Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the tag “credinta”

12 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru că și Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.

Marcu 10.45

Noul Testament pe scurt (2) – Marcu

Marcu înseamnă „apărare“, iar Evanghelia lui ne oferă o relatare pe scurt, însă plină de energie, a slujirii Domnului Isus, fiindcă aici El este prezentat ca fiind Slujitorul perfect al lui Dumnezeu. Limbajul din această Evanghelie este direct și simplu, iar descrierea evenimentelor urmează o ordine cronologică. Niciuna dintre celelalte Evanghelii nu urmează această ordine, ci fiecare dintre ele folosește o ordine conformă cu tema respectivă a ei. Smerenia Domnului Isus și slujirea Lui neobosită strălucesc într-un mod minunat în această Evanghelie, în care scenele se derulează cu rapiditate. Domnul vine în întâmpinarea nevoilor nenumărate la momentul potrivit și într-un mod desăvârșit.

Moartea Lui, de asemenea, este prezentată ca jertfire a Aceluia care a fost perfect devotat față de voia lui Dumnezeu, jertfire prin care a fost împlinită nevoia cea mai adâncă a omenirii. În Evanghelia după Marcu, caracterul morții Sale este cel de jertfă pentru păcat – nu doar că El a purtat păcatele noastre, ci că a purtat judecata deplină împotriva păcatului, împotriva rădăcinii, a principiului a tot ceea ce este pe deplin contrar lui Dumnezeu. El L-a slujit pe Dumnezeu cu un devotament absolut în această chestiune, chiar până acolo încât să fie abandonat de Dumnezeu în timpul celor trei ceasuri de întuneric.

Să remarcăm apariția frecventă a cuvântului „îndată“ în această Evanghelie. În acest caracter prețios de Slujitor, Domnul Isus trebuie nu doar admirat pentru devotamentul Său, ci și urmat, ca Exemplu perfect, de către toți cei mântuiți prin harul Său.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Preoții de seamă, bătându-și joc de El, cu cărturarii și cu bătrânii, spuneau: „Pe alții i-a mântuit, pe Sine Însuși nu Se poate mântui!“.

Matei 27.41,42

„Pe alții i-a mântuit“

Conducătorii poporului își băteau joc, spunând: „Pe alții i-a mântuit“. Conștienți sau nu, ei au spus ceva însemnat, care era adevărat și care caracteriza din plin viața Domnului Isus. El i-a mântuit pe oameni de păcatele lor și le-a vindecat rănile. Cuvântul „mântuit“ acoperă ambele sensuri. Nu se putea nega faptul că El îi vindecase pe orbi și pe șchiopi, și chiar înviase morții. Însă El făcuse mai mult decât atât: El i-a mântuit pe oameni pentru cer, oferindu-le viață nouă. El a spus: „Păcatele tale sunt iertate“ (Marcu 2.5), și: „Eu le dau viață eternă“ (Ioan 10.28). El a atârnat pe cruce pentru că a dorit să le ofere oamenilor viață eternă. El nu a mântuit oameni doar în timpul vieții Sale active pe pământ. Chiar și acolo, pe cruce, l-a mântuit pe unul dintre tâlharii răstigniți împreună cu El (Luca 23.43). Și acum Isus oferă mântuirea tuturor celor care vin la El.

Ce trist că se gândeau la „alții“, dar nu și la ei! Au recunoscut că „alții“ au nevoie de El, dar ei personal nu fuseseră mișcați. Și, cu siguranță, nu era vina Mântuitorului că ei nu au primit mântuirea, pentru că „Dumnezeu … dorește ca toți oamenii să fie mântuiți“ (1 Timotei 2.4) – doar dacă ei răspund chemării Lui. Fiul lui Dumnezeu a trebuit să moară pentru împlinirea acestei dorințe. Dacă refuz să vin la El, atunci arăt că nu doresc să fiu salvat. „Veniți la Mine toți“ este mesajul de mântuire care încă mai poate fi auzit. Să nu fim indiferenți față de dragostea Celui care a fost supus suferinței!

Citirea Bibliei: Osea 12.1-14 · Iacov 5.13-20

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Judecători 6:28-40

Ghedeon a făcut experienţa păcii lăuntrice. Dar în viaţa lui, în acelaşi timp, luptele aşteaptă să înceapă în afară. Înainte de toate, el trebuie să ia poziţie în casa părintească. Unde începe mărturia noastră? Acasă, în propria familie, arătând acelora care ne cunosc cel mai bine cum ne-a schimbat Dumnezeu (Marcu 5.19). Pentru cei mai mulţi dintre noi, o asemenea luare de poziţie nu poate aduce decât bucurie în familie; dar pentru mulţi întorşi de curând la Dumnezeu, din ţările musulmane, de exemplu, faptul acesta va determina consecinţe teribile.

Putem simţi că, înainte de a se supune, Ghedeon a trecut printr-o mare neliniște sufletească. Ştia ce risc îşi asuma (v. 30), deşi a acţionat noaptea. Însă Dumnezeu îl sprijină şi schimbă întâi starea de inimă a lui Ioas, apoi pe cea a locuitorilor cetăţii.

După ce a lucrat în Ghedeon, Domnul va putea lucra prin el. Trâmbiţa lui strânge oastea. Dar, iată! Lui Ghedeon îi lipseşte încă încrederea. Îi trebuie un semn şi Domnul consimte să i-l dea: acest dublu semn al lânei. Dumnezeu este totdeauna răbdă­tor cu noi şi, dacă ne adresăm Lui cu o inimă dreaptă şi simplă, ne va arăta limpede voia Sa.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU ȘTIE CE ESTE CEL MAI BINE PENTRU TINE! | Fundația S.E.E.R. România

„Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlineşte.” (Proverbele 19:21)

Ai auzit vreodată afirmația: „Diavolul stă în detalii”? Dar citatul foarte drag perfecționiștilor: „Amănuntele fac perfecțiunea, și perfecțiunea nu-i un amănunt”? Da, detaliile pot fi complicate și controversate, dar dacă ești un copil răscumpărat al lui Dumnezeu, tu știi că El a creat lumea în cele mai mici detalii și Dumnezeu este în detalii!

Atunci când îți pui inima să faci ceva și nu se întâmplă, este omenește să experimentezi dezamăgirea. În astfel de momente, iată ce trebuie să ai în vedere:

1) Lucrezi cu informații limitate. Poate că știi rezultatul sau punctul final unde vrei să ajungi, dar Dumnezeu știe ce este mai bine pentru tine, și face planuri în consecință. În Biblie citim: „Eu sunt Dumnezeu… Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.” (Isaia 46:9-10).

2) Încercarea de a lucra în afara voii lui Dumnezeu este ca și cum ai încerca să sapi o gaură într-un zid solid cu o furcă. În loc să-ți sapi calea de ieșire dintr-o închisoare, îți sapi drumul spre ea – atunci când ai pretenția de-a obține ceea ce vrei tu. Chiar vrei să duci la îndeplinire un plan pe care nu Dumnezeu l-a rânduit? Poți să te bazezi pe El pentru a ști ce este mai bine pentru tine?

Iată ce spune Sfânta Scriptură: „Domnul oştirilor a luat această hotărâre. Cine I se va împotrivi? Mâna Lui este întinsă. Cine o va abate?” (Isaia 14:27) Este mai bine să fii dezamăgit temporar, decât să te alegi cu ceva la care nu poți face față!

Povestea poporului Israel sună în sinteză cam așa: „El… i-a izbăvit din mâna vrăjmașului… Atunci, ei au crezut în cuvintele Lui şi au cântat laudele Lui. Dar au uitat curând lucrările Lui şi n-au aşteptat împlinirea planurilor Lui, ci i-a apucat pofta în pustie şi au ispitit pe Dumnezeu în pustietate. El le-a dat ce cereau, dar a trimis o molimă printre ei…” (Psalmul 106:10, 12-15).

Așadar, încrede-te în Dumnezeu, iar El îți va da ce este cel mai bine pentru tine!

4 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Un împărat nu este salvat prin mulțimea oștirii sale; viteazul nu este scăpat prin mărimea puterii sale. Calul este în zadar pentru a învinge și nu salvează nicidecum prin mărimea puterii lui. Iată, ochiul Domnului este peste cei care se tem de El, peste cei care așteaptă bunătatea Lui.

Psalmul 33.16-18

În Scriptură, nădejdea – sau speranța – semnifică o așteptare cu încredere a promisiunii sigure a lui Dumnezeu. Tăria nădejdii celui credincios stă în credincioșia lui Dumnezeu.

Trăim într-o lume lipsită de speranță. Atât de mulți oameni în jurul nostru trăiesc fără o nădejde care să treacă dincolo de ziua de astăzi și sunt cuprinși de simțăminte de goliciune, de teamă și de deznădejde!

De ce stau lucrurile așa?

Fiindcă ei fie au întors spatele promisiunilor lui Dumnezeu, fie le-au pierdut din vedere. Există însă o nădejde adevărată pentru cei care au credință într-un Dumnezeu sfânt, care L-a trimis pe Fiul Său în lume nu pentru a-i condamna, ci pentru a-i mântui. Credința în acest Dumnezeu plin de dragoste este temelia pe care să ne fie întemeiată viața!

Când avem nădejde în Dumnezeu, ne îndreptăm privirea asupra promisiunilor Lui, nu asupra împrejurărilor în care ne aflăm. Ne bazăm nădejdea pe Dumnezeul nostru și pe ceea ce El a promis, „în speranța vieții eterne pe care Dumnezeu, care nu poate să mintă, a promis-o mai înainte de timpurile veacurilor“ (Tit 1.2). Să ne întemeiem nădejdea pe Cartea promisiunilor lui Dumnezeu, pe Cuvântul Său, care nu se schimbă niciodată!

