Mana Zilnica

Etichetă: articole

  • 10 Iunie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire tuturor oamenilor, s-a arătat și ne învață ca, după ce am tăgăduit neevlavia și poftele lumești, să trăim cu cumpătare, cu dreptate și cu evlavie în veacul de acum, așteptând fericita speranță și arătarea gloriei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos.

    Tit 2.11-13

    Mesajul dominant al Scripturii (1) – Harul s-a arătat

    Există multe pasaje dificile în Cuvântul lui Dumnezeu și sunt multe elemente de doctrină câteodată greu de înțeles. Apostolul Petru a certificat acest lucru atunci când a vorbit despre scrierile lui Pavel, spunând că ele sunt „greu de înțeles“ (2 Petru 3.15,16). Prin urmare, trebuie să studiem cu răbdare Biblia, să medităm asupra conținutului ei și, „rând pe rând“, să învățăm doctrinele harului.

    Există însă și excepții remarcabile de la regula de mai sus, una dintre ele fiind afirmația lui Pavel din Tit 2.11-13. Acest pasaj ne oferă un rezumat magnific al creștinismului, descoperind mesajul dominant al Scripturii și fiind un exemplu clar cu privire la simplitatea și claritatea ei. Pavel rezumă mesajul creștin prin trei gânduri succinte, care includ trecutul, prezentul și viitorul.

    Trecutul: „Harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire tuturor oamenilor, s-a arătat“. Aceasta este o referire la prima venire a lui Hristos și la scopul ei (conform cu Evrei 9.26). Harul lui Dumnezeu a fost pe deplin revelat la venirea Domnului Isus în lume. Lucrarea Lui de la cruce descoperă că Dumnezeu nu mai caută dreptate de la om – aceasta este ceea ce Legea a solicitat – ci El Însuși a pregătit o dreptate pentru om. Minunat har – „darul dreptății“! (Romani 5.17; Filipeni 3.9). Mântuirea a fost arătată „tuturor oamenilor“. Ea nu este limitată la poporul Israel, ci este pentru „toate popoarele“ (Luca 2.10). Facă Domnul să creștem zilnic în aprecierea unui astfel de har!

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Prin har sunteți mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu: nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.

    Efeseni 2.8,9

    Muzeul din Bavaria

    Micul și idilicul oraș Dachau din Bavaria nu-și arată trecutul teribil. Muzeul de pe locul fostului lagăr de concentrare îi atrage pe mulți dintre cei interesați de cel de-al Doilea Război Mondial. Când intri în incintă, cuvintele de pe poarta din fier forjat îți atrag imediat atenția: „Munca te face liber!“. Ce minciună crudă și ce speranță falsă pentru oamenii care au fost nevoiți să intre în acel loc al morții! Aproape nimeni, oricât de sârguincios ar fi lucrat, nu a putut părăsi acel lagăr în viață.

    Mulți oameni din ziua de astăzi se amăgesc singuri prin speranțe false. Ei cred că își pot câștiga un loc în cer prin muncă asiduă, printr-un mod de viață decent sau prin fapte bune. Ce greșeală teribilă!

    Dumnezeu cere de la om o viață fără păcat. Dar nimeni nu este capabil să aibă o asemenea viață. De aceea, Dumnezeu Însuși a oferit soluția și L-a judecat pe singurul Său Fiu pentru păcatele noastre pe crucea de la Golgota. Credința în El și în sângele Său vărsat ne face liberi de orice vină și, în felul acesta, potriviți pentru prezența lui Dumnezeu. „Pe Cel care n-a cunoscut păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptatea lui Dumnezeu în El“ (2 Corinteni 5.21).

    Nu-l lăsați pe Satan să vă amăgească cu o speranță falsă! Noi, oamenii, nu putem face nimic pentru mântuirea noastră. Numai acceptând harul devenim liberi. Nu suntem mântuiți prin propriile noastre fapte bune, ci doar prin lucrarea lui Dumnezeu în Isus Hristos.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 22.11-23 · Filipeni 1.21-30

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 40:1-19

    În ziua întâi a lunii întâi, Moise este invitat să ridice cortul cu mobilierul lui, imagine a noilor relaţii ale lui Dumnezeu cu poporul Său. Toate lucrurile au fost făcute noi şi Domnul Însuşi S-a îngrijit de toate. Rămânea să fie puşi în slujbă preoţii: „Să apropii pe Aaron şi pe fiii lui“ (v.12). Ne gândim la omul care a pregătit o cină mare şi l-a trimis pe robul său să spună invitaţilor: „Veniţi, pentru că acum toate sunt gata!“ (Luca 14.17).

    Sanctuarul fusese pregătit pentru închinător; era nevoie ca şi închinătorul să fie pregătit pentru sanctuar: „să-i speli … să-i îmbraci … să-i ungi“. «Spălaţi, îndreptăţiţi, desăvârşiţi, intrăm în Locul Sfânt …» – spune o cântare. Şi pentru preot începeau îndatoririle sfinte, în ordinea potrivită: altarul de bronz, ligheanul, intrarea în Locul Sfânt, arderea tămâiei pe altarul de aur. Să mai zăbovim noi, când Dumnezeu Însuşi spune: „Să apropii“, când Marele nostru Preot, adevăratul Aaron, introducându-Şi fiii în sanctuarul ceresc, spune:       „Iată-Mă, Eu şi copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu“ (Evrei 2.13)?

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SĂ PRISOSIM ÎN FAPTE BUNE! | Fundația S.E.E.R. România

    „Sporiţi totdeauna în lucrul Domnului…” (1 Corinteni 15:58)

    În Sfânta Scriptură, cuvântul „prisos” înseamnă „surplus, din plin”, „a da peste”… Astăzi ne vom uita la trei texte din Scriptură care abordează acest subiect și vom vedea ce putem învăța din ele: 1) Păcatul și nelegiuirea s-au înmulțit… cu efecte grave! Biblia spune că: „Din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci.” (Matei 24:12). Cuvântul „nelegiuire” înseamnă „fărădelege.” Îți amintești cum era viața ta înainte de a-L întâlni pe Hristos? Nu aveai limite. Erai condus de pornirile tale. Mergeai oriunde, spuneai și făceai orice voiai. Nu vrem să aducem în discuție trecutul tău ca să te simți prost, ci pentru a te face recunoscător și pentru a-ți aminti de unde te-a scos Dumnezeu. Și care a fost soluția lui Dumnezeu la problema păcătoșeniei tale? Harul! 2) Harul abundent al lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură spune că: „Unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult.” (Romani 5:20) Harul lui Dumnezeu nu poate fi câștigat sau meritat. Și acesta este un lucru bun, pentru că toți am fost falimentari din punct de vedere spiritual. Dar, cum spunea Martin Luther: „Recunoașterea păcatului este începutul mântuirii”. Faptul că te simți prost în legătură cu păcatul tău te face să te simți bine în legătură cu harul lui Dumnezeu! Îți amintești ziua în care Isus te-a găsit, te-a salvat, te-a adus în familia Sa și te-a copleșit cu binecuvântările Sale? Care ar trebui să fie răspunsul tău la un astfel de har? 3) Sporul în lucrarea Domnului. Biblia ne învață să sporim „totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.” (1 Corinteni 15:58) Am fost mântuiți pentru a sluji! Când nu o facem, vom fi ca peștele pe uscat. Așa că, azi – roagă-te: „Doamne, mă dăruiesc acum pe deplin Ție, ca să mă folosești în slujba Ta, unde-când-cum crezi Tu că este potrivit… și ajută-mă să prisosesc în orice faptă bună. Amin!”

  • 5 Iunie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Așadar, preaiubiții mei, după cum întotdeauna ați ascultat, nu numai ca în prezența mea, ci cu mult mai mult acum, în absența mea, duceți la bun sfârșit mântuirea voastră cu teamă și tremur, căci Dumnezeu este Cel care lucrează în voi și voința și înfăptuirea, pentru buna Sa plăcere.

    Filipeni 2.12,13

    Această poruncă vine la sfârșitul unui lung pasaj. Dacă vrem să ne facem o idee exactă cu privire la context, trebuie să mergem înapoi până la Filipeni 1.27. Credincioșii din Filipi erau amenințați de adversari din afară și de disensiuni dinăuntru. Sfârșitul capitolului 1 se referă la primul aspect, iar începutul capitolului 2 se referă la cel de-al doilea. Primul pericol era ușor de eliminat, însă, pentru a face față celui de-al doilea, era necesar să fie prezentată înaintea lor toată greutatea exemplului inegalabil al lui Hristos. La acel moment, apostolul nu mai era în mijlocul lor pentru a-i ajuta, deoarece era prizonier la Roma.

    În astfel de împrejurări, filipenii trebuia să arate curaj spiritual și să-și ducă la bun sfârșit mântuirea, dincolo de pericolele care îi amenințau, dar nu sprijinindu-se pe resursele proprii, ci pe Domnul: „Căci Dumnezeu este Cel care lucrează în voi și voința și înfăptuirea, pentru buna Sa plăcere“ (Filipeni 2.13). Dacă următoarele trei versete erau împlinite de către ei, prin aceasta dovedeau, într-adevăr, că își vor fi lucrat mântuirea lor.

    Subiectul este mântuirea zilnică; iar partea accentuată aici este cea omenească. Mai întâi trebuie să vină partea divină – preoția lui Hristos, lucrarea lui Dumnezeu în noi prin Duhul Său, instrucțiunile și corectarea lucrate prin Cuvântul Său. Însă partea omenească își are importanța ei. Trebuie să ne folosim cu sârguință de harul pe care Dumnezeu ni l-a pus la dispoziție.

