Mana Zilnica

Etichetă: articole

  • 8 Mai 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Învingătorului îi voi da să mănânce din pomul vieții, care este în paradisul lui Dumnezeu … Veți avea necaz zece zile. Fii credincios până la moarte și-ți voi da cununa vieții … Învingătorul va fi îmbrăcat în veșminte albe și nicidecum nu-i voi șterge numele din cartea vieții și voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu și înaintea îngerilor Săi.

    Apocalipsa 2.7,10; 3.5

    Adunările din Apocalipsa 2 și 3 au experimentat împreună multe dificultăți pe drumul credinței. Alături de persecuții severe, ele s-au confruntat cu erori doctrinare, cu motivații și cu afecțiuni nepotrivite, precum și cu pericolul mulțumirii de sine. Totuși, fiecare mesaj către aceste adunări include chemarea către cei credincioși de a fi biruitori. La această chemare trebuie să luăm și noi seama în zilele noastre.

    Este instructiv să privim la mesajul vieții pentru cei biruitori. Mai întâi, lor le este dăruit rodul pomului vieții. Cu excepția câtorva apariții în cartea Proverbe, acest pom nu mai fusese menționat în Scriptură de la căderea omului. Aici însă vedem că Dumnezeu a păstrat acest pom, în tot acest timp, pentru credinciosul biruitor. Cununa vieții este de asemenea o promisiune minunată. În zilele împăraților, lui David i-a fost oferită o cunună a morții, ca să zicem așa, anume coroana împăratului Saul, prezentată ca dovadă că Saul murise în bătălie. Domnul Isus însă, marele nostru David, va dărui El Însuși cununa vieții celor care au suferit necazurile cu credincioșie, datorită dragostei pentru El (Iacov 1.12).

    Apoi avem menționată cartea vieții. Biruitorilor li se promite nu numai că numele lor vor rămâne scrise în ea, ci și că Domnul le va oferi dovada aprobării Lui. Ce onoare să fii recomandat de un Stăpân atât de glorios! Să luăm seama la ceea ce Duhul spune adunărilor, iar aceste promisiuni să aprindă în noi dorința de a birui toate de dragul Lui!

    S. Campbell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    El [Nicodim] a venit noaptea la Isus.

    Ioan 3.2

    Născut din nou (3)

    În ciuda evlaviei sale personale, a erudiției și a poziției sale înalte, lui Nicodim îi lipsea ceva esențial. În inima lui s-a trezit o dorință care trecea dincolo de orice întrebare teologică. Cu ea nu se putea duce la niciunul dintre colegii săi. Oare Isus îl va putea ajuta?

    Spre deosebire de mulți alții din Ierusalim, Nicodim a simțit o nevoie spirituală profundă. Și s-a simțit atras de Isus. Acesta este întotdeauna un semn al lucrării lui Dumnezeu în inima omului (Ioan 6.44; Romani 2.4).

    La ceilalți cărturari, Nicodim ar fi putut merge ziua. La Isus a venit însă noaptea. Nu dorea să fie văzut de nimeni. Își făcea griji pentru demnitatea sa de „învățător al lui Israel“. Cum să vină învățătorul la Isus, pentru a învăța de la El? Nicodim a simțit că lumea era împotriva acelora care voiau să vină la Isus. Așa că a venit noaptea.

    Sunt multe obstacole care îi împiedică pe oamenii religioși să vină la Hristos. Nicodim a venit la El noaptea, dar a venit! El a mers la singura Persoană care îl putea ajuta cu adevărat, care putea răspunde la toate întrebările referitoare la veșnicie și care îi putea împlini dorința lui profundă.

    Și astăzi, Duhul Sfânt îl conduce pe om nu la un predicator, ci întotdeauna doar la Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. El îl primește pe om chiar și în timpul nopții! – El te acceptă atunci când vii la El. Nu vrei și tu să mergi la El cu întrebările și cu poverile tale?

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 5.1-12 · Efeseni 6.1-9

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 25:1-22

    În acest capitol încep instrucţiunile cu privire la închinare. Cortul, „imaginea şi umbra celor cereşti“ (Evrei 8.5), ne prezintă, prin detaliile sale, ca o serie de simboluri, condiţiile în care: 1) Dumnezeul Cel Sfânt poate locui în mijlocul alor Săi; 2) cum noi, care suntem păcătoşi, ne putem apropia de acest Dumnezeu sfânt. Aceste chestiuni privesc adevărurile de bază ale mântuirii noastre şi locul lor în ordinea divină.

    Când dorim să descriem o casă, nu începem cu mobila. Aici, dimpotrivă, chivotul ocupă primul loc, pentru că Îl reprezintă pe Hristos, centrul planurilor lui Dumnezeu. Era făcut din lemn de salcâm (copac ce creşte în soluri aride, nestricăcios, imagine a umanităţii lui Hristos – Isaia 53.2), poleit cu aur, semn al divinităţii Sale. Capacul ispăşirii, din aur curat, care acope­rea chivotul, spune despre un Dumnezeu binevoitor, împăcat prin sângele care era adus (Romani 3.25) şi care îl poate întâlni acolo pe omul păcătos (v. 22). „Heruvimii gloriei“, ale căror feţe erau întoarse (Evrei 9.5), ne spun că acolo sunt taine divine adânci, în care „îngerii doresc să privească“ (1 Petru 1.12).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CUM SĂ FACEM FAȚĂ ISPITEI (3) | Fundația S.E.E.R. România

    „Nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău…” (Matei 6:13)

    În rugăciunea „Tatăl nostru”, Domnul Isus ne-a învățat să ne rugăm așa: „Și nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău.” Să înțelegem un lucru: Satan încearcă mereu să ne ducă în ispită, în timp ce Duhul Sfânt care locuiește în noi încearcă mereu să ne izbăvească de ispită. Ne este de ajutor să știm că diavolul este numit „ispititorul”, și în același timp și „pârâșul”. Biblia adeverește acest lucru: „Pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noapte îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos.” (Apocalipsa 12:10). Nu există fair-play la diavol. De îndată ce te face să cazi în ispită, el își va schimba rolul și va încerca să te convingă că din cauză că ai cedat, ai ieșit din sfera harului și răscumpărării lui Dumnezeu. Dar Satan este mincinos și în el nu este adevăr. Numai când îți negi păcatul și respingi mila lui Dumnezeu, ai ieșit de sub răscumpărarea lui Dumnezeu. Biblia spune: „Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri şi adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1:8-9). Unii oameni sunt izbăviți din ispită pe loc; alții se luptă cu ea vreme îndelungată, înainte să obțină izbăvire și victorie. Nu se pune problema că Dumnezeu nu dorește să-Și extindă harul peste noi, doar că noi nu suntem în stare să-l primim. Așadar, fie că alegi calea simplă, fie calea dificilă, câtă vreme dorința ta este să apelezi la Dumnezeu, El (vezi 1 Corinteni 10:13) „a pregătit şi mijlocul ca să ieși” din ispită!

  • 6 Mai 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    În ce privește evanghelia, ei sunt vrăjmași, din cauza voastră; dar, în ce privește alegerea, sunt preaiubiți, datorită părinților.

    Romani 11.28

    „În ce privește evanghelia“, iudeii se arătaseră într-adevăr vrăjmași. Ei refuzaseră cu dușmănie vestea bună și prin aceasta deschiseseră o ușă pentru binecuvântarea neamurilor. Ca sămânță a lui Avraam, ei rămâneau obiectul dragostei de neschimbat a lui Dumnezeu, nu pe baza legământului de la Sinai – căci pe temeiul acestuia pierduseră totul – ci datorită părinților lor, Avraam, Isaac și Iacov. Pe aceștia, Dumnezeu îi chemase odinioară prin har și le dăduse făgăduințele necondiționate. Această chemare și darurile de har legate de ea „sunt fără părere de rău“ (versetul 29). La sfârșitul zilelor, El Își va aduce aminte de ei, iar dragostea arătată în alegerea părinților se va dovedi credincioasă față de fiii lor. Schimbându-le inimile de piatră cu unele de carne, El îi va pregăti pentru primirea harului Său nemărginit.

    Israel avea făgăduințe, deși îi fuseseră dăruite prin har; dacă acum poporul urma să fie readus pe terenul binecuvântărilor datorită acestor făgăduințe, atunci pe bună dreptate ne-am fi putut aștepta la o pretenție îndreptățită. Și totuși, ce s-a întâmplat? Iudeii L-au lepădat pe Singurul în care făgăduințele ar fi putut fi „Da“ și „Amin“ pentru ei, și prin aceasta au ajuns pe un teren pe care doar harul îi mai putea așeza, adică tocmai acolo unde stăteau și neamurile. Nu mai exista nicio deosebire între ei și națiuni. Națiunile trăiau odinioară în întuneric, departe de Dumnezeu. Nu crezuseră în Dumnezeu, dar acum primiseră îndurare, o îndurare prilejuită de necredința iudeilor. Avuseseră parte de un har la care nu aveau niciun drept. Tot așa stăteau lucrurile și cu iudeii: necredincioși ca și păgânii, ei de asemenea respinseseră harul și negaseră cu oroare chiar gândul că acum harul s-ar fi îndreptat către națiuni. Ca urmare, pierduseră toate drepturile cu privire la împlinirea făgăduințelor și, la fel ca națiunile, puteau fi salvați doar prin harul necondiționat. Pentru ambele categorii rămânea doar îndurarea gratuită a lui Dumnezeu. Orice laudă și orice fel de încredere în faptele proprii erau excluse. Toți (iudei și neamuri) stăteau pe același teren, iar Dumnezeu făcuse aceasta pentru ca harul Său să se poată îndrepta către toți (iudei și neamuri).

    R. Brockhaus

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    A înviat.

