Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the tag “religie”

26 iul. 2024

26 Iulie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu vă răzbunați singuri, preaiubiților, ci dați loc mâniei, pentru că este scris: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti“, spune Domnul.

Romani 12.19

Pavel a suferit mai mult decât oricare alt credincios din Noul Testament. „În lovituri, peste măsură; în închisori, mult mai mult; deseori în pericol de moarte. De la iudei, de cinci ori am primit patruzeci de lovituri fără una. De trei ori am fost bătut cu nuiele, o dată am fost lovit cu pietre … Cine este slab și eu să nu fiu slab? Cine se poticnește și eu să nu ard?“ (2 Corinteni 11.23-25,29). Fiind în închisoare, el i-a scris lui Timotei pentru a-l avertiza cu privire la Alexandru căldărarul. Pavel era mult prea preocupat cu Hristos și cu slujirea pentru El, ca să-și irosească energia cu cei care îi provocau suferințe și se mulțumea să lase lucrurile în mâna Domnului. Cu privire la iudei, frații săi după carne, cei din partea cărora suferise cel mai mult, el a scris: „Fraților, plăcerea inimii mele și cererea mea către Dumnezeu pentru ei este spre mântuire“ (Romani 10.1).

Celor credincioși care suferă din partea oamenilor, el le scrie: „Binecuvântați pe cei care vă persecută; binecuvântați și nu blestemați … neîntorcând nimănui rău pentru rău; îngrijind de ceea ce este bine înaintea tuturor oamenilor; dacă este posibil, atât cât depinde de voi, trăind în pace cu toți oamenii; nu vă răzbunați singuri, preaiubiților, ci dați loc mâniei, pentru că este scris: «A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti», spune Domnul. «Deci, dacă vrăjmașului tău îi este foame, dă-i să mănânce; dacă îi este sete, dă-i să bea; pentru că, făcând aceasta, vei îngrămădi cărbuni aprinși pe capul lui». Nu fi învins de rău, ci învinge răul prin bine“ (Romani 12.14,17-21).

Când răspundem cuiva cu bine la rău, este ca și cum am îngrămădi cărbuni aprinși pe capul lui – acest lucru va avea ca rezultat fie împietrirea inimii acestuia, fie căință pentru răul pe care ni l-a făcut. De cele mai multe ori este al doilea rezultat.

R. A. Barnett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cel care o va lua ca sprijin nu se va grăbi să fugă.

Isaia 28.16

Ghidajele de aterizare

Din avionul aflat deasupra norilor am avut o priveliște magnifică asupra întregului lanț alpin. Acum călătoria se apropia de sfârșit. Sub nori nu am mai avut parte de niciun peisaj, pentru că am fost înconjurați de o ceață extrem de densă. Cu toate acestea, piloții s-au pregătit să înceapă aterizarea. În cabina lor de pilotaj nu era nici urmă de agitație, iar în timpul coborârii avionul s-a aflat mereu în siguranță. Cu calm, ei s-au concentrat să urmărească în totul ghidajele de aterizare. Acestea aveau să îi dirijeze până când aeronava urma să atingă în siguranță pământul, cu condiția să le acorde până la sfârșit încredere și să execute riguros ordinele afișate de ele.

Ca și acești piloți, să ne încredem și noi „orbește“ în Dumnezeu. Chiar dacă noi nu vedem drumul, El îl vede și are imaginea de ansamblu. Cei care se bazează pe El rămân liniștiți. Dar poate că cineva se întreabă: Poate Dumnezeu să aibă grijă de fiecare om în parte? Nu cumva suntem prea mulți oameni pe pământ, încât El să nu mai poată avea grijă de toți? Cu siguranță, El poate avea grijă de fiecare om! Domnul Isus a spus: „Nu se vând oare două vrăbii cu un ban? Totuși, niciuna dintre ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru. Cât despre voi, până și perii de pe cap, toți vă sunt numărați“ (Matei 10.29,30). Altcineva poate că se îndoiește că Dumnezeu ar fi aproape de el în tot ce îl frământă. Iată însă ce asigurare puternică avem și am face atât de bine dacă i-am respecta riguros instrucțiunile: „Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri cu mulțumiri. Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus“ (Filipeni 4.6,7)!

Citirea Bibliei: 2 Samuel 22.1-19 · Ioan 1.14-18

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 1:1-21

Instrucţiunile din Levitic priveau închinarea şi comuniunea. Numeri reia istoria poporului despre traver­sarea pustiului pentru a ne vorbi de alte aspecte ale vieţii creştine: umblarea şi sluji­rea. Domnul începe prin procedeul numărării („Numerele“) seminţiilor lui Is­rael: ostaşi, leviţi, preoţi. Fiecare avea să-şi declare filiaţia (v.18). În timpul lui Ezra, cei care vor urca din captivitate va trebui să fie verificaţi dacă fac parte din Israel. Şi câţiva preoţi vor fi îndepărtaţi ca necuraţi pentru că nu vor putea, din neglijenţă, să-şi găsească „înregistrarea genealogică“ (Ezra 2.59, 62).

Dragi prieteni, fiecare dintre noi trebuie să ştie în primul rând dacă este sau nu un copil al lui Dumnezeu. Şi trebuie să fie gata să declare aceasta înaintea altora (Romani 10.9). Dar, atenţie! Erau israeliţi toţi cei ai căror părinţi aparţineau uneia din cele douăsprezece seminţii. Spre deosebire, astăzi cineva devine creştin numai când crede personal în Domnul Isus Hristos. Atunci face parte din poporul ceresc, a cărui numărătoare exactă şi la zi o ţine Dumnezeu în „registrul Său de naşteri“ sau mai degrabă în „Cartea vieţii“. Dacă astăzi veniţi la Isus, numele vostru va fi înscris acolo. Pentru că „tuturor celor care L-au primit, le-a dat drep­tul să fie copii ai lui Dumnezeu“ (Ioan 1.12).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

STAI ÎN CREDINȚĂ! | Fundația S.E.E.R. România

„Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!” (Marcu 9:23)

