată de a-l aduce la tăcere pe Ștefan. În fiecare generație întâlnim același tipar. Oamenii sunt aceiași. Când li se dăruiește un Izbăvitor trimis de Dumnezeu, ei Îl resping. Când li se oferă o izbăvire dintr-o situație grea, ei preferă să se alipească mai degrabă de idolii lor, decât de Dumnezeu. În totală opoziție cu acești oameni morți în păcatele și fărădelegile lor stă Ștefan și toți care L-au primit pe Mântuitorul în inima lor. Astfel de credincioși au o inimă nouă, un duh nou, o țintă nouă: lucruri cerești. În fața morții, Ștefan a văzut cerurile deschise și pe Fiul lui Dumnezeu stând la dreapta Tatălui. Ștefan și-a încredințat duhul în mâinile atotputernice ale Mântuitorului său. Ultima sa dorință a fost ca dușmanii săi să fie iertați. Diferența dintre moartea filozofului de care am vorbit ieri și moartea lui Ștefan este mare de tot, este diferența dintre cel pământesc și cel ceresc.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

TREBUIE SĂ AJUNGI ÎN LOCUL POTRIVIT

„Nu era niciun om ca să lucreze pământul…” (Geneza 2:5)

     Biblia spune: „Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pământ şi nu era niciun om ca să lucreze pământul”. La începutul creației, Dumnezeu a făcut ca o ceață să se ridice de pe pământ și să ude pământul. Până în acel moment, nu căzuse niciun strop de ploaie din cer. Asta pentru că nu era nimeni care să facă munca pregătitoare și să „lucreze pământul”. Putem primi o învățătură spirituală de aici: există lucruri pe care Dumnezeu le-a plănuit – pe care însă nu le va face până când tu „nu vei ajunge în locul” în care poți primi ceea ce El abia așteaptă să-ți dea. Binecuvântarea se află acolo, păstrată în siguranță de Dumnezeu. Nevoia se află acolo, persistând în suferința ei. Dar binecuvântarea nu poate veni până când inima ta nu se află la locul potrivit pentru ca Dumnezeu să lucreze. Poate deocamdată ai parte de „ceață”, dar știi că Dumnezeu ți-a pregătit mai mult.

Ai o frustrare care te face să spui: „De ce nu am ajuns mai departe?” În loc să dai vina pe oameni și pe împrejurări, trebuie să te oprești, să privești în sus și să întrebi: „Doamne, aștepți ca eu să ajung în acel loc?” Când pui această întrebare, fii pregătit să auzi răspunsul și să te supui, chiar dacă asta înseamnă să-ți rearanjezi prioritățile și să plătești prețul pentru a primi ceea ce dorește Dumnezeu să ai. Ce dorește El să ai? Nu ceață, ci o ploaie bogată! El dorește și „poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi… prin puterea care lucrează în noi” (Efeseni 3:20). Dar mai întâi, trebuie „să ajungi la locul potrivit.”

13 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Ce urmează după predare?

„Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” loan 17:4

Predarea nu este predarea vieţii exterioare, ci a voinţei; când aceasta s-a făcut totul. Sunt foarte puţine crize în viaţă; criza cea mare este predarea voinţei. Dumnezeu nu zdrobeşte niciodată voinţa omului, obligându-l să se predea. El nu imploră niciodată, ci aşteaptă până când omul îşi predă Lui voinţa. O dată ce s-a dat această bătălie, nu mai e nevoie ca ea să se dea iarăşi.

Predă-te în vederea eliberării. „Veniţi la Mine şi Eu vă voi da odihnă.” Abia după ce începem să experimentăm ce înseamnă Intuirea, ne predăm voinţa în mâna lui Isus pentru a găsi odihnă. Orice nedumereşte inima sau mintea este o chemare adresată voinţei.”Veniţi la Mine”. Este o venire voluntară.

Predă-te în vederea consacrării. „Dacă vrea cineva să vină după mine, să se lepede de sine însuşi.” Aici este vorba de predarea eului meu lui Isus, a eului meu care a primit pacea Sa în inimă. „Dacă vrei să fii ucenicul Meu, dă-Mi Mie dreptul tău asupra ta însuţi.” Odată ce ai făcut acest lucru, restul vieţii nu este nimic altceva decât manifestarea acestei predări. După ce a avut loc predarea, nu mai e voie să „presupunem” nimic. Nu trebuie să ne îngrijorăm de împrejurările în care ne aflăm, Isus ne este cu totul îndeajuns.

Predă-te în vederea morţii. Ioan 21:18-19……altul te va încinge.”Ai învăţat ce înseamnă a fi destinat morţii? Fereşte-te de o predare lui Dumnezeu într-un moment de extaz, asupra căreia s-ar putea să revii. Se pune problema de a fi într-atâta unit cu Isus în moartea Lui, încât nimic să nu-ţi mai placă din ceea ce nu-I place Lui. Ce urmează după predare? întreaga viaţă de după predare este o aspiraţie după o comuniune neîntreruptă cu Dumnezeu.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„…în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.” GALATENI 2:20

El m-a iubit, El S-a dat pentru mine… toată această iubire mare este pentru mine! Soarele străluceşte peste lumea întreagă şi îşi aruncă razele peste tot; şi totuşi, toată plinătatea sa de lumină, străluceşte peste o singură floricică făcând-o să se desfăşoare sub lumina şi căldura razelor sale. Tot aşa este şi cu dragostea lui Dumnezeu faţă de mine. Ca să mă bucur de ea deplin şi să mă odihnesc într-o siguranţă totală a mântuirii mele, trebuie să iau ca apostolul Pavel, această dragoste „…pentru mine.” Faptul acesta va avea un efect binecuvântat asupra sufletului meu, mă va întări în adevărul că sunt al Lui, şi că nimic nu mă poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul meu. Apostolul a înţeles aceasta pe drumul Damascului. Acolo, Domnul a imprimat în sufletul său, marele şi slăvitul fapt că, dacă Dumnezeu a iubit aşa de mult lumea, această dragoste era dăruită şi lui Saul din Tars.

Dacă ne găsim vreodată într-o stare de nelinişte şi frământare sufletească, de orice natură ar fi ea, este bine să ne oprim şi să facem linişte înăuntrul nostru, până când Duhul Sfânt va pune în fiinţa noastră, profunda încredinţare că suntem obiectul acestei iubiri a lui Dumnezeu. Da, Fiul lui Dumnezeu S-a dat în întregime pentru noi, pentru fiecare în parte şi faptul acesta să-l considerăm cu toată credinţa. Evangheliile ni-L arată pe Domnul Isus ca pe Cel lepădat, urât, dispreţuit şi necunoscut; dar cu toată această atitudine duşmănoasă a oamenilor, focul dragostei Sale a strălucit la Golgota, unde El S-a dat pe Sine însuşi pentru toţi. Să ne lăsăm cuprinşi şi transformaţi de această dragoste şi să trăim ca posesori conştienţi ai acestei comori. Dar noi care avem o astfel de comoară, suntem răspunzători de a prezenta prin cuvintele şi prin exemplul vieţii noastre, dragostea lui Dumnezeu faţă de aceia care ne înconjoară, atră-gându-i la Mântuitorul nostru care a murit şi pentru ei. Dumnezeu să ne dea nişte inimi aşa de arzătoare de dragostea Lui, încât ghiaţa inimilor celor din jurul nostru să se topească la focul dragostei Domnului Isus. „Dragostea lui Hristos ne constrânge…” ca să manifestăm peste tot iubirea Lui care salvează de la pierzare.Mântuitorul meu a pătruns până în adâncul inimii mele, ca să mă încredinţeze de adâncul inimii Lui iubitoare, astfel încât, să-mi cunosc toată păcătoşenia inimii mele şi să cunosc tot harul inimii Lui.Care a fost efectul adânc în viaţa lui Pavel, când a fost încredinţat că Domnul Isus l-a iubit pe el personal şi S-a dat pentru el personal? O spune chiar începutul versetului: „…trăiesc……dar nu mai trăiesc eu ci Hristos trăieşte în mine.”

Putem spune şi noi ca el? Pentru că şi noi suntem posesori ai aceleiaşi iubiri: „…m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.”Un tânăr foarte bogat a vizitat odată o expoziţie de pictură şi a văzut un tablou care reprezenta răstignirea Domnului Isus. Pictorul, probabil credincios, scrisese la piciorul crucii: „Iată ce am făcut eu pentru Tine. Tu ce faci pentru Mine?” Tânărul acela s-a întors la Dumnezeu pe loc şi dăruindu-şi averea la săraci, a devenit un vestitor al Evangheliei, plin de dragoste şi recunoştinţă pentru Acela care a fost răstignit pentru el.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Si voi părinţilor nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului”. Efes. 6:4.

Copiii sunt un dar de la Dumnezeu; deci un bun încredinţat. Este important cum ne comportăm cu acest dar. Versetul de mai sus ne îndeamnă să nu întărâtăm la mânie pe copiii noştri. Este important să luăm seama la aceasta şi să le potolim mânia. Dar aceasta nu înseamnă să-i lăsăm de capul lor şi să-i sprijinim în a duce la capăt voinţa lor proprie. Cu atât mai mult trebuie să fim atenţi ca să ducă la îndeplinire ceea ce le-am cerut. Tot aşa este important ca ambii părinţi să fie de aceeaşi părere privind educaţia copiilor, pentru că, dacă unul din părinţi îi mustră, să nu găsească o mângâiere greşită la cealaltă parte. Înainte de toate este necesar ca atât tatăl cât şi mama să fie cu frică de Dumnezeu. Este groaznic dacă copiii învaţă să înjure şi să mintă de la părinţi sau dacă sunt îndemnaţi, să fure. De multe ori se întâmplă, că părinţii cer de la copii să spună lucruri neadevărate. Astfel fac din inima copiilor un adăpost pentru toate relele. Si după un timp se plâng de faptul că au atâtea de îndurat din partea lor. Sunt părinţi care frecventează cu copiii lor localuri, şi-i îndeamă la folosirea alcoolului, iar copiii stau într-o societate unde discuţiile purtate, devin murdare şi sunt trezite poftele firii. Mulţi părinţi nu acordă atenţie la subiectul de discuţie care este purtat cu ocazia servirii mesei. Sunt judecaţi unii, sunt amintite lucruri urâte făcute de alţii, iar copiii sunt receptivi. Astfel se sădeşte sămânţa rea în inima copiilor. Tată ceresc, Te rugăm dă-ne har şi înţelepciune, ca să creştem copiii noştri înaintea Ta, ca să putem fi mireasma vieţii spre viaţă, pentru ei. Amin!

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

ROUA CERULUI

„Şi cerul lui picură rouă.” Deuteronom 33.28

Ceea ce este în Orient rouă pentru natura înconjurătoare, tot aşa este influenţa Duhului Sfânt în domeniul harului. Cât de mult am nevoie de ea! Fără Duhul lui Dumnezeu, eu sunt ca o plantă uscată şi neroditoare, care se veştejeşte, slăbeşte şi moare. Dar îndată ce această rouă mă înviorează, mă însufleţeşte şi-mi redă sănătatea, vigoarea şi bucuria, nu mai am nevoie de nimic, căci Duhul Sfânt îmi dă viaţa şi tot ceea ce cere viaţa. Fără această rouă a Duhului Sfânt, toate celelalte bunuri sunt fără valoare pentru mine. Eu ascult, citesc, mă rog, cânt, iau parte la cină, dar nu primesc binecuvântare atât timp cât nu mi-o aduce Duhul Sfânt. Îndată ce El Se arată şi mă udă, găsesc în căile harului, blândeţe şi folos.Încă o făgăduinţă pentru mine: „Cerurile vor picura rouă”. Eu voi fi cercetat prin har; nu voi fi părăsit în uscăciunea mea firească, în căldura arzătoare a lumii şi în vântul arzător al ispitei. Oh, cum simt chiar acum această dulce, liniştită şi pătrunzătoare rouă dumnezeiască! Şi de ce nu? Acela care mă face să trăiesc şi face să crească iarba pe câmpii, va face şi pentru mine cum face cu iarba; El mă va înviora din înălţime. Iarba nu poate, ca mine, să ceară rouă; şi Domnul, care udă plantele fără ca ele să ceară, răspunde la rugăciunile fierbinţi ale copilului Său.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Moise a zis: Ah! DOAMNE, trimite pe cine vei vrea să trimiţi.” Exodul 4,13.

