Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the tag “religie”

18 feb. 2026

18 Februarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și el a zis: „Departe de mine să fac aceasta! Omul în a cărui mână s‑a găsit potirul, acela va fi robul meu, iar voi suiți‑vă în pace la tatăl vostru“.

Geneza 44.17

Beniamin se afla acum în aceeași poziție în care se aflase odinioară Iosif, anume de a fi cel mai tânăr și mai iubit fiu al tatălui. Și el de asemenea va ajunge în aceeași poziție în care se aflase altădată Iosif, anume în robie. Cei zece frați sunt cu totul liberi, așa cum fuseseră și odinioară, și se puteau întoarce la tatăl lor în pace. Ce vor face ei în aceste împrejurări? Vor acționa din nou așa cum au făcut‑o în zilele din vechime în ținuturile Dotanului? Își vor lăsa fratele pradă robiei, în ciuda faptului că știau că este nevinovat?

Acesta fusese modul în care acționaseră față de Iosif; vor face ei acum același lucru și cu privire la Beniamin? Oare se vor întoarce la Iacov din nou nepăsători față de durerea patriarhului? Vor inventa oare iarăși povești cu privire la absența lui Beniamin, așa cum făcuseră în legătură cu lipsa lui Iosif?

Din fericire, lucrurile se schimbaseră! Harul acționase în acești oameni, iar pocăința de asemenea își făcuse lucrarea. În fața întrebărilor cercetătoare ale lui Iosif, „ce faptă ați făcut?“, „n‐ați știut că un om ca mine poate cu adevărat să ghicească?“, ei mărturisesc adevărul în totalitate!

Aceasta este întotdeauna calea harului. Așa a lucrat Domnul și cu femeia păcătoasă care se afla „aproape de ogorul pe care Iacov l‑a dat lui Iosif, fiul său“. Provocarea Domnului, „du‑te, cheamă‑l pe bărbatul tău!“, era doar un alt mod de a spune cuvintele rostite de Iosif: „Ce faptă ați făcut?“. Cât de clar i‑a descoperit Domnul acelei păcătoase vinovate ce era El, anume Acela care poate „cu adevărat ghici“, căci femeia imediat a mărturisit: „Mi‑a spus toate câte am făcut“!

În ce ne privește, nicidecum nu putem fi fericiți și liniștiți în prezența Domnului gloriei, până nu ajungem să înțelegem că El cunoaște toate lucrurile rele pe care le‑am făcut și că, în ciuda tuturor acestora, ne iubește infinit.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine își acoperă fărădelegile nu va prospera, dar cine le mărturisește și le părăsește va căpăta îndurare.

Proverbe 28.13

Foaia rătăcită

Condamnat pentru violență fizică și verbală, acest deținut și‑a recunoscut faptele și a cerut iertare și lui Dumnezeu și oamenilor. Și totuși resimțea o mare greutate, căci singurătatea îi sporea durerea sufletească. Iată ce ne mărturisește el:

„În timp ce mă învârteam în cerc în curtea deținuților, cu lacrimi în ochi, piciorul mi s‑a oprit brusc pe o bucată de hârtie veche, care fusese probabil aruncată pe fereastra unei celule. Era o foaie din calendarul Sămânța bună. Am luat‑o și am citit‑o. Acolo am găsit cuvintele care au produs un mare efect în inima mea, căci eu tânjeam după o astfel de descoperire. Ele conțineau dovada puternică a faptului că Dumnezeu era acolo cu mine: «Ferice de cei ale căror nelegiuiri au fost iertate! Ferice de omul căruia nu‑i ține Domnul în seamă păcatul» (Romani 4.7,8)“.

Iertarea lui Dumnezeu este completă și fără schimbare, pentru că Domnul Isus a purtat pedeapsa pentru noi pe cruce. El nu ne uită niciodată. „Poate o femeie să‑și uite pruncul? […] Chiar dacă l‑ar uita, totuși Eu nu te voi uita cu niciun chip. Iată, te‑am gravat pe palmele mâinilor Mele“ (Isaia 49.15,16).

Prin valuri, prin nori și furtuni, Dumnezeu ne deschide ușor calea. Îi așteptăm timpul. Noaptea în curând se va sfârși în zi fericită. El stăpânește peste tot și orice lucru slujește puterii Lui. Fiecare act al Său este binecuvântare pură. Calea Lui este lumină nepătată. Când Își arată brațul, cine va rezista lucrării Sale? Când apără cauza poporului Său, cine‑I va opri mâna? El conduce toate lucrurile bine.

Citirea Bibliei: Neemia 11.1-36 · Proverbe 16.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 4

VICTORIA VA FI A TA! | Fundația S.E.E.R. România

„Alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu…” (Filipeni 3:14)

Psihologii spun că cea mai puternică influență asupra prezentului nostru este adesea trecutul nostru.

Dar apostolul Pavel ne spune să uităm trecutul și să ne concentrăm pe „ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti…” (Filipeni 3:13-14) Un consilier scria: „Știu că ești obosit și copleșit, și crezi că această perioadă grea va dura pentru totdeauna. Nu va dura! Ești aproape de capăt! Nu gândi doar că a fost greu; a fost greu. Ai fost testat și retestat cu privire la ceea ce ai învățat. Credința ta a fost încercată în foc. Au apărut mai multe probleme decât ai anticipat… Nu ai plănuit asta, și totuși a fost bine. O parte din tine, duhul tău, a simțit acest lucru chiar și atunci când mintea ta îți spunea că lucrurile nu merg bine, că nu există niciun plan, că Dumnezeu te-a uitat. Fiecare incident – cel mai dureros, cel mai tulburător, cel mai surprinzător are un rol și-o semnificație!”

Nu uităm că Biblia spune: „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu…” (Romani 8:28) Consilierul continuă: „Lucrurile au fost menite să se întâmple în acest fel. Nu ai crezut că va dura atât de mult, dar așa a fost. Ai învățat să ai răbdare. În multe momente, ai crezut că ai fost uitat. Acum lucrurile se așază la locul lor. Ești aproape de finalul acestei porțiuni dificile a călătoriei. Ai urcat un munte – nu a fost ușor… dar urcatul pe munte nu este niciodată ușor! Acum, ești aproape de vârf. Încă o clipă, și victoria va fi a ta. Îndreaptă-ți umerii. Respiră adânc. Mergi înainte cu încredere. Vine timpul să te bucuri de toate lucrurile pentru care ai luptat… și vei înțelege că lupta nu a fost în zadar. Pentru fiecare luptă din această călătorie, există un punct culminant, o rezolvare. Vor mai fi și alți munți, dar acum știi cum să-i escaladezi!”

Așadar, aleargă spre țintă, victoria va fi a ta!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
05 feb. 2026

5 Februarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu.

Fapte 7.56

Pentru copiii lui Dumnezeu probabil că nu există nimic altceva pentru care să trebuiască să se judece pe ei înșiși mai mult decât pentru aceasta, că, în umblarea lor prin lume, neglijează să‑și țină privirile ațintite asupra lui Hristos! Dacă Dumnezeu ne‑a scos de sub puterea întunericului, a făcut‑o cu scopul de a ne avea în ceruri cu Hristos. Cerul este singurul nostru loc de acum încolo.

Ștefan era „plin de Duh Sfânt“. Efectul asupra lui Ștefan a fost că el a putut privi țintă la cer. Aceasta ilustra nu doar că sufletul său era preocupat cu gândurile lui Dumnezeu, ci că era locuit de Duhul. Ne gândim noi îndeajuns la acest loc ceresc? Dacă lăsăm ca Duhul lui Dumnezeu să ne umple gândurile și inimile în orice împrejurări ne‑am afla, vom fi aduși în locul în care Dumnezeu manifestă gloria Sa în Persoana Omului aflat în cer. Iar dacă acest lucru este adevărat cu privire la noi, lumea îl va remarca.

Nimic nu a condus la un mai mare declin spiritual în rândul creștinilor decât lipsa de comuniune cu Mântuitorul aflat la dreapta lui Dumnezeu. Suntem lăsați în această lume nu doar ca să știm că suntem mântuiți și că mergem în cer, ci ca să umblăm în comuniune cu El.

Ștefan se bucura de aceeași Lumină care l‑a orbit mai târziu pe Saul din Tars. Gloria lui Hristos a strălucit deasupra lui Ștefan, iar Dumnezeu i‑a descoperit ceea ce l‑a făcut capabil să stea cu totul liniștit în mijlocul întunericului și al răutății omenești, de unde Fiul Său fusese aruncat afară. Ștefan „a îngenuncheat“. Liniștea duhului său este remarcabilă. Ce contrast între gândurile omenești și gândurile divine din inima unui credincios! Hristos este întotdeauna înaintea lui Dumnezeu în glorie, iar ochii lui Ștefan au fost ațintiți asupra Lui. Ne preocupăm și noi cu El? Dacă da, atunci să știm că El este răspunsul perfect la toate împrejurările noastre. Să ne ținem privirile ațintite asupra Lui!

E. S. Nashed

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și au legat cu ușurătate rana fiicei poporului Meu, zicând: „Pace! Pace!“, și nu este pace.

Ieremia 8.11

Ojă pe unghiile urangutanului

Uneori nu‑ți vine să‑ți crezi ochilor, de exemplu când vezi unghiile unui urangutan vopsite în violet. Nebunesc, nu‑i așa? Urangutanul tocmai fusese operat într‑un adăpost pentru animale, iar acum începe să se trezească din anestezie. Îngrijitorul se comportă ca un cosmetician și îi aplică ojă de culoare violet pe unghii. Ce rost are lucrul acesta? Ei bine, această procedură necunoscută urangutanului de la nivelul unghiilor îi distrage atenția, astfel încât el să nu apuce să tragă de bandaj și să‑și zgârie rănile proaspete. Se intenționează ca animalul să petreacă ceva timp zgâriindu‑și oja. O astfel de distragere a atenției este, de fapt, un ajutor împotriva altor suferințe ale sale.

