Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the tag “religie”

28 nov. 2025

28 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Prin aceasta am cunoscut dragostea, pentru că El Și-a dat viața pentru noi; și noi suntem datori să ne dăm viața pentru frați.

1 Ioan 3.16

Când citim acest verset, inimile noastre se îndreaptă imediat către jertfa măreață a Domnului, care Și-a dat viața pentru noi la cruce. Nimeni nu I-a luat-o, ci a dat-o El de la Sine Însuși. În Ioan 10.17, El spusese: „Îmi dau viața, ca iarăși s-o iau“. Este uimitor să vedem detaliile perfecte cu privire la moartea Lui, ca de pildă faptul că, după ce a spus: „S-a sfârșit!“, Domnul Și-a plecat capul și Și-a dat duhul. Capul Lui nu a căzut, ci El Însuși Și l-a plecat, după care Și-a dat viața.

Însă înțelegem de asemenea că El Și-a dat viața prin faptul că viața Lui a fost caracterizată de o continuă slujire și abnegație. El a fost Slujitorul perfect, împlinirea desăvârșită a imaginii oferite prin robul evreu, care a zis: „Eu iubesc pe stăpânul meu, pe soția mea și pe copiii mei, și nu vreau să ies liber“ (Exod 21.5).

Viața Domnului pe pământ a fost o viață de jertfire perfectă. Chiar dacă era ostenit, El i-a slujit femeii samaritene aflate în nevoie. Când ucenicii Săi îi izgoneau pe copiii aduși la El, Domnul a cerut să fie aduși înaintea Lui și i-a binecuvântat. A lucrat cu atâta sârguință, încât nu mai avea timp de odihnă, iar cei din familia Lui au spus: „Și-a ieșit din minți“ (Marcu 3.21).

Cel care era Creatorul universului și Împăratul lui Israel S-a născut într-un staul, n-a avut un loc în care să-Și plece capul și a trebuit să ceară de la cineva o monedă pentru a-i învăța pe oameni o lecție. Deși a vindecat mulțimile, le-a hrănit, le-a dat învățătură și a făcut toate lucrurile bine (Marcu 7.37), totuși a fost lepădat, disprețuit și defăimat. El a știut mai dinainte tot ce avea să vină asupra Lui, însă a trăit o viață de jertfire, care a culminat cu moartea pe cruce. Poate că noi nu vom avea niciodată prilejul să ne dăm la moarte pentru un frate, însă putem urma exemplul Domnului de a trăi o viață de jertfire pentru cei din jurul nostru, pentru gloria lui Dumnezeu.

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

Acestea sunt scrise, ca voi să credeți că Isus este Hristosul … și, crezând, să aveți viață.

Ioan 20.31

Întoarcerea lor la Dumnezeu

Zvi Weichert s-a născut în Polonia, cu puțin înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Deosebit de descurcăreț, a fost unul dintre puținii copii care au scăpat din ghetoul din Varșovia, unde a murit toată familia lui. După aventuri incredibile, Zvi a emigrat în Israel. Deși era evreu, nu avusese niciodată legătură cu Biblia. Dar căuta adevărul. Într-o zi i s-a oferit Noul Testament. Zvi l-a primit cu plăcere. A petrecut ore întregi citind și recitind, uitând uneori și să mănânce. Era captivat de Persoana lui Isus. Lângă un restaurant unde obișnuia să mănânce, se afla o casă din care răsunau cântece care l-au captivat. El distingea clar numele lui Isus. A intrat și acolo a ascultat explicații ale Bibliei care l-au conștientizat că avea nevoie de iertare. A venit cu păcatele sale la cruce. Apoi a făcut acel pas simplu, care i-a schimbat întreaga viață, și-a mărturisit credința. Zvi L-a găsit pe Isus!

„Unde aș fi fost acum“, povestește la rândul său predicatorul Spurgeon, „dacă, prin harul lui Dumnezeu, nu m-ar fi silit un viscol să mă refugiez într-o capelă? Acolo un om foarte simplu a urcat la amvon pentru a-l înlocui pe pastorul care n-a putut ajunge. Eram douăsprezece persoane. A citit din Isaia și a adăugat: Scumpii mei, aceste cuvinte ale Domnului sunt clare. Nu este nevoie nici de studii și nici să fi făcut toate relele. Priviți: «Eu sunt pironit pe cruce. Sunt mort și înmormântat. Eu am înviat și M-am înălțat la cer»; și, adresându-mi-se direct, mi-a zis: Tinere, fără Isus tu ești nenorocit și în viață și în moarte. Întreaga ființă mi se zguduia de suspine. Acolo am cunoscut mântuirea“.

Citirea Bibliei: Cântarea Cântărilor 2.1-17 · Marcu 8.1-13

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Neemia 1:1-11

Din punct de vedere istoric, cartea Neemia este ultima privire pe care Vechiul Testament ne per­mite s-o arun­căm asupra poporului Israel. Eveni­mentele descrise în ea încep la circa treizeci de ani după cele relatate în cartea Estera şi la trei­sprezece ani după întoarcerea lui Ezra. În conse­cinţă, învăţăturile ei ne sunt potrivite în special nouă, creştinilor „peste care au ajuns sfârşi­turile vea­curilor“ (1 Cor. 10.11). Ce popor demn de compă­ti­mit! El se afl㠄în mare necaz şi în ruşine“, după relatarea câtorva călători (v.3). Însă Dumnezeu a pregătit pe cineva care va pune la inimă această situaţie. Este Neemia! Acest om este sensibil la suferinţele şi la umi­linţa celor „care au rămas, care au scăpat din capti­vi­tate“ şi măr­turiseşte înaintea Dom­nului păcatele care le-au cauzat situaţia. Ezra făcuse şi el acelaşi lucru (Ezra 9). Dum­ne­zeu alege întot­dea­una, din mijlocul celor care iubesc poporul Său, instrumente ale eliberării lor.

Dar să ne fixăm ochii asupra Unuia mai mare decât Neemia. Cine a pus la inimă condiţia dispe­rată a lui Is­rael şi a lumii în general, dacă nu În­suşi Fiul lui Dumne­zeu? El a înţeles starea noastră mizerabilă, a pătruns până în acel abis al păcatului în care căzusem şi a venit să ne scoată din el.

CE IMPLICĂ CĂLĂUZIREA? | Fundația S.E.E.R. România

„Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.” (Faptele apostolilor 13:2)

Un grup de credincioși din biserica din Antiohia primului secol creștin se întâlneau regulat dedicând timp semnificativ rugăciunii, postului și închinării. Drept rezultat, Duhul Sfânt le-a cerut: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.”

De unde au știut ei că Duhul Sfânt le-a spus acest lucru? Pasajul nu spune!

Este posibil să fi fost un moment de confuzie? Nu.

Au recunoscut ei că Duhul Sfânt îi ghidase? Da!

Este un lucru absolut sigur că ei au primit împreună călăuzire de la Dumnezeu.

De unde știm? Noi cei de azi – din Biblie, unde citim despre faptele lor făcute prin puterea Duhului Sfânt.

Când vine vorba despre călăuzire, una dintre greșelile pe care le facem se numește „încadrare mărginită” Ce înseamnă acest lucru? Că pierdem multe dintre opțiunile pe care Dumnezeu le aduce în fața noastră, din cauza gândirii noastre limitate. Noi vream explicații logice pentru manifestările Duhului! Dar iată ce ne spune Biblia în continuare: „toți… umpluți de Duhul Sfânt… vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.”

Un autor creștin explică: „Noi ne întrebăm lucruri de genul: „Ar trebui să pun capăt acestei relații, sau nu?” în loc de: „Cum aș putea să fac această relație mai bună?”… Sau „Ar trebui să cumpăr asta sau nu?”, în loc de „Care este cel mai bun mod în care pot folosi acești bani?”… Pe cont propriu, tindem să suferim de prejudecăți de confirmare. Căutăm informații care să confirme ceea ce ne dorim deja, în loc să căutăm adevărul nevăzut, călăuzirea Duhului.

Oamenii urmăresc canale prin cablu care le întăresc prejudecățile politice. Pretindem că vrem adevărul, dar ceea ce vrem de fapt este confirmarea pozițiilor pe care le-am stabilit deja.”

Isaia a vorbit despre oamenii „care nu vor să asculte Legea Domnului”, ci doreau să audă „lucruri măgulitoare… lucruri închipuite.” (Isaia 30:10). În căutarea călăuzirii, acționează după următorul principiu: fii sincer cu Dumnezeu, deschis și dornic, iar El îți va răspunde! Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi? „Umblă cârmuit de Duhul!” (Galateni 5:16)

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
24 nov. 2025

24 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Iosif le-a zis: „Faceți aceasta și veți trăi; eu mă tem de Dumnezeu“.

Geneza 42.18

Acesta a fost secretul vieții lui Iosif. Prin toate vicisitudinile drumului său, de la tinerețe până la bătrânețe, a fost guvernat nu de regulile oamenilor, ci de teama sfântă față de Dumnezeu. Astfel că, în prezența fraților săi, el spune: „Mă tem de Dumnezeu“. Acesta a fost izvorul secret al tuturor acțiunilor lui. Gândurile, cuvintele și căile lui erau guvernate de frica de Dumnezeu.

Natura omenească Îl exclude pe Dumnezeu și se gândește doar la drepturile proprii, la propria satisfacție și la propria înălțare. Credința se gândește la Dumnezeu și la ceea ce este plăcut și drept înaintea Lui. Iosif a dorit să-I „slujească plăcut lui Dumnezeu, cu evlavie și cu temere“ (Evrei 12.28). În ziua ispitirii, el a fost păzit de drumul nelegiuirii prin temerea de Dumnezeu, căci a spus: „Cum să fac eu răutatea aceasta mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?“ (Geneza 39.9).

