Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE

Mă bucur acum în suferințe pentru voi și împlinesc în trupul meu cele ce rămân de suferit din necazurile lui Hristos, pentru trupul Său, care este Adunarea.

Coloseni 1.24

Cu o inimă plină de bucuria vestirii harului nelimitat al lui Dumnezeu, apostolul putea spune: „Acum“, adică exact în acele momente în care el se afla în lanțuri, „mă bucur în suferințe pentru voi“. Apostolul suferea din cauza lor, pentru faptul că le vestise evanghelia, dar dragostea lui Hristos care-i cucerise inima îl făcea să găsească bucurie chiar în suferințele pe care le îndura pentru cei care erau obiectul dragostei lui Hristos și a lui însuși.

Aceasta este natura și acestea sunt efectele dragostei adevărate. Iar aceasta ne face să înțelegem cuvintele care urmează: „Împlinesc [duc la bun sfârșit] în trupul meu cele ce rămân de suferit din necazurile lui Hristos, pentru Trupul Său, care este Adunarea“. Dragostea pentru Adunare este motivul pentru care Hristos a suferit pentru a o răscumpăra, după cum este scris: „Hristos a iubit Adunarea și S-a dat pe Sine Însuși pentru ea“ (Efeseni 5.25). Pavel, la rândul lui, din dragoste pentru Hristos și pentru Adunarea Lui, îndura suferințe pentru a o strânge dintre iudei și dintre națiuni; în acest fel, el împlinea în trupul său ceea ce mai rămânea de suferit din durerile lui Hristos pentru Trupul Său, care este Adunarea; în acest fel, apostolul lua parte la suferințele lui Hristos pentru Trupul Său care este Adunarea; în acest fel și noi, în slaba noastră măsură, putem lua parte la aceste suferințe și vom lua parte la ele, dacă iubim cu adevărat Adunarea, care este scumpă inimii lui Hristos, „Adunarea Sa“, „perla de mare valoare“ pentru care a vândut tot ce avea ca să o câștige (Matei 13.45,46).

În mijlocul unei lumi vrăjmașe lui Hristos, înconjurați de o mulțime care preferă o religie a formelor și care se asociază cu lumea, dacă inima noastră se va lega de un Hristos ceresc și de Adunare, de Trupul lui Hristos, tot ceresc, atunci vom avea de suferit.

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și vei mânca și te vei sătura și-L vei binecuvânta pe Domnul Dumnezeul tău pentru țara bună pe care ți-a dat-o. Ia seama la tine însuți, să nu-L uiți pe Domnul Dumnezeul tău.

Deuteronom 8.10,11

O pauză binevenită

Este pauză de cafea într-o companie mare. Angajații despachetează platourile cu mâncare și iau masa. Unii citesc mesajele, alții discută despre ultimele noutăți. Camera este plină de murmurul vocilor. Ici și colo se aud râsete. Este o pauză binevenită. Doar o persoană își pleacă ușor capul înainte de a mânca, pentru a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru mâncare. Priviri uimite o încolțesc din toate părțile. Un credincios care aduce mulțumiri pare că nu-și are locul acolo. Cine se mai gândește astăzi de unde provine de fapt „pâinea noastră cea de toate zilele“? Nu am câștigat-o noi înșine? Din când în când se înregistrează, în situații de criză, o creștere drastică a prețului la alimente. Prin urmare, politicienii ne avertizează asupra unei neliniști mondiale. Oare nu este acesta un prilej:

    să ne gândim la dependența noastră de Dumnezeu și la bunătatea Lui?

    să Îi mulțumim pentru toate lucrurile bune pe care ni le dăruiește?

    să gestionăm toată mâncarea cu responsabilitate, astfel încât nimic să nu se irosească (Ioan 6.12)?

    să-i ajutăm pe cei săraci și pe cei flămânzi (2 Corinteni 9.6-9; Galateni 6.10)?

„Nu-mi da nici sărăcie, nici bogăție, hrănește-mă cu pâinea de care am nevoie zilnic, ca nu cumva, fiind sătul, să Te tăgăduiesc și să zic: «Cine este Domnul?», sau ca nu cumva, fiind sărac, să fur și să iau în deșert Numele Dumnezeului meu“ (Proverbe 30.8,9)!

Citirea Bibliei: Iov 17.1-16 · Fapte 10.34-48

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 19:25-37

Orgoliul împăratului Asiriei crescuse peste măsură, pentru că până atunci nimeni n-a putut să-i reziste. Să remarcăm cât de des face apel la cuvântul „eu“: de şase ori în v. 23 şi 24. Dar acest orgo­liu este cu atât mai îngrozitor cu cât îşi măsoară puterea cu cea a lui Dumnezeu Însuşi. Pretenţia prostească a omului „de a fi egal cu Dumnezeu“ (Filipeni 2.6) se vede clar în lumea de astăzi. Prin ştiinţă, tehnologie şi pro­gres, pen­tru care‑şi atribuie tot meritul, lumea se îndreap­tă vertiginos spre timpul când omul se va închina sieşi în persoana unui „supra­om“, care va fi Antihristul.

Asirianul este, de asemenea, un personaj al profeţiei: o putere asiatică mare care, în vii­tor, va invada Palestina şi va asedia Ierusalimul. Dar a­ceastă putere va fi distrusă la apariţia Dom­nu­lui Isus, prefigurat aici prin Îngerul Dom­nului. Ta­băra asiriană este distrusă într-o singu­ră noap­te. Apoi, la rândul lui, Sanherib este asa­sinat de pro­priii fii în templul dumnezeului său, Nisroc. Omul care declarase că Domnul nu poate să-l scape pe Ezechia este lovit de moarte în prezenţa idolului său, care este incapabil să-l protejeze.

