Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE

Toți caii și carele lui faraon … i-au ajuns.

Exod 14.9

Satan nu lasă ca un suflet să-i scape așa de ușor și va încerca să-l țină pe loc, dacă poate. Vedem deci cum faraon a plecat cu toată armata lui după Israel, iar poporul lui Dumnezeu era înfricoșat. Imediat după convertire, atunci când s-a stârnit dorința de a-L urma pe Domnul și de a-I aparține Lui, sufletele învață cât de mult rău există în inima lor, iar Satan folosește acest lucru pentru a pune presiune asupra lor și pentru a le împiedica să se dedice Domnului în întregime. Faraon urmărește poporul cu toată oștirea sa, iar israeliții, teribil de înspăimântați, văd că înainte era Marea Roșie, iar în părți munții înalți până la ceruri. Prin urmare, faraon a crezut că-i prinsese cu siguranță și că avea să-i nimicească sau să-i aducă din nou în robie.

În mod similar, Satan îl urmărește pe cel credincios, cu intenția de a-l aduce din nou sub puterea lui. Dar să nu ne temem, căci niciodată nu va putea face acest lucru. Odată ce am intrat sub adăpostul sângelui, suntem aduși la Dumnezeu în virtutea întregii valori a lucrării încheiate a Mântuitorului și suntem așezați într-o poziție pe care nu o putem pierde niciodată. Suntem ca oaia din Luca 15. Păstorul a căutat-o și, după ce a găsit-o, a pus-o pe umerii săi. Siguranța noastră depinde de Domnul Însuși, nu de noi. El ne-a așezat pe umerii Săi și ne va conduce pe fiecare în siguranță acasă.

W. T. P. Wolston

SĂMÂNȚA BUNĂ

Când vor zice: „Pace și liniște!”, atunci o nimicire neașteptată va veni peste ei … și nu va fi chip de scăpare.

1 Tesaloniceni 5.3

Urechi de auzit

Pe 26 decembrie 2004 a avut loc un cutremur puternic pe coasta Indoneziei. Acesta a produs un mare tsunami care s-a deplasat cu o viteză teribilă, traversând Oceanul Indian și izbindu-se de țărmurile a 11 țări. Numărul victimelor a fost estimat la 230.000 de oameni. Una dintre cele mai uimitoare descoperiri în urma acestui eveniment a fost că triburile Andaman au supraviețuit acestei catastrofe. Din cauza poziției insulelor Andaman în Oceanul Indian, foarte apropiate de cea mai distrugătoare parte a tsunami-ului, oficialitățile erau convinse că aceste triburi vor fi șterse cu desăvârșire de pe insulă. Cu toate acestea, în acele triburi nu a fost nicio pierdere. Ulterior s-a aflat că aceste triburi au fugit dinaintea valurilor către regiuni mai înalte. S-a mai aflat, de asemenea, că ei dețineau o tradiție lăsată pe cale orală de la bătrânii lor să urmărească anumite semne. Dacă observau o anumită mișcare a copacilor și un anume comportament al animalelor, trebuiau să fugă imediat spre regiunea înaltă. Ei au ascultat de învățătura bătrânilor lor, au acordat atenție semnelor naturii și au supraviețuit.

Ce pline de învățăminte sunt toate aceste învățături și avertizări pentru cei care „au urechi de auzit” și se refugiază pe înălțime, de partea Mântuitorului, care ne cheamă să-L urmăm! Dumnezeu vorbește și în zilele noastre, când într-un fel, când într-altul.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

„PRIETENI DUHOVNICEȘTI” – Fundația SEER

„I-a săltat pruncul în pântece…” (Luca 1:41)

Există un pasaj important în povestirea Crăciunului – unul care ne învață despre „prietenii duhovnicești.”

Biblia spune: „Maria s-a sculat chiar în zilele acelea și a plecat în grabă spre munți, într-o cetate a lui Iuda. A intrat în casa lui Zaharia și a urat de bine Elisabetei. Cum a auzit Elisabeta urarea Mariei, i-a săltat pruncul în pântece, și Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt. Ea a strigat cu glas tare: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău… Maria a rămas împreună cu Elisabeta cam trei luni. Apoi s-a întors acasă.” (Luca 1:39-42; 56).

Pe lângă faptul că erau verișoare, Maria și Elisabeta erau „prietene duhovnicești.” Ele nu aveau numai o legătură socială, ci erau legate și spiritual la un nivel profund. De aceea Maria „a plecat în grabă” s-o vadă pe Elisabeta, și a stat la ea trei luni. Acesta e și motivul pentru care Elisabeta a confirmat planurile minunate ale lui Dumnezeu care se împlineau în viața Mariei și care au recomandat-o pentru ascultarea ei.

Când Dumnezeu te prezintă cuiva care a fost atins de Duhul Sfânt și care are o viață și o trăire insuflată de El, păstrează relația cu acea persoană, prețuiește-o și dezvoltă relația. Legătura dintre aceste două femei nu s-a creat pentru că făceau parte din aceeași familie. De fapt, adesea cei din familiile noastre sunt primii care ne critică și ultimii care ne înțeleg.

Să remarcăm că atunci când Maria a salutat-o pe Elisabeta, acesteia pruncul nenăscut i-a săltat în pântece! Cum poți recunoaște un „prieten duhovnicesc”? Când vorbește, ceva în tine va tresălta, iar acest lucru se întâmplă pentru că amândoi sunteți umpluți de același Duh Sfânt și ați fost împuterniciți să faceți voia lui Dumnezeu!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 22:7-20

„Împărţiţi prada cu fraţii voştri”, le-a poruncit Iosua celor care plecau (v. 8). Când este vorba de adevăruri biblice sau de experienţe creştine, Domnul ne invită să le facem parte şi altora de bogăţiile spirituale strânse în ţara promisiunii. Aşa cum aceşti bărbaţi puteau să le povestească familiilor lor despre memorabila traversare a Iordanului şi despre strălucitele victorii ale lui Iosua, un copil al lui Dumnezeu va vorbi cu plăcere despre „minunile” împlinite de Domnul pentru el sau descoperite în Cuvântul Său (cap. 3.5).

La despărţire, luptătorii din Ruben, Gad şi Manase zidesc lângă Iordan „un altar măreţ la înfăţişare”. Fraţii lor din celelalte seminţii se îngrijorează imediat, gata să intervină. Ce semnifică acest act? O sfidare a DOMNULUI? O proclamaţie de independenţă? Orice explicaţii s-ar da, iată o primă dificultate care nu ar fi apărut dacă aceste seminţii ar fi intrat în Canaan.

Cercetarea este condusă de Fineas, preot care îşi arătase zelul într-un alt moment critic al istoriei poporului Domnului. Gelos cu gelozia DOMNULUI (Numeri 25.11), el împleteşte dragostea pentru Dumnezeu cu dragostea de fraţi. Două sentimente care sunt de altfel inseparabile! (1 Ioan 4.20, 21).

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru că dragostea lui Hristos ne constrânge, noi judecând aceasta: că, dacă Unul a murit pentru toți, toți deci au murit; și El a murit pentru toți, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel care pentru ei a murit și a înviat.

2 Corinteni 5.14,15

Hristos este Obiectul nostru în slujire; de fapt, întreaga noastră viață Îl are pe El ca scop și țintă. Într-o altă epistolă, apostolul Pavel se exprimă și mai sugestiv: „Pentru mine a trăi este Hristos” (Filipeni 1.21). La momentul când scria aceste cuvinte, Pavel se afla în închisoare; și totuși, el se uitase în așa măsură pe sine, încât putea să nutrească nădejdea că în nimic nu va fi dat de rușine, ci că Hristos avea să fie, ca întotdeauna, proslăvit în trupul său, fie prin viață, fie prin moarte; iar temeiul pentru această încredere era că „pentru mine a trăi este Hristos”. Acesta era singurul obiect al vieții sale; în toate activitățile lui diverse, în tot ceea ce dorea și în tot ceea ce făcea, Îl avea în vedere pe Hristos.

Astfel Pavel a fost, probabil, dintre toți oamenii care au trăit pe pământ, cel mai aproape de exemplul binecuvântatului nostru Domn. Căci Hristos niciodată n-a căutat să-Și placă Lui Însuși, ci a făcut întotdeauna ce I-a plăcut Tatălui; mâncarea Lui a fost să facă voia Tatălui și să sfârșească lucrarea Lui (Ioan 4.34; 6.30; 8.29). Acest adevăr este evidențiat și în ce privește moartea Lui. „Fiți deci imitatori ai lui Dumnezeu, ca niște copii preaiubiți, și umblați în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca dar și jertfă lui Dumnezeu, ca parfum de bună mireasmă” (Efeseni 5.1,2). Este adevărat că El a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, însă obiectul dinaintea sufletului Său a fost Dumnezeu; gloria Lui a căutat-o și acesta a fost motivul principal al morții Sale, căci El S-a făcut ascultător – ascultător cu siguranță față de Dumnezeu – până la moarte, și încă moarte de cruce.