    F. B. Hole

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îți spun că, dacă cineva nu este născut din apă și din Duh, nu poate să intre în împărăția lui Dumnezeu“.

    Ioan 3.5

    Născut din nou (7)

    Apoi Domnul i-a explicat lui Nicodim ce înseamnă „nașterea din nou“.

    Cuvintele apă și duh nu se referă la două nașteri diferite, ci la două aspecte ale nașterii din nou. Ele ne arată instrumentul care duce la nașterea din nou și persoana divină care folosește acest instrument și îi dă putere.

    Apa este adesea o imagine a Cuvântului lui Dumnezeu în Scriptură. Duhul Sfânt Se folosește de Cuvântul lui Dumnezeu pentru a ne vorbi inimii.

    Astfel, Cuvântul îl pune pe om în lumina lui Dumnezeu și îl purifică. Acesta este un proces dureros, dar, însoțit de pocăință și credință, duce la viață. După aceea, omul acela are gânduri, sentimente și afecțiuni noi.

    Niciun păcătos nu se poate naște din nou fără Cuvântul lui Dumnezeu. „Potrivit voii Sale, El ne-a născut prin Cuvântul adevărului“ (Iacov 1.18). „Acum voi sunteți curați, datorită cuvântului pe care vi l-am spus“ (Ioan 15.3). „Ați fost născuți din nou nu dintr-o sămânță care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu și care rămâne“ (1 Petru 1.23).

    Toate aceste pasaje ne arată că Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu – în chip de apă sau de sămânță – este instrumentul nașterii din nou.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 19.18-20.4 · Psalmul 106.1-15

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 37:17-29

    A urmat sfeşnicul din aur curat, cu piedestalul lui din aur bătut, cu fusul său, gămălioarele, potiraşele şi florile sale, care „erau din el“ (v.17). Dumnezeu Îşi găseşte plăcerea să repete în detaliu toată plinătatea (numărul 7) roadelor şi a frumuseţilor acestui sfeşnic, simbol al lui Hristos, neîntrecut de nimeni în nici una din gloriile Sale. Dar să nu uităm că sfeşnicul era din aur bătut şi că era alimentat cu untdelemn fără drojdii (27.20), descrieri care ne amintesc de suferinţele Celui care a venit ca adevărata lumină în întuneric şi care nu a fost primit. Respins, El străluceşte acum în sanctuar, unde ai Săi pot să-L contemple prin credinţă.

    Altarul de aur, care era tot în Locul Sfânt, înaintea perdelei dinăuntru, este încă o imagine a Celui care este centrul adorării noastre, în Numele căruia ne apropiem de Dumnezeu pentru a ne închina şi pentru a beneficia de lucrarea Sa mijlocitoare. Tămâia adusă acolo, dacă ne referim la capitolul 30.34-38, era „după arta celui care face mir: sărată, curată, sfântă“. Diferitele uleiuri din care era alcătuită ne vorbesc de aspecte ale perfecţiunii Fiului lui Dumnezeu şi de valoarea ei pentru Tatăl, căruia îi sunt oferite aceste calităţi desăvârşite.

    Untdelemnul sfânt pentru ungere este, în mod similar, pregătit conform instrucţiunilor din cap. 30.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DOUĂ REGULI DE TRĂIRE | Fundația S.E.E.R. România

    „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină…” (Geneza 2:16)

    Adam avea o slujbă perfectă, o casă perfectă, o căsnicie perfectă și un mediu perfect… adică toate cele pentru care ne luptăm și noi astăzi. Deci, ce s-a întâmplat cu el, deși a beneficiat de toate acestea? Pe baza relației sale cu Dumnezeu, Acesta i-a dat practic două reguli după care să trăiască: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.” (Geneza 2:16-17). Așadar, cele două reguli sunt următoarele: 1) Cu Dumnezeu, ce primești ca răsplată este întotdeauna mult mai mult decât lucrul la care-ți cere să renunți: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină…” Dar ceea ce facem atât de des – și ceea ce face religia legalistă – este că ne uităm la acest verset (și la altele asemenea) și ne concentrăm pe ce nu avem voie să facem… Adevărul este că, atunci când lista noastră de lucruri pe care nu le putem face pare că întrece lista celor pe care suntem liberi să le facem, am mers prea departe în ce privește scopul acestor versete. Viața creștină ar trebui să fie măsurată prin lucrurile de care ești liber să te bucuri, nu prin cele care ți se refuză! 2) Când îți trăiești viața în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu, și nu cu propriile tale porniri, ești binecuvântat. Biblia spune: „O, de ar rămâne ei cu aceeaşi inimă, ca să… păzească toate poruncile Mele, ca să fie fericiţi…” (Deuteronomul 5:29). Singurul lucru pe care Dumnezeu ni-l refuză este dreptul de a stabili singuri ce este „bine sau rău”, pentru că El știe că nu suntem calificați s-o facem! Noi trebuie să trăim după revelația divină, nu după înclinația umană! Dumnezeu, în dragostea și înțelepciunea Sa, a stabilit această limitare pentru a ne proteja și a ne binecuvânta. Așadar, ține cont de aceste două reguli, și trăiește-ți viața în acord cu ele!

  • 4 Iunie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Pe cei pe care i-a îndreptățit, pe aceștia i-a și glorificat.

    Romani 8.30

    Este bine să primim cu toată simplitatea acest mare adevăr. Unii își închipuie că nu putem ști că avem păcatele iertate atâta vreme cât ne aflăm pe acest pământ. Dar, dacă n-am putea ști că păcatele ne sunt iertate, n-am putea ști nici că Biblia este adevărată și că lucrarea lui Hristos este perfectă. Ești de acord cu aceste două lucruri? Atunci să știi că există aceeași temelie pentru ele și pentru adevărul iertării păcatelor. Iertarea păcatelor și adevărul Cuvântului lui Dumnezeu sunt legate împreună în evanghelia prețioasă a lui Hristos. Dacă te îndoiești de iertarea păcatelor, atunci arunci aceeași umbră de îndoială și asupra adevărului cuvintelor rostite de Hristos: „S-a sfârșit!“, cuvinte rostite în cea mai solemnă împrejurare.

    Totuși, știm cât de greu este ca inima să se sprijine pe simplitatea minunată a adevărului lui Dumnezeu cu privire la iertarea perfectă de păcate prin sângele lui Hristos. Gândurile noastre sunt prea superficiale și prea limitate pentru a cuprinde întreaga strălucire a harului divin. Suntem prea plini de legalism, prea plini de noi înșine. Avem gânduri deșarte cu privire la faptul că ar trebui să adăugăm ceva la ceea ce Hristos a făcut, ceva fapte, simțăminte sau experiențe. O astfel de gândire trebuie înlăturată. Doar Hristos este temelia măreață, stânca eternă, cetățuia mântuirii. „Pentru că toți cei care sunt din faptele legii sunt sub blestem“ (Galateni 3.10).

    Să ne alipim de Hristos cu un simțământ tot mai adânc al stricăciunii noastre și tot mai înalt al perfecțiunii Lui, în umblarea noastră prin această lume rece și nelegiuită!

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Ne lăudăm și în necazuri, căci știm că necazul lucrează răbdare, răbdarea aduce experiență, iar experiența aduce nădejde.

    Romani 5.3,4

    Perseverența melcului

    Când eram copil, mă uitam la melcii care se târau prin straturile de flori din grădina noastră. Eram fascinat de aceste creaturi mici, cu casele lor mari, cu burțile lor lipicioase și cu ochii lor care se întorceau ca niște periscoape, pentru a vedea totul în jur. Dar și acum îmi place să râd de viteza cu care se târăsc.

    Cât de lent este un melc? Un studiu a arătat că se deplasează înainte cu aproximativ 12 metri pe oră. Nu este de mirare că vorbim despre „viteza melcului“ atunci când spunem că ceva este lent.

    Deși un melc se mișcă greu, are o mare calitate: perseverența! El se străduiește cu toată puterea să își atingă scopul.

    Și noi avem un țel, gloria cerească. Pe calea credinței trebuie să mergem înainte cu perseverență: „Aveți nevoie de răbdare, pentru ca, împlinind voia lui Dumnezeu, să puteți primi făgăduința“ (Evrei 10.36).

    Ne confruntăm mereu cu adversități sau chiar cu eșecuri care ne permit să avansăm doar în „ritm de melc“. Acest lucru ne poate descuraja. Dar Domnul vrea ca noi să perseverăm pe cale. Chiar dacă Domnul nu ne arată imediat o soluție când ne aflăm într-o dificultate, să fim răbdători și să așteptăm ajutorul Său.

    Apropo: O mare realizare necesită o mare perseverență.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 19.1-17 · Psalmul 105.23-45

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 36:35-38, 37:1-16

    Minunata perdea care despărţea Locul Sfânt de Locul Preasfânt era susţinută pe patru stâlpi. Firea omenească a lui Hristos, aşa cum ne-o dezvăluie evangheliştii, este un subiect inepuizabil pentru adorare şi închinare. El este Mesia al lui Israel (Matei), Robul credincios (Marcu), Fiul Omului (Luca), Cel care a venit din cer (Ioan). Fiecare fir: albastru, purpuriu, stacojiu sau in subţire răsucit, fiecare aspect al firii Sale, desăvârşit în sine, se întreţese cu celelalte în chip minunat, alcătuind întregul, care este viaţa Domnului nostru Isus Hristos. Dar această viaţă, aşa frumoasă, cum era, nu ne putea aduce la Dumnezeu, ci, dimpotrivă, ea accentua adânca noastră mizerie morală. Era nevoie de moartea Lui. Şi, ca semn, chiar în momentul când Mântuitorul Îşi dădea viaţa pe cruce, Dumnezeu a rupt perdeaua, deschizând pentru închinători „calea nouă şi vie“ către El (Evrei 10.20).