Astfel Dumnezeu Se manifestă în toată gloria şi putem fi siguri că întotdeauna o va face, salvându-Şi slujitorul credincios.

„NU TE FĂLI CU ZIUA DE MÂINE”! | Fundația S.E.E.R. România

„Nu te făli cu ziua de mâine, căci nu ştii ce poate aduce o zi!” (Proverbele 27:1)

Evenimentele neașteptate ne pot doborî. Și în timp ce unii dintre noi sunt doborâți, alții se ridică din nou și merg mai departe. Ei refuză să accepte înfrângerea ca fiind permanentă. Ei sunt ca omul care a spus: „Nu sunt niciodată la pământ; ori sunt sus, ori mă ridic”. Ei văd tot ceea ce se întâmplă în viață ca pe o experiență de învățare. Pierderea unei persoane dragi îți frânge inima, dar poate fi și un semnal de alarmă pentru a-ți trăi fiecare zi din viață la maximum. Pierderea unui loc de muncă poate fi traumatizantă, dar poate, de asemenea, să scoată la suprafață talente și abilități pe care n-ai știut niciodată că le ai.

Lupta pentru a scăpa de un obicei prost poate duce la refacerea priorităților din viața ta și la instituirea unor obiceiuri sănătoase. Te poți pregăti pentru ce este mai rău – economisind bani pentru situații de urgență, urmând cursuri despre produse și tehnologii noi, menținându-ți relațiile și contactele la zi, astfel încât atunci când va trebui să apelezi la cineva pentru ajutor, acea persoană să răspundă de bunăvoie la telefon.

Acest lucru este ca și cum ai avea în portbagaj o roată de rezervă și unelte ca să te ocupi de pană… Speri să nu fie nevoie să le folosești niciodată, dar le ții la îndemână în cazul în care te lovești de un obstacol pe drum.

Mai presus de toate, menține-ți relația cu Dumnezeu în stare bună! De ce? Deoarece: „Domnul întăreşte paşii omului când Îi place calea lui; dacă se întâmplă să cadă, nu este doborât de tot, căci Domnul îl apucă de mână.” (Psalmul 37:23-24) Cuvântul lui Dumnezeu pentru azi? „Nu te bizui pe mâine!”

DOMNUL ESTE APROAPE

Iată, Ție Îți place adevărul în omul dinăuntru.

Psalmul 51.6

Evanghelistul Luca ne prezintă în mod special umanitatea Domnului Isus. În Evanghelia sa, Îl vedem pe Domnul rugându-Se de paisprezece ori – o mărturie a dependenței Sale perfecte (Luca 3.21; 5.16; 6.12; 9.16,18,28; 10.21; 11.1; 22.17,32,41-44; 23.34,46; 24.30). În nicio altă Evanghelie nu sunt prezentate atât de multe pasaje în care Domnul S-a rugat.

În viața Domnului n-a existat nicio discrepanță între învățătura și practica Sa. El a trăit tot ceea ce a predicat, și El a fost exact ceea ce le vorbea oamenilor (Ioan 8.25). El a iubit nu numai cu cuvântul, ci și cu fapta și cu adevărul (1 Ioan 3.18). Viața Sa a fost de asemenea cel mai bun exemplu cu privire la ce înseamnă ca cineva să se roage și să nu obosească (Luca 18.1).

Înainte să predice Cuvântul lui Dumnezeu în sinagoga din Nazaret, El l-a aplicat la Sine Însuși în pustie, când a fost ispitit de Satan. Nu este deci de mirare că citim despre El că dădea învățătură cu autoritate și cu putere, în contrast cu cărturarii ipocriți (Matei 7.28,29).

Dumnezeu dorește realitate și sinceritate în viețile noastre. El caută oameni care să trăiască ceea ce mărturisesc și predică. O zicală spune așa: «Faptele tale țipă atât de tare, încât nu mai aud ceea ce spui». Dacă viața noastră nu confirmă ceea ce le vorbim altora, atunci cuvintele și mărturia noastră nu au nicio putere și nicio autoritate morală. De exemplu, dacă mărturisim că suntem călători pe acest pământ și că adevărata noastră casă este în cer, în timp ce căutăm o poziție cât mai confortabilă pe acest pământ, mărturia noastră nu este una credibilă.

P. Svetlik

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iar Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat la gloria Lui eternă în Hristos Isus, … vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5.10

O favoare nemeritată

Prin har se înțelege, în general, o favoare pe care cineva nu o merită. În ce privește faptele bune pe care oamenii le fac unii față de alții, rareori au acest caracter, căci ele se bazează mai degrabă pe reciprocitate. Când însă Dumnezeu arată cuiva o favoare, nu se pune problema de reciprocitate: este întotdeauna har. Dacă ar fi condiționată de reciprocitate, omul vinovat nu ar putea avea niciodată o relație cu Dumnezeu. Harul nemeritat, pe care Dumnezeu dorește să ni-l dea, își are izvorul în Fiul Său, Isus. În această privință, fiecare om, oricât de exemplară i-ar putea fi viața, este la fel înaintea lui Dumnezeu, „căci toți au păcătuit“ (Romani 3.23). Acest lucru a fost suficient pentru ca bunătatea lui Dumnezeu să fie de neatins pentru noi. Cu toate acestea, Dumnezeu a fost dispus să arate har. Acest lucru era însă posibil numai dacă problema păcatului era rezolvată. Prin urmare, Isus Hristos a venit pe pământ ca Om. Fiindcă a ispășit păcatul prin sacrificiul Său de pe cruce, Dumnezeu poate acum să ierte pe orice păcătos care vine la El. Hristos a împlinit tot ce era necesar. Oricine își recunoaște vina și se întoarce la Dumnezeu poate să primească acest dar, iertarea păcatelor, prin credință. Cei răscumpărați au atunci o dorință profundă, să-și trăiască viața cu Hristos, spre gloria lui Dumnezeu. Dar nici acest lucru nu îl pot face prin propria putere. Pentru aceasta, ei depind tot de har. Ce minunat este acest Dumnezeu al oricărui har, care le dă copiilor Săi ajutorul și puterea de care au nevoie!