Ceea ce ar avea oarecare sens cu urangutanul nu se poate însă nicidecum aplica în dreptul omului. Noi, oamenii, suntem adesea răniți, prin accidente, boli de tot felul, prin despărțire, concediere de la locul de muncă, șomaj. Cum gestionăm propriile răni? Reflectăm la prioritățile din viață? Ne întrebăm oare dacă nu cumva Dumnezeu vrea să ne spună ceva prin durerea care ne‑a ieșit în cale? Sau doar ne distragem atenția ocupându‑ne cu altceva și ieșind cu superficialitate din situație, fără nicio lecție? Nu ajută la nimic să fim preocupați doar de „oja“ distractivă și să nu auzim vorbirea lui Dumnezeu în viața noastră. Dumnezeu ne vrea vindecarea, dar are nevoie de ascultarea noastră. Să luăm aminte la ce are El să ne spună! Copiii de asemenea își pierd direcția, atunci când distracția devine centrul vieții lor.

Să nu ne amăgim cu „pace, pace“, când de fapt totul în viață este un zbucium nesfârșit! Marele Medic vrea să ne dea mântuirea Lui.

Să Îl prețuim pe acest Salvator fără seamăn!

Citirea Bibliei: Neemia 3.1-15 · Proverbe 11.10-19

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 36:1-21

Continuând cuvântarea, Elihu Îl îndreptăţeşte pe Dumnezeu (v. 3), combătând cele două idei false cu privire la El.

Întâi întăreşte faptul că, în ciuda atotputerniciei Sale, Creatorul Se interesează de făptura Sa şi nu o dispreţuieşte deloc (v. 5). Cel drept (credinciosul) se bucură de grija Sa deosebită. Ochii Săi veghează fără încetare şi asupra celui pe care îl înalţă (v. 7) şi asupra celui peste care trimite încercări (v. 8).

Apoi spune cu hotărâre că Dumnezeu nu acţionează niciodată într‑un fel capricios, cum lăsase Iov să se înţeleagă. Permiţând încercarea, El urmăreşte un scop bine definit: să le arate alor Săi ce au făcut, să le deschidă urechile spre disciplină şi să‑i motiveze să se întoarcă, dacă au înfăptuit nedreptate. Disciplina formează discipolii (ucenicii); supunerea modelează supuşii. Evrei 12.7 ne aminteşte că disciplina este rezervată pentru „fiii lui Dumnezeu“, aşa cum şi părinţii îşi disciplinează propriii copii, nu pe ai altora. Disciplinarea este o dovadă a relaţiei noastre cu Tatăl. Dar, conform aceluiaşi pasaj (Evrei 12.5,6), sufletul care este sub disciplină poate ori să o nesocotească, neascultând de ea sau neacordându‑i nicio importanţă (v. 12; comp. cu 5.17), ori, dimpotrivă, să‑şi piardă curajul, uitând că cea care a pregătit disciplina este credincioşia dragostei Domnului (Psalmul 119.75). Există şi o a treia atitudine, iar aceasta este cea bună: de a ne lăsa exersaţi prin disciplină, altfel spus, de a ne întreba cu ce scop a trimis‑o Dumnezeu în calea noastră (Evrei 12.11).

IARTĂ ȘI UITĂ! | Fundația S.E.E.R. România

„Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” (Luca 23:34)

De-a lungul timpului, au existat societăți care îi pedepseau pe cei care comiteau adulter punându-i să poarte un mare A de culoare stacojie aplicat pe veșminte, identificându-i public cu comportamentul lor. Iar dacă erai prins la furat, te puneau să târăști o bilă din metal cu un lanț în jurul ei.

Poate că spui: „Ei bine, au meritat-o!” Chiar așa?

Domnul Isus a spus că dacă pur și simplu poftești pe cineva, ai comis adulter în inima ta! (vezi Matei 5:28) Apoi, El a continuat spunând că standardul de judecată pe care îl impui celorlalți este același standard după care vei fi judecat (vezi Matei 7:1-2).

Dumnezeu nu este blând cu păcatul, ca atare El va face două lucruri:

1) El nu va trece pur și simplu cu vederea păcatul tău. Biblia spune că „Domnul pedepseşte pe cine iubeşte…” (Evrei 12:6)

2) El nu-ți va întoarce spatele. De unde știm? Din Biblie. Apostolul Pavel scrie: „Nimic nu ne poate despărți de dragostea lui Dumnezeu…” (vezi Romani 8:38-39)

Așadar, atunci când cineva te rănește, Dumnezeu spune că trebuie să-l iertăm și să uităm! Altfel, modul în care gândim, acționăm și vorbim va suferi modificări. În plus, ne va ține legați de amintiri vechi, dureroase. „Dar e așa de greu să ierți!”, spui tu. De aceea Domnul Isus a spus să te rogi pentru cei care se poartă urât cu tine (vezi Matei 5:44).

Iertarea cuiva începe cu rugăciunea pentru acea persoană. Tu spui: „Dar aș dori să înțeleg de ce a făcut-o…” De ce? Pentru că oamenii înțelepți fac lucruri prostești, oamenii buni fac lucruri rele, iar oamenii rătăciți nu știu ce fac. Domnul Isus S-a rugat pentru cei care L-au răstignit: „Tată, iartă-i, că nu știu ce fac!”

Într-o zi, poate vei înțelege ce l-a motivat pe cel ce te-a rănit. Dar chiar dacă nu înțelegi, este de datoria ta să ierți și să uiți!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
03 feb. 2026

3 Februarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeu ne‑a dat viața eternă, iar această viață este în Fiul Său.

1 Ioan 5.11

Copilul lui Dumnezeu caută cu ardoare conștiența favorii lui Dumnezeu, zi de zi, și tânjește după a‑L cunoaște tot mai mult pe Hristos și după comuniunea cu El, până când El va veni. De asemenea, el privește către viitor, când toate piedicile vor fi date la o parte și când, în duh, suflet și trup, el va fi ca Domnul, în starea de libertate a gloriei. Aceste căutări, deși variază în intensitate și sunt întrerupte de influențele lumii, sunt autentice cu privire la toți cei care au viață divină, deoarece astfel de dorințe izvorăsc din Dumnezeu, sursa vieții lor. Măsura intensității dorinței este diferită, potrivit cu evlavia practică a fiecărui credincios, însă viața eternă în ea însăși, sub acțiunea Duhului Sfânt, se manifestă și se înalță către Tatăl și către Fiul.

Dumnezeu le dă celor ai Săi dorința după Sine Însuși. Viața eternă pe care le‑a dat‑o copiilor Săi are un caracter diferit de cel al vieții naturale. Orice om are viața naturală în sine însuși, iar această viață se desfășoară independent de părinții noștri, de la care am primit‑o. Viața eternă însă, care este posesiunea oricărui credincios, este în mod imediat conectată cu sursa și cu originea ei, Dumnezeu; ea nu este în noi aparte de sursa ei, ci este în Fiul – „Dumnezeu ne‑a dat viața eternă, iar această viață este în Fiul Său“.

Această viață are motivații și dorințe noi, toate alimentate de Dumnezeu prin Duhul Său. Rătăcirile, căderile și starea lumească a copiilor lui Dumnezeu – deși cu totul dezonorante pentru Tatăl și cu urmări triste pentru cel credincios – nu trebuie confundate cu adevărul neschimbător al faptului că ei au viața eternă în Hristos.

H. F. Witherby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Mai bine doi decât unul, căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul.

Eclesiastul 4.9

Povestea pinului singuratic

Un pin creștea la marginea unei păduri. Pretutindeni erau doar frați de‑ai lui. Primăvara, când vântul doinea în ramurile lor, toți frații cântau în cor. Vara, când soarele incendia văzduhul, călătorii osteniți poposeau în răcoarea acestei păduri cu mireasmă de rășină. Toamna, ploile înviorau copacii, iar șuvoaiele se scurgeau apoi în vale, lăsând pădurea neclintită. Iarna, viscolul urla disperat în depărtări, dar trunchiurile viguroase ale pinilor și ramurile lor semețe nu‑l lăsau să intre în cetatea lor.

Pinul de la marginea pădurii a privit însă într‑o zi spre vârfurile golașe ale munților și a zărit o stâncă înaltă, poleită în fiecare dimineață de soarele scânteietor. Și, cum nu îi mai plăcea să fie cu frații lui, a venit să ceară voie bunicului pădurii să se mute pe acea stâncă. „Copile, copacul care este singur pe vârful muntelui se va clătina la orice vânt“, i‑a grăit rar bătrânul zbârcit de ani. „Nicăieri nu‑i mai bine ca lângă frații tăi, în locul în care te‑ai născut, unde nu‑i primejdie când suflă vântul și când se năpustesc apele“, i‑au mai spus părinții lui.

Însă pinul nu ascultă de nimeni și pleacă. Iată‑l ajuns pe creasta muntelui! De acolo vede soarele înaintea celorlalți. Privește de sus la frații săi, rușinându‑se că altădată fusese printre ei. Devine batjocoritor, strigând bătrânului să aibă grijă să nu cumva să cadă și când nu bate vântul, căci are rădăcina putrezită. Dar nu termină bine vorba, că un vânt năprasnic se abate peste stânci și pinul cel tânăr se prăbușește și alunecă în abis. Acolo se aude un freamăt trist: „Ca pasărea plecată din cuibul ei, așa este omul plecat din locul său“ (Proverbe 27.8). Povestea pinului semețit este istoria omului.