Să ne ridicăm ochii deasupra împrejurărilor și deasupra lumii prezente, pentru a putea privi la nădejdea din ceruri, nădejdea învierii, nădejdea de a fi la fel ca Hristos, nu ca la ceva care s-ar putea sau nu împlini, ci ca la o garanție din partea unui Dumnezeu plin de dragoste! Faptul că El a promis un lucru este de ajuns ca noi să credem în împlinirea lui.

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

V-ați întors de la idoli la Dumnezeu, ca să slujiți unui Dumnezeu viu și adevărat.

1 Tesaloniceni 1.9

Virtual

Cuvântul „virtual“ – care în alte epoci era rar folosit – a devenit frecvent în era revoluției digitale.

Ecranele noastre pot prezenta imagini care nu corespund cu realitatea – imagini virtuale. Prin intermediul unui website, poți intra în legătură cu vorbitori fictivi. Prin rețelele sociale îți poți face prieteni virtuali, persoane pe care nu le vei întâlni decât pe ecran. În acest fel, viața noastră este din ce în ce mai deconectată de la realitate. Nu este oare acest vis (sau mai exact acest coșmar) un mediu periculos, ținându-ne atât de departe de realitățile importante?

Care sunt aceste realități? Biblia ne invită să medităm la relația noastră cu Dumnezeu, Creatorul a tot ce există, la sensul vieții, la perisabilitatea ei, la rezultatele ei, la moarte și la ceea ce este dincolo de această lume. Aceste chestiuni nu sunt virtuale, ci sunt strâns legate de existența noastră pe pământ.

În Isus, Fiul lui Dumnezeu, născut în lume, Om printre oameni, Dumnezeu, care este Duh și este nevăzut, a venit pentru a ne da răspuns la aceste întrebări. Isus nu este o ființă virtuală, ci o Persoană vie, care dorește să intre în viața noastră. El ne oferă eliberarea de păcat; aceasta nu este ceva iluzoriu, ci o realitate care ne poate transforma viața.

Dumnezeu vrea să ne dea nu o iluzie, ci o viață reală, pe care El să o umple cu prezența și cu iubirea Lui.

Citirea Bibliei: Osea 4.1-19 · Iacov 2.1-13

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Judecători 2.6-23

Anii au trecut şi vedem ridicându-se în Israel o altă generaţie, care nu-L cunoştea pe Domnul, nici lucrările pe care le făcuse El pentru Israel (v.10). Generaţia aceasta nu experimentase credincioşia lui Dumnezeu în deşert, nici puterea Lui în Canaan. Şi iată-i cum merg după alţi dumnezei (v.12).

Acesta este un exemplu important, pe care trebuie să-l luăm în considerare noi, care suntem parte a unei noi generaţii a poporului lui Dumnezeu, copii din părinţi credincioşi, care am auzit despre lucrurile minunate pe care Dum­nezeu le-a împlinit pentru generaţiile anterioare, dar care, probabil, nu-L cunoaştem pe Domnul printr-o experienţă personală.

Vai, este trist să vedem declinul care a urmat după trezirea strălucită din secolul trecut. Bătrânii, despre care am auzit vorbindu-se, au plecat unul câte unul. Iar dacă Domnul ne va mai lăsa aici încă câţiva ani, cei mai tineri dintre noi, la rândul lor, vor avea răspunderea să croiască drumul.

„Aduceţi-vă aminte de conducătorii voştri”, ne îndeamnă Evrei 13.7. Ei ne-au lăsat lucrările lor scrise şi exemplul lor. Să le imităm, mai presus de toate, credinţa. Şi apoi, chiar dacă acestea sunt trecute, Domnul ne rămâne. Prezenţa Lui este suficientă chiar pentru un timp al slăbiciunii, ca cel de astăzi!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

RECOLTA TA ESTE ÎN CURS DE COACERE! | Fundația S.E.E.R. România

„…Sămânţa încolţeşte şi creşte fără să ştie el cum.” (Marcu 4:27)

Ai semănat o „sămânță” de credință, iar acum te întrebi când vei culege „recolta” pe care Dumnezeu a promis-o în Cuvântul Său? Dacă da, ascultă ce spune Cuvântul Lui: „Cu Împărăţia lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânţa în pământ; fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua, sămânţa încolţeşte şi creşte fără să ştie el cum. Pământul rodeşte singur: întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic şi, când este coaptă roada, pune îndată secera în ea, pentru că a venit secerişul.” (Marcu 4:26-29)

Înainte de a culege recolta de binecuvântare promisă de Dumnezeu, trebuie parcurse câteva etape.

În primul rând, există etapa de „neștiință”. Sămânța ta este îngropată în pământ. Cum și când va veni recolta depinde în întregime de Dumnezeu. Dar trebuie să crezi că se va întâmpla!

Urmează apoi etapa „firicelului verde”. Este doar un mic fir verde bătut de vânt, dar este suficient pentru a te încuraja și pentru a te anunța că recolta este pe drum.

În al treilea rând, urmează etapa „îngrijirii”. Sămânța a început să crească și să arate ca lucrul pentru care te-ai rugat. Acesta este momentul în care trebuie s-o uzi cu rugăciune, s-o fertilizezi prin Cuvântul lui Dumnezeu și s-o protejezi de orice sau de oricine ar putea s-o dezrădăcineze prin îndoială și necredință.

În cele din urmă, ajungi la faza de „coacere”, când boabele se coc și urmează să culegi recolta. Oricare ar fi stadiul în care te afli astăzi, rămâi plin de credință și continuă să te încrezi în Dumnezeu – și vei secera, „la vremea potrivită, dacă nu vei cădea de oboseală”! (vezi Galateni 6:9)

3 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Spun dar: umblați în Duh, și nicidecum nu veți împlini pofta cărnii. Deoarece carnea poftește împotriva Duhului, și Duhul împotriva cărnii; și acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceți ceea ce ați dori. Dar, dacă sunteți călăuziți de Duhul, nu sunteți sub lege.

Galateni 5.16-18

Creștinul este chemat să dovedească, prin viața lui de fiecare zi, că harul poate produce rezultate pe care legea nu le poate atinge niciodată. Este una dintre gloriile morale ale creștinismului ca el să poată renunța la „eu“ și să trăiască pentru alții.

Legea nu poate face niciodată lucrul acesta. Ea îl preocupă pe om cu sine însuși. Sub domnia ei, orice om trebuia să facă ceea ce era cel mai bine pentru sine. Dacă încerca să-și iubească aproapele, aceasta constituia o lucrare făcută pentru dreptatea proprie. Sub har, totul este revărsat într-un mod binecuvântat și glorios. Eul este înlăturat ca fiind un lucru crucificat, mort și îngropat. Vechiul „eu“ nu mai este, iar noul „eu“ se află în prezența lui Dumnezeu, în toată acceptarea și valoarea lui Hristos. El este viața noastră, dreptatea noastră, sfințenia noastră, modelul nostru și tot ceea ce avem. El este în noi și noi în El, iar viața noastră practică înseamnă, în mod simplu, Hristos reprodus în noi, prin puterea Duhului Sfânt.

Prin urmare, nouă nu ni se cere doar să-l iubim pe aproapele nostru, ci chiar și pe vrăjmașul nostru, iar aceasta nu cu scopul de a obține dreptatea, pentru că noi am devenit dreptatea lui Dumnezeu în Hristos, ci ca expresie a revărsării naturale a vieții pe care o posedăm, a vieții care este în noi – iar această viață este Hristos. Un creștin este un om care trebuie să-L trăiască pe Hristos. El nu este nici iudeu, „sub lege“, nici păgân, „fără lege“, ci „un om în Hristos“, care stă în har și care este chemat să manifeste același caracter al ascultării care s-a văzut în viața Domnului Isus Hristos.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pe când eram noi încă fără putere, la timpul potrivit, Hristos a murit pentru cei neevlavioși.

Romani 5.6

Este Dumnezeu indiferent?

Privind la evenimentele actuale, oamenii se miră că Dumnezeu pare să nu facă nimic. Ne putem oare imagina că Dumnezeu este indiferent față de situația noastră?

Dumnezeul care este revelat în Biblie este complet diferit de om. El este etern și infinit, pe când noi suntem limitați și muritori. Dumnezeu este perfect, sfânt și are „ochi prea curați ca să privească răul“ (Habacuc 1.13). Noi, ca ființe umane, facem uneori fapte condamnabile și avem gânduri rele, iar acestea ne despart de Dumnezeu, deoarece răul este incompatibil cu natura Lui: „Nelegiuirile voastre au făcut o despărțire între voi și Dumnezeul vostru“ (Isaia 59.2).

Dar Dumnezeu iubește făpturile Sale și dorește să aibă o relație cu fiecare ființă omenească. Planul Lui este să stabilească o nouă relație cu noi.

Cum niciun om nu este capabil să vină la Dumnezeu, a venit El, în Persoana lui Isus Hristos, care este Dumnezeu și Om. Isus, Omul perfect, a rezolvat problema, împăcându-ne cu Dumnezeul cel drept și sfânt. A făcut aceasta din dragoste, sacrificându-Și viața pentru a ne răscumpăra. Este atunci Dumnezeu indiferent? Nu, ci omul este indiferent, pentru că refuză mântuirea, viața eternă pe care Dumnezeu o oferă (fără plată) oricui Îl primește pe Isus ca Mântuitor. „Dumnezeu … dorește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului“ (1 Timotei 2.4).

Citirea Bibliei: Osea 2.16-3.5 · Iacov 1.19-27

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Judecători 1.27-36;2:1-5

Dumnezeu avea multe motive să ceară distrugerea completă a vrăjmaşilor lui Israel. Dorea în special să-Şi protejeze poporul de influenţa acestor canaaniţi idolatri. Din punct de vedere moral, acelaşi pericol există şi pentru noi. O parte din tim­pul nostru se scurge în compania oame­nilor neîntorși la Dumnezeu: colegii de muncă, uneori anumiţi membri ai familiilor noastre. Nu pu­tem, în general, evita aceste contacte. Dar trebuie să fim atenţi ca ele să nu aibă nici o influenţă asupra vieții noastre spirituale. Să ne ferim de pri­e­teniile rele (1 Corinteni 15.33). Sunt unii oameni de care trebuie să fugim, chiar dacă ei ne vor lua în râs. Altfel, ne vor împinge în ţinutul muntos, cum s-a întâmplat cu fiii lui Dan (v. 34), adică ne vor împiedica să ne bucurăm în pace de lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu.