Citirea Bibliei: Iov 16.1-22 · Fapte 10.17-33

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 19:14-24

Să sufere în tăcere, să nu răspundă nimic – aceas­ta am văzut că este atitudinea potrivită celui cre­dincio­s atât în faţa provocărilor din partea lumii, cât şi a atracţiilor ei celor mai se­ducă­toa­re. Dimpotrivă, când se află înaintea Dum­nezeului său, el poate lua cuvântul. Acesta este felul în care a acţionat Ezechia. Înce­pând prin a prezen­ta înaintea Domnului scrisoa­rea pe care tocmai o primise, el I se adresează cam aşa: ŤAceas­ta Te priveşte pe Tine; las în sea­ma Ta să Te ocupiť. În adevăr, asirienii Îi aduseseră insultă lui Dumnezeu Însuşi, a Cărui glorie era astfel luată în râs (v. 19; vezi Ps. 83.12, 18).

Ezechia îşi întregeşte surprinzătoarea sa pregătire militară prin cea mai eficace tactică: se retrage în linişte, păstrându-se în afara vederii, lăsând vrăjmaşul să dea faţă cu Domnul Însuşi, care este cel mai puternic! ŤPen­tru ca să Te lăsăm să lucrezi singur şi, încre­zători în victorie, să ne odihnim în Tineť − pot fi şi cuvintele unui imn de-al nostru. În dificultăţile noastre, mici sau mari, este bine să începem prin a deveni conştienţi că sun­tem prea slabi ca să depăşim ob­stacolul. Să-I spunem apoi Dom­nului nevoia noastră prin rugăci­une şi să aşteptăm în pace scăparea care vine de sus. Astfel, nu încercarea se va aşeza ca un ecran despărţitor între Domnul şi noi, ci, mai degrabă, Domnul Însuşi Se va des­făşura ca un scut protector între încercare şi răscumpă­ra­tul Său (citiţi Psalmul 38.14, 15).

EKG SPIRITUAL | Fundația S.E.E.R. România

„În sârguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini de râvnă cu duhul. Slujiţi Domnului.” (Romani 12:11)

La fel cum electrocardiograma poate măsura sănătatea inimii noastre fizice și ne arată pericolele care o pot amenința, tot la fel de important este să avem un instrument care să măsoare nivelul zelului, al angajamentului și al întregii noastre inimi când vine vorba despre slujirea Domnului. Următoarele șase întrebări pot fi de ajutor în sensul acesta:

1) Vorbesc deschis și frecvent despre angajamentul meu față de Hristos, astfel încât să întrețin o responsabilitate publică privind acțiunile și mărturia mea?

2) Îmi asum responsabilitatea de a crește? Citesc cărți, îmi exersez abilitățile și mă întâlnesc cu cei care sunt mai maturi spiritual decât mine și care mă pot ajuta să cresc?

3) Mă plâng de probleme într-un fel care denotă o implicare cu jumătate de inimă?

4) Fac față descurajărilor vorbind cu Dumnezeu și cerându-I puterea de a persevera?

5) Recunosc și sărbătoresc chiar și pașii mai mici în direcția cea bună?

6) Apostolul Pavel scria: „În sârguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini de râvnă cu duhul. Slujiţi Domnului.” Sârguința descrie pasiunea, perseverența și puterea. Iar acestea sunt lucruri pe care sunt capabil să le urmăresc și să le păzesc. Sunt eu sincer cu privire la nivelul meu de sârguință în aceste zile? Iar când sârguința mea scade, iau măsuri pentru a o reînnoi?

Gândește-te la fiecare dintre aceste întrebări cu atenție și într-un duh de rugăciune. Fii sincer cu Dumnezeu și cu tine însuți. Și dacă nu-ți plac răspunsurile, decide astăzi să iei măsuri. Petrece mai mult timp singur cu Dumnezeu în rugăciune și citind Cuvântul Său. A fi plin de râvnă pentru Dumnezeu este ca întreținerea unui foc: necesită alimentare și verificare constantă. Și nimeni altcineva nu poate face asta în locul tău!

DOMNUL ESTE APROAPE

Fiind născuți din nou nu dintr-o sămânță care se strică, ci dintr-una care nu se strică, prin Cuvântul viu, care rămâne pentru totdeauna, al lui Dumnezeu.

1 Petru 1.23

Doar o conștiință brăzdată de plugul Cuvântului divin este pregătită și capabilă să accepte sămânța nașterii din nou. «Soluțiile înlocuitoare» ale oamenilor se adresează mai degrabă simțămintelor omului, sentimentelor și intelectului său, nu conștiinței, iar acest lucru conduce într-o direcție absolut greșită.

Pavel a evitat cu grijă tot ce i-ar fi putut abate pe ascultătorii săi de la subiectul propovăduirii lui, de la „Isus Hristos“ și de la „El răstignit“. De asemenea, „superioritatea cuvântului“ și „înțelepciunea“ omenească se adresează, la fel ca alte lucruri, cărnii omului. De aceea Pavel s-a străduit să păstreze un mod de vorbire simplu: „Cuvântul meu și predicarea mea nu stăteau în cuvintele convingătoare ale înțelepciunii, ci în dovada Duhului și a puterii, încât credința voastră să nu fie în înțelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu“ (vedeți 1 Corinteni 2.1-5). Da, doar puterea lui Dumnezeu este aceea care poate aduce în inimă credință și viață.