De patru ori s-a împotrivit Moise soliei lui Dumnezeu, de a duce poporul din Egipt. întâi este persoana sa în care nu are încredere. Este bine dacă noi nu ţinem la noi, dar cu patruzeci de ani în urmă Moise era în puterea proprie pornit pentru această lucrare dar fără succes.

Dumnezeu îi spune acum: „Eu voi fi cu tine” şi aceasta trebuia să-i fie de ajuns deşi Dumnezeu îi dă şi un semn ca poporul să-i slujească. Dar Moise îşi menţine poziţia sa. El are greutăţi acum că nu va putea spune Numele Celui ce l-a trimis. Aceasta îi dă posibilitatea lui Dumnezeu să se descopere ca: „Eu sunt Cel ce sunt” Cel veşnic, Cel neschimbat, „El este acelaşi ieri şi azi şi în veci.” „Acela care este, care a fost şi care va veni” La fel îl găsim în Evanghelia după loan pe Domnul nostru prezentându se ca: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”, „învierea”, „Pâinea vieţii” şi multe altele.

Moise vine acum cu un nou argument şi anume că poporul nu-l va crede că l-a trimis Dumnezeu. Dar şi pentru aceasta Dumne zeu îi dă trei semne: toiagul care devine şarpe, mâna care devine leproasă şi iarăşi sănătoasă şi apa din râu care devine sânge pe pământ. Acestea erau cazuri concrete despre puterea lui Dum nezeu peste satan, păcat şi moarte. A patra oară Moise se izbeş te de motivul că ar avea o limbă încurcată. Dumnezeu îl îmbărbătează că va fi gura lui, dar totuşi Moise se împotriveşte fără un motiv deosebit. Dumnezeu s-a mâniat şi i-a dat pe Aaron ca ajutor.

A ne da la o parte dinaintea unei mari răspunderi, înseamnă neâncredere în noi înşine şi o adâncă smerenie; dar singurul lucru, care trebuie ştiut este următorul: Ne-a aşezat Dumnezeu pe umeri această răspundere? Dacă da, negreşit că Dumnezeu va fi cu noi ca să ne ajute s-o ducem şi cu El, putem răbda orice. Dumnezeu nu ne cheamă la lucru pe temeiul priceperii noastre ci pe a Lui.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Cât de totală trebuie să fie agăţarea mea de Tine! Altfel, prin simplă superficialitate, mă veştejesc şi mă rătăcesc şi sunt doar neputincios. In dispoziţia mea de acum sunt înclinat să fac loc sentimentului că am ratat ţinta. Doamne, ocupă-Te de mintea şi perspectiva mea.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Iată Mielul Lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!» IOAN 1,29

Cine înţelege în profunzime şi trăieşte acest cuvânt în viaţa lui poate fi sigur că este pe calea spre viaţa veşnică. Mielul lui Dumnezeu este esenţa mesajului Sfintei Scripturi. Peste tot în Biblie întâlnim referiri la miel, la mielul făra nici un cusur: «Avraam a pus deoparte şapte mieluşele din turmă» (Gen. 21,28). Cifra şapte reprezintă desăvârşirea. Cei şapte miei ai lui Avraam simbolizează darul desăvârşit al lui Dumnezeu pentru noi, şi anume Fiul Său, Mielul Hristos. David şi întreaga adunare a isrsaeliţilor au sacrificat înaintea Domnului mii de miei. Aceasta înseamnă de zece ori zece ori zece. Cifra zece simbolizează în Sfânta Scriptură imaginea întregii omeniri. Isus, Fiul lui Dumnezeu, care a purtat păcatele lumii întregi, este Mielul de jertfa pentru fiecare păcătos în parte, adică şi pentru tine, dragul meu cititor, care îţi cunoşti păcatele şi caracterul stricat. loan Botezătorul a predicat mult despre pocăinţa spre iertarea păcatelor. Când timpul s-a împlinit, într-o zi, s-a oprit şi a arătat spre un Om din mijlocul mulţimii. Toate privirile s-au întors spre El şi Ioan a exclamat: «Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii» (loan 1,29).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„Când străbat aceştia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări.” Psalmi 84:6

Această declaraţie ne învaţă că mângâierea obţinută de unii poate fi adesea spre folosul altora, aşa cum izvoarele sunt folosite de urmaşi. Citim o carte plină de mângâieri, care este ca toiagul lui Ionatan, picurând miere. Credem că fratele nostru a fost acolo înaintea noastră şi a săpat acest izvor pentru noi ca şi pentru el. Multe izvoare care au fost săpate de un pelerin pentru el însuşi s-au dovedit folositoare şi pentru altii. Observăm acest lucru îndeosebi în Psalmi, asemeni celor care spuneau: „pentru ce te mâhneşti, suflete?” (Psalmi 42:5, 11; 43:5). Călătorii sunt încântaţi să vadă urma unui picior de om pe un ţărm pustiu, şi nouă ne place să vedem avanposturile pelerinilor în timp ce trecem prin Valea Plângerii. Pelerinii au săpat izvorul, dar ciudat, el s-a umplut de deasupra în loc să se umple de la fund. Noi folosim mijloacele, dar binecuvântarea nu izvorăşte din mijloace. Săpăm o fântână, dar cerul o umple cu ploaie. „calul este pregătit pentru ţina bătăliei, dar biruinţa este a Domnului” (Proverbe 21:31). Mijloacele sunt legate de sfârşit, dar nu îl produc prin ele însele. Ploaia umple puţurile, aşa că izvorul devine folositor ca rezervor pentru apă. Munca nu este pierdută, deşi nu întrece ajutorul divin. Harul poate fi comparat cu ploaia pentru puritatea lui, pentru influenţa lui înviorătoare şi întăritoare, pentru că vine de sus, şi pentru suveranitatea cu care este dăruit sau oprit Fie ca cititorii noştri să aibă parte de şuvoaie de binecuvântare, şi fie ca izvoarele pe care le-au săpat Să se umple cu apă! O, ce sunt mijloacele şi legile fără zâmbetul cerului! Sunt ca nişte nori fără ploaie, ca nişte puţuri fără apă. O Doamne al iubirii, deschide ferestrele, cerului şi varsă peste noi belşug de binecuvântare!

Seara

„Omul acesta primeşte pe păcătoşi.” Luca 15:2

Observă bunătatea faptului că Isus îi primea pe păcătoşi. Acest Om, care domneşte asupra tuturor oamenilor, acest om care este „sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi” (Evrei 7:26), acest Om primeşte păcătoşii. Acest Om, care nu este altul decât Dumnezeul veşnic, în faţa Căruia îngerii îşi acoperă feţele (Isaia 6:2) — acest Om primeşte pe păcătoşi. Numai limba îngerilor ar putea descrie un asemenea exemplu de umilinţă de dragul iubirii. Nu ar fi fost ceva remarcabil dacă unul dintre noi ar vrea să caute oameni pierduţi, bărbaţi, femei şi copii, fiindcă suntem din acelaşi neam. Totuşi, faptul că El, Dumnezeul jignit, împotriva Căruia au fost comise toate fărădelegile, a luat trupul unui slujitor şi a purtat păcatul multora, şi a fost gata să primească cea mai rea pedeapsă — acest fapt este minunat! „Omul acesta primeşte pe păcătoşi”, nu pentru ca ei să rămână păcătoşi, ci ca să le ierte păcatele, să-i îndreptăţească, să le curăţească inimile prin Cuvântul Său purificator, şi să le păstreze sufletele prin locuirea Duhului Sfânt. El îi primeşte ca să-i facă demni să-I slujească, să-I aducă laude, şi să aibă părtăşie cu El. El primeşte păcătoşii în inima iubirii Lui. El îi scoate din temniţă şi îi poarta ca pe nişte nestemate în coroana Lui. El îi smulge ca pe nişte tăciuni din foc, şi îi păstrează ca pe nişte amintiri ale îndurării Sale. Nimeni nu este atât de preţios în ochii lui Isus, ca păcătoşii pentru care El a murit. Isus nu primeşte păcătoşii în faţa uşii sau în curte, ca să-i ospăteze acolo, aşa cum fac oamenii cu cerşetorii. Nu, El deschide porţile de aur ale inimii Sale regale şi îi primeşte pe păcătoşi la Sine! Da, El îl primeşte pe credinciosul umil în uniune personală cu El, şi face din El un mădular al trupului Său — carne din carnea Sa, şi os din oasele Sale. Nu a existat niciodată o asemenea primire! Mai există încă un fapt sigur în seara aceasta: El îi primeşte încă pe păcătoşi. Mă rog ca şi păcătoşii să-L primească pe El.

IZVOARE IN DEŞERT

„Dis-de-dimineaţă … suie-te … să stai acolo înaintea Mea, pe vârful muntelui.” (Exod 34:2)

Dimineaţa este timpul la care am stabilit că mă întâlnesc cu Domnul. „Dimineaţa” – chiar cuvântul în sine este ca un ciorchine de struguri delicioşi, buni de zdrobit în vin sfinţit pe care să-l beau. Dimineaţă! Acesta este momentul când Dumnezeu vrea să fiu plin de putere şi speranţă ca să pot să încep urcuşul meu zilnic nu în slăbiciune, ci în putere. Azi-noapte am îngropat oboseala zilei de ieri, şi azi-dimineaţă am luat o nouă porţie de energie. Binecuvântată este ziua când dimineaţa este sfinţită – pusă deoparte pentru Dumnezeu! Plină de succes este ziua când prima victorie este câştigată în rugăciune! Sfântă este ziua când zorile mă găsesc pe vârful muntelui cu Dumnezeu!Dragă Tată, vin să mă întâlnesc cu Tine. Nimic de pe câmpia banală, de fiecare zi a vieţii nu mă va ţine departe de înălţimile Tale sfinte. La chemarea Ta eu vin, aşa că am siguranţa că mă vei întâmpina. Fiecare dimineaţă începută atât de bine pe munte mă va face puternic şi plin de bucurie tot restul zilei!

Joseph Parker

Liniştit, liniştit cu Tine, când răsare dimineaţa purpurie,

    Când păsările se trezesc, şi umbrele fug;

Mai frumoasă decât dimineaţa, mai minunată ca lumina zilei,

    Se iveşte în zori dulcea conştienţă că sunt cu Tine.

Singur cu Tine, în mijlocul umbrelor învăluite în ceaţă,

    În liniştea solemnă a naturii noi-născute;

Singur cu Tine în senină adorare,

    În tăcerea picăturilor de rouă şi-n prospeţimea zorilor.

Aşa cum într-un răsărit de soare peste un ocean fără valuri,

    Se odihneşte imaginea luceafărului de dimineaţă,

Tot aşa în această linişte, Tu distingi doar

    Chipul Tău în apele inimii mele.

Când sufletul se cufundă, copleşit de oboseală, în somn,

    Ochii lui ce se închid privesc în sus la Tine în rugăciune;

Dulce e odihna sub aripile Tale ocrotitoare,

    Dar mai dulce este să mă trezesc şi să Te găsesc acolo.