Într-o zi, un tată tulburat a venit la Isus și i-a spus: „fiul meu… de multe ori cade în foc şi de multe ori cade în apă. L-am adus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece.” (Matei 17:15-16). Să reținem că acest tată n-a spus: „Poate că fiul meu a moștenit această problemă de la mine” sau „Dacă l-aș fi crescut altfel…” Nu, el a aruncat responsabilitatea asupra ucenicilor, care erau ei înșiși în formare. Ori de câte ori avem probleme, ne place să dăm vina – pe pastor, pe biserică, pe soț/soție, pe șeful nostru, pe familie, pe aspectul nostru, pe statutul nostru social, sau să găsim orice altă scuză… Nu putem sau nu vrem să recunoaștem că ne-am băgat singuri mâna în foc sau că aproape ne-am înecat sărind cu capul înainte, deși nu știam să înotăm. După ce Domnul Isus l-a vindecat pe băiat, ucenicii Lui L-au întrebat: „De ce nu putem face și noi ce faci Tu?” (vezi Matei 17:19). Este ca și cum am întreba: „De ce nu se schimbă situația mea?”, atunci când nu am adus problema în fața lui Dumnezeu, nu ne-am rugat pentru ea, nu ne-am încrezut în puterea Sa transformatoare. Domnul Isus a răspuns: „Din pricina puţinei voastre credinţe…” (Matei 17:20) Uneori, ai nevoie de genul de credință care te face să pari puțin ciudat; genul care nu are nevoie de aprobarea celorlalți și căruia nu-i pasă dacă te integrezi sau nu… Este genul de credință care l-a făcut pe Noe să spună: „Chiar dacă nu a plouat niciodată și nimeni din generația mea nu crede, eu tot voi face ce mi-a spus Dumnezeu!” (vezi Geneza 6:22) Și în consecință, a trecut prin potop! Apostolul Pavel scrie: „să rămâneţi în picioare după ce veţi fi biruit totul.” (Efeseni 6:13). Și care este rețeta ca să rămânem în picioare? Să ne bazăm pe ceea ce ne-a spus Dumnezeu în Cuvântul Său, pentru că, în cele din urmă, acesta este lucrul care va funcționa!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
24 iul. 2024

24 Iulie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

În zilele acelea, Ezechia s-a îmbolnăvit de moarte; și s-a rugat Domnului și El i-a vorbit și i-a dat un semn. Dar Ezechia n-a răsplătit după bunătatea făcută lui, pentru că i s-a înălțat inima.

2 Cronici 32.24,25

Lecții din viața lui Ezechia (3) – A nu-I da gloria cuvenită lui Dumnezeu

Ezechia fusese vindecat în mod miraculos, iar Iuda fusese izbăvit în mod miraculos de atacul împăratului Asiriei. Dumnezeu a îngăduit ca Ezechia să fie pus la încercare prin intermediul vizitei trimișilor din Babilon, pentru a se arăta ce era în inima lui. Veștile despre vindecarea lui miraculoasă și despre marea eliberare dată poporului ajunseseră până departe. Avea Ezechia să fie îndeajuns de smerit și să-I dea glorie lui Dumnezeu pentru toate acestea, sau avea să se înalțe în ochii oamenilor?

Citim că „n-a fost nimic în casa lui, nici în împărăția lui pe care să nu li-l fi arătat Ezechia“ trimișilor Babilonului (2 Împărați 20.13). Dumnezeu îl binecuvântase mult pe Ezechia, chiar într-un fel miraculos, însă el a folosit aceasta pentru a se înălța pe Sine și „n-a răsplătit după bunătatea făcută lui, pentru că i s-a înălțat inima“ (2 Cronici 32.25).

Ce lecție importantă pentru noi! Când vorbim despre lucrările bune pe care Dumnezeu le-a făcut în viața noastră, oare o facem pentru a-I da Lui glorie, sau pentru a atrage atenția spre noi înșine? Să avem grijă să nu ne înălțăm pe noi înșine prin intermediul lucrurilor pe care Dumnezeu ni le-a dăruit!

Domnul nostru Isus a căutat întotdeauna să-I dea glorie lui Dumnezeu și n-a căutat niciodată gloria oamenilor. El a spus: „Eu Îl onorez pe Tatăl Meu“ și „Eu nu caut gloria Mea“ (Ioan 8.49,50). În toată viața Sa, Domnul L-a glorificat în mod perfect pe Tatăl – „Eu Te-am glorificat pe pământ“ (Ioan 17.4).

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.

Ioan 3.14,15

Născut din nou (14)

În discuția cu teologul iudeu Nicodim, Isus Hristos a prezentat o situație din istoria poporului Israel. Pe parcursul călătoriei din Egipt până în Canaan, poporul s-a răzvrătit în mod repetat împotriva lui Dumnezeu. Într-una dintre aceste ocazii, Dumnezeu a trimis printre oameni șerpi veninoși, care i-au ucis pe mulți. Atunci israeliții au conștientizat vina lor și i-au cerut lui Moise să intervină pentru ei la Dumnezeu.

Moise L-a implorat pe Dumnezeu să izbăvească poporul de această plagă, iar Dumnezeu a poruncit ca un șarpe de aramă să fie pus într-o prăjină. Și toți cei care au privit spre acel șarpe de aramă, încrezându-se în promisiunea lui Dumnezeu, au fost vindecați de efectele mușcăturilor de șarpe.

Israeliții nu se puteau ajuta singuri; nimeni nu putea rezista la veninul șarpelui și nimeni nu avea un leac. Vindecarea nu putea veni decât de la Dumnezeu și trebuia să fie acceptată prin credință. Oricine și-a recunoscut păcatul, conștient că este condamnat la moarte prin otrava șarpelui, nu mai avea decât un singur lucru de făcut: să se încreadă pe deplin în promisiunea lui Dumnezeu și să asculte de porunca Lui. Cine se uita la șarpele de aramă era vindecat.

Natura umană este infectată de otrava păcatului, iar omul este pierdut, pentru că nu are niciun remediu și nu se poate salva. Numai privind prin credință spre Hristos, care a fost „înălțat“ pe crucea de la Golgota, putem primi mântuire și viață.

Citirea Bibliei: 2 Samuel 21.1-11 · Filimon 13-25

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Levitic 27:1-15

Acest capitol se ocupă de legămintele (v.1 nota a: pro­misiuni de bunăvoie care, odată făcute, nu se mai puteau schimba) pe care le puteau face copiii lui Israel, cât şi de modul în care preotul avea să le estimeze. În cap. 30 din Exod atenţia noastră a fost atrasă de faptul că preţul răscumpărării era identic pentru toţi. Aici, dim­po­trivă, aprecierile variază de la unul la altul. Într-adevăr, nu se pune în discuţie ceea ce reprezintă mântuirea noastră, ci mai degrabă capacităţile pe care le posedă fiecare. Răscumpăraţi cu ace­laşi preţ: sângele preţios al lui Isus, toţi copiii lui Dumnezeu sunt departe de a fi la acelaşi nivel spiritual, la aceeaşi aptitudine pentru slujire. Şi preo­tul trebuia să intervină pentru a aprecia lucrarea fiecăruia: „potrivit cu preţuirea preotului, aşa va fi“      (v. 12). Dacă vom avea tendinţa să criticăm ceea ce fac sau nu fac alţi credincioşi, ar trebui să ne amintim că Cel care ju­decă este Domnul şi că, în trupul lui Hristos, fie­ca­re mădular are importanţa sa şi funcţiunea sa parti­culară (1 Cor. 4.4, 5).

