Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the tag “biserica”

29 aug. 2025

29 August 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și cel dinăuntru, răspunzând, va spune: „Nu mă supăra; ușa este deja închisă și copiii mei sunt cu mine în pat; nu pot să mă ridic să-ți dau“.

Luca 11.7

Dinăuntru (2)

Hristos niciodată n-a fost deranjat de mulțimea de oameni care veneau la El cu diversele lor nevoi. Nu S-a plâns niciodată, ci „a umblat mereu făcând binele“. Mâncarea și băutura Lui au fost să facă voia Celui care L-a trimis și să sfârșească lucrarea Lui (Ioan 4.32). Cei sărmani și nevoiași, cei trudiți și cu inima zdrobită, cei respinși și alungați, cei fără cămin și străini, văduvele și orfanii, cei bolnavi și cei părăsiți, toți puteau veni cu siguranța deplină că vor găsi în El un izvor nesecat de putere și de compasiune față de orice nevoie omenească. Ușa inimii Lui a fost întotdeauna larg deschisă. Niciodată n-a refuzat pe nimeni în nevoie sau în suferință, ci a fost mereu gata să Se ridice și să meargă cu cei care Îl solicitau și astfel să le ofere toate lucrurile de care aveau nevoie.

Așa a fost Isus aici pe pământ și așa este El și acum, când gloria Lui umple toate cerurile. Ușa Lui este deschisă pentru orice om, oricât de păcătos, de vinovat și de rău ar fi. Păcatele unora ca aceștia pot fi spălate cu sângele Său ispășitor, ei pot dobândi iertare și pace, viață și îndreptățire, împreună cu cerul și cu gloria lui – toate ca daruri ale harului divin. Apoi, în drumul lor către glorie, ei pot beneficia de toată dragostea inimii Sale și de toată puterea umerilor Săi – de inima Lui care Și-a arătat dragostea la cruce și de umerii Lui puternici care vor purta greutatea întregii guvernări divine, pentru totdeauna.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dacă dorește cineva să facă voia Lui, va cunoaște despre învățătura aceasta, dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi.

Ioan 7.17

Dumnezeu ne răsplătește încrederea

Conducătorii iudeilor au fost uimiți de învățătura lui Isus din Nazaret, fiindcă El nu fusese niciodată la vreo școală de rabini. Versetul de astăzi este explicația lui Isus. Dacă ei s-ar fi străduit să facă voia lui Dumnezeu, L-ar fi recunoscut cu mult înainte ca fiind Cel trimis de Dumnezeu. Mai mult, ar fi acceptat învățătura Sa ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu. Problema consta în atitudinea lor greșită.

Din această afirmație a Domnului se desprinde un principiu general: Dumnezeu le permite cunoașterea gândurilor și a intențiilor Sale numai celor care își propun să facă voia Lui.

Secretul este să recunoaștem care este voia lui Dumnezeu pentru viața noastră. Uneori se poate să fi luat singuri deciziile mai devreme și să căutăm ulterior voia Lui, pentru a fi liniștiți. În acest caz nu avem promisiunea Lui că ne va descoperi gândurile Sale. Dar, dacă suntem sinceri în dorința noastră de a face voia Sa și ne încredem în înțelepciunea și bunătatea Lui, El ne va descoperi gândurile Sale și ne va călăuzi pe o cale binecuvântată.

Nu am experimentat noi adesea că Dumnezeu ne răsplătește încrederea? A refuzat vreodată dragostea Lui ceva care era bun pentru noi? Să ne încredem așadar în călăuzirea Sa zi de zi. Astfel, ne vom deprinde să recunoaștem semnele pe care El le dă și să le ascultăm. Atunci vom putea să recunoaștem voia Lui în decizii importante, care contează cu adevărat.

Citirea Bibliei: Iov 38.1-18 · Fapte 18.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 11:15-47

Odată ajuns pe tron, David nu i-a ui­tat pe însoţitorii din peştera Adulam. Oare îi va uita Domnul pe cei care caută să-L urmeze şi să-I ser­vească aici jos? Ştim că lucrul acesta este abso­lut imposibil. În momentul când Domnul ur­ma să-Şi dea viaţa pentru ucenici şi în timp ce ei dispu­tau cine va fi cel mai mare în împărăţia cerurilor, ce le spune Învăţătorul? „Voi sunteţi aceia care aţi rămas mereu cu Mine în încer­cările Mele. Şi Eu vă rânduiesc o împărăţie, după cum Tatăl Meu Mi-a rânduit Mie“ (Luca 22.28-29).

Între aceşti oameni puternici există o anumită ierarhie. Ea nu depinde de forţa fizică a fie­că­ruia, pentru că toţi sunt puternici, ci de devo­ta­mentul lor, fie că este vorba de serviciu, ca în cazul celor trei viteji care au mers să scoată apă, fie de luptă, ca în cazul lui Benaia. Şi la fel este printre credincioşi astăzi. În toate cercurile creştine, unii ies în evidenţă faţă de alţii prin zelul şi ataşamentul lor faţă de Domnul. Într-o zi, în cer, vom afla faptele lor de valoare. Nu doreşti să fii găsit printre ei? „Pentru că astfel vi se va da din belşug intrare în Îm­părăţia eternă a Domnului şi Mântuitorului nos­tru Isus Hristos“ (2 Petru 1.11).

SMERENIA ESTE CALEA SPRE ONOARE | Fundația S.E.E.R. România

„Elisei… turna apă pe mâinile lui Ilie.” (2 Împărați 3:11)

Elisei a început prin a-l sluji pe Ilie… iar în anumite privințe, a ajuns să-l depășească! În vremurile biblice, slujitorii spălau mâinile și picioarele stăpânilor lor. Elisei a făcut asta. El a început cu umila sarcină de a turna apă pe mâinile lui Ilie, și a sfârșit prin a primi mantia lui Ilie și a folosi-o pentru a despărți în mod supranatural apele râului Iordan.

Ani de zile a gătit, a spălat haine și a instalat cortul lui Ilie… Iar când Ilie a fost ridicat la ceruri, Elisei a primit o porție dublă din duhul lui Ilie… fapt pentru care a ajuns să facă de două ori mai multe minuni decât Ilie! Există o lecție importantă aici: dacă intri în slujba Domnului dorind să începi de sus, vei eșua. De ce? Pentru că singura promovare care contează vine de la Domnul (vezi Psalmul 75:6-7).

Știind că timpul său pe pământ era limitat, apostolul Pavel a pus la punct un plan de succesiune privind slujirea lui. Și tu, dacă ești înțelept, vei face la fel! Adresându-se lui Timotei, succesorul său desemnat, Pavel scria: „robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi…” (2 Timotei 2:24)

Atunci când încerci să concurezi cu alții sau să exploatezi circumstanțele în avantajul tău pentru a ajunge în vârf, să nu fii surprins dacă Dumnezeu îți blochează calea.

Când Petru și-a început slujirea, era ca un cal de curse care nu fusese antrenat: foarte încordat, impulsiv, ambițios… Mai târziu, el a scris: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.” Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe.” (1 Petru 5:5-6)

Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi: smerenia este calea spre onoare!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
22 apr. 2025

22 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Elimelec, soțul Naomei, a murit; și ea a rămas, și cei doi fii ai ei; […] Mahlon și Chilion au murit amândoi; și femeia a rămas fără cei doi fii ai săi și fără soțul ei.

Rut 1.3-5

În orice credincios există atracția către Moab. Am citit cândva că o oaie căuta să părăsească turma de îndată ce auzea behăit de capră. Păstorul și-a adus aminte că fusese alăptată de o capră până ce a fost în stare să pască iarbă. Atunci a fost așezată în turmă, dar ea, cum auzea behăit de capră, încerca să iasă din turmă. Nu este așa și cu noi?

Dumnezeu ne-a asigurat că nimeni nu ne poate smulge din mâna Bunului Păstor. Dacă un credincios s-a rătăcit și a luat-o razna, el tot se întoarce, dar ce mare pagubă aduce pentru el însuși, pentru cei dragi ai lui și pentru mărturia pe care o are de dat! Să privim la Avraam, în Geneza 12! Faraon s-a gândit la el ca la un mincinos, ca la un om în care nu te poți încrede. Ce pagubă adusă mărturiei despre Dumnezeul lui Avraam! Când Lot s-a dus spre câmpiile Sodomei și ale Gomorei, nu era aceasta urmarea faptului că Avraam îl luase cu el în Egipt? Lot a privit câmpia Iordanului și a văzut că era „ca grădina Eden, ca țara Egiptului“. El nu mai putea vedea deosebirea dintre Egipt și grădina Edenului.

