Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE

Fratele meu Ionatan! Foarte plăcut îmi erai; minunată a fost iubirea ta pentru mine.

2 Samuel 1.26

David a fost poet, iar când preaiubitul său prieten a căzut răpus de săgețile filistenilor, și-a alinat durerea scriind această frumoasă elegie. Adevărata prietenie dorește să păstreze amintirea celor plecați dintre noi. Păstrăm crâmpeie de aducere-aminte de cei iubiți pe care i-am pierdut, fiindcă nu vrem ca numele lor să fie șterse din memoria oamenilor. Ei bine, noi toți care Îl iubim pe Hristos trebuie să-L păstrăm mereu în memorie. Dacă putem vorbi despre numele Său, să nu ne închidem gura! Inimile noastre să intoneze cele mai frumoase melodii în onoarea Sa! Fie ca cei care ne iubesc să știe că Îl iubim pe Domnul mai mult ca pe oricine! Să spunem împreună cu psalmistul: „Inima mea clocotește de un cuvânt bun” (Psalmul 45.1).

Ce putem face pentru a păstra amintirea lui Hristos înaintea fiilor oamenilor? Uneori îl întreb pe câte un credincios: «Dacă Îl iubești pe Domnul Isus, cum se face că nu ești niciodată la cina Lui?». Cel mai bun fel de a-I păstra amintirea este cel pe care El Însuși l-a ales. Cum vă scuzați voi, cei care-L iubiți pe Hristos și care niciodată n-ați participat la această comemorare a dragostei Sale? Aceasta a fost ultima Sa dorință înainte de a muri. Și totuși voi spuneți că-L iubiți – și nu doresc să vă contrazic în această privință – însă niciodată nu dați ascultare chemării Lui de a mânca din pâine și de a bea din paharul de vin, care sunt simbolurile trupului și sângelui Său vărsat…

David a cântat despre Ionatan, deși nu i-a fost poruncit să facă aceasta. Ce să spunem despre unii care Îl iubesc pe Hristos mai mult decât l-a iubit David pe Ionatan și care totuși niciodată nu-Și aduc aminte de El în felul în care El a dorit, ci neglijează cina Sa?

C. H. Spurgeon

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și Israel a zis lui Iosif: „Frații tăi pasc turma la Sihem. Vino, căci vreau să te trimit la ei”.

Geneza 37.13

Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său

Istoria lui Iosif este o imagine a ceea ce s-a petrecut în urmă cu aproximativ două mii de ani pe acest pământ:

Iacov l-a trimis pe fiul său Iosif la frații săi, ca să vadă cum le merge și să-i aducă vești. – În Galateni 4.4 citim: „Când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege”. Isus Hristos a venit, ca Trimisul Tatălui, în lume și la poporul Israel. El S-a preocupat de binele oamenilor și le-a descoperit dragostea lui Dumnezeu.

Iosif a fost dispus să împlinească dorința tatălui său și a răspuns: „Iată-mă, sunt gata!” – Când a devenit Om, Fiul lui Dumnezeu a spus: „Iată-Mă (în sulul cărții este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule” (Evrei 10.7). El a fost gata să împlinească tot ce I-a spus Tatăl. El nu S-a abătut niciodată de la calea ascultării, deși aceasta I-a adus mari suferințe.

Frații lui Iosif l-au urât. Când l-au văzut venind, s-au sfătuit să-l omoare. – Și în cazul Domnului Isus a fost la fel. A venit la ai Săi, dar ai Săi nu L-au primit. Respingerea lor s-a transformat în ură de moarte: „Dar fariseii, ieșind afară, s-au sfătuit împotriva Lui, cum să-L facă să piară” (Matei 12.14).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PREDĂ-TE LUI DUMNEZEU (1) – Fundația SEER

„Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.” (Galateni 2:20)

Jean Calvin a definit predarea în termenii următori: „A nu mai avea nici-o altă voință, nici-o altă înțelepciune și a-L urma pe Domnul oriunde te conduce.” Pentru a face asta, va trebui să ne confruntăm cu cea mai mare frică: cine ne va conduce viața? E destul de comod să-L ai pe Isus pe locul din dreapta ta atunci când ai nevoie de slujirea Sa: „Doamne, am o problemă de sănătate și am nevoie de ajutorul Tău. La serviciu, este foarte dificil și aș vrea să nu fie așa. Sunt neliniștit și vreau ca Tu să-mi dai pace în inimă. Mă simt trist și aș vrea să am un strop de speranță. Sunt la un pas de moarte și vreau să fiu sigur că ajung în ceruri.”

Dar când trebuie să ne dăm la o parte de la volan și să-L lăsăm pe Domnul Isus să conducă, nu mai suntem așa de siguri, pentru că asta înseamnă că nu mai suntem noi în control.

De exemplu, dacă El conduce, nu mai avem acces liber la portmoneul nostru. Nu putem spune: „Voi dărui… cândva, când mă voi simți generos!… Și oricum îmi rezerv dreptul de a păstra cât doresc.” Banii sunt ai Domnului!

Când Îl lăsăm pe Domnul Isus să conducă, nu mai avem comanda asupra eului nostru. Nu mai avem dreptul să ne satisfacem ambiția egoistă. Acum viața noastră îi aparține Lui.

Nu mai avem comanda asupra gurii noastre. Nu mai avem dreptul să bârfim, să măgulim, să lingușim, să condamnăm, să mințim, să blestemăm, să ne mâniem, să înșelăm, să intimidăm, să manipulăm, să exagerăm, să ocolim adevărul. Acum nu mai este gura noastră – este gura Sa!

Așadar: L-ai invitat pe Domnul Isus să stea lângă tine în timp ce tu conduci?! Sau El este cel care conduce?

Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: predă-te lui Dumnezeu!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Judecatori 3:1-11

În această carte a Judecătorilor vom vedea constant reproducându-se acelaşi ciclu. Poporul începe prin
a-L abandona pe Domnul. Atunci El îi foloseşte pe vrăjmaşii lor pentru a le trezi conştiinţa. În cele din urmă, Israel strigă către Dumnezeu care, plin de îndurare, îl scapă dându-i un judecător (vezi şi Psalmul 107.6, 13, 19, 28).

Ciclul acesta, vai, se repetă prea adesea în viaţa fiecăruia dintre noi. Când, uitându-L pe Domnul, intrăm sub influenţa lumii, El Se foloseşte uneori de ostilitatea acesteia pentru a ne trezi. Versetul 2 ne aminteşte de felul în care Dumnezeu ne păstrează într-o stare de alertă şi ne exersează pentru luptă. El permite existenţa vrăjmaşilor tocmai cu scopul acesta.