Harriet Beecher Stowe

Mama mea şi-a făcut un obicei de fiecare zi, imediat după micul dejun, să petreacă o oră în camera ei, citind Biblia, meditând asupra ei şi rugându-se Domnului. Ora aceea era ca o fântână binecuvântată din care ea îşi trăgea puterea şi prospeţimea care o pregăteau pentru îndeplinirea tuturor sarcinilor ei. De asemenea o făceau în stare să-şi păstreze pacea autentică în ciuda încercărilor şi a meschinăriilor normale care acompaniază atât de des viaţa în vecinătatea multor oameni.Când mă gândesc la viaţa ei şi la tot ce a trebuit să îndure, văd victoria absolută a harului lui Dumnezeu în femeia creştină ideală. Era o fiinţă atât de minunată pe care niciodată n-am văzut-o pierzându-şi cumpătul sau spunând un cuvânt la mânie. Niciodată n-am auzit-o luând parte la bârfă deşartă sau făcând o remarcă defăimătoare despre o altă persoană. De fapt, niciodată n-am văzut în ea nici cea mai mică urmă de emoţie nepotrivită pentru cineva care a băut dintr-un „râu cu apa vieţii” (Apoc. 22:1) şi care a mâncat din „Pâinea vie, care a coborât din cer” (Ioan 6:51). Frederick William Farrar

Dă-I lui Dumnezeu floarea proaspătă a zilei. Nu-L lăsa niciodată să aştepte până i se ofilesc petalele.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 11.1-23

    În timpul domniei lui Iosia, preotul Hilchia (despre care unii admit că era tatăl lui Ieremia: vezi cap. 1.1) a găsit cartea Legii în timpul lucrării de restaurare a Templului (2 Cronici 34.14). Această carte cuprindea Deuteronomul, cel care vestea, prin temutul său cap. 28, toate consecinţele nerespectării legământului (vezi în special v. 64). Iosia, zguduit de spaimă, înnoieşte, în numele poporului, acest legământ – de a-L urma pe Domnul şi de a asculta de poruncile Lui (2 împăraţi 22.8…; 23.1-3). Capitolul nostru însă ne arată cum acest prea frumos legământ a fost călcat, astfel că pentru popor n-a mai existat niciun remediu (2 Cronici 36.16). Dumnezeu îşi «astupă» de atunci urechile faţă de rugăciunile lor şi îi cere profetului să nu mai mijlocească pentru popor (v. 14; 7.16).Ieremia este reprezentantul unei rămăşiţe credincioase persecutate. Totodată, prin el este evocat şi Mielul plin de blândeţe, ţinta uneltirilor care urmăreau să-1 nimicească împreună „cu rodul lui”, „ca să nu i se mai amintească numele” (v. 19; comp. cu Geneza 37.18; Luca 10.3). Acesta este ţelul zadarnic al oamenilor, ca şi al lui Satan, cel care-l inspiră, în timp ce gândul neschimbat al lui Dumnezeu este ca Numele frumos al Domnului Isus să fie onorat pentru totdeauna (Filipeni 2.9). Noi răspundem la aceasta ori de câte ori mâncăm din pâine şi bem din vin, în amintirea Lui (1 Corinteni 11.25,26).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Corinteni 7:1-12

INGREDIENTUL LIPSĂ

„Intradevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire” 2 Corinteni 7:10

Un băieţel a chemat telefonista de serviciu şi i-a cerut un număr. Nu vorbea bine şi aceasta n-a putut să-l înţeleagă. După ce a repetat de câteva ori numărul, el a răbufnit: „Voi, telefonistele sunteţi nişte proaste”, şi a trântit receptorul. Auzind conversaţia aceasta, mama a fost şocată. Ea a chemat telefonista şi l-a obligat pe băieţel să-şi ceară scuze. Mai târziu, mama a plecat de acasă, iar băiatul a luat din nou receptorul. „Sunteţi aceeaşi telefonistă cu care am vorbit mai înainte?” „Da”, a spus ea. „Ei bine, a replicat băieţelul, încă mai cred că sunteţi o proastă!”

Scuza băiatului îmi aduce aminte de unul din elementele lipsă din vieţile multor creştini – pocăinţa adevărată. Recunoaşterea păcatului este făcută în urma prinderii lor asupra faptului sau în circumstanţe deranjatoare. Dar mintea nu se schimbă cu nimic, nu există fapte noi şi nici motivaţii noi.

Pocăinţa biblică restabileşte credibilitatea în faţa lumii şi în faţa Domnului. In 2 Corinteni 7:11, există şapte exclamaţii, care sunt şapte semne ale unei pocăinţe adevărate:

(1) Frământarea de-a face binele.

(2) Dorinţa de a cere scuze.

(3) Indignarea împotriva păcatului.

(4) Frica de Dumnezeu.

(5) Dorinţa intensă să vadă binele săvârşit.

(6) Zelul de-a corecta răul săvârşit.

(7) Gata să vadă fărădelegea pedepsită.

Pentru creştini, pocăinţa este o atitudine de viaţă. Zilnic îi cerem Duhului Sfânt să ne arate păcatele. Apoi lucrăm pentru biruirea lor. Fie ca ingredientul „întristării după voia lui Dumnezeu” să nu lipsească din vieţile noastre! D.J.D.

Când a fost ultima dată când ţi-a părut rău pentru cuvintele ce le-ai spus, ceva ce ai făcut, sau pentru o atitudine greşită faţă de fratele tău? Te-ai pocăit, sau
trebuie să faci unele mărturisiri chiar acum? A te pocăi înseamnă a-ţi părea rău de păcatul tău şi a fi gata să renunţi la el.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Și fiii lui Israel din nou au făcut rău în ochii Domnului și Domnul ia dat în mâna filistenilor patruzeci de ani.”  Judecători 13.1

Cine sunt filistenii și ce reprezintă ei? (2)

Filistenii au intrat în țară pe calea cea ușoară, pe calea mărturisirii lipsite de realitate. Mai mult, această cale este calea lumii. Pentru filisteni nu a existat robia cruntă din Egipt, nici simțământul mâniei divine împotriva păcatului, mânie întâmpinată prin jertfa rânduită. Ei nu au văzut Înlocuitorul, care, din dragoste, a intrat în apele întunecate ale morții și ale judecății. Nau văzut valurile și șuvoaile Mării Roșii și ale Iordanului rostgolinduse peste binecuvântatul Înlocuitor, pentru a fi astfel creată o cale de ieșire din robie și de intrare în moștenirea divină. Filistenii sunt cu totul străini de aceste lucruri; ei au pătruns în țară pe calea scurtă și ușoară. Filistenii, în felul acesta, corespund Bisericii mărturisitoare. Ei formează legătura Adunării cu pământul.

Un alt lucru de remarcat este că, deși au ocupat o fâșie foarte îngustă din țară, Filistia (Palestina) fiind o foarte mică parte a ei – o fâșie dea lungul câmpiei Șaronului, aproape de Egipt, au putut totuși să tiranizeze întreg poporul lui Dumnezeu. Această tiranie a fost în special exercitată asupra celor care ar fi trebuit să fie conducători ai poporului lui Dumnezeu. Seminția lui Iuda a fost în mod deosebit expusă atacurilor filistenilor, care au invadat întregul ei teritoriu și au împiedicato săși exercite privilegiile divine și să se bucure de partea dăruită ei de Dumnezeu.

Pentru noi – și afirmăm acest lucru pe baza autorității Cuvântului prețios al lui Dumnezeu – eliberarea deplină, reală și practică de puterea păcatului constituie partea noastră creștină, iar orice lucru mai puțin decât atât ne plasează sub stăpânirea filistenilor. S. Ridout

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„cel ce este de pe pământ este pământesc și vorbește ca de pe pământ” Ioan 3.31

Sfârșitul celui pământesc

Johann Gottfried Herder (1744-1803), teolog și filozof, a fost un bărbat renumit. La vârsta de 32 de ani a devenit predicator al curții, inspector general al bisericilor protestante și consilier consistorial șef în Weimar. Lucrările lui Herder se bucură și astăzi de un bun renume, fie că au un conținut teologic, fie filozofic. În aceste lucrări, el vorbește despre moarte ca fiind un eveniment deosebit. Dar când acest musafir înspăimântător a bătut la ușa sa mai devreme decât se aștepta, Herder a fost cuprins de o agitație crescândă. Cerea să i se citească din Biblie, apoi cerea din nou să i se citească din lirica veche, apoi dorea să i se cânte la pian. L-a chemat pe fiul său și l-a întrebat ce spusese medicul despre starea sa. Acesta nu îndrăznea să-i spună tatălui său adevărul. Atunci Herder, în frica sa delirantă, își aruncă brațele în jurul gâtului fiului său și strigă: „Gottfried, Gottfried, scapă-mă, dacă mai este posibil!”. Dar era prea târziu. Acestea au fost ultimele sale cuvinte.

Întotdeauna este de folos să observăm modul în care omul face pasul din timp în veșnicie. Ultimele cuvinte ale teologului și filozofului Herder nu au arătat liniștea și pacea, pe care o dăruiește inimilor credința vie în Mântuitorul. Toate titlurile și lucrările filozofice nu i-au fost de folos lui Herder în ultimele clipe și nu-i vor fi de folos nici în veșnicie.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

BINECUVÂNTEAZĂ-I PE CEI CE TI-AU GREȘIT!

„Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit…” (Efeseni 5:2)

     Nu este ușor să trăim în dragoste și iertare, deoarece:

1) E împotriva firii pământești.

2) Există posibilitatea ca ceilalți să nu afle niciodată că ai iertat ofensa.

3) Ți s-ar frânge inima văzând că în urma rugăciunilor tale, Dumnezeu îl binecuvântează pe cel ce ți-a greșit, ca și cum acea persoană nu ar fi păcătuit împotriva ta.

John Calvin a subliniat faptul că o astfel de rugăciune este „extrem de dificilă”, iar teologul bisericii primare Ioan Gură de Aur a numit-o „cel mai înalt pisc al stăpânirii de sine”. Biblia spune că suferința lui Iov a luat sfârșit și averea lui i-a fost redată când a fost în stare să se roage pentru cei ce au devenit un țepuș în coasta lui (Iov 42:10). Când te rogi în felul acesta, pui în practică cuvintele lui Isus din celebra Sa Predică de pe munte: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri” (Matei 5:44-45). Acesta e standardul lui Hristos în materie de iertare, și e unul înalt. Poate te întrebi cum ar putea cineva să trăiască în felul acesta. Uită-te la viața și moartea lui Ștefan, primul martir creștin. Chiar în timp ce potrivnicii săi aruncau în el cu pietre, el s-a rugat: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!” (Faptele Apostolilor 7:60). Aici descoperim modelul de trăire și iertare demn de urmat.

Adevărata iertare este leacul ce vindecă cele mai profunde răni emoționale. Ea închide ușa trecutului și îți dă har și motivație ca să mergi înainte și să te bucuri de viața pe care Dumnezeu dorește s-o trăiești.

12 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Confuzie spirituală

„Nu ştiţi ce cereţi.” Matei 20:22

Există momente în viaţa spirituală când suntem în confuzie şi nu rezolvăm nimic spunând că n-ar trebui să existe confuzie. Nu este vorba de ceva legat de bine sau rău, ci de faptul că Dumnezeu te duce pe o cale pe care, deocamdată, nu o înţelegi; şi numai trecând prin această confuzie vei ajunge să înţelegi ce vrea Dumnezeu cu tine.