Iar acum, în ziua înălțării lui, prin aceeași temere de Domnul, el este păzit de a se răzbuna pe frații săi. El nu permite nici întristărilor din zilele umilirii lui, nici gloriei din zilele înălțării lui să-i abată sufletul de la temerea de Dumnezeu. El a știut să trăiască în smerenie și a știut, de asemenea, să trăiască în belșug. Indiferent cum au fost împrejurările, triste sau strălucitoare, el a avut grijă să-L păstreze pe Dumnezeu între el și împrejurări. Astfel, umblând în temere de Dumnezeu, el urmează calea lui Dumnezeu în privința fraților săi, iar calea lui Dumnezeu a fost calea dragostei. Însă nu calea dragostei omenești, care adesea este slabă și falimentară, după zicala omenească: «Dragostea este oarbă». Dragostea divină, cu viziunea ei clară, nu este oarbă față de greșelile acelora față de care este exercitată; ci, mai degrabă, recunoscând pe deplin ceea ce îi este contrar, ea se angajează în a îndepărta orice defect, pentru ca, în final, să se poată odihni cu satisfacție asupra acelora către care este exercitată.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Priviți la Mine și veți fi salvați, toate marginile pământului! Pentru că Eu sunt Dumnezeu și nu este altul.

Isaia 45.22

Alan și Ian, în junglă (1)

Alan este lector universitar. Vecinul său, Ian, este misionar. Cei doi locuiesc într-un oraș din Columbia. Alan este iritat din pricina misionarilor din țara sa: „Trebuie să înceteze să mai altereze cultura columbienilor!“. Cu toate acestea, el și-a dorit mult să-l însoțească pe Ian atunci când avea să-i viziteze pe creștinii din junglă. Obiectivul lui Alan era să descopere jungla. Ian l-a avertizat că, pentru a ajunge la destinație, trebuia să meargă pe jos ore întregi, prin ținuturi periculoase. „Iar în fiecare după-amiază vei asculta un studiu biblic“, i-a mai explicat Ian. — „Nicio problemă! Pot să-mi astup urechile, astfel încât să nu aud nimic“, a replicat Alan.

Ian s-a gândit la această situație și s-a rugat lui Dumnezeu. Apoi s-a hotărât să-și ia vecinul cu el. În prima zi, după o călătorie obositoare, au ajuns la o colibă din mijlocul junglei. Alan a fost surprins că, în ciuda sărăciei, locuitorii din acea junglă erau fericiți. Gazdele i-au primit cu drag și au împărțit cu ei o masă simplă. După-amiaza li s-au alăturat vecinii. Întâlnirea a început cu un imn de laudă. Au continuat cu o discuție din Biblie. Lumina lor era o lampă improvizată – un vas cu ulei și un fir răsucit. Pentru ca Ian să poată citi, Alan a trebuit să țină lampa cu o mână, iar cu cealaltă mână să alunge roiul de insecte care erau atrase de lumină. Prin urmare, Alan nu avea cum să-și mai astupe urechile!

Apoi a venit timpul ca cei doi vizitatori să doarmă într-un pat improvizat.

Citirea Bibliei: Eclesiastul 10.1-20 · Marcu 6.45-56

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezra 8:1; 8:15-30

Adunarea îşi face tabăra lângă râul Ahaba. Pen­tru a-şi completa rândurile, Ezra trebuie să trimită după unii dintre leviţi. „Puţini sunt lucrătorii“ şi„mare este sece­rişul“ le spune Domnul ucenicilor Săi (Matei 9.37). As­tăzi, El priveşte asupra tuturor răs­cumpăraţilor Săi de pe pământ şi îi ştie pe nume pe aceia care vor să-I slujească cu adevărat.

Este acum totul gata pentru plecare? Nu; un lucru esenţial lipseşte încă! Întocmai cum un călător nu pleacă fără să-şi studieze mai înainte harta, lui Ezra îi este necesar să cunoască dru­mul pe care trebuie să-l urmeze şi, în consecinţă, Îl consultă pe Domnul. „Calea cea dreaptă pentru noi şi pentru copiii noştri“ – nu este oare cea a ascultării depline de Dumnezeu? Hristos a fost primul care a evidenţiat-o în această lume (1 Petru 2.21), astfel încât Scriptura, care ne des­co­peră paşii desăvârşiţi ai căii Lui, devine într-un fel o „hartă rutier㓠pentru noi. Vai, adesea pier­dem calea sigură şi adevărată, pentru că mergem pe căile întortocheate ale voinţei noastre!

Smerenia, dependenţa, încrederea în Dumne­zeu şi nu  în om sunt câteva dintre lecţiile binecuvântate pe care le învăţăm în compania lui Ezra … sau, mai degrabă, în compania Domnului Isus.

CE TE CALIFICĂ SĂ FII UN ÎNCHINĂTOR? | Fundația S.E.E.R. România

„Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate, căci a iubit mult…” (Luca 7:47)

Doctorul Luca scrie în Evanghelia sa: „Un fariseu L-a rugat pe Isus să mănânce la el. Isus a intrat în casa fariseului şi a şezut la masă. Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa fariseului. A adus un vas de alabastru cu mir mirositor şi stătea înapoi lângă picioarele lui Isus şi plângea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei şi să le şteargă cu părul capului ei; le săruta mult şi le ungea cu mir. Când a văzut lucrul acesta, fariseul care-L poftise şi-a zis: „Omul acesta, dacă ar fi un proroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de El: că este o păcătoasă.” (Luca 7:36-39)

Imediat, Domnul Isus a răspuns gândurilor fariseului… și i-a spus lui… același lucru pe care ți-l spune și ție astăzi: „Trecutul tău este cel care te califică să vii și să îngenunchezi înaintea lui Dumnezeu!”

Citim în vers. 47 că Isus i-a zis: „Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate, căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin iubeşte puţin.” Adâncimile păcatului din care fusese ridicată au făcut-o să se ridice la înălțimi de închinare pe care acest fariseu nu le putea înțelege.

Dacă există un lider al închinării pe paginile Sfintei Scripturi, acela este David. Privind în urmă, el scria: „Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă şi mi-a întărit paşii. Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulţi au văzut lucrul acesta, s-au temut şi s-au încrezut în Domnul.” (Psalmul 40:1-3).

Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu te asigură astăzi că trecutul tău te califică drept închinător!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
18 nov. 2025

18 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Vedeți să nu fie nimeni care să vă fure prin filosofie și amăgire deșartă, după tradiția oamenilor, după cunoștințele elementare ale lumii și nu după Hristos.

Coloseni 2.8

Cei despre care apostolul vorbește aici sunt acei învățători filosofi, logicieni și iudaizanți care amestecau în mod artificial speculațiile lor intelectuale cu ceremoniile prevăzute de legea dată cândva de Dumnezeu poporului evreu, ceremonii a căror vreme era încheiată. Ei se foloseau de faptul că Dumnezeu era Cel care dăduse legea și prin aceasta căutau să se acrediteze pe ei înșiși și să-și propage propriile idei, care nu aveau decât un singur scop: minimalizarea Persoanei lui Hristos. Ei sunt comparați cu niște lupi care voiau să facă din creștini prada lor, așa cum Pavel se exprimase în mijlocul bătrânilor din Efes: „Vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu cruță turma“ (Fapte 20.29). Bătrânii trebuiau să vegheze asupra turmei, dar credincioșii simpli, chiar o simplă femeie (2 Ioan 8-10), trebuie să ia seama la aceia care ar voi să le propovăduiască o învățătură omenească, și nu pe cea a lui Hristos.

Apostolul folosește termenul «filosofie» cu referire la acea cunoștință, în mod fals numită astfel (1 Timotei 6.20), prin care omul pretinde că ajunge la cunoașterea lucrurilor lui Dumnezeu, bazându-se pe propriile sale aptitudini și raționamente. Duhul omului natural nu poate cunoaște decât lucrurile care aparțin domeniului său; numai Duhul lui Dumnezeu poate descoperi lucrurile lui Dumnezeu (vedeți 1 Corinteni 2.11). Esența acestei filosofii este aceea de a-l conduce pe om la negarea a tot ceea ce ea nu poate înțelege și nu poate supune raționamentelor ei. Și în zilele noastre, precum odinioară, această filosofie atacă taina Persoanei lui Hristos și a răscumpărării; vedem chiar învățători care poartă numele de creștini și care își însușesc astfel de teorii și amăgiri deșarte, care, în final, îl jefuiesc pe creștin de tot ce are el mai prețios: Persoana Mântuitorului său. Cât de deșarte sunt aceste amăgiri! Omul este înșelat de această filosofie, care nu oferă nimic pentru satisfacerea nevoilor reale ale sufletului. Ce pericol să asculți de glasul unor astfel de învățători! Cât de mult trebuie să veghem în această privință!

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu vă strângeți comori pe pământ, … ci strângeți-vă comori în cer! … Pentru că, unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta.