    Marcu 16.6

    Doar două cuvinte

    Un bărbat din Suedia a transmis unei case de pompe funebre că nu dorește să i se publice niciun necrolog în ziar când va muri. Oamenii urmau să fie informați despre moartea lui numai prin două cuvinte: „A murit“. Și exact așa s-a și întâmplat atunci când a murit el, la vârsta respectabilă de 92 de ani. Dar însuși anunțul mortuar atât de scurt și de simplu, transmis prin mass-media, a devenit și mai interesant pentru întreaga lume. Astfel, cele două cuvinte au făcut ca moartea bărbatului să atragă atenția cu mult mai mult decât intenționase el.

    După ce Isus Hristos a murit la cruce, s-ar fi putut spune simplu și despre El că „a murit“. Dar, după trei zile, îngerii de la mormântul lui Isus vesteau cu totul altceva: „A înviat“ (Marcu 16.6). Este triumful care exprimă rezultatul lucrării Sale!

        Mântuitorul a plătit, cu moartea Lui, pentru vina tuturor acelora care cred în El. Învierea Sa este dovada că totul este achitat.

        Domnul Isus a învins moartea – acest dușman îngrozitor al omului – când a înviat cu putere divină. Biruința Sa este și biruința celor mântuiți. Prin credința în El, ei au speranța învierii și a vieții veșnice în cer.

        Credincioșii cred într-un Mântuitor viu, care trăiește în cer. Cu toate că ei nu-L văd, sunt în legătură cu El și Îl cunosc tot mai bine prin Biblie.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 4.1-11 · Efeseni 5.8-21

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 23:20-33

    DOMNUL nu-i dă numai porunci lui Israel. El îl înconjoară cu grija Lui atentă: îi oferă un conducător, pe Îngerul Său, care va merge înaintea lui pentru a-i conduce şi a-i îndruma în bătălii. Mai mult chiar, de atunci El le-a dat instrucţiuni cu privire la sfârşitul călătoriei lor. Îna­inte de aceasta au fost trasate hotarele largi ale ţării pe care aveau să o moştenească.

    În mod ase­mănător, în zilele noastre, Dumnezeu Se îngrijeşte de calea poporului Său creştin pe acest pământ, dândule un tovarăş de drum, Duhul Sfânt. Îndemnul adresat lui Israel în v. 21: „Fii atent în prezenţa Lui şi as­cultă glasul Lui … pentru că Numele Meu este în El“ poate fi legat cu cel din Noul Testament de a nu mâhni Duhul Sfânt al lui Dumnezeu (Efeseni 4.30). În harul Său, Dumnezeu doreşte ca ai Săi să cunoască destinaţia acestui drum: frumoasa moştenire pe care le-a pregătito cu Isus în cer.

    Totodată, între preocupările lui Dumnezeu sunt unele pe care suntem mai puţin dispuşi să le înţelegem şi mai ales să le acceptăm. Ele au ca temelie grija Lui deosebită ca ai Săi să fie în totul despărţiţi de naţiunile din jur. Dar Dumnezeu nu insistă asupra acestei separări pentru a-i lipsi de ceva bun, dimpotrivă, aceasta este o consecinţă a dragostei, care urmăreşte să-i ferească de o capcană sigură (v. 33).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CUM SĂ FACEM FAȚĂ ISPITEI (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „Dumnezeu… împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea…” (1 Corinteni 10:13)

    Domnul Isus a zis: „Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între nişte tâlhari…” (Luca 10:30) Ierusalimul reprezenta locul harului lui Dumnezeu, pe când Ierihonul era cetatea blestemată de Iosua când Dumnezeu i-a dărâmat zidurile (vezi Iosua 6:26). Drumul care lega cele două cetăți mișuna de tâlhari, așa că ne punem întrebarea: Oare intenția acestui om a fost să călătorească pe acolo doar parțial și apoi s-o ia pe alt drum? Biblia nu ne spune nimic despre asta, dar ceea ce știm sigur este că Dumnezeu merge cu noi ca să ne ofere protecție și să ne împiedice s-o luăm pe calea ispitei, și să avem de suferit… El a venit în ajutorul acelui om prin samariteanul milostiv. Și chiar dacă avem parte de toate măsurile Sale de protecție, noi tot reușim să dăm de necaz. Oare de ce? Mai întâi, pentru că nu mai ascultăm de atenționările Duhului Său cel Sfânt. În al doilea rând, nu mai suntem dispuși să ne rugăm pentru anumite nevoi cu o inimă supusă. În al treilea rând, nu ne interesează și nu vrem să discutăm cu un prieten de încredere care să ne ceară socoteală. În al patrulea rând, nu vrem să știm ce spune Biblia despre acel subiect. Am luat hotărârea unilaterală de a stinge Duhul, ca să putem da frâu liber pornirilor noastre trupești. Dar să nu uităm că întotdeauna găsim mâncare gratuită în cârligul pescarului, iar ispita ne promite privilegii… dar la sfârșit vom avea de plătit! Adevărata libertate nu se referă la libertatea de a ne satisface fiecare poftă, ci înseamnă să refuzăm să devenim robii unor dorințe nesănătoase. Așadar, lupta împotriva ispitei este nobilă, dar dacă nu faci altceva decât să te lupți să-ți reprimi dorințele, în cele din urmă vei ajunge epuizat. Trebuie să-ți păstrezi o imagine mentală clară a ceea ce vrea Dumnezeu să fii, și să cooperezi cu Duhul Său cel Sfânt pentru a deveni acea persoană!

  • 5 Mai 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Turte fără aluat din floarea făinii, frământate cu untdelemn, sau plăcinte fără aluat, unse cu untdelemn.

    Levitic 2.4

    Dumnezeu Se așteaptă și dorește ca inimile noastre să se preocupe cu această Persoană minunată, care este așa de scumpă pentru inima Sa. Trebuie să cercetăm și să vedem cât de prețioasă a fost această floare a făinii, dar și cum a fost ea caracterizată prin untdelemnul care era vărsat deasupra. Trebuie să recunoaștem că tot ceea ce a făcut Domnul Isus, toate cuvintele, toate faptele și toate sentimentele Sale arătau ungerea Duhului Sfânt. Iar în această jertfă nu era niciun aluat.

    Când inima plină de profund respect se preocupă cu El, atunci se vede cum totul era fără aluat. Știm că aluatul vorbește despre păcat, însă într-un fel aparte. Este o imagine a caracterului omului păcătos. Aluatul este plămădeala care s-a învechit și care s-a stricat. El cuprinde totul, astfel că tot ce vine în contact cu el se strică. Aluatul mai are un caracter special: el se umflă și face ca, în aparență, totul să fie mai mare, mai frumos decât este în realitate. Acesta este păcatul care este ascuns în caracterul omenesc.

    Însă la Domnul nu era așa. Putem vedea faptele Sale. El nu a făcut niciodată vreun lucru și nu a rostit niciodată vreun cuvânt pentru a fi plăcut înaintea oamenilor sau pentru a căpăta trecere înaintea ochilor lor. El nu a încercat niciodată, prin vorbe, fapte sau purtare, să obțină favoarea oamenilor sau să le câștige prietenia. El a trăit numai pentru Dumnezeu. Dumnezeu era singurul Său scop. El făcea numai ceea ce Dumnezeu voia. Nu a vrut nici măcar să mănânce, dacă Dumnezeu nu I-a spus. El întreba mereu care este voia lui Dumnezeu și, când făcea ceva, chiar când le vorbea oamenilor, El îndrepta atenția doar către Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să fie descoperit și slăvit. Când îi ajuta pe oameni, când îi vindeca pe bolnavi, El nu o făcea mai întâi pentru ei. Oamenii aveau, într-adevăr, binecuvântare din aceasta, însă scopul Său era întotdeauna Dumnezeu. Singura Sa țintă era să-L mulțumească pe Dumnezeu, să-I fie plăcut lui Dumnezeu, să-L descopere pe Dumnezeu, să fie ascultător de Dumnezeu. El nu a încercat niciodată să fie mai frumos decât era. Niciodată nu a fost ceva în El asemenea aluatului.

    H. L. Heijkoop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    În seara aceleiași zile, cea dintâi a săptămânii, pe când ușile locului unde erau adunați ucenicii erau încuiate de frica iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor și le-a zis: „Pace vouă!“.

    Ioan 20.19

    „Pace vouă!“

    Duminica, în ziua învierii lui Hristos, dis-de-dimineață, Maria Magdalena a venit la mormântul în care fusese pus trupul Lui. Piatra care blocase intrarea fusese rostogolită, iar mormântul era gol. Profund uimită, Maria i-a chemat pe ucenici. Petru și Ioan au venit și s-au convins că într-adevăr trupul Domnului lor nu mai era acolo.

    Ucenicii s-au întors acasă. Maria însă a rămas lângă mormântul gol și plângea acolo. Deodată, cineva a venit și a strigat-o pe nume. Era Isus Însuși, Mântuitorul ei! El i-a transmis un mesaj de o importanță fără margini pentru ucenici, pe care i-a numit „frații Săi“: Tatăl Său voia acum să fie Tatăl lor, iar Dumnezeul Său să fie Dumnezeul lor (Ioan 20.17).

    În seara aceleiași zile, ucenicii se aflau împreună într-o cameră, cu ușile încuiate, pentru că se temeau că dușmanii care Îl răstigniseră pe Domnul lor vor pune mâna și pe ei. Despre ce vorbeau? Fără îndoială, despre El, pe care Îl văzuseră ultima dată răstignit. Unde era El? – Atunci Isus a venit în mijlocul lor și „le-a zis: Pace vouă! Și, după ce a zis acestea, le-a arătat mâinile și coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat când L-au văzut pe Domnul“ (Ioan 20.19,20).

