Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the tag “politica”

21 aug. 2025

21 August 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Ia un urcior și pune în el un omer plin de mană și așaz-o înaintea Domnului, ca să fie păstrată pentru generațiile voastre.

Exod 16.33

Ce prețioasă aducere-aminte despre credincioșia lui Dumnezeu! El nu i-a lăsat să moară de foame, așa cum inimile lor nechibzuite anticipaseră prin necredință, ci le-a dat pâine din cer, i-a hrănit cu pâinea îngerilor și a vegheat asupra lor cu tandrețea unei doici, purtându-i pe aripi de vultur. Și, dacă ei ar fi rămas pe terenul harului, i-ar fi pus în stăpânirea veșnică a tuturor promisiunilor făcute părinților. Urciorul cu mană, reprezentând porția zilnică a unui om și fiind așezat înaintea Domnului, ne furnizează o întreagă bogăție de adevăruri. Acea mană nu a făcut niciodată viermi, căci reprezenta dovada credincioșiei lui Iahve, care S-a îngrijit de nevoile acelora pe care îi răscumpărase din mâna vrăjmașului.

Lucrurile nu mai stăteau la fel însă atunci când cineva făcea stocuri de mană. Într-un astfel de caz, mana se strica. Nu putem face stocuri, dacă pătrundem în adevărul și în realitatea poziției noastre. Este privilegiul nostru ca, zi de zi, să ne bucurăm tot mai mult de Persoana scumpă a lui Hristos, ca de Cel care a venit din cer să dea lumii viața. Însă, dacă cineva va face stocuri pentru ziua de mâine, adică dacă strânge adevăruri care depășesc nevoia lui prezentă, acestea, în loc să-i slujească drept întărire, se vor strica. Aceasta este o lecție salutară pentru noi. A învăța adevărul este un lucru foarte solemn.

Există marele pericol ca intelectul să înlocuiască conștiința și afecțiunile. Creștinul trebuie să folosească ceea ce obține. Trebuie să se hrănească cu Hristos după nevoia sa prezentă, iar această nevoie este oglindită în slujba prezentă pe care o face. Caracterul și căile lui Dumnezeu, bogăția și frumusețea lui Hristos, precum și adâncurile vii ale Cuvântului sunt descoperite doar credinței și nevoii. Ni se va da mai mult doar în măsura în care folosim ceea ce am primit. Calea celui credincios trebuie să fie una practică și acesta este punctul în care cei mai mulți dintre noi falimentăm. Creștinismul este eminamente o realitate vie – un lucru personal, practic și puternic – care se manifestă în toate scenele și împrejurările vieții cotidiene, răspândindu-și influența binefăcătoare și oferind caracterul său ceresc oricărei relații în care cineva este așezat de Dumnezeu.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

El ne-a mântuit … nu potrivit faptelor noastre, ci potrivit propriului Său plan și harului care ne-a fost dat în Hristos Isus.

2 Timotei 1.9

Card de debit și de credit

Mulți oameni își imaginează că dețin un fel de card de debit și de credit la Dumnezeu. Datoriile (minusurile) și câștigurile (plusurile) sunt constant înscrise: pe de o parte ceea ce este rău – greșelile și păcatele; pe de altă parte ceea ce este bun – îndatoririle îndeplinite cu credință și faptele bune. Iar Dumnezeu va evalua apoi balanța. Astfel de oameni speră că nu vor fi datori și, prin urmare, că vor fi acceptați de Dumnezeu. Această idee nu are nicio bază în Cuvântul lui Dumnezeu. Fiind creație a lui Dumnezeu, omul are obligația de a-L sluji în întreaga sa viață. Degeaba se așteaptă ei să învingă binele, căci binele nu este un bonus care poate compensa faptele rele sau răutățile.

Mai mult, tot binele pe care îl putem face nu Îl va satisface pe Dumnezeu și nici nu ne va pregăti pentru rai. Din nefericire, tot ce poate face omul mai bun nu este nicidecum lipsit de pată sau de păcat. Acest lucru îl putem testa rapid, întrebându-ne dacă faptele noastre bune au fost făcute cu adevărat din dragoste pentru Dumnezeu și pentru aproapele sau dacă au avut și alte motivații.

Concluzia Bibliei este pe cât se poate de clară: „Pentru că toți am ajuns ca ceva necurat și toate faptele noastre drepte sunt ca o haină mânjită“ (Isaia 64.6). Isus Hristos a venit ca să ne ajute și să ne mântuiască. El „a suferit … pentru păcate, Cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu“ (1 Petru 3.18). Mântuirea este numai prin har și prin credință.

Citirea Bibliei: Iov 32.1-22 · Fapte 15.13-29

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 2:1-24

Nu trebuie să căutăm în aceste liste cu nume ordinea şi precizia presupuse, spre exemplu, de un registru de stare civilă. Aici, ca peste tot, Cu­vântul lui Dumnezeu nu răspunde curiozităţii sau cercetării întreprinse de inte­ligenţa ome­nească. În aceste capitole se pot observa de multe ori omisiuni, substituiri, inversiuni, care răspund intenţiilor Duhului lui Dumnezeu. Şi care sunt aceste intenţii? Pentru ce aceste lungi genealogii greu de citit? Este vorba în pri­mul rând de a dovedi drepturile familii­lor is­raelite la promisiunile făcute lui Avraam. Fie­ca­re israelit putea, rapor­tându-se la aceste genea­lo­gii, să-şi găsească originea şi să beneficieze de drep­turile lui la moştenire. Vai! ştim că în timpul când Domnul Isus a trăit printre noi, iudeii se lă­udau că-l aveau pe Avraam ca tată, re­fuzând în acelaşi timp să-L recunoască în mijlocul lor pe Cel care este înainte de Avraam (Ioan 8.58).

În ceea ce-l priveşte pe credincios, odată ce a primit viaţa divină, în momentul naşterii din nou, face parte din familia lui Dumnezeu. Descendenţa lui pământească devine neimportantă; Dumnezeu i-a devenit Tată în Isus şi el poate exclama: „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu!“ (1 Ioan 3.1).

TRECI DE PARTEA CEALALTĂ A LINIEI (1)

„Alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” (Filipeni 3:14)

În broșura „Cross The Line”, Sam Parker a scris: „Există o linie de demarcație în toate lucrurile. De o parte a liniei se află o șansă mai mare de a face să se întâmple lucruri bune (rezultate mai bune, relații mai bune, mai multe oportunități). Aici îi vei găsi pe toți acei oameni pe care îi admiri. De cealaltă parte a liniei, există mai puține șanse. Și cu fiecare linie, ai de ales: vrei să treci linia sau nu… Vrei acea șansă mai mare de a face să se întâmple lucruri bune (lucruri semnificative), sau pornești la drum cu șansa mai mică. E alegerea ta!

Apoi, vor exista acele momente în care, pe termen scurt, vei avea impresia că nu poți trece linia, indiferent ce faci. Dar în acel moment, ratările, obstacolele te vor ajuta să treci linia pe termen lung, într-un mod pe care nu l-ai fi putut vedea. Ele îți vor servi drept lecții, adăugând mai multă perspectivă și profunzime la experiența ta – făcându-te mai puternic și mai bine pregătit pentru provocările mai mari și mai importante cu care te vei confrunta în viitor. Dar nu vei ști asta la momentul respectiv. Atunci vei vedea doar linia, care ar putea părea ca un zid. Dar de fapt este doar o linie pe care vrei/trebuie s-o traversezi. Și depinde de tine dacă o treci sau nu, dar trebuie să te decizi, să faci acea alegere!”

Apostolul Pavel a ales să treacă acea linie și a scris: „Alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus”. Să remarcăm cuvântul „alerg”. Este vorba despre o strădanie. Este nevoie de un angajament total. Dar, în cele din urmă, merită!

Așa că, azi – asigură-te că alergi de partea corectă a liniei!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
30 iul. 2025

30 Iulie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

De aceea, trebuie să luăm aminte cu atât mai mult la cele auzite, ca să nu alunecăm alături.

Evrei 2.1

Atenționări în Epistola către Evrei (1) – Să nu alunecăm

Toate cărțile Bibliei sunt importante, însă unele dintre ele au o semnificație aparte. De exemplu, Epistola către Romani ne întemeiază în adevărul evangheliei. Am putea spune că ea a fost scrisă pentru picioarele noastre, prezentându-ne lucrarea lui Hristos și oferindu-ne o poziție în care să stăm neclintiți. Epistola către Evrei este complementară celei către Romani, fiind scrisă pentru inimile noastre, prin prezentarea Persoanei lui Hristos, atrăgându-ne astfel către El.

Destinatarii ei au fost iudeii credincioși care răbdaseră deja „o mare luptă de suferințe“ (capitolul 10.32). Unii dintre ei erau însă atât de descurajați, încât se gândeau să se întoarcă la tradițiile din trecut. Prin urmare, scriitorul epistolei le îndreaptă ochii către superioritatea lui Hristos. Acesta este întotdeauna felul de a-i întări pe creștinii care șovăie. De asemenea, din loc în loc în cuprinsul epistolei, găsim cel puțin cinci pasaje de atenționare, pasaje care n-au nicio intenție de a-i face pe creștini să se îndoiască, ci de a-i îndemna să-și facă „chemarea și alegerea sigure“ (2 Petru 1.10).