Matei 6.19-21

Banul, un idol

Bogăția poate deveni idolul nostru. În parabola cu bogatul și Lazăr (Luca 16.19-31), nu cunoaștem numele bogatului. Este numit bogatul, pentru că tot ceea ce reprezenta el era doar averea sa. Așadar, bogăția poate deveni identitatea noastră. Ba mai grav, dacă punem semnul egal între identitatea unei persoane și bogăția sa, vom ajunge să îi privim pe cei săraci ca fiind inferiori celor bogați. Ce gând degradant! Dacă am fi definiți în funcție de posesiunile noastre, și să presupunem că de azi pe mâine suntem privați de ele, ce mai rămâne din personalitatea noastră? Ori suntem prosperi, ori nu mai existăm! Cei înțelepți posedă întotdeauna o comoară: frica de Domnul (Isaia 33.6). Pentru cei care cred în Isus, Mântuitorul este Bunul lor cel mai de preț (1 Petru 2.7). Doamne, Te rog, ajută-mă să mă încredințez numai Ție! Căci nu e nevoie de mult pentru a-mi lega inima de bani, de diplome, de conturi, de prieteni…

De ce este banul considerat un idol adorat de toate popoarele, cu toate că el nu are nici măcar un templu? De ce este banul considerat un pașaport universal, cu toate că el te poate duce pretutindeni, dar nu în cer? De ce este banul considerat un generator de orice lucru, cu toate că el nu poate oferi nici măcar un strop de fericire? Deci, dacă nu oferă nici fericire pe pământ, nici cerul după moarte, de câtă nebunie sunt cuprinși aceia pentru care banii constituie scopul suprem al existenței!

Citirea Bibliei: Eclesiastul 5.1-20 · Marcu 5.35-43

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezra 4:1-17; 5:1-5

Ca să oprească lucrarea fiilor lui Iuda, vrăjmaşii lor au folosit, pe rând, şiretenia (v. 2), intimidarea (v. 4-5) şi acuzaţiile (v. 6-16). Acum, când au obţinut de la îm­părat spriji­nul pe care-l doreau, folosesc o nouă armă: vio­len­ţa. Ei se duc în grabă lângă iudei, ca să-i opreasc㠄prin forţă şi cu putere“ (v. 23) de la con­tinuarea lucrării. Dar adevă­ratul motiv ca lucra­rea să fie oprită este altul. Profetul Hagai ni-l face cunoscut în primul său capitol: este însăşi lipsa de credinţă şi neglijenţa poporului. De-a lungul anilor (în jur de cincisprezece) care s-au scurs de la punerea temeliilor, preocuparea pen­tru casa lui Dum­ne­zeu scăzuse treptat şi fiecare începuse să se ocupe de pro­pria casă. Vai! Nu trecem şi noi astăzi, ca oameni cre­dincioşi, prin asemenea perioade de declin spiri­tual? Dom­nul şi Casa Lui (Adunarea) nu ne mai atrag inimile. Şi, pro­porţio­nal cu lipsa de interes pentru cele ale Dom­nului, creşte preocuparea noastră cu pro­priile afaceri. Totuşi, Dum­ne­zeu nu vrea să ne lase în această stare. El ni Se adresează în acelaşi fel în care Îi vorbeşte aici lui Iuda. La îndemnul lui Hagai şi al lui Zaha­ria, poporul se trezeşte, iese din indiferenţă şi reîncepe lucrul.

TU EȘTI ÎN ȘCOALA CREDINȚEI! | Fundația S.E.E.R. România

„În ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credinţă şi care duce la credinţă…” (Romani 1:17)

Am auzit o istorie despre o mamă care i-a spus fiului ei, într-o dimineață: „E timpul să te trezești și să mergi la școală!” Dar el a răspuns: „Azi nu merg la școală!” Mama l-a întrebat: „De ce nu?” El a răspuns: „Pentru că elevii mă urăsc, iar profesorii mă critică. De ce să mai merg la școală și să suport toate astea?” La care mama i-a replicat: „Pentru că tu ești directorul!”

Serios vorbind, viața creștină este o școală. Apostolul Pavel descrie fiecare curs și clasă ca pe un urcuș „din credință în credință”. În școala credinței, Duhul Sfânt este învățătorul, iar Biblia este manualul. Dacă înveți bine și ești dedicat, poți trece dintr-o clasă în următoarea… Dacă nu, rămâi în aceeași clasă în care ești, până când ai învățat lecțiile și poți trece testele.

Vei fi poate ca acea doamnă care spunea: „Clasa mea preferată a fost clasa a cincea. Am petrecut trei dintre cei mai fericiți ani din viața mea în acea clasă!”

Dacă nu vrei ca aceasta să fie și menirea ta, ascultă cu atenție aceste cuvinte și strânge-le în inimă: „Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului.” (2 Timotei 2:15)

Dacă vrei să-L cunoști pe Dumnezeu, Îl vei întâlni în Scripturi. Și, totodată, va trebui să cauți umplerea cu Duhul Sfânt. Biblia spune: „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” (2 Corinteni 3:18)

Nu uita așadar că ești în școala credinței!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
08 nov. 2025

8 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

El, în zilele întrupării Sale, aducând cereri și rugăciuni stăruitoare, cu strigăt puternic și lacrimi, către Acela care putea să-L mântuiască din moarte (și, fiind ascultat, datorită temerii Lui evlavioase), deși era Fiu, a învățat ascultarea din cele ce a suferit.

Evrei 5.7,8

Hristos, de la începutul slujirii Sale publice, Și-a menținut locul de Slujitor ascultător. N-a intrat în slujirea publică până când n-a fost chemat de Dumnezeu, după ce a luat locul de umilință, fiind botezat de Ioan. Hristos a umblat mereu într-o perfectă separare de rău, în comuniune cu Tatăl Său, în totală dependență de El și într-o ascultare lipsită de orice voință proprie. El a fost cel mai binevoitor și mai accesibil dintre toți oamenii. Vedem în căile Lui o delicatețe și o bunătate nemaivăzute în om, însă întotdeauna simțim că El a fost un străin – nu că ar fi venit aici pentru a fi un străin în relațiile Sale cu oamenii, însă ceea ce era în adâncul inimii Lui era complet străin de toate influențele omului.

El a rămas întotdeauna singur. Este izbitor faptul că ucenicii Săi nici măcar o singură dată n-au înțeles ceea ce le vorbea. Singura care a înțeles ceva din ceea ce se petrecea în inima Lui a fost Maria din Betania, iar ceea ce a făcut ea avea să fie spus întregii lumi (Matei 26.13). Peste tot în viața Domnului vedem duhul de tăgăduire de Sine, de renunțare completă la voia Sa și de dependență perfectă de Tatăl Său. După botezul lui Ioan, El a primit Duhul Sfânt pe când Se ruga. Înainte de a-i chema pe apostoli, El a petrecut o noapte întreagă în rugăciune. După ce i-a hrănit în mod miraculos pe cei cinci mii El S-a dus pe munte singur, ca să Se roage.

În Ghetsimani, El Se roagă și primește din mâna Tatălui Său paharul care producea groază sufletului Său. Apoi El este cu totul calm înaintea oamenilor. El este Nazireul perfect, separat de oameni prin comuniunea Lui perfectă cu Tatăl Său și prin ascultarea Lui de Fiu, care n-a avut nicio altă voință decât cea de a împlini buna plăcere a Tatălui Său.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Atunci femeia și-a lăsat vasul de apă și a plecat în cetate și le-a spus oamenilor: „Veniți să vedeți un Om care mi-a spus toate câte am făcut: nu cumva Acesta este Hristosul?“. Ei … veneau spre El.

Ioan 4.28-30

Femeia din Samaria (6)

Întâlnirea dintre Fiul lui Dumnezeu și această femeie samariteancă fusese una plină de lucruri neprevăzute: El binevoise să-i vorbească; îi ceruse cu smerenie apă să bea; apoi îi oferise „apa vie“; în cele din urmă, i-a revelat întreaga ei viață și stare. Că acest Străin trebuie să fie Profet, acest fapt era cu totul limpede. Însă după aceea, El vorbise într-un mod atât de impresionant despre Dumnezeu și Tatăl și înlăturase tradițiile religioase ale samaritenilor și ale iudeilor. Era deci posibil ca El să fie Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Cel îndelung-așteptat? Femeia, cu prudență, aduce în discuție acest subiect. Așadar, venise momentul în care Hristos să i Se reveleze: „Eu sunt, Cel care vorbesc cu tine“. Copleșită de prezența Răscumpărătorului, femeia a uitat pentru ce venise la fântână, și-a lăsat găleata acolo și s-a grăbit să se întoarcă în cetate, pentru a împărtăși cu alții această veste minunată. Ea le-a spus locuitorilor cetății că Isus îi știa întreaga viață, așa că El trebuie să fie Mesia cel promis. Nu putea ține pentru ea această extraordinară experiență. Ce așezare năvalnică a valorilor în viața ei! Ea a exprimat această convingere sub forma unei întrebări, însă fără să aibă vreo îndoială, ci fiind uimită de ceea ce experimentase în prezența Fiului lui Dumnezeu. Au venit astfel și alții să-L cunoască pe Isus. Cu toată ignoranța ei, ea ne dă un bun exemplu. A înțeles o lucrare la îndemâna fiecăruia dintre noi, aceea de a-i conduce la Isus pe cei din jur. În cele din urmă, mulți au crezut și au mărturisit că El era „Hristosul, Mântuitorul lumii“ (Ioan 4.39-42).

Citirea Bibliei: Isaia 63.15-64.12 · Marcu 3.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 33:14-25

Nu numai că harul lui Dumnezeu se lasă miş­cat de rugăciunea stăruitoare a lui Manase, dar îi oferă încă o dată ocazia să repare, într-o anumită măsură, răul pe care-l făcuse mai înainte. În adevăr, există întoarceri la Dumnezeu şi pe patul de moarte. Dar dacă aceste întoar­ceri oferă posibilitatea salvării sufletului, ele nu mai lasă timp pentru a-I mai putea servi Dom­­nului aici jos, pe pă­­mânt. Şi asta ar fi o pierde­re mare pen­trueternitate!(2Corinteni5.10;1Corin­teni3.15).