Dar trista istorie a lui Agar și a lui Ismael n-a fost oare ca rezultat al coborârii lui Avraam în Egipt și al minciunii lui în fața lui Faraon? Chiar și în ziua de astăzi, evreii gustă din amărăciunea urmării faptei lui Avraam. Ce puțin ne gândim la urmări, când facem primul pas către o direcție greșită! Părinții credincioși se pot ridica după ce au alunecat, dar foarte rar se mai pot redresa copiii lor, care s-au depărtat de Domnul din cauza exemplului trist al părinților. Elimelec dorea să stea în Moab doar pentru un timp. Dar fiii lui s-au stabilit acolo, și-au luat soții dintre moabite. Ei s-au pierdut din poporul lui Dumnezeu. Iar dacă ei ar fi avut copii (ceea ce Domnul n-a îngăduit), acești copii ar fi făcut parte dintre vrăjmașii lui Dumnezeu, căci moabiții nu trebuiau primiți în adunarea poporului lui Israel până la a zecea generație. Totodată, trăind în Moab (Neemia 13), și-au pierdut dreptul de moștenire.

Întâlnim uneori oameni care au dat o mărturie minunată. Ei par îngeri coborâți din ceruri. Dar, când cad, se pare că nu se mai ridică. Adevărații credincioși se ridică după ce cad.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Domnul a înviat cu adevărat și S-a arătat lui Simon.

Luca 24.34

Reabilitarea lui Simon Petru

Petru se lepădase deja de Mântuitorul de trei ori, când Isus Și-a întors privirea către el. Aducându-și aminte de cuvintele Lui, Petru a plâns cu amar (Luca 22.61,62). Cât de mult trebuie să se fi învinovățit! Cât de disperat trebuie să se fi simțit! Isus a fost biciuit, batjocorit, condamnat la moarte și pironit pe cruce. Cel care nu a comis niciodată vreun păcat a murit de o moarte așa de rușinoasă, pe care o primeau doar criminalii. Ucenicii Lui erau de asemenea debusolați, abătuți și dezamăgiți.

În prima zi a săptămânii, când femeile au venit la mormânt, El nu mai era acolo. Înviase! Un înger le-a spus: „Îl căutați pe Isus Nazarineanul, Cel răstignit. A înviat! Nu este aici“. Apoi a adăugat: „Duceți-vă, spuneți ucenicilor Săi și lui Petru …“ (Marcu 16.6,7). Menționarea lui Petru ne arată în mod deosebit că Domnul Se gândea la ucenicul Său nefericit și zbuciumat.

În după-amiaza acelei zile de înviere, ucenicii au istorisit că Domnul înviase și că i Se arătase lui Simon. Domnul vorbise cu Simon între patru ochi. Cu siguranță că ucenicul și-a mărturisit greșeala, iar Domnul l-a iertat. Cum putem face această presupunere? Pentru că, la următoarea întâlnire cu Domnul, Petru a fost primul care a dorit să ajungă la el. Ucenicii erau din nou pe Lacul Ghenezaret. Petru a plecat la pescuit, iar ceilalți i s-au alăturat. Cineva le-a vorbit de pe țărm, iar ei au recunoscut că era Domnul lor. Când Petru a auzit aceasta, el s-a aruncat în apă, ca să fie primul la Isus. O astfel de reacție ne arată că totul era iertat. Iertarea eliberează! Așa a fost atunci și așa este și astăzi!

Citirea Bibliei: Geneza 12.9-13.4 · 2 Petru 1.12-21

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 12:13-25

Conştiinţa lui David, atât de mult timp adormită, este cuprinsă acum de convingerea profundă a păcatului. El înţelege că această crimă nu-i afectează numai pe Urie şi pe soţia lui, ci în primul rând este îndreptată împotriva Domnului.

Trebuie să înţelegem că greşelile pe care le comitem faţă de fraţii şi surorile noastre, faţă de părinţi sau faţă de oricine altcineva constituie întâi un păcat împotriva lui Dumnezeu. De aceea nu este suficient să reglementăm problema cu cel pe care l-am nedreptăţit … când faptul acesta este posibil (pentru David n-a fost posibil), ci trebuie s-o mărturisim şi lui Dumnezeu.

Aceasta este ceea ce şi face David în Ps. 51, scris în momentul durerii amare (vezi Psalmul 32.5,1 şi 2). Într-adevăr, Dumnezeu nu dispreţuieşte „o inimă zdrobită şi smerită” (Ps. 51.17). El îl iartă pe sărmanul Său slujitor; îl iartă complet. David este „mai alb decât zăpada”, pentru că fusese spălat prin acelaşi sânge scump al lui Isus, vărsat pentru el, pentru tine şi pentru mine (Isaia 1.18). Dar cele ce nu pot fi îndepărtate sunt consecinţele răului înfăptuit; şi sunt foarte dureroase. În primul rând, copilaşul lui trebuie să moară. Prin aceasta toţi vor cunoaşte că, în timp ce-l iartă pe păcătos, Dumnezeu condamnă păcatul în mod absolut, chiar şi atunci ~ şi în special atunci ~ când este comis de către unul dintre slujitorii Săi.

DEZVĂȚAREA | Fundația S.E.E.R. România

„Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă…” (Osea 4:6)

Faptul că nu reușim să eliminăm temerile iraționale și concepțiile greșite ne împiedică să devenim ceea ce Dumnezeu vrea să fim. Slăbănogul din Ioan 5 este un bun exemplu în acest sens. El era bolnav de treizeci și opt de ani, când Domnul Isus l-a întrebat dacă ar dori să se facă bine. Cu toate acestea, bărbatul credea că există o singură cale de a fi vindecat. El a spus: „N-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa şi, până să mă duc eu, se coboară altul înaintea mea.” (Ioan 5:7)

Acest om a crezut ceva care l-a ținut captiv treizeci și opt de ani din viață. El știa că, pentru a fi vindecat, trebuia să fie cea dintâi persoană care intra în scăldătoarea din Betesda, atunci când un înger tulbura apa. Într-un fel, a fost ținut prizonier de acest gând. Dar Domnul Isus i-a desființat această credință falsă printr-o singură propoziție: „Ia-ți patul și umblă!” (Ioan 5:11) Domnul Isus l-a eliberat pe acest om la nivel fizic, dar și la nivel cognitiv.

Credința înseamnă să te dezveți de obiceiul de a-ți face griji fără sens, și să te dezveți de convingerile greșite care te țin captiv. Și asta este ceea ce facem în timp ce studiem Scriptura. Ne îmbunătățim literalmente mintea prin descărcarea unui program numit „gândul lui Hristos” (a se vedea 1 Corinteni 2:16). A te dezvăța de un obicei este de două ori mai greu decât a învăța ceva.

De ce? Pentru că fiecare milă pe care o parcurgi în direcția greșită este de fapt o eroare de două mile, deoarece trebuie să te întorci, pentru a ajunge acolo unde ar trebui să fii, nu de unde ai plecat… Să-ți scoți din minte gândurile vechi este mai greu decât să introduci gânduri noi în ea. Dar merită!

Așadar, fă-ți timp în fiecare zi pentru a-ți înnoi mintea cu Cuvântul lui Dumnezeu!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
17 apr. 2025

17 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Poruncește celor care sunt bogați în veacul de acum să nu se mândrească, nici să nu se încreadă în nesiguranța bogățiilor, ci în Dumnezeu, care ne dă toate din belșug, ca să ne bucurăm de ele.

1 Timotei 6.17

Ce ne produce satisfacție în viață? Pavel ne amintește, în versetul de mai sus, că adevărata satisfacție nu se găsește în bogăție, ci în Dumnezeul care nu numai că ne dă tot ceea ce avem nevoie, dar care de asemenea dorește să ne bucurăm de ceea ce ne dă El. Acesta este secretul adevăratei mulțumiri: a te bucura mai mult de Dăruitor, decât de darurile Lui!

Moise este un exemplu în această privință. Citim în Evrei 11.24-26 că Moise, prin credință, când s-a făcut mare, a refuzat să fie numit fiul fiicei lui Faraon și a ales să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu, decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. El a socotit ocara lui Hristos ca o bogăție mai mare decât comorile Egiptului, fiindcă privea la răsplătire. Moise a știut că nu trebuia să-și pună nădejdea în nesiguranța bogățiilor, ci în Dumnezeu Însuși.

Solomon însă a trebuit să învețe acest adevăr pe calea cea grea. Cartea Eclesiastul ne prezintă felul cum el a căutat satisfacția și mulțumirea în orice alt lucru decât în Domnul. El a crezut că plăcerile de tot felul îi pot oferi satisfacție (Eclesiastul 2.1-3), însă ele n-au făcut altceva decât să-i lase sufletul tot mai gol. A crezut că lucrurile materiale îi vor oferi mulțumire (versetele 7 și 8), însă, la sfârșit, a trebuit să declare: „Am urât viața, pentru că lucrarea care se face sub soare mi-a fost o povară; pentru că totul este deșertăciune și goană după vânt“ (versetul 17).

La fel ca mulți astăzi, Solomon a căutat să afle semnificația vieții, pentru a avea o nădejde reală, însă satisfacția prezentă și nădejdea pentru viitor se găsesc doar în relația vie cu Domnul Isus Hristos.