Persoane, animale sau case, toate puteau fi ­consacrate Domnului. Cu siguranţă, nu avem nimic mai de preţ să dedicăm Domnului decât propria persoană. A­ceasta au făcut macedonenii despre care vorbeş­te apos­tolul: „întâi s-au dat pe ei înşişi Dom­nului“. Şi toată slujirea lor, promptă, abundentă în bucurie, a iz­vo­rât din această dăruire iniţială (2 Corinteni 8.2-5).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ACASĂ LA DOMNUL | Fundația S.E.E.R. România

„Ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul.” (2 Corinteni 5:8)

Oricât am încerca să evităm acest lucru și oricât de reticenți am fi în a discuta despre el, fiecare dintre noi trebuie să dea drumul mâinii celui pe care-l iubește și să-l încredințeze în mâna Celui care ne iubește cel mai mult. Dar haideți să vedem, ce se întâmplă atunci când murim? Și ce se întâmplă cu noi între moartea noastră și revenirea lui Hristos? Apostolul Pavel răspunde: „Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde…” (1 Tesaloniceni 4:13). Sfânta Scriptură este surprinzător de tăcută cu privire la ceea ce se întâmplă cu noi în perioada dintre moartea noastră și învierea trupului nostru. Nu ne oferă suficiente informații pentru a ne satisface curiozitatea, ci doar cât să ne deschidă apetitul. Apostolul Pavel scrie: „Pentru mine, a trăi este Hristos şi a muri este un câştig. Dar, dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc; şi nu ştiu ce trebuie să aleg. Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine.” (Filipeni 1:21-23) Cercetătorul biblic Anthony Hoekema scria: „Ce vrea să spună Pavel aici este că, în momentul în care un copil al lui Dumnezeu pleacă acasă la Domnul, în același moment va fi cu Hristos. Cu alte cuvinte, cerul este cea mai mare vindecare dintre toate! Cei dragi ai tăi au avut dureri aici, dar acolo nu mai au dureri… S-au luptat aici, dar nu mai au lupte acolo. Poate tu te întrebi de ce Dumnezeu i-a luat acasă, dar ei nu se întreabă – pentru că acum înțeleg! Ei sunt, din acel moment, în pace în prezența lui Dumnezeu!” Așadar, fii mângâiat prin aceste cuvinte!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
22 iul. 2024

22 Iulie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Și așa erați unii dintre voi. Dar ați fost … sfințiți … în Numele Domnului Isus și prin Duhul Dumnezeului nostru.

1 Corinteni 6.11

Sfințirea credincioșilor înseamnă pentru mulți oameni, poate pentru cei mai mulți, un proces prin care ei devin tot mai sfinți și mai plăcuți lui Dumnezeu, în timp ce semnificația primară este că, printr-o acțiune a lui Dumnezeu, ei au fost puși deoparte pentru Sine Însuși și, drept consecință, creșterea lor în sfințenie devine o necesitate.

Ideea pe care o subliniază rădăcina cuvântului sfințire, atât în Vechiul cât și în Noul Testament, este cea a punerii deoparte pentru Dumnezeu. Persoanele sau lucrurile sfințite sunt puse deoparte de la folosirea obișnuită, pentru a fi posesiunea lui Dumnezeu și pentru a sluji folosului și bucuriei Sale. În contrast cu sfințirea stă profanarea. Preotul din timpul lui Aaron trebuia „să nu se întineze, profanându-se singur“ (Levitic 21.4). Preoții din timpul Mileniului vor trebui să „învețe pe poporul Meu diferența între ceea ce este sfânt și ceea ce este profan“ (Ezechiel 44.23). Cuvântul folosit aici înseamnă lucru comun sau necurat. Înțelegem cu ușurință că, atunci când un lucru este pus în folosința comună, acesta devine necurat. Acest lucru este ușor de observat în împrejurările normale ale vieții. Când o bucată de teren este lăsată la dispoziția publicului larg, ea devine „comună“ și concomitent trebuie făcute reguli pentru ca ea să fie păstrată într-o stare curată și decentă. Lăsată fără reguli, ea va deveni, mai curând sau mai târziu, un morman de gunoi.

În primul sens al cuvântului, fiecare credincios a fost pus deoparte pentru Dumnezeu. Acesta este un fapt de o natură absolută. Aceasta o putem denumi sfințire pozițională. În cel de-al doilea sens, orice credincios trebuie să fie pus deoparte pentru Dumnezeu. Aceasta nu este sfințirea pozițională, ci sfințirea progresivă. Primul sens definește un fapt obiectiv; cel de-al doilea, o experiență subiectivă, care trebuie întotdeauna să urmeze și să decurgă din faptul obiectiv. Dacă permitem experienței subiective să eclipseze faptul obiectiv, așa cum fac mulți, lucrurile nu își vor mai păstra locul lor, iar în mințile noastre se va produce confuzie.

F. B. Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

A venit mirele; cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă și s-a închis ușa. Mai pe urmă au venit și celelalte fecioare și au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!“. Dar el, drept răspuns, le-a zis: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc!“. Vegheați deci, căci nu știți ziua, nici ceasul în care va veni Fiul Omului.

Matei 25.10-13

Dacă se închide o ușă, se deschide alta

Când predicatorul George Whitefield a prezentat odată în Scoția parabola celor zece fecioare, a subliniat în mod deosebit cuvintele: „Și s-a închis ușa“. În spatele sălii, printre ascultători, se aflau doi tineri care îl ironizau. O femeie care stătea lângă ei i-a putut auzi cum își spuneau în șoaptă: „Ce are a face? Dacă se închide o ușă, se deschide alta“.

Cei doi batjocoritori s-au speriat foarte tare când deodată Whitefield a spus: „S-ar putea să fie cineva aici care vrea să răpească puterea acestui cuvânt al lui Dumnezeu, gândindu-se cu ușurătate: Ce are a face? Dacă se închide o ușă, se deschide alta“. – Tinerii s-au privit consternați unul pe altul. Cum a putut predicatorul să le ghicească gândurile?

Whitefield a continuat: „Da, într-adevăr, se va deschide o altă ușă. Și vă voi spune care va fi aceea care se va deschide când ușa cerului va fi închisă: Este ușa către groapa fără fund, ușa către iad și către condamnare veșnică!“.

„Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pieire și mulți sunt cei care intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei care o află“ (Matei 7.13,14).

