Mana Zilnica

Etichetă: articole

  • 3 Iulie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și, în timpul strâmtorării sale, a lucrat cu și mai multă necredincioșie împotriva Domnului acest împărat Ahaz. Și a jertfit dumnezeilor din Damasc care-l bătuseră; și a zis: „Pentru că dumnezeii împăraților Siriei îi ajută, le voi jertfi, și ei mă vor ajuta“. Dar ei au fost căderea lui și a întregului Israel.

    2 Cronici 28.22,23

    Lecții din viața lui Ahaz (3) – Devenim asemenea lucrurilor cu care ne preocupăm

    Ce decizii nefericite a luat Ahaz! El a ales să-și urmeze calea și să nu asculte de Domnul; în consecință, el și poporul său au trecut prin mari greutăți. Ne gândim că astfel de urmări ar fi trebuit să-l determine să se întoarcă la Domnul, însă lucrurile n-au stat așa. El nu numai că a continuat pe aceleași căi, ci s-a afundat tot mai mult în idolatrie.

    Ahaz a devenit asemenea idolilor lui: orb, surd și mut – orb la căile lui Dumnezeu, surd la cuvintele lui Dumnezeu și mut în ce privește lauda pentru Dumnezeu. El credea că are o vedere bună asupra lucrurilor și că sfătuitorii săi îl îndemnau de bine. Când lucrurile au luat o întorsătură urâtă, gura lui a rămas mută către Dumnezeu, astfel că nu și-a exprimat pocăința, și nici nu a cerut ajutor. Și nu numai că s-a întors către idoli, ci chiar și-a trecut fiul prin foc. De asemenea, a închis ușile casei Domnului și a făcut altare în fiecare colț al Ierusalimului. Astfel s-a împlinit ceea ce spune psalmistul cu privire la închinătorii la idoli: „Da, cei care i-au făcut, toți cei care se încred în ei, sunt ca ei“ (Psalmul 115.8).

    Întotdeauna vom deveni asemenea persoanelor sau lucrurilor cu care ne preocupăm. De aceea, să ne preocupăm pe deplin cu Domnul Isus! În felul acesta, „noi toți, privind ca într-o oglindă, cu fața descoperită, gloria Domnului, suntem transformați în același chip, din glorie spre glorie, întocmai ca de la Duhul Domnului“ (2 Corinteni 3.18).

    A. Leclerc

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Nicodim a răspuns și I-a zis: „Cum se poate face așa ceva?“. Isus a răspuns și i-a zis: „Tu ești învățătorul lui Israel și nu înțelegi aceste lucruri?“.

    Ioan 3.9,10

    Născut din nou (11)

    În prima sa întrebare adresată Domnului Isus, Nicodim a pus la îndoială posibilitatea și, implicit, necesitatea nașterii din nou (Ioan 3.4). Domnul i-a spus lămurit că, fără o naștere din nou, nu poate exista comuniune cu Dumnezeu. Dar Nicodim nu a înțeles cum putea avea loc aceasta. El era un om renumit, recunoscut ca „învățătorul lui Israel“; prin urmare, ar fi putut găsi dovezi utile în scripturile Vechiului Testament, pe care le cunoștea atât de bine, dar tot nu a priceput.

    Fără îndoială că era familiarizat cu pasajul din cartea profetului Ezechiel, în care nașterea din nou „din apă și din Duh“ este descrisă într-un mod foarte sugestiv:

    „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi curăți de toate necurățiile voastre și de toți idolii voștri. Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi și vă voi face să umblați în poruncile Mele și să păziți și să împliniți rânduielile Mele“ (Ezechiel 36.25-27).

    Dar, pentru că Nicodim însuși nu avea încă nașterea din nou, în această situație, cercetarea și analiza pur intelectuală nu l-au ajutat. Căci „omul natural nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu“; el nu le poate înțelege, deoarece „ele se înțeleg duhovnicește“ (1 Corinteni 2.14).

    Citirea Bibliei: 2 Samuel 6.1-23 · 1 Tesaloniceni 2.1-12

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Levitic 14:1-13

    A sosit ziua curăţirii leprosului. Este dus înaintea preotului. Să observăm misiunea modestă, dar de neînlocuit, a prietenului care îl aduce pe bolnav la cel care trebuie să îl declare curat. Este un lucru preţios să fii folosit de Dumnezeu pentru a-i aduce pe păcătoşi la Domnul Isus. Este o slujbă pe care chiar şi un tânăr creştin o poate împlini (Ioan 1.42, 46). Dar dacă preotul stătea în cort sau în tabără, leprosul care fusese scos afară nu ar fi putut să-l vadă (v. 3). Pentru a-l întâlni pe păcătos, Isus a părăsit gloria. Noi n-am fi putut face nici un pas spre El, însă a străbătut El toată calea pentru a veni până la noi. Cum ar fi putut fiul risipitor să intre în zdrenţe în casa tatălui său? Tatăl i-a ieşit în întâmpinare şi l-a îmbrăcat în haina cea mai bună, pe când el era încă departe.

    În ce priveşte detaliile lucrării de curăţire, cele două păsări luate împreună spun despre remediul divin pentru păcatul oricărui om: moartea Domnului, prima pasăre era ucisă; învierea Lui, a doua pasăre, lăsată liberă, îşi va lua zborul marcată de sângele pe care-l va purta spre cer pentru a-l prezenta simbolic înaintea unui Dumnezeu satisfăcut.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    EȘTI PE DEPLIN DEDICAT? | Fundația S.E.E.R. România

    „Ezechia… a  lucrat cu toată inima şi a izbutit în tot ce a făcut pentru Casa lui Dumnezeu… ca să caute pe Dumnezeul Său.” (2 Cronici 31:20-21)

    Schimbarea, îmbunătățirea, creșterea, succesul și victoria nu se întâmplă pentru că sunt concepte admirabile sau opțiuni dorite. Nu, ci pentru că te-ai dedicat pe deplin lor, și ești dispus să plătești prețul! Când regele Ezechia a ajuns pe tron, Israelul era într-o stare deplorabilă. Ușile Casei lui Dumnezeu erau închise, Legea Domnului nu era respectată, iar poporul se închina la aceiași dumnezei ca și națiunile păgâne din jurul lor. Dacă dorești să fii un expert în schimbări de situație, ai avea de câștigat dacă ai studia viața lui Ezechia și strategia sa. Biblia spune că el „a lucrat cu toată inima şi a izbutit în tot ce a făcut pentru Casa lui Dumnezeu.” (2 Cronici 31:21) Costul angajamentului implică următoarele lucruri: 1) O schimbare în stilul de viață. Ezechia a rupt tiparul familiei, refuzând să trăiască așa cum trăise tatăl său Ahaz înaintea lui. 2) Vei experimenta singurătatea. Ezechia a fost primul care s-a întors la Dumnezeu din casa lui și din Iuda. Pentru a face acest lucru, a trebuit să nimicească, să distrugă, să sfărâme și să taie în bucăți toți idolii. 3) Vei fi criticat. Oamenii nu acceptă cu plăcere schimbările, iar Ezechia s-a confruntat cu o avalanșă de întrebări dure din partea generației mai în vârstă. 4) Muncă asiduă și bani. Ezechia a fost dispus să renunțe la timp, energie și bani pentru a-și atinge obiectivul. 5) Disciplină zilnică. Este dificil să schimbi cultura și mentalitățile oamenilor care fac parte din ea. În fiecare zi, Ezechia a învățat și a insuflat principiile lui Dumnezeu în mințile oamenilor. 6) Presiune constantă. Oamenii care au fost de acord cu schimbările pe care le făcea Ezechia se așteptau să vadă rezultate și nu erau neapărat răbdători. Dar Ezechia „a lucrat cu toată inima şi a izbutit.” Principiile pe care le-a folosit Ezechia vor funcționa și pentru tine, așa că aplică-le în viața ta.

  • 2 Iulie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Ce am eu să-i judec pe cei de afară? Nu-i judecați voi pe cei dinăuntru? Dar pe cei de afară îi judecă Dumnezeu. Dați-l afară dintre voi pe cel rău!

    1 Corinteni 5.12,13

    Disciplina în adunare (2)

    În Iacov 5.20 ni se arată calea pe care trebuie să mergem, cale al cărei final este acesta: „Și va acoperi o mulțime de păcate“. Nu trebuie nicidecum să tratăm vreun păcat cu ușurătate, însă, după judecarea lui în adunare, trebuie să încetăm să discutăm despre el. De la Geneza până la Apocalipsa nu găsim niciun verset care să-i permită vreunui frate sau vreunei surori să răspândească zvonuri. Totul trebuie să fie făcut cu temere de Domnul și evitându-se răspândirea chiar și a unor fapte dovedite ca fiind rele. Dacă am sta mai întâi de vorbă cu Domnul, nu s-ar mai auzi lucruri care nu trebuie răspândite. Adunarea nu poate îngădui ca cineva să frângă pâinea doar pe propria lui răspundere. Ea are responsabilitatea ca în mijlocul ei să nu fie niciun rău, iar când el apare, să-l înlăture. Căile de cârmuire ale lui Dumnezeu nu se schimbă, deoarece nici Dumnezeu nu Se schimbă!

    Există cazul celor ce s-au retras de la Masa Domnului pentru că un frate sau o soră au făcut ceva rău. Această situație arată că noi am luat în propriile mâini judecarea cazului, fără să-i permitem adunării să facă acest lucru. Nu judecați singuri, ci aduceți înaintea fraților și lăsați timp adunării pentru cercetare; nu lucra în puterea ta proprie! (vedeți și Matei 18.15-17).