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar el a tăgăduit, spunând: „Femeie, nu-L cunosc; … Omule, nu sunt; … Omule, nu știu ce spui“ … Și Domnul, întorcându-Se, a privit la Petru … Și Petru, ieșind afară, a plâns cu amar.

Luca 22.57-62

Petru se leapădă de Isus

Isus îl avertizase: „Petru, îți spun, nicidecum nu va cânta astăzi cocoșul, mai înainte ca tu să tăgăduiești de trei ori că Mă cunoști“ (Luca 22.34). Apoi Domnul a mers pe Muntele Măslinilor cu ucenicii Săi și S-a rugat fierbinte în grădina Ghetsimani. În timpul acesta, ucenicii dormeau. Apoi Iuda a venit și L-a trădat. Domnul a fost arestat și dus la casa marelui-preot. Petru a urmărit mulțimea, la început „de departe“, apoi a intrat în vizuina leului și s-a așezat „cu ei împreună“, probabil cu inima bătând cu teamă. Deodată lucrurile au devenit periculoase. Oamenii au început să vorbească despre el: „Și acesta era împreună cu El“. Așa că au vorbit și cu Petru, spunându-i: „Și tu ești dintre ei“. Temându-se pentru viața lui, ucenicul se leapădă de Domnul său de trei ori. Apoi Isus Se întoarce și Se uită la Petru. Privirea Lui este tristă, fără nicio îndoială, dar, în ciuda a ceea ce se întâmplase, ea exprimă dragoste. Când Petru s-a întors de la Domnul, Domnul S-a întors spre Petru. Acea privire a atins inima lui Petru și l-a făcut să verse lacrimi de regret cu privire la falimentul lui. Privirea Domnului i-a amintit lui Petru de cuvintele Lui încurajatoare: „Și tu, când te vei întoarce, să-i întărești pe frații tăi“. Petru nu trebuia să dispere: nu era sfârșitul; era posibilă o întoarcere.

Poate că și acum Domnul Se uită la cineva care are ceva de mărturisit și de pus în ordine. Dumnezeu să ne ajute să înțelegem consecințele prezente și viitoare ale acestei priviri pline de iubire. Și, pentru că o mână divină consemnează clipă de clipă istoria fiecăruia dintre noi, să ne punem și noi în ordine.

Citirea Bibliei: Geneza 8.6-22 · 1 Petru 4.12-19

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 8:1-18

Întărit de promisiunile Domnului, noul împărat îşi asigură tronul prin victoriile care aduc supunerea vrăjmaşilor lui. Primii dintre aceşti vrăjmaşi sunt filistenii. Ţara lor întreagă poate fi, în sfârşit, adusă sub control. Următorii care vor fi subjugaţi sunt moabiţii, ca împlinire parţială a profeţiei lui Balaam (Numeri 24.17). Hadadezer împreună cu sirienii care-i vin în ajutor sunt şi ei învinşi. În final este supus Edomul, potrivit unei profeţii încă mai vechi: binecuvântarea lui Isaac asupra lui Iacov (Geneza 27.29; vezi şi Geneza 25.23). David ilustrează aici ceea ce este scris despre Domnul Isus, a Cărui împărăţie glorioasă va fi stabilită când toţi vrăjmaşii Lui vor fi puşi aşternut al picioarelor Sale (vezi Psalmul 110).

Acum, când pacea este stabilită şi autoritatea lui David recunoscută atât înăuntrul cât şi în afara împărăţiei, se întocmeşte organizarea ei (v. 15-18). Împăratul este centrul, exercitând judecata şi actul justiţiar. În jurul lui, fiecare îşi îndeplineşte funcţiile care-i sunt desemnate. Preoţii se află acolo, asigurând relaţiile cu Dumnezeu. Securitate, stabilitate, dreptate şi pace ~ sunt caracteristicile glorioase care vor fi, într-o măsură completă şi mult mai evidentă, ale Împărăţiei care va veni!

CUM SĂ-ȚI APERI CĂSNICIA | Fundația S.E.E.R. România

„Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească.” (Ioan 10:10)

Oare de ce 50% dintre căsătorii, inclusiv căsătoriile creștine, se încheie prin divorț? Domnul Isus a răspuns deja la această întrebare, când a spus: „Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.” (Ioan 10:10) Dumnezeu a oficiat prima ceremonie de nuntă, între Adam și Eva în grădina Edenului, iar Satan a intrat în scenă când „luna de miere” abia începuse; i-a atacat, le-a provocat sentimente de rușine și le-a adus separarea de Dumnezeu. Și tot în Sfânta Scriptură citim că Satan nu l-a putut învinge pe patriarhul Iov prin bube, faliment și doliu și l-a atacat prin intermediul soției sale. (vezi Iov 2:9)

Căsnicia ta este una dintre țintele principale ale Satanei, și dacă uiți asta o faci pe riscul tău. Așadar, cum o poți proteja?

1) Află care sunt așteptările soțului tău/soției tale: sunt ele realiste? Au fost ele neexprimate sau necunoscute până la apariția conflictului în relație? Dezamăgirea se manifestă adesea prin furie.

2) Familiarizează-te cu trecutul soțului tău/soției tale: în multe feluri, el sau ea este produsul mediului în care a crescut. Adevărul este că noi construim cu uneltele și luptăm cu armele pe care ni le-au dat părinții noștri. Iar în timpul certurilor și conversațiilor aprinse, amintirile legate de furia părinților, abuzurile din copilărie și certurile din familie pot influența modul în care vom reacționa mai târziu, când ne căsătorim.

3) Începe să te rogi pentru soțul tău/soția ta! Mai mult decât atât, începe să te rogi împreună cu el/ea! Domnul Isus a spus: „Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu, care este în ceruri. Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18:19-20).

Așadar, protejați-vă căsnicia, dragi creștini, pentru că ea este principala țintă a lui Satan, în vremurile pe care le trăim!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
14 apr. 2025

14 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și au venit în câmpiile Moabului și au rămas acolo. Și Elimelec, soțul Naomei, a murit.

Rut 1.2,3

Elimelec a fugit de greutăți și s-a dus la odihnă în Moab, gândindu-se că va putea găsi pâine, lapte și vin (bucurie). Existau desigur podgorii în Moab, dar nu era vinul nou și untdelemnul pe care Dumnezeu îl dă poporului în țara Sa (Deuteronom 11.14). Poți să iei drept hrană vița sălbatică, dar aceasta duce la moarte (2 Împărați 4.38-40). Exista pâine în Moab, dar era ea hrană pentru omul cel nou? Hrana era bună pentru omul natural, pentru cei care nu trecuseră niciodată Iordanul (în sens spiritual, oameni care n-au murit împreună cu Hristos și n-au înviat împreună cu El). Omul nou, omul vieții de înviere, are nevoie de o altfel de hrană. El are nevoie de grâul pe care îl dă Dumnezeu, de grâul care crește în țara făgăduințelor Lui și care este udat cu ploi din cer – Duhul Sfânt (Deuteronom 11.11-14; Iosua 5.2-12; 2 Împărați 4.41).

Elimelec nu putea să facă deosebirea între pâinea Moabului și cea a Betleemului. Cum poate cineva care nu privește țintă la Domnul Isus să vadă limpede? Când ai un ochi curat, tot trupul este plin de lumină, însă numai atunci. N-au fost scrise aceste lucruri „spre învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor“ (1 Corinteni 10.11)?

În limbajul simbolic al Scripturii, le putem vedea pe femeile prezentate în diferite împrejurări ca arătând poziția, iar bărbații ilustrând energia credinței sau eșecul ei. Cu alte cuvinte, vedem în bărbat starea practică a celor care sunt într-o anumită poziție. În cazul lui Elimelec și al lui Naomi, acest lucru se poate vedea foarte limpede. Elimelec, care înseamnă „Dumnezeul meu este împărat“, moare. Când, în neascultare practică și pe drumul voinței proprii, am părăsit locul unde fusesem așezați de Dumnezeu, mai putem avea totuși o arătare din afară a lucrurilor; dar, când alegem un drum care ne duce departe de Dumnezeu, unde s-ar sfârși acest drum, dacă nu ne-ar opri El și nu ne-ar aduce înapoi?

Primul pas poate fi numai o mică deviație, atât de mică, încât inimile noastre împietrite nici nu o iau în seamă. Totuși, în părtășia cu Domnul, se produce o fisură. Dacă Domnul nu ne-ar opri, aceasta ar însemna separare de El.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Preoții de seamă și cărturarii căutau cum să-L prindă prin viclenie și să-L omoare; pentru că spuneau: „Nu în sărbătoare, ca nu cumva să fie tulburare în popor“.