    Apoi au fost făcute chivotul şi masa. Drugii cu care erau transportate acestea prin pustiu ne fac să ne gândim la umblarea Domnului aici, jos. Poleirea cu aur ne aminteşte de versetul din Isaia: „Ce frumoase sunt … picioarele celui ce aduce veşti bune“ (52.7).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    HARUL ȘI ÎNCREDEREA | Fundația S.E.E.R. România

    „Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului…” (Evrei 4:16)

    Dacă te simți nevrednic să te apropii de Dumnezeu în rugăciune, oprește-te și cugetă la aceste cuvinte: „Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” (Evrei 4:16) Cuvântul „har” înseamnă „bunătate nemeritată, îndurare, favoare și ajutor atunci când ai nevoie de el”. Ia aminte la următoarele trei lucruri importante despre har: 1) Când ai nevoie de har, te poți apropia de Dumnezeu cu toată încrederea. De ce? Pentru că te apropii de un tron al harului și al milei, nu de unul al judecății. Toate păcatele tale – trecute, prezente și viitoare – au fost plătite în momentul în care Isus a spus: „S-a isprăvit!” Satan, pe care Biblia îl numește „pârâșul”, vrea ca tu să te simți condamnat, vinovat și nedemn să te apropii de Dumnezeu. Dar în momentul în care ți-ai pus încrederea în Hristos, Dumnezeu te-a îmbrăcat în neprihănirea Lui. Prin urmare, poți veni întotdeauna la El cu încredere! 2) Când ai nevoie de mai mult har, roagă-te mai mult. Dumnezeu are tot harul necesar pentru a te ajuta, dar trebuie să mergi înaintea tronului Său și să îl ceri. Un creștin fără rugăciune este un creștin fără har. Biblia ne spune să creștem în har (vezi 2 Petru 3:18), iar dacă nu te rogi în fiecare zi, nu crești în viața ta spirituală. Așadar, care este răspunsul? Petrece mai mult timp în preajma tronului de unde curge harul! 3) Harul lui Dumnezeu este dat în funcție de nevoia ta din acel moment. El nu-ți va da decât mâine harul pentru mâine, așa că nu-i nevoie să-l ceri astăzi! Și nu te îngrijora: rezerva de har pe care o ai în Hristos nu se va epuiza niciodată! Așa că, îndrăznește și apropie-te de Dumnezeu zilnic, deci și azi – pentru că El nu te va respinge niciodată, oricât de des ai merge la tronul harului!

  • 31 Mai 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi. Rămâneți în dragostea Mea.

    Ioan 15.9

    Domnul spune: „Rămâneți în dragostea Mea“. Savurarea binecuvântărilor noastre și puterea noastră în mărturie depind de rămânerea în simțământul dragostei lui Hristos. Acele cuvinte solemne ale Domnului, „ți-ai părăsit dragostea dintâi“, arată primul pas pe drumul care duce la ruina și la divizarea mărturiei creștine pe pământ (Apocalipsa 2.4,5). Când creștinii au savurat cu adevărat dragostea divină, nimic n-a putut sta împotriva mărturiei lor unite. Când însă și-au pierdut dragostea dintâi pentru Hristos, prin pierderea simțământului dragostei Lui pentru ei, au încetat să mai prezinte o mărturie unită înaintea lumii.

    Cât de des s-a repetat istoria Bisericii, la scară mică, în adunările celor credincioși! Dacă însă dăm ascultare cuvintelor Domnului și rămânem în dragostea Lui, trebuie să luăm seama la îndrumările Lui, fiindcă El ne arată calea. Putem rămâne în dragostea Lui doar dacă umblăm pe o cale a ascultării: „Dacă țineți poruncile Mele, veți rămâne în dragostea Mea“. Copilul care își urmează propria voință, în neascultare de părinți, are o foarte mică apreciere cu privire la dragostea lor. La fel este și cu creștinul: doar dacă umblă în ascultare de gândul Domnului va putea rămâne în savurarea dragostei Lui.

    S-a spus pe drept că noi rămânem în dragostea lui Hristos așa cum cineva rămâne în căldura razelor soarelui stând în locul unde bate soarele. Dragostea lui Hristos este gustată pe calea ascultării și strălucește pe calea poruncilor Lui. Păzirea poruncilor Sale nu produce dragoste, la fel cum a sta în locul însorit nu creează lumina soarelui. Prin urmare, îndemnul nu este de a căuta, nici de a merita, nici de a obține dragostea, ci de a rămâne în ea.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul a devenit un suflet viu.

    Geneza 2.7

    Sufletul viu

    Când Dumnezeu a creat plantele, El a spus: „Pământul să producă vegetație, plante cu sămânță, pomi roditori care să facă rod după specia lor și care să aibă în ei sămânța lor pe pământ“. Când a creat animalele acvatice și păsările, El a spus: „Să mișune apele de viețuitoare și să zboare păsări deasupra pământului, pe întinderea cerului“. Iar cu privire la animalele terestre, El a spus: „Să dea pământul viețuitoare după specia lor, vite, reptile și animale sălbatice ale pământului, după specia lor“.

    Când însă a venit vorba de om, Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; ei să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ“ (Geneza 1.9-31).

    Așadar, dincolo de toate dezbaterile, studiile și discuțiile științifice, să reținem că Sfânta Scriptură ne asigură că omul a fost creat ca o ființă specială: „Omul a devenit un suflet viu“. Acest suflet viu se deosebește de sufletul animalelor (Geneza 1.30). Materia extrasă din pământ, care este comună omului și celorlalte viețuitoare, primește aici un suflu divin, special. Acesta îi conferă omului capacități care îl diferențiază de animale, ca o reflectare a anumitor caracteristici divine. Iar când trupul se întoarce în pământ, „duhul se întoarce la Dumnezeu, care l-a dat“ (Eclesiastul 12.7). Această relație dintre om și Creatorul său dă naștere unei responsabilități. Și chiar dacă omul păcătos neagă sau ignoră această răspundere, nicidecum nu o poate anula, pentru că ea există.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 17.31-40 · Psalmul 104.1-12

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 35:1-19

    Cortul era pe cale să fie construit. Cu această ocazie sunt enumerate pentru a doua oară diversele materiale folosite, pentru a ne aduce aminte că una este a cunoaşte şi alata este a face. În acest timp, înainte de începerea lucrului, este din nou pusă problema sabatului (v. 1-3). Înainte de a întreprinde o lucrare, oricare ar fi aceasta, este necesar să fi petrecut timp în prezenţa Domnului, să fi stat «jos» înaintea Lui, odihnindune sufletul şi duhul în sentimentul dependenţei noastre. La picioarele Domnului Isus a învăţat Maria să slujească cu înţelepciune (Luca 10.39). Şi tot acolo a cunoscut momentul potrivit de a-şi aduce mirul (comp. cu v.8) pen­tru a-l răspândi pe picioarele Învăţătorului.

    Remarcăm numărul variat de obiecte pe care trebuia să le aducă israeliţii, de la aur şi pietre preţioase, până la cârligele cortului şi frânghiile care susţineau edificiul (pentru a susţine adevărul). În această lungă listă, fiecare putea găsi ceva de adus. Şi voi, dragi prieteni care-L cunoaşteţi pe Domnul, puteţi contribui la zidirea Adunării. O slujbă făcută în mod discret, bucuria de a „face milostenie“ (Romani 12.8) şi rugăciunile zilnice pentru mărturia creştină sunt la îndemâna oricui. Şi sunt plăcute Domnului.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PERSOANE POTRIVITE ȘI MEDIU POTRIVIT | Fundația S.E.E.R. România

    „El… i-a scos pe toţi afară…” (Luca 8:54)

    Biblia spune că, în timp ce vorbea Isus, a venit „unul din casa fruntaşului sinagogii şi i-a spus: „Fiica ta a murit”… Dar Isus, când a auzit lucrul acesta, a zis fruntaşului sinagogii: „Nu te teme; crede numai şi va fi tămăduită.” Când a ajuns la casa fruntaşului, n-a lăsat pe niciunul să intre împreună cu El, decât pe Petru, pe Iacov, pe Ioan, pe tatăl şi pe mama fetei. Toţi plângeau şi o boceau. Atunci, Isus a zis: „Nu plângeţi; fetiţa n-a murit, ci doarme.” Ei îşi băteau joc de El, căci ştiau că murise. Dar El, după ce i-a scos pe toţi afară, a apucat-o de mână şi a strigat cu glas tare: „Fetiţo, scoală-te!” Şi duhul ei s-a întors în ea, iar fata s-a sculat numaidecât.” (Luca 8:49-55). Învățătura pe care o primim din această întâmplare este una foarte importantă. Pentru a experimenta puterea lui Hristos care poate învia morții, ai nevoie de persoanele potrivite și de mediul potrivit. Așa cum uleiul și apa nu se amestecă, nici credința și îndoiala nu pot sta împreună. Să reținem faptul că Domnul Isus i-a luat pe apostolul Petru, pe Iacov, pe Ioan, pe tatăl și pe mama fetei cu El în casă și i-a scos pe ceilalți afară. Oare s-au simțit ofensați unii dintre ei și l-au criticat pentru asta? Cu siguranță, dar când te afli într-o criză, trebuie să te înconjuri cu oameni care se încred în Cuvântul lui Dumnezeu cel puțin la fel ca tine, și care cred că El are răspunsul. Când Iair a auzit că fiica sa a murit, cu siguranță că s-a gândit: „Până aici mi-a fost; nu se mai poate face nimic!” Dar nu așa a gândit și Domnul Isus! În textul original din limba greacă, Domnul Isus a zis: „Nu te teme, crede numai și continuă să crezi, și ea se va face bine.” Așadar, când ai de înfruntat probleme mari sau încercări puternice, tu ai nevoie de oameni ai credinței lângă tine. Ei vor continua să creadă, împreună cu tine, că Dumnezeu are soluția! Așadar, azi – asigură-te că ești într-un mediu potrivit, lângă persoanele potrivite!