    Și astăzi, Hristos dorește să fie prezent în mijlocul celor credincioși „adunați pentru Numele Său“ în fiecare duminică, ziua învierii Sale (Matei 18.20). Când ei citesc din Biblie și Îl găsesc acolo pe Domnul lor, se bucură la fel cum au făcut ucenicii din acea vreme.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 3.1-21 · Efeseni 5.1-7

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 23:6-19

    „Să nu ucizi pe cel nevinovat şi pe cel drept“ (v.7), este obligat să spună DOMNUL poporului Său – ordin care va fi, vai, prea bine justificat, din vreme ce El, „Cel Sfânt şi Drept“, va fi trimis la moarte (Fapte 3.14-15). Străinul este şi el cuprins în aceste recomandări: el nu trebuia să fie nici strâmtorat, nici asuprit (v. 9; 22.21; vezi şi Ieremia 22.3). Levitic 19.34 merge mult mai departe: pe străin să-l iubim ca pe noi înşine. În Noul Testament, Domnul Isus declară că a te îngriji de străin este acelaşi lucru cu a-L primi pe El Însuşi (citiţi Matei 25.35 sf.). Mai mult chiar, nu a fost El Însuşi Străinul ceresc care S-a coborât pentru a-i cerceta pe oameni? Cum a fost inima Lui, atât de tandră, rănită de nerecunoştinţa celor în mijlocul cărora venise în dragos­te! Da, suntem invitaţi să înţelegem „sufletul celui străin“ (v.9), inima Mântui­torului.

    Amintiţi-vă că şi voi aţi fost străini – adaugă DOMNUL. Acesta este secretul dragostei: «să ne punem în locul altuia»!

    În v. 10-13, Dumnezeu ne arată cum grija Sa se manifestă pentru întreaga creaţie: pentru animale, pentru plante şi pentru pă­mântul în sine. Să învăţăm şi noi să respectăm tot ceea ce-I aparţine Tatălui nostru ceresc.

    În sfârşit, în legătură cu închinarea să subliniem finalul v. 15: „nimeni să nu se înfăţişeze înaintea feţei Mele fără nimic“. De citit Deuteronom 26.2.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎNVIEREA LUI HRISTOS O GARANTEAZĂ PE A NOASTRĂ | Fundația S.E.E.R. România

    „Să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor.” (Evrei 2:15)

    Când Charles Lindbergh (una dintre cele mai cunoscute figuri ale aviației americane și prima persoană care a traversat în zbor Oceanul Atlantic) era pe moarte, din cauza cancerului, el a scris aceste cuvinte (și a dorit să fie citite la serviciul său de înmormântare): „Astăzi așezăm trupul lui Charles A. Lindbergh în locașul de odihnă finală; dar duhul său îl încredințăm Dumnezeului Celui Atotputernic, știind că moartea este doar o nouă aventură a existenței care ne aduce aminte de cuvintele pe care le-a rostit Hristos pe cruce: ‚Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!’” Moartea este doar „o nouă aventură a existenței”, deci nu ai niciun motiv să te sperii de ea sau s-o ignori! Datorită lui Hristos, o poți înfrunta fără teamă și cu încredere. În plus, învierea lui Hristos garantează învierea ta. Aristotel nu a avut dreptate, moartea nu este un lucru de temut. Grecii s-au înșelat: luntrașul Charon nu te va duce cu barca sa de partea cealaltă a râului Styx – în uitare, într-o lume a duhurilor unde nu există soare. În calitate de credincios, tu nu ești îngropat, ci ești strămutat! Biblia ne asigură: „Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire şi înviază în neputrezire; este semănat în ocară şi înviază în slavă; este semănat în neputinţă şi înviază în putere.” (1 Corinteni 15:42-43). Într-o zi, când Sfântul Francisc de Assisi cosea iarba din grădină, un om l-a întrebat ce ar face dacă ar afla că va muri la apusul soarelui, în acea zi… El a răspuns: „Mi-aș termina de cosit grădina.” Acest om era pregătit să moară și nu avea frică de moarte, ci era gata să profite la maximum de fiecare clipă a vieții. Și tu trebuie să trăiești la fel! Și nu uita că Învierea lui Hristos o garantează pe a ta. Hristos a înviat!

  • 4 Mai 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dumnezeu … m-a pus deoparte din pântecele mamei mele și m-a chemat prin harul Său.

    Galateni 1.15

    Chemarea lui Dumnezeu (8) – Chemat prin har

    Chemarea de care avem parte este cu totul prin har, așa cum apostolul Pavel ne spune în Romani 4.4,5: „Celui care lucrează, plata nu i se socotește ca har, ci ca datorie; dar celui care nu lucrează, ci crede în Cel care-l îndreptățește pe cel neevlavios, credința i se socotește ca dreptate“. Cu alte cuvinte, dacă mântuirea – sau orice altceva – este primită pe baza faptelor și a eforturilor depuse, aceasta nu este har, ci doar primirea unei răsplăți cuvenite pentru faptele noastre. Dar, dacă în mod simplu credem în Dumnezeu, Care îi îndreptățește pe cei nelegiuiți, această îndreptățire nu este răsplata pentru faptele noastre, ci în întregime rodul harului. „Căci prin har sunteți mântuiți, prin credință; și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu; nu din fapte, ca să nu se laude nimeni“ (Efeseni 2.8,9).

    Vedem din nou că mântuirea nu este rezultatul faptelor noastre, nici al meritelor noastre, ci este prin chemarea harului lui Dumnezeu. În versetul citat din Galateni vedem că acest lucru s-a adeverit în cazul apostolului Pavel. Domnul l-a întâlnit în mod direct pe drumul Damascului. Unii dintre noi am avut marele privilegiu de a fi crescuți într-un cămin creștin și de a fi fost mântuiți de la o vârstă fragedă. Alții au trăit o viață de răzvrătire și de împotrivire față de Dumnezeu, înainte de a fi fost chemați. Iar experiența altora poate că a fost undeva între aceste două puncte. Dumnezeul creator, care face ca fiecare fulg de zăpadă să fie unic, face și ca invitația Sa la mântuire să fie unică pentru fiecare păcătos în parte. Însă, oricare ar fi felul în care fiecare păcătos este chemat, această chemare este întotdeauna doar prin har.

    K. Quartell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    V-am învățat înainte de toate, așa cum am primit și eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat și că a înviat a treia zi, după Scripturi.

    1 Corinteni 15.3,4

    A murit. A fost îngropat. A înviat

    Evanghelia este vestea bună a lui Dumnezeu. Ea se bazează pe trei mari realități care au fost anunțate deja în Vechiul Testament:

        Isus Hristos a murit pentru păcatele noastre. Moartea lui Isus este, în primul rând, un fapt istoric. Dar El nu a murit doar ca martir. Moartea Lui este de o importanță covârșitoare. El S-a adus ca jertfă pentru păcat. Fiul lui Dumnezeu a devenit Om, ca să moară pentru noi, oamenii! El era fără păcat, dar a luat asupra Sa pe cruce moartea, plata păcatului. „S-a dat pe Sine Însuși la moarte“ (Isaia 53.12).

        Isus Hristos a fost îngropat. Prin înmormântare, moartea Sa a fost confirmată în mod evident. Nu exista nicio îndoială că El murise. „Groapa Lui a fost rânduită împreună cu cei răi, dar mormântul Lui a fost cu cel bogat“ (Isaia 53.9).

        Isus Hristos a înviat a treia zi. Dumnezeu a acceptat lucrarea de răscumpărare a Fiului Său și a dat o dovadă clară prin învierea Sa. „După ce Își va da viața ca jertfă pentru vină, va vedea o sămânță de urmași, va trăi multe zile“ (Isaia 53.10).

    Dumnezeu a fost pe deplin mulțumit prin moartea Domnului Isus, astfel încât acum socotește neprihănit pe oricine crede în Isus Hristos și în lucrarea Sa de răscumpărare. Nu este aceasta o „veste bună“?

        Deschis ne este de-acum drumul către cer! Domnu-i viu. —H. Rossier

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 2.27-36 · Efeseni 4.25-32

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 22:21-31, 23:1-5

    Rânduielile care completează Legea continuă din cap. 21 până la sf. cap. 23. Domnul, în înţelepciunea Lui desăvârşită, prevede tot ceea ce s-ar fi putut întâmpla şi Se ocupă de împrejurările cele mai obişnuite din viaţa copiilor Săi: zălogul dat de un om sărac, întâlnirea cu un bou rătăcit… Îl vedem luând apărarea celui slab şi aducându-l sub protecţia Lui.

    Noi, care suntem creştini, avem în inepuizabilul Cuvânt al lui Dumnezeu, alături de adevărurile fundamentale cu privire la Mântuitorul nostru şi la mântuirea noastră, şi învăţături pentru viaţa de zi cu zi. Dar, ca o deosebire importantă faţă de copiii lui Israel, nouă ne-a fost dat Duhul Sfânt. El locuieşte în cel credincios şi îl face să cunoască voia lui Dumnezeu în toate detaliile practice din viaţa de zi cu zi. Îl face să înţeleagă, arătându-i ce să facă şi de la ce să se abţină. Biblia este deci altceva decât un set de reguli sau o lungă listă de „să faci“ şi „să nu faci“. Ea dezvăluie un Dumnezeu al iubirii, un Tată Căruia suntem invitaţi să-I repro­ducem caracterul. „Sunt îndurător“, spune El despre Sine la sf. v. 27. „Fiţi dar îndurători, după cum şi Tatăl vostru este îndurător“, ne învaţă Domnul Isus (Luca 6.36).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    S-A FĂCUT PĂCAT PENTRU NOI! | Fundația S.E.E.R. România

    „Cămaşa… n-avea nicio cusătură, ci era dintr-o singură ţesătură de sus până jos.” (Ioan 19:23)