Evrei 1 ne oferă o prezentare minunată a gloriilor supreme ale lui Hristos. El este Creatorul și Susținătorul, Moștenitorul tuturor lucrurilor, strălucirea gloriei lui Dumnezeu și reprezentarea exactă a caracterului Său. El este deasupra tuturor profeților și cu mult superior îngerilor. Sunt folosite șapte pasaje din Vechiul Testament pentru a detalia dumnezeirea și gloria Lui. El este dincolo de orice comparație!

Apoi avem expresia solemnă „de aceea“. După ce Persoana Domnului ne-a fost prezentată, trebuie să luăm bine seama la orice adevăr cu privire la El. Trebuie să luăm seama să nu alunecăm alături; iată un îndemn vrednic de toată atenția noastră. Dacă inimile noastre nu sunt atașate de Hristos, foarte curând vom aluneca și ne vom depărta de El.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Eu pentru aceasta M-am născut și pentru aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc pentru adevăr.

Ioan 18.37

Cel mai nedrept proces din istoria omenirii

Versetul de astăzi cuprinde declarația dată de Acuzat în procesul care a devenit cel mai nedrept din istoria omenirii. Isus Hristos, un Om extrem de modest, Se afla înaintea guvernatorului roman Pilat. Acuzația adusă împotriva Lui a fost menită să creeze impresia că El era un dușman al statului. Prin urmare, guvernatorul a trebuit să examineze cauza. Interogatoriul însă a decurs în mod ciudat: acuzațiile nu au putut fi susținute deloc. Judecătorul suprem al țării a stabilit că Isus era nevinovat. Cu toate acestea, El a fost condamnat la moarte. În cursul investigațiilor a fost abordată problema „adevărului“. Isus Hristos a susținut că El venise în lume pentru a îndeplini o misiune specială. Poate cineva să facă o astfel de afirmație? Ce a vrut El să spună prin aceasta? El este Fiul etern al lui Dumnezeu, trimis în lume cu scopul de a mărturisi adevărul – și nu doar în acel moment, în fața lui Pilat, ci întotdeauna și în toate lucrurile. Hristos este martorul desăvârșit al adevărului: al adevărului despre Sine, despre misiunea Sa, despre omenire, despre rai și iad, despre Dumnezeu și despre cerințele Sale drepte față de noi toți. Într-un cuvânt, El este Însuși Dumnezeu, care S-a arătat ca Om. Prin Persoana Sa și prin cuvintele Sale, El, care este adevărul, a adus lumina adevărată asupra tuturor lucrurilor. Pilat a respins afirmația lui Isus, replicând retoric: „Ce este adevărul?“. Pe el nu-l interesa răspunsul la această întrebare. Cu toate acestea, va veni pentru toată lumea ziua în care, pur și simplu, adevărul lui Dumnezeu nu va putea fi ocolit!

Citirea Bibliei: Iov 8.1-22 · Fapte 7.51-60

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 15:1-22

Azaria (sau Ozia), despre care 2 Cronici 26 ne oferă informaţii detaliate, a sfârşit trist, după o domnie de cincizeci şi doi de ani. Avusese un început bun. La fel se întâmplase mai înainte şi cu tatăl şi cu bunicul său. Să ne amintim că un început bun în viaţa creştină nu ne garantează o viaţă fericită până la sfârşit. Să nu ne sprijinim niciodată pe credincioşia noastră  trecută sau prezentă, ci pe Domnul, care singur poate să ne păzească de orice cădere (Iuda 24).

În timpul acestei vieţi lungi a lui Azaria, la tronul lui Israel urcă, rând pe rând, Zaharia (al patrulea şi ultimul descendent al lui Iehu), apoi Şalum, Menahem, Pecahia şi Pecah. „A făcut ce este rău, … nu s-a depărtat de păcatele lui Ieroboam …“ consti­tuie refrenul trist care rezumă aceste domnii succesive. Este puţin important cât a reţinut istoria lumii despre ei; ceea ce contează pentru întrea­ga viaţă a unui om, inclusiv pentru a mea şi a ta, este aprecierea divină. „Şi-au pus împăraţi, dar nu prin Mine“ (Osea 8.4). Este un fapt solemn să ve­dem, în această perioadă finală a istoriei împărăţiei lui Israel, cum Domnul, obosit de atâta necredincioşie, Îşi abandonează poporul, lăsându-l singur (Osea 4.17).

CÂNTĂRI DE IZBĂVIRE (4) | Fundația S.E.E.R. România

„Veniţi cu veselie înaintea Lui!” (Psalmul 100:2)

Psalmistul a scris: „Veniţi cu veselie înaintea Lui!… Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui! Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Numele!” (Psalmul 100:2,4) Când te apropii de un rege, este necesar să respecți un anumit protocol. Iar împăratul David ne oferă protocolul necesar pentru a veni în prezența Regelui Regilor: „Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui”. Întrebare: Oare aceasta este și experiența ta personală în biserică? Sau stai ca un spectator în timp ce cântăreții, echipa de laudă și închinare, corul sau restul adunării cântă?! Sau, mai mult, comentezi că n-au cântat bine? Cu toții suntem chemați să „intrăm” în laudă! Închinarea nu este ceva ce doar auzi cu urechile; o exprimi cu buzele – și cu inima! Dacă nu reușești să faci asta, conexiunea cu Dumnezeu nu este realizată. Tu, personal, trebuie să te închini lui Dumnezeu! Și indiferent cât de înzestrat și de talentat poate fi cineva, nimeni nu poate face asta în locul tău. S-ar putea să spui: „Uneori nu am starea necesară să-L laud pe Dumnezeu!” Dar Biblia spune: „Prin El (Isus), să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.” (Evrei 13:15). Dumnezeu vrea o laudă jertfitoare. Ce înseamnă asta? Să-L lauzi pe Dumnezeu și atunci când nu ai chef s-o faci. Laudă-L atunci când treci prin perioade grele. Laudă-L atunci când, omenește vorbind, nu te poți gândi la niciun lucru pentru care să-L lauzi pe Dumnezeu. În fața lui Dumnezeu, lauda care costă este lauda care contează! Așa că, spune și tu împreună cu David, care iată cum începe Psalmul 34: „Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.” Așa să ne ajute Dumnezeu!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
18 iul. 2025

18 Iulie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și mulțimea amestecată care era printre ei a poftit; și chiar și fiii lui Israel au plâns din nou și au zis: „Cine ne va da carne să mâncăm? Ne amintim de peștele pe care-l mâncam în Egipt pe nimic, de castraveți și de pepeni și de praji și de cepe și de usturoi; și acum ni s-a uscat sufletul: nu este nimic, decât mana aceasta, înaintea ochilor noștri“.

Numeri 11.4-6

Aici inima omului se manifestă în totul liber, dezvăluind tendințele și poftele ei. Poporul ofta după țara Egiptului și privea înapoi cu nostalgie după roadele și după oalele lui cu carne. Ei nu menționează nimic despre biciul asupritorului și nici despre truda din mijlocul cuptoarelor de cărămizi. Nu auzim nimic despre toate acestea. Acum ei nu-și mai aduc aminte decât de resursele prin care Egiptul slujea poftelor cărnii.

Cât de des se întâmplă acest lucru și cu noi! Când inima pierde prospețimea vieții divine, când lucrurile cerești încep să-și piardă savoarea, când prima dragoste se ofilește, când Hristos încetează să mai fie partea cu totul prețioasă și satisfăcătoare a sufletului, când Cuvântul lui Dumnezeu și rugăciunea își pierd farmecul și devin o povară grea, atunci ochiul se întoarce înapoi către lume, inima îl urmează, după care pașii urmează inima. Uităm, în astfel de momente, ce a însemnat lumea pentru noi atunci când eram în ea și din ea. Uităm ce trudă și ce sclavie, ce nenorocire și ce degradare am experimentat în slujba păcatului și a lui Satan. Ne gândim doar la împlinirea poftelor și la eliberarea de exercițiile dureroase, de conflictele și de suferințele care caracterizează umblarea poporului lui Dumnezeu prin pustie.

Această stare este cu totul tristă și ar trebui să conducă sufletul către cea mai profundă judecată de sine. Este un lucru cumplit când cei care au pornit să-L urmeze pe Domnul încep să fie dezgustați de calea și de resursele lui Dumnezeu. Cât de groaznic trebuie să fi sunat în auzul lui Iahve acele cuvinte: „Acum ni s-a uscat sufletul: nu este nimic, decât mana aceasta, înaintea ochilor noștri“! O, Israele, de ce aveai tu nevoie de mai mult? Nu era mana cerească de ajuns pentru tine? Nu puteai tu trăi cu ceea ce mâna lui Dumnezeu pregătise pentru tine?