  • 29 Mai 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alții în dragoste, străduindu-vă să păstrați unitatea Duhului, în legătura păcii.

    2 Corinteni 4.6

    Ce este unitatea Duhului? Este ea doar o chestiune locală, sau are în vedere întreaga Adunare? Există o unitate a Trupului și există o unitate a Duhului, iar acestea nu sunt același lucru. Noi nu putem strica unitatea Trupului, iar pe cea a Duhului trebuie să o păstrăm. Fiecare trebuie să fie pus sub disciplina Duhului, așa cum Trupul este sub conducerea Capului. Duhul conduce și lucrează. Dacă suntem supuși Duhului, ne vom pleca înaintea Cuvântului lui Dumnezeu. Unitatea Duhului nu este o chestiune locală; ea trece dincolo de limitele adunării locale și trebuie respectată ca și unitatea Trupului. Unitatea Duhului conduce la pace atât în adunările locale, cât și între adunări.

    Dacă râvnim să păstrăm unitatea Duhului, dacă vrem cu tot dinadinsul ca inimile noastre să fie supuse Cuvântului lui Dumnezeu, nu vom fi doar noi mulțumiți, ci ne vom îngriji să mulțumim și conștiința fraților de pretutindeni. Noi nu suntem chemați să păstrăm unitatea Trupului, ci unitatea Duhului. Pentru a putea păstra unitatea Duhului în legătura păcii, trebuie să împlinim ce este scris în Efeseni 4.1,2: „Vă îndemn deci eu, cel întemnițat în Domnul, să umblați într-un chip vrednic de chemarea cu care ați fost chemați, cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alții în dragoste, străduindu-vă să păstrați unitatea Duhului, în legătura păcii“.

    Dacă, în ce mă privește pe mine personal, am o convingere dreaptă, dacă gândesc modest despre mine și renunț la voința proprie, abia atunci sunt capabil să ascult de voia lui Dumnezeu, așa cum arată Cuvântul lui Dumnezeu. Numai atunci voi avea cu adevărat o inimă smerită. Acest adevăr este foarte important.

    C. Briem

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Nicodim I-a zis: „Cum se poate naște un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele mamei sale și să se nască?“.

    Ioan 3.4

    Născut din nou (6)

    Fariseul Nicodim nu s-a îndoit de cuvintele lui Isus, care i-a spus că este necesar un nou început pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu. Mulți și-au exprimat dorința de a lua viața de la capăt! Dar întrebările lui Nicodim arată că el nu-și putea imagina felul în care ar putea avea loc un nou început atât de radical.

    O nouă naștere naturală nu era posibilă și nici nu ar fi rezolvat problema. Natura păcătoasă a omului nu poate fi schimbată sau îmbunătățită. De aceea, Domnul Isus, când a vorbit despre nașterea din nou, S-a referit la un proces interior, spiritual.

    Pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu, omul trebuie să aibă o natură care să corespundă sfințeniei lui Dumnezeu. Această natură nu ne poate fi transmisă prin discuții teologice sau învățături biblice, nici chiar de către cel mai bun învățător. Nu ar fi suficientă nicio „îmbunătățire“ a naturii umane, ci este necesară o natură nouă, printr-o naștere din nou spirituală. Această natură nouă, divină, este dată credinciosului de către Dumnezeu (2 Petru 1.4).

    Întrebările lui Nicodim arată că el nu experimentase încă nașterea din nou și că îi lipsea natura nouă. Prin urmare, el nu putea să înțeleagă natura Împărăției lui Dumnezeu. Isus i-a răspuns la întrebare și i-a explicat în detaliu cum poate avea acces la Împărăția lui Dumnezeu.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 17.1-16 · Psalmul 103.1-12

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 34:12-26

    Pentru a doua oară, Moise este cu Dumnezeu pe munte timp de patruzeci de zile. Ca urmare a celor petrecute, Dumnezeu Se face cunoscut ca un „Dumnezeu gelos“ (v.14), care doreşte să fie singurul la care să  se închine poporul Său. Nu că idolii I-ar fi făcut o cât de mică nedreptate; pentru că ce rivalitate putea exista între Creatorul lumilor şi dumnezeii de aur, de piatră sau de lemn, lucraţi de mâinile oamenilor? El este „gelos“ atât pentru că ştie că fericirea alor Săi constă în a-L iubi numai pe El şi că idolii îi vor dezamăgi mereu, dar şi pentru că iubirea lor, atât de slabă, are totuşi o mare însemnătate în inima Lui. Întâia epistolă a lui Ioan, care vorbeşte cel mai mult despre iubirea divină, se încheie cu îndemnul: „Copilaşilor, păziţivă de idoli!“

    „Fereştete să faci legământ cu locuitorii ţării în care vei intra, ca să nu fie o cursă în mijlocul tău“, avertizează Domnul, Cel care cunoaşte şi cursa şi cât de înclinaţi suntem să cădem în ea. El adaugă: „nu cumva … să fii invitat şi să mănânci din jertfa lor“ (v.15). Anumite invitaţii sunt în adevăr curse. Să avem curajul să le refuzăm! Sau, mai bine, să ne purtăm astfel încât nici unul să nu dorească sau nici măcar să nu gândească să ne invite (1 Regi 1.9, 10).

    Cu privire la ceea ce I se cuvine, Domnul repetă aici unele instrucţiuni date în capitolele 21-23.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    TE ROGI PENTRU COPIII TĂI? | Fundația S.E.E.R. România

    „Pentru copilul acesta mă rugam și Domnul a ascultat rugăciunea…” (1 Samuel 1:27)

    În a doua carte a Împăraților, capitolul 20 de la versetul 16 citim: „Atunci, Isaia a zis lui Ezechia: „Ascultă cuvântul Domnului: Iată că vor veni vremuri când vor duce în Babilon tot ce este în casa ta şi ce au strâns părinţii tăi până în ziua de azi; nu va rămâne nimic, zice Domnul. Şi vor lua din fiii tăi, care vor ieşi din tine, pe care-i vei naşte, şi-i vor face fameni slujitori în casa împăratului Babilonului.” Ezechia a răspuns lui Isaia: „Cuvântul Domnului pe care l-ai rostit este bun.” Şi a adăugat: „Căci va fi pace şi linişte în timpul vieţii mele!” Ezechia a aflat că lucrurile pe care le-a moștenit de la înaintașii săi se vor pierde și copiii săi vor fi duși în robie de dușmanii lor. Dar în loc să fie îngrijorat și să se roage ca Dumnezeu să intervină pentru copiii lui, el a spus ceva de genul: „Asta e, bine măcar că va fi pace şi linişte în timpul vieţii mele!” Cu alte cuvinte: „După mine, potopul!” Oare de ce a spus lucrul acesta? Era împietrit și indiferent? Era egoist, gândindu-se numai la el, și nu la binele copiilor săi? Era o persoană fatalistă, care se gândea: „Dumnezeu a vorbit prin proroc, iar eu n-am cum să schimba toate astea!”?! Dar tot în acest capitol, când Ezechia era bolnav pe moarte, iar prorocul Isaia i-a spus: „Rânduieşte ce ai de rânduit casei tale, căci vei muri, şi nu vei mai trăi”, Ezechia strigase către Dumnezeu să-i cruțe viața, și Dumnezeu i-a mai dat încă cincisprezece ani de trăit (vezi 2 Împărați 20:1-6)! Ce lecție putem învăța de aici? Se pare că Ezechia a fost mai preocupat de propriul său viitor decât de viitorul copiilor săi. Dar tu? Te rogi și mijlocești la Tatăl pentru copiii tăi?

  • 23 Mai 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Iar ceea ce este în pământul bun, aceștia sunt cei care, auzind Cuvântul, îl păstrează într-o inimă curată și bună și rodesc în răbdare.

    Luca 8.15

    În parabola semănătorului, Domnul descrie patru feluri de pământ. Sămânța care a căzut pe drum, cea care a căzut pe pământul stâncos și cea dintre spini – acestea trei n-au adus rod în cele din urmă; doar sămânța care a căzut pe pământ bun a putut produce rod.

    Parabola apare în trei Evanghelii și este de remarcat cum este descris pământul cel bun în fiecare dintre ele. Sămânța este arătată a fi „cuvântul împărăției“ și „cuvântul lui Dumnezeu“ (Matei 13.19; Luca 8.11), iar în Matei 13.23, pământul cel bun îi reprezintă pe cei care aud cuvântul și îl înțeleg. Există o responsabilitate importantă, nu doar pentru cei care vestesc Cuvântul, ci și pentru cei care îl ascultă. Dacă ascultăm învățătura biblică pe care n-o înțelegem, dorim noi cu adevărat să învățăm ceva nou, sau lăsăm ca adevărul să ne fie răpit? Nu-l putem acuza pe semănător, dacă noi refuzăm să înțelegem mesajul lui.

    Marcu 4.20 ne învață că pământul cel bun îl reprezintă pe cel care primește cuvântul. Într-un anumit sens, este posibil să înțelegem un mesaj biblic, fără însă a-l primi cu adevărat. Trebuie să-l acceptăm personal, primindu-l ca pe Cuvântul lui Dumnezeu (1 Tesaloniceni 2.13). Creșterea spirituală are loc atunci când mesajul devine parte din noi.