E. Dennett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.

Luca 2.11

Aceasta este cea mai bună știre a lumii! (1)

Da, această veste, pe care le-au spus-o îngerii atunci păstorilor din Betleem, este cea mai importantă știre care a fost transmisă vreodată:

„Astăzi vi S-a născut un Mântuitor!”

Dar numai cine înțelege că omenirea – și astfel fiecare om în parte – tinde iminent spre haos, numai cine înțelege că el însuși nu se poate salva din acest necaz, acela recunoaște mărimea importantă a acestei știri!

Dar odinioară, ca și astăzi, gândurile oamenilor sunt îndreptate spre altceva, decât spre a-și înțelege starea și a recunoaște necesitatea mântuirii. Odinioară, ca și astăzi, în această lume nu era niciun loc pentru Isus Hristos.

Cine mai întreabă astăzi de Dumnezeu și de poruncile Lui? Cine se mai orientează după Cuvântul Său și după voia Sa? Fiecare se înalță pe sine spre punctul central. Mai trebuie să ne mirăm că etica și morala se pierd, căsătoriile se desfac, vina și necazul cresc într-un mod de neimaginat?

Biblia ne spune de unde provin lipsa de speranță, necazul și nenorocirea în această lume și în viața noastră: Păcatul este pierzarea oamenilor!

Nașterea lui Isus Hristos acum aproximativ 2.000 de ani ne amintește din nou că aici s-a născut Acela care singur poate elibera de vină și de păcat, care dăruiește pace, bucurie și viață veșnică: viață din abundență!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CONFRUNTĂ-ȚI PĂCATUL – Fundația SEER

„El S-a arătat ca să ia păcatele” (1 Ioan 3:5)

 

Când refuzi să-ți confrunți păcatele și să le rezolvi, devii o țintă sigură pentru diavol. Iar când te uiți la altcineva și spui: „Eu nu aș face niciodată așa ceva!”, nu înseamnă că ai construit un zid de apărare împotriva păcatului. „Cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.” (1 Corinteni 10:12) Tu n-ai crezut niciodată că poți deveni atât de mânios, sau că vei avea o relație extraconjugală, sau că îți vei minți șeful, sau că vei înșela financiar… și pentru că nu te-ai crezut niciodată capabil de așa ceva, nu ai făcut nimic pentru a te proteja împotriva acestor lucruri. La fel cum peștele înoată și pasărea zboară, firea ta păcătoasă te va face să calci strâmb, dacă nu o confrunți – cu hotărâre și potrivit cu Scriptura.

Apostolul Pavel a scris: „Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoștința lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite” (Romani 1:28).

Cel mai rău lucru pe care l-ar putea face Dumnezeu este să te lase în voia pornirilor tale firești și să spună: „Fă ce vrei!” E incredibil cum ne comparăm păcatele cu ale altora și ajungem la concluzia că ale noastre nu sunt atât de rele! Biblia ne spune: „Toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu.” (Romani 3:23). Dacă încerci să sari peste o prăpastie adâncă, nu contează dacă ratezi marginea cu o palmă sau cu un metru, vei cădea la fel de jos și te vei izbi la fel de  tare! Dar există o veste bună: „El S-a arătat ca să ia păcatele.” Astăzi, acum Domnul Isus îți va ierta păcatele, te va considera neprihănit și îți va da putere – dacă mergi la El cu o inimă deschisă pentru mila și harul Său.

Deci, confruntă-ți păcatul!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 18:1-11; 19:49-51

Şapte seminţii nu şi-au primit încă moştenirea. Iosua trece atunci la măsurarea terenului ţării, împărţindu-l prin tragere la sorţi. Cu siguranţă, Dumnezeu rânduieşte sorţii după voia Lui. Hazardul nu există şi un creştin nu trebuie niciodată să cheme norocul sau nenorocul.

În Psalmul 16 auzim pe cineva (anticipându-L pe Însuşi Domnul Hristos) care declară: „Frânghiile de măsurat mi-au căzut în locuri plăcute, da, am o moştenire frumoasă” (v. 6). Să ne străduim să descoperim frumuseţea şi valoarea a tot ce ne-a dat Dumnezeu în Domnul Hristos. Şi să fim mulţumitori (Coloseni 3.15)! Iosua, care aparţine seminţiei lui Efraim, este un exemplu pentru fraţii săi, alegându-şi moştenirea pe muntele pe care ei îl dispreţuiseră (17.16). Şi această regiune poartă un nume semnificativ: Timnat-Serah, adică „parte abundentă”.

Lunga listă a cetăţilor ne aminteşte că noi, „creştini dintre naţiuni”, eram „fără drept de cetăţenie în Israel” (literal: fără drepturi la cetăţi). Dar acum, „apropiaţi prin sângele lui Hristos”, am devenit „împreună-cetăţeni cu sfinţii” (Efeseni 2.12, 13, 19). „Cetăţenia noastră este în ceruri” (Filipeni 3.20). În curând vom locui în cetatea cerească.

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Domnul i-a zis lui Moise: „Ia-ți mirodenii – stacte și onice și galban – mirodenii mirositoare și tămâie curată; să fie în aceeași măsură. Și să faci din ele o tămâie, o mireasmă după arta celui care face mir: sărată, curată, sfântă. Și vei pisa mărunt din ea și vei pune din ea înaintea mărturiei în cortul întâlnirii, unde Mă voi întâlni cu tine: vă va fi preasfântă”.

Exod 30.34-36

Tămâia sfântă vorbește despre perfecțiunile nemăsurate ale lui Hristos, îndreptate către Dumnezeu, Tatăl Său. Stactele, onicele și galbanul sunt toate mirodenii mirositoare. Mai întâi de toate ele vorbesc despre potențialul lor vindecător și despre gustul amar, însă, atunci când sunt arse, emană o mireasmă plăcută. Stactele și tămâia provin din rășina anumitor plante, care trebuie tăiate pentru obținerea ei. Onicele provin de la anumite tipuri de scoici, obținerea onicelor ducând la moartea scoicilor. Toate aceste ingrediente vorbesc deci despre suferințele binecuvântatului nostru Domn.

Nu sunt prescrise cantități exacte din fiecare ingredient, ceea ce sugerează că harul, frumusețea și excelența Persoanei lui Hristos sunt nelimitate. Ingredientele erau însă folosite în proporții egale. Fiecare trăsătură a excelenței morale a binecuvântatului nostru Domn este în echilibru perfect cu celelalte, niciuna nefiind dominantă.

Tămâia astfel amestecată era pisată mărunt, pentru ca, sub acțiunea focului, să fie produsă cea mai minunată mireasmă.

Să ne gândim la Domnul, care a fost încercat adânc în orice privință, însă în toate lucrurile a fost o mireasmă plăcută pentru Tatăl. Nu a existat încercare mai mare decât crucea, însă ce mireasmă minunată s-a înălțat de acolo! Această mireasmă este protejată cu gelozie de Dumnezeu și va rămâne pentru toată veșnicia, așa cum ne sugerează sarea adăugată în compoziția tămâii.

F. S. W.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu vă temeți, căci, iată, vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul: căci astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor.

Luca 2.10,11

Semnul cunoașterii

Îngerul nu a vestit nașterea lui Hristos locuitorilor din Ierusalim, nici măcar mai-marilor din Betleem. Primii care au primit această veste au fost păstorii, care făceau de strajă turmei lor, în timpul nopții. Mântuitorul venise pentru toți aceia care urmau să-și pună încrederea în El, însă, adresându-se păstorilor, îngerul le-a subliniat faptul că Domnul Se născuse pentru ei. Fiecare dintre noi putem spune: „Pentru mine a venit El pe acest pământ”.

Îngerul a continuat: „Și acesta este semnul pentru voi: veți găsi un prunc înfășat în scutece și culcat într-o iesle”. Ce semn ciudat pentru a-L distinge pe Hristos Domnul de toți pruncii din Betleem! Era culcat într-o iesle! Saul, cel dintâi împărat al lui Israel, se distingea prin faptul că era mai înalt decât oricine din popor, însă semnul distinctiv al Domnului Isus a fost sărăcia extremă. În 2 Corinteni 8.9, Pavel scrie: „Căci cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți”.

Iată cine era Cel culcat în ieslea din Betleem! Păstorii au plecat în grabă și i-au găsit pe Maria și pe Iosif și Pruncul culcat în iesle. După ce L-au găsit pe Prunc, au făcut cunoscut lucrurile pe care le auziseră cu privire la El, apoi s-au întors slăvindu-L și lăudându-L pe Dumnezeu pentru tot ceea ce auziseră și văzuseră. Cel care venise pentru a fi Mântuitorul nostru le-a captat privirile și le-a câștigat inimile.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU MAI CĂUTA SCUZE! – Fundația SEER

„Să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre…” (Romani 12:2)

 

Uneori, cultura noastră ne bombardează mintea cu informații greșite ori cu jumătăți de adevăr… Și pentru că părinții noștri au fost crescuți și ei în aceeași cultură, ne-au transmis și nouă același tipar pentru interpretarea vieții. Prin urmare, s-ar putea să fi ajuns și tu la aceste trei concluzii greșite:

1) Există undeva o anumită persoană care mă poate face fericit. Numai Dumnezeu poate face asta! Cei ce suferă nu pot decât să-i facă și pe ceilalți să sufere. „Din prisosul inimii vorbește gura” (Luca 6:45).