Citirea Bibliei: 2 Samuel 19.25-43 · Tit 3.1-15

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Levitic 26:14-33

Domnul îl pusese în gardă încă o dată pe poporul Său cu toată seriozitatea asupra idolatriei (v. 1). Vai! – va mai fi necesar şi un cuvânt din partea profetului Amos (Amos 5.25-27), citat de Ştefan (Fapte 7.42, 43), pentru ca noi să ştim aceasta: că încă în deşert, casa lui Israel a adus omagiu idolilor pe care şi-i făcuse, mai ales înaintea groaznicului Moloh (vezi cap. 20.1-5). De aceea se vor fi împlinit ulterior toate acele ameninţări din ce în ce mai serioase împotriva poporului vinovat. Cât de dură este inima omului! Pentru a o zdrobi, Dumnezeu este constrâns să lovească din ce în ce mai tare. Uneori este obligat să Se poarte aşa şi cu noi. Începe prin a ne corecta cu blândeţe, dar, dacă nu ascultăm, vocea Sa devine din ce în ce mai imperioasă. Proverbe 29.1 avertizează că „omul care, fiind mustrat des, îşi înţepeneşte grumazul, va fi zdrobit deodată şi fără leac“.

Să învăţăm deci să recunoaştem imediat glasul Domnului şi să nu refuzăm să fim îndreptaţi de El (Psalmul 141.5). Pentru că ne iubeşte, nu ne va pedepsi niciodată mai mult decât va fi necesar pentru ca lecţia să fie învăţată. Pentru că este credincios, va stărui până când această lucrare a răbdării va întoarce spre El gândurile şi inimile noastre.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CÂND DUMNEZEU ÎȚI DĂ O „VEDENIE” (1) | Fundația S.E.E.R. România

„N-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cereşti…” (Faptele apostolilor 26:19)

Apostolul Pavel a avut într-adevăr o „vedenie cerească”, dar sunt unii care „spun vedenii ieşite din inima lor, nu ce vine din gura Domnului.” (Ieremia 23:16) Așadar, tu trebuie să fii sigur că acționezi în conformitate cu planul lui Dumnezeu, nu cu al tău sau al altcuiva, pentru că istoria Turnului Babel ne învață două lucruri:

1) Atunci când oamenii se hotărăsc să facă ceva, adesea reușesc.

2) Succesul nu înseamnă că ești în voia lui Dumnezeu. Cuvântul Babel (care înseamnă „confuzie”) vrea să spună că alții pot crede că ai dreptate, dar cu toate acestea să nu ai. Poate că te întrebi: „Dar nu este în regulă să faci planuri și să stabilești obiective?” Ba da, dar planurile și obiectivele tale trebuie să se nască dintr-o viziune pe care ți-a dat-o Dumnezeu.

Când apostolul Pavel a spus: „N-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cereşti”, el a vrut să spună că există un singur răspuns acceptabil la planul lui Dumnezeu: ascultarea… deplină! Ascultarea parțială, ascultarea selectivă sau ascultarea întârziată sunt tot neascultare. William Carey, care este considerat „părintele misiunilor moderne”, a renunțat la confort și avere pentru a merge în India ca să prezinte Evanghelia. Una dintre cele mai memorabile fraze ale sale este următoarea: „Încearcă lucruri mari pentru Dumnezeu, așteaptă lucruri mari de la Dumnezeu!” Dar poți spune asta cu convingere doar atunci când știi ce te-a chemat Dumnezeu să faci. Ceea ce El rânduiește, El susține! Atunci când îți stabilești propriile obiective, îți va lipsi acea încredere profundă (din inimă) că Dumnezeu face lucrarea, așa că te epuizezi crezând că totul depinde de tine. Dar când știi că Dumnezeu ți-a dat o viziune pentru viața ta, te încrezi în El, chiar și atunci când nu vezi nicio modalitate de-a o duce la îndeplinire. Așadar, ai grijă ca „vedenia” ta să fie „cerească”!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
29 iun. 2024

29 Iunie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Un râu ieșea din Eden ca să ude grădina.

Geneza 2.10

Acesta era râul binecuvântării lui Dumnezeu pentru grădină. Ceea ce își are izvorul în grădină udă mai întâi grădina. Din nefericire, putem avea tendința de a ne preocupa de responsabilitățile noastre legate de această lume și de a uita că râul trebuie mai întâi să ude grădina noastră. „Râul se despărțea în patru“ (versetul 10). Când un cămin creștin este întemeiat potrivit cu gândul lui Dumnezeu, acolo Hristos este centrul. Unde responsabilitatea față de Dumnezeu este recunoscută, căminul este cu adevărat udat și el devine o binecuvântare pentru toți cei din jur.

„Și Domnul Dumnezeu l-a luat pe om și l-a pus în grădina Edenului, ca s-o lucreze și s-o păzească“ (Geneza 2.15). Omul trebuia să păzească grădina, s-o îngrijească și s-o lucreze. Aici avem un îndemn special pentru cei care sunt capii responsabili ai căminelor lor. Suntem responsabili înaintea lui Dumnezeu de a ne lucra căminele, adică de a ne asigura că facem ceea ce Domnul dorește să facem în căminul nostru, pentru ca el să fie grădina pe care Dumnezeu a intenționat-o.

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că soții trebuie să-și iubească soțiile. Acesta este unul dintre modurile importante prin care să ne lucrăm grădina. Soțul trebuie să fie sursa principală de dragoste în căminul său. Poate pentru unii sună ciudat, însă acesta este felul în care Cuvântul lui Dumnezeu ne prezintă lucrurile, deoarece căminele noastre trebuie să urmeze modelul relației lui Hristos cu Adunarea Sa. În Efeseni este scris că soții trebuie să-și iubească soțiile (Efeseni 5.25), însă în Tit citim că soțiile trebuie să-și iubească soții (Tit 2.4). Cuvântul folosit în Tit este unul cu o forță mai mică, ce denotă o afecțiune puternică a soției față de soțul ei. De exemplu, nu fata necăsătorită este cea care pornește să-și caute un soț, ci bărbatul este cel care, în prezența lui Dumnezeu, are exercițiul spiritual de a-și căuta o soție. Este o greșeală gravă și o sursă de mari probleme atunci când o tânără îngăduie ca afecțiunile ei să se îndrepte către un tânăr înainte ca acela să-și manifeste simțămintele față de ea. O astfel de atitudine nu este potrivită cu modelul pe care Cuvântul lui Dumnezeu ni-l prezintă.

J. Brereton

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar El era străpuns pentru nelegiuirile noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.

Isaia 53.5

Mâna cu cicatrice

William Dixon era peste măsură de amărât și de Dumnezeu nu voia să știe nimic, deoarece îi luase mai întâi soția, apoi pe singurul său fiu. Într-o zi, casa unui vecin luase foc, iar la fereastra de la etaj era căpșorul micuțului Dickey. Dixon a alergat la burlanul de scurgere, s-a urcat pe acesta și l-a salvat pe băiat. Dar mâna stângă i-a fost grav arsă. Bunica băiatului, care îl crescuse, a murit la scurt timp după aceea. Doi voluntari s-au prezentat în fața consiliului municipal pentru a avea grijă de băiat. Când a trebuit să-și prezinte cererea, Dixon, în loc să spună ceva, a ridicat mâna cicatrizată, astfel că băiatul i-a fost dat lui.