    În Evanghelia sa, „apostolul iubirii” scrie: „Ostaşii, după ce au răstignit pe Isus I-au luat hainele și le-au făcut patru părți… I-au luat şi cămaşa, care n-avea nicio cusătură, ci era dintr-o singură ţesătură de sus până jos. Şi au zis între ei: „Să n-o sfâşiem, ci să tragem la sorţi a cui să fie.” (Ioan 19:23-24). Conform tradiției, mamele evreice confecționau astfel de cămăși ca daruri pentru fiii lor care părăseau căminul părintesc. Chiar dacă nu avem certitudinea că Maria a confecționat-o ea însăși, cămașa lui Isus era cu siguranță un obiect prețuit. Lucrul acesta este cu atât mai semnificativ cu cât, de-a lungul Sfintei Scripturi, hainele simbolizează comportamentul și caracterul. Apostolul Petru vorbește despre „împodobirea cu smerenie” (1 Petru 5:5). Iar apostolul Pavel spune: „Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos v-aţi îmbrăcat cu Hristos” (Galateni 3:27). La fel ca haina Sa, caracterul lui Hristos a fost fără cusur, dintr-o bucată și desăvârșit. Cuvintele „dintr-o singură țesătură de sus până jos” sugerează că el a fost întotdeauna condus de gândirea lui Dumnezeu. De fapt, Domnul Isus Însuși a spus că: „El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.” (Ioan 5:19). Cu toate acestea, când a fost răstignit, Domnul Isus a lăsat la o parte straiul Său fără cusături, S-a făcut blestem pentru noi (vezi Galateni 3:13) și a luat asupra Sa haina păcatului care avea numele noastre pe ea. El a murit ca un criminal de rând pentru păcate pe care nu le-a săvârșit, ca noi să putem îmbrăca hainele neprihănirii Lui. El a murit pentru ca niște păcătoși ca noi, care ne apropiem de cruce, să putem pleca îmbrăcați cu „neprihănirea ca și cu o platoșă” (Isaia 59:17), cu brâul „neprihănirii și a credincioșiei” (Isaia 11:5) și „cu hainele mântuirii” (Isaia 61:10). Domnul Isus ne-a pregătit un loc în ceruri… dar nu numai atât, El S-a asigurat că vom avea și haina potrivită pentru acea ocazie. Slăvit să fie binecuvântatul Lui Nume!

  • 3 Mai 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Toate să fie făcute spre zidire.

    1 Corinteni 14.26

    Dacă un predicator vestește o învățătură greșită, care-L dezonorează pe Domnul Isus, adunarea nu trebuie să accepte o astfel de învățătură care se propagă în mod deschis. Persoana care o susține trebuie să fie adusă la tăcere fără întârziere.

    Există și cazul în care un frate, în vorbirea sa, nu aduce o învățătură falsă, dar spune cuvinte prin care adunarea nu este zidită. Trebuie oare ca într-un astfel de caz să lăsăm libertatea vorbirii, sau adunarea are dreptul să-i impună tăcerea?

    În 1 Petru 4.11 citim: „Dacă vorbește cineva, să fie ca și cuvinte ale lui Dumnezeu; dacă slujește cineva, să fie ca din puterea pe care o dă Dumnezeu, pentru ca în toate să fie glorificat Dumnezeu prin Isus Hristos, ale Căruia sunt gloria și puterea în vecii vecilor! Amin“.

    Putem afirma că o adunare nu are dreptul să interzică vorbirea unui dar. Cel care dă darurile este Dumnezeu Însuși. El vrea să Se servească de un om ca de un canal prin care să-Și reverse binecuvântarea în puterea Duhului Sfânt, iar cuvântul vestit în acest fel să atingă conștiința și inima copiilor Săi. Un dar nu înseamnă ca cineva să aibă o memorie bună sau o retorică lăudabilă. Acestea s-ar putea numi talent. Tot așa, cineva care are un dar poate vesti ceva care nu are nicio legătură cu darul, ci sursa poate fi el însuși. El poate deveni mândru, părăsind locul dependenței de Dumnezeu, și poate introduce în vorbirea sa gânduri proprii. Un astfel de om, care a ajuns în punctul în care darul nu mai este întrebuințat în dependență smerită de Domnul, trebuie să fie adus la tăcere. Dacă o slujbă este marcată de mândrie, fără puterea de a zidi, trebuie oare ca adunarea să permită o astfel de manifestare a firii păcătoase? Cu siguranță nu!

    C. Briem

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Știu că voi Îl căutați pe Isus cel răstignit. Nu este aici, căci a înviat, după cum a spus.

    Matei 28.5,6

    Mântuitorul meu este viu

    Era Vinerea Mare. Un cargobot norvegian intra într-un port englezesc. Ofițerul secund, știind că superiorul său, căpitanul, credea în Hristos, l-a întrebat ușor ironic: „Să cer ca pavilionul să fie coborât în bernă?“. — „De ce?“ — „Pentru că astăzi este ziua în care a murit Isus Hristos“, a spus ofițerul. Căpitanul a răspuns: „Isus, Domnul și Mântuitorul meu, este viu, nu este mort. Mai degrabă cere ca drapelul să fie arborat pe catarg“.

    Isus Hristos este viu! – El a murit pe cruce, a fost îngropat, dar nu a rămas în mormânt! Învingător asupra diavolului, asupra păcatului și asupra morții, El a înviat dintre morți și a fost primit sus în glorie.

    În ziua învierii lui Isus, un înger a venit și a dat la o parte piatra cea mare cu care era închis mormântul. Soldații care păzeau mormântul sigilat au căzut la pământ ca morți. – Îngerul le-a spus însă femeilor credincioase venite la mormânt: „Nu vă temeți!“. Privind în mormântul gol, ele s-au putut convinge că Domnul nu mai era acolo – că El înviase cu adevărat. Soldații nu au reușit să împiedice această minune.

    Oricine L-a primit în viața sa pe Isus ca Mântuitor și Domn știe că Hristos a murit pentru el. Pe cruce, Isus Hristos a purtat pedeapsa dreaptă a lui Dumnezeu pe care o meritam noi pentru păcatele noastre. Iar faptul că Hristos a înviat cu adevărat dintre morți ne arată cât de mulțumit este Dumnezeu de jertfa ispășitoare a Fiului Său. Astfel, noi suntem îndreptățiți prin credința în Isus.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 2.12-26 · Efeseni 4.17-24

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 20:18-26, 21:1-6

    Comparând aceste versete cu Matei 5 (v.17 şi mai departe), înţelegem că Robul credincios al Domnului a venit nu numai pentru a împlini Legea, ci şi pentru a introduce ceea ce este mai presus de ea (Matei 5.17    nota a: Hristos vine ca o revelare a plinătăţii lui Dumnezeu prefigurată în lege şi în profeţi). În timp ce Legea poruncea „să nu ucizi“, Isus declara că şi numai de-ar spune cineva „nebunule“ fratelui său, deja s-ar expune focului gheenei! Domnul doreşte să înţelegem în fiecare zi mai profund di­mensiunile răului din inima noastră. Şi vrea să ne facă cunoscut propria Sa inimă care a făcut in­finit mai mult decât cerea Legea, cea care spunea: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău“ (Matei 5.43, 44; vezi Romani 5.7, 8, 10; compară şi Exod 22.1 … cu Psalmul 69.4 sf.). Unde     ne-am găsi noi dacă porunca inflexibilă: „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte“, ni s-ar aplica nouă? Dumnezeu ar trebui să facă să dispară de pe faţa pământului întreaga omenire, vinovată de crucificarea Fiului Său. Dar, în loc de aceasta, chiar şi la cruce, Domnul Isus pune în practică în mod desăvârşit ceea ce El ne învaţă în aceste versete: „Tată, iartă-i, – spune El – pentru că ei nu ştiu ce fac“ (Luca 23.34).

    Versetul 32 stabileşte preţul unui rob: acelaşi preţ cu care a fost estimat Fiul lui Dumnezeu (Matei 26.15).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    HRISTOS A MURIT PENTRU NOI! | Fundația S.E.E.R. România

    „Hristos a murit pentru noi.” (Romani 5:8)

    Dacă ai văzut filmul „Lista lui Schindler”, probabil te-ai întrebat: „Cum au putut face așa ceva?” Dușurile, cuptoarele, furnalele care revărsau cenușă umană, trenurile care soseau în fiecare zi cu femei, bărbați, copii și bătrâni – înghesuiți ca vitele pe drumul spre abatoare. Și cel mai rău dintre toate acestea: soldații care îndeplineau ordinele fără nicio mustrare de conștiință. Cum au putut face așa ceva? Răspunsul este păcatul! Și dacă ai impresia că Hitler și adepții săi au fost singurii din această categorie, mai gândește-te! Ce spui despre ce se întâmplă în zilele noastre? Dar de cele întâmplate pe vremea lui David? El scria: „sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea” (Psalmul 51:5). Propriul său capitol despre adulter și crimă confirmă lucrul acesta. Citește-i CV-ul: ne descrie pe noi toți! Iar Sfânta Scriptură adaugă: „Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de aspidă; gura le este plină de blestem şi de amărăciune; au picioarele grabnice să verse sânge…” (Romani 3:12-15). Dacă Dumnezeu ne-ar evalua pe oricare dintre noi, la fel am fi. Și trebuie să înțelegi lucrul acesta pentru a aprecia ceea ce urmează: „Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.” (Romani 5:8). Când citești acest verset, întrebarea se schimbă și devine: „Cum a putut Hristos să facă așa ceva?” Slavă Domnului că nu am primit ce meritam: pedeapsa. Am primit ce aveam nevoie: har! Compozitorul de imnuri William R. Newell a scris următoarele versuri: „Pentru mine El S-a răstignit – pe Golgota / Pentru al meu păcat El a murit – pe Golgota / M-a făcut copil răscumpărat / și-al meu suflet, Hristos l-a salvat – pe Golgota.” Oprește-te acum o clipă, și mulțumește-I lui Dumnezeu pentru Fiul Său – Mântuitorul tău care te-a răscumpărat din vină și păcat! Despre asta este vorba în Vinerea Mare!

  • 1 Mai 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Ghedeon I-a spus lui Dumnezeu: „Dacă vrei să salvezi pe Israel prin mâna mea, cum ai zis, iată, voi pune un val de lână în arie“.