    Dacă au loc adunări periodice de frați sau dacă se ține o adunare deosebită a fraților, ei sunt împuterniciți să trateze un caz de disciplină după ce au stat înaintea Domnului, iar în cazuri deosebite, să-l prezinte și adunării. Un frate care nu participă, cu toate că ar putea s-o facă, dovedește că nu poartă pe inimă onoarea Domnului și bunul mers al adunării. El nu are starea duhovnicească necesară ca să poată purta pe inimă problemele adunării. Un astfel de frate este însă dator să accepte hotărârea luată de adunare. Un frate care nu are pe inimă bunul mers al adunării și nu ia parte la adunarea de rugăciune nu este destul de duhovnicesc pentru a lua o anumită poziție la adunarea de frați.

    C. Briem

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Isus … i-a zis: „Zacheu, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta!“. Și Zacheu s-a dat jos în grabă și L-a primit cu bucurie. … Și Isus i-a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta“.

    Luca 19.5,6,9

    Timpul – un car ce ne poartă spre veșnicie

    Timpul este ca un car în care ne așezăm și care ne poartă cu sine. Carul timpului nu se oprește niciodată și își transportă încărcătura nemuritoare spre eternitate. Bogăția nu îl poate opri, iar vanitatea, mândria sau trufia nu-i pot încetini viteza. Încercările disperate de a rămâne tineri sau de a reprima procesul de îmbătrânire nu frânează în niciun fel carul acesta.

    Vremea bună sau rea, fericirea sau nenorocirea, prosperitatea sau privațiunile, acestea nu sunt decât umbre pe roțile sale ce se rostogolesc fără încetare. Dumnezeul Atotputernic, Creatorul nostru, are în mâna Lui cursul acestui car, astfel că El face ca acesta să ne ducă pe toți la destinația noastră eternă. Care destinație? Sunt doar două: gloria, cu Dumnezeu, și chinul veșnic, departe de Dumnezeu, „unde viermele nu moare și focul nu se stinge“ (Marcu 9.44). Decizia pentru unul dintre aceste locuri se ia în clipele trecătoare ale timpului.

    Câtă responsabilitate este legată de acest cuvânt, timpul! Acum decidem unde ne vom petrece veșnicia. Indiferența sau indecizia este tot un fel de decizie. Dumnezeu le „poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi în care va judeca după dreptate pământul locuit“ (Fapte 17.30,31). Ce fericiți sunt toți aceia care au ales cerul! Așteptarea unei bucurii este ea însăși o bucurie. Iar dacă așteptarea Domnului Isus este o bucurie, ce va fi împlinirea ei!

    Citirea Bibliei: 2 Samuel 5.1-25 · 1 Tesaloniceni 1.6-10

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Levitic 13:45-59

    Groaznică era situaţia leproşilor în Israel: scoşi afară din tabără, fără speranţă de întoarcere, despărţiţi de ai lor, obligaţi să-şi vestească de departe starea nenorocită: „Necurat, necurat!“ Este o imagine a ceea ce eram: excluşi din adunare, oameni dintre naţiuni „înstrăinaţi de cetăţenia lui Israel, … neavând speranţă“. „Dar acum …   v-aţi apropiat prin sângele lui Hristos“ (Efeseni 2.12, 13). Aceasta ne conduce la lucrarea de curăţire descrisă în cap. 14. Evanghelia ne prezintă mai mulţi astfel de leproşi implorând mila Domnului. Şi El, plin de compa­siune, Şi-a pus mâinile peste ei pentru a-i curăţi, fără ca El În­suşi să Se contamineze. Nu numai că putea, ci, în dragostea Lui, chiar dorea să-i facă perfect curaţi   (Matei 8.1-3; vezi şi Luca 17.11 …). În acelaşi fel, Mântuitorul drag poate şi doreşte şi astăzi să curăţească de toate păcatele pe oricine se recunoaşte necurat.

    Lepra pe o haină (v. 47-59) reprezintă răul care poate să afecteze obiceiurile şi mărturia noastră. Fie ca Domnul să ne dea atenţie pentru a-l distinge, curaj pentru a-l „arde“, altfel spus, pentru a-l judeca de îndată ce apare!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DUMNEZEU: SURSA ÎNCREDERII TALE | Fundația S.E.E.R. România

    „Cei ce se încred în Domnul… nu se clatină…” (Psalmul 125:1)

    Oamenii sunt atrași în mod natural de persoanele care dau dovadă de echilibru și siguranță de sine; ei nu vor urma pe cineva care nu are încredere în sine. O ilustrare excelentă a acestui lucru este un incident care a avut loc în Rusia în timpul unei tentative de lovitură de stat. Tancurile armatei au înconjurat clădirea guvernului în care se aflau președintele Boris Elțîn și susținătorii săi pro-democrație. În timp ce armata era pe poziții, Elțîn a ieșit din clădire, s-a urcat pe un tanc, l-a privit pe comandant în ochi și i-a mulțumit că a trecut de partea democrației. Mai târziu, comandantul a recunoscut că, deși nu a intenționat să treacă de partea lui Elțîn, liderul rus a părut atât de încrezător, încât soldații au decis să i se alăture. Marii oameni de succes dau dovadă de încredere indiferent de circumstanțe. Dar adevărata încredere nu vine din faptul că ai aprobarea oamenilor din jurul tău. „Dar de unde vine?” – întrebi tu. Biblia spune: „Domnul va fi încrederea ta” (Proverbele 3:26); vorbim aici despre a ști că El te-a chemat și te-a echipat în vederea slujbei pe care o ai de făcut. Apostolul Pavel a scris: „Avem încrederea aceasta tare în Dumnezeu… Destoinicia noastră… vine de la Dumnezeu…” (2 Corinteni 3:4-5). Chiar dacă alții nu cred în tine, faptul că știi că Dumnezeu te cheamă și te folosește îți permite să crezi în tine însuți. Însuși împăratul David a experimentat acest lucru, și a putut spune: „Cât de mulţi zic despre mine: „Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu!” Dar Tu, Doamne, Tu eşti scutul meu, Tu eşti slava mea şi Tu îmi înalţi capul!” (Psalmul 3:2-3). Un conducător încrezător le spune celor care-l urmează: „Am încredere în Dumnezeul care m-a chemat. Am încredere în voi. Cred că împreună putem realiza ceea ce Dumnezeu vrea să facem!” Așadar, fă din Dumnezeu sursa încrederii tale!

  • 1 Iulie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Lauda voastră nu este bună. Nu știți că puțin aluat dospește toată plămădeala? Îndepărtați aluatul vechi, ca să fiți o plămădeală nouă, după cum și sunteți, fără aluat.

    1 Corinteni 5.6,7

    Disciplina în adunare (1)

    În legătură cu disciplina este scris, în 1 Corinteni 5, să dăm afară „aluatul cel vechi“, ca să fim „o plămădeală nouă“. Când păcatul a devenit cunoscut, trebuie să fim conștienți că suntem una cu el. Dacă unul din familia noastră a păcătuit, purtăm cu toții acea rușine. La fel sunt lucrurile și sub aspectul părtășiei. Trebuie să ne rușinăm – întâi pentru că Domnul este dezonorat și, în al doilea rând, pentru că suntem cu toții întinați de o astfel de faptă – și să ne smerim. Cred că de multe ori nu simțim această părere de rău. Trebuie să avem o unitate de simțăminte. Dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă. Aici este vorba de un mădular care L-a necinstit pe Domnul, iar eu sunt părtaș la această stare rea. Trebuie să spunem: noi am păcătuit.

    Dacă am recunoscut păcatul, nu mai este altă cale de urmat decât: „Înlăturați pe cel rău dintre voi“. Trebuie să fim o plămădeală nouă. Aluatul cel vechi trebuie să fie dat afară. Nu trebuie să îngăduim aluatului cel vechi să lucreze printre noi. Cred că aici este punctul sensibil unde vrăjmașul își desfășoară planul său: unii continuă să vorbească despre păcatul respectiv cu indiferență, chiar și după exercitarea disciplinei, ceea ce arată că nu s-au identificat cu el considerându-l ca fiind al lor. În imaginile Vechiului Testament se vorbește despre lepră. Dacă lepra apărea într-o casă, trebuiau scoase pietrele din ea, curățiți pereții și tencuiți din nou. Tencuiala, pietrele și lemnele care rezultau din această lucrare erau scoase afară din cetate (Levitic 14.33,34). Tot acel praf care se forma în urma scoaterii pietrelor și a curățirii pereților trebuia măturat și înlăturat. Acest fel de a acționa ne lipsește de multe ori. Dacă aș vedea păcatul ca fiind al meu, nu aș mai vorbi despre el cu indiferență.

    C. Briem

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Ridicați-vă ochii și priviți! Cine a creat aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în șir, oștirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; așa de mare e puterea și tăria Lui, că una nu lipsește.

    Isaia 40.26

    Măreția cosmosului

    În serile călduroase de vară, mai tuturor le place să stea afară și să aștepte răcoarea plăcută pe care o aduce cu sine căderea nopții. Iar dacă cerul este senin, se poate observa un spectacol minunat: cu cât lumina pălește mai mult la apus, cu atât mai multe stele apar pe întreg firmamentul.

    Ce întinderi incomensurabile! Mărețul Dumnezeu Creator a făcut toate acestea aducându-le la existență! Privindu-le, ne simțim propria micime și suntem impresionați de măreția infinită a lui Dumnezeu. Afirmăm poate cu ușurință că stelele sunt fără număr, însă Dumnezeu le-a numărat pe toate și le cunoaște pe nume.