Marcu 14.1,2

Forfotă la Ierusalim

Ierusalimul se pregătea de sărbătoarea Paștelui. Oamenii veneau din toate colțurile țării, pentru a lua parte la ceremonie. Conducătorii religioși însă, hotărâți să-L omoare pe Isus, erau neliniștiți, fiindcă se temeau că mulțimea venită la Ierusalim le-ar putea împiedica planul. Mulți Îl auziseră pe Domnul Isus predicând și văzuseră minunile făcute de El. Unii Îl urmaseră zile de-a rândul. Aveau aceștia să îngăduie ca El să fie omorât? Mai-marii poporului au hotărât deci ca Isus să nu fie prins în timpul sărbătorii. Totuși, o ocazie neașteptată s-a ivit: Iuda Iscarioteanul, unul dintre cei doisprezece apostoli, era gata să-L dea în taină pe Domnul Isus în mâinile preoților. Nu puteau rata o astfel de oportunitate. L-au prins deci pe Isus și, la scurt timp, mulți martori mincinoși au fost aduși pentru a-L putea condamna la moarte. Sentința fusese rostită cu multă vreme înainte: Isus trebuia să moară.

A urmat judecata înaintea lui Pilat, guvernatorul roman, fiindcă doar el putea pronunța în mod oficial condamnarea la moarte. Așa că au mers dis-de-dimineață la el. Pilat a avut rezerve față de acuzele lor și a spus de mai multe ori că Îl consideră nevinovat pe Isus. El văzuse că iudeii Îl dăduseră în mâinile lui din invidie, însă a cedat cerințelor lor. Domnul Isus a primit în tăcere acuzațiile false și nedrepte. A mers de bunăvoie la moarte, pentru a face ispășire pentru păcatele celor vinovați. Invitația de a veni la El și de a fi mântuit este valabilă pentru oricine, chiar și pentru vrăjmașii Săi.

Citirea Bibliei: Geneza 6.13-22 · 1 Petru 3.18-22

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 6:12-23

Imagine impresionantă a Domnului Isus prezent în casa celui credincios, chivotul este ţinut trei luni în casa lui Obed-Edom, aducând binecuvântare acestui om şi familiei lui. Faptul acesta n-a rămas neobservat (v. 12). Dacă trăim într-o legătură constantă cu Domnul, cei care ne cunosc nu vor întârzia să ia notă de faptul acesta. Vor dori şi ei să se bucure de binecuvântările pe care ni le acordă El.

Acum David, care a învăţat lecţia dată de Domnul, acţionează potrivit gândurilor Lui: chivotul este purtat de leviţii care s-au sfinţit pentru aceasta şi el însuşi se dezbracă de măreţia imperială şi îşi exprimă bucuria dansând înaintea acestuia. Acum nu chivotul, ci Evanghelia ni-L arată pe Domnul Isus în persoană, făcându-Şi intrarea în aceeaşi cetate a Ierusalimului, în mijlocul bucuriei celor care-L aclamau (Matei 21.9).

„Când cei care purtau chivotul Domnului făceau şase paşi, el jertfea un bou şi un viţel gras” (v. 13). Aceasta ne aminteşte despre mersul şi închinarea celui credincios. Amândouă provoacă dispreţul celor fără credinţă, pentru care Mical reprezintă o tristă imagine. Lumea apreciază pompa şi fastul. Dar credinciosul este fericit să se smerească, să se arate „şi mai de nimic” (v. 22), pentru ca privirile să nu se îndrepte asupra sa, ci să se oprească numai asupra Domnului Isus (compară cu Ioan 3.30).

NU-ȚI FIE TEAMĂ DE EȘEC (1) | Fundația S.E.E.R. România

„În timpul când a căutat pe Domnul, Dumnezeu l-a făcut să propăşească.” (2 Cronici 26:5)

Ne uităm acum împreună la două strategii biblice pentru depășirea fricii de eșec, atât spiritual cât și material.

1) Asigură-te că viziunea și valorile tale sunt în concordanță unele cu altele. Ascensiunea și căderea regelui Ozia sunt relatate în aceste versete biblice: „Ozia avea şaisprezece ani când a ajuns împărat şi a domnit cincizeci şi doi de ani la Ierusalim…. El a făcut ce este bine înaintea Domnului… A căutat pe Dumnezeu în timpul vieţii lui Zaharia, care pricepea vedeniile lui Dumnezeu. Şi, în timpul când a căutat pe Domnul, Dumnezeu l-a făcut să propăşească… Dar, când a ajuns puternic, inima i s-a înălţat şi l-a dus la pieire. A păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului său…” (2 Cronici 26:3-5, 16) Lecția pe care o desprindem de aici este clară: succesul poate fi toxic. Iar oamenii intoxicați nu gândesc prea clar și sfârșesc prin a intra în tot felul de probleme. Așa că, asigură-te că viziunea ta este în concordanță cu valorile tale fundamentale. Păstrează-ți echilibrul. Definește succesul pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, și nu pe baza sistemelor egoiste ale lumii. De exemplu, a primi recunoaștere publică și laude pentru realizările tale, în timp ce viața ta de familie este un dezastru, nu înseamnă succes. Iar sacrificarea integrității tale pentru profit și promovare este cea mai proastă afacere pe care o vei face vreodată!

2) Învață din eșecurile și greșelile tale. Eșecul nu este fatal și nici nu definește cine ești. Este rezultatul acțiunilor tale, dar nu măsura valorii tale. Thomas Edison a spus odată: „Nu am eșuat. Am găsit doar zece mii de modalități care nu funcționează!” Așadar, uită-te cu smerenie la greșeli ca la niște „taxe plătite” pentru educația ta, și așa vei deveni mai înțelept – și vei continua să mergi înainte!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
06 apr. 2025

6 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar, dacă nu-i va da mâna pentru două turturele sau doi pui de porumbel, atunci va aduce ca dar al lui, pentru ceea ce a păcătuit, a zecea parte din efă de floare a făinii, ca jertfă pentru păcat: să nu pună untdelemn pe ea, nici să nu pună tămâie peste ea, pentru că este o jertfă pentru păcat.

Levitic 5.11

Slăbiciunea în credință și cunoașterea îngustă a gândurilor lui Dumnezeu reprezintă o mare pierdere. Cu cât credința este mai puternică, cu atât mai clar se văd toate părțile lucrării minunate a Domnului Isus. Credința se preocupă atunci nu numai cu ceea ce i se potrivește, bucurându-se de aceasta, ci se preocupă cu partea lui Dumnezeu în tot ceea ce ne descoperă Cuvântul Său. Însă, cu cât credința este mai mică, cu atât mai mult ești înclinat să fii mulțumit cu o cunoștință care nu vede adevăratul caracter al gândurilor lui Dumnezeu și care conduce la o amestecare a acestora.

În mod normal există o vină când un credincios este sărac din punct de vedere spiritual. Toată bogăția lui Dumnezeu îi stă la dispoziție. El posedă Cuvântul lui Dumnezeu și, în el, are toată bogăția Tatălui și a Domnului Isus, precum și descoperirea întregului har al lui Dumnezeu. El își poate umple inima cu aceasta, așa încât va deveni bogat în lucrurile duhovnicești. Într-adevăr, cel care se întoarce acum la Dumnezeu n-a avut încă prilejul să aprofundeze lucrurile. Atunci, în ceea ce privește relațiile duhovnicești, el este încă sărac, chiar dacă se simte așa de bogat; căci, atunci când cineva obține siguranța că păcatele îi sunt iertate, după ce, mai întâi, s-a văzut pierdut înaintea lui Dumnezeu și a privit la iadul deschis și deodată a văzut că toate păcatele i-au fost iertate și că nu mai este nicio condamnare pentru el, atunci el se simte peste măsură de bogat. Comparativ cu starea sa de mai înainte, el este bogat, însă, în comparație cu toate comorile pe care ni le dă Tatăl, este încă sărac. El are numai o înțelegere limitată a iertării păcatelor. Însă, oricât de mare ar fi aceasta, este întotdeauna mică în comparație cu toată bogăția pe care ne-a dat-o Tatăl și Domnul Isus. În mod obișnuit însă, sărăcia duhovnicească este din propria vină, pentru că, din indolență sau din lipsă de interes, n-am citit și n-am cercetat cu rugăciune Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca, în felul acesta, să cunoaștem ce bogății ne-a dat El.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca dar și jertfă lui Dumnezeu, ca parfum de bună mireasmă.

Efeseni 5.2

Parfum de bună mireasmă

Dacă medităm la lucrarea împlinită de Domnul Isus pe cruce, recunoaștem în ea ceea ce ne privește în mod personal: „Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi“. El a suferit și a murit la Golgota pentru a ne mântui pe noi. De aceea Îi suntem profund recunoscători.

Moartea Lui a avut însă și o latură cu privire la Dumnezeu. Răscumpărătorul Și-a dat viața „ca dar și jertfă lui Dumnezeu, ca parfum de bună mireasmă“. Aceasta ne face să înțelegem cât de mult L-a onorat Hristos pe Dumnezeul și Tatălui Lui prin lucrarea de la cruce. În fiecare zi a vieții Sale, Domnul Isus Își dovedise deja devotamentul față de Dumnezeu. El a trăit și a lucrat doar pentru El. Acest lucru a devenit și mai clar la cruce, unde El S-a dat pe Sine Însuși în întregime, ca jertfă lui Dumnezeu, pentru a-L glorifica. În fiecare dimineață a avut urechea deschisă pentru a asculta ceea ce trebuia să facă în ziua respectivă. Apogeul ascultării Sale este văzut însă în moartea Sa de pe cruce, când a împlinit voia lui Dumnezeu în mod suprem și până la capăt.