Pregătirea militară include în mod necesar exerciţii şi manevre fără de care un soldat n-ar fi capabil să lupte când s-ar ivi situaţia.

„Luptă-te lupta cea bună a credinţei„ este un îndemn permanent pentru credincios (1 Timotei 6.12). Şi aceasta, deoarece credinţa are o dublă certitudine: cea dintâi, că lumea este un vrăjmaş; cea de-a doua: că lumea este un vrăjmaş învins.

„Eu am învins lumea„, sunt ultimele cuvinte ale Domnului Isus Hristos adresate alor Săi înainte de cruce. Pe acestea trebuie să le luăm în stăpânire prin credinţă, pentru ca să câştigăm victoria asupra lumii (Ioan 16.33;  1 Ioan 5.4, 5).

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, care este în voi, pe care Îl aveți de la Dumnezeu?

1 Corinteni 6.19

Când Domnul Isus Se afla pe pământ, El era „Emanuel”, care înseamnă: „Dumnezeu este cu noi” (Matei 1.23). O Persoană a Trinității Îl făcea astfel vizibil pe Dumnezeu oamenilor. El a locuit în mijlocul lor, iar ei au contemplat gloria Sa.

Nu este mai puțin adevărat că în zilele noastre de asemenea există o Persoană divină pe pământ, locuind în copiii lui Dumnezeu și cu copiii lui Dumnezeu. Această Persoană este Duhul Sfânt. Lui nu I-a fost pregătit un trup, așa cum I-a fost pregătit lui Hristos (Evrei 10.5), căci Duhul Sfânt nu S-a întrupat. El locuiește în trupurile celor credincioși, iar aceste trupuri sunt templele în care El Se manifestă (1 Corinteni 6.19).

Să nu uităm faptul că la fel de adevărat El este o Persoană, cum și Hristos este. Nu-L putem vedea, însă personalitatea și prezența Lui sunt realități incontestabile.

Spunem aceasta, fiindcă mulți par să creadă că El este un fel de influență emanată de la Dumnezeu. Cu siguranță că El exercită o importantă și binecuvântată influență, însă El Însuși este cu mult mai mult decât o influență. Tot așa, El manifestă o putere extraordinară, însă El Însuși este cu mult mai mult decât o putere.

H. P. Barker

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu te teme de nimic, căci Eu te-am răscumpărat, te-am chemat pe nume: ești al Meu. Când vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; vei trece și prin râuri, și nu te vor îneca; când vei merge prin foc, nu vei fi ars și flacăra nu te va aprinde.

Isaia 43.1,2

Nu te teme

Mergeam cu mașina pe șosea, când un stol de vrăbii a trecut în zbor foarte jos, aproape de pământ, prin fața mea. Nu am putut să frânez, nici să le ocolesc. Am răsuflat ușurat când am observat că au reușit să treacă în viteză, fără să fie lovite; totuși, una a căzut la pământ.

Gândurile mi-au zburat involuntar la versetul din Biblie unde scrie că „niciuna din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru” (Matei 10.29). Cu cât mai mult trebuie să știm noi, cei care ne-am pus nădejdea în Dumnezeu, că El ne va scăpa în orice zi de pericole inevitabile ce apar pe cale! Poate fi vorba de accidente, de boli incurabile, de neînțelegeri, de catastrofe naturale și lista poate continua. Dar în orice situație ne putem pune încrederea în Dumnezeu care a spus: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi” (Evrei 13.5).

Să mergem plini de încredere prin această viață până vom ajunge la ținta cerească! Iar aceia care nu au siguranța că vor ajunge la ținta cerească, patria de sus, care ne-a fost pregătită prin moartea Domnului Isus pe cruce, să vină acum cu păcatele lor înaintea Lui, să le mărturisească cu regret adânc, pentru că orice căință sinceră de păcate este răsplătită cu iertare. Domnul Isus este îndelung răbdător și dorește ca toți să fie mântuiți, să nu meargă în pierzarea veșnică, departe de El.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CERE-I LUI DUMNEZEU UN VIS (4) – ANUL NOU – Fundația SEER

„Acolo te voi hrăni” (Geneza 45:11)

Visul pe care i l-a dat Dumnezeu lui Iosif nu se referea la starea de bine a lui Iosif (deși el va ajunge a doua persoană ca importanță în Egipt!), ci la faptul că avea să-și hrănească familia, și omenirea, în vremea foametei. Nu pierde lucrul acesta din vedere! Când Dumnezeu îți dăruiește un vis, el îți va aduce binecuvântare – ție, dar și celorlalți. Biblia spune: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…” (Ioan 3:16). Planul lui Dumnezeu nu este să te facă un simbol, ci un instrument prin care să-Și împlinească voia. Din familia lui Iosif avea să vină Răscumpărătorul lumii, însă familia lui era amenințată cu pieirea. Așa că Dumnezeu a făurit un plan; tălmăcirea visului lui Faraon, de către Iosif, și ridicarea lui Iosif pe tron erau necesare, ca acest plan al lui Dumnezeu să se împlinească.

Și iată încă un gând: istoria lui Iosif dovedește că visul oferit de Dumnezeu îți va schimba atitudinea față de ceilalți, inclusiv față de cei care se poartă rău cu tine. Te va face mai bun, mai iubitor și mai iertător. Aducându-și aminte cum l-au trădat, frații lui Iosif s-au temut când au stat înaintea lui și și-au dat seama că soarta lor se afla în mâna lui. Însă el a refuzat să se răzbune sau să rostească un cuvânt măcar despre ceea ce-i făcuseră ei. El s-a uitat dincolo de faptele lor și a văzut cum a lucrat Dumnezeu prin toate situațiile prin care a trecut. „Voi, negreșit, v-ați gândit să-mi faceți rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine ca să împlinească ceea ce se vede azi” (Geneza 50:20). Felul în care îi tratezi pe ceilalți, mai ales atunci când te afli într-o poziție înaltă, determină felul în care Se va purta și Dumnezeu cu tine.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Judecatori 2:6-23

Anii au trecut şi vedem ridicându-se în Israel „o altă generaţie, care nu-L cunoştea pe Domnul, nici lucrările pe care le făcuse El pentru Israel“ (v.10). Generaţia aceasta nu experimentase credincioşia lui Dumnezeu în deşert, nici puterea Lui în Canaan. Şi iată-i cum merg după alţi dumnezei (v.12).

Acesta este un exemplu important, pe care trebuie să-l luăm în considerare noi, care suntem parte a unei noi generaţii a poporului lui Dumnezeu, copii din părinţi credincioşi, care am auzit despre lucrurile minunate pe care Dumnezeu le-a împlinit pentru generaţiile anterioare, dar care, probabil, nu-L cunoaştem pe Domnul printr-o experienţă personală.