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

 Noi toți, ca niște oi, ne-am rătăcit, ne-am întors fiecare la calea lui; și Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.

Isaia 53.6

Tim și Ben

Tim, un tânăr plecat în Australia, se pierde în pădure. În sfârșit găsește o fermă, unde este primit: „Poți să dormi în șură, dacă vrei, dar acolo este deja cineva, un bolnav“. Într-adevăr, un bărbat zăcea întins pe paie, tușind din greu. Ben, bărbatul bolnav, îi explică lui Tim cum și-a trăit el viața după bunul plac; și adaugă: „Iar astăzi mi-e teamă că o să mor. Tim, știi ceva despre asta?“. Tim ridică din umeri și spune: „…Biblia vorbește despre așa ceva“. Bolnavul răspunde: „Ah! Mama mi-a dat una, e undeva în bagajul meu“. Tim o găsește și îi citește: „El era disprețuit și părăsit de oameni, Om al durerilor și obișnuit cu suferința“. Ben întreabă: „Cine spune asta?“. Tim încearcă un răspuns: „Poate Isus Hristos“. „Ah, citește mai departe“, îi cere Ben. „Noi toți, ca niște oi, ne-am rătăcit, ne-am întors fiecare la calea lui.“ „Oprește-te! Asta am făcut toată viața.“ Tim continuă: „Domnul a pus asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor“. „Asupra lui Isus?“, întreabă bolnavul. „Da, așa se pare“, răspunde Tim. „Citește din nou acest verset!“ Tim i-l recitește.

Dimineața, razele soarelui luminau scândurile podelei când Tim s-a întors cu teamă spre Ben. Liniștit, bolnavul repeta: „Domnul a pus asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor“. „Tim, în noaptea asta m-am convins că Isus a luat asupra Sa păcatele mele; sunt sigur că m-a iertat! Nu-mi mai este frică de moarte!“

Câteva zile mai târziu, Ben părăsea această lume pentru a fi cu Isus. Tim cel rătăcit prin pădure avusese privilegiul de a-i citi acelei oi rătăcite miezul evangheliei Vechiului Testament, Isaia 53.

Un suflet a fost salvat din ghearele lui Satan.

Citirea Bibliei: Daniel 10.15-11.9 · Fapte 4.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 8:1-29

La începutul capitolului 8 apar din nou persoane cunoscute: femeia sunamită, căreia Domnul i-a purtat de grijă în timpul unei foamete; apoi Ghehazi, care pare să fi prosperat în pofida leprei lui (subiect pe care, cu siguranţă, preferă să-l păstreze sub tăcere). Îl găsim, în adevăr, la curtea împărăteas­că, unde Dumnezeu îl folo­seşte pentru ca drepta­tea să triumfe de partea sunamitei.

În continuare sunt re­latate vizita lui Eli­sei la Damasc şi întâlnirea lui cu Hazael. Acesta din urmă comite un omor, luând astfel tronul Siriei în locul lui Ben-Hadad. Acest om, cândva martor la vindecarea lui Naaman, moare într-un fel ruşinos.

În final, în versetele 16-29 vedem cursul isto­riei paralele a împăraţilor lui Israel şi Iuda. Ioram, fiul lui Iosafat, este departe de a urma exemplul bun al tatălui său; şi ni se arată şi motivul: „pentru că fiica lui Ahab îi era soţie“ (v. 18). Observaţi încă o dată ce mare este influenţa unei soţii sau a unui soţ asupra perechii sale. Ioram al lui Iuda este deci cumnatul lui Ioram, împăratul lui Israel, pe care-l cunoaştem bine. Şi, la rândul lui, fiul său Ahazia devine „ginerele casei lui Ahab“ (v. 27). Sunt ali­anţe bune în opinia lumii, dar, în ochii Domnului, ele reprezintă grave infidelităţi. Vom constata prea des tragicele lor consecinţe.

SĂ ȘTII CÂND SĂ TACI

„Tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei…” (Eclesiastul 3:7)

Calvin Coolidge, al treizecilea președinte al SUA, era cunoscut ca un om laconic, reținut, care vorbea foarte puțin.

Într-o zi, un reporter a încercat să-i ia un interviu și conversația a decurs astfel:

Reporter: „Doriți să spuneți ceva despre amenințarea războiului din Europa?”

Coolidge: „Nu.”

Reporter: „Aveți ceva de spus despre greva din fabricile de confecții?”

Coolidge: „Nu”.

Reporter: „Aveți ceva de spus despre Liga Națiunilor?”

Coolidge: „Nu”.

Reporter: „Vreți să comentați problema producției agricole?”

Coolidge: „Nu!”

Și în timp ce reporterul perplex părăsea camera, Coolidge l-a rechemat ca să adauge, zâmbind: „Și vă rog să nu mă citați!”

Biblia spune: „Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui… Tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei…” (Eclesiastul 3:1,7)

Deci nu îngădui niciodată ca cineva să te oblige să spui ceva ce nu dorești, sau să cazi în capcană atunci când nu vrei să vorbești. Tăcerea nu este lipsă de comunicare, ci este o formă de comunicare… și poate fi una foarte eficientă!

În Proverbele 29:11 citim: „Nebunul îşi arată toată patima, dar înţeleptul o stăpâneşte.” Un lucru este sigur: ceea ce nu spui astăzi, nu va trebui să explici sau să scuzi mâine.

Dacă ai tendința de a vorbi fără să te gândești sau nu ai nimic constructiv de adăugat, evaluează situația cu atenție și cere înțelepciune de la Dumnezeu ca să știi dacă trebuie să vorbești sau să taci.

Președintele Abraham Lincoln a spus: „E mai bine să taci și să fii luat de prost decât să vorbești și să confirmi că ești.” Așadar, atunci când vrei să vorbești amintește-ți și aceste cuvinte din Scriptură (Proverbe 17:28): „Chiar şi un prost ar trece de înţelept dacă ar tăcea, şi de priceput dacă şi-ar ţine gura.”

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
14 iul. 2025

14 Iulie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Puterea Sa divină ne-a dat toate cele privitoare la viață și evlavie, prin cunoștința Celui care ne-a chemat prin glorie și virtute, prin care ne-a dat promisiunile cele mai mari și prețioase, ca prin acestea să vă faceți părtași naturii divine, după ce ați scăpat de stricăciunea care este în lume prin poftă.

2 Petru 1.3,4

Prin glorie și prin virtute, Dumnezeu ne-a dat „promisiunile cele mai mari și prețioase“, promisiuni care nu sunt legate de moștenirea și de binecuvântările iudaice, care sunt pământești. Promisiunile iudaice – oricât de valoroase ar fi ele – nu sunt nici cele mai mari, nici cele nespus de prețioase, în timp ce promisiunile de aici sunt legate de lucrurile cerești și divine. Într-adevăr, prin însușirea acestor promisiuni ne facem „părtași naturii divine“. Iată-ne deci neavând gloria decât ca obiect al speranței, dar având o natură divină, care poate să ia în stăpânire aceste lucruri și să se bucure de ele în mod anticipat. Așadar, avem gloria înaintea noastră, iar în inimile noastre avem puterea de a ajunge la ea. Dar, pentru a ajunge cu siguranță la ea, mai este necesar un lucru: „După ce ați scăpat de stricăciunea care este în lume prin poftă“.

Pofta este ceea ce caracterizează în mod specific lumea, ca și „trufia vieții“. Pofta se adresează simțurilor și vederii, de aceea Ioan o numește „pofta cărnii și pofta ochilor“ (1 Ioan 2.16). De îndată ce și-a găsit loc în inimă și a pus stăpânire pe ea, pofta aduce cu sine stricăciunea; duhul lumii pune stăpânire pe om, care devine astfel un biet rob al patimilor sale; aceste două valori de excelență – gloria și virtutea – își pierd întreaga lor putere, iar sărmanul suflet captiv cade din nou sub jugul stăpânitorului acestei lumi. Aici, pe pământ, în loc de virtute, el are parte de întinarea lumii, iar sus, în loc de speranța gloriei, el nu vede decât un cer gol, un cer fără Hristos, fiind un om total incapabil de a atinge lucrurile cerești.

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iar când ei vă aduc înaintea sinagogilor și a stăpânirilor și a autorităților, nu vă îngrijorați cum sau ce veți răspunde sau ce veți spune; pentru că Duhul Sfânt vă va învăța chiar în acel ceas ce trebuie să spuneți.