Dumnezeu Și-a găsit cea mai mare plăcere în devotamentul perfect și în ascultarea necondiționată a Fiului Său. Acestea două s-au înălțat către El ca un parfum de bună mireasmă. Acum noi Îi putem produce bucurie lui Dumnezeu Tatăl atunci când inimile noastre contemplă gloria morală a Domnului Isus și când Îi vorbim Tatălui despre Fiul. Inimile noastre sunt umplute astfel de uimire și de închinare.

Citirea Bibliei: Geneza 2.15-25 · 1 Petru 1.1-7

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 31:1-13

În timp ce au loc aceste evenimente, între Israel şi filisteni începe lupta. Curând sorţii înclină în favoarea filistenilor, pentru că aceştia au la dispoziţie un corp de arcaşi împotriva cărora israeliţii, loviţi de la distanţă, nu-şi mai pot folosi armele.

Apoi deodată totul este pierdut pentru Saul. Şi, prin contrast cu David în capitolul precedent (v. 6), nici Dumnezeu nu este cu el. Singura cale de ieşire pe care o poate vedea, deşi e tragică, este să‑şi ia viaţa. Acelaşi lucru îl va face şi Iuda. Astfel, asemenea multor oameni sărmani a căror disperare i-a condus la sinucidere (mai degrabă decât în braţele Domnului), dorind să scape de o dezonoare pe pământ, Saul nu face decât să se arunce mai repede într-o nenorocire eternă. Sărmanul om! Avusese împărăţia şi tot ce şi-ar fi putut dori cineva în lumea aceasta. Dar la ce îi folosesc toate acestea celui care „şi-ar pierde sufletul?” (Marcu 8.36).

Locuitorii Iabesului din Galaad, o cetate având legături de sânge cu seminţia lui Beniamin (Judecători 21.14), îşi arată recunoştinţa faţă de Saul, care cândva îi salvase (cap. 11).

Acum vechea ordine a lucrurilor este dată deoparte, pentru a face loc împăratului ales de Dumnezeu, David, o imagine a Domnului Hristos venind să domnească în glorie.

BINECUVÂNTAREA RUGĂCIUNII FĂRĂ RĂSPUNS | Fundația S.E.E.R. România

„Cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău…” (Iacov 4:3)

Un autor creștin a scris următoarele: „Conform legendei, regele Midas iubea aurul atât de mult încât, atunci când a fost ca Dyonisos să-i îndeplinească o dorință, Midas a cerut ca tot ceea ce atingea să se transforme în aur. La început, Midas a fost încântat de rezultate… dar a descoperit curând că atingerea sa făcea mâncarea necomestibilă și îmbrățișarea sa îi lăsa pe cei dragi fără viață – s-a confruntat cu „legea consecințelor neintenționate”, cum a numit-o sociologul Robert Merton. La fel ca în cazul lui Midas, a obține orice ne dorim poate duce la consecințe nedorite.

Uneori, o rugăciune fără răspuns înseamnă că Dumnezeu, în înțelepciunea Sa suverană, ne scutește de durerea consecințelor neintenționate. Uneori, Dumnezeu permite ceea ce puterea Sa ar putea împiedica. De cele mai multe ori, acest lucru ne poate provoca zbucium temporar… dar într-o zi, Îi vom adresa lui Dumnezeu la fel de multe mulțumiri pentru rugăciunile la care nu a răspuns ca și pentru cele la care a răspuns!”

Iacov a scris: „Voi poftiţi şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi şi nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi şi vă luptaţi şi nu aveţi, pentru că nu cereţi. Sau cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre.” (Iacov 4:2-3)

C.S. Lewis se întreba retoric: „Oare unde aș fi acum, dacă Dumnezeu ar fi îndeplinit toate rugăciunile prostești pe care le-am făcut în viața mea?!” Iar autorul pomenit la început continua așa: „Multe dintre rugăciunile noastre sunt greșite. Ne rugăm pentru confort, în loc să ne rugăm pentru caracter. Ne rugăm pentru o cale ușoară, în loc să ne rugăm pentru puterea de a reuși… Multe dintre rugăciunile noastre ar scurtcircuita planurile și scopurile lui Dumnezeu pentru viețile noastre, dacă El le-ar da curs… Poate că ar trebui să nu-I mai cerem lui Dumnezeu să ne scoată din situații dificile, ci mai bine să-L întrebăm ce vrea El să învățăm din acele situații dificile.”

Așadar, binecuvântează-L pe Dumnezeu pentru toate rugăciunile la care nu ai primit răspunsul dorit de tine!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
04 mart. 2025

4 Martie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Așadar, pentru că Hristos a suferit în carne pentru noi, înarmați-vă și voi cu aceeași gândire. Pentru că cine a suferit în carne a sfârșit-o cu păcatul, ca să nu mai trăiască restul timpului în carne pentru poftele oamenilor, ci pentru voia lui Dumnezeu.

1 Petru 4.1,2

Hristos a suferit în carne pentru noi, până la moarte, dar noi trebuie să ne înarmăm cu acest gând, că Acela care a suferit în carne a sfârșit-o cu păcatul. Acest principiu este adevărat și pentru Hristos și pentru noi.

Ceea ce este adevărat numai pentru Hristos este faptul că El a suferit pentru păcatele noastre și că a sfârșit-o cu ele după ce S-a încărcat cu ele în carnea Sa care nu avea nicio urmă de păcat. Ceea ce este adevărat pentru noi este faptul că suferința în carne – căreia păcatul îi este atașat – fiind terminată, noi am sfârșit-o cu păcatul. Pentru noi, suferințele sunt un mijloc de eliberare de păcat; acesta va rămâne în carnea noastră până la sfârșit, dar nu va mai avea putere asupra unui om care este prea absorbit de suferință pentru a-și mai găsi plăcerea în păcat. În acest sens ne-am odihnit noi de păcat, în timp ce Hristos S-a odihnit de păcat desființându-l pentru alții. Versetul 2 ne dovedește că acesta este sensul din acest pasaj.

Pentru noi, eliberarea nu poate fi decât parțială, dar ea va fi cu atât mai completă, cu cât suferința ne va aduce în situația de a nu mai trăi restul vieții noastre în carne pentru poftele cu care Satan îi leagă pe oameni. Ca urmare a suferinței, noi înțelegem că acest vrăjmaș nu ne mai poate înșela ca în trecut și că trebuie să nu mai ascultăm de voința proprie, ci de o altă voință, aceea a lui Dumnezeu. Ce condiție fericită poate fi suferința pentru creștin!

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și, pe când semăna el, unele semințe au căzut lângă drum; și au venit păsările și le-au mâncat.

Matei 13.4

Pământul bun și pământul sterp (2)

Primul tip de sol era pământ tare, probabil o cărare bătătorită de la marginea câmpului. Semănătorul a aruncat sămânța, care a căzut pe cărare, dar nu a putut pătrunde dincolo de solul tare. Nu a prins rădăcină și a fost luată și dusă de ploaie sau, cum vedem în versetul de azi, mâncată de păsări. Semănătorul a folosit sămânță bună, dar n-a ieșit nimic din ea: un eșec total!

De ce, ca să folosim înțelesul figurat din parabolă, nu poate avea efect Cuvântul lui Dumnezeu în inima omului? Mesajul nu era nicidecum prea complicat sau prea dificil de înțeles. Cei care l-au auzit au refuzat să-l asculte și să-l primească. Nu au vrut să-l înțeleagă. Poate că unul și-a zis: „Nu din nou!“. Un altul s-a împotrivit vorbitorului sau Bibliei, așa că mesajul a trecut peste el. Iar un altul se gândea la alte lucruri, care păreau mai importante pentru el, așa că a refuzat să asculte și a rămas insensibil la cele auzite.

Domnul Isus a explicat că „cel rău“, însuși diavolul, este cel care „vine și răpește“ (versetul 19). Mesajul nu lasă o impresie puternică sau permanentă și astfel este pierdut definitiv.

Liderii religioși din acea vreme se încadrau în această categorie de sol. Mai ales ei se împotriveau Domnului Isus și mesajului Său. Aceștia „au respins pentru ei înșiși hotărârea lui Dumnezeu“ (Luca 7.30), așa că nu au adus rod. În ziua de astăzi încă se vestește Cuvântul lui Dumnezeu. Însă cei care-l aud au inimile împietrite și nu îl primesc, așa că nu aduc rod pentru Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Estera 8.1-14 · Proverbe 21.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 14.23-34

Deruta filistenilor este totală. Poporul s-a strâns la Saul pentru a-i urmări şi a-i tăia în bucăţi. Totuşi, israeliţii nu sunt înflăcăraţi de aceeaşi energie pe care Ghedeon şi însoţitorii lui o arătaseră în împrejurări similare. Aceştia din urmă merseseră după Madian „obosiţi, totuşi urmărind” mereu pe vrăjmaş, pentru că fuseseră învioraţi înainte de a porni la luptă (Judecători 7.6; 8.4).