Citirea Bibliei: Neemia 2.1-8 · Proverbe 10.22-32

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 34:16-37

Prin propriile sale raţionamente, omului îi este imposibil să‑L înţeleagă pe Dumnezeu, deoarece nu‑i are ca termeni de comparaţie decât pe semenii săi. Pentru ca făptura Lui să‑L poată cunoaşte, a fost nevoie ca Dumnezeu Însuşi să Se reveleze pe Sine. Nici chiar inteligenţa noastră nu poate înţelege această descoperire divină. Numai credinţa este în stare. Dumnezeu Se manifestă acum prin Duhul Său. „Nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, … afară de Duhul lui Dumnezeu“ (1 Corinteni 2.11). El îi îndrumă pe credincioşi în tot adevărul (Ioan 16.13).

Instruindu‑l pe Iov, Elihu este o astfel de imagine. El îi arată patriarhului că încercarea de a‑L cunoaşte pe Dumnezeu în lumina propriei experienţe şi a propriilor gânduri (v. 33) l‑a rătăcit complet. N‑a ajuns el să‑L condamne „pe Cel Întrutotuldrept“ (v. 17)?!

Ce ar fi trebuit să facă Iov, în loc să cultive şi să dezvăluie aceste gânduri nepotrivite despre Dumnezeu? Să‑I ceară cu umilinţă: „Ce nu văd, învaţă‑mă (arată‑mi)“ (v. 32). Aceasta este scurta rugăciune pe care fiecare dintre noi ar trebui să I‑o adresăm Domnului în fiecare moment al zilei.

NUMAI ISUS ÎȚI POATE POTOLI SUFLETUL | Fundația S.E.E.R. România

„M-au părăsit… și-au săpat… puţuri crăpate, care nu ţin apă.” (Ieremia 2:13)

Din fire, noi suntem persoane dominate de dorințe. Ne dorim lucruri la fel cum respirăm. Problema este că, atunci când obținem ceea ce vrem, constatăm că nu am apucat și fericirea după care tânjim. Așa încât, continuăm să căutăm alte (tot mai multe) lucruri… De această chestiune se ocupă magazinele online. Așa că lucrurile care erau plasate la categoria „dorințe” sunt trecute în categoria „nevoi”.

Potrivit unui teolog, iată cu ce problemă ne vom confrunta: „Nu ne putem sătura de ceea ce nu avem nevoie. Indiferent cât de mult avem, rămânem oameni care „nu au suficient”. Pentru astfel de oameni, nu există satisfacție sufletească durabilă. Am văzut o reclamă care conținea sloganul „Ieri nu știam că există, astăzi nu pot trăi fără!” Se numește „mitul trebuie-să-ai-mai-mult”, sau „mitul cândva-mai-mult-va-fi-suficient”.

Dacă ne asumăm astfel de mituri, ne vom petrece viața căutând altceva-mai… Ar putea fi o mașină, un post, o femeie frumoasă ori un bărbat chipeș… Poate fi, în funcție de vârstă, un iPod, un Lamborghini sau o păpușă Tickle Me Elmo. Continuăm să sperăm că următorul lucru va fi împlinirea, sursa de satisfacție adevărată pentru sufletele noastre. Pentru câteva minute, sau poate câteva zile, experimentăm adevărata satisfacție sufletească… care apoi se volatilizează repede… Pentru că întotdeauna dispare!”

Trebuie să înțelegem un lucru: numai Domnul Isus poate satisface deplin și veșnic setea sufletului nostru, orice altceva dezamăgește. Dumnezeu a spus: „Poporul Meu a săvârşit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri, puţuri crăpate, care nu ţin apă.”

Dacă te-ai săturat să trăiești o viață goală, vino la Isus. El nu te va dezamăgi!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
17 ian. 2026

17 Ianuarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru! Psalmul 95.6

Rugăciunea este respiraţia sufletului. Copiii lui Dumnezeu nu pot spune că au stăruit destul în rugăciune înaintea Domnului lor. Deseori ridicăm spre Domnul numai oftări, care la vremea lor, sunt ascultate, dar nici rugăciunea din cămăruţă nu trebuie omisă, deoarece are o mare importanţă pentru credincios. Aceasta este o manifestare, dar prin ea mărturisim supunere şi smerenie; aşa ne putem apropia de Dumnezeu.
Aceasta o simţeau şi credincioşii Vechiului Testament: Eliezer, Moise, Iosua, David, Solomon, Ezechiel, Daniel, Ezra şi Neemia se aruncau cu faţa la pământ ca să proslăvească astfel pe Dumnezeu. Şi Domnul nostru Isus Cristos îngenunchea: „a căzut cu faţa la pământ” şi se ruga (Matei 26.39; Luca 22.41). Slujitorul credincios Pavel, scrie: „Eu îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Cristos.” Când şi-a luat rămas bun de la efeseni, de la bătrâni şi presbiteri, Scriptura ne spune: „îngenuncheau toţi” (Efes. 3.14; Fapt. 20.36). Petru şi Ştefan de asemenea au îngenuncheat în rugăciune (Fapt. 7.60; 9.40).
Deşi Dumnezeu nu ia în seamă manifestările exterioare, căci El cercetează inima; are însă plăcere pentru omul care vine smerit şi temător de Dumnezeu la rugăciune. Dacă conduita noastră interioară este demnă şi umilă ea se va transpune şi în viaţa practică exterioară. Cum se poate, de exemplu, sănătoşi fiind, să ne punem în pat sub plapuma cea caldă şi să ne rugăm? Nu li se întâmplă deseori unor fraţi şi surori să ia o poziţie nedemnă la rugăciune? Să înţelegem bine că atunci când ne rugăm, stăm de vorbă cu Dumnezeul cel sfânt şi ar trebui să ne verificăm atât atitudinea interioară, cât şi manifestarea ei în exterior.
Firea veche trebuie să fie ucisă şi ţinută în această stare de moarte.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Însă la miezul nopții a fost un strigăt: „Iată mirele, ieșiți‑i în întâmpinare!“.

Matei 25.6

Câinele la gară

Un câine obișnuia să își însoțească stăpânul în fiecare dimineață și seară până la gara din localitate. Dimineața îl conducea, iar seara, când sosea trenul, venea să‑l întâmpine. În urma unui accident, stăpânul a murit. Câinele însă a continuat să‑l aștepte. Mergea în fiecare seară la gară, aștepta o oră și apoi se întorcea. A făcut lucrul acesta cam zece ani, până a îmbătrânit și nu a mai putut să se miște. Dar chiar și atunci întorcea capul spre poartă, să vadă dacă nu cumva venea stăpânul său.

În Matei 25, Domnul Isus prezintă parabola celor zece fecioare care așteptau venirea mirelui și care, într‑un final, au adormit înainte ca el să vină. La miezul nopții au fost trezite de un strigăt puternic: „Iată mirele, ieșiți‑i în întâmpinare!“. La începutul erei creștine, cei credincioși așteptau cu nerăbdare întoarcerea Domnului. Un exemplu frumos îl oferă adunarea din Tesalonic, unde credincioșii s‑au întors la Dumnezeu pentru a‑I sluji și pentru a aștepta ca Fiul Său, Isus Hristos, să revină din cer (1 Tesaloniceni 1.9,10). Însă, odată cu trecerea timpului, starea de așteptare a început să dispară din rândul celor credincioși, astfel că, treptat, ei au uitat adevărul despre venirea Domnului și despre răpire. Prin urmare, creștinii nu mai aveau speranță divină. Viața lor era îndreptată înspre pământ. Însă acum aproximativ 200 de ani, speranța cu privire la venirea Domnului s‑a aprins din nou în rândul celor credincioși. Toată așteptarea noastră este în jurul minunatei Sale Persoane care a promis că vine „curând“. Pe El Îl așteptăm, Cel care Și‑a dat viața din dragoste pentru noi, Cel care acum vrea să fie bucuria și centrul vieții noastre, Cel pe care Îl vom glorifica în ceruri fără sfârșit!

Citirea Bibliei: Ioel 2.18-3.5 · Proverbe 2.9-22

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 16:1-22

Voi toţi sunteţi nişte mângâietori supărăcioşi“, le răspunde Iov vizitatorilor săi (v. 2). ŤIată cum aş acţiona eu, dacă voi aţi fi în locul meu, iar eu într‑al vostruť (v. 5). Pentru a arăta cu adevărat simpatie cuiva, este necesar să ne facem una cu încercarea prin care trece el, ca şi cum am suporta‑o noi înşine (Evrei 13.3). Domnul Isus nu a vindecat niciun bolnav fără să fi simţit mai întâi povara suferinţelor lui. „El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre“ (Matei 8.17). De aceea merită El numele de Prieten (Matei 11.9), nume care se cuvenea atât de puţin celor trei vizitatori ai lui Iov.

În v. 9, Iov se vedea lovit de mânia lui Dumnezeu, iar în v. 10 exprimă ceea ce îndura din partea oamenilor. Încercarea lui Iov a fost multiplă. Dar ce este ea faţă de ce a suferit Domnul Hristos, Cel care „nu săvârşise nicio violenţă“?! (Isaia 53.9; comp. cu v. 17). El a suferit chinuri de nedescris şi din partea oamenilor conduşi de Satan şi din partea lui Dumnezeu, în timpul celor trei ceasuri de întuneric de la cruce. Acum sângele Său vărsat salvează pe credincioşi şi condamnă lumea. El Însuşi este în ceruri pentru noi, ca Martor al îndreptăţirii noastre (v. 19). Şi este, de asemeni, înaintea lui Dumnezeu ca Mijlocitor (sau ca Arbitrul de care Iov avea atâta nevoie; v. 21).