Luca 11.11,12

Arestat pentru credință

Un creștin din China a fost arestat pentru credința sa și a fost reținut mult timp într-o închisoare înainte de a fi audiat în instanță. „Mai crezi în creștinism?“, l-a întrebat judecătorul pe un ton ironic. — „Nu în creștinism cred eu“, a răspuns bărbatul. — „Nu? Atunci în ce crezi?“ — „Cred în Isus Hristos! Într-o Persoană, nu într-o religie“, a răspuns credinciosul. — „Nu te mai lega de orice cuvințel“, a replicat judecătorul. — „Nu m-ați înțeles“, a răspuns creștinul. „Puteți să închideți bisericile, să-i închideți sau să-i ucideți pe creștini, să interziceți serviciile religioase și chiar să distrugeți Bibliile, dar nu vă puteți atinge de Isus Hristos. El este viu pentru totdeauna: El trăiește în inima mea. Nu-L puteți îndepărta de acolo. Iar dacă mă veți ucide, voi fi cu El pentru eternitate.“

Nu era o chichiță, ci o distincție fină, dar importantă!

O religie este un sistem de ritualuri și de convingeri, influențat de mediul social și cultural; de asemenea marcat de greșelile și de slăbiciunile oamenilor.

Credința biblică, pe de altă parte, este o relație reală și personală cu Dumnezeul cel viu și cu Fiul Său Isus Hristos. Ea constă în cunoașterea lui Hristos, încrederea în El și trăirea pentru El.

Citirea Bibliei: Daniel 8.15-27 · Fapte 2.37-47

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 6:1-17

„Locul în care stăm … este prea strâmt“, îi spun lui Elisei fiii pro­fe­ţilor. Este ceea ce auzim uneori cu privire la creştinism. În ochii lumii, cu siguranţă, viaţa credin­ciosului pare prea strâmtă: se privează de atâtea lucruri! Dacă ajungem să judecăm în felul acesta, este pentru că privim prea jos. În realitate, „cerul”, în toată vastitatea lui, se întinde în faţa noastră.

Micul incident care urmează este mişcător în simplitatea lui. Elisei este deopotrivă preocupat să redea o unealtă celui care o foloseşte şi un copil mamei sale, înviindu-l. La fel Îl vedem pe Dom­nul gloriei spălând picioarele ucenicilor Săi sau pregă­tindu-le o masă (Ioan 13.5; 21.13). Nimic nu este prea mic pentru Domnul Isus. N-am experimentat oare deja fiecare dintre noi lucrul acesta?

Apoi începe războiul dintre Israel şi sirieni. Dar în apropiere există o a treia armată, de care numai profetul are cunoştinţă. Aceştia sunt răz­boinicii cereşti: îngeri pe care Dumnezeu i-a aşe­zat ca un zid de foc împrejurul slujitorului Său (vezi Psalmul 34.7 şi Judecători 5.20). Pentru a-i vedea, sunt necesari ochii credinţei. Ca şi în cazul lui Elisei aici, Isus în Ghetsimani a îndreptat gândurile ucenicului Său Petru spre cele douăsprezece le­gi­uni de în­geri pe care Tatăl Său I le-ar fi pus la dispoziţie, dacă ar fi vrut să le ceară (Matei 26.53).

CE SPUNE BIBLIA DESPRE DĂRNICIE (2)

„Pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.” (2 Corinteni 9:7)

Iată cum sună integral acest verset scris de apostolul Pavel: „Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.” Dărnicia pe care Dumnezeu o răsplătește este dărnicia deliberată, făcută cu o atitudine de bucurie.

Iată trei premize prin care poți ajunge să faci asta:

1) Pune-i pe ceilalți mai presus de tine. Fiecare dintre lucrurile acestei lumi are caracter temporar, inclusiv faima și averea; oamenii sunt cei care contează! Slujba ta, pasiunile și alte interese vor muri odată cu tine. Oamenii îți supraviețuiesc! Adevărata măsură a succesului nu constă în numărul de persoane care te ajută, ci în numărul de persoane pe care le ajuți tu! (vezi Galateni 5:13)

2) Nu lăsa ca lucrurile să pună stăpânire pe tine. Nimeni nu ar trebui să devină vreodată robul propriilor bunuri. Nimeni nu ar trebui să muncească doar pentru simplul fapt de a obține mai mult și de dragul de a avea mai multe. Dacă vrei să fii în controlul inimii tale, nu lăsa lucrurile să preia controlul asupra ta! Întrebarea este: „Tu ești stăpânul bunurilor tale sau bunurile tale sunt stăpânul tău?” Cei ce dăruiesc folosesc ceea ce dețin ca pe o resursă pentru a face din această lume un loc mai bun de trăit. Și fac acest lucru indiferent cât de mult sau de puțin au… De ce? Deoarece ei își strâng comori în cer! (vezi Matei 6:21)

3) Definește succesul în termenii semănatului, nu ai culesului. Robert Louis Stevenson, romancier scoțian din secolul al XIX-lea a spus: „Eu apreciez succesul unei zile în funcție de semințele pe care le semăn, nu de recolta pe care o culeg!” Pasajul din 2 Corinteni 9:6-10 ar trebui să fie exemplul și stimulentul de generozitate pentru fiecare dintre noi.

Dacă îți trăiești viața cu intenția de a îmbogăți viața altora, viața ta va fi plină, nu goală!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , | Lasă un comentariu
12 iul. 2025

12 Iulie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar înțelepciunea de sus este întâi curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, nepărtinitoare și neprefăcută.

Iacov 3.17

Noul Testament pe scurt (20) – Iacov

Iacov nu se adresează Adunării, ci „celor douăsprezece seminții care sunt în împrăștiere“. Prin urmare, tema epistolei lui este creștinismul timpuriu privit prin prisma credincioșilor iudei. La vremea scrierii ei nu avusese încă loc separarea de sinagogile iudaice (capitolul 2.2), separare asupra căreia a insistat mai târziu Epistola către Evrei.

Din acest motiv, Epistola lui Iacov a fost numită leagănul creștinismului. Ea tratează chestiuni elementare. Totuși să nu credem că, dacă am avansat în adevăr, ea nu ne-ar mai fi necesară. Dacă nu învățăm principiile elementare așa cum trebuie, nu vom putea învăța corect nici adevărurile avansate. De asemenea, este important ca aceste adevăruri de bază să fie reluate încontinuu, pentru a beneficia de o aplicație consecventă a creștinismului în viața noastră practică. Un elev din clasele mari învață lucruri complicate, însă el poate ușor uita ceea ce a învățat odinioară în clasele mici. Aceste adevăruri elementare nu sunt învățate însă doar cu înțelepciunea naturală, ci au nevoie de o înțelepciune de sus. Cel credincios știe bine că doar comuniunea reală și continuă cu Domnul poate menține vii aceste adevăruri în inima sa.

Această epistolă insistă asupra credinței arătate prin intermediul faptelor. Faptele nu îndreptățesc pe nimeni înaintea lui Dumnezeu, însă îndreptățesc înaintea oamenilor. Nu este altceva decât ipocrizie să spui că ai credință și să n-o arăți în purtare. Această epistolă este deci foarte necesară pentru ca cel credincios să se verifice înaintea lui Dumnezeu cu privire la responsabilitatea sa în umblare.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și ucenicii au fost numiți creștini pentru întâia dată în Antiohia.

Fapte 11.26

Creștin

Denumirea de „creștin“ apare doar de trei ori în Noul Testament.

    În Antiohia, un oraș din Siria de astăzi. Credința creștină se răspândise în afara granițelor Israelului, iar cei dintre națiuni Îl acceptau pe Hristos, ca aici, în Antiohia. Faptul că erau adepți ai lui Isus Hristos era recunoscut de cei din jurul lor; de aceea au fost numiți creștini.

    În fața regelui Agripa. Irod Agripa al II-lea domnea peste nordul și nord-estul Israelului. Înainte de convertirea sa, Pavel îi persecutase pe creștini. Acum el însuși se afla înaintea regelui, ca întemnițat al lui Hristos, mărturisindu-și convertirea. Agripa a spus: „Mă vei convinge în puțin timp să devin creștin“ (Fapte 26.28).

    Câțiva ani mai târziu, credincioșii erau persecutați și uciși de împăratul roman Nero. Apostolul Petru le-a scris: „Dacă cineva suferă pentru că este creștin, să nu se rușineze, ci să-L glorifice pe Dumnezeu în Numele acesta“ (1 Petru 4.16).

În niciuna dintre cele trei situații, creștinii nu și-au dat singuri acest nume. Alții au constatat că Îl urmau pe Isus Hristos și astfel i-au numit creștini. În zilele noastre, mulți oameni pretind că sunt creștini. Cu toate acestea, doar puțini dintre ei Îl urmează cu adevărat. Tu L-ai acceptat pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor? Atunci tu porți pe drept frumosul nume de creștin!

Citirea Bibliei: Daniel 7.15-28 · Fapte 2.14-24

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 5:1-14

Iată-l pe Naaman, căpetenia oştirii împăratu­lui Siriei, un erou acoperit de glorie şi de dis­tinc­ţii. Şi totuşi există ceva care face din acest măreţ personaj cel mai de plâns din­tre oameni: fru­moa­sa-i uniformă acoperă un trup ros de lepră. În a­celaşi fel, boala păcatului a corupt orice fiinţă ome­nească, inclusiv pe cei mai distinşi oameni.