Aici, din contră, Saul a interzis poporului o zi întreagă să se învioreze mâncând, în pofida misiunii arzătoare care le stătea înainte. Interdicţia legală, rod al imaginaţiei, ne duce cu gândul la atât de multe alte invenţii omeneşti în materie de religie! În cazul acesta, ea nu a adus decât consecinţe neplăcute: Pe de o parte, înfrângerea filistenilor este mai puţin completă decât dacă s-ar fi realizat cu o armată în putere.

Pe de altă parte, vine seara, când poporul are, în sfârşit, libertatea să mănânce, dar sunt atât de presaţi de foame, încât sacrifică animalele într-un fel în care carnea se consumă cu sânge, comiţând astfel un păcat de moarte (Levitic 17.10-14).

Oare nu era cu mult mai grav să nu asculte de Domnul decât să încalce ordinul firesc (carnal) al lui Saul?

CUM POȚI SĂ AI PACE (4) | Fundația S.E.E.R. România

„Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu…” (Psalmul 46:10)

Pentru a avea pace, tu trebuie să te concentrezi pe prezența lui Dumnezeu. Lucrul asupra căruia alegi să te concentrezi îți alimentează fie temerile, fie credința.

Biblia spune: „Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.” (Isaia 26:3). Acest verset ar putea fi sintetizat astfel: „Schimbă-ți focalizarea – uită-te la Dumnezeu!” Psalmistul spune: „Dumnezeu este… un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.” (Psalmul 46:1).

Și tot în acest psalm, El ni Se adresează (în vers. 10): „Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu.” Cred că aceste versete au fost scrise în timpul lui Ezechia; forțele inamice încercuiseră Ierusalimul și israeliții erau tensionați, așa că vor fi rostit această rugăciune! Cu cinci minute înainte de amiază, Dumnezeu i-a lovit pe asirieni cu o molimă și 185.000 dintre ei au pierit. Ierusalimul a fost salvat și toată lumea a fost fericită.

Acest psalm ne ajută să ne amintim că Dumnezeu este refugiul nostru. Indiferent cât de copleșitoare pare a fi situația, El este întotdeauna de partea ta pentru a te ajuta. Acest psalm ne informează cu privire la două lucruri legate de primirea ajutorului lui Dumnezeu în vremuri grele: primul este „să ne oprim”. Multe dintre necazurile noastre provin din incapacitatea noastră de a ne opri. Iar al doilea: „să știm că El este Dumnezeu”.

Știai că în centrul unui uragan sau al unei tornade există un miez liniștit numit ochi? La fel este și în viața noastră. Deși pare că totul explodează în jurul nostru, ne putem găsi un loc liniștit în prezența lui Dumnezeu. Când trăim în acest fel, „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, ne va păzi inimile și gândurile…” (Filipeni 4:7). Iar acesta este singurul mod sănătos de a trăi!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
21 feb. 2025

21 Februarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu vă îmbătați de vin, în care este destrăbălare, ci fiți umpluți de Duh, vorbind între voi cu psalmi și cântări de laudă și cântări spirituale, lăudând și cântând Domnului în inima voastră, mulțumind întotdeauna pentru toate Celui care este Dumnezeu și Tată, în Numele Domnului nostru Isus Hristos, supunându-vă unii altora în teamă de Hristos.

Efeseni 5.18-21

Deși istoria prezentată în Fapte ne arată că în practică umplerea cu Duhul Sfânt a fost ocazională, chiar și în cazul apostolilor, nu trebuie să pierdem din vedere că, în Efeseni 5.18, toți creștinii sunt îndemnați să fie plini de Duhul. Poate ni se pare surprinzător să găsim un astfel de îndemn în contrast cu „îmbătați de vin“, însă comparația constă în faptul că, atunci când vinul este băut în exces, acesta îl face pe om să nu mai aibă control asupra lui însuși. Toată această stare este joasă și rea. Însă Duhul lui Dumnezeu poate prelua controlul asupra omului într-un fel care este bun și divin. Ceea ce este foarte bun este pus în contrast cu ceea ce este foarte rău. Atunci când Duhul umple, evident că tot ceea ce nu este de la El trebuie să fie înlăturat.

Există o mulțime de lucruri care ne umplu gândurile, timpul și energia și care sunt piedici în calea primirii acestei puteri; iar aici trebuie să încadrăm nu doar lucrurile care sunt evident rele, ci și multe alte lucruri care sunt banale și fără folos.

Așa se explică îndemnul: „Nu-L întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu“ (Efeseni 4.30). Dacă Îl întristăm, nu pierdem prezența locuirii Lui în noi, pentru că versetul continuă: „Cu care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării“. Cu toate acestea, pierdem mult din beneficiul prezenței Lui. Până când lucrul care a produs întristarea Duhului nu este înlăturat, atât bucuria spirituală cât și puterea spirituală sunt pierdute. Unele dintre lucrurile care întristează Duhul sunt menționate atât în versetele anterioare, cât și în cele ulterioare acestuia. Cât de mult Duhul lui Dumnezeu a fost întristat prin răutatea, vorbirea de rău și amărăciunea care au existat în mijlocul sfinților! Nu este de mirare că puterea Sa nu se manifestă deloc.

F. B. Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ferice de acela a cărui fărădelege este iertată, al cărui păcat este acoperit!

Psalmul 32.1

Rața emirului

Karim lucra pentru un faimos emir arab, care avea un parc mare cu păsări exotice. Printre acele păsări era o rață dintr-o specie foarte rară, de care emirul era foarte mândru. Într-o zi, Karim a observat cum ceva ieșea dintr-un tufiș și, ca un reflex, a catapultat-o. Vai! A omorât rața emirului! Îngrozit, a îngropat rața, crezând că nu îl văzuse nimeni. Nu peste mult timp s-a observat că rața dispăruse. Emirul s-a mâniat foarte tare. A întreprins căutări, dar fără niciun rezultat.

Peste puțin timp, bucătarul i-a spus lui Karim să-i aducă ceva apă. El a refuzat. Atunci bucătarul i-a șoptit: „Când patronul va descoperi cine a ucis rața…“. Atunci nefericitul Karim a fost nevoit să execute. Bucătarul a exploatat situația, pentru a-i cere să facă tot felul de lucrări. De fiecare dată când Karim obiecta, bucătarul repeta amenințarea „Când va ști patronul…“, iar atunci Karim ceda.

Sărmanul băiat era la limită. Într-o zi a căzut la picioarele emirului, i-a mărturisit greșeala și a fost iertat. A plecat dinaintea patronului eliberat și revigorat. L-a întâlnit din nou pe bucătar, care i-a cerut să-i aducă apă. Când a refuzat, bucătarul a insistat: „Când va afla patronul…“. Atunci Karim a răspuns triumfător: „Știe și m-a iertat“.

Această istorisire ilustrează experiența eliberatoare pe care o are orice păcătos care își mărturisește înaintea lui Dumnezeu faptele rele: știe că a fost iertat și este eliberat de povara vinovăției și de sub robia lui Satan și are pace cu Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Neemia 13.1-14 · Proverbe 17.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 8.1-22

Fiii lui Samuel, ca şi cei ai lui Eli, n-au călcat pe urmele tatălui lor. Copiii părinţilor credincioşi să ia în considerare în mod serios lucrul acesta! Ca să se bucure de favoarea lui Dumnezeu, nu este suficient, aşa cum gândeau iudeii, să-l aibă pe Avraam ca tată (Matei 3.9).

Acum poporul se înfăţişează cu o cerere care pe profet îl întristează profund. Vor un împărat pentru a fi şi ei ca toate celelalte naţiuni. A dori să fii ca toată lumea: în esenţă aceasta este adesea şi dorinţa noastră, pentru că nu ne place câtuşi de puţin să atragem atenţia. Dacă nu ne comportăm ca şi cei din jur, atragem de obicei asupra noastră ironie, neînţelegere şi acuzaţii că suntem mândri. Totuşi, dacă „suntem copii ai lui Dumnezeu” (1 Ioan 3.2), chiar faptul acesta statuează o diferenţă fundamentală între noi şi asociaţii noştri lumeşti, diferenţă care va antrena multe altele: cel neîntors la Dumnezeu nu acceptă autoritatea lui Dumnezeu, în timp ce credinciosul, pe de altă parte, Îl recunoaşte pe Isus Hristos ca pe Stăpânul şi Domnul său.