Duhul Sfânt s-a folosit întotdeauna de Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Să ne încredem în Cuvântul lui Dumnezeu și în puterea Duhului Sfânt! Nici astăzi nu este nimeni născut din nou într-un alt mod decât numai „din apă și din Duh“ (Ioan 3.5). Cei mai mulți dintre noi știu că „apa“ este o imagine a Cuvântului lui Dumnezeu cu puterea sa curățitoare, sub influența Duhului lui Dumnezeu. Desigur, putem fi „inventivi“ în modul în care trezim interesul omului și în felul în care ajungem la inima sa. Dragostea ne face inventivi. Un frumos exemplu ni-l dă Pavel în Areopagul din Atena (Fapte 17.22 și în continuare). Dar ceea ce le vorbim oamenilor trebuie să fie „cuvinte ale lui Dumnezeu“ (1 Petru 4.11).

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Lumina adevărată era aceea care, venind în lume, luminează pe orice om.

Ioan 1.9

Ce facem cu această Lumină?

Toată lumea înțelege, din experiență, ce este lumina și ce este întunericul. Acești doi termeni au însă o semnificație mult mai largă în sensul lor figurativ. Acest lucru se observă din plin în ceea ce privește utilizarea lor în Evanghelia după Ioan.

Versetul de astăzi vorbește despre Cel care a adus lumina în lumea noastră confuză. Într-adevăr, El Însuși era Lumina. Este de înțeles că oamenii din acea vreme se întrebau cine este această Persoană – dar El Se afla chiar în mijlocul lor.

În primele versete ale Evangheliei sale, Ioan a menționat deja câteva detalii despre Hristos, Fiul lui Dumnezeu: El Însuși era Dumnezeu și fusese cu Tatăl din veșnicie. Toate au fost făcute prin El. Prin întruparea și viața desăvârșită a lui Isus pe pământ, fiecare persoană este pusă în lumină, căci prin El învățăm cine este Dumnezeu, ce este omul și cum trebuie să trăiască. Întrebarea pentru noi este: ce facem cu această Lumină? Recunoaștem noi ceea ce ne arată ea ca fiind adevărat, sau pur și simplu închidem ochii și rămânem în întuneric?

Mulți oameni și-au deschis viața pentru a-L lăsa pe Isus să intre cu lumina Sa. Rezultatul a fost că au realizat că trecutul, prezentul și viitorul lor trebuie judecate altfel decât credeau ei; și au început să trăiască o viață complet nouă: „Dar tuturor celor care L-au primit, le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu“ (Ioan 1.12).

Citirea Bibliei: Iov 13.1-28 · Fapte 9.17-30

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 18:13-25

Ezechia a luat în mod curajos poziţie pentru Dom­nul. Dar credinţa lui n-a fost pusă încă la încerca­re. Lucrul acesta era necesar. Şi, tot aşa, fiecare creştin trebuie să arate, mai curând sau mai târziu, dacă faptele lui sunt izvorâte din credinţă sau dacă a depăşit măsura ei. În faţa asaltului formidabil al împăra­tului Asiriei, această cre­dinţă a lui Ezechia începe să se clatine. Se gândeşte să iasă cu bine din încurcătură trimiţând o sumă enormă ca tribut lui Sanherib. Acelaşi lucru făcuse odinioară şi Ioas. Dar Dumne­zeu îl va învăţa (şi pe noi totodată) că elibe­rarea şi pacea adevărată nu se obţin făcând concesii (Prov. 29.25). Vrăjmaşul înşală şi duce în rătăcire întot­deauna. Sanherib, departe de a-şi contra­manda acţiunea, expediază forţe impresionante împotriva lui Ezechia şi a locuitorilor Ierusalimului. El trimite în acelaşi timp trei personaje periculoase, fiecare cu rolul lui special: pe generalul suprem pentru a-i învinge, pe mai-marele peste slujitorii lui pentru a-i aservi şi pe mai-marele pahar­nicilor pentru a-i seduce prin vorbe măgulitoare. Să învăţăm deci să nu avem încredere în astfel de persoane pe care Satan ni le trimite uneori cu o misiune de genul acesta şi să fim siguri că felul lor de vorbire îi va trăda!

Rab-Şache le adresează o cuvântare în care ridicu­lizează deschis încrederea lor în Domnul.

LASĂ JUDECATA ÎN SEAMA LUI DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România

„Când au răsărit firele de grâu… a ieşit la iveală şi neghina.” (Matei 13:26)

De la Domnul Isus avem această pildă: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânţă bună în ţarina lui. Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină între grâu şi a plecat. Când au răsărit firele de grâu şi au făcut rod, a ieşit la iveală şi neghina. Robii stăpânului casei au venit şi i-au zis: ‘Doamne, n-ai semănat sămânţă bună în ţarina ta? De unde are dar neghină?’ El le-a răspuns: ‘Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta.’ Şi robii i-au zis: ‘Vrei dar să mergem s-o smulgem?’ ‘Nu’, le-a zis el, ‘ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeţi şi grâul împreună cu ea. Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: „Smulgeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu.” (Matei 13:24-30).

Separarea buruienilor (necredincioșii) de grâu (credincioșii) nu este treaba noastră. Noi trebuie să ne concentrăm pe cultivarea grâului, și să-L lăsăm pe Dumnezeu să facă separarea.

De ce? Pentru că rădăcinile ambelor plante (vieți) vor deveni atât de strâns împletite încât, chiar dacă ai putea face diferența între cele două, ai dezrădăcina grâul odată cu buruienile. De asemenea, ai dezrădăcina grâul care a fost semănat și care se maturizează mai greu decât buruienile. În plus, ai putea confunda grâul care nu a dat încă bob – cu buruienile.

Menirea ta este să produci roade bune, iar misiunea lui Dumnezeu este să separe grâul de neghină.

Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: lasă judecata/separarea în seama lui Dumnezeu. Tu seamănă sămânța!