Dickey îl iubea mai mult decât orice pe noul său tată și îi săruta adesea mâna care fusese rănită în timpul operațiunii de salvare. Într-o zi, vizitând o expoziție cu tablouri, s-au oprit în fața unuia care Îl înfățișa pe Domnul Isus arătându-i lui Toma mâinile Sale străpunse. După multe rugăminți, Dixon i-a povestit băiatului această întâmplare. Dickey a fost impresionat. „Omul cel bun pare atât de trist“, a spus el. „Cu siguranță, pentru că Toma nu a crezut, nu-i așa? Dar Omul cel bun a murit pentru Toma! Dacă eu nu te-aș fi vrut după ce m-ai salvat, n-ar fi fost bine. Dar, după aceea, Toma L-a iubit cu siguranță pe acest Om bun la fel de mult cum te iubesc eu pe tine.“

Dixon a fost atins de aceste cuvinte. Oare nu trebuia Isus să Se uite la el cu aceeași tristețe? A început să citească Biblia și, la scurt timp după aceea, și-a predat viața Domnului Isus, care a lăsat să-I fie străpunse mâinile pentru a-l salva.

Citirea Bibliei: 2 Samuel 2.12-32 · Coloseni 4.1-6

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Levitic 12:1-8, 13:1-8

Pentru a ne arăta resursele divine pregătite înainte de apariţia păcatului, Leviticul prezintă jertfele şi preoţia înainte de păcat. Capitolul 11 ne învaţă să veghem, ca să nu fim contaminaţi de necurăţii din afară. Dar răul nu este numai în jurul nostru, ci şi înăuntrul nostru; vrăjmaşul nostru este deja înăuntru. Capitolul 12 ne face cunoscut caracterul lui ereditar: „Iată, am fost născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea“ (Psalmul 51.5). Firea păcătoasă a lui Adam s-a transmis la întreaga rasă; un nounăscut este un potenţial păcătos înainte de a comite vreo faptă condamnabilă şi are nevoie de jertfa lui Hristos tot atât de mult ca un adult.

Capitolele 13 şi 14 spun despre lepră, care întotdeauna reprezintă păcatul sub formă de întinare. Lepra: boală care distruge trupul, contagioasă, înspăimântătoare, anulând sensibilitatea, incurabilă! Înaintea lui Dumnezeu, păcatul are aceleaşi trăsături; el se exprimă prin fapte şi cuvinte, chiar şi la credincioşi. Exemple: în Maria, calomnie (Numeri 12.10); în Ghehazi, lăcomie şi minciuni (2 Regi 5.27); în Ozia, mândrie spirituală       (2 Cronici 26.20).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SĂ-L PUNEM PE CELĂLALT PE PRIMUL LOC! | Fundația S.E.E.R. România

„Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.” (Romani 12:10)

Ralph Waldo Emerson a afirmat: „Nu există limite cu privire la ce se poate realiza, dacă nu contează cine primește meritele”. Probabil că cei mai mulți știu legenda despre tânărul Isaac Newton care se afla undeva la umbră în momentul în care i-a căzut un măr în cap – și în urma acestui fapt el a formulat legea gravitației și a revoluționat studiile astronomice. Însă puțini știu că, dacă nu ar fi existat un om pe nume Edmond Halley, astronom și matematician britanic, probabil că lumea n-ar fi auzit vreodată de Newton. Halley a fost cel care l-a îndemnat pe Newton să se gândească la teoriile sale originale, i-a corectat greșelile matematice, a enunțat formule și figuri prin care să-și susțină descoperirile. Halley a fost cel care l-a convins pe un Newton ezitant să scrie marea sa lucrare „Principiile matematice ale filosofiei naturale”. Și Halley a fost cel care a editat-o, a supravegheat publicarea ei și a finanțat tipărirea ei, chiar dacă Newton era mai bogat și ar fi putut suporta mai ușor costurile. Istoricii au numit afilierea lui Halley cu Newton unul dintre cele mai dezinteresate cazuri din domeniul științei. Newton a început aproape imediat să culeagă roadele atenției publice, pe când Halley a primit prea puțină apreciere. El a folosit totuși principiile stabilite de Newton pentru a face prognoze asupra orbitei și întoarcerii unei comete care avea să-i poarte mai târziu numele. Dar, deoarece cometa Halley revine doar o dată la șaptezeci și șase de ani, relativ puțini oameni mai aud numele său. Cu toate acestea, lui Halley nu i-a păsat cine primește meritele, atâta timp cât exista un progres/câștig… El a pus în practică ceea ce spune acest principiu din Scriptură (parafrazare): „Fiți devotați unul altuia în dragoste. Cinstiți-vă unii pe alții mai presus de voi înșivă.” Ori de câte ori Dumnezeu îți oferă ocazia de a-i pune pe alții pe primul loc, și pe tine însuți pe al doilea, n-o rata – și ia-o cu tine în cursa lungă a vieții!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
14 iun. 2024

14 Iunie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Stăpâne, după ce toată noaptea ne-am trudit, nimic n-am prins; dar, la cuvântul Tău, voi coborî plasele.

Creșteți în har și în cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui fie gloria și acum și în ziua eternității! Amin.

Luca 5.5; 2 Petru 3.18

Versetele de mai sus cuprind în ele cele dintâi și cele din urmă cuvinte ale lui Simon Petru din Scriptură. În primul dintre ele, el a mărturisit că, în ciuda experienței sale de pescar, nu a putut prinde nimic în noaptea care trecuse. Apoi, când s-a așteptat ca plasele să fie goale, a fost uimit să vadă belșugul de pește prins. Acest lucru l-a făcut să se arunce la picioarele Domnului, spunându-I: „Pleacă de la mine, Doamne, căci sunt un om păcătos!“.

Conflictul interior al lui Petru a fost unul real. Simțea că Domnul este măreț și că nu putea trăi fără El și, în același timp, că el însuși era păcătos și că Domnul trebuia să Se depărteze de el. Domnul Isus însă a pus capăt acestui conflict: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni“. Cu alte cuvinte, El nu avea să-l părăsească, ci avea să-l ia cu Sine, pentru a-l face ca de acum să prindă oameni, nu pești.

Deși Petru a urmat indicațiile Domnului cam cu jumătate de inimă, El i-a dăruit o pescuire îmbelșugată, cum nu mai avusese până atunci. Această întâmplare l-a transformat pe Petru într-un urmaș al Domnului. După aceea, Petru a avut multe de lepădat și de învățat. A avut multe căderi, însă Domnul a rămas credincios promisiunii Sale (Evrei 13.5). Apoi el a căutat, la rândul său, să-i întărească pe frații săi – după cum Domnul îi promisese că avea să facă (Luca 22.32) – prin cele două epistole ale sale: „Să creșteți în harul și în cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru, Isus Hristos“.