    Judecători 6.36,37

    Câteodată îl criticăm pe Ghedeon că a cerut semne după ce Dumnezeu îi dăduse asigurări prin cuvântul Său. Este adevărat că nu trebuie să folosim „lâna“ ca mijloc pentru a determina voia Domnului pentru viața noastră, însă există multe lucruri pe care le putem învăța din istoria lui Ghedeon, lucruri cu privire la credință, la ascultare și la trăirea ca biruitori, în ciuda împrejurărilor cu totul nefavorabile. Ghedeon a cerut semnele cu lâna pentru ca ele să confirme voia lui Dumnezeu, nu pentru ca el să o discearnă. Deși credința lui era slabă la momentul respectiv, Ghedeon a fost inclus în rândul oamenilor credinței din Evrei 11. Ce încurajare pentru noi, care ne simțim slăbiciunea și lipsa de credință! La fel ca tatăl copilului bolnav din Evanghelii, exclamăm: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!“.

    Credința lui Ghedeon nu a fost puternică la început, dar lucrul important este că el a avut credință și că a fost instrumentul potrivit pentru a fi folosit de Domnul. Îngerul Domnului a început prin a-i spune: „Domnul este cu tine, bărbat viteaz!“. Ghedeon însă I-a răspuns că el era cel mai puțin important dintr-o familie lipsită de însemnătate; se considera cu totul nepotrivit pentru o astfel de poziție.

    Cu toate acestea, el era omul potrivit pentru lucrarea respectivă. Trebuia să meargă cu puterea pe care o avea. Puterea lui era mică, însă Domnul era cu el, iar harul Său îi era de ajuns, fiindcă puterea Lui este făcută desăvârșită în slăbiciune. Ori de câte ori Domnul ne cheamă să facem ceva pentru El, ne promite de asemenea că va fi cu noi. Porunca Lui către noi înseamnă că vom primi și putere pentru a o împlini.

    T. Bouter

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    El [Nicodim] a venit noaptea la Isus și I-a zis: „Învățătorule, știm că ești un învățător venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el“.

    Ioan 3.2

    Născut din nou (2)

    Ioan Botezătorul anunțase venirea lui Mesia și începutul Împărăției lui Dumnezeu. Apoi a venit Isus și a făcut semne și minuni puternice. Atunci s-a ridicat întrebarea cine este El și care este relația Sa cu Împărăția lui Dumnezeu: Este Isus Însuși Mesia?

    În timp ce mulți dintre conducătorii poporului L-au respins pe Isus și au atribuit minunile Sale unei puteri diabolice, Nicodim a văzut în El un Învățător trimis de Dumnezeu. Avea o părere destul de bună despre Isus și a vrut să afle mai multe despre El.

    Și astăzi sunt mulți oameni care cred în existența lui Dumnezeu și care Îl respectă mult pe Isus Hristos. Poate chiar cred că El este Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul.

    Dar chiar afirmând ceea ce ne spune Biblia, poate fi vorba doar de o convingere intelectuală. Natura și viața acestor oameni este încă neschimbată. Dacă nu au simțit niciodată nevoia de iertare a păcatelor și de părtășie cu Hristos, atunci nu Îl cunosc cu adevărat pe Fiul lui Dumnezeu. Ei sunt – din punct de vedere spiritual – încă morți. „Și voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre, în care trăiați odinioară“ (Efeseni 2.1).

    Așa a fost și în cazul teologului Nicodim. Dar apoi a început să-și deschidă inima față de lucrarea lui Dumnezeu, căutând o întâlnire cu Isus.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 1.12-28 · Efeseni 4.1-10

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 18:13-27

    Acum ni se prezintă Legea pe care a dat-o Domnul poporului Său. Ea scoate în evidenţă răutatea omului, care este înclinat să comită fiecare faptă interzisă aici. Necesitatea acestor porunci nu face decât să arate perversitatea firii omului (citiţi 1 Timotei 1.9 …).

    Primele patru porunci privesc relaţia omului cu Dumnezeu: Un singur Dumnezeu, care este Duh, care este Sfânt, dar şi plin de bunătate, pregătind odihnă pentru ai Săi.

    Conform poruncii a cincea, părinţii sunt următorii după Dumnezeu cărora le datorăm onoare.

    Urmează apoi patru porunci cu privire la relaţiile cu vecinii noştri în viaţa socială.

    În sfârşit, ultima poruncă ne priveşte pe noi înşine, individual, ea sondând adâncurile inimii noastre pentru a dezvălui cele mai intime dorinţe, despre care nu spunem nimic nimănui. Pe scurt, esenţa Legii este iubirea. „Cine iubeşte pe altul a împlinit Legea – le scrie Pavel romanilor – Pentru că: «să nu comiţi adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti fals, să nu pofteşti» şi orice altă poruncă ar mai fi, este cuprinsă în acest cuvânt, şi anume: «Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi» (Romani 13.8, 9; compară cu Matei 22.34-40).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎNCHINĂ-TE LUI DUMNEZEU ȘI URMEAZĂ CALEA LUI! | Fundația S.E.E.R. România

    „Eu şi băiatul ne vom duce până colo să ne închinăm şi apoi ne vom întoarce la voi.” (Geneza 22:5)

    Imaginează-ți că trebuie să-ți aduci copilul ca jertfă pentru Dumnezeu. Și Dumnezeu nu-ți spune motivul! Dar iată ce le-a spus Avraam slugilor care l-au însoțit în cea mai dificilă călătorie din viața sa: „Rămâneţi aici cu măgarul; eu şi băiatul ne vom duce până colo să ne închinăm şi apoi ne vom întoarce la voi.” Adică, ne întoarcem – amândoi! Dedicarea lui Avraam față de Dumnezeu era de neclintit. Cred că el se gândea: „Mă voi închina în tot drumul meu și mă voi întoarce mai puternic!” Îngrijorarea și închinarea sunt lucruri total opuse. Rețineți că vom fi mult mai fericiți dacă învățăm să devenim persoane care se închină și nu persoane care se îngrijorează! Îngrijorarea creează o breșă prin care diavolul să ne poată chinui, dar închinarea ne călăuzește în prezența lui Dumnezeu – unde găsim pace, bucurie și nădejde. Noi am fost creați să ne închinăm lui Dumnezeu (vezi Apocalipsa 4:11). Când nimic altceva nu funcționează, închinarea dă rezultate, pentru că ne face să ne concentrăm toată atenția asupra lui Dumnezeu. Dumnezeu este bun chiar și când circumstanțele sunt ostile! Așa că, nu te mai îngrijora – lasă lucrurile care te preocupă în seama lui Dumnezeu și trăiește în harul Său! Harul nu înseamnă doar favoare divină; înseamnă putere și activare divină! Nu mai irosi nicio zi din viața ta îngrijorându-te! Stabilește care este rolul tău și care nu este rolul tău. Nu încerca să preiei responsabilitatea lui Dumnezeu. Când tu faci ceea ce poți, Dumnezeu intervine și face ceea ce tu nu poți. Vino înaintea lui Dumnezeu pe genunchi și adu îngrijorările tale înaintea Lui! Închină-te Lui și bucură-te de viața îmbelșugată pe care ți-o oferă El! Când îți recunoști îngrijorările, tu întrerupi tiparele gândurilor greșite și spui: „Aleg să nu mă mai îngrijorez. Mă bazez pe Dumnezeu și aleg să mă închin în fața Lui. El este bun și eu mă încred pe deplin în bunătatea Lui!”

  • 23 Aprilie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    De aceea, având încinse coapsele minții voastre, fiți treji, sperați în mod desăvârșit în harul care vă va fi adus la descoperirea lui Isus Hristos.

    1 Petru 1.13

    Toate îndemnurile din această epistolă nu sunt altceva decât prezentarea ascultării, a umblării și a purtării lui Hristos (versetele 2 și 15), care trebuie să devină, prin urmare, ascultarea, umblarea și purtarea noastră. Întreaga epistolă ne vorbește despre suferințele lui Hristos pe acest drum și despre gloriile care urmează acestor suferințe, ceea ce ne angajează și pe noi pe același drum de suferință, dar cu speranța gloriilor la care, spre deosebire de El, noi încă nu am ajuns.

    Acești credincioși evrei sunt îndemnați să-și „încingă coapsele minții lor“. În Efeseni 6, adevărul, Cuvântul, este centura cu care suntem încinși pentru luptă; aici, el este centura minții pentru umblare. În ambele cazuri, centura ne este absolut necesară. Un alt îndemn este: „fiți treji“. Dacă ne lăsăm antrenați în lucrurile acestei lumi, care ne amețesc sufletul, vom pierde puterea de a umbla în ascultare, deoarece ascultarea este aceea care ne desparte întotdeauna de lucrurile pe care lumea ni le-ar putea oferi.

    În această stare, având coapsele minții încinse și fiind treji, suntem capabili să sperăm în mod desăvârșit, chiar dacă nu am ajuns încă la favoarea care ne va fi adusă la descoperirea lui Isus Hristos. Acest har este mereu prezent înaintea noastră, pentru că el este realizat prin credință și nimic nu-l poate clinti din inimile noastre. El ne va fi adus la descoperirea lui Isus Hristos.

    Nu la fel este privit harul de către apostolul Pavel; el ne spune că avem intrare liberă, prin credință, la acest har sau favoare în care suntem. Totuși, în ambele cazuri, harul este la fel de desăvârșit. Când avem mijlocul încins și când suntem treji, suntem făcuți capabili să privim spre descoperirea lui Isus Hristos nu numai într-o stare de liniște, dar și cu o imensă bucurie.

    H. Rossier

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Prin har sunteți mântuiți, prin credință … Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni … Am fost creați în Hristos Isus pentru fapte bune pe care Dumnezeu le-a pregătit mai dinainte, ca să umblăm în ele.