CONTINUĂ SĂ TE ROGI ȘI SĂ CREZI! | Fundația S.E.E.R. România

„Aveţi nevoie de răbdare, ca… să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit.” (Evrei 10:36)

Ți-ai pus vreodată întrebarea cât timp trebuie să continui să te rogi și să crezi că Dumnezeu îți va da un răspuns?

Următoarele versete răspund la întrebarea ta: „Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit.” (Evrei 10:35-36)

Multe dintre promisiunile lui Dumnezeu au termene și ai nevoie de credință pe termen lung pentru a le primi. Să reținem cuvântul „răbdare”… imaginează-ți că ești un alergător de maraton hotărât să termini cursa și să primești premiul. Ați reținut formularea versetului? „după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit.”

Tu spui: „Nu sunt sigur care este voia lui Dumnezeu în această chestiune!” Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu – iată ce trebuie să asculți, lucrul pe care trebuie să te bazezi, și ceea ce trebuie să rostești în situația ta!

Timp de douăzeci de ani, Avraam a privit cerul nopții așteptând cu încredere ce i-a fost făgăduit: „Doamne, ai spus că pruncii mei vor fi la fel de numeroși ca stelele. Nu știu cum o vei face, pentru că eu am o sută de ani, iar soția mea are nouăzeci… Dar aleg să Te cred oricum!” (vezi Geneza 15:5-6)

Când te rogi în acest fel, riști să pari prostuț în ochii celorlalți; iar când vei experimenta un miracol vei părea ridicol, asemenea lui Isus, care le-a spus slugilor să umple oalele cu apă, când acolo era nevoie de vin! Sau când a uns cu lut ochii unui orb pentru ca acesta să-și recapete vederea. Dar invitații la nunta din Cana au băut cel mai bun vin, iar orbul a plecat acasă văzând!

De ce? Pentru că s-au bazat pe Cuvântul pe care Isus li l-a dat. Și tu trebuie să faci la fel!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
22 dec. 2025

22 Decembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

El îmi trezește dimineață după dimineață, îmi trezește urechea, ca să ascult ca un ucenic.

Isaia 50.4

Slujitorul credincios al lui Dumnezeu a avut obiceiul de a se trezi devreme dimineața și de a-Și începe ziua cu rugăciune. În Psalmul 88.13, El spune, în mod profetic: „De dimineață Te întâmpină rugăciunea Mea“. El Își exprima dependența de Dumnezeu prin a avea urechea trezită și deschisă în liniștea fiecărei dimineți, pentru a asculta ca un ucenic.

Marele și eternul „Eu sunt“, Domnul (Iahve) Vechiului Testament, Creatorul cerului și al pământului, a venit în lumea aceasta ca Slujitor și, în rugăciune, a lăsat ca Dumnezeu să-L instruiască în ceea ce avea de făcut. Înainte de răsăritul soarelui, El era în prezența lui Dumnezeu, pentru a fi pregătit în vederea lucrării din ziua respectivă. Acolo, în liniște, El primea cuvintele prin care să învioreze sufletele trudite și descurajate.

Ucenicii știau unde să-L găsească pe Învățătorul lor în ceasurile dintâi ale zilei. Într-o anumită ocazie, când L-au găsit, I-au spus: „Toți Te caută“ (Marcu 1.37). La astfel de cuvinte, tendința oricui este să dea curs dorinței celor care au nevoie astfel de el, căci nu este ușor să-i refuzi și să-i dezamăgești pe oameni. Însă Domnul le-a dat un alt răspuns ucenicilor. El deja fusese pregătit pentru așa ceva în timpul petrecut în liniște în prezența lui Dumnezeu, de aceea a spus: „Să mergem în altă parte, prin așezările învecinate, ca să predic și acolo“ (Marcu 1.38). Aceasta era voia lui Dumnezeu pentru El în acea zi – și această voie era ceea ce hotăra lucrurile din fiecare zi.

David a avut o dorință fierbinte, ca Domnul să-i vorbească la începutul fiecărei zile, fiindcă a scris: „Fă-mă să aud dimineața bunătatea Ta, pentru că mă încred în Tine. Arată-mi calea pe care să umblu, pentru că la Tine îmi înalț sufletul“ (Psalmul 143.8). Aceasta să fie și rugăciunea noastră în fiecare zi!

P. Svetlik

SĂMÂNȚA BUNĂ

Toți au păcătuit și sunt lipsiți de gloria lui Dumnezeu.

Romani 3.23

Informațiile de la hanul din Köln

În Evul Mediu, când negustorii parcurgeau vechea rută comercială de la Amsterdam la Bizanț, trebuia să treacă prin frumosul oraș Limburg, pe râul Lahn. Locuitorilor le place să le arate vizitatorilor cea mai îngustă parte a drumului istoric. Într-un han din Köln fuseseră deja avertizați despre strâmtoarea din acea zonă. Le-a fost comunicată dimensiunea maximă a vehiculelor, astfel încât niciunul să nu rămână blocat între case. Acest lucru ne amintește că suntem cu toții în călătoria vieții. Întotdeauna există oameni care își stabilesc propria „măsură“ pentru călătoria lor, dorind să ajungă în cer în felul lor. Oare vor reuși? Dacă un negustor nu ținea cont de informațiile primite în Köln, și vehiculul său era prea mare, în Limburg se confrunta cu o problemă.

În Cuvântul Său, Biblia, Dumnezeu ne-a informat despre standardul necesar pentru a ajunge în rai. Trebuie să ne punem lucrurile în ordine, în timpul vieții noastre pe pământ. Dacă descoperim cu groază că toți am păcătuit, dar nu facem nimic în această privință, nu vom reuși să ajungem în rai. De fapt, nu ar trebui să fie nevoie să descoperim aceasta numai din Cuvântul lui Dumnezeu: însăși conștiința noastră ar trebui să ne spună. Dumnezeu ne oferă iertare și mântuire prin lucrarea Fiului Său pe cruce. Trebuie să credem și să acceptăm acest lucru. Ce bine că versetul de astăzi are și o continuare: „Fiind îndreptățiți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus“! Harul lui Dumnezeu este încă disponibil și este oferit tuturor.

Citirea Bibliei: Zaharia 9.1-17 · Marcu 14.12-26

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Estera 2:12-23

Mâna nevăzută a lui Dumnezeu a condus eve­nimentele şi a disponibilizat inimile. Fără ca Mardoheu sau ea însăşi să fi contribuit cu ceva, Estera, tânăra iudeică, devine împărăteasă a puternicului imperiu medo-persan. Ea ne este prezentată ca o tânără fată rezervată, modestă, cu respect faţă de autoritate (în contrast cu Vasti), gata astfel pentru rolul extraordinar pe care va fi chemată să-l joace într-o zi. Aceste calităţi puţin obiş­nuite au făcut-o remarcabilă între celelalte candidate la tron. Voi, tinere surori din familii creştine, nu trebuie să gândiţi nicio­dată că, imitând manierele, toaletele, felul de a se îmbrăca şi purtarea libertină a tinerelor lumii aces­teia, vă pregătiţi viitorul şi fericirea pe pământ. Din contră! Întreaga chestiune este să ştiţi cui doriţi să vă faceţi plăcute.

Din punct de vedere profetic, această relatare ne învaţă că Hristos, după ce va fi renegat orice relaţie cu creştinătatea de nume (Vasti, soţia dintre „neamuri“), va ridica, în locul ei, în fruntea naţiunilor, pe Israel (Estera). Dar faptul acesta nu va avea loc fără ca, mai înainte, poporul iudeu să fi avut de trecut prin grele încercări, pe care le vom vedea prefigurate mişcător în capitolele următoare.

CE NE ÎNVAȚĂ BIBLIA DESPRE BANI (4) | Fundația S.E.E.R. România

„Fiecare să dea ce va putea…” (Deuteronomul 16:17)

Atunci când vorbim despre dărnicie, sunt două adevăruri importante despre bani pe care Biblia le învață:

1) Dumnezeu nu Se așteaptă ca toți să dăruim aceeași sumă. Biblia ne îndeamnă: „Fiecare să dea ce va putea, după binecuvântarea pe care i-o va da Domnul Dumnezeul tău.” (Deuteronomul 16:17) Iar apostolul Pavel a scris: „Dacă există bunăvoință, darul este plăcut după ce are cineva, nu după ce nu are…” (2 Corinteni 8:12)

2) Dumnezeu îți va cere să faci sacrificii pentru a îndeplini planurile Împărăției Sale pe pământ. Pentru a opri judecata lui Dumnezeu care se abătuse asupra poporului, regele David a fost sfătuit „să înalțe un altar Domnului în aria lui Aravna, Iebusitul.” (2 Samuel 24:18) Când Aravna l-a văzut pe David venind, i-a oferit gratuit pământul. Dar David a spus: „Nu! Vreau s-o cumpăr de la tine pe preţ de argint şi nu voi aduce Domnului Dumnezeului meu arderi-de-tot care să nu mă coste nimic!” Şi David a cumpărat aria şi boii cu cincizeci de sicli de argint. David a zidit acolo un altar Domnului şi a adus arderi-de-tot şi jertfe de mulţumire. Atunci, Domnul a fost potolit faţă de ţară şi a încetat urgia de deasupra lui Israel.” (2 Samuel 24:24-25)

Dumnezeu nu ne cere să dăm în mod egal, El ne cere să ne sacrificăm în mod egal. Și iată vestea bună: de partea cealaltă a fiecărui sacrificiu pe care Dumnezeu îți cere să-l faci pentru El, te așteaptă binecuvântările și răsplătirile Sale!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
28 nov. 2025

28 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Prin aceasta am cunoscut dragostea, pentru că El Și-a dat viața pentru noi; și noi suntem datori să ne dăm viața pentru frați.