    Dacă stelele înseamnă atât de mult pentru El, cu atât mai mult valorăm noi, oamenii, înaintea Lui! Dumnezeu însă este întristat când vede cât de mult ne-am îndepărtat de El și cum trăim în opoziție cu voia Lui! Cu toate acestea, El nu Se resemnează în fața acestei situații. El ne îndeamnă neobosit să ne întoarcem la El. Prin evanghelie, Dumnezeu ne cere să ne mărturisim sincer înaintea Lui vinovăția.

    Numai în acest fel ne iartă, pentru că Fiul Său – Isus Hristos – a suferit și a murit pe crucea de la Golgota pentru a ne ispăși păcatele. Este această iertare oferită de Dumnezeu prilejul bucuriei noastre? El cheamă stelele pe nume. Una nu lipsește. El ne cheamă pe nume. Să nu-L respingem.

    Citirea Bibliei: 2 Samuel 3.31-4.12 · 1 Tesaloniceni 1.1-5

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Levitic 13:29-44

    Anumite pete produse de unele boli de piele puteau induce în eroare. Bolnavul trebuia atunci închis şapte zile, apoi trebuia examinat pentru a se verifica dacă era sau nu vorba de o rană de lepră. Să nu judecăm niciodată pripit! Să fim atenţi, să gândim bine când este vorba de alţii, decât să le atribuim intenţii rele din pornire. „Dragostea … nu socoteşte răul“ (1 Corinteni 13.5). Remarcăm că bolnavul nu-şi spunea deloc părerea, ci preotul care îl vedea trebuia să se pronunţe cu privire la natura rănii. Ceea ce gândea omul despre situaţia lui nu avea importanţă. Putea să nu simtă nimic şi chiar să se creadă perfect sănătos şi totuşi să fie grav bolnav. Câţi oameni nu ştiu că sunt victime ale maladiei păcatului! Ei nu şi-au privit starea în lumina Cuvântului lui Dumnezeu şi nu s-au înfăţişat Preotului. El este Cel care stabileşte vina omului şi îl declară iremediabil pier­dut. „Terminaţi cu omul, … pentru că în ce s-ar ţine seama de el?“ (Isaia 2.22). Dar Preotul care Se pronunţă astfel asupra stării noastre este şi Cel care S-a ocupat de ea în har ca mare Doctor, oferind o vindecare deplină sufletelor noastre (Luca 5.31).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    TRĂSĂTURI DE CARACTER CARE TREBUIE CORECTATE | Fundația S.E.E.R. România

    „Apoi (Elisei) s-a sculat, a urmat pe Ilie şi a fost în slujba lui.” (1 Împărați 19:21)

    Pentru a face lucrurile bine și corect, trebuie să te înconjuri de oamenii potriviți. De aceea, liderii buni sunt în permanență în căutare de oameni buni. Iar cei care ți se alătură nu sunt neapărat interesați de ceea ce îți dorești tu, cât de ceea ce ești. În cele mai multe cazuri, atragi oameni care posedă multe dintre calitățile pe care le ai și tu. Elisei nu numai că era ca Ilie, dar își dorea o măsură dublă din Duhul care era peste Ilie. Tu vei atrage tipul de persoană care ești și tu. Este posibil să mergi și să recrutezi oameni diferiți de tine, dar este esențial să recunoști că cei care sunt diferiți de tine s-ar putea să nu fie atrași în mod natural de tine. Mai mult, dacă nu ești pe deplin mulțumit de genul de oameni pe care îi atragi, probabil că este timpul să te îmbunătățești tu, înainte să le ceri lor asta! Trebuie să fii conștient de aceste cinci trăsături de caracter negative și, atunci când le vezi în tine, să le tratezi: 1) Mândria. Nimeni nu vrea să urmeze pe cineva care crede că este mai bun decât toți. 2) Nesiguranța. Dacă nu te simți confortabil cu ceea ce ești, și ceilalți se vor simți la fel. 3) Labilitatea. Dacă oamenii nu știu niciodată la ce să se aștepte de la tine, nu se mai așteaptă la nimic. 4) Perfecționismul. Oamenii respectă dorința de excelență, dar nu agreează așteptările nerealiste. 5) Cinismul. Oamenii nu vor ca viața lor să fie umbrită de cineva care vede un nor negru în jurul fiecărei raze aurii. Aceste cinci probleme sunt atât de dăunătoare încât, dacă ești înțelept, te vei înconjura de oameni care sunt dispuși să ți le scoată în evidență și să te ajute să le elimini, ca să devii un slujitor sau un șef mai eficient.

  • 30 Iunie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dacă darul tău va fi un dar de mâncare pe grătar, să se facă din floarea făinii cu untdelemn.

    Levitic 2.7

    O jertfă de mâncare pe grătar nu are o formă precisă – sunt tot felul de suferințe care nu au o formă precisă, dar pe care fiecare trebuie să le vadă și pe care, vreau să spun, le poate vedea și un necredincios. Cunosc o poezie din Olanda care vorbește despre Domnul Isus pe cruce, dar pe care a compus-o unul care Îl disprețuiește pe Dumnezeu. Începe așa: «O, Om al durerii, cu coroană de spini»; și, când o citești, îți curg lacrimi datorită sentimentelor despre care el vorbește; și, cu toate acestea, poetul este necredincios. Aceasta este ceea ce găsim menționat imediat după aceasta: mierea. Însă el a văzut că Domnul a suferit. Și ar fi oare posibil ca un credincios, când citește Cuvântul sau când se gândește la Domnul, să nu vadă că Domnul a suferit aici pe pământ? Este imposibil!

    Este trist dacă nu am săpat mai adânc, dacă nu am considerat vrednic de osteneală să ne ocupăm mai adânc cu Domnul, cu Persoana Sa, cu suferințele Sale, dacă nu am mâncat – așa cum spune Ioan 6 – din pâinea care S-a coborât din cer! Ce rușine când nu avem mai mult interes față de Domnul nostru, Cel care a murit la cruce pentru noi, Cel care, în slavă, Se preocupă zi și noapte cu noi, Cel pe care noi Îl așteptăm să vină să ne ia, Cel care a trăit 33 de ani aici pe pământ și care, potrivit cu Epistola către Evrei, a trecut prin toate împrejurările prin care am putea trece și noi, așa că ne poate înțelege și poate simți împreună cu noi!

    S-a născut ca prunc și a crescut; prin urmare, Se poate așeza în postura copiilor mici; a crescut ca tânăr, așa că El știe ce gândesc tinerii și ce simt ei. A devenit matur, așa că îi poate înțelege pe cei în vârstă, în toate problemele lor. Ca să înfăptuiască lucrarea de pe cruce nu era necesar să trăiască treizeci și trei de ani pe pământ. Pentru aceasta nu era necesar să devină prunc. Adam a fost, de asemenea, om, dar n-a fost prunc niciodată. El a venit pe pământ ca om matur. Aceasta putea s-o facă și Domnul Isus. Însă Evrei 2 ne spune că El – vreau să spun aceasta cu toată venerația – a ales această cale de a veni pe pământ și de a trăi aici, ca să-l poată înțelege pe orice copil al lui Dumnezeu în toate împrejurările sale. El poate avea milă de noi, căci, în toate lucrurile, El a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat. El a fost în toate stările în care putem fi și noi.

    H. L. Heijkoop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și I-au pus deasupra capului acuzația scrisă: „Acesta este Isus, Împăratul iudeilor“.

    Matei 27.37

    Acuzația scrisă de pe crucea Domnului Isus

    Când Isus a fost răstignit pe crucea de la Golgota, a fost expus batjocurii fără margini a oamenilor. „Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce și vom crede în El! S-a încrezut în Dumnezeu; să-L scape acum, dacă-L vrea pe El! Căci a zis: Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!“ (Matei 27.42,43). Astfel și-au bătut joc de El conducătorii iudeilor, care credeau că L-au pus pe Isus deoparte!

    Se părea că nimeni nu avea un cuvânt pentru Cel răstignit. Ucenicii Săi au fugit. Câteva femei evlavioase priveau de la distanță. Dumnezeu nu a intervenit. Dar Se asigurase că și în acel moment exista un martor al Fiului Său: scrisul acuzator deasupra capului Său.

    Iudeii au încercat să-l determine pe Pilat, guvernatorul, să schimbe această inscripție. El ar fi trebuit să scrie: „Eu sunt Împăratul iudeilor“. Dar Pilat a răspuns: „Ce am scris, am scris“ (Ioan 19.21,22). – Așa că Dumnezeu a avut grijă ca în acele ore, când nimeni nu avea milă de Domnul Isus, când nimeni nu mărturisea Numele Lui, să se dea mărturie despre El: „Acesta este Isus, Împăratul iudeilor“. Deși respins de popor, El a purtat acest titlu. El era Împăratul lor.

    Împlinind profeția lui Zaharia, El a intrat în Ierusalim: „Iată, Împăratul tău vine la tine; El este drept, aducând mântuire, smerit și călare pe un măgar“ (Zaharia 9.9). Răstignindu-L, nu I-au putut lua acest titlu. Dumnezeu a avut grijă ca această mărturie despre Fiul Său să poată fi citită de toți – ea a fost scrisă în ebraică, în latină și în greacă.

    Citirea Bibliei: 2 Samuel 3.1-30 · Coloseni 4.7-18

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Levitic 13:9-28

    Pentru a se putea pune diagnosticul de lepră, bolnavul trebuia să prezinte două simptome: piele albă, care ne face să ne gândim la declinul spiritual care îşi are izvorul în pierderea comuniunii cu Dumnezeu. Cu cât aceasta este mai adâncă în carne, ea indică faptul că defectul nu este superficial, ci trădează un rău profund.