Dovada convertirii este dată de roadele ei. Toată Iuda este martoră a convertirii lui Manase. Falşii dumnezei, pe care-i servise atât de mult, sunt respinşi; închinarea la idoli este înlocuită de închinarea faţă de Dom­nul, în adevăr, semn al unei adevărate convertiri (1 Tesaloniceni 1.9). Acest cuvânt semnifică o întoar­cere, o schimbare com­pletă a direcţiei. Domnul Isus devine scopul vieţii, iar întreaga energie pusă până atunci în slujba lumii şi a păca­tului este înlocuită prin devo­tamentul faţă de Domnul.

Amon n-a tras nici un profit de pe urma exemplului tatălui său (Ieremia 8. 12). Smerenia nu îşi găseşte loc în inima lui. De aceea trece „ca floarea câmpului“ după ex­presia profetului: „Vântul Domnului suflă peste ea“ (Isaia 40.6-7).

FIECARE DINTRE NOI ARE UN ȚEPUȘ (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Mi-a fost pus un ţepuş în carne…” (2 Corinteni 12:7)

Apostolul Pavel scrie: „mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf. De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.” (2 Corinteni 12:7-10)

Pavel avea o credință atât de mare, încât, atunci când se ruga, bolnavii erau vindecați și morții înviau. Cu toate acestea, el s-a rugat în mod repetat ca Dumnezeu să-i îndepărteze „țepușul din carne”, dar Dumnezeu a refuzat. De ce? Pentru a-l menține smerit și a-l face total dependent de Dumnezeu! Nu știm care era țepușul din carne al lui Pavel, dar știm de ce îl avea: „ca să… mă împiedice să mă îngâmf.” (vers. 7)

Atunci când Dumnezeu te binecuvântează foarte mult, apare riscul mândriei. Iar în fața lui Dumnezeu, asta este o descalificare. Dacă ai avut vreodată un spin în deget, știi că el pulsează cu durere și te irită constant. Poți trăi cu el? Da. Ai prefera să nu îl ai? Sigur! Să observăm ce spune Pavel: „Mi-a fost pus un țepuș în carne…” El nu doar că-și vede țepușul ca pe un instrument al harului, ci și ca pe un dar – care face două lucruri:

1) Ne umilește și ne face mai dependenți de Dumnezeu.

2) Ne face mai toleranți și mai milostivi… deoarece toată lumea are un țepuș.

Ai și tu un țepuș? Te-ai rugat pentru el, dar fără rezultat? Atunci… harul lui Dumnezeu îți este îndeajuns!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
19 oct. 2025

19 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și în toată țara nu era pâine, pentru că foametea era foarte mare; și țara Egiptului și țara Canaanului erau istovite de foamete.

Geneza 47.13

În timpul anilor de belșug, lumea i-a acordat doar puțină atenție lui Iosif. Despre frații săi nu auzim nimic, ei au fost cu totul indiferenți cu privire la el. Totuși, când foametea se instalează, nevoia este trezită: „Toată țara Egiptului a început să flămânzească“, iar Iacov și fiii lui se confruntă cu foametea și cu moartea (Geneza 42.1,2). Nevoia îi face să strige după pâine; națiunile trebuie să învețe, iar frații săi să descopere, că nimeni nu poate satisface nevoia decât acela pe care ei l-au batjocorit și l-au lepădat. Națiunile trebuie „să meargă la Iosif“, iar frații trebuie să se închine înaintea lui cu fețele plecate până la pământ (Geneza 41.55; 42.6). Cel care fusese lepădat, dar care acum este înălțat, este singura resursă, atât pentru națiuni, cât și pentru Iacov și pentru fiii săi.

Toate acestea vorbesc în mod clar despre lucrurile viitoare. Se apropie cu repeziciune „ceasul încercării care va veni peste tot pământul locuit, ca să-i încerce pe locuitorii pământului“ (Apocalipsa 3.10), iar pentru iudei va veni timpul „unui necaz mare, așa cum nu a fost de la începutul lumii până acum, nici nu va mai fi vreodată“ (Matei 24.21). „Vai!“, spune profetul Ieremia, „pentru că mare este ziua aceea! Niciuna nu este asemenea ei; și este timp de necaz pentru Iacov“ (Ieremia 30.7). Iar în acea zi de încercare, așa cum nu a mai fost niciodată, unica resursă va fi Hristosul înălțat, care în zilele umilirii Lui a fost lepădat și crucificat de către iudei și națiuni.

Atât națiunile cât și iudeii vor trece prin mari nenorociri în încercarea lor de a aduce prosperitate și pace într-o lume din care Dumnezeu și Hristosul Său sunt excluși. Dar acest timp de binecuvântare nu va veni până când națiunile nu I se vor supune lui Hristos ca Împărat al împăraților și Domn al domnilor și până când iudeii nu vor mărturisi: „Binecuvântat este Cel care vine în Numele Domnului“. Atunci Hristosul înălțat, la fel ca Iosif odinioară, va deschide depozitele de binecuvântare.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și, cum a înălțat Moise șarpele în pustie, așa trebuie să fie înălțat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață eternă.

Ioan 3.14,15

Șarpele înălțat în pustie

Fiecare evreu știa relatarea din Numeri 21.4-9 și contextul acesteia. Dumnezeu a trimis șerpi veninoși, ca judecată asupra oamenilor nemulțumiți din poporul Israel. Mulți au fost mușcați și au murit. În harul Său, Dumnezeu însă le-a oferit un singur mod de vindecare: El i-a spus lui Moise să facă un șarpe de aramă și să-l înalțe într-o prăjină, pentru ca oricine va privi la el să trăiască, chiar dacă veninul șerpilor înfocați i-ar fi condamnat la moarte. Când Isus a făcut referire la această întâmplare, a spus că El Însuși va fi „înălțat“.

Așa s-a și întâmplat la crucea de la Golgota. Acolo a fost răstignit Mântuitorul, pentru ca toți să-L vadă. Israeliții din vechime se puteau uita la șarpele de aramă. Astăzi, sub mușcătura păcatului, un singur remediu avem: să privim la Mântuitorul „înălțat pe cruce“!

Nu spuneți: „Ce legătură are această poveste învechită cu mine?“. Isus Hristos a suferit moartea ca Înlocuitor pentru cei care au păcătuit împotriva lui Dumnezeu, iar această categorie ne cuprinde pe toți. Există promisiunea vieții eterne pentru toți cei care privesc în sus la El și cred în El. După ce a trecut pericolul șerpilor, poporul a păstrat șarpele de aramă ca amintire a îndurării Domnului și pentru ca niciodată să nu se mai răzvrătească. Totuși, treptat au început să creadă că șarpele avea puteri magice și s-au grăbit să-i ardă tămâie. L-au numit „Nehuștan“ (aramă). I s-au închinat.

Aceasta este idolatrie.

Citirea Bibliei: Isaia 47.1-15 · Evrei 10.11-22

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 21:1-20

Se pare că aici Cronicile şi-au pierdut dintr-o dată carac­terul de carte a harului! În afara ex­cepţiilor jus­tificate de evenimente, cartea a aco­perit sistematic până acum greşelile poporului şi ale împăratului său, ca să sublinieze, prin con­trast, tot binele ce se putea găsi. Să remarcăm în trecere că acesta este un lucru pe care şi noi tre­buie să-l facem totdeauna (citiţi 1 Petru 4.8).

Paginile de care ne apropiem acum sunt în con­trast cu „lucrurile bune“ pe care Dumnezeu a ţinut să ni le arate până la acest punct (12.12; 19.3). De acum înainte, aco­pe­rirea relelor lui Ioram şi ale succesorilor lui nu mai este posibilă. Acest împărat, ginere al lui Ahab şi al Izabelei, ucigaş (v. 4) şi închinător la idoli, îl forţează pe Iuda să adore falşii dum­nezei. Este o realitate gravă, care are rolul de a sublinia îndelunga răb­dare a lui Dumnezeu faţă de sărmanul Său popor. Astfel, harul continuă să strălucească în această carte cu mai multă mă­reţie peste întunericul care se lasă asupra împără­ţiei lui Iuda. Harul se va înmulţi şi mai mult decât pă­catul (Romani 5.20).

O scrisoare de la Ilie soseşte la Ioram pentru a-i reca­pitula crimele şi pentru a-l avertiza cu privire la pedeapsa divină. Şi aceasta nu va întârzia să se împlinească.

VEI TRECE ȘI PESTE ASTA! | Fundația S.E.E.R. România

„Iosif a pus întâiului născut numele Manase (Uitare)… Şi celui de al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire).” (Geneza 41:51-52)

Când treci printr-o tragedie sau printr-o pierdere, dacă nu primești ajutor, te poți închide emoțional și poți rămâne blocat. Iar atunci când te concentrezi asupra durerii din trecut, riști să pierzi binecuvântarea pe care Dumnezeu o are pentru tine în viitor.

Dacă cineva a avut motive să cedeze disperării și să renunțe, acela a fost Iosif. Cei care ar fi trebuit să-l iubească, l-au dușmănit și l-au trădat. A fost calomniat, mințit și întemnițat pe nedrept. Cum a supraviețuit? De patru ori citim în Geneza 39: „Domnul a fost cu Iosif”. Sentimentul prezenței lui Dumnezeu îți va fi sprijin prin lucruri care altfel te-ar distruge. Iosif știa că iertând și uitând, și nu păstrând resentimente, se va elibera și se va poziționa favorabil pentru a-și îndeplini destinul divin.

Cum știm acest lucru? Datorită numelui pe care l-a dat celor doi fii ai săi. „Iosif a pus întâiului născut numele Manase (Uitare); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu”. Şi celui de al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele”.

Cine l-a ajutat pe Iosif să uite durerea provocată de familia sa? Dumnezeu! Ce l-a ajutat să depășească nedreptățile pe care alții i le-au făcut? Un sentiment constant al prezenței permanente a lui Dumnezeu!