Îngerul Domnului, Căpetenie a oştirii Domnului (Iosua 5.14), Se aştepta ca Israel să se întoarcă la Ghilgal, punctul de plecare al glorioaselor victorii de altădată. Dar, în zadar! Atunci El Se suie la Bochim, locul lacrimilor.

Comparând slăbiciunea prezentă a Bisericii cu gloriosul început al istoriei sale, nu constituie oare acesta un îndemn de a ne smeri?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

OPREȘTE-TE ȘI CERE CĂLĂUZIRE! | Fundația S.E.E.R. România

„Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.” (Proverbele 14:12)

Poți să fii sincer și convins în intențiile tale, dar s-o apuci pe un drum nepotrivit și să dai greș! Biblia spune că ploaia cade și „peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.” (Matei 5:45) Principiul cauză-efect se aplică tuturor, așa că toate bunele tale intenții nu te vor duce la destinația dorită dacă te afli pe un drum greșit. Gândește- te la asta în felul următor: poate că te-ai gândit să investești într-o anumită companie. Faci cercetări, vorbești cu experții, iar lucrurile arată bine. Așa că treci la fapte, pornind de la premisa că este o decizie sănătoasă. Apoi se întâmplă ceva neașteptat. Apare o recesiune și piața se prăbușește. Nu este vina ta; ai fost sincer în decizia ta de a investi, dar asta nu schimbă rezultatul final – ai pierdut tot!

Nu-ți poți permite deci să te încrezi în căile care „par bune omului” (Proverbele 16:25), ci trebuie să urmărești căile care sunt corecte în ochii lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus: „Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6) Asta înseamnă că, dacă nu ți-ai încredințat viața lui Hristos, ești deja pe un drum greșit! Întoarce- te și roagă-L să-ți ierte păcatele și să te pună pe calea vieții veșnice. Iar dacă ești un credincios care caută o direcție, roagă-te, citește Biblia și ascultă ce are Dumnezeu de spus referitor la intențiile tale. Ucenicii aflați pe drumul spre Emaus au ajuns să spună: „Nu ne ardea inima în noi, când… ne deschidea Scripturile?” (Luca 24:32).

Roagă-L pe Dumnezeu să-ți deschidă ochii ca să pricepi Scripturile și să primești călăuzire, să facă „inima ta să ardă, atunci când deschizi Scriptura”, să-ți îndrepte pașii în direcția cea bună – și El o va face!

2 Ianuarie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, pentru că Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Pentru că jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară.

Matei 11.29,30

Noul Testament pe scurt (1) – Matei

Matei înseamnă „darul lui Iahve“, iar el a scris prima carte din Noul Testament, o carte scrisă dintr-o perspectivă iudaică și care păstrează o continuitate admirabilă cu Vechiul Testament. Ea Îl prezintă pe Domnul Isus Hristos ca fiind Mesia cel îndelung așteptat, Împăratul lui Israel. Prin urmare, genealogia Sa merge înapoi până la David și la Avraam, fiind genealogia lui Iosif. Ea stabilește deci dreptul oficial al lui Hristos la tronul lui David.

Evanghelia după Matei este singura carte din Scriptură care folosește expresia „Împărăția cerurilor“. Acest lucru arată că, sub legea lui Moise, autoritatea împărăției lui Iahve fusese încredințată iudeilor. Prin urmare, Ierusalimul fusese cartierul ei general. Însă, din cauza falimentului lui Israel, Dumnezeu a întrerupt această stare de lucruri, iar împărăția Sa își are acum cartierul general în ceruri. El a vorbit odinioară pe pământ, din mijlocul iudeilor, iar acum El vorbește din ceruri. Din acest motiv, Matei folosește des expresia „Împărăția cerurilor“ când descrie împărăția lui Dumnezeu. Această Evanghelie prezintă o schimbare completă în căile dispensaționale ale lui Dumnezeu, fiindcă Hristos, adevăratul Împărat, a venit pe acest pământ, iar apoi S-a întors în cer.

În acord cu toate aceste lucruri este de așteptat ca Matei să insiste asupra supunerii și ascultării depline față de autoritatea suverană a Domnului Isus; nu față de lege, ci față de Cel care este mai presus de lege. „Luați jugul Meu și învățați de la Mine.“ Accentul este deci pus pe fapte – pe fapte ale credinței, bineînțeles – fiindcă autoritatea este subiectul important din această Evanghelie, nu harul, precum în cea a lui Luca. Cât de bine este ca astfel de lecții să se coboare adânc în inimile noastre!

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Binecuvântarea Domnului îmbogățește și El nu adaugă nicio durere la ea.

Proverbe 10.22

Câmp petrolier

În timpul recesiunii din 1930 din Statele Unite, un fermier modest deținea un mare teren în vestul Texasului. El trăia în sărăcie, luptându-se din greu să-și hrănească familia, când o companie petrolieră i-a cerut permisiunea de a face un foraj pe proprietatea lui. Gândind că nu avea ce pierde, fermierul a dat permisiunea. La o adâncime nu foarte mare, compania a descoperit cel mai important câmp petrolier care se găsise până atunci în America de Nord. Se puteau extrage peste 80.000 de barili pe zi. Acel fermier a devenit multimilionar peste noapte. De fapt, el era bogat de când cumpărase acel teren, pentru că petrolul era acolo, doar că el nu știa.

Aceasta ne face să ne gândim la aceia care au Biblia, dar nu o citesc niciodată. Trăiesc în sărăcie, deși înaintea lor stă Cuvântul lui Dumnezeu, încărcat de o bogăție inepuizabilă. Trebuie să descoperiți această comoară! Cuvântul este „viu și lucrător“ (Evrei 4.12), acționând în lăuntrul ființei noastre. Să îl primim așa cum ni l-a prezentat Isus: „Cuvântul Tău este adevărul“ (Ioan 17.17). Să nu ne temem de schimbarea pe care o produce în inima și în conștiința noastră. Este mijlocul prin care Dumnezeu ne prezintă harul și bunătatea Lui în Fiul Său, dându-ne viața eternă.

Fermierul nu a ezitat. Să nu ezităm nici noi atunci când Dumnezeu ne spune: „Alege viața“! Nu există bogăție mai mare. Biblia este o carte unică. Mesajul ei de iertare și de eliberare produce o transformare profundă a ființei noastre.

Citirea Bibliei: Osea 2.1-15 · Iacov 1.9-18

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Judecători 1.16-26

Abia începută, această carte a Judecătorilor ne pune în faţă un declin, pe cât de trist, pe atât de rapid. Care este motivul? În esenţă, uitarea prezenţei Domnului. Ghilgal nu mai este locul judecării de sine, nici locul unde se găseşte Îngerul Domnului (2.1). Care este consecinţa?  O mare teamă de puterea oamenilor! Carele lor de fier devin un subiect de groază (Prov. 29.25). Pare să existe aici o asemănare cu zilele lui Iosua. Luarea Luzului ne aminteşte de luarea Ierihonului. Dar aceasta nu este o chestiune de credinţă nici din partea fiilor lui Iosif, nici din partea omului care le-a arătat intrarea în cetate. Rahav a fost cruţată datorită credinţei ei. Este cu totul diferit cazul trădătorului din Luz care, în loc să trăiască acolo cu poporul, pleacă şi îşi ridică o cetate în altă parte. O victorie care nu este rod al încrederii în Dumnezeu nu va dura niciodată.

Declinul este general, dar, individual, fiecare seminţie este caracterizată de măsura în care tolerează sau se supune, cu mai multă sau mai puţină putere de rezistenţă, prezenţei vrăjmaşilor în teritoriul ei. Tot aşa în Adunare, delăsarea colectivă este un rezultat al delăsării individuale. Fiecare credincios are răspunderea lui personală. Ar trebui să ne întrebăm fiecare dintre noi: „Care este răspunderea mea? Cum mi-a fost mărturia din ziua în care m-am întors la Dumnezeu?”

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎN ACEST AN, FĂ MAI ÎNTÂI LUCRURILE IMPORTANTE! | Fundația S.E.E.R. România

„Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!” (Psalmul 90:12)

Cu toții avem aceleași douăzeci și patru de ore în fiecare zi – adică 1.440 de minute, sau 86.400 de secunde. Iar noi „trebuie să dăm socoteală lui Dumnezeu” pentru modul în care le folosim (vezi Eclesiastul 11:9). Un bun punct de plecare este să-ți pui întrebarea: „Cum mi-aș petrece ultimele douăzeci și patru de ore, dacă aș ști că a doua zi voi sta în fața lui Dumnezeu?”

Răspunsul te poate ajuta să-ți stabilești prioritățile în viață.

Gândește-te: dacă cineva îți fură mașina, îți poți lua alta. Dacă ți se fură portofelul, câteva apeluri telefonice la unitatea care ți-a eliberat cardul rezolvă de obicei problema. Dar pe cine poți suna când îți pierzi… timpul? Cum îți petreci timpul este de fapt modul în care îți trăiești viața!

Efeseni 5:16 spune: „Răscumpăraţi vremea”, așa că învață să faci următoarele:

1) Nu mai spune „da” tuturor. Atunci când instinctul tău spiritual îți spune „nu”, iar instinctul tău social de a-i mulțumi pe oameni îți spune „da”, mergi după instinctul tău spiritual! Domnul Isus așa a făcut! Iar asta I-a permis să Îi spună Tatălui Său: „Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat- o s-o fac.” (Ioan 17:4). Nu lăsa ca lucrurile bune să-ți fure lucrurile cele mai bune; renunță la unele activități, ca să poți excela în altele.