    Dar, lucru paradoxal şi totodată dificil de înţeles, dacă o singură pată era suficientă pentru a-l face pe un lepros necurat, din clipa când era „acoperit tot trupul“, putea fi declarat curat! Şi aşa şi este; întocmai unui biet lepros, care de multă vreme îşi acoperea rănile şi acum nu şi le mai poate ascunde, omul, nevoit să se recunoască în totul necurat, poate fi declarat curat de către Dumnezeu în virtutea lucrării lui Hristos.

    „Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am acoperit nelegiuirea“, spune psalmistul, „şi Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu“ (Psalmul 32.5).

    Dar apariţia „cărnii vii“ aducea o nouă contaminare, aceasta simbolizând eforturile zadarnice ale firii vechi de a se face mai bună. În cap. 5 din Luca (v.12, 14), „un om plin de lepră“ venit la Isus este imediat curăţit şi Domnul îl invită să aducă mărturie conformându-se cu instrucţiunile din cap. 14 al cărţii noastre.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎNVĂȚĂ A NU FI DE ACORD, ÎNTR-UN MOD PLĂCUT! | Fundația S.E.E.R. România

    „Astfel dar… aleși ai lui Dumnezeu… îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare.” (Coloseni 3:12)

    John Gray este autorul bestseller-ului „Bărbații sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus”, în care descrie felul în care se deosebesc bărbații de femei în toate domeniile vieții. Teza sa de bază este următoarea: pentru a te înțelege cu cineva, trebuie să încerci să vezi viața din perspectiva acestuia – lucru, să recunoaștem, deloc ușor.

    Apostolul Pavel ne spune însă ce trebuie să facem: „Îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi. Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii. Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre…” (Coloseni 3:12-15).

    Persoanele care vor ca alții să gândească și să acționeze exact așa cum o fac ei își ascund adesea astfel propriile nesiguranțe. Ei au o nevoie adânc înrădăcinată ca opiniile și faptele lor să fie confirmate prin comportamentul și gândurile celorlalți. Dar nu așa stau lucrurile în viață! Neînțelegerile apar în orice relație în care sunt implicate mai multe persoane. Suntem unici și diferiți, și este puțin probabil să fim de acord în toate privințele. Dar modul în care abordăm neînțelegerile dintre noi poate determina dacă relația noastră ajunge la linia de sosire.

    Ce trebuie făcut? Să lupți corect, să fii deschis la ideile celorlalți și la noi modalități de a face lucrurile, doar așa te poți dezvolta. Și, cine știe, în cele din urmă s-ar putea chiar să fii „de acord să nu fiți de acord.” Important este să respecți ideile celeilalte persoane și să cauți să creezi un mediu în care amândoi să vă simțiți liberi să vă exprimați sentimentele, și să fiți cine sunteți cu adevărat, fără teama de a fi judecați.

    Așadar, învață arta-de-a-nu-fi-de-acord-cu-altcineva-într-un-mod-plăcut!

  • 25 Iunie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Atunci vă vor da să fiți chinuiți și vă vor ucide; și veți fi urâți de toate națiunile din pricina Numelui Meu. Și atunci mulți vor cădea în cursă și se vor vinde unii pe alții și se vor urî unii pe alții. Și mulți profeți falși se vor ridica și vor amăgi pe mulți. Și, din cauză că se va înmulți fărădelegea, dragostea celor mai mulți se va răci; dar cine va răbda până la sfârșit, acela va fi mântuit.

    Matei 24.9-13

    Unii afirmă, în lumina versetului de mai sus, că este prematur să spunem că suntem deja mântuiți, atât timp cât ne aflăm încă pe drumul spre țintă.

    Cu siguranță ar fi așa, dacă aceste cuvinte ale Domnului s-ar referi la modul în care oamenii păcătoși ar primi mântuirea sufletelor. Însă aceste cuvinte, care apar în discursul profetic al Domnului din Matei 24 precum și cel din Marcu 13, nu se referă la această mântuire. Acolo Domnul nu S-a adresat păcătoșilor, ci unor oameni aflați deja în relație cu El – ucenicilor Săi. La acel moment, ei erau reprezentanți ai rămășiței lui Israel, care se va găsi pe pământ la sfârșit.

    „Sfârșitul“ în acest pasaj nu este sfârșitul vieții individuale, ci sfârșitul întregului timp de persecuție, de încercare și de întristare, care se va încheia la a doua venire a lui Hristos. Răbdarea este virtutea supremă care va trebui să-i caracterizeze pe sfinții acelor zile, pentru că mântuirea lor va fi sigură atunci când Se va arăta Hristos.

    Aceasta este prima semnificație a acestui pasaj; însă, desigur, există multe aplicații folositoare în legătură cu acesta, pe care le putem face fiecare în mod individual. Oricum, a aplica acest loc în așa fel încât să dai învățătură că nimeni nu poate fi cu adevărat sigur de mântuire până la momentul morții este un lucru cu totul eronat.

    F. B. Hole

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Beți, și tot nu vă potoliți setea; vă îmbrăcați, și tot nu vă este cald; și cine câștigă un salariu îl pune într-o pungă spartă.

    Hagai 1.6

    În sfârșit, ceva îndeajuns!

    O femeie în vârstă se străduia să se descurce cum putea. Banii abia îi ajungeau pentru strictul necesar, pentru chirie, pentru mâncare și îmbrăcăminte. Cum se spune, „avea prea mult pentru a muri și prea puțin pentru a trăi“.

    Într-o zi, această femeie a văzut marea pentru prima dată în viața ei. În timp ce stătea pe mal și privea întinderea nesfârșită de apă, a exclamat: „În sfârșit, ceva îndeajuns!“.

    Bunurile pământești sunt insuficiente pentru a potoli setea și foamea sufletelor noastre.

    Putem bea – „dar nu suficient“. Setea rămâne sau devine și mai mare. De aceea, Dumnezeu ne invită să venim la „marea“ harului Său. El vrea să ne potolească setea de viață. Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit pentru ca noi să avem viață, și chiar să o avem din belșug (Ioan 10.10). Din bogățiile Sale infinite putem primi „har peste har“. În acest fel putem trăi o viață în comuniune cu Dumnezeu, iar în inimile noastre va fi pace și fericire.

    De ce să rămânem „flămânzi“, când putem fi satisfăcuți cu bunurile bogate, veșnice, pe care Dumnezeu vrea să ni le dea?

    „Celui care îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieții fără plată” (Apocalipsa 22.17)!

    „Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată și cine crede în Mine nu va înseta niciodată” (Ioan 6.35).

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 31.1-13 · Coloseni 2.16-23

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Levitic 9:1-24

    Epistola către Evrei Îl înfăţişează pe Marele Preot care ne trebuia: „sfânt, fără răutate, fără pată, despărţit de păcătoşi …“ (Evrei 7.26). Câtă deosebire faţă de Aaron, „preot luat dintre oameni“, despre care în aceeaşi epistolă se spune că „era dator să aducă jertfe pentru păcate­, atât pentru popor, cât şi pentru sine“ (Evrei 5.1-3). Aceasta este ceea ce vedem făcându-se aici. Înainte de a se putea ocupa cu păcatele poporului, Aaron era obligat să rezolve înaintea lui Dumnezeu problema propriilor sale păcate. Este un principiu general, de a cărui importanţă ne aminteşte Dom­nul în „predica de pe munte“: pentru a putea scoate paiul din ochiul fratelui, trebuie mai întâi să-ţi scoţi bârna din propriul tău ochi (Matei 7.3-5).

    Sfârşitul acestui capitol ne arată cum, odată ce s-a făcut ispăşirea şi s-a reglementat chestiunea păcatului, binecuvântarea poate veni prin Autorul ei, gloria lui Dumnezeu se poate manifesta şi bucuria este liberă să se exprime. Acestea sunt astăzi pentru poporul lui Dumnezeu consecinţele fericite ale crucii lui Hristos. Să ne ajute Dumnezeu să le apreciem şi să răspundem întrun mod potrivit!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DESPRE STRES (2) | Fundația S.E.E.R. România

    „Aşezaţi-vă, staţi acolo şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul.” (2 Cronici 20:17)

    Oamenii din Biblie au avut încredere în ce le-a spus Dumnezeu. El le-a zis: „Nu veţi avea de luptat în lupta aceasta; aşezaţi-vă, staţi acolo şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul. Iuda şi Ierusalim, nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi; mâine, ieşiţi-le înainte, şi Domnul va fi cu voi!” (2 Cronici 20:17). Modul în care Dumnezeu rezolvă problemele este contrar logicii noastre. Poate că acesta este motivul pentru care ezităm să ne apropiem de El în anumite probleme. Oare de ce a vrut Dumnezeu să dea instrucțiuni armatei lui Iosafat (care în mod clar nu se putea lupta cu trei armate) să se pregătească pentru o bătălie pe care nu trebuia s-o ducă? Așa-i că nu avea niciun sens? Dar de multe ori Dumnezeu ne va spune să ne „așezăm” pentru a putea face față unei sarcini sau probleme solicitante, pe care ne simțim complet nepotriviți s-o abordăm. Provocarea noastră este să ne supunem Lui și să ne așezăm în locul potrivit pentru a câștiga. Cum putem face lucrul acesta? Iată câteva exemple: 1) Te „așezi în locul potrivit” atunci când alegi să mergi la universitate, chiar dacă nu ai obținut rezultate bune în liceu. 2) Te „așezi în locul potrivit” atunci când demisionezi de la un loc de muncă la chemarea lui Dumnezeu și începi o lucrare de slujire, chiar dacă nu te așteaptă o listă lungă de clienți sau un salariu bun. 3) Te „așezi în locul potrivit” atunci când stai în fiecare zi în fața calculatorului pentru a scrie o carte pe care ți-ai dorit dintotdeauna s-o scrii – fără să ai mintea plină de cunoștințe, dar cu o inimă plină de credință că Dumnezeu te va însoți prin cuvintele Sale. Așadar, îndemnul lui Dumnezeu pentru noi este să ne așezăm în locul potrivit pentru a vedea izbăvirea Sa. El vrea ca noi să ne prezentăm, pentru ca (vezi 2 Cronici 16:9) El să Se arate puternic în numele nostru!