1 Ioan 3.16

Când citim acest verset, inimile noastre se îndreaptă imediat către jertfa măreață a Domnului, care Și-a dat viața pentru noi la cruce. Nimeni nu I-a luat-o, ci a dat-o El de la Sine Însuși. În Ioan 10.17, El spusese: „Îmi dau viața, ca iarăși s-o iau“. Este uimitor să vedem detaliile perfecte cu privire la moartea Lui, ca de pildă faptul că, după ce a spus: „S-a sfârșit!“, Domnul Și-a plecat capul și Și-a dat duhul. Capul Lui nu a căzut, ci El Însuși Și l-a plecat, după care Și-a dat viața.

Însă înțelegem de asemenea că El Și-a dat viața prin faptul că viața Lui a fost caracterizată de o continuă slujire și abnegație. El a fost Slujitorul perfect, împlinirea desăvârșită a imaginii oferite prin robul evreu, care a zis: „Eu iubesc pe stăpânul meu, pe soția mea și pe copiii mei, și nu vreau să ies liber“ (Exod 21.5).

Viața Domnului pe pământ a fost o viață de jertfire perfectă. Chiar dacă era ostenit, El i-a slujit femeii samaritene aflate în nevoie. Când ucenicii Săi îi izgoneau pe copiii aduși la El, Domnul a cerut să fie aduși înaintea Lui și i-a binecuvântat. A lucrat cu atâta sârguință, încât nu mai avea timp de odihnă, iar cei din familia Lui au spus: „Și-a ieșit din minți“ (Marcu 3.21).

Cel care era Creatorul universului și Împăratul lui Israel S-a născut într-un staul, n-a avut un loc în care să-Și plece capul și a trebuit să ceară de la cineva o monedă pentru a-i învăța pe oameni o lecție. Deși a vindecat mulțimile, le-a hrănit, le-a dat învățătură și a făcut toate lucrurile bine (Marcu 7.37), totuși a fost lepădat, disprețuit și defăimat. El a știut mai dinainte tot ce avea să vină asupra Lui, însă a trăit o viață de jertfire, care a culminat cu moartea pe cruce. Poate că noi nu vom avea niciodată prilejul să ne dăm la moarte pentru un frate, însă putem urma exemplul Domnului de a trăi o viață de jertfire pentru cei din jurul nostru, pentru gloria lui Dumnezeu.

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

Acestea sunt scrise, ca voi să credeți că Isus este Hristosul … și, crezând, să aveți viață.

Ioan 20.31

Întoarcerea lor la Dumnezeu

Zvi Weichert s-a născut în Polonia, cu puțin înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Deosebit de descurcăreț, a fost unul dintre puținii copii care au scăpat din ghetoul din Varșovia, unde a murit toată familia lui. După aventuri incredibile, Zvi a emigrat în Israel. Deși era evreu, nu avusese niciodată legătură cu Biblia. Dar căuta adevărul. Într-o zi i s-a oferit Noul Testament. Zvi l-a primit cu plăcere. A petrecut ore întregi citind și recitind, uitând uneori și să mănânce. Era captivat de Persoana lui Isus. Lângă un restaurant unde obișnuia să mănânce, se afla o casă din care răsunau cântece care l-au captivat. El distingea clar numele lui Isus. A intrat și acolo a ascultat explicații ale Bibliei care l-au conștientizat că avea nevoie de iertare. A venit cu păcatele sale la cruce. Apoi a făcut acel pas simplu, care i-a schimbat întreaga viață, și-a mărturisit credința. Zvi L-a găsit pe Isus!

„Unde aș fi fost acum“, povestește la rândul său predicatorul Spurgeon, „dacă, prin harul lui Dumnezeu, nu m-ar fi silit un viscol să mă refugiez într-o capelă? Acolo un om foarte simplu a urcat la amvon pentru a-l înlocui pe pastorul care n-a putut ajunge. Eram douăsprezece persoane. A citit din Isaia și a adăugat: Scumpii mei, aceste cuvinte ale Domnului sunt clare. Nu este nevoie nici de studii și nici să fi făcut toate relele. Priviți: «Eu sunt pironit pe cruce. Sunt mort și înmormântat. Eu am înviat și M-am înălțat la cer»; și, adresându-mi-se direct, mi-a zis: Tinere, fără Isus tu ești nenorocit și în viață și în moarte. Întreaga ființă mi se zguduia de suspine. Acolo am cunoscut mântuirea“.

Citirea Bibliei: Cântarea Cântărilor 2.1-17 · Marcu 8.1-13

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Neemia 1:1-11

Din punct de vedere istoric, cartea Neemia este ultima privire pe care Vechiul Testament ne per­mite s-o arun­căm asupra poporului Israel. Eveni­mentele descrise în ea încep la circa treizeci de ani după cele relatate în cartea Estera şi la trei­sprezece ani după întoarcerea lui Ezra. În conse­cinţă, învăţăturile ei ne sunt potrivite în special nouă, creştinilor „peste care au ajuns sfârşi­turile vea­curilor“ (1 Cor. 10.11). Ce popor demn de compă­ti­mit! El se afl㠄în mare necaz şi în ruşine“, după relatarea câtorva călători (v.3). Însă Dumnezeu a pregătit pe cineva care va pune la inimă această situaţie. Este Neemia! Acest om este sensibil la suferinţele şi la umi­linţa celor „care au rămas, care au scăpat din capti­vi­tate“ şi măr­turiseşte înaintea Dom­nului păcatele care le-au cauzat situaţia. Ezra făcuse şi el acelaşi lucru (Ezra 9). Dum­ne­zeu alege întot­dea­una, din mijlocul celor care iubesc poporul Său, instrumente ale eliberării lor.

Dar să ne fixăm ochii asupra Unuia mai mare decât Neemia. Cine a pus la inimă condiţia dispe­rată a lui Is­rael şi a lumii în general, dacă nu În­suşi Fiul lui Dumne­zeu? El a înţeles starea noastră mizerabilă, a pătruns până în acel abis al păcatului în care căzusem şi a venit să ne scoată din el.

CE IMPLICĂ CĂLĂUZIREA? | Fundația S.E.E.R. România

„Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.” (Faptele apostolilor 13:2)

Un grup de credincioși din biserica din Antiohia primului secol creștin se întâlneau regulat dedicând timp semnificativ rugăciunii, postului și închinării. Drept rezultat, Duhul Sfânt le-a cerut: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.”

De unde au știut ei că Duhul Sfânt le-a spus acest lucru? Pasajul nu spune!

Este posibil să fi fost un moment de confuzie? Nu.

Au recunoscut ei că Duhul Sfânt îi ghidase? Da!

Este un lucru absolut sigur că ei au primit împreună călăuzire de la Dumnezeu.

De unde știm? Noi cei de azi – din Biblie, unde citim despre faptele lor făcute prin puterea Duhului Sfânt.

Când vine vorba despre călăuzire, una dintre greșelile pe care le facem se numește „încadrare mărginită” Ce înseamnă acest lucru? Că pierdem multe dintre opțiunile pe care Dumnezeu le aduce în fața noastră, din cauza gândirii noastre limitate. Noi vream explicații logice pentru manifestările Duhului! Dar iată ce ne spune Biblia în continuare: „toți… umpluți de Duhul Sfânt… vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.”

Un autor creștin explică: „Noi ne întrebăm lucruri de genul: „Ar trebui să pun capăt acestei relații, sau nu?” în loc de: „Cum aș putea să fac această relație mai bună?”… Sau „Ar trebui să cumpăr asta sau nu?”, în loc de „Care este cel mai bun mod în care pot folosi acești bani?”… Pe cont propriu, tindem să suferim de prejudecăți de confirmare. Căutăm informații care să confirme ceea ce ne dorim deja, în loc să căutăm adevărul nevăzut, călăuzirea Duhului.

Oamenii urmăresc canale prin cablu care le întăresc prejudecățile politice. Pretindem că vrem adevărul, dar ceea ce vrem de fapt este confirmarea pozițiilor pe care le-am stabilit deja.”

Isaia a vorbit despre oamenii „care nu vor să asculte Legea Domnului”, ci doreau să audă „lucruri măgulitoare… lucruri închipuite.” (Isaia 30:10). În căutarea călăuzirii, acționează după următorul principiu: fii sincer cu Dumnezeu, deschis și dornic, iar El îți va răspunde! Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi? „Umblă cârmuit de Duhul!” (Galateni 5:16)

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
24 nov. 2025

24 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Iosif le-a zis: „Faceți aceasta și veți trăi; eu mă tem de Dumnezeu“.

Geneza 42.18

Acesta a fost secretul vieții lui Iosif. Prin toate vicisitudinile drumului său, de la tinerețe până la bătrânețe, a fost guvernat nu de regulile oamenilor, ci de teama sfântă față de Dumnezeu. Astfel că, în prezența fraților săi, el spune: „Mă tem de Dumnezeu“. Acesta a fost izvorul secret al tuturor acțiunilor lui. Gândurile, cuvintele și căile lui erau guvernate de frica de Dumnezeu.

Natura omenească Îl exclude pe Dumnezeu și se gândește doar la drepturile proprii, la propria satisfacție și la propria înălțare. Credința se gândește la Dumnezeu și la ceea ce este plăcut și drept înaintea Lui. Iosif a dorit să-I „slujească plăcut lui Dumnezeu, cu evlavie și cu temere“ (Evrei 12.28). În ziua ispitirii, el a fost păzit de drumul nelegiuirii prin temerea de Dumnezeu, căci a spus: „Cum să fac eu răutatea aceasta mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?“ (Geneza 39.9).