S. Attwood

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iată, Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după cum este fapta lui.

Apocalipsa 22.12

Așteptarea grădinarului

Cineva a vizitat o vilă pe malurile lacului Como. După ce grădinarul l-a condus prin mijlocul unei proprietăți minunate, acela l-a întrebat:

— De cât timp sunteți aici?

— De douăzeci și cinci de ani.

— Și de câte ori a venit proprietarul?

— De patru ori.

— Când a venit ultima dată?

— Sunt doisprezece ani de atunci.

— Presupun că vă scrie.

— Nu, niciodată.

— Dar de la cine primiți dispozițiile?

— De la administrator, care locuiește la Milano.

— Vine deseori?

— Niciodată.

— Dar cine vine să controleze activitatea?

— Nimeni; mă lasă singur.

— Și totuși întrețineți această grădină, încât s-ar crede că îl așteptați pe proprietar mâine.

— Mâine? Nu, domnule, astăzi!

Ce bine ar fi să ne asemănăm cu grădinarul care își aștepta stăpânul astăzi și care lucra condus de acest gând măreț!

Citirea Bibliei: 1 Samuel 25.1-17 · Filipeni 3.1-7

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Levitic 3:1-17

Tot lucrarea lui Hristos este cea care prezintă şi jertfa de pace (sau jertfa prosperităţii). Însă de astă dată este privită sub aspectul comuniunii, al bucuriei şi al păcii pe care ea le aduce. Domnul Isus nu a venit numai pentru   a-L glorifica pe Tatăl în viaţa Sa (darul de mâncare), în moartea Sa (arderea-de-tot) sau pentru a ispăşi păcatele noastre (jertfele din cap. 4). El a venit şi pentru a ne introduce într-o nouă relaţie de comuniune cu Dumnezeu. Mântuitorul nostru scump nu S-a mulţumit numai să ne salveze de la judecata eternă. A dorit să ne facă fericiţi şi aceasta încă de acum. Ca şi la celelalte jertfe, grăsimea era rezervată pentru Domnul şi era făcută să fumege pe altar. Aceasta simbolizează energia interioară, voinţa care guvernează inima. În cazul Domnului Isus, această energie a fost în întregime pentru Dumnezeu. Voinţa Lui a fost să facă numai ceea ce Îi era plăcut Tatălui Său (Ioan 6.38; 8.29). O astfel de jertfă nu putea să fie decât de o mireasmă nespus de plăcută pentru Dumnezeu (v. 5, 16). Ce privilegiu pentru noi, cei care Îl cunoaştem pe Domnul Isus, de a avea aceeaşi „mâncare“ ca şi Tatăl (v. 11, 16), de a fi invitaţi la masa Lui pentru a împărtăşi bucuria şi gândurile Lui despre Fiul Său preaiubit! „Părtăşia noastră“, spune apostolul Ioan, „este cu Tatăl şi cu Fiul Său Isus Hristos“ (1 Ioan 1.3).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CREDIBILITATEA LUI HRISTOS (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Isus, care ştia că acum totul s-a sfârşit… a zis: „S-a isprăvit!” (Ioan 19:28-30)

Din momentul nașterii Sale și până în ceasul morții, viața lui Hristos a fost prezisă în detaliu de profeții Vechiului Testament. El a împlinit aproximativ patruzeci de profeții diferite în timpul vieții Sale. Din punct de vedere statistic, probabilitatea ca asta să se întâmple era de aproximativ unu la un miliard! De ce este important să subliniem acest lucru? Pentru că se ridică voci care pun la îndoială nașterea Sa din fecioară, divinitatea Sa, minunile Sale, învierea Sa și revenirea Sa iminentă… Evident, astfel de oameni trăiau și pe vremea apostolului Petru, de aceea el a scris: „Îmi voi da osteneala dar ca, şi după moartea mea, să vă puteţi aduce totdeauna aminte de aceste lucruri. În adevăr, v-am făcut cunoscute puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine, cu ochii noştri, mărirea Lui. Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă, atunci când, din slava minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt. Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare, la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre. Fiindcă, mai întâi de toate, să ştiţi că nicio proorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură. Căci nicio proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.” (2 Petru 1:15-21). Așadar, să nu te îndoiești niciodată de veridicitatea Scripturii!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
03 mai 2024

3 Mai 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Toate să fie făcute spre zidire.

1 Corinteni 14.26

Dacă un predicator vestește o învățătură greșită, care-L dezonorează pe Domnul Isus, adunarea nu trebuie să accepte o astfel de învățătură care se propagă în mod deschis. Persoana care o susține trebuie să fie adusă la tăcere fără întârziere.

Există și cazul în care un frate, în vorbirea sa, nu aduce o învățătură falsă, dar spune cuvinte prin care adunarea nu este zidită. Trebuie oare ca într-un astfel de caz să lăsăm libertatea vorbirii, sau adunarea are dreptul să-i impună tăcerea?

În 1 Petru 4.11 citim: „Dacă vorbește cineva, să fie ca și cuvinte ale lui Dumnezeu; dacă slujește cineva, să fie ca din puterea pe care o dă Dumnezeu, pentru ca în toate să fie glorificat Dumnezeu prin Isus Hristos, ale Căruia sunt gloria și puterea în vecii vecilor! Amin“.

Putem afirma că o adunare nu are dreptul să interzică vorbirea unui dar. Cel care dă darurile este Dumnezeu Însuși. El vrea să Se servească de un om ca de un canal prin care să-Și reverse binecuvântarea în puterea Duhului Sfânt, iar cuvântul vestit în acest fel să atingă conștiința și inima copiilor Săi. Un dar nu înseamnă ca cineva să aibă o memorie bună sau o retorică lăudabilă. Acestea s-ar putea numi talent. Tot așa, cineva care are un dar poate vesti ceva care nu are nicio legătură cu darul, ci sursa poate fi el însuși. El poate deveni mândru, părăsind locul dependenței de Dumnezeu, și poate introduce în vorbirea sa gânduri proprii. Un astfel de om, care a ajuns în punctul în care darul nu mai este întrebuințat în dependență smerită de Domnul, trebuie să fie adus la tăcere. Dacă o slujbă este marcată de mândrie, fără puterea de a zidi, trebuie oare ca adunarea să permită o astfel de manifestare a firii păcătoase? Cu siguranță nu!

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Știu că voi Îl căutați pe Isus cel răstignit. Nu este aici, căci a înviat, după cum a spus.