2) Când voi avea cutare funcție, sau atâția bani – voi fi fericit! Aici vorbim despre mitul lui „de îndată ce”, care aduce o viață de nemulțumire (vezi Luca 12:15).

3) N-am ce să fac, așa sunt eu! Este vorba de minciuna „eu nu sunt responsabil”, care te va ține pe loc în demersurile tale. Dacă dorești să fii fericit, analizează scuzele pe care le tot aduci în discuție pentru a-ți justifica purtarea. Iată câteva dintre ele: „Nu numai eu fac așa!” Și ce-i dacă? Dacă toți fac așa, asta înseamnă că Dumnezeu nu ia lucrul acesta în serios? E ca un păcat săvârșit în grup. „Nu văd nici un rău în asta!” Cine ți-a dat autoritatea de a scrie legi și de a-ți asuma rolul lui Dumnezeu? „Nu încerc decât o singură dată.”

Dacă încerci o dată, înseamnă că nu vor exista consecințe? Mai bine, gândește-te: ce minciuni se ascund în spatele scuzelor tale? Analizează-le. Ele te țin legat din punct de vedere spiritual, dar trebuie dezlegate și îndepărtate! Biblia numește lucrul acesta „înnoirea minții” (Romani 12:2). Domnul Isus a zis că, odată ce cunoaștem adevărul, vechiul nostru sistem de convingeri va fi demascat și vom fi eliberați (vezi Ioan 8:32). Imaginează-ți că ești liber să devii tot ce dorește Dumnezeu să fii! Nu-i așa că merită să urmărești acest obiectiv?

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 17:1-18

Manase îşi primeşte partea şi imediat apar cele cinci fiice ale lui Ţelofhad cu frumoasa lor perseverenţă. Amintind de porunca DOMNULUI către Moise, ele îşi revendică mult-aşteptata moştenire. Jumătate din seminţia lor alesese cealaltă parte a Iordanului, dar ele nici nu s-au gândit la aşa ceva; moştenirea lor era în Canaan, în mijlocul fraţilor lor. Şi să ne amintim cu această ocazie că, dacă femeile creştine nu sunt chemate la anumite slujbe publice, cum ar fi predicarea, moştenirea lor cerească şi bucuria în binecuvântările cereşti nu le sunt cu nimic mai prejos decât cele ale fraţilor lor.

Într-o manieră generală, să remarcăm cu ce grijă stabileşte DOMNUL hotarele fiecărei seminţii. Una după alta, fiecare îşi primeşte partea, indicată în primul rând prin frontiere, apoi prin lista cetăţilor care se găsesc acolo. Dumnezeu aşteaptă în schimb de la ai Săi zelul de a şi le însuşi. Priviţi-l însă pe Efraim! Nu-i place muntele său: îi cere prea multe eforturi; solicită o altă parte, nu prin credinţă, ci de lene. Cât de mult pierdem noi, ca şi această seminţie, din lipsă de energie, mai ales în domeniul care ne este cuvenit întotdeauna: cel al rugăciunii (Iacov 4.2 sf.).

DOMNUL ESTE APROAPE

Deoarece, când unul spune: „Eu sunt al lui Pavel!” și altul: „Eu, al lui Apolo!”, nu sunteți voi oameni?

1 Corinteni 3.4

De unde vine însă această fărâmițare a unității exterioare vizibile? Diferențele stau în chestiuni de doctrină, disciplină, organizare și alte puncte similare. S-ar putea spune că asupra acestor subiecte trebuie să fie întotdeauna diferențe, din pricina variatei structuri a minții omenești. Fără îndoială că așa ar fi, în cazul în care voința și judecata omului ar fi cele care ar trebui să lucreze. Însă Dumnezeu nu deschide nicio poartă pentru gândurile omului. El n-a lăsat ca aceste chestiuni să fie rezolvate de mintea omenească. Dacă Biserica ar fi rămas credincioasă, prezența lui Hristos în mijlocul ei ar fi rezolvat toate problemele. Având cuvântul ca un îndrumar infailibil și pe Duhul Sfânt ca interpret infailibil, nu s-ar fi ivit diferențe. Lucrul care face loc pentru astfel de deosebiri este lipsa de supunere față de gândurile lui Dumnezeu. Omul și-a pus propria-i înțelepciune în locul celei a lui Dumnezeu. Călăuzirea Duhului n-a mai fost de ajuns pentru el și a început să-și folosească mintea, introducând filosofia lumii acesteia, alegându-și învățători după gusturi și formând școli de doctrină potrivit înclinațiilor sale.

Așa ceva, fără îndoială, își are izvorul în felul în care este constituită natura umană. Dar este aceasta o scuză? Pentru ochiul spiritual, acest lucru nu dovedește decât răutatea unei astfel de naturi – „Omul natural nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu”. Deci a spune că un lucru este natural înseamnă să spui că este contrar gândului lui Dumnezeu. Scuză Scriptura aceste diviziuni pentru faptul că sunt naturale? Dimpotrivă, acesta este chiar motivul pentru care le osândește. Duhul Sfânt arată clar că sectele și diviziunile nu sunt de la Dumnezeu, ci de la om, și că ele sunt rezultatul lipsei de spiritualitate, a carnalității și a umblării în felul oamenilor. Și totuși creștinii le apără ca pe rezultate ale naturii omului. «Doar suntem oameni», spun ei. «Dacă sunteți oameni», replică apostolul, «sunteți carnali și nu vă pot vorbi ca unora spirituali». Ce prăpastie grozavă este între gândurile creștinilor și gândurile lui Hristos!

T. B. Baines

SĂMÂNȚA BUNĂ

dumnezeul veacului acestuia a orbit gândurile celor necredincioși, ca lumina evangheliei slavei lui Hristos … să nu strălucească peste ei.

2 Corinteni 4.4

Târgul de Crăciun

„Vin fiert? Dar toți beau așa ceva”, spune sfidător Flavius și propune prompt: „Vino, facem rost de ceva tare!”. Replici? Niciuna. Atracția lucrurilor interzise! Presiunea grupului! Teama de a nu fi marginalizat! Uscățivul Dan, șmecherul Vlad și liniștitul Cristi – toți pleacă împreună. La târgul de Crăciun dintr-un mare oraș și pe străzile din jur există aproape orice – și pentru cei mai tineri. Flavius întinde o bancnotă și câteva monede către doi bețivi, care în mod cert au băut prea mult vin fiert: „Ei, ne faceți rost de o sticlă de vodcă?”. Flavius arată spre magazinele din colț. „Nicio problemă!” – între alcoolici nu există probleme de înțelegere.

Trei ore mai târziu: În lumina slabă a neoanelor, Dan se află pe o targă a ambulanței. Îi este golit stomacul, i se face perfuzie în braț, ochii îi sunt încă sticloși, părinții sunt plecați…

Încă o dată totul s-a încheiat cu bine pentru Dan și pentru ceilalți, care au sperat într-o senzație tare de la alcool. „Dacă viața nu are niciun sens, atunci vreau să mă distrez cât se poate de mult.” – Ar putea fi spusă și despre tine această propoziție? Dacă da, atunci permite ca Cineva, care te iubește și care te cunoaște, să dea un sens adânc vieții tale: Isus Hristos. El a spus: „Eu am venit ca oile să aibă viață și s-o aibă din belșug” (Ioan 10.10).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

UNII OAMENI NU POT FI AJUTAȚI (2) – Fundația SEER

„Ei n-au vrut să ia aminte… și și-au astupat urechile” (Zaharia 7:11-12)

 

Trebuie să acceptăm cu toții acest adevăr: există destui oameni care nu sunt pregătiți să se schimbe! Ei îți vor cere timpul și energia ta, dar când treci la subiect, ei nu vor vrea să plătească prețul schimbării. Cine sunt ei?

1) Oamenii care vor să vorbească, dar nu să asculte. Iacov vorbește despre două categorii de oameni: cei ce ascultă și cei ce fac. „Fiți împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înșelându-vă singuri” (Iacov 1:22). În loc să te zbați la nesfârșit să împlinești nevoile altora, încearcă să-i pui în legătură cu Cel care poate. Ei ar trebui să depindă de El, nu de tine.

2) Oamenii care cred că nu ești pregătit să-i ajuți. Domnul Isus nu a fost respectat în orașul Său natal, totuși El a fost exact persoana de care ei aveau nevoie (vezi Ioan 1:11-12). Oportunitățile nu bat întotdeauna la ușă; uneori ele stau deoparte, așteptând să fie descoperite! Când oamenii nu sunt dispuși să-ți accepte ajutorul și sfatul, probabil nu sunt pregătiți să crească și să-și rezolve problemele.

3) Oamenii care își doresc să aibă ceea ce ai tu, dar nu și să fie ceea ce ești tu. Aceștia vor să fie salvați, dar nu învățați; confruntați, dar nu corectați. Și când îi scoți mereu din încurcătură, dar nu-i înveți cum să trăiască, de fapt nu le ești de niciun ajutor.