Samuel are misiunea să prezinte poporului avertismentul acesta: în timp ce Domnul era un Suveran care i-a umplut din plin pe ai Săi cu lucrurile Sale bune, împăratul pe care îl doresc va cere de la ei şi domnia lui va fi aspră.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CÂND TRECEM PRIN DIFICULTĂȚI (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Domnul a fost cu Iosif, și Și-a întins bunătatea peste el…” (Geneza 39:21)

Pentru a-și împlini destinul, Iosif a trecut prin trădare, ispită, calomnie și închisoare pe nedrept. Dar a ieșit din ele întărit și învingător. Iată ce a aflat el… și trebuie să recunoști și tu:

1) Dumnezeu știe prin ce treci și Îi pasă. Există o propoziție-cheie care apare de vreo cinci ori în istorisirea despre Iosif: „Domnul a fost cu Iosif”! Chiar și când totul părea că merge rău, Iosif nu s-a îndoit niciodată că Dumnezeu era cu el!

2) Ți s-a oferit libertatea de a alege. Dumnezeu îți dă libertatea de a alege cum vei reacționa la circumstanțele tale: prin credință sau îndoială, bucurie sau disperare, răbdare sau nerăbdare etc. Atunci când alegi să ignori ceea ce este corect, Dumnezeu nu-ți va impune voia Sa. Uneori luăm problemele asupra noastră și apoi dăm vina pe Dumnezeu… și spunem: „Trebuie că asta e voia lui Dumnezeu”, ca și cum Dumnezeu Își găsește plăcerea în identificarea și sancționarea greșelilor noastre, sau în programarea lucrurilor care ne răpesc fericirea! Adevărul este că nu tot ce se întâmplă înseamnă voia lui Dumnezeu! Da, El cunoaște tot ce se întâmplă, și are planuri pentru viețile noastre, dar ne-a dat și liberul arbitru. Și pentru că El le-a dat și altora liberul arbitru, greșelile și deciziile noastre și ale lor ne pot afecta și pe noi!

3) Dumnezeu este cel care controlează rezultatul final. Orice situație grea prin care treci astăzi, El o poate întoarce spre binele tău! În cele din urmă, Iosif a putut să spună: „Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine…” (vezi Geneza 50:20).

In timp ce Dumnezeu lucra pentru a scoate binele din situația sa, Iosif a trebuit să continue să se încreadă în El, chiar dacă în acel moment nu înțelegea ce se întâmpla! Asta trebuie să faci și tu… azi!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
22 iun. 2024

22 Iunie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Domnul Dumnezeu a făcut să cadă un somn adânc peste om; și el a adormit. Și a luat una din coastele lui și a închis carnea la loc. Și din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie și a adus-o la om.

Geneza 2.21,22

Căsătoria, o instituție întemeiată de Dumnezeu, a fost și este în mod continuu atacată de Satan, care dorește cu orice preț să distrugă căminul creștin. În capitolul 2 din Geneza vedem o imagine a ceea ce Dumnezeu a instituit, care ne ajută să înțelegem cum dorește El să fie căminele noastre.

Avem acolo adevărul prețios cu privire la Hristos și la Adunarea Sa, simbolizat prin Adam și prin Eva. Vedem că Adam a căzut într-un somn adânc atunci când o coastă a fost luată din el, coastă din care a fost formată Eva, femeia care apoi a fost prezentată bărbatului. Vedem aici o imagine frumoasă a Domnului Isus și a Adunării Sale. El a intrat în somnul adânc al morții și Dumnezeu a format pentru El Adunarea, iar Hristos, la fel ca Adam, va avea înaintea Sa această Adunare infinit de prețioasă pentru El, care este una cu El Însuși, „os din oasele Lui și carne din carnea Sa“.

Când privim imaginea căminului creștin, vedem că în ea ne este prezentată o ordine distinctă și instructivă. „Domnul Dumnezeu l-a întocmit pe om din țărâna pământului și i-a suflat în nări suflarea de viață; și omul a devenit un suflet viu“ (Geneza 2.7). Avem aici temelia, primul pas în instituirea căminului creștin – omul devine un suflet viu. El Îi aparține lui Hristos prin miracolul nașterii din nou, iar acum, fiind copil al lui Dumnezeu și având viața divină, este pregătit pentru căminul său.

Bărbatul a fost făcut primul, apoi Dumnezeu a plantat o grădină pentru el. Ni se spune limpede că, în grădină, „Domnul Dumnezeu a făcut să crească tot felul de pomi plăcuți la vedere și buni de mâncat“ (Geneza 2.9). Dumnezeu a intenționat ca acea grădină să fie căminul lui Adam, de aceea a pus în ea tot ceea ce era plăcut privirii și bun de mâncat. Bărbatul nu trebuie să rătăcească pe pășuni străine pentru a găsi ceea ce îi satisface inima, ci totul se află în căminul său, așa cum Dumnezeu l-a pregătit.

J. Brereton

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine este omul care se teme de Domnul? Aceluia Domnul îi arată calea pe care trebuie s-o aleagă.

Psalmul 25.12

Bifurcație de drumuri

În timpul unei drumeții am ajuns la o bifurcație. Spre dreapta, o potecă frumoasă ducea drept înainte prin pajiști alpine înflorite. Spre stânga am observat o potecă abruptă, care ducea mai sus, pe lângă o prăpastie periculoasă. În ce direcție trebuia să mergem pentru a ajunge la destinație?

Am scos harta de drumeție din rucsac. Poteca era marcată acolo. Dar mai întâi trebuia să ne orientăm. Unde ne aflam? Am comparat de mai multe ori informațiile de pe hartă cu locația noastră până când am știut unde ne aflam. Apoi am căutat destinația pe hartă și, în cele din urmă, drumul care ducea acolo. Apoi am comparat drumul marcat cu cele două posibilități din fața noastră și am înțeles că traseul abrupt era cel care ne ducea la destinație. Așa că am pornit pe acea cărare, pentru că doream să ajungem la destinație în seara aceea!

În călătoria noastră prin viață, ca oameni răscumpărați, ajungem și noi mereu la bifurcații de drum. Ca să găsim calea cea bună, Dumnezeu ne-a dat o „hartă“. Este vorba despre Biblie. În această carte, El ne arată calea spre destinația cerească. Nu ne sunt descrise acolo toate detaliile călătoriei noastre, dar găsim îndrumările de care avem nevoie. Important este să aplicăm ceea ce citim în Biblie în viața noastră. Îi putem cere Domnului să ne dea înțelegere spirituală, astfel încât să putem aplica în mod corespunzător Cuvântul Său la situația noastră actuală și astfel să discernem calea pe care trebuie să o alegem.

El nu ne arată întotdeauna calea cea mai ușoară, ci pe cea care duce la ținta cerească.

Citirea Bibliei: 1 Samuel 29.1-11 · Coloseni 1.24-29

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Levitic 7:22-38

Imagine a comuniunii celui răscumpărat cu Dumnezeu şi cu fraţii, jertfa de mulţumire era singura la care fiecare îşi primea partea lui. Dumnezeu Îşi avea partea Lui, şi anume grăsimea şi sângele, care vorbesc de drepturile Sale asupra devotamentului nostru şi asupra vieţilor noastre. Aaron şi fiii săi primeau pieptul legănat şi spata ridicată (v.34), simbolizând afecţiunea şi puterea celui răscumpărat, care Îi aparţin lui Hristos şi alor Săi. În sfârşit, adoratorul însuşi primea de acolo mijloace de subzistenţă. Observăm, de asemenea, că hrana preoţilor depindea de jertfele de pace. Energia spirituală pe care cel credincios o va putea angaja în slujirea Domnului decurge din comuniunea pe care va fi realizat-o cu El. Cele două epistole către Corinteni confirmă aceasta. Prima se ocupă de comuniune, cea de-a doua de subiectul servirii. Slujba noastră va fi folositoare şi binecuvântată în măsura în care ne vom hrăni cu Jertfa de mulţumire desăvârşită şi, urmând exemplul Lui, ne vom aduce trupurile ca jertfe vii, sfinte, plăcute lui Dumnezeu … (Romani 12.1). Iată secretul pentru a deosebi, conform aceluiaşi capitol, care este „voia lui Dumnezeu, cea bună şi plăcută şi desăvârşită“ (v.2) şi pentru a o putea apoi împlini cu bucurie (v. 3-8).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TE SIMȚI SINGUR ÎN BISERICĂ? | Fundația S.E.E.R. România

„Nimănui nu-i pasă de sufletul meu.” (Psalmul 142:4)