  • 21 Iunie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Întăriți cu toată puterea, potrivit tăriei gloriei Sale, pentru orice răbdare și îndelungă-răbdare, cu bucurie.

    Coloseni 1.11

    Domnul nu a avut altă voință, decât pe aceea a Tatălui Său (Ioan 4.34; 5.30; 6.38). Acesta a fost suportul vieții Sale constante de răbdare, care nu a cedat niciodată în fața împotrivirii păcătoșilor și a uneltirilor vrăjmașului. Și în cazul nostru, pentru a avea o voință supusă și pentru a manifesta viața din Dumnezeu, prin „orice răbdare și îndelungă-răbdare“, avem nevoie să fim „întăriți cu toată puterea“, cu puterea care vine de sus. Nimic nu face puterea mai evidentă, decât răbdarea; aici nu este vorba de acea răbdare pasivă care se supune și suferă pentru că așa trebuie, ci de o răbdare activă, care rezistă, știind că aceasta este voia lui Dumnezeu. Dovedim noi această răbdare când trecem prin împrejurările neplăcute și dureroase ale vieții? Avem noi acest sprijin constant în relațiile noastre cu ceilalți? Această răbdare nu provine dintr-un caracter natural, apatic sau indiferent, ci din puterea care vine de la Dumnezeu: „Întăriți cu toată puterea, potrivit tăriei gloriei Sale“. Răbdarea așteaptă. Ea știe că va veni momentul când durerile și greutățile se vor fi încheiat, atunci când vom ajunge în gloria de unde ne vine, în prezent, această putere. Această perspectivă ne încurajează la răbdare și ne este pusă înainte în mai multe locuri din Cuvânt (Iacov 5.8; 2 Tesaloniceni 3.5).

    Pe drumul ascultării și al răbdării se află și bucuria, în pofida a tot ceea ce trebuie să suferim, bucuria care vine de sus, bucuria pe care Domnul Isus o gusta în părtășia Sa constantă cu Tatăl Său, bucuria despre care El spune: „V-am vorbit acestea pentru ca bucuria Mea să fie în voi și bucuria voastră să fie deplină“ (Ioan 15.11; 17.13). Este o bucurie care decurge din siguranța că Domnul Isus trăiește în glorie, că avem privilegiul glorios de a-I cere Tatălui, în Numele Domnului Isus, orice lucru în legătură cu nevoile sufletelor noastre; este o bucurie care se bazează pe cunoașterea acestui glorios Mântuitor și care nu ne poate fi luată (Ioan 16.22-24).

    H. Rossier

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Smeriți-vă deci sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la timpul potrivit, El să vă înalțe, aruncând asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi.

    1 Petru 5.6,7

    Trecerea cărămizilor din mână-n mână

    Spurgeon, un predicator bine-cunoscut din Londra, a folosit odată următoarea comparație, pentru a ilustra felul în care putem „arunca“ îngrijorările:

    „Ați urmărit vreodată cum lucrează muncitorii la o construcție? Ei stau pe trei niveluri diferite ale schelei și trec cărămizile de pe treapta cea mai de jos pe cea din mijloc și de acolo pe cea superioară. Lucrul merge bine atâta timp cât fiecare cărămidă care ajunge pe o treaptă este trecută imediat pe treapta superioară. Ce s-ar întâmpla dacă omul din mijloc nu ar da mai departe cărămizile imediat ce le-a primit? Ce s-ar întâmpla dacă meșterul de sus ar refuza să ia cărămizile? Bietul om din mijloc aproape că s-ar prăbuși sub povară. Este exact ceea ce ni se întâmplă tot timpul pe tărâmul invizibil. De îndată ce întâmpinăm prima dificultate, nu reușim să trecem la o etapă superioară și deja ne simțim presați și chinuiți. Deja ne așteaptă a doua și a treia problemă. Puterea noastră se epuizează și ne prăbușim sub povară.“

    Putem sublinia această comparație potrivită a lui Spurgeon cu versetul de astăzi: Mâinile lui Dumnezeu sunt mereu întinse spre noi. El este întotdeauna gata să ne îndepărteze îngrijorările. „El Însuși îngrijește de voi“ poate fi tradus și prin „Lui Îi pasă de voi“.

    Lui Dumnezeu Îi pasă de tine! El vrea să ia poverile de pe umerii tăi! Adu-I-le Lui – în fiecare zi! Și cere-I să te ajute să renunți la ele. El te iubește și Se îngrijește de tine.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 28.15-25 · Coloseni 1.12-23

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Levitic 7:1-21

    Epistola către Romani ne învaţă că Dumnezeu a trebuit să Se ocupe de două probleme: cea a păcatelor, până la cap. 5.11, apoi de cea a păcatului, până la cap. 8. A trebuit să condamne pomul tot aşa cum a condamnat şi fructele, păcatul din firea noastră în aceeaşi măsură cu rezultatele lui. Cerând o jertfă pentru vină (fapta comisă) şi o alta pentru păcat (rădăcina acestei fapte), Dumnezeu ne învaţă că lucrarea lui Hristos răspunde la aceste două nevoi ale păcătosului.

    Legea jertfei de mulţumire ilustrează condiţiile necesare pentru a fi realizată comuniunea creştină: jertfa de mulţumire era adusă ca urmare a acţiunii iertării (v.12; 1 Cor. 10.16), cu caracter voluntar (de bunăvoie), cu bucurie (v. 16; 2 Cor. 8.4), departe de orice contact cu necurăţia (v.21). În timp ce jertfele pentru păcat erau aduse pentru că cineva nu era curat, la jertfele de pace puteau avea o parte numai israeliţii care erau curaţi      (v. 19). Oricine atingea carnea jertfei pentru păcat devenea sfânt (6.27), în timp ce, invers, orice necurăţie întina jertfa de pace. Noi ne îngrijim de curăţia alimentelor noastre. Să ne îngrijim şi mai mult ca nici o necurăţie din duhul nostru să nu întrerupă comuniunea a cărei imagine este această jertfă.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DUMNEZEU ESTE ÎN CONTROL, ÎNCREDE-TE ÎN EL! | Fundația S.E.E.R. România

    „În Tine îmi este nădejdea.” (Psalmul 39:7)

    Viața rareori se desfășoară exact așa cum speram sau credeam noi că se va desfășura. Când Iov a pierdut totul, el a spus: „La ce să mai nădăjduiesc, când nu mai pot? La ce să mai aştept, când sfârşitul se ştie? Nu sunt eu lipsit de ajutor, şi n-a fugit mântuirea de mine?” (Iov 6:11, 13). Totuși, la urmă, Iov a primit înapoi de două ori mai mult decât a pierdut. Dar experiențele și necazurile prin care a trecut i-au schimbat profund atitudinea față de Dumnezeu. El spune: „Ştiu că Tu poţi totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale”. Adică: știu că Tu poți să faci totul, și niciun scop al Tău nu poate fi zădărnicit! Și continuă: „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut.” (Iov 42:2, 5) Ce a descoperit Iov? Că Dumnezeu este suveran! El nu este angajatul nostru, noi suntem robii Lui! Noi trebuie să ascultăm de Cuvântul Său pentru a umbla în binecuvântarea Sa… dar rezultatul final al tuturor lucrurilor se află în mâinile Sale și nu în ale noastre. Mulți dintre noi se luptă cu controlul. Vrem să avem control nu numai asupra circumstanțelor noastre, ci și asupra obiectivelor, planurilor, relațiilor și a tot ceea ce ne privește. O astfel de atitudine este adesea un indiciu al dorinței noastre lăuntrice de a fi independenți de Dumnezeu; de a fi stăpânii propriului nostru destin. Uneori acest lucru se întâmplă deoarece am crescut într-un mediu haotic și am decis să nu mai repetăm niciodată experiențele din prima parte a vieții. Să nu trăiești cu impresia, falsă de altfel, că deții controlul asupra vieții tale datorită realizărilor educaționale, financiare sau de altă natură. Nu este adevărat! Dumnezeu ți-a îngăduit să faci tot ceea ce ai făcut. Iar apostolul Pavel confirmă acest lucru: „Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt.” (1 Corinteni 15:10). Așadar, Dumnezeu este în control – încrede-te în El!

  • 15 Iunie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Această imagine, botezul, vă salvează și pe voi acum, care nu este o lepădare a necurăției cărnii, ci cererea către Dumnezeu a unei conștiințe bune, prin învierea lui Isus Hristos, care, ajuns în cer, este la dreapta lui Dumnezeu, fiindu-I supuși îngeri și autorități și puteri.

    1 Petru 3.21,22

    „Salvați-vă din generația aceasta perversă“, le spune tot Petru, în prima sa predică din Fapte (2.41). Iar în următorul versete citim: „Aceia deci care au primit cuvântul lui au fost botezați“. Am putea defini botezul ca fiind o disociere, o rânduială exterioară, cu o însemnătate specifică. Botezul este bazat pe moartea și pe învierea lui Hristos, pentru că „suntem botezați în moartea Lui“ (Romani 6.3) și astfel suntem „îngropați împreună cu El“ (Coloseni 2.12). Nimic nu ne poate disocia efectiv de ordinea de lucruri prezentă, tăind legăturile noastre cu lumea, decât moartea și îngroparea!