Astăzi, prezența lui Dumnezeu va face asta și pentru tine. Promisiunea Sa pentru tine este următoarea (Isaia 43:2-3): „Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine… dacă vei merge prin foc, nu te va arde… Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău!”

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
11 oct. 2025

11 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Cel semănat pe locurile stâncoase, acesta este cel care aude Cuvântul și îndată îl primește cu bucurie.

Matei 13.20

Foarte mulți oameni din țările creștine se recunosc de partea creștinismului numai pentru că părinții lor au fost creștini sau pentru că așa se obișnuiește în țara în care trăiesc. Astfel, ei „cred“, primesc Cuvântul într-un sens limitat, dar nu îl posedă cu adevărat și nu îl păstrează.

Omul, în special acela cu o gândire idealistă, se lasă ușor impresionat de anumite gânduri ale lui Dumnezeu. De exemplu, el consideră planul de mântuire al lui Dumnezeu ca fiind unul măreț și poate face progrese rapide în înțelegerea anumitor adevăruri. Poate arăta un interes mare pentru profeție și poate considera principiile din predica de pe munte ca fiind fără îndoială etice. Dar există marele pericol ca, prin toate acestea, conștiința să nu fie atinsă. Domnul dorește să-i avertizeze pe ascultătorii Cuvântului de acest pericol. Sămânța Cuvântului lui Dumnezeu există, dar nu i se permite să prindă rădăcină. Cuvântul a fost primit numai superficial, cu un anumit entuziasm, dar nu a acționat asupra conștiinței.

La această stare contribuie în parte și vestitorii Cuvântului. Nu tind oare mulți dintre ei să prezinte evanghelia într-un mod plăcut? Se mai vorbește despre recunoașterea și mărturisirea păcatului? Se mai vorbește, de fapt, despre păcat? Sau se vorbește despre o predare cu bucurie? O primire sentimentală a evangheliei nu este nimic altceva decât „foc străin“ (Levitic 10.1). De altfel, „evanghelia“ nu este o „veste plăcută sau îmbucurătoare“, așa cum se aude spunându-se deseori. Nu, ci evanghelia înseamnă „vestea bună“. Când oamenii aud că trebuie să se pocăiască, dacă nu vor să meargă veșnic în pierzare, atunci aceasta nu este o veste plăcută. Dar există ceva bun în această veste, care poate să-l miște pe om să se întoarcă la Dumnezeu. Într-adevăr, este o veste bună faptul că Tatăl L-a trimis pe Fiul ca Mântuitor al lumii.

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dacă spun adevărul, de ce nu Mă credeți?

Ioan 8.46

Dezertori

Isus Hristos stătea înaintea autorității supreme a statului. El a mărturisit liber adevărata Lui identitate și misiunea pe care o avea. El nu a spus altceva decât adevărul, deși acel lucru a însemnat pentru El sentința la moarte. Să comparăm aceasta cu una dintre tristele deconspirări din anii recenți. Un politician binecunoscut a mărturisit, în sfârșit, după numeroase dezmințiri, că a fost implicat în activități îndoielnice pentru un serviciu secret străin. Șocul și dezamăgirea i-a lovit profund pe prieteni, așa că nu e de mirare că nimeni nu a venit pentru a-l sprijini. Acel om nu avusese curajul nici să înceteze cu asocieri ilegale, nici să-și mărturisească fapta și să înfrunte consecințele, nici să spună adevărul măcar familiei sale. De ce amintim un astfel de caz îngrozitor? Pentru că fiecare trebuie să înceteze cu vechiul fel de a trăi și să își mărturisească păcatele înaintea lui Dumnezeu. Toți suntem dezertori. Oricine continuă să încerce să ascundă lucruri de Dumnezeul Atotștiutor trebuie să poarte consecințele. Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, merită încrederea noastră. Toate cuvintele Lui au fost adevărate, inclusiv oferta Lui să salveze de la pierzare veșnică pe oricine vine la El.

Când, la sfârșitul unui război, regina Victoria a oferit iertare dezertorilor care au fost cunoscuți, ea a pus o condiție: să se prezinte în fața ei. Unul putea spune: este o cursă; altul: îmi păstrez secretul vinovăției și-mi continui viața; altul: n-am trădat, ci doar am refuzat să lupt; altul: iertare cu prețul acesta nu-mi trebuie. Ultimul a zis: eu voi merge; regina nu poate să nu-și țină promisiunea.

Citirea Bibliei: Isaia 42.1-17 · Evrei 7.1-17

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 15:1-19

Asa a fost credincios. Prin Azaria, Dumnezeu îl va în­curaja şi mai departe.

Cuvântul Dom­nului nu este mai puţin ne­cesar după bătălie, faţă de cât este î­na­intea ei; pentru că ten­dinţa naturală după bătă­lie este de rela­xare. „Fiţi tari şi să nu vă slăbească mâinile“, îi îndeamnă profetul, adăugând această promi­siune: „pentru că este o răsplă­tire pentru lucrul vostru“ (v. 7). Aceste cuvinte au efect.

Asa, plin de energie, îndepăr­tea­ză urâciunile din toată ţara şi res­tabileşte serviciul la al­tarul Domnului. Zel remar­cabil, care îi antre­nea­ză nu numai pe cei din Iuda şi din Be­niamin, ci şi pe „mulţi din Israel, din alte seminţii“ (v.9). Ace­laşi lucru se aplică devotamen­tului pe care noi îl ară­tăm Domnului. Acesta îi va în­cu­raja pe alţi credin­cioşi, care sunt probabil mai ti­mizi, să-şi arate cre­din­ţa. Este o experienţă pe care mulţi au avut-o în special în timpul ser­­vi­ciului militar.

„O inimă ata­şa­tă sincer de Domnul, iată ceea ce vorbeşte cu a­de­vă­rat con­ştiinţei alto­ra” [W.K.].

Asa înţelege că nu poa­te să ceară poporului o curăţire com­pletă, dacă el în­suşi nu dă un exemplu în propria-i casă. De aceea nu e­zi­tă s-ope­dep­sească pe Maaca, regi­na mamă, luân­du-i coroana şi transformându-i idolul în praf şi cenuşă.

CREDE-L PE DUMNEZEU ÎN POFIDA VREMURILOR! | Fundația S.E.E.R. România

„Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu…” (2 Corinteni 3:5)

Ghedeon avea o armată formată din 32.000 de oameni, mult depășită numeric de madianiți… dar Dumnezeu i-a spus: „Ai prea mulți oameni…” El îl instruiește pe Ghedeon să elibereze pe oricine se teme, iar Ghedeon își vede rândurile subțiate cu două treimi din armată – acum mai avea vreo zece mii de oameni. Dumnezeu i-a spus din nou: „Tot prea mulți oameni sunt!”… și-i reduce armata lui Ghedeon la trei sute de oameni. În acel moment, șansele lui de câștig trebuie că erau cam de unu la un milion.

Dar lucrurile nu se opresc aici! Dumnezeu îi ordonă lui Ghedeon să-i atace pe madianiți înarmați cu… trâmbițe și ulcioare! Și, surpriza supremă: Israelul câștigă! De ce a procedat Dumnezeu astfel? Pentru că dacă Ghedeon ar fi atacat cu 32.000 de oameni și ar fi câștigat, israeliții ar fi crezut că numărul și vitejia lor și-au spus cuvântul, iar Dumnezeu ar fi primit un merit limitat. Dar Dumnezeu are dreptul, merită și dorește credit total!

Când trei sute de oameni, „înarmați” cu trâmbițe și ulcioare, înving o armată masivă – Dumnezeu primește toată gloria (vezi Judecători 7). De ce? Deoarece o astfel de victorie depășește orice calcul sau închipuire! De prea multe ori, rugăciunile noastre se reduc la cererea ca Dumnezeu să ne mărească șansele de învinge… Ne dorim ca totul să fie în favoarea noastră! Dar poate că Dumnezeu vrea ca șansele să ne fie potrivnice, astfel încât să fim martorii unui miracol de proporții divine. Credința înseamnă să ai încredere în Dumnezeu, indiferent cât de infime sunt șansele.

Circumstanțele noastre imposibile sunt ocazii de a experimenta o nouă dimensiune a gloriei lui Dumnezeu. Te confrunți cu o situație care, din punct de vedere uman, îți depășește capacitatea de a face față? Recitește versetul cu care am început: „Nu că noi, prin noi înşine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu…” (2 Corinteni 3:5) Azi, încrede-te în Dumnezeu – în ciuda oricărei crize, a circumstanțelor potrivnice, a șanselor mici sau a vremurilor tulburi!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
08 oct. 2025

8 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Doamne, amintește-Ți de David, de toate necazurile lui! Cum I-a jurat el Domnului, a făcut un jurământ Puternicului lui Iacov: „Nu voi intra în cortul casei mele, nu mă voi sui pe așternutul patului meu, nu voi îngădui ochilor mei să doarmă, pleoapelor mele să dormiteze, până nu voi găsi un loc pentru Domnul, locașuri pentru Puternicul lui Iacov“.

Psalmul 132.1-5

Psalmul 132 ne arată că David dorise încă din tinerețea lui să construiască un templu pentru chivotul lui Dumnezeu, chivot care era simbolul prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său Israel. A venit apoi timpul când David s-a odihnit de luptele cu vrăjmașii săi și și-a pus în gând să înceapă construcția templului. Dumnezeu însă nu i-a permis să facă acest lucru, amintindu-i că el era un om de război, care vărsase mult sânge de-a lungul anilor. Domnul i-a vorbit prin profetul Natan și i-a promis lui David că El Însuși avea să-i zidească o casă (2 Samuel 7.1; 1 Cronici 17).