Iar acum, în ziua înălțării lui, prin aceeași temere de Domnul, el este păzit de a se răzbuna pe frații săi. El nu permite nici întristărilor din zilele umilirii lui, nici gloriei din zilele înălțării lui să-i abată sufletul de la temerea de Dumnezeu. El a știut să trăiască în smerenie și a știut, de asemenea, să trăiască în belșug. Indiferent cum au fost împrejurările, triste sau strălucitoare, el a avut grijă să-L păstreze pe Dumnezeu între el și împrejurări. Astfel, umblând în temere de Dumnezeu, el urmează calea lui Dumnezeu în privința fraților săi, iar calea lui Dumnezeu a fost calea dragostei. Însă nu calea dragostei omenești, care adesea este slabă și falimentară, după zicala omenească: «Dragostea este oarbă». Dragostea divină, cu viziunea ei clară, nu este oarbă față de greșelile acelora față de care este exercitată; ci, mai degrabă, recunoscând pe deplin ceea ce îi este contrar, ea se angajează în a îndepărta orice defect, pentru ca, în final, să se poată odihni cu satisfacție asupra acelora către care este exercitată.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Priviți la Mine și veți fi salvați, toate marginile pământului! Pentru că Eu sunt Dumnezeu și nu este altul.

Isaia 45.22

Alan și Ian, în junglă (1)

Alan este lector universitar. Vecinul său, Ian, este misionar. Cei doi locuiesc într-un oraș din Columbia. Alan este iritat din pricina misionarilor din țara sa: „Trebuie să înceteze să mai altereze cultura columbienilor!“. Cu toate acestea, el și-a dorit mult să-l însoțească pe Ian atunci când avea să-i viziteze pe creștinii din junglă. Obiectivul lui Alan era să descopere jungla. Ian l-a avertizat că, pentru a ajunge la destinație, trebuia să meargă pe jos ore întregi, prin ținuturi periculoase. „Iar în fiecare după-amiază vei asculta un studiu biblic“, i-a mai explicat Ian. — „Nicio problemă! Pot să-mi astup urechile, astfel încât să nu aud nimic“, a replicat Alan.

Ian s-a gândit la această situație și s-a rugat lui Dumnezeu. Apoi s-a hotărât să-și ia vecinul cu el. În prima zi, după o călătorie obositoare, au ajuns la o colibă din mijlocul junglei. Alan a fost surprins că, în ciuda sărăciei, locuitorii din acea junglă erau fericiți. Gazdele i-au primit cu drag și au împărțit cu ei o masă simplă. După-amiaza li s-au alăturat vecinii. Întâlnirea a început cu un imn de laudă. Au continuat cu o discuție din Biblie. Lumina lor era o lampă improvizată – un vas cu ulei și un fir răsucit. Pentru ca Ian să poată citi, Alan a trebuit să țină lampa cu o mână, iar cu cealaltă mână să alunge roiul de insecte care erau atrase de lumină. Prin urmare, Alan nu avea cum să-și mai astupe urechile!

Apoi a venit timpul ca cei doi vizitatori să doarmă într-un pat improvizat.

Citirea Bibliei: Eclesiastul 10.1-20 · Marcu 6.45-56

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezra 8:1; 8:15-30

Adunarea îşi face tabăra lângă râul Ahaba. Pen­tru a-şi completa rândurile, Ezra trebuie să trimită după unii dintre leviţi. „Puţini sunt lucrătorii“ şi„mare este sece­rişul“ le spune Domnul ucenicilor Săi (Matei 9.37). As­tăzi, El priveşte asupra tuturor răs­cumpăraţilor Săi de pe pământ şi îi ştie pe nume pe aceia care vor să-I slujească cu adevărat.

Este acum totul gata pentru plecare? Nu; un lucru esenţial lipseşte încă! Întocmai cum un călător nu pleacă fără să-şi studieze mai înainte harta, lui Ezra îi este necesar să cunoască dru­mul pe care trebuie să-l urmeze şi, în consecinţă, Îl consultă pe Domnul. „Calea cea dreaptă pentru noi şi pentru copiii noştri“ – nu este oare cea a ascultării depline de Dumnezeu? Hristos a fost primul care a evidenţiat-o în această lume (1 Petru 2.21), astfel încât Scriptura, care ne des­co­peră paşii desăvârşiţi ai căii Lui, devine într-un fel o „hartă rutier㓠pentru noi. Vai, adesea pier­dem calea sigură şi adevărată, pentru că mergem pe căile întortocheate ale voinţei noastre!

Smerenia, dependenţa, încrederea în Dumne­zeu şi nu  în om sunt câteva dintre lecţiile binecuvântate pe care le învăţăm în compania lui Ezra … sau, mai degrabă, în compania Domnului Isus.

CE TE CALIFICĂ SĂ FII UN ÎNCHINĂTOR? | Fundația S.E.E.R. România

„Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate, căci a iubit mult…” (Luca 7:47)

Doctorul Luca scrie în Evanghelia sa: „Un fariseu L-a rugat pe Isus să mănânce la el. Isus a intrat în casa fariseului şi a şezut la masă. Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa fariseului. A adus un vas de alabastru cu mir mirositor şi stătea înapoi lângă picioarele lui Isus şi plângea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei şi să le şteargă cu părul capului ei; le săruta mult şi le ungea cu mir. Când a văzut lucrul acesta, fariseul care-L poftise şi-a zis: „Omul acesta, dacă ar fi un proroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de El: că este o păcătoasă.” (Luca 7:36-39)

Imediat, Domnul Isus a răspuns gândurilor fariseului… și i-a spus lui… același lucru pe care ți-l spune și ție astăzi: „Trecutul tău este cel care te califică să vii și să îngenunchezi înaintea lui Dumnezeu!”

Citim în vers. 47 că Isus i-a zis: „Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate, căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin iubeşte puţin.” Adâncimile păcatului din care fusese ridicată au făcut-o să se ridice la înălțimi de închinare pe care acest fariseu nu le putea înțelege.

Dacă există un lider al închinării pe paginile Sfintei Scripturi, acela este David. Privind în urmă, el scria: „Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă şi mi-a întărit paşii. Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulţi au văzut lucrul acesta, s-au temut şi s-au încrezut în Domnul.” (Psalmul 40:1-3).

Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu te asigură astăzi că trecutul tău te califică drept închinător!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
18 nov. 2025

18 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Vedeți să nu fie nimeni care să vă fure prin filosofie și amăgire deșartă, după tradiția oamenilor, după cunoștințele elementare ale lumii și nu după Hristos.

Coloseni 2.8

Cei despre care apostolul vorbește aici sunt acei învățători filosofi, logicieni și iudaizanți care amestecau în mod artificial speculațiile lor intelectuale cu ceremoniile prevăzute de legea dată cândva de Dumnezeu poporului evreu, ceremonii a căror vreme era încheiată. Ei se foloseau de faptul că Dumnezeu era Cel care dăduse legea și prin aceasta căutau să se acrediteze pe ei înșiși și să-și propage propriile idei, care nu aveau decât un singur scop: minimalizarea Persoanei lui Hristos. Ei sunt comparați cu niște lupi care voiau să facă din creștini prada lor, așa cum Pavel se exprimase în mijlocul bătrânilor din Efes: „Vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu cruță turma“ (Fapte 20.29). Bătrânii trebuiau să vegheze asupra turmei, dar credincioșii simpli, chiar o simplă femeie (2 Ioan 8-10), trebuie să ia seama la aceia care ar voi să le propovăduiască o învățătură omenească, și nu pe cea a lui Hristos.

Apostolul folosește termenul «filosofie» cu referire la acea cunoștință, în mod fals numită astfel (1 Timotei 6.20), prin care omul pretinde că ajunge la cunoașterea lucrurilor lui Dumnezeu, bazându-se pe propriile sale aptitudini și raționamente. Duhul omului natural nu poate cunoaște decât lucrurile care aparțin domeniului său; numai Duhul lui Dumnezeu poate descoperi lucrurile lui Dumnezeu (vedeți 1 Corinteni 2.11). Esența acestei filosofii este aceea de a-l conduce pe om la negarea a tot ceea ce ea nu poate înțelege și nu poate supune raționamentelor ei. Și în zilele noastre, precum odinioară, această filosofie atacă taina Persoanei lui Hristos și a răscumpărării; vedem chiar învățători care poartă numele de creștini și care își însușesc astfel de teorii și amăgiri deșarte, care, în final, îl jefuiesc pe creștin de tot ce are el mai prețios: Persoana Mântuitorului său. Cât de deșarte sunt aceste amăgiri! Omul este înșelat de această filosofie, care nu oferă nimic pentru satisfacerea nevoilor reale ale sufletului. Ce pericol să asculți de glasul unor astfel de învățători! Cât de mult trebuie să veghem în această privință!

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu vă strângeți comori pe pământ, … ci strângeți-vă comori în cer! … Pentru că, unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta.

Matei 6.19-21

Banul, un idol

Bogăția poate deveni idolul nostru. În parabola cu bogatul și Lazăr (Luca 16.19-31), nu cunoaștem numele bogatului. Este numit bogatul, pentru că tot ceea ce reprezenta el era doar averea sa. Așadar, bogăția poate deveni identitatea noastră. Ba mai grav, dacă punem semnul egal între identitatea unei persoane și bogăția sa, vom ajunge să îi privim pe cei săraci ca fiind inferiori celor bogați. Ce gând degradant! Dacă am fi definiți în funcție de posesiunile noastre, și să presupunem că de azi pe mâine suntem privați de ele, ce mai rămâne din personalitatea noastră? Ori suntem prosperi, ori nu mai existăm! Cei înțelepți posedă întotdeauna o comoară: frica de Domnul (Isaia 33.6). Pentru cei care cred în Isus, Mântuitorul este Bunul lor cel mai de preț (1 Petru 2.7). Doamne, Te rog, ajută-mă să mă încredințez numai Ție! Căci nu e nevoie de mult pentru a-mi lega inima de bani, de diplome, de conturi, de prieteni…

De ce este banul considerat un idol adorat de toate popoarele, cu toate că el nu are nici măcar un templu? De ce este banul considerat un pașaport universal, cu toate că el te poate duce pretutindeni, dar nu în cer? De ce este banul considerat un generator de orice lucru, cu toate că el nu poate oferi nici măcar un strop de fericire? Deci, dacă nu oferă nici fericire pe pământ, nici cerul după moarte, de câtă nebunie sunt cuprinși aceia pentru care banii constituie scopul suprem al existenței!