    Lucrul special pe care Petru îl accentuează, atât în predica sa, cât și în epistola sa, este că botezul taie legătura dintre iudeii care s-au pocăit și au crezut în Domnul Isus și restul poporului nepocăit și necredincios. Acest lucru este spus clar în Fapte 2 și este subînțeles în 1 Petru 3.21, fiindcă epistola lui a fost adresată iudeilor credincioși. El spune că botezul este o „imagine“ cu privire la apele potopului, care în vechime au tăiat legătura dintre credinciosul Noe, împreună cu casa lui, și lumea necredincioasă. Noe și casa lui au fost mântuiți „prin“ apă din ruina și moartea care au venit asupra pământului nelegiuit. Aceia cărora Petru le-a scris fuseseră mântuiți prin botez de masa nelegiuită a națiunii lor. Ei suferiseră mult din partea celor care nu au crezut, însă fuseseră mântuiți de soarta lor, atât în această viață, la distrugerea Ierusalimului, cât și cu privire la veșnicie.

    Când o navă mare se scufundă, nu este suficient să lași bărcile mici cu ajutorul frânghiilor și apoi să intri în ele. Dacă nu sunt tăiate funiile, nu va fi mântuire. Botezul taie frânghiile, și acesta este sensul în care el mântuiește.

    F. B. Hole

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dumnezeu deci, trecând cu vederea timpurile de neștiință, poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască.

    Fapte 17.30

    Decide-te acum!

    În anul 168 î.Hr., regele sirian Antioh al IV-lea Epifanul a ocupat Egiptul Superior cu trupele sale. Dar romanii nu doreau să vadă un rival dezvoltându-se în estul Mediteranei, așa că au trimis un emisar în Egipt.

    Întâlnirea a avut loc la Eleusis. Trimisul roman l-a întâmpinat pe regele sirian fără a-l saluta și i-a cerut cu asprime să părăsească imediat Egiptul. Cu toiagul său a desenat în nisip un cerc în jurul regelui: „Decide-te acum! Nu vei părăsi acest cerc până nu ne vei da un răspuns!“. Astfel, Antioh nu a avut de ales decât să se retragă imediat sau să riște un conflict deschis cu Roma.

    Maniera romanului a fost nepoliticoasă și umilitoare, dar foarte eficientă. Cu toate acestea, nici măcar nu a avut un temei juridic pentru cererea sa ultimativă.

    Atunci când Dumnezeu „ne cheamă să ne retragem“ și ne poruncește să ne pocăim și să ne întoarcem la El, cineva ar putea găsi aceasta ca fiind o afirmație nepoliticoasă, dură și umilitoare. Dar, înainte de toate, să ne amintim că Dumnezeu are dreptul să ne ceară acest lucru, pentru că El este Creatorul nostru. Să înțelegem că nu este vorba de „poziții de putere“. Cererea lui Dumnezeu este un apel din dragoste. El nu vrea ca noi să pierim, ci dorește să ne dea viață veșnică. De aceea, El ne cheamă atât de urgent la pocăință, dar nu ne obligă să facem acest lucru.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 25.18-31 · Filipeni 3.8-16

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Levitic 4:1-12

    Jertfa pentru păcat încheie lista jertfelor sfinte. Pe primul loc a fost pusă arderea-de-tot, partea ce revenea lui Dumnezeu din lucrarea lui Hristos, jertfa pentru nevoile păcătosului fiind prezentată ultima. Dar, se înţelege, noi trebuie să urmăm calea în sens invers. Înainte de a cunoaşte pacea şi bucuria jertfei de mulţumire şi de a înţelege ce a fost Isus în viaţa Lui pentru Dumnezeu, începem intrând în relaţie cu Cel care a suferit şi a murit pe cruce pentru a ispăşi păcatele noastre. Sângele era adus în cort pentru a-I aduce lui Dumnezeu dovada lucrării încheiate şi ca pentru a-i da păcătosului garanţia că este acceptat. Grăsimea fumegândă pe altar semnifică satisfacţia pe care o găseşte Dumnezeu în supunerea victimei.

    Pe scurt, în timp ce carnea arderii-de-tot trebuia arsă pe altar, iar cea a jertfei de pace (mulţumire) trebuia mâncată de cel care o aducea, trupurile animalelor jertfite pentru păcat trebuia arse afară din tabără. Din cauza păcatelor pe care le-a luat asupra Lui, Isus a suferit „afară din tabără“ (Evrei 13.12), departe de prezenţa Dumnezeului Celui sfânt. Verbul „a arde“, diferit de „a face să fumege“, întrebuinţat pentru grăsimi şi mirosuri, arată intensitatea judecăţii care a consumat Jertfa noastră desăvârşită (Evrei 13.11).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    GÂNDIREA ÎN AFARA „PRECEPTELOR RELIGIOASE” (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „Milă voiesc, iar nu jertfă!” Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.” (Matei 9:13)

    Autoarea Nicole Unice spunea: „Printre suspiciunile oamenilor în legătură cu creștinii se numără și acestea: „Mă judecă. Se cred mai buni decât mine. Nu mă aprobă. N-am cum să mă încadrez în religia lor. Sunt prea serioși, deloc amuzanți.” etc.

    Dar să nu uităm că Isus a fost alături de păcătoși, iar fariseii L-au acuzat că este un bețiv și S-a împrietenit cu femei interzise. Isus a interacționat cu oamenii pentru a-i putea prezenta Tatălui Său. El a depășit stereotipurile și le-a vorbit despre Dumnezeu, așa cum este El: accesibil, milostiv și plin de har. Iar cei mai supărați au fost tocmai oamenii care preferau regulile religiei.

    Conceptul unei vieți libere și pline de bucurie alături de Isus poate părea unul fundamental pentru tine. Dar oare asta cred și vecinii tăi? Ne simțim confortabil să stăm cu oameni care cred și simt ca noi, ca atunci când purtăm o îmbrăcăminte lejeră. Părtășia între credincioși este un dar minunat. Dar dacă vrem cu adevărat să urmăm exemplul Domnului Isus, trebuie să căutăm mereu ocazii de a-i implica și pe cei din jurul nostru!” Domnul Isus a spus: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi”. Milă voiesc, iar nu jertfă!” Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.” (Matei 9:13)

    Cum poți împărtăși Evanghelia, dacă toți prietenii tăi sunt creștini? Unii dintre noi am devenit atât de izolați și deconectați, încât nu mai avem niciun fel de interacțiune semnificativă cu necredincioșii. Și cu cât trece mai mult timp, cu atât mai izolați și mai confortabili devenim, până când, în cele din urmă, pierdem contactul exact cu oamenii pe care Isus a venit să-i salveze. Apostolul Pavel spune: „Am fost slab cu cei slabi, ca să câştig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.” (1 Corinteni 9:22) – iar asta este o gândire în afara „preceptelor religioase”, gândire pe care ar trebui s-o avem și noi!

  • 14 Iunie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Stăpâne, după ce toată noaptea ne-am trudit, nimic n-am prins; dar, la cuvântul Tău, voi coborî plasele.

    Creșteți în har și în cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui fie gloria și acum și în ziua eternității! Amin.

    Luca 5.5; 2 Petru 3.18

    Versetele de mai sus cuprind în ele cele dintâi și cele din urmă cuvinte ale lui Simon Petru din Scriptură. În primul dintre ele, el a mărturisit că, în ciuda experienței sale de pescar, nu a putut prinde nimic în noaptea care trecuse. Apoi, când s-a așteptat ca plasele să fie goale, a fost uimit să vadă belșugul de pește prins. Acest lucru l-a făcut să se arunce la picioarele Domnului, spunându-I: „Pleacă de la mine, Doamne, căci sunt un om păcătos!“.

    Conflictul interior al lui Petru a fost unul real. Simțea că Domnul este măreț și că nu putea trăi fără El și, în același timp, că el însuși era păcătos și că Domnul trebuia să Se depărteze de el. Domnul Isus însă a pus capăt acestui conflict: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni“. Cu alte cuvinte, El nu avea să-l părăsească, ci avea să-l ia cu Sine, pentru a-l face ca de acum să prindă oameni, nu pești.

    Deși Petru a urmat indicațiile Domnului cam cu jumătate de inimă, El i-a dăruit o pescuire îmbelșugată, cum nu mai avusese până atunci. Această întâmplare l-a transformat pe Petru într-un urmaș al Domnului. După aceea, Petru a avut multe de lepădat și de învățat. A avut multe căderi, însă Domnul a rămas credincios promisiunii Sale (Evrei 13.5). Apoi el a căutat, la rândul său, să-i întărească pe frații săi – după cum Domnul îi promisese că avea să facă (Luca 22.32) – prin cele două epistole ale sale: „Să creșteți în harul și în cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru, Isus Hristos“.

    S. Attwood

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Iată, Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după cum este fapta lui.

    Apocalipsa 22.12

    Așteptarea grădinarului

    Cineva a vizitat o vilă pe malurile lacului Como. După ce grădinarul l-a condus prin mijlocul unei proprietăți minunate, acela l-a întrebat:

    — De cât timp sunteți aici?

    — De douăzeci și cinci de ani.

    — Și de câte ori a venit proprietarul?

    — De patru ori.

    — Când a venit ultima dată?

    — Sunt doisprezece ani de atunci.

    — Presupun că vă scrie.

    — Nu, niciodată.

    — Dar de la cine primiți dispozițiile?

    — De la administrator, care locuiește la Milano.

    — Vine deseori?

    — Niciodată.

    — Dar cine vine să controleze activitatea?

    — Nimeni; mă lasă singur.