Vai, este trist să vedem declinul care a urmat după trezirea strălucită din secolul trecut. „Bătrânii“, despre care am auzit vorbindu-se, au plecat unul câte unul. Iar dacă Domnul ne va mai lăsa aici încă câţiva ani, cei mai tineri dintre noi, la rândul lor, vor avea răspunderea să croiască drumul.

„Aduceţi-vă aminte de conducătorii voştri”, ne îndeamnă Evrei 13.7. Ei ne-au lăsat lucrările lor scrise şi exemplul lor. Să le imităm, mai presus de toate, credinţa. Şi apoi, chiar dacă acestea sunt trecute, Domnul ne rămâne. Prezenţa Lui este suficientă chiar pentru un timp al slăbiciunii, ca cel de astăzi!

DOMNUL ESTE APROAPE

Fericiți sunteți voi când vă vor defăima și vă vor persecuta și, mințind, vor spune împotriva voastră orice lucru rău, din cauza Mea. Bucurați-vă și veseliți-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri.
Strângeți-vă comori în cer.

Matei 5.11,12; 6.20

V-ați întrebat vreodată ce fel de răsplătiri veți primi atunci când veți ajunge în cer? Biblia ne arată criteriile potrivit cărora Dumnezeu va stabili aceste răsplătiri, precum și felul de purtare prin care le putem dobândi. Când vom sta înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, vom fi judecați pe baza luminii pe care am avut-o – adică pe baza adevărului pe care Dumnezeu ni l-a pus la dispoziție – și pe baza a ceea ce am făcut cu oportunitățile care ne-au fost create.

Mai mult, vedem că anumite acțiuni și atitudini vor avea ca rezultat anumite răsplătiri. De exemplu, în Evanghelia după Matei ni se spune că există o mare răsplată păstrată în cer pentru cei care sunt insultați și persecutați din pricina Domnului Isus (Matei 5.11,12). În altă parte, Domnul ne spune că faptele de bunătate făcute față de cei ai Lui sunt consemnate și vor fi răsplătite (Matei 25.40). Nici chiar un pahar cu apă dat unui ucenic însetat nu va fi trecut cu vederea în ziua judecății (Matei 10.42).

Printre cei răsplătiți se vor afla și cei pe care Dumnezeu îi cheamă să-și părăsească atât averile, cât și pe cei apropiați, de dragul evangheliei. O altă acțiune care se bucură de atenția specială a lui Dumnezeu este dragostea îndreptată către cei care ne sunt vrăjmași. Pentru o astfel de purtare există o mare răsplată și vom fi numiți „fii ai Celui Preaînalt” (Luca 6.35). Câteodată, unii par să prospere și să secere o recoltă bogată, fără să bage însă de seamă cum alții au pregătit și am semănat mai înainte ogorul. Totuși, Dumnezeu ne asigură că nici cel care seamănă și nici cel care udă nu vor fi trecuți cu vederea (1 Corinteni 3.8). Domnul vede orice detaliu, iar orice lucru făcut pentru El va fi cu siguranță răsplătit.

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea.

Ioan 14.27

Pace care durează

„Războiul care trebuia să pună capăt tuturor războaielor” – așa a fost numit Primul Război Mondial, în care au murit milioane de oameni. Când s-a făcut pace, în 1918, mulți sperau că lumea nu va mai avea alt război. Dar, la mai puțin de douăzeci de ani, a început cel de-al doilea Război Mondial, care a adus ruine nenumărate și a omorât alte milioane de oameni. Când s-a sfârșit acest război, a fost multă bucurie, dar puțină încredere în permanența păcii. Oamenii învățaseră că pacea lumii nu durează.

Învățăm aceeași lecție pe o scară mai mică în relațiile noastre de fiecare zi. Pacea vine și se duce foarte repede, în funcție de împrejurări. Pacea este atât de fragilă!

Pacea lui Hristos este cu totul deosebită. Pacea lui Isus durează. Ea este stabilită cu o autoritate pe care nicio putere pământească n-o poate zdruncina. Pacea lui Isus nu depinde de schimbarea împrejurărilor din viață, ci de prezența de neschimbat a Duhului Sfânt. Pacea lui Isus rămâne și atunci când trupul îți este ros de boală sau mintea îți alunecă în întunericul uitării. Pacea pe care o dă Isus este de netulburat.

Ca balsamul care vindecă și-alină
Inima-n cuptorul vieții încercate,
Tot așa, iubirea Ta este-o lumină
Care-aduce pace sfântă și curată.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CERE-I LUI DUMNEZEU UN VIS (3) – ANUL NOU – Fundația SEER

„Iosif a visat un vis și l-a istorisit fraților săi, care l-au urât” (Geneza 37:5)

Istoria lui Iosif ne învață că succesul îi poate face pe alții să se comporte nedrept față de tine. Nu toți vor sărbători succesul pe care îl ai, nici măcar cei mai apropiați. Când faima Domnului Isus a început să se răspândească, primii care L-au respins au fost cei din cetatea în care a crescut. Lucrul acesta L-a făcut să spună: „Nicăieri nu este prețuit un proroc mai puțin decât în patria și în casa Lui” (Matei 13:57).

Biblia spune despre Iosif: „Frații săi au început să-l pizmuiască” (Geneza 37:11). Și iată cum a apărut invidia! Când Dumnezeu toarnă peste tine binecuvântări, cei care se simt lăsați pe dinafară te vor lua la ochi. Poate unii se simt mai merituoși și mai vrednici, și vor crede că binecuvântarea ta a venit pe cheltuiala lor. Așa s-a simțit Cain când și-a ucis fratele (pe Abel); așa a simțit Saul când David l-a ucis pe Goliat și poporul a cântat: „Saul și-a bătut miile lui, Iar David, zecile lui de mii” (1 Samuel 29:5). La scurt timp după aceea, Saul a început să arunce cu sulița după David. Și sulița nu s-a despărțit niciodată de mâna sa, până ce i-a străpuns propria inimă. Motivul a fost că invidia este ca un bumerang; se întoarce și rănește pe cel care l-a aruncat.

Când tatăl lor a dat o petrecere pentru a sărbători întoarcerea fiului risipitor, fratele mai mare a zis: „Iată, eu îți slujesc ca un rob de atâția ani și niciodată nu ți-am călcat porunca, și mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu prietenii mei” (Luca 15:29).