Citirea Bibliei: Eclesiastul 5.1-20 · Marcu 5.35-43

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezra 4:1-17; 5:1-5

Ca să oprească lucrarea fiilor lui Iuda, vrăjmaşii lor au folosit, pe rând, şiretenia (v. 2), intimidarea (v. 4-5) şi acuzaţiile (v. 6-16). Acum, când au obţinut de la îm­părat spriji­nul pe care-l doreau, folosesc o nouă armă: vio­len­ţa. Ei se duc în grabă lângă iudei, ca să-i opreasc㠄prin forţă şi cu putere“ (v. 23) de la con­tinuarea lucrării. Dar adevă­ratul motiv ca lucra­rea să fie oprită este altul. Profetul Hagai ni-l face cunoscut în primul său capitol: este însăşi lipsa de credinţă şi neglijenţa poporului. De-a lungul anilor (în jur de cincisprezece) care s-au scurs de la punerea temeliilor, preocuparea pen­tru casa lui Dum­ne­zeu scăzuse treptat şi fiecare începuse să se ocupe de pro­pria casă. Vai! Nu trecem şi noi astăzi, ca oameni cre­dincioşi, prin asemenea perioade de declin spiri­tual? Dom­nul şi Casa Lui (Adunarea) nu ne mai atrag inimile. Şi, pro­porţio­nal cu lipsa de interes pentru cele ale Dom­nului, creşte preocuparea noastră cu pro­priile afaceri. Totuşi, Dum­ne­zeu nu vrea să ne lase în această stare. El ni Se adresează în acelaşi fel în care Îi vorbeşte aici lui Iuda. La îndemnul lui Hagai şi al lui Zaha­ria, poporul se trezeşte, iese din indiferenţă şi reîncepe lucrul.

TU EȘTI ÎN ȘCOALA CREDINȚEI! | Fundația S.E.E.R. România

„În ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credinţă şi care duce la credinţă…” (Romani 1:17)

Am auzit o istorie despre o mamă care i-a spus fiului ei, într-o dimineață: „E timpul să te trezești și să mergi la școală!” Dar el a răspuns: „Azi nu merg la școală!” Mama l-a întrebat: „De ce nu?” El a răspuns: „Pentru că elevii mă urăsc, iar profesorii mă critică. De ce să mai merg la școală și să suport toate astea?” La care mama i-a replicat: „Pentru că tu ești directorul!”

Serios vorbind, viața creștină este o școală. Apostolul Pavel descrie fiecare curs și clasă ca pe un urcuș „din credință în credință”. În școala credinței, Duhul Sfânt este învățătorul, iar Biblia este manualul. Dacă înveți bine și ești dedicat, poți trece dintr-o clasă în următoarea… Dacă nu, rămâi în aceeași clasă în care ești, până când ai învățat lecțiile și poți trece testele.

Vei fi poate ca acea doamnă care spunea: „Clasa mea preferată a fost clasa a cincea. Am petrecut trei dintre cei mai fericiți ani din viața mea în acea clasă!”

Dacă nu vrei ca aceasta să fie și menirea ta, ascultă cu atenție aceste cuvinte și strânge-le în inimă: „Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului.” (2 Timotei 2:15)

Dacă vrei să-L cunoști pe Dumnezeu, Îl vei întâlni în Scripturi. Și, totodată, va trebui să cauți umplerea cu Duhul Sfânt. Biblia spune: „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” (2 Corinteni 3:18)

Nu uita așadar că ești în școala credinței!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
08 nov. 2025

8 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

El, în zilele întrupării Sale, aducând cereri și rugăciuni stăruitoare, cu strigăt puternic și lacrimi, către Acela care putea să-L mântuiască din moarte (și, fiind ascultat, datorită temerii Lui evlavioase), deși era Fiu, a învățat ascultarea din cele ce a suferit.

Evrei 5.7,8

Hristos, de la începutul slujirii Sale publice, Și-a menținut locul de Slujitor ascultător. N-a intrat în slujirea publică până când n-a fost chemat de Dumnezeu, după ce a luat locul de umilință, fiind botezat de Ioan. Hristos a umblat mereu într-o perfectă separare de rău, în comuniune cu Tatăl Său, în totală dependență de El și într-o ascultare lipsită de orice voință proprie. El a fost cel mai binevoitor și mai accesibil dintre toți oamenii. Vedem în căile Lui o delicatețe și o bunătate nemaivăzute în om, însă întotdeauna simțim că El a fost un străin – nu că ar fi venit aici pentru a fi un străin în relațiile Sale cu oamenii, însă ceea ce era în adâncul inimii Lui era complet străin de toate influențele omului.

El a rămas întotdeauna singur. Este izbitor faptul că ucenicii Săi nici măcar o singură dată n-au înțeles ceea ce le vorbea. Singura care a înțeles ceva din ceea ce se petrecea în inima Lui a fost Maria din Betania, iar ceea ce a făcut ea avea să fie spus întregii lumi (Matei 26.13). Peste tot în viața Domnului vedem duhul de tăgăduire de Sine, de renunțare completă la voia Sa și de dependență perfectă de Tatăl Său. După botezul lui Ioan, El a primit Duhul Sfânt pe când Se ruga. Înainte de a-i chema pe apostoli, El a petrecut o noapte întreagă în rugăciune. După ce i-a hrănit în mod miraculos pe cei cinci mii El S-a dus pe munte singur, ca să Se roage.

În Ghetsimani, El Se roagă și primește din mâna Tatălui Său paharul care producea groază sufletului Său. Apoi El este cu totul calm înaintea oamenilor. El este Nazireul perfect, separat de oameni prin comuniunea Lui perfectă cu Tatăl Său și prin ascultarea Lui de Fiu, care n-a avut nicio altă voință decât cea de a împlini buna plăcere a Tatălui Său.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Atunci femeia și-a lăsat vasul de apă și a plecat în cetate și le-a spus oamenilor: „Veniți să vedeți un Om care mi-a spus toate câte am făcut: nu cumva Acesta este Hristosul?“. Ei … veneau spre El.

Ioan 4.28-30

Femeia din Samaria (6)

Întâlnirea dintre Fiul lui Dumnezeu și această femeie samariteancă fusese una plină de lucruri neprevăzute: El binevoise să-i vorbească; îi ceruse cu smerenie apă să bea; apoi îi oferise „apa vie“; în cele din urmă, i-a revelat întreaga ei viață și stare. Că acest Străin trebuie să fie Profet, acest fapt era cu totul limpede. Însă după aceea, El vorbise într-un mod atât de impresionant despre Dumnezeu și Tatăl și înlăturase tradițiile religioase ale samaritenilor și ale iudeilor. Era deci posibil ca El să fie Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Cel îndelung-așteptat? Femeia, cu prudență, aduce în discuție acest subiect. Așadar, venise momentul în care Hristos să i Se reveleze: „Eu sunt, Cel care vorbesc cu tine“. Copleșită de prezența Răscumpărătorului, femeia a uitat pentru ce venise la fântână, și-a lăsat găleata acolo și s-a grăbit să se întoarcă în cetate, pentru a împărtăși cu alții această veste minunată. Ea le-a spus locuitorilor cetății că Isus îi știa întreaga viață, așa că El trebuie să fie Mesia cel promis. Nu putea ține pentru ea această extraordinară experiență. Ce așezare năvalnică a valorilor în viața ei! Ea a exprimat această convingere sub forma unei întrebări, însă fără să aibă vreo îndoială, ci fiind uimită de ceea ce experimentase în prezența Fiului lui Dumnezeu. Au venit astfel și alții să-L cunoască pe Isus. Cu toată ignoranța ei, ea ne dă un bun exemplu. A înțeles o lucrare la îndemâna fiecăruia dintre noi, aceea de a-i conduce la Isus pe cei din jur. În cele din urmă, mulți au crezut și au mărturisit că El era „Hristosul, Mântuitorul lumii“ (Ioan 4.39-42).

Citirea Bibliei: Isaia 63.15-64.12 · Marcu 3.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 33:14-25

Nu numai că harul lui Dumnezeu se lasă miş­cat de rugăciunea stăruitoare a lui Manase, dar îi oferă încă o dată ocazia să repare, într-o anumită măsură, răul pe care-l făcuse mai înainte. În adevăr, există întoarceri la Dumnezeu şi pe patul de moarte. Dar dacă aceste întoar­ceri oferă posibilitatea salvării sufletului, ele nu mai lasă timp pentru a-I mai putea servi Dom­­nului aici jos, pe pă­­mânt. Şi asta ar fi o pierde­re mare pen­trueternitate!(2Corinteni5.10;1Corin­teni3.15).

Dovada convertirii este dată de roadele ei. Toată Iuda este martoră a convertirii lui Manase. Falşii dumnezei, pe care-i servise atât de mult, sunt respinşi; închinarea la idoli este înlocuită de închinarea faţă de Dom­nul, în adevăr, semn al unei adevărate convertiri (1 Tesaloniceni 1.9). Acest cuvânt semnifică o întoar­cere, o schimbare com­pletă a direcţiei. Domnul Isus devine scopul vieţii, iar întreaga energie pusă până atunci în slujba lumii şi a păca­tului este înlocuită prin devo­tamentul faţă de Domnul.