Oamenii vin la biserică în căutare de lumină și căldură! Ei vor să știe că undeva, cuiva îi pasă. O predică și o muzică de calitate îi pot aduce înăuntru, dar relațiile care îi hrănesc îi vor face să revină. Dragostea noastră pentru ei îi va atrage, dar sfințenia noastră îi va face să rămână. Te poți simți singur într-o mulțime, chiar și într-o biserică în care se predică dragostea și care are un moment de „salută-ți aproapele” la fiecare întâlnire. Dacă am păstra 10% dintre cei care au intrat pe ușile bisericii noastre, am fi într-o creștere constantă. Vei spune: „Ei bine, Biblia ne învață că, dacă un om vrea să aibă prieteni, trebuie să se arate prietenos”. Adevărat, dar oamenii aduc cu ei rănile trecutului lor, luptele prezentului și neliniștile nespuse ale viitorului lor. Ceea ce vor să știe este: „Mă vei iubi așa cum sunt, chiar dacă nu mă potrivesc cu tiparul tău și nu mă schimb atât de repede pe cât ai vrea tu?” Adesea, structura noastră rigidă împiedică acest lucru să se întâmple. Dragi creștini, dacă cea mai mare preocupare a voastră de luni este: „Câți oameni am avut ieri la biserică?”, verificați-vă inima! S-ar putea să fiți mai preocupați de imaginea bisericii voastre decât de satisfacerea nevoilor oamenilor! Isus le-a spus ucenicilor Săi: „prieteni” (Ioan 15:15) Tu, cum îi numești? Mulți oameni sunt timizi, neîncrezători sau suferinzi. Mandatul nostru este să facem din „prietenii bisericii”, copii ai lui Dumnezeu, nu doar să umplem clădirea bisericii cu ei. Sfânta Scriptură spune: „Purtați-vă sarcinile unii altora…” (Galateni 6:2), pentru că o povară împărțită este o povară ușurată. Mulți dintre cei care vin la biserică nu caută răspunsuri profunde, ci vor doar să se simtă iubiți, băgați în seamă și apreciați. Când se întâmplă acest lucru, ei se deschid față de iubirea lui Dumnezeu – și minuni se petrec!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
31 mai 2024

31 Mai 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi. Rămâneți în dragostea Mea.

Ioan 15.9

Domnul spune: „Rămâneți în dragostea Mea“. Savurarea binecuvântărilor noastre și puterea noastră în mărturie depind de rămânerea în simțământul dragostei lui Hristos. Acele cuvinte solemne ale Domnului, „ți-ai părăsit dragostea dintâi“, arată primul pas pe drumul care duce la ruina și la divizarea mărturiei creștine pe pământ (Apocalipsa 2.4,5). Când creștinii au savurat cu adevărat dragostea divină, nimic n-a putut sta împotriva mărturiei lor unite. Când însă și-au pierdut dragostea dintâi pentru Hristos, prin pierderea simțământului dragostei Lui pentru ei, au încetat să mai prezinte o mărturie unită înaintea lumii.

Cât de des s-a repetat istoria Bisericii, la scară mică, în adunările celor credincioși! Dacă însă dăm ascultare cuvintelor Domnului și rămânem în dragostea Lui, trebuie să luăm seama la îndrumările Lui, fiindcă El ne arată calea. Putem rămâne în dragostea Lui doar dacă umblăm pe o cale a ascultării: „Dacă țineți poruncile Mele, veți rămâne în dragostea Mea“. Copilul care își urmează propria voință, în neascultare de părinți, are o foarte mică apreciere cu privire la dragostea lor. La fel este și cu creștinul: doar dacă umblă în ascultare de gândul Domnului va putea rămâne în savurarea dragostei Lui.

S-a spus pe drept că noi rămânem în dragostea lui Hristos așa cum cineva rămâne în căldura razelor soarelui stând în locul unde bate soarele. Dragostea lui Hristos este gustată pe calea ascultării și strălucește pe calea poruncilor Lui. Păzirea poruncilor Sale nu produce dragoste, la fel cum a sta în locul însorit nu creează lumina soarelui. Prin urmare, îndemnul nu este de a căuta, nici de a merita, nici de a obține dragostea, ci de a rămâne în ea.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul a devenit un suflet viu.

Geneza 2.7

Sufletul viu

Când Dumnezeu a creat plantele, El a spus: „Pământul să producă vegetație, plante cu sămânță, pomi roditori care să facă rod după specia lor și care să aibă în ei sămânța lor pe pământ“. Când a creat animalele acvatice și păsările, El a spus: „Să mișune apele de viețuitoare și să zboare păsări deasupra pământului, pe întinderea cerului“. Iar cu privire la animalele terestre, El a spus: „Să dea pământul viețuitoare după specia lor, vite, reptile și animale sălbatice ale pământului, după specia lor“.

Când însă a venit vorba de om, Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; ei să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ“ (Geneza 1.9-31).

Așadar, dincolo de toate dezbaterile, studiile și discuțiile științifice, să reținem că Sfânta Scriptură ne asigură că omul a fost creat ca o ființă specială: „Omul a devenit un suflet viu“. Acest suflet viu se deosebește de sufletul animalelor (Geneza 1.30). Materia extrasă din pământ, care este comună omului și celorlalte viețuitoare, primește aici un suflu divin, special. Acesta îi conferă omului capacități care îl diferențiază de animale, ca o reflectare a anumitor caracteristici divine. Iar când trupul se întoarce în pământ, „duhul se întoarce la Dumnezeu, care l-a dat“ (Eclesiastul 12.7). Această relație dintre om și Creatorul său dă naștere unei responsabilități. Și chiar dacă omul păcătos neagă sau ignoră această răspundere, nicidecum nu o poate anula, pentru că ea există.

Citirea Bibliei: 1 Samuel 17.31-40 · Psalmul 104.1-12

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Exod 35:1-19

Cortul era pe cale să fie construit. Cu această ocazie sunt enumerate pentru a doua oară diversele materiale folosite, pentru a ne aduce aminte că una este a cunoaşte şi alata este a face. În acest timp, înainte de începerea lucrului, este din nou pusă problema sabatului (v. 1-3). Înainte de a întreprinde o lucrare, oricare ar fi aceasta, este necesar să fi petrecut timp în prezenţa Domnului, să fi stat «jos» înaintea Lui, odihnindune sufletul şi duhul în sentimentul dependenţei noastre. La picioarele Domnului Isus a învăţat Maria să slujească cu înţelepciune (Luca 10.39). Şi tot acolo a cunoscut momentul potrivit de a-şi aduce mirul (comp. cu v.8) pen­tru a-l răspândi pe picioarele Învăţătorului.

Remarcăm numărul variat de obiecte pe care trebuia să le aducă israeliţii, de la aur şi pietre preţioase, până la cârligele cortului şi frânghiile care susţineau edificiul (pentru a susţine adevărul). În această lungă listă, fiecare putea găsi ceva de adus. Şi voi, dragi prieteni care-L cunoaşteţi pe Domnul, puteţi contribui la zidirea Adunării. O slujbă făcută în mod discret, bucuria de a „face milostenie“ (Romani 12.8) şi rugăciunile zilnice pentru mărturia creştină sunt la îndemâna oricui. Şi sunt plăcute Domnului.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PERSOANE POTRIVITE ȘI MEDIU POTRIVIT | Fundația S.E.E.R. România

„El… i-a scos pe toţi afară…” (Luca 8:54)

Biblia spune că, în timp ce vorbea Isus, a venit „unul din casa fruntaşului sinagogii şi i-a spus: „Fiica ta a murit”… Dar Isus, când a auzit lucrul acesta, a zis fruntaşului sinagogii: „Nu te teme; crede numai şi va fi tămăduită.” Când a ajuns la casa fruntaşului, n-a lăsat pe niciunul să intre împreună cu El, decât pe Petru, pe Iacov, pe Ioan, pe tatăl şi pe mama fetei. Toţi plângeau şi o boceau. Atunci, Isus a zis: „Nu plângeţi; fetiţa n-a murit, ci doarme.” Ei îşi băteau joc de El, căci ştiau că murise. Dar El, după ce i-a scos pe toţi afară, a apucat-o de mână şi a strigat cu glas tare: „Fetiţo, scoală-te!” Şi duhul ei s-a întors în ea, iar fata s-a sculat numaidecât.” (Luca 8:49-55). Învățătura pe care o primim din această întâmplare este una foarte importantă. Pentru a experimenta puterea lui Hristos care poate învia morții, ai nevoie de persoanele potrivite și de mediul potrivit. Așa cum uleiul și apa nu se amestecă, nici credința și îndoiala nu pot sta împreună. Să reținem faptul că Domnul Isus i-a luat pe apostolul Petru, pe Iacov, pe Ioan, pe tatăl și pe mama fetei cu El în casă și i-a scos pe ceilalți afară. Oare s-au simțit ofensați unii dintre ei și l-au criticat pentru asta? Cu siguranță, dar când te afli într-o criză, trebuie să te înconjuri cu oameni care se încred în Cuvântul lui Dumnezeu cel puțin la fel ca tine, și care cred că El are răspunsul. Când Iair a auzit că fiica sa a murit, cu siguranță că s-a gândit: „Până aici mi-a fost; nu se mai poate face nimic!” Dar nu așa a gândit și Domnul Isus! În textul original din limba greacă, Domnul Isus a zis: „Nu te teme, crede numai și continuă să crezi, și ea se va face bine.” Așadar, când ai de înfruntat probleme mari sau încercări puternice, tu ai nevoie de oameni ai credinței lângă tine. Ei vor continua să creadă, împreună cu tine, că Dumnezeu are soluția! Așadar, azi – asigură-te că ești într-un mediu potrivit, lângă persoanele potrivite!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articole