Ascunderea prieteniei Sale. Luca 11:5-8. Isus a dat aici ilustraţia cu omul căruia părea că nu-i pasă de prietenul lui. El a spus că aşa îţi va părea uneori Tatăl ceresc. Vei crede că El este un prieten lipsit de bunătate, dar aminteşte-ţi că nu e aşa; va veni timpul când vei înţelege totul. Apar nori peste prietenia din mimă şi adesea însămi dragostea trebuie să aştepte în durere şi lacrimi binecuvântarea părtăşiei depline. Când Dumnezeu pare să fie cu totul acoperit, vei rămâne mai departe încrezător în El?

Umbrirea feţei Tatălui. Luca 11:11-13. Isus spune că sunt momente când Tatăl tău îţi va părea un tată denaturat, îţi va părea aspru și indiferent, dar aminteşte-ţi că nu este aşa; El ne-a spus: ..Oricine cere capătă”. Dacă faţa Tatălui este umbrită acum, aşteaptă ca El să ţi se reveleze clar şi să-ţi explice tot ce a permis să vină în viaţa ta.

Caracterul de neînţeles al credincioşiei Sale. Luca 18:1-8. „Când va veni Fiul Omului, va găsi El credinţă pe pământ?” Va găsi în tine acea credinţă care se sprijină pe El, în ciuda confuziei? Rămâi statornic în credinţă, crezând că tot ce a spus Isus este adevărat, chiar dacă acum nu înţelegi ce face Dumnezeu El are în joc lucruri mai mari decât acelea pe care I le ceri tu acum.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Dar Dumnezeu care este bogat în îndurare,… ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos… ne-a înviat împreună, şi ne-a pus să stăm împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus…” EFESENI 2:4-6

Credinciosul este o persoană a cărui privire este aţintită asupra Domnului Isus care este Modelul nostru desăvârşit în toate privinţele. Oricine poate aprecia dacă o comportare este morală sau nu,, dar foarte puţini pot să realizeze faptul că până şi oameni evlavioşi pot face lucruri care sunt cu totul contrare Duhului Sfânt şi lui Dumnezeu însuşi. Multe din aşa numitele practici religioase sunt păcate şi oamenii nu văd aceasta pentru că aceste practici sunt o subtilă manevrare a vrăjmaşului care, prin ele, îi face pe creştini să fie concentraţi asupra lor chiar cu sinceritate şi evlavie, dar abătându-le privirea de la Persoana Domnului Isus care ar trebui să fie singurul motiv al strângerilor laolaltă. Din această pricină, nemaiavând în permanenţă înaintea inimii pe Modelul nostru desăvârşit de viaţă, ei îşi croiesc standardul de trăire în funcţie de râvna cu care participă la orele de cult, gândindu-se că în felul acesta şi-au asigurat aprecierea Domnului. Astfel, ei uită de-a binelea că sunt doar nişte creştini de adunări. Domnul lucrează însă în noi, amintindu-ne mereu că prin moartea şi învierea Lui, ne-a scos din lumea, chiar religioasă şi ne-a aşezat în duhul, chiar în cer. Noi suntem chiar acum; în Hristos Isus, în locurile cereşti şi suntem de când am fost mântuiţi. Avem astfel asupra noastră pecetea cerului: Duhul Sfânt. Dar Dumnezeu cere ca să umblăm în lumina acestui mare har, înaintând, câştigând biruinţe şi trăind într-un chip vrednic de Acela în care şi cu care suntem în locurile cereşti. Trebuie să căutăm să preţuim moştenirea pe care ne-a încredinţat-o Dumnezeu şi astfel să ne purtăm la înălţimea poziţiei în care ne-a aşezat Tatăl nostru. Dar dacă ne facem din moralitate şi religiozitate standardul nostru de viaţă, să fim siguri că vom falimenta şi ne vom lipsi de părtăşia cu Domnul Isus în locurile cereşti. Dar dacă îl avem numai pe El cel slăvit, ca obiect al adorării noastre, vom dovedi puterea învierii Lui, nu numnai ridicându-ne când am greşit, dar şi întărindu-ne ca să putem „…să alergăm spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a Lui Dumnezeu în Hristos Isus.”(Fii. 3:14).

Pentru că în bogata Sa îndurare, Dumnezeu ne-a adus la viaţă în Hristos, din morţi cum eram, să-L rugăm stăruitor să ne dea harul să trăim viaţa de înviere a Domnului Isus şi să nu ne mulţumim numai cu o viaţă religioasă care pentru mulţi este o adevărată moarte, ci privind la El ca Omul în slavă, să trăim ca El cum a trăit El ca Om pe pământ şi în felul acesta ne vom bucura de faptul că noi suntem cereşti.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Eu sunt proslăvit în ei”. Ioan 17:10.

În cuvântul lui Dumnezeu este scris ceea ce a făcut Isus. Dar şi Duhul lui Dumnezeu trebuie să ni le descopere. Si aceasta ne dă bucurii nespuse. Credeai că pierderi ceva? Nu credeai că viaţa cu Dumnezeu este mult mai frumoasă? Si eu am crezut că, dacă încep să frecventez la ore biblice, voi fi un om trist şi lipsit de orice bucurie. Am văzut pe ceilalţi oameni care erau acolo cu capetele plecate, asemenea unei vaci care trage la jug. Dar când m-am pocăit, am avut parte de o surpriză plăcută şi am spus: „Dacă ar şti oamenii ce viaţă poţi trăi cu Hristos, desigur încă astăzi s-ar hotărâ fiecare pentru El.” Cântarea spune:”desigur ar fi unii care s-ar hotărâ”. Dar eu am modificat această cântare prin pocăinţă şi am avut parte de bucurii şi necazuri până la naşterea din nou. Naşterea din nou a fost un lucru deosebit. Am ştiut sigur: sunt mântuit şi izbăvit. Am avut siguranţa că aparţin de Isus prin har! Unii cred că au o credinţă adevărată. Dar de ce nu-L mărturisesc pe Isus? Este scris: „Voi veţi fi martorii Mei!” In Adunări ar trebui chemat fiecare creştin să mărturisească. Cei mântuiţi vin dacă sunt chemaţi şi vin cu plăcere. Tu ce ai face dacă ai fi chemat să spui ceva despre Isus? Examinează-te! Poţi mărturisi despre dragoste şi har? Poţi să relatezi cum ai fost născut din nou? Poţi să spui ziua în care numele tău a fost trecut în cartea Vieţii? Un lucru e sigur, Duhul lui Dumnezeu îţi mărturiseşte când vii la el. De aceea te îndemn să rămâi în Cuvântul Său, astfel vei recunoaşte adevărul şi adevărul te va elibera. „Dacă Fiul vă va face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi”.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

ŞI CASA MEA …

Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta. Faptele Apostolilor 16.31

Aceste cuvinte adresate unui om care îşi aştepta sfârşitul, sunt de asemenea vestea bună şi pentru mine. Dacă aş fi aproape de moarte, n-aş dori nimic altceva, şi aceasta este tot ce-mi trebuie, cât voi trăi. Întorcându-mi privirile de la mine însumi, de la păcatele mele şi de la toate ideile şi meritele mele personale, eu mă încred în Domnul Isus pe care Dumnezeu mi L-a dat. Eu cred în El, mă odihnesc în El şi-L primesc ca pe Mântuitorul meu desăvârşit. Doamne, sunt mântuit, şi sunt pentru toată veşnicia, căci cred în Isus. Binecuvântat să fie Numele Tău. Fă-mă să dovedesc zilnic prin viaţa mea că sunt mântuit de egoismul meu, de tot ce este lumesc şi de orice arătare a răului.

Dar nu vreau să mă mulţumesc cu jumătate de făgăduinţă, când Tu îmi dai una întreagă şi-mi vorbeşti şi de familia mea. Mântuieşte-i pe toţi, te rog fierbinte. Îngăduie de asemeni acest har servitorilor şi servitoarelor mele şi tuturor celor care sunt sub acoperişul meu sau care lucrează ceva pentru mine. Tu mi-ai dat această făgăduinţă mie personal şi eu cred în Domnul Isus; şi te rog împlineşte-mi această rugăciune pe care ţi-o aduc, după cuvântul Tău.

În rugăciunile mele zilnice îi voi aduce pe nume înaintea Ta pe toţi fraţii mei, pe surorile mele, pe părinţi, pe copii, prieteni şi servitori, şi nu-ţi voi da pace până ce nu vei împlini aceste cuvinte; „tu şi casa ta”.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Moise însă era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe faţa pământului. Num. 12,3.

Dacă apostolul Iacov ne avertizează în epistola sa: „Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii fraţilor” este neapărată nevoie să auzim. Cuvântul lui Dumnezeu este plin de exemple concrete care sunt urmările celor care nu ascultă de aceste avertizări. Astfel de istorisire găsim şi în Numeri 12 unde ne este descris că Aaron, marele preot şi Miriam, proorocită au vorbit împotriva lui Moise. Dumnezeu a dat acestor trei israeliţi fiecăruia o deosebită solie, ca şi în zilele noastre când după învăţătura din Romani 12,Duhul Sfânt a dat fiecărui mădular al Trupului lui Hristos deosebite daruri cu avertizarea de a le folosi în adunare şi pentru adunare „potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu.” Moise era „foarte blând” şi a lăsat pe Dumnezeu să judece. Ceea ce a şi făcut Dumnezeu într-o formă evidentă. Numai în prezenţa lui Dumnezeu se putea clarifica această situaţie foarte urâtă. Dumnezeu arătând nevinovăţia lui Moise, a coborât o judecată momentană şi grea peste Minam încât s-a umplut de lepră. Ce semn dumnezeiesc că Aaron şi Miriam au păcătuit! Dar Moise – o pildă unică a Dumnului nostru – a stăruit în rugăciune şi Dumnezeu l-a ascultat. Dar şi întregul popor era încărcat cu acest păcat căci ei nu au putut merge mai departe până când Miriam nu s-a întors în tabără. Numai după primirea ei în tabără au putut să-şi continue drumul spre Canaan. Aici găsim de asemenea o mare lecţie pentru noi. Păcatul săvârşit de un mădular întinează pe toţi care sunt în părtăşie cu el. (Vezi cu atenţie 1 Cor. 5.6-13; 10.14-22). De aceea trebue măturat aluatul cel vechi de către noi. Nu scrie să ne rugăm să-l dea afară Dumnezeu. Să învăţăm şi noi ca şi Moise să: „Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc.” (Rom. 12.14).