De asemenea, Domnul i-a spus lui David că fiul său avea să-I construiască o casă și că El avea să-i întemeieze tronul pentru totdeauna (1 Cronici 17.10-14). Dumnezeu a spus despre Solomon că avea să fie un om al păcii și al odihnei și, de asemenea, că, în timpul domniei acestuia, El avea să-i dea lui Israel pace și liniște (capitolul 22.9,10). Solomon urma să fie o imagine a Domnului Isus care, într-o zi viitoare, va zidi o casă pentru gloria lui Dumnezeu.

David nu s-a supărat că nu i-a fost îngăduit lui să construiască templul, ci I-a fost recunoscător lui Dumnezeu pentru promisiunile minunate făcute lui și a început să facă pregătiri pentru templul pe care Solomon avea să-l zidească. Cantitățile enorme de aur, de argint și de diverse alte materiale pe care el le-a strâns pentru templu ne sunt prezentate în detaliu în 1 Cronici 29.1-5. La acestea s-au adăugat și cele oferite de conducătorii poporului și de poporul însuși. Să nu ne răzvrătim niciodată atunci când planurile noastre ambițioase sunt stopate, ci să așteptăm ca Dumnezeu să ne arate planurile Sale pentru viața noastră, recunoscând faptul că gândurile și căile Lui sunt cu mult mai înalte decât gândurile și căile noastre.

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Copilașilor, să nu iubim cu cuvântul, nici cu limba, ci în faptă și în adevăr.  Și aceasta este porunca Lui: să credem în Numele Fiului Său Isus Hristos și să ne iubim unii pe alții.

1 Ioan 3.18,23

Kiko și Majan (1)

În anul 1930, un misionar a ajuns pe o insulă din Japonia. Acolo, într-un mic sat, el a întâlnit doi frați, Kiko și Majan, și le-a oferit o Biblie, pe care ei au și început s-o citească. Într-o dimineață, Kiko îi spune fratelui său: „Cartea aceasta este plină de surprize! Scrie aici că trebuie să ne iubim și să ne ajutăm unii pe alții. Hai să începem de astăzi să trăim după aceste idei“. În zilele următoare, un cerșetor trecea prin sat. Kiko și Majan l-au invitat în casă și i-au dat ceva de mâncare. Acesta s-a mirat de o asemenea primire, iar ei i-au explicat: „Citim o carte care ne vorbește despre un Dumnezeu iubitor, care este ca un Tată pentru noi. El vrea numai lucruri bune pentru noi. L-a trimis pe Fiul Său, Isus Hristos, ca să ne salveze de păcatele noastre“. Cerșetorul a vrut să audă și mai mult, așa că și-a luat obiceiul de a veni în fiecare zi pentru a-i asculta pe cei doi frați citind din carte. Vestea răspândindu-se, li s-au alăturat alții, formând în curând un întreg auditoriu. Tot mai mulți săteni s-au hotărât să-L urmeze pe Isus. Treptat, atmosfera din sat s-a schimbat: multe din vechile obiceiuri au dispărut, iar superstițiile lor ancestrale și datinile lor religioase japoneze au fost abandonate. Acum, oamenii se ajutau unii pe alții și erau din ce în ce mai puține certuri. Cu adevărat un miracol s-a produs: toți locuitorii acelei insule pierdute în arhipelagul Japoniei au crezut în Isus Hristos! Începând cu cei doi frați, Kiko și Majan, în scurt timp, citind Biblia și împărtășind-o cu vecinii lor, întregul sat a început o viață nouă, trăind după învățăturile lui Isus.

Citirea Bibliei: Isaia 40.1-17 · Evrei 5.11-14

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 13:1-12

Contrar instrucţiunilor Cuvântului (Deut. 21.15-17), Roboam l-a stabilit ca moştenitor şi succesor pe Abiia, fiul soţiei sale favorite, Micaia (sau Maaca, vezi 11.20-21), care era, de altfel, o idolatră (15.16). Dintr-o ase­menea necredincio­şie nu putea să rezulte decât o domnie rea. Şi totuşi, scurta istorie a acestui împărat conţine un pasaj bun, omis în „Împăraţi”, dar care nu a putut fi tre­cut sub tăcere în cartea noastră, a harului. Este vorba de războiul care izbucneşte între Abiia şi Ie­roboam. Potrivit cu Luca 14.31, era o ne­bunie din partea împăratului lui Iuda să meargă la război cu un număr de soldaţi pe jumătate faţă de cei ai adversarului său. Totuşi, Abiia are unele atuuri care, în ochii lui, îi compensează infe­rioritatea numerică. El le dezvăluie în cuvân­tarea ţinută în faţa arma­tei lui Israel. Iuda rămăsese încă în linia îm­părătească a lui David, avea încă forma adevărată de închinare, cu sacrificii, precum şi prezenţa Domnului. Abiia pretinde că nu L-a părăsit (v. 10), dovadă că nu se cunoştea pe sine. În sfârşit, exista la el o armă se­cretă, cea mai efica­ce dintre toate celelalte, şi căreia îi vom vedea mâine rolul decisiv pe care îl va juca: „trâmbiţele răsunătoare“ (v. 12).

FIULE RISIPITOR, VINO ACASĂ! | Fundația S.E.E.R. România

„Fiul cel mai mare… s-a întărâtat de mânie…” (Luca 15:25, 28)

Pilda fiului risipitor vorbește despre doi băieți și dragostea tatălui lor pentru fiecare.

Cel mai tânăr și-a dezonorat tatăl și a ajuns la cocina porcilor. Când s-a întors acasă, pierduse totul – cu excepția iubirii tatălui său. Așadar, indiferent cine ești sau ce ai făcut, Dumnezeu te iubește și te vrea în familia Sa. Domnul Isus a făcut o afirmație uimitoare: „Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult.” (Luca 15:20).

În cultura evreiască din vechime, se considera că nu se cuvenea/nu era demn pentru un bărbat în vârstă să alerge. Bărbații purtau veșminte lungi și largi și trebuiau să le ridice în jurul taliei pentru a alerga, expunându-și astfel lenjeria intimă. Dar tatălui nu i-a păsat de ceea ce credeau oamenii, lui i-a păsat de fiul său rebel!

Din păcate, fratele său mai mare nu gândea la fel. Înțelegi acum de ce o mulțime de frați mai mici preferă să fie la „porci” în coteț și nu vor să intre în biserică? Pentru că le este teamă că frații mai mari îi vor lovi cu palma rea a judecății, în loc să-i atragă în brațele primitoare ale iubirii.

Fratele mai mare dorește pedeapsă, dar tatăl oferă iertare. Fratele mai mare dorește vinovăție, dar tatăl oferă har. Fratele mai mare vrea răzbunare, dar tatăl vrea împăcare.

Vestea bună este că indiferent cât de jos ai căzut, să știi că imediat ce te vei întoarce, Îl vei descoperi pe Tatăl tău ceresc în fața ta, îndreptând către tine brațele Sale deschise și inima Sa iubitoare!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
06 oct. 2025

6 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Vreau deci ca bărbații să se roage în orice loc.

1 Timotei 2.8


     Este voia clară a lui Dumnezeu ca bărbații să se roage în orice loc. Fiul lui Dumnezeu este marele nostru Exemplu și în această privință. El S-a rugat la Iordan, în locuri pustii, pe munte, la mormântul lui Lazăr, în camera de sus, în Ghetsimani și la Golgota. El nu a avut o viață de rugăciune rigidă și legalistă, care să fi fost limitată la anumite locuri sau la anumite ore ale zilei.

Putem vedea că El S-a rugat în orice moment: înainte de răsăritul soarelui (Marcu 1.35), dimineața (Luca 23.34), după-amiaza (Luca 23.46), seara (Matei 13.23), în timpul nopții (Luca 6.12).

Dumnezeu le-a încredințat bărbaților o responsabilitate specială cu privire la rugăciunea în public. Acest lucru este îndeosebi adevărat în privința strângerilor laolaltă. Domnul Isus a spus cu privire la casa lui Dumnezeu: „Este scris: casa Mea va fi numită o casă de rugăciune“ (Matei 21.13). Locuința lui Dumnezeu trebuie să fie în mod special caracterizată de rugăciune. De vreme ce surorile trebuie să rămână în tăcere (1 Corinteni 14.34), este datoria fraților să se roage cu glas tare în adunări.

De ce, de exemplu, adunările pentru rugăciune sunt adesea cel mai puțin frecventate de credincioși? De ce există pauze atât de lungi între rugăciuni? Frați tineri, trebuie să vă lăsați folosiți de Dumnezeu și să vă rugați cu glas tare în strângerile pentru rugăciune! Domnul Se bucură să vă audă. Cu siguranță că mulți credincioși ar fi mai motivați să participe la adunările de rugăciune, dacă rugăciunile ar fi mai pline de viață, mai specifice, mai scurte și mai limpezi. Putem fi un exemplu pentru ceilalți și în această privință.

P. Svetlik

SĂMÂNȚA BUNĂ

Domnul a zis către voi: „Nu mergeți în Egipt! Să știți bine că astăzi v-am înștiințat“.

Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!

Ieremia 42.19; Evrei 4.7

Turistul din Alpi

Această întâmplare, petrecută în urmă cu câțiva ani într-un oraș din Alpi, ne arată cum Dumnezeu merge după fiecare dintre cei ai Săi, în mod individual, pentru a-i aduce înapoi la El.

Un credincios s-a oprit, în drumul lui spre gară, pentru a lua în mașină un turist. În timpul celor cinci minute de călătorie l-a abordat pe pasager cu privire la subiectul vital al vieții: „Credeți în Dumnezeu?“. Reacția turistului îi arăta șoferului că atinsese un punct sensibil. Nu era nici iritat, nici ofensat, ci, dimpotrivă, bucuros că este adus în discuție numele lui Dumnezeu. Atunci călătorul i-a povestit șoferului: „Cineva tocmai mi-a dat acest Nou Testament, iar eu m-am rugat în tăcere: Doamne, dacă exiști cu adevărat, atunci du-mă la timp la gară. Și nu numai să prind trenul, ci și să fiu întrebat despre Dumnezeu“.