Psalmistul recunoaște: „Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăț orânduirile Tale.” (Psalmul 119:71). Deseori, oamenii trebuie să experimenteze suferința răului, înainte de a aprecia înțelepciunea binelui. Așadar, când vorbim despre a-i ajuta pe alții – fii plin de discernământ!

SSCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 15:20-63; 16:1-10

Sosise mult-aşteptatul moment ca Israel să intre în stăpânirea moştenirii lor. Iuda îşi primeşte cel dintâi partea, detaliindu-se cetate cu cetate, ca pentru a sublinia grija pe care o manifestă DOMNUL pentru fiecare petic de pământ din această ţară care Îi aparţine. Să avem şi noi o viziune din ce în ce mai cuprinzătoare asupra poporului lui Dumnezeu, în special pentru a-i include în rugăciunile noastre.

Vai, la sfârşitul fiecărei delimitări vom găsi câte o restricţie, câte un „dar„. Victoria nu este completă. Iuda nu ajunge să-i deposedeze pe iebusiţi (v. 63). Până în zilele lui David, aceştia vor păstra un loc întărit în Ierusalim: fortăreaţa Sionului (2 Samuel 5.6). Nici Efraim nu poate să-i izgonească pe canaaniţii din Ghezer (16.10). Siliţi să plătească tribut, aceşti înfrânţi vor fi ei chiar inofensivi? Dimpotrivă, după cuvântul lui Moise, vor constitui curse în mijlocul lui Israel, antrenându-i pe aceştia la rău şi la idolatrie. Ce se întâmplă cu inimile noastre, dragi copii ai lui Dumnezeu? Nu tolerăm noi în vieţile noastre anumiţi vrăjmaşi care nu ne par deloc periculoşi? Suntem obişnuiţi cu prezenţa lor; ne-ar fi greu să-i judecăm. Fie ca Domnul să ne dea curajul să o facem, astfel ca numai El singur să domnească peste inima noastră! (Romani 6.12 …).

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu vă amăgiți: Tovărășiile rele strică obiceiurile bune!

1 Corinteni 15.33

Să ne ferim de vechile prietenii și tovărășii, din timpul când eram neconvertiți. Se întâmplă câteodată ca cineva să aibă o întoarcere reală la Domnul, iar când caută să rupă vechile legături, tovarășii lui nu doresc nicidecum să se despartă de el, ci fac tot ce este posibil ca să-l rețină printre ei. Uneori se întâmplă ca, după ani, dragostea pentru Domnul să se răcească, iar credinciosul începe să se întoarcă încetul cu încetul la lucrurile pe care le-a părăsit odinioară. Această stare poate fi însoțită de ideea, foarte subtilă și periculoasă, că dacă ne întovărășim din nou cu vechii noștri prieteni vom putea astfel să-i influențăm spre bine. Aceasta este o mare greșeală. Nu-i vom ridica noi pe ei, ci ei ne vor trage pe noi în jos. Experiența confirmă acest lucru fără excepție, și la fel face și Scriptura.

Iosafat a fost unul dintre cei mai evlavioși împărați ai lui Iuda, iar Ahab a fost cel mai nelegiuit dintre împărații care au stat pe tronul lui Israel. Citim însă că „Iosafat s-a aliat cu Ahab” (2 Cronici 18.1). Cu ce rezultat? L-a ridicat Iosafat pe Ahab la nivelul lui, încât să-i poată spune: «Vei deveni așa cum sunt eu»? Nu, dimpotrivă, în versetul 3 Iosafat spune: „Eu ca tine”, iar aceste cuvinte nu-l fac să se rușineze.

A urmat lupta de la Ramot din Galaad, în care Ahab și-a pierdut viața, iar Iosafat era gata-gata să și-o piardă și el pe a sa. A fost apoi mustrat, din partea lui Dumnezeu, de către profetul Iehu: „Să ajuți tu pe cel rău și să iubești tu pe cei care urăsc pe Domnul? De aceea este mânie de la Domnul peste tine” (2 Cronici 19.2). Punctul de început al acestei asocieri nefericite a fost că fiul lui Iosafat s-a căsătorit cu fiica lui Ahab, cu nelegiuita Atalia, o fiică demnă de mama ei, Izabela, și o pricină de mare suferință pentru Iuda.

F. B. Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui care ne-a chemat.

2 Petru 1.3

Viața și evlavia

Credinciosul poate să scape de stricăciunea din lume, aflată sub puterea lui Satan, pentru că puterea dumnezeiască ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia. Petru a trecut prin această experiență și astfel a putut să ne-o împărtășească și nouă. Ne este astfel amintit că toate lucrurile necesare pentru a trăi o viață practică de evlavie sunt legate de cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și prin puterea Lui. În legătură cu această chemare la slavă, Dumnezeu ne-a dat promisiunile cele mai mari și mai prețioase. Chemarea și promisiunile merg întotdeauna împreună. Dacă Dumnezeu cheamă, este pentru că are în vedere o anumită binecuvântare plănuită de El.

Mai departe în epistolă, apostolul Petru vorbește despre aceste promisiuni, despre promisiunea venirii Domnului și despre promisiunile cele mari privind ceruri noi și un pământ nou. Având în vedere aceste promisiuni mari și prețioase, avem înaintea noastră ceea ce are Dumnezeu înaintea Lui, și astfel ne face părtași la natura divină. Orice credincios născut din nou are o viață nouă, dar să ne cercetăm dacă doar ne mulțumim să știm că o avem sau dacă încercăm să o și trăim. Însuși faptul de a avea viața, oricât de binecuvântat ar fi, nu ne va permite să scăpăm de stricăciunea acestei lumi. Pentru a fi păziți de poftele lumești și de nelegiuire, trebuie să trăim viața de evlavie practică. Aceasta este adevărata viață de credință.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

UNII OAMENI NU POT FI AJUTAȚI (1) – Fundația SEER

„I-am învățat, i-am învățat întruna, dar n-au ascultat…”  (Ieremia 32:33)

 

Există oameni pe care nu-i poți ajuta – cel puțin nu în momentul acesta. Să observăm ce a spus Dumnezeu despre poporul iudeu: „Mi-au întors spatele, nu s-au uitat la Mine, i-am învățat, i-am învățat întruna, dar n-au ascultat și nu s-au învățat.” Dacă Însuși Dumnezeu nu-i poate ajuta, cine altcineva poate avea vreo șansă? Să ne uităm cine sunt acești oameni care nu pot fi ajutați:

1) Oamenii care caută mereu scuze. Scuzele sunt un sprijin pentru lipsa dedicării și un nor de fum pentru auto-justificare. Nu poți ajuta pe cineva până nu este dispus să-și asume răspunderea pentru viața sa și să aplice soluțiile din Scriptură. Gândește-te: dacă nu dorește să asculte de Dumnezeu, ce schimbare va aduce părerea ta?

2) Oamenii care își petrec timpul în cercuri nepotrivite. Biblia spune: „Tovărășiile rele strică obiceiurile bune.” (1 Corinteni 15:33). Există oameni care pur și simplu nu au ce căuta în viața ta și nu poți merge înainte până nu rupi legătura care vă unește.

3) Oamenii care dau vina pe Dumnezeu pentru problemele lor. Când apare necazul, ei întreabă: „De ce a îngăduit Dumnezeu să mi se întâmple lucrul acesta?” În realitate, nu-L vei vedea pe Dumnezeu ca pe soluția ta, până nu încetezi să-L vezi ca pe problema ta! Dumnezeu a spus-o clar și răspicat poporului Său: „ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața…” (Deuteronomul 30:19).

Dacă dorești să ții la distanță descurajarea, iubește-i pe oameni și roagă-te pentru ei, dar petrece timp cu cei care sunt doritori să fie ajutați!

SSCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 15:1-19

După atribuirea părţii lui Iuda, iată un alt exemplu de credinţă îndrăzneaţă şi curajoasă. Din nou îl vom găsi în familia lui Caleb. Lângă acesta, Otniel, nepotul său, şi Acsa, fiica sa, fuseseră bine educaţi. Zi de zi, în timpul lungilor ani ai deşertului, putuseră să-l audă, aplicând îndemnul din Deuteronom 6.7, povestindu-le despre ţara cea bună pe care o vizitase, despre fructele uimitoare pe care le adusese. De asemenea zi de zi putuseră să-l vadă, credincios în mersul său perseverent, apoi în luptele Sale pentru posesiunea deplină a acestei ţări.

Astfel de cuvinte, astfel de exemplu au adus roade. Otniel şi Acsa au învăţat ei înşişi, puţin câte puţin, să iubească această ţară a Canaanului, centrul gândurilor şi afecţiunilor tatălui lor Şi, la momentul potrivit, apare credinţa. Cea a lui Otniel ia în stăpânire Chiriat-Seferul. Cea a Acsei cere o porţie suplimentară din pământul Canaanului. Ce bucurie pentru Caleb care îi spusese lui Iosua: „Dă-mi muntele acesta” (14.12), să-şi audă fiica spunând: „Dă-mi … dă-mi şi …!” (v. 19; compară cu Matei 11.12). Cu o astfel de pregătire şi cu o soţie demnă de el, Otniel se va califica pentru a exercita mai târziu funcţia de judecător în Israel (Jud. 3.9-11).