    Apoi, în Luca 8.15, cei care aud cuvântul îl și păzesc. Aici cuvântul „păzesc“ accentuează nu atât de mult ascultarea față de Cuvânt – deși aceasta este foarte importantă – ci ținerea sau păstrarea cu putere a Cuvântului. Când am înțeles și am primit adevărul, nu trebuie să-i mai dăm drumul deloc din mână. Aceasta este o responsabilitate activă, nu pasivă.

    Domnul a spus: „Luați seama la cum auziți“ (Luca 8.18). Dacă nu dorim să înțelegem, să primim și să păzim învățăturile Scripturii, va fi imposibil să devenim roditori.

    S. Campbell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Isus a zis: „Eu sunt Lumina lumii. Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții“.

    Ioan 8.12

    Călugării budiști

    Cu câțiva ani în urmă, doi călugări dintr-o mănăstire budistă din Sri Lanka au intrat într-un mod cu totul neașteptat în posesia Noului Testament. Așa că au început să-l citească. Relatările din cele patru evanghelii, despre viața, faptele și cuvintele lui Isus, i-au mișcat profund. Inimile le-au fost atrase de Persoana lui Isus, de adevărul convingător și de puterea vie a învățăturilor Sale.

    Pe măsură ce studiau Noul Testament, și-au dat seama că autoritatea Domnului Isus Hristos este inseparabilă de natura Sa divină și că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu! Apoi au citit Faptele Apostolilor. Erau curioși să afle ce s-a mai întâmplat cu ucenicii lui Isus după moartea, învierea și înălțarea Sa.

    Deși în acel moment ei credeau în Fiul lui Dumnezeu și Îl primiseră în inimile lor ca Mântuitor și Domn, când au citit Faptele Apostolilor, și-au dat seama că ar trebui să fie și ei de partea lui Isus în mod public, cu toate consecințele. Astfel că au părăsit mănăstirea și au fost botezați.

    În urmă cu două mii de ani, într-o împrejurare bine cunoscută în evanghelii, preoții de seamă și fariseii și-au trimis slujitorii să-L aresteze pe Isus. Dar aceștia au fost atât de impresionați de Hristos și de mesajul Său, încât s-au întors cu mâinile goale și au trebuit să spună: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul Acesta“ (Ioan 7.46).

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 14.24-35 · Psalmul 99.1-9

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 32:1-10

    Am fi dorit să putem trece imediat de la descrierea cortului, din cap. 31, la construirea lui, în capitolul 35. Dar, vai, între acestea două s-a interpus un episod trist în istoria acestui biet popor. Tocmai când, pe munte, Dumnezeu îi dădea lui Moise legea, în vale poporul şi începuse să calce primele două porunci. Şi, în timp ce Domnul îi dădea slujitorului Său instrucţiuni cu privire la închinarea faţă de El, Israel instituia un cult idolatru. Cât de mare este perversitatea şi nerecunoştinţa omului şi cât este de dispus să uite bunătatea lui Dumnezeu! (Psalmul 78.11; 106.19-23). „Idola­tria“ nu este numai păcatul lui Israel sau al naţiunilor. Amintind de această scenă, apostolul Pavel este nevoit să-i pună în gardă pe creştini (1 Corinteni 10.7, 14). Un idol este orice ia în inimile noastre locul care I se cuvine numai lui Isus. Poate fi ca un viţel de aur:

    1) după chipul dumnezeilor lumii (egiptenii se închinau la boul Apis),

    2) turnat în tiparele imaginaţiei omului, cu alte cuvinte, purtându-i amprenta,

    3) şlefuit cu o unealtă de sculptor – rod al strădaniilor noastre (Isaia 44.10,12).

    Toate acestea pot avea loc atunci când am pierdut din vedere întoarcerea Mijlocitorului nostru, Hristos, aflat acum în cer, cum Moise era odinioară pe munte.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU PENTRU TINE | Fundația S.E.E.R. România

    „Să puteţi pricepe… și să cunoaşteţi dragostea lui Hristos…” (Efeseni 3:18-19)

    Apostolul Pavel înalță una dintre cele mai emoționante și puternice rugăciuni pentru cei care vor să cunoască dragostea lui Dumnezeu. El spune: „Îl rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru, aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia puse în dragoste, să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii care sunt lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.” (Efeseni 3:16-19). În ciuda celor mai bune intenții ale noastre, noi încă mai păcătuim. Drept urmare, ne simțim rău. Și Satan se folosește de sentimentele noastre de vinovăție și condamnare pentru a ne face să ne îndoim de dragostea lui Dumnezeu pentru noi.

    Dacă Dumnezeu te-a iubit atât de mult încât L-a trimis pe Fiul Lui ca să moară în locul tău, pe când erai un păcătos, poți să fii sigur că nu Se va răzgândi cu privire la tine acum, când ești un copil răscumpărat, care se luptă încă cu păcatul. Faptul că simți o durere lăuntrică și o întristare plină de lacrimi când păcătuiești este de fapt dovada că ești cu adevărat copilul lui Dumnezeu.

    Când ai fost născut din nou, ai devenit un duh renăscut care trăiește într-un trup păcătos. Deci, când îi permiți păcatului să intre în viața ta, duhul tău renăscut se ridică și spune: „Ignoră-l, nu-i deschide ușa, nu-l pofti înăuntru, dă-l afară, n-are ce căuta aici, nu e binevenit și nici potrivit!” Dumnezeu este întristat când păcătuiești, dar continuă să te iubească. Păcatul este ca un musafir nepoftit. El te face să te simți „cu musca pe căciulă” și îți fură încrederea în Dumnezeu.

    Deci dacă ai păcătuit, pocăiește-te, primește iertarea lui Dumnezeu și mergi mai departe, cu o putere și o înțelepciune tot mai mari!

  • 22 Mai 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și cele trei cete au sunat din trâmbițe și au sfărâmat urcioarele și au ținut făcliile în mâna stângă și trâmbițele în mâna dreaptă, ca să sune, și au strigat: „Sabia Domnului și a lui Ghedeon!“.

    Judecători 7.20

    Istoria lui Ghedeon este foarte încurajatoare pentru cei credincioși aflați în aceste zile din urmă, caracterizate de ruină. Dumnezeu n-are nevoie de un număr mare de oameni, nici de lideri înzestrați cu daruri speciale pentru a-Și împlini scopurile. Poate nu Îi înțelegem planurile, însă ne putem încrede în promisiunile Lui. După ce numărul oștenilor i-a fost redus la doar trei sute, potrivit cu porunca lui Dumnezeu, Ghedeon a dat fiecăruia dintre ei o trâmbiță în care să sufle, un urcior pe care să-l sfărâme și o făclie care să ardă. Ciudate arme, într-adevăr, însă puternice prin Dumnezeu, pentru a dărâma întăriturile (2 Corinteni 10.4).

    Trâmbițele vorbesc despre mărturia Cuvântului lui Dumnezeu. În Numeri 10.1-10, Domnul i-a spus lui Moise să facă două trâmbițe de argint, pentru chemarea adunării și pentru a îndruma mișcările taberei. Aceste trâmbițe îi îndrumau pe fiii lui Israel în închinarea, în umblarea și în lupta lor, la fel cum Cuvântul lui Dumnezeu ne îndrumă pe noi în fiecare aspect al vieții noastre. Urcioarele reprezintă trupurile noastre. 2 Corinteni 4.6,7 ne spune că avem această comoară, lumina vieții, în vase de lut, pentru ca mărimea nemărginită a puterii să fie de la Dumnezeu, și nu de la noi. Prin urmare, făcliile simbolizează lumina lui Isus.

    Trebuia ca oștenii să privească la Ghedeon și să-i imite acțiunile. Tot așa, noi privim la Isus, Căpetenia mântuirii noastre, și călcăm pe urmele Lui. Sunetul trâmbițelor și zgomotul urcioarelor sparte, alături de lumina făcliilor, l-au făcut pe vrăjmaș să intre în panică. Ce imagine a biruinței obținute prin zdrobire! Doar atunci când vasele omenești sunt sparte – doar prin moartea față de sine (Galateni 2.20) – poate străluci lumina Domnului Isus prin noi! „Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit. Dumnezeule, Tu nu disprețuiești o inimă zdrobită și smerită!“ (Psalmul 51.17).

    T. Bouter

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dacă un om nu este născut din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu.

    Ioan 3.3

    Născut din nou (5)

    „Împărăția lui Dumnezeu“ este un termen general și cuprinzător pentru domeniul spiritual, în care Dumnezeu lucrează și conduce inimile. Unele pasaje biblice subliniază caracterul interior, moral, al acestei împărății: „Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt“ (Romani 14.17).

    În acțiunea lui Dumnezeu în istoria omenirii, această împărăție s-a manifestat sub diferite forme. Când Domnul Isus Hristos a fost aici pe pământ, Împărăția lui Dumnezeu era în mijlocul lor în persoana Împăratului (Luca 17.21). În Isus Hristos, trăsăturile morale care guvernează această împărăție au devenit vizibile.

    Astăzi, Împărăția lui Dumnezeu, în caracterul ei moral, se găsește în creștinism; ca atare, Pavel a predicat-o. Mai târziu, Hristos va instaura Împărăția lui Dumnezeu în putere și glorie (2 Tesaloniceni 1.5-10; Apocalipsa 11.15-17; 19.6).