În casa lui Naaman locuieşte însă un tânăr mesa­ger al veştii bune. O fetiţă luată cap­tivă îşi depune simpla măr­tu­rie despre puterea omului lui Dumnezeu. Nimeni nu este vreodată prea tânăr ca să fie un martor al Domnului Isus.

Naaman se pune la drum şi, după un ocol pe la palatul lui Ioram, primeşte mesajul lui Elisei. Şi astăzi încă, Dumnezeu are un mesaj pentru pă­că­toşi: Cuvântul Lui scris. Mulţi nu cred că Dum­ne­zeu Se adresează lor în felul acesta şi nu acceptă Biblia ca fiind Cuvântul lui Dumne­zeu. De asemenea, mulţi găsesc că mântuirea este prea simplă. Îndrumarea dată lui Naaman este ace­eaşi cu cea pe care Isus a dat-o omului născut orb: „Mergi şi spală-te“ (v. 10; Ioan 9.7). Dum­nezeu nu cere omului lucruri mari (v.13), ci numai atât: să se re­cunoască mur­dar, mort în greşelile lui (E­fe­seni 2.1, 5; Coloseni 2.13). Cât despre lucrurile mari, Dum­ne­zeu Însuşi le-a împlinit pentru sărmanii păcătoşi printre care ne număram şi noi.

LASĂ-L PE DUMNEZEU SĂ TE MÂNGÂIE!

„Binecuvântat să fie Dumnezeu… care ne mângâie în toate necazurile noastre…” (2 Corinteni 1:3-4)

Dumnezeu te poate face să te simți confortabil în cele mai neplăcute locuri! El te poate scoate din situații în care credeai că vei fi blocat pentru totdeauna. El îți poate da pace, chiar și în mijlocul traumei. Înainte ca viața ta să se termine, vei trăi, vei iubi și vei experimenta pierderi. Pierderea unor lucruri te va ajuta de fapt să apreciezi lucrurile pe care încă le ai! Gustul eșecului este cel care face succesul atât de dulce. Cum poți sărbători victoria, dacă nu ai cunoscut înfrângerea?

Vei trăi fiecare zi fără să știi ce-ți rezervă ziua de mâine, dar știind că Dumnezeu deține toate zilele de mâine! Ele nu sunt în mâinile șefului tău, ale brokerului tău, ale soțului tău, sau ale altcuiva… Nici în mâinile tale nu sunt, ca să le manipulezi și să le controlezi… Nu, toate zilele tale de mâine sunt în mâinile lui Dumnezeu!

Așa că, orice ai face, cunoaște-L, pentru că vei avea nevoie de El! Și El va fi acolo pentru tine. El va fi acolo când toți și toate vor dispărea… El va fi acolo cu tine chiar și în locurile întunecoase. Promisiunea Lui pentru tine este că, dacă „seara vine plânsul… dimineaţa (vine) veselia.” (Psalmul 30:5). Oricât de lungă ar fi noaptea, dimineața vine întotdeauna, și cu ea bucuria Sa. Gândește-te că, indiferent cât de întunecată a fost noaptea, ai trăit întotdeauna și ai văzut dimineața. Nu-i așa? Cumva, harul Său te-a protejat, ți-a purtat de grijă, ți-a oferit siguranță, te-a liniștit, te-a mângâiat și te-a făcut să treci peste… Vremurile și anotimpurile se schimbă, dar nu și Dumnezeu! El este întotdeauna „Dumnezeul oricărei mângâieri”, și El te veghează și vrea să te mângâie ta și astăzi!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
02 iul. 2025

2 Iulie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Împărăția cerurilor se aseamănă cu un om care seamănă sămânță bună în ogorul lui.

Matei 13.24

Începând cu Matei 13, nu s-a mai vestit că Împărăția s-a apropiat și nu mai găsim nimic vorbindu-se despre așa ceva. Mai degrabă, instaurarea Împărăției în putere și în glorie a fost amânată pentru un timp (Fapte 3.21). Între timp, Domnul Isus a plecat în cer și exercită acum de acolo influența Sa asupra pământului, dar nu într-un mod vizibil, ci într-un mod ascuns, moral. Aceasta este Împărăția cerurilor așa cum există ea astăzi. Acum Împărăția cerurilor este o taină, în contrast cu Împărăția în forma și în gloria sa exterioară, vizibilă, așa cum va veni odată. Astfel, Împărăția cerurilor are două forme de prezentare: Împărăția cerurilor în forma ei actuală, tainică (așa cum nu a fost descoperită în Vechiul Testament), și Împărăția cerurilor în forma ei viitoare, plină de putere și vizibilă (echivalentă cu Împărăția milenială).

Când a început această Împărăție în forma ei ascunsă? Împărăția cerurilor a început când Hristos, ca Cel lepădat aici pe pământ, a mers în cer, iar acolo, ca Cel proslăvit, a ocupat locul Său la dreapta lui Dumnezeu. Peste tot pe pământ unde se întinde autoritatea Domnului care este acum în cer este Împărăția cerurilor. Când a început Împărăția cerurilor, ea a început bine, a început cu ucenici adevărați. Parabolele din Matei 13 confirmă aceasta, precum și relatările din Faptele Apostolilor. Dar nu a rămas așa, fiindcă Dușmanul a semănat neghină în mijlocul grâului. Astfel, Împărăția cerurilor (cu permisiunea lui Dumnezeu în ceea ce privește dezvoltarea ei exterioară) a devenit un lucru amestecat, în care se găsesc unii lângă alții oameni sinceri și nesinceri, credincioși adevărați și mărturisitori fără viață, iar ochiul nostru nu poate face întotdeauna distincție între ei.

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus i-a spus: „Eu sunt învierea și viața; cine crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi; și oricine trăiește și crede în Mine nicidecum nu va muri, niciodată. Crezi aceasta?“.

Ioan 11.25,26

„Crezi aceasta?“

Marta Îi spusese de două ori lui Isus: „Știu că …“. Ea nu avea nicio îndoială că fratele ei Lazăr va învia în ziua de apoi. Dar nu la acel moment viitor Se referea Domnul. El avea de gând să facă o minune atunci și acolo. A crede acest lucru era mai greu decât a crede ceea ce El avea să facă în viitor.

„Eu sunt“ stătea acolo, în fața acelei femei îndurerate. Isus este Însăși învierea, este viața în persoană, este viața veșnică. Oricine crede în El poate experimenta ceea ce mulți oameni doar visează, anume să nu moară niciodată. Faptul că oricine, credincios sau nu, are o existență veșnică este clar; însă nu despre aceasta vorbea Domnul Isus în acel moment. Aici Se referă doar la credincioși. Aceștia sunt împărțiți în două grupuri: cei morți și cei vii. Credincioșii din primul grup vor fi înviați după moarte. Așa cum Hristos a înviat, tot așa și ei vor experimenta puterea Sa dătătoare de viață (Romani 8.11). Pentru ei, moartea este intrarea în paradis, pentru a fi cu Hristos, unde „este cu mult mai bine“ (Filipeni 1.23). Despre cel de-al doilea grup se spune că nu vor muri niciodată. Ei vor fi doar schimbați la răpire (1 Corinteni 15.51,52), adică nu vor gusta moartea. Învierea și răpirea celor răscumpărați vor avea loc în același timp, într-o clipă, apoi vor fi veșnic cu Mântuitorul lor, în prezența lui Dumnezeu. „Crezi aceasta?“, a fost întrebarea îndreptată către Marta. Ea este adresată, de asemenea, fiecărui cititor. Care va fi răspunsul tău?

Citirea Bibliei: Daniel 3.1-18 · Psalmul 39.1-6

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 22:41-53

Domnia lui Iosafat este reluată în detaliu în Cartea 2 Cronici. Ne vom opri totuşi aici asupra unui fapt foarte instructiv. Iosafat pregătise o flotă care să meargă la Ofir după aur. Dar mâna lui Dumnezeu îl opreşte; vasele îi sunt sfărâmate. Se va încăpăţâna el? Dimpotrivă, se va supune! Împăratul lui Is­rael este gata să-i ofere ajutorul navigatorilor săi, dar de data aceasta ştie să-i răspund㠄nu“!

Oare n-am avut toţi experienţa unor planuri mari pe care le-am făcut şi care au fost reduse la nimic în urma unei singure lovituri, prin împrejurări neaş­teptate? La fel a fost şi cu Iov, care a strigat: „Planurile mele s-au năruit, − gândurile dragi ale inimii mele“ (Iov 17.11). Ca să facă să ne eşueze aseme­nea planuri, Dumnezeu Se foloseşte de diferite mijloace: vreme rea, boală, lipsă de bani, insuc­ce­s la examen …! Şi acestea sunt întotdeauna dureroase. Dar, în loc să ne tulbu­răm sau să insistăm, ar fi bine să aflăm mai întâi dacă pla­nurile noastre au avut într-adevăr aprobarea Domnului. Un duh zdrobit are mai mul­tă valoare în ochii Lui decât corăbii sfărâmate.