    — Și totuși întrețineți această grădină, încât s-ar crede că îl așteptați pe proprietar mâine.

    — Mâine? Nu, domnule, astăzi!

    Ce bine ar fi să ne asemănăm cu grădinarul care își aștepta stăpânul astăzi și care lucra condus de acest gând măreț!

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 25.1-17 · Filipeni 3.1-7

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Levitic 3:1-17

    Tot lucrarea lui Hristos este cea care prezintă şi jertfa de pace (sau jertfa prosperităţii). Însă de astă dată este privită sub aspectul comuniunii, al bucuriei şi al păcii pe care ea le aduce. Domnul Isus nu a venit numai pentru   a-L glorifica pe Tatăl în viaţa Sa (darul de mâncare), în moartea Sa (arderea-de-tot) sau pentru a ispăşi păcatele noastre (jertfele din cap. 4). El a venit şi pentru a ne introduce într-o nouă relaţie de comuniune cu Dumnezeu. Mântuitorul nostru scump nu S-a mulţumit numai să ne salveze de la judecata eternă. A dorit să ne facă fericiţi şi aceasta încă de acum. Ca şi la celelalte jertfe, grăsimea era rezervată pentru Domnul şi era făcută să fumege pe altar. Aceasta simbolizează energia interioară, voinţa care guvernează inima. În cazul Domnului Isus, această energie a fost în întregime pentru Dumnezeu. Voinţa Lui a fost să facă numai ceea ce Îi era plăcut Tatălui Său (Ioan 6.38; 8.29). O astfel de jertfă nu putea să fie decât de o mireasmă nespus de plăcută pentru Dumnezeu (v. 5, 16). Ce privilegiu pentru noi, cei care Îl cunoaştem pe Domnul Isus, de a avea aceeaşi „mâncare“ ca şi Tatăl (v. 11, 16), de a fi invitaţi la masa Lui pentru a împărtăşi bucuria şi gândurile Lui despre Fiul Său preaiubit! „Părtăşia noastră“, spune apostolul Ioan, „este cu Tatăl şi cu Fiul Său Isus Hristos“ (1 Ioan 1.3).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CREDIBILITATEA LUI HRISTOS (2) | Fundația S.E.E.R. România

    „Isus, care ştia că acum totul s-a sfârşit… a zis: „S-a isprăvit!” (Ioan 19:28-30)

    Din momentul nașterii Sale și până în ceasul morții, viața lui Hristos a fost prezisă în detaliu de profeții Vechiului Testament. El a împlinit aproximativ patruzeci de profeții diferite în timpul vieții Sale. Din punct de vedere statistic, probabilitatea ca asta să se întâmple era de aproximativ unu la un miliard! De ce este important să subliniem acest lucru? Pentru că se ridică voci care pun la îndoială nașterea Sa din fecioară, divinitatea Sa, minunile Sale, învierea Sa și revenirea Sa iminentă… Evident, astfel de oameni trăiau și pe vremea apostolului Petru, de aceea el a scris: „Îmi voi da osteneala dar ca, şi după moartea mea, să vă puteţi aduce totdeauna aminte de aceste lucruri. În adevăr, v-am făcut cunoscute puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine, cu ochii noştri, mărirea Lui. Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă, atunci când, din slava minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt. Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare, la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre. Fiindcă, mai întâi de toate, să ştiţi că nicio proorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură. Căci nicio proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.” (2 Petru 1:15-21). Așadar, să nu te îndoiești niciodată de veridicitatea Scripturii!

  • 13 Iunie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Nu vă răzbunați singuri, preaiubiților, ci dați loc mâniei, pentru că este scris: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti“, spune Domnul. „Deci, dacă vrăjmașului tău îi este foame, dă-i să mănânce; dacă îi este sete, dă-i să bea; pentru că, făcând aceasta, vei îngrămădi cărbuni aprinși pe capul lui.“ Nu fi învins de rău, ci învinge răul prin bine.

    Romani 12.19-21

    Niciodată Domnul nu a răsplătit rău pentru rău, niciodată nu s-a găsit viclenie în gura Lui; insultat, nu a răspuns cu insultă, suferind, nu amenința, ci Se încredința pe Sine Celui care judecă drept (1 Petru 2.22,23). Aceasta este și calea ucenicilor Săi. Și ei, în același timp, trebuie să îngrijească de ceea ce este bine înaintea tuturor oamenilor, sau, după cum le scrie Pavel filipenilor, să urmărească tot ceea ce este curat și vrednic de a fi iubit, ceea ce este vorbit de bine, orice virtute și orice laudă. Umblând astfel, vor reuși, atât cât depinde de ei, să trăiască în pace cu toți oamenii, căutând nu cele ale lor, ci cele ale altora (versetele 17 și 18).

    Pentru iubiții lui Dumnezeu se cuvine să nu se răzbune singuri, pentru că răzbunarea și mânia Îi aparțin lui Dumnezeu. La timpul Său, El va răsplăti. Partea noastră este, atunci când mânia oamenilor se ridică împotriva noastră, să nu o înfruntăm, ci să lăsăm liniștiți ca furtuna să treacă peste noi și să aducem toate înaintea lui Dumnezeu. Ceea ce așteaptă Dumnezeu de la noi este nu doar ca blândețea noastră să fie cunoscută de toți oamenii, ci și ca, învățând de la Hristos, să dovedim dragoste vrăjmașilor noștri, să-i hrănim pe cei flămânzi, să le dăm de băut celor însetați. Poate pe această cale vom reuși să le atingem inima și conștiința.

    Cât de mare este bucuria de a câștiga pe această cale pe un vrăjmaș și poate de a salva un suflet de la moarte! Aceasta o poate simți doar cel căruia i s-a dăruit să câștige o astfel de victorie. Într-adevăr, ea costă ceva: să te lași înșelat, batjocorit, călcat în picioare, să fii tratat ca un „gunoi“, dar răsplata este cu atât mai dulce, cu cât mai scump a fost câștigată.

    R. Brockhaus

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    El i-a dus afară până spre Betania și, ridicându-și mâinile, i-a binecuvântat. Pe când îi binecuvânta, a fost despărțit de ei și a fost înălțat la cer. După ce I s-au închinat, ei s-au întors în Ierusalim cu o mare bucurie.

    Luca 24.50-52

    Înălțarea lui Hristos

    După învierea Sa, Isus S-a arătat ucenicilor Săi timp de 40 de zile, pregătindu-i pentru plecarea Sa. Ce mângâiere a fost pentru ei să-L revadă după răstignire și moarte și să-L asculte!

    Dar acum a sosit timpul ca ucenicii să-și înceapă slujirea. Ei nu vor fi singuri în această situație. Căci, înainte de a-Și lua rămas bun de la ei, Isus Și-a reînnoit promisiunea: „Voi veți primi putere, când va veni Duhul Sfânt peste voi“. Apoi le-a prezentat sfera lor de acțiune: „Și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului“.

    După aceea, Isus Și-a ridicat mâinile spre cer și i-a binecuvântat pe ucenici. El a fost înălțat de pe pământ și a dispărut în nori. Ucenicilor le-a fost greu să-și ia ochii de la cer. Le era mult prea dor de Domnul lor! Atunci, Dumnezeu a trimis doi îngeri la ei cu mesajul: „Acest Isus, care a fost înălțat la cer dintre voi, va veni în același fel cum L-ați văzut mergând în cer“ (Fapte 1.8,11).

    După înălțarea Sa, Domnul Isus a plecat la cer „și S-a așezat la dreapta Măririi, în locurile preaînalte“ (Evrei 1.3). Acolo, El este activ pentru ai Săi, rugându-Se pentru ei, astfel încât credința lor să nu slăbească în împrejurările dificile ale vieții. El are compasiune pentru slăbiciunile lor, pentru că El Însuși a fost ispitit în viața Sa pământească.

    Isus nu-Și părăsește ucenicii!

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 24.1-22 · Filipeni 2.19-30

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Levitic 2:1-16

    Dacă arderea-de-tot vorbeşte de mireasma plăcută a lui Hristos în moartea Lui, darul de mâncare corespunde perfecţiunii vieţii Lui ca om pe pământ. Într-adevăr, această jertfă nu cere sacrificarea unui animal, nici sânge, ci numai făină, untdelemn, tămâie şi sare. Umanitatea Domnului: bobul de grâu măcinat fin; născut şi botezat cu Duh Sfânt: frământat şi uns cu untdelemn; încercat prin suferinţă, fie văzută, fie ascunsă: focul sobei, al tigăii sau al cuptorului. Toate acestea au fost pentru Tatăl o mireasmă extrem de preţioasă. Credinciosul, oferindu-I lui Dumnezeu această viaţă perfectă a lui Isus, obţine din ea propria lui hrană. Să privim acest Om minunat în Evanghelii. Dependenţa Sa, răbdarea Sa, încrederea Sa în Dumnezeu, blândeţea Sa, înţelepciunea Sa, bunătatea Sa, dăruirea Sa care a rămas neschimbată în toate suferinţele Lui, iată câteva subiecte admirabile care vin în legătură cu darul de mâncare presărat cu tămâie. Este „ceva preasfânt“ (v.3, 10). Aluatul, imagine a păcatului, nu intra deloc, nici mierea, simbol al afecţiunilor omeneşti. În schimb, sarea separării pentru Dumnezeu, care împiedică degradarea, a marcat viaţa Domnului Isus şi nu trebuie să lipsească deloc nici din vieţile noastre (Marcu 9.50; Coloseni 4.6).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CREDIBILITATEA LUI HRISTOS (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „Isus, care ştia că acum totul s-a sfârşit… a zis: „S-a isprăvit!” (Ioan 19:28-30)