    Nicodim, ca iudeu, avea în vedere acest aspect viitor, pământesc, al Împărăției lui Dumnezeu. El a înțeles că se referă la împărăția lui Mesia pe pământ anunțată de profeți. Dar chiar și viitoarea împărăție mesianică, așa-numita Împărăție de o mie de ani, nu va fi „văzută“ decât de cei care au trăit nașterea din nou. Acest principiu se aplică întotdeauna, indiferent de forma pe care o ia în prezent Împărăția lui Dumnezeu. Și astăzi, cineva nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu în caracterul ei moral decât dacă se naște din nou.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 14.11-23 · Psalmul 98.1-9

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 31:1-18

    Să observăm succesiunea verbelor în acest pasaj: am chemat pe nume, am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, am dat înţelepciune, am rânduit. Tot ce este legat de slujire este dirijat de sus, de Dumnezeu Însuşi. Nici chiar Moise nu era calificat să aleagă lucrătorii. În Fapte vedem cum Duhul Sfânt i-a desemnat pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care-i chemase Dumnezeu (Fapte 13.2). Desigur, nu trebuie ca lucrătorul însuşi să decidă ce vrea să facă, ci Dumnezeu îl rânduieşte şi îl umple cu înţelepciunea necesară. Dumnezeu a dat fiecăruia o măsură de inteligenţă. În ce fel o folosim pe a noastră? Pentru a ne ocupa cu studii laborioase sau pentru a ne face un trai mai bun? Dar dorinţa Domnului este ca, sub influenţa Duhului Său, să ne folosim toate capacităţile pentru slujirea Lui.

    În sfârşit, tot Dumnezeu dă slujitorilor Săi, împreună cu slujba, şi odihna necesară. Evanghelia ni-L prezintă pe Domnul chemându-i pe ucenici, trimiţându-i şi, în cele din urmă, la întoarcerea lor, luându-i deoparte ca să se odihnească puţin (Marcu 6.7, 31). În acest pasaj, odihna ia forma sabatului. „Sabatul a fost făcut pentru om“, a spus Domnul Isus (Marcu 2.27). Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru odihna pe care ne-o dă.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DOMNUL ISUS TE ÎNȚELEGE! | Fundația S.E.E.R. România

    „În toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi…” (Evrei 4:15)

    Prietenii bine intenționați spun uneori: „Știu ce simți…” În mintea noastră răspundem poate: „Nu cred că știi!” Dar Domnul Isus chiar știe! El a avut parte de toate ispitele, ca oricare dintre noi, ca să poată înțelege sentimentele noastre și să I le prezinte lui Dumnezeu. Și El chiar face asta!

    Când te rogi în Numele Domnului Isus, vărsându-ți inima înaintea lui Dumnezeu, Domnul Isus joacă rolul de avocat al tău și spune: „Tată, știu ce simte persoana aceasta. Știu ce înseamnă să fii sub presiunea păcatului. Vin înaintea Ta cu acest copil al Tău care are nevoie de ajutorul Tău.”

    S-ar putea să întrebi: „Dar Isus a fost fără păcat, deci poate El cu adevărat să simtă păcatul așa cum îl simt eu?” Da, poate. De fapt, datorită curăției Sale, El poate să simtă durerea păcatului chiar mai mult. S-ar putea să te ajute ilustrația care urmează: în viața de zi cu zi, noi trăim înconjurați de microbi, ei există peste tot, chiar și pe trupurile noastre. Pentru că nu ne aflăm într-un mediu steril, nu observăm acești microbi și ne obișnuim să trăim cu ei.

    Dar e cu totul altă poveste în sala de operații a unui spital. Acolo orice contaminare cu germeni reprezintă o amenințare reală care necesită atenția întregului personal. Așa că ei sterilizează totul, pentru că bacteriile pot ucide pacientul. Puritatea încăperii necesită o atenție deosebită chiar și la cea mai mică urmă de impuritate ce ar putea duce la o infecție care să pună în pericol viața.

    Deci, faptul că Domnul Isus este separat de păcat și este sensibil la problema păcatului, Îi sporește capacitatea de a simți prin ce treci! Concluzie: Domnul Isus te înțelege!

  • 16 Mai 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Nu vă conformați veacului acestuia, ci fiți transformați, prin înnoirea minții, ca să deosebiți care este voia lui Dumnezeu, cea bună și plăcută și desăvârșită.

    Romani 12.2

    Nu este suficient să umblăm despărțiți de lume în exterior, ci avem nevoie de o înnoire continuă a minții noastre (vedeți Efeseni 4.23), păstrându-ne nepătați de duhul zilelor noastre, de obiceiurile și de părerile predominante ale oamenilor care, fără a-L cunoaște pe Dumnezeu, trăiesc în întunecimea inimilor lor. Doar așa putem crește în cunoașterea „voii lui Dumnezeu, cea bună și plăcută și desăvârșită“, așa cum ne este ea revelată în Hristos. Dincolo de progresia vizibilă între cele trei cuvinte recunoaștem în ele în același timp și deosebirea mare între poziția unui creștin și cea a unui om religios, fie iudeu, fie creștin cu numele. Ca și în orice alt domeniu, și aici slăvitul nostru Domn ne este exemplu. El a venit în această lume pentru a face voia lui Dumnezeu și, în ciuda tuturor împotrivirilor și a încercărilor din drumul Său, El a făcut întotdeauna „plăcerea Tatălui“, învățând ascultarea din cele ce a suferit. Într-o lume în care totul este împotriva lui Dumnezeu, suntem și noi chemați să facem voia Lui și, printr-o creștere continuă a înțelegerii spirituale, prin înnoirea minții, să deosebim care este voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută și desăvârșită. Rezultatul acestei energii spirituale este o despărțire tot mai profundă de principiile lumii. În această privință trebuie să progresăm.

    Pe acest drum, care cuprinde și o renunțare permanentă la sine din partea noastră, este puțin probabil să fim cuprinși de îngâmfare. Mulțumiți cu locul pe care Dumnezeu ni-l dă, cu calea pe care El ne conduce, fiecare dintre noi nu se va putea ocupa cu „gânduri înalte“ (versetul 3). Necredința urmărește întotdeauna lucruri mari sau înalte și trece cu vederea tocmai ceea ce este pe cale și ceea ce dă Dumnezeu. Conștiența faptului de a fi primit o misiune de la Dumnezeu Însuși dă inimii siguranță și trezește sentimentul responsabilității de a îndeplini acum această misiune cât mai bine posibil. Deși recunoaște cu bucurie pe alt frate și slujba încredințată lui, cel care a primit o slujbă caută la rândul lui să o îndeplinească, având siguranța scumpă că urmează voia lui Dumnezeu.

    R. Brockhaus

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Care Dumnezeu este ca Tine, care ierți nelegiuirea?

    Mica 7.18

    Marie Durand

    În casa părintească a Mariei Durand (1711-1776), devenită muzeu, este prezentată viața acestei femei credincioase. Avea opt ani când mama ei a fost arestată și de atunci nu a mai auzit nimic de ea. Sub Ludovic al XIV-lea, ea a fost întemnițată, la vârsta de 19 ani, pentru credința ei. Marie a petrecut treizeci și opt de ani în cele mai grele condiții în „Tour de Constance“, un turn fortificat din orașul Aigues-Mortes din sudul Franței, după care a fost eliberată.

    Când muncitorii au refăcut acoperișul casei ei părintești din Le Bouschet-de-Pranles, au găsit pe fronton gravat: „Dumnezeu te iartă“. Nu știm pentru cine au fost scrise acele cuvinte, dar putem presupune că acei credincioși protestanți le-au scris pentru persecutorii lor. Ei au urmat astfel exemplul Domnului Isus, care S-a rugat pe cruce: „Tată, iartă-i, căci ei nu știu ce fac!“ (Luca 23.34).

    Pereții casei din Bouschet-de-Pranles au păstrat în memorie nu numai evenimentele dramatice din trecut – secole de rezistență – ci și puterea iertării, căci cuvintele gravate acolo pe fronton nu spun pur și simplu: „Dumnezeu iartă“, ci: „Dumnezeu te iartă“. Acest „te“ îi cuprinde pe toți cei care se împotrivesc lui Dumnezeu și care încă nu au pace în inimă. El este dragoste și este gata să ierte păcatele fiecărui om. Totuși, pentru a face aceasta, omul trebuie să recunoască faptul că este un păcătos și că are nevoie de harul lui Dumnezeu. El acordă iertarea Sa tuturor celor care o doresc, dar nu o impune celor care o refuză. Astăzi este încă timpul harului. Dumnezeu este încă răbdător. Dar în curând ușa va fi închisă (Matei 25.10). Atunci va fi prea târziu pentru a răspunde la dragostea lui Dumnezeu.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 10.13-27 · Psalmul 93.1-5

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 28:31-43

    Mantia în întregime albastră pe care Aaron trebuia s-o poarte sub efod ne vorbeşte despre caracterul ceresc al Marelui nostru Preot. În timp ce Hristos a fost înălţat „mai presus decât cerurile“ (Evrei 7.26), de pe pământ Îi este adusă o mărturie din partea „fraţilor uniţi împreună“, susţinuţi de preoţia Lui cerească şi care constituie „marginea veşmintelor lui“ (Psalmul 133.1, 2).

    Clopoţeii ne fac să medităm la ce ar trebui să se audă în vieţile copiilor lui Dumnezeu. Zornăitul lor era dovada că preotul era viu. Le arătăm noi oare tuturor celor din jur că Hristos este viu? Rodiile reprezintă fructele: ceea ce trebuie să se vadă în vieţile sfinţilor, dacă rămân legaţi de „mantia“ Omului ceresc (compară cu Ioan 15.5). Şi subliniem că, din vreme ce clopoțeii şi rodiile sunt în număr egal, vorbele şi faptele trebuie să meargă împreună în viaţa fiecărui copil al lui Dumnezeu. Dar, dacă ne simţim slabi şi dăm greş în această mărturie şi slujbă, avem o resursă: Isus înaintea lui Dumnezeu în sfinţenia Lui absolută, având pe frunte placa de aur „Sfinţenie Domnului“. Privind la El nu vom mai fi preocupaţi de slăbiciunea noastră, ci de perfecţiunea Lui.