Sunt astfel de momente în viață, în care simțim că Dumnezeu vorbește inimii noastre. Atunci trebuie să decidem: Îl ascultăm și luăm aminte la ceea ce ne spune, sau decidem noi înșine cum să ne conducem viața?

Astăzi, Dumnezeu ne-a „avertizat“ din nou. Fiecare trebuie să ne oprim din drum și să ne gândim la relația cu Dumnezeu. Apoi trebuie să luăm decizia vitală pentru salvarea noastră veșnică.

Citirea Bibliei: Isaia 38.1-16 · Evrei 4.10-16

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 11:1-23

Divizarea lui Israel în două împărăţii a fost o judecată din partea lui Dumnezeu. Este deci o pierdere de timp pregătirea a o sută optzeci de mii de oameni aleşi, „pentru a răsturna“ situaţia. Roboam, avertizat de omul lui Dum­nezeu, renunţă la ideea sa. Îşi concentrează forţele ca să con­struiască cetăţi de apă­rare în scopul asigurării protecţiei şi a resur­selor de hrană pentru mica lui împărăţie.

În ceea ce-l priveşte, Ieroboam nu rămâne inactiv, dar ce dureros că el acţionează într-un alt sens! Temându-se ca nu cumva să-şi piardă influenţa dacă le va mai permite alor lui să meargă la sărbătorile din Ierusalim, stabileşte un cult naţional idola­tru, dezgustător în ochii lui Dumnezeu. Atunci preoţii şi leviţii din cele zece seminţii îşi arată ata­şa­mentul lor pentru Domnul şi pentru po­runcile Lui. Pără­sind ţara mânjită, ei merg să se stabilească în Iuda, pre­ferând să abandoneze tot ce aveau, decât să rămână aso­ciaţi cu păcatul. Ce mulţi sunt credincioşii care au făcut acelaşi lucru, din supunere faţă de Domnul!

Încurajaţi de exemplul acestor leviţi, alţi credincioşi aparţinând acestor zece se­min­ţii, probabil fără să-şi pără­sească defini­tiv ce­tăţile, încep să se suie de atunci la Ierusalim, pentru a aduce acolo jertfe după Cuvânt.

DUMNEZEU LUCREAZĂ! | Fundația S.E.E.R. România

„Acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu…” (Filipeni 3:8)

Experiențele pe care le-ai avut înainte de a-ți încredința viața lui Hristos, inclusiv lucrurile pe care le regreți, pot fi răscumpărate și puse în valoare.

Înainte ca Pavel să-L întâlnească pe Hristos pe drumul Damascului, viața lui fusese dedicată studiului Legii Vechiului Testament: „sunt tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, evreu din evrei; în ceea ce priveşte Legea, fariseu; în ceea ce priveşte râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană.” (Filipeni 3:5-6)

Privind în urmă, este posibil ca Pavel să fi considerat că anii săi de studiu ca fariseu au fost irosiți. Dar Dumnezeu l-a pregătit pe Pavel ca să le arate evreilor că Hristos a fost împlinirea Scripturilor Vechiului Testament pe care el le cunoștea atât de bine. Este ușor să cădem în capcana de a crede că Dumnezeu nu începe să lucreze în viețile noastre până în ziua în care Îl cunoaștem pe Hristos ca Mântuitor. Scriptura spune că El „ne-a cunoscut mai dinainte”, ceea ce înseamnă că ne-a ales și ne-a pregătit cu mult înainte să-L cunoaștem (vezi Romani 8:29-30).

Psalmistul David spune că Dumnezeu a scris toate zilele vieții sale înainte ca acestea să existe (vezi Psalmul 139:16), iar acest lucru este valabil și pentru tine. Dumnezeu este la lucru în viața ta în moduri de care nu ești conștient!

Chiar și atunci când ești incapabil să-L vezi la lucru, Dumnezeu este întotdeauna activ în tine, înfăptuind buna Sa plăcere. Cine spune asta? Biblia: „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa, şi înfăptuirea.” (Filipeni 2:13) Credința transformă întrebarea „Lucrează Dumnezeu?” în declarația plină de credință: „Dumnezeu lucrează!”

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
27 sept. 2025

27 Septembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și toată adunarea fiilor lui Israel a plecat din pustia Sin, după călătoriile lor, la porunca Domnului; și au așezat tabăra în Refidim; și nu era apă de băut pentru popor. Și poporul s-a certat cu Moise; și ziceau: „Dați-ne apă să bem!“. Și Moise le-a zis: „Pentru ce vă certați cu mine? Pentru ce-L ispitiți pe Domnul?“.

Exod 17.1,2


     Dacă nu am cunoaște câte ceva despre răutatea propriilor noastre inimi, n-am putea înțelege insensibilitatea uimitoare a lui Israel față de toată bunătatea, credincioșia și puterea Domnului. Tocmai văzuseră pâinea coborându-se din cer pentru a hrăni șase sute de mii de oameni în pustie, iar acum sunt gata să-l ucidă cu pietre pe Moise, fiindcă îi adusese în pustie ca să moară de sete.

Nimic nu poate depăși în adâncime necredința și răutatea de deznădăjduit a inimii omenești, afară doar de harul îmbelșugat al lui Dumnezeu. Doar în acest har putem găsi alinare de simțământul tot mai apăsător al naturii noastre rele, pe care împrejurările o scot la iveală în adevăratul ei caracter.

Dacă israeliții ar fi fost duși direct din Egipt în Canaan, nu ar fi avut prilejul să manifeste astfel de caracteristici triste ale inimii omenești; și, ca o consecință, n-ar fi constituit exemple atât de prețioase pentru noi, căci umblarea lor vreme de patruzeci de ani în pustie ne furnizează o bogăție inexprimabilă de avertismente, de atenționări și de învățături. Din ea învățăm, pe lângă multe alte lucruri, cât de constantă este tendința inimii de a nu se încrede în Dumnezeu. Ea se poate încrede în orice altceva, dar nu în Dumnezeu. Mai degrabă se sprijină pe pânza de păianjen a resurselor umane, decât pe brațul unui Dumnezeu atotputernic, atotînțelept și infinit de plin de har. Cel mai mic nor este mai mult decât suficient pentru a ascunde de ea lumina feței binecuvântate a Lui. De aceea, bine spune Scriptura că „o inimă rea a necredinței“ se va dovedi întotdeauna gata „să se depărteze de Dumnezeul cel viu“ (Evrei 3.12).

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

O, dacă ai fi ascultat de poruncile Mele! Atunci pacea ta ar fi fost ca un râu și dreptatea ta ca valurile mării.

Isaia 48.19

Căsătoria creștină

Aceste cuvinte au fost adresate de Duhul Sfânt poporului Israel, însă ele se aplică în egală măsură căsătoriei creștine. De ce lipsește adesea o atmosferă de pace și de credință în multe familii? Versetul de azi ne dă răspunsul: pacea, credința și dreptatea merg împreună. Pacea e distrusă atunci când credincioșia este neglijată, iar credincioșia suferă atunci când intervin certurile și armonia dispare.

Dumnezeu ne-a dat instrucțiuni clare în legătură cu căsătoria. Oameni ai lui Dumnezeu au scris cărți bune în legătură cu acest subiect. Predici ușor de înțeles au răsunat frecvent. Și totuși, crește numărul căsătoriilor rupte, chiar și printre cei care mărturisesc a fi creștini cu adevărat. De ce așa? Pentru că instrucțiunile lui Dumnezeu vizavi de căsătorie nu sunt luate în serios. Mulți se străduiesc să ajungă la ținte efemere, alții neglijează Cuvântul lui Dumnezeu: case construite pe nisip!

Fiecare căsătorie creștină trebuie să fie clădită pe patru piloni: obligația reciprocă, dragostea față de celălalt, respectul unul față de altul și domnia lui Hristos. Obligația lor nu este doar o bucată de hârtie. Credincioșii știu că ei trebuie să împlinească promisiunile făcute înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu este sfânt și căsătoria a fost instituită de Dumnezeu.

Însuși Domnul Isus a spus: „Cei doi vor fi un singur trup, … deci, ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă“ (Matei 19.5,6).

Citirea Bibliei: Isaia 26.1-27.13 · Fapte 28.16-31

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 5:1-14

Măreţul edificiu este terminat. Totuşi, obiec­tul principal încă lipseşte: chivotul sfânt. In­tro­du­cerea acestuia „la locul său, în partea din spate a casei, în Sfânta Sfintelor, sub aripile heruvimi­lor“ (v. 7), ne în­dreap­tă privirile spre Isus în locurile cereşti, preamărit de Dumnezeu În­suşi, centrul laudei universale, umplând cerurile şi pă­mântul cu gloria Sa. Isus face obiectul admi­ra­ţiei îngerilor (heruvimii; 1 Timotei 3.16) şi al adorării poporului Său binecuvântat. „Un singur glas“, dar cu diferite instrumente (v. 13). O singură cântare, cântarea cea nouă, intona­tă de mulţimea răscumpăraţilor, avându-şi fiecarenota sa particulară, darîntr-o perfectă armonie.