DOMNUL ESTE APROAPE

El, care, într-adevăr, nu L-a cruțat pe propriul Său Fiu, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va dărui, de asemenea, toate împreună cu El?

Romani 8.32

Cât de mult ne iubește Tatăl? Răspunsul la această întrebare nu poate fi pătruns, nici înțeles pe deplin. Suntem uimiți să vedem cum Avraam l-a adus jertfă pe Isaac, pe singurul său fiu, pe care îl iubea (Geneza 22). Cine dintre noi ar putea face la fel? Știm însă că Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu. Acesta este Cel despre care El a vorbit din cer în două ocazii, spunând: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea“. El este Cel despre care Proverbe 8.30 spune că, atunci când Dumnezeu a creat universul, Se afla acolo, lângă El, fiind plăcerea Lui în fiecare zi. Tot El este Cel care a venit să facă voia lui Dumnezeu, Cel a cărui hrană a fost să facă voia Celui care L-a trimis (Ioan 4.34).

Se spune că valoarea unui obiect este atât cât cineva dorește să plătească pentru el. Să ne gândim că am fost cumpărați cu sângele lui Hristos! Aceasta a fost valoarea noastră în ochii lui Dumnezeu, o așa valoare, încât a fost gata să-L dea pentru noi pe Fiul Său, pe Cel care întotdeauna și în mod perfect a făcut voia lui Dumnezeu. El a fost dintotdeauna plăcerea Tatălui, însă Dumnezeul sfânt și drept L-a părăsit pe cruce, în timp ce El purta păcatele noastre, ca noi să fim mântuiți. Aceasta este măsura dragostei lui Dumnezeu pentru noi. Dacă lăsăm ca această dragoste să pătrundă inimile noastre, pe măsură ce medităm la versetul din Romani citat la început, vom fi umpluți de pace și de încredere, știind că Cel care nu L-a cruțat pe Însuși Fiul Său ne va da din belșug, împreună cu El, toate lucrurile.

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cei care mă urăsc fără temei sunt mai mulți decât perii capului meu.

Psalmul 69.4

Nu aveau niciun motiv să-L urască

David, împăratul Israelului, este cel care scrie aceste cuvinte. În ciuda poziției sale înalte, el a avut parte de multe necazuri, inclusiv din partea fiului său, Absalom. Cu siguranță că putem înțelege sentimentele de durere care răzbat din aceste cuvinte, „mă urăsc fără temei“. Ele fac trimitere la Isus Hristos, la trădarea Lui, la insultarea Lui, la omorârea Lui fără motiv. Soldații marelui-preot veniseră cu săbii și cu toiege, ca să-L prindă. Mulțimea adunată în fața guvernatorului roman Pilat striga înverșunată: „Luați-L pe omul acesta … Răstignește-L!“. Irod, împăratul Galileei, Îl trata pe Isus cu dispreț și cu o josnică lipsă de respect. Soldații romani își băteau joc de El, îmbrăcându-L cu haina purpurie și punându-I pe cap o coroană de spini. Unul dintre răufăcătorii răstigniți împreună cu El Îl hulea, spunând: „Dacă ești Tu Hristosul, mântuiește-Te pe Tine Însuți și mântuiește-ne și pe noi“. Chiar și trecătorii Îl huleau. Marii-preoți și cărturarii, care ar fi trebuit să știe din Scriptură cine era Isus, își băteau joc de El. Niciunul dintre acești oameni nu avea vreun motiv să-L urască pe Hristos. Cu toate acestea, liderii religioși, provocați de invidia națiunii, și-au folosit influența pentru a stârni ura împotriva lui Isus în rândul multor oameni. Prin disprețul și comportamentul lor rău, oameni din toate mediile sociale au dezvăluit că sunt împotriva lui Dumnezeu și a Fiului Său, fără niciun motiv.

Chiar și astăzi, nimeni nu poate avea un motiv real pentru respingerea lui Isus. Și cât de actuală este profeția astăzi: „El era disprețuit și părăsit de oameni … și noi nu L-am prețuit“ (Isaia 53.3)!

Citirea Bibliei: Iov 12.1-25 · Fapte 9.1-16

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 18:1-12

De acum încolo, până la sfârşitul acestei cărţi, istoria îl priveşte numai pe Iuda. Dumnezeu urmează să recapituleze cu tristeţe toate păcatele poporului Său. Dar acum găseşte plăcere să ne vorbească de­spre un împărat credincios. Domnia lui Ezechia ocupă nu mai puţin de unsprezece capitole din Biblie (de la 18 la 20; 2 Cronici 29 la 32; Isaia 36 la 39); este ca şi cum lui Dumnezeu I-a plăcut, în tim­puri de ruină şi înainte să abordeze un capitol chiar mai sumbru, să zăbovească asupra vieţii slujitorului Său evlavios. Până la el, referirile de­spre cele mai bune domnii au inclus întotdeauna această rezervă: „Numai că înăl­ţimile n-au fost înlăturate“. Aceste înălţimi, pe care poporul oferea sacri­ficii (fie Domnului, fie, mai târziu, idolilor), conti­nuaseră să existe, în semn de neas­cul­tare faţă de Deuteronom 12. Ele ne rea­mintesc de toate tradiţiile şi superstiţiile care au înlocuit în creştinătate învăţăturile Bibliei cu privire la adorare. Veneraţia cu care a fost înconjurat şarpele de bronz ne reaminteşte de faptul că însăşi cru­cea a devenit pentru mulţi un obiect de idolatrie. Ezechia îndepăr­tează, sfărâmă, taie în bucăţi (v. 4).

Apoi scutură jugul asirian şi triumfă asupra filis­tenilor, după cum profeţise Isaia (Isaia 14.28 …).