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Orizontul sufletului meu raportează, ca robul lui Ilie: „Nu este nimic” (1 Împăraţi 18:43). Orice ușă a oportunității pare închisă. Ajută-mă să nu mă pripesc.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Impotriviţi-vă lui tari în credinţă.» 1 PETRU, 5,8-9

Trebuie să conştientizăm adevărul că, din punct de vedere organic am fost altoiţi spiritual, am devenit una cu Israelul; de aici şi multiplele atacuri ale diavolului. Israelul este partea vizibilă a poporului lui Dumnezeu, iar Biserica lui Isus este partea nevăzută. De aceea avem acelaşi duşman şi ducem aceeaşi luptă! Concluzia care se desprinde de aici este logică: duşmanul nemilos care se luptă să distrugă complet Israelul, doreşte să-i nimicească şi pe copiii lui Dumnezeu, atât din punct de vedere fizic, cât mai ales spiritual. În viclenia, în şiretenia sa, diavolul îţi întunecă ochii astfel încât să nu mai poţi vedea păcatul. El vrea să-l sădească, să-l înrădăcineze în inima, în gândurile tale. Scriptura spune: «Păzeşte-ţi inima» (Prov. 4,23). Păstrează Cuvântul lui Dumnezeu în inima ta! Satan vrea să îţi stăpânească mintea, dar tu gândeşte-te mai degrabă la Domnul vieţii tale, la Mântuitorul nostru Isus Cristos. Duşmanul vrea să se folosească în mod negativ de limba ta, dar Cuvântul lui Dumnezeu te îndeamnă mai degrabă la tăcere: «Căci cine iubeşte viaţa şi vrea să vadă zile bune să-şi înfrâneze limba de la rău şi buzele de la cuvinte înşelătoare» (1 Petru 3,10). Mulţi cad – noi însă pornim la atac şi biruim în Numele lui Isus; exact în aceste vremuri din urmă este foarte important să nu cedăm ispitelor diavolului!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Domnul este un Dumnezeu gelos. Naum 1:2

Domnul nostru este foarte gelos pe dragostea ta, credinciosule. Te-a ales El? Atunci nu poate îndura ca tu să alegi pe altcineva. Te-a cumpărat El cu sângele Său? Atunci nu poate îndura ca tu să gândeşti că îţi aparţii ţie sau acestei lumi. Te-a iubit cu o dragoste atât de mare, încât nu a vrut să fie în ceruri fară tine; a ales să moară El, ca să nu te vadă pe tine murind. El nu poate îndura nici un obstacol între dragostea inimii tale şi El însuşi. Este foarte gelos pe încrederea ta. Nu îţi va permite să te încrezi într-un braţ de came. Nu poate îndura ca tu să sapi puţuri crăpate, atunci când izvorul de apă vie este întotdeauna la dispoziţia ta. Când ne sprijinim pe El, El este bucuros; dar când ne transferăm dependenţa supra altuia, când ne sprijinim pe înţelepciunea noastră sau pe un prieten — şi, cel mai rău, când ne încredem într-o lucrare a mâinilor noastre — El este nemulţumit şi ne va pedepsi ca să ne întoarcă la Sine. El este foarte gelos şi pe tovărăşiile noastre. Nu trebuie să existe nici o persoană cu care să vorbim mai mult decât vorbim cu Isus. Să rămâi numai în El este adevărata iubire; dar să comunici cu lumea, să găseşti mângâiere în plăcerile fireşti, sau chiar să preferi societatea iubiţilor tăi creştini timpului petrecut cu El, toate aceste lucruri sunt dureroase pentru Dumnezeul nostru gelos. El este fericit să rămânem în El şi să ne bucurăm de tovărăşia Lui constantă. Multe din încercările pe care El le trimite asupra noastră au drept scop îndepărtarea inimilor noastre de la lucrurile create şi apropierea de Creator. Fie ca această gelozie, care ne tine întotdeauna aproape de Christos, să fie o mângâiere pentru noi; fiindcă, dacă El ne iubeşte atât de mult încât îi pasă de dragostea noastră, putem fi siguri că nu va îngădui să ni se întâmple nimic rău, şi că ne va proteja de toţi duşmanii. O, dacă am avea destul har ca să ne păstrăm inimile pentru Christos astăzi, şi să închidem ochii cu gelozie sfântă la toate fascinaţiile lumii!

Seara

Voi cânta bunătatea şi dreptatea. Psalmi 101:1

Credinţa biruieşte în încercări. Arunci când raţiunea este aruncată în temniţă, cu picioarele în butuci, credinţa face să răsune zidurile de cântare, în timp ce spune: „voi cânta bunătatea şi dreptatea; Ţie, Doamne, îţi voi cânta” (Psalmi 101:1). Credinţa trage masca neagră de pe faţa necazurilor şi descoperă îngerul de sub ea. Credinţa priveşte spre nori şi vede că acest nor mare se va sfărâma şi va ploua cu îndurare peste ea.

Există motiv de a cânta chiar şi în judecăţile lui Dumnezeu. Mai întâi, încercarea nu este atât de grea cât ar fi putut fi. In al doilea rând, necazul nu este atât de mare, pe cât merităm noi. In al treilea rând, nenorocirea nu este mai grea decât poverile pe care le cară ceilalţi. Credinţa vede că până şi cea mai grea durere nu îi este dată ca o pedeapsă. Nu există nici o picătură din mânia lui Dumnezeu în ea; ne este trimisă numai din iubire. Credinţa discerne dragostea strălucind ca un diamant pe pieptul unui Dumnezeu mânios. Credinţa spune despre durere: „este un semn de onoare, fiindcă copilul trebuie să îndure nuiaua”. Apoi cântă ca rezultat al durerii, fiindcă durerea este trimisă spre binele ei spiritual.

Credinţa spune: „căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă” (2 Corinteni 4:17).

Tot ce îmi stă în cale mă conduce
Pe drumul bucuriilor cereşti
Căci, dacă viaţa încercări aduce
Ştiu că sunt trecătoare, şi lumeşti.
Chiar dacă aş primi onoare
Nu voi uita cărarea niciodat;
Căci ea mă duce-n depărtare
La Domnul meu, cel minunat.

IZVOARE IN DEŞERT

Cine este aceea, care se suie din pustie, rezemată de iubitul ei? (Cântarea Cântărilor 8:5)

Odată am învăţat o lecţie importantă la o adunare de rugăciune la o biserică din sud. Când s-a rugat un om, el I-a cerut Domnului diverse binecuvântări, aşa cum şi tu şi eu facem, şi apoi I-a mulţumit Domnului pentru multe binecuvântări deja primite, aşa cum şi tu şi eu facem. Dar el şi-a încheiat rugăciunea cu această cerere neobişnuită: „Şi Doamne, susţine-ne! Da, susţine-ne în toate părţile slabe!”

Tu ai „părţi slabe”? Rugăciunea acestui om smerit le-a zugrăvit într-un fel nou şi totodată ni L-a prezentat pe Marele Susţinător într-o nouă lumină. El L-a văzut pe Dumnezeu ca umblând totdeauna alături de creştin, gata să întindă braţul Său puternic ca să-l sprijine pe cel slab în „toate părţile lui slabe„.

Copilul dragostei Mele, reazemă-te bine,

Şi lasă-Mă să simt presiunea grijilor tale;

Ştiu povara ta, copile. Eu am creat-o;

Am cântărit-o în mâna Mea; n-am făcut nici o parte

Din greutatea ei doar pentru puterea ta,

Pentru că deşi Eu am impus-o, am spus:

„Voi fi aproape, şi când ea se va rezema de Mine,

Această povară va fi a Mea, nu a ei;

Aşa că-l voi ţine pe copilul Meu înconjurat de braţele

Dragostei Mele”. Pune-o jos aici, nu te teme

S-o aşezi pe un umăr care ţine

Domnia peste lumi. Şi vino mai aproape:

Nu eşti destul de aproape. Vreau să primesc grijile tale;

Ca să-l simt pe copilul Meu plecându-se pe pieptul Meu.

Mă iubeşti, ştiu. Aşa că nu te îndoi;

Ci pentru că Mă iubeşti, reazemă-te bine.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia10.1-25

    In timp ce ne stă la dispoziţie un vechi şi un bun drum, cu privire la care este bine să ne informăm (cap. 6.16), să nu uităm că există şi un altul de care trebuie să ne păzim să apucăm pe el: este cel al naţiunilor sau, altfel spus, al lumii (v. 2). De fapt, fiecare contact cu lumea tinde să ne imprime felul ei de a trăi şi de a gândi. Bineînţeles, nu ne putem sustrage de la aceste contacte, iar unii dintre noi sunt chiar foarte expuşi acestora, din cauza ocupaţiei lor, dar în niciun caz nu trebuie să fim curioşi să cunoaştem sau să arătăm interes faţă de „cele din lume” (1 Ioan 2.15). Exemplul Dinei din Geneza 34.1 constituie un avertisment serios. Să ne ferim de anumite tovărăşii, de anumite cărţi pregătite să ne instruiască cu privire la acest drum periculos! Să nu ignorăm locul unde îi duce pe cei care-l urmează (Matei 7.13)! Ceea ce îi caracteriza pe cei dintre naţiuni în timpul lui Ieremia (ca şi pe cei din lume, astăzi) este închinarea la idoli. Dumnezeu declară ceea ce gândeşte despre acest lucru şi le-o rosteşte acestor naţiuni în propria lor limbă (v. 11 este scris în aramaică).

Versetul 23 ne aduce aminte de un dublu adevăr, că ziua de mâine nu este a noastră, ca să dispunem de ea (Iacov 4.13), şi, de asemenea, că nu suntem capabili să ne dirijăm propriii noştri paşi. Ieremia ştia aceasta. În ce ne priveşte, am înţeles noi, fiecare în parte, acest adevăr?

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Matei 14:13-21

SĂTUL DAR FLĂMÂND

Isus a luat pâinile, a mulţumit lui Dumnezeu, le-a împărţit ucenicilor… Ioan 6:11

Dintre toate minunile săvârşite de Domnul Isus, cea a înmulţirii pâinilor este relatată de toate cele patru evanghelii. Fiecare relatare menţionează că El S-a rugat înainte de-a împărţi pâînile şi peştii. În fiecare caz, scriitorul afirmă că Isus fie că „a mulţumit” sau „a binecuvânta”. In rugăciunile Sale Isus a făcut două lucruri: a recunoscut dependenta Sa de Tatăl ceresc pentru viaţa fizică, şi Şi-a exprimat mulţumirile pentru purtarea de grijă a Tatălui. Un rege evlavios al Spaniei, cunoscut sub numele de Alfonso XIX, a observat că băieţii care serveau la curte uitau să se roage înainte de-a mânca. Aşa că s-a hotărât să le dea o lecţie. A dat un banchet si i-a invitat pe toţi să participe. În timpul cinei, un cerşetor în zdrenţe a intrat în sala banchetului, s-a aşezat la masă şi a început să mănînce vârtos. Când a terminat, a ieşit afară, fără să spună un cuvânt. „Mizerabilul acesta trebuie să fie biciuit”, au strigat băieţii. „A mâncat bucatele regelui şi nici măcar nu şi-a arătat gratitudinea”. Regele s-a ridicat liniştit în picioare, peste grupul revoltaţilor s-a aşternut liniştea. „în fiecare zi luaţi din bogăţia binecuvântărilor vieţii din mâna Tatălui ceresc”, a spus regele. „Vă bucuraţi de lumina soarelui, respiraţi aerul Lui, mâncaţi mâncarea pe care v-o dă El, şi nici măcar nu vă sinchisiţi să-I spuneţi „mulţumesc” pentru ele. Sunteţi mult mai ingraţi decât cerşetorul acela”. Să nu ne mulţumim niciodată cu un stomac plin, lăsând sufletul înfometat prin ingratitudine.     D.J.D.

Îţi mulţumim cu lacrimi, Părinte-Adevărat,
Pentru pâinea zilnică şi viaţa ce ne-ai dat,
Pentru sănătate şi lumina ce-o primim,
Pentru toate, Te lăudăm şi proslăvim. Mohler

Cel care uită limba mulţumirii nu poate sta de vorbă cu Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și Mițraim a născut … pe casluhimi (din care au ieșit filistenii). Geneza 10.13,14

Și Avraam a locuit temporar în țara filistenilor multe zile. Geneza 21.34

Cine sunt filistenii și ce reprezintă ei? (1)

Filistenii sunt vrăjmașii în mâinile cărora Dumnezeu dă pe poporul Său. Vom privi pe scurt la ceea ce Scriptura ne arată cu privire la caracterul lor. În primul rând, ei sunt aceia care dau numele întregii țări (Filistia – Palestina). Este foarte interesant să vedem că Dumnezeu nu folosește niciodată numele de Palestina atunci când vorbește despre moștenirea poporului Său. Acest nume desemnează întotdeauna o țară ostilă. Astfel, în cântarea lui Moise, după trecerea Mării Roșii, se spune: „Ia cuprins groaza pe locuitorii Filistiei”. Credința privește la ea ca la o țară a vrăjmașilor, până când este luată în stăpânire de poporul lui Dumnezeu.