Matei 28.5,6

Mântuitorul meu este viu

Era Vinerea Mare. Un cargobot norvegian intra într-un port englezesc. Ofițerul secund, știind că superiorul său, căpitanul, credea în Hristos, l-a întrebat ușor ironic: „Să cer ca pavilionul să fie coborât în bernă?“. — „De ce?“ — „Pentru că astăzi este ziua în care a murit Isus Hristos“, a spus ofițerul. Căpitanul a răspuns: „Isus, Domnul și Mântuitorul meu, este viu, nu este mort. Mai degrabă cere ca drapelul să fie arborat pe catarg“.

Isus Hristos este viu! – El a murit pe cruce, a fost îngropat, dar nu a rămas în mormânt! Învingător asupra diavolului, asupra păcatului și asupra morții, El a înviat dintre morți și a fost primit sus în glorie.

În ziua învierii lui Isus, un înger a venit și a dat la o parte piatra cea mare cu care era închis mormântul. Soldații care păzeau mormântul sigilat au căzut la pământ ca morți. – Îngerul le-a spus însă femeilor credincioase venite la mormânt: „Nu vă temeți!“. Privind în mormântul gol, ele s-au putut convinge că Domnul nu mai era acolo – că El înviase cu adevărat. Soldații nu au reușit să împiedice această minune.

Oricine L-a primit în viața sa pe Isus ca Mântuitor și Domn știe că Hristos a murit pentru el. Pe cruce, Isus Hristos a purtat pedeapsa dreaptă a lui Dumnezeu pe care o meritam noi pentru păcatele noastre. Iar faptul că Hristos a înviat cu adevărat dintre morți ne arată cât de mulțumit este Dumnezeu de jertfa ispășitoare a Fiului Său. Astfel, noi suntem îndreptățiți prin credința în Isus.

Citirea Bibliei: 1 Samuel 2.12-26 · Efeseni 4.17-24

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Exod 20:18-26, 21:1-6

Comparând aceste versete cu Matei 5 (v.17 şi mai departe), înţelegem că Robul credincios al Domnului a venit nu numai pentru a împlini Legea, ci şi pentru a introduce ceea ce este mai presus de ea (Matei 5.17    nota a: Hristos vine ca o revelare a plinătăţii lui Dumnezeu prefigurată în lege şi în profeţi). În timp ce Legea poruncea „să nu ucizi“, Isus declara că şi numai de-ar spune cineva „nebunule“ fratelui său, deja s-ar expune focului gheenei! Domnul doreşte să înţelegem în fiecare zi mai profund di­mensiunile răului din inima noastră. Şi vrea să ne facă cunoscut propria Sa inimă care a făcut in­finit mai mult decât cerea Legea, cea care spunea: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău“ (Matei 5.43, 44; vezi Romani 5.7, 8, 10; compară şi Exod 22.1 … cu Psalmul 69.4 sf.). Unde     ne-am găsi noi dacă porunca inflexibilă: „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte“, ni s-ar aplica nouă? Dumnezeu ar trebui să facă să dispară de pe faţa pământului întreaga omenire, vinovată de crucificarea Fiului Său. Dar, în loc de aceasta, chiar şi la cruce, Domnul Isus pune în practică în mod desăvârşit ceea ce El ne învaţă în aceste versete: „Tată, iartă-i, – spune El – pentru că ei nu ştiu ce fac“ (Luca 23.34).

Versetul 32 stabileşte preţul unui rob: acelaşi preţ cu care a fost estimat Fiul lui Dumnezeu (Matei 26.15).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

HRISTOS A MURIT PENTRU NOI! | Fundația S.E.E.R. România

„Hristos a murit pentru noi.” (Romani 5:8)

Dacă ai văzut filmul „Lista lui Schindler”, probabil te-ai întrebat: „Cum au putut face așa ceva?” Dușurile, cuptoarele, furnalele care revărsau cenușă umană, trenurile care soseau în fiecare zi cu femei, bărbați, copii și bătrâni – înghesuiți ca vitele pe drumul spre abatoare. Și cel mai rău dintre toate acestea: soldații care îndeplineau ordinele fără nicio mustrare de conștiință. Cum au putut face așa ceva? Răspunsul este păcatul! Și dacă ai impresia că Hitler și adepții săi au fost singurii din această categorie, mai gândește-te! Ce spui despre ce se întâmplă în zilele noastre? Dar de cele întâmplate pe vremea lui David? El scria: „sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea” (Psalmul 51:5). Propriul său capitol despre adulter și crimă confirmă lucrul acesta. Citește-i CV-ul: ne descrie pe noi toți! Iar Sfânta Scriptură adaugă: „Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de aspidă; gura le este plină de blestem şi de amărăciune; au picioarele grabnice să verse sânge…” (Romani 3:12-15). Dacă Dumnezeu ne-ar evalua pe oricare dintre noi, la fel am fi. Și trebuie să înțelegi lucrul acesta pentru a aprecia ceea ce urmează: „Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.” (Romani 5:8). Când citești acest verset, întrebarea se schimbă și devine: „Cum a putut Hristos să facă așa ceva?” Slavă Domnului că nu am primit ce meritam: pedeapsa. Am primit ce aveam nevoie: har! Compozitorul de imnuri William R. Newell a scris următoarele versuri: „Pentru mine El S-a răstignit – pe Golgota / Pentru al meu păcat El a murit – pe Golgota / M-a făcut copil răscumpărat / și-al meu suflet, Hristos l-a salvat – pe Golgota.” Oprește-te acum o clipă, și mulțumește-I lui Dumnezeu pentru Fiul Său – Mântuitorul tău care te-a răscumpărat din vină și păcat! Despre asta este vorba în Vinerea Mare!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
24 apr. 2024

24 Aprilie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Împotriva unui bătrân nu primi acuzație decât dacă sunt doi sau trei martori. Pe cei care păcătuiesc mustră-i înaintea tuturor, ca și ceilalți să aibă teamă. Te îndemn înaintea lui Dumnezeu și a lui Hristos Isus și a îngerilor aleși, să păzești aceste lucruri fără prejudecată, nefăcând nimic cu părtinire.

1 Timotei 5.19-21

Apostolul i-a scris lui Timotei, în prima sa epistolă către acesta, despre răspunderea pe care o avea ca reprezentant al său (1 Timotei 1.3). El trebuia să lucreze fără prejudecăți. Nimeni, nici chiar un bătrân sau unul care a slujit de mult timp, având o slujbă încredințată de adunare, nu putea fi tratat preferențial (1 Timotei 5.19,20). Însă nu trebuia să se ia nicio măsură până când nu era dovedită vina (versetul 19). Dacă păcatul lui era confirmat (nu în același caracter ca în 1 Corinteni 5, însă era dovedit ca păcat), el trebuia să fie mustrat în prezența tuturor. Scopul acestei mustrări era ca și ceilalți să se teamă (Deuteronom 19.20; 21.21; 1 Timotei 5.20). Să tragem învățătură din aceste cuvinte, ca nu cumva să cădem și noi în astfel de păcate. Când este vorba de un frate bătrân, suntem în pericolul de a deveni părtinitori. Timotei însă trebuia să judece aceste lucruri fără prejudecăți și să nu facă nimic cu părtinire (1 Timotei 5.21).