CÂȘTIGAREA SUFLETELOR | Fundația S.E.E.R. România

„Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.” (Matei 4:19)

Domnul Isus le-a spus unor pescari: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.” Dar acești pescari nu erau niște amatori în arta pescuitului, ci ei erau profesioniști și sigur știau și aceste trei secrete elementare despre prinderea peștilor:

1) Trebuie să mergi acolo unde sunt peștii. Spiritual vorbind ai putea spune: „Am crezut că trebuie să ne separăm de lume”. Dar Domnul Isus nu a evitat cultura; El S-a implicat în ea pentru a o schimba. Și tu trebuie să faci la fel! Domnul Isus S-a rugat pentru ucenicii Săi, din toate timpurile: „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău. Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume…” (Ioan 17:15-18)

2) Trebuie să fii pregătit când mușcă peștele. Apostolul Petru ne sfătuiește să fim totdeauna gata să răspundem oricui ne cere socoteală de nădejdea care este în noi, dar cu blândeţe şi teamă (vezi 1 Petru 3:15). Proverbul „Când elevul este pregătit, maestrul va apărea” este cât se poate de valabil!

3) Trebuie să folosești momeala potrivită pentru a prinde pește. Apostolul Pavel a mărturisit: „Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede…” (Romani 1:16). Cuvântul „evanghelie” înseamnă vestea bună.

Păcătoșii onești se simt deja prost cu privire la păcatele și luptele lor; ceea ce le lipsește este puterea de a se schimba. Or, „Evanghelia… este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire…”

Așadar, ține bine minte aceste trei principii, și du-te la pescuit… de suflete!

DOMNUL ESTE APROAPE

Puterea Sa divină ne-a dat toate cele privitoare la viață și evlavie, prin cunoștința Celui care ne-a chemat prin glorie și virtute.

2 Petru 1.3

Noul Testament pe scurt (22) – 2 Petru

Epistola a doua a lui Petru prezintă resursele lui Dumnezeu în vederea corupției creștinătății, care se va împotrivi cu trufie autorității Domnului Isus și guvernării Tatălui. Învățătorii falși nu numai că vor ignora toate principiile adevărate ale cârmuirii lui Dumnezeu, ci le vor și submina în mod sistematic. Toată această stare nu-i absolvă însă pe cei credincioși de responsabilitatea de a fi ascultători. Dimpotrivă, ei au resurse depline pentru a fi încurajați să se supună întru totul Domnului. Autoritatea Lui va triumfa în cele din urmă. O judecată teribilă va fi exercitată, nu numai asupra lumii nelegiuite, ci și asupra celor care fac o mărturisire creștină, însă care sunt lipsiți de viață.

Puterea divină a lui Dumnezeu ne-a dat tot ceea ce este necesar pentru a susține noua noastră viață, care este în contrast cu starea de moarte a apostaziei – apostazie care înseamnă renunțarea la creștinism. Puterea lui Dumnezeu ne furnizează de asemenea evlavia, un lucru atât de prețios într-o vreme în care lipsa de evlavie predomină. Această resursă este legată de cunoașterea vitală a Domnului, a Dumnezeului viu revelat în Persoana Domnului Isus. El ne cheamă prin glorie și virtute: așază gloria înaintea ochilor noștri, ca scop, iar virtutea – excelența morală – este prezentată ca imbold prezent, fiindcă o astfel de virtute a fost văzută în întreaga viață a Domnului Isus.

În capitolul 3, în termeni cu totul solemni, este prezentată venirea sigură a judecății lui Dumnezeu. Judecățile arătate aici nu sunt judecățile din necazul cel mare, ci cele făcute asupra cerurilor și pământului, când acestea vor fi arse. Aceste judecăți trebuie să aibă un efect sfințitor asupra tuturor celor ai Lui.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus le spunea deci iudeilor care crezuseră în El: Dacă rămâneți în cuvântul Meu, sunteți cu adevărat ucenicii Mei.

Mare este pacea celor care iubesc legea Ta și nimic nu-i face să se poticnească.

Ioan 8.31; Psalmul 119.165

„Rămâneți în cuvântul Meu“

Secretul unei umblări autentice cu Isus în viața de zi cu zi este cuprins în aceste versete. Poate că știm bine acest lucru, însă este foarte important să ni-l reamintim și să-l transmitem generațiilor următoare. Cel mai bun mod de a studia Biblia este pur și simplu să o citim cu atenție în fiecare zi și să ne expunem, prin rugăciune, la lumina divină pe care ea o răspândește. Aceasta oferă multe teme de reflecție.

Mai mult, Duhul Sfânt lucrează în inima noastră pentru a ne forma gândirea din ce în ce mai mult în conformitate cu Sfânta Scriptură. Dacă dorim să înțelegem Cuvântul lui Dumnezeu și să trăim în ascultare exactă de el, acesta ne va influența profund sufletul. Iar caracterul Domnului Isus va deveni vizibil și în inima și în viața noastră. Nu este nimic complicat sau ostentativ în a-L urma pe El. Dimpotrivă, totul este uimitor de simplu și se poate împlini.

Dacă citim Biblia zilnic cu această atitudine, ne familiarizăm mai bine cu ea, îi vom înțelege mesajul și ne vom bucura de binecuvântările influenței ei. Orice tânăr în credință este uneori uimit de cunoștințele din Scriptură ale bătrânilor creștini. Dar aceasta este o consecință firească a citirii zilnice a Bibliei și a întipăririi în memorie a detaliilor ei.