    Ultima parte a capitolului descrie îmbrăcămintea fiilor lui Aaron şi ne face să ne gândim la promisiunea din Psalmul 132.16.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CE TREBUIE SĂ ȘTII? | Fundația S.E.E.R. România

    „Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu…” (Psalmul 46:10)

    Dacă am încerca să-i găsim lui Iov vreun defect, am putea spune poate că vorbea cam mult. Dar nici pe departe n-avem de gând să-l învinovățim ori să-i „căutăm nod în papură”; a fost lovit de prea multe, și nu i-a mai rămas aproape nimic… Soția sa, care ar fi trebuit să manifeste empatie și compasiune, l-a sfătuit să „blesteme pe Dumnezeu și să moară” (Iov 2:9)! Apoi, prietenii săi i s-au adresat ca niște procurori, pentru că socoteau că își atrăsese singur tot acest necaz asupra sa. Trebuie să citim 37 de capitole din cartea Iov ca să-L auzim pe Dumnezeu vorbind! Capitolul 38 începe așa: „Domnul a răspuns lui Iov…” Și printre picături, și până a terminat Dumnezeu de vorbit, Iov n-a îndrăznit să spună decât: „Iată, eu sunt prea mic. Ce să-Ţi răspund? Îmi pun mâna la gură…” (Iov 40:4). Să reținem faptul că înainte de-a auzi glasul lui Dumnezeu, Iov vorbise mult. Dar după ce L-a auzit, n-a mai putut rosti un cuvânt! Una dintre afirmațiile bune ale lui Iov fusese aceasta: „Da, mă va ucide: n-am nimic de nădăjduit; dar îmi voi apăra purtarea în faţa Lui.” (Iov 13:15). Uneori, cea mai bună cale prin care poți gestiona o problemă este să nădăjduiești și să nu vorbești. Să te supui și să nu vorbești. Iov nu știa lucrul acesta, la vremea respectivă, dar planul lui Dumnezeu era ca la sfârșit să-i dea înapoi de două ori mai mult decât el pierduse! Și asta s-a întâmplat după ce nu s-a mai concentrat pe propriile sale probleme și a început să se roage pentru prietenii săi (vezi Iov 42:10). Așadar, oprește-te… Fii deschis și dispus. Dumnezeu este încă pe tron. El este în controlul fiecărui detaliu al vieții tale. Chiar și în cele mai rele circumstanțe, El Se gândește la binele tău. Biblia spune că: „Domnul va sfârşi ce a început pentru tine…” (vezi Psalmul 138:8). Și asta este ceea ce trebuie să știi – azi!

  • 14 Mai 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dar au fost și falși profeți în popor, după cum și între voi vor fi falși învățători, care vor strecura erezii distrugătoare, tăgăduindu-L și pe Stăpânul care i-a cumpărat, aducând asupra lor o grabnică pieire; și mulți vor urma căile lor desfrânate, prin care calea adevărului va fi hulită. Și, prin lăcomie, cu cuvinte bine întocmite, vor căuta câștig de la voi; pentru ei, judecata din vechime nu întârzie și pieirea lor nu dormitează.

    2 Petru 2.1-3

    În a doua sa epistolă, Petru ne prezintă guvernarea lumii creștine, în opoziție cu guvernarea casei lui Dumnezeu, care a fost prezentată în prima epistolă. În contrast cu „oamenii sfinți ai lui Dumnezeu“ despre care a vorbit în capitolul precedent, apostolul anunță că printre creștini vor exista falși învățători, așa cum odinioară au existat falși profeți în mijlocul poporului evreu. Pentru a da un exemplu în acest sens, este suficient să menționăm relatarea din 1 Împărați 22. Nu îl amintim pe Balaam, care pe de o parte nu era din poporul evreu, iar pe de altă parte nu este numit fals profet, ci profet.

    În dreptul acelor falși profeți din vechime, apostolul îi pune acum pe falșii învățători de la începuturile creștinismului, care se prezentau în mijlocul credincioșilor și introduceau pe furiș „erezii distrugătoare“. Aceste erezii distrugătoare abundă astăzi în creștinătatea mărturisitoare, așa cum odinioară ele făceau ravagii printre creștinii ieșiți din iudaism. Ele se caracterizau prin faptul că atacau Însăși Persoana Mântuitorului. Falșii învățători Îl tăgăduiau pe Hristos, Stăpânul care îi cumpărase (nu răscumpărase) și Își întinsese puterea asupra lor pentru a-i lua în stăpânire, ca făcând parte din poporul Lui. Acești oameni erau sortiți unei „grabnice pieiri“.

    Nu mă îndoiesc că, după plecarea apostolilor, așa s-au petrecut lucrurile în mijlocul acestor iudei care mărturiseau creștinismul. Printre ei se aflau învățători care purtau numele de creștini și care tăgăduiau că Hristos este Fiul lui Dumnezeu; a scăzut oare numărul lor în zilele noastre? Esențial este faptul că judecata acestor oameni care pervertesc adevărul nu se va lăsa așteptată.

    H. Rossier

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului nostru, noi și părinții noștri, din tinerețea noastră și până în ziua de azi, și n-am ascultat de glasul Domnului Dumnezeului nostru.

    Ieremia 3.25

    Medicul credincios și reporterul

    Un medic credincios care Îi slujise Domnului ani de zile în Africa, îngrijind nu numai de trupurile bolnave ale oamenilor, ci și de mântuirea sufletelor lor, a fost intervievat de un reporter.

    Când medicul a povestit una dintre experiențele sale în lucrarea sa pentru Domnul, reporterul necredincios l-a întrebat: „De ce oameni ca dumneavoastră trebuie să vorbească mereu și atât de mult despre păcat?“. — Medicul credincios a răspuns: „Profesia mea este să lupt împotriva bolilor. Acestea pot avea diverse cauze și pot afecta atât corpul omului, cât și sufletul acestuia. Uitați-vă la toată mizeria, durerea, suferința, bolile, deformările și moartea oamenilor! Nu trebuie să uitați că nu doar trupul suferă, ci și sufletul se poate îmbolnăvi. Cauza acestei îmbolnăviri este păcatul“.

    „Nu credeți că toată discuția despre păcat este puțin exagerată?“ — „Oricui îi pasă de ceea ce are Dumnezeu de spus în această privință nu i se pare exagerată această discuție. Dar oamenii nu vor să audă concluzia lui Dumnezeu că toți oamenii sunt păcătoși. Suntem cu toții în aceeași barcă și nu ne putem ajuta. Numai Dumnezeu ne poate ajuta. Prin Isus Hristos, El ne întinde mâna pentru a ne salva. Numai în El, omul poate să găsească mântuirea de sub puterea păcatului și de sub efectul mortal al acestuia.“ — „Ce interesant, domnule doctor!“ Apoi crainicul a întors un buton și a spus: „Și acum puțină muzică, pentru a schimba tonul sobru“.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 9.15-27 · Psalmul 91.9-16

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 28:1-14

    Aaron este un simbol al lui Hristos în caracterul Său de Mare Preot. El era purtătorul de cuvânt pentru poporul Domnului, aşa cum este acum Hristos, înaintea lui Dumnezeu, reprezentantul celor care-I aparţin. Îmbrăcămintea Lui prezintă simbolic tot ceea ce este legat de slujba pe care o înfăptuieşte Isus în cer în favoarea poporului Său răscumpărat. Fie ca Duhul Sfânt să ne dea înţelepciune (v.3) pentru a examina aspectele diferite ale acestei slujbe. Ele ilustrează, în fapt, atât caracteristicile glorioase ale Marelui nostru Preot, cât şi adevărurile cu care venim în contact direct.

    Efodul, un fel de tunică fără mâneci, era elementul principal şi caracteristic. Ca şi perdeaua, era ţesut şi brodat cu fire de diferite culori, a căror semnificaţie deja am aflat-o. Spre deosebire de perdea, avea şi fire de aur, o adăugare importantă. Efodul era completat de doi „umerari“, cu rol de legătură între partea din faţă şi cea din spate, pe care erau montate pietre de onix, în care erau săpate într-un fel de neşters, pentru aducereaminte, numele celor douăsprezece seminţii ale lui Israel. Frumoasă imagine, nu-i aşa, a modului în care Isus îi susţine şi îi poartă pe răscumpăraţii Săi! Ei sunt cunoscuţi pe nume şi sunt neîncetat în gândurile Lui (compară cu Luca 15.5). Şi, mai mult chiar, ei fac parte din gloria şi podoaba Lui (v. 2).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ROAGĂ-TE PENTRU ÎNȚELEPCIUNE (3) | Fundația S.E.E.R. România

    „Iată începutul înţelepciunii: dobândeşte înţelepciunea…” (Proverbele 4:7)

    De ce oare Biblia vorbește atât de mult despre înțelepciunea lui Solomon? Deoarece nu este vorba despre o înțelepciune omenească supranaturală; ci despre o înțelepciune supranaturală coborâtă la priceperea omenească. Dacă îți închipui că sunt lucruri care țin de domeniul trecutului și că subiectul nu este pentru tine, ascultă cuvintele lui Solomon, cel mai înțelept om din lume: „N-o părăsi, şi ea te va păzi; iubeşte-o, şi te va ocroti! Iată începutul înţelepciunii: dobândeşte înţelepciunea şi, cu tot ce ai, dobândeşte priceperea. Înalţ-o şi ea te va înălţa; ea va fi slava ta dacă o vei îmbrăţişa.” (Proverbele 4:6-8).