Amon n-a tras nici un profit de pe urma exemplului tatălui său (Ieremia 8. 12). Smerenia nu îşi găseşte loc în inima lui. De aceea trece „ca floarea câmpului“ după ex­presia profetului: „Vântul Domnului suflă peste ea“ (Isaia 40.6-7).

FIECARE DINTRE NOI ARE UN ȚEPUȘ (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Mi-a fost pus un ţepuş în carne…” (2 Corinteni 12:7)

Apostolul Pavel scrie: „mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf. De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.” (2 Corinteni 12:7-10)

Pavel avea o credință atât de mare, încât, atunci când se ruga, bolnavii erau vindecați și morții înviau. Cu toate acestea, el s-a rugat în mod repetat ca Dumnezeu să-i îndepărteze „țepușul din carne”, dar Dumnezeu a refuzat. De ce? Pentru a-l menține smerit și a-l face total dependent de Dumnezeu! Nu știm care era țepușul din carne al lui Pavel, dar știm de ce îl avea: „ca să… mă împiedice să mă îngâmf.” (vers. 7)

Atunci când Dumnezeu te binecuvântează foarte mult, apare riscul mândriei. Iar în fața lui Dumnezeu, asta este o descalificare. Dacă ai avut vreodată un spin în deget, știi că el pulsează cu durere și te irită constant. Poți trăi cu el? Da. Ai prefera să nu îl ai? Sigur! Să observăm ce spune Pavel: „Mi-a fost pus un țepuș în carne…” El nu doar că-și vede țepușul ca pe un instrument al harului, ci și ca pe un dar – care face două lucruri:

1) Ne umilește și ne face mai dependenți de Dumnezeu.

2) Ne face mai toleranți și mai milostivi… deoarece toată lumea are un țepuș.

Ai și tu un țepuș? Te-ai rugat pentru el, dar fără rezultat? Atunci… harul lui Dumnezeu îți este îndeajuns!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
19 oct. 2025

19 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și în toată țara nu era pâine, pentru că foametea era foarte mare; și țara Egiptului și țara Canaanului erau istovite de foamete.

Geneza 47.13

În timpul anilor de belșug, lumea i-a acordat doar puțină atenție lui Iosif. Despre frații săi nu auzim nimic, ei au fost cu totul indiferenți cu privire la el. Totuși, când foametea se instalează, nevoia este trezită: „Toată țara Egiptului a început să flămânzească“, iar Iacov și fiii lui se confruntă cu foametea și cu moartea (Geneza 42.1,2). Nevoia îi face să strige după pâine; națiunile trebuie să învețe, iar frații săi să descopere, că nimeni nu poate satisface nevoia decât acela pe care ei l-au batjocorit și l-au lepădat. Națiunile trebuie „să meargă la Iosif“, iar frații trebuie să se închine înaintea lui cu fețele plecate până la pământ (Geneza 41.55; 42.6). Cel care fusese lepădat, dar care acum este înălțat, este singura resursă, atât pentru națiuni, cât și pentru Iacov și pentru fiii săi.

Toate acestea vorbesc în mod clar despre lucrurile viitoare. Se apropie cu repeziciune „ceasul încercării care va veni peste tot pământul locuit, ca să-i încerce pe locuitorii pământului“ (Apocalipsa 3.10), iar pentru iudei va veni timpul „unui necaz mare, așa cum nu a fost de la începutul lumii până acum, nici nu va mai fi vreodată“ (Matei 24.21). „Vai!“, spune profetul Ieremia, „pentru că mare este ziua aceea! Niciuna nu este asemenea ei; și este timp de necaz pentru Iacov“ (Ieremia 30.7). Iar în acea zi de încercare, așa cum nu a mai fost niciodată, unica resursă va fi Hristosul înălțat, care în zilele umilirii Lui a fost lepădat și crucificat de către iudei și națiuni.

Atât națiunile cât și iudeii vor trece prin mari nenorociri în încercarea lor de a aduce prosperitate și pace într-o lume din care Dumnezeu și Hristosul Său sunt excluși. Dar acest timp de binecuvântare nu va veni până când națiunile nu I se vor supune lui Hristos ca Împărat al împăraților și Domn al domnilor și până când iudeii nu vor mărturisi: „Binecuvântat este Cel care vine în Numele Domnului“. Atunci Hristosul înălțat, la fel ca Iosif odinioară, va deschide depozitele de binecuvântare.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și, cum a înălțat Moise șarpele în pustie, așa trebuie să fie înălțat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață eternă.

Ioan 3.14,15

Șarpele înălțat în pustie

Fiecare evreu știa relatarea din Numeri 21.4-9 și contextul acesteia. Dumnezeu a trimis șerpi veninoși, ca judecată asupra oamenilor nemulțumiți din poporul Israel. Mulți au fost mușcați și au murit. În harul Său, Dumnezeu însă le-a oferit un singur mod de vindecare: El i-a spus lui Moise să facă un șarpe de aramă și să-l înalțe într-o prăjină, pentru ca oricine va privi la el să trăiască, chiar dacă veninul șerpilor înfocați i-ar fi condamnat la moarte. Când Isus a făcut referire la această întâmplare, a spus că El Însuși va fi „înălțat“.

Așa s-a și întâmplat la crucea de la Golgota. Acolo a fost răstignit Mântuitorul, pentru ca toți să-L vadă. Israeliții din vechime se puteau uita la șarpele de aramă. Astăzi, sub mușcătura păcatului, un singur remediu avem: să privim la Mântuitorul „înălțat pe cruce“!

Nu spuneți: „Ce legătură are această poveste învechită cu mine?“. Isus Hristos a suferit moartea ca Înlocuitor pentru cei care au păcătuit împotriva lui Dumnezeu, iar această categorie ne cuprinde pe toți. Există promisiunea vieții eterne pentru toți cei care privesc în sus la El și cred în El. După ce a trecut pericolul șerpilor, poporul a păstrat șarpele de aramă ca amintire a îndurării Domnului și pentru ca niciodată să nu se mai răzvrătească. Totuși, treptat au început să creadă că șarpele avea puteri magice și s-au grăbit să-i ardă tămâie. L-au numit „Nehuștan“ (aramă). I s-au închinat.

Aceasta este idolatrie.

Citirea Bibliei: Isaia 47.1-15 · Evrei 10.11-22

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 21:1-20

Se pare că aici Cronicile şi-au pierdut dintr-o dată carac­terul de carte a harului! În afara ex­cepţiilor jus­tificate de evenimente, cartea a aco­perit sistematic până acum greşelile poporului şi ale împăratului său, ca să sublinieze, prin con­trast, tot binele ce se putea găsi. Să remarcăm în trecere că acesta este un lucru pe care şi noi tre­buie să-l facem totdeauna (citiţi 1 Petru 4.8).

Paginile de care ne apropiem acum sunt în con­trast cu „lucrurile bune“ pe care Dumnezeu a ţinut să ni le arate până la acest punct (12.12; 19.3). De acum înainte, aco­pe­rirea relelor lui Ioram şi ale succesorilor lui nu mai este posibilă. Acest împărat, ginere al lui Ahab şi al Izabelei, ucigaş (v. 4) şi închinător la idoli, îl forţează pe Iuda să adore falşii dum­nezei. Este o realitate gravă, care are rolul de a sublinia îndelunga răb­dare a lui Dumnezeu faţă de sărmanul Său popor. Astfel, harul continuă să strălucească în această carte cu mai multă mă­reţie peste întunericul care se lasă asupra împără­ţiei lui Iuda. Harul se va înmulţi şi mai mult decât pă­catul (Romani 5.20).

O scrisoare de la Ilie soseşte la Ioram pentru a-i reca­pitula crimele şi pentru a-l avertiza cu privire la pedeapsa divină. Şi aceasta nu va întârzia să se împlinească.

VEI TRECE ȘI PESTE ASTA! | Fundația S.E.E.R. România

„Iosif a pus întâiului născut numele Manase (Uitare)… Şi celui de al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire).” (Geneza 41:51-52)

Când treci printr-o tragedie sau printr-o pierdere, dacă nu primești ajutor, te poți închide emoțional și poți rămâne blocat. Iar atunci când te concentrezi asupra durerii din trecut, riști să pierzi binecuvântarea pe care Dumnezeu o are pentru tine în viitor.

Dacă cineva a avut motive să cedeze disperării și să renunțe, acela a fost Iosif. Cei care ar fi trebuit să-l iubească, l-au dușmănit și l-au trădat. A fost calomniat, mințit și întemnițat pe nedrept. Cum a supraviețuit? De patru ori citim în Geneza 39: „Domnul a fost cu Iosif”. Sentimentul prezenței lui Dumnezeu îți va fi sprijin prin lucruri care altfel te-ar distruge. Iosif știa că iertând și uitând, și nu păstrând resentimente, se va elibera și se va poziționa favorabil pentru a-și îndeplini destinul divin.

Cum știm acest lucru? Datorită numelui pe care l-a dat celor doi fii ai săi. „Iosif a pus întâiului născut numele Manase (Uitare); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu”. Şi celui de al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele”.

Cine l-a ajutat pe Iosif să uite durerea provocată de familia sa? Dumnezeu! Ce l-a ajutat să depășească nedreptățile pe care alții i le-au făcut? Un sentiment constant al prezenței permanente a lui Dumnezeu!

Astăzi, prezența lui Dumnezeu va face asta și pentru tine. Promisiunea Sa pentru tine este următoarea (Isaia 43:2-3): „Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine… dacă vei merge prin foc, nu te va arde… Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău!”

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articole

← Older Entries