Citirea Bibliei: Iov 11.1-20 · Fapte 8.26-40

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 17:1-41

Osea, ucigaşul şi succesorul lui Pecah, va fi ultimul împărat al lui Israel. Amânarea acordată de Domnul timp de câţiva ani nu a adus nici un profit. Cel de-al nouălea an al domniei lui Osea marchează, împreună cu cucerirea Samariei, deportarea tuturor celor zece seminţii. Însă Domnul, în drepta­tea Lui, n-a dorit să facă acest pas final fără să stabilească încă o dată şi într-o manieră indiscu­tabilă vina lui Israel. Versetele de la 7 la 18 constituie acuzarea sigură din partea Domnului vizavi de acest po­por nefericit. Tot aşa va fi şi înaintea scaunului de judecată. Morţii nu vor fi judecaţi fără ca acele cărţi de aducere-aminte ale lucrărilor lor să fie deschise, spre completa lor descum­pănire (Apoca­lipsa 20.12, 13).

Împăratul Asiriei a procedat la un schimb de populaţii. Este jalnic să vezi, de aici înainte, frumoasa ţară a Ca­na­anului ocupată din nou de naţiuni idolatre, chiar dacă, în afară, acestea au învăţat să se teamă de Domnul şi au adăugat închinarea către El la cultul propriilor dumnezei! (v. 23-34).

Am ajuns acum la momentul despre care, prin gura profetului Osea, Domnul a pronunţat asupra lui Israel so­lem­nul „Lo-Ami“: ŤNu sunteţi poporul meu!ť, cu re­ciproca: „Eu nu voi fi Dumne­zeul vostru“ (Osea 1.9, 10).

AȘTEAPTĂ ÎN PREZENȚA LUI DUMNEZEU!

„Sufletul nostru nădăjduieşte în Domnul; El este Ajutorul şi Scutul nostru.” (Psalmul 33:20)

Sinele nostru interior poate fi antrenat să aștepte în tăcere ajutor de la Dumnezeu, chiar dacă eul nostru exterior este stresat și nerăbdător să obțină răspunsuri. Sigur că asta nu e ceva ușor, în viteza debordantă a vieții de azi, în care disciplina spirituală a așteptării tăcute și răbdătoare a ajutorului de la Dumnezeu lipsește adesea cu desăvârșire. Vrem totul – aici și acum.

Dar dacă ne grăbim mereu, vom rata părtășia strânsă cu Dumnezeu, care necesită timp pentru a se dezvolta. El va vorbi inimilor noastre numai dacă vom avea răbdare să ascultăm.

După ce i-a ucis pe profeții lui Baal, Ilie a învățat o lecție valoroasă despre așteptarea în prezența lui Dumnezeu. Domnul i-a spus să meargă să stea pe un munte. A venit un vânt puternic, apoi un cutremur, apoi un foc, dar Domnul n-a fost în niciunul dintre acestea. Biblia spune: „Şi după foc, a venit un susur blând şi subţire.” (1 Împărați 19:12) Domnul i-a vorbit lui Ilie cu voce blânda și subțire – după vânt, cutremur și foc.

Dacă Ilie ar fi fost nerăbdător, n-ar fi auzit vocea Domnului! De asemenea, David a învățat să aștepte în prezența lui Dumnezeu și a dorit să locuiască toată viaţa lui în Casa Domnului, „ca să privesc frumuseţea Domnului şi să mă minunez de Templul Lui.” (Psalmul 27:4)

Pentru a ne putea ruga eficient, trebuie să alegem să așteptăm cu răbdare și să ascultăm Cuvântul Său.

Așteptarea și ascultarea mută atenția de pe noi pe Dumnezeu, care este răspunsul la toate nevoile noastre. Adesea, în tăcere, puterea lui Dumnezeu se mișcă cel mai mult.

Așadar, lasă Duhul Sfânt să te învețe cum să aștepți în prezența lui Dumnezeu!

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu, fiicele mele, pentru că eu sunt în mai mare amărăciune decât voi, pentru că mâna Domnului a ieșit împotriva mea.

Rut 1.13

Harul lui Dumnezeu era la lucru în inima lui Naomi. Ea se gândea la acele zile binecuvântate când era „cea plăcută“, când era conștientă de favoarea lui Dumnezeu. Își amintea de lucrurile scumpe pe care le dăduse și încă le mai dădea Dumnezeu poporului Său. Ea vorbea cu nurorile ei despre aceste binecuvântări și era adânc îndurerată că nu le mai putea împărtăși. Fără nicio îndoială că ea le-a spus nurorilor ei despre Betleemul din Iudeea, despre poporul lui Dumnezeu care locuia acolo, despre Dumnezeul lui Israel.

Ceea ce spunea Naomi despre Dumnezeu nu era întru totul adevărat. Vedem din versetele următoare cât de rău Îl judeca ea pe Dumnezeu. Ea Îl socotea pe Dumnezeu cauza împrejurărilor dureroase din viața ei. Totuși, cuvintele ei, ca și dorința ei de a se întoarce, au produs o impresie puternică asupra nurorilor ei. Ele au văzut că ea credea în ceea ce spunea.

Iată una dintre trăsăturile reale ale puterii unei mărturii personale! Desigur, Cuvântul lui Dumnezeu are putere vitală. El împlinește plăcerea lui Dumnezeu. În ceea ce privește însă mărturia noastră, ea este vitală numai când cei din jur simt că ea este vie în inimile noastre. Sunteți oare convinși că fiii și fiicele voastre vă cred când le spuneți că numai Domnul Isus îl face pe om fericit cu adevărat, dacă nu văd această fericire în viața voastră? Credeți că au vreun preț cuvintele voastre, când le spuneți altor credincioși despre înalta poziție pe care am primit-o prin harul lui Dumnezeu și despre nevoia de a fi ascultători de Cuvântul lui Dumnezeu, când ei văd că aceste lucruri n-au nicio influență în viața voastră practică?

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus, … apucând-o de mână, a strigat, spunând: Copilă, ridică-te!

Luca 8.54

„Copilă, ridică-te!“

Pierderea propriului copil este o încercare cumplită. Și tocmai acest lucru s-a petrecut în această întâmplare relatată în Biblie. Un conducător al sinagogii L-a rugat pe Isus să vină în casa lui, deoarece fiica îi era pe moarte. Pe drum, Isus a fost reținut de o femeie grav bolnavă, care avea nevoie de ajutorul Lui. Și, în timp ce Isus vorbea cu femeia, tatăl fetei a primit vești noi: „Fiica ta a murit. Nu-L mai supăra pe Învățătorul“. Dar Isus i-a întărit curajul și i-a zis: „Nu te teme; crede numai“.

Ce trebuia să creadă tatăl? Redat cu alte cuvinte, mesajul Domnului era acesta: „Fiica ta a murit, dar, dacă tu Îl crezi pe Isus, vei descoperi că El poate să facă ceea ce tu nici nu-ți poți imagina“. Fără să țină seama de Isus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, tatăl avea toate motivele să se teamă: situația era fără speranță. Dar, prin încrederea în Isus și în promisiunile Sale, inima lui îngrijorată putea găsi pace. Acest lucru este valabil și astăzi. Vinovăția noastră față de Dumnezeu și numeroasele probleme care ne asaltează ne pot îngrozi. În viziunea noastră, lucrurile sunt fără speranță; ele depășesc mijloacele noastre de rezolvare. Dar Isus ne cheamă să venim la El. Isus ne va ierta păcatele și ne va ajuta să ducem o viață fericită alături de El. Asemenea acestui tată, să mergem la Isus! Și să ne încredem în El!

Isus a înviat-o pe fetiță, luând-o de mână și strigând-o. Oricine a fost apucat de mâna puternică a Domnului Isus se poate baza pe promisiunea Lui: „Și Eu le dau viață eternă; și nicidecum nu vor pieri niciodată și nimeni nu le va smulge din mâna Mea“ (Ioan 10.28).

Citirea Bibliei: Iov 10.1-22 · Fapte 8.14-25

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 16:1-20

În timpul domniei lui Ahaz în Iuda (şi a lui Pecah în Israel), în istorie îşi face apariţia Asiria. Dumnezeu urmea­ză s-o folosească drept „nuiaua mâniei“ Lui (Isaia 10.5), pentru a-l împrăştia pe Israel şi pentru a-l pedepsi pe Iuda. În faţa aces­tei intervenţii de temut, Ahaz acţio­nează, fără dubiu, ca un adevărat politician, dar neţinând cât de puţin seama de voia Domnului. Totuşi, cea mai minunată dintre revelaţii lui îi fusese ofe­ri­tă, după cum învăţăm de la Isaia, cel care a profeţit în timpul domniei lui (Isaia 7.14): „Iată, fecioara va rămâne însărcina­tă şi va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanu­el“. Există mulţi oameni şi în zilele noastre care au auzit vestea cea bună a naşterii Mântuito­rului, dar au refuzat acest Dumnezeu venit pentru a fi „cu noi“.

Ahaz îşi ia libertatea de a schimba orice în casa Domnului. El dispune confecţionarea unui altar mai mare: oamenii găsesc mereu că ce a stabilit Dumnezeu este prea strâmt. Apoi împăratul lipsit de evlavie înde­părtează altarul pentru sacrificii: valoarea ispăşirii, efica­citatea crucii sunt negate. Apoi îndepărtează temelia lighe­nelor şi a mării: adică suprimă ju­decata de sine. În final modifică porti­cul şiintrarea „din cauza împăratului Asiriei“ (v. 18): imagine a acelei religii care place lumii şi care-şi deschide larg porţile către ea.

DOMNUL ISUS POATE FOLOSI ORICE LUCRU!

„Este aici un băieţel care are cinci pâini de orz şi doi peşti…” (Ioan 6:9) 

Dacă simți că nu ești suficient de talentat pentru a fi folosit de Dumnezeu, citește relatarea despre hrănirea celor cinci mii… De fapt, au fost cinci mii de bărbați! Dacă adăugăm femeile și copiii, aproape sigur numărul a fost mai mare decât dublu! Iar prânzul băiatului a fost mai sărac decât ne imaginăm. O pâinișoară era cam de mărimea unei chifle mai mari… iar cuvântul pentru „pește” desemnează ceva de mărimea sardinei. Dar ceea ce a transformat acel pachețel pentru un prânz umil într-o mare sărbătoare este ceea ce a făcut băiatul când Isus i le-a cerut: le-a dat de bunăvoie.

El nu a spus: „Doamne, lasă-mi și mie o chiflă și-un pește!”, nici nu s-a plâns că rămâne fără mâncare, ci I le-a dat lui Isus fără crâcnire!

Acum gândește-te la efectele binecuvântate ale actului său de bunătate jertfitoare:

1) Prânzul inițial ar fi avut loc lejer pe o tăviță, dar resturile au umplut douăsprezece coșuri! Acest lucru ilustrează legea recoltei propovăduită în Scriptură. Când ești darnic față de Dumnezeu, întotdeauna primești înapoi mai mult decât dai (vezi Luca 6:38). Iar atunci când ții pentru tine, practic te privezi pe tine de binecuvântarea Sa. De unde știm? Tot din Scriptură! În Proverbele 11:24, Solomon spune: „Unul care dă cu mână largă ajunge mai bogat; şi altul care economiseşte prea mult nu face decât să sărăcească.”

2) Contribuind decisiv la împlinirea nevoilor altora, și nevoile băiețelului au fost abundent împlinite. Apostolul Ioan spune: „Isus a luat pâinile, a mulţumit lui Dumnezeu, le-a împărţit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărţit celor ce şedeau jos; de asemenea, le-a dat şi din peşti cât au voit”! (Ioan 6:11)

Învățăm de aici acest adevăr: atunci când Îi dai lui Dumnezeu ce ai, vei fi uimit de ce, cum și cât face El cu lucrul acela! Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!