DOMNUL ESTE APROAPE

Blestemat este oricine nu stăruie în toate cele scrise în cartea legii, ca să le facă.

Galateni 3.10

Legea (1)

Este de cea mai mare importanță să înțelegem adevăratul caracter și scop al legii morale, așa cum ne sunt ele prezentate în acest capitol. Există în noi tendința de a confunda principiile legii și ale harului, așa încât nici legea și nici harul să nu fie înțelese corect. Legea este dezbrăcată astfel de măreția ei severă și de neclintit, iar harului îi sunt răpite atracțiile divine. Prin acest sistem nepotrivit prin care unii încearcă să amestece legea cu harul, cerințele sfinte ale lui Dumnezeu rămân neîmplinite, iar nevoile adânci și felurite ale păcătosului rămân nerezolvate. De fapt, legea și harul nu se pot uni niciodată, căci sunt lucruri cu totul diferite. Legea arată ceea ce omul trebuie să fie; harul arată ceea ce este Dumnezeu. Cum ar putea aceste două lucruri să fie puse împreună într-un singur sistem? Cum ar putea păcătosul să fie mântuit printr-un sistem alcătuit jumătate din lege, jumătate din har? Imposibil! Trebuie să fie ori legea, ori harul.

Legea este numită câteodată «transcrierea gândului lui Dumnezeu». Această definiție este cu totul greșită. Dacă definiția ar fi: «Transcrierea gândului lui Dumnezeu cu privire la ceea ce trebuie să fie omul», ea ar fi cumva corectă. Dacă privim la cele zece porunci ca fiind transcrierea gândului lui Dumnezeu, atunci întreb: Nu există nimic altceva în gândul lui Dumnezeu, decât „să faci” sau „să nu faci”? Nu există har? Nici îndurare? Nici dragoste? Nu trebuie Dumnezeu să manifeste ceea ce este în El Însuși? Nu trebuie El să ne dezvăluie tainele adânci ale acelei iubiri care umple inima Lui? Nu există altceva în caracterul divin, decât cerințe și interdicții? Dacă ar fi așa, atunci ar trebui să spunem: „Dumnezeu este lege”, în loc de: „Dumnezeu este dragoste”. Însă – binecuvântat fie Numele Său! – în inima Lui este cu mult mai mult decât ar putea fi cuprins în cele zece porunci rostite pe muntele Sinai.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nelegiuirile voastre au făcut o despărțire între voi și Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Fața Lui și-L împiedică să v-asculte!

Isaia 59.2

„Nămolul” păcatului

După topirea zăpezii, o parte din câmpie se afla sub apă, iar o altă parte, aflată pe o colină, putea fi lucrată. Doi băieți aflați pe câmp, dorind să-și probeze cizmele lor cele noi, au intrat în apă. Au mers mai departe prin apă fără să se gândească la faptul că ar putea fi și gropi mai adânci. Deodată, unul dintre băieți s-a adâncit în nămolul de sub apă. A încercat să se retragă, dar n-a reușit. Când își trăgea un picior, se adâncea celălalt. La fel s-a întâmplat și cu colegul lui. Pe amândoi i-a apucat frica. Zărind în depărtare un țăran pe câmp, au strigat cât au putut de tare după ajutor. Cu mare greu, țăranul a putut să-i scoată din nămolul în care se afundau tot mai tare.

Păcatul se aseamănă cu acel nămol. Păcatul înseamnă a greși drumul în viață. Păcatul este o nedreptate față de Dumnezeu și față de semeni. Deseori facem ceva despre care știm că nu este bine, dar gândim că, dacă va fi pericol, ne putem retrage. Primii pași nu ne duc direct în „nămolul” păcatului, dar puțin mai târziu constatăm că nu ne mai putem elibera singuri. În astfel de cazuri, singurul mod de ajutorare este să strigăm. La cine? La Dumnezeu! El ne aude și ne îndreaptă pașii vieții spre Fiul Său, care a murit pe cruce pentru a-i salva pe păcătoși. Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos are putere și este Unicul care poate salva, căci nu este sub cer alt nume în care putem să fim mântuiți.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CE VOM FACE CÂND VOM AJUNGE ÎN CER – Fundația SEER

„Să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine” (Filipeni 1:23)

 

  Imaginează-ți că te-ai îmbarcat într-un avion cu destinația „vacanța de vis”… când deodată pilotul anunță: „Bun venit la bord. După decolare, vom lua o masă minunată și vom face tot ce ne stă în putință ca să aveți un zbor plăcut. Totuși, sunt nevoit să vă spun ceva – nu avem nicio destinație! Vom continua să zburăm până când rămânem fără combustibil, și apoi vom cădea în ocean!” Indiferent cât de extraordinară este călătoria, ce rost are, dacă nu există nicio destinație?!

Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociți dintre toți oamenii!” (1 Corinteni 15:19). Slavă lui Dumnezeu că este mai mult de atât! Avem o destinație care se numește „cer”… Unde este „cu mult mai bine” decât orice am experimentat în această viață! Dacă te întrebi ce vei face când ajungi acolo, Biblia spune că Îl vom sluji pe Domnul (vezi Apocalipsa 22:3). Nu vei primi o aureolă, o robă albă și lungă și o harpă, și nu ți se va repartiza un norișor pe care să stai tolănit și să cânți întreaga veșnicie. Nu, fiecare dintre noi Îl vom sluji pe Domnul după diferitele înzestrări pe care le avem.

Gândiți-vă puțin: fără criza vârstei de mijloc, fără reduceri de personal și fără epuizare! Pe pământ avem parte de eșec, obosim, suntem frustrați și avem motivații amestecate. Nu și acolo! Îți poți imagina cum e să-L slujești pe Cel pe care Îl iubești cel mai mult și s-o faci într-un trup care are energie veșnică? Asta înseamnă cerul! Și fericirea supremă va fi să-L vezi pe Isus față în față. „Dar eu… voi vedea Fața Ta: cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău.” (Psalmul 17:15). Deci, pregătește-te ca să ajungi acolo!

SSCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 13:15-33

Fiii lui Ruben, ai lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase îşi primiseră partea de moştenire înaintea tuturor fraţilor lor. Această parte, ne amintim, şi-o aleseseră singuri, fără să-L aştepte pe Dumnezeu să le-o dea (Numeri 32). Lecţie plină de învăţăminte pentru fiecare dintre noi! De câte ori nu ne-am arătat, ca şi ei, incapabili să aşteptăm! Ne-am lăsat conduşi de împrejurări (Basanul şi Galaadul erau potrivite pentru creşterea vitelor şi aceste seminţii aveau turme şi cirezi). Am ales soluţia cea mai simplă sau chiar, din prudenţă, prima care s-a ivit, când, cu puţină răbdare, ne-am fi asigurat o moştenire mult mai bună: aceea pe care Dumnezeu o pregătise pentru noi.

Aceste seminţii ne mai învaţă încă o lecţie: alegând primii ceea ce le părea mai bun (ca Lot şi Avraam – Geneza 13), rubeniţii şi gadiţii s-au arătat egoişti faţă de fraţii lor: «Întâi eu!» Într-adevăr, s-au servit primii şi şi-au luat moştenirea înaintea tuturor celorlalţi. Dar ceea ce şi-au luat era departe de a fi cel mai bun, aşa cum îşi închipuiseră. Cei dintâi vor deveni cei de pe urmă. Vedem că cel mai bun este întotdeauna ceea
ce ne dă Dumnezeu, chiar dacă trebuie să aşteptăm un timp.

DOMNUL ESTE APROAPE

Sfinte Tată, păzește în Numele Tău pe aceia pe care Mi i-ai dat, ca să fie una ca Noi.

Ioan 17.11

Aici este cerută unitatea, precum și un caracter binecuvântat al ei – o copie a acelei unități sublime dintre Tatăl și Fiul. Unitatea de natură este, într-adevăr, un mister a cărui adâncime mintea omului n-o poate sonda, însă unitatea de scopuri și de dragoste a fost manifestată în mod divin. Deci, cel puțin, această unitate trebuie să o arate credincioșii către lume. Este adevărat că Domnul nu vorbește aici de Biserică, ci de cei pe care Duhul Sfânt tocmai urma să-i constituie într-o Biserică; iar această unitate trebuia manifestată de către cei ce o compuneau. Cu siguranță că botezul Duhului Sfânt nu putea slăbi obligația, nici coborî caracterul unității cerute aici.