Acest fiu a făcut trei greșeli pe care le facem cu toții:

a) S-a comparat cu fratele său;

b) A demascat păcatele și slăbiciunile fratelui său;

c) Nu a reușit să aprecieze măsura dragostei tatălui său pentru el și binecuvântările pe care le revărsase asupra lui.

Așadar, să învățăm din aceste greșeli – ca să nu la facem și noi!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Judecatori 1:27-36; 2:1-5

Dumnezeu avea multe motive să ceară distrugerea completă a vrăjmaşilor lui Israel. Dorea în special să-Şi protejeze poporul de influenţa acestor canaaniţi idolatri. Din punct de vedere moral, acelaşi pericol există şi pentru noi. O parte din timpul nostru se scurge în compania oamenilor neîntorşi la Dumnezeu: colegii de muncă, uneori anumiţi membri ai familiilor noastre. Nu putem, în general, evita aceste contacte. Dar trebuie să fim atenţi ca ele să nu aibă nici o influenţă asupra vieţii noastre spirituale. Să ne ferim de prieteniile rele (1 Corinteni 15.33). Sunt unii oameni de care trebuie să fugim, chiar dacă ei ne vor lua în râs. Altfel, ne vor „împinge în ţinutul muntos“, cum s-a întâmplat cu fiii lui Dan (v. 34), adică ne vor împiedica să ne bucurăm în pace de lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu.

Îngerul Domnului, „Căpetenie a oştirii Domnului“ (Iosua 5.14), Se aştepta ca Israel să se întoarcă la Ghilgal, punctul de plecare al glorioaselor victorii de altădată. Dar, în zadar! Atunci El Se suie la Bochim, locul lacrimilor.

Comparând slăbiciunea prezentă a Bisericii cu gloriosul început al istoriei sale, nu constituie oare acesta un îndemn de a ne smeri?

DOMNUL ESTE APROAPE

Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor evanghelia; M-a trimis să vestesc captivilor eliberare și orbilor vedere, să pun pe cei zdrobiți în libertate, să vestesc anul plăcut al Domnului.

Luca 4.18,19

Luca prezintă o frumoasă imagine a Domnului Isus ca Fiu al Omului, însă El era cu mult mai mult decât atât, așa cum tot Luca ne spune: „Sfântul care Se va naște din tine va fi numit Fiul lui Dumnezeu” (Luca 1.35). Domnul Isus a devenit Fiul Omului, însă a rămas ceea ce El dintotdeauna a fost: Fiul lui Dumnezeu.

Este un mare privilegiu să urmărim umblarea Domnului Isus și să contemplăm astfel un Om, un Om perfect și smerit, care nu S-a gândit niciodată la Sine Însuși și care a căutat întotdeauna binecuvântarea celor aflați în nevoie. Nimeni înainte nu putuse învia morții, nici să redea vederea orbilor sau sănătate celor bolnavi, nici să proclame săracilor evanghelia. Ce fel de Om era acesta? Isus mergea din loc în loc făcând bine, însă era tratat cu dispreț. Cei ai Săi – poporul iudeu – nu L-au primit, iar lumea nu L-a cunoscut (Ioan 1.10,11). Nimic însă nu L-a dat înapoi de la scopul inimii Sale de a face voia lui Dumnezeu, care-L trimisese, și de a împlini lucrarea pe care Tatăl I-o dăduse s-o facă.

După ce Domnul a dat pe față starea inimii oamenilor, El a descoperit inima lui Dumnezeu și Își continuă și astăzi lucrarea de har față de toți cei care Îl primesc. Pentru noi, ai căror ochi au fost deschiși, El este Exemplul suprem. Fie ca toți să-L urmăm! Trăsătura unui adevărat ucenic al lui Isus Hristos este să fii atașat cu toată inima de El, de Cel care ne-a iubit și care S-a dat pe Sine Însuși pentru noi.

Astăzi, invitația de a-L primi este încă prezentată tuturor, iar El dorește un răspuns din acele inimi care au fost atinse de Duhul Sfânt. Domnul Isus este temelia sigură pe care viața noastră trebuie zidită. Doar astfel putem sta neclintiți în mijlocul furtunilor care se abat asupra noastră.

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Învață-ne să ne numărăm zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!

Psalmul 90.12

Bătrânul orologiu

Într-un ungher al camerei se află bătrânul orologiu, având mai mult de o sută de ani. Limba lui se duce și se-ntoarce neobosită: Tic-Tac, mișcător și solemn în același timp.

Mișcător, pentru că vorbește de generații trecute, care și ele l-au auzit.

Solemn, pentru că ne spune că timpul se scurge neînduplecat. Tic-Tac, Tic-Tac!…

Faptul că ne aflăm la început de an înseamnă că un alt an s-a încheiat. Prieteni, să ascultăm limbajul bătrânului orologiu! El ne îndeamnă să luăm aminte la ceea ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu: „Iată, acum este timpul potrivit; iată, acum este ziua mântuirii” (2 Corinteni 6.2). Vom lăsa să treacă „clipa potrivită” (Ieremia 46.17)?

Cea mai importantă decizie îți stă înainte: referitoare la viața veșnică sau la condamnarea veșnică! Așadar, decizia cu privire la unde îți vei petrece tu veșnicia se ia aici și acum. Nu mai târziu! Nu după moarte! Nici la o așa-numită „judecată de apoi”, despre care se aude vorbindu-se uneori! Tu ai doar pentru ziua de astăzi promisiunea mântuirii. Pentru tine, orologiul lui Dumnezeu indică „Acum” și „Astăzi”. Este ceasul să ne trezim din somn! Noaptea este foarte înaintată!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CERE-I LUI DUMNEZEU UN VIS (2) – ANUL NOU – Fundația SEER

„Iosif a mai visat un alt vis” (Geneza 37:9)

Dacă ți-ai împlinit deja un vis pe care ți l-a dat Dumnezeu, roagă-te pentru un altul – unul și mai mare! Biblia spune: „Iosif a mai visat un alt vis.” Și al doilea vis a fost mai mare decât primul. În primul vis, el a văzut snopi de grâu stând pe pământ și plecându-se înaintea lui, dar în al doilea vis, el a văzut stelele de pe cer plecându-se înaintea sa. Roagă-L pe Dumnezeu să-ți încredințeze un vis mai mare, și să te ajute să țintești mai sus. Dar ai grijă: înainte ca Dumnezeu să-ți dea un alt vis, El se va uita să vadă ce faci cu cel pe care ți l-a dat. „Căci cine disprețuiește ziua începuturilor slabe?… Aceștia șapte sunt ochii Domnului, care cutreieră tot pământul.” (Zaharia 4:10).