2) Lasă-te călăuzit de Duhul, nu de firea pământească. Apostolul Pavel spunea: „Umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.” (Galateni 5:16) Mai mult, când umbli în Duhul, arzi uleiul, nu fitilul; Duhul Sfânt îți dă putere.

3) Pune lucrurile importante pe primul plan. Un semn al adevăratei maturități este să faci ceea ce nu ai chef să faci, atunci când nu ai chef să faci! Așadar, anul acesta, pune lucrurile importante pe primul loc… și lasă-le acolo!

30 Decembrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Și noi avem mai tare cuvântul profetic, la care bine faceți că luați aminte (ca la o lumină strălucind într-un loc întunecos), până se va ivi ziua și va răsări steaua de dimineață în inimile voastre.

2 Petru 1.19

Obiecțiile ridicate față de studiul profeției își au izvorul într-o rădăcină a necredinței, uneori adânc ascunsă, care presupune că binecuvântarea depinde de măsura în care un subiect are legătură cu mine sau cu împrejurările mele. Prin urmare, când cineva pretinde că profeția nu este esențială, întreb: Esențială pentru ce? Dacă este vorba de mântuire, da, sunt de acord că nu este esențială pentru ca cineva să fie mântuit. Însă faptul că cei care obiectează față de profeție se plasează pe terenul afirmațiilor că trebuie să studiem doar ceea ce este indispensabil pentru mântuire arată că ei nu au nicio conștiență a ceea ce înseamnă cu adevărat să fie mântuiți și că această nevoie a sufletului lor este singura pe care ei o percep.

Cu toții suntem de acord că celor neconvertiți trebuie să li se prezinte evanghelia, nu profeția. Venirea lui Hristos în glorie, care este centrul profeției neîmplinite, nu poate constitui decât teroare pentru inimile lor, în loc de a fi un subiect care să-i incite la discuție. Pentru cel credincios, venirea Lui este „speranța fericită“, însă pentru cel care nu are pace prin credința în El, ca mort și înviat, preocuparea cu nădejdea Adunării sau cu evenimentele profetice nu este decât o diversiune de care vrăjmașul se poate folosi din plin.

De altă parte, profeția este esențială pentru a putea aprecia corect gloria lui Hristos și gloriile care urmează să fie revelate. Prin urmare, a disprețui profeția înseamnă să disprețuiești, în mod involuntar, gloria și harul care ne-au fost făcute cunoscut. Aceasta este cea mai clară dovadă cu privire la egoismul inimilor noastre, inimi care doresc ca totul din Scriptură să fie numai despre noi. Dumnezeu însă presupune că cei ai Săi doresc să audă orice lucru care Îl înalță pe Domnul Isus. Dacă Hristos este Obiectul inimilor noastre, totul este pace; dacă însă fericirea personală este gândul nostru principal, totul va fi dezamăgire și incertitudine.

W. Kelly

SĂMÂNȚA BUNĂ

O, adevărat și cu totul demn de primit este cuvântul acesta: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși“.

1 Timotei 1.15

Busola a cedat

Un om de știință a comparat lumea actuală cu un vas de croazieră, pe care mulți oameni se distrează. Căpitanul și echipajul său fac tot posibilul pentru a garanta o călătorie plăcută. Dar deodată ceva nu este în regulă. Busola a cedat. Dezorientată, nava plutește pe apă. Când va veni catastrofa?

Comparația este potrivită. Omenirea pare să se îndrepte spre pieire. Politicieni, oameni de știință, economiști, filosofi și ideologi caută o cale de ieșire. Dar ei nu reușesc să aibă sub control problemele actuale. Mulți oameni trăiesc fără rost și nefericiți, fără Dumnezeu și fără standardele Sale bune.

    Căutau ei, căutau în tot locul

    Uitare, plăceri și noroc.

    Dar, vai, în zadar era totul,

    Odihnă n-aflau deloc.

Situația ar fi fost disperată dacă Isus Hristos nu ar fi venit în lume. Dumnezeu l-a iubit atât de mult pe om, încât nu l-a lăsat pradă disperării. L-a trimis pe Fiul Său Isus Hristos în această lume, pentru ca oricine se încrede în El să fie salvat din starea sa pierdută și să găsească ajutor. Hristos a primit pe cruce pedeapsa pentru păcatele noastre, astfel încât Dumnezeu să ne poată ierta. Oricui se refugiază la El, Isus Hristos îi dă o viață nouă. El Însuși dorește să preia cârma vieții noastre. El vrea să ne arate calea cea bună cu ajutorul Bibliei.

Citirea Bibliei: Ezechiel 48.1-19 · Psalmul 149.1-9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iosua 2:6-15

Dacă ne-am recunoscut printre aceşti mizerabili întâlniţi „dincolo de râu“, slujind idolilor acestei lumi, acum recitim şi admirăm ce a făcut pentru ai Săi Dumnezeul „care este bogat în îndurare“ (Efeseni 2.4…). Pentru că vom sonda profunzimile harului lui Dumnezeu numai în măsura în care vom înţelege la ce punct aveam nevoie de el.

Mesajul de rămas-bun al lui Iosua faţă de popor ne face să ne gândim la cel al lui Pavel către bătrânii din adunarea din Efes (Fapte 20.17 …). Apostolul credincios aminteşte şi el de harul şi de puterea lui Dumnezeu care dau o moştenire tuturor sfinţilor (Fapte 20. 32). El subliniază responsabilitatea ce decurge din aceasta şi îndeamnă să ia seama, să vegheze … (Fapte 20.28, 31). Şi poate invoca propriul său exemplu: el l-a servit pe Domnul (v. 19) şi n-a avut altă dorinţă decât să sfârşească lucrarea primită de la El (v. 24). Aceasta este şi concluzia lui Iosua. Slujba sa pare încheiată. Cu toate acestea, el declară dintr-o neclintită decizie a inimii: „eu şi casa mea vom sluji Domnului“. Iosua vorbeşte în numele familiei sale.

Oare acest „eu şi casa mea vom sluji“ nu răspunde într-o manieră cu totul naturală la „vei fi mântuit tu şi casa ta“ din Fapte 16.31? Credinciosul şi cei din casa lui sunt mântuiţi pentru a sluji.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SIGURANȚA LOCULUI DE MUNCĂ (4) | Fundația S.E.E.R. România

„Pot totul în Hristos care mă întărește.” (Filipeni 4:13)

Pierderea locului de muncă poate fi un lucru devastator. Acesta este momentul în care trebuie să-ți păstrezi perspectiva corectă. Faptul că ai mai puțin nu te face o persoană mai puțin bună. Dumnezeu încă te prețuiește, iar tu trebuie să continui să te prețuiești. Viața creștină este una plină de încercări și victorii. Apostolul Pavel scrie: „Știu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.” (Filipeni 4:12- 13). Ce-ar trebui să faci, dacă ești șomer?

1) Să-ți reduci cheltuielile la minimum. Acest lucru poate însemna să circuli cu autobuzul sau cu trenul, să-ți pregătești singur prânzul… și alte asemenea măsuri de reducere a costurilor.

2) Să elimini stigmatul de șomer. Nu presupune că oamenii au o părere mai proastă despre tine pentru că ți-ai pierdut locul de muncă. În general, oamenii reacționează la situația ta în același mod în care reacționezi și tu. Ei vor considera că entuziasmul tău cu privire la următoarea mișcare te va inspira… chiar dacă s-ar putea să nu știi care este aceasta încă!

Dar de un lucru poți să fii sigur: „Știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” (Romani 8:28). Ia exemplu de la Iosif. Faptul că a fost aruncat în închisoare l-a pregătit pentru a deveni prim-ministru al Egiptului. Iar Dumnezeu poate schimba situația ta în binecuvântare.

Biblia spune că: „Domnul Dumnezeul tău n-a voit să asculte pe Balaam şi Domnul Dumnezeul tău a schimbat blestemul acela în binecuvântare, pentru că tu eşti iubit de Domnul Dumnezeul tău.” (Deuteronomul 23:5)

Dumnezeu poate scoate la iveală talentele din tine și legăturile din jurul tău și poate deschide ușa către un nivel de binecuvântare și succes pe care nu l-ai fi crezut niciodată posibil.

Așadar, ai încredere în El și continuă să crezi că zilele tale cele mai bune sunt înaintea ta, și te așteaptă!

29 Decembrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Hristosul … Se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru mântuirea celor care Îl așteaptă.

Evrei 9.28

Există trei arătări ale lui Hristos, în legătură cu aspectul mântuirii depline despre care se vorbește în Evrei 9.24-28. O arătare este de ordin trecut, o alta este de ordin prezent, iar a treia este de ordin viitor.

1. „El S-a arătat pentru a înlătura păcatul prin jertfa Sa“ (Evrei 9.26). Această arătare a avut loc în trecut. Ea este o lucrare obiectivă, istorică, făcută pentru noi, însă în afara noastră, de către Hristos. El S-a născut în lume pentru a împlini această lucrare, „S-a arătat“ și a sfârșit lucrarea prin jertfirea Sa pe cruce.

2. Hristos a intrat „chiar în cer, ca să Se arate acum, pentru noi, înaintea feței lui Dumnezeu“ (versetul 24). Hristos n-a fost preot pe pământ, în cortul pământesc făcut de mâini, care era doar o imagine a celui adevărat, ci a intrat chiar în cer. Iar acest lucru – binecuvântat să fie numele Lui! – a fost „pentru noi“. El a fost Înlocuitorul nostru pe pământ, iar acum este Reprezentantul nostru în cer.