Se poate obiecta cu faptul că Isus a vorbit doar despre apostoli; și, de asemenea, că această unitate nu trebuia să fie exterioară și vizibilă, ci doar în duh, așa cum este văzută de Dumnezeu. Haideți să privim la un alt text: „Și nu cer numai pentru aceștia, ci și pentru cei care vor crede în Mine prin cuvântul lor; pentru ca toți să fie una, după cum Tu, Tată, ești în Mine și Eu în Tine; ca și ei să fie una în Noi, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Și Eu le-am dat gloria pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum Noi suntem una: Eu în ei și Tu în Mine; pentru ca ei să fie făcuți desăvârșiți spre a fi una” (Ioan 17.20-23). Aici Isus Se roagă pentru toți aceia care aveau să creadă în El prin cuvântul apostolilor. Cu siguranță că fiecare credincios își vede imediat locul aici. Iar dacă toți credincioșii sunt incluși, cererea Domnului pentru ei este ca ei să fie una, așa cum El Însuși era una cu Tatăl. Și așa de departe era gândul că această unitate ar fi invizibilă pentru lume, încât ea trebuia să fie dovada pentru aceasta din urmă că Tatăl L-a trimis pe Fiul. Dacă Dumnezeu a stabilit-o să fie mărturie pentru lume, trebuia să existe ceva ce lumea să poată vedea. Prin urmare, dacă unitatea celor credincioși nu este vizibilă pentru lume, atunci Biserica a falimentat în mărturia ei. Poate exista din abundență mărturie individuală că Tatăl L-a trimis pe Fiul, însă mărturia despre care se vorbește aici, cea care trebuia dată prin arătarea unității celor credincioși, nu poate veni de la o Biserică divizată.

T. B. Baines

SĂMÂNȚA BUNĂ

Bucurați-vă în nădejde, fiți răbdători în necaz, stăruiți în rugăciune.

Romani 12.12

Doamne, scapă-mă!

Sper că ați experimentat bucuria de a primi un răspuns imediat la o rugăciune care v-a fost, cum s-ar spune, smulsă sub presiunea împrejurărilor în care v-ați găsit. Mă refer la o astfel de rugăciune ca cea care a fost înălțată de Petru dintre valurile furioase ale Mării Galileii. El mergea pe apă la îndemnul Domnului, însă la vederea vântului năprasnic s-a înspăimântat. Începând să se scufunde, el a strigat cu cuvinte de deznădejde: „Doamne, scapă-mă!”. Și imediat Isus Și-a întins mâna și l-a apucat. Această rugăciune, cea mai scurtă menționată de Scriptură, este un exemplu de rugăciune la care doresc să mă refer. Simon Petru se scufunda în valuri. Cu greu putem presupune că un pescar cu experiența lui nu putea să înoate. Pe lângă aceasta, citim despre el că s-a aruncat în mare în graba lui năvalnică de a fi primul care ajunge la Domnul. Însă iată-l, fără îndoială, sub noutatea împrejurărilor, copleșit de spaimă, fără putere! De aceea, rugăciunea lui scurtă, însă energică, deși era însuflețită de puțină credință, nu a fost nicidecum neluată în seamă de Stăpânul său.

Nu există oare momente de-a lungul zilei când ți se cere pe neașteptate să preiei o îndatorire nouă, să îndeplinești o misiune dificilă sau să iei decizii cu privire la un pas important? Chiar și într-un astfel de caz ai privilegiul să-ți înalți inima în toată libertatea, în tăcere și în scurt, pentru a cere sprijin și ajutor. Cuvintele pot da greș, însă rugăciunea este dorința sinceră a sufletului, exprimată sau neexprimată, căreia Domnul îi răspunde potrivit voii Sale.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CU DUMNEZEU LA LOCUL DE MUNCĂ – Fundația SEER

„Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu” (1 Corinteni 3:9)

 

 Cea mai mare forță motrice care îți poate aduce un avantaj la locul de muncă este Dumnezeu. Cuvântul lui ne ridică la rangul de „împreună-lucrători cu Dumnezeu”. Să nu trecem ușor peste aceste cuvinte pline de putere: „împreună lucrători cu Dumnezeu”. Un chirurg dintr-un mare spital avea obiceiul de a sta singur câteva minute înainte de operație. Avea o reputație uimitoare și unul dintre medicii tineri care lucra cu el s-a întrebat dacă nu cumva există o legătură între acest obicei de a petrece timp singur și succesul său. L-a întrebat pe chirurg despre asta, iar acesta i-a răspuns: „Da, înainte de fiecare operație Îl rog pe Medicul Suprem să-mi ghideze mâinile în lucrarea Sa. Au existat momente în care nu am știut care e pasul următor în operație, și imediat am primit călăuzire și puterea de a continua – despre care am știut că vin de la Dumnezeu. Nu m-aș gândi să fac vreo operație fără să-I cer ajutor!” Vorbele chirurgului s-au răspândit rapid în spital și apoi în întreaga țară.

Într-o zi, un tată și-a adus fiica la spital, spunând că singurul medic pe care îl lasă să se atingă de fiica sa este „cel care lucrează cu Dumnezeu.” Biblia spune: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta! Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările.” (Proverbele 3:5-6). Putem observa că nu ni se spune să nu ne „folosim” înțelepciunea – ci să nu ne bazăm pe ea. În schimb, să ne bizuim pe Dumnezeu. „Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările.”

Dacă vrei să reușești la locul de muncă, aceasta este formula sigură pentru succes!

SSCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 13:1-14

DOMNUL îi aminteşte lui Iosua că rămăsese foarte mult pământ de luat în stăpânire. Frontierele ţării îi fuseseră arătate (1.4). Erau uşor de reţinut. La sud: un mare deşert; la nord: un mare munte, Libanul; înspre orient: un mare fluviu, Eufratul; în sfârşit, la apus: o întinsă mare, Mediterana. Teritoriul care trebuie ocupat prin credinţă are frontierele identice cu cele ale aceleiaşi lumi care ni se prezintă şi nouă: aridă, fără rod pentru Dumnezeu (deşertul); plină de orgoliu şi de deşertăciune (muntele); prosperă şi foarte ocupată (fluviul); violentă, încontinuu zbuciumată (marea – Iuda 13; Isaia 57.20).

Să ne păzim, dragi copii ai lui Dumnezeu, să nu călcăm în afara acestor hotare. Mulţi au făcut aceasta fiind atraşi sau din simplă curiozitate şi majoritatea dintre ei nu s-au mai întors niciodată. În schimb rămânea în interiorul graniţelor „foarte mult pământ de luat în stăpânire”. Comorile inepuizabile ale Cuvântului, bogăţiile nemăsurate ale Domnului Hristos aşteaptă ca noi să le luăm în stăpânire „astfel ca − potrivit rugăciunii apostolului − să fim deplin în stare să înţelegem împreună cu toţi sfinţii care sunt lărgimea şi  lungimea şi adâncimea şi înălţimea; şi să cunoaştem dragostea lui Hristos …” (Efeseni 3.18-19).

Creştini, iată dimensiunile infinite ale moştenirii noastre în El!

DOMNUL ESTE APROAPE

Fă-mă să aud dimineața bunătatea Ta, pentru că mă încred în Tine. Arată-mi calea pe care să umblu, pentru că la Tine îmi înalț sufletul.

Psalmul 143.8

Dacă ne vom aduce aminte în fiecare dimineață să căutăm prezența Domnului, vom avea cu siguranță bucuria de a auzi bunătatea Lui, prin care sufletele noastre vor fi înviorate, hrănite, încurajate și întărite pentru orice nevoie și încercări pe care le-am putea întâmpina de-a lungul zilei.

De asemenea, rugăciunile noastre la începutul zilei trebuie să fie întotdeauna îndreptate către a cere călăuzire clară de la Dumnezeu cu privire la calea pe care trebuie să umblăm în ziua respectivă. Cu toții trebuie să înțelegem că înțelepciunea noastră este departe de a fi suficientă pentru a ne călăuzi, chiar și în cele mai neînsemnate chestiuni. Unii cred că Dumnezeu nu este interesat de detaliile vieții noastre zilnice, însă acest lucru nu este adevărat. El este interesat de orice aspect, oricât de mic, legat de viața celui credincios, de aceea putem aduce cu încredere toate lucrurile înaintea Lui, cerând călăuzirea Sa în orice lucru. După ce aducem toate înaintea Lui nu trebuie să ne mai îngrijorăm de niciun detaliu, ci trebuie să avem deplină încredere că Dumnezeu va răspunde rugăciunii noastre și că ne va călăuzi așa cum crede El de cuviință.

Alături de rugăciunea făcută cu o încredere adevărată, Dumnezeu dorește de asemenea să medităm la Cuvântul Său, fiindcă în acest Cuvânt găsim care este voia Lui pentru noi. Dacă neglijăm Cuvântul, neglijăm singura sursă adevărată de instruire pe care Dumnezeu ne-a pus-o la dispoziție. Nu vom găsi poate în Cuvânt instrucțiuni specifice pentru orice chestiune din umblarea noastră zilnică, însă principiile din Scriptură ne vor deveni atât de familiare, încât nu ne va fi greu să discernem voia Lui în amănuntele vieții de zi cu zi. „Tu m-ai învățat … Prin rânduielile Tale am primit pricepere, de aceea urăsc orice cale a minciunii. Cuvântul Tău este o candelă pentru piciorul meu și o lumină pentru cărarea mea” (Psalmul 119.102,104,105).