Ea era deci țara filistenilor, însă ei nu aveau niciun drept la ea. Erau intruși acolo sau, așa cum sugerează numele lor, erau „rătăcitori”, un popor fără absolut niciun drept de a se afla acolo. Ei rătăciseră și se stabiliseră dea lungul țărmului mării, fiindcă pe acolo pătrunseseră în țară. Dumnezeu refuzase categoric o astfel de cale pentru poporul Său, fiindcă el trebuia să intre în țară pe drumul morții și al învierii.

Râul Iordan vorbește în felul acesta despre moartea și învierea lui Hristos; toți cei care intră în moștenirea lor pe această cale sunt popor al Său, în timp ce toți aceia care pretind a avea o parte cu poporul lui Dumnezeu, dar care nu au fost cu adevărat identificați cu Hristos în moartea și în învierea Sa, sunt rătăcitori și intruși în teritoriul lui Dumnezeu. S. Ridout

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… fiți buni unii cu alții, miloși și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos. Efeseni 4.32

Cum iertăm?

Un om bătrân a fost invitat la radio cu prilejul împlinirii a 90 de ani. La întrebarea prezentatorului dacă are dușmani, bătrânul a răspuns: „Nu am niciun dușman în această lume”. – „Extraordinar; cum a fost posibil? Bătrânul a răspuns: „Toți au murit înaintea mea”.

Un soldat spaniol era pe moarte. Preotul l-a întrebat dacă și-a iertat toți dușmanii. „Părinte”, a zâmbit el, „nu am dușmani, deoarece i-am ucis pe toți”.

Abraham Lincoln, fostul președinte al Americii a fost întrebat despre dușmanii săi. El a răspuns: „Nu am dușmani, fiindcă i-am făcut pe toți prieteni iertându-i”.

Iată trei moduri de a-ți trata dușmanii! Pe care mod l-ai alege, cititorule? Președintele Lincoln a făcut cea mai bună alegere. Putem vedea și din acest exemplu practica sa creștină. Însă cea mai strălucită pildă de iertare ne-a lăsat-o Dumnezeu Însuși. Temelia, pe care ne iartă Dumnezeu, o constituie lucrarea lui Hristos la cruce. Cei care L-au primit pe Hristos ca Mântuitor al lor, sunt beneficiarii acestei iertări dumnezeiești. Pilda, pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu, este tema cea mare a iertării creștine. Toți suntem chemați s-o urmăm, iertând pe cei care ne-au greșit.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

VEI UMBLA ÎN IERTARE

„I-a mângâiat şi le-a îmbărbătat inimile” (Geneza 50:21)

     Iacov a murit la șaptesprezece ani după ce s-a reîntâlnit cu Iosif, fiul pierdut, și frații lui Iosif iar au intrat în panică. Ei au început să se gândească: „Iosif… ne va întoarce tot răul pe care i l-am făcut” (v. 15). Așa că s-au strâns laolaltă, au inventat o poveste și i-au trimis vorbă lui Iosif, spunându-i: „Tatăl tău a dat porunca aceasta înainte de a muri: „Aşa să vorbiţi lui Iosif: „Oh! iartă nelegiuirea fraţilor tăi şi păcatul lor, căci ţi-au făcut rău” (v. 16-17). Să ne gândim puțin. Dacă tatăl lor ar fi spus lucrul acesta cu adevărat, el nu ar fi spus-o fraților lui Iosif, ci lui Iosif însuși, nu? El nu s-ar fi dus în mormânt cu teama că Iosif și-ar dori răzbunarea. Când Iosif a auzit că frații lui îi puneau iertarea la îndoială, i-a strâns pe toți la el și a plâns, spunând: „Fiţi, deci, fără teamă, căci eu vă voi hrăni, pe voi şi pe copiii voştri.” Şi i-a mângâiat şi le-a îmbărbătat inimile”(v. 21). Adevărata iertare, cea despre care primim învățătură din Scriptură, este un angajament pe care trebuie să-l pui în practică în fiecare zi a vieții tale. Oamenii au cel mai mult nevoie de dragoste atunci când o merită cel mai puțin. Nimeni nu a spus vreodată că va fi ușor. Dacă Domnul Isus ar fi așteptat până când vrăjmașii Săi aveau să se pocăiască, El nu S-ar fi rugat niciodată pe cruce: „Tată, iartă-i căci nu știu ce fac!” (Luca 23:34). Firește, e mai ușor să ierți atunci când ceilalți își recunosc greșeala. Dacă, însă, lucrul acesta este o condiție necesară, nu vei experimenta niciodată izbânda! Ceea ce nu ierți – trebuie să retrăiești! Așadar, pentru binele tău, iartă, primește-ți viața înapoi și începe să umbli în binecuvântarea Domnului!

11 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Armele misionarului

Slujirea în ocaziile de fiecare zi.

„Deci dacă Eu, Domnul si învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora.” Ioan 13:14

A sluji în ocaziile de fiecare zi nu înseamnă a ne alege noi împrejurările, ci înseamnă a fi cu totul ai lui Dumnezeu în orice situaţie s-ar întâmpla să ne aşeze El. Caracterul pe care-l manifestăm în împrejurările în care ne aflăm arată cum vom fi în alte situaţii.Lucrurile pe care le-a făcut Isus erau lucrurile cele mai umile şi mai obişnuite; aceasta arată că este nevoie de toată puterea lui Dumnezeu în mine ca să pot face cele mai obişnuite lucruri aşa cum le-a făcut El. Pot folosi un ştergar aşa cum l-a folosit El? Ştergarele, vasele, sandalele, toate lucrurile obişnuite şi neplăcute din viaţa noastră arată mai bine decât orice materialul din care suntem făcuţi. Este nevoie de întruparea în noi a Dumnezeului celui Atotputernic ca să îndeplinim aşa cum trebuie cea mai umilă sarcină.

„Eu v-am dat o pildă ca şi voi să faceţi aşa cum am făcut Eu.” Uită-te la felul de oameni pe care îi aduce Dumnezeu în jurul tău şi vei fi umilit să descoperi că acesta este modul Lui de a-ţi dezvălui ce fel de persoană ai fost in ochii Lui. Acum, spune El, arată faţă de cei din jurul tău exact ce am arătat Eu faţă de tine. „O”, spui tu, „voi face toate acestea când voi ajunge pe câmpul de misiune.” A vorbi astfel este ca şi cum ai încerca să produci muniţii de război în tranşee – vei fi ucis în timp ce vei face aceasta. Trebuie să mai mergem „încă o milă” cu Dumnezeu. Unii dintre noi renunţă după primii paşi. deoarece Dumnezeu ne sileşte să mergem acolo unde nu mai putem vedea calea; spunem: „Voi aştepta până mă voi apropia de criza cea mare”. Dacă nu alergăm cu fermitate pe căile mici, nu vom face nimic în situaţii de criză.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Străduieşte-te să te prezinţi aprobat înaintea Lui Dumnezeu.” 2TIMOTEI 2:15

Versetul acesta dă o solemnă înştiinţare şi învăţătură tuturor celor credincioşi de la cei mai tineri până la cei mai în vârstă şi în mod deosebit acelora care, deplin întemeiaţi pe Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la poziţia lor în Hristos şi la siguranţa mântuirii, nu mai dau prea mare atenţie acestui îndemn pe care îl dă apostolul Pavel lui Timotei. S-ar părea ca acest îndemn este impropriu, câtă vreme Pavel îl considera pe Timotei ca pe un lucrător încercat, verificat, şi căruia apostolul îi acorda atâta încredere, încât îl ruga : „…să rămâi în Efes ca să porunceşti…” Şi totuşi în ambele scrisori ale lui, Pavel îi dă lui Timotei tot felul de înştiinţări, sfaturi, îndemnuri şi sarcini. Învăţăm de aici că oricât de înaintată ar fi cunoştinţa şi priceperea noastră, oricât de „…tari în Scripturi…” am fi, cum se spune despre Apolo, avem nevoie să fim neîncetat îndemnaţi să ne străduim să ne prezentăm aprobaţi înaintea lui Dumnezeu în toate lucrurile. Apostolul Pavel, după ce îl prezintă pe cel credincios sub cele trei aspecte atât de sugestive: ostaş, atlet, şi plugar, dă în cele două epistole către Timotei nişte îndemnuri care sunt tot atât de actuale şi azi ca şi atunci când le-a scris prin Duhul Sfânt. În mijlocul răului pe care el l-a văzut mai de dinainte că se va întinde tot mai mult, apostolul ne îndeamnă la o totală şi netă separare de orice rău şi spune, prin Duhul Sfânt:

1. Să ne ferim de zădarnicile ciocniri de cuvinte, mai ales cu cei ce au „…boala cercetărilor fără rost…” şi care sunt „…plini de mândrie…” şi care de cele mai multe ori nu ştiu nimic. (lTim.6:4,5)

2. Să ne ferim de „…vorbăriile goale şi lumeşti…” (ITim. 6:5, 2Tim 2:16). De câte ori nu ne surprindem vorbind tot felul de lucruri de nimic, care, chiar dacă par nevinovate, Cuvântul spune că „…cei ce le ţin vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu.”

3. „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!” (2Tim 2:19). S-ar părea că este un nonsens în cuvintele acestea. Poate cineva să folosească Numele Domnului şi să se găsească într-o stare de nelegiuire? „Limba este o lume de nelegiuiri.” „Păcatul este fărădelege.” Cine îşi poate permite nebunia să amestece Numele Domnului cu fărădelegea sau nelegiuirea?

4. Să ne despărţim de vasele de ocară, de necinste. (2Tim.2:20, 21). Duhul Sfânt Se referă la orice ar putea aduce dispreţ, necinstire, ocară, Evangheliei şi care împiedică pe copilul lui Dumnezeu să fie „…destoinic, pregătit pentru orice lucrare bună.” Învăţăturile false sunt şi ele un vas de ocară.

5. Să fugim de poftele tinereţii. Credinciosul, şi cel tânăr şi cel în vârstă, trebuie să fugă, „…să nu poarte de grijă cărnii, ca să-i trezească poftele…” (Rom. 13:14). Cât de actule sunt şi astăzi aceste cuvinte!

6. Să ne ferim de întrebările nebune şi nefolositoare fiindcă de cele mai multe ori dau naştere la certuri. Mai înainte de a le pune, să ne întrebăm dacă sunt de la Duhul Sfânt.

7. Să ne depărtăm de cei care au doar o formă de evlavie dar care sunt aşa cum îi descrie 2 Tim. 3:1-5. Să ne întrebăm astăzi cu seriozitate în ce situaţie ne găsim faţă de îndemnurile solemne ale Cuvântului Lui Dumnezeu şi să ne dăm în adevăr toată silinţa să ne prezentăm aprobaţi înaintea Lui Dumnezeu.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Cine crede în Mine din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura. Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El”. Ioan 7:38-30.

Primind Duhul lui Dumnezeu, primim putere dumnezeiască. Astfel se relevă mesajul crucii asupra omului şi acolo unde este Duhul Domnului, acolo este libertate. De aceea nu mai este rob al păcatului şi nici nu susţine că trebuie să rămână în starea de păcat. Uitaţi-vă în Scriptură: există două feluri de oameni: păcătoşi şi îndreptăţiţi. Între aceştia nu mai este altă categorie. Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului. Isus a spus Iudeilor: „Mă veţi căuta şi nu Mă veţi găsi şi veţi muri în păcatele voastre”. Cel care moare ca păcătos nu L-a găsit pe Isus. Isus a venit pentru a ne elibera, aşa este scris în Cuvânt. Dacă nu ai încă această libertate, să nu susţii că nici nu poţi să o obţii. Si chiar dacă te-ai străduit s-o obţii şi n-o ai încă, nu spune că e imposibil să devii liber. Crede în Cuvânt, cere şi crede, şi începe să mulţumeşti pentru ceea ce a făcut Isus. Astfel vei putea experimenta că pacea îţi va umple inima, şi poţi fi fericit.