3. În viitor, Hristos „Se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru mântuirea celor care Îl așteaptă“ (versetul 28). Acest verset arată completarea lucrării lui Hristos de mântuire pentru cel credincios. Adesea ne gândim la mântuire doar ca la momentul când am crezut în Hristos. Într-adevăr, în momentul în care am crezut în Hristos am fost îndreptățiți și am primit viața eternă, însă Scriptura arată că mântuirea noastră deplină va avea loc atunci când Domnul va veni și va schimba starea trupurilor noastre. Suntem încă în așteptarea acestui aspect al mântuirii (Romani 13.11; Efeseni 1.14). Venirea lui Hristos pentru noi nu va avea nicio legătură cu păcatul, căci El a rezolvat această chestiune la prima Sa venire. Însă, pentru cei nemântuiți, urmează moartea, iar apoi judecata (Evrei 9.27). Domnul S-a arătat pentru a muri pentru noi, acum Se arată pentru a ne susține, după care Se va arăta pentru a ne lua la Sine.

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Voi, negreșit, v-ați gândit să-mi faceți rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, … să scape viața unui popor în mare număr.

Geneza 50.20

Iosif – călăuzit în toate de Dumnezeu

Psalmul 105 ne oferă câteva detalii suplimentare despre viața lui Iosif. Aflăm că Iosif nu a fost o victimă a oamenilor, ci un slujitor al lui Dumnezeu, un instrument prin care El Și-a împlinit în mod suveran planul: „Le-a trimis înainte un om; Iosif a fost vândut ca rob“ (Psalmul 105.17). Frații l-au respins pe Iosif și l-au vândut în Egipt. Dar, făcând acest lucru rău, ei nu au putut împiedica intențiile bune ale lui Dumnezeu. Dimpotrivă, Dumnezeu a folosit acțiunile lor astfel ca ei și mulți alții să fie salvați prin Iosif de la foamete! Iosif avea să le explice mai târziu care era planul lui Dumnezeu: „Voi, negreșit, v-ați gândit să-mi faceți rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, … să scape viața unui popor în mare număr“.

Pe Domnul Isus, oamenii L-au tratat într-un mod similar: L-au respins. Aparent, Isus a fost victima dușmăniei oamenilor, dar, în același timp, Dumnezeu Și-a îndeplinit prin El planul de răscumpărare. „Pe Omul Acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul bine hotărât și după știința mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-ați răstignit și L-ați omorât prin mâna celor fărădelege“ (Fapte 2.23). Dumnezeu a avut în vedere binele: prin Isus Hristos a vrut și vrea să salveze oamenii de la pierzare!

Frații s-au făcut vinovați față de Iosif; dar apoi ei și-au mărturisit vina, iar Iosif i-a iertat și i-a salvat. – Toți oamenii sunt din naștere vrăjmași ai lui Dumnezeu. Dar, dacă își mărturisesc sincer vina înaintea Fiului Său, Isus, El îi iartă. Minunat Mântuitor!

Citirea Bibliei: Ezechiel 47.1-23 · Psalmul 148.1-14

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iosua 23:12-16, 24:1-5

Prin gura lui Iosua, DOMNUL îi avertizează pe conducătorii poporului cu privire la consecinţele dezastruoase ale celor care merg înapoi: „pentru că dacă veţi da înapoi în vreun fel …“ (v. 12). Iar în v. 13, mai multe imagini sugerează pericolele care îi ameninţă inevitabil pe cei care mondenizează (care merg înainte, după lume). Laţul începe prin a te face să cazi; cursa prinde şi reţine; biciul este marca servituţii. În final, spinii în ochi: aceştia sunt cruda orbire. Aşadar Samson, prins în cursă, îşi va pierde, unul după altul, nazireatul, puterea, libertatea, vederea şi viaţa.

În cap. 24, Iosua convoacă întreg Israelul şi începe prin a le aminti de marile momente ale istoriei lor. Pentru aceasta este necesar să se întoarcă în trecutul îndepărtat, dar nu numai pentru a-l pomeni măgulitor pe Avraam, de care Israel îşi amintea cu plăcere (Ioan 8. 33, 39), ci va trebui să se întoarcă până la tatăl acestuia, la Terah, cel care slujise idolilor. Iosua vrea să le spună prin aceasta: idolatria nu este numai caracteristica rămăşiţei care vă însoţeşte; ea este în firea voastră. Voi nu sunteţi mai buni decât ceilalţi. Încă o dată vom lăsa să vorbească epistola către Efeseni: „Voi eraţi morţi în greşelile şi păcatele voastre, în care aţi umblat odinioară, potrivit veacului lumii acesteia … şi eram, din fire, copii ai mâniei, ca şi ceilalţi“ (Efeseni 2.1-3).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SIGURANȚA LOCULUI DE MUNCĂ (3) | Fundația S.E.E.R. România

„Căci Tu binecuvântezi pe cel neprihănit, Doamne, și-l înconjuri cu bunăvoinţa Ta cum l-ai înconjura cu un scut.” (Psalmul 5:12)

Pentru a avea siguranța locului de muncă, trebuie să faci următorii pași:

1) Să devii mai vizibil în domeniul tău. Stabilește contacte și relații cu alte persoane din afara companiei tale, participând, pe cât posibil, la întâlniri locale în domeniu. Scopul tău nu trebuie să fie doar acela de a ști suficient pentru a te descurca, ci de a-ți dezvolta abilitățile – astfel încât să te faci remarcat și să avansezi. Când va veni timpul potrivit și vei fi pregătit, Dumnezeu îți va deschide ușile. Psalmistul David scrie: „Căci Tu binecuvântezi pe cel neprihănit, Doamne, şi-l înconjuri cu bunăvoinţa Ta cum l-ai înconjura cu un scut.” (Psalmul 5:12);

2) Să păstrezi o perspectivă divină asupra locului tău de muncă. Nu uita că el nu este sursa siguranței tale, ci pur și simplu unul dintre multele canale pe care Dumnezeu le poate folosi pentru a-ți asigura hrana. Citește istoria profetului Ilie și vei vedea modul în care Dumnezeu i-a asigurat în mod miraculos hrana prin intermediul unui corb, al unui pârâu și al unei mame, care avea mâncare doar pentru o singură masă.

Dumnezeu a folosit patru râuri diferite pentru a uda grădina Edenului. Așa că, atunci când ai o nevoie nesatisfăcută sau un deficit financiar, roagă-L să-ți dezvăluie alte surse de venit. Și bazează-te pe aceste două promisiuni din Biblie: „Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos.” (Filipeni 4:19); „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.” (2 Timotei 1:7). Frica și credința sunt două forțe puternice care încearcă să-ți conducă viața; doar că una te va duce în direcția greșită, iar cealaltă te va duce în direcția corectă.

Așadar, întărește-ți credința citind Cuvântul lui Dumnezeu, rugându-te și încredințându-I Lui toate problemele vieții tale!

27 Decembrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Eu sunt Rădăcina și Vlăstarul lui David, Steaua strălucitoare de dimineață.

Apocalipsa 22.16https://www.good-seed.org/img/teiler.png

Domnul Isus este „Steaua strălucitoare de dimineață“. Alții Îl vor cunoaște în toată gloria Lui împărătească, ca „Rădăcina și Vlăstarul lui David“; lumea Îl va cunoaște ca pe „Soarele dreptății“, care va răsări pentru a alunga întunericul și pentru a aduce vindecare acestei lumi pline de suferință. Însă doar Adunarea Îl va cunoaște ca pe „Steaua strălucitoare de dimineață“. Când soarele strălucește, stelele nu pot fi văzute. El încă n-a răsărit deasupra acestei lumi întunecate ca Soare al dreptății, însă acum, în timp ce este încă întuneric, El este cunoscut de inima celor credincioși ca fiind Steaua strălucitoare de dimineață.

Două alte locuri din Scriptură Îl prezintă pe Hristos ca Steaua strălucitoare de dimineață. Apostolul Petru, în 2 Petru 1.19, scrie că profeția este o lampă în întuneric, dar că Hristos este Steaua strălucitoare de dimineață. Este adevărat că ambele surse de lumină strălucesc în întuneric, însă există o diferență între lampă și Steaua strălucitoare: lampa îmi arată că întunericul este încă aici, în timp ce Steaua strălucitoare îmi spune că ziua urmează să vină. Profeția ne atenționează cu privire la starea lumii din jur și la judecățile care se apropie cu repeziciune și, așa cum spune apostolul, facem bine dacă luăm seama la ea. Astfel, efectul profeției este de a pune capăt oricăror speranțe cu privire la veacul acesta și de a ne pune toate speranțele în Hristos. El este Cel care va veni, iar când afecțiunile noastre sunt atrase către El, ca fiind Centrul tuturor nădejdilor noastre, atunci se poate spune cu adevărat că Steaua strălucitoare de dimineață a răsărit în inimile noastre.

În Apocalipsa 2.28, Domnul spune cu privire la biruitor: „Îi voi da steaua strălucitoare de dimineață“. El deci oferă răsplata în viitor (versetul 26), însă, de asemenea, dă biruitorului o parte pentru inima sa în prezent. În mijlocul întunericului spiritual din Tiatira, biruitorul se va bucura de Hristos, cunoscut în inima sa ca fiind Steaua strălucitoare de dimineață.

H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!

    Evrei 4.7

    Împărate, îți dau ție acest baston!

    Când trebuie să facem anumite lucruri care ne par neplăcute, în loc să acționăm conform zicalei, Nu lăsa pe mâine ce poți face astăzi!, tot încercăm să le amânăm de azi pe mâine. În anumite domenii chiar este important să ne pregătim din timp, de exemplu când este vorba despre pensia pentru limită de vârstă; totuși, când trebuie să acționăm, suntem delăsători.