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Primiți mai degrabă învățăturile mele decât argintul și mai degrabă știința decât aurul ales. Căci înțelepciunea prețuiește mai mult.

Proverbe 8.10,11

Cugetări

O fațadă frumoasă, o prezentare remarcabilă poate să impresioneze pe oameni, dar nu pe Dumnezeu.

Când înșelăm așteptările altora prin cuvinte sau prin fapte, atunci afirmăm ceea ce nu avem.

Oamenii înțelepți învață și din greșelile și faptele semenilor.

Cel mai nobil om este acela care își apără dușmanii.

Certurile nu ar avea loc, dacă vina ar fi numai a uneia dintre părți.

O comoară nu-i un prieten, dar un prieten e o comoară.

Îngrijorările sunt asemenea copiilor mici: cu cât îi îngrijești, cu atât se fac mai mari.

Unii o duc bine oriunde se duc, tocmai pentru că duc binele cu ei.

Numai în pomii roditori se aruncă cu pietre.

Munca scurtează ziua și lungește viața.

Când omul privește în jos, se admiră zicând: Ce înalt sunt! Când privește în sus, vede cât este de mic.

Nu poți alunga grijile cu bogăția.

Există două căi spre dezastru: să asculți pe toată lumea și să nu asculți de nimeni.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

INTUIȚIA SPIRITUALĂ – Fundația SEER

„Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeți pe el!”  (Isaia 30:21)

 

 De câte ori ți s-a întâmplat să primești un îndemn din lăuntrul tău să faci un anumit lucru, dar tu ai lăsat ca vocea din mintea ta să reducă la tăcere vocea din sufletul tău?! Acea voce lăuntrică este intuiția ta spirituală, partea din tine căreia îi vorbește Dumnezeu. Biblia spune: „Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeți pe el!” Apostolul Ioan a spus-o astfel: „voi ați primit ungerea din partea Celui Sfânt și știți orice lucru.” (1 Ioan 2:20).

Învață să te încrezi în această „ungere”, pentru că așa vei ști: a) ce trebuie să faci; b) când trebuie să acționezi; c) în ce direcție s-o iei; d) ce schimbări trebuie să faci. Ce dar! Și cu toate acestea îl folosim atât de rar!

Cineva a zis: „Prea multă analiză poate duce la paralizie.” Ne gândim că nu e posibil să facem ceva fără să ne gândim bine mai întâi… sau, pentru că pare prea evident, spunem: „Nu se poate să fie așa! Nu pot face așa ceva!” Ne certăm pentru limitările noastre… și, în consecință, ele devin… limitările noastre! Învață să recunoști și să ai încredere în intuiția ta spirituală! E legătura ta cu cea mai măreață sursă de înțelepciune din Univers – înțelepciunea lui Dumnezeu! Și nu te mira când ceea ce auzi în duhul tău sună la fel cu ceea ce ai gândit de atâtea ori, dar nu ai dat atenție.

Biblia spune: „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea” (Filipeni 2:13). Așa că, data viitoare când intuiția ta spirituală îți spune ceva și este potrivit Scripturii, nu te teme și pune în practică!

SSCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 12:1-24

Cartea Iosua se împarte în două părţi de câte douăsprezece capitole fiecare. Prima, pe care o terminăm astăzi, tratează cucerirea Canaanului de către Israel; cea de-a doua (cap. 13–24) descrie în principal împărţirea ţării între seminţii. Încheierea primei părţi: „şi ţara s-a odihnit de război” (11.23), este însoţită, în cap. 12, de o lungă listă a regilor învinşi. Doi fuseseră înfrânţi de cealaltă parte a Iordanului: Sihon şi Og, iar treizeci şi unu, în ţară. Este încurajator să-L vedem pe Dumnezeu făcând El Însuşi acest bilanţ. Este dovada că n-a pierdut amintirea nici unei victorii pe care noi am câştigat-o împreună cu Domnul şi ştie că fiecare înseamnă eforturi, renunţări. Curaj deci, ostaşi ai lui Isus Hristos! În luptele noastre, un Arbitru suprem «ţine scorul» fără nici o greşeală: „împăratul Hebronului, unul; împăratul Iarmutului, unul, împăratul Lachisului, unul; …”.

Să ne dea Domnul harul să fim, fiecare la locul său, luptători credincioşi! În curând va veni clipa să depunem armele, pentru a gusta lângă Domnul Isus odihna cerească. Da, fie ca atunci să putem spune împreună cu apostolul: „m-am luptat lupta cea bună”, şi să primim cununa promisă „celui ce va birui” (2 Timotei 4.7; Apocalipsa 2 şi 3).

DOMNUL ESTE APROAPE

Iată, chivotul legământului Domnului întregului pământ trece înaintea voastră în Iordan.
Să fie o depărtare între voi și el, cam de două mii de coți, după măsură; să nu vă apropiați de el.

Iosua 3.11; 3.4

Iordanul vorbește despre moarte. Chivotul este o imagine a Domnului Isus. De ce trebuia pusă o distanță de două mii de coți (aproximativ un kilometru) între chivot și popor? Dumnezeu Însuși poruncise ca această distanță specifică să fie menținută. Există trei motive pentru aceasta.

În primul rând, această distanță vorbește despre măreția lui Hristos în moarte. El a stat chiar în mijlocul apelor morții și le-a subjugat puterea. În al doilea rând, distanța vorbește despre faptul că lucrarea de răscumpărare nu putea fi făcută decât de către Hristos; nimeni nu putea avea parte împreună cu El în această lucrare. Această distanță fixată și păstrată cu gelozie separă lucrarea de la cruce de orice altă lucrare care ar părea că se poate apropia de ea. Lucrarea Lui de ispășire nu are pereche și nimeni, afară de Dumnezeu, Tatăl Său, nu poate pătrunde pe deplin. În al treilea rând, distanța vorbește despre singurătatea lui Hristos în moarte. „Atunci toți ucenicii L-au părăsit și au fugit” (Matei 26.56). „Iată, vine ceasul, și acum a venit, ca să fiți risipiți fiecare la ale lui și pe Mine să Mă lăsați singur” (Ioan 16.32). „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27.46).

Să medităm cu solemnitate la moartea Lui unică pe cruce, la măreția ei, la exclusivitatea și la singurătatea ei. Acum pentru noi nu mai există separare, nici părăsire, fiindcă Duhul ne-a unit cu Hristos, Domnul nostru înviat și glorificat. Să ne închinăm înaintea Lui cu inimi pline de recunoștință!

F. S. W.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și tu, Betleeme, pământ al lui Iuda, nu ești nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieși o Căpetenie, care va paște pe poporul Meu Israel.

Matei 2.6

Sammy descoperă steaua (6)

Mântuitorul a trebuit să fie născut în Betleem. Astfel, s-a putut ști în Vechiul Testament că El va fi un om. Dar originea Sa este din veșnicie. Ca urmare, Mântuitorul nu trebuia să fie doar om, ci în același timp și Dumnezeu. Dumnezeu și Om într-unul – venind din cer, născut pe pământ!

…și s-a întâmplat cum a fost profețit

Totul s-a întâmplat cum a vestit profetul Mica: Domnul Isus, Dumnezeul cel veșnic, a intrat în lumea noastră venind din cer și S-a născut ca Prunc în Betleem, în „Casa pâinii”. Nu este aceasta minunat și impunător? Domnul Isus a putut spune: „Eu sunt Pâinea vie, care S-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac” (Ioan 6.51). Cum trebuie mâncată această pâine? Acceptându-L într-un mod conștient pe Domnul Isus ca Mântuitor al tău! Astfel primești viață veșnică!

Un împărat din Betleem

Acum înțelegem ce însemnătate fără margini are acest mic oraș oriental pentru întreaga lume, pentru întreaga omenire. Aici vedem cât de mult este interesat Dumnezeu de noi, oamenii. El nu numai că a intervenit mereu în istoria omenirii, ci aici, în Betleem, vedem cum Dumnezeu a intrat El Însuși în istoria omenirii, pentru a ne aduce viața veșnică.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SĂRBĂTOAREA SCHIMBĂRII – Fundația SEER

„Să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre…” (Romani 12:2)

 

 Schimbarea de durată nu se produce prin eforturi omenești, frustrare, ură față de sine, învinovățire sau blamare pentru propriile eșecuri. Ea se produce prin înnoirea zilnică a minții prin Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă ești un cititor constant al Bibliei, vei crește spiritual! Pe măsură ce Îl cunoști pe Dumnezeu și crezi ce spune El în Cuvântul Său, începi să te schimbi treptat. Se întâmplă pur și simplu! Începi să gândești diferit, să vorbești diferit și să te comporți diferit. Dar trebuie să ai răbdare, pentru că este vorba de un proces care se desfășoară în etape. Și trebuie să înveți să te bucuri de viață, în timp ce treci prin acest proces. Mulți dintre noi arată de parcă ar umbla pe o muchie de cuțit, nu pe un drum plin de pace. Bucură-te de stadiul la care ai ajuns, pe calea pe care o ai de parcurs! Nu irosi „timpul prezent” în încercarea de a te grăbi spre viitor!