Finalurile importante au de obicei începuturi timide. „Căci Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har. Smeriți-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalțe.” (1 Petru 5:5-6).

Dacă visul tău este să prosperi pe plan financiar, lucrul acesta este în armonie cu promisiunile lui Dumnezeu? (vezi Deuteronomul 8:18; Isaia 48:17; 2 Corinteni 9:8; 3 Ioan v. 2). Există trei condiții biblice pe care trebuie să le îndeplinești, pentru ca visul tău se se concretizeze:

1) Trebuie să fii dispus să-L onorezi pe Dumnezeu cu venitul tău prezent (vezi Maleahi 3:8-10).

2) Trebuie să fii dispus să împarți cu alții ceea ce ai, și să împlinești nevoile altora (vezi Proverbele 11:25).

3) Trebuie să practici disciplina financiară, în loc să risipești ceea ce ți-a dat Dumnezeu prin cumpărături necugetate și impulsuri de moment (vezi Proverbele 21:20).

Când îndeplinești condițiile Sale, Dumnezeu promite că te va binecuvânta și va împlini visul pe care ți l-ai propus, sau pe care El ți l-a dat!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Judecatori 1:16-26

Abia începută, această carte a Judecătorilor ne pune în faţă un declin, pe cât de trist, pe atât de rapid. Care este motivul? În esenţă, uitarea prezenţei Domnului. Ghilgal nu mai este locul judecării de sine, nici locul unde se găseşte Îngerul Domnului (2.1). Care este consecinţa?  O mare teamă de puterea oamenilor! Carele lor de fier devin un subiect de groază (Prov. 29.25). Pare să existe aici o asemănare cu zilele lui Iosua. Luarea Luzului ne aminteşte de luarea Ierihonului. Dar aceasta nu este o chestiune de credinţă nici din partea fiilor lui Iosif, nici din partea omului care le-a arătat intrarea în cetate. Rahav a fost cruţată datorită credinţei ei. Este cu totul diferit cazul trădătorului din Luz care, în loc să trăiască acolo cu poporul, pleacă şi îşi ridică o cetate în altă parte. O victorie care nu este rod al încrederii în Dumnezeu nu va dura niciodată.

Declinul este general, dar, individual, fiecare seminţie este caracterizată de măsura în care tolerează sau se supune, cu mai multă sau mai puţină putere de rezistenţă, prezenţei vrăjmaşilor în teritoriul ei. Tot aşa în Adunare, delăsarea colectivă este un rezultat al delăsării individuale. Fiecare credincios are răspunderea lui personală. Ar trebui să ne întrebăm fiecare dintre noi: „Care este răspunderea mea? Cum mi-a fost mărturia din ziua în care m-am întors la Dumnezeu?”

 

 

 

    DOMNUL ESTE APROAPE

Dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi.

2 Corinteni 5.17

La începutul unui an, în inima noastră sunt stârnite simțăminte speciale: speranță, un nou început, așteptări și entuziasm. Câteodată, aceste simțăminte sunt temperate de ceea ce a avut loc în anul precedent. Pot apărea îngrijorări cu privire la ceea ce ne așteaptă și chiar teama de necunoscut. Oricum ar sta lucrurile, cu toții avem tendința de a da o atenție specială începutului și sfârșitului unui an.

Creștinul însă are ceva mult mai important decât începutul unui an calendaristic. Pentru el, lucrurile vechi au trecut și toate s-au făcut noi. Credinciosul este „în Hristos” și astfel el este o nouă creație. Apostolul Pavel nu vorbește aici despre starea noastră experimentală (fiindcă, în experiența noastră, nu simțim că toate lucrurile sunt noi, lucrurile vechi părând uneori mai puternice). El vorbește mai degrabă despre noua noastră poziție în creația cea nouă, prin moartea și învierea lui Hristos. Adam a fost capul vechii creații, însă ultimul Adam este Capul noii creații, iar noi suntem uniți cu El. Nu este vorba de ceea ce simțim, ci de ceea ce suntem. Noi așteptăm ziua când vom fi efectiv în gloria noii creații, având trupuri de înviere, și când lucrurile cele vechi vor fi trecut în mod practic.

La începutul acestui an, provocarea noastră este de a trăi în așa fel încât să arătăm că suntem „în Hristos” și că suntem cu adevărat o nouă creație, ceea ce nu este ușor, căci curentul acestei lumi este împotriva noastră, iar carnea este încă în noi. Însă El are putere deopotrivă să ne mântuiască și să ne păzească (Evrei 7.25; Iuda 24). A Lui să fie gloria și măreția!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Domnul este Păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic.

Psalmul 23.1

Priviți înainte!

În pragul unui an ne luăm puțin răgaz pentru a ne lăsa gândurile să hoinărească în viitor. Desigur, nu știm ce va veni asupra noastră. Cu toate acestea, ne întrebăm ce ne va aduce noul an.

Pe furiș se strecoară teama, pentru că, pretutindeni, nesiguranța și confuzia cresc nestăvilite. Domnul însă ne întâmpină și pe noi cu aceleași cuvinte pe care le-a adresat odinioară ucenicilor Săi pe marea învolburată: „Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!” (Matei 14.27). Nu suntem nevoiți să mergem singuri în noul an. Fiul lui Dumnezeu, care are toată puterea, merge cu noi și ne susține.

Poate sperăm că Domnul Își va împlini în acest an promisiunea și va veni să ne răpească. Odată cu venirea Sa, așteptarea celor credincioși se va împlini: vom fi veșnic la Domnul nostru și Îl vom vedea în slavă! Dacă ne mai lasă puțin pe pământ, înseamnă că are anumite activități pentru noi. În locul în care ne-a așezat trebuie să trăim pentru El și să mărturisim despre El. Pentru aceasta, El ne dăruiește în fiecare zi curaj, putere și bucurie.

Un lucru este sigur: Celor care Îi aparțin Domnului Isus nu le va lipsi nimic în noul an. Avându-L pe Păstorul cel bun, El le va purta de grijă, astfel încât ei să fie întăriți în credință și ocrotiți. Nu este acesta un motiv să privim cu încredere în viitor?

Celor care nu-I aparțin încă Domnului Isus le adresăm invitația de a-L primi pe Isus ca Domn și Mântuitor al lor atât timp cât se mai spune „Astăzi”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CERE-I LUI DUMNEZEU UN VIS (1) – ANUL NOU – Fundația SEER

„Iosif și-a adus aminte de visele pe care le visase…” (Geneza 42:9)

 Visul pe care i l-a dat Dumnezeu lui Iosif l-a sprijinit în timpul experiențelor sale (care pe mulți dintre noi ne-ar fi zdrobit): a avut de suferit de pe urma propriei sale familii, a fost ispitit de mai multe ori de soția șefului său, iar apoi aruncat în închisoare timp de treisprezece ani pentru o faptă pe care nu o comisese. Cu toate acestea, când se simțea cel mai deznădăjduit, Dumnezeu a fost cu el și a pregătit fiecare pas pe care l-a făcut pentru a-și putea duce la îndeplinire chemarea și misiunea de izbăvitor al poporului său.