Pacea e pace! Si dacă cineva este împăcat cu Dumnezeu, acela are parte de iertare şi nu trebuie să se roage din nou şi din nou pentru iertare. Isus va veni ca un fulger. Cel care va fi pregătit va merge cu El; iar cei care nu-L aşteaptă, vor fi surprinşi asemenea unei femei, de durerile naşterii şi nu vor putea scăpa. Azi mai există posibilitatea împăcării cu Dumnezeu; astfel, când Isus va veni, puteţi fi printre aceia care vor merge cu El.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

EL ÎMPARTE TOTUL CU NOI

Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu. Ioan 17.22

Iată ce mare este dărnicia Domnului nostru, căci El ne dă chiar bunurile Sale. Numai o parte din averile Sale i-ar îmbogăţi peste măsură de mult, pe toţi îngerii pe care i-a creat El, şi iată că Domnul Isus vine să ne dea nouă tot ce posedă El. Ar fi un har nespus de mare dacă ne-ar îngădui să luăm de sub masa harului Său, o singură fărămitură din bunătatea Sa; dar El pregăteşte toate din belşug şi ne pofteşte să ne aşezăm la ospăţul Lui. El vrea să o vadă pe Mireasa Lui tot aşa de bogată ca şi El şi nu vrea să aibă nici o slavă şi nici un har fără să le împartă cu ea. El nu poate fi mulţumit decât dacă noi suntem moştenitori impreună cu Ei astfel ca să avem parte de aceleaşi bunuri ca El. Toate lucrurile pregătite pentru El trebuie să fie împărtăşite şi de răscumpăraţii Lui. În casa Sa El nu este un membru care să-şi încuie uşa şi să-i ţină pe ai Săi la distanţă, ci le dă toată libertatea celor din casa Lui, ca tot ce este al Lui să fie şi al lor. Lui îi place să-i vadă folosindu-se slobozi de comorile harului Său, însuşindu-şi tot ce pot să ia. Plinătatea fără margini a bogăţiei Sale este la fel de gratuită şi de aproape de credincios, ca şi aerul care-l respiră. Care dragoste este mai minunată ca a Sa? Ce să cerem mai mult, când avem asemenea dovadă a bunătăţii Sale, în prietenia pe care ne-o arată şi în dărnicia de care se foloseşte faţa de noi! Sufletul meu, binecuvântează pe Domnul şi nu uita nici una din binefacerile Sale.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

După cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului, pentruca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. loan 3,14.15.

Această scurtă dar mobilizatoare istorisire o găsim în Numeri 21.6-9. O serioasă judecată s-a coborât peste tot poporul lui Israel din cauza lepădării mâncării trimise din cer. „Atunci Domnul a trimis împotriva poporului nişte şerpi înflăcăraţi, care au muşcat poporul, aşa încât au murit mulţi oameni în Israel.” Când Moise s-a rugat pentru iertarea poporului nu au fost luaţi şerpii înflăcăraţi – căci nu se spune nimic în această direcţie – dar Dumnezeu a dat o mântuire, un obiect de scăpare. Eră numai o singură scăpare. Moise a făcut un şarpe de aramă şi l-a pus într-o prăjină în aşa fel încât să poată fi văzut de peste tot. Dacă un om
avea muşcătură de moarte, dar credea Cuvântul lui Dumnezeu şi îşi ridica ochii spre şarpele de aramă, rămânea în viaţă. Ce fără minte ar fi fost un israelian dacă ar fi ignorat singura cale dată de Dumnezeu pentru viaţă! Moartea ar fi fost fără îndoială partea lui.

La fel a făcut şi azi Dumnezeu că a dat prin Isus Hristos o mântuire pentru toţi păcătoşii. Şi aici există o singură cale! Domnul Isus a fost răstignit pe cruce. Moartea, judecata şi pierzarea veşnică nu au fost scoase prin aceasta din lume, dar toţi cei ce cred în Isus cel răstignit, primesc iertare şi viaţă veşnică. Ce grea a fost Calea celui răstignit, care a fost Cel curat, sfânt, dar pe cruce a fost făcut păcat. Ce simplu este astăzi de a scăpa de moartea veşnică!Cititorule gândeşte-te bine că stă scris: „Propovăduirea crucii (jertfei Domnului Isus) este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării.”Tot ce are ca ţintă punerea EULUI nostru în faţa ochilor şi a inimii, ar trebui osândit şi lepădat cu cea mai mare hotărâre.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, Tu ştii că adesea este un timp ciudat de linişte şi inactivitate înainte să devină clară pentru mine calea ta; nimic nu se arată. O nevoie atât de mare pentru vreun semn vizibil al succesului, dar caut sentimentul binecuvântării şi a aprobării Tale.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Căci armele cu care ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.» 2 CORINTENI 10,4

Direcţia în care privim este foarte importantă! Iosua a avut imaginea deloc încurajatoare a Ierihonului în faţa ochilor, dar şi-a îndreptat privirea în sus: «iată un om stătea în picioare înaintea lui, cu sabia scoasă din teacă în mână» (Iosua 5,13). Iosua a câştigat victoria asupra Ierihonului în urma acestei întâlniri cu Cel biruitor. A fost o victorie experimentată prin credinţă. Strategia poporului Israel se rezuma doar la a respecta poruncile Domnului. Tactica Sa de război pare de cele mai multe ori complet lipsită de logică pentru mintea umană. Israelul nu a luptat efectiv împotriva Ierihonului, ci şi-a înconjurat duşmanul cu prezenţa Domnului. Secretul victoriei evreilor a fost cunoaşterea lui Dumnezeu, experimentarea prezenţei Sale – purtau cu ei chivotul – şi ascultarea poruncilor Lui. Înconjurarea cetăţii în rugăciune, implorarea prezenţei şi intervenţiei Sale a făcut ca puterea Ierihonului întărit să se evapore de una singură. Din punctul Său de vedere pretoria era deja câştigată. Prezenţa lui Dumnezeu a fost de ajuns pentru victorie – şi ne este de ajuns şi nouă astăzi. Aceasta este realitatea noastră spirituală: toate bătăliile au fost deja câştigate! Victoria finală este a noastră şi această certitudine ne face puternici în lupta credinţei.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Despărţiţi-vă de ei. 2 Corinteni 6:17

Creştinul, chiar dacă este în lume, nu trebuie să fie din lume. El trebuie să se despartă de ea prin obiectivele vieţii sale. Pentru el, „a trăi este Christos” (Filipeni 1:21). Fie că mănâncă, bea sau face altceva, trebuie să facă „totul spre slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31). Poţi să aduni comori, dar în ceruri, „unde nu le mănâncă moliile si rugina si unde hoţii nu le sapă, nici nu le Jură” (Matei 6:20). Poţi lupta să fii bogat, dar ambiţia ta trebuie să te conducă să fii „bogat în credinţă” (Iacov 2:5), şi „bogat în fapte bune” (1 Timotei 6:18). Poţi să ai plăceri, dar atunci când eşti vesel, cântă „cântări de laudă” (Iacov 5:13) şi adu „din toată faima laudă Domnului” (Efeseni 5:19). In suflet, ca şi în înfăţişare, trebuie să te deosebeşti de lume. Aşteptând în faţa lui Dumnezeu, mereu conştient de prezenţa Sa, desfatându-te în comuniune cu El şi căutând să faci voia Lui, vei dovedi că eşti de neam ceresc. Trebuie să te desparţi de lume şi în acţiunile tale. Dacă un lucru este drept, trebuie să îl faci, chiar dacă pierzi prin aceasta. Dacă este greşit, trebuie să îndepărtezi păcatul de dragul Mântuitorului tău, chiar dacă îţi aduce câştig. Nu trebuie să te întovărăşeşti cu lucrările neroditoare ale întunericului, ci să le îndepărtezi „Umblaţi în chip vrednic” (Efeseni 4:1) de înalta voastră chemare şi demnitate. Aminteşte-ti, creştine, eşti un copil al Regelui Regilor. De aceea, nu te lăsa mânjit de lume. Nu-ţi pângări degetele care vor cânta curând pe coardele harpelor cereşti; nu îngădui ca ochii tăi, care îl vor vedea curând pe Rege în toată frumuseţea, să devină ferestre ale poftei Nu îngădui ca picioarele tale, care vor păşi curând pe străzile de aur, să se murdărească în locuri noroioase. Nu îngădui ca inima ta, care va fi umplută în curând cu tot cerul, să fie mânjită de mândrie şi amărăciune.

Ridică-mi sufletul, şi poartă-mă departe de mulţime
De glasul ei înşelător, de jocuri, de mândrie şi onoruri
Acolo unde frumuseţea e eternă şi desfătările divine.
Acolo unde este bogăţie nesfârşită
Şi slavă veşnică, nepreţuita.

Seara

Doamne, călăuzeşte-mă pe calea plăcută „Ţie, din pricina vrăjmaşilor mei! Psalmi 5:8

Duşmănia lumii faţă de urmaşii lui Christos este foarte amară. Oamenii vor trece cu vederea miile de greşeli ale celorlalţi, dar vor mări la nesfârşit cea mai mică abatere a urmaşilor lui Isus. In loc să regretăm această stare de lucruri, fapt ce nu ne ajută cu nimic, haideţi să o folosim spre binele nostru. De vreme ce atât de mulţi aşteaptă să ne poticnim, fie ca această împrejurare să constituie o motivaţie deosebită pentru a merge cu atenţie pe calea Domnului. Dacă trăim fără grijă, ochii lumii vor observa curând. Cu miile ei de limbi, va împrăştia povestea, exagerată şi înfrumuseţată de zelul calomniatorilor. Oamenii vor striga triumfători: „aha! Am avut dreptate! Vedeţi ce fac creştinii. Sunt toţi nişte ipocriţi!” In felul acesta, cauza lui Christos are de suferit, şi numele Său va fi grav insultat. Crucea lui Christos este, în sine, o ofensă pentru lume. Să avem grijă să nu adăugăm o altă ofensă din partea noastră. Crucea este „pentru Iudei o pricină de poticnire” (1 Corinteni 1:23). Să ne asigurăm că nu mai adăugăm alte pietre de poticnire acolo unde sunt deja destule. Ea este „pentru Neamuri, o nebunie” (vers. 23). Să nu adăugăm nebunia noastră, şi să oferim prilej de scuză invidiei cu care înţelepciunea omenească batjocoreşte Evanghelia. Cât de atenţi trebuie să fim cu noi înşine! Cât de strict trebuie să ne tratăm propria conştiinţă! In prezenţa adversarilor, care vor defăima cele mai bune fapte ale noastre şi ne vor pune la îndoială motivele atunci când nu ne pot opri acţiunile, trebuie să fim extrem de circumspecţi Pelerinii călătoresc ca nişte persoane suspecte prin Bâlciul Deşertăciunilor. Nu este de ajuns că suntem supravegheaţi, avem mai mulţi spioni decât ne imaginăm! Spionajul este pretutindeni, acasă şi pe stradă. Dacă vom cădea în mâinile duşmanilor noştri, ar fi mai bine să aşteptăm generozitate de la lupi şi milă de la demoni, decât să pretindem răbdare faţă de slăbiciunile noastre de la nişte oameni care îşi dovedesc necredinţa faţă de Dumnezeu cu scandaluri împotriva poporului Său. O Doamne, condu-ne întotdeauna, ca să nu ne prindă vrăjmaşii noştri!