Cu toate că acum nu mai este prezentă autoritatea apostolică, acesta este standardul pentru umblarea în lucrare a slujitorilor (1 Timotei 3.15; 2 Timotei 2.2). Este un lucru serios când auzim de o persoană că a păcătuit. Dacă este ceva care L-a necinstit în mod deschis pe Domnul și dacă nu s-a pus în aplicare cazul extrem de excludere, atunci trebuie să fie făcută o mustrare publică. O mustrare publică este ceva ce nu vedem prea des. Dacă s-ar aplica mai frecvent o astfel de măsură, astfel de cazuri de excludere ar fi mult mai rare. Dacă față de astfel de stări rele s-ar aplica această măsură a mustrării publice la timpul potrivit, s-ar ajunge foarte rar ca o persoană să fie exclusă. În același timp, această procedură i-ar reține și pe alții de la a urma astfel de exemple rele. Însă mustrarea trebuie făcută în duhul harului (Galateni 6.1).

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaș al iudeilor.

Ioan 3.1

                                                                                                                           Născut din nou (1)

Isus Hristos venise la Ierusalim pentru una dintre marile sărbători iudaice. Cu această ocazie, El a făcut semne și minuni pline de putere, astfel încât „mulți au crezut în Numele Lui“ (Ioan 2.23). El a subliniat faptul că o credință pur intelectuală sau emoțională nu este suficientă. Dacă cineva dorește cu adevărat să intre în Împărăția lui Dumnezeu, în inima acelui om trebuie să aibă loc o schimbare radicală: trebuie să fie „născut din nou“. Această naștere din nou este foarte necesară pentru fiecare om.

În acest context nu este vorba despre un „fiu risipitor“, ci despre un om foarte onorabil, respectatul profesor de teologie Nicodim, care aparținea fariseilor, o grupare în iudaism foarte strictă, conservatoare. El era, de asemenea, membru al sinedriului, cea mai înaltă autoritate religioasă și politică a evreilor (Ioan 3.10; 7.50).

Nu avea Nicodim tot ceea ce era necesar pentru o relație bună cu Dumnezeu și pentru intrarea în Împărăția Sa? În aparență, așa era. Și totuși îi lipsea lucrul cel mai important, pentru că nici religiozitatea și nici învățătura nu-i pot da omului viața din Dumnezeu.

Prezența lui Isus a impresionat nu numai mulțimile doritoare să vadă minuni, ci și pe unii dintre liderii religioși. De aceea, Nicodim a venit la Isus pentru a afla mai multe despre El.

Citirea Bibliei: Deuteronom 31.30-32.14 · Efeseni 1.15-23

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Exod 16:13-31

Murmure „Părinţii noştri au mâncat mana în pustiu …“, I-a amintit mulţimea Domnului Isus. Dar El le-a răs­puns că El Însuşi este „adevărata pâine … care coboară din cer“ (Ioan 6.31-33). Hristos este hrana credinciosului; El dă şi tot El hrăneşte viaţa cea nouă. Capitolul acesta ne oferă mai multe instrucţiuni practice de cea mai mare importantă în legătură cu aceasta:

1. Cantitatea de mană strânsă depindea de apetitul lor (v. 18). Ne bucurăm de Hristos numai în măsura în care Îl dorim. Şi noi nu-L dorim niciodată îndeajuns! (Psalmul 81.10);

2. Mana satisface numai nevoile zilei de azi, nu şi pe ale celei de mâine. Hristos trebuie să-mi fie susținătorul meu, puterea mea. Dacă, de exemplu, astăzi am nevoie în mod deosebit de răbdare, o voi găsi meditând la răbdarea desăvârşită a lui Isus.

3. În sfârşit, copiii lui Israel trebuia să-şi strângă raţia de mană în fiecare dimineaţă, îna­inte să se topească sub dogoarea zilei. Să ne hrănim cu Cuvântul lui Dumnezeu devreme, dimineață, înainte ca treburile zilei să poată interveni, răpindune ocazia de a o face. Nu trece o zi fără să ne hrănim trupul. Tot astfel, nici sufletul să nu   ni-l lipsim de singura hrană care-l poate ţine în viaţă şi care îl face să prospere: Isus, Pâinea vieţii.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU NU TE-A PĂRĂSIT! | Fundația S.E.E.R. România

„Petru și-a adus aminte de vorba… ‘te vei lepăda de Mine de trei ori!’” (Matei 26:75)

„Petru și-a adus aminte de vorba… ‘te vei lepăda de Mine de trei ori!’” (Matei 26:75)

     Biblia ne spune că, după ce s-a lepădat, „Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Isus: „Înainte ca să cânte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Şi a ieşit afară şi a plâns cu amar.” (Matei 26:75). Ce ne mântuiește pe noi? Faptele noastre bune? Nu, ci credința noastră în Hristos. Sfânta Scriptură ne asigură: „Prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:8-9). Așa putem înțelege mai bine cuvintele adresate de Hristos lui Petru: „Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta…” (Luca 22:32) Când ai credință în Dumnezeu, te poți redresa. Când vine vorba de harul lui Dumnezeu, nu există limite. Petru s-a lepădat de Hristos – nu o dată, ci de trei ori. Poate că e și povestea ta! Nu a fost un moment de care Petru să fi fost mândru, ci o experiență în urma căreia a ajuns să fie mai puternic. Când cineva păcătuiește grav, noi spunem că „s-a ars” sau „s-a fript.” Ori, când ceva s-a ars, tot ce rămâne este cenușa. Dar noi aparținem unui Dumnezeu al restaurării, care scoate o „cunună împărătească din cenușă” (Isaia 61:3). Dacă l-ai fi văzut pe Petru jurându-se că nu-L cunoaște pe Domnul, l-ai fi ales să fie pastorul bisericii tale? Nu cred! Dar Dumnezeu l-a ales! Și El l-a făcut capul Bisericii Noului Testament. Noi le spunem oamenilor: „Nu intrați în necazuri”, „Nu păcătuiți!” – și sunt sfaturi bune: Dumnezeu nu dorește ca noi să păcătuim. Dar ar trebui să le spunem și: „Nu vă jucați cu păcatul, pentru că vă compromiteți veșnicia. Iar când cădeți (pentru că se va întâmpla, cu siguranță), întoarceți-vă la Dumnezeu! Doar El vă poate restaura, și vă poate folosi eșecul ca să vă întărească!”

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articole

Newer Entries →