Psalmistul vorbește de calea neobișnuită pe care l-a condus Dumnezeu pe Iosif: „Le-a trimis înainte pe un om; Iosif a fost vândut ca rob. I-au strâns picioarele în lanțuri, l-au pus în fiare, până la vremea când s-a întâmplat ce vestise el, și până când l-a încercat Cuvântul Domnului.” (Psalmul 105:17-19). Faptul că ești femeie sau bărbat nu-L limitează pe Dumnezeu, iar vârsta nu este o problemă pentru El. Poate că societatea aduce sub lumina reflectoarelor tinerețea și marginalizează bătrânețea, dar anotimpul vieții tale nu-L îngrădește pe Dumnezeu. Însă pentru a avea încredere că Dumnezeu îți va împlini visul, trebuie ca acesta să fie născut din Duhul Sfânt: „cei ce sunt pământești nu pot să placă lui Dumnezeu” (Romani 8:8). Visul tău nu se poate naște din nevoile neîmplinite ale eului tău, sau din dorința egoistă de a avea același nivel de succes ca altcineva, sau din nevoia ta de a dovedi ceva cuiva (cum ar fi: partenerului – actual sau fost, familiei tale, șefului sau prietenilor).

Verifică sursa visului tău, deoarece atunci când Dumnezeu este sursa ta, El îți va pune la dispoziție toate resursele necesare pentru a-l împlini. Ai un vis? Nu? Roagă-L pe Dumnezeu să-ți dăruiască unul pentru anul acesta!

<

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Judecatori 1:1-15

Există o mare diferenţă între cartea Iosua şi cea a Judecătorilor. Cea dintâi îl înfăţişează pe Israel luând victorios în stăpânire ţara Canaan. Cea de-a doua ne va oferi o descriere a poporului locuind în moştenirea lui. Deşi la prima vedere cartea Judecători pare să abordeze acelaşi subiect, chiar de la începutul ei există semne sigure care indică faptul că nu ne mai aflăm în zilele lui Iosua: chiar dacă Iuda acţionează cu zel împotriva canaaniţilor, el pare să conteze mai puţin pe Domnul decât pe fratele său Simeon. Apoi împăratul vrăjmaş, lăsat în viaţă, este tratat într-un mod barbar.

Pagina glorioasă este întoarsă; vom asista la declin.

Aceasta este ceea ce s-a produs şi în Adunarea răspunzătoare. Puterea şi, în mare măsură, binecuvântarea colectivă au dispărut astăzi. Însă Dumnezeu nu S-a schimbat. Puterea Lui se găseşte întotdeauna la dispoziţia credinţei individuale. Otniel, luând în stăpânire Debirul, ne stă ca exemplu. Binecuvântarea este de asemenea la îndemâna noastră (1 Petru 3.9 sf.). Este suficient să o cerem, aşa cum a făcut Acsa (v. 15). Ea vine prin Duhul lui Dumnezeu care, asemenea „pâraielor de apă” promise în Deuteronom 8.7, ne împrospătează sufletele prin Cuvântul lui Dumnezeu. Să cerem această binecuvântare Tatălui nostru, la începutul acestui an.

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeul nostru, … noi nu avem nicio putere înaintea acestei mari mulțimi care vine împotriva noastră și nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt spre Tine.

2 Cronici 20.12

Iosafat a fost un împărat credincios, care a făcut multe lucruri bune, iar aici îl vedem aflat într-o mare strâmtorare. O armată foarte numeroasă, formată din moabiți, amoniți și edomiți, venea să atace Iuda. Iosafat nu putea nicidecum strânge o armată care să reziste unor vrăjmași atât de numeroși. Trebuiau oare să se predea? Nicidecum! Însă nu erau destul de puternici pentru a dobândi victoria. Ce trebuiau să facă? Iosafat știa că răspunsul se găsea doar în Dumnezeul cel viu. El nu încearcă să stârnească în oamenii săi un curaj care nu se găsea acolo, ci apelează doar la Dumnezeu, aducând înaintea Lui situația, exact așa cum era ea. „Ochii noștri sunt spre Tine”, spune el. Putea Dumnezeu ignora această încredere în El? Nu, căci inima Lui plină de dragoste își găsește plăcerea în așa ceva. Când credința se bazează pe El, Dumnezeu va acționa cu siguranță.

Înainte ca vrăjmașii să ajungă, Dumnezeu a dat celor ai Săi răspunsul de care aveau nevoie. Ei nici măcar nu trebuiau să lupte, ci doar să fie martori la felul cum Dumnezeu avea să lupte pentru ei. Vrăjmașii s-au luptat între ei, nu împotriva lui Iuda, iar Iosafat și armata sa n-au făcut altceva decât să ia prada.

Și noi avem de dus lupte, fie în viața personală, fie în cea de familie, fie în adunare și, la fel ca Iosafat, nu știm ce să facem. Răspunsul este același și pentru noi. Trebuie să privim țintă la El. „Pentru că ochii Domnului cutreieră tot pământul, ca să Se arate tare pentru cei cu inima în totul pentru El” (2 Cronici 16.9). Să avem grijă să menținem un duh de dependență și de încredere în Domnul!

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și aceasta, fiindcă știți în ce timp ne aflăm; este ceasul să vă treziți din somn, căci acum mântuirea este mai aproape de noi.

Romani 13.11

Punct la final de an

Fiecare propoziție și fiecare frază se încheie cu un punct. La sfârșitul acestei zile punem punct anului care a trecut și începem un an nou. Biblia spune că Dumnezeu „a făcut fiecare neam de oameni dintr-un singur sânge, ca să locuiască pe toată fața pământului; le-a așezat timpuri rânduite și hotare locuirii lor” (Fapte 17.26). Și viața noastră are la sfârșit un punct. Dar, până atunci, să ne gândim la darul prețios al timpului în care trăim și în care răsună glasul evangheliei prin care suntem chemați la viața veșnică. Scriptura spune: „Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu L-a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El” (1 Ioan 4.9). Orice oră care a trecut – și noi tot nu am ascultat de chemarea la adevărata viață – este o oră pierdută, pierdută pentru totdeauna.