IZVOARE IN DEŞERT

Şi astfel, fiindcă [Avraam] a aşteptat cu răbdare, a dobândit făgăduinţa. (Evrei 6:15)

Avraam a fost încercat o perioadă foarte lungă de timp, dar a fost răsplătit din belşug. Domnul l-a încercat întârziind împlinirea promisiunii Sale. Satan l-a încercat prin ispită, şi oamenii l-au încercat prin invidia, neîncrederea şi împotrivirea lor faţă de el. Sara l-a încercat prin temperamentul ei neliniştit. Totuşi el a îndurat cu răbdare, fără să pună întrebări cu privire la veridicitatea şi puterea lui Dumnezeu şi fără să se îndoiască de credincioşia şi dragostea lui Dumnezeu. În schimb, Avraam s-a supus suveranităţii divine şi înţelepciunii infinite a lui Dumnezeu. Şi el a tăcut de-a lungul multor întârzieri, dorind să aştepte timpul Domnului. După ce a îndurat cu răbdare, a obţinut împlinirea promisiunii.

Preaiubitule, promisiunile lui Dumnezeu nu vor rămâne niciodată neîmplinite, şi cei care aşteaptă cu răbdare nu vor fi niciodată dezamăgiţi, căci credinţa adevărată duce la realizare. Viaţa lui Avraam condamnă spiritul de grabă, mustră pe cei care se plâng, laudă pe cei răbdători şi încurajează supunerea tăcută faţă de voia şi calea lui Dumnezeu.

Adu-ţi aminte că Avraam a fost încercat, dar a aşteptat cu răbdare, şi în cele din urmă a primit ce i-a fost promis, şi a fost mulţumit. Dacă îi vei urma exemplul, vei avea parte de aceeaşi binecuvântare.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 9.1-9 si 17-26

    La fel ca în timpul lui Ieremia, şi astăzi poporul lui Dumnezeu are numeroşi răniţi de moarte (v. 1). Dacă-i cunoaştem, să-i aducem în rugăciune înaintea Doctorului suprem, a Celui care are putere să-i vindece (cap. 8.22).

    Capitolul care ne stă în faţă exprimă durerea de negrăit a profetului. Severitatea cuvântărilor ţinute către popor nu-1 pot împiedica să fie profund afectat de soarta acestuia. El suferă, cu siguranţă, gândindu-se la starea lui Israel şi la pedeapsa care-1 ameninţa, dar, mai presus de toate, din cauza necinstirii aruncate asupra Numelui Domnului. Cu cât îl vom iubi mai mult pe Domnul, cu atât mai profund ne vom întrista văzând nerecunoştinţa şi indiferenţa cu care dragostea Lui este atât de des întâmpinată.

    Să medităm la importanţa v. 23 şi 24 (citate în 1 Corinteni 1.31). Este în natura fiecăruia să se mândrească cu capacităţile sale şi să se laude cu ceea ce are. Sportivul îşi va pune în valoare agilitatea, muşchii şi supleţea; elevul bun, succesele şcolare; automobilistul, maşina sa mai puternică decât cea a vecinului. Singurul lucru însă cu care Dumnezeu ne permite să ne lăudăm este cunoaşterea Lui (Psalmul 20.7; 2 Corinteni 10.17). Apreciem noi la adevărata valoare relaţia noastră cu Domnul Isus? Sau uneori chiar ne este ruşine de ea?

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Evrei 12:1-11

ÎNVĂŢAREA LECŢIEI

Pedeapsa…aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roadă dătătoare de pace a neprihănirii. Evrei 12:11

In cartea sa „Psalmii populari ai credinţei”, Ray Stedman povesteşte despre o femeie care fusese învăţătoare într-o şcoală, 25 de ani. Când a auzit că există o slujbă în care putea fi promovată, a făcut imediat cerere pentru ocuparea postului. Cu toate acestea, în funcţia aceea a fost aleasă o altă persoană care preda numai de un an de zile. S-a dus la directorul şcolii să întrebe, de ce s-au petrecut astfel lucrurile. Directorul i-a spus: „îmi pare rău, dar dumneavoastră nu aveţi 25 de ani de experienţă cum pretindeţi; aveţi doar un an experienţă pe care îl repetaţi de 25 de ani”. În tot timpul cât fusese învăţătoare, ea nu făcuse nici un progres.

Ca şi creştini, este posibil ca nici noi să nu creştem atunci când nu deosebim pedeapsa Domnului de-a lungul experienţelor vieţii. El permite dificultăţilor să’ vină în viaţa noastră pentru a ne maturiza şi pentru a deveni creştini care aduc roadă. Ni se spune: „…nu dispreţui pedeapsa Domnului” (v. 5); „Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte” (v.6); „Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu se poartă cu voi ca şi cu nişte fii” (v.7); şi „pedeapsa… aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roadă dătătoare de pace a neprihănirii” (v.ll). Disciplina lui Dumnezeu devine o binecuvântare când răspundem corect la ea. Dacă avem resentimente faţă de ea, căpătăm amărăciune în loc de înţelepciune.

Cât de important este să învăţăm bine orice lecţie pe care ne-o predă Dumnezeu prin disciplinarea Sa iubitoare! Numai atunci, indiferent câţi ani avem la credinţă, putem pretinde că avem experienţă pentru a merita o răsplătire de la Dumnezeu. Şcoala loviturilor puternice este folositoare numai celor care îi învaţă lecţiile. R.W.D.

Doamne, precum vrei, aşa fă Tu!
Tu eşti Olarul, iar eu lutul.
Fă-mă ca să fiu pe placul Tău
Acum când stau la Cuvântul Tău!    – Pollard

Pedeapsa Domnului nu este niciodată cruda, ci este pentru îndreptare.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și eu plângeam mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea, nici să se uite în ea.  Apocalipsa 5.4

Mielul lui Dumnezeu în cer (1)

În Apocalipsa 5, apostolul Ioan continuă istoria Mielului, începută în Evanghelia sa (Ioan 1.29). El Îl prezintă acum pe Miel în gloriile Sale. Lăsând pământul în urmă, Ioan este dus în duh în cer, iar acolo vede în mâna lui Dumnezeu o carte a judecății și, de asemenea, a binecuvântării aduse prin judecată. Dar cine o putea deschide? Iar dacă nimeni nu o putea deschide, cum puteau judecățile săși urmeze cursul? Cum puteau veni binecuvântările în urma lor? Cum putea fi răul înlăturat, iar împărăția să fie întemeiată? „Cine este vrednic să deschidă cartea?” a fost întrebarea adresată întregii oștiri a cerului.

Privind printre milioanele de ființe cerești, Ioan nu a putut găsi pe nimeni vrednic să deschidă cartea. Erau mulți sfinți acolo: Enoh, care a umblat cu Dumnezeu; Avraam, care a vorbit cu Dumnezeu; Moise, care a fost îngropat de Dumnezeu; Ilie, care a fost răpit de Dumnezeu – toți erau acolo, însă niciunul dintre ei nu era vrednic să deschidă cartea. Apoi Ioan a privit pe pământ, dar, dacă nu se găsea nimeni vrednic în cer, nu este de mirare că nu sa găsit nimeni vrednic nici pe pământ și, cu atât mai puțin, sub pământ.

În consecință, Ioan a plâns mult; plânsul însă nu se potrivește cu cerul. Pe pământ, plânsul poate dura o noapte, iar în iad, pentru totdeauna, însă, în cer, Dumnezeu „va șterge orice lacrimă din ochii lor; și moarte nu va mai fi, nici întristare, nici strigăt, nici chin nu va mai fi” (Apocalipsa 21.4).

H. Smith

Miel Divin! De sus, din slavă, / Jos la noi Tu ai venit

Dând doar binecuvântare, / Când prin lume ai umblat

Ai răbdat tot în tăcere, / Ascultând, Tu Teai lăsat

Pe lemn să fii atârnat / Pentru vină spre iertare,

ȚieTi mulțumim mereu, / Miel sfânt al lui Dumnezeu.

J. G. Deck

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

El mi-a frânt puterea în drum și mi-a scurtat zilele. Eu zic: „Dumnezeule, nu mă lua la jumătatea zilelor mele …”.

Psalmul 102.23,24

El rămâne veșnic

Și profetul Daniel a profețit că Mesia „va fi stârpit și nu va avea nimic” (Daniel 9.26). Domnul Isus, „Prințul vieții”, a simțit adânc ce a însemnat să fie „luat la jumătatea zilelor”, „șters de pe pământul celor vii” (Isaia 53.8).

Dar la finalul versetului 24 începe răspunsul maiestuos al lui Dumnezeu la rugămințile aduse Lui în acest psalm: „Tu, ai cărui ani țin veșnic! Tu ai întemeiat în vechime pământul, și cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu vei rămâne; toate se vor învechi ca o haină; le vei schimba ca pe un veșmânt, și se vor schimba. Dar Tu rămâi Același, și anii Tăi nu se vor sfârși”.

Aceste cuvinte sunt citate în Evrei 1.10-12 și se referă la Domnul Isus. El, care la jumătatea zilelor Sale, a suferit moartea, este Domnul, Creatorul cerului și al pământului. El a înviat din morți, iar anii Săi nu au sfârșit. Creația va trece, dar Creatorul rămâne în toată veșnicia. Căci El este „Același” – acesta este un nume al dumnezeirii și se cuprinde în înțelesul numelui „Domn”.

Așa Îl auzim pe Domnul Isus în Apocalipsa 1.17,18 spunând: „Eu sunt … Cel viu. Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

PROTEJEAZĂ-I!

„Vei fi lângă mine… Acolo te voi hrăni…” (Geneza 45:10-11)

     Nu am terminat să medităm la episodul întâlnirii lui Iosif cu familia sa… Iosif nu numai că și-a iertat frații, dar i-a și protejat de cel mai urât coșmar al lor – acela de a fi nevoiți să se reîntoarcă la tatăl lor în vârstă și să-i spună ce făcuseră cu douăzeci și doi de ani în urmă. Iosif este cu un pas înaintea lor; îi sfătuiește ce să spună și ce să nu spună: „Grăbiţi-vă de vă suiţi la tatăl meu şi spuneţi-i: „Aşa a vorbit fiul tău Iosif: „Dumnezeu m-a pus domn peste tot Egiptul; pogoarăte la mine… Vei locui în ţinutul Gosen şi vei fi lângă mine, tu și fiii tăi… Acolo te voi hrăni…” (v. 9-11). Poate spui: „Cred că ar fi trebuit să fie obligați să mărturisească ce au făcut!” Nu, asta l-ar fi făcut pe tatăl lor, pe Iacov, să poarte o povară și mai grea – lupta cu regretul față de anii pierduți, din viața lui Iosif, ca să nu mai vorbim de fapul că ar fi trebuit să se lupte cu amărăciunea față de ceilalți fii ai săi. Iosif a dat dovadă de înțelepciune. Lucrul acesta i-a făcut pe frații săi să-l respecte și mai mult. E o mare diferență între mărturisire și „descărcare”.

Se poate ajunge la daune ireparabile când încerci să te eliberezi descărcându-te de amănuntele vinovăției tale în față cuiva care nu poate suporta. Mărturisirea este, de multe ori, calea potrivită, însă numai după ce ai discutat cu un consilier experimentat. După ce David a păcătuit cu Batșeba, el a scris: „Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit…” (Psalmul 51:4).

Când te gândești că Dumnezeu știe totul despre păcatul tău, și că El promite să păstreze cu sfințenie secretul, lucrul acesta ar trebui:

1) Să-ți sporească sentimentul umilinței și al mulțumirii;

2) Să te facă să-ți ții gura închisă;

3) Să te determine să refuzi să le amintești celorlalți păcatele și nelegiuirile.