Dintre cele trei obiecte pe care chivotul le conţinuse: mana, în vasul ei de aur, toiagul preo­tului Aaron şi tablele legământului, numai aces­tea două din urmă rămân (v. 10). În decur­sul călătoriei israeliţilor, de acum sfârşită, Dumne­zeu le dăduse mana şi condusese pe popor până la Sine prin preoţi. Acum chivotul se află în Sion, în locul de odihnă al lui Dumnezeu, care Şi-a împlinit promi­siunea. Şi El Însuşi, în baza unui nou legământ garantat prin table, Se odihneşte în dragostea Lui în mijlocul poporului răscumpărat de El (Ţefania 3.17).

TREI PAȘI CĂTRE RESTAURAREA SPIRITUALĂ | Fundația S.E.E.R. România

„Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?” (Romani 2:4)

Satan vrea să te convingă că greșelile tale sunt atât de grave, încât te descalifică în ochii lui Dumnezeu… deci nu ești demn de dragostea și harul Său, și ar trebui să-L eviți pe Dumnezeu cu totul. Nu-l crede! Ce-ai de făcut? Pune în practică următorii trei pași care duc la restaurarea spirituală:

1) Pocăința. Recunoaște-ți păcatul, renunță la el și încrede-te în sângele vărsat al Domnului Isus pentru a fi iertat. Dumnezeu te-a iubit când erai un păcătos… crezi că te iubește mai puțin acum, când ești unul dintre copiii Săi răscumpărați – chiar dacă ai greșit?!

2) Rambursarea datoriilor. Când acțiunile tale au rănit pe cineva, Domnul Isus îți spune ce să faci: „dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo, înaintea altarului, şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul.” (Matei 5:23-24). Deci, dacă vrei să umbli în binecuvântarea lui Dumnezeu, urmează instrucțiunile Sale!

3) Refocalizarea. „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” (2 Corinteni 3:18) Când te concentrezi pe tine însuți și pe eșecurile tale, te uiți în oglinda greșită. Când te concentrezi pe Hristos și pe dragostea și harul Său neclintit față de tine, te uiți în oglinda potrivită.

Vei fi schimbat devenind imaginea pe care te concentrezi. Dar slavă Domnului că agentul schimbării nu ești tu, ci Duhul Sfânt care trăiește în tine! El va continua să lucreze în viața ta pentru a te face tot mai mult asemenea Domnului Isus!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
24 sept. 2025

24 Septembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Eu am încheiat un legământ cu părinții voștri în ziua când i-am scos din țara Egiptului, din casa robilor […] Dar părinții voștri nu M-au ascultat, nici nu și-au plecat urechea.

Ieremia 34.13,14


Lecții din viața lui Zedechia (1) – Ascultarea Îl glorifică pe Dumnezeu

Asedierea finală a Ierusalimului de către Nebucadnețar a început în al nouălea an al domniei lui Zedechia, în a zecea zi a lunii a zecea (Ezechiel 24.1,2). Probabil că Zedechia, căutând disperat o soluție, a mers la templu, înaintea Domnului (Ieremia 34.15), și „a făcut un legământ cu tot poporul care era în Ierusalim, ca să le anunțe eliberarea, ca fiecare să lase liber pe robul său și fiecare pe roaba sa“ (versetele 8 și 9). După aceasta, Faraon a ieșit împotriva babilonienilor, care au întrerupt pentru un timp asedierea Ierusalimului. Crezând că babilonienii au plecat de tot (capitolul 37.9) și că de acum totul va fi bine, cei din popor i-au luat înapoi în robie pe cei pe care-i eliberaseră. Prin urmare, Domnul a rostit o aspră judecată asupra lor. După ce făcuseră ceea ce era bine în ochii Lui, ei au profanat numele Său, rupând legământul făcut (capitolul 34.16).

Avem aici o atenționare pentru noi, cei care purtăm numele lui Hristos. În 2 Corinteni 3.3, apostolul Pavel spune: „Voi sunteți o epistolă a lui Hristos“. Noi deci putem fi singura epistolă sau „Biblie“ pe care oamenii din această lume o vor citi vreodată. Ca mădulare ale Trupului lui Hristos, acțiunile noastre trebuie să vorbească tuturor celor din jurul nostru despre Persoana Lui glorioasă și perfectă. Și nu numai atât, ci să ne aducem aminte că Domnul Isus Însuși a spus: „Dacă cineva Mă iubește, va păzi cuvântul Meu“ (Ioan 14.23). Este limpede că Zedechia n-a avut nici teamă, nici dragoste față de Domnul. Noi însă trebuie să arătăm că-L iubim pe Domnul prin faptul că păzim Cuvântul Său și umblăm potrivit cu acest Cuvânt, până când El va veni. Ascultarea celor credincioși glorifică numele Său.

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Hoțul nu vine decât să fure și să înjunghie și să distrugă. Eu am venit ca ele să aibă viață … Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Își dă viața pentru oi, dar cel plătit și care nu este păstor, ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind și lasă oile și fuge; și lupul le răpește și le împrăștie.

Ioan 10.10-12

„Hoțul“, „cel plătit“ și „lupul“

Ce binecuvântare că Isus Hristos a venit în lume! El Se ocupă de bunăstarea oilor Sale, asigurându-le nu numai mântuirea și libertatea, ci și viață din belșug. Aceasta este ceva ce depășește cu mult viața naturală și înseamnă a fi pe deplin fericit în dragostea lui Dumnezeu. Pentru aceasta, Păstorul cel bun a trebuit să guste moartea – o dovadă a iubirii supreme. Dar mai sunt și alții care acționează: hoțul, cel plătit care nu este păstor și lupul.

Hoțul îi reprezintă pe acei oameni, respectiv acele sisteme religioase, care fură din turmă adevărurile și binecuvântările biblice. Și câte nu se fac în numele creștinismului în zilele noastre, care, în loc să întărească credința, duc la sărăcire spirituală!

Cel plătit și care nu e păstor este exponentul celui care caută câștig de pe urma turmei, principala motivație pentru a sluji fiind nu oile, ci propria persoană. Dacă situația devine periculoasă, el se gândește numai la siguranța lui și la ceea ce îi este lui mai comod, așa că fuge, lăsând oile singure tocmai când au cea mai mare nevoie de îngrijire.

Lupul îi reprezintă pe profeții falși care iau turma în stăpânire pentru propriile lor scopuri și astfel împrăștie oile.

Citirea Bibliei: Isaia 22.1-25 · Fapte 27.14-26

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 2:11-18

Am înţeles, atunci când meditam asupra cărţilor Împăraţilor, că Huram-Abi (sau Hiram), lucrătorul cel mai priceput dintre toţi, era o imagine a Duhului Sfânt. Tocmai sub călăuzirea luminată a acestui om, muncitorii pregătiţi de David îşi vor duce îndatorirea la bun sfârşit. În mod similar, cre­dinciosul va fi apt să servească numai lăsându-se călăuzit de Duhul lui Dumnezeu. Să vedem în cartea Fapte cum Duhul comunică apostolilor poruncile Dom­nului: Fapte 1.2; 8.29; 13.2, 4; şi să luăm seama la vocea Lui. El ne va spune adesea, cum le-a spus şi lui Pavel şi însoţitorilor lui, ŤNu face aceasta; nu merge acolo!ť (Fapte 16.6-7).

O sută cincizeci şi trei de mii şase sute de bărbaţi au fost număraţi ca să facă această lucrare. Unii erau hamali, alţii tăiau piatra, în sfârşit, alţii erau supraveghetori. Aici sunt sugerate trei forme de activitate creştină:

1) Să porţi poverile în rugă­ciune.

2) Să scoţi pietrele vii din cariera lumii şi să le dai acolo formă: este lucrarea evanghe­lis­tului şi a altor slujbe.

3) Să veghezi asupra lucrării şi asupra lucrătorilor.

Avem un detaliu remarcabil: forţa de muncă era compusă din acei canaaniţi, străini, odată vrăjmaşi şi în robie faţă de Israel. Sub domnia împăratului păcii, ei devin slujitori folositori.

TU, FACI CEEA CE TREBUIE? | Fundația S.E.E.R. România

„Am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.” (Efeseni 2:10)

În cartea sa „Cum cresc oamenii de succes”, John Maxwell identifică trei tipuri de oameni:

1) Oameni care nu știu ce le-ar plăcea să facă. Le lipsește un simț puternic al scopului. Ei zăbovesc. Sunt în derivă. Nu au nicio idee despre ținta lor. Cred că principalul motiv este acela că nu se cunosc pe ei înșiși atât de bine pe cât ar trebui și astfel rămân nefocalizați în creșterea lor.

2) Oameni care știu ce le-ar plăcea să facă, dar nu o fac. Uneori nu fac ceea ce-și doresc pentru că se tem că acel lucru îi va determina să neglijeze alte responsabilități, cum ar fi să-și întrețină familia. Uneori nu sunt dispuși să plătească prețul pentru a învăța, a crește și a se apropia de locul în care își doresc să ajungă. Alteori, teama îi împiedică să schimbe direcția pentru a-și urma pasiunea. Indiferent de motiv, și ei își ratează potențialul.

3) Oameni care știu ce ar vrea să facă și o fac. Acești oameni împlinesc versetul: „Am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.” Acest al treilea tip de oameni se cunosc pe ei înșiși, posedă un puternic simț al pasiunii și datoriei, sunt concentrați pe scop, se dezvoltă în domenii care îi ajută să se apropie de scopul lor, și fac ceea ce au fost creați să facă.

Cel mai bun cuvânt care îi descrie este „împlinit”. A te găsi pe tine însuți și a te dezvolta pe măsura potențialului tău pot fi dileme fără soluție. Tu trebuie să știi cine ești, pentru a-ți dezvolta potențialul… dar trebuie să crești, pentru a ști cine ești! Tu din ce categorie faci parte? Indiferent unde te afli, petrece timp cu Dumnezeu – și lăsă-L să te călăuzească!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articole

← Older Entries