    Ce i-a făcut pe mari intelectuali, precum C. S. Lewis, să-și încredințeze viața lui Hristos? Credibilitatea Mântuitorului! Să remarcăm câteva dintre profețiile din Vechiul Testament pe care Domnul Isus le-a împlinit în timpul vieții Sale: 1) El va intra în Ierusalim pe un măgar: „Iată că Împăratul tău… este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar…” (Zaharia 9:9); 2) El va fi trădat de un prieten: „Chiar şi acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea… ridică şi el călcâiul împotriva mea.” (Psalmul 41:9); 3) El va fi vândut pe treizeci de arginți: „Mi-au cântărit, ca plată, treizeci de arginţi.” (Zaharia 11:12); 4) Ei au tras la sorți pentru hainele Lui: „…îşi împart hainele mele între ei şi trag la sorţi pentru cămaşa mea” (Psalmul 22:18); 5) Niciunul dintre oasele Lui nu va fi rupt: „Toate oasele i le păzeşte, ca niciunul din ele să nu i se sfărâme.” (Psalmul 34:20); 6) Va fi îngropat în mormântul unui om bogat: „…mormântul Lui, la un loc cu cel bogat” (Isaia 53:9); 7) Va învia din morți: „Nu vei lăsa sufletul meu în Locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.” (Psalmul 16:10). Iar apostolul Ioan scrie: „După aceea, Isus, care ştia că acum totul s-a sfârşit, ca să împlinească Scriptura, a zis: „Mi-e sete.” Aflat în deplinătatea facultăților Sale mentale, total lucid și dedicat, Domnul Isus a împlinit profețiile pe care trebuia să le împlinească până la ultima, și a spus: „S-a isprăvit!” Hristos este credibil pe deplin, așa că poți avea încredere în El – oricând!

  • 12 Iunie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire tuturor oamenilor, s-a arătat și ne învață ca, după ce am tăgăduit neevlavia și poftele lumești, să trăim cu cumpătare, cu dreptate și cu evlavie în veacul de acum, așteptând fericita speranță și arătarea gloriei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos.

    Tit 2.11-13

    Mesajul dominant al Scripturii (3) – Arătarea gloriei

    Pavel i-a scris lui Tit că „harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire tuturor oamenilor, s-a arătat“. Acest lucru a avut loc în trecut, la prima venire a lui Hristos. În prezent, acest har ne învață să ne ferim de nelegiuire și să trăim cu evlavie, cu dreptate și cu cumpătare, împodobind sau înfrumusețând astfel învățătura harului lui Dumnezeu. Totuși, mesajul creștinismului are în vedere și lucrurile care urmează.

    Viitorul: lui Tit i se reamintește de perspectiva strălucită și de viitorul glorios al creștinului. Cea de-a doua venire ne este prezentată în cele două părți ale ei: mai întâi, răpirea; apoi, arătarea glorioasă și vizibilă. Ce speranță binecuvântată! Domnul Isus poate veni să ne ia în orice moment, fără să fie nevoie de împlinirea vreunui eveniment înainte de acest lucru (1 Tesaloniceni 4.15-17). El va veni pentru noi. Însă – binecuvântat să fie numele Său! – după aceasta ne vom arăta împreună cu El (Coloseni 3.4; Apocalipsa 19.14). Când va veni pentru noi, doar copiii lui Dumnezeu Îl vor vedea și se vor bucura; la arătarea Lui însă, „orice ochi Îl va vedea“, iar lumea se va jeli (Apocalipsa 1.7).

    Este minunat să vedem cum Pavel folosește principiile mărețe ale credinței creștine pentru a oferi o vedere panoramică asupra întregii întinderi a creștinismului, în doar câteva propoziții. El declară pe scurt ceea ce s-a întâmplat, ce se întâmplă și ce se va întâmpla. Trebuie să fim recunoscători pentru acest rezumat al marilor adevăruri ale credinței.

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dacă cineva nu este născut din apă și din Duh, nu poate să intre în împărăția lui Dumnezeu.

    Ioan 3.5

    Născut din nou (8)

    Nașterea din nou este o naștere „din apă și din Duh“. Apa este o imagine a Cuvântului lui Dumnezeu care ne purifică inimile. Dar numai acesta nu ne dă o viață nouă. Duhul Sfânt este cel care transmite credinciosului viața nouă, care este din El Însuși și, prin urmare, poartă caracterul Duhului. De aceea, în următorul verset citim: „Ce este născut din carne este carne; și ce este născut din Duhul este duh“. Ceea ce se naște este întotdeauna de același fel sau de aceeași natură cu cel care îl naște sau îl concepe. Când natura păcătoasă a omului, „carnea“, lucrează ceva, atunci rezultatul este tot „carne“. Ea nu poate aduce roade spirituale; nici nu poate fi îmbunătățită sau rafinată. „Carnea“ nu va deveni niciodată „duh“. De aceea, și Iov a spus: „Cum ar putea să iasă dintr-o ființă necurată un om curat? Nici unul măcar!“ (Iov 14.4). Și David a simțit nevoia unei înnoiri interioare radicale atunci când s-a rugat: „Creează în mine o inimă curată, Dumnezeule“ (Psalmul 51.10).

    Omul este caracterizat încă de la naștere de o natură păcătoasă. Fie că este grosolan sau manierat, fie că este educat sau needucat, fie că este tăgăduitor al lui Dumnezeu sau religios – natura sa, caracterul său, este „carne“.

    Înainte de nașterea din nou, există doar „carnea“. Dar, prin credința în Hristos, omul poate fi „născut din Dumnezeu“; el primește atunci noua natură divină prin Duhul Sfânt. Așa cum „carnea“ nu poate deveni „duh“, noua natură, care este „născută din Duhul“, nu poate degenera în carne. Ea este darul lui Dumnezeu, este perfectă și bună (Ioan 1.12,13; 1 Ioan 5.1; 2 Petru 1.4).

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 23.14-29 · Filipeni 2.12-18

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Levitic 1:1-17

    Leviticul este o carte închisă pentru cine nu are „cheia“ divină. Aici Îl găsim pe Hristos în aspectele jertfei şi ale preoţiei Sale. Credinciosul are o singură jertfă, adusă „odată pentru totdeauna“, deplin suficientă (Evrei 10.10). Dar, pentru a descrie această jertfă sub diferitele ei înfăţişări, Duhul lui Dumnezeu ne oferă imagini variate şi complementare.

    Ardereadetot este amintită prima, pentru că reprezintă partea care Îi revine lui Dumnezeu din lucrarea lui Hristos. Este exprimată în Noul Testament prin pasaje ca: Ioan 10.17; Efeseni 5.2; Filipeni 2.8. Dragi prieteni creştini, când ne gândim la cruce, în loc să vedem în primul rând mântuirea noastră, să luăm în considerare mai întâi satisfacţia pe care Dumnezeu Şi-a găsit-o în Persoana şi în lucrarea Fiului Său sfânt.

    Pentru jertfă puteau fi aduse trei feluri de animale şi erau unele diferenţe nete în modul lor de sacrificare. De exemplu, numai jertfele de animale erau tăiate în bucăţi şi aşezate pe altar. Dar, în fiecare caz, se înălţa o „mireasmă plăcută Domnului“. Acesta era efectul focului judecăţii care a căzut asupra Jertfei sfinte de pe cruce: ea a dat la iveală până în cele mai mici detalii perfecţiunea jertfei „fără pată“ (Evrei 9.14).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    EVANGHELIZARE SAU FOSILIZARE (2) | Fundația S.E.E.R. România

    „Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.” (Faptele apostolilor 2:47)

    Biserica are doar două opțiuni: să evanghelizeze sau să se transforme într-o fosilă. Dacă sau când nu reușim să ne împărtășim credința cu cei din afara bisericii, ajungem fie încremeniți într-un tipar, fie în agonia morții. Creșterea Bisericii din Noul Testament este descrisă în următoarele cuvinte: „Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi”. Nu numai că au influențat fiecare nivel al societății, dar dușmanii lor au spus: „Oamenii aceştia care au răscolit lumea au venit şi aici…” (Faptele apostolilor 17:6). Întrebare: dacă biserica ta și-ar închide mâine porțile, ar observa cineva diferența, în afară de congregația ta? Gândește-te la acei primi credincioși: misiunea lor părea imposibilă din multe puncte de vedere; cum puteau ei să ajungă la atâția oameni din locuri așa de îndepărtate?! Nu aveau la dispoziție mijloacele de transport sau de comunicare de azi, nici tipografii, internet sau orice alte asemenea căi moderne pentru a comunica Evanghelia. Părea imposibil din punct de vedere legal: autoritățile guvernamentale le interziceau să vorbească în Numele lui Isus. Și părea imposibil și din punct de vedere social: la urma urmei, cine ar fi ascultat cu adevărat o adunătură de galileeni, lipsiți de cultură și de instruire? Cu toate acestea, ei au fost martori – prin puterea Duhului Sfânt, iar oamenii i-au ascultat. Ei au făcut atât de mult cu atât de puțin, iar noi părem să facem atât de puțin cu atât de multe! Se estimează că, dacă doar 10% dintre membrii unei biserici obișnuite ar lua în serios evanghelizarea, biserica lor s-ar dubla într-un an. Apropo, cuvântul tradus prin „martor” este același cuvânt din care provine cuvântul „martir”. Acei primi credincioși au evanghelizat lumea pentru Hristos, pentru că au fost dispuși să-și dedice viața pentru cauza Sa. Și tu, și eu trebuie să facem la fel!

Calendar

noiembrie 2026
L M M J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Ultimele postări

Urmărește-ne