    Un împărat i-a oferit unui bufon de la curtea sa un baston de bufon, spunându-i: „Dacă vei întâlni vreodată un om mai prost decât tine, dă-i acest baston!“. Câțiva ani mai târziu, când împăratul era pe moarte, bufonul a venit la căpătâiul său. Împăratul i-a spus că acum trebuie să plece într-o mare călătorie. „Cu siguranță, te-ai pregătit de mult timp pentru această călătorie“, a spus bufonul. „Nu“, a zis împăratul, „nu am avut niciodată timp să mă pregătesc pentru ea“. — „Atunci, cu siguranță, nu ai știut că o vei face“, a spus bufonul nedumerit. — „Ba da, am știut.“ Atunci bufonul a scos bastonul și l-a întins către împărat, spunându-i: „Împărate, mi-ai spus odată să dau acest baston celui care este mai prost decât mine. Așa că acum ți-l dau ție. Știai că va trebui să pornești într-o călătorie fără întoarcere și totuși nu ai făcut niciun fel de pregătire. Ești cu adevărat cel mai necugetat om pe care l-am întâlnit vreodată“.

    Care este situația dumneavoastră? Este decisă destinația călătoriei dumneavoastră? Dacă nu, atunci pregătiți-vă câtă vreme se zice astăzi pentru o călătorie pe care toată lumea trebuie să o facă. Pentru că ziua de mâine nu vă aparține.

    Citirea Bibliei: Ezechiel 45.1-25 · Psalmul 147.1-10

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Iosua 22:21-34

    Fiii lui Ruben, Gad şi Manase îşi explică intenţiile, iar sinceritatea lor este recunoscută de fraţii lor. La ce servea acest altar impunător? Nu exista lângă Iordan un monument mult mai reprezentativ, mormanul de douăsprezece pietre, simbol al unității poporului în poziţia sa cerească (Iosua 4)? Dar, cu siguranţă, aceste două seminţii şi jumătate îşi pierduseră (ca atât de mulţi creştini) plinătatea bucuriei pentru privilegiile lor.

    În creştinătate s-au ridicat multe „altare“ care izbesc privirile. Înălţate după imaginaţia omului, în loc să mărturisească unitatea Bisericii, ele îi proclamă mai degrabă divizările. Şi dreapta indignare a celor nouă seminţii şi jumătate ne arată cât de „în serios“ trebuie luată dezbinarea poporului lui Dumnezeu. Instituirea şi prezentarea unor principii măreţe, chiar dacă sunt conform Scripturii, nu vor înlocui realitatea bucuriilor din „ţară“.

    Credinciosul care a experimentat aceste bucurii nu este întotdeauna în măsură să dea altora multe explicaţii. Dar poate să-i invite: „Veniţi şi vedeţi“ (Ioan 1.39, 46). „Dacă aţi gustat, în adevăr, că Domnul este bun“, spune apostolul Petru, „de El apropiindu-vă… sunteţi zidiţi o casă spirituală …“  (1 Petru 2.3-5).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SIGURANȚA LOCULUI DE MUNCĂ (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „Cine-şi lucrează ogorul va avea belşug de pâine…” (Proverbele 12:11)

    Dacă crezi că viața perfectă și fericită este viața în care nu ești nevoit să muncești, mai gândește-te!… Dumnezeu a creat grădina Edenului, apoi l-a creat pe Adam, apoi i-a spus lui Adam că sarcina lui este să aibă grijă de ea.

    De ce? Pentru că munca dă demnitate și sens vieții noastre. De aceea, Biblia spune: „Cine- şi lucrează ogorul va avea belşug de pâine, dar cine umblă după lucruri de nimic este fără minte.” (Proverbele 12:11).

    În câteva episoade, vom vorbi despre siguranța locului de muncă. În 2023, rata șomajului în Marea Britanie era de aproximativ 4,2% (aproape trei milioane de muncitori). Cu astfel de statistici, este ușor de înțeles de ce atât de mulți dintre noi trăiesc cu teama de a nu deveni șomeri. Teama de a nu-ți pierde locul de muncă își are rădăcinile în următoarele neajunsuri: lipsurile („Cum îmi voi îndeplini obligațiile?”); inadecvarea („Nu sunt suficient de bun!”); neajutorarea („Ce mă fac acum?”); singurătatea („Voi fi izolat de rețeaua mea socială”)… Pentru unii, rușinea și umilirea pierderii unui loc de muncă sunt la fel de teribile ca pierderea venitului.

    Grija de a nu fi concediat poate deveni o profeție care se împlinește de la sine, deoarece anxietatea te face mai puțin eficient. Așadar, dacă trăiești cu teama constantă de a nu-ți pierde locul de muncă, este timpul să încetezi să-ți mai faci griji și să începi să dezvolți o strategie care să-ți îmbunătățească poziția… sau să-ți asigure o aterizare ușoară în cazul în care vei fi totuși concediat!

    Prima și cea mai importantă strategie trebuie să fie încrederea în credincioșia lui Dumnezeu care-ți promite prin Cuvântul Său că: „Domnul Dumnezeul tău te va umple de bunătăţi, făcând să propăşească tot lucrul mâinilor tale… dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău…” (Deuteronomul 30:9-10).

    Așadar, azi – ascultă de Dumnezeu și încrede-te în Cuvântul Său!

    23 Decembrie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Isus deci le-a vorbit din nou, spunând: „Eu sunt lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nicidecum nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții“.

    Ioan 8.12https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Nu ne imaginăm noi, adesea, că ne sprijinim pe Dumnezeu și că așteptăm totul de la El, pe când, în realitate, dacă analizăm cu sinceritatea rădăcina lucrurilor și ne judecăm în prezența lui Dumnezeu, vom găsi o măsură înspăimântătoare din aluatul încrederii în făptură? Cât de adesea vorbim de trăire prin credință și de încredere doar în Dumnezeu și totuși, în același timp, dacă ne vom cerceta în profunzimea inimilor, vom găsi o mare măsură de dependență față de împrejurări, ne vom surprinde că facem tot felul de calcule bazate pe cauze secundare!

    Cititorule creștin, să cântărim cu grijă acest lucru! Să veghem ca ochiul nostru să fie ațintit doar asupra Dumnezeului cel viu, și nu asupra omului „a cărui suflare este în nările lui“ (Isaia 2.22)! Să nădăjduim în El, să nădăjduim cu răbdare, să nădăjduim în mod constant! Dacă ne lipsește ceva, să ne raportăm în mod direct și simplu la El. Avem cumva nevoie de cunoaștere cu privire la drumul pe care trebuie să mergem și cu privire la direcția în care trebuie să ne îndreptăm privirile? Să ne amintim că El a spus: „Eu sunt Calea“; să-L urmăm pe El! El va face ca totul să fie clar, strălucitor și sigur. Dacă Îl urmăm pe El, nu vom fi nici în întuneric, nici în confuzie, nici în incertitudine, pentru că El a spus, iar noi avem datoria să credem: „Cine Mă urmează pe Mine nicidecum nu va umbla în întuneric“ (Ioan 8.12). Prin urmare, dacă suntem în întuneric, este clar că nu Îl urmăm pe El. Niciun întuneric nu se poate așeza de-a lungul acelei cărări binecuvântate pe care Dumnezeu îi conduce pe aceia care, cu un ochi simplu, caută să-L urmeze pe Isus.

    Confuzia și incertitudinea sunt prea adesea rodul lucrării propriei voințe, a faptului că suntem înclinați să facem un lucru pe care Dumnezeu nu-l dorește nicidecum sau să mergem într-o direcție pe care Dumnezeu nu o aprobă. Poate ne rugăm cu privire la acest lucru și nu primim răspuns. Ne rugăm din nou și tot nu primim răspuns. Cum se explică acest lucru? Dumnezeu vrea să stăm liniștiți, să rămânem în locul în care suntem! De aceea, în loc de a ne chinui mintea și de a ne tulbura sufletele cu privire la ceea ce trebuie să facem, mai bine nu facem nimic, ci Îl așteptăm în mod simplu pe Dumnezeu

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    La Tine este izvorul vieții; în lumina Ta vom vedea lumina.

    Psalmul 36.9

    Florida

    Spaniolul Juan Ponce de Leon, care traversase Atlanticul împreună cu Columb, a fondat prima așezare europeană în Puerto Rico, în anul 1508. A fost numit guvernator al insulei și acolo ar fi putut duce o viață confortabilă, dacă rănile de război nu l-ar fi făcut să sufere mult.

    Se spune că Ponce de Leon a aflat de existența unui izvor misterios pe o insulă învecinată. Oricine ar fi băut din el ar fi devenit din nou tânăr și puternic. Astfel, Ponce de Leon a pornit în căutarea acelui izvor al tinereții. Cu trei corăbii a ajuns pe un tărâm plin cu flori în toată splendoarea lor și i-a dat numele de „Florida“. Acolo a căutat peste tot și a băut din fiecare izvor, dar a rămas tot bătrân și tot cu răni dureroase. O săgeată otrăvită avea să-i pună capăt vieții în anul 1521.

    Câți oameni astăzi dau crezare unor asemenea afirmații și își caută mântuirea în locul greșit! Dar nici ritualurile meditative, nici apartenența la o religie, nici o viață decentă, nimic din toate acestea nu poate duce la mântuire. Salvarea și viața veșnică se găsesc numai în Domnul Isus, care a murit pentru noi pe cruce.

    „Dar El era străpuns pentru nelegiuirile noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era peste El și prin rănile Lui suntem vindecați“ (Isaia 53.5). Nu vreți să primiți prin credință acest adevăr? Numai la Domnul Isus este izvorul vieții: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea“ (Ioan 7.37).

        Vin’ din căile pustii la Izvorul Apei Vii.

        Acest scump Izvor gustos e Hristos, e Hristos, e Hristos.                                                                                    

                                                                                 T. Dorz

    Citirea Bibliei: Ezechiel 43.1-12 · Psalmul 144.1-15

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Iosua 18:1-11, 19:49-51https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Şapte seminţii nu şi-au primit încă moștenirea. Iosua trece atunci la măsurarea terenului ţării, împărţindu-l prin tragere la sorţi. Cu siguranţă, Dumnezeu rânduiește sorţii după voia Lui. Hazardul nu exis­tă şi un creştin nu trebuie niciodată să cheme norocul sau nenorocul.