    Efeseni 2.8-10

    Ce așteaptă Dumnezeu de la noi

    Femeia credea în Dumnezeu și era evlavioasă. Ea a reacționat cu atât mai consternată, cu cât predicatorul i-a spus că trebuie să Îl aibă pe Isus Hristos ca Mântuitor personal: „Nu am lipsit niciodată duminica de la biserică, am citit Biblia și m-am rugat zilnic, am făcut bine vecinilor mei și, după părerea mea, am făcut tot ce trebuie să facă un creștin! Și acum îmi spuneți că toate acestea nu sunt esențiale?“.

    Cu mai multe versete din Biblie, predicatorul i-a arătat că toți oamenii sunt păcătoși și că nu se pot salva singuri. Trebuie să credem că Isus a primit pedeapsa divină, dreaptă, pentru păcatele noastre, pe cruce. Mântuirea este numai prin har, prin credința în El. Cei care vor să se bazeze pe propriile lor fapte bune sunt pierduți.

    Pentru femeie a început o mare luptă. A stat mult timp cu fața îngropată în mâini. Deodată a exclamat: „O, Doamne, oare toate faptele mele bune nu-mi vor fi de niciun folos? Atunci nu am cu ce să stau în fața Ta!“. Conștiința i-a fost trezită și ea și-a dat seama că nu putea sta în fața sfințeniei lui Dumnezeu. L-a acceptat din toată inima pe Fiul lui Dumnezeu ca Mântuitor.

    Fără îndoială, Dumnezeu așteaptă de la noi „fapte bune“, dar după ce omul este mântuit prin credința în Hristos. Și, din recunoștință, ar trebui să facă toate acele fapte bune pe care Dumnezeu „le-a pregătit mai dinainte“ pentru el și care arată dragostea pe care o are față de Domnul său.

    Citirea Bibliei: Deuteronom 31.19-29 · Efeseni 1.9-14

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 16:1-12

    Murmure în faţa Mării Roşii (14.11, 12), la Mara (15.24), din nou în deşertul Sin (16.2), curând murmure şi la Refidim (17.3)! Vai, ce oglindă fidelă a inimilor noastre, atât de înclinate să uite că „bunătatea Lui rămâne pentru totdeauna“ (Psalmul 136.13)! Cu câteva zile înainte cântaseră din toată inima cântarea eliberării. Acum ei murmură împotriva lui Moise şi a lui Aaron. De fapt plângerile lor sunt împotriva lui Dumnezeu (v.8). Dragi răsumpăraţi ai Domnului, să ne amintim că, fiind nemulţumiţi de alţii sau de împrejurările în care ne găsim, înseamnă, de fapt, că de Dumnezeu nu suntem mulţumiţi.

    Iar cât despre îngrijorarea legată de lucrurile necesare acestei vieţi, nu este ea oare un afront adus Celui care a spus: „Nu vă îngrijoraţi pentru viaţa voastră, ce veţi mânca şi ce veţi bea … Ajunge zilei necazul ei“ (Matei 6.25, 34; de văzut şi Psalmul 23.1)? El Însuşi a cunoscut ce înseamnă să fii în pustiu şi să-ţi fie foame. Dar, într-o supunere deplină, El a respins vicleșugurile ispititorului. A aşteptat de la Dumnezeu, cu toată încre­derea, răspun­sul la nevoile Sale.

    Câtă răbdare a arătat Domnul! În loc să pedepsească poporul, El începe prin a le arăta gloria Sa (v. 7, 10), luând asupra Lui satisfacerea lor.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    VREMEA CERNERII | Fundația S.E.E.R. România

    „Domnul a zis: „Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul.” (Luca 22:31)

    „Domnul a zis: „Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul.” (Luca 22:31)

         Domnul Isus a știut că Petru se va lepăda de El, și – cu toate acestea – l-a chemat să-i fie ucenic, și i-a spus: „Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.” (Luca 22:31-32). Greșelile pe care le faci și necazurile pe care le creezi în general, nu au loc la întâmplare, ci prin alegere. Cu toate acestea, ele nu te plasează dincolo de harul lui Dumnezeu! Secretul victoriei este să-L lași pe Dumnezeu să-ți folosească greșelile pentru a te dezvolta, și să nu-l lași pe Satan să le folosească pentru a te distruge. Să remarcăm cuvintele: „Satana v-a cerut…” Satan dorește să recupereze ce a pierdut – pe tine. Când ai îndoieli, pentru că el are puterea de a te doborî, tu îți pregătești terenul pentru eșec. Ai văzut cum trece grâul prin procesul treieratului? Nu e o imagine prea drăguță… Și când la fel se întâmplă și în viața ta, nu te simți bine. Așadar, dacă Petru, unul dintre ucenicii aleși personal de Hristos, a putut să cadă, cu atât mai mult ți se poate întâmpla și ție. Și atunci, ce crezi că vrea Domnul să împlinească prin asta? Poate că viața ta este „cu susul în jos” acum, dar dacă te întorci la Dumnezeu, El poate face ceva frumos din ea. Și încă un gând: Domnul Isus i-a mai zis lui Petru: „Eu M-am rugat pentru tine.” Da, și astăzi, Domnul Isus Se roagă și pentru tine! Citim în Sfânta Scriptură că: „Dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos Cel neprihănit.” (1 Ioan 2:1). Deci, dacă ai căzut, Domnul Isus te va ridica și te va restaura – dacă vrei, și-L lași!

  • 22 Aprilie 2024

    13 Aprilie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Darurile de har și chemarea lui Dumnezeu sunt fără părere de rău.

    Romani 11.29

    Chemarea lui Dumnezeu (6) – Dumnezeu nu Se va răzgândi

    În Romani 9–11, Pavel prezintă căile lui Dumnezeu cu Israel în trecut (capitolul 9), în prezent (capitolul 10) și în viitor (capitolul 11). Astăzi, persoane din Israel sunt mântuite și adăugate Adunării lui Dumnezeu (Efeseni 2.13-18). Totuși, Dumnezeu nu a renunțat la Israel, ca popor. Într-o zi viitoare, acest popor, care s-a făcut vinovat de răstignirea lui Mesia al lor, va fi restabilit, iar toate promisiunile făcute lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov vor fi împlinite. Acesta este harul uimitor al Dumnezeului și Tatălui nostru! Acest har ne-a fost arătat și nouă.

    Acesta este contextul versetului citat mai sus. Cât de încurajator este să știm că darurile și chemarea lui Dumnezeu sunt fără părere de rău! Dumnezeul nostru nu Se răzgândește! Când oferă un dar sau când face o chemare a harului, El nu Se schimbă, în ciuda falimentului celor ai Săi. Când ne-a dat darurile Sale, El a știut perfect de bine tot ceea ce eram și ceea ce aveam să fim. Căderile noastre nu-L iau prin surprindere. El a pregătit remediul pentru ele prin suferințele, moartea și învierea Fiului Său preaiubit. Aceasta însă nu este o scuză pentru ca noi să păcătuim; de fapt, nu există nicio scuză pentru păcat. El a pregătit totul pentru ca noi să umblăm în sfințenie. El îi disciplinează pe cei ai Săi, dacă ei se depărtează de El, așa cum a făcut cu privire la fiii lui Israel, care au trebuit să rătăcească prin pustie timp de patruzeci de ani. Însă El îi promisese lui Moise că avea să-i ducă în țara Canaan și, în credincioșia Sa, a făcut acest lucru: „N-a căzut niciun cuvânt din toate cuvintele bune pe care le spusese Domnul către casa lui Israel: toate s-au împlinit“ (Iosua 21.45; vedeți și Iosua 23.14).

    La fel stau lucrurile și pentru noi. Darurile Sale, precum viața eternă (Romani 6.23) și Duhul Sfânt (Fapte 2.38; 5.32), nu vor fi luate niciodată de la noi. De asemenea, El nu va revoca niciodată chemarea la mântuire pe care ne-a făcut-o. Lăudat să fie numele Lui!

    K. Quartell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Credința este … convingere cu privire la lucrurile care nu se văd.

    Evrei 11.1

    Cred că…

    Parcă îl aud și acum pe profesorul de geografie punându-mi întrebarea: „Unde este Napoli?“, iar eu, nu prea sigur pe mine, răspunzând cu ezitare: „Cred că… în Italia“. — „Poți să crezi la biserică. Aici trebuie să știi!“

    Profesorul a vrut să sublinieze contrastul dintre „a crede“ și „a ști“. Din răspunsul meu și-a dat seama că nu eram sigur pe mine.

    În limbajul cotidian folosim cuvântul „cred“ pentru a exprima o simplă presupunere. Și spunem, de exemplu, „cred că pacientul se simte puțin mai bine“, dar în aceste cuvinte este simțită incertitudinea.

    Pe de altă parte, în sens biblic, „a crede“ înseamnă a ști ceva cu siguranță și a avea încredere fermă, chiar dacă nu Îl putem vedea încă pe Dumnezeu și nici ceea ce ne-a promis. El a dovedit că ne putem încrede în El și știm că El Își ține promisiunile. Cei care cred trebuie să trăiască prin credință pretutindeni și în orice moment. Nu numai în biserică, ci și la locul de muncă, în familie, peste tot! Cei care limitează credința la biserică o transformă într-o credință moartă. Credința vie este o forță dinamică pentru întreaga viață.

    Să alergăm la Dumnezeu cu tulburările și cu îndoielile noastre și să credem în El și în Cuvântul Său! Ne putem baza pe El! A crede înseamnă a renunța la propriile certitudini și nesiguranțe și a ne încredința deplin în mâna lui Dumnezeu.

    Citirea Bibliei: Deuteronom 31.7-18 · Efeseni 1.1-8

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 15:17-27

    Până la v. 16, cântecul copiilor lui Israel celebrează ceea ce Domnul tocmai făcuse pentru poporul Său. Versetele 17 şi 18 proclamă ceea ce El va face în vii­tor. Roadele victoriei sunt privite prin credinţă. Dumnezeu Şi-a pregătit: 1) o moştenire; 2) o locuință; 3) un sanctuar; 4) o împărăţie. În prima sa epistolă, Petru ne prezintă forma nouă pe care o iau aceste binecuvântări sub dispensaţia creştină (1 Petru 1.4; 2.5, 9).