Ultimul paragraf ne duce înapoi la curtea îm­părătească a lui Israel. Acolo îl vedem pe noul îm­pă­rat, Ahazia, slujind lui Baal şi prosternându-se în faţa lui. Aceasta este trista notă finală a cărţii 1 Împă­raţi.

PÂINEA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE

„Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată…” (Ioan 6:35)

După cel de-Al Doilea Război Mondial, Europa a fost devastată, iar în urma luptelor au rămas între altele și o mulțime de copii flămânzi, orfani și fără adăpost… care au fost adunați în tabere mari, unde primeau hrană și îngrijire. Cu toate acestea, ei nu dormeau bine noaptea; erau nervoși, temători și agitați. Îngrijitorii erau nedumeriți… până când un psiholog i-a învățat să ofere fiecărui copil o bucată de pâine în fiecare seară – nu pentru a o mânca, ci pentru a se culca ținând-o în mână… Rezultatul a fost uimitor. Copiii au ajuns să doarmă mai bine, toată noaptea – pentru că nu se mai temeau că vor suferi de foame a doua zi! Faptul de a strânge pâinea în mâinile lor micuțe le dădea un sentiment de protecție (erau în siguranță), de importanță (cuiva îi păsa de ei) și de speranță și fericire (mâine va fi mai multă pâine)!

De acestea aveau atunci nevoie acei copii – și tot de ele ai nevoie și tu. Protecția, importanța și speranța pot fi găsite în relația cu Domnul Isus! Când a afirmat: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată”, a vrut să-ți transmită că EL este, pentru sufletul tău, ceea ce hrana este pentru trupul tău. Pâinea este un lucru pe care majoritatea omenirii îl are în comun. Ea nu aparține doar unei anumite regiuni sau națiuni. Este disponibilă în toate formele și dimensiunile. Poate fi vorba despre scones (pâinici dulci sau sărate) în Regatul Unit; despre tortillas (lipie sau clătită) în America de Sud; bagels (covrigei americani) în New York; sau injera (pâine nedospită subțire) – în Etiopia…

Printr-o simplă afirmație, Isus ne reamintește tuturor că El este hrana noastră – pretutindeni și oricând!… Așadar, asigură-te că citești Biblia în fiecare zi; ea este pâinea ta cea de toate zilele!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
06 iun. 2025

6 Iunie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Mie nu-mi este rușine de evanghelie; pentru că ea este puterea lui Dumnezeu spre mântuire, pentru oricine crede: atât iudeu, întâi, cât și grec.

Romani 1.16

Dr. Berry, un predicator faimos în lumea vorbitoare de engleză, era un teolog liberal în timpul când a avut loc acest incident:

„Într-o seară“, povestește el, „o fetiță din Lancashier a venit la mine și mi-a spus: «Vreau să veniți la mama mea; este pe moarte și dorește să fie mântuită». Am făcut tot ce mi-a stat în putință ca să mă eschivez, dar a trebuit în cele din urmă să mă duc. Am găsit casa, am urcat scările și am găsit-o pe biata femeie muribundă. Am luat loc și i-am vorbit despre Isus, ca Exemplul nostru minunat, lăudându-L ca și Conducător și Învățător. Ea m-a privit cu ochii triști și mi-a zis: «Domnule, așa ceva n-are nicio valoare în cazul meu. Nu am nevoie de un exemplu. Eu sunt o păcătoasă». Mă aflam deci înaintea unei femei pe moarte și n-aveam nimic ce să-i spun. Nu cunoșteam evanghelia. M-am gândit atunci la ceea ce mă învățase mama mea, așa că i-am spus vechea istorisire a dragostei lui Dumnezeu, care L-a dat pe Hristos pentru oamenii păcătoși. De o credeam sau nu, era singurul lucru pe care îl puteam spune. «Așa mai da», a zis femeia, «aceasta este istorisirea care mi se potrivește». Astfel“, a adăugat Dr. Berry, „în seara aceea am fost mântuiți amândoi. De atunci încolo n-am mai predicat decât evanghelia deplină pentru mântuirea păcătoșilor pierduți“.

Ce mărturie minunată pentru evanghelia «demodată» predicată de Pavel, Wycliffe, Luther, Wesley, Whitefield, Spurgeon și de mulți alți sfinți ai lui Dumnezeu – acea istorisire veche, pentru care Huss, Ridley, Latimer, Cranmer și mii de alți credincioși au murit, mai degrabă decât să renunțe la binecuvântarea ei! Ea încă își face lucrarea fericită, în ciuda răului care se înalță tot mai mult. Ea câștigă încă suflete, și nimic nu poate s-o oprească.

A. J. Pollock

SĂMÂNȚA BUNĂ

Atunci au strigat către Domnul în strâmtorarea lor; și El i-a scos din necazurile lor.

Psalmul 107.28

Cârmaciul invizibil

Tendința lui Toni de a se deda violenței provocase nenumărate probleme în familia lui. Una dintre pasiunile lui era marea. A început să lucreze pe un pescador și, timp de câțiva ani, s-a simțit ca acasă în largul mării. Colegul lui, Tom, încerca adesea să îi vorbească despre Isus, însă Toni se împotrivea cu înverșunare. Într-o noapte s-a stârnit o furtună puternică. Singura soluție era să navigheze cât mai repede posibil către cel mai apropiat port. Însă un val imens a măturat puntea, iar Tom a fost aruncat în apele învolburate. Din cauza dezlănțuirii elementelor naturii, lui Toni îi era imposibil să-l mai găsească în valuri. A trebuit să se țină cu disperare de cârmă, pentru a ajunge la țărm. Ore întregi s-a luptat cu forța vântului și a valurilor, încercând să întrezărească o licărire în bezna din jur. Frigul îi pătrundea până la oase, iar spuma valurilor îi biciuia fața. Era la capătul puterilor. Atunci a făcut ceea ce n-ar fi crezut vreodată că este în stare să facă. A strigat: „Doamne, ajută-mă“!

Iată cum ne descrie el însuși momentele care au urmat: „Atunci s-a întâmplat ceva ciudat. Cârma a fost mai ușor de manevrat, de parcă o mână puternică o apucase, iar nava și-a schimbat cu ușurință direcția. Vântul a încetat și am ajuns în canalul care ducea spre port. Atunci am știut că Însuși Dumnezeu mi-a venit în ajutor“. Viața lui Toni s-a schimbat fundamental. Îi făcea plăcere să vorbească despre Cârmaciul invizibil, care îl călăuzise înspre port, și despre Tom, care îi spusese despre Isus, Mântuitorul. Cât de recunoscător era în urma acestor lucruri, trăind viața cu Hristos!

Citirea Bibliei: Geneza 41.1-13 · Psalmul 25.12-22

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 11:1-13

Până acum, cu greu am văzut vreo umbră aruncată asupra strălucirii acestei domnii excep­ţionale. Însă, iată, cap. 11 începe cu un „Dar“ care descoperă deodată, sub exteriorul strălucitor descris mai înainte, o condiţie mo­rală dintre cele mai dezolante.

Călcând legea sub două aspecte (Deuteronom 17.17 şi 7.3), împăratul pe de o parte şi-a luat „multe femei“, iar pe de altă parte acestea erau „femei străine“(v.1), care, la bă­trâneţe, i-au abătut inima. Nu ceruse şi nu obţinuse el o inimă înţeleaptă, o inimă care ascultă? Fără îndoială, îi simţise necesitatea pentru a-i conduce pe alţii, dar nu pentru a-şi călăuzi pro­pria cale.

Această inimă largă, deschis㠄ca nisipul“ (4.29) – pe care Domnul i-o dăduse împăratului ca să-l facă în stare să-şi iubească în întregime poporul nume­ros – el nu şi-a păzit-o, n-a vegheat asupra a ceea ce a intrat în ea. O mie de soţii străine îşi găsiseră loc acolo, cu idolii lor.

Solomon ni se înfăţişează condamnat de pro­priile cuvinte: „Păzeşte-ţi inima mai mult decât tot ce se păzeşte, pentru că din ea ies izvoarele vieţii“ (Proverbe 4.23). Aceasta este ceea ce el i-a învăţat pe alţii, … dar a ne­glijat să facă cu sine însuşi (vezi Ro­mani 2.21 şi 1 Co­rinteni 9.27). El n-a dat atenţie nici avertis­mentului tatălui său (2.3), nici celui al Domnului, repetat de două ori (v. 9, 10).

ALEGE ATITUDINEA POTRIVITĂ! | Fundația S.E.E.R. România

„Încolo, frații mei, tot ce este adevărat… vrednic de cinste… drept… curat… vrednic de iubit… vrednic de primit… aceea să vă însuflețească… Și Dumnezeul păcii va fi cu voi!” (Filipeni 4:8-9)

Un autor scrie: „Cercetătoarea Sheena Iyengar din Columbia a descoperit că o persoană obișnuită ia aproximativ șaptezeci de decizii conștiente în fiecare zi. Asta înseamnă 25.550 de decizii pe an. Într-o viață de șaptezeci de ani, asta înseamnă peste 1.700.000 de decizii!”