    În Psalmul 16 auzim pe cineva (anticipându-L pe Însuşi Domnul Hristos) care declară: „Frânghiile de măsurat mi-au căzut în locuri plăcute, da, am o moştenire frumoasă“ (v. 6). Să ne străduim să descoperim frumuseţea şi valoarea a tot ce ne-a dat Dumnezeu în Domnul Hristos. Şi să fim mulţumitori (Coloseni 3.15)! Iosua, care aparține seminției lui Efraim, este un exemplu pentru frații săi, alegându-şi moștenirea pe muntele pe care ei îl disprețuiseră (17.16). Şi această regiune poartă un nume semnificativ: Timnat-Serah, adică „parte abundentă“.

    Lunga listă a cetăților ne amintește că noi, „creştini dintre naţiuni“, eram „fără drept de cetățenie în Israel“ (literal: fără drepturi la cetăți). Dar acum, „apropiaţi prin sângele lui Hristos“, am devenit „împreună-cetățeni cu sfinții“ (Efeseni 2.12, 13, 19). „Cetățenia noastră este în ceruri“ (Filipeni 3.20). În curând vom locui în cetatea cerească.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    O ABORDARE COMPLET NOUĂ | Fundația S.E.E.R. România

    „Cuvântul s-a făcut trup…” (Ioan 1:14)

    Când îngerul Gavril a vizitat-o pe Maria, el a spus: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu.” (Luca 1:30). Cu toate acestea, când vine vorba despre apropierea nemijlocită de Dumnezeu, multe religii sunt guvernate de frică. Philip Yancey a scris: „Cu siguranță, evreii asociau teama cu închinarea… Când o persoană era „binecuvântată” cu o întâlnire directă cu Dumnezeu, ei se așteptau să iasă fie devastată, fie strălucitoare, fie poate lovită (ca Iacov)…

    Printre oamenii care au zidit un sanctuar separat pentru Dumnezeu și se fereau să-I pronunțe sau să-I silabisească Numele, Dumnezeu Și-a făcut apariția-surpriză, sub forma unui copil într-o iesle. În Isus, Dumnezeu a găsit un mod care nu implică frica de a relaționa cu ființele umane… Un nou legământ… care nu avea să scoată în evidență, ci să acopere prăpastia dintre Dumnezeu și umanitate!

    Am învățat despre întrupare atunci când am avut un acvariu… Ai crede, ținând cont de tot ce-am cheltuit pentru ei, că peștii mei aveau să fie cel puțin recunoscători. Nu a fost așa! De fiecare dată când umbra mea se profila deasupra acvariului, ei se scufundau pentru a se adăposti… pentru [ei] eram ca o zeitate… prea mare pentru ei, acțiunile mele prea de neînțeles. Actele mele de milă erau considerate de ei cruzime; încercările mele de vindecare – distrugere. Pentru a le schimba percepția, ar fi trebuit să devin un pește și să le „vorbesc” într-o limbă pe care s-o poată înțelege. Dar o ființă umană care devine pește nu este nimic în comparație cu Dumnezeul care devine copil!

    Dar chiar asta s-a întâmplat la Betleem! Dumnezeul care a creat materia a luat formă de materie, așa cum artistul poate deveni un punct pe un tablou, sau dramaturgul un personaj în propria piesă. Dumnezeu a scris o poveste, doar că a folosit personaje reale, pe paginile istoriei reale. Cuvântul s-a făcut trup!”

    8 Decembrie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Gândiți-vă bine dar la Cel care a răbdat de la păcătoși așa mare împotrivire față de Sine.

    Evrei 12.3

    Știm că plata păcatului este moartea. De asemenea știm că Adam și Eva au fost atenționați că, în ziua în care aveau să mănânce din rodul pomului cunoștinței binelui și răului, urmau să moară. Înțelegem de asemenea că toți au păcătuit și că omul nu poate nicidecum să rezolve această problemă a păcatului – nici bogățiile, nici faptele, nici dreptatea proprie, nimic nu îl poate îndreptăți înaintea lui Dumnezeu. Astfel că, prin credință, înțelegem și acceptăm lucrarea încheiată a Înlocuitorului nostru, a Domnului Isus Hristos, care a murit pentru noi.

    Dar poate ne întrebăm de ce a fost necesară o astfel de moarte, atât de crudă, atât de dureroasă, atât de rușinoasă și atât de cumplită. Da, știm că unele dintre suferințele Domnului au fost profețite în Vechiul Testament și că acele locuri din Scriptură trebuiau să se împlinească. Însă, de vreme ce Dumnezeu Însuși a scris Biblia, ne gândim că El ar fi putut s-o scrie fără acele profeții, a căror împlinire avea să fie atât de dureroasă pentru Domnul Isus. Pedeapsa cu moartea din Vechiul Testament era omorârea cu pietre, însă moartea Domnului a fost cu mult mai dureroasă decât aceasta. Pe lângă rușinea, părăsirea și trădarea suferite înainte și în timpul morții Sale, El a suferit și o imensă durere fizică. Pe spatele Său au fost trase „brazde“ cu biciul, iar fața Lui a fost desfigurată mai mult decât a oricărui om; barba I-a fost smulsă, I-a fost așezată pe cap o coroană de spini, după care a fost bătut peste ea cu o trestie; a fost scuipat și batjocorit de o întreagă ceată de ostași romani; a murit răstignit, cu tot ceea ce implică aceasta, aflat între doi tâlhari; și hainele Lui au fost împărțite de cei care L-au răstignit.

    Nu există dragoste mai mare decât aceasta, ca cineva să moară de o astfel de moarte, și nu pentru niște prieteni, ci pentru niște vrăjmași. Ce Mântuitor minunat avem! Ascultarea Lui față de Tatăl Său a fost la fel de infinită ca dragostea Lui pentru noi. Să ne închinăm înaintea Lui, plini de recunoștință!

    A. Blok

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Nimeni nu-L cunoaște deplin pe Fiul, afară de Tatăl.

    Matei 11.27

    Isus Hristos – Dumnezeu și Om

    Domnul Isus este Fiul etern al lui Dumnezeu. El a devenit Om prin naștere, dar a rămas Dumnezeu. A dus aici o viață fără de păcat, pentru glorificarea lui Dumnezeu, pentru că „în El nu este păcat“ (1 Ioan 3.5).

    Fiul întrupat al lui Dumnezeu nu era vulnerabil la rău. Contactul cu cei necurați nu L-a murdărit. Deși a avut de-a face cu oameni păcătoși, El nu a fost întinat. El a fost și a rămas întotdeauna curat, sfânt și fără păcat.

    Pentru El, ispita lui Satan spre a păcătui era tot atât de reală pe cât de imposibilă era necurăția. Acesta este marele mister: Dumnezeu și Om desăvârșit într-o singură Persoană!

    Doar prin credință putem accepta aceste realități de nepătruns despre Isus Hristos! De aceea, să nu încercăm să le disecăm! De multe ori discutăm despre adevărurile biblice în așa fel încât la final rămânem doar cu convingerea rușinoasă că, în ciuda întregului nostru zel, nu L-am înțeles pe Hristos. Biblia ne avertizează împotriva unor astfel de discuții: „Ferește-te de întrebările nebune și nefolositoare, știind că dau naștere la certuri“ (2 Timotei 2.23).

    Vom avea o sursă permanentă de bucurie atunci când credem în simplitate ceea ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu despre Domnul Isus și admirăm cu smerenie măreția Sa glorioasă și perfecțiunea Sa.

    Citirea Bibliei: Ezechiel 29.1-21 · Psalmul 131.1-3

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Iosua 8:24-35https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Cetatea Ai este cucerită, apoi arsă, locuitorii ei sunt măcelăriţi, împăratul ei este spânzurat, numai vitele sunt păstrate pentru popor, „după cuvântul Domnului pe  care-l poruncise lui Iosua“ (v. 27). După ce au plătit din greu preţul pentru voia lor pro­prie, Iosua şi Israel se conformează de această dată instrucţiunilor divine până în cele mai mici detalii. Deuteronom 21.22, 23 interzicea lăsarea corpului unui om spânzurat pe lemn peste noapte, iar Iosua ţine cont de aceasta (v. 29), ceea ce dovedeşte că deja considera ţara ca fiind a lor. Să nu precupeţim nici noi nici un efort pentru a ne comporta potrivit Scripturii!

    Câtă putere ar avea mărturia noastră dacă am putea răspunde la orice întrebare cu privire la purtarea noastră, la conduita noastră: Domnul cere aceasta, îmi cere mie, prin Cuvântul Său. Să-L privim pe Domnul Isus pe cruce. În ultima clipă a vieţii Sale ca Om ascultător, „ca să se împlinească Scriptura, El mai spune: „Mi-e sete“ (Ioan 19.28).

    Scena care urmează (v. 30 la 35) răspunde şi ea instrucţiunilor din Deuteronom (cap.11.29; 27.1 …). Bărbaţi, femei, copii, tot poporul este adunat, inclusiv străinii (probabil şi Rahav se afla printre ei) în locul hotărât pentru a asculta legea. Şi în mijlocul acestei adunări era chivotul sfânt, simbol al Domnului Hristos. Adorarea şi bucuria sunt exprimate prin arderile-de-tot şi prin jertfele aduse.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PROFEȚII ÎMPLINITE | Fundația S.E.E.R. România

    „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” (Matei 16:16)

    Una dintre cele mai convingătoare dovezi că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu constă în numărul de profeții împlinite în viața lui Isus Hristos. Daniel a profețit venirea singurului și unicului Mesia, ca evreu, înainte de încetarea funcționării Templului. Profeții Vechiului Testament au spus că El Se va naște în Betleem (vezi Mica 5:2), dintr-o fecioară (vezi Isaia 7:14), că va fi trădat pentru treizeci de arginți (vezi Zaharia 11:12- 13), va muri prin răstignire (vezi Psalmul 22:16) și va fi îngropat în mormântul unui om bogat (vezi Isaia 53:9).