Anul care se încheie ne-a adus bucurii, dar probabil și dezamăgiri. Însă cel mai important lucru pentru fiecare om este să aibă o relație personală, autentică, cu Dumnezeu prin credința în Mântuitorul. Această relație cu urmări veșnice o poți începe acum, în aceste ultime clipe ale anului: „Iată, acum este timpul potrivit; iată, acum este ziua mântuirii”. Orice amânare poate fi un veșnic prea târziu. Cine L-a primit pe Mântuitorul poate să se bucure an de an, lună de lună, zi de zi, de salvarea Sa veșnică. Această parte fericită o dorim tuturor cititorilor.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CURĂȚENIE ÎN CASĂ – Fundația SEER

„Sfințiți Casa Domnului Dumnezeu… și scoateți afară… ce este necurat.” (2 Cronici 29:5)

 În Scoția, există o tradiție de Anul Nou care presupune curățarea casei, aruncarea cenușii vechi din șemineu și achitarea datoriilor neplătite. Sensul acestei tradiții este să dai afară ce este vechi pentru a face loc pentru ce este nou. Din când în când, și noi trebuie să ne facem curățenie în casa spirituală. Biblia spune: „scoateți afară… ce este necurat.” De ce? Pentru că, în timp, se strecoară atitudini greșite, fapte de slabă calitate și obiceiuri păcătoase care ne orbesc ca să nu vedem lucrurile importante.

Sheila Coleman spunea: „În urmă cu zece ani, făceam curățenie în casă de sus până jos. Ștergeam praful din fiecare colțișor și ungher… frecam cada și chiuvetele până străluceau. Foloseam chiar și o periuță de dinți pentru depunerile din bucătărie. Casa arăta mai curată ca niciodată!… Și astăzi, după zece ani, e încă curată. Nu a mai trebuit să șterg praful, să aspir sau să spăl blatul din bucătărie și casa mea arată la fel ca în acea zi… nu-i așa?! NICI VORBĂ!

Avem nevoie să facem curățenie în casa noastră duhovnicească, spirituală în fiecare zi, deoarece trăim într-o lume murdară. La fel cum locuințele noastre, mașinile și hainele noastre trebuie curățate, inimile noastre – casele noastre spirituale – trebuie curățate în mod regulat. Nu o dată pe săptămână, sau o dată pe lună, și cu siguranță nu o dată la zece ani… sau o dată în viață… Trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să-Și facă voia în viața noastră în fiecare zi, ca să ne curețe și să ne înnoiască!” Există în „casa” ta vreo încăpere pe care nu a curățat-o Dumnezeu?

Dacă a trecut ceva timp de când Dumnezeu a făcut o curățire a inimii tale, fă acum o rugăciune cam ca aceasta: „Doamne, curăță-mi inima ca Tu să poți locui în ea și să poți străluci prin mine!” Fie aceasta rugăciunea ta – azi… și-n fiecare zi!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 24:16-33

La îndemnul lui Iosua, potrivit cu exemplul pe care el îl dă în mod personal, Israel răspunde printr-o promptă declaraţie de credinţă. Se angajează să slujească DOMNULUI. Dar numai bunele intenţii nu sunt suficiente. Şi v. 16 arată orbirea lor, pentru că dumnezeii străini sunt încă acolo (v. 23), de vreme ce Iosua este obligat să le spună până într-atât că în felul acesta se găsesc: „nu veţi putea sluji DOMNULUI” (v. 19). „Nici un rob nu poate sluji la doi stăpâni„, confirmă Domnul (Luca 16.13).

Bunele intenţii ale lui Israel vor rezista cât timp vor fi conducători evlavioşi: Iosua, Eleazar, Fineas, … (compară cu 2 Cronici 24.2). Este ocazia să ne întrebăm încă o dată: Suntem noi alipiţi de Hristos Domnul printro credinţă vie şi personală? Sau ne mulţumim cu atât, la a urma chemarea şi exemplul celor care ne-au învăţat? În acest caz, ce vom face când ei ne vor părăsi?

Iosua îşi încheie alergarea. Conducător credincios, el a umblat în deşert umblarea credinţei. A luptat apoi lupta credinţei. Am recunoscut în el câteva trăsături ale marelui Conducător, ale Învingătorului lumii, ale Căpeteniei şi Desăvârşitorului credinţei. Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne înveţe, în umblare ca şi în luptă, să privim ţintă la Isus (Evrei 12.2).

DOMNUL ESTE APROAPE

Simone, Simone, iată, Satan v-a cerut ca să vă cearnă ca pe grâu.

Luca 22.31

Când Dumnezeu urmează să folosească un creștin în lucrarea Sa, El îl ia pe acela care a mers cel mai departe pe drumul încercării. Prin urmare, este spus: „Satan v-a cerut ca să vă cearnă ca pe grâu”. Pericolul este prezentat tuturor, însă El adaugă, adresându-se lui Petru: „M-am rugat pentru tine” – pentru tine în mod special. Astfel că Domnul îl deosebește de ceilalți din pricina faptului că Petru luase o poziție mai proeminentă decât de ei, fiind astfel mai expus, măcar că toți au fost cernuți la moartea lui Isus.

Domnul îi spune apoi lui Petru: „După ce te vei întoarce, să întărești pe frații tăi”. Niciun ucenic nu avea să fie cruțat de cernere, însă Petru urma să fie cel mai sever încercat și, în consecință, cel mai potrivit pentru a-și întări apoi frații. În ciuda tuturor acestor lucruri, Petru este plin de încredere în el însuși: „Sunt gata să merg cu Tine chiar și în închisoare și la moarte”. Însă Isus răspunde: „Nu va cânta astăzi cocoșul până te vei lepăda de trei ori că nu Mă cunoști”.

Firea care acționa în Petru n-a avut putere să-l ducă decât până la momentul încercării, iar acolo a cedat. Petru s-a lepădat de Domnul chiar în prezența Lui. El ar fi putut să-L vadă pe Mântuitorul său dacă inima nu i s-ar fi întors de la El. Isus privea la Petru, și totuși acesta s-a lepădat de El în fața slujnicei, spunând: „Nu-L cunosc!”. Fusese avertizat, iar Domnul n-a îngăduit să fie susținut de puterea divină în acel moment, fiindcă Petru avea nevoie să învețe prin experiență ce era el în sine însuși.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Tu cercetezi pământul, îl adăpi și-l umpli de bogății … Încununezi anul cu bunătățile Tale și pașii Tăi varsă belșugul.

Psalmul 65.9,11

Bunătățile Domnului

Câtă nevoie avem de bunătățile și de îndurările Domnului în viață! Ce-ar fi viața noastră fără bunătățile lui Dumnezeu? Un poet creștin spunea:

Aș fi un bulgăre de gheață,
Un chip de humă fără viață,
O stâncă-nvăluită-n ceață
Și-o noapte fără dimineață.