    Poporul este acum răscumpărat şi se află în drum spre ţara promisă. În acelaşi fel, calea noastră creştină începe cu convertirea şi sfârşeşte în glorie. Dar, pe drumul dintre ele, sunt experienţele pustiei. Cea dintâi dintre aceste mari lecţii este Mara. Asemeni acestor ape amare, Dom­nul permite să întâlnim pe calea noastră împre­jurări dureroase şi dezamăgitoare. Dar, de îndată ce înţelegem că aceste ne­cazuri sunt îngăduite spre binele nostru şi vedem în ele puterea crucii lui Hristos, atunci, fără ca aceste împrejurări să se schimbe, ele încetează să mai aibă gust amar şi ajungem chiar să găsim bucurie şi mângâiere în ele (Romani 5.3 …; 2 Corin­teni 12.9). Suntem atunci în stare să apreciem Elim, acest loc de înviorare şi de odihnă, imagine a strângerii împreună a credincioşilor, acolo unde Dumnezeu dă binecuvântarea (Psalmul 133.3).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎMBĂTRÂNIREA CU HAR (2) | Fundația S.E.E.R. România

    „Ele îţi vor lungi zilele şi anii vieţii tale şi-ţi vor aduce multă pace.” (Proverbele 3:2)

    „Ele îţi vor lungi zilele şi anii vieţii tale şi-ţi vor aduce multă pace.” (Proverbele 3:2)

         Până în anul 2030, unul din cinci oameni va avea 70 de ani sau mai mult. Asta înseamnă aproximativ 20% din populația lumii. Milioane dintre noi vor trăi cel puțin 100 de ani. Când a fost întrebat la aniversarea vârstei de 80 de ani cum se simte că a atins această vârstă, președintele Dwight D. Eisenhower a răspuns: „În orice caz, e mai bine așa decât cealaltă variantă!” Anita Bogan a murit în 2007, la o vârstă foarte înaintată: 106 ani. În necrologul ei publicat în Los Angeles Times scria: „Binecuvântată cu sănătate bună și o minte sănătoasă, Bogan și-a petrecut cea mai mare parte a bătrâneții făcând tot ce și-a dorit, având o atitudine tenace, specifică omului care nu înțelege ce legătură are bătrânețea cu viața ei. În anii care au urmat vârstei de 80 de ani, ea a creat o fundație non-profit prin care a construit case de bătrâni, a deschis o florărie, a jucat zilnic golf, a mers în croaziere pentru a-și sărbători zilele de naștere și a inspirat nenumărați oameni. La împlinirea vârstei de 100 de ani, Consiliul local al districtului Kern a declarat „Ziua Anita Bogan.” Prin atitudinea ei față de viață, Anita a schimbat percepția celor din jur despre bătrânețe.” Biblia nu ne promite numai o viață lungă, ci și o viață de calitate. „Fiule, nu uita învăţăturile mele şi păstrează în inima ta sfaturile mele! Căci ele îţi vor lungi zilele şi anii vieţii tale şi-ţi vor aduce multă pace.” (Proverbele 3:1-2). „Începutul înţelepciunii este frica de Domnul şi ştiinţa sfinţilor este priceperea. Prin mine ţi se vor înmulţi zilele şi ţi se vor mări anii vieţii tale.” (Proverbele 9:10-11) Secretul bucuriei în procesul îmbătrânirii este relația profundă cu Dumnezeu și o viață trăită conform principiilor Sale!

  • 21 Aprilie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dacă vei aduce, ca dar, un dar de mâncare copt în cuptor, să fie turte fără aluat din floarea făinii, frământate cu untdelemn, sau plăcinte fără aluat, unse cu untdelemn.

    Levitic 2.4

    Ceea ce se coace în cuptor nu se poate vedea în timpul în care se coace. Este expus căldurii puternice, însă nu se poate vedea cât suferă aluatul din cauza aceasta și cum îndură el arșița. Trebuie să medităm asupra acestui lucru și să încercăm să înțelegem ce este ascuns în Cuvântul Domnului – mă gândesc nu la adevărurile pe care le-a spus Domnul Isus, oricât de minunate ar fi acestea – ci la ceea ce este ascuns în Cuvânt cu privire la sentimentele Sale și cum a suferit El în aceste împrejurări. Numai un asemenea suflet va înțelege ce este prezentat în acest cuptor.

    Da, putem înțelege că viața Domnului, în primii treizeci de ani, a fost suferință. Să ne gândim: A venit Creatorul din cer și, potrivit capitolului 1 din Coloseni, El era Întâiul-născut peste toată creația, Capul creației, însă, când S-a născut în Betleem, nu s-a găsit pentru El niciun loc în casa de poposire. Un grajd a fost singurul loc unde au vrut să-L primească. El era Întâiul-născut peste toată creația și Împăratul lui Israel. Abia Se născuse și părinții Săi au trebuit să fugă în Egipt, pentru că lumea dușmană căuta să-L omoare. El era Cel necreat, Cel Sfânt, și a venit din acel loc sfânt de la Dumnezeu, din casa Tatălui; și când părinții Săi s-au întors din Egipt, El a trebuit să locuiască în Nazaret, în acel oraș neatrăgător din Galileea.

    Cât de îngrozitor trebuie să fi fost aceasta pentru El! El era Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel care locuise dintotdeauna în atmosfera curată din casa Tatălui și care fusese întotdeauna Obiectul plăcerii și al dragostei Tatălui. El a venit de acolo de unde milioanele de îngeri își ascundeau fața când priveau spre El, pentru că nu puteau privi slava Sa. Ce trebuie să fi însemnat pentru El să locuiască în cetatea Nazaret, înconjurat de păcătoși, care Îl urau pe Dumnezeu, așa cum s-a dovedit mai târziu, când au vrut să-L omoare! El știa deci ce erau ei și El vedea cine erau ei, căci Îl urau pe Dumnezeu. Așa a trăit El treizeci de ani, zi de zi înconjurat de oameni păcătoși și de toate păcatele pe care le făceau oamenii. Ce suferință a trebuit să fi fost aceasta pentru El!

    H. L. Heijkoop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare, zicând: „Eli, Eli, Lama Sabactani?“, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?“.

    Matei 27.46

    Isus părăsit

    De la iesle până la cruce, calea Domnului și Mântuitorului nostru a fost din ce în ce mai singuratică.

    Părăsit de mulți ucenici. Ni se spune că „mulți dintre ucenicii Lui s-au dus înapoi și nu mai umblau cu El“ (Ioan 6.66). Atunci Domnul le-a pus celor rămași o întrebare care arăta cât de profund era afectat de faptul că mulți se depărtaseră de El: „Voi nu vreți să vă duceți?“.

    Părăsit de toți ucenicii. Mai târziu citim: „Atunci toți ucenicii L-au părăsit și au fugit“ (Matei 26.56). Nu doi sau trei, ci toți! Ce durere pentru inima Învățătorului! El a fost lăsat absolut singur în ultimele douăsprezece ore ale vieții Sale: „Aștept compătimire, dar degeaba; aștept mângâietori, și nu găsesc niciunul“ (Psalmul 69.20). Patru dintre ai Săi au stat lângă cruce, dar nu ei L-au mângâiat pe Domnul, ci Domnul i-a mângâiat pe ei.

    Părăsit de Dumnezeu. Apoi a venit partea cea mai grea. Până la cele trei ore în care s-a lăsat întunericul, Mântuitorul răstignit S-a bucurat de comuniunea cu Dumnezeul Său. Ca Om adevărat și dependent, El S-a încrezut întotdeauna și în toate în Dumnezeu. Între El și Dumnezeul Său nu a existat niciodată nici cel mai mic nor. Dar, în cele trei ore în care a fost lovit de judecata divină, I-a fost luată și părtășia cu Dumnezeul Său. Nu ne putem imagina ce a însemnat pentru Mântuitorul nostru ca Dumnezeu să Îl părăsească…! El a fost răstignit pe crucea din mijloc, fără nicio încurajare din partea nimănui, ba chiar a fost zdrobit de Însăși mâna lui Dumnezeu.

    Citirea Bibliei: Deuteronom 30.15-31.6 · Galateni 6.11-18

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 12:28-39

    Ce corespondent are acest pasaj cu privire la Marea Roşie în istoria celor răscumpăraţi de Domnul? În mod cert lucrarea lui Hristos şi eliberarea noastră! În timp ce Paştele prezintă aspectul eliberării de sub judecata lui Dumnezeu şi Îl arată pe Dumnezeu împotriva păcatului, Marea Roşie ilustrează salvarea păcătosului de sub puterea lui Satan şi Îl arată pe Dumnezeu pentru păcătos. Moartea este învinsă; poporul lui Dumnezeu este de acum luat din acest „veac rău“, înălţat cu Hristos, de cealaltă parte a morţii. Hristos nu este numai Cel care eliberează, ci şi Cel care dă tonul laudelor în mijlocul Adunării (Psalmul 22.22; Evrei 2.12).