    Haddon Robinson, profesor universitar, dar și scriitor prolific și unul dintre cei mai eficienți predicatori din lume, a scris: „Începând cu anul 1955, cunoștințele s-au dublat tot la cinci ani. În zilele noastre, absolvenții de liceu au fost expuși la mai multă informație despre lume decât Platon, Aristotel, Spinoza sau Benjamin Franklin. De fapt, astăzi, nici Moise și nici apostolul Pavel nu ar putea lua examenul de admitere la facultate. Și totuși, cu toate standardele noastre înalte, și cu toate cunoștințele noastre, societatea de astăzi este populată cu o recoltă bogată de eșecuri magnifice, cu persoane educate să-și câștige existența, dar care n-au habar de nimic în ce privește gestionarea vieții însăși.

    Absolvenți ai unor universități de renume sunt experți în informații despre o felie îngustă a vieții, dar sunt la nivel de clasa întâi când vine vorba despre o viață reușită de familie și despre prieteni. Să fim sinceri: cunoașterea nu este suficientă pentru a face față problemelor vieții. Avem nevoie de înțelepciune și de abilitate pentru a face față provocărilor vieții!”

    Spurgeon a spus: „Nu există nebun mai mare decât acela care știe că e nebun; dar ca să știi să folosești cunoștințele, îți trebuie înțelepciune.” Concluzie: Dacă ești expus la multă informație, cu atât mai mult trebuie să te rogi pentru înțelepciune!

  • 9 Mai 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut.

    Luca 19.10

    Fiind vinovați, avem nevoie de iertare. Fiind sub condamnare, avem nevoie de îndreptățire. Fiind în robie, avem nevoie de răscumpărare. Fiind vrăjmași în gândurile noastre prin lucrări rele, complet înstrăinați de Dumnezeu, avem nevoie de împăcare. Fiind pierduți și în drum spre pierzare, avem nevoie de mântuire. Când ne-am considerat vinovați sau condamnați, am avut înaintea minților noastre o imagine clară cu privire la starea gravă în care ne aflam. Ne-am văzut stând înaintea judecății lui Dumnezeu. Am stat, să zicem așa, înaintea unui tribunal, încărcați cu vina păcatelor noastre. Gândul a fost la fel de clar când am realizat că eram sub robia păcatului și a lui Satan, ca fiind înstrăinați de Dumnezeu. Am înțeles că păcatul era, pe de o parte, un stăpân care ne subjuga, iar pe de alta, un nor întunecos, care ne separa de Dumnezeu.

    Însă acum trebuie să ne vedem ca fiind pierduți, amenințați de diferite pericole, atât prezente, cât și viitoare, și, în consecință, în pericolul de a pieri. „Mântuirea“ nu poate fi redusă la o noțiune așa de clară și de distinctă precum în cazul celorlalte subiecte de dinainte. Însă ce am pierdut din punct de vedere al distincției am câștigat în ce privește lărgimea și întinderea semnificației mântuirii. Mântuirea lui Dumnezeu reprezintă eliberarea de orice pericol trecut, prezent sau viitor, care ar putea să ne amenințe.

    Totuși, deși acest cuvânt are o semnificație atât de cuprinzătoare, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că întotdeauna face referire la eliberarea dintr-un pericol; și, pentru că păcatul stă la baza oricărui pericol care ne amenință, Noul Testament, într-un mod cu totul potrivit, începe cu mântuirea de păcate. Această mântuire nu este doar de vina păcatelor, ci și de puterea păcatelor și chiar de iubirea față de acestea. Evanghelia nu ne oferă doar o dispensă de vina păcatelor, în timp ce ne-ar lăsa să trăim în continuare în mod liber sub puterea păcatului sau în savurarea plăcerilor temporare. Dacă așa ar sta lucrurile, aceasta nu ar reprezenta o mântuire adevărată, pentru că astfel am fi încurajați să continuăm în păcat, lucru care este cu totul incompatibil cu poziția celui mântuit.

    F. B. Hole

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cerurile spun slava lui Dumnezeu și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui.

    Psalmul 19.1

    Fragmentele de lut

    Un arheolog poate recunoaște cu ușurință cărei culturi îi aparțin fragmentele de lut găsite. În timpul săpăturilor, ochiul său antrenat va putea distinge un topor manual de o piatră neprelucrată. El urmează un principiu simplu, că o operă de artă oferă indicii despre autorul ei. El nu va putea fi deci niciodată convins că cioburile de lut decorate au apărut de la sine.

    Dacă astfel de fragmente de lut nu pot lua naștere de la sine, atunci de ce le este atât de greu oamenilor să creadă într-un Creator? Creația depune o mărturie atât de clară despre Autorul ei! De ce nu iau aminte oamenii la glasul ei? Cu cât cercetătorii pătrund cu studiul lor mai adânc în procesele nespus de complexe ale vieții, cu atât imaginea care li se prezintă este mai uimitoare. Concluzia logică ar trebui să fie: Toate acestea sunt opera unui Creator ingenios. Însuși Dumnezeu spune în Biblie că El a creat toate lucrurile: „Dumnezeu a văzut tot ce făcuse; … în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui creatoare, pe care o făcuse“ (Geneza 1.31; 2.3).

    De ce atunci le este atât de incomod oamenilor gândul că avem un Dumnezeu Creator? Pentru că se tem de consecințe! Ei simt presiunea unor astfel de cuvinte: „Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata“ (Evrei 9.27).

    Așa că adoptă politica struțului. Evită problema! Dar aceasta este o nebunie! Pentru a scăpa de judecata divină, nu există decât o soluție: să primim – în dar – mântuirea pe care ne-o oferă Dumnezeu. El L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 6.1-13 · Efeseni 6.10-18

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 25:23-40

    În timp ce chivotul ne înfăţişează un Hristos care apără perfect drepturile lui Dumnezeu, masa Îl ilustrează pe Hristos aducându-i necontenit pe ai Săi în prezenţa lui Dumnezeu. Confecţionată din aceleaşi materiale ca şi chivotul (lemn de salcâm poleit cu aur), având o cunună („o bordură“) şi o margine („un pervaz“) care vorbesc despre glorie şi protecţie, masa avea menirea de a purta atât cele douăsprezece pâini pentru punerea înainte (Levitic 24.5, 6), imagine a poporului lui Dumnezeu în întregul său, cât şi ustensilele menţionate în v. 29, care vorbesc despre sprijinul pe care-l primim de la Hristos pentru slujire (Marcu 16.20). În chip simbolic, tot poporul lui Dumnezeu este în sanctuarul sfânt purtat de Domnul şi ţinut de El în lumina lui Dumnezeu. Astfel ajungem la sfeşnicul de aur curat, simbol al Celui care a fost aici, jos, „Lumina lumii“. Sfeşnicul are şapte candele de aur, indicând mărturia lui Dumnezeu purtată astăzi de Adunare (Apocalipsa 1.12, 20). Acesta are răspunderea de a lumina în noaptea acestei lumi prin energia Duhului Sfânt (untdelemnul). „Voi sunteţi lumina lumii“, le-a spus Isus alor Săi, având în vedere perioada cât va fi absent (Matei 5.14). Dar, pentru a păstra strălucirea candelelor, sunt necesare „mucări“    (v. 38), imagine a grijii necontenite a Marelui nostru Preot.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    LUCREAZĂ LA CARACTERUL TĂU! | Fundația S.E.E.R. România

    „Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui…” (Proverbele 20:7)

    Când Biblia vorbește despre neprihănire, ea se referă întotdeauna la a avea un caracter bun. Caracterul bun stabilește limite. Poate nu va determina întotdeauna ce vei face, dar el va stabili întotdeauna ce nu vei face. Caracterul te face să înțelegi cât ești dispus să plătești pentru a obține ce-ți dorești. Când cineva dintr-o relație (soțul, soția, un prieten) este lipsit de caracter, acea persoană este periculoasă. Solomon scria: „Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui; ferice de copiii lui după el!” Caracterul nu are nevoie să fie în centrul atenției și nici nu se dă în spectacol. Nu recurge la intimidare sau la calomnie pentru a-și atinge interesul. Cel ce crede că poate obține ce-și dorește prin minciună, înșelătorie sau manipulare – se înșală amarnic. Să înțelegem un lucru: indiferent unde mergi, adevăratul tău „eu” va ieși la iveală! Și dacă nu lucrezi la caracterul tău, nu vei fi în stare să clădești relații sănătoase. Relațiile autentice necesită integritate. Cum este o persoană cu un caracter bun? Ea dă dovadă de un comportament exemplar în toate circumstanțele; este o persoană care respectă regulile și este demnă de încredere; este o persoană care oferă credit acolo unde el este datorat; este o persoană care trăiește prin credință; este o persoană care se încrede în Dumnezeu că El o va ajuta să împlinească toate lucrurile pentru care a fost creată și la care a fost chemată. Biblia ne spune că cei răi vor prospera o vreme, dar nu vor rămâne nepedepsiți. În schimb, cei neprihăniți vor triumfa (vezi Proverbele 11:21). Iar Solomon adaugă: „Neprihănirea oamenilor cinstiţi îi cârmuieşte fără teamă, dar vicleniile celor stricaţi le aduc pieirea.” (Proverbele 11:3) Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: „Lucrează la caracterul tău!”

Calendar

noiembrie 2026
L M M J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Ultimele postări

Urmărește-ne