    Domnul Isus Însuși a prezis că va fi răstignit și că va învia din morți trei zile mai târziu. Biblia ne spune (Ioan 2:18-22) că: „Iudeii au luat cuvântul şi I-au zis: „Prin ce semn ne arăţi că ai putere să faci astfel de lucruri?” Drept răspuns, Isus le-a zis: „Stricaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica.” Iudeii au zis: „Au trebuit patruzeci şi şase de ani ca să se zidească Templul acesta, şi Tu îl vei ridica în trei zile?” Dar El le vorbea despre templul trupului Său. Tocmai de aceea, când a înviat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că le spusese vorbele acestea şi au crezut Scriptura şi cuvintele pe care le spusese Isus.”

    Napoleon Bonaparte a spus: „Cunosc oamenii, și pot să vă spun că Isus Hristos nu este un simplu om. Între El și orice altă persoană din lume nu există niciun termen de comparație posibil. Alexandru, Cezar, Carol cel Mare și eu am fondat imperii. Dar pe ce ne-am sprijinit realizările? Pe forță. Isus Hristos Și-a întemeiat imperiul pe iubire; așa că în acest moment milioane de oameni ar muri pentru El!” Tu, poți să spui că Isus este „Hristosul” (Mântuitorul tău personal) și „Fiul Dumnezeului celui viu”?! Dacă da, ai un loc sigur în cer! Dacă nu poți spune că El este Salvatorul tău, vino la El astăzi (cât se mai poate), ca să primești iertarea și eliberarea din păcat!

    26 Noiembrie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Iar Aceluia care poate să vă întărească, după evanghelia mea și predicarea lui Isus Hristos, potrivit cu descoperirea tainei ținută ascunsă timp de veacuri, dar arătată acum și, prin scrieri profetice, potrivit poruncii eternului Dumnezeu, făcută cunoscut tuturor națiunilor, spre ascultarea credinței – singurului Dumnezeu înțelept, Lui fie glorie, prin Isus Hristos, pentru totdeauna! Amin.

    Romani 16.25-27https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Inima apostolului era atât de plină de ceea ce el numește „evanghelia sa“ – această taină stătea necurmat atât de proaspătă și de vie înaintea sufletului său – că și acum nu poate încheia fără a arunca încă o privire către ea. Această taină fusese, după cum spune el, ținută ascunsă timp de veacuri, dar era „arătată acum și, prin scrieri profetice, potrivit poruncii eternului Dumnezeu, făcută cunoscut tuturor națiunilor, spre ascultarea credinței“ (versetele 25 și 26). Duhul lui Dumnezeu tăcuse în veacurile trecute în legătură cu aceste lucruri. Profeții vechiului legământ dăduseră mai înainte mărturie despre „patimile care erau pentru Hristos și gloriile de după acestea“, dar gândurile lui Dumnezeu despre Hristos și Adunare nu fuseseră nicicând cunoscute; ele au fost vestite abia prin scrierile profetice ale Noului Testament. Ce caracter important primește deci și ultima parte a epistolei apostolului! Acești oameni fuseseră nu doar trimiși ai lui Dumnezeu, ci și profeți. Ei fuseseră cei care construiseră temelia pe care suntem zidiți noi (Efeseni 2.20).

    Ar fi fost imposibil ca în planul lui Dumnezeu să fie descoperită taina despre Hristos și Adunare în timpul legii. Dar, după lucrarea îndeplinită de Hristos la cruce și după glorificarea Sa sus, la dreapta Măririi, erau îndeplinite toate condițiile, iar ea a fost descoperită potrivit poruncii eternului Dumnezeu și făcută cunoscut prin scrieri profetice tuturor națiunilor, spre ascultarea credinței. Căile vremelnice ale lui Dumnezeu erau legate de Israel și de pământ. Gândurile Sale veșnice, legate de „taină“, au fost făcute cunoscut acum tuturor națiunilor, iar privilegiul nostru binecuvântat este să le primim în simplitatea ascultării credinței și să le privim cu admirație. O, acest singur Dumnezeu înțelept! Cât de adânci sunt gândurile Sale, cât de vrednice de uimire sunt căile Sale, cât de nepătrunse sunt faptele Sale!

    R. Brockhaus

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Tu ești Dumnezeu care mă vede!

    Geneza 16.13

    Mona Lisa

    Celebrul tablou Mona Lisa poate fi văzut în Muzeul Luvru din Paris. Această pictură a fost realizată între 1503 și 1506, în urmă deci cu câteva sute de ani, de Leonardo da Vinci. Oamenii vin de pretutindeni pentru a admira această operă, cunoscută ca fiind cea mai renumită din istoria picturii, reprezentând o femeie cu expresie gânditoare și cu un surâs abia schițat. Ceea ce este ciudat la chipul acestei femei este faptul că, indiferent de locul în care te afli în cameră, nu poți scăpa de acest surâs al ei misterios. Ea se uită mereu la tine. Adesea, ghidul din muzeu le spune vizitatorilor: „Mona Lisa vede și cunoaște pe toată lumea“. Ea este doar o pictură, dar, datorită măiestriei pictorului, pare vie.

    Acest tablou amintește de o femeie din Biblie care de asemenea și-a dat seama că este mereu supravegheată și care a exclamat: „Tu ești Dumnezeul care mă vede!“ (Geneza 16.13). Este vorba de Agar, care fugea de stăpâna ei, Sarai.

    Dumnezeu vede totul și de privirea Lui nu putem scăpa. El veghează mereu asupra noastră, iar acesta este fie un gând reconfortant, atunci când Îl iubim și Îi slujim, fie, când păcătuim, un gând care ar trebui să ne facă să ne oprim pentru a ne mărturisi păcatul.

    Indiferent unde te afli sau ce faci, ca și Agar, amintește-ți întotdeauna că Dumnezeu te vede. Nu poți scăpa niciodată de privirea lui Dumnezeu. El vede absolut totul! „Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem de-a face“ (Evrei 4.13).

    Citirea Bibliei: Ezechiel 18.19-32 · Psalmul 119.161-176

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Iosua 2:1-13https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Două mari obstacole închideau calea poporului spre Canaan. Primul era Iordanul, care constituia hotarul. Apoi, pe celălalt mal, cetatea de necucerit a Ierihonului. Iosua trimite într-acolo două iscoade. Misiunea lor pare a fi mărginită de această vizită la Rahav şi de a lua cunoştinţă nu de puterea duşmanului, ci de cea a lui Dumnezeu lucrând în inima acestei femei. Rahav a auzit ceea ce făcuse Dumnezeu pentru poporul Său. A crezut în El. În final iat-o că acţionează, deoarece „credinţa, dacă nu va avea fapte, este moartă în sine“ (Iacov 2.17), iar Iacov o ia drept pildă a acestui adevăr pe ea, o sărmană femeie canaanită, alături de însuşi Avraam (Iacov 2.25). În ochii oamenilor, fapta acestei femei − o trădare − este, desigur, criticabilă. Dar ea nu face decât să iasă în evidenţă mai bine deose­birea dintre o faptă a credinţei, plăcută lui Dumnezeu, şi o „faptă bună“, lăudată de oameni. Fapta celui credincios este departe de a fi întotdeauna înţeleasă şi apreciată de lume.

    Credinţa Rahavei îi va aduce un loc de cinste pe două liste remarcabile ale Noului Testament: genealogia Domnului Isus Hristos (Matei 1) şi enumerarea martorilor credincioşi din Evrei 11, unde va fi singura femeie numită în afară de Sara.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    RĂNILE PROVOCATE DE DIVORȚ | Fundația S.E.E.R. România

    „Esau… a zis: „Cine sunt aceia?” Şi Iacov a răspuns: „Sunt copiii pe care i-a dat Dumnezeu robului tău.” (Geneza 33:5)

    Din cauza ratei divorțurilor din zilele noastre, atât în interiorul Bisericii cât și în afara ei, persoanele implicate se confruntă cu provocarea de a uni două familii, într-una singură, când își găsesc pe altcineva. Iată câteva dintre aceste provocări, cumplite, pe care le îndură: dreptul de vizită, custodia, intervenția instanței și implicarea foștilor socri. Adăugați la acestea un munte de hârtii și specificații legale, și este ca și cum ai negocia un tratat internațional de pace. Tu ai ales să te recăsătorești, dar copiii tăi nu au avut această opțiune. Așadar, nu este suficient să-i aduni pe toți sub același acoperiș și să le spui: „Fiți cuminți!” Lumea lor a fost răsturnată cu susul în jos și trebuie să le acorzi timp să digere situația și să-și găsească locul în noua ordine a lucrurilor. „Dragostea ne va rezolva toate problemele” poate fi un slogan frumos, dar nu este adevărat.

    Dacă ești în această situație s-ar putea să spui: „Dar Biblia ne învață că: „Dragostea nu va pieri niciodată.” (1 Corinteni 13:8). Da, dar mai spune și că „Dragostea este îndelung răbdătoare și plină de bunătate” (1 Corinteni 13:4). Vei avea nevoie de camioane întregi de răbdare și bunătate pentru ca acest lucru să funcționeze.

    Așadar, dacă ai ales să te recăsătorești:

    1) Pregătește-te – pe tine dar și pe copiii tăi – pentru schimbările care urmează să aibă loc.

    2) Ascultă temerile copilului tău, fără să-i spui: „Nu fi prostuț, totul va fi bine!” Atât timp cât ei au nevoie să vorbească, tot atât timp tu ai datoria să-i asculți!

    3) Roagă-te, roagă-te, roagă-te! Cere-I lui Dumnezeu să-ți arate planul Său cu privire la o altă căsătorie, și așteaptă ca El să te călăuzească – astfel încât această fuziune să fie cât mai puțin dureroasă și fără stres pentru copiii tăi (sau ai voștri).

    Noul tău soț (sau soție) poate eventual împlini nevoile tale de dragoste și siguranță – dar nu uita că și copiii tăi au exact aceleași nevoi!

    Navigare în articole