Avem nevoie de dragostea Domnului și Mântuitorului nostru în viața de toate zilele, așa cum avem nevoie de aer. Preocupându-ne mereu cu ceea ce a făcut Mântuitorul sufletelor noastre, vom constata că pașii Săi revarsă belșugul binecuvântărilor cerești.

Cercetarea Scripturii ne va conduce să recunoaștem că Domnul Isus a mers pe drumul calvarului, ca să nu fim nevoiți să mergem noi pe acest drum greu în viață, că a purtat povara vinei noastre, pentru a ne elibera de păcat și de moarte. Fiindcă Domnul Isus a acceptat să coboare în apele adânci ale morții, „Dumnezeu L-a înălțat foarte sus și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi …” (Filipeni 2.9,10). Lucrarea noastră înțeleaptă este să glorificăm acest Nume care încununează anul cu bunătate.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SUNTEM DE ACEEAȘI PARTE A BARICADEI – Fundația SEER

„Căci cu ce măsură veți măsura, cu aceea vi se va măsura.” (Luca 6:38)

Este Domnul Isus Cel care ne-a atenționat (Matei 7:1-2): „Nu judecați, ca să nu fiți judecați. Căci cu ce judecată judecați, veți fi judecați; și cu ce măsură măsurați, vi se va măsura.” Să ne gândim puțin: îți dorești neapărat să trăiești judecându-i pe alții, și fiind judecat?

Un autor creștin afirma următoarele: „Noi am fost creați să fim o comunitate, nu să ne purtăm unii cu alții cu un duh de judecată. Există ceva în noi care ne face să intrăm într-un fel de competiție pentru a lăsa o impresie mai bună, înjosindu-i pe alții. Această pornire începe la vârsta adolescenței și ar trebui să se termine când „ne maturizăm”, dar de fapt ea se modifică. Noi judecăm relațiile altora, când de fapt ale noastre se năruie; sau judecăm calitățile părintești ale altora, când ale noastre atârnă de un fir de ață. Cel care nu exersează este „leneș”. Cel care își ascunde sentimentele este „rece”. Judecăm ce loc de muncă are cineva, cine este mai ocupat, cine este mai stresat, cine o duce „mai greu”… Cineva ne dă o veste rea, și noi ne bucurăm în secret că nu suntem noi implicați! Cineva ne dă o veste bună și noi îl socotim arogant. Dar nimeni nu are de câștigat, pentru că facem parte din aceeași echipă!” În loc să judecăm și să criticăm, Apostolul Pavel spune: „cât avem prilej, să facem bine la toți” (Galateni 6:10).

Așadar:

a) Caută modalități prin care poți binecuvânta pe cineva care nu are posibilitatea să se revanșeze.

b) Identifică o persoană pe care o poți încuraja astăzi.

c) Abate-te de la programul tău pentru a face pe cineva să se simtă special.

Domnul Isus a spus: „Dați, și vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veți măsura, cu aceea vi se va măsura.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 26:1-15

Dacă ne-am recunoscut printre aceşti mizerabili întâlniţi „dincolo de râu”, slujind idolilor acestei lumi, acum recitim şi admirăm ce a făcut pentru ai Săi Dumnezeul „care este bogat în îndurare” (Efeseni 2.4…). Pentru că vom sonda profunzimile harului lui Dumnezeu numai în măsura în care vom înţelege la ce punct aveam nevoie de el.

Mesajul de rămas-bun al lui Iosua faţă de popor ne face să ne gândim la cel al lui Pavel către bătrânii din adunarea din Efes (Fapte 20.17…). Apostolul credincios aminteşte şi el de harul şi de puterea lui Dumnezeu care dau o moştenire tuturor sfinţilor (Fapte 20. 32). El subliniază responsabilitatea ce decurge din aceasta şi îndeamnă să ia seama, să vegheze… (Fapte 20.28, 31). Şi poate invoca propriul său exemplu: el l-a servit pe Domnul (v. 19) şi n-a avut altă dorinţă decât să sfârşească lucrarea primită de la El (v. 24). Aceasta este şi concluzia lui Iosua. Slujba sa pare încheiată. Cu toate acestea, el declară dintr-o neclintită decizie a inimii: „eu şi casa mea vom sluji Domnului„. Iosua vorbeşte în numele familiei sale.
Oare acest „eu şi casa mea vom sluji” nu răspunde într-o manieră cu totul naturală la „vei fi mântuit tu şi casa ta” din Fapte 16.31? Credinciosul şi cei din casa lui sunt mântuiţi pentru a sluji.

DOMNUL ESTE APROAPE

Dacă vei cumpăra un rob evreu … dacă robul va zice hotărât: „Iubesc pe stăpânul meu, pe soția mea și pe copiii mei, nu vreau să ies liber!”, atunci stăpânul său să-l aducă înaintea judecătorilor și să-l apropie de ușă sau de tocul ușii; și stăpânul său să-i găurească urechea cu o sulă; și el să-i slujească pentru totdeauna.

Exod 21.2,5,6

Robul despre care se vorbește aici este o frumoasă imagine a binecuvântatului nostru Domn Isus, în ce privește slujirea Lui. În timpul celor treizeci și trei de ani trăiți aici pe pământ, El Și-a împlinit îndatoririle ca Slujitor perfect al lui Dumnezeu. Legea nu-L putea niciodată ține aici, fiindcă purtarea Lui a fost cu mult deasupra cerințelor ei. Ca Slujitor al lui Dumnezeu, El ar fi putut „să iasă liber”. Totuși nu a ales această cale, fiindcă L-a iubit pe Stăpânul Său (Tatăl Său), a iubit-o pe soția Sa (Adunarea – aspectul colectiv) și i-a iubit pe copiii Săi (cei credincioși – aspectul individual).

Apoi avea loc un ritual: urechea slujitorului trebuia găurită cu o sulă de către stăpânul său, la ușă sau la tocul ușii. „Mi-ai străpuns urechile” (Psalmul 40.6). Ușa sau tocul ușii sunt o imagine a crucii. Când urechea era străpunsă, rămânea un semn distinct pe tocul ușii, o pată de sânge, dovadă a dragostei care dorise să slujească pentru totdeauna.

Ce efect trebuie să fi avut această pată de sânge asupra soției și copiilor acestui rob care se sacrificase! În ea ei puteau vedea dragostea lui pentru ei, dragoste care refuzase libertatea, pentru a rămâne cu ei. Efectul nu putea fