Mana Zilnica

31 Martie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Grija faţă de alţii sau ipocrizia din noi înşine

 

Dacă vede cineva pe fratele său săvârşind un păcat care nu duce la moarte, să se roage; şi Dumnezeu îi va da viaţă, pentru cei ce n-au săvârşit un păcat care duce la moarte.

1 loan 5:l6

 

Dacă nu suntem atenţi la felul cum lucrează Duhul lui Dumnezeu în noi, vom deveni nişte ipocriţi spirituali. Vedem cum cad alţi oameni și ne transformăm discernământul într-o critică ironică, în loc să-1 transformăm în mijlocire pentru ei. Revelaţia ne este dată nu prin ascuţimea minţii noastre, ci prin înţelegerea directă pe care ne-o dă Duhul lui Dumnezeu şi. dacă nu suntem atenţi la sursa revelaţiei, vom deveni critici cu privire la alţii, uitând ce spune Dumnezeu: „…să se roage şi Dumnezeu îi va da viaţa, pentru cei care n-au săvârşit un păcat care duce la moarte”. Ai grijă să nu ajungi un ipocrit petrecându-ţi tot timpul încercând să-i îndrepţi pe alţii înainte ca tu însuţi să te închini lui Dumnezeu.Una dintre cele mai subtile poveri pe care Dumnezeu le pune asupra noastră ca sfinţi este această povară a discernământului cu privire la alte suflete. El ne revelează anumite lucruri cu scopul ca noi să aducem povara acestor suflete înaintea Lui şi să ne formăm gândul lui Cristos în legătură cu ele: dacă mijlocim în acest mod. Dumnezeu spune că ne va da „viaţa pentru cei ce n-au săvârşit un păcat care duce la moarte”. Aceasta nu înseamnă că Î1 determinăm pe Dumnezeu să accepte gândul nostru, ci înseamnă că noi ne ridicăm până la nivelul la care Dumnezeu ne poate arăta care este gândul Lui cu privire la cel pentru care mijlocim.Vede Isus Cristos munca sufletului Lui în noi? Nu o poate vedea dacă noi nu ne identificăm atât de mult cu El, încât să ajungem să avem perspectiva Lui cu privire la oamenii pentru care ne rugăm. Să învăţăm să mijlocim din toată inima pentru ca Isus Cristos să fie pe deplin mulţumit cu noi ca mijlocitori.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Eu am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi I-ai dat din lume.” Ioan 17:6

Rugăciunea preoţească a Domnului Isus dă o minunată dezvăluire a părtăşiei binecuvântate şi intime care uneşte pe Tatăl cu Fiul. Împlinind lucrarea pe care I-a dat-o Tatăl s-o facă, înainte de a Se întoarce în cer, înainte de ceasul tragic din Ghetsimani, în momentul acela când Se apropia de cruce, Fiul lasă să-I ţâşnească din inimă aceste cuvinte filiale anunţând lucrarea de Mare Preot pe care avea s-o împlinească de îndată ce va fi proslăvit. Domnul Isus şi-a ridicat ochii spre cer, şi a spus: „Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine… Eu am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume.” În ceasul acesta fără seamăn, Domnul Se roagă pentru oamenii pe care I i-a dat Tatăl. Se roagă întâi pentru ucenici, această primă generaţie de misionari şi apoi pentru noi, toţi credincioşii din toate veacurile „şi Mă rog nu numai pentru ei ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.” Toţi suntem cuprinşi în termenul acesta: „Aceia pe care Mi i-ai dat Tu.” Deplin conştienţi de nevrednicia noastră în faţa unui asemenea har, ştim că suntem şi noi incluşi în această rugăciune. De şapte ori Domnul Isus repetă vorba aceasta: „…pe care Mi i-ai dat Tu.” Două fapte de seamă ies în evidenţă din aceste cuvinte: întâi îndurarea nemărginită a lui Dumnezeu care a binevoit să ne aleagă mai înainte de a exista noi şi de a ne dărui Domnului Isus fără să fi avut cel mai mic motiv ca să ne aleagă şi al doilea, nezdruncinabila siguranţă că, atâta vreme cât Dumnezeu ne-a dat Domnului Hristos, nimeni şi nimic nu ne va putea smulge din mâna Lui pentru că nu noi ne-am dăruit Lui, ci Dumnezeu ne-a dăruit Domnului Isus. O, ce glorioasă situaţie şi poziţie avem în El. În virtutea acestor cuvinte ale Domnului, avem dreptul să ne prezentăm înaintea tronului de har şi să spunem: „Doamne, sunt unul din aceia pe care Tatăl ţi i-a dat din lume; vin la Tine în totala mea ignoranţă şi slăbiciune, ştiind că Tu mi-ai făcut cunoscut Numele Tău şi că Tatăl ţi-a dăruit viaţa mea, cum ai spus-o Tu. Foloseşte-o spre slava Ta! Domnul să facă ca bogăţia pe care o cuprinde rugăciunea aceasta, a Lui, să pătrundă adânc în inimile noastre şi să ne facă astfel să ne consacram vieţile pentru El, pentru că suntem pe veci ai Lui!

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Iată, în mâinile Tale Îmi incredinţez duhul.”

Înainte de a muri Isus S-a gândit la mama Lui, şi a încredinţat-o ucenicului pe care-l iubea. Din ceasul acela ucenicul a luat-o la el acasă. Şi Isus a strigat cu glas tare:” Tată, în mâinile Tale îmi încredinţez duhul!” După aceasta, ştiind că totul s-a sfârşit, ca să împlinească Scriptura a zis:” Mi-e sete!” Câţi am găsit în El mântuirea! I-au întins un burete îmbibat cu oţet ca să bea. Când a luat Isus oţetul a zis: „S-a isprăvit!” Apoi şi-a plecat capul şi Şi-a dat duhul. Da, pentru noi a isprăvit lucrarea, căci a purtat păcatele noastre, pentru că El ne-a promis că ne va mântui şi prin moartea Sa a plătit totul; căci moartea este plata păcatului. El a plătit deci pentru fiecare fărădelege şi neascultare preţul cuvenit, aducând o jertfă de ispăşire, veşnic valabilă. Mântuirea Lui are valabilitate veşnică. Ne-a împăcat prin trupul Său în moarte, făcându-ne astfel sfinţi, fără prihană şi fără vină înaintea Lui Dumnezeu.La moartea Mântuitorului perdeaua dinlăuntrul Templului s-a rupt în două de susu până jos. Astfel avem cale liberă în locul preasfânt prin sângele Lui. Aici este scaunul harului şi chivotul legământului, pâinea cerească, toiagul lui Aaron şi deasupra heruvimii care acoperă scaunul harului. Toţi cei care intră acum prin credinţă au mărturia că sunt copii ai Lui Dumnezeu, se hrănesc cu pâinea cerească şi aduc roade în răbdare.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

APE PESTE PĂMÂNTUL ÎNSETAT

Voi turna ape peste pământul însetat şi râuri pe pământul uscat. Isaia 44.3

Simţiţi voi astăzi sete după Dumnezeul cel viu şi sunteţi mâhniţi că nu vă puteţi bucura în El? Aţi pierdut bucuria pe care o dă credinţa, şi este rugăciunea voastră: „dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale”? Vă simţiţi goi şi asemenea unui pământ uscat, fără vreo roadă pe care o aşteaptă Dumnezeu de la voi, fiind pătrunşi de gândul că nu sunteţi folositori nici pentru Biserică, nici pentru lume? Ei bine, iată tocmai făgăduinţa de care aveţi nevoie: „Voi turna apă peste pământul însetat”. Veţi primi harul pe care-l doriţi, care va răspunde la toate nevoile voastre şi încă pe deasupra. Apa potoleşte setea şi răcoreşte trupul. Veţi fi răcoriţi şi readuşi în stare bună. Apa readuce viaţa într-o plantă când este ofilită; tot aşa şi viaţa noastră va fi reînnoită prin har. Apa face să se desfacă bobocii şi fructele să crească; şi voi veţi aduce roade pentru împărăţia lui Dumnezeu. Puteţi primi şi să vă bucuraţi de toate bogăţiile şi mângâierile harului, în toată plinătatea lor. Veţi fi adăpaţi din ele; şi aşa cum păşunile sunt acoperite şi prefăcute în lacuri prin apele râurilor revărsate, iar pământul însetat, în izvoare de ape, tot aşa sufletul vostru va fi inundat de harul Domnului.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„…ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la DUMNEZEU; şi să primească, prin credinţă în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.” Fapte 26.18

Fariseul Saul şi-a propus sa izgonească şi să omoare pe toţi cei ce Îl urmau pe Isus din Nazaret. El credea că făcând aşa îi slujeşte lui Dumnezeu. El nu ştia că vechiul sistem ebraic fusese îndepărtat şi că omul poate fi mântuit numai prin Isus Cristos şi prin lucrarea lui de la cruce. Pe drumul spre Damasc i-a ieşit în întâmpinare arătându-i-se în măreţia lui cerească. Când a înţeles Saul că acest Isus este Fiul lui Dumnezeu pe care-L răstignise împreună cu poporul lui, a ascultat glasul care-i vorbea şi din clipa aceea viaţa lui a luat un alt curs.Când el întreabă: „Cine eşti, Doamne?” Domnul îi răspunde: „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti.” De atunci face din Saul solul Lui care mai târziu devine Pavel propovăduitorul Evangheliei harului Domnului faţă de întreaga lume. Această însărcinare a fost îndeplinită de Pavel prin puterea lui Dumnezeu într-o supunere într-adevăr rar întâlnită. Versetul de azi ne dezvăluie patru puncte esenţiale:

– mântuirea;
– iertarea păcatelor;
– moştenirea;
– sfinţirea prin credinţă.

Mântuirea înseamnă să iei prin credinţa iertarea păcatelor şi să primeşti o putere nouă ca să întorci spatele vieţii din trecut plină de întuneric şi păcat. Dumnezeu răspunde cu iertarea păcatelor celor care se recunosc păcătoşi şi cred în Fiul Lui. Prin credinţă un asemenea om primeşte fire (natura) dumnezeiască şi o moştenire cerească şi veşnică şi tot prin credinţă devine un om sfinţit, adică pus deoparte pentru Dumnezeu. Stimate cititor, eşti încă nemântuit? Îndreaptă-te acum spre izvorul Vieţii. El te aşteaptă. VINO!

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O,Doamne, par a fi un pustiu întrupat înaintea Ta, urât şi sterp; dar, slavă Numelui Tău, Tu poţi face „pustietatea să se veselească şi să înflorească asemenea trandafirului” (Isaia 35:1).

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Adică, Dumnezeu era în Cristos împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări.»

2 Corinteni 5,19

Ce semnifică pentru tine sângele lui Isus Cristos (şi nu mă gândesc aici la semnificaţia Iui abstractă)? Inimile noastre trebuie realmente să se cutremure, căci «fară vărsare de sânge nu este iertare» (Evrei 9,22). Prima afirmaţie a versetului se referă cu siguranţă la sacrificiul, la jertfa de ispăşire a Domnului Isus. Dar în acelaşi timp versetul ne vizează în mod direct şi pe noi. Am înţeles oare la ce se referă Biblia când vorbeşte despre sângele lui Isus Cristos? Sângele şi viaţa sunt inseparabile, nu pot exista unul fară celălalt. Superficial privind lucrurile, noi poate înţelegem prin sângele lui Isus un lichid care face minuni. Dar în realitate, prin vărsarea sângelui Său scump, Domnul Isus Cristos — Mielul fară pată — a făcut o ispăşire completă pentru păcatele lumii.Ştii tu ce răspundere avem dacă am cunoscut puterea minunată a sângelui lui Isus şi daca nu suntem pregătiţi să ne asumăm consecinţele unei vieţi autentice de credinţă? Domnul a creat prin moartea Sa pe cruce o punte peste prăpastia dintre Dumnezeu şi sufletul tău. Ai trecut tu însă peste această punte până la capăt şi ai strigat din tot sufletul «Dumnezeul meu, sunt hotărât, pe veci sunt al Tău!»?

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Prin rănile Lui suntem tămăduiţi. Isaia 53:5

Pilat L-a dat pe Domnul nostru soldaţilor romani să-L biciuiască. Biciul roman era un instrument de tortură îngrozitor. Era făcut din tendoane de bou. Printre ele erau intercalate oase ascuţite, astfel că, de fiecare dată când lovea, tăia adânc şi sfâşia carnea până la os. Mântuitorul a fost, fără îndoială, legat de un stâlp şi apoi biciuit. A mai fost bătut şi înainte, dar probabil că această biciuire a fost cea mai crudă pedeapsă. Suflete, priveşte-L şi jeleşte-I sărmanul trup chinuit. Credinciosule, poţi să-L priveşti fără lacrimi, în timp ce stă în faţa ta ca o imagine a dragostei torturate? El, care era odată alb ca un crin nevinovat, este acum purpuriu, scăldat în propriul Său sânge. Simţind vindecarea pe care au îndeplinit-o rănile Sale în noi, nu ni se înmoaie inimile de dragoste şi durere? Dacă L-am iubit vreodată pe Domnul Isus, acum trebuie să simţim că dragostea noastră creşte.

 

Vedeţi cum Domnul a pătimit
Pe cruce pentru omul întinat!
In timp ce păcătoşii L-au lovit
Şi l-au batjocorit, şi l-au scuipat.
Din trupul Său zdrobit şi chinuit
A curs izvor de sânge-n veşnicie
Legat a fost şi biciuit, şi inima I-a plâns,
Ca să avem noi bucurie.

 

Ar trebui să ne închidem în casă şi să plângem; dar (fiindcă afacerile ne cheamă, ne vom ruga ca Mântuitorul să sape imaginea rănilor în inima noastră pentru toată ziua. La căderea nopţii, ne vom întoarce să stăm de vorbă cu El, şi să ne plângem păcatele care L-au costat atât de mult.

SEARA

Riţpa, fata lui Aiia, a luat un sac şi l-a întins sub ea sub stâncă, de la începutul seceratului până a căzut peste ei ploaie din cer, si a oprit păsările cerului să se apropie de ei în timpul zilei, şi fiarele câmpului în timpul nopţii.

2 Samuel 21:10

Dacă dragostea unei mame a făcut-o să-şi jelească fii ucişi atâta timp, cum am putea noi să încetăm să jelim suferinţele binecuvântatului nostru Domn? Riţpa a alungat păsările de pradă; noi nu vom putea alunga gândurile lumeşti şi păcătoase care ne mânjesc mintea şi ne îndepărtează de cele sfinte? Plecaţi, păsări ale răului! Lăsaţi jertfa în pace! Singură şi fără adăpost, Riţpa a îndurat căldura verii, roua nopţii, şi ploaia. Somnul a fugit de ochii ei plânşi; inima îi era prea grea ca să doarmă. Cât de mult şi-a iubit copiii! O să urmăm exemplul Riţpei, sau o să ne plângem la prima încercare? Suntem atât de laşi încât nu putem îndura suferinţele Domnului? Demonstrând un curaj neobişnuit, a alungat fiarele. Nu vom fi în stare să înfruntăm orice vrăjmaş de dragul lui Isus? Copiii ei au fost ucişi de alţii, dar ea i-a plâns şi a vegheat. Ce ar trebui să facem noi, ştiind că păcatele noastre L-au crucificat pe Domnul? Obligaţiile noastre sunt nemăsurate; dragostea noastră ar trebui să fie înflăcărată, şi căinţa noastră adâncă. Treaba noastră ar trebui să fie vegherea, ocupaţia noastră protejarea Numelui Său, misiunea noastră înălţarea crucii Lui. Corpurile acelea descărnate s-ar putea s-o fi înfricoşat pe Riţpa, mai ales în timpul nopţii, dar în jertfa Domnului nostru pe cruce nu există nimic respingător sau înfricoşător. Nicicând n-a existat mai multă frumuseţe decât cea oglindită de Domnul la Calvar. Isuse, în noaptea aceasta vom veghea cu Tine. Descoperă-ni-Te. Atunci nu vom mai sta în pânză de sac, ci în haine regale.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Vântul era împotrivă. (Matei 14:24)

Vânturile din luna martie sunt deseori aspre şi furtunoase. Şi totuşi ele sunt tipice pentru perioadele furtunoase din viaţa mea. Într-adevăr, ar trebui să mă bucur că am ocazia să cunosc astfel de perioade. Este mai bine să cadă ploile şi să vină şuvoaiele decât să trăieşti tot timpul în legendara ţară a lui Lotus sau în luxurianta vale a lui Avalon, unde soarele străluceşte mereu şi vânturile puternice nu bat niciodată. Furtunile ispitei pot părea crude, dar nu mă conduc ele la o intensitate şi la o ardoare mai mare în viaţa mea de rugăciune? Nu mă obligă ele să mă agăţ mai tare de promisiunile lui Dumnezeu? Şi nu mă lasă ele cu un caracter mai rafinat? Furtunile necazului provocat de o pierdere grea sunt intense, dar ele reprezintă una din căile Tatălui de a mă atrage spre El. Scopul Lui este să vorbească încet şi tandru inimii mele în locul ascuns şi tainic al prezenţei Sale. Este o glorie deosebită a Stăpânului să poată fi văzut numai când vântul este împotrivă şi barca mea este lovită de valuri.Domnul Isus Hristos nu este ocrotirea mea împotriva furtunilor vieţii, ci El este ocrotirea mea perfectă în furtuni. El nu mi-a promis niciodată o trecere uşoară, ci doar o aterizare sigură.

 

O, întinde pânzele spre furtuna cerească,

Şi apoi, indiferent ce vânturi predomină,

Nici o stâncă nu te va sfărâma, nici o lipsă de vânt nu te va întârzia;

Nici o ceaţă nu te va ascunde, nici o furtună nu te va opri;

Deşi călătoreşti departe şi pribegeşti mult

Prin stropi de apă sărată şi peste spuma albă a mării,

Nici un vânt nu poate să bată decât ca să te ducă mai repede acasă.

                                    Annie Johnson Flint

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Psalmul 41

Prin Duhul profetic, Hristos declarase la sfârşitul Psalmului 40: „Sunt întristat şi sărac”: sărăcie de bunăvoie, destinată îmbogăţirii noastre! (2 Corinteni 8.9). Ferice de acela care-L înţelege pe acest Săraci Ferice şi de acela care ştie să se pună în locul celor săraci, al celor umiliţi, al celor care sufăr…! Şi tot ferice şi de acela care, măcar în duh, dacă nu în realitatea văzută, ia această poziţie de sărac, ca şi învăţătorul său! (Matei 5.3).

Versetul 3 aduce preţioase încurajări credincioşilor bolnav. În primul rând avem promisiunea ajutorului divin. Chiar dacă „omul din afară trece”, omul dinăuntru este reînnoit zi de zi, sub grija marelui Doctor al sufletelor (2 Corinteni 4.16). Ba, mai mult! „Orice pat” de boală va fi transformat în chip miraculos, pentru că prezenţa Domnului la căpătâiul lui are putere să-i schimbe suferinţa în bucurie. Ce plăcută companie, bună să-l facă să uite faptul că nu a fost înţeles, precum şi indiferenţa căreia i-a fost, poate, obiectul (v. 8)!Noi ştim în ce moment s-a împlinit v. 9. Cu câtă tristeţe a trebuit Domnul să-l citeze înainte de a-i da trădătorului Iuda „bucăţica” care avea să-1 facă cunoscut… (Ioan 13.18,26). Cea dintâi carte a Psalmilor se încheie aici, cu o laudă eternă, Căreia, prieteni credincioşi, îi putem alătura şi amin-ul nostru!

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 2 Samuel 12:15-25

Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.

Luca 23:43

CU CRISTOS IN PARADIS

Misionarul David Miner Stern a căzut pradă amărăciunii când Dumnezeu a crezut de cuvinţă s-o ia la El pe fetiţa sa. Se părea că Stern nu va putea depăşi această mare durere, deşi era un bun creştin. Devenise atât de deprimat, că mergea zilnic la cimitir să plângă pe mormântul ei. Cu bastonul în care se spijinea putea atinge mormanul de pământ care acoperea sicriul. Într-un fel, aceasta îi dădea o oarecare mângâiere – ca şi cum în felul acesta putea avea un contact cu ea. Durerea îi era atât de mare, încât se temea că va trebui să renunţe la lucrarea sa de misionar. Totuşi, Dumnezeu, în bunătatea Sa, i-a adus eliberarea din această stare, într-o zi, în timp ce stătea la cimitir, deodată şi-a dat seama cât de greşit era să-şi concentreze atenţia asupra trupului neînsufleţit al fetiţei. Duhul Sfânt i-a imprimat în minte cele scrise în Luca 23:43, acolo unde Domnul Isus vorbeşte tâlharului în agonia morţii: „Astăzi vei fi cu Mine în rai”. A început să repete cuvintele: „cu Cristos în rai”, în timp ce mergea spre casă. Realitatea binecuvântată că fetiţa lui era cu Isus i-a pătruns adânc în suflet. Şi-a spus: „Ce aş putea cere mai mult pentru iubita inimii mele decât aceasta?” În mângâierea acestor gânduri a putut să-şi reia îndatoririle cu bucurie, în loc să se mai gândească la fetiţa lui în mormânt, se gândea la ea văzând-o în siguranţă, în prezenţa lui Isus. Eşti rănit pentru că Dumnezeu ţi-a luat pe cineva drag? Adu-ţi aminte adesea că cei care mor în Domnul sunt cu Cristos în paradis. H.G.B.

A fost cândva… vor spune cronici sfinte.

Şi n-or mai fi nici lacrimi, nici nevoi.

De cele vechi nu ne-om aduce-aminte

Căci vom străbate veşnic ceruri noi.   C. Ioanid

Când Dumnezeu Îşi şterge lacrimile, durerea lasă loc cântării nemuritoare.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Și lea zis: „Mergeți, mâncați ce este gras și beți ce este dulce și trimiteți porții la cei care nau nimic pregătit; pentru că ziua aceasta este sfântă pentru Domnul nostru; și nu vă întristați, pentru că bucuria Domnului este tăria voastră”.  Neemia 8.10

Bucuria Domnului (1)

Când cei șaptezeci de ani de captivitate sau încheiat, iudeilor li sa îngăduit să se întoarcă în țara lor. Printre cei care sau întors era și Ezra, care „își îndreptase inima să caute legea Domnului și so împlinească și să învețe în Israel rânduieli și judecăți” (Ezra 7.10). În luna a șaptea, poporul sa adunat întrun loc deschis și iau cerut lui Ezra săi învețe din cartea Legii. El a citit din ea și a explicato, iar ei au fost atenți și au înțeleso bine. Rezultatul a fost că sau întristat și au plâns din cauza nenorocirii care venise peste ei ca rezultat al răzvrătirii lor și a părinților lor (vedeți Neemia 8.19). Un alt motiv pentru întristarea lor este prezentat în Ezra 3.12 și în Hagai 2.3.

Când au făcut comparația dintre templul cel nou și templul lui Solomon, a fost corect săși recunoască falimentul și să plângă. Aceasta are aplicație clară la noi. Când Duhul Sfânt ne convinge de falimentul nostru, iar noi, cu inimi zdrobite, ne recunoaștem păcatele și lipsurile, simțim o întristare adâncă. De asemenea, când comparăm starea noastră cu cea din zilele apostolilor sau cu cea din timpul trezirilor din istoria Bisericii, nu se poate altfel decât să simțim o mare întristare. Această întristare însă nu trebuie să fie tonul general al stării noastre în mod continuu. Întristarea evlavioasă trebuie să fie începutul unei treziri, nu scopul ei.

Bucuria Domnului este tăria noastră. Neemia, călăuzit de Duhul Sfânt, arată acest lucru în cuvintele citate la început. Ele conțin patru adevăruri prețioase care conduc la tărie spirituală. Vom privi la fiecare dintre ele în meditațiile noastre viitoare.                                                                A. M. Behnam

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Omul nu este stăpân pe suflarea lui, ca s-o poată opri, și n-are nicio putere peste ziua morții …
Eclesiastul 8.8

Şi apoi?

De fapt, oricine știe, dar mulți nu vor să accepte: viața pe acest pământ trece cândva. Te străduiești să obții ceva: note bune pentru încheierea școlii, o calificare bună, o meserie bună, mulți bani. De-abia ai obținut ceva, că vrei mai mult. Și în toate acestea uiți și înăbuși gândul că odată totul va avea un sfârșit și că atunci va trebui să lași totul în urmă. Această clipă poate veni oricând: un accident ca tânăr, anevrism cerebral la 30 de ani sau un infarct la 50 de ani. Numai Dumnezeu știe când se termină viața noastră. Și El te întreabă: Și apoi? Ai reglementat totul cu El? Este vina ta iertată? Știi unde vei fi după moarte, o veșnicie întreagă?

Realitatea Bibliei: „Căci orice făptură este ca iarba, și toată slava ei, ca floarea ierbii” (1 Petru 1.24) ne stă în față la tot pasul. Fiindcă suntem așa de trecători, Dumnezeu a pregătit o posibilitate imediată de mântuire a sufletelor noastre: Isus Hristos. Cine nu vine astăzi la Hristos nu știe dacă mâine va mai avea prilejul. Totul depinde de momentul deciziei fiecărui om în parte.

Nu amâna, mâine poate fi prea târziu, un prea târziu pentru eternitate! Aici și acum omul își decide calea pe care merge: calea vieții veșnice prin credința în Mântuitorul sau cea a pierzării veșnice prin necredință.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

CE NE ÎMPIEDICĂ SĂ-I SLUJIM PE ALTII? (3)

„Dar ei, fără să le pese…” (Matei 22:5)

Ce te mai împiedică să-i slujești pe oameni?

Indiferența. Un binecunoscut comediant glumea: „Oamenii de știință au anunțat astăzi că au descoperit remediul împotriva apatiei. Cu toate acestea, ei declară că nimeni nu și-a manifestat nici cel mai mic interes față de el.” Când vine vorba de comunicare, acelaşi lucru se poate spune despre mulți dintre noi: suntem indiferenți față de modul în care suntem înțeleși. Poate nu ne simțim neapărat superiori față de ceilalți, dar nici nu ne abatem de la ceea ce știm, pentru a ajunge să-i înțelegem. De ce? Pentru că e o muncă grea!

În realitate, indiferența este o altă formă de egoism care ne împiedică să intrăm în legătură cu oamenii. Romanciera engleză George Eliot a scris odată următoarele: „În vastitatea acestei lumi, încearcă să te preocupi și de alte lucruri în afară de satisfacerea și împlinirea micilor tale dorințe egoiste. Încearcă să acorzi însemnătate celor mai bune gânduri sau fapte, şi altor lucruri bune în afară de acelea petrecute cu propria ta ființă. Apreciază viețile altora mai mult decât propria ta viață.

Vezi care sunt necazurile lor și cum le fac ei față.” Oamenii te apreciază cu adevărat atunci când faci efortul, oricât de mic, de a încerca să vezi lucrurile din perspectiva lor. Pavel scria: „Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.” (Romani 12:10) Toți cei pe care îi întâlnești se luptă cu o anumită teamă sau duc o luptă, iar dacă ești grijuliu și sensibil, Dumnezeu îți va da un cuvânt prin care vor fi ridicați.

În Isaia găsim scris: „Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare.” (Isaia 50:4) Ce dar – să fii în stare să ridici pe cineva care se luptă!

 

 

 

 

30 Martie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Sfinţire sau asprime faţă de Dumnezeu?

El… Se miră că nimeni nu mijloceşte.

Isaia 59:16

Motivul pentru care mulţi dintre noi încetăm să ne mai rugăm şi ne împietrim faţă de Dumnezeu este că avem numai un interes emoţional faţă de rugăciune. Sună frumos să spunem că ne rugăm; citim cărţi despre rugăciune, care ne spun că este bine să ne rugăm, că mintea noastră se linişteşte şi sufletul se înalţă atunci când ne rugăm: dar Isaia spune că Dumnezeu Se miră de aceste gânduri despre rugăciune. Închinarea şi mijlocirea trebuie să meargă mână în mână; nu e posibilă una fără cealaltă. Mijlocirea înseamnă a ajunge să avem gândul lui Cristos în legătură cu cel pentru care ne rugăm. Deseori, în loc să ne închinăm lui Dumnezeu, noi facem afirmaţii despre cum funcţionează rugăciunea. Oare ne închinăm sau avem o dispută cu El zicând ..Dar, Doamne, nu văd cum vei proceda? Acesta este un semn sigur că nu ne închinăm Lui. Când îl pierdem din vedere pe
Dumnezeu, devenim duri şi dogmatici. Azvârlim cererile noastre la tronul lui Dumnezeu şi-I dictăm ce vrem să facă. Nu ne închinăm lui Dumnezeu, nici nu încercăm să formăm în noi gândul lui Cristos. Dacă suntem aspri faţă de Dumnezeu, vom deveni aspri şi faţă de oameni.Ne închinăm noi lui Dumnezeu în aşa fel, încât să ne ridicăm până la El, pentru a putea ajunge să înţelegem gândul Lui în legătură cu cei pentru care ne rugăm? Trăim noi într-o relaţie sfântă cu Dumnezeu sau suntem aspri şi dogmatici? „Dar nimeni nu mijloceşte cum trebuie.” Atunci fii tu însuţi acela, fii cel care se închină lui Dumnezeu şi trăieşte într-o relaţie sfântă cu El. Implică-te în lucrarea reală dc mijlocire şi nu uita că ea este cu adevărat o lucrare, o lucrare care necesită toată energia; dar este o
lucrare ce nu conţine nici o capcană. Predicarea Evangheliei are capcane, dar rugăciunea de mijlocire nu are.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Pot totul în Hristos care mă întăreşte.” Filipeni 4:13

Apostolul Pavel fusese aproape de moarte, într-o situaţie când puterea şi curajul celui mai tare credincios nu mai pezenta nici o nădejde. El ştia ce însemna lipsa oricărui sprijin şi ajutor omenesc. Dar el tocmai în astfel de momente îşi punea încrederea în Acela care a biruit moartea. Când resursele omeneşti se terminaseră, el a făcut apel la resursele lui Dumnezeu. El a refuzat să fie oprit din alergarea lui şi să fie descurajat atunci când orice alt om ar fi abandonat lupta. Apostolul ştia că Domnul îl chemase şi că slăbiciunea lui era canalul prin care se putea manifesta puterea lui Dumnezeu printre oameni. Pentru încurajarea credincioşilor, el putea să spună: „Pot totul în Hristos care mă întăreşte.”Dar dând o mărturie pentru Dumnezeu, el dădea o mărturie şi pentru filipeni, cărora le exprima recunoştinţa pentru grija şi dragostea lor. Învăţase să umble singur cu Dumnezeu, dar ştia să se bucure şi de părtăşia fraţilor în credinţă. Atârnarea lui deplină de Dumnezeu nu excludea nevoia atenţiei şi a devotamentului lor pentru el. De aceea, după ce spune „pot totul în Hristos…” el continuă spunând: „Aţi făcut totuşi bine că aţi luat parte la strâmtorarea mea.” Noi care avem toate bogăţiile harului lui Dumnezeu la îndemână, suntem înconjuraţi de suferinţele grele şi ascunse ale altora, de persoane care au nevoie de ajutor, de ajutorul nostru. Să fim şi noi pentru acestea ce erau filipenii pentru apostolul Pavel. Şi în măsura în care îi vom ajuta, vom face experienţa că şi noi vom găsi în Domnul Isus tot ce vom avea nevoie în suferinţele şi greutăţile noastre. Prin grija noastră pentru alţii şi prin consacrarea noastră faţă de ei, vom dovedi că putem totul în Hristos care ne întăreşte. şi să fim încredinţaţi că Dumnezeu nu rămâne dator. Să luăm ca pildă chiar pe Domnul Isus care S-a consacrat în totul pentru noi, neprecupeţind chiar viaţa Lui ca să ne scape nu de suferinţe vremelnice ci de acelea care ar fi durat toată veşnicia. Şi apoi, chiar aici pe pământ, n-a fost El totdeauna ajutorul şi sprijinul nostru, „un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.”? Domnul să ne dea harul ca, chiar atunci când ni se pare că am ajuns la capătul puterilor noastre, să putem spune şi noi cu puţina credinţă pe care o avem: „Pot totul în Hristos care mă întăreşte.”

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? Matei 26:46

Acesta a fost cel mai greu ceas din viaţa Lui Isus. Nici nu ne putem închipui aceasta. Am avut multe încercări în viaţă şi mi se părea că Dumneze m-ar fi părăsit, odată chiar am crezut că m-a părăsit numai pentru câteva clipe. A fost atât de groaznic, cum n-aş fi putut să-mi închipui. Nici n-aş fi mai putut trăi. Dacă ne pierdem nădejdea, atunci ne piere şi dorinţa de a mai trăi. În această situaţie grea mi-am adus aminte de Isus, că a fost ispitit asemenea nouă şi de aceea poate veni în ajutorul nostru când suntem ispitiţi. Şi în clipa aceea am simţit ajutorul Său. Eu nu aş fi fost capabil să mă ajut. A Lui să fie lauda şi mulţumirea pentru aceasta! Cum S-a simţit El oare când a fost părăsit de Tatăl Său? Trebuie să fi fost un întuneric cum nu se poate mai mare. Trecătorii îşi băteau joc de El, dădeau din cap şi ziceau: „Tu, care strici Templul, şi-l zideşti la loc în trei ziel, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi! Dacă eşti Tu Fiul Lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!” Preoţii cei mai de seamă, împreună cu cărturarii şi bătrânii îşi băteau joc de El, şi ziceau: „Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă este Împăratul lui Israel să Se coboare acum de pe cruce şi vom crede în El! S-a încrezut în Dumnezeu, să-L scape acum Dumnezeu, dacă-L iubeşte.” Toate acestea au fost atacuri din partea diavolului venite prin oameni evlavioşi. La aceasta s-a mai adăugat şi întunericul de la ceasul al şaselea până la ceasul al nouălea. Atunci Isus a strigat:” Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Prin aceasta El ne-a scăpat pe noi de a trăi în continuare departe de Dumnezeu. Ce har minunat!

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

RUGĂCIUNE, MULŢUMIRE, LAUDĂ

Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Cristos Isus.

Filipeni 4.6-7

Nu îngrijorări, ci rugăciuni. Nici o teamă, ci o părtăşie plină de bucurie cu Dumnezeu. Aduceţi nevoile şi dorinţele voastre înaintea Dumnezeului vieţii voastre, Păzitorul sufletului vostru. Aduceţi-le Lui cu o îndoită măsură de rugăciuni şi multe laude, fără nici o îndoială, ci cu recunoştinţă în rugăciunea voastră. Să fim siguri că rugăciunile noastre sunt împlinite de Domnul şi să-L slăvim pentru aceasta. El ne dă acest har; să-i aducem laudele noastre. Nu îngăduiţi ca vreo nevoie să nu fie adusă înaintea Lui şi să vă roadă inima; aduceţi-le toate la cunoştinţa Lui. Alergaţi, nu la oameni, ci numai la Dumnezeu, Tatăl Domnului Isus, care vă iubeşte în El.În felul acesta vei găsi însăşi pacea lui Dumnezeu. Nu vei fi în stare să înţelegi pacea care te va cuprinde ca într-o îmbrăţişare infinită. Inima şi mintea, prin Isus Cristos, ţi se vor cufunda într-un ocean de odihnă. De-ar veni moartea, sărăcia, suferinţa sau prigoana, vei fi în Domnul Isus la adăpostul oricărui vânt sau nor ameninţător. Ascultă numai de această Invitaţie duioasă a lui Dumnezeu. Da, Doamne, cred; dar, Te rog, ajută-mă în necredinţa mea!

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Când vei înceta să plângi…? Umple-ţi cornul cu untdelemn, şi du-te; te voi trimite la Isai Betleemitul, căci pe unul din fiii lui Mi l-am ales ca împărat.

1 Samuel 16.1

Ce întrebare serioasă: „Când vei înceta să plângi pe Saul?” Întristarea noastră este alinată atunci când sorbim din izvoarele dragostei Tatălui nostru şi ne odihnim în El. Golul şi lipsa lăsată de durere în inima noastră se umple când luăm cu credinţă copilărească ce spune El: „Căci Mi I-am ales.” Aceasta reglementează totul, şterge lacrima, este un balsam pentru inima noastră întristată, pansează rana şi nivelează golurile. Dar nu este uşor să te transpui în locul celui întristat. A trecut un timp chiar şi la Samuel până când fără şovăire a împlinit porunca lui Dumnezeu cu ascultare.Dumnezeu îi spune: „Du-te” dar el răspunde: „Cum să mă duc? Saul are să afle şi mă va ucide.” În îndurarea Lui, Dumnezeul cel milostiv se apleacă la glasul omului îndoielnic şi puţin credincios şi fără nici un cuvânt de mânie îi arată calea. „Să iei cu tine un viţel şi să zici: vin să aduc o jertfă Domnului.”Între copiii lui Isai se găseau unii dotaţi cu frumuseţe şi putere firească. Astfel când vine Eliab spre Samuel, vedem că acesta îl primeşte gândindu-se: „Negreşit unsul Domnului este aici înaintea Lui.” Dar nu era aşa, căci Domnul nu se uită la înfăţişarea şi puterea omenească. Şi aşa au venit au venit pe rând toţi cei, şapte fii ai lui Isai în faţa lui Samuel, fii cu un fizic desăvârşit, dar fără preţ.Din fire omul firesc nu poate sta înaintea lui Dumnezeu, nu poate face ceva pentru El. Dumnezeu se uită la inimă nu la exterior. Cât de des suntem şi noi în primejdie să preţuim ce este în exterior ca şi Samuel şi să ne lăsăm influenţaţi aşa de uşor de exterior.Creştinii despărţiţi de zadarnica religie a lumii dau pentru Cristos o mărturie pe care nu o pot da atâta timp cât sunt uniţi cu ea.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, fii din plin prezent azi – marea, voioasa prezenţă a Duhului Sfânt care pătrunde pretutindeni.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Căci viaţa trupului este în sânge. Vi l-am dat ca să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele voastre, căci prin viaţa din el face sângele ispăşire.» Levitic 17,11

Ce cuvânt puternic! Duhul lui Dumnezeu ne explică în ce fel ne-a împăcat Dumnezeu cu El, în ciuda păcatelor noastre: prin sângele vărsat pe cruce de Domnul Isus. Puterea Lui este nemăsurată! Să încercăm să ne închipuim cu ochii spirituali ce putere veşnică a fost şi este până astăzi în sângele Său, ce ocean de har s-a revărsat când Fiul lui Dumnezeu Şi-a sacrificat viaţa! În Matei 27,50-52 acest eveniment tulburător este descris astfel: «Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi Şi-a dat duhul. Şi îndată perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, mormintele s-au deschis». Complexitatea în plan spiritual a momentului în care sângele Fiului lui Dumnezeu a curs pe cruce nu ne-o putem nici măcar închipui! Dumnezeu face orice pentru noi, dacă îl rugăm cu credinţă, în Numele Iui Isus; El ne iartă şi ne şterge toate păcatele, însă numai şi numai prin sângele scump al Fiului Său!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

A fost pus în numărul celor fărădelege. Isaia 53:12

De ce a îngăduit Isus să fie inclus în numărul păcătoşilor? Această bunătate minunată a fost justificată de mai multe motive puternice.În felul acesta El putea deveni Avocatul lor.În unele situaţii, avocatul apărării trebuie să se identifice cu clientul. Ei nu pot fi priviţi separat de ochi legii. De aceea, când păcătosul este adus la bara de judecată, Isus apare şi El. Răspunde tuturor acuzaţiilor. Arată spre mâinile şi picioarele Sale străpunse şi provoacă Dreptatea să aducă alte probe mai concludente. Pledează în numele sângelui Său, şi pledează atât de triumfător, fiind pus în număr lor şi împărtăşindu-le soarta, încât Judecătorul spune: „Izbăvește-l, ca să nu se coboare în groapă; am găsit un preţ de răscumpărare pentru el” (Iov 33:24). Domnul nostru a fost pus în numărul celor fărădelege pentru ca ei să-şi simtă inimile atrase spre El. Cine se teme de cel care este scris pe aceeaşi listă? Cu siguranţă că putem veni cu îndrăzneală la El ca să ne mărturisim vinovăţia. Cel care este pus în numărul nostru nu ne poate condamna. Nu a fost El scris pe lista păcătoşilor pentru ca noi să putem fi trecuţi pe lista de onoare a sfinţilor? El a fost sfânt, şi numărat între sfinţi; noi eram vinovati. număraţi printre vinovaţi. El şi-a transferat numele de pe lista sfântă pe lista acuzării, pentru ca numele noastre să fie şterse de pe lista neagră şi scrise pe lista acceptării, în virtutea transferului complet dintre Isus şi poporul său. Isus a preluat toată nefericirea şi păcatele noastre, iar noi am preluat tot ce-i aparţinea Lui. Dreptatea Sa, sângele său şi tot ce avea ne-a fost acordat ca moştenire. Bucură-te, credinciosule, de uniunea cu Cel care a fost pus în numărul păcătoşilor. Demonstrează că eşti salvat fiind numărat printre cei care sunt „o făptură nouă” (2 Corinteni 5:17) în El.

SEARA

Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm, şi să ne întoarcem la Domnul. Plângerile lui Ieremia 3:40

Soţia care îşi iubeşte soţul absent îi aşteaptă cu dor întoarcerea. O separare prelungită îi aduce moarte în suflet. La fel se întâmplă cu sufletele care ÎI iubesc pe Domnul. Ei trebuie să-I vadă faţa. Nu pot îndura să fie departe de părtăşia cu El. O privire dezaprobatoare sau mustrătoare este dureroasă pentru copiii iubitori care nu vor să-şi supere tatăl; ei sunt fericiţi doar când Îl văd zâmbind. Prea iubitule, la fel ai fost şi tu cândva. Un cuvânt din Scriptură, o mustrare, o atingere cu nuiaua erau destul ca să alergi la Tatăl tău, strigând: „Spune-mi de ce eşti supărat pe mine!” La fel este şi acum? Eşti mulţumit să-L urmezi pe Isus de la distanţă? Poţi să contempli liniştit sfârşitul părtăşiei tale cu Christos? Poţi să înduri să-L vezi depărtându-se de tine fiindcă şi tu te-ai depărtat de El? Te-au despărţit păcatele de Dumnezeu, şi inima ta nu are nici o grijă? Ingăduie-mi să te avertizez cu blândeţe: este dureros să te văd trăind mulţumit fără să vezi faţa Mântuitorului. Ar fi bine să realizăm ce rău este să avem dragoste puţină pentru Cel care a murit pe cruce, bucurie puţină în preţiosul nostru Isus, părtăşie puţină cu Cel iubit! Îmbracă-ți sufletul în văluri de doliu şi jeleşte-ţi nepăsarea. Nu te opri din plâns! Aminteşte-ţi unde ai primit mântuirea. Du-te imediat la cruce. Acolo, şi numai acolo, poți să-ţi trezeşti sufletul. Nu contează cât de aspru, cât de nepăsător, cât de mort ai devenit, întoarce-te la condiţia ta naturală, sărac şi zdrenţuit şi mânjit cum eşti. Prinde-te de cruce şi priveşte în ochii Săi. Spală-te în izvorul sângelui. Atunci te vei întoarce la dragostea dintâi. Vei experimenta din nou simplitatea credinţei şi blândeţea inimii.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Iar voi toţi, care aprindeţi focul, şi puneţi tăciuni pe el, umblaţi în lumina focului vostru şi în tăciunii pe care i-aţi aprins. Din mâna Mea vi se întâmplă aceste lucruri, ca să zăceţi în dureri. (Isaia 50:11)

Acesta este un avertisment solemn pentru cei care umblă în întuneric şi care încearcă să găsească singuri lumina. Ei sunt descrişi ca unii care aprind un foc în jurul căruia sar scântei. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că atunci când suntem în întuneric, suntem ispitiţi să găsim propria noastră cale de ieşire, fără să ne încredem în Domnul şi fără să ne bizuim pe El. În loc să-L lăsăm pe El să ne ajute, încercăm să ne ajutăm singuri. Căutăm lumina căii fireşti şi sfatul prietenilor noştri. Tragem propriile noastre concluzii şi în felul acesta putem fi tentaţi să acceptăm o cale de izbăvire care nu este deloc a lui Dumnezeu.Lumina pe care o vedem poate fi de la focul pe care noi l-am aprins, sau de la un semnal luminos înşelător care ne conduce spre stâncile periculoase. Iar Dumnezeu va îngădui să umblăm în falsa lumină a acestor scântei, dar la sfârşit vom avea necazuri.Iubiţilor, nu încercaţi niciodată să ieşiţi dintr-un loc întunecos decât la momentul hotărât de Dumnezeu şi în felul Său. Un timp de necaz şi întuneric are rostul de a te învăţa lecţii de care ai neapărată nevoie. Izbăvirea prematură poate zădărnici lucrarea harului lui Dumnezeu în viaţa ta. Încredinţează-I Lui întreaga situaţie, şi binevoieşte să rămâi în întuneric, ştiind că El este prezent.Nu uita, este mai bine să umbli în întuneric cu Dumnezeu decât să umbli singur în lumină. din Susurul blând

Încetează să mai împiedici planurile lui Dumnezeu şi voia Sa. Dacă atingi ceva de-al Lui strici lucrarea. Dacă muţi limbile unui ceas cum îţi convine ţie, nu se schimbă timpul. Tu ai putea să grăbeşti dezvăluirea unor aspecte ale voii lui Dumnezeu, dar lucrarea Lui pe termen lung va avea de suferit. Tu poţi să forţezi un boboc de trandafir să se deschidă, dar vei strica floarea. Lasă totul în grija Lui, fără excepţie. „Facă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu” (Marcu 14:36). Stephen Merrit

                                     t

Calea Lui

 

Dumnezeu m-a trimis mai departe când eu aş fi vrut să stau

    (Era rece în pădure);

Nu ştiam de ce.

Am auzit o lespede de stâncă prăbuşindu-se în apropiere

    De-a curmezişul potecii unde am stat.

 

El mi-a spus să stau când eu aş fi vrut să merg;

    „Facă-se voia Ta”, am spus.

S-a găsit într-o zi în zori,

De-a curmezişul drumului pe care aş fi mers,

    Un şarpe cu capul sfârtecat.

 

Acum nu mai întreb de ce,

    Chiar dacă nu văd

Cărarea dinaintea mea, eu merg pe calea Lui;

Căci dacă eu nu ştiu, El ştie,

    Şi El va alege căi sigure pentru mine.

                         din Zilele şcolii duminicale

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Psalmul 40

Psalmul 40 este unul glorios. Hristos, Omul înviat, ia cuvântul pentru a dezvălui „lucrările minunate” şi „gândurile” lui Dumnezeu îndreptate înspre noi (El Se asociază cu ai Săi: v. 5). Acest lucru îl putem vedea în patru tablouri succesive.Primul tablou ne poartă în eternitatea trecută (v. 6 şi 7, citate în Evrei 10.5-9). Fiul, singurul vrednic să reglementeze chestiunea păcatului, Se prezintă pentru a fi Robul ascultător: „Iată, vin…” – „şi a venit…”, confirmă Efeseni 2.17.Următorul tablou ni-L arată pe Isus pe pământ: El vesteşte şi împlineşte „toată dreptatea” (Matei 3.15), dă mărturie despre Dumnezeul bunătăţii şi al adevărului, vorbeşte despre credincioşia Sa şi despre salvarea Sa. Întreaga viaţă a lui Hristos este rezumată în v. 8-10.În cel de-al treilea tablou, Salvatorul este înaintea noastră în ceasul solemn, când trebuie să strige: „Nelegiuirile Mele M-au ajuns…” (v. 12). Nelegiuirile Mele…? O, El Se încarcă cu nelegiuirile noastre, ale mele şi ale tale, şi acestea sunt şi prea numeroase, după ce, în Psalmul 38.4, le-am văzut ca fiind şi prea apăsătoare.Ultimul tablou ne readuce la v. 1-3, unde „groapa pieirii” şi „noroiul mocirlei” fac loc Stâncii învierii. Hristos, eliberat din moarte prin puterea lui Dumnezeu, pe care a aşteptat-o cu răbdare, îşi cântă lauda şi îi invită şi pe oameni să I se alăture, pentru a-L celebra în acelaşi fel (v. 3).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Marcu 15:6-15

Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El. 2 Corinteni 5:21

ÎN LOCUL MEU

Chiar în centrul credinţei creştine stă cel mai important fapt: Cristos a murit pentru noi. Gândindu-ne la cele ce s-au petrecut cu Baraba, vom vedea acest adevăr mult mai clar. Auzind strigătul mulţimii: „Baraba! Baraba!” în timp ce stătea în celula condamnaţilor la moarte , probabil că o transpiraţie rece i-a cuprins corpul. Apoi a auzit paşi ce se apropiau. Cheia se răsuceşte în zarul uşii. Uşa se deschide cu geamăt. Dar spre uimirea sa, este eliberat. Este liber! Un om numit Isus i-a luat locul. Comentând evenimentul din viaţa lui Baraba, Donald Grey Barnhouse a scris: „El a fost singurul om din lume care a putut spune că Isus i-a luat fizic locul. Dar eu pot spune că Isus Cristos mi-a luat locul meu spiritual. Pentru că eu eram cel ce meritam moartea. Eu eram acela care meritam revărsarea mâniei divine asupra mea. Eu meritam pedeapsa eternă în iazul de foc. El a fost dat pentru fărădelegile mele. A fost dat judecăţii din pricina păcatelor mele… Cristos a fost înlocuitorul meu. El plătea datoria faţă de justiţia şi sfinţenia divină. De aceea pot spune că întreg creştinismul se poate formula în trei fraze scurte: Meritam iadul; Isus a luat locul meu; nu-mi mai rămâne acum decât cerul Lui.” Cristos a murit fizic pentru Baraba. El a murit spiritual în locul Fiecăruia dintre noi. Când ne încredem în Cristos, ieşim afară din închisoarea morţii, la lumina strălucitoare a iertării şi a libertăţii. Ce adevăr uimitor! Cristos a murit pentru mine. El mi-a luat locul!
D.C.E.

Cristos nu a murit martir
Urcând calvarul greu,
Ci din dragoste S-a dat, iertând
Păcatul tău şi-al meu.
Adams

Cristos ne-a luat locul pentru ca noi să avem pacea Sa; El a luat păcatul nostru
pentru ca noi s-avem mântuirea Lui.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Și, în ziua aceea, când sa făcut seară, lea spus: „Să trecem dincolo!”. Și, dând drumul mulțimii, ei Lau luat, așa cum era, în corabie.   Marcu 4.35,36

După o zi plină de activitate, ucenicii Lau luat pe Domnul Isus cu ei în corabie.Marcu specifică faptul că Lau luat așa cum era.Ce înseamnă această expresie? O explicație a ei ar fi că Isus și ucenicii Săi au plecat spre celălalt mal al mării Galileii fără vreo pregătire în prealabil și fără chiar ca Domnul să fi părăsit corabia în care stătuse întreaga zi pentru a învăța mulțimile. Probabil că această expresie ne spune de asemenea ceva despre umanitatea Domnului Isus.El făcuse vindecări și dăduse învățătură întreaga zi, iar acum era obosit. Dovada acestui lucru este că, atunci când furtuna sa dezlănțuit, El dormea. Dincolo de toate semnificațiile pe care această expresie lear putea avea, există în ea ceva foarte prețios pentru noi: Domnul Isus ne invită să venim la El exact așa cum suntem; dorim noi săL luăm exact așa cum El este? De prea multe ori noi dorim săL luăm pe Domnul Isus așa cum vrem noi ca El să fie. Îl dorim după cum ne convine nouă, nu după cum este El. Încercăm săL schimbăm după gusturile noastre, mai degrabă decât să ne conformăm viața cu ceea ce El este. Trăim în perioada laodiceeană, când drepturile poporului iau locul autorității Domnului Isus Hristos.Cu mulți ani în urmă, această stare de lucruri la făcut pe H. A. Ironside să scrie: «Sunt căutate lucrurile care sunt de natură să facă Adunarea să fie populară. Doar drepturile omului sunt respectate; drepturile Domnului Isus Hristos nu sunt nici măcar luate în considerare. Trăim întrun timp când, în multe locuri religioase, este mai ușor să trăiești fără Hristos, decât cu El. Este mai ușor să împlinim ritualuri religioase fără Duhul Sfânt, decât ca El să lucreze cu putere în mijlocul nostru». T. Bouter

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuși?
Luca 9.25

Şi apoi?

Scriitorul renumit Lev Tolstoi povestea într-o poveste despre un rob, care a fost lăsat liber de bunul său stăpân. În plus putea să primească, ca răsplată pentru serviciile sale, așa de mult teren cât putea să înconjoare de la răsăritul soarelui până la apusul lui.

La primele raze ale soarelui din ziua următoare, bărbatul porni la drum. El nu se odihni și nu făcu nicio pauză și mâncă doar în mers pentru a nu pierde deloc timpul. Pas cu pas, averea lui se mărea. Încet se făcu seară, dar robului nu îi era suficient. Mări pasul – această câmpie, acea bucată de pădure și acolo în spate terenul arabil, toate acestea dorea cu orice preț să le obțină.

Și într-adevăr: la apusul soarelui reuși să ajungă la punctul de plecare; un sentiment de fericire trecu prin pieptul său: Toate acestea îmi aparțin! Dar în același moment, acest sentiment de fericire deveni o durere puternică. Bărbatul se ținu de piept, căzu la pământ și rămase mort, lovit de infarct.

Tolstoi încheie povestea: De cât de puțin pământ are nevoie omul: un metru jumătate sub pământ!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

CE NE ÎMPIEDICĂ SĂ-I SLUJIM PE ALTII? (2)

„Să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine…” (Romani 12:3)

     Un alt lucru care te va împiedica să-i slujești pe ceilalți este Aroganța. Ceea ce cred și simt ceilalți nu contează pentru tine. Oamenii aroganți rareori ajung la un numitor comun cu ceilalți. Şi ei nici nu cred că ar trebui asta, deoarece după propria lor părere trăiesc în sfere mai înalte și nu trebuie să coboare la nivelul nimănui. Ei se așteaptă ca lumea să vină la ei. Judecătorul Louis D. Brandeis a remarcat: „Nouăzeci la sută din controversele serioase care apar în viață rezultă din neînțelegere. O persoană nu cunoaște faptele celeilalte persoane, sau nu i se par importante şi nu îi apreciază punctul de vedere.” O piesă veche a formației Beatles are versul următor: „Mă descurc cu puțin ajutor din partea prietenilor”. E ridicol ca cineva să creadă că deține toate răspunsurile! Asemenea oameni pot deveni doctrinari, înguști la minte și aroganți, ascultându-și doar propriile gânduri și ignorând sfaturile și sugestiile altora. Când obiectivul tău principal este să-ți găsești argumente pentru propriul tău punct de vedere, oamenii îți vor întoarce spatele, dacă ai o atitudine de tipul „cum vreau eu sau deloc”! Pentru a-i câștiga, trebuie să fii dispus să zidești o relație. Există o legătură între „liniște” și „ascultare”. Relațiile se întăresc atunci când îi asculți pe oameni, când îi iubești, când te interesezi de ei și când în urma întâlnirii cu tine se simt mai bine sau mai buni decât înainte. „Să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa, şi cel priceput, şi va căpăta iscusinţă.” (Proverbe 1:5)

 

 

 

 

29 Martie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Vizitele surpriză ale Domnului nostru

„Şi voi fiţi gata.” Luca 12:40

Marea obligaţie a lucrătorului creştin este să fie gata să se întâlnească cu lsus Cristos la fiecare pas. Indiferent cât c dc bogată experienţa noastră, acest lucru nu este uşor. Noi nu avem de luptat împotriva păcatului, a dificultăţilor sau a împrejurărilor, ci împotriva tendinţei de a fi atât de absorbiţi de lucrare, încât să nu mai fim gata să ne întâlnim cu lsus Cnstos la fiecare pas. Cea mai mare nevoie nu este să ne confruntăm cu credinţa noastră sau cu crezul nostru sau cu întrebarea dacă suntem de vreun folos, ci să fim gata să ne întâlnim cu El.

lsus Se iveşte rareori unde ne aşteptăm; EI apare unde ne aşteptăm cel mai puţin, şi întotdeauna în cele mai ilogice situaţii. Singurul mod în care un lucrător Îi poate rămâne credincios lui Dumnezeu este acela de a fi pregătii pentru vizitele surpriză ale Domnului. Nu slujirea contează, ci realitatea spirituală intensă, aşteptarea lui lsus Cristos la fiecare pas. Aceasta va da vieţii noastre atitudinea de uimire copilărească pe care o doreşte El. Dacă vrem să fim gata pentru întâlnirea cu lsus Cristos, trebuie să încetăm să mai fim religioşi (adică să folosim religia ca pe un gen superior de cultură) şi să fim reali din punct de vedere spiritual.

Dacă priveşti ţintă la lsus, evitând chemarea veacului religios în care trăieşti, lipindu-ţi inima de ceea ce vrea El şi gândind după voia Lui, vei fi numit un om lipsit de simţ practic şi visător: dar când EI va apărea ..în greul şi zăduful zilei”, tu vei fi singurul care va fi pregătit. Nu te încrede în nimeni, nici chiar în cel mai sfânt om care a umblat vreodată pe acest pământ; ignoră-1 dacă te împiedica să-L vezi pc lsus Cristos.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Petru a ieşit afară şi a mers după el.” FAPTELE APOSTOLILOR 12:9

Textul din Fapte 12 este o lecţie care ne învaţă cum trebuie să ne rugăm şi cum lucrează Dumnezeu. Dumnezeu nu încurajează lenevia: ceea ce putem face noi, să facem. Dar lucrurile şi lucrarea lui Dumnezeu sunt de domeniu spiritual unde capacităţile omeneşti sunt neputincioase. De aceea ne rugăm chiar pentru ceea ce este imposibil pentru noi, peste puterile noastre. Acolo, trebuie acţiunea spirituală a puterilor spirituale, trebuie ajutorul dumnezeiesc. Când Dumnezeu ne aşează în faţa unor probleme care ne depăşesc, cum este întoarcerea altora la Dumnezeu, izbăvirea lor, binecuvântarea lor, o biruinţă de câştigat sau o lucrare de împlinit, ne găsim în adevăr în faţa a ceea ce Dumnezeu poate să facă. Este bine s-o înţelegem şi desigur toată slava I se cuvine numai Lui. Biserica se ruga sub apăsarea împrejurărilor potrivnice dar ea se adresa acolo unde trebuia; însă ea nu avea încredere în propriile ei rugăciuni şi deşi ascultarea rugăciunii era la uşă, ea nu ştia pentru că nu credea. În cazul acesta, ascultarea rugăciunii era un „Petru” pe care textul nostru ni-l arată ieşind din închisoare şi urmând pe eliberatorul lui. Şi nouă, ca şi ucenicilor din Ierusalim, ne lipseşte stăruinţa în rugăciune; sau poate ne rugăm, dar nu ne aşteptăm să fim ascultaţi. Poate că răspunsul lui Dumnezeu este pe drum şi noi nici nu ne gândim la aceasta. În timp ce ne rugăm şi după ce ne-am rugat, Dumnezeu a declanşat puterea Sa şi a pus în mişcare răspunsul Lui. N-a spus El: „Tot ce veţi cere cu credinţă prin rugăciune, veţi primi.” (Matei 21:22); „…dacă cereţi ceva în Numele Meu, voi face”! (Ioan 14:1-14). Să primim această viaţă spirituală care urmează pe Domnul în planurile Lui, în acţiunile Lui şi în răspunsurile Lui. Rugăciunea noastră pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntru şi ascultarea vine tot de acolo. Acolo atingem toiagul de aur, acolo punem mâna pe făgăduinţele scrise ale Tatălui ceresc. Oh! Domnul să ne dea simplitatea de a crede, fără raţionamente, şi stăruinţa credinţei ca să căpătăm ce I-am cerut după voia Lui. Cine ştie dacă un „Petru”, răspunsul la rugăciunea noastră, n-a ieşit deja din închisoarea imposibilului nostru, fiind pe drum, sau poate este chiar la uşă. Să fim însă gata să-I mulţumim oricare ar fi răspunsul Lui. Un lucru este însă sigur: că „…pacea lui Dumnezeu…” ne va „…păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus „. Ni le va păzi de ce? De murmure şi îndoieli.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Isus a răspuns: Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în Rai.” Luca 23:43

Împreună cu El au fost răstigniţi şi doi răufăcători. Stând la un pas de veşnicie, unul dintre ei Îi spune: „Dacă eşti Fiul Lui Dumnezeu, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi, şi mântuieşte-ne şi pe noi.” Dacă gândim superficial, am putea spune că s-a rugat. Dar el a poruncit, punând sub semnul întrebării obârşia Lui Isus ca Fiul Lui Dumnezeu. Acest răufăcător era sub influienţa Satenei, sunt puterea lui Satana, aceaşi putere care a influienţat şi pe mai marii poporului şi pe ostaşi. Celălalt rărăcător l-a înfruntat şi s-a smerit, zicând: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care eşti sub aceeaşi osândă? Pentru noi este drept, căci primim răsplata pentru fărădelelgile noastre; dar omul acesta nu a făcut niciun rău.” Apoi a spus: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine când vei veni în Împărăţia Ta!” Isus i-a răspuns: „Adevărat îţi spun că astăzi vei cu Mine în Rai.” Sunt şi astăzi oameni care spun că doresc să aibă parte de har asemenea tâlharului, să se pocăiască înainte de moarte. Dar aceştia au respins deja harul de care a avut parte tâlharul. Eu cred că tâlharul n-a auzit mai înainte de Isus. Nici împăratul Belşaţar nu a mai avut parte de har, asemenea tâlharului. Nici prin gând nu i-a trecut să se căiască, după ce Dumnezeu l-a înştiinţat de condamnarea lui. Sunt mulţi care spun că niciun păcătos nu vine prea târziu la pocăinţă. Dar pentru Iuda a fost prea târziu. La poporul Israel în pustie, de asemenea a fost prea târziu. La Belşaţar nu vedem nimic ce ar dovedi căinţă. De aceea, grăbeşte-te, să ai parte de mântuirea sufletului tău, până nu e prea târziu!

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

CREDINŢĂ FĂRĂ DESCURAJARE

Eu sunt cu tine şi nimeni nu va pune mâna pe tine, ca să-ţi facă rău. Faptele Apostolilor 18.10

Atâta timp cât Dumnezeu a avut de lucru pentru Pavel în Corint, furia populaţiei nu s-a dezlănţuit. Evreii se certau între ei şi blestemau; dar nu le era cu putinţă să împiedice predicarea Evangheliei, nici să oprească convorbirea lui cu aceia care-l ascultau. Dumnezeu are putere chiar peste firile cele mai violente şi îşi scoate lauda din furia oamenilor, când aceasta izbucneşte; dar îşi arată bunătatea, potolind mânia lor.Deci nu aveţi nici o teamă de oameni, când ştiţi că lucraţi făcându-vă datoria. Mergeţi înainte, aşa cum ar fi făcut Domnul Isus, şi îi veţi vedea pe aceia care vi se împotrivesc, asemenea unor torţe stinse sau unei trestii frânte. Câţi oameni, care pentru că s-au lăsat înspăimântaţi, au trebuit să dea înapoi; dar o credinţă neînvinsă în Dumnezeu stăpâneşte frica. Nici un om nu ne poate face rău fără voia lui Dumnezeu. Acela care îl pune pe fugă numai cu un cuvânt pe Satan, poate face la fel cu slujitorii lui. Se poate ca ei să fie mai înfricoşaţi de voi, decât voi de ei. Deci înainte şi, veţi întâlni prieteni acolo unde credeţi că găsiţi duşmani.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi, şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. Romani 8.23

Ca urmare a căderii omului în păcat, toată creaţia suferă. Pe Golgota Domnul Isus a săvârşit răscumpărarea, pe când mântuirea trupurilor noastre va avea loc când va veni Domnul în văzduh şi va slobozi întreaga făptură.Până atunci întreaga creaţie suspină şi aşteaptă schimbarea tuturor lucrurilor, înnoirea lor când toată creaţia va fi scăpată de blestemul nelegiuirii. Dar şi noi copiii lui Dumnezeu suspinăm până va fi descoperirea înfierii noastre. Noi suntem aceia care am primit înfierea prin Duhul Sfânt pe care ni L-a dat Dumnezeu, chiar înainte de a se împlini prorocia din Ioel unde spune că „voi turna Duhul Meu peste orice făptură.” Aceasta se va întâmpla în viitor. De aceea spune Iacov (1.18) despre noi că suntem ca un fel de pârgă a făpturii Lui.” În împărăţie va fi atât pârga cât şi recolta întreagă. Aceştia care au primele roade ale Duhului, care sunt întâi născuţi au în Evr. 12.23 denumirea de „Adunarea celor întâi născuţi.”Această scurtă expunere ne arată ce valoare însemnată şi cât de preţuită este Adunarea lui Dumnezeu. Să facă Domnul să avem gânduri duhovniceşti despre Adunarea Lui ca în zilele de acum să rămânem ocrotiţi de tot ce este rău. Să vedem clar că locul nostru nu este pe pământul acestei lumi, şi să aşteptăm şi noi suspinând înfierea, adică izbăvirea de trupul slăbiciunii noastre, în rest fiind deja făcuţi desăvârşiţi de Domnul Isus pe crucea Golgotei.Se spune adesea că deşi avem Sfânta Scriptură, totuşi sunt atâtea secte, confesiuni, biserici, etc. Dar de ce? Fiindcă nu vor să se supună Cuvântului lui Dumnezeu. Iată secretul întregii confuzii şi izvorul tuturor sectelor care sunt ruşinea creştinismului.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, fii un astfel de „rânduitor” al sorţului care se aruncă în poala hainei, încât gurile noastre să se umple de veselie în legătură cu ceea ce vei împlini!

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Atunci Ilie şi-a luat mantaua, a făcut-o sul şi a lovit cu ea apele, care s-au despărţit într-o parte şi într-alta şi au trecut amândoi pe uscat.» 2 Împăraţi 2,8

Ilie i-a recomandat de trei ori lui Elisei o cale mai uşoara când i-a spus: «Rămâi aici» (versetele 2, 4 şi 6). Dar Elisei a răspuns de fiecare dată, afişând o siguranţă sfântă: «Viu este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi» (vezi aceleaşi trei versete). Nu vrei şi tu să spui: «Nu te las, Doamne, decât dacă mă binecuvântezi; vreau să fiu una cu Tine în moartea Ta; vreau să trec Iordanul cu Tine; vreau să rămân pe cruce cu Tine»? Dacă spui aceste lucruri cu hotărâre vei experimenta ceva absolut minunat: El, Ilie cel ceresc, Isus Cristos, ţi-a netezit deja calea. Acest lucru înseamnă în mod concret că poţi să treci fără grijă cu El «prin Iordan», deoarece El însuşi merge înaintea ta. Şi o dată ce ai trecut, ia şi următoarea hotărâre sfântă: vreau să merg cu El întreaga cale, chiar dacă ştiu că e calea strâmtă, calea morţii. «După ce au trecut, Ilie a zis lui Elisei: ” Cere ce vrei să-ţi fac, înainte ca să fiu răpit de la tine”» (2 împ. 2,9). Ce umplere minunată de har ne revelează acceptarea morții lui Isus! Dacă o accepţi, atunci El însuşi Se coboară la tine şi-ţi şopteşte: cu ce pot să te binecuvântez astăzi?

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. Evrei 5:8

Ni se spune că perfecţiunea Comandantului nostru s-a desăvârşit prin suferinţă; de aceea, noi, care suntem păcătoşi, şi ne aflăm departe de perfecţiune, nu trebuie să ne mirăm că suntem chemaţi să suferim. Se poate să fie încoronat Capul prin chinuri, iar celelalte mădulare să fie purtate pe pat de flori? Dacă Christos a trebuit să treacă prin marea propriului Său sânge ca să ajungă la coroană, noi vom merge la Ceruri călcând pe un pod de argint ca să nu ne udărm? Nu, experienţa învăţătorului nostru ne învaţă că suferinţa este necesară, şi copiii născuţi din nou ai lui Dumnezeu nu trebuie să încerce să o evite. Dar există o mângâiere în faptul că Christos a „fost făcut desăvârşit” (Evrei 5:9) „prin lucrurile pe care le-a suferit”. astfel ne poate înţelege pe deplin. El nu este „un Mare Preot care să nu aibă milă de slăbiciunile noastre” (Evrei 4:15). In înţelegerea aceasta a lui Christos aflăm mângâiere deplină. Unul dintre martirii timpurii a spus: „Pot să îndur totul, fiindcă Isus a suferit, şi suferă şi acum prin mine. El mă înţelege, şi gândul acesta mă face mai puternic”. Credinciosule, mângâie-te cu acest gând în timpurile de strâmtorare. Întăreşte-te cu el când păşeşti pe urmele lui Isus. Caută alinare în înţelegerea Lui. Aminteşte-ţi că suferinţa este un lucru care îţi aduce onoare; să suferi pentru Christos înseamnă să ai parte de glorie. Ucenicii se bucurau când erau socotiţi vrednici să sufere. Atâta timp cât Domnul ne oferă harul să suferim pentru Christos, să suferim cu Christos este o onoare. Comorile unui creştin sunt necazurile. Privilegiile regilor lui Dumnezeu sunt necazurile, durerile şi întristările lor. Să nu refuzăm, deci, onoarea. Să nu ne dăm deoparte în faţa slavei. Durerea ne înalţă, şi necazurile ne preamăresc. „Dacă răbdăm, vom fi împăraţi împreună cu El” (2 Timotei 2:12).

SEARA

L-am strigat, dar nu mi-a răspuns. Cântarea Cântărilor 5:6

Uneori, rugăciunea aşteaptă la poartă ca un solicitant până când deschide Regele să-i umple inima cu binecuvântările pe care le caută. Când ne dă credinţă, Domnul ne încearcă prin întârzieri. El îngăduie ca vocea slujitorilor Săi să răsune ca un ecou. Ei bat la poarta de aur, dar ea rămâne nemişcată, înţepenită în balamale. Ca şi Ieremia, ei strigă: „Te-ai învăluit cu un nor, ca să nu străbată la Tine rugăciunea noastră” (Plângeri 3:44). Totuşi, adevăraţii sfinţi au aşteptat mult timp un răspuns la rugăciune. Nu din cauză că rugăciunile lor nu ar fi avut putere, sau nu ar fi fost primite; din cauză că Dumnezeu este un suveran care acordă daruri după bunul Său plac. Dacă vrea ca răbdarea noastră să fie încercată, va face cum doreşte! Cerşetorii nu trebuie să facă pretenţii în ceea ce priveşte timpul, locul sau forma răspunsului. Trebuie însă să nu considerăm întârzierile refuzuri. Notele de plată ale lui Dumnezeu vor fi achitate întotdeauna. Nu trebuie să-i permitem Satanei să ne clatine credinţa arătându-ne rugăciunile fără răspuns. Rugăciunile fără răspuns nu sunt neascultate. Dumnezeu ţine seama de ele; nu sunt foi zburate de vânt, sunt comori în arhivele Regelui. La curtea cerului există un registru în care este înregistrată fiecare rugăciune. Incercatule credincios, Domnul tău are un căuş în care strânge toate lacrimile de durere şi o carte în care toate suspinele tale sunt numărate. La timpul cuvenit, cererea ta va primi răspuns. Nu poţi să aştepţi puţin? Nu este timpul Domnului mai bun decât timpul tău? In curând El va reveni, spre bucuria sufletului tău, şi vei arunca sacul şi cenuşa îndelungii aşteptări. Te va îmbrăca în purpura şi inul subţire al dorinţelor tale.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp. (Matei 6:28)

Cu mulţi ani în urmă era un călugăr care avea nevoie de ulei de măsline, aşa că a plantat un măslin tânăr. După ce l-a plantat, s-a rugat: „Doamne, pomul meu are nevoie de ploaie pentru ca rădăcinile lui firave să se adape şi să crească. Trimite ploi uşoare”. Şi Domnul a trimis ploi uşoare. Apoi călugărul s-a rugat: „Doamne, pomul meu are nevoie de soare. Te rog, trimite-i soare”. Şi soarele a strălucit, aurind norii din care se scursese apa. „Acum trimite ger, dragă Doamne, ca să i se-ntărească ramurile”, a strigat călugărul. Şi curând pomişorul a fost acoperit de gheaţă sclipitoare, iar spre seară a murit.Atunci călugărul l-a căutat pe un frate călugăr în chilia lui şi i-a povestit experienţa lui ciudată. După ce a ascultat toată povestea, celălalt călugăr a spus: „Şi eu am plantat un pomişor. Uite ce bine îi merge! Dar eu am încredinţat pomul meu Dumnezeului lui. El care l-a făcut ştie mai bine decât un om ca mine ce are nevoie. Nu I-am pus lui Dumnezeu nici o restricţie şi nici o condiţie, ci doar L-am rugat: «Doamne, trimite ce are el nevoie – fie că este o furtună sau soare, sau vânt, sau ploaie, sau ger. Tu l-ai făcut şi Tu ştii cel mai bine ce are nevoie»”.

 

Da, las-o în grija Lui,

Aşa fac toţi crinii,

    Şi ei cresc –

Ei cresc în ploaie,

Şi ei cresc în rouă –

    Da, ei cresc:

Ei cresc în întuneric, ascunşi complet în noapte –

Ei cresc în strălucirea soarelui, descoperiţi de lumină –

    Ei cresc mereu.

 

Da, las-o în grija Lui,

Lucrul acesta e mai scump pentru inima Lui,

    Să ştii,

Decât crinii care înfloresc,

Sau decât florile care răsar

    De sub zăpadă:

Orice ai avea nevoie, dacă vrei să cauţi lucrul acela prin rugăciune,

Poţi să-l laşi în grija Lui – pentru că El îngrijeşte de tine.

    Tu, tu ştii.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Psalmul 39

Pentru a înfrâna voinţa proprie a unui credincios, Dumnezeu este uneori nevoit să recurgă la frâu şi la zăbală (Psalmul 32.9). Duhul impune tăcere firii noastre vechi, pentru a face să rodească şi să vorbească viaţa cea nouă (v. 1). Când ni se face o nedreptate şi ne este poate cel mai greu să
tăcem, să ne gândim la exemplul desăvârşit al Mielului care nu Şi-a deschis gura (v. 9; Psalmul 38.13; Isaia 53.7; I Petru 2.23).”Tu mi-ai dat zile cât un lat de mână…” (v. 5): scurtă este existenţa noastră şi, cu toate acestea, ea este risipită atât de prosteşte, de către atâtea persoane, în febrila agitaţie de a acumula bunuri pământeşti! (v. 6; Eclesiastul 2.21-23). Să fim atenţi la cele patru certitudini („în adevăr…”) exprimate în v. 5, 6 şi 11! Omul este „doar o suflare” (v. 5 şi 11) şi, în plus, „umblă ca o umbră…” (v. 6). De pe scena acestei lumi, curând,când drama umană va ajunge la final, personajele şi decorul vor fi puse deoparte. „Chipul lumii acesteia trece” (1 Corinteni 7.31). Ceea ce este adevărat, sigur şi nepieritor aparţine doar domeniului ceresc, invizibil (1 Petru 1.4). Ințelegând că nu poate aştepta nimic de la o astfel de lume, credinciosul îşi pune întrebarea: „ce aştept eu, Doamne?” și își dă el însuşi răspunsul: „Aşteptarea (speranţa) mea este în Tine” (v. 7).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Psalmul 42

…noaptea cântam laudele Lui, şi înălţăm o rugăciune Dumnezeului vieţii mele. Psalmul 42:8

CÂNTĂRI ÎN NOAPTE

Un pastor şi compozitor german din secolul al 17-lea, Paul Gerhardt, a fost confruntat cu multe încercări în timpul vieţii sale. În timpul unui incident din Războiul de Treizeci de ani, a fost silit ca, împreună cu familia, să fugă de acasă. Era îngrijorat de soarta familiei şi a celor ce se putea petrece cu soţia şi copiii. Într-o noapte, în timp ce stăteau la un han dintr-un sătuleţ, fără casă şi tremurând de frică, soţia a izbucnit într-un plâns nestăpânit. Pentru a o mângâia, Gerhardt i-a amintit versete din Scriptură, cu promisiunile lui Dumnezeu de-a le purta de grijă. Apoi a mers în grădină unde şi el a izbucnit în plâns. Nu mult după aceea, a simţit din nou prezenţa Domnului. A luat pana de scris şi a început să scrie un imn, care în ultimele versuri spune aşa: „Alungă-ţi frica în vânt şi nu te lăsa înşelat; Dumnezeu îti aude suspinul şi-ţi adună lacrimile – El iarăşi te va ridica”. Gerhardt ne-a dat un cântec născut în noaptea prin care trecea. La scurtă vreme, Dumnezeu l-a scăpat împreună cu toată familia de orice pericol şi i-a dat tânărului pastor o nouă biserică, în care să-I servească. Adeseori, în cele mai întunecate perioade ale vieţii, Dumnezeu îşi face cel mai bine simţită prezenţa. De fapt, El foloseşte adeseori suferinţele şi greutăţile pe care le îndurăm, ca să ne arate din nou că El este singura noastră sursă a puterii. Când, în încercările noastre, vedem acest adevăr revelându-ni-se, ne întoarcem spre El cu rugăciuni şi laude reînnoite. Prietene, eşti confruntat cu frământârile vieţii chiar acum? îmbărbăteză-ţi inima. în mijlocul suferinţelor, pune-ţi viaţa în mâna lui Dumnezeu. El încă mai dă şi azi cântări în noapte.            P.R.V.

El ştie durerea când e mai adâncă:
Lacrimi ce curg ziua şi noaptea
Şoptindu-ne dulce: Te iubesc! Nu uita!
Ne-a şterge lacrima ce-n ochi vom avea.   Anonim

Când te caută necazurile, caută-L pe Dumnezeu.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Iar noi toți, privind ca întro oglindă, cu fața descoperită, gloria Domnului, suntem transformați.  2 Corinteni 3.18

Aceasta este poziția noastră acum, poziția tuturor creștinilor. „Noi toți” este în contrast cu un singur om, Moise. „Noi toți”, fiindcă Dumnezeu nu face nici cea mai mică diferență în această privință; cel mai slab creștin are exact aceeași poziție înaintea lui Dumnezeu. Când este vorba de poziție, de efectul simplu sau de rezultatul a ceea ce Domnul Isus a împlinit și nea dăruit prin har, nu există absolut nicio diferență. Când este vorba de putere spirituală, diferențele există; este loc pentru o mare diversitate. Exact la fel cum, în primul Adam, nu există nicio diferență în faptul că toți au păcătuit, însă, dacă privim la măsura în care fiecare a înaintat în păcat, aici găsim diferențe. Exact la fel stau lucrurile cu cel deal Doilea Om, cu Ultimul Adam. El ia adus pe toți cei care Îi aparțin în acest loc comun al binecuvântării. Aceasta este ceea ce Moise a văzut – doar el și pentru un moment. În ce ne privește, aceasta este poziția noastră constantă. Creștinul, în tot timpul în care se află pe pământ, are privilegiul să se apropie de Dumnezeu și să privească în glorie, vălul fiind înlăturat. Nu mai este niciun văl pe inima celui credincios; nu mai este niciun văl pe fața lui Hristos și niciun văl pe fața noastră – vălul a fost complet înlăturat. Ceea ce ne prezintă acum Duhul Sfânt nu este doar un Mântuitor venit pe pământ pentru a purta fărădelegile și păcatele noastre. Același Mântuitor, după ce a împlinit lucrarea de har, Sa suit în ceruri, în prezența lui Dumnezeu, ca mărturie a perfecțiunii Persoanei și lucrării Sale. Noi suntem îndemnați de Duhul Sfânt să ne ținem privirile ațintite asupra Celui care Se află acolo glorificat, potrivit excelenței lucrării de răscumpărare. Acest lucru nu va face ca harul Lui de a fi venit aici pe pământ să ne fie mai puțin prețios, nici nu va face ca răscumpărarea să fie mai puțin apreciată, ci, dimpotrivă, va imprima un caracter ceresc tuturor căilor noastre. Aceasta, și nimic mai puțin, este poziția noastră. W. Kelly

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Cuvântul Domnului rămâne în veac…” 1 Petru 1.25

Roosevelt și Biblia

Fostul președinte al SUA, Franklin Delano Roosevelt (1882-1945), a avut o casă frumoasă în orașul Hyde Park. După moartea președintelui, soția sa a donat această casă statului pentru a fi transformată în muzeu. În prezent, casa este la dispoziția publicului spre a fi vizitată. Aranjamentul casei a rămas neschimbat în starea în care a lăsat-o defunctul președinte. Într-o cameră a casei, pe o masă, se găsește Biblia pe care Roosevelt a depus jurământul de președinte al Americii. Biblia este deschisă la Epistola întâi către Corinteni, capitolul 13, unde fostul președinte a subliniat aceste trei cuvinte: credința, nădejdea și dragostea.

Pretutindeni unde ajunge Biblia, ea produce efecte nemaipomenite: Biblia este Cartea lui Dumnezeu. Biblia ne face cunoscute gândurile, înțelepciunea și dragostea lui Dumnezeu; ea ne pătrunde și ne formează inima și duhul și ne aduce în starea de a trăi potrivit voii Sale. Biblia este singura carte care schimbă viața celor ce primesc mesajul ei în inimile lor. Nicio carte din lume nu a adus atâta mângâiere, liniște, pace, odihnă, schimbare în modul de a trăi și a gândi, așa cum o face Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Credința, nădejdea și dragostea noastră față de Dumnezeu se vor întări prin cercetarea Bibliei.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

CE NE ÎMPIEDICĂ SĂ-I SLUJIM PE ALTII? (1)

„Cine răspunde fără să fi ascultat, face o prostie” (Proverbe 18:13)

     Pentru a-i sluji pe alții în mod eficient, trebuie să fii la curent cu nevoile lor. Ce ne împiedică să facem asta? Presupoziţiile. O doamnă ce se afla în aeroport și-a cumpărat un pachet de biscuiți și s-a așezat să citească ziarul. A auzit un foșnet și când s-a uitat a văzut că bărbatul de lângă ea lua biscuiți din pachetul ei. Nedorind să facă o scenă, s-a aplecat și a luat și ea unul, sperând că omul va pricepe mesajul. Apoi a auzit din nou foșnetul. Omul își lua încă un biscuit… Până a mai rămas doar unul! Femeia nu și-a putut crede ochilor când bărbatul a rupt în două biscuitul rămas, a împins o bucată spre ea, iar pe cealaltă și-a vârât-o în gură, după care a plecat. Era încă furioasă, când s-a anunțat îmbarcarea pentru zborul ei. Dar imaginează-ți cum s-a simțit când și-a deschis geanta să-și scoată biletul – și și-a găsit pachetul de biscuiți nedesfăcut! Fii cinstit: nu-i așa că te-ai gândit că bărbatul se servea din biscuiții ei? Bine-nțeles că așa ai crezut, iar asta spune multe despre tine! Ne facem prea des vinovați făcând presupuneri despre oameni, și odată ce etichetăm pe cineva și-l punem într-o anumită categorie, ne vine greu să ne schimbăm părerea. Ești de acord? De fiecare dată când un croitor bun se întâlnește cu un client, îi ia măsurile. El nu presupune niciodată că are aceleași măsuri ca data trecută! Asta se numește înțelepciune. Nu face niciodată presupuneri despre trecutul cuiva, despre profesie, rasă, gen, vârstă, naționalitate, apartenența politică, credință sau alți factori… Odată ce faci asta, încetezi să fii atent și pierzi indicii care te-ar putea ajuta să știi ce nevoi au ceilalţi cu-adevărat!

 

 

 

 

28 Martie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Nu cumva este la mijloc vreo neînţelegere?

„Haide să ne întoarcem în Iudea.” „Invăţătorule. – i-au zis ucenicii, – acum de curând căutau iudeii să Te ucidă, si Te întorci în Iudea?”

Iuan 11:7-8

Poate că nu înţeleg ce spune lsus Cristos, dar este periculos ca, din acesi motiv, să afirm că El a greşit în ceea ce a spus. Nu este niciodată drept să cred că ascultarea mea de un cuvânt al lui Dumnezeu îl va dezonora pe lsus. Singurul lucru care îI va dezonora este neascultarea de El. A pune părerea mea despre onoarea Lui în locul lucrului pe care El mă îndeamnă să-l fac nu este niciodată bine, chiar dacă aceasta poate izvorî din dorinţa reală de a nu-L face de ruşine. Ştiu când un îndemn vine de la Dumnezeu datorită persistenţei lui calme. Dar când trebuie să cântăresc lucrurile pro şi contra şi când apar îndoieli şi discuţii, cu vin cu un element care nu este de la Dumnezeu şi ajung la concluzia că sugestia nu a fost bună. Mulţi dintre noi suntem credincioşi ideii noastre despre lsus Cristos, dar câţi dintre noi îi suntem credincioşi Lui însuşi? Credincioşia faţă de lsus înseamnă a merge înainte chiar dacă nu văd nimic (conform Matei 14:29); credincioşia faţă de ideile mele înseamnă a „curăţa terenul” mai întâi, cu inteligenţa mea. Insă credinţa nu este o înţelegere intelectuală, ci este o predare deliberată în mâna unei Persoane, chiar şi atunci când nu mai văd nici o cale.

Te întrebi dacă să faci un pas prin credinţă în lsus sau să aştepţi să vezi cum poţi face singur acel lucru? Ascultă de El cu o bucurie cutezătoare. Când El îţi spune ceva şi tu începi să argumentezi, aceasta este din cauză că ai o concepţie despre onoarea Lui care nu este, de fapt, onoarea Lui. Îi eşti tu loial lui lsus sau ideii pe care o ai despre EI? Eşti tu loial cuvintelor Lui sau încerci să faci un compromis cu idei care nu au venit niciodată de la El? ,$ă faceţi tot ce vă va spune.”

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Veniţi după Mine şi Eu vă voi face pescari de oameni.” MARCU 1:17

Am pus noi în aplicare invitaţia aceasta atât de bine cunoscută, o trăim noi? Când am răspuns chemării lui Dumnezeu am primit şi această chemare. Au trecut poate ani de-atunci şi poate că sunt mulţi care nu vor putea prezenta Domnului măcar un suflet câştigat pentru cer. Să ne întoarcem la dragostea dintâi, la izvorul acela limpede, la felul acela de a lucra simplu, pe care însuşi Domnul l-a început. Sunt prilejuri bune cât vezi cu ochii şi cei care s-au înrolat în ceata pescarilor de oameni nu vor fi niciodată fără lucru! Nu este exclus nici un copil al lui Dumnezeu de la lucrarea aceasta care aduce în sufletul unui astfel de „pescar” o bucurie neobişnuită. În adevăr, ce bucurie este aceea de a prezenta Domnului Isus un suflet câştigat pentru El! De îndată ce ne însuşim chemarea Domnului, El este Acela care îşi ia sarcina s-o ducă la bun sfârşit. Dar pentru ca să ajungă la oameni El are nevoie de oameni devotaţi. Aici nu este vorba de predici oricât de necesare ar fi ele şi locul lor, ci de viaţa umană trăită în părtăşie cu Domnul însuşi şi care să fie gata să asculte poruncile Lui. O astfel de viaţă este de aici înainte într-o permanentă veghere şi nu pierde nici un prilej de a mărturisi pe Domnul Isus şi lucrarea Lui de la Golgota. Noi putem să fim pescari de oameni în tot locul unde lucrăm zilnic, şi slujba aceasta nu este un efort, ci doar împlinirea în modul cel mai simplu a unei chemări de care trebuie să fim conştienţi şi pentru care ar trebui să fim recunoscători, căci este realmente o cinste care ni s-a dat de a fi lucrători împreună cu Dumnezeu. Să prindem orice prilej, cu toată înţelepciunea, fără să forţăm nimic şi nici să ofensăm vreodată pe nimeni, ci totdeauna plini de harul Domnului Isus. Una din cele mai frumoase experienţe ale acestei vieţi, este de a constata că Domnul conduce pe copiii Săi în calea acelora care caută pacea şi fericirea adevărată. Ei se întâlnesc în mod natural, în momentul ales de Dumnezeu. Pescarul de oameni trebuie să fie totdeauna gata şi uşor de condus în mâna învăţătorului, fiind deplin convins de călăuzirea şi cooperarea Domnului. Dar el mai are nevoie de stăruinţă şi de răbdare cum le-a avut şi le are El şi astăzi şi vrea să ni le acorde şi nouă dacă suntem gata să-L urmăm cu credincioşie şi să învăţăm de la El care este „blând şi smerit cu inima”.Perseverenţa şi răbdarea unui pescar sunt proverbiale şi el se bucură chiar şi atunci când prinde un peştişor, nu numai când prinde unul mare şi nu se descurajează când nu prinde nimic. Dar cel mai desăvârşit exemplu îl avem în Domnul Isus a cărui răbdare şi stăruinţă a câştigat sufletele noastre.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„După ce şi-au bătut astfel joc de El, L-au dezbrăcat de haina stacojie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui şi L-au dus să-L răstignească.” Matei 27:31

Au pus crucea pe spatele Lui plin de răni, şi mult norod L-a urmat plângând. Aceştia nu s-au ruşinat de El, dar El le-a spus: „Nu Mă plângeţi pe Mine; ci plângeţi-vă pe voi înşivă şi pe copiii voştri.” Din aceste cuvinte vedem că nu era ură în inima Lui faţă de ucigaşii Lui. Dintr-odată a căzut sub greutatea crucii. De aceea au silit pe un om care venea de la câmp să–i ducă crucea. A ajuns la Gologota împreună cu doi răufăcători. Acolo I-au bătut în cuie mâinile şi piciorele pe cruce. Aşa scrie psalmistul: „O ceată de nelegiuiţi dau târcoale în jurul Meu, Mi-au străpuns mâinile şi picioarele.” Putem să ne închipuim ce dureri a suferit Isus din cauza cuielor. Atârna astfel în arşiţa soarelui. Care au fost primele Lui cuvinte de pe cruce? „Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac!” Aceste cuvinte a putut să le spună datorită plinătăţii Lui în dragoste. Ostaşii au împărţit între ei hainele Lui, iar pentru cămaşa Lui au tras la sorţi.Această cămaşă nu avea cusătură. Era făcută dintro singură bucată. Acest lucru ne spune ceva: cămaşa dreptăţii Lui Dumnezeu nu o primim parţial. Această dreptate nu se lasă desfăcută şi cel ce o primeşte, poate spune împreună cu David: ” O moştenire plăcută mi-a căzut la sorţi, o frumoasă moşie mi-a fost dată.” Ps. 16:7. Cititorule drag, ai avut şi tu parte de această moştenire?

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

SĂ FII UN ÎNDRUMĂTOR

Dumnezeu te va face cap, nu coadă. Deuteronom 28.13

Dacă ascultăm de Domnul, El îi va obliga pe vrăjmaşii noştri să vadă că binecuvântarea Lui este peste noi. Deşi aceasta este o făgăduinţă sub lege, ea e bună şi pentru copiii lui Dumnezeu; căci Domnul Isus a ridicat blestemul, înlocuindu-l cu binecuvântarea Sa.Sfinţilor le este dat să îndrume mersul celorlalţi oameni printr-o influenţă sfântă; locul lor nu va fi la coadă; pentru a fi traşi într-o parte şi alta. Ei nu trebuie să se lase duşi de duhul lumii, ci să determine lumea să dea slavă Domnului Cristos. Dacă Domnul este cu noi, nu trebuie să cerşim toleranţă pentru Evanghelie ci trebuie, să căutăm s-o ridicăm pe tronul societăţii. Nu a făcut Domnul Isus preoţi pe toţi din poporul său? Ei trebuie să fie învăţători şi nu să înveţe ei din filozofia necredincioşilor. Nu suntem noi, în Cristos, făcuţi împăraţi? Atunci cum am putea să fim slujitori ai obiceiurilor păcătoase şi robi ai părerilor omeneşti?Şi acum, vă întreb: v-aţi ocupat voi de adevărata poziţie faţa de Domnul Isus? Prea mulţi sunt aceia care tac, din teamă, sau din laşitate. Vom îngădui noi ca Numele Lui să fie dat uitării? Credinţa noastră va ajunge ea să fie la coadă? Nu, din contră, trebuie să fie în frunte spre a fi forţa conducătoare pentru noi şi pentru alţii.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu cântări de veselie. Psalmul 126.5

Fără să semeni nu poţi să strângi recoltă. Prima trebuie să fie înaintea celeilalte. Osteneala însămânţării este urmată de bucuria secerişului, căci avem făgăduinţa că nu va înceta seceratul şi semănatul. Dar întotdeauna semănătorul nu este lipsit de griji. Frigul şi gerul poate să afecteze creşterea plantei, dar chiar şi în timpul secerişului poate să fie vreme nefavorabilă care să influenţeze recolta, indiferent de grija şi truda agricultorului.La fel este şi cu scumpa sămânţă cerească: Cuvântul lui Dumnezeu. „Cel ce umblă plângând când aruncă sămânţa, se întoarce cu veselie, când îşi strânge snopii” (Ps. 126.6). Semănătorul desăvârşit al Cuvântului lui Dumnezeu este Domnul Isus Cristos. El însuşi a venit în această lume cu sămânţa Evangheliei şi a plâns în timpul însămânţării. Venind pe pământ a luat trup de om Şi în harul Lui a luat parte la slăbiciunile noastre. Mergând mult pe pământul acesta, în lucrarea Lui minunată, El obosea, flămânzea, şi avea nevoie de odihnă. În afară obosit, în interior întristat, aşa a trăit şi a lucrat Domnul nostru pe acest pământ. El semăna sămânţa bună dar în acelaşi timp duşmanul semăna neghina. Necredinţa poporului Său îl îndurera şi îi umplea ochii de lacrimi. împietrirea evreilor îl făcea adesea să ofteze. El plângea Ierusalimul care nu voia să se pocăiască şi ofta pentru el.Ţinta noastră este să trezim inimile adevăraţilor creştini ca să preţuiască adevărul şi să-şi simtă răspunderea pe care o au de a-L mărturisi cu îndrăzneală. Dorim să vedem ridicându-se o ceată de oameni la sfârşitul acestor din urmă clipe ale istoriei Adunării pe pământ, care să pornească plini de putere duhovnicească şi să vestească prin puterea Duhului adevărurile de mult uitate ale Cuvântului lui Dumnezeu. Domnul să bată la cât mai multe inimi şi cât mai multe să-I deschidă!

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, cercetează cu gingăşia Ta fiecare inimă şi viaţă care a experimentat zdrobirea pe care o aduce puterea cuvântului Tău.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Ilie i-a zis: „Rămâi aici, te rog, căci Domnul mă trimite la Iordan. „El i-a răspuns: ” Viu este Domnul și viu este sufletul tău că nu te voi părăsi, „Şi amândoi şi-au văzut de drum.» 2 Împăraţi 2,6

In încercarea Iordanului se află taina întregii puteri. Când Domnul Se pregăteşte să-l ia la cer pe profetul Ilie, Elisei îl urmăreşte deoarece doreşte neapărat să primească putere pentru slujba care-i stă înainte. Calea îl duce la Iordan; da, chiar prin Iordan, căci Ilie îi spune: «Domnul mă trimite la Iordan». Duşmanul încearcă totul ca să-l împiedice pe Elisei să-1 urmeze pe Ilie cu hotărâre şi ascultare prin Iordan. Tovarăşii lui de slujbă de asemenea vor să-l oprească, dar el le răspunde de două ori: «Ştiu şi eu, dar tăceţi» (2 Imp. 2,3). Ai văzut cum încearcă duşmanul să te abată şi pe tine de la calea dreaptă? Ai observat cum încearcă diavolul prin tot felul de şiretlicuri să te facă să renunţi la hotărârea de a trece prin Iordanul morţii cu Ilie cel ceresc, Isus Cristos? Acţionează ca Elisei: porunceşte ispititorului să tacă si ţine-te strâns de Domnul, chiar dacă alţii nu te mai urmează. Ilie şi Elisei au stat amândoi în Iordan. Mulţi stau deoparte, dar adevăraţii credincioşi ÎI urmează pe cerescul Ilie, Isus, în Iordanul morţii spre a fi apoi o veşnicie în raiul vieţii.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Şi să cunoaşteţi dragostea lui Christos, care întrece orice cunoştinţă. Efeseni 3:19

Dragostea lui Christos, în tot farmecul, plinătatea, măreţia şi credincioşia ei, depăşeşte cunoştinţa omenească. Ce limbă poate descrie dragostea neîntrecută, incomparabilă, pe care o are faţă de copiii oamenilor? Este atât de vastă şi nemărginită încât, asemeni unei rândunele care atinge apa din zbor dar nu se scufundă, cuvintele noastre descriptive ating doar suprafaţa, nu adâncurile. Bine a spus poetul „O dragoste, abis de neînţeles!”, fiindcă dragostea lui Christos este nemăsurată şi insondabilă; nimeni nu-i poate atinge fundul. Înainte să avem o idee lămurită despre dragostea lui Isus, trebuie să-I înţelegem slava anterioară din înălţimea cerului şi încarnarea pe pământ, în adâncurile ruşinii. Dar cine poate vorbi despre maiestatea lui Christos? Pe tronul cerurilor, era Dumnezeu din Dumnezeu. Prin El au fost făcute cerurile şi toată oştirea lor. Braţul Său atotputernic a făcut stelele. Lauda heruvimilor şi serafimilor Îl înconjura în fiecare clipă; corurile slăvite ale universului cântau neîncetat în faţa tronului Său. El domnea peste întreaga Sa creaţie, Dumnezeu atotputernic, binecuvântat pentru totdeauna (Romani 9:5). Cine poate descrie înălţimile slavei Sale de atunci? Și cine poate spune cât de jos a coborât? Nu a fost de ajuns să devină Om, a devenit Om al durerii. A venit ca să sângereze, să moară şi să sufere – foarte mult pentru El, Fiul lui Dumnezeu; dar să sufere o agonie nemăsurată – să îndure o moarte rușinoasă, părăsit de Tatăl Său — este o dragoste care te face să înmărmureşti de uimire. Aceasta este dragostea! Într-adevăr, este o dragoste „care întrece orice cunoştinţă”. Fie ca această dragoste să ne umple inimile de recunoştinţă, şi să ne ajute să-i manifestăm practic puterea.

SEARA

Vă voi primi ca pe nişte miresme cu miros plăcut. Ezechiel 20:41

Meritele Mântuitorului nostru scump sunt o mireasmă plăcută în faţa Celui Prea înalt. Fie că vorbim despre virtuţile active, fie despre cele pasive ale lui Christos, este vorba de aceeaşi mireasmă. In viaţa Sa activă a existat o mireasmă plăcută, prin care a onorat legea lui Dumnezeu. A făcut ca fiecare precept să strălucească ca un diamant preţios în montura propriei Sale persoane. In ascultare pasivă, în supunere fără murmur, a îndurat foamea şi setea, frigul şi căldura. A transpirat picături de sânge în Ghetsemani, a fost biciuit şi pălmuit de romani. Apoi a fost atârnat pe cruce ca să sufere mânia lui Dumnezeu în locul nostru. Aceste lucruri sunt o mireasmă în faţa Celui Prea înalt. Datorită felului în care a trăit şi a murit, datorită suferinţelor şi ascultării Lui, Domnul Dumnezeu ne acceptă. Câtă valoare trebuie să fie în El ca să acopere nimicnicia noastră! Câtă mireasmă trebuie să împrăştie ca să ne ascundă mirosul urât! Câtă putere purificatoare trebuie să existe în sângele Lui ca să ne spele păcatele! Câtă glorie trebuie să sălăşluiască în dreptatea Lui ca să ne transforme din creaturi păcătoase în îngeri de lumină „în prea iubitul Lui” (Efeseni 1:6). Credinciosule, cât de sigură şi neschimbătoare trebuie să fie acceptarea noastră, de vreme ce se face prin El! Nu te îndoi niciodată de primirea ta în Christos. Fără El, nu poţi fi primit; dar, odată ce ai primit meritele Lui, nu mai poţi sta pe dinafară. In ciuda tuturor îndoielilor, temerilor şi păcatelor tale, Iehova nu te va mai privi niciodată cu mânie. Deşi îţi vede păcatele, când se uită la tine prin Christos, nu vede nici un păcat. Eşti întotdeauna acceptat în Christos şi binecuvântat, şi drag inimii Tatălui. De aceea, înalţă-te în cântare, şi când priveşti tămâia meritelor lui Christos ridicându-se ca un fum albăstrui în fața tronului de safir, jertfeşte-ţi şi tu tămâia rugăciunii.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Şi de îndată ce preoţii care duc chivotul Domnului, Dumnezeului întregului pământ, vor pune talpa piciorului în apele Iordanului, apele Iordanului se vor despica în două,şi anume apele care coboară din sus se vor opri grămadă. (Iosua 3:13)

Cine se poate opri să nu-i admire pe aceşti bravi leviţi? Ei au dus chivotul legământului drept în apă, pentru că râul nu s-a despicat până nu „li s-au muiat picioarele în marginea apei” (v. 15). Dumnezeu nu promisese nimic altceva.

Dumnezeu onorează credinţa – credinţa stăruitoare – care vede PROMISIUNEA Lui şi priveşte numai la ea. Ne putem imagina cum spectatorii de astăzi, văzând cum înaintează aceşti oameni sfinţi ai lui Dumnezeu, ar spune: „N-ai să mă vezi niciodată riscând aşa ceva! Chivotul va fi luat de ape!” Şi totuşi „preoţii … s-au oprit pe uscat” (v. 17). Nu trebuie să trecem cu vederea faptul că credinţa din partea noastră Îl ajută pe Dumnezeu să-Şi ducă la îndeplinire planurile Sale. Fiţi gata să veniţi în ajutorul Domnului.Chivotul legământului era dotat cu drugi, astfel că preoţii puteau să-l ridice pe umerii lor. Deci chiar şi chivotul lui Dumnezeu nu se deplasa singur, ci era purtat. Când Dumnezeu este arhitectul, oamenii sunt zidari şi muncitori. Credinţa Îl asistă pe Dumnezeu. Ea poate închide gura leilor şi poate stinge focul cel mai distructiv. Credinţa Îl onorează pe Dumnezeu, şi Dumnezeu onorează credinţa.O, de am avea acea credinţă care merge înainte, lăsându-L pe Dumnezeu să-Şi împlinească promisiunea când consideră El potrivit! Fraţi leviţi, hai să ne punem sarcina pe umăr şi să n-o privim ca şi cum am căra coşciugul lui Dumnezeu. Este chivotul Dumnezeului celui viu! Cântaţi în timp ce înaintaţi spre râu! Thomas Champness

Unul din semnele distinctive ale Duhului Sfânt în biserica Noului Testament era duhul de îndrăzneală. Una din marile calităţi esenţiale ale acelui fel de credinţă care face lucruri mari pentru Dumnezeu şi aşteaptă lucruri mari de la Dumnezeu este îndrăzneala şi cutezanţa sfântă. Când ai de a face cu o Fiinţă supranaturală şi primeşti lucruri de la El care sunt imposibile din punct de vedere omenesc, este într-adevăr mai uşor pentru noi să primim mult decât să primim puţin. Şi este mai uşor să stăm într-un loc al încrederii îndrăzneţe decât într-un loc în care ne agăţăm cu grijă şi cu timiditate de ţărm.

Ca nişte navigatori înţelepţi care trăiesc o viaţă de credinţă, haideţi să lansăm bărcile noastre la adânc. Vom vedea că toate lucrurile sunt „cu putinţă la Dumnezeu” (Luca 18:27) şi că „toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede” (Marcu 9:23).Astăzi haideţi să facem lucruri mari pentru Dumnezeu, luând credinţa Lui ca să credem lucruri mari şi primind puterea Lui ca să le împlinim! din
Zile cereşti pe pământ

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Psalmul 38

Îndemnurile din Psalmul 37 par să fi fost înţelese. Credinciosul nu mai cere înlăturarea celor răi, care, de altfel, i-a fost promisă lămurit. În loc să se mânie din cauza celor care fac răul, este pătruns de propriul său păcat (v. 3-5). În acelaşi timp realizează că se află în mâna lui Dumnezeu care îl disciplinează şi-1 pedepseşte (v. 1); şi pe El îl aşteaptă (v. 15). Nu-i treaba lui să le răspundă personal celor care îl persecută; cu atât mai puţin, să se răzbune. „Tu vei răspunde, Doamne, Dumnezeul meu!” (v. 15).Recunoaştem aici învăţăturile Noului Testament: „neîntorcând nimănui rău pentru rău…, nu vă răzbunaţi singuri, preaiubiţilor; …Eu voi răsplăti, zice Domnul” (Romani 12.17,19). Singurul răspuns pe care suntem îndreptăţiţi să-l dăm în faţa răului care ni se face este binele, şi aceasta spre deosebire de aceşti „vrăjmaşi” (v. 19) sau „adversari” care „răsplătesc cu rău pentru bine” (v. 20).Şi tot aici ne este dezvăluit şi meschinul lor sentiment: gelozia. Dorinţa perversă de a elimina ceea ce, prin contrast („…pentru că eu urmăresc ce este bine”), subliniază propria lor răutate – iată îngrozitorul mobil care i-a condus pe oameni la a-L da la moarte pe Cel Sfânt şi Drept (Ioan 10.32; citiţi şi 1 Ioan 3.12)!

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 2 Corinteni 5:1-11

Lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă,… căci se va descoperi în foc. 1 Corinteni 3:13

CONFRUNTAREA CU MUZICA

Potrivit unei legende, cu mulţi ani în urmă, trăia în China un om care a fost acceptat ca membru în orchestra imperială, prin ajutorul unui prieten deosebit de influent. Pretindea să fie un flautist desăvârsit, deşi nu ştia să cânte nici o notă. Lucrurile au mers bine până la o vreme. In timpul concertelor, îşi punea flautul la gură la momentul potrivit şi mima dibaci cântatul. Dar, într-o zi, împăratul a anunţat că doreşte ca fiecare membru al orchestrei să prezinte un solo la instrumentul la care cânta. Omul îngrozit a făcut imediat aranjamente să ia lecţii de cântat, dar aceasta nu l-au ajutat aproape la nimic. S-a gândit să se prefacă bolnav în ziua când era programat să cânte, dar s-a temut că medicul Imperial va raporta înşelătoria. Aşa au trecut zilele, iar când timpul recitalului său a sosit, pentru a nu fi descoperită frauda a luat o doză fatală de otravă. S-a temut să fie confruntat cu muzica sa. Va veni ziua când toţi oamenii vor fi chemaţi înaintea Domnului pentru „recitalul” lor. Noi, credincioşii, „trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup (2 Corinteni 5:10). Necredincioşii vor sta şi ei în faţa lui Dumnezeu ca să fie Judecaţi după faptele lor” (Apocalipsa 20:12). Nu este scăpare, nici măcar în moarte. Iată de ce este esenţial să-L acceptăm pe Cristos ca Mântuitorul nostru personal şi să trăim cu cinste înaintea Domnului.Da, cu toţii vom fi confruntaţi cu muzica noastră!       R.W.D.

Curând vom fi chemaţi de jos
Să stăm cu toţi în faţa Sa.
Vei merge-acolo bucuros,
Sau îngrozit vei tremura?       Anonim.

Trăieşte azi aşa cum ai dori să fi trăit atunci când vei sta în faţa lui Dumnezeu.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

La aceasta mam trezit și mam uitat; și somnul îmi fusese dulce. Ieremia 31.26

Aceste cuvinte ale lui Ieremia se găsesc întro secțiune a profețiilor sale care a fost numită „Cartea mângâierii” (capitolele 30–33). În cea mai mare parte, profețiile lui Ieremia sunt foarte întunecate, pline de negură și prevestitoare de furtuni, însă, în capitolele 30–33, ele au un caracter cu totul diferit. Lui Ieremia i se poruncește să scrie aceste cuvinte de mângâiere profetică transmise lui de către Domnul (Ieremia 30.2). Și, deși suferința este menționată, Israel având să treacă prin timpul „necazului lui Iacov” (Ieremia 30.7), totuși profeția ne îndreaptă privirile către o binecuvântare viitoare. Ea vorbește despre restabilirea viitoare a lui Israel sub noul legământ, în Mileniu (Ieremia 31.3134). Dumnezeu ia spus lui Ieremia că timpul judecății se va sfârși, însă că trebuie ca ea săși facă lucrarea corectivă, „până va împlini gândurile inimii Sale; în zilele din urmă o veți înțelege” (Ieremia 30.24). Și noi trebuie să înțelegem această „Carte a mângâierii” din Ieremia. Mulți creștini cred în ceea ce este numit «teologia înlocuirii», care pretinde că Dumnezeu a sfârșito complet cu Israel și că Adunarea ia luat locul pe pământ. Dumnezeu însă a vorbit altfel, spunând că stelele, soarele și luna vor trece mai degrabă decât ca El săl lepede pe poporul Său, Israel (Ieremia 31.3537). Efortul de a spiritualiza aceste profeții, pentru a le aplica Adunării, și de a le tăgădui împlinirea literală cu privire la Israel constituie o greșeală gravă. În timpul când a primit aceste profeții, lucrurile erau extrem de dificile pentru Ieremia. El se afla în închisoare, foametea și molima bântuiau țara, pe tron se afla împăratul nelegiuit Zedechia, iar judecata stătea să cadă prin mâna babilonienilor. Însă, în ciuda acestor lucruri, Ieremia a putut spune: „Somnul mia fost dulce”, fiindcă văzuse viitorul, iar acesta era luminos și glorios. B. Reynolds

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Cel rău este doborât de răutatea lui …” Proverbe 14.32

Țăranul și câinele

La marginea unui râu, un țăran dorea cu orice chip să scape de câinele său, deși acesta era un animal bun. Luându-l în brațe, l-a aruncat în apă, crezând că animalul se va îneca și va scăpa de el. Însă, sărmanul câine a înotat cu greu până la mal, după care s-a așezat cuminte la picioarele stăpânului său. Acesta, supărat că nu reușise, l-a împins înapoi în apă, dar câinele a ieșit iarăși. De-a dreptul furios, dar voind să-l arunce cât mai departe, țăranul a alunecat pe malul noroios al râului și s-a prăvălit cu tot cu câine în apă. Neștiind să înoate, a început să strige și să se zbată. Când să se ducă la fundul apei, a simțit cum cineva îl trage încet spre mal. Scos din apă, mai mult mort decât viu, ud și speriat, după un timp, omul a înțeles că îi salvase viața tocmai câinele pe care încercase să-l omoare. Rușinea i-a cuprins sufletul. I-a mulțumit lui Dumnezeu că au scăpat amândoi cu viață, după care și-a mângâiat câinele atât de credincios stăpânului său și au plecat împreună spre casă. În sinea sa, țăranul și-a spus că nu va mai dori niciodată rău vreunui suflet.

Dreptul Iov a spus: „Depărtarea de rău este pricepere” (Iov 28.28). Avem de învățat din Scriptură, dar și din exemplele practice că cel rău este doborât de răutatea lui. Scăparea o găsim la Mântuitorul, care dorește să ne dea o gândire pozitivă față de semenii noștri.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

PROMISIUNEA LUI DUMNEZEU PENTRU FIII RISIPITORI (2)

„Acest fiu al meu… era pierdut, şi a fost găsit.’ Şi au început să se veselească.” (Luca 15:24)

     Să remarcăm ce a făcut tatăl pentru fiul risipitor, în clipa în care acesta s-a smerit și a spus: „am păcătuit” (v. 18), pentru că Dumnezeu va face la fel cu orice fiu risipitor care se întoarce:

(1) „Aduceţi repede haina cea mai bună, şi îmbrăcaţi-l cu ea” (v. 22). Îți poți imagina în ce hal mirosea și arăta acest băiat, după ce se bălăcise în murdăria din cocina porcilor?! Te identifici cumva cu el? Iată o veste bună: Dumnezeu ne acoperă păcatul cu haina neprihănirii lui Hristos. Din acel moment, El ne vede ca fiind „în Hristos”. De aceea, în ochii Lui noi suntem mereu primiți.

(2) „puneţi-i un inel în deget” (v. 22). Acesta era inelul cu pecetea familiei, folosit în relațiile de afaceri. Când era pus pe ceară, echivala cu semnătura. Încă o veste bună: Dumnezeu nu te restaurează parțial, El îți reînnoiește mandatul și îți redă autoritatea deplină pentru a face lucrarea în Numele Lui!

(3) „încălţăminte în picioare” (v. 22). Fiul risipitor se pregătea să-i spună tatălui său: „nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi” (v. 19). În vremurile acelea, slujitorii angajați nu purtau încălțăminte în public; numai fiii. Ce minunat – tatăl i-a redat drepturile de fiu!

(4) „Aduceţi viţelul cel îngrăşat, şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne veselim…” (v. 23). Un vițel nu se îngrașă peste noapte! Tatăl plănuise sărbătoarea de multă vreme. El nu renunțase la fiul său!

De aceea, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Dumnezeu nu a renunțat nici la tine! Întoarce-te la El și lasă-L să te restaureze!

 

 

 

 

27 Martie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Nu cumva este la mijloc vreo neînţelegere?

„Haide să ne întoarcem în Iudea.” „Invăţătorule. – i-au zis ucenicii, – acum de curând căutau iudeii să Te ucidă, si Te întorci în Iudea?”

Iuan 11:7-8

Poate că nu înţeleg ce spune lsus Cristos, dar este periculos ca, din acesi motiv, să afirm că El a greşit în ceea ce a spus. Nu este niciodată drept să cred că ascultarea mea de un cuvânt al lui Dumnezeu îl va dezonora pe lsus. Singurul lucru care îI va dezonora este neascultarea de El. A pune părerea mea despre onoarea Lui în locul lucrului pe care El mă îndeamnă să-l fac nu este niciodată bine, chiar dacă aceasta poate izvorî din dorinţa reală de a nu-L face de ruşine. Ştiu când un îndemn vine de la Dumnezeu datorită persistenţei lui calme. Dar când trebuie să cântăresc lucrurile pro şi contra şi când apar îndoieli şi discuţii, cu vin cu un element care nu este de la Dumnezeu şi ajung la concluzia că sugestia nu a fost bună. Mulţi dintre noi suntem credincioşi ideii noastre despre lsus Cristos, dar câţi dintre noi îi suntem credincioşi Lui însuşi? Credincioşia faţă de lsus înseamnă a merge înainte chiar dacă nu văd nimic (conform Matei 14:29); credincioşia faţă de ideile mele înseamnă a „curăţa terenul” mai întâi, cu inteligenţa mea. Insă credinţa nu este o înţelegere intelectuală, ci este o predare deliberată în mâna unei Persoane, chiar şi atunci când nu mai văd nici o cale.

Te întrebi dacă să faci un pas prin credinţă în lsus sau să aştepţi să vezi cum poţi face singur acel lucru? Ascultă de El cu o bucurie cutezătoare. Când El îţi spune ceva şi tu începi să argumentezi, aceasta este din cauză că ai o concepţie despre onoarea Lui care nu este, de fapt, onoarea Lui. Îi eşti tu loial lui lsus sau ideii pe care o ai despre EI? Eşti tu loial cuvintelor Lui sau încerci să faci un compromis cu idei care nu au venit niciodată de la El? ,$ă faceţi tot ce vă va spune.”

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Veniţi după Mine şi Eu vă voi face pescari de oameni.” MARCU 1:17

Am pus noi în aplicare invitaţia aceasta atât de bine cunoscută, o trăim noi? Când am răspuns chemării lui Dumnezeu am primit şi această chemare. Au trecut poate ani de-atunci şi poate că sunt mulţi care nu vor putea prezenta Domnului măcar un suflet câştigat pentru cer. Să ne întoarcem la dragostea dintâi, la izvorul acela limpede, la felul acela de a lucra simplu, pe care însuşi Domnul l-a început. Sunt prilejuri bune cât vezi cu ochii şi cei care s-au înrolat în ceata pescarilor de oameni nu vor fi niciodată fără lucru! Nu este exclus nici un copil al lui Dumnezeu de la lucrarea aceasta care aduce în sufletul unui astfel de „pescar” o bucurie neobişnuită. În adevăr, ce bucurie este aceea de a prezenta Domnului Isus un suflet câştigat pentru El! De îndată ce ne însuşim chemarea Domnului, El este Acela care îşi ia sarcina s-o ducă la bun sfârşit. Dar pentru ca să ajungă la oameni El are nevoie de oameni devotaţi. Aici nu este vorba de predici oricât de necesare ar fi ele şi locul lor, ci de viaţa umană trăită în părtăşie cu Domnul însuşi şi care să fie gata să asculte poruncile Lui. O astfel de viaţă este de aici înainte într-o permanentă veghere şi nu pierde nici un prilej de a mărturisi pe Domnul Isus şi lucrarea Lui de la Golgota. Noi putem să fim pescari de oameni în tot locul unde lucrăm zilnic, şi slujba aceasta nu este un efort, ci doar împlinirea în modul cel mai simplu a unei chemări de care trebuie să fim conştienţi şi pentru care ar trebui să fim recunoscători, căci este realmente o cinste care ni s-a dat de a fi lucrători împreună cu Dumnezeu. Să prindem orice prilej, cu toată înţelepciunea, fără să forţăm nimic şi nici să ofensăm vreodată pe nimeni, ci totdeauna plini de harul Domnului Isus. Una din cele mai frumoase experienţe ale acestei vieţi, este de a constata că Domnul conduce pe copiii Săi în calea acelora care caută pacea şi fericirea adevărată. Ei se întâlnesc în mod natural, în momentul ales de Dumnezeu. Pescarul de oameni trebuie să fie totdeauna gata şi uşor de condus în mâna învăţătorului, fiind deplin convins de călăuzirea şi cooperarea Domnului. Dar el mai are nevoie de stăruinţă şi de răbdare cum le-a avut şi le are El şi astăzi şi vrea să ni le acorde şi nouă dacă suntem gata să-L urmăm cu credincioşie şi să învăţăm de la El care este „blând şi smerit cu inima”.Perseverenţa şi răbdarea unui pescar sunt proverbiale şi el se bucură chiar şi atunci când prinde un peştişor, nu numai când prinde unul mare şi nu se descurajează când nu prinde nimic. Dar cel mai desăvârşit exemplu îl avem în Domnul Isus a cărui răbdare şi stăruinţă a câştigat sufletele noastre.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„După ce şi-au bătut astfel joc de El, L-au dezbrăcat de haina stacojie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui şi L-au dus să-L răstignească.” Matei 27:31

Au pus crucea pe spatele Lui plin de răni, şi mult norod L-a urmat plângând. Aceştia nu s-au ruşinat de El, dar El le-a spus: „Nu Mă plângeţi pe Mine; ci plângeţi-vă pe voi înşivă şi pe copiii voştri.” Din aceste cuvinte vedem că nu era ură în inima Lui faţă de ucigaşii Lui. Dintr-odată a căzut sub greutatea crucii. De aceea au silit pe un om care venea de la câmp să–i ducă crucea. A ajuns la Gologota împreună cu doi răufăcători. Acolo I-au bătut în cuie mâinile şi piciorele pe cruce. Aşa scrie psalmistul: „O ceată de nelegiuiţi dau târcoale în jurul Meu, Mi-au străpuns mâinile şi picioarele.” Putem să ne închipuim ce dureri a suferit Isus din cauza cuielor. Atârna astfel în arşiţa soarelui. Care au fost primele Lui cuvinte de pe cruce? „Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac!” Aceste cuvinte a putut să le spună datorită plinătăţii Lui în dragoste. Ostaşii au împărţit între ei hainele Lui, iar pentru cămaşa Lui au tras la sorţi.Această cămaşă nu avea cusătură. Era făcută dintro singură bucată. Acest lucru ne spune ceva: cămaşa dreptăţii Lui Dumnezeu nu o primim parţial. Această dreptate nu se lasă desfăcută şi cel ce o primeşte, poate spune împreună cu David: ” O moştenire plăcută mi-a căzut la sorţi, o frumoasă moşie mi-a fost dată.” Ps. 16:7. Cititorule drag, ai avut şi tu parte de această moştenire?

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

SĂ FII UN ÎNDRUMĂTOR

Dumnezeu te va face cap, nu coadă. Deuteronom 28.13

Dacă ascultăm de Domnul, El îi va obliga pe vrăjmaşii noştri să vadă că binecuvântarea Lui este peste noi. Deşi aceasta este o făgăduinţă sub lege, ea e bună şi pentru copiii lui Dumnezeu; căci Domnul Isus a ridicat blestemul, înlocuindu-l cu binecuvântarea Sa.Sfinţilor le este dat să îndrume mersul celorlalţi oameni printr-o influenţă sfântă; locul lor nu va fi la coadă; pentru a fi traşi într-o parte şi alta. Ei nu trebuie să se lase duşi de duhul lumii, ci să determine lumea să dea slavă Domnului Cristos. Dacă Domnul este cu noi, nu trebuie să cerşim toleranţă pentru Evanghelie ci trebuie, să căutăm s-o ridicăm pe tronul societăţii. Nu a făcut Domnul Isus preoţi pe toţi din poporul său? Ei trebuie să fie învăţători şi nu să înveţe ei din filozofia necredincioşilor. Nu suntem noi, în Cristos, făcuţi împăraţi? Atunci cum am putea să fim slujitori ai obiceiurilor păcătoase şi robi ai părerilor omeneşti?Şi acum, vă întreb: v-aţi ocupat voi de adevărata poziţie faţa de Domnul Isus? Prea mulţi sunt aceia care tac, din teamă, sau din laşitate. Vom îngădui noi ca Numele Lui să fie dat uitării? Credinţa noastră va ajunge ea să fie la coadă? Nu, din contră, trebuie să fie în frunte spre a fi forţa conducătoare pentru noi şi pentru alţii.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu cântări de veselie. Psalmul 126.5

Fără să semeni nu poţi să strângi recoltă. Prima trebuie să fie înaintea celeilalte. Osteneala însămânţării este urmată de bucuria secerişului, căci avem făgăduinţa că nu va înceta seceratul şi semănatul. Dar întotdeauna semănătorul nu este lipsit de griji. Frigul şi gerul poate să afecteze creşterea plantei, dar chiar şi în timpul secerişului poate să fie vreme nefavorabilă care să influenţeze recolta, indiferent de grija şi truda agricultorului.La fel este şi cu scumpa sămânţă cerească: Cuvântul lui Dumnezeu. „Cel ce umblă plângând când aruncă sămânţa, se întoarce cu veselie, când îşi strânge snopii” (Ps. 126.6). Semănătorul desăvârşit al Cuvântului lui Dumnezeu este Domnul Isus Cristos. El însuşi a venit în această lume cu sămânţa Evangheliei şi a plâns în timpul însămânţării. Venind pe pământ a luat trup de om Şi în harul Lui a luat parte la slăbiciunile noastre. Mergând mult pe pământul acesta, în lucrarea Lui minunată, El obosea, flămânzea, şi avea nevoie de odihnă. În afară obosit, în interior întristat, aşa a trăit şi a lucrat Domnul nostru pe acest pământ. El semăna sămânţa bună dar în acelaşi timp duşmanul semăna neghina. Necredinţa poporului Său îl îndurera şi îi umplea ochii de lacrimi. împietrirea evreilor îl făcea adesea să ofteze. El plângea Ierusalimul care nu voia să se pocăiască şi ofta pentru el.Ţinta noastră este să trezim inimile adevăraţilor creştini ca să preţuiască adevărul şi să-şi simtă răspunderea pe care o au de a-L mărturisi cu îndrăzneală. Dorim să vedem ridicându-se o ceată de oameni la sfârşitul acestor din urmă clipe ale istoriei Adunării pe pământ, care să pornească plini de putere duhovnicească şi să vestească prin puterea Duhului adevărurile de mult uitate ale Cuvântului lui Dumnezeu. Domnul să bată la cât mai multe inimi şi cât mai multe să-I deschidă!

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, cercetează cu gingăşia Ta fiecare inimă şi viaţă care a experimentat zdrobirea pe care o aduce puterea cuvântului Tău.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Ilie i-a zis: „Rămâi aici, te rog, căci Domnul mă trimite la Iordan. „El i-a răspuns: ” Viu este Domnul și viu este sufletul tău că nu te voi părăsi, „Şi amândoi şi-au văzut de drum.» 2 Împăraţi 2,6

In încercarea Iordanului se află taina întregii puteri. Când Domnul Se pregăteşte să-l ia la cer pe profetul Ilie, Elisei îl urmăreşte deoarece doreşte neapărat să primească putere pentru slujba care-i stă înainte. Calea îl duce la Iordan; da, chiar prin Iordan, căci Ilie îi spune: «Domnul mă trimite la Iordan». Duşmanul încearcă totul ca să-l împiedice pe Elisei să-1 urmeze pe Ilie cu hotărâre şi ascultare prin Iordan. Tovarăşii lui de slujbă de asemenea vor să-l oprească, dar el le răspunde de două ori: «Ştiu şi eu, dar tăceţi» (2 Imp. 2,3). Ai văzut cum încearcă duşmanul să te abată şi pe tine de la calea dreaptă? Ai observat cum încearcă diavolul prin tot felul de şiretlicuri să te facă să renunţi la hotărârea de a trece prin Iordanul morţii cu Ilie cel ceresc, Isus Cristos? Acţionează ca Elisei: porunceşte ispititorului să tacă si ţine-te strâns de Domnul, chiar dacă alţii nu te mai urmează. Ilie şi Elisei au stat amândoi în Iordan. Mulţi stau deoparte, dar adevăraţii credincioşi ÎI urmează pe cerescul Ilie, Isus, în Iordanul morţii spre a fi apoi o veşnicie în raiul vieţii.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Şi să cunoaşteţi dragostea lui Christos, care întrece orice cunoştinţă. Efeseni 3:19

Dragostea lui Christos, în tot farmecul, plinătatea, măreţia şi credincioşia ei, depăşeşte cunoştinţa omenească. Ce limbă poate descrie dragostea neîntrecută, incomparabilă, pe care o are faţă de copiii oamenilor? Este atât de vastă şi nemărginită încât, asemeni unei rândunele care atinge apa din zbor dar nu se scufundă, cuvintele noastre descriptive ating doar suprafaţa, nu adâncurile. Bine a spus poetul „O dragoste, abis de neînţeles!”, fiindcă dragostea lui Christos este nemăsurată şi insondabilă; nimeni nu-i poate atinge fundul. Înainte să avem o idee lămurită despre dragostea lui Isus, trebuie să-I înţelegem slava anterioară din înălţimea cerului şi încarnarea pe pământ, în adâncurile ruşinii. Dar cine poate vorbi despre maiestatea lui Christos? Pe tronul cerurilor, era Dumnezeu din Dumnezeu. Prin El au fost făcute cerurile şi toată oştirea lor. Braţul Său atotputernic a făcut stelele. Lauda heruvimilor şi serafimilor Îl înconjura în fiecare clipă; corurile slăvite ale universului cântau neîncetat în faţa tronului Său. El domnea peste întreaga Sa creaţie, Dumnezeu atotputernic, binecuvântat pentru totdeauna (Romani 9:5). Cine poate descrie înălţimile slavei Sale de atunci? Și cine poate spune cât de jos a coborât? Nu a fost de ajuns să devină Om, a devenit Om al durerii. A venit ca să sângereze, să moară şi să sufere – foarte mult pentru El, Fiul lui Dumnezeu; dar să sufere o agonie nemăsurată – să îndure o moarte rușinoasă, părăsit de Tatăl Său — este o dragoste care te face să înmărmureşti de uimire. Aceasta este dragostea! Într-adevăr, este o dragoste „care întrece orice cunoştinţă”. Fie ca această dragoste să ne umple inimile de recunoştinţă, şi să ne ajute să-i manifestăm practic puterea.

SEARA

Vă voi primi ca pe nişte miresme cu miros plăcut. Ezechiel 20:41

Meritele Mântuitorului nostru scump sunt o mireasmă plăcută în faţa Celui Prea înalt. Fie că vorbim despre virtuţile active, fie despre cele pasive ale lui Christos, este vorba de aceeaşi mireasmă. In viaţa Sa activă a existat o mireasmă plăcută, prin care a onorat legea lui Dumnezeu. A făcut ca fiecare precept să strălucească ca un diamant preţios în montura propriei Sale persoane. In ascultare pasivă, în supunere fără murmur, a îndurat foamea şi setea, frigul şi căldura. A transpirat picături de sânge în Ghetsemani, a fost biciuit şi pălmuit de romani. Apoi a fost atârnat pe cruce ca să sufere mânia lui Dumnezeu în locul nostru. Aceste lucruri sunt o mireasmă în faţa Celui Prea înalt. Datorită felului în care a trăit şi a murit, datorită suferinţelor şi ascultării Lui, Domnul Dumnezeu ne acceptă. Câtă valoare trebuie să fie în El ca să acopere nimicnicia noastră! Câtă mireasmă trebuie să împrăştie ca să ne ascundă mirosul urât! Câtă putere purificatoare trebuie să existe în sângele Lui ca să ne spele păcatele! Câtă glorie trebuie să sălăşluiască în dreptatea Lui ca să ne transforme din creaturi păcătoase în îngeri de lumină „în prea iubitul Lui” (Efeseni 1:6). Credinciosule, cât de sigură şi neschimbătoare trebuie să fie acceptarea noastră, de vreme ce se face prin El! Nu te îndoi niciodată de primirea ta în Christos. Fără El, nu poţi fi primit; dar, odată ce ai primit meritele Lui, nu mai poţi sta pe dinafară. In ciuda tuturor îndoielilor, temerilor şi păcatelor tale, Iehova nu te va mai privi niciodată cu mânie. Deşi îţi vede păcatele, când se uită la tine prin Christos, nu vede nici un păcat. Eşti întotdeauna acceptat în Christos şi binecuvântat, şi drag inimii Tatălui. De aceea, înalţă-te în cântare, şi când priveşti tămâia meritelor lui Christos ridicându-se ca un fum albăstrui în fața tronului de safir, jertfeşte-ţi şi tu tămâia rugăciunii.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Şi de îndată ce preoţii care duc chivotul Domnului, Dumnezeului întregului pământ, vor pune talpa piciorului în apele Iordanului, apele Iordanului se vor despica în două,şi anume apele care coboară din sus se vor opri grămadă. (Iosua 3:13)

Cine se poate opri să nu-i admire pe aceşti bravi leviţi? Ei au dus chivotul legământului drept în apă, pentru că râul nu s-a despicat până nu „li s-au muiat picioarele în marginea apei” (v. 15). Dumnezeu nu promisese nimic altceva.

Dumnezeu onorează credinţa – credinţa stăruitoare – care vede PROMISIUNEA Lui şi priveşte numai la ea. Ne putem imagina cum spectatorii de astăzi, văzând cum înaintează aceşti oameni sfinţi ai lui Dumnezeu, ar spune: „N-ai să mă vezi niciodată riscând aşa ceva! Chivotul va fi luat de ape!” Şi totuşi „preoţii … s-au oprit pe uscat” (v. 17). Nu trebuie să trecem cu vederea faptul că credinţa din partea noastră Îl ajută pe Dumnezeu să-Şi ducă la îndeplinire planurile Sale. Fiţi gata să veniţi în ajutorul Domnului.Chivotul legământului era dotat cu drugi, astfel că preoţii puteau să-l ridice pe umerii lor. Deci chiar şi chivotul lui Dumnezeu nu se deplasa singur, ci era purtat. Când Dumnezeu este arhitectul, oamenii sunt zidari şi muncitori. Credinţa Îl asistă pe Dumnezeu. Ea poate închide gura leilor şi poate stinge focul cel mai distructiv. Credinţa Îl onorează pe Dumnezeu, şi Dumnezeu onorează credinţa.O, de am avea acea credinţă care merge înainte, lăsându-L pe Dumnezeu să-Şi împlinească promisiunea când consideră El potrivit! Fraţi leviţi, hai să ne punem sarcina pe umăr şi să n-o privim ca şi cum am căra coşciugul lui Dumnezeu. Este chivotul Dumnezeului celui viu! Cântaţi în timp ce înaintaţi spre râu! Thomas Champness

Unul din semnele distinctive ale Duhului Sfânt în biserica Noului Testament era duhul de îndrăzneală. Una din marile calităţi esenţiale ale acelui fel de credinţă care face lucruri mari pentru Dumnezeu şi aşteaptă lucruri mari de la Dumnezeu este îndrăzneala şi cutezanţa sfântă. Când ai de a face cu o Fiinţă supranaturală şi primeşti lucruri de la El care sunt imposibile din punct de vedere omenesc, este într-adevăr mai uşor pentru noi să primim mult decât să primim puţin. Şi este mai uşor să stăm într-un loc al încrederii îndrăzneţe decât într-un loc în care ne agăţăm cu grijă şi cu timiditate de ţărm.

Ca nişte navigatori înţelepţi care trăiesc o viaţă de credinţă, haideţi să lansăm bărcile noastre la adânc. Vom vedea că toate lucrurile sunt „cu putinţă la Dumnezeu” (Luca 18:27) şi că „toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede” (Marcu 9:23).Astăzi haideţi să facem lucruri mari pentru Dumnezeu, luând credinţa Lui ca să credem lucruri mari şi primind puterea Lui ca să le împlinim! din
Zile cereşti pe pământ

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Psalmul 38

Îndemnurile din Psalmul 37 par să fi fost înţelese. Credinciosul nu mai cere înlăturarea celor răi, care, de altfel, i-a fost promisă lămurit. În loc să se mânie din cauza celor care fac răul, este pătruns de propriul său păcat (v. 3-5). În acelaşi timp realizează că se află în mâna lui Dumnezeu care îl disciplinează şi-1 pedepseşte (v. 1); şi pe El îl aşteaptă (v. 15). Nu-i treaba lui să le răspundă personal celor care îl persecută; cu atât mai puţin, să se răzbune. „Tu vei răspunde, Doamne, Dumnezeul meu!” (v. 15).Recunoaştem aici învăţăturile Noului Testament: „neîntorcând nimănui rău pentru rău…, nu vă răzbunaţi singuri, preaiubiţilor; …Eu voi răsplăti, zice Domnul” (Romani 12.17,19). Singurul răspuns pe care suntem îndreptăţiţi să-l dăm în faţa răului care ni se face este binele, şi aceasta spre deosebire de aceşti „vrăjmaşi” (v. 19) sau „adversari” care „răsplătesc cu rău pentru bine” (v. 20).Şi tot aici ne este dezvăluit şi meschinul lor sentiment: gelozia. Dorinţa perversă de a elimina ceea ce, prin contrast („…pentru că eu urmăresc ce este bine”), subliniază propria lor răutate – iată îngrozitorul mobil care i-a condus pe oameni la a-L da la moarte pe Cel Sfânt şi Drept (Ioan 10.32; citiţi şi 1 Ioan 3.12)!

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 2 Corinteni 5:1-11

Lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă,… căci se va descoperi în foc. 1 Corinteni 3:13

CONFRUNTAREA CU MUZICA

Potrivit unei legende, cu mulţi ani în urmă, trăia în China un om care a fost acceptat ca membru în orchestra imperială, prin ajutorul unui prieten deosebit de influent. Pretindea să fie un flautist desăvârsit, deşi nu ştia să cânte nici o notă. Lucrurile au mers bine până la o vreme. In timpul concertelor, îşi punea flautul la gură la momentul potrivit şi mima dibaci cântatul. Dar, într-o zi, împăratul a anunţat că doreşte ca fiecare membru al orchestrei să prezinte un solo la instrumentul la care cânta. Omul îngrozit a făcut imediat aranjamente să ia lecţii de cântat, dar aceasta nu l-au ajutat aproape la nimic. S-a gândit să se prefacă bolnav în ziua când era programat să cânte, dar s-a temut că medicul Imperial va raporta înşelătoria. Aşa au trecut zilele, iar când timpul recitalului său a sosit, pentru a nu fi descoperită frauda a luat o doză fatală de otravă. S-a temut să fie confruntat cu muzica sa. Va veni ziua când toţi oamenii vor fi chemaţi înaintea Domnului pentru „recitalul” lor. Noi, credincioşii, „trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup (2 Corinteni 5:10). Necredincioşii vor sta şi ei în faţa lui Dumnezeu ca să fie Judecaţi după faptele lor” (Apocalipsa 20:12). Nu este scăpare, nici măcar în moarte. Iată de ce este esenţial să-L acceptăm pe Cristos ca Mântuitorul nostru personal şi să trăim cu cinste înaintea Domnului.Da, cu toţii vom fi confruntaţi cu muzica noastră!       R.W.D.

Curând vom fi chemaţi de jos
Să stăm cu toţi în faţa Sa.
Vei merge-acolo bucuros,
Sau îngrozit vei tremura?       Anonim.

Trăieşte azi aşa cum ai dori să fi trăit atunci când vei sta în faţa lui Dumnezeu.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

La aceasta mam trezit și mam uitat; și somnul îmi fusese dulce. Ieremia 31.26

Aceste cuvinte ale lui Ieremia se găsesc întro secțiune a profețiilor sale care a fost numită „Cartea mângâierii” (capitolele 30–33). În cea mai mare parte, profețiile lui Ieremia sunt foarte întunecate, pline de negură și prevestitoare de furtuni, însă, în capitolele 30–33, ele au un caracter cu totul diferit. Lui Ieremia i se poruncește să scrie aceste cuvinte de mângâiere profetică transmise lui de către Domnul (Ieremia 30.2). Și, deși suferința este menționată, Israel având să treacă prin timpul „necazului lui Iacov” (Ieremia 30.7), totuși profeția ne îndreaptă privirile către o binecuvântare viitoare. Ea vorbește despre restabilirea viitoare a lui Israel sub noul legământ, în Mileniu (Ieremia 31.3134). Dumnezeu ia spus lui Ieremia că timpul judecății se va sfârși, însă că trebuie ca ea săși facă lucrarea corectivă, „până va împlini gândurile inimii Sale; în zilele din urmă o veți înțelege” (Ieremia 30.24). Și noi trebuie să înțelegem această „Carte a mângâierii” din Ieremia. Mulți creștini cred în ceea ce este numit «teologia înlocuirii», care pretinde că Dumnezeu a sfârșito complet cu Israel și că Adunarea ia luat locul pe pământ. Dumnezeu însă a vorbit altfel, spunând că stelele, soarele și luna vor trece mai degrabă decât ca El săl lepede pe poporul Său, Israel (Ieremia 31.3537). Efortul de a spiritualiza aceste profeții, pentru a le aplica Adunării, și de a le tăgădui împlinirea literală cu privire la Israel constituie o greșeală gravă. În timpul când a primit aceste profeții, lucrurile erau extrem de dificile pentru Ieremia. El se afla în închisoare, foametea și molima bântuiau țara, pe tron se afla împăratul nelegiuit Zedechia, iar judecata stătea să cadă prin mâna babilonienilor. Însă, în ciuda acestor lucruri, Ieremia a putut spune: „Somnul mia fost dulce”, fiindcă văzuse viitorul, iar acesta era luminos și glorios. B. Reynolds

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Cel rău este doborât de răutatea lui …” Proverbe 14.32

Țăranul și câinele

La marginea unui râu, un țăran dorea cu orice chip să scape de câinele său, deși acesta era un animal bun. Luându-l în brațe, l-a aruncat în apă, crezând că animalul se va îneca și va scăpa de el. Însă, sărmanul câine a înotat cu greu până la mal, după care s-a așezat cuminte la picioarele stăpânului său. Acesta, supărat că nu reușise, l-a împins înapoi în apă, dar câinele a ieșit iarăși. De-a dreptul furios, dar voind să-l arunce cât mai departe, țăranul a alunecat pe malul noroios al râului și s-a prăvălit cu tot cu câine în apă. Neștiind să înoate, a început să strige și să se zbată. Când să se ducă la fundul apei, a simțit cum cineva îl trage încet spre mal. Scos din apă, mai mult mort decât viu, ud și speriat, după un timp, omul a înțeles că îi salvase viața tocmai câinele pe care încercase să-l omoare. Rușinea i-a cuprins sufletul. I-a mulțumit lui Dumnezeu că au scăpat amândoi cu viață, după care și-a mângâiat câinele atât de credincios stăpânului său și au plecat împreună spre casă. În sinea sa, țăranul și-a spus că nu va mai dori niciodată rău vreunui suflet.

Dreptul Iov a spus: „Depărtarea de rău este pricepere” (Iov 28.28). Avem de învățat din Scriptură, dar și din exemplele practice că cel rău este doborât de răutatea lui. Scăparea o găsim la Mântuitorul, care dorește să ne dea o gândire pozitivă față de semenii noștri.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

PROMISIUNEA LUI DUMNEZEU PENTRU FIII RISIPITORI (2)

„Acest fiu al meu… era pierdut, şi a fost găsit.’ Şi au început să se veselească.” (Luca 15:24)

     Să remarcăm ce a făcut tatăl pentru fiul risipitor, în clipa în care acesta s-a smerit și a spus: „am păcătuit” (v. 18), pentru că Dumnezeu va face la fel cu orice fiu risipitor care se întoarce:

(1) „Aduceţi repede haina cea mai bună, şi îmbrăcaţi-l cu ea” (v. 22). Îți poți imagina în ce hal mirosea și arăta acest băiat, după ce se bălăcise în murdăria din cocina porcilor?! Te identifici cumva cu el? Iată o veste bună: Dumnezeu ne acoperă păcatul cu haina neprihănirii lui Hristos. Din acel moment, El ne vede ca fiind „în Hristos”. De aceea, în ochii Lui noi suntem mereu primiți.

(2) „puneţi-i un inel în deget” (v. 22). Acesta era inelul cu pecetea familiei, folosit în relațiile de afaceri. Când era pus pe ceară, echivala cu semnătura. Încă o veste bună: Dumnezeu nu te restaurează parțial, El îți reînnoiește mandatul și îți redă autoritatea deplină pentru a face lucrarea în Numele Lui!

(3) „încălţăminte în picioare” (v. 22). Fiul risipitor se pregătea să-i spună tatălui său: „nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi” (v. 19). În vremurile acelea, slujitorii angajați nu purtau încălțăminte în public; numai fiii. Ce minunat – tatăl i-a redat drepturile de fiu!

(4) „Aduceţi viţelul cel îngrăşat, şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne veselim…” (v. 23). Un vițel nu se îngrașă peste noapte! Tatăl plănuise sărbătoarea de multă vreme. El nu renunțase la fiul său!

De aceea, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Dumnezeu nu a renunțat nici la tine! Întoarce-te la El și lasă-L să te restaureze!

 

 

 

 

27 Martie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Păstrarea viziunii spirituale prin caracterul personal

„Suie-te aici şi-ți voi arăta..” Apocalipsa 4:1

O stare de spirit înaltă poate să ia naştere numai din deprinderi nobile ale caracterului personal. Dacă, în împrejurările în care te afli, trăieşti la cele mai înalte cote pe care le cunoşti, Dumnezeu îţi va spune mereu: „Prietene, du-te mai sus” (Luca 14:10. KJV). Regula de aur în ispită spune: „Du-te mai sus”, dar când ajungi mai sus, ai de întâmpinat alte ispite şi alte particularităţi. Satan foloseşte în ispite strategia înălţării. Şi Dumnezeu face acelaşi lucru, dar cu un alt efect. Când diavolul te pune într-un loc înalt, te face să-ţi formezi despre sfinţenie o idee care trece dincolo de capacitatea cărnii şi a sângelui. Viaţa ta devine un spectacol dc acrobaţie spirituală: eşti în echilibru, dar nu îndrăzneşti să te mişti; însă când Dumnezeu te înalţă, prin harul Său, în locurile cereşti, în loc să găseşti un vârf de care să te agăţi, descoperi un platou întins pe care te mişti cu uşurinţă.

Compară această săptămână din viaţa ta spirituală cu aceeaşi săptămână din anul trecut şi vezi cum Dumnezeu te-a chemat mai sus. Toţi am fost duşi să privim dintr-un loc mai înalt. Niciodată nu lăsa ca Dumnezeu să-ţi arate un adevăr pe care să nu-l pui imediat în practică. Pune-l întotdeauna în practică, trăieşte în lumina lui.

Creşterea în har nu se măsoară prin faptul că nu te-ai întors înapoi, ci prin faptul că înţelegi unde te afli din punct de vedere spiritual; L-ai auzit pe Dumnezeu adresându-se lăuntrului tău: „Vino mai sus”.

„Să ascund de Avraam ce am să fac?” Dumnezeu trebuie să ascundă de noi ce are dc gând să facă până când, prin formarea şi dezvoltarea caracterului personal, ajungem la starea în care El ne poate revela lucrul respectiv.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Mândria inimi tale te-a dus în rătăcire…” Obadia 3

„Oricine vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitorul vostru.” Marcu 10:43

Unele din motivele mândriei în Edom erau bogăţia şi înţelepciunea lui. Toţi ştim că acumularea acestora duce la mândrie. şi creştinii care sunt în creştere nu sunt scutiţi de această ispită. Diferenţele din punct de vedere material, social şi educativ sunt adeseori cauze care duc la formarea de grupări separate între credincioşii din adunare. Chiar şi acumularea de cunoştinţe biblice ale adevărului spiritual şi a unei doctrine mai profunde pot să ispitească pe unii la mândrie! O, mândria spirituală este cea mai dăunătoare! Privim noi pe credincioşii din alte grupări creştine sau pe lucrătorii lor într-o poziţie, cumva inferioară nouă din punctul acesta de vedere? Privim noi de sus pe unii credincioşi, chiar din adunarea noastră, care nu au cunoştinţă şi înţelegerea Cuvântului aşa de bună ca a noastră? Cuvinte sau fapte care rănesc pe alţi oameni, izvorăsc dintr-o mândrie care se manifestă prin superioritate. O satisfacţie ascunsă când rivalii noştri se poticnesc şi dau înapoi, este o treaptă către cruzime (vezi vs. 11-14). O mândrie nestăpânită care, are tendinţa de a se ridica mai presus de alţii, duce cu siguranţă la cădere. Este ruşinos şi o pată pe Numele Domnului Isus când creştini mândri, se dărâmă unul pe altul cu comentarii înjositoare şi cu lucruri care rănesc. Este o mândrie care ucide. Să nu o lăsăm să pătrundă în însăşi inima noastră. Orice fel de mândrie trebuie să cadă sub judecata lui Dumnezeu şi este mai bine s-o judecăm noi înşine, osândind-o şi părăsind-o decât să ne smerească Dumnezeu cu mâna Lui tare. Profeţia lui Obadia este negrşit o înştiinţare şi pentru poporul lui Dumnezeu de astăzi. Înainte de a se întoarce un om la Dumnezeu, el se luptă după cinste, bogăţie şi întâietate în această lume. Mulţi cred că ambiţia este o virtute, când în realitate este o mândrie camuflată. Naşterea din nou, oricum, schimbă toate acestea – cel puţin aşa ar trebui să se întâmple. A rămâne cuprinşi de simţământul nimicniciei noastre şi a faptului că nu avem nici un merit, având acum înaintea noastră ca credincioşi o lumină cerească prin care toate ambiţiile pământeşti şi egoiste sunt puse în umbră, iată adevărata întoarcere la Dumnezeu. Atunci am învăţat secretul adevăratei măriri şi suntem vindecaţi de nebunia de a încerca să fim mari în ochii noştri. În şcoala lui Dumnezeu în care am intrat acum, învăţăm zilnic lecţii de har şi de slavă Aceluia care ne-a chemat. Domnul Isus a spus: „Căci Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.” (Marcu 10:45). „O, Dragoste Divină, ţine-ne lângă Tine, ca să ne putem cunoaşte nimicnicia, şi să trăim totdeauna spre slava Ta, umblând în credinţă când suntem aici.” J.N.D

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Atunci Pilat le-a slobozit pe Baraba, iar pe Isus, după ce a pus să-L bată cu nuiele L-a dat în mâinile lor ca să fie răstignit.” Matei 27:26

Trebuie să ai curaj pentru a condamna pe cineva, chiar dacă ai recunoscut nevinovăţia sa! Condamnarea la moarte nu a fost totul; Pilat a dat dispoziţie să fie biciuit de ostaşii săi. Aceştia L-au îmbrăcat întro haină stacojie, au împletit o cunună de spini pe care I-au pus-o pe cap. Cum au putut să pună această cunună pe capul Lui Sfânt! Apoi I-au dat o trestie îm mâna dreaptă, au îngenunchiat înaintea Lui, îşi băteau joc de El şi ziceau: „Plecăciune, Împăratul Iudeilor!” Pune-te în această situaţie! Ce ruşine, cât dispreţ, câtă batjocură! Niciun om n-a trebuit să îndure asemenea suferinţe. L-au scuipat şi L-au bătut despicându-I carnea, încât I Se puteau număra oasele, precum este scris. Ps.22:17. O, Isuse, aceasta ai făcut Tu pentru noi; acolo ai plătit pentru păcate, pentru păcatele mele ai suferit, eu trebuia să fiu acolo! O, Îţi mulţumesc, Te slăvesc, Te preamăresc şi mă închin înaintea Ta. Pe tine doresc să Te proslăvesc în veci! Amin.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

APROPIEREA DE DUMNEZEU

Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El se va apropia de voi.

Iacov 4.8

Cu cât ne apropiem de Dumnezeu, cu atât El ni se descoperă mai bucuros. Când fiul risipitor se întoarse la tatăl său, acesta îi alergă în întâmpinare. Când porumbelul se întoarse la corabie, Noe întinse mâna pentru a-l lua la el. Când soţia vine să găsească lângă soţul ei mângâierea şi sfatul de care are nevoie, el merge spre ea cu dragoste. Vino şi tu şi apropie-te de Dumnezeul tău care te pofteşte în harul Său, căci El însuşi vine în întâmpinarea ta.Aţi luat voi seama la versetul din Isaia 58.9 „Tu vei striga şi El va răspunde: Iată-Mă”. Se pare că aici Domnul vrea să se pună la dispoziţia aleşilor Săi, răspunzând: „Iată-Mă”, ca şi când ar vrea să spună: „Ce ai să-mi spui? Ce pot face pentru tine? Iată-Mă gata pentru a te binecuvânta”. De ce să şovăim în a ne apropia? Dumnezeu e gata să ne ierte, să ne binecuvânteze, să ne mângâie, să ne ajute, să ne întărească, să ne scape. Problema noastră de seamă să fie să ne apropiem de Dumnezeu. Făcând aceasta, am făcut totul. Dacă ne apropiem de oameni, îi vom vedea, poate obosiţi de noi, plictisiţi, şi ne vor părăsi; dar, dacă noi căutăm numai pe Domnul, El nu-Şi va schimba purtarea faţă de noi, niciodată. El Se va apropia din ce în ce mai mult de noi, cu o părtăşie tot mai deplină şi mai plină de bucurie.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi, şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. Romani 8.23

Ca urmare a căderii omului în păcat, toată creaţia suferă. Pe Golgota Domnul Isus a săvârşit răscumpărarea, pe când mântuirea trupurilor noastre va avea loc când va veni Domnul în văzduh şi va slobozi întreaga făptură.Până atunci întreaga creaţie suspină şi aşteaptă schimbarea tuturor lucrurilor, înnoirea lor când toată creaţia va fi scăpată de blestemul nelegiuirii. Dar şi noi copiii lui Dumnezeu suspinăm până va fi descoperirea înfierii noastre. Noi suntem aceia care am primit înfierea prin Duhul Sfânt pe care ni L-a dat Dumnezeu, chiar înainte de a se împlini prorocia din Ioel unde spune că „voi turna Duhul Meu peste orice făptură.” Aceasta se va întâmpla în viitor. De aceea spune Iacov (1.18) despre noi că suntem ca un fel de pârgă a făpturii Lui.” În împărăţie va fi atât pârga cât şi recolta întreagă. Aceştia care au primele roade ale Duhului, care sunt întâi născuţi au în Evr. 12.23 denumirea de „Adunarea celor întâi născuţi.”Această scurtă expunere ne arată ce valoare însemnată şi cât de preţuită este Adunarea lui Dumnezeu. Să facă Domnul să avem gânduri duhovniceşti despre Adunarea Lui ca în zilele de acum să rămânem ocrotiţi de tot ce este rău. Să vedem clar că locul nostru nu este pe pământul acestei lumi, şi să aşteptăm şi noi suspinând înfierea, adică izbăvirea de trupul slăbiciunii noastre, în rest fiind deja făcuţi desăvârşiţi de Domnul Isus pe crucea Golgotei.Se spune adesea că deşi avem Sfânta Scriptură, totuşi sunt atâtea secte, confesiuni, biserici, etc. Dar de ce? Fiindcă nu vor să se supună Cuvântului lui Dumnezeu. Iată secretul întregii confuzii şi izvorul tuturor sectelor care sunt ruşinea creştinismului.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, „mulţimile” vor veni şi vor pleca astăzi. Ajută-mă să rămân, ca învăţătorul meu, în locurile pustii şi să mă rog.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«În El avem, prin credinţa în El, slobozenia si apropierea de Dumnezeu cu încredere.» Efeseni 3,12

Dumnezeu nu poate fi perceput cu ajutorul sentimentelor, ci prin credinţa în Isus Cristos. «Când instinctul meu îmi va spune de o mie de ori „nu”, cuvântul Său trebuie să-mi ofere siguranţă.» Aş fi eşuat de foarte mult timp dacă m-aş fi bazat pe sentimentele mele contradictorii. Prin credinţă pot experimenta (de multe ori fără a simţi nimic) atacuri puternice şi furtuni, dar am certitudinea că rămân în părtăşie cu El. Credinţa e o taină. Oare ar putea explica cineva cât de minunat şi simplu este să te dăruieşti pe deplin în duh Domnului, Celui Atotputernic? Atunci vei înţelege ce înseamnă trăirea adevărată, lucru atât de frumos descris de un compozitor în cântecul său: «In siguranţă în mâinile lui Isus, în siguranţă la pieptul Său». La această experienţă se ajunge numai prin citirea Bibliei şi rugăciune. Prin Biblie Dumnezeu ne vorbeşte, iar prin rugăciune noi Îi răspundem. Trebuie să primim tot ceea ce ne dă Dumnezeu prin Isus Cristos, cu încredere copilărească, nu numai cu mintea, ci şi cu inima. El spune: «Fiule, dă-Mi inima ta» (Prov. 23,26). Dacă nu ai făcut încă acest lucru, astăzi este ziua potrivită!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Atunci toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit. Matei 26:56

El nu şi-a părăsit niciodată ucenicii, dar ei, temându-se pentru viețile lor, au fugit de lângă El chiar de la începutul suferinţelor. Acesta este un exemplu grăitor care ne învaţă cât de fragilă este credinţa celor care se bazează pe ei înşişi. Sunt ca o turmă de oi, care fug în toate părţile când vine lupul. Au fost avertizaţi de pericol şi au promis că mai bine mor decât să-şi părăsească învăţătorul, dar imediat ce au fost atinşi de teamă au luat-o la sănătoasa. S-ar putea ca astăzi să mă pregătesc de dimineaţă să sufăr încercări de dragul Domnului, fiind sigur că voi fi perfect credincios; dar dacă am în inimă un dram de necredinţă, voi fugi la fel ca apostolii. A face o promisiune nu înseamnă şi a o respecta. Dacă apostolii ar fi rămas alături de Isus până la capăt, ar fi avut slavă veşnică; dar ei au fugit de slavă. Să mă ajute Domnul să nu le urmez exemplul! Unde altundeva ar fi avut mai mare siguranţă decât lângă învăţătorul lor, cate ar fi putut chema în ajutor douăsprezece legiuni de îngeri? Au fugit de propria lor siguranţă. O Doamne, nu mă lăsa să cad în aceeaşi capcană. Harul divin poate transforma un laş îtr-un mare viteaz. Lemnele ude pot arde ca focul de pe altar dacă Domnul vrea. Aceşti ucenici, fricoşi ca nişte iepuri, s-au ptansformat în lei după coborârea Duhului Sfânt La fel, Duhul Sfânt poate să-mi schimbe teama în curaj, ca să mărturisesc adevărul Său. Cât de neliniştit trebuie că a fost Mântuitorul văzându-şi ucenicii speriaţi! A fost o picătură amară în plus în paharul durerii, dar nu L-a împiedicat să-l bea până la capăt. N-aş vrea să mai adaug şi eu câteva picături. Dacă mă lepăd de lsus, Îl răstignesc încă o dată, şi ÎI „dau să fie batjocorit” (Evrei 6:6). Păzeşte-mă, Duh Sfânt, de un sfârşit atât de ruşinos.

SEARA

Da, Doamne, a zis ea, dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor. Matei 15:27

Aceasta femeie a căpătat îndurare gândind cutezător despre Christos. Învăţătorul a vorbit despre pâinea copiilor. „Nu”, s-a gândit ea, „de vreme ce Tu eşti Stăpânul mesei harului, cred că eşti o gazdă generoasă. Sunt sigură că pe masa Ta este belşug de pâine. Există mâncare îndestulătoare pentru copii -destul ca să se arunce şi căţeilor. Copiii vor rămânea cu destulă mâncare şi căţeii vor fi hrăniţi”. S-a gândit la Isus ca la Cel care putea să-i împlinească orice nevoie. Aminteşte-ţi că ea voia de fapt ca Isus să-i vindece fiica demonizată. Pentru ea era un lucru foarte important, dar Îl preţuia atât de mult pe Christos încât şi-a zis: „pentru El nu înseamnă nimic; sunt doar firimituri. Păcatele mele sunt multe, dar Lui nu-i este greu să le şteargă. Vinovăţia mă apasă ca un munte, dar pentru El nu este decât un grăunte de praf. El i-a purtat deja povara „în trupul Său pe lemn” (1 Petru 2:24). Pentru El nu înseamnă mare lucru să-mi acorde iertarea, dar pentru mine va fi o binecuvântare infinită să o primesc”. Femeia şi-a deschis larg porţile sufletului, aşteptând lucruri mari de la Isus, iar El a umplut-o cu dragostea Sa. Dragă cititorule, fă la fel. Ea a mărturisit ce o apăsa, s-a prins de El şi a insistat în ciuda cuvintelor Lui aspre. A crezut că poate face lucruri mari, şi prin credinţa ei l-a convins. A câştigat victoria crezând în EL. Cazul ei este un exemplu de credinţă triumfătoare. Dacă vrem să învingem cum a învins ea, trebuie să-i urmăm tactica. Acesta este drumul regal spre mângâiere. Gândurile despre păcat te conduc la disperare, dar gândurile despre Christos te vor conduce în cerul păcii.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum
nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi. (Romani 8:18)

Un eveniment remarcabil a avut loc recent la o nuntă din Anglia. Mirele, un tânăr foarte bogat din înalta societate, rămăsese orb în urma unui accident la vârsta de zece ani. În ciuda orbirii sale, absolvise universitatea cu distincţie de onoare şi cucerise acum inima frumoasei lui mirese, deşi nu-i văzuse niciodată faţa. Cu puţin timp înainte de căsătoria lui el suferise o nouă serie de tratamente prescrise de specialişti, şi rezultatul urma să fie dezvăluit chiar în ziua nunţii lui.Ziua cea mare a sosit, cu toţi oaspeţii şi cadourile lor. Asistenţa era formată din membrii ai consiliului de miniştri al guvernului, generali, episcopi şi oameni învăţaţi. Mirele, în haine de nuntă, dar cu ochii încă acoperiţi de bandaje, a venit la biserică cu tatăl său. Renumitul său oftalmolog i-a întâmpinat în sacristia bisericii. Mireasa a intrat în biserică la braţul căruntului ei tată. Era aşa de emoţionată, că abia putea vorbi. Va putea în sfârşit omul pe care-l iubea să-i vadă faţa – o faţă pe care ceilalţi o admirau, dar pe care el o cunoştea numai prin atingerea degetelor lui delicate? În timp ce ea se apropia de altar, şi acordurile minunate ale marşului nupţial pluteau prin biserică, a văzut un grup neobişnuit. Înaintea ei stăteau mirele, tatăl lui şi doctorul. Doctorul tocmai tăia ultimul bandaj. Odată bandajul îndepărtat, mirele a făcut un pas înainte, dar tremurând uşor cu nesiguranţa cuiva care nu s-a trezit încă de tot. O rază de lumină trandafirie de la un geam al ferestrei de deasupra altarului a căzut pe faţa lui, dar el părea că nu o vede.Va vedea el ceva? Da! Recăpătându-şi într-o clipă stabilitatea şi ţinuta, şi cu o demnitate şi o bucurie nemaivăzute niciodată înainte pe faţa lui, a păşit înainte în întâmpinarea miresei lui. S-au privit în ochi, şi privirea lui părea că nu se va mai muta niciodată de pe faţa ei.”În sfârşit!” a spus ea. „În sfârşit”, a răspuns el solemn ca un ecou, plecându-şi capul. A fost o scenă cu mare putere dramatică, dar şi de mare bucurie. Dar oricât de frumoasă ar fi această poveste, ea nu este decât o slabă sugestie a ceea ce va fi în cer când credincioşii, care au umblat prin această lume de încercări şi de necazuri, Îl vor vedea pe EL „faţă în faţă” (1 Cor. 13:12). selectat

 

Te doresc fierbinte, Domnul meu drag,

Isus iubit şi adevărat;

Tânjind după Tine şi întrebându-mă

Când vei veni din nou,

În tot ce spun şi fac,

Te doresc fierbinte, Domnul meu drag.

 

Într-o zi fericită, după toată vegherea,

Vei veni după mine în sfârşit;

Atunci Te voi vedea, voi auzi glasul Tău,

Voi fi cu Tine, mă voi bucura împreună cu Tine;

Ce emoţie puternică trezeşte în mine această dulce speranţă,

Şi mă face să Te doresc fierbinte, Domnul meu drag.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Psalmul 17:23-40

„De Domnul sunt întăriţi paşii omului” (v. 23). Din firea noastră, suntem independenţi. A recunoaşte că avem nevoie de Dumnezeu pentru fiecare pas al vieţii noastre zilnice este un lucru evident, dar pe care nu-l admitem întotdeauna. Să nu aşteptăm să avem de-a face cu multe căderi, pentru a fi convinşi de aceasta şi pentru a accepta ajutorul Domnului!

În acest psalm îl întâlnim pe cel drept (sau: cei drepţi). Este numele dat rămăşiţei credincioase dintre iudei; aceasta va stăpâni ţara (lucru menţionat de cinci ori: v. 9,11,22,29,34), după înlăturarea celor răi (înlăturare menţionată tot de cinci ori: v. 9,22,28,34,38).Astăzi, copilul lui Dumnezeu are dreptul să poarte acelaşi titlu (Romani 5.19). Cum se poate face recunoscut cel drept? El „se îndură” şi „dă” (v. 21); gura lui „rosteşte înţelepciune”; limba lui vorbeşte dreptate”; „legea Dumnezeului său este iu inima lui” (v. 30,31). Dragoste, înţelepciune, adevăr, alipire” faţă de Cuvânt, toate aceste etape de drum se pot ele remarca în mersul nostru de zi cu zi? Pentru aceasta, să contăm pe tăria, pe ajutorul şi pe scăparea lui Dumnezeu (v. 39,40).Abandonarea celui drept este un fapt ce poate fi considerat, în adevăr, de neconceput (v. 25; 2 Corinteni 4.9). Şi totuşi, aceasta a trebuit să îndure „Cel Intrutotul drept” (Iov 34.17; Psalmul 22.1).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Luca 19:28-44

Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului!  Luca 19:38

A SOSIT ÎMPĂRATUL

Un filozof american a fost întrebat odată: „Dacă Isus şi Platon s-ar reîntoarce pe pământ şi ar ţine conferinţe în aceeaşi universitate, în acelaşi timp, pe care m-aş duce să-l ascult?” Cugetând puţin la întrebare, a răspuns: „Cine s-ar duce să-l asculte chiar pe marele Platon vorbind DESPRE adevăr, când ar putea asculta pe Cel care ESTE Adevărul?” Mulţimea gălăgioasă care-L înconjura pe Isus în Duminica Floriilor a răspuns foarte asemănător cu filozoful. Nimeni nu L-a egalat pe Isus. El era Adevărul, Mesia Cel promis mai dinainte prin Zaharia (Zaharia 9:9). Minunile L-au revelat a fi Unsul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, era ceva care nu se potrivea la El. Călărea un măgăruş. Un cal puternic de lupte s-ar fi potrivit mult mai bine ocaziei. Apoi, niciodată El nu a incitat mulţimea să strige: „Jos cu romanii!” Pur şi simplu călărea măgăruşul, calm spre Ierusalim, a vizitat Templul şi s-a reîntors în Betania (Marcu 11:11). Mulţimea aşteptase mult mai mult. Evreii căutau eliberarea de sub romani, dar El venise să-i elibereze de sub domnia lui Satan. Recunoşteau că Isus a venit de la Dumnezeu, dar nu înţelegeau deloc misiunea Sa spirituală. Îi slujim noi oare lui Isus pentru a primi răsplătiri materiale sau pentru cine este El? Supunându-ne Lui înseamnă să-i iubim pe cei ce nu merită, să întoarcem bine pentru rău şi să murim faţă de natura noastră păcătoasă. Ca şi filozoful şi mulţimea, să-L vedem ca Adevărul, Mesia venit din Cer. Dar să ne fie clar, împăratul a venit să domnească peste inimile noastre. D.J.D.

E
Domnul Domnilor! Mărirel

E Împărat peste-mpăraţi!

A-nfrânt duşmanul prin iubire,

E-ntâiul frate între fraţi!
C. Ioanid.

A fi creştin înseamnă a fi supus credincios Regelui regilor.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Să mă sărute cu sărutările gurii lui! Pentru că iubirea ta este mai bună decât vinul. Miresmele tale au un miros plăcut. Numele tău este o mireasmă vărsată.

Cântarea Cântărilor 1:2,3

Noi, copiii lui Dumnezeu, cunoaștem binecuvântarea acestor sărutări, căci ele vorbesc despre împăcare, iar noi „am fost împăcați cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său”. Noi am cunoscut dragostea Lui, care este mai bună decât vinul. Vinul vorbește despre bucurie. Oricât de mare ar fi bucuria noastră, chiar și bucuria pentru faptul că am fost mântuiți prin harul Său, totuși noi nu depindem de bucuria noastră, ci de dragostea Lui, care este cu mult mai bună. „Miresmele tale au un miros plăcut.” Maria din Betania a apreciat profund acest miros plăcut și a adus parfumul ei de nard curat, pentru a unge picioarele Domnului, cu puțin timp înainte ca El să fie răstignit. „Numele tău este o mireasmă vărsată”. Putem fi siguri că Maria nu a socotit că parfumul ei era suficient pentru a exprima gloria Numelui Domnului Isus. Ori de câte ori avem privilegiul de a ne aduna laolaltă cu sfinții iubiți ai lui Dumnezeu, pentru a aduce parfumul închinării noastre, știm în mod sigur că toată închinarea pe care noi și toți sfinții de pretutindeni am aduceo vreodată Domnului este prea puțin în comparație cu măreția și cu excelența Numelui Său.Isaia 9.6 ne spune: „ȘiI vor pune numele: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu puternic, Părinte al eternității, Domn al păcii”. Să remarcăm că acesta este un singur Nume, nu mai multe, căci în Persoana Sa binecuvântată există o unitate perfectă. La acest Nume se adaugă: „Îi vei pune numele Isus”, și „ei Îi vor pune numele Emanuel”. El este de asemenea numit „Credincios și Adevărat”. Mai mult, „Numele Lui este Cuvântul lui Dumnezeu” și „Împărat al împăraților și Domn al domnilor”. Există și alte nume ale Lui, însă toate se combină oferinduI o glorie mai presus de orice putință a noastră de a ne închina. L. M. Grant

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Ei îmi pun fiere în mâncare, și, când mi-e sete, îmi dau să beau oțet. Psalmul 69.21

Comportamentul Domnului

În timpul vieții Sale pe pământ, Domnul Isus i-a întâmpinat cu îndurare pe oameni cu durerile și necazurile lor cele mai diferite. El a fost mișcat în interior de mulțimile care nu au avut ce mânca. A avut milă de orbul care L-a rugat să se îndure de el. El a plâns la mormântul lui Lazăr. În toate aceste situații de necaz, El a ajutat. Tot timpul, El a simțit adânc în inima Lui cu cei suferinzi.

Niciodată, Domnul nu a respins pe cineva, când a avut nevoie de ajutorul Său. Dimpotrivă, El a avut grijă, ca ucenicii Săi să nu împiedice copiii să vină la El. Și când odată, oamenii s-au răstit la cei doi orbi, care căutau ajutor, ca să tacă, Domnul i-a strigat la El și i-a vindecat. – Nu ne-am fi așteptat ca toți care au aflat îndurarea Lui să stea de partea Sa până la sfârșit? Când Domnul a fost prins, ucenicii L-au părăsit și au fugit. Singur și părăsit, El a mers drumul greu spre cruce.

Iar mai târziu – în cele trei ore de întuneric – a fost părăsit de Dumnezeu. El i-a slujit lui Dumnezeu în dăruire desăvârșită, dar acum Dumnezeu Se întorcea de la El. Durerea acestei singurătăți nu o putem măsura. Dar să-i mulțumim zilnic Domnului că El a ispășit în aceste ore groaznice păcatele noastre. – Acum, Domnul Isus nu mai este singur. El S-a înălțat la cer, la dreapta lui Dumnezeu. Și El va avea în jurul Său în veșnicie pe toți răscumpărații Săi.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

PROMISIUNEA LUI DUMNEZEU PENTRU FIII RISIPITORI (1)

„Când era încă departe, tatăl său l-a văzut, şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui, şi l-a sărutat mult.” (Luca 15:20)

     Iată un lucru interesant, dar neștiut despre pilda fiului risipitor, așa cum îl subliniază pastorul James Bradley: familiile iudeilor care își duceau traiul în sate mici erau comunități cu relații strânse, iar oamenii se cunoșteau foarte bine între ei. Așadar, când se întâmpla câte ceva, vestea se răspândea cu repeziciune. Când fiul cel mic și-a cerut moștenirea, era ca și cum i-ar fi spus tatălui său: „Nu mai pot aștepta până mori. Vreau ce-i al meu, acum!” Așa ceva nu se mai auzise! Apoi, mezinul a plecat, a uitat de valorile în care crescuse, și și-a risipit averea pe chefuri și femei ușoare. Prin urmare, a ajuns falit, lucrând la cocina porcilor. Pentru un evreu, îți poți imagina rușinea! După ce i-a frânt inima tatălui său și a încălcat regulile comunității, s-a hotărât să se întoarcă acasă. Aceea a fost clipa în care tatăl „a alergat” să-l întâmpine. Iată de ce: dacă el se întorcea acasă după un eșec atât de drastic, bătrânii orașului trebuiau să organizeze o „ceremonie a rușinii”, cunoscută în evreiește drept kezazah: era luat un ulcior de lut și dat cu el de pământ în fața băiatului, ceea ce însemna că legăturile lui cu comunitatea erau rupte și că nu mai era binevenit. Acesta a fost motivul pentru care tatăl său a alergat să-l întâmpine. El spunea: „Trebuie să ajung la fiul meu cu harul, înainte să ajungă ei cu Legea! Trebuie să-i dau speranță înainte ca ei să i-o fure! Eu mă gândesc la o altă ceremonie: o petrecere de bun-venit pentru a-i sărbători revenirea!” Ceea ce a făcut atunci tatăl pentru fiul risipitor, Dumnezeu o face pentru tine astăzi, dacă te întorci la El!

 

 

 

26 Martie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Păstrarea viziunii spirituale prin curăţie personală

„Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.” Matei 5:8

Puritatea nu înseamnă inocenţă, ea înseamnă mult mai mult decât atâta. Puritatea este rezultatul trăirii într-o susţinută armonie spirituală cu Dumnezeu. Trebuie să creştem în puritate. Legătura noastră cu Dumnezeu poate fi bună, iar puritatea lăuntrică, neîntinată şi totuşi, din când în când, viaţa noastră poate fi pătată pe dinafară. Dumnezeu nu ne fereşte de această posibilitate, deoarece în acest fel înţelegem nevoia de a ne păstra viziunea spirituală prin puritate personală. Dacă floarea spirituală a vieţii noastre cu Dumnezeu este distrusă într-o măsură cât de mică, trebuie să lăsăm totul şi să îndreptăm situaţia. Aminteşte-ţi că viziunea spirituală depinde de caracter – cei cu inima curată îl vor vedea pe Dumnezeu.

Dumnezeu ne face curaţi prin harul Său suveran, dar este ceva de care noi trebuie să ne îngrijim: viaţa trupească prin intermediul căreia venim în contact cu alţi oameni şi cu alte puncte de vedere, şi acestea ne pot întina. Nu numai sanctuarul lăuntric trebuie păstrat curat înaintea lui Dumnezeu, ci şi curţile dinafară trebuie aduse într-o armonie perfectă cu puritatea pe care Dumnezeu ne-o dă prin harul Său. Imediat ce curtea dinafară este întinată, înţelegerea noastră spirituală este umbrită. Dacă vrem să menţinem contactul personal cu Domnul Isus Cristos, aceasta presupune a nu suporta să facem sau să gândim unele lucruri, ba chiar a nu suporta să ne atingem de unele lucruri legitime.

Un mod practic dc a-ţi păstra neîntinată puritatea personală în relaţiile cu alţi oameni este să-ţi spui: „bărbatul acela, femeia aceea, sunt perfecţi in Cristos Isus! Prietenul acela, ruda aceea, sunt perfecţi în Cristos Isus!”

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător…” EVREI 4:12,

„Ungerea pe care aţi primit-o de la El, rămâne în voi, şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva…” 1 IOAN 2:27

Cuvântul lui Dumnezeu este descoperirea a ceea ce este El, este arătarea voiei Lui în toate împrejurările care ne înconjură şi judecă în inimă tot ce nu este de la Dumnezeu. Fiind viu şi plin de putere, desparte tot ce este legat în modul cel mai intim în inimile şi minţile noastre pentru a face posibil să pătrundă lumina Sa, pentru ca să aducă viaţa din Dumnezeu. Venind deci de la El, Cuvântul este ca ochiul Lui asupra cugetului nostru, ne aduce imediat în prezenţa Sa şi ne face să realizăm că înaintea Lui nu este nimic ascuns. Cuvântul lui Dumnezeu este un instrument care nici nu permite ca dorinţele firii păcătoase şi ale minţii noastre răzleţe să lucreze liber, nici nu lasă inima noastră să se înşele singură, în timp ce judecă în noi tot ce ne-ar putea împiedica să umblăm în sfinţenie pe calea lui Dumnezeu, este în acelaşi timp un ajutor care ne plasează în prezenţa lui Dumnezeu într-un cuget curat. Ne face în stare să ne continuăm drumul prin pustia lumii cu bucurie, întărindu-ne prin credinţa şi încrederea în El. Cuvântul lui Dumnezeu este hrana noastră de fiecare zi care ne ajută să-L cunoaştem pe Domnul Isus în toate însuşirile Lui şi ne ajută să creştem în omul dinăuntru până la înălţimea staturii plinătăţii Lui. Dumnezeu vorbeşte deci în Cuvântul Său iar prin ungerea pe care ne-a dat-o, adică Duhul Sfânt, ne face capabili să înţelegem voia Lui, gândul Lui, să înţelegem inima Lui şi astfel „n-avem trebuinţă să ne înveţe nimeni.” Asta nu înseamnă să dispreţuim învăţătura sănătoasă pe care Dumnezeu ne-o dă prin oamenii Lui care au primit de la Duhul Sfânt mai multă lumină decât noi, ci dimpotrivă. Cuvântul ne spune să preţuim pe astfel de oameni.” (1Tes. 5:12 şi 1Tim. 5:17). Dar Dumnezeu însuşi Se îngrijeşte să ne facă să înţelegem Cuvântul Lui. C.H.M. spunea: „Dacă Dumnezeu nu mă poate face să înţeleg ce spune – dacă nu-mi poate da asigurarea că El însuşi vorbeşte, nu sunt cu nimic mai înţelept decât dacă El nu ar fi vorbit de loc. Dacă Cuvântul lui Dumnezeu nu este suficient, fără interpretarea omenească, atunci nu poate fi de loc Cuvântul Lui. Trebuie să admitem una din două: ori Dumnezeu n-a vorbit de loc, ori El a vorbit şi Cuvântul Lui este perfect. Dar binecuvântat să fie Dumnezeu, că ne-a dat o descoperire – El a vorbit şi Cuvântul Lui este în stare să ajungă la inima şi înţelegerea noastă. Dumnezeu este în stare să ne dea siguranţa că El vorbeşte şi nu este nevoie de nici o autoritate omenească ca să intervină.”

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„S-au sculat toţi şi au dus pe Isus înaintea lui Pilat.” Luca 23:1

Isus a fost legat şi stătea îniantea lor ca un făcător de rele. Iuda a fost şi el acolo şi când a văzut că Isus este condamnat la moarte i-a părut rău pentru ce a făcut şi a adus preţul vânzării înapoi bătrânilor şi marelul preot: „Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat.” Prin aceasta şi trădătorul a trebuit să recunoască nevinovăţia Lui Isus. Dar şi aceasta a scos la iveală inima lor împietrită. Ei au spus:” Ce ne pasă nouă? Treaba ta.” Iuda a aruncat arginţii în Templu, şi s-a dus de s-a spânzurat. El era unul din cei doisprezece. Câtă durere I-a pricinuit Lui Isus! Dacă un membru al unei comunităţi îşi ia viaţa, cât de durerors este pentru responsabil acest lucru! Prin aceasta toată comunintatea este condamnată de lume. Da, Isus a fost ispitit în toate lucrurile asemenea nouă, de aceea poate să ne ajute în orice situaţie şi avem în El o stâncă ce nu se clatină. Isus a fost găsit nevinovat de Pilat şi de Irod.Pilat a încercat să-L elibereze şi a încercat să-i convingă pe Evrei. Şi pentru că era obiceiul ca să fie eliberat un deţinut cu ocazia sărbătorii, le-a oferit să aleagă între marele răufăcător Baraba şi Isus, sperând că Îl vor cere pe Isus. Dar poporul a strigat:” Dă-ni-l pe Baraba!” a mai venit şi solul nevestei lui Pilat şi i-a spus: „Să nu ai nimic a face cu neprihănitul acesta; căci azi am suferit mult în vis din pricina Lui!” Aceasta a îngreunat şi mai mult situaţia lui Pilat. Sărmanii oameni care se tem mai tare de oameni, decât de Dumnezeu! Cum arată sfârşitul lor! Tată Bun, păzeşte-ne să nu fim slugile oamenilor! Amin.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

Domnul îl sprijineşte, când este pe patul de suferinţă, îi uşurează durerile. Psalmul 41.3

Adu-ţi aminte ca această făgăduinţa este pentru cei ce au grija de săraci. Eşti tu unul dintre ei? Dacă este aşa, atunci o poţi lua şi pentru tine. Vezi numai cum, la vreme de boală, Dumnezeul celor săraci ştie să binecuvânteze pe cei ce au grija de ei; braţele Celui Atotputernic îi sprijinesc sufletul şi trupul suferind îl odihneşte pe perne moi. Ce imagine duioasă şi plină de dragoste este folosită aici, şi cum ni-L arată pe Dumnezeu ca fiind lângă noi în infirmităţile şi bolile noastre! Cine ar fi gândit în vechime un lucru asemănător despre Jupiter sau despre zeii indienilor sau ai chinezilor? Acesta e limbajul deosebit al lui Dumnezeu, care se apleacă până la noi ca să fie Infirmierul şi îngrijitorul oamenilor de bine. Când El loveşte cu o mână, sprijineşte cu cealaltă. Oh, ce suferinţă binecuvântată este aceea care ne face să ne sprijinim la sânul lui Dumnezeu! Harul Său este cel mai bun întăritor şi dragostea Sa este cel mai sigur medicament. Şi când vom fi bolnavi aşa încât să rămânem numai piele şi oase, El va da sufletului nostru o putere de uriaş. Nu există medic mai îndemânatic ca Dumnezeu, tonic mai puternic ca făgăduinţa Sa, vin mai întăritor ca dragostea Sa. Dacă nu ne împlinim îndatoririle faţă de săraci, sa luăm seama la ceea ce pierdem şi de îndată să devenim prietenul şi ajutorul lor.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Ci să-L căutaţi la locaşul Lui, şi să mergeţi la locul pe care-l va alege DOMNUL DUMNEZEUL vostru, din toate seminţiile voastre, ca să-Şi aşeze acolo Numele Lui.” Deuteronom 12.5

A dat Dumnezeu copiilor Lui libertate de a lucra aşa cum vor în privinţa strângerii laolaltă? Este totuna să fii în comuniune personală cu El şi să fii împreună cu ceilalţi credincioşi? Nu ne-a dat El oare răspuns concret la acesta întrebare? Dumnezeu ne iubeşte prea mult şi este prea aproape de noi ca să ne lase în necunoştinţă şi în această privinţă. Poate lăsa EL ORGANIZAREA strângerilor laolaltă în mâinile noaste? Desigur că NU. El ne-a lăsat TOTUL, dar absolut totul scris în Sfânta Scriptură. Cât de precis spune El poporului Său Israel ca la toate strângerile lor să nu se închine altor dumnezei în afară de El şi să nu se abată de la poruncile Lui călăuzindu-se după firea lor pământească. „Voi să nu faceţi aşa faţă de Domnul Dumnezeul vostru! Ci să-L căutaţi la locaşul Lui…” (Deut. 12.4-5). Acesta este un cuvânt foarte clar. Cât de precis este Cuvântul Domnului pentru noi: „Unde sunt doi sau trei adunaţi PENTRU Numele Meu şi Eu voi fi în mijlocul lor.” Noi nu stăm azi pe temelia poruncilor ci pe a harului. Atunci să nu mai ţinem seama de voia şi gândurile lui Dumnezeu? Tocmai din cauză că suntem mântuiţi prin har, să-I arătăm dragostea noastră prin supunere şi ascultare. „ASCULTAREA face mai MULT decât JERTFELE.” Să ne gândim mereu la mântuirea noastră prin har şi să-I aducem slavă prin viaţa noastră. Trebuie să ne aşteptăm la greutăţi şi încercări în Adunare pentru că ea este singurul şi adevăratul lucru dumnezeiesc de pe acest pământ. Diavolul va desfăşura toate puterile sale ca să ne alunge de pe acest teren sfânt şi adevărat. El va încerca răbdarea fiecăruia, temperamentul fiecăruia, va răni sentimentele, va căuta să facă rău în mii de feluri, cu alte cuvinte va întrebuinţa tot ce-i stă în putinţă, ca să ne facă să uităm Adunarea lui Dumnezeu.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

,,Norii şi negura ÎI înconjoară; dreptatea şi judecata sunt temelia scaunului Său de domnie” (Psalmul 97:2). Vorbeşte inimii mele, o, Doamne, ca să ştiu ca sunt lumină în Tine.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui.» Eclesiastul 7,8

Ne apropiem cu certitudine de sfârşitul luptei credinţei noastre. Uită-te la Isus! El a fost cel mai dispreţuit dintre oameni, supus durerilor şi suferinţei. A fost atât de dispreţuit încât oamenii îsi întorceau fata de la El. Dar care a fost sfârşitul suferinţelor Lui? Acum stă la dreapta Tatălui şi absolut toate lucrurile îi sunt supuse. Şi noi suntem dispreţuiţi în această lume, exact ca Domnul nostru; aşa ne învaţă Scriptura. Trebuie să-ţi duci crucea până la capăt dacă vrei să primeşti coroana; trebuie să treci prin noroiul acestei lumi, dar să te păstrezi curat, căci altfel nu vei putea păşi pe străzile de aur. Când Îl vei accepta pe Isus Cristos cel crucificat, viata ta veche va lua sfârşit si una nouă se va naşte. Căci dacă murim cu El, vom si trăi cu El. «Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui» — spune textul de azi. Bucură-te că Domnul ti-a dat harul de a urma această cale, deoarece atunci când te vei trezi vei fi asemenea Lui. Un diamant neşlefuit nu arată atrăgător sau valoros, dar în mâinile meşterului priceput urâţenia ia sfârşit şi apare o piatră strălucitoare şi preţioasă. Tu eşti ca acel diamant; dacă eşti membru în Trupul lui Isus Cristos vei fi o nestemată în coroana Regelui regilor.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Isus a răspuns: „Eu sunt. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă.” Ioan 18:8

Observă, suflete, grija pe care a manifestat-o Isus faţă de oile Sale, chiar şi în ceasul încercării! Pasiunea dominantă învinge moartea. El s-a predat vrăjmaşului, dar a luat cvântul în apărarea ucenicilor Săi. Cât despre El, „ca o oaie mută înaintea celor ce o tund”(Isaia 53:7), nu a deschis gura; însă de dragul ucenicilor Săi, a vorbit cu putere îndoită. Aceasta este dragostea, constanta, uitându-se pe sine, credincioasă. Dar oare în acest text nu există şi un alt înţeles, mai profund? Nu se oglindeşte însuşi spiritul Ispăşirii în aceste cuvinte? Păstorul cel Bun îşi dă „viaţa pentru oile Sale” (Ioan 10:11) şi cere să fie lăsate libere. Garantul este legat, şi dreptatea cere ca cei pe care îi înlocuieşte să fie lăsaţi să plece. In timpul sclaviei din Egipt, aceeaşi voce a răsunat cu putere: „Lasă pe poporul Meu să plece” (vezi Exod 9:1). Răscumpărarea din sclavia păcatului şi Satanei trebuie să vină. În fiecare celulă din temniţele Disperării, răsună Strigătul „lăsaţi-i pe aceştia să se ducă”, iar Disperarea şi Teama fug. Satana aude vocea cunoscută şi îşi ridică piciorul de pe grumazul Celor căzuţi; Moartea îl aude, şi porţile mormântului se deschid larg. Drumul lor este o cale spre progres, sfinţenie, triumf şi glorie, şi nimeni nu îndrăzneşte să-i oprească. „Pe calea aceasta nu va umbla nici un leu, si nici o fiară sălbatică nu va apuca pe ea” (Isaia 85:9). Cerbul dimineţii a atras vânătorii asupra Sa, şi căprioarele sfioase pot să pască acum în pace printre crini. Norul de furtună s-a dezlănţuit deasupra Crucii de pe Calvar, şi peregrinii din Sion nu vor mai fi ajunşi de fulgerul răzbunării. Vino, suflete, şi te bucură de imunitatea pe care ţi-a asigurat-o Mântuitorul. Binecuvântat să-I fie Numele în fiecare clipă, zi după zi.

SEARA

Când va veni in slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri. Marcu 8:38

Dacă am fost părtaşi cu Isus la ruşinea Sa, vom împărţi şi slava care îl va înconjura la cea de-a doua venire. Iubite cititor, eşti alături de Isus? Eşti legat de el cu legăturile vieţii? Atunci vei suferi alături de El astăzi în ruşinea Sa. Vei lua crucea şi vei merge „afară din tabără la El” (Evrei 13:13), suferind ocara. Fără îndoială, vei fi alături de El şi în clipa în care crucea va fi schimbată în coroană. Judecă-te singur în seara aceasta. Fiindcă, dacă nu te-ai născut din nou în El, nu vei fi cu El când va reveni în slavă. Dacă te temi de partea întunecata şi dureroasă a părtăşiei cu El, nu vei înţelege strălucirea şi fericirea revenirii Regelui „cu toţi sfinţii îngeri” (Matei 25:31). Cum? Şi îngerii sunt cu EI? Dar El nu înalţă îngerii; El înalţă sămânţa lui Avraam. Sunt şi sfinţii îngeri cu El? O, suflete, dacă eşti într-adevăr iubit de El, nu poţi sta deoparte. Dacă prietenii şi vecinii sunt chemaţi să-I vadă slava, ce vei face tu, mireasa Lui? Vei sta deoparte? Gândeşte-te că va veni Ziua Judecăţii, şi nu vei putea sta departe de inima Celui care, primind îngerii în părtăşie, te-a primit şi pe tine în unire. Nu ţi-a spus El „te voi logodi cu Mine prin neprihănire, judecată, mare bunătate şi îndurare” (Osea 2:19)? Nu ţi-a promis chiar El „Eu vă voi lua” (Ieremia 3:14)? El îşi găseşte plăcerea în tine. Dacă îngerii, care sunt prieteni şi vecini, vor fi alături de el, este mai mult ca sigur că prea iubiţii Săi, în care îşi găseşte plăcerea, vor sta la dreapta Sa. Făgăduinţa aceasta este luceafărul tău de dimineaţă; strălucirea ei este atât de mare, încât poate lumina cea mai întunecată şi tristă experienţă.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Ridică-ţi ochii şi, din locul în care eşti, priveşte spre nord şi spre sud, spre est şi spre vest; căci toată ţara pe care o vezi ţi-o voi da ţie. (Geneza 13:14-15)

Nici o dorinţă nu va fi vreodată pusă în tine de Duhul Sfânt, dacă El nu intenţionează s-o împlinească. Deci lasă-ţi credinţa să se înalţe şi să urce spre culmi ca să revendice toată ţara pe care o poţi descoperi. S. A. Keen

Tot ce poţi înţelege prin viziunea credinţei îţi aparţine. Priveşte cât poţi de departe, pentru că tot ce vezi este al tău. Tot ce doreşti să fii ca şi creştin, şi tot ce doreşti să faci pentru Dumnezeu, este posibil prin credinţă. Apoi apropie-te mai mult de El, şi cu Biblia ta în faţă, şi cu sufletul complet deschis puterii Duhului, lasă ca întreaga ta fiinţă să primească botezul prezenţei Sale. Pe măsură ce El îţi deschide înţelegerea, îngăduindu-ţi să vezi plinătatea Lui, crede că El a păstrat toate acestea pentru tine. Acceptă ca pentru tine toate promisiunile din Cuvântul Său, toate dorinţele pe care El le trezeşte în tine, şi toate posibilităţile pe care le poţi avea ca să devii un urmaş al Domnului Isus. Toată ţara pe care o vezi îţi este dată ţie. Harul Său, care ne-a fost dat şi care ne ajută pe drumul spre împlinirea promisiunii Sale, este de fapt legat de viziunea interioară pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Cel care pune instinctul natural în inima unei păsări ca să traverseze în zbor un continent în căutarea unei clime mai calde este prea bun ca s-o dezamăgească. Aşa cum credem că El a pus instinctul în pasăre, putem fi siguri că El S-a îngrijit să aibă şi adieri uşoare şi un soare de primăvară care s-o întâmpine la sosire. Şi Cel care suflă speranţă cerească în inimile noastre nu ne va înşela şi nici nu ne va lăsa când noi înaintăm spre împlinirea ei.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Psalmul 37.1-22

Psalmul 37 nu mai este, ca cea mai mare parte a psalmilor anteriori, o rugăciune a credinciosului cu privire la cei răi care-l chinuie. Este, dimpotrivă, răspunsul care îi soseşte de sus. Acest răspuns nu îi aduce încă eliberarea aşteptată, ci, mai degrabă, resursele şi învăţămintele necesare pentru a face faţă răului care-l înconjoară. Şi de câte ori nu experimentăm aceasta! In loc să ne fie ridicată încercarea, ca răspuns la rugăciunea noastră, Domnul ne dă ceea ce ne trebuie pentru a o putea traversa. Potrivit promisiunii din Psalmul 32.8: „Te voi instrui şi te voi învăţa; … te voi sfătui…”, noi recunoaştem glasul Stăpânului iubitor. El însuşi a pus în practică învăţăturile pe care ni le dă aici. Şi, cunoscând sărmanele noastre inimi, ştie bine că vederea răului în preajma noastră poate produce în noi două sentimente chinuitoare: mânia şi gelozia (v. 1,7,8; Proverbe 24.1,19). De aici rezultă aceste îndemnuri pe care trebuie să le citim adesea: „nu te mânia” (repetat de trei ori), „încrede-te”, „fă binele”, „încredinţează Domnului calea ta”, „rămâi liniştit”…; dar şi bogatele promisiuni care sunt legate de acestea: „El îţi va împlini cererile inimii tale…”, „El va lucra”. Ce bine ar fi dacă L-am lăsa să lucreze! In curând, Dumnezeul păcii îl va zdrobi pe Satan sub picioarele noastre (comp. v. 10,17,20 cu Romani 16.20).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Ioan 11:17-44

Isus i-a zis: „Fratele tău va învia.” Isus plângea. Ioan 11:23, 35

CUM SĂ-I AJUŢI PE CEI ÎN SUFERINŢĂ

Când eram tânăr, mă temeam să-i vizitez pe cei care pierduseră pe cineva drag. Mă întrebam ce aş putea să le spun. De-alungul anilor, am descoperit că nu trebuie să avem o astfel de frică. Cred că o persoană care este instruită din Cuvântul lui Dumnezeu, care se lasă călăuzită de Duhul Sfânt, şi este sensibilă la nevoile altora, va face şi va spune ceea ce trebuie. Pentru a aduce mângâiere, uneori se cere să spui cuvinte de încurajare, deşi altă dată este suficientă numai prezenţa ta acolo. Putem învăţa de la Isus, de la felul cum s-a ocupat de Maria şi Marta, atunci când fratele lor Lazăr a murit. Atunci când Isus a întâlnit-o pe Marta, cea care gândea atât de logic şi practic, El a vorbit cu ea despre siguranţa învierii. Dar când a întâlnit-o pe Maria, fiinţă mult mai emoţională, a vorbit puţin, dar a plâns cu ea. Unul dintre cele mai greşite lucruri este să încercăm să mângâiem pe cineva prin discursuri pline de clişee religioase. N-am să uit niciodată cum stăteam în spatele unui prieten la o înmormântare şi ce deranjat m-am simţit când l-am ascultat ţinând o predicuţă de 3 minute unei tinere văduve cu inima zdrobită. Dorise să facă binele, dar n-a fost sensibil la durerea ei. Ar fi trebuit să ştie că nu era în stare să asculte ceva. Tot ce ar fi avut nevoie ea, ar fi fost să ştie că el era preocupat de durerea ei. Nu sta departe de cei care suferă. Ei au nevoie de ajutorul unor credincioşi sensibili. Îi poţi mângâia chiar şi atunci când nu spui nimic. Prezenţa ta acolo poate să spună că-ţi pasă de suferinţele lor.  H.V.L.

Cei ce suferă au nevoie de iubire,
Vor să ştie că ne pasă şi suntem acei
Ce cu vorba bună, mângâierea tandră
În necazuri suntem alăturea de ei.  – D.J.D.

Antrenează-ţi inima să ofere simpatie si mâinile s-ajute cu bucurie.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu cântări de veselie. Psalmul 126.5

Fără să semeni nu poţi să strângi recoltă. Prima trebuie să fie înaintea celeilalte. Osteneala însămânţării este urmată de bucuria secerişului, căci avem făgăduinţa că nu va înceta seceratul şi semănatul. Dar întotdeauna semănătorul nu este lipsit de griji. Frigul şi gerul poate să afecteze creşterea plantei, dar chiar şi în timpul secerişului poate să fie vreme nefavorabilă care să influenţeze recolta, indiferent de grija şi truda agricultorului.La fel este şi cu scumpa sămânţă cerească: Cuvântul lui Dumnezeu. „Cel ce umblă plângând când aruncă sămânţa, se întoarce cu veselie, când îşi strânge snopii” (Ps. 126.6). Semănătorul desăvârşit al Cuvântului lui Dumnezeu este Domnul Isus Cristos. El însuşi a venit în această lume cu sămânţa Evangheliei şi a plâns în timpul însămânţării. Venind pe pământ a luat trup de om Şi în harul Lui a luat parte la slăbiciunile noastre. Mergând mult pe pământul acesta, în lucrarea Lui minunată, El obosea, flămânzea, şi avea nevoie de odihnă. În afară obosit, în interior întristat, aşa a trăit şi a lucrat Domnul nostru pe acest pământ. El semăna sămânţa bună dar în acelaşi timp duşmanul semăna neghina. Necredinţa poporului Său îl îndurera şi îi umplea ochii de lacrimi. împietrirea evreilor îl făcea adesea să ofteze. El plângea Ierusalimul care nu voia să se pocăiască şi ofta pentru el.Ţinta noastră este să trezim inimile adevăraţilor creştini ca să preţuiască adevărul şi să-şi simtă răspunderea pe care o au de a-L mărturisi cu îndrăzneală. Dorim să vedem ridicându-se o ceată de oameni la sfârşitul acestor din urmă clipe ale istoriei Adunării pe pământ, care să pornească plini de putere duhovnicească şi să vestească prin puterea Duhului adevărurile de mult uitate ale Cuvântului lui Dumnezeu. Domnul să bată la cât mai multe inimi şi cât mai multe să-I deschidă!

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul …, ca să vă dau un viitor și o nădejde. Ieremia 29.11

Un viitor și o nădejde

Ce va aduce viitorul? Această întrebare mișcă astăzi multe inimi și ea devine tot mai perceptibilă. Nedumerirea popoarelor, catastrofele, crizele, ororile și crimele care se înmulțesc, neliniștea care plutește în aer – toate acestea îi înfricoșează pe oameni. Ceea ce se află în viitor, știe numai Dumnezeu; El Și-a păstrat ultimul cuvânt. Viitorul omenirii este rezervat în trei cuvinte: moarte, înviere și judecată! Lozinca necredinței este: moarte, apoi s-a sfârșit totul! Dar Biblia mărturisește că o dată cu moartea nu s-a sfârșit totul: „… toți cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși afară din ele … Cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată” (Ioan 5.28,29). Cel care nu s-a întors la Dumnezeu în viața aceasta și nu a primit mântuirea oferită în Isus Hristos, va trebui să apară în fața Judecătorului suprem. Judecata se va face asupra tuturor celor care n-au crezut în Mântuitorul.

Ce va aduce viitorul? Încă o dată în viață, cititorule, ai citit despre vestea bună adusă prin Evanghelie. Astăzi este ziua mântuirii. Nu refuza oferta harului! Acceptă-L pe Domnul Isus ca Salvatorul tău prin credință! Apoi poți păși spre un viitor luminos. Dumnezeu vrea să-ți dea un viitor și o nădejde. Acceptă chiar acum și nu vei regreta!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

NU DATI PRILEJ DIAVOLULUI!

„Să n-apună soarele peste mânia voastră, şi să nu daţi prilej diavolului.” (Efeseni 4:26-27)

     Un expert în probleme de căsnicie și familie scria: „Nu certurile trebuie să-i îngrijoreze pe cei căsătoriți, ci ceea ce se întâmplă după ce luptele s-au domolit.” Aproape toți soții și toate soțiile experimentează conflicte din când în când, ceea ce nu e neapărat nesănătos pentru relație. O ciorovăială verbală care nu depășește limitele rezonabilului poate deschide ferestrele inimii, dându-le ocazia celor doi să-și verse năduful și să-și ușureze sufletul. Întrebarea importantă este; ce se întâmplă după ce se încheie o ceartă? În relațiile sănătoase, confruntarea sfârșește prin iertare, printr-o apropierea mai mare a celor doi, printr-un respect și o înțelegere mai profundă, și uneori printr-o intimitate mai mare. În căsniciile instabile însă, conflictul nu este în totalitate rezolvat. Această situație este foarte periculoasă, întrucât consecințele unui conflict încep să se suprapună peste preludiul altuia. Este o idee bună ca cei doi să privească atent la ceea ce se întâmplă după o confruntare. Nu cumva ceea ce ai spus sau ai făcut a produs durere partenerului sau partenerei tale? Nu cumva trebuie să-ți ceri iertare pentru că ai atacat stima lui/ei de sine, în loc să te concentrezi pe problema care a dus la ceartă? Nu cumva există probleme substanțiale care nu au fost rezolvate încă? Dacă e așa, rezolvă-le numaidecât, înainte ca ele să macine și să erodeze relația din interior. Apostolul Pavel a înțeles acest principiu foarte clar. „Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi”. Să n-apună soarele peste mânia voastră, şi să nu daţi prilej diavolului.” El a scris aceste cuvinte cu două milenii în urmă, dar și astăzi ele reprezintă un sfat foarte prețios, şi pentru cei căsătoriți!

 

 

 

 

25 Martie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Cea mai delicată misiune de pe pământ

„… prietenul Mirelui” Ioan 3:29

Bunătatea şi puritatea nu trebuie niciodată să fie trăsături care să atragă atenţia spre ele însele, ci trebuie să fie doar nişte magneţi care să atragă la lsus Cristos. Dacă sfinţenia mea nu-i atrage pe oameni la El, ea nu este genul bun de sfinţenie, ci o influenţă care va trezi afecţiuni necumpătate şi va duce sufletele în rătăcire. Un sfânt minunat poate fi o piedică dacă nu-L prezintă pe lsus Cristos, ci numai ceea ce a făcut Cristos pentru el; acel om va lăsa impresia că are un caracter foarte frumos – dar aceasta nu înseamnă a fi un adevărat prieten al Mirelui; eu
sunt cel care cresc tot timpul, nu El. Pentru a menţine această prietenie şi credincioşie faţă de Mire, trebuie să fim mai atenţi la relaţia noastră morală şi vitală cu El decât la orice altceva, mai atenţi chiar decât la ascultare. Uneori nu avem nimic de ascultat şi singurul lucru pe care trebuie să-l facem este să menţinem o legătură vitală cu lsus Cristos. având grijă ca nimic să nu intervină pentru a o rupe. Numai ocazional ni se cere o ascultare concretă. Când apare o criză, trebuie să descoperim care este voia lui Dumnezeu, dar cea mai mare parte a vieţii nu ne-o petrecem într-o ascultare conştientă, ci în menţinerea acestei relaţii de prieten al Mirelui. Lucrarea creştină poate fi un mijloc prin care sufletul încetează de a mai fi preocupat cu lsus Cristos. In loc să fîm pneteni ai Mirelui, devenim nişte providenţe amatoare şi putem lucra împotriva Lui, deşi folosim armele Lui.

 

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Omule al lui Dumnezeu, împăratul a zis: ” Coboară-te” 2 ÎMPĂRATI 1:9

Ilie primise porunca de la Dumnezeu să rămână pe munte: dar trimişii împăratului i-au spus de trei ori: „Coboară-te!” După cum Ilie a fost ispitit de oamenii aceştia să iasă de pe calea lui Dumnezeu, tot astfel chemarea de a ne scădea nivelul, de a ne învoi cu cerinţele veacului de acum, vin şi peste noi. Când Dumnezeu dă cuiva o chemare, El îi arată calea de urmat, îi indică nivelul pe care trebuie să-l menţină; dar ispita de „a coborâ” se va face curând simţită, sub diferitele forme pe care vrăjmaşul ştie bine să le adapteze pentru fiecare. Scăderea nivelului spiritual se face adesea pe nebăgate în seamă, în mod treptat. Tinere şi tânără, vegheaţi! Aţi început bine, râvna voastră era curată şi aveaţi o sinceră dorinţă de a vă consacra pentru Domnul. Aţi fost hotărâţi să „căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui” şi să lăsaţi în mod hotărât „celelalte lucruri” în mâinile Sale. Apoi aţi auzit chemarea lumii: „Omule al lui Dumnezeu,…..coboară-te!” Dacă aţi început să coborâţi, întoarceţi-vă de unde aţi plecat. Este iertare la El, Reparatorul spărturilor. Nimeni nu este scutit de ispită; pentru cei ce vor să umble cu Dumnezeu, ea este inevitabilă. Să învăţăm să deosebim şoaptele vrăjmaşului ca şi atacurile lui violente. Ispitele vin uneori sub forma exemplelor proaste sau a sfaturilor rele ale altora şi a insinuărilor lor perfide. Alte ori ispitele îmbracă o formă mai subtilă, mai atrăgătoare de „înger de lumină”, cum spune la 2 Cor. 11:14. Inimii noastre înşelătoare şi de desnădăjduit de rea îi place să dea înapoi, să facă aşa cum fac alţii, satisfăcând diferitele ambiţii ale vieţii proprii. Fericit este credinciosul care primeşte disciplina Domnului şi rămâne în ea. Orice lucrare a lui Dumnezeu care stăruieşte în luptă este deasemenea expusă la aceleaşi ispite: „Omule al lui Dumnezeu,……coboară-te!” adică abandonează lupta, „nu vezi că toţi îţi stau împotrivă”? Numai pocăinţa şi smerirea înaintea crucii ne ajută să ne menţinem nivelul duhovnicesc de la început, al chemării noastre dumnezeieşti. Binecuvântate sunt lucrările şi adunările cari, în mijlocul ruinelor creştinătăţii – a formalismului şi a morţii spirituale – stăruiesc în slăvirea lui Dumnezeu prin menţinerea unui nivel duhovnicesc aşa cum ni-l prezintă Cuvântul lui Dumnezeu care ne vrea cu gelozie pentru Sine.

„Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămânea în voi.” (Ioan 15:4).

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Oamenii care Îl păzeau pe Isus Îl batjocoreau şi-L băteau.”

De ce S-a lăsat bătut Isus, El care era Fiul Lui Dumnezeu? De ce a permis Dumnezeu ca Fiul Său să fie batjocorit? Ar fi fost de ajuns să sufle odată pentru a-i nimici pe toţi. Dar El a venit ca înlocuitor pentru noi şi pentru fărădelegea noastră S-a lăsat batjocorit şi bătut. A plătit în locul nostru, iar preţul nu era nici argint, nici aur, ci chiar viaţa Lui. L-au legat la ochi, apoi L-au lovit şi L-au întrebat:” Spune, cine este acela care Te-a lovit?” Dar El a rămas mut ca un miel, plătind pentru păcatele mele şi ale tale. Când s-a făcut ziuă, bătrânii norodului, preoţii cei mai de seamă şi cărturarii s-au adunat împreună şi au adus pe Isus în soborul lor. Niciodată şi nimeni nu a mai văzut vreodată un miel de jertfă asemănător; fiecare păcătos ar putea fi atins până în adâncul inimii dacă ar vedea cât a suferit Isus pentru el. Pe urmă aceşti duşmani ai Lui Dumnezeu au întrebat pe Fiul Lui Dumnezeu: „Eşti Tu Hristosul? Spune-ne, dar!”, iar răspunsul Lui a fost: „Dacă vă voi soune, nu veţi crede, şi dacă vă voi întreba, nu-Mi veţi răspunde, nici nu-Mi veţi da drumul. De acum Fiul Omului va şedea la dreapta puterii Lui Dumnezeu.” Iar la întrebarea următoare: Eşti Tu dar, Fiul Lui Dumnezeu? A răspuns: „Aşa cum spuneţi, da sunt.” Aceasta le-a ajuns ca să-L condamne ca hulitor de Dumnezeu. Şi astăzi este la fel! Dacă mărturisim ce am găsit în Isus, şi ce a făcut El pentru noi, lumea ne consideră răufăcători. Cel care crede în El urmează acelaşi drum pe care a mers El. De aceea putem fi liniştiţi şi să-L mărturisim, neobosind în a-L slăvi pentru tot ce a făcut pentru. Aleluia, slavă Mielului!

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

SOMN ODIHNITOR

Când te vei culca, vei fi fără teama, şi când vei dormi, somnul îţi va fi dulce. Proverbe 3.24

Drag suflet, eşti tu ameninţat sa fii reţinut pe un pat de boală? Nu te lăsa înspăimântat, ci scrie această făgăduinţă pe tăbliţa inimii tale: „Când te vei culca, vei fi fără teamă”. Noi nu ne putem păzi singuri, în timpul somnului, dar Domnul veghează asupra noastră toată noaptea. Cei ce sunt sub ocrotirea Celui Prea înalt sunt mai în siguranţă decât domnitorii în palatele lor. Dacă în timpul somnului nostru ne putem odihni, nu mai suntem tulburaţi de îngrijorările şi preocupările noastre, vom găsi în culcuşul nostru o odihnă pe care n-o cunosc spiritele îngrijorate sau ambiţioase. Visele supărătoare vor dispare şi, dacă vor veni încă să ne tulbure, vom uita impresia ce ne-o aduc, ştiind că sunt numai vise.Putem deci dormi liniştiţi, sub paza Dumnezeului nostru. Cât de plin de pace era somnul lui Petru, când a venit îngerul să-l trezească; a trebuit încă să-l tragă afară pentru a-l face să se trezească de tot. Totuşi, hotărârea sa de moarte era pentru a doua zi. Aşa au dormit liniştiţi mulţi martiri, înainte de a se urca pe eşafod, „căci El dă odihnă prea iubiţilor Săi”.Pentru ca somnul să fie liniştit, trebuie să avem o viaţă liniştită, iar dragostea şi gândurile să ne fie pline de pace.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Un om care va fi necurat, şi nu se va curaţi, va fi nimicit din mijlocul adunării, căci a spurcat sfântul locaş al DOMNULUI fiindcă n-a fost stropită peste el apa de curăţire, este necurat. Numeri 19.20

Sfinţenia lui Dumnezeu cere curăţirea Casei Lui. Pentru starea murdară a unui suflet în timpul mersului prin pustie, a fost dată posibilitatea de spălare. În vechime – apa de curăţire – trebuia să fie stropită pe cel murdar. În zilele de azi Cuvântul lui Dumnezeu ne arată că: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de nelegiuire” (1 Ioan 1.9). Deci prin recunoaştere, prin mărturisirea păcatului, suntem curăţiţi de El prin harul şi îndurarea Lui. În vechime cine nu preţuia curăţirea dată de Dumnezeu pentru El personal, nu putea să aibă comuniune (părtăşie) cu Dumnezeu în mijlocul poporului Său. El trebuia să fie nimicit. Şi cât de uşor putea să devină omul necurat! Dacă treceai peste un mormânt sau dacă te atingeai de un os deja îngălbenit, sau dacă intrai, într-un cort în care era un mort, chiar dacă nu ştiai, erai socotit necurat. La fel de uşor devine omul azi necurat prin atingerea, chiar fără voie a răului, prin vorbiri cu dublu înţeles, sau prin bancuri, care în fond sunt minciuni sau minciuni din politeţe etc. Cât de repede se pierde sensibilitatea cugetului pe care un credincios trebuie să o aibă ca să poată fi într-o comuniune permanentă cu Dumnezeu. Domnul să facă să preţuim adevărul pe care ni L-a dăruit. Când primim harul Lui nemărginit de mare pe care vrea să ni-l descopere mereu, nu vom mai fi abătuţi de la calea bună de către Satan cel furios. Să-i mulţumim Domnului pentru rugăciunea pe care a făcut-o către Tatăl pentru noi. Laudă şi mărire Tatălui şi Dumnezeului nostru pentru puterea Lui cu care ne ocroteşte şi ne călăuzeşte spre ţintă.Moartea lui Cristos ne dă pacea: viaţa Lui ne dă puterea.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, când mă trezesc, sunt tot cu Tine. Însufleţeşte trupul meu muritor cu puternica Ta viaţă de înviere; înfîăcărează-mă în acest ceas cu o revărsare de putere plină de har.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Căci Domnul îşi întinde privirile peste tot pământul ca sâ îngrijească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui.» 2 Cronici 16,9

Problema cea mai gravă a zilelor noastre nu o reprezintă în primul rând catastrofele naturale cum ar fi cutremurele, foametea sau inundaţiile, ci, după părerea mea, lumea creştină care se zbate între viaţa sub autoritatea lui Isus şi acceptarea păcatului. Din acest motiv ea se află în pericol de moarte. Domnul descrie cu durere acest fenomen: «Dar fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot am să te vărs din gura Mea» (Apoc. 3,16). Este extrem de periculos să fii căldicel. Această stare de spirit este indusă de duhul anticristic şi, din păcate se răspândeşte din ce în ce mai mult; totuşi, în aceeaşi măsură ea grăbeşte reîntoarcerea lui Isus şi judecata de apoi. Este motivul pentru care te întreb: eşti tu un copil al lui Dumnezeu? Poate răspunzi «sper» sau «aş vrea să fiu». Dacă nu poţi să dai un răspuns clar, atunci nu ești nici una, nici alta. Atunci eşti ceea ce Domnul Isus defineşte prin «nici cald, nici rece», stare care înseamnă nici credincios, nici necredincios. Tu, care nu eşti încă salvat, tntoarce-te astăzi la Domnul cu pocăinţă, deoarece cu siguranţă nu mai ai mult timp!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Cu o sărutare vinzi tu pe Fiul Omului? Luca 22:48

Sărutul duşmanului este înşelător. Permiteţi-mi să fiu prevăzător când lumea îmi zâmbeşte, fiindcă este posibil să mă trădeze, ca şi pe Mântuitorul, cu un sărut. Când un om atacă religia, are de obicei respect pentru ea. Lăsaţi-mă să mă feresc de ipocrizia mieroasă care este masca ereziei şi necredinţei. Cunoscând aparenţa înşelătoare a nedreptăţii, permiteţi-mi să fiu înţelept ca un şarpe şi să evit vicleşugurile duşmanului. „Băiatul fără minte” (Proverbe 7:7) a fost dus la moarte de sărutul femeii străine. Fie ca sufletul meu să fie pregătit astăzi, iar „bubele ademenitoare” (vers. 7) ale lumii să nu aibă nici un efect. Duh prea Sfânt, nu mă lăsa pe mine, sărman fiu al omului, să fiu vândut cu un sărut! Dar dacă mă fac vinovat de acelaşi păcat ca Iuda, ,fiul pierzării” (Ioan 17:12). Am fost botezat în numele lui Isus, sunt membru al bisericii Sale vizibile, stau la masa comuniunii — toate acestea sunt ca nişte sărutări. (Sunt oare sincer? Dacă nu, sunt un trădător nemernic. Trăiesc în lume la fel de nepăsător ca ceilalţi, şi mă consider urmaş al lui Isus? Dacă este aşa, îmi transform religia în obiect de batjocură, și îi conduc pe oameni să-şi bată joc de numele pe care îl port. Cu siguranţă că sunt un Iuda dacă fac aşa, şi ar fi mai bine pentru mine „să nu mă fi născut niciodată” (Marcu 14:21). îndrăznesc să sper că sunt curat? Arunci, Doamne, ţine-mă curat. O Doamne, fă-mă sincer şi cinstit. Păzeşte-mă de orice înşelăciune. Nu mă lăsa să-mi trădez Mântuitorul. Te iubesc, Isuse, şi chiar dacă te îndurerez adesea, doresc să-ţi rămân credincios până la moarte. O Doamne, fereşte-mă de ambiţie şi mândrie, şi nu mă lăsa să ard la sfârşit fiindcă mi-am trădat învăţătorul cu un sărut.

SEARA

Fiul omului. Ioan 3:13

Cât de des a folosit Mântuitorul titlul acesta! Dacă ar fi vrut, ar fi putut să vorbească întotdeauna despre Sine ca despre Fiul lui Dumnezeu, „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii” (Isaia 9:6). Dar iată umilinţa lui Isus! Preferă şă fie numit „Fiul omului”. Să învăţăm o lecţie de umilinţă de la EL. Să nu ne mândrim niciodată cu titluri măreţe. Aici se află, totuşi, un gând mult mai plăcut. Isus iubeşte atât de mult omenirea încât îi place să o onoreze, fiindcă este o mare onoare, într-adevăr, şi o mare demnitate, să-L poţi numi pe Isus „Fiul omului”. El doreşte să aşeze stele regale pe pieptul omenirii, arătând dragostea lui Dumnezeu faţă de sămânţa lui Avraam. „Fiul omului” — de fiecare dată când a rostit aceste cuvinte, El a aşezat o aură pe fruntea copiilor lui Adam. Totuşi, poate că următorul gând este încă şi mai preţios. Isus Christos s-a numit „Fiul omului” ca să-şi exprime simpatia şi identificarea cu poporul Său. Prin aceasta ne aminteşte că El este Cel de care ne putem apropia fără frică. Putem să-I spunem toate, durerile şi necazurile noastre, fiindcă El, ca Om, le cunoaşte din experienţa. Fiindcă a suferit ca un Fiu al omului, El este în stare să ne ajute şi să ne mângâie. Fii binecuvântat, scumpul nostru Isus! De vreme ce foloseşti pentru totdeauna numele care te mărturiseşte ca Frate şi rudă a noastră, datoria noastră este să-Ţi slăvim harul, umilinţa şi dragostea.

Priveşte cum Isus s-a dăruit
Iubirii noastre nedesâvârşite,
Şi prin iubirea Sa a dovedit
Că inimile noastre sunt sfinţite.
Când îşi aude Numele slăvit
In fapte şi în vorbele de noi rostite,
Acordă celor care L-au iubit
Comori de dragoste şi suflete-nnoite.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută. (Evrei 11:6)

Toţi avem nevoie de credinţă pentru zilele negre, şi Biblia este plină cu relatări despre astfel de zile. Povestea ei este spusă cu ele, cântările ei sunt inspirate de ele, profeţiile ei se ocupă de ele şi revelaţia ei a venit prin ele. Zilele negre sunt pietrele pe care călcăm pe cărarea luminii. Ele par să fi fost oportunităţile lui Dumnezeu de a ne trece prin şcoala înţelepciunii.Psalmul 107 este plin de povestiri despre dragostea generoasă a lui Dumnezeu. În fiecare povestire de izbăvire, oamenii ajungeau la culmea disperării, ceea ce Îi dădea lui Dumnezeu ocazia de a acţiona. Când „toată iscusinţa” lor le era zadarnică (Psalmul 107:27) din cauza disperării, atunci începea să lucreze puterea lui Dumnezeu.Aduceţi-vă aminte de promisiunea făcută unui cuplu „aproape mort”, că urmaşii lor vor fi „în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra” (Evrei 11:12). Citiţi încă o dată despre izbăvirea de la Marea Roşie, şi cum „preoţii care duceau chivotul legământului Domnului s-au oprit pe uscat, în mijlocul Iordanului” (Iosua 3:17). Studiaţi o dată în plus rugăciunile lui Asa, Iosafat şi Ezechia, când erau foarte tulburaţi, neştiind ce să facă. Parcurgeţi istoria lui Neemia, Daniel, Osea şi Habacuc. Staţi cu teamă respectuoasă în întunericul din Ghetsimani, şi zăboviţi lângă mormântul din grădina lui Iosif din Arimateea în acele zile grele. Cereţi explicaţii de la martorii bisericii primare, şi rugaţi-i pe apostoli să vă istorisească despre zilele lor negre.Disperarea este mai bună decât deznădejdea. Nu uitaţi că nu credinţa noastră a creat zilele negre. Lucrarea credinţei este să ne susţină în acele zile şi să le rezolve. Totuşi singura alternativă la credinţa în momentele de disperare este deznădejdea. Credinţa rezistă şi învinge.Nu există un exemplu mai eroic de credinţă în momentele de disperare decât istoria celor trei tineri evrei Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Situaţia lor era disperată, dar ei au răspuns cu curaj: „Iată, Dumnezeul nostru, căruia Îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, şi nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat!” (Dan. 3:17-18). Mie îmi plac în mod deosebit cuvintele: „Şi chiar de nu ne va scoate”! Vreau să menţionez pe scurt Grădina Ghetsimani şi să vă rog să vă gândiţi la „totuşi”-ul ei. „Dacă este cu putinţă … Totuşi …” (Matei 26:39). Sufletul Domnului nostru era copleşit de un întuneric greu. A Se încrede a însemnat pentru El trăirea chinului până la sânge şi a întunericului până-n adâncimile iadului – Totuşi! Totuşi! Caută o culegere de imnuri şi cântă imnul preferat al credinţei în momente de disperare. S. Chadwick

 

Când obstacolele şi încercările sunt

    Ca pereţii unei închisori,

Fac puţinul care pot să-l fac

    Şi restul Ţi-l las Ţie.

 

Şi când pare că nu am nici o şansă, nici una,

    Ca să fiu scăpat din necaz,

Speranţa îşi găseşte puterea în neputinţă,

    Şi Te aşteaptă în linişte.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Psalmul 36

Să comparăm sfârşitul v. 4 cu îndemnul din Romani 12.9: „Fie-vă groază de rău^„. Nu numai că omul din lume este indiferent faţă de păcat (pentru că, dacă l-ar judeca, ar însemna să
se condamne pe sine), dar se şi distrează cu el, făcându-l tema preferată a literaturii şi a spectacolelor sale. În acelaşi timp, această insensibilitate faţă de rău îl aduce în starea de a se lăuda şi de a se „măguli în ochii lui”, chiar în prezenţa celor mai strigătoare nelegiuiri (v. 2; Romani 3.18; I )euteronom 29.19).

Pentru că suntem obligaţi să trăim într-o asemenea atmosferă, conştiinţa noastră de creştini, cu timpul, riscă să se unească; dar ne va fi întotdeauna scârbă de păcat dacă ne amintim de cruce şi de preţul nespus care a trebuit să fie plătit acolo pentru înlăturarea lui. Bunătatea lui Dumnezeu este în ceruri, în afara atingerilor intenţiilor celor răi (v. 5,7) şi, în acelaşi timp, se întinde ca o aripă ocrotitoare pentru a-i adăposti pe fiii oamenilor (Psalmul 17.8). Vai, ca şi locuitorii Ierusalimului din limpul Domnului, mulţi resping adăpostul astfel oferit (Matei 23.37)! Izvorul vieţii şi lumina divină, privite împreună în v.9, ne readuc la Hristos, (Cuvântul) despre care este scris: In EI (Cuvântul) era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor” (loan 1.4).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Ioan 3:16-21

Voia Tatălui Meu este ca oricine… crede în El, să aibă viaţă veşnică… Ioan 6:40.

MÂNTUITOR PENTRU TOŢI

Uneori credem că creştinismul este numai pentru oameni ca noi. Am crescut într-o comunitate destul de mică, unde cei mai mulţi dintre credincioşi au aceeaşi condiţie socială cu noi, aceeaşi origine etnică şi afiliere confesională. Dar apoi începem să ne mărim orizontul. Mergem la şcoală sau începem să întâlnim creştini adevăraţi şi în afara cercului nostru. Ne dăm seama cât de înguşti am fost în cercul nostru strimt. Scriind despre aceste lucruri în revista „Eternity”, Rebecca Manley Pippert a spus: „Ce tonic a fost pentru îndoielile elevilor mei să-L vadă pe Cristos manifestându-se în culturi cu totul diferite de a noastră! Să-i urmăreşti pe creştinii din Tailanda care dramatizează pilda fiului risipitor pentru oamenii fără carte din ţara lor. S-o asculţi pe femeia indiană îmbrăcată în hainele ei lungi, care vine dintr-o familie hindusă, şi care spune cât de mult a costat-o pe ea ca să-l urmeze pe Isus. Ori să-i asculţi pe evreii mesianici din Israel care cântă în ebraică cântări de dragoste pentru Mesia”. Pippert concluzionează: „Cu toţii, din culturi şi naţiuni diferite şi atât de variate, ne-am plecat genunchii în numele lui Isus, singurul nume din cer şi de pe pământ care ne poate mântui”. Cristos, nu este calea spre cer numai pentru români. El este calea mântuirii pentru filipinezi, japonezi, bulgari, sudanezi, pentru locuitorii din Chile si Insulele Aleutine – pentru toţi. Să-L vedem ca pe Unul care caută să-i mântuiască pe cei pierduţi din toate triburile şi naţiunile lumii. Da, Isus este Mântuitorul tuturor. D.C.E.

Din toate cele patru părţi de lume

Suim spre Tine mii şi mii de mii

Având pe buze-acelaşi dulce Nume

Şi-n piept aceleaşi sfinte bucurii.   Traian Dorz.

Isus a venit să mântuiască pe cei pierduţi, pe cei din urmă si pe cei mai mici.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Și Zebah și Țalmuna au zis: „Ridicăte tu și aruncăte asupra noastră, căci cum este bărbatul, așa este puterea lui”. Și Ghedeon sa ridicat și a ucis pe Zebah și pe Țalmuna; și a luat lunișoarele care erau la gâturile cămilelor lor. Și bărbații lui Israel au zis lui Ghedeon: „Stăpânește peste noi, tu și fiul tău și fiul fiului tău, pentru că neai salvat din mâna lui Madian” … Și țiitoarea lui care era în Sihem ia născut și ea un fiu, și el ia pus numele Abimelec.  Judecători 8.22,23,31

Judecătorii lui Israel – Ghedeon (9) – Ceea ce sa întâmplat după aceea

Dumnezeu îi dăduse lui Ghedeon o biruință extraordinară. Ce sa întâmplat apoi? Cea dea doua parte a capitolului 8 din Judecători prezintă câteva evenimente, pozitive și negative, care au urmat biruinței asupra madianiților. Timpul care urmează unei biruințe este adesea foarte periculos pentru un credincios. După ce Ghedeon lea arătat bătrânilor din Sucot și din Penuel pe împărații madianiți capturați, el sa lăsat flatat de acești împărați, însă ia executat cu mâna lui atunci când fiul său cel mai în vârstă sa temut să facă acest lucru.Israeliții au vrut ca Ghedeon și urmașii lui să domnească peste ei, însă el a refuzat, spunândule că Domnul avea să domnească peste ei. Totuși, după câțiva ani, el la numit „Abimelec” pe fiul său născut dintro concubină la Sihem, acest nume însemnând „tatăl meu a fost împărat” – titlul împăraților filisteni. Acest lucru a avut consecințe foarte triste. Ghedeon a luat podoabele împăraților madianiți și lanțurile de la gâturile cămilelor lor și lea cerut israeliților săi dea cerceii de aur pe care îi luaseră ca pradă. Cu acest aur, el a făcut un efod – o haină preoțească – și la așezat în cetatea sa. Acest efod sa dovedit a fi o cursă pentru Israel, conducândul în idolatrie. Cât de ușor pot deveni o cursă pentru noi suvenirurile unei biruințe! Ghedeon a avut șaptezeci de fii, a trăit o viață lungă și liniștită în casa lui, iar țara a avut odihnă vreme de patruzeci de ani. Din nefericire, după moartea lui Ghedeon, poporul a căzut din nou în idolatrie și na arătat bunătate față de familia lui. Starea de lucruri atât de amestecată, începută chiar din timpul vieții lui Ghedeon, nul putea ține pe Israel credincios față de Dumnezeu. E. P. Vedder, Jr.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… Minunate sunt lucrările Tale, și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Psalmul 139.14

Să-L admirăm pe Dumnezeu

Ne-am gândit vreodată la lucrările minunate și diverse ale creației lui Dumnezeu? Ele sunt într-adevăr prea numeroase, ca să le putem enumera pe toate. Putem spune împreună cu psalmistul: „Doamne, Dumnezeule, multe sunt minunile și planurile Tale”.

Dar nu trebuie să privim numai la lucrurile mari și impresionante, chiar dacă Dumnezeu ne pune înaintea ochilor din când în când, într-un mod minunat, mărimea Lui. Nu, ci tocmai lucrările minunate, mici și neînsemnate ale naturii din fața casei noastre, trebuie să ne uimească.

Nu este oare fascinant să urmărim schimbarea anotimpurilor în natură? Sau nu este unic jocul de ansamblu al constelațiilor, al căror efect se poate observa pe cerul înstelat într-o noapte senină? Toate se mișcă pe căi stabilite, fără a ieși de sub control – dirijate de o mână nevăzută. Cu siguranță, am văzut cândva un curcubeu – semnul vizibil al legământului pe care l-a făcut Dumnezeu cu Noe. Nu este oare curcubeul dovada clară că Dumnezeu menține creația Sa în ciuda imoralității și a faptelor brutale ale oamenilor? Lista se poate continua la nesfârșit. Merită să mergem cu ochii deschiși prin lumea creației și să-L admirăm pe Dumnezeu!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

DATI DOVADĂ DE AFECTIUNE UNUL FATĂ DE ALTUL!

„Bărbatul să-şi împlinească faţă de nevastă datoria de soţ; şi tot aşa să facă şi nevasta faţă de bărbat.” (1 Corinteni 7:3)

     Taj Mahal este unul dintre cele mai frumoase și mai costisitoare morminte care s-au construit vreodată, iar la obârşia lui se află o legendă. Când soția preferată a conducătorului indian Shah Jahan a murit, el a poruncit construirea mormântului în semn de amintire. A așezat sicriul în mijlocul parcelei de pământ, iar construcția a început efectiv în jurul lui. Însă, după câțiva ani, durerea pentru soția sa a făcut loc pasiunii pentru acel proiect. Într-o zi, în timp ce inspecta șantierul, se spune că s-a împiedicat de o cutie de lemn și a pus să fie aruncată. Au trecut mai multe luni până când și-a dat seama că era sicriul soției sale. Scopul inițial al monumentului comemorativ s-a pierdut în detaliile construcției! Putem învăța o lecție de aici: ea se numește „valori la locul nepotrivit”. Dacă ești soț și tată, probabil că soția și copiii tăi apreciază lucrurile pentru care muncești. Dar știi ce-și doresc ei cu adevărat? Pe tine! Timpul tău! Atenția ta! Afecțiunea ta! J. Paul Getty a fost unul dintre cei mai bogați oameni din lume, și cu toate acestea a eșuat lamentabil față de familia sa. El a mărturisit între altele: „Nu am avut niciodată înclinația spre invidie, cu excepția invidiei pe care o simt față de cei care au abilitatea de a face o căsnicie să meargă și să dureze, într-o atmosferă de fericire. E o artă pe care n-am reușit niciodată s-o stăpânesc”. Așadar, în încercarea ta de a construi un Taj Mahal, încearcă să nu uiți scopul pentru care îl construiești. „Bărbatul să-şi împlinească faţă de nevastă datoria de soţ; şi tot aşa să facă şi nevasta faţă de bărbat.”

 

 

 

 

24 Martie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Descrescând dupa planul Lui

Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez. Ioan 3:30

Daca ajungi să fii indispensabil in viaţa cuiva, ai ieşit din rânduiala lui Dumnezeu. Ca slujitor, marea ta responsabilitate este să fii un prieten al Mirelui. Când vezi că un suflet începe să recunoască cerinţele lui Isus Cristos, ştii că influenţa ta a fost folosită aşa cum trebuie: atunci, în loc să întinzi mâna pentru a-i preveni durerile, roagă-te ca ele să crească de zece ori mai mult până când nu mai există nici o putere pe pământ sau în iad care să poată ţine acel suflet departe de lsus Cristos. Mereu şi mereu noi devenim providențe amatoare în viaţa altora; intervenim şi-L oprim pe Dumnezeu spunând: „Cutare şi cutare lucru nu trebuie să se întâmple”. In loc să ne dovedim pneteni ai Mirelui, noi punem în calea Lui compasiunea noastră, iar sufletul acela va spune într-o zi: „Eşti un hoţ, mi-ai furat dragostea pentru lsus şi am pierdut viziunea cu privire la El”. Fereşte-te să te bucuri împreună cu cineva de un lucru rău, dar ai grijă să te bucuri de lucrurile bune. „Prietenul Mirelui… se bucură când aude vocea Mirelui; şi această bucurie, care este a mea, este deplină. Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez”. Aceste cuvinte sunt spuse cu bucurie, nu cu tristeţe: în sfârşit, ei Îl vor vedea pe Mire! Şi loan spune că aceasta este bucuria lui. Este punerea absolută in umbră a lucrătorului, ca nimeni să nu se mai gândească la el. Veghează cu întreaga ta fiinţă până când vei auzi vocea Mirelui în viaţa altuia. Să nu te îngrijoreze ce prăpăd aduce ea, ce tulburări, ce ruinare a sănătăţii; bucurăte cu o bucurie divină când auzi vocea Lui. Adesea poţi vedea cum lsus Cristos dărâmă o viaţă înainte de a o mântui (Matei 10:34).

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„…o femeie păcătoasă din cetate……stătea înapoi lângă picioarele Lui şi plângea.” LUCA 7:37-48.

Aici este locul unde problemele vieţii noastre sunt rezolvate şi poverile sufletului sunt îndepărtate; da, la picioarele Domnului Isus este acest loc. A fi la picioarele Lui înseamnă a fi în cel mai binecuvântat loc din universul lui Dumnezeu. Acolo putem să-I vorbim de păcatele noastre, de slujba noastră, de amărăciunile şi nedumeririle noastre. La picioarele Mântuitorului nostru toate acestea găsesc înţelegere şi răspuns. Acolo învăţăm ce mare este El şi că El este mai mare decât toate problemele noastre. Primul mare adevăr care se revarsă peste sufletul nostru este că El este mai mare decât păcatele noastre. Aceasta a descoperit păcătoasa din cetate. La picioarele Lui, ea a plâns cu pocăinţă pentru viaţa păcătoasă şi cu lacrimile de căinţă ea şi-a amestecat lacrimile de recunoştinţă pentru că Domnul a primit-o. Simon nu i-ar fi permis să-l atingă, invitaţii vor fi dispreţuit-o, dar umilul Isus, marele Domn al vieţii, nu era ca ei. El era prietenul
păcătoşilor. Ea a descoperit că El avea o inimă de o tandreţe infinită, că El poate să simtă chiar şi pentru ea, şi că atunci când şi-a deschis gura, El a vorbit cum n-a vorbit niciodată vreun om sau ar putea să vorbească. El a vorbit de iertare, de mântuire, de pace, şi sufletul ei împovărat tânjea după aşa ceva. Păcatele ei erau multe. Domnul le ştia pe toate, dar nu erau prea multe pentru capacitatea Lui de a ierta. Cuvintele Lui i-au ridicat povara de pe cugetul şi inima ei; în El, ea a găsit mântuirea şi pacea ei. şi cine poate să descrie fericirea cuiva care a auzit „Păcatele tale sunt iertate… du-te în pace.” Ai crezut cuvintele acestea? Toţi câţi au venit încărcaţi de păcate la picioarele unui Mântuitor atât de minunat şi bun, cunosc de atunci înainte uşurarea de povara pe care au avut-o, cunosc sfântul şi adâncul ei calm, care le umple inima, şi se bucură de odihna pe care le-a dat-o Acela care a zis: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă.” Este mai mult ca sigur că această femeie trudită a auzit aceste cuvinte şi de aceea a îndrăznit să-L urmeze pe Domnul Isus în casa lui Simon. Două lucruri au atras-o la Domnul Isus: dragostea Lui si nevoia ei adânc simţită. Cititorule, eşti tu trudit şi împovărat? Ai pe suflet păcate pe care numai Domnul Isus le poate ierta şi de care te poate uşura? Vino la picioarele Lui, acum, mărturiseşte-I totul şi contează pe inima Lui care iubeşte ca nimeni altul! „In El avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său.” (Ef. 1:7).

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Isus i-a spus: Petre, îţi spun că va cânta astăzi cocoşul, până te vei lepăda de trei ori, că nu mă cunoşti.”

Petru a spus: „Chiar dacă toţi ar găsi în Tine o pricină de poticnire , eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire; cu Tine sunt gata să merg şi la temniţă şi la moarte.” Mulţi spun că Petru nu ar fi trebui să spună aceasta. Dar el a spus-o cu o hotărâre sfântă. Când Isus a fost prins, Petru L-a urmat de departe până la casda marelui preot. Acolo au aprins un foc şi Petru s-a aşezat între ei. Printre cei de la foc a fost şi o servitoare, care când L-a văzut a spus: „Şi acesta a fost cu Isus.”Acelaşi Petru în această situaţie spune:”Femeie, eu nu Îkl cunosc!” Am putea să ne întrebăm: „Este posibil?” Da, puterea întunericulu era mare şi Petru nu avea încă armătura necesară. De aceea Isus i-a spus:”După ce te vei întoarce la Dumezeu să întăreşti pe fraţii tăi.” După scurt timp Petru a fost observat de altul, care a spus: „Şi tu eşti unul dintre ai Lui.” La care Petru a spus: „Nu sunt.” Tot aşa, un al treilea l-a zărit şi a spus: „Într-adevăr şi omul acesat a fost cu El, căci este din ţinutul Galileii.” Şi raspunsul a rămas în continuare: „Omule, nu ştiu ce zici.” Pe când vorbea încă a cântat cocoşul. Oare ce a simţit Petru după ce L-a tăgăduit pe Isus de trei ori_ La a treia tăgăduire privirea lui Petru s-a întâlnit cu privirea Lui Isus, şi Petru a ieşit afară şi a plâns cu amar. Se spune că s-ar fi dus întrun bârlog. Putem să ne închipuim c-t de rău i-a părut de cele întâmplate şi cât de trist era. Probabil în această situaţie a înţeles mai bine cuvintele Domnului Isus: „După ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.” O, Doamne păzeşte-ne ca să nu tăgăduim vreodată Numele Tău!

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

ÎNTĂRIT ŞI PĂZIT

Credincios este Domnul; El vă va întări şi vă va păzi de cel rău. 2 Tesaloniceni 3.3

Adesea oamenii sunt lipsiţi de pricepere, ca şi de credinţă. Întâlnim oameni neştiutori şi răi, cu care nu trebuie să discutăm ci să căutăm să rămânem în pace. Inima lor este făţarnică şi limba lor e înşelătoare. Trebuie pentru aceasta să ni se tulbure inima? Nu mai degrabă să ne întoarcem spre Domnul, care este credincios? Nu vom fi lipsiţi de nici una din făgăduinţele Lui; niciodată nu ne va cere ceva care n-am putea sa împlinim. Noi avem un Dumnezeu credincios. Iată o pricină de bucurie.El ne va întări în aşa fel, încât vrăjmaşii noştri nu ne vor putea face să cădem, şi ne va păzi atât de bine, încât nici un rău care ne ameninţă nu ne va aduce pagubă. Să ne socotim fericiţi când nu vom avea să ne certăm cu oamenii, şi să ne refugiem la Domnul Isus, a cărui dragoste nu ne va înşela. La El găsim o inimă sinceră, o dragoste neschimbătoare în care ne putem odihni, în care ne putem încrede. Domnul va împlini în noi, robii Săi, toate planurile harului Sau; deci să nu îngăduim ca teama să ne vie măcar în minte. Toţi oamenii şi toţi diavolii adunaţi nu ne-ar putea smulge de sub această ocrotire sfântă. Dumnezeu să ne întărească în această zi.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Iată vieţuitoarele, pe care să le mâncaţi dintre toate cele ce sunt în ape. Să mâncaţi din toate cele ce au înotătoare şi solzi, şi care sunt în ape, fie în mări, fie în râuri. Leviticul 11.9

Dumnezeu nu ia din lume pe omul care se pocăieşte, ci îl lasă aici şi îl pune deoparte. Domnul spune despre ucenicii Săi: „nu sunt din lume” şi-L roagă pe Tatăl: „Nu te rog să-i iei din lume ci să-i păzeşti de cel rău” (Ioan 17.14-15). Aşa sunt credincioşii, orice poziţie socială şi orice vârstă ar avea – sunt în lume dar nu ai lumii. Dar acest fapt nu este de mică însemnătate, dacă ne gândim că potrivnicul caută să distrugă fericirea copiilor lui Dumnezeu şi să destrame mărturia lor. Cum să ne păzim de toate acestea? Legea cu privire la animalele curate ne dă o învăţătură de preţ. Animalele curate trebuia să fie înzestrate cu solzi şi înotătoare. Cu ajutorul înotătoarelor peştele putea să înoate contra curenţilor; un peşte bolnav sau mort este dus de curenţii apei.La fel este cu credinciosul. El trebuie să se împotrivească duhului vremii pentru a înota contra curenţilor; cu nimic nu are voie să părăsească temelia credinţei şi să se încline către ceea ce cere temeiurile lumii. Inima credinciosului trebuie să fie aţintită spre Isus. Trebuie să se despartă şi să se deosebească de cele pământeşti. Iată ce vrea să ne înveţe nevoia solzilor care apără partea lăuntrică de ceea ce este în exterior. Peştii aveau posibilitatea de apărare de ce venea din afară. Dacă ne lipseşte energia credinţei pentru a lupta împotriva răului nconjurător, atunci cu mare uşurinţă ne ia duhul vremii cu curenţii lui. De aceea rugăciunea noastră sa fie ca Domnul să ne păzească de duhul vremii pentru ca acesta să nu intre în inimile noastre, nici în casele noastre şi nici în strângerile noastre laolaltă.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, Dumnezeule Atotputernic, care ai fost arătat în Isus Cristos, vin acum înaintea Ta în simplitatea unei fiinţe umane care are nevoie de Tine în mod absolut şi bucurându-mă în nevoia mea.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui.» Efeseni 5,30

Cele mai adânci dorinţe ale sufletului nostru – bune sau rele — sunt dezvăluite în timpul somnului. De aceea se spune în popor: «Vreau să dorm înainte să iau o decizie». Adam, primul om, a avut o mare problemă: era singur. Şi ce a făcut Dumnezeu? «Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om şi omul a adormit. Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om» (Gen. 2,21.22). Cu aceasta problema singurătăţii lui Adam a fost rezolvată. Dar ea reprezintă şi o profeţie minunată despre «al doilea Adam», adică Domnul Isus Cristos. Pe crucea de pe Golgota El a căzut în somnul morţii. Unul dintre soldaţi L-a împuns în coasta «şi îndată a ieşit din ea sânge şi apă» (Ioan 19,34). Dacă nu s-ar fi întâmplat aşa nu am fi putut vorbi despre Mireasa Mielului. Este scris: «El, Isus Cristos, este Cel ce a venit cu apă şi cu sânge» (1 Ioan 5,6). Apa simbolizează «botezul în Cuvânt», adică «botezul naşterii din nou», căci din sângele lui Isus Cristos – viaţa Sa jertfită de dragul nostru — s-a născut Mireasa Mielului.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

A învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. Evrei 5:7

Oare a suferit fiindcă s-a temut că va fi lepădat pe vecie? S-ar putea să existe încercări mai grele decât aceasta, dar cu siguranţă că a fi lepădat este una dintre cele mai rele Perspective! „Vezi”, I-a spus Satana, „nu mai ai nici un prieten! Tatăl Tău şi-a închis inima faţă de Tine. Nici un înger nu ar întinde mâna să te ajute. Tot cerul este împotriva Ta; ai rămas singur. Uită-te la tovarăşii pe care i-ai luat cu Tine; sunt mai vrednici? Fiu al Mariei, priveşte-ţi fratele, pe Iacov. Uită-te la iubitul tău Ioan şi la curajosul Petru. Dorm ca nişte laşi în timp ce Tu suferi! Nu ai nici un prieten, în cer sau pe pământ. Tot iadul s-a ridicat împotriva Ta. Mi-am stârnit toată vizuina. Am trimis porunci în toate regiunile, pentru ca fiecare prinţ al întunericului să te chinuiască în noaptea aceasta. Nu vom cruţa nici o săgeată; ne vom folosi toată puterea infernală ca să te învingem. Ce poţi să faci contra noastră, Singuraticule?” Poate că aceasta a fost ispita. Cred că ă fost, fiindcă apariţia unui înger, care L-a întărit, a îndepărtat suferinţa. El „a învăţat să asculte prin lucrările pe care le-a suferit”. Nu a mai fost singur, fiindcă cerul a venit lângă El. S-ar putea ca acesta să fi fost motivul pentru care Și-a vizitat de trei ori ucenicii. Aşa cum a spus Hart Înainte şi înapoi de trei ori a alergat De parcă ajutorul omului ar fi căutat. Voia să vadă singur dacă era adevărat că oamenii L-au lepădat. I-a găsit pe toţi dormind, dar poate că a simţit o Oarecare alinare ştiind ca nu au adormit din trădare, ci din pricina durerii. Sufletele lor erau binevoitoare, dar carnea era slabă (vezi Matei 26:41). In orice caz, El „a învăţat să asculte prin lucrările pe care le-a suferit”. Isus a fost auzit în cel mai mare chin; suflete, vei fi auzit şi tu.

SEARA

In ceasul acela, Isus s-a bucurat în Duhul sfânt .Luca 10:21

Mântuitorul a fost „om al durerii” (Isaia 53:3), dar este clar că, în adâncul sufletului Său chinuit, purta o comoară nesfârşită de bucurie cerească. In tot neamul omenesc, nu există nimeni care să aibă o pace mai adâncă, mai pură sau mai trainică decât Domnul nostru Isus Christos. El a fost „uns cu ulei de bucurie, mai presus de tovarăşii” Săi (Psalmi 45:7). Marea Sa bunătate, prin însăşi natura ei, I-a adus cea mai mare desfătare, fiindcă bunătatea este bucurie. Au existat câteva ocazii în care această bucurie s-a manifestat. „In ceasul acela, Isus s-a bucurat în Duhul Sfânt, si a zis: «Tată, Doamne al cerului si al pământului, Te laud»” (Luca 10:21). Christos a cântat, deşi întunericul îl înconjurase, iar faţa Sa îşi pierduse orice urmă de bucurie pământească. Uneori, era învăluit de splendoarea unei satisfacţii neasemuite, de parcă s-ar fi gândit la răsplata finală şi i-ar fi dat slavă lui Dumnezeu în mijlocul tuturor sfinţilor. Prin aceasta, Isus a lăsat un exemplu binecuvântat bisericii de pe pământ. Acum, biserica aşteaptă să păşească pe drumul durerii alături de Isus. Prin suferinţe, îşi croieşte drumul spre coroană. Este chemată să poarte crucea, să fie urâtă şi socotită străină de familia ei; totuşi, biserica are un izvor de bucurie, din care doar copiii ei se pot adăpa. In mijlocul Ierusalimului se află magazii cu vin, ulei şi făină, din care sunt hrăniţi sfinţii lui Dumnezeu. Uneori, ca şi Mântuitorul, avem vremurile noastre de bucurie, fiindcă „este un râu, ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu” (Psalmi 46:4). Deşi suntem exilaţi, ne bucurăm în Domnul; da, ne bucurăm pe deplin în El, fiindcă numele Său este scris pe steagul nostru.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Iacov a zis: „Dumnezeul tatălui meu Avraam,
Dumnezeul tatălui meu Isaac! Tu, Doamne, care mi-ai zis: «Întoarce-te în ţara ta şi în locul tău de naştere, şi voi îngriji ca să-ţi meargă bine!» … Izbăveşte-mă, Te rog”. (Geneza 32:9,11)

 

Sunt multe aspecte sănătoase în rugăciunea lui Iacov. În unele privinţe ar putea servi drept un lut în care ne vărsăm duhul când suntem topiţi în cuptorul aprins al suferinţei. Iacov a început prin a cita de două ori promisiunea lui Dumnezeu şi prin a spune: „care mi-ai zis” şi „Tu ai zis” (v. 12). Vedeţi cum pentru el Dumnezeu este accesibil! Dumnezeu Se pune pe El Însuşi la îndemâna noastră prin promisiunile Sale, şi când putem efectiv să-I spunem: „Tu ai zis”, El nu poate să spună nu. Dumnezeu trebuie să facă cum a spus.Dacă Iacov a avut mare grijă ce spune, câtă grijă va avea Dumnezeu de promisiunile Sale? De aceea, în timp ce vă rugaţi, fiţi siguri că vă sprijiniţi pe o promisiune a lui Dumnezeu. Făcând aşa, veţi dobândi suficientă putere ca să deschideţi larg porţile cerului şi să luaţi ce vi s-a promis. din Părţi practice ale vieţii de rugăciune

Domnul Isus doreşte ca noi să fim foarte specifici în cererile noastre, cerând ceva concret. „Ce vreţi să vă fac?” (Matei 20:32) este întrebarea pe care o pune El oricui vine la El în timpul încercărilor şi necazurilor. Formulaţi cererile voastre serios şi concret, dacă doriţi răspunsuri concrete. Lipsa de scop a rugăciunilor este de vină pentru atât de multe rugăciuni care aparent nu primesc răspuns. Fiţi specifici în cererile voastre. Umpleţi-vă cecul cu lucruri concrete, şi va fi încasat la banca cerului când va fi prezentat în Numele Domnului Isus. Îndrăzniţi să fiţi specifici cu Dumnezeu. selectat

Frances Ridley Havergal a spus odată: „Cu fiecare an pe care îl trăiesc – de fapt, aproape cu fiecare zi – parcă văd tot mai clar cum toată pacea, toată fericirea şi toată puterea vieţii creştine atârnă de un singur lucru. Acel singur lucru este să-L crezi pe Dumnezeu pe cuvânt, crezând că El ştie ce spune şi acceptând cuvintele care descoperă bunătatea şi harul Său, fără să le înlocuim cu alte cuvinte şi fără să schimbăm modurile şi timpurile verbelor pe care El le-a considerat potrivite pentru a fi folosite”.Luaţi Cuvântul lui Hristos – promisiunea Lui – şi jertfa lui Hristos – sângele Lui – cu voi la tronul harului prin rugăciune, şi nici una din binecuvântările cerului nu vă va fi refuzată. Adam Clarke

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Psalmul 35.17-28

Chiar dacă nu avem câtuşi de puţin de-a face cu răutatea oamenilor în felul credinciosului din acest psalm, să nu uităm că persecuţia a fost şi este încă partea celor mai mulţi dintre creştini. Cât de recunoscători ar trebui să fim pentru libertatea conştiinţei şi a strângerilor ca adunare care continuă să ne fie acordate în ţara noastră! Celebrarea Domnului (prin laudă şi mulţumire) în mijlocul poporului Său de răscumpăraţi este dorinţa dreaptă a celui credincios (v. 18). Apreciem noi acest privilegiu, cei care încă îl mai avem? In Ioan 15.25, Domnul Isus (citând v. 19 din psalmul nostru) Se referă la această ură fără temei căreia El i-a fost ţinta (obiect al urii). Fără temei…! Deşi a fost în felul acesta, ura lumii împotriva lui Hristos şi împotriva alor Săi nu trebuie să ne mire (1 Ioan 3.13). Este cea pe care Satan o inspiră oamenilor împotriva Aceluia care 1-a învins pe el. Ne putem imagina sentimente mai îngrozitoare decât cele din v. 21, 25 şi 26? Puţine expresii sunt atât de izbutite pentru a da pe faţă, în toată grozăvia lor, hăţişurile răutăţii inimii omeneşti: bucuria perversă de a vedea suferind un nevinovat… care era Fiul lui Dumnezeu venit pentru salvarea oamenilor. „Ha, ha! Ochiul nostru a văzut” – strigă batjocoritorii (v. 21). „Orice ochi îl va vedea, şi cei care L-au străpuns”, anunţă Apocalipsa 1.7. Şi nu pe cruce, ci în toată gloria Lui de Judecător!