Scriitorul francez Albert Camus afirma: „Viața este suma alegerilor tale!” Dacă pui cap la cap toate aceste milioane de alegeri, asta este ceea ce ești.

Victor Frankl a fost un medic strălucit pe care naziștii l-au închis într-un lagăr de concentrare. I-au luat toate mijloacele de subzistență, i-au confiscat bunurile, i-au batjocorit demnitatea și i-au ucis familia. L-au închis într-o celulă fără vreo posibilitate de ieșire… Dar el a găsit o ușă despre care gardienii săi nu știau… și a declarat: „Omului i se poate lua totul, mai puțin un lucru, ultima dintre libertățile omului: aceea de a-și alege atitudinea și propria cale, în orice împrejurare!” El a descoperit că, atunci când circumstanțele i-au închis toate ușile exterioare, acestea i-au dezvăluit ușile care contează mult mai mult… ușile prin care un suflet poate părăsi frica și să capete curaj, prin care poate părăsi ura și să afle resurse de iertare, poate părăsi ignoranța și să continue să învețe. El a descoperit că de fapt gardienii săi erau mult mai înrobiți – de cruzime, ignoranță și de supunerea prostească față de barbarie – decât era el întemnițat de ziduri și sârmă ghimpată…

Unii oameni învață acest lucru și devin liberi; alții nu îl văd niciodată și își trăiesc viața ca prizonieri. Diferența o reprezintă ușa pe care o alegi sau atitudinea pe care o alegi.

De aceea, apostolul Pavel scria: „tot ce este adevărat… vrednic de cinste… drept… curat… vrednic de iubit… vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.” Așadar, alege întotdeauna atitudinea corectă!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
25 mart. 2025

25 Martie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Simone, al lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?

Ioan 21.15

Restabilirea lui Petru (1)

Aici vedem ultimul pas spre restabilirea acestui slujitor devotat. Oricum, este profund instructiv să analizăm toți pașii care conduc la restabilirea finală a lui Petru.

Primul pas a fost rugăciunea Domnului în favoarea lui Petru. Chiar înainte de a cădea Petru, Domnul vorbise despre tăgăduirea care încă nu se produsese: „Simone, Simone, iată, Satan v-a cerut ca să vă cearnă ca pe grâu. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu slăbească credința ta“ (Luca 22.31,32). Este bine să remarcăm subiectul rugăciunii Domnului. El nu S-a rugat ca Petru să nu intre în ispită, nici ca Satan să nu îl cearnă și nici ca Petru să fie ferit de cădere. Cernerea, ispitirea și căderea, toate erau necesare pentru a face să se manifeste încrederea firească a lui Petru în sine însuși. Însă Domnul Se roagă ca, atunci când Petru avea să falimenteze, credința lui să nu falimenteze și ea. Efectul păcatului este distrugerea încrederii în Dumnezeu, iar dacă încrederea în harul lui Dumnezeu este pierdută, cum poate sufletul să mai fie adus înapoi la Domnul? Diavolul vrea să ne atragă în păcat, în speranța că ne va distruge credința și că ne va duce în pierzare. Însă Domnul nu îngăduie aceasta. Cernerea diavolului era în spatele căderii lui Petru; dar rugăciunea Domnului era în spatele păstrării credinței lui, iar diavolul nu putea trece dincolo de rugăciunea Domnului. Diavolul îl conduce pe Iuda să-L vândă pe Domnul, dar, neavând credință, Iuda este condus la disperare și la distrugere. Petru Îl tăgăduiește pe Domnul, dar credința lui rămâne și este condus la pocăință și la restabilire.

Al doilea pas în restabilirea lui Petru a fost atenționarea Domnului (Luca 22.34). Niciun credincios nu ajunge să cadă fără să aibă parte în prealabil de atenționare. Plini de încredere în noi înșine, nu luăm seama la atenționări; însă, sub o formă sau alta, există o atenționare. Cât de directă a fost aceasta în cazul lui Petru, pentru că Domnul a spus: „Petru, îți spun, nicidecum nu va cânta astăzi cocoșul, mai înainte ca tu să tăgăduiești de trei ori că Mă cunoști“!

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Părăsind Nazaretul, a venit și a locuit în Capernaum.

Matei 4.13

Capernaum

Isus venea deseori în orașul Capernaum, situat pe malul de nord-vest al lacului Ghenezaret și îi învăța în sinagogă în ziua Sabatului. Ascultătorii Săi erau uimiți de învățătură, deoarece „cuvântul Lui era cu autoritate“ (Luca 4.32). Aproape o treime dintre minunile relatate în evanghelii au fost făcute în Capernaum, iar o altă treime în împrejurimi. Niciun alt oraș nu a avut atât de multe dovezi că Isus era cu adevărat Mesia cel promis. Cu toate acestea, Isus a fost respins. Pocăința înseamnă să recunoaștem că suntem în întuneric. Când Biblia vorbește de întuneric, se referă adesea la corupția morală a omului.

După o partidă de cărți, un tânăr și-a omorât adversarul. Arestat și judecat, acesta a fost condamnat la moarte. Într-o zi, ușa celulei se deschide și intră un domn. Crezând că era preotul, îi spune: „Ieși! Afară! Nu vreau să te văd! Destul despre religie!“ — „Tinere, ascultă-mă, îți aduc o veste bună“. Prizonierul îl gonește pe vizitator, iar el pleacă. Gardianul îl anunță apoi că vizitatorul izgonit era guvernatorul care dăduse curs unei petiții în favoarea condamnatului. — „Cum? dă-mi o hârtie“. Și-a cerut scuze. Dar guvernatorul a scris pe margine: „Acest caz nu mă mai privește“. Înainte de a muri, condamnatul a spus: „Mor pentru că am refuzat iertarea care mi s-a oferit“.

Capernaum nu L-a primit pe Isus și mesajul Său. Așa că, în cele din urmă, Isus a trebuit să anunțe: „Și tu, Capernaum, care ai fost înălțat până la cer, vei fi coborât până la Locuința morților“ (Matei 11.23).

Citirea Bibliei: Mica 2.1-13 · Proverbe 28.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 24:1-22

David şi însoţitorii lui şi-au găsit refugiu în alte peşteri: locurile întărite din En-Ghedi. Evrei 11.38 ne relatează despre aceşti oameni ai credintei de care lumea nu era vrednică, rătăcind în pustiuri şi în munţi şi în peşteri şi în crăpăturile pământului. Apoi îl vedem pe Saul suflând încă ameninţare şi ucidere (asemenea unui alt Saul, cel din Fapte 9.1) şi care, în timp ce-l urmăreşte pe David, intră din în­tâm­plare în peştera în care acesta se ascunsese. Tinerii lui David văd aici imediat mâna lui Dumnezeu: Domnul îţi oferă ocazia să termini cu vrăjmaşul tău şi să-ţi iei locul pe tron. Însă David nu va face aşa. El îl onorează pe unsul Domnului, în pofida răutăţii acestuia (1 Petru 2.17). De asemenea, pune în practică îndemnul din Romani 12.19: nu vă răzbunaţi singuri, preaiubiţilor. Vorbind despre această experienţă, David va spune: … l-am eliberat pe cel care mă asuprea fără temei (Ps.7.4). Nobleţea şi bunătatea lui ne amintesc de Isus, care nu S-a răzbunat pe vrăjmaşii Săi, ci, din contră, S-a rugat pentru ei: Tată, iartă-i (Luca 23.34).

Încurcat (vezi Ps. 35.4), aparent umilit, Saul trebuie să recunoască drepturile lui David la domnie în Israel.

LUPTĂ-TE CU SATAN – PERSONAL! | Fundația S.E.E.R. România

„Noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva… duhurilor răutăţii…” (Efeseni 6:12)

Când ești în război, trebuie să-ți cunoști atât dușmanul, cât și aliații. Biblia spune că înainte de a se lupta cu Siria, Ioab i-a spus fratelui său: „Dacă sirienii vor fi mai tari decât mine, să-mi vii tu în ajutor şi dacă fiii lui Amon vor fi mai tari decât tine, îţi voi veni eu în ajutor.” (1 Cronici 19:12) Dacă unul era copleșit, celălalt putea interveni și putea da o necesară mână de ajutor.

Dar nu la fel stau lucrurile și în războiul spiritual. În războiul spiritual nu ne luptăm cu „carnea și sângele, ci împotriva căpeteniilor… domniilor… stăpânitorilor întunericului… și duhurilor răutății…” Iar confruntarea este o luptă „unu-la-unu”, în care trebuie să te apropii și să-ți înfrunți personal adversarul.

Când David a ieșit împotriva lui Goliat, uriașul era atât de sigur pe el încât anunțase tot Israelul: „Dacă va putea să se bată cu mine și să mă omoare, noi vom fi robii voştri, dar, dacă-l voi birui şi-l voi omorî eu, voi ne veţi fi robi nouă și ne veți sluji.” (1 Samuel 17:9) Gândește-te la implicațiile pe termen lung ale acestei situații. Dacă Goliat învingea, poporul lui Dumnezeu avea să-și petreacă viața în slujba dușmanului! Mizele erau incredibil de mari pentru Israel!…

Și la fel sunt și pentru tine: Satan vrea să te învingă… iar dacă lupți după regulile firii, vei pierde. La fel cum luptătorii profesioniști au reguli pe care trebuie să le respecte, tot la fel există și reguli spirituale, infailibile, concepute să lucreze pentru tine.

Apostolul Pavel scria: „armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.” (2 Corinteni 10:4) Așadar, armele de care dispui pentru a-l învinge pe Satan sunt: rugăciunea, părtășia creștină, Cuvântul lui Dumnezeu, Numele Domnului Isus și sângele Domnului Isus. Aceste cinci arme puternice ți-au fost date de Dumnezeu pentru a-l învinge pe Satan. Așa că, folosește-le – astăzi, și în fiecare zi!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
20 feb. 2025

20 Februarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

El este chipul lui Dumnezeu cel nevăzut, Cel întâi-născut din întreaga creație; pentru că toate au fost create prin El, cele care sunt în ceruri și cele care sunt pe pământ, cele văzute și cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie stăpâniri, fie autorități: toate au fost create prin El și pentru El. Și El este mai înainte de toate și toate se mențin prin El.

Coloseni 1.15-17

Pentru a fi Creatorul tuturor lucrurilor, trebuia ca El să fie înainte de ele. Prin urmare, aici este afirmată preexistența Sa: „El este mai înainte de toate“. Să remarcăm că Pavel nu spune la fel ca Ioan: „La început era Cuvântul“. Evanghelistul prezintă istoria Cuvântului veșnic, și de aceea el spune: „Era [Cuvântul]“. Pavel însă exprimă permanența Ființei lui Hristos: „Înainte de toate lucrurile, El este“, El subzistă. Este o nouă dovadă a divinității Sale, după cum Domnul Însuși spune: „Mai înainte de a fi fost Avraam, Eu sunt“ (Ioan 8.58). El nu spune: „Eu eram“. Nu vom putea să subliniem îndeajuns grija cu care Cuvântul scoate în evidență excelența și unicitatea măreției lui Hristos.

Dar cum se mențin în existență aceste lucruri pe care El le-a creat? Cine le susține? Își continuă ele existența prin ele însele? Nu! Dacă ar fi fost așa, ele ar fi căzut repede în dezordine și în neant. Aceeași putere creatoare care le-a scos din neant le împiedică să ajungă din nou acolo. Această putere este esențială pentru păstrarea lor. Astfel, apostolul le spune evreilor creștini: „Susținând toate prin Cuvântul puterii Lui“ (Evrei 1.3). În ce măreție strălucită ne apare Persoana Fiului! El, Cel îmbrăcat cu toate atributele care nu pot aparține decât unei Persoane divine, este același cu Cel care S-a smerit atât de mult, încât S-a făcut asemenea nouă, pentru a ne răscumpăra! Să ne prosternăm înaintea Lui și să-L adorăm! Este vrednic să primească închinarea noastră.

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și l-a dus la Isus. Isus, privindu-l, a spus: „Tu ești Simon, fiul lui Iona; tu vei fi numit Chifa“ (care se traduce: Piatră).

Ioan 1.42

Prima întâlnire a lui Simon cu Fiul lui Dumnezeu

Acest eveniment este probabil prima întâlnire a lui Simon cu Fiul lui Dumnezeu. El ulterior a devenit apostolul Petru. Simon auzise despre venirea iminentă a lui Mesia. Apoi el L-a întâlnit personal pe Isus din Nazaret la râul Iordan și L-a recunoscut ca fiind Mesia Răscumpărătorul.

Aici Isus privea la Simon. Și ce vedea El? Mântuitorul vedea în omul de la Lacul Tiberiada (lac aflat în partea de nord a țării) un pescar care avea să călătorească împreună cu El prin tot Israelul timp de trei ani. Dar vedea și mai mult: un om a cărui inimă tânjea după siguranță, după un sens al vieții, după o conștiință curată și după iubire divină. Și Isus știa că numai El putea satisface acel dor.

Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. De la această primă întâlnire, El știa deja că urma să-l cheme pe Simon pentru a-L urma; de aceea El i-a dat numele Chifa, care în aramaică este echivalentul lui Petru. Ambele nume înseamnă piatră. Mai târziu, Petru însuși a prezentat un sens mai adânc al acestui nume: cei care vin la Hristos prin credință sunt „pietre vii“, zidite împreună în relația cu Isus Hristos, „piatra de unghi, aleasă, prețioasă“ (1 Petru 2.5,6). Cele patru evanghelii relatează ce experiențe a avut Petru cu Domnul și Stăpânul, fiind ucenic al lui Isus. Privind cu iubire la Petru, Isus a văzut, de la acea primă întâlnire, cu cât zel avea Petru să Îl urmeze. Dar știa și că Petru avea să-L tăgăduiască. Expresia iubirii de pe fața Domnului urma să-l mustre pe Petru (vedeți Luca 22.61,62).

Citirea Bibliei: Neemia 12.31-47 · Proverbe 16.25-33

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 7.2-17

A trecut mult timp, douăzeci de ani (v. 2). Pentru cine este lung timpul acesta? Nu pentru poporul ce pare să nu sufere deloc! Nici pentru Abinadab şi ai săi, fără îndoială fericiţi că au chivotul în casa lor! Însă Dumnezeu, care aşteaptă, i-a socotit ca douăzeci de ani lungi.

În cele din urmă se produce o lucrare de conştiinţă: poporul îşi plânge purtarea. Samuel le vorbeşte din partea Domnului. Ei trebuie să se întoarcă de la idolii lor pentru a-I sluji Dumnezeului celui viu şi adevărat (1 Tes. 1.9). Israel ascultă şi atunci Samuel poate să vorbească Domnului în favoarea lor.

Dar strângerea poporului lui Dumnezeu nu poate conveni vrăjmaşului, care consideră aceasta o provocare. Filistenii se apropie … şi Domnul îi oferă lui Israel victoria. Acesta este răspunsul Său la smerirea unui popor care se pocăise şi la serviciul adus de un mijlocitor credincios. Eben-Ezer o Piatră de ajutor: Până aici Domnul ne-a ajutat (v. 12). Poate spune fiecare dintre noi cu convingere lucrul acesta? Ar trebui să ne reamintim acele experienţe fericite care glorifică harul divin.

Samuel va fi ultimul dintre judecători (Fapte 13.20). El şi-a îndeplinit serviciul faţă de popor şi în acelaşi timp a rămas, prin altarul lui, în comuniune cu Domnul, Celui căruia încă de foarte tânăr învăţase să I se închine (cap. 1.28).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PENTRU A CREȘTE, PUNE ÎNTREBĂRI | Fundația S.E.E.R. România

„Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă voi pune şi Eu o întrebare…” (Matei 21:24)

Domnul Isus răspundea adesea la o întrebare cu o altă întrebare. Când a fost întrebat despre plata impozitelor, a luat o monedă și a spus: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sunt?” „Ale Cezarului”, I- au răspuns ei. Atunci, Isus le-a zis: „Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” Şi se mirau foarte mult de El.” (Marcu 12:16-17). Dar de multe ori nouă ne este teamă să punem întrebări, așa cum ne este teamă să răspundem la întrebări. Cred că Dumnezeu Se bucură mult mai mult să primească o întrebare autentică, născută din smerenie, decât o rugăciune nesinceră, născută din mândrie. Trebuie deci să fim sinceri cu Dumnezeu și autentici unii cu alții. Dacă nu vorbim despre problemele reale cu care se confruntă oamenii, ne vom pierde vocea profetică. Când oamenii ne întreabă: „Cine este Dumnezeu? Cine sunt eu? Care este adevăratul scop al vieții mele?”, ei nu se vor mulțumi cu răspunsuri ușoare sau clișeele pe care le-am acumulat pe parcurs, ci vor vrea răspunsuri clare de la noi. Dumnezeu nu este intimidat de întrebările noastre. El le apreciază! Ca părinte al unor copii curioși, probabil că Se amuză de întrebările noastre – dar le primește întotdeauna cu bucurie. Biserica ar trebui să fie un loc sigur în care oamenii să poată pune întrebări stânjenitoare. Dar de prea multe ori ne facem vinovați că răspundem la întrebări pe care nimeni nu le pune! Ar trebui să contestăm status quo-ul, dar prea adesea suntem vinovați că îl apărăm. Ce-ar fi dacă am înceta să mai forțăm răspunsurile, și-am învăța să dăm frâu liber curiozității primare, în bisericile noastre?! Curiozitatea noastră cu privire la Dumnezeu este cea care alimentează o dorință nestăvilită de a-L cunoaște. Așadar, să nu încetăm să punem întrebări, și să-i încurajăm și pe alții să facă același lucru!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articole