Domnul Isus a zis că ziua de mâine va avea propriile ei provocări (vezi Matei 6:34). Poate că-ți spui: „Dacă n-aș avea această problemă, aș fi fericit!” Care este lupta pe care o duci? Te lupți cu o poftă ieșită din comun? Cu resentimentul? Cu teama? Poate spui: „Dacă aș reuși să țin în frâu acest obicei, aș fi bine!” La fel cum poporul Israel a cucerit Țara Promisă cetate cu cetate, și tu îți vei învinge slăbiciunile una după alta, și-n fiecare zi tot mai mult.

Apostolul Pavel a zis: „vreau numai să-mi sfârșesc cu bucurie calea și slujba…” (Faptele Apostolilor 20:24) Pavel a dorit să fie exact cum dorea Dumnezeu să fie! Și și-a dorit și să se bucure de acest proces! Prin urmare, în loc să te descurajezi din cauza drumului pe care îl mai ai de parcurs, învață să sărbătorești progresul pe care l-ai făcut până acum!

SSCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 11:12-23

Vrăjmaşii cu care se luptase Israel şi pe care-i învinsese îi reprezintă pe cei care fac război împotriva creştinilor, şi anume pe Satan şi îngerii lui. Lupta noastră este „împotriva stăpânirilor … împotriva puterilor spirituale ale răutăţii (care sunt) în cele cereşti” (Efeseni 6.12). Multe persoane îşi imaginează că diavolul şi demonii sunt acum în iad. Dar Biblia ni-l arată pe Satan încă în cer, făcând plimbare pe pământ pentru a le face rău oamenilor (Iov 1.6, 7).

Fără îndoială, dacă suntem credincioşi, vrăjmaşul nu ne poate răpi mântuirea (Ioan 10.28). În schimb se străduieşte, luptând împotriva noastră, să ne împiedice să ne bucurăm de binecuvântările cereşti; încearcă să ne răpească teritoriul pe care victoriile anterioare ne-au permis să le ocupăm. Pentru aceasta, acelaşi cap. 6 din Efeseni ne îndeamnă nu numai să ne împotrivim şi să învingem toate, ci mai apoi şi să stăm
tari.

Cuvântul ne aminteşte în acelaşi timp şi că suntem preaiubiţii Domnului. El afirmă că nici stăpâniri, nici puteri nu vor putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu. Dimpotrivă, „în toate acestea suntem mai mult decât învingători prin Acela care ne-a iubit” (Romani 8.37-39).

DOMNUL ESTE APROAPE

Și fiii lui Israel au așezat tabăra în Ghilgal și au sărbătorit Paștele în ziua a paisprezecea a lunii, seara, în câmpiile Ierihonului.

Iosua 5.10

Din momentul în care suntem introduși în viața de înviere, ne aducem aminte de drumul parcurs de Domnul pentru a ne aduce acolo, de acel drum al morții, și această aducere-aminte devine hrana de zi cu zi a sufletului nostru. În loc ca moartea să se hrănească cu noi – așa cum era drept – moartea a devenit hrana noastră; însă această moarte este moartea Domnului. În felul acesta am primit viața la început: am mâncat trupul și am băut sângele Fiului Omului; ni L-am însușit astfel prin credință, cu conștiența faptului că altfel nu avem viață în noi înșine (Ioan 6.53). Ne-am hrănit cu El în moartea Sa, prin credință, și am primit viața veșnică în El; continuăm să ne hrănim cu El, ca înviat, și astfel trăim prin El.

Aceasta este viața creștină practică; orice altceva este moarte, este viața primului Adam (dacă o putem numi viață), pe care Dumnezeu n-o recunoaște.

Domnul Isus a instituit Cina în noaptea în care a fost vândut. Însă noi (ca Adunare a lui Dumnezeu) mâncăm Cina Sa nu doar ca instituită atunci când El Se afla pe pământ. Domnul a plecat în slavă și, fiind adevăratul Iosua, Conducătorul și Călăuza poporului Său, a reinstituit acest memorial. El i-a dat o revelație specială lui Pavel, prin Duhul Sfânt. În felul acesta, Adunarea lui Dumnezeu ia parte la Cină în unitatea singurului Trup. Când Cina a fost instituită prima dată, ea n-a avut acest caracter. Acum ea este simbolul unității Adunării, ca Trup; este frântă o singură pâine, care exprimă această unitate.

F. G. Patterson

SĂMÂNȚA BUNĂ

N-a zis Scriptura că Hristosul vine din sămânța lui David și din satul Betleem, de unde era David?

Ioan 7.42

Sammy descoperă steaua (5)

Betleem

Micul oraș Betleem este situat aproximativ la opt kilometri spre sud de Ierusalim. Numele „Betleem” înseamnă „Casa pâinii”. Cum s-a ajuns la acest nume? Împrejurimile Betleemului sunt foarte roditoare – în contrast cu pustia aflată în apropiere de Iudeea. Lanurile îmbelșugate de cereale de la Betleem permiteau ca aici să se facă multă pâine (vezi cartea Rut, capitolul 2).

Un împărat din Betleem

Împăratul David provenea din Betleem. Aici a fost uns ca împărat tânărul David (1 Samuel 16.4-13)! De aceea, acest oraș a fost numit „cetatea lui David” (Luca 2.4; 1 Samuel 20.6).

Profeția răsunătoare a lui Mica

În secolul al VIII-lea înainte de Hristos, profetul Mica a vestit că Mântuitorul care va veni, Mesia, Se va naște în Betleem. În Mica 5.2 scrie:

„Și tu, Betleeme Efrata, măcar că ești prea mic între miile lui Iuda, totuși din tine Îmi va ieși Cel care va stăpâni în Israel și a cărui origine este din timpuri străvechi, din zilele veșniciei”.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ARATĂ CĂ AI „CLASĂ” – Fundația SEER

„Toți, chiar și Adevărul, mărturisesc bine despre Dimitrie” (3 Ioan 12)

 

 Când oamenii te vorbesc de bine, înseamnă că ai parte de acceptarea lor. Dar când Adevărul te vorbește de bine, înseamnă că ai „clasă”! Așa a fost acest Dimitrie. Tu cum ești? „Fii o pildă pentru credincioși: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție… îndeletnicește-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toți.” (1 Timotei 4:12-15).

M-am gândit că e util să vă reamintim aceste gânduri despre „clasă” (în sens de „valoare superioară”), scrise de editorul Ann Landers: „Clasă înseamnă încredere îmbrăcată în straiele smereniei. Ea se ține de cuvânt, este temperată și își păstrează prietenii. Analizează lucrurile atent, își păstrează cumpătul, își înfrânează limba și are obiceiuri sănătoase. Tace când nu are nimic de spus, este atentă când emite judecăți și e prima care se revanșează atunci când a greșit. Când ai clasă, nu fugi ca un fricos. Pășești apăsat, angajat și rezolvi toate situațiile care se ivesc. Când ai clasă, ai simțul umorului. Știi că un hohot de râs este adesea cel mai bun lubrifiant al relațiilor interumane. Nu cauți niciodată scuze. Accepți situațiile neplăcute, înveți din greșeli și te faci mai înțelept. Știi că politețea și bunele maniere nu sunt nimic altceva decât o serie de mici sacrificii. Dovedești că aristocrația nu depinde de strămoși sau de bani.

Clasa le poate lipsi cu desăvârșire celor ce au „sânge albastru”, în timp ce fiul unui miner o poate emana prin toți porii! Poți merge alături de regi și totuși să-și păstreze virtutea; poți vorbi cu mulțimile și cu toate acestea să-ți păstrezi bunul simț. Toți se simt bine în prezența cuiva care are clasă – pentru că această persoană se simte împăcată cu ea însăși!” Astăzi, arată că ai „clasă”!

CRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 10:28-43

La Gabaon, în cap. 10, confederaţia împăraţilor din Sud fusese făcută praf. Acum cei din Nord se strâng în jurul lui Iabin, împăratul Haţorului, popor fără număr, pentru a lupta împotriva lui Israel. „Toţi aceşti împăraţi s-au întâlnit” (v. 5). „Împăraţii pământului se ridică şi conducătorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său”, anunţă Psalmul 2 vorbind despre vremuri viitoare.

Şi ce i-a spus DOMNUL lui Iosua? „Nu te teme de ei … îi voi da pe toţi străpunşi înaintea lui Israel” (v. 6). Şi biruinţa este însoţită de un masacru care nu a cruţat pe nimeni. Ne este greu să înţelegem aceste grozave judecăţi. Nu suntem noi ucenicii unui Învăţător care recomandă: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc …”? (Luca 6.27). Nu suntem noi copiii unui Tată care îndeamnă: „Dacă vrăjmaşului tău îi este foame, dă-i să mănânce; dacă îi este sete, dă-i să bea …”? (Romani 12.20). Dar, dacă este un timp pentru har (cel al nostru), va fi şi un timp pentru mânie. Ea se va abate peste cei care vor fi respins harul. Judecata canaaniţilor după secole de răbdare din partea lui Dumnezeu este o ilustraţie solemnă a acestui fapt.