    „Atunci Moise şi fiii lui Israel au cântat Domnului această cântare“ (v.1). Este prima cântare din Scriptură. Cum ar fi putut poporul să cânte sub poverile egiptenilor? (cf. Ps. 137.4). Acum însă bucuria umple inima tuturor răscumpăraţilor. Sub conducerea lui Hristos, adevăratul Moise, ei au privilegiul de a-L lăuda pe Cel care i-a salvat de talazurile morţii şi de puterea vrăjmaşului. Pe tot parcursul istoriei lui Israel – iar pentru noi în toată eternitatea – va fi celebrat Cel care a secat marea, apele adâncului celui mare şi care „a făcut adâncurile mării o cale de trecere pentru cei răscumpăraţi“ (Isaia 51.10).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎMBĂTRÂNIREA CU HAR (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „Frica de Domnul lungeşte zilele…” (Proverbele 10:27)

    Te neliniștește cumva gândul că vei îmbătrâni? Dacă așa stau lucrurile, e timpul să-ți reanalizezi sistemul de valori. Pentru Dumnezeu, conținutul este mai important decât ambalajul! Și pentru a te împăca cu ridurile de pe chipul tău, tu trebuie să te împaci cu El. La urma urmelor, nu numărul zilelor din viața ta contează, ci calitatea trăirii din zilele vieții tale. Prima minune a Domnului Isus a fost transformarea apei în vin. Să vedem ce a spus gazda de la ospățul de nuntă: „Orice om pune la masă întâi vinul cel bun… dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum.” (Ioan 2:10). M-aș bucura ca aceasta să fie și povestea vieții tale. Nu trebuie să suferi de gerascofobie (frica de îmbătrânire), ci să continui să lupți, să crești și să mergi înainte. Ascultă cuvintele pline de putere și de încurajare ale lui Caleb, care avea 85 de ani când a spus (spicuiesc din Iosua 14:8-13): „Eu am urmat în totul calea Domnului Dumnezeului meu… Moise a jurat şi a zis: ‘Ţara în care a călcat piciorul tău va fi moştenirea ta pe vecie, pentru tine şi pentru copiii tăi… Acum iată că Domnul m-a ţinut în viaţă, cum a spus. Sunt patruzeci şi cinci de ani de când vorbea Domnul astfel lui Moise, când umbla Israel prin pustie, şi acum iată că azi sunt în vârstă de optzeci şi cinci de ani. Şi astăzi, sunt tot aşa de tare ca în ziua când m-a trimis Moise; am tot atâta putere cât aveam atunci, fie pentru luptă, fie pentru ca să merg în fruntea voastră. Dă-mi dar muntele acesta despre care a vorbit Domnul pe vremea aceea… Iosua a binecuvântat pe Caleb… şi i-a dat ca moştenire Hebronul.” Asta se numește „să îmbătrânești cu har”!

  • 20 Aprilie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Vestește Cuvântul, stăruie la timp și nelatimp, mustră, ceartă, încurajează cu toată îndelunga-răbdare și învățătura.

    Cuvintele Tale au fost găsite și eu le-am mâncat; și cuvântul Tău a fost pentru mine veselia și bucuria inimii mele.

    2 Timotei 4.2; Ieremia 15.16

    Care este lucrarea pe care Dumnezeu o face atunci când Cuvântul Său este vestit? David ne spune că acest Cuvânt este o lampă pentru picioarele noastre și o lumină pe cărarea noastră, și că pătrunderea cuvintelor Lui oferă lumină și pricepere celor simpli (Psalmul 119.105,130). Potrivit parabolei semănătorului, predicarea Cuvântului lui Dumnezeu este ca plantarea seminței adevărului Său în inimile oamenilor (Luca 8.11-15). Este ca administrarea unui medicament celor care sunt bolnavi spirituali (Psalmul 107.20). El dorește să ne sfințească și să ne curețe cu apa Cuvântului Său (Efeseni 5.26). Mânuit așa cum trebuie, Cuvântul lui Dumnezeu este sabia Duhului, folosită împotriva vrăjmașului în luptele noastre spirituale (Efeseni 6.17). Ieremia a putut spune: „Cuvintele Tale au fost găsite și eu le-am mâncat; și cuvântul Tău a fost pentru mine veselia și bucuria inimii mele“.

    Cuvântul lui Dumnezeu este o bogăție spirituală, de aceea nu trebuie să neglijăm valoarea lui. El este ca argintul și ca aurul. Dacă citim Psalmul 119, putem observa valoarea pe care psalmistul o dă Cuvântului lui Dumnezeu – „M-am bucurat pe calea mărturiilor Tale ca de toate bogățiile“ (versetul 14). Duhul lui Dumnezeu dorește să Se folosească de Cuvântul lui Dumnezeu pentru a ne întări pe fiecare dintre noi, spre gloria lui Dumnezeu. Însă, pentru ca acest lucru să aibă loc, trebuie să săpăm noi înșine în acest Cuvânt; iar dacă săpăm, El ne întâmpină cu aceste promisiuni: „Îți voi da comorile întunericului și avuțiile ascunse ale locurilor tainice, ca să cunoști că Eu, Domnul, care te chem pe nume, sunt Dumnezeul lui Israel“ (Isaia 45.3).

    T. Hadley, Sr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăiește în urâciune și în minciună, ci numai cei scriși în cartea vieții Mielului.

    Apocalipsa 21.27

    Cartea vieții Mielului

    Într-o dimineață, un șofer a ridicat marfă dintr-un depozit. După ce s-au întocmit toate actele de expediere a mărfii, salariatul de acolo i-a spus: „V-am consemnat numele în registrul nostru și puteți lua marfa“. Șoferul a răspuns: „Numele meu este înregistrat într-o carte mult mai sigură“. — „Într-o carte mult mai sigură? Ce fel de carte este aceasta? Să fie o carte a unei bănci comerciale?“ — „O, nu“, a răspuns șoferul, „numele meu este scris în cartea vieții Mielului“.

    Colegul, care îl însoțea pe respectivul șofer și care ascultase această scurtă conservație, a întrebat mirat: „Ai văzut tu această carte?“. — „Nu, nu am văzut-o eu, ci un altul a văzut-o și mi-a spus acest lucru.“ — „Cine este acela?“ Șoferul era un bun cunoscător al Scripturii și a spus: „Însuși Duhul mărturisește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Și, dacă suntem copii, suntem și moștenitori: moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună moștenitori cu Hristos“ (Romani 8.16,17).

    Șoferul era un om fericit, pentru că se știa iubit de Dumnezeu și mântuit prin credința în Isus Hristos! Numele lui era scris în cartea vieții Mielului, deoarece crezuse în jertfa adusă de Mielul lui Dumnezeu pe crucea de la Golgota. Știa sigur că numele lui nu va fi șters niciodată din cartea vieții, pentru că Însuși Domnul Isus a spus: „Cel care va birui va fi îmbrăcat în haine albe. Nu-i voi șterge nicidecum numele din cartea vieții“ (Apocalipsa 3.5).

    Citirea Bibliei: Deuteronom 30.1-14 · Galateni 6.1-10

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 14:15-31

    Poporul a ajuns la concluzia că nu putea să se salveze singur. Situaţia lor era disperată … Acum Dumnezeu putea să lucreze. Le-a spus să meargă înainte! Cum, când marea este înaintea lor, Domnul să le poruncească să avanseze? Dar credinţa ascultă şi se bizuie pe Dumnezeu.

    Îngerul lui Dumnezeu ca un stâlp s-a aşezat între tabăra lui Israel şi cea a egiptenilor. Acum de cine să se mai teamă poporul? Să ne aducem aminte că Dumnezeu Se interpune întotdeauna ca un scut între noi şi greutăţile noastre. În timpul zilei, în timpul nopţii, grija Lui ne apără de pericolele de care adesea n-avem habar.

    Aceasta este eliberarea! Regăsim fazele ei în trei versete din Psalmul 136: „a împărţit în două Marea Roşie, pentru că bunătatea Lui rămâne pentru totdeauna! (v.13); a trecut pe Israel prin mijlocul ei, pentru că bunătatea Lui rămâne pentru totdeauna! (v.14); a aruncat pe Faraon şi oştirea lui în Marea Roşie, pentru că bunătatea Lui rămâne pentru totdeauna!“ (v.15). Nu numai că moartea nu are putere asupra credincioşilor, ci a devenit chiar aliatul lor, arma lor şi întăritura lor. Prin moartea Sa, Hristos l-a nimicit „pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul“ şi i-a eliberat „pe toţi aceia care, prin frica de moarte, erau supuşi robiei toată viaţa lor“ (Evrei 2.14-15).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SPARGE TIPARELE! | Fundația S.E.E.R. România

    „Da, n-au încetat… să întărâte pe Sfântul lui Israel.” (Psalmul 78:41)

    Biblia ne spune despre poporul Israel: „De câte ori s-au răzvrătit ei împotriva Lui în pustie! De câte ori L-au mâniat ei în pustietate! Da, n-au încetat să ispitească pe Dumnezeu şi să întărâte pe Sfântul lui Israel. Nu şi-au mai adus aminte de puterea Lui…” (Psalmul 78:40-42). Iudeii au provocat în mod continuu răbdarea lui Dumnezeu și I-au îndurerat inima în pustie. În ce fel? Ignorându-L… și limitând ce putea și voia El să facă pentru ei și prin ei. Și noi facem la fel, când nu recunoaștem și nu folosim darurile pe care ni le oferă El și ideile creative pe care le-a pus în mintea noastră. Dumnezeu vrea să spargi tiparele propriului tău trecut, ale problemelor și limitărilor tale personale. Una dintre modalitățile prin care poți să faci lucrul acesta este să fii deschis ideilor noi, locurilor noi și oamenilor noi. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Lărgeşte locul cortului tău şi întinde învelitoarele locuinţei tale! Nu te opri! Lungeşte-ţi funiile şi întăreşte-ţi ţăruşii! Căci te vei întinde la dreapta şi la stânga…” (Isaia 54:2-3).

    Să reținem verbele imperative „lărgește”, „întinde”, „lungește” și „întărește.” Creativitate înseamnă capacitatea de a te lăsa învățat. Așadar, ești o persoană care poate fi învățată? Pe o piatră funerară erau gravate cuvintele: „A murit la 40 de ani și a fost îngropat la 80.” Dacă nu continui să înveți, să crești și să-ți dezvolți gândirea, asta poate fi și soarta ta! Poate spui: „Dar eu nu sunt o persoană creativă din fire!” Creativitatea nu este neapărat ceva cu care te naști; ea vine în urma dezvoltării darurilor oferite de Dumnezeu și a ocaziilor pe care El ți le scoate în cale, de-a lungul vieții. Așa că, n-ai vrea să spargi tiparele? Doar așa vei reuși!

Calendar

noiembrie 2026
L M M J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Ultimele postări

Urmărește-ne