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Psalmul 36:5-9          

La umbra aripilor Tale găsesc fiii oamenilor adăpost. Psalmul 36:7

ARIPI BINEVENITE

Primăvara trecută, o pereche de sticleţi şi-au făcut cuib în nucul din grădină. Îmi plăcea să privesc la pasărea mamă care stătea cu multă răbdare clocindu-şi ouăle. Peste câteva zile, în timp ce priveam de pe prispa casei, am observat o nouă etapă în viaţa acestei familii de păsări. Tatăl zbura deasupra cuibului, iar mama stătea pe marginea lui şi patru guri mici se vedeau agitându-se în cuib. Pentru a vedea mai bine, m-am apropiat de pom. Apoi m-am ridicat foarte încet şi am urmărit ce făcea mama puilor. Insă când am ajuns prea aproape, mama şi-a desfăcut aripile, acoperindu-şi odoarele. Îşi mişca apoi capul cu repeziciune într-o parte şi alta. Era în gardă, protejându-şi puii la adăpostul aripilor ei. Această imagine minunată a protecţiei mi-a adus aminte de cuvintele lui David din Psalmul 36:7. Când a spus că putem să ne adăpostim „la umbra aripilor” lui Dumnezeu, se poate să se fi referit la cuvintele strămoşului său Boaz (Rut 2:12). Boaz i-a spus lui Rut: „Domnul să-ţi răsplătească, ce ai făcut şi plata să-ţi fie deplină din partea Domnului, Dumnezeului lui Israel, sub ale cărui aripi ai venit să te odihneşti!” Cu siguranţă că şi noi avem nevoie de o asemenea promisiune. Viaţa este plină de pericole, atât fizice cât şi spirituale. Cu toate acestea, ne putem odihni în siguranţă deoarece ştim că Dumnezeu le ştie pe toate. Suntem acoperiţi de omnipotenţa Sa. Ce refugiu mai bun poate fi decât să trăieşti la umbra aripilor Sale?” P.R.V.

Sub aripa Lui, oh ce bucurie divină!

Acolo m-ascund, pân-încercarea se duce;

Şi până aici nici răul nu poate să vină

Să-mi tulbure pacea lui Isus, cea dulce.    Cushing

Pentru creştini, norii negri ai necazului nu sunt decât umbra aripilor lui Dumnezeu.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Deci nu te rușina de mărturia Domnului nostru, nici de mine, întemnițatul Său, ci suferă răul împreună cu Evanghelia, potrivit puterii lui Dumnezeu. El nea mântuit și nea chemat cu o chemare sfântă, nu potrivit faptelor noastre, ci potrivit propriului Său plan și harului care nea fost dat în Hristos Isus mai înainte de timpurile veacurilor.  2 Timotei 1.8,9

Bătrânul apostol îi scrie lui Timotei, copilul său în credință, pentru al încuraja în vederea zilelor dificile care îi stăteau înainte. Era un timp în care mărturia publică pentru Numele Domnului Isus Hristos se deteriora. Pavel scrie că toți cei din Asia îl părăsiseră. Calea le părea prea îngustă. Preaiubitul apostol era în închisoare, iar Timotei era descurajat și aproape să cedeze. Se simțea singur. Darul pe care îl primise trebuia înflăcărat. Lacrimile vărsate din cauza stării de lucruri din jurul lui dovedeau că avea o credință veritabilă, însă avea nevoie de ajutor. Ai simțit vreodată că cedezi? Ai avut astfel de gânduri în inimă: Ce folos? Cui îi pasă? Toți caută foloasele lor și nu pe ale lui Isus Hristos, iar eu sunt lăsat singur să fac toată lucrarea! Întrun astfel de caz, ești în pericol ca mâinile și picioarele săți slăbească; vei deveni cel mai periculos vrăjmaș al tău și îi vei abate și pe alții de pe cale (Evrei 12.12,13). Soluția pentru o astfel de problemă este să nu mai privești la tine însuți, ca și cum ai putea găsi răspunsul acolo. Nu, ci Duhul dorește săți îndrepte ochii către Dumnezeu. El nea mântuit și nea chemat potrivit cu harul și cu scopul Său. Nu datorită vreunui lucru din noi înșine sau datorită a ceea ce am fi putut noi face, ci toate acestea neau fost dăruite în Hristos Isus, înainte de timpurile veacurilor. Acest lucru constituie esența mărturiei glorioase a Domnului, pentru care am fost trimiși în această lume care La lepădat. Am fost trimiși să manifestăm excelențele Aceluia care nea chemat din întuneric la lumina Sa minunată. J. Redekop

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri … Eu Mă duc să vă pregătesc un loc …, ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi. Ioan 14.2,3

Destinație dorită

Peste o sută de pasageri se întorceau din vacanța petrecută în Maroc cu destinația Beauvais, la nord de Paris. Deoarece aeroportul era închis, avionul a aterizat în Belgia. Ore în șir, pasagerii nu au vrut să coboare din avion, deoarece nu ajunseseră la destinația dorită de ei.

Putem face o comparație între călătoria noastră prin viață și această întâmplare. Fiecare vrea să ajungă la destinația dorită. Dar care este destinația pe care ne-o dorim? Deoarece omul se gândește numai la orizontul limitat al acestei lumi, Dumnezeu a binevoit să ne vorbească prin Fiul Său. „Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.” Mântuirea noastră veșnică este de o importanță fundamentală, încât merită toată atenția noastră. Nimeni nu poate oferi ceea ce dăruiește Mântuitorul. Hristos spune celor ce se încred în El: „Eu le dau viața veșnică”. Toți, care se încred în Mântuitorul, vor ajunge la destinația cerească. Însă cei care Îl resping, vor ajunge departe de Dumnezeu, la o destinație nedorită, unde nu se va mai putea schimba nimic. Acesta este marele motiv, pentru care Dumnezeu ne îndeamnă prin Cuvântul Său: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile, ca în ziua răzvrătirii …!”.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

ESTE ISUS DOMNUL VIETII TALE?

„Dacă mărturiseşti, deci, cu gura ta pe Isus ca Domn…” (Romani 10:9)

     Pentru a deveni creștin trebuie să faci două lucruri. Primul: trebuie să-L primești pe Isus ca Mântuitor al tău. Al doilea, mult mai dificil: trebuie să-L faci pe Isus Domnul tău – „șeful” incontestabil! Fiecare dintre noi are un „eu” suficient de mare pentru a-și dori să fie în control, şi tocmai această latură din noi trebuie răstignită zilnic. Răstignirea este una dintre cele mai dureroase morți pe care o poți experimenta, întrucât moartea este lentă și cumplită. Câtă vreme „eu”-l tău mai are suflare, el se va ridica și se va lupta pentru control.

Când Îl faci pe Isus Domnul vieții tale, renunți la control în toate domeniile; astfel:

1) Isus, nu tu, va decide unde mergi.

2) Isus, nu tu, va decide prețul pe care-l ai de plătit.

3) Isus, nu tu, va decide ceea ce vei deveni.

„Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. Şi, când găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce de vinde tot ce are, şi-l cumpără.” (Matei 13:45-46). Să remarcăm cuvintele „tot ce are”.

Dacă vrei să afli ce preț ai de plătit pentru ca Isus să devină Domnul vieții tale, trebuie să știi că te va costa tot ceea ce ai. Negustorul a prețuit atât de mult mărgăritarul, încât a considerat că merită orice preț va trebui să plătească. Așadar, iată întrebarea: ce valoare dai tu relației tale cu Hristos? Acest om a crezut că răsplata va fi mai mare decât investiția. Crezi şi tu asta? Mântuirea e gratuită, dar faptul de a-L face pe Isus Domnul vieții tale îți cere să-I predai Lui tot ce ai. Ești gata pentru asta? Ești dispus?

 

 

 

 

23 Martie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Am eu o gândire firească?

Când între voi este invidie fie ceartă, nu sunteți voi firești? 1 Corinteni 3:3

 

Omul natural nu ştie nimic despre ce înseamnă a trăi în carne. Trupul pofteşte împotriva Duhului care a venit în noi la regenerare, iar Duhul împotriva firii, şi aceasta produce trăirea în fire. „Umblaţi în Duhul. – spune Pavel – şi nu veţi împlini poftele firii pamântești”; și trăirea în fire va dispărea. Eşti certăreţ, te tulbură repede toate fleacurile? „O, dar cine e creştin nu este aşa!” Pavel ne spune că există astfel de creştini şi el asociază aceste lucruri cu trăirea fireasca. Există vreun adevăr în Biblie care-ţi provoacă imediat o stare de iritare? Aceasta este o dovadă că încă mai eşti firesc. Dacă se realizează în tine procesul sfinţirii, nu mai rămâne nici o urmă din acest spirit. Dacă Duhul lui Dumnezeu descoperă în tine ceva rău, El nu-ţi cere să-l îndrepţi, ci îţi cere să accepţi lumina, iar El va îndrepta ce este rău. Un copil al luminii îşi mărturiseşte păcatul imediat şi stă cu totul descoperit înaintea lui Dumnezeu; dar un copil al întunericului spune; „O, lasă-mă să-ţi explic”. Când pătrunde lumina şi apare convingerea că ai făcut ceva rău, fii un copil al luminii şi mărturiseşte, iar Dumnezeu se va ocupa de ceea ce este rău în tine, însă dacă te dezvinovăţeşti, te dovedeşti a fi un copil al întunericului. Care este dovada că trăirea în firea pamanteasca a dispărut? Nu te autoamăgi; când trăirea în fire a dispărut, acesta este cel mai real lucru posibil. Dumnezeu se va îngriji să ai o serie de ocazii în care să experimentezi tu însuţi minunea harului Său. Testul practic este singura dovadă. „O”, vei spune, „dacă aceasta s-ar fi întâmplat înainte, aş fi avut resentimente!” Nu vei înceta să fii cea mai uimită persoană de pe pământ văzând ce a făcut Dumnezeu înlăuntrul tău.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Maria……s-a aşezat jos la picioarele Domnului şi asculta Cuvintele Lui”. LUCA: 10:39

Iată locul, singurul loc unde putem sorbi cuvintele Domnului Isus, singurul loc unde sufletul nostru se odihneşte cu adevărat şi unde întâi învăţăm, ca apoi să-I putem sluji. Domnul a atras-o pe Maria cu irezistibila putere de a atrage la Sine pe toţi oamenii, şi ea a răspuns la această atracţie ca acul la un magnet. El, la picioarele căruia s-a aşezat Maria, nu era altul decât Acela înaintea căruia îngerii şi-au acoperit feţele. Dar ea L-a cunoscut pe Domnul Isus în har, ca pe Acela care a venit în lume nu ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi. Maria a descoperit că inima Lui a găsit o deosebită şi nespusă bucurie de a umple golurile din inima omenească cu cunoştinţa Tatălui Său şi a Lui însuşi. Ea a realizat că Lui îi plăcea mai mult ca ea să asculte la cuvântul Lui decât să-I aducă orice slujire ar fi putut. Şi ea a ştiut că ar putea să-I slujească mai bine şi mai cu folos, stând jos să înveţe la picioarele Lui. Domnul Isus preţuieşte slujirea noastră şi negreşit o va răsplăti, dar Îi place mai mult compania noastră, căci noi am putea să-L neglijăm în timp ce-I slujim. El are mai mult să ne spună nouă şi să lucreze în noi, decât să spună şi să facă o lucrare prin noi. Domnul să fie pentru noi mai mult decât tot ce am putea noi face pentru El şi aceasta o arătăm când ne aşezăm la picioarele Lui şi-I ascultăm cuvintele. În felul acesta şi numai atunci, El ne poate sfinţi şi curăţi, ne poate hrăni şi mângâia cu dragostea Lui şi ne poate modela după buna plăcere a voiei Sale. „Maria şi-a ales partea cea bună care nu i se va lua.” (vs. 42) Domnul n-a spus „partea mai bună” cum se spune adeseori, ca şi cum ar fi fost o parte bună şi una mai bună, ci a spus „partea cea bună”, care trebuie. Amândouă surorile din Betania iubeau pe Domnul Isus şi El le iubea pe amândouă deopotrivă. Fără îndoială că El privea cu drag slujirea grijulie a Martei, dar a vrut să le arate că El este mai presus de orice slujire şi că a-L adora pe El, face mai mult decât ori ce jertfă sau slujbă pentru El. O, de-am învăţa şi noi odată că Domnul nostru vrea într-adevăr să ne folosească ca martori credincioşi ai Lui dar numai după ce am învăţat la picioarele Sale. Acolo ne poate El înţelege şi simţi cu noi. Când după moartea lui Lazăr, Marta a venit la Domnul Isus, a stat înaintea Lui spunând cuvinte de credinţă. Dar când a venit Maria, s-a aruncat la picioarele Lui şi a plâns. Atunci, Domnul Isus a plâns şi El. La picoarele Lui El simte cu noi.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Pe când grăia El încă, iată că a venit o gloată. Şi cel ce se chema Iuda, unul din cei doisprezece, mergea în fruntea lor. El s-a apropiat de Isus ca să-L sărute.”

Luca 22:47

Cât de dureros putea fi pentru Domnul Isus să primească sărutul din partea vânzătorului, pe care l-a iubit şi l-a purtat! În cei trei ani Isus niciodată nu i-a reproşat nimic. Totuşi Iuda se dedă la un act diabolic şi Îl vinde pe Isus cu un sărut. De aici putem vedea ce i se poate înâmpla oricărui creştin, dacă nu renunţă la toate, căci Iuda nu a renunţat niciodată la lăcomie şi s-a întâmplat precum este scris în Psalmul 1:” Cel păcătos nu poate rămânea în adunarea celor neprihăniţi.” Să fie o atenţionare pentru noi ca să nu ne lepădăm de multe lucruri, ci de toate lucrurile. Avem şi exemplul lui Irod, el a ascultat în multe lucruri de Ioan, dar un singur păcat l-a dus la pieire. Cu totul altfel era Petru, care dorind sa-L apere pe Isus, a retezat urechea slujitorului marelui preot. Dar Isus i-a spus:” Bagă-ţi sabia în teacă. Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl Meu să-l beau?”, şi atingând urechea lui, l-a vindecat. Isus a iubit tot timpul, toate faptel Lui au dovedit dragoste. Isus le-a spus mai marilor poporului şi marelui preot când aceştia au venit să-L prindă:” În toate zilele am fost cu voi, şi învăţam pe oameni în Templu, şi nu M-aţi prins. Ei s-au temut de popor. De aceea L-au prins noaptea noaptea decât ziua. Dar acum venise ceasul marelui preot şi al puterii întunericului, acum L-au prins şi L-au dus la casa marelui preot. Este posibil una ca aceasta? Da, este posibil la oamenii care sunt în robia şi sub puterea Diavolului.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

O CĂLĂUZĂ SIGURĂ

Voi călăuzi pe orbi pe un drum pe care nu-l cunoşteau. Isaia 42.16

Cum, Dumnezeul slavei este Acela care să servească de călăuză orbului?! Da, până la această însărcinare se coboară bunătatea Sa! Un orb nu poate găsi un drum pe care nu-l cunoaşte. Chiar când îl cunoaşte, este încă greu pentru el să-l urmeze; dar trebuie neapărat să alunge gândul de a apuca pe un drum necunoscut, fără o călăuză. Din fire, noi suntem orbi cu privire la drumul mântuirii, dar Dumnezeu ne călăuzeşte la el. El însuşi ne duce spre el, apoi ne deschide ochii. Cât priveşte viitorul, toţi suntem orbi şi nu putem vedea ce va fi peste o ora. Dar Domnul Isus ne va călăuzi până la capătul călătoriei. Slăvit să fie Numele Său!Noi nu putem şti pe unde va veni scăparea, dar El o ştie şi ne va călăuzi până vom scăpa de toate primejdiile. Ferice de acela care-şi pune mâna în aceea a Călăuzei divine şi îşi dedică calea şi pe sine însuşi în întregime Lui. Atunci El îi va lua în grijă toate căile; şi când îl va aduce acasă în slavă şi îi va deschide ochii să vadă calea pe care El 1-a condus, ce cântec de laudă va cânta el, împreună cu atâţia alţii, măreţului Binefăcător! Doamne, călăuzeşte-l pe bietul tău copil orb în aceasta zi, pentru că eu nu-mi cunosc calea!

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

A omorât pe un Egiptean groaznic la înfăţişare, care avea o suliţă în mână; s-a pogorât împotriva lui cu un toiag, a smuls suliţa din mâna Egipteanului, şi l-a omorât cu ea. 2 Samuel 23.21

Ultimele cuvinte ale lui David sunt o arătare a faptelor de vitejie, care-l apărau întotdeauna în război în perioada când el era lepădat şi părăsit. Devotamentul şi ataşamentul faţă de împărat arată cum omul după voia lui Dumnezeu rămâne totdeauna lângă Stăpânul său şi luminează ca o făclie aprinsă. Iar la marea judecată se va vedea cum am lucrat noi în vremea când Domnul Isus a fost părăsit, alungat, neprimit de lume. Benaia a acţionat fără teamă faţă de duşmanul poporului. De aceea îngrozitoarea figură a egipteanului nu l-a înfricoşat şi nu a trecut cu vederea răul, văzând în acest om un duşman al poporului. Acestea sunt avertismente serioase şi pentru vremurile noastre, deoarece şi azi egipteanul – lumea – caută adesea să ne înfricoşeze, alteori vrea să ne atragă prin amăgire.Îl recunoaştem şi noi în el pe marele duşman al poporului lui Dumnezeu, sau ne lăsăm orbiţi de frumuseţea lui sau speriaţi de ameninţarea lui în casele noastre sau în Adunare? Benaia a acţionat imediat; l-a omorât. In această situaţie reţinerea de la o acţiune de nimicire imediată, în dorinţa unei rezolvări printr-o influenţă duhovnicească, nu este indicată. „Prietenia cu lumea este vrăjmăşie cu Dumnezeu.”Aşa cum vedem la Benaia, devotamentul şi acţiunea hotărâtă împotriva răului poate să ne ocrotească de suliţa egipteanului (lumii) care are numai intenţii rele.Chiar dacă lumea se arată mai frumoasă, are totdeauna suliţa în mână ca să ne omoare sau să ne facă prizonieri. Numai când stăm de partea Domnului Isus putem recunoaşte lumea în TOATĂ profunzimea grozăviei ei.”De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli. Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării… Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri…” (Col. 3.5-10).

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, te rog pentru rezerve din harul Tău astăzi, har divin şi puternic, ca mulţi să Te slăvească prin lucrarea mea.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Degeaba vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi târziu, ca să mâncaţi o pâine câştigată cu durere; căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn.» Psalm 127,2

Psalmul nu face referiri puerile la faptul că nu-ţi este de folos sculatul devreme, ci are semnificaţii mult mai profunde. Nu ştiu dacă te-ai gândit vreodată la ceea ce spune Biblia despre somn. Somnul nu este numai pentru regenerarea trupului. în acest text — «căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn» — găsim un înţeles mai profund şi mai important pentru funcţia somnului. Somnul este un dar divin din partea lui Dumnezeu. Somnul ne blochează conştienta cu delicateţe; în acelaşi timp Dumnezeu Se adresează subconştientului nostru, acolo unde numai El în Atotputernicia Sa are acces. De aceea este recomandat ca atunci când te odihneşti să te gândeşti la Psalmul 63,6: «mi-aduc aminte de Tine în aşternutul meu». Altfel spus, lasă sufletul tău să devină una cu Domnul! Dă-I viaţa ta împreună cu rugăciunea ca El să-ţi dea pacea Sa în orele somnului! Atunci mâna plină de dragoste a Mântuitorului va face o lucrare minunată de întărire a sufletului, duhului şi trupului tău.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge, care cădeau pe pământ. Luca 22:44

Tensiunea psihică care izvora din lupta Domnului cu ispita a ajuns într-un asemenea stadiu de excitare nefirească, încât porii Săi eliberau picături mari de sânge care cădeau pe pământ. Aceasta dovedeşte cât de grozavă a fost greutatea păcatului, dacă a fost în stare să-L zdrobească pe Mântuitorul, şi să transpire stropi de sânge! Aceasta dovedeşte puterea iubirii Lui. Bătrânul Isaac Ambrose face o observaţie foarte bună când spune că cauciucul care se scurge din copacul care nu a fost tăiat este întotdeauna cel mai bun. Acest arbore preţios de camfor a dăruit cele mai bune miresme când a fost biciuit, şi pironit pe Cruce; dar din el curg miresme şi mai bune dacă nu este biciuit, nici pironit, nici rănit. Acest lucru dovedeşte că Isus a suferit de bună voie, fiindcă a sângerat singur, fără să fie rănit. Nu a fost nevoie de cuţit sau suliţă; sângele a curs de la sine. Nu a fost nevoie de conducători care să strige: „Ţâşneşte, fântână” (Numeri 21:17) izvorul a curs singur, în torente. Dacă un om suferă o mare durere, sângele curge în inimă, în aparenţă. Faţa i se albește, îl cuprinde o slăbiciune, şi sângele care hrăneşte omul dinlăuntru este supus încercării. Dar priviţi-L pe Mântuitorul nostru în agonie. A uitat atât de mult de Sine, încât, în loc să conducă sângele spre inima Lui, 1-a lăsat să cadă pe pământ, agonia lui Christos, care a fost turnat pe pământ, zugrăveşte plinătatea jertfei pe care a adus-o pentru oameni. Nu ne putem da seama de intensitatea luptei prin care a trecut, şi nu auzim vocea ei noi? „Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului” (Evrei 12:4). Priviţi-L pe marele Apostol şi Preot al credinţei noastre, şi fiţi gata să transpiraţi mai degrabă cu stropi de sânge, decât să cedaţi în faţa ispititorului.

SEARA

Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga. Luca 19:40

Ar putea pietrele să strige? Cu siguranţă că pot, dacă Cel care a deschis gura mormântului le-ar porunci să-şi înalţe glasul. Dacă ar fi în stare să vorbească, ar avea multe de mărturisit despre Cel care le-a creat prin cuvântul puterii Lui. Ar putea slăvi înţelepciunea şi puterea Făcătorului lor, care le-a chemat la viaţă. Noi nu vom vorbi despre Cel care ne-a făcut făpturi noi, şi a trasnformat pietrele în copii ai lui Avraam? Stâncile bătrâne ar putea povesti despre haos şi ordine, şi despre stadiile succesive ale dramei creaţiunii. Noi nu putem vorbi despre minunile lui Dumnezeu, şi despre lucrările Sale din timpurile străvechi, şi despre tot ce a făcut El pentru biserica Sa în vechime? Dacă pietrele ar vorbi, ar povesti despre cel care le-a cioplit din carieră, şi le-a făcut potrivite pentru templu. Noi nu putem spune despre gloriosul nostru Cioplitor, care ne-a sfărâmat inimile cu ciocanul Cuvântului Său, ca să poată face din noi templul Lui? Dacă pietrele ar striga, ar preamări pe constructorul lor, care le-a şlefuit şi a făcut un palat din ele. Noi nu vom vorbi despre Constructorul şi Arhitectul nostru, care ne-a aşezat în templul viului Dumnezeu? Dacă pietrele ar putea striga, ar avea de spus o poveste lungă, foarte lungă, despre drumul de aducere aminte. O piatră mare a fost adesea înălţată ca aducere aminte în faţa Domnului. Şi noi putem mărturisi lucrurile minunate pe care le-a făcut Dumnezeu pentru noi. Avem şi noi Ebenezerul nostru, stâncile noastre de ajutor şi stâlpii noştri de aducere aminte. Pietrele sparte ale legii striga împotriva noastră, dar Christos însuşi, care a rostogolit piatra de la uşa mormântului, vorbeşte pentru noi. Pietrele pot să strige, dar noi nu le vom lăsa. Vom acoperi strigătul lor cu al nostru. In toate zilele noastre, vom izbucni în cântări sfinte şi vom binecuvânta maiestatea Celui Prea înalt, slăvindu-L pe Cel care este numit „păstorul, stânca lui Israel” (Genesa 49:24).

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Le închinaseră din prada luată la război, pentru întreţinerea Casei Domnului. (1 Cronici 26:26-27)

O forţă fizică foarte mare se găseşte în adâncimile pământului, în locuri cum ar fi minele de cărbuni. Cărbunele s-a format datorită căldurilor mari care au ars pădurile antice. În acelaşi fel, forţa spirituală se găseşte în adâncul fiinţei noastre şi este produsă de durerea mare pe care n-o putem înţelege.Într-o zi vom vedea că „prada luată la război” din încercările noastre pur şi simplu ne-a pregătit să ajungem ca Inimă-mare din Călătoria creştinului, astfel încât să putem şi noi să-i ajutăm pe cei ce călătoresc împreună cu noi să treacă biruitori prin încercări în drumul lor spre cetatea Marelui Împărat. Dar să nu uităm niciodată că sursa din care am învăţat să-i ajutăm pe alţii trebuie să fie trăirea biruinţei în suferinţă. Dacă ne văităm şi ne plângem de durerea noastră nu vom fi de folos nimănui.Pavel nu şi-a cucerit niciodată ascultătorii cu perspectiva întunecată a cimitirului, ci cu corul glorios al laudei. Cu cât era mai grea încercarea lui, cu atât se încredea şi se bucura mai mult, strigând de bucurie chiar şi de pe altarul de jertfă. El spunea: „Chiar dacă va trebui să fiu turnat ca o jertfă de băutură peste jertfa şi slujba credinţei voastre, eu mă bucur şi mă bucur cu voi toţi” (Filip. 2:17). Doamne, ajută-mă astăzi să sorb putere din orice va veni peste mine!

                                 din
Zile cereşti pe pământ

 

El m-a pus într-o colivie mică,

    Departe de frumuseţile grădinii;

Dar trebuie să cânt cele mai dulci melodii

    Pentru că El m-a pus acolo.

Nu voi bate din aripi ca să ies din colivie

    Dacă aceasta este voia Creatorului meu,

Ci voi înălţa glasul meu spre poarta cerului

    Şi voi cânta şi mai tare!

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Psalmul 35.1-16

Îngerul Domnului, Cel pe care L-am văzut în Psalmul 34 Cum „îşi aşază tabăra în jurul acelora care se tem de El şi-i scapă” (Psalmul 34.7), este chemat în Psalmul 35 să-i alunge şi să-i urmărească pe vrăjmaşii celui drept (v. 5,6). «După un timp de răbdare şi de har, care a rămas fără niciun rezultat, rămăşiţa, în loc să se răzbune singură, se va bizui pe

Dumnezeu pentru a obţine eliberarea» (J.N.D.).Această eliberare a credincioşilor evrei va fi însoţită, negreşit, de judecarea celor răi. În ce-i priveşte pe creştini, ştim Că nu prin nimicirea celor răi se va împlini eliberarea lor, Ci prin însăşi răpirea lor, pentru a-L întâmpina pe Domnul. Credincioşii nu vor rămâne pentru totdeauna împreună cu necredincioşii. Când Domnul va veni pe nor, cei credincioşi vor fi luaţi de pe pământ, iar ceilalţi vor fi lăsaţi acolo pentru teribilul „ceas al încercării”… (Apocalipsa 3.10); în momentul arătării
Sale în glorie însă va fi invers: credincioşii din acel timp vor fi lăsaţi pentru a împărăţi, iar cei răi vor fi înlăturaţi (Luca 17.34-36).Ce nerecunoştinţa din partea omului firesc! David vorbeşte din experienţă, ca unul căruia i-a fost dat atât de des să sufere din partea acelora de lângă el (v. 12-15). Dar Hristos a cunoscut şi a resimţit această nerecunoştinţa într-un mod cu mult mai profund: „îmi întorc rău pentru bine şi ură pentru dragostea mea” (v. 12; Psalmul 109.5).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 2 Timotei 2:14-26

Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte neprihănirea… 2 Timotei 2:22

FUGI!

Fiecare om este confruntat cu ispitele, dar nu fiecare le mânuieşte în acelaşi fel. Unii nici măcar nu încearcă să se opună. Alţii flirtează cu păcatul, crezând că se pot opri înainte de-a se cufunda prea adânc. Dar Biblia ne spune „să nu purtăm grijă de firea pâmântească” (Romani 13:14), iar în textul de azi ni se spune: „Fugi de poftele tinereţii”. Următorul exemplu ilustrează două moduri de-a trata cu ispitele. Unul duce la înfrângere, altul la victorie. Un copil, pe nume Bobby, a întrebat-o pe mama sa dacă poate să meargă să joace mingea cu prietenii săi. Mama a consimţit, dar fiindcă ştia că băieţii vor trece pe lângă locul lor favorit de scaldă, i-a spus ca el să nu meargă la scăldat. Totuşi când Bobby a plecat de acasă, a luat costumul de baie cu el – pentru orice eventualitate! Cred că ştiţi ce-a făcut când şi-a văzut prietenii bucurându-se în apele răcoroase ale lacului. Bobby făcuse o invitaţie ispitei atunci când şi-a luat costumul de baie cu el. Ce atitudine diferită a avut tânărul care a spus: „Când trec prin grădina cu pepeni, nu pot să mă abţin să nu salivez, dar pot fugi!” Acţiunea sa exemplifică cele scrise de Pavel lui Timotei în citatul de azi. Potrivit cu 1 Corinteni 10:13, Dumnezeu este credincios şi nu va permite ispitei să fie peste puterile noastre şi odată cu ispita va asigura şi o cale de ieşire din ea, ca s-o putem răbda. Când ispita vine, Dumnezeu îşi va face partea Sa – El ne va asigura „mijlocul să ieşim din ea.” Dar nouă ne revine sarcina să fugim!     R.W.D.

Fii înţelept şi fugi de ispită;

Nebunii se-ntrec cu ea-n tărie,

Iar cei ce se prind cu rău-n joacă

Curând vor şti că nu-i jucărie.    D.J.D.

Fiecare ispită este o ocazie să fugim la Dumnezeu.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Și nu cer numai pentru aceștia, ci și pentru cei care vor crede în Mine prin cuvântul lor. Ioan 17.20

Rugăciunea lui Hristos către Tatăl (6)

În această rugăciune remarcabilă, Domnul nostru face câteva cereri Tatălui pentru Sine, pentru ucenicii Săi și pentru generațiile următoare – „pentru cei care vor crede în Mine prin cuvântul lor”. Ce minunat este să știm că Domnul Sa gândit la tine și la mine atunci când Sa rugat aceste cuvinte! Însă El Sa gândit la noi chiar înainte de întemeierea lumii, potrivit cu planul veșnic al lui Dumnezeu de a aduce pe mulți fii la slavă. Uimitor! De asemenea, cererile lui Hristos au fost mai mult decât simple dorințe; lucrurile pentru care Domnul Sa rugat au fost împlinite sau vor fi împlinite. Cartea Faptele Apostolilor, concentrânduse în principal asupra lucrării lui Petru și a lui Pavel, conține multe exemple despre felul cum cererile Domnului Isus au fost împlinite. Să privim la un exemplu. Domnul la folosit pe Pavel pentru ai întoarce pe tesaloniceni de la idoli la Dumnezeu. Acești noi credincioși iau condus pe alții la mântuirea în Hristos, iar aceștia, la rândul lor, au fost folosiți pentru mântuirea altora (1 Tesaloniceni 1.7,8). În felul acesta, credincioșii din Tesalonic sunt un exemplu al acestui fel de «lanț», care se întinde din generație în generație. Mai târziu, Pavel a explicat cum funcționează acest «lanț», atunci când ia scris lui Timotei (2 Timotei 2.1,2). Aceste exemple, și încă multe altele, sunt rezultatul rugăciunii lui Hristos și al răspunsurilor Tatălui la această rugăciune. Ele în mod necesar includ o lucrare a Duhului Sfânt, Dumnezeu folosind Cuvântul Său ca instrument plin de putere în acest proces (1 Tesaloniceni 2.13). Acești noi ucenici au crezut în Dumnezeu prin cuvântul apostolilor (Ioan 17.20), aceasta fiind mărturia celei dintâi generații. Ea implică un răspuns și o hotărâre personală, sugerată de cuvintele „cei care vor crede” o relație adevărată cu Hristos. Cuvântul lui Dumnezeu este un instrument plin de putere, căci vine de la Dumnezeul adevărat și viu.

„Prin cuvântul lor” implică faptul că generațiile următoare intră sub autoritatea Cuvântului. Este acest lucru adevărat și pentru noi?A. E. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, și El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit. Psalmul 55.22

Încredere

Dr. David Livingstone, harnicul misionar pentru Africa, a fost un bărbat cu un curaj deosebit. Curajul acesta venea dintr-o puternică încredere în atotputernicia Domnului, ca-re poate să ocrotească în cele mai grele primejdii. Zilnic, viața îi era nesigură din cauza oamenilor răi, a fiarelor sălbatice, a reptilelor ce mișunau peste tot, a epidemiilor și a bolilor ce făceau ravagii. În șapte rânduri a fost confruntat cu moartea. Odată trecea pe o potecă printr-o vegetație deasă. Era teritoriul unui trib feroce. La un moment dat, cineva, ascuns în ierburi, a aruncat o suliță care doar i-a frecat puțin spatele și s-a oprit în pământ. El a scris: „Întrucât ei sunt experți în aruncarea suliței, nu știu cum nu m-au nimerit. Cu toate că a fost prea sigur pe țintă, mâna cea bună a lui Dumnezeu a fost asupra mea și m-a ocrotit. Apoi a fost aruncată o altă suliță și a intrat în pământ în fața mea”.

Dumnezeu nu ne pune în față zarea unui drum lipsit de încercări și de strâmtorări; dimpotrivă, ne spune că vom întâlni și pe unele, și pe altele, dar ne făgăduiește că rămâne cu noi în mijlocul acestora. Este mai bine să ai pe Dumnezeu cu tine în greutăți decât să scapi de ele și să fii singur. Și-a încredințat cititorul viața sa în mâinile atotputernice ale lui Dumnezeu, care poate să-l scape din orice primejdie?

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

CUM SĂ ZIDESTI ÎNCREDERE SI INTIMITATE ÎN COMUNICARE (3)

„Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia.” (Coloseni 4:6)

     Zidirea încrederii și a intimității în comunicare necesită:

1) Străduința în a-ți câștiga încrederea. Încrederea nu este un „drept”: e un privilegiu pe care ți-l câștigi când dai dovadă că ești demn de încredere. Noi nu dăm atenție politicienilor care spun: „Puteți conta pe mine!”, decât dacă trecutul lor dovedește asta. Standardul lui Hristos pentru încredere a fost „Credeţi cel puţin pentru lucrările acestea.” (Ioan 14:11) Cercetările socio-psihologice atestă că vorbirea blândă și calmă poate mări deschiderea și respectul ascultătorului față de tine. Tonul vocii contează mult. Universitatea din Houston a făcut un studiu prin care s-a descoperit că, dacă vorbești mai încet și mai rar, ascultătorul va răspunde cu o mai mare deschidere și încredere. Această descoperire i-a ajutat pe oncologi să le dea pacienților veștile rele într-un mod mai încurajator. Când doctorii și-au redus debitul verbal și și-au coborât vocea, pacienții i-au perceput ca pe niște empatici cărora le pasă. Biblia vorbește despre „un răspuns blând” (Proverbe 15:1).

2) Deprinderea de a-ţi asculta interlocutorul. Ascultarea este o activitate dificilă, întrucât din obișnuință ne concentrăm atenția pe noi înșine și pe propriile noastre interese. Studiile arată că omul de rând intervine înainte ca vorbitorul să termine. Chiar și doctorii care sunt instruiți să audă informații medicale importante au tendința de a-i reduce la tăcere pe pacienți după primele douăzeci și trei de secunde – cu mult înainte de a spune tot ce au de spus. Instruiește-te să te concentrezi asupra celeilalte persoane, asupra cuvintelor ei, asupra expresiei feței și asupra limbajului trupului. Astfel, în numai câteva săptămâni, vei reuși să devii genul de comunicator în care oamenii au încredere.