Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu lepădați deci încrederea voastră care are mare răsplătire! Pentru că aveți nevoie de răbdare, ca, după ce ați făcut voia lui Dumnezeu, să primiți promisiunea.

Evrei 10.35,36

Atenționări în Epistola către Evrei (4) – Nu lepădați încrederea voastră

Am privit deja la atenționările din capitolele 2, 4 și 6 din Epistola către Evrei. În capitolul 10 este prezentată posibilitatea ca cineva să păcătuiască intenționat, după ce a primit „cunoștința adevărului“; iar dacă se întâmplă așa, „nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate“, ci doar o judecată sigură (versetele 26 și 27). Aceste cuvinte au produs îndoieli în sufletele celor credincioși. Dacă un creștin păcătuiește cu voia, înseamnă că jertfa lui Hristos nu mai are eficacitate pentru el?

Biblia este foarte clară în privința faptului că mântuirea se bazează doar pe lucrarea încheiată a lui Hristos. Prin urmare, aici nu este vorba despre un credincios adevărat care comite un păcat, ci de păcătosul îndărătnic care „L-a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu“ (versetul 29). O astfel de persoană a fost odinioară „sfințită“ prin sângele legământului, fiindcă a pretins că se află pe terenul creștin, însă aceasta a fost doar o poziție exterioară, lipsită de realitatea interioară. În plus, pentru a dovedi acest lucru, el disprețuiește sângele lui Hristos și insultă Duhul harului. O astfel de persoană nu I-a aparținut lui Hristos vreodată.

Într-un contrast total, cititorilor epistolei li se aduce aminte de suferințele pe care le înduraseră de dragul lui Hristos. Ei suferiseră încercări și li se răpiseră averile, însă primiseră cu bucurie acest lucru, fiindcă știau, prin credință, că în cer îi aștepta o avuție mai bună, care rămânea (versetul 34). Prin urmare, ei sunt îndemnați să nu lepede încrederea lor, care avea o mare răsplătire (versetul 35).

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și cine însetează, să vină; și cine vrea, să ia apa vieții fără plată.

Apocalipsa 22.17

Tânăra din Sri Lanka

Tânăra care mi-a servit masa în camera de spital a fost foarte surprinsă când i-am vorbit. Era o hindusă, venită din Sri Lanka. Ajunsese aici când era încă un copil și vorbea foarte bine limba noastră. Această femeie prietenoasă avea chiar și o Biblie, dar niciodată nu o citise. Așadar, ea nu știa că Dumnezeu dăruiește mântuirea – în mod gratuit – fără ca noi să facem ceva pentru a o câștiga.

Pe parcursul conversației, i-am explicat că Dumnezeu nu cere de la noi să îndeplinim ritualuri religioase. El nu așteaptă nimic de la noi. Trebuie, în mod simplu, să ne recunoaștem păcatele, să I le mărturisim sincer și să credem în Fiul Său, Isus Hristos. Atunci Dumnezeu ne iartă vina și primim mântuirea veșnică. Abia atunci Dumnezeu așteaptă fapte bune de la noi, nu pentru a fi mântuiți, ci pentru că am fost mântuiți.

„Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate“ (1 Ioan 1.9). „Pentru că prin har sunteți mântuiți, prin credință; și acesta nu de la voi; este darul lui Dumnezeu: nu din fapte, ca să nu se laude nimeni“ (Efeseni 2.8,9).

Tânăra a continuat să vorbească despre copiii ei. Am putut simți cât de mult îi iubea. Copiii sunt un dar prețios al lui Dumnezeu. Este important să le arătăm calea spre cer: de aceea am încurajat-o să le citească Biblia în mod regulat.

Citirea Bibliei: Iov 29.1-25 · Fapte 14.1-18

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 25:1-17

Exasperat de spiritul de revoltă al împăraţi­lor lui Iuda, Nebucadneţar se ridică pentru a treia oară împotriva Ierusalimului, îl înconjoară şi pătrunde în el după un asediu care durează mai mult de un an. De această dată nu mai există milă pentru oraşul orgolios. Începând cu templul, totul este complet distrus prin foc. Zidurile îi sunt de­molate şi locuitorii sunt duşi în captivitate. Zedechia suferă consecinţele crude ale propriei îndă­răt­nicii. Numai câţiva lucrători ai câmpului sunt lăsaţi în ţară.

Apoi gărzile caldeene îşi dezlănţuie mânia asu­pra templului, care pentru ei era simbolul rezistenţei. Nesatisfăcuţi doar cu incendierea lui, reuşesc să-l sfărâme şi să ia cu ei măreţele-i coloa­ne de bronz, marea de bronz, piedestalele şi restul vaselor. Oare de ce v. 16 şi 17 repetă detaliile de ornament ale coloanelor toc­mai în momentul când ele vor dispărea? Fără îndoială, dintr-un motiv foarte dureros: Nu era acolo cea din urmă privire aruncată asu­pra unui obiect preaiubit, după care inimile lor aveau să tânjească până la sfârşit? Cât de frumoase fuseseră aceste coloane, simboluri ale stabilităţii şi ale puterii, pe care Domnul le va îndepărta de atunci înainte de poporul Său neascultător şi răzvrătit! (1 Împ. 7.21).

AI NEVOIE DE UN CONCEPT MAI LARG DESPRE DUMNEZEU?

„Cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.” (Isaia 55:9)

Imaginea pe care ți-ai făcut-o în sinea ta despre Dumnezeu hotărăște felul în care vezi toate celelalte lucruri! Majoritatea problemelor noastre nu sunt circumstanțiale, ci țin de percepție. Ar trebui să recunoaștem că sursa problemelor noastre este o înțelegere insuficientă a cine este Dumnezeu. Dumnezeu declară fără echivoc: „Cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre”.

Un autor de best-seller spunea: „Astronomii au detectat galaxii la 12,3 miliarde de ani-lumină de Pământ. Pentru a pune această distanță în perspectivă, gândește-te la faptul că lumina, care călătorește cu 300.000 km/s, are nevoie de numai opt minute pentru a parcurge cele 147 de milioane de kilometri dintre Soare și Terra – deci lumina soarelui are doar opt minute vechime când ajunge la noi! Dar lumina din cea mai îndepărtată galaxie are nevoie de 12,3 miliarde de ani-lumină pentru a ajunge aici. Această distanță este practic de neimaginat! Iar Dumnezeu spune că aceasta este aproximativ distanța dintre gândurile Sale și gândurile noastre. Cel mai bun gând al tău despre Dumnezeu, în cea mai bună zi a ta, este cu 12,3 miliarde de ani-lumină mai mic decât cât de măreț și de bun este Dumnezeu în realitate!…

Poate că este timpul să încetăm să mai punem limite cvadri-dimensionale lui Dumnezeu. Poate că este timpul să nu-L mai punem pe Dumnezeu într-o cutie de mărimea cortexului nostru cerebral. Este timpul să nu-L mai creăm pe Dumnezeu după chipul nostru, ci să-L lăsăm pe El să ne creeze după chipul Lui! Cu cât creștem mai mult spiritual, cu atât mai mare ar trebui să devină Dumnezeu. Și cu cât Dumnezeu devine mai mare, cu atât problemele noastre vor deveni mai mici.

Compozitorul de imnuri Oscar C. Eliason a scris: „Ai râuri pe care le crezi de netrecut? Ai munți de care nu poți trece? Dumnezeu este specializat în lucrurile considerate imposibile. El poate face ceea ce nimeni altcineva nu poate face!” Astăzi, amintește-ți că-L ai pe acest Dumnezeu măreț și unic de partea ta!

DOMNUL ESTE APROAPE

Să știi dar aceasta, că în zilele din urmă vor veni timpuri grele; pentru că oamenii vor fi […] îngâmfați.

2 Timotei 3.1,2,4

Îngâmfarea se manifestă tot mai mult în societatea noastră, chiar și în mijlocul celor care se numesc creștini. Și nimeni nu pare să fie ofensat de acest lucru, în afară de cazul în care îngâmfarea altora nu îi afectează propria îngâmfare. Această manifestare nu trebuie să fie o surpriză pentru cei credincioși, fiindcă versetul citat mai sus ne-a vestit mai dinainte această stare, care va culmina cu apariția omului păcatului, după ce Acela care împiedică manifestarea lui va fi luat din cale (2 Tesaloniceni 2.7).

Îngâmfarea este un lucru foarte periculos. Cel care dorește să facă lucrarea de bătrân trebuie să nu fie „unul întors de curând, ca să nu se îngâmfe și să cadă în vina diavolului“ (1 Timotei 3.6). Cuvântul „îngâmfare“ are aici sensul de „a fi plin de fumuri“. Mândria creează o perdea de fum, care îl orbește pe om, acesta nemaiputând să cântărească bine lucrurile. Mândria umflă, distorsionează și întunecă gândurile, pentru ca cel cuprins de ea să nu vadă cum sunt lucrurile cu adevărat. Mândria întunecă gândurile, așa cum a făcut cu cel mai înțelept dintre îngeri (Ezechiel 28.12,17), conducând pe o cale a păcatului.

Cât de mulți vor suferi osânda veșnică fiindcă au fost prinși în cursa mândriei! Să ne rugăm pentru oamenii îngâmfați, care încă nu-L cunosc pe Domnul Isus, ca să ajungă la pocăință și să dobândească viața eternă în Isus Hristos. Iar noi, cei care purtăm numele Domnului Isus Hristos, Cel blând și smerit cu inima, să ne aducem întotdeauna aminte că nu suntem altceva decât vase ale îndurării și harului Său! Și să nu uităm cuvintele apostolului Pavel: „Prin harul care mi-a fost dat, spun fiecăruia care este între voi să nu aibă gânduri înalte, peste ceea ce trebuie să gândească, ci să gândească așa ca să fie cumpătat, după cum Dumnezeu a împărțit fiecăruia o măsură de credință“ (Romani 12.3)! O astfel de atitudine nu este doar sigură pentru noi, ci de asemenea reprezintă singurul nostru loc înaintea lui Dumnezeu.

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

El Și-a întins mâna din înălțime, m-a apucat, m-a scos din ape mari.

Psalmul 18.16

M-a scos din ape

În versetul de astăzi din Cartea Psalmilor, David se folosește de o ilustrație pentru a descrie calea pe care Dumnezeu Și-o croiește pentru a ne mântui. Psalmistul se vede într-un potop de ape, pe cale să se înece. Dar Dumnezeu Își întinde mâna Sa puternică, îl apucă și îl scoate din apă. Nu ilustrează aceasta mântuirea pe care o experimentăm atunci când suntem convertiți? Ne aflam într-un torent, ne zbăteam și eram duși din ce în ce mai departe; păcatele noastre ne trăgeau în adâncuri. Eram târâți fără oprire spre pieire eternă. Apoi am auzit evanghelia harului: voia lui Dumnezeu nu este ca noi să fim pierduți. Am auzit despre Isus, care a venit în această lume să-i salveze pe păcătoși. Când am strigat la El, prin credință, El Și-a întins mâna și ne-a scos din apă, așezându-ne picioarele pe o stâncă de neclintit. Acum nu ne mai așteaptă condamnarea. Am fost salvați pentru timp și pentru eternitate. Este salvarea pe care ne-o aduce Dumnezeu în viața noastră de credință. Domnul ne întinde mâna și ne apucă cu putere. Să venim cu îndrăzneală la el!

„Dacă vi se încurcă firele, chemați șeful de secție!“, era afișul pus la o fabrică de țesături. O muncitoare energică s-a istovit să deznoade singură firele care i se încâlciseră, dar mai mult le-a încurcat. Contrariată, ea l-a chemat abia când era epuizată. Câți nu semănăm cu ea: onești, curajoși, harnici, înfruntăm viața, dar, când apar încurcăturile, ne descurajăm. Să nu ne rușinăm să ne ducem la Domnul cu toate problemele încă de la început, când apare primul nod în firele noastre!

Citirea Bibliei: Iov 27.1-23 · Fapte 13.32-41

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 23:24-37

În pofida credincioşiei împăratului lor, poporul nu se întorsese la Domnul cu toată inima (Iere­mia 3.10). „Vicleana Iuda“ n-a învăţat lecţia din pedeapsa suferită de „necredin­cioa­sa Is­rael“. Astfel, acum va sosi ceasul când aceas­tă seminţie va fi, la rândul ei, izgonită din ţară.

Pentru a-Şi împlini scopurile, Dumnezeu S-a folo­sit atât de marile popoare ale antichităţii, cât şi de naţiunile moderne, agenţi inconştienţi de gândurile Sale faţă de Israel. El controlează eve­ni­mentele mondiale şi le fo­lo­seş­te pentru a-i proteja sau disciplina pe ai Săi.

Cele două mari puteri din vremea lui Iosia erau Egiptul şi Asiria. Situate la extremităţile opuse ale Canaanului, aceste două împărăţii afla­te în permanent conflict trebuia să traver­seze te­ritoriul lui Israel pentru a lupta una contra celeilalte. Iosia, luând partea împăratului Asiriei, încearcă să împiedice trecerea lui faraon Neco, dar este omorât de acesta la Meghido. Vai, măcar dacă s‑ar fi despărţit de lume şi de alianţele ei cu aceeaşi grijă cu care se despărţise de rău! El a luat parte la o dispută care nu-l privea şi a  suferit consecinţele-i fatale (Proverbe 26.17).

După o domnie rea de trei luni, Ioahaz, fiul lui Iosia, cade sub puterea lui Neco. Acesta îl deportează şi-l înlocuieşte cu fratele lui, Ioiachim, care nu se va purta mai bine decât Ioa­haz.

CREȘTEREA ESTE O CALE | Fundația S.E.E.R. România

„Cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare…” (Proverbele 4:18)

Când vine vorba despre „creștere”, am putea-o defini nu atât ca un loc în care ajungi, cât mai degrabă o cale pe care mergi. Chiar Biblia spune: „Cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.” Un pastor scria: „Mulți învață doar la școala loviturilor dure! Experiențele dificile îi învață lecții „la modul dur”, iar ei se schimbă – uneori în bine, alteori în rău… Lecțiile sunt aleatorii și dificile.

Este mult mai bine să-ți planifici creșterea, în mod intențional. Hotărăște-te în ce domeniu ai nevoie sau vrei să crești, alege ce vei învăța – și mergi înainte: disciplinat, în ritmul pe care l-ai stabilit.

Gândește-te la ce vrei să faci și la cine vrei să fii… Fă o listă de lucruri care te vor ajuta să atingi acel obiectiv și să devii acea persoană. Există un lucru pe acea listă pe care-l poți face acum, astăzi? Fă-l! Fie că te simți îndemnat sau nu, acum este momentul să începi să crești. Nu vei reuși niciodată să faci multe lucruri, dacă nu te apuci să le faci înainte să fii pregătit!

Dacă nu ești deja în creștere planificată, intenționată, ar trebuie să începi chiar astăzi. Dacă n-o faci, s-ar putea să atingi unele obiective, pe care poate chiar le vei sărbători, dar în cele din urmă te vei plafona! Dar odată ce începi să crești în mod programat, poți continua să crești, și să întrebi periodic: „Ce urmează?”

Când începi să lucrezi atent și riguros pentru a-ți atinge obiectivul, vei descoperi că ușa creșterii personale se deschide tot mai mult… Chiar dacă la început e abia crăpată, vei începe să vezi tot mai multe oportunități de creștere, peste tot… Lumea ta va începe să se deschidă. Înțelegi mai mult, înveți mai mult și alte oportunități încep să se prezinte de la sine!”

Așadar, dacă îți dorești să crești într-un anumit domeniu, cere-I azi/acum lui Dumnezeu, în rugăciune, acest lucru!

DOMNUL ESTE APROAPE

Când aude cineva Cuvântul Împărăției și nu-l înțelege, cel rău vine și răpește ceea ce a fost semănat în inima lui.

Matei 13.19

Imaginea unei inimi bătătorite, care nu este dispusă să primească sămânța semănată, poate reprezenta mai multe lucruri. În primul rând, vedem în aceasta o imagine a Israelului ca națiune, din punct de vedere istoric și profetic. Iudeii din timpul Domnului Isus nu doar că au respins Cuvântul despre Împărăție atunci, ci parabola arată că ei vor refuza și mai târziu primirea lui.

În al doilea rând, aplicația la păcătoșii care aud evanghelia este evidentă. Am văzut de multe ori persoane care au venit câteodată sau chiar regulat pentru a asculta evanghelia și care apoi au plecat din nou indiferente și nepăsătoare. Multele influențe, despre care am vorbit deja, au captivat inima lor și au făcut conștiința lor atât de dură, încât sămânța Cuvântului nu a putut pătrunde înăuntru. Ei au auzit Cuvântul, dar l-au uitat imediat. Astfel, Diavolului i-a fost ușor să ia Cuvântul din inimă. Vom reveni la această idee.

În al treilea rând, această imagine trebuie să ne-o aplicăm și nouă, celor credincioși. De cele mai multe ori nu facem această aplicație, gândindu-ne doar la necredincioși, dar este o greșeală. Domnul Isus are să ne spună și nouă ceva din parabola semănătorului, chiar și cu „cel semănat lângă drum“. Chiar dacă terenul inimii fiecărui copil al lui Dumnezeu este bun și aduce rod pentru El, totuși, în viața noastră ar putea exista anumite domenii unde se potrivește imaginea unei semințe căzute lângă drum. S-ar putea să avem păreri preconcepute, neîntemeiate, cu privire la anumite aspecte ale credinței. Dacă ne atinge un Cuvânt clar din gura Domnului, nu suntem dispuși să-l primim. În acest punct, inima noastră este împietrită, și atunci nu înțelegem nici ceea ce ne vorbește Domnul, nici faptul că El Însuși ne vorbește. Aceasta poate avea efecte nefaste asupra căilor noastre personale și de adunare, în calitate de copii ai lui Dumnezeu.

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine este Dumnezeu asemenea Ție, care iartă nelegiuirea și trece cu vederea fărădelegea rămășiței moștenirii Sale?

Mica 7.18

Maria Durand

La Pranles, în Ardèche, Franța, casa Mariei Durand adăpostește un mic muzeu care reconstituie viața femeii creștine care a fost întemnițată pentru credința ei, în timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea. Când muncitorii au refăcut acoperișul, au descoperit o plăcuță de lut pe care scria: „Dumnezeu te va ierta!“. Cine a gravat aceste cuvinte și pentru cine erau destinate? Nu știm, dar, în perioada persecuțiilor religioase, persoana care a scris acele cuvinte se gândea cu siguranță la cei care îi persecutau pe creștini. Ea a urmat exemplul Domnului Isus care, vorbind despre dușmanii Săi de la cruce, a spus Tatălui Său: „Iartă-i, căci nu știu ce fac“ (Luca 23.34).

Ea nu scrisese: „Dumnezeu vă va ierta“, ci: „Dumnezeu te va ierta“. Acest „te“, la singular, se adresează în special celui care nu și-a pus lucrurile în ordine cu Dumnezeu. El este iubire și este gata să ierte păcatele tuturor. Însă este necesar să recunoaștem că suntem păcătoși și să acceptăm harul Său. Acesta este dăruit oricui îl cere, dar nu este impus celor care îl refuză. Este încă vremea harului, când Dumnezeu este răbdător. În curând, ușa va fi închisă (Matei 25.11). Apoi va fi prea târziu ca să răspundem dragostei lui Dumnezeu. După ce citești aceste rânduri, rămâi responsabil în fața lui Dumnezeu. Dacă nu ai răspuns la oferta Sa de iertare, vei fi judecat de Isus, pe care L-ai respins. Ce trebuie să faci? – „Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit, tu și casa ta“ (Fapte 16.31).

Citirea Bibliei: Iov 24.13-26.14 · Fapte 13.23-31

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 23:12-23

Iosia îşi urmează curajoasa lucrare de cu­ră­ţi­re. Şi iată că în mijlocul mormintelor preoţilor idola­tri remarcă un alt mormânt. Este cel al omu­lui lui Dumnezeu care anunţase evenimentele care se îm­pli­neau acum. Oasele morţilor zăceau acolo, unele lângă altele, însă destinul lor etern diferea. Dom­nul, la venirea Sa, va deosebi şi va învia dintre cei morţi trupurile credincioşilor care „au adormit“ (1 Tesaloniceni 4.13 …). Ceilalţi vor fi lăsaţi să aştepte învierea pentru judecată.

Iosia a înţeles că, înainte să celebreze Paştele Dom­nului într-un fel demn, toată necurăţia tre­buia îndepărtată din ţară, căci nu poate exista vreun acord între adorarea Dumnezeului celui sfânt şi orice se află în asociere cu idolii (2 Corinteni 6.16, 17). Dacă cel credincios doreşte să rostească Nu­mele lui Hristos într-un fel demn, este invitat să se depărteze de fărădelege şi să se cureţe de „vasele de ocar㓠(2 Timotei 2.19). Poate fi dure­ros să ne separăm, să ne retragem, să ne curăţăm şi, fără îndoială, vom fi acuzaţi de mândrie şi de îngustime. Dar aceasta este ceea ce Dum­nezeu ne solicită înainte de a întreprinde orice lucrare pentru El. Să vedem care este consecinţa binecuvântată pentru Iosia şi pentru tot poporul: „Pentru că nu se sărbătorise Paşte ca acesta din zilele judecă­torilor“ (v. 22).

DUMNEZEU TE POATE FOLOSI! | Fundația S.E.E.R. România

„Mulţumesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit… și m-a pus în slujba Lui…” (1 Timotei 1:12)

Mary Slessor a fost una dintre cele mai mari misionare din istoria Bisericii, deși ea a început ca o candidată cu foarte puține șanse. Din cauza problemelor cu alcoolul pe care le avea tatăl ei, de la vârsta de 11 ani Mary a lucrat în schimburi de douăsprezece ore în fabrică, ajutându-și familia să-și plătească facturile. Lucrând din greu, ea a descoperit că putea să plaseze cărți pe războiul ei de țesut, astfel încât în timp ce lucra putea să și citească. Astfel a aflat despre țara Calabar (Nigeria modernă), iar Mary a simțit că ar trebui să meargă acolo ca misionară.

În 1876, ea a plecat spre Africa de Vest la bordul navei S.S. Ethiopia (care, în mod ironic, era încărcată cu sute de butoaie de whisky!) Amintindu-și cât de mult dăunase alcoolul familiei sale, ea a scris: „Zeci și sute de butoaie de whisky și un singur misionar!” Dar ce misionar!

Mary a fost după nevoi bonă, predicator, asistentă medicală, învățătoare la sat și negociatoare. Cu ajutorul lui Dumnezeu, ea a transformat trei regiuni păgâne prin mărturisirea Evangheliei. Ea a contribuit la stoparea conflictelor tribale și la salvarea a sute și mii de femei și copii! Timp de patruzeci de ani, ea a muncit din greu, iar Dumnezeu i-a dat putere. Lui Dumnezeu îi place să folosească oameni pe care lumea îi trece cu vederea (sau îi dă la o parte)…

Mary Slessor a fost unul dintre ei. La fel a fost și apostolul Pavel. Acesta scrisese cu mult înainte că Dumnezeu l-a socotit vrednic de încredere şi l-a pus în slujba Lui, măcar că mai înainte fusese un hulitor, un prigonitor şi un batjocoritor. „Dar am căpătat îndurare – scria el (1 Timotei 1:12-14) – pentru că lucram din neştiinţă, în necredinţă! Şi harul Domnului nostru s-a înmulţit peste măsură de mult împreună cu credinţa şi cu dragostea care este în Hristos Isus.”

Același Dumnezeu care i-a folosit pe apostolul Pavel și pe Mary Slessor te poate folosi și pe tine – dacă-ți predai și-ți consacri azi viața ta – Lui!

DOMNUL ESTE APROAPE

Și David și-a făcut case în cetatea lui David și a pregătit un loc pentru chivotul lui Dumnezeu și a întins un cort pentru el. Și David a zis: „Nimeni să nu poarte chivotul lui Dumnezeu, decât leviții, pentru că pe ei i-a ales Domnul să poarte chivotul lui Dumnezeu și să-I slujească pentru totdeauna“.

1 Cronici 15.1,2

Carul nou (3)

Aici vedem dovada că David a citit în Scriptură. El a spus cuvintele de mai sus ca și cum făcuse o mare descoperire; și, într-adevăr, era o mare descoperire. Însă aceste cuvinte fuseseră scrise cu aproximativ patru sute de ani înainte (Deuteronom 10.8). Fără îndoială că Duhul lui Dumnezeu a îndreptat atenția lui David către pasajul respectiv, iar el a fost de îndată pregătit să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu. Parcă îl auzim spunând: «Cât de nechibzuit am fost, imitându-i pe filisteni!».

Pentru mine, aceasta este o imagine a multor creștini din ziua de astăzi, care caută să se închine lui Dumnezeu și să-I slujească potrivit cu gândurile lor. Unii ca aceștia au îngăduit ca viața lor religioasă să fie modelată de ceea ce au învățat ca și copii, sau de felul în care alții s-au comportat în jurul lor, fără să caute în Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a vedea dacă Dumnezeu a lăsat scrise instrucțiuni clare cu privire la un lucru sau altul. Trebuie să învățăm din exemplul lui David. El a primit lumină cu privire la felul în care trebuia transportat chivotul și a acționat potrivit acestei lumini. Iar dacă Dumnezeu mi-a dat lumină, El așteaptă să mă comport potrivit ei. Altfel nu le pot fi de niciun ajutor fraților mei.

Religia actuală în creștinătate este una care se potrivește lumii și omului în carne. Se depune un mare efort pentru a face lucrurile lui Dumnezeu acceptabile omului natural. Nu cred că Dumnezeu ne-a chemat la așa ceva. Iar dacă El ne-a dat lumina cerească, să avem grijă să nu o întunecăm. Mai mult, această lumină ne este dată pentru a-i ajuta pe alții. Cred că de multe ori nu realizăm cât de mult îi influențăm pe alții. Trebuie să ne aducem aminte că nimeni nu trăiește pentru sine. Umblarea și căile noastre au un efect puternic pentru cei din jurul nostru, fie spre bine, fie spre rău.

W. T. P. Wolston

SĂMÂNȚA BUNĂ

Spun despre Domnul: Adăpostul meu și cetățuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred.

Psalmul 91.2

Podul din Genova

Pe 14 august 2018, o familie de francezi se întorcea acasă din vacanța petrecută în Toscana, când, la ora 11.30, o lumină de avertizare de la bordul mașinii indica o problemă la motor. Ploua torențial și era foarte aglomerat. Soțul a ieșit de pe autostradă chiar înainte de podul din Genova. Apoi, într-un mod cu totul surprinzător, lumina de avertizare s-a stins, așa că au decis să se reîntoarcă pe autostradă, imediat după celebrul pod. Dintr-odată au fost sunați de cei care verificau cine se aflase pe pod. Atunci au fost anunțați că podul s-a prăbușit la ora 11.36. Una dintre cele mai reușite arhitecturi din Peninsulă, podul Morandi, devenise acum un cimitir. Cedarea structurii de rezistență a unuia dintre turnuri și a unei bucăți de carosabil de sute de metri, în timpul acelei furtuni, a dus la distrugerea a 30 de vehicule.

Soțul a zis: „Am fi fost și noi acolo sau nu? Nu știu! Dar podul era intact când noi am părăsit autostrada și se prăbușise deja când noi am reintrat pe ea“. Un lucru este sigur: lumina de avertizare nu s-a mai aprins în acea zi și nici ulterior. Să fi evitat Dumnezeu acea tragedie pentru ei? Dacă da, de ce a făcut aceasta pentru ei și nu a făcut și pentru alții? Întrebarea rămâne fără răspuns. De fiecare dată când vede imagini cu podul distrus, soția este tulburată și se roagă pentru familiile celor implicați în tragicul accident.

Cei doi soți afirmă cu convingere că, dacă ei ar fi murit la Genova, ar fi mers în prezența lui Dumnezeu, Tatăl lor ceresc. Dar, atât timp cât sunt încă în viață, doresc sa-i ajute și pe alții să găsească pacea cu Dumnezeu prin Isus. A nu te teme de moarte este, de fapt, adevărata viață!

Citirea Bibliei: Iov 23.1-24.12 · Fapte 13.13-22

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 23:1-11

După cuvântul de judecată pe care Domnul tocmai îl pro­nun­ţase, Iosia ar fi putut concluzio­na: La ce bun atunci să curăţ acest loc asupra căruia Domnul Îşi va aprin­de mânia? Dar acesta nu este niciodată şi raţio­na­men­tul unui credin­cios adevărat. Chiar în aju­nul judecăţii fina­le, Scriptura porunceşte: „Cine este sfânt să fie sfinţit în continuare“ (Apo­calipsa 22.11). Aplicând cuvintele care i-au fost citite din Deuteronom 31.11, împăratul recu­­noaşte valoarea Cuvântului lui Dumne­zeu şi se pre­o­cupă să-l facă auzit la „tot poporul, de la mic până la mare“ (v.2). Avem şi noi aceeaşi dorinţă de a face cunoscut în jurul nostru Cuvântul cel viu şi eficace?

Râvna pentru casa lui Dumnezeu îl „mistuie“ pe Iosia, cum Îl va mistui, mai apoi, pe Unul mai mare decât el (Ioan 2.15-17). Să ne amintim cu ocazia aceasta de în­tre­ba­rea pe care apostolul Pavel le-o pune corintenilor: „Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? … că templul lui Dum­nezeu este sfânt şi aşa sunteţi voi?“ (1 Corin­teni 3.16-17; 6.19). Am primi noi oare vreun vi­zi­tator nobil într-o casă plină de dezordine şi de praf? Se va simţi el însuşi bine acolo? Cu cât mai mult trebuie să ne îngrijim când este vorba de Oaspetele divin care doreşte să-Şi facă locuinţa în inima noas­tră! A-I da onoarea cuvenită înseamnă, în primul rând, să punem această inimă în ordine, îndepăr­tând tot ceea ce o împovărează şi o spurcă.

IMPORTANȚA DOCTRINEI SĂNĂTOASE | Fundația S.E.E.R. România

„Va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă…” (2 Timotei 4:3)

Persoanele cărora le place să poarte diamante folosesc de fapt o imitație atemporală: zirconiul cubic. Dar în vremea noastră oamenii de știință pot crea diamante adevărate în laborator. Și sunt atât de bune, încât gemologii au probleme în a distinge între diamantele de laborator și cele extrase din mină. Pentru a le deosebi, ei utilizează o listă de verificare întocmită de experți: greutate, culoare, claritate și strălucire. Fără aceasta, un impostor ar putea pretinde că un diamant de două zile este unul care a avut nevoie de mii de ani pentru a se dezvolta!

Același lucru este valabil și cu adevărul spiritual. Dacă creștinii nu își cunosc Biblia, impostorii spirituali pot face ca tot felul de minciuni să treacă drept adevăruri. Nu este suficient ca cineva să facă minuni în Numele lui Isus, deoarece Însuși Mântuitorul ne-a avertizat: „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: ‘… n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?’ Atunci, le voi spune curat: ‘Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine…” (Matei 7:22-23).

Biblia spune că până și Satana se poate deghiza în înger de lumină. Apostolul Pavel ne avertizează că: „va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.” (2 Timotei 4:3-4)

Biblia folosește cuvântul „învățătură” de cincizeci și cinci de ori – de unde înțelegem cât de importantă este. Trebuie să avem vigilența și competența unui expert în diamante, ca să nu fim înșelați. Dacă pentru a determina calitatea unei pietre prețioase se face o examinare atât de atentă, atunci cu-atât mai mult ar trebui să se aplice același tratament prețiosului Cuvânt al lui Dumnezeu!

Așadar, formează-ți o doctrină sănătoasă – și nimeni nu te va putea înșela!

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeu i-a arătat lui Faraon ce va face.

Geneza 41.25

După ce l-a auzit pe Faraon istorisindu-și visul, Iosif îi dă împăratului un mesaj din partea lui Dumnezeu. Mai întâi repetă de două ori că „Dumnezeu i-a arătat lui Faraon ce va face“. Înțelepții Egiptului aveau fără îndoială teoriile lor cu privire la viitorul Egiptului, își analizaseră politicile lor și își făcuseră planuri potrivit propriilor lor idei – tot așa cum fac și astăzi liderii acestei lumi; fie că sunt politici, religioși, intelectuali, patroni sau muncitori, cu toții au diversele lor teorii despre viitoarea guvernare a lumii. Însă oamenii lumii acesteia, începând de la cel mai de succes om de afaceri până la cel mai degradat comunist, au un lucru comun, anume că toate teoriile oamenilor Îl exclud pe Dumnezeu din lumea creată de El.

Oamenii nu-L recunosc pe Dumnezeu ca pe „Dumnezeul cerului și al pământului“. Ei nu au nicio problemă cu faptul că Dumnezeu Se află în cer, loc despre care oamenii nu știu mai nimic și de care nu le pasă mai deloc; însă, când este vorba de pământ, centrul tuturor afecțiunilor omenești, acesta trebuie să fie guvernat după idealurile omului, idealuri care întronează voia omului ca fiind supremă și care Îl exclud cu totul pe Dumnezeu.

Totuși, Dumnezeu are planurile Lui cu privire la guvernarea viitoare a lumii, iar El nu ne-a lăsat în ignoranță cu privire la aceste planuri. În zilele noastre, El ne-a arătat și mai clar, prin revelație directă, „ce va face“. Dumnezeu urma să guverneze Egiptul prin acela care fusese respins de frații săi, lepădat și uitat de lume. În timpul nostru, Dumnezeu ne-a descoperit că, potrivit bunei Sale plăceri, El a hotărât să conducă toate lucrurile prin Hristos, atât cele care sunt în ceruri, cât și cele care sunt pe pământ. Acela care, când a intrat în lume, „nu a găsit loc“ nici chiar într-un han de pe marginea drumului, care, trecând prin ea, a fost ca „un străin în țară“ și ca „un călător“ care nu a avut unde să-Și plece capul, El este Cel despre care Dumnezeu a decretat: „Domnia va fi pe umărul Lui; și-I vor pune numele: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu puternic, Părinte al eternității, Domn al păcii“ (Isaia 9.6).

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Deci preoții de seamă și fariseii au adunat sinedriul și spuneau: „Ce facem? Pentru că Omul acesta face multe semne. Dacă-L lăsăm așa, toți vor crede în El și vor veni romanii și ne vor lua și locul și națiunea“. Dar unul dintre ei, Caiafa, fiind mare-preot în anul acela, le-a spus: „Voi nu știți nimic, nici nu gândiți că este de folos pentru noi să moară un singur om pentru popor și să nu piară toată națiunea“.

Ioan 11.47-50

„Dacă-L lăsăm, toți vor crede în El …“

Isus Hristos a readus la viață o persoană care murise. Lazăr fusese în mormânt patru zile. Acest miracol uimitor a avut consecințe. Minunea s-a întâmplat lângă Ierusalim. Mulți au auzit despre ceea ce a făcut Isus și unii au crezut în El. Totuși, liderii religioși au fost tulburați de ceea ce se întâmplase. Ei știau că astfel de minuni constituiau semne prin care națiunea Îl putea recunoaște pe Mesia cel promis. Fără să țină cont de Legea lui Dumnezeu și de scrierile profeților, liderii din consiliul iudeilor se gândeau numai la statutul lor în mijlocul națiunii și la reputația lor printre romani. Isus reprezenta un mare pericol pentru ei. Așadar, și-au dezvoltat o strategie politică.

Romanii au distrus într-adevăr Ierusalimul și templul în anul 70 d.Hr. Mulți evrei au fost uciși, alții au fost luați prizonieri, multora li s-au confiscat bunurile și un număr considerabil au părăsit țara. Dar acest lucru s-a întâmplat nu pentru că toți au crezut în Isus, așa cum se temea consiliul, ci pentru că majoritatea nu au crezut în El. Și L-au ucis, refuzând să creadă în Isus chiar și după învierea Lui…

Citirea Bibliei: Iov 22.1-30 · Fapte 13.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 22:8-20

Lucrările întreprinse de Iosia în casa Dom­nului au condus la descoperirea cărţii Legii. Ea fu­se­se pierdută, uitată chiar de preoţii care, cu toate acestea, aveau răs­pun­derea de a o păstra (Deuteronom 31.9, 26). În decursul isto­riei Bisericii, marea trezire din timpul Renaşterii a adus Scripturile sacre înapoi, la loc de cinste. După seco­lele de în­tuneric ale evului mediu, Cartea lui Dumnezeu a fost scoasă din umbră, tradusă în limbile popula­re, tipărită şi răspândită în toate mediile.

Să nu uităm să fim recunoscători pentru lucrul acesta. Citirea Bibliei atunci a deschis ochii multora ca să vadă starea de ruină a creşti­nătăţii. Dar, în acelaşi timp, lu­mina divină a Evangheliei a venit ca să lumineze sufletele ignorante. Acest Cu­vânt al vieţii ne prezintă nu numai – cum a făcut cartea Legii lui Iosia – ceea ce Dum­nezeu a aşteptat de la om şi cum omul a eşuat în mod absolut (Vechiul Testament), ci de asemeni şi care este intenţia Lui în Hristos, Omul nou, şi ce a îm­plinit El în mod desăvârşit (adică întregul Nou Testa­ment). Dacă Biblia este o Carte care ne pune înainte întreaga noastră responsabilitate, ea ne aduce în acelaşi timp şi mesajul de har al lui Dum­nezeu pentru sărmanii păcătoşi pierduţi.

ISUS: SURSA ILUMINĂRII (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric.” (Ioan 12:46)

Pastorul și autorul John Ortberg scria: „În 1780, un urmaș al lui Hristos din Marea Britanie, pe nume Robert Raikes, a fost unul dintre cei care n-au mai putut suporta ciclul sărăciei și al ignoranței care distrugea copiii din fiecare generație. El a spus: „Lumea merge înainte pe picioarele copiilor mici”. Așa că a luat copiii care erau obligați să lucreze șase zile pe săptămână în condiții de mizerie. Duminica era ziua lor liberă. El a spus: „Voi începe o școală gratuită pentru a-i deprinde să citească și să scrie, și să învețe despre Dumnezeu”. A făcut-o și a numit-o Școala duminicală. În cincizeci de ani, 1,5 milioane de copii au fost instruiți de 160 000 de profesori voluntari care aveau o viziune cu privire la educației unei generații. Școala duminicală nu a fost un program privatizat, opțional, pentru copiii din biserică. A fost unul dintre marile triumfuri ale voluntariatului educațional din lume.

Alfabetul popoarelor slave se numește chirilic. A fost numit după Sfântul Chiril, care a fost misionar printre slavi și a descoperit că aceștia nu aveau un alfabet scris. Așa că el a creat unul pentru ei, astfel încât să poată citi despre Isus în propria lor limbă.

Un misionar metodist, Frank Laubach, a relatat despre o întâlnire extraordinară cu Dumnezeu, în urmă cu aproximativ un secol, în urma căreia a pornit misiunea de a scoate lumea din ignoranță. El a început o mișcare mondială de alfabetizare. Expresia „Fiecare învață pe altul” reiese din viața extraordinară a acestui om. Laubach a călătorit în mai mult de o sută de țări și a ajutat la dezvoltarea ortografiei în 313 limbi. A devenit cunoscut drept „apostolul analfabeților”.

Astăzi, gândește-te și cere călăuzire – ca să știi ce poți face pentru a-i ilumina și tu pe alții!

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar dorim fierbinte ca fiecare dintre voi să arate aceeași stăruință în încrederea deplină a speranței, până la sfârșit, ca să nu fiți leneși, ci imitatori ai celor care, prin credință și îndelungă-răbdare, moștenesc promisiunile.

Evrei 6.11,12

Atenționări în Epistola către Evrei (3) – Să nu fiți leneși

Dintre toate atenționările din Epistola către Evrei, cea din capitolul 6 a fost cea mai greșit interpretată, conducându-i pe mulți credincioși să se îndoiască de mântuirea lor. Vom vedea însă că acest efect este cu totul străin de scopul acestei atenționări. Îndemnul începe în capitolul cinci, unde preoția lui Hristos este pusă în legătură cu Melhisedec – o referire la Vechiul Testament, cu privire la care scriitorul epistolei se temea că cititorii săi nu o vor înțelege, fiindcă deveniseră „greoi la auzire“ și „fără experiență“ (capitolul 5.10-14). El îi îndeamnă să meargă spre maturitate (capitolul 6.1).

Urmează însă o atenționare aspră cu privire la „cei care au fost odată luminați“, adică aceia care au cunoscut ceva din darul ceresc, din Duhul Sfânt, din Cuvântul lui Dumnezeu și din lumea viitoare, dar care au căzut, fără posibilitatea de a se mai pocăi. Aceștia sunt ca ogorul care, primind ploaie din cer, produce doar spini și mărăcini (versetele 4-8).

Învățăm oare de aici că cei credincioși își pot pierde mântuirea? Nicidecum, fiindcă cei aflați în starea de mai sus n-au fost niciodată mântuiți cu adevărat! Ei au stat un timp cu cei credincioși și au gustat atmosfera cerului, însă n-a existat realitate în ei. Au fost făcuți părtași ai Duhului Sfânt, însă n-au fost niciodată locuiți de El. Iuda Iscarioteanul a gustat puterile veacului viitor, făcând el însuși minuni în numele lui Hristos, însă L-a trădat pe Domnul și s-a dus „la locul său“ (Fapte 1.25).

Remarcați că această atenționare se adresează către „aceia“ (Evrei 6.4), în timp ce credincioșilor le vorbește astfel: „Cu privire la voi suntem încredințați de lucruri mai bune“ (versetul 9). Acest pasaj nu trebuie să-i facă pe cei credincioși să se îndoiască, ci să fie tot mai sârguincioși. Dacă mărturia noastră a fost odinioară strălucitoare, să nu ne lenevim, nici să nu devenim greoi la auzire, ci să urmăm credința și răbdarea celor care au mers continuu înainte pentru Domnul!

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ferice de cine se îndură de cei întristați!

Cine are ochi binevoitor va fi binecuvântat, pentru că dă săracului din pâinea lui.

Proverbe 14.21; 22.9

A dărui

Adevărata bogăție constă în capacitatea de a dărui. Cu cât împărțim mai mult din bunurile noastre, cu atât acumulăm mai mult. Iar cu cât căutăm mai înverșunat să păstrăm în mod egoist doar pentru noi, cu atât mai mult risipim. Cum se poate aceasta? Cu cât agricultorul seamănă mai multe semințe, cu atât recolta este mai bogată.

Cu cât dăm mai mult, cu atât vom câștiga mai mult. Iar dacă în sfârșit am înțeles aceasta, și dăruim mai mult și cu înțelepciune, ajutându-i pe cei din jur în dificultățile lor (materiale și spirituale), iată însă un verset repede citit și repede uitat: „Dumnezeu îl iubește pe acela care dă cu bucurie“ (2 Corinteni 9.7)! „A da“ mai merge, dar „cu bucurie“ este ceva care ne depășește…

– Doamne Isuse, tot ceea ce ai dat prin moartea Ta pe cruce a dus la înviere și la viață și ne-a adus un imens beneficiu. Dă-mi credința de a călca pe urmele Tale, de a ști să dau cu bucurie din bunurile mele și din timpul meu celorlalți. Astfel voi putea vedea harul Tău sporind în cei din jurul meu.

Citirea Bibliei: Iov 21.1-34 · Fapte 12.12-25

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 21:19-26; 22:1-7

Amon succedă lui Manase. După doi ani de domnie fără frică de Dumnezeu, el piere printr-o moarte violentă. Şi micul Iosia, fiul său, urcă pe tron la vârsta de opt ani. Ne amintim că numele lui fusese menţionat deja, cu câteva secole în urmă, de profetul venit din Iuda la Betel ca să vorbeas­că împotriva altarului, în prezenţa lui Ieroboam (1 Împăraţi 13.2). Acest fiu trebuia să se nască în casa lui David pentru a împlini dreptatea şi judecata. În felul acesta, vedem cum, în prezenţa răului pe care-l su­porta, gândurile lui Dumnezeu se îndreptaseră spre acest copil cu mulţi ani mai înainte. Încă din eternitate, ele se odihneau asupra Copilaşului din Betleem care avea să devină Mântuitorul lumii.

Domnia lui Iosia, asemenea celei a străbuni­cu­lui său, Ezechia, corespunde unui fenomen care se numeşte reînsufleţire. În starea de adormire a creştinătăţii, Duhul Sfânt produce încă, ici şi colo, reîn­sufleţiri asemănătoare. Cea pentru care Iosia devine instrumentul remarcabil se carac­terizează prin:

• un interes înnoit pentru casa lui Dumnezeu;
• o întoarcere la Cartea sfântă;
• în sfârşit, printr-o preo­cupare cu despărţirea de rău.

Exemplul micului împărat Iosia le aminteşte de asemenea tuturor copiilor noştri că nu este niciodată prea devreme pentru a face „ceea ce este drept în ochii Domnului“ (v.2).

ISUS: SURSA ILUMINĂRII (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Norodul acesta, care zăcea în întuneric, a văzut o mare lumină…” (Matei 4:16)

În primul rând (și cel mai important de reținut este că), Domnul Isus a adus lumina mântuirii pentru întreaga omenire. Dar unul dintre beneficiile durabile ale Împărăției Sale este impactul Său asupra procesului de învățare și educație.

Cuvântul „universitate” a început să fie folosit de către cei care credeau că Dumnezeu a creat universul; prin urmare, căile Sale trebuiau studiate și cunoscute. Martin Luther a evidențiat ideea din Noul Testament că toți credincioșii sunt preoți. În acest proces, el a revoluționat educația, deoarece el a promovat ideea că fiecare persoană trebuie să fie capabilă să citească și să scrie, astfel încât să poată studia Sfintele Scripturi pe cont propriu. Acest lucru a inaugurat obiectivul de alfabetizare la nivel mondial pentru toți membrii societății.

În America, prima lege care prevedea educația în masă a fost promulgată în Massachusetts în 1647. Se numea (dacă vă puteți imagina așa ceva): „The Old Deluder Satan Act” (Legea privind vechiul Amăgitor, Satan). Între formulările sale era și următoarea: „Unul dintre principalele scopuri ale vechiului Satan Amăgitorul este acela de a ține oamenii departe de cunoașterea Scripturilor… și noi vrem ca învățătura să nu fie îngropată în mormintele strămoșilor noștri.” Aceasta este o idee minunată la care toată lumea ar trebui să subscrie: că ignoranța este unealta diavolului, și că Dumnezeu este Dumnezeul adevărului.

Au existat multe popoare unde misionarii creștini au descoperit limbi care nu aveau alfabet. Astfel, dând dovadă de un extraordinar spirit de sacrificiu, ei și-au dedicat viețile acestei munci dificile… au alcătuit primele dicționare… au redactat primele gramatici… au format primele alfabete… Iar primul nume propriu, semnificativ, scris în numeroase limbi a fost numele Isus.

Așadar, nu uita că sursa iluminării tale este Domnul Isus Hristos!

DOMNUL ESTE APROAPE

Doamne, adu-Ți aminte de mine când vei veni în împărăția Ta!

Luca 23.42

Apt pentru cer (1)

„Adu-ți aminte de mine“, a spus tâlharul convertit. Nu exista niciun nor pe inima acestui om, fiindcă el era instruit în mod divin. El recunoaște că Hristos era Domnul, în ciuda oricărui lucru. Pilat își spălase mâinile înaintea poporului și Îl dăduse în mâinile iudeilor. Domnul fusese tăgăduit de unul dintre ucenicii Săi și vândut de către un altul. Totul părea împotriva faptului că El era Domnul, însă tâlharul, în ciuda tuturor lucrurilor, Îl recunoaște ca fiind Domnul. Ce credință strălucitoare! Acest om nu a avut timp să crească spiritual, să slujească sau să umble ca un credincios, însă a existat în el o convertire deplină, o credință sigură, o conștientizare a ceea ce Mesia era și o încredere totală în venirea Sa în împărăția care-I aparținea. Credința este întotdeauna sigură; ea ne poate conduce să ne îndoim de alte lucruri, însă este întotdeauna absolut sigură de lucrurile lui Dumnezeu. Cel credincios își pune pecetea pe faptul că Dumnezeu este adevărat; el nu spune: «Poate că Dumnezeu este adevărat». Când primesc cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu, îl primesc cu o siguranță absolută. Fără o siguranță absolută, nu-l pot primi deloc ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu.

„Adu-Ți aminte de mine când vei veni în împărăția Ta.“ Preocuparea lui era ca Hristos să-Și aducă aminte de el. Vedem îndrăzneală la el, smerenie, un simțământ al perfecțiunii Domnului Isus și cunoașterea faptului că El avea să vină în împărăția Sa. Ferice de noi dacă suntem în starea acestui tâlhar! Dacă ești în suferință, în încercare, este acesta singurul lucru care te preocupă: ca Hristos să-Și aducă aminte de tine?

Răspunsul lui Hristos însă este diferit de ce aștepta tâlharul: „Astăzi vei fi cu Mine în rai“. Înainte de a veni împărăția, tâlharul avea să meargă direct în rai. Când el așteaptă un răspuns de la Hristos, îl primește imediat. Odihna dăruită sufletelor noastre este răspunsul clar al lui Dumnezeu. Avem deci aici declarația sigură că acest tâlhar, care-și ispășea pedeapsa pentru fărădelegile lui, a fost în acea zi cu totul apt pentru cer. Iată cât de perfectă este lucrarea lui Hristos!

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Gândești că nu pot să rog acum pe Tatăl Meu, și să-Mi pună la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? Atunci cum se vor împlini Scripturile, care zic că așa trebuie să fie?

Matei 26.53,54

„Gândești că nu pot …?“

În timp ce era arestat, Isus Hristos îi punea această întrebare ucenicului Său Petru, care își scosese sabia ca să-L apere pe Învățătorul lui. La prima vedere este, într-adevăr, greu de imaginat că Hristos, Mesia cel promis și Regele iudeilor, S-a lăsat capturat de dușmanii Lui fără să opună nicio rezistență. El știa ce Îl aștepta; vorbise destul de des și în mod clar despre moartea și învierea Sa.

De ce oare Dumnezeu, Cel pe care Isus Se bazase întotdeauna, nu a intervenit acum în favoarea Lui? Era cumva necesară o cerere expresă din partea Fiului Său? Sau a vrut oare Isus, când a spus „mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri“, doar să-i liniștească pe ucenicii Săi? Nu, chiar dacă Isus a suferit moartea prin răstignire, El a rămas Domnul, având toată puterea la dispoziția Sa.

Isus a pus accentul în special pe Sfânta Scriptură care vorbea despre moartea lui Mesia și despre adevăratul motiv al acesteia. Toate au fost profețite: Isus trebuia să sufere moartea pentru cei vinovați, iar Dumnezeul cel sfânt a acceptat moartea Sa ca ispășire pentru păcat.

Isus Hristos a murit. Cerința lui Dumnezeu, stabilită din Vechiul Testament, a fost împlinită. Contemplarea acestui adevăr depășește înțelegerea noastră. „Domnul nostru Isus Hristos … a murit pentru noi, … ca noi să trăim împreună cu El“ (1 Tesaloniceni 5.9,10).

Citirea Bibliei: Iov 19.1-20 · Fapte 11.19-30

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 20:12-21

Ieşit victorios din două încercări, sărmanul Ezechia capitulează la a treia, fiindcă, în mod sigur, aceasta din urmă nu părea deloc să constituie o în­cercare! Ce putea fi mai măgulitor decât nişte mesageri importanţi veniţi din partea împăratu­lui Babilonului?! Ei sosesc cu o scrisoare şi cu un cadou pentru Ezechia. Ce păcat că el nu a adus înaintea Domnului şi această scrisoare! Cu pri­vi­re la cadou, se vede dintr-o dată legat de el şi îndatorat faţă de aceşti străini. Ce primejdioase sunt amabilităţile lumii pentru un creştin! Ele găsesc prea adesea un răspuns al mulţumirii de sine în îngâmfarea inimi­lor noastre.

Oare această situa­ţie nu constituia pentru Ezechia o ocazie de a le vorbi acestor oameni despre bunătatea şi despre puterea Domnului care-l scăpase deja de două ori? O ocazie, de asemenea, de a le face cunoscut casa Dumnezeului său? În loc de aşa ceva, Ezechia le arată propria casă, casa armelor,care nu-i fusese de nici un fo­los împotriva lui Sanhe­rib, şi toate bogăţiile lui din  care acum Domnul îl anunţă că nu va mai rămâne nimic. „Ce au văzut în casa ta?“ (v.15). Iată o în­trebare serioasă!

Ce văd vizitatorii în casele noas­tre? Despre ce le vorbim? Cumva despre bogăţii, toate trecătoare, cu a căror posesie ne mândrim? Sau despre Cel căruia Îi aparţin toate?

Ezechia admite că a meritat judecata. Şi aşa se încheie viaţa acestui împărat credincios.

TRANSFORMAT – DIN GUNOI ÎN COMOARĂ! | Fundația S.E.E.R. România

„De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El…” (Evrei 7:25)

Un lider creștin a scris următoarele: „Producătorul italian de viori Antonio Stradivari era un om sărac. Și totuși, viorile sale sunt acum cele mai apreciate viori fabricate vreodată, datorită sunetului bogat și rezonant pe care îl produc. Sunetul unic al unui Stradivarius nu poate fi imitat.

Ceea ce poate surprinde este faptul că aceste instrumente prețioase nu au fost făcute din bucăți prețioase de lemn; ele au fost sculptate din cherestea aruncată. Pentru că Stradivari nu-și permitea materiale de calitate, își procura majoritatea lemnului din porturile murdare în care locuia. Ducea bucățile de lemn îmbibate cu apă la atelierul său, le curăța și le usca. Apoi, din aceste bucăți de lemn aruncate la gunoi, crea instrumente de o frumusețe rară. De atunci s-a descoperit că, în timp ce lemnul plutea în acele porturi murdare, microbii s-au infiltrat în lemn și au mâncat centrul celulelor. Astfel, a rămas doar o infrastructură fibroasă de lemn care a creat camere de rezonanță pentru muzică. Din lemnul pe care nimeni nu-l dorea, Stradivari a produs viori pe care acum toată lumea le dorește!”

S-ar putea să te întrebi: „Ce legătură au toate acestea cu mine?” La fel cum acest lutier a transformat gunoiul într-o comoară, tot la fel Dumnezeu te poate transforma din ceea ce ești în ceea ce ar trebui să fii. Vei spune: „Dar nu știi cât de jos am căzut, sau lucrurile pe care le-am făcut.

Mă îndoiesc că Isus ar putea salva și transforma pe cineva ca mine!” Știi ceva? Pune-L la încercare. Dă-I o șansă. Nu vei fi dezamăgit. Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu care ne asigură că El „poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El” – adică prin Isus! Acesta este Cuvântul prețios pentru tine – azi!

DOMNUL ESTE APROAPE

Și au purtat chivotul lui Dumnezeu pe un car nou din casa lui Abinadab. Și Uza și Ahio conduceau carul […] Și, când au ajuns la aria lui Chidon, Uza a întins mâna ca să apuce chivotul, pentru că boii se poticniseră. Și mânia Domnului s-a aprins împotriva lui Uza și l-a lovit, pentru că își întinsese mâna spre chivot; și a murit acolo înaintea lui Dumnezeu.

1 Cronici 13.7,9,10

Carul nou (2)

Chivotul ar fi trebuit să fie purtat de leviți (Numeri 4.15). David a aflat acest lucru mai târziu, însă aici David încă nu-l știa. Nu mă îndoiesc că Scriptura relatează acest eveniment pentru învățătura noastră – chiar și cineva sincer, cu interesele lui Dumnezeu pe inimă, poate greși în timp ce caută să-L slujească pe Dumnezeu, dacă nu manifestă supunere deplină față de Cuvânt.

„Uza și Ahio conduceau carul.“ La un moment dat, boii s-au poticnit, iar Uza a crezut că poate da o mână de ajutor chivotului lui Dumnezeu. Realitatea însă este că Dumnezeu putea avea grijă de chivotul Său, de aceea, îndată ce Uza încearcă să sprijine chivotul, mâna Domnului se și arată. Putem fi siguri că lucrurile care au caracterul acestui car nou, lucruri în relație cu Adunarea sau cu evanghelia lui Hristos, nu pot fi deloc pe placul lui Dumnezeu. Ce înțelegem prin carul cel nou? Orice lucru, fie în ce privește închinarea, fie în ce privește slujirea, care nu se potrivește deplin cu modelul lăsat în Scriptură, ci este după un model omenesc, neavând deci nicio autoritate asupra conștiinței unui copil al lui Dumnezeu ascultător.

Moartea lui Uza l-a făcut pe David să vadă felul greșit în care acționase. La început, el L-a judecat pe Dumnezeu, însă după aceea s-a judecat pe sine însuși. „Chivotul lui Dumnezeu a rămas trei luni cu familia lui Obed-Edom, în casa lui. Și Domnul a binecuvântat casa lui Obed-Edom și tot ce era al lui“ (1 Cronici 13.14). Acele trei luni au adus o mare binecuvântare casei lui Obed-Edom, iar în acest timp David a putut cerceta felul cum trebuia transportat chivotul, ceea ce l-a făcut și pe el să fie binecuvântat din plin, după cum vom vedea.

W. T. P. Wolston

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cel înțelept ascultă sfatul.

Proverbe 12.15

Ce sfat îmi dai?

Atunci când cineva se află într-o situație complet nouă, ar putea foarte bine să ceară sfat unei persoane cu experiență. Este normal când copiii cer sfaturi părinților. Dacă relația din familie este bună, copiii vor lua în considerare și vor accepta sfatul lor. Mai târziu în viață le cerem sfat specialiștilor, de exemplu unui doctor, când ne confruntăm cu o problemă de sănătate. Dacă avem încredere în el, vom ține cont de ceea ce ne spune. Dacă am ști că există cu adevărat cineva care poate să evalueze corect fiecare situație din viața noastră și care poate să ne indice care este decizia cea bună pe care trebuie să o luăm, nu am merge noi la acea persoană?

În ce ne privește, noi știm că Domnul Isus poate face lucrul acesta! El ne cunoaște perfect, mai bine decât ne cunoaștem noi înșine. El de asemenea cunoaște consecințele oricărei decizii pe care am putea-o lua și, prin urmare, cea care ar fi corectă. Unul dintre numele Lui din Isaia este „Sfetnic“ (Isaia 9.6). În Psalmul 32.8, El îl asigură pe credincios: „Eu te voi instrui și te voi învăța calea pe care trebuie să mergi; Eu te voi sfătui, având ochiul Meu asupra ta“. El este întotdeauna gata să ne sfătuiască. Iar modul în care ne răspunde este doar decizia Lui: El poate face acest lucru fie prin Cuvântul Său, fie direct prin gândurile noastre, fie prin circumstanțele din viața altor credincioși.

Vreau eu astăzi sfatul Lui? I-am cerut Lui aceasta în rugăciune? Am răbdare să aștept până când El îmi va răspunde? Urmez eu indicațiile Lui? Biblia îi numește pe cei care ascultă sfatul lui Dumnezeu ca fiind „înțelepți“. „La El este înțelepciunea și tăria; la El, sfatul și priceperea“ (Iov 12.13).

Citirea Bibliei: Iov 18.1-21 · Fapte 11.1-18

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 20:1-11

O a doua încercare, mai grea decât prima, îl atinge acum pe nefericitul împărat. Moartea bate la uşă. În întristarea lui, şi de această dată se îndreaptă spre Domnul. Desigur, el nu se poate urca la templu, cum îi era obiceiul, dar oare nu este posibil să-L găsim întot­deauna pe Dumne­zeu, în orice împrejurare, chiar şi pe un pat de suferinţă? Ce mulţi invalizi ţintuiţi la pat fac această experienţă în fiecare zi!

Ahaz, tatăl lui Ezechia, refuzase semnul pe care Domnul dorise să i-l dea (Isaia 7.10-12). Şi, pe cadranul solar pe care-l făcuse, ceasul jude­că­ţii se apropia cu repeziciune. Dar aici împăratul credincios şi evlavios primeşte, pe lângă vindeca­rea sa, un semn cu totul extra­ordinar. Întorcând umbra (zece trepte) înapoi, Dum­ne­zeu îi arată că acceptă întârzierea pedepsei.

Mai multe detalii ale acestei frumoase istorii ne duc cu gândul, prin contrast, la Domnul Isus. În Psalmul 102 avem rugăciunea Sa: „Dumnezeul meu, nu mă lua la jumătatea zilelor mele …“, apoi răspunsul Tatălui Său: „Anii Tăi sunt din generaţie în generaţie“ (v. 24). Isaia a anunţat că împăratul se va vindeca până în a treia zi. Hristos a intrat cu adevărat în moarte, ieşind din ea tot a treia zi.

ÎNVINGĂTORII NU RENUNȚĂ! | Fundația S.E.E.R. România

„Au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe…” (Evrei 11:34)

  „Învingătorii nu renunță, iar cei care renunță nu ajung învingători” – a spus Aristotel, și mi se pare corect și înțelept. Persistența și refuzul de a renunța la viziunea ta te-au făcut să te întorci, să te întorci și să te întorci până când, în cele din urmă, ai reușit, nu-i așa?!

Încearcă să-ți imaginezi cum ar fi viața fără becul electric sau fără vaccinul împotriva poliomielitei. Totuși, Thomas Edison și Jonas Salk au trăit capitole nesfârșite de încercări și eșecuri înainte de a reuși. Oamenii de succes iau aminte la eșecurile lor și învață din ele. Le examinează cu atenție, își dau seama ce a mers prost și le folosesc pentru a-și corecta erorile în viitor.

De multe ori, începem proiecte noi cu entuziasm și bucurie. Noutatea a ceea ce facem ne obligă să continuăm să mergem înainte. Apoi, ceva nu merge bine și ne oprim. Proiectul părea mai ușor decât s-a dovedit a fi, iar noi nu suntem pregătiți să muncim pentru el și să-l păstrăm, așa că renunțăm. Dar (vă amintiți?) „cei care renunță nu câștigă, iar câștigătorii nu renunță”!

În calitate de copil răscumpărat al lui Dumnezeu, ai un mare avantaj. De ce? Pentru că „Ajutorul tău vine de la Domnul.” (Psalmul 121:2) Gândește-te la asta! Cu ajutorul lui Dumnezeu, care este în controlul fiecărei situații și împrejurări, în cele din urmă vei ieși învingător. Ai la dispoziție un izvor de putere și de călăuzire infailibilă la care poți apela.

Moise a trăit printre critici, trădări și văicăreli constante, însă a condus cea mai mare migrație de oameni din istoria omenirii. Cum a reușit să facă acest lucru? Biblia ne oferă răspunsul în două fraze: „avea ochii pironiţi spre răsplătire… ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.” (Evrei 11:26-27).

Așadar, ține-ți ochii ațintiți asupra Domnului, privește înainte spre răsplata promisă – și vei fi dintre cei învingători!