DOMNUL ESTE APROAPE
Mi‑e scârbă de mine și mă pocăiesc în țărână și cenușă.
Iov 42.6
Este o mare diferență între a învăța caracterul cărnii în mod experimental și a‑l învăța în lumina lui Dumnezeu, așa cum s‑a revelat ea la cruce. Dacă îi cunosc caracterul doar așa cum îl descopăr în mine însumi, rămân cu gândul că ea poate fi îmbunătățită. Admit că este rea – că iubește răul – dar mă și întreb: «Oare nu este posibil ca ea să fie îmbunătățită și schimbată?».
Se pot face multe pentru omul în carne, pentru a‑l cultiva și schimba, dar la final acesta se va afla mai departe de Dumnezeu decât a fost vreodată. Aceasta este marea lecție pe care o învăț la cruce. Aflat acolo, Hristos a fost batjocorit nu doar prin cântecele celor bețivi, ci și prin oamenii de seamă, prin cei care se aflau la porți și care împărțeau judecata, căci ei vorbeau împotriva Lui. Carnea, fie că este a bețivilor, fie că este a oamenilor sobri, Îl urăște pe Dumnezeu, Îl respinge pe Hristos, Cel în care Dumnezeu S‑a descoperit.
Prin urmare, crucea dovedește carnea ca fiind rea în mod iremediabil. Un om care iubește păcatul poate fi îmbunătățit, dar un om care urăște bunătatea perfectă este lipsit de orice șansă de schimbare. Când ajungem în acest punct, putem spune, împreună cu Iov, pe de o parte: „Iată, eu nu sunt nimic”, iar pe de altă parte: „Mi‑e scârbă de mine”. Nu ne este scârbă de un om, oricât de rău ar fi el, iar dacă acesta se străduiește să învingă ceea ce este rău în el, chiar îl admirăm; însă când un om este dovedit a fi rău dincolo de orice speranță de îmbunătățire, atunci ne scârbim de el pe drept. La această concluzie a trebuit să ajungă Iov; și tot aici trebuie să ajungem și noi. În lumina crucii trebuie să ajungem la acest punct în care ne considerăm cu totul răi și fără nicio speranță de îndreptare.
H. Smith
SĂMÂNȚA BUNĂ
Cele 5 degete ale rugăciunii
Îndemn deci, întâi de toate, să se facă cereri, rugăciuni, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii.
1 Timotei 2.1
Cât de importantă este rugăciunea în viața de zi cu zi! În situații limită, toți Îl implorăm pe Dumnezeu și Îi cerem ajutorul. Dar ce binecuvântată este rugăciunea în mod regulat! Ce înălțător este să Îi prezentăm cererile noastre lui Dumnezeu, gândindu‑ne nu la nevoile noastre, ci la ale altora! Câte motive avem să Îi mulțumim Domnului, în fiecare zi, pentru dovezile bunătății Sale! Iată o ilustrație a ceea ce am putea numi „principiul celor cinci degete ale rugăciunii”, de folos în mijlocirea noastră:
Degetul mare: Când împreunăm mâinile pentru rugăciune, degetul mare este cel mai aproape de inima noastră, așadar, să începem prin a ne ruga pentru cei mai apropiați: soțul, soția, copiii, părinții!
Degetul arătător: Este un simbol al îndrumării, de aceea să îi aducem în rugăciune pe toți cei care ne instruiesc în Cuvântul lui Dumnezeu!
Degetul mijlociu: Este cel mai mare și ne amintește să ne rugăm pentru cei care sunt deasupra: guvernanți, dascăli, mentori la locul de muncă!
Degetul al patrulea: Este de obicei cel mai slab, iar el ne aduce aminte să ne rugăm pentru cei care sunt bolnavi, slabi, asupriți sau cu probleme!
Degetul mic: Arată cât de mici suntem în fața Atotputernicului Dumnezeu, de aceea să Îi cerem Domnului să aibă grijă de noi, să ne ajute și să ne păzească!
Citirea Bibliei: Geneza 39.1-23 · Psalmul 24.1-10
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
Isaia 44.14‑28
Pentru a‑şi linişti conştiinţa, lumea asociază cu plăcere religia cu căutarea confortului şi a plăcerilor (comp. cu Exod 32.6), asemenea acestui om care, din acelaşi lemn, îşi aprinde un foc, îşi coace pâinea, se încălzeşte … şi îşi ciopleşte un idol. Această descriere este suficientă pentru a dovedi nebunia unei asemenea închinări: în loc să‑L adore pe Cel care l‑a creat, nebunul se prosterne înaintea unui obiect inert, ieşit din propriile lui mâini.
Versetele 9‑20 sunt marcate de lucrarea omului: el face una, el face alta. Îşi cheltuie truda fără măsură, şi toate acestea într‑o tragică iluzie, pentru că „se hrăneşte cu cenuşă … ca să nu‑şi scape sufletul” (v. 20).
Începând cu v. 21 găsim ce face Dumnezeu: „Eu ţi‑am şters fărădelegile ca pe un nor gros, şi păcatele tale ca pe un nor … Eu te‑am răscumpărat” (v. 22). După cum vântul îndepărtează într‑o clipă norii cei mai groşi, tot aşa Dumnezeu, cu suflarea Lui puternică, alungă tot ceea ce s‑a strâns între El – care este lumină – şi sufletul nostru, care are nevoie de această lumină precum pământul de lumina soarelui. Cel care a „desfăşurat cerurile”, „a aşternut pământul” şi „a făcut omul” (v. 24) va face şi tot ceea ce este necesar pentru restaurarea poporului Său … şi pentru mântuirea oricăruia care crede.
BIBLIA NE AJUTĂ SĂ BIRUIM ISPITA (1) | Fundația S.E.E.R. România
„Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător… judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4:12)
Se pare că, în zilele noastre, indiferent unde te uiți există ispite! Tinerii noștri sunt bombardați cu imagini care îi derutează, îi seduc și le erodează standardele de decență și stăpânire de sine. Un pastor de vreo optzeci de ani, un credincios înțelept și devotat, a fost întrebat cam pe la ce vârstă ispita sexuală nu mai este o problemă. Fără ezitare, el a răspuns: „Probabil după optzeci de ani!” Adevărul este că, dacă respiri, ești vulnerabil! Și lucrurile nu se opresc aici.
Cercetările arată că un număr tot mai mare de persoane sunt prinse în capcana literaturii, filmelor și videoclipurilor seducătoare, ușor accesibile. Puterea voinței, aplicarea filtrelor pe internet și responsabilitatea personală față de cineva sunt foarte valoroase și pot ajuta. Dar acestea singure nu vor aduce eliberarea sau vindecarea rănilor morale provocate de diavol. Cu toții trebuie să ascultăm și să păzim câteva porunci biblice care ne-au fost date ca să ne protejeze. Domnul Isus a spus: „Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: ‘Să nu preacurveşti.’ Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească a şi preacurvit cu ea în inima lui.” (Matei 5:27-28).
Primul pas este să recunoaștem că pofta este distructivă și este prohibită în Sfânta Scriptură. Domnul Isus nu Se referă aici la o privire întâmplătoare, fugară… El Se referă la o privire insistentă, plină de dorință care aprinde pofta și conduce la păcat. Aceasta implică un proces, nu un gând trecător. Cuvântul grecesc blepo folosit aici pentru „se uită” implică o contemplare aparte plină de pofte și dorințe greșite.
Așadar, o privire care „zămislește” o dorință greșită ar trebui să fie semnalul nostru pentru a chema Duhul Sfânt în ajutor, ca să ne împotrivim păcatului și să umblăm în curăție. Este Cuvântul din partea lui Dumnezeu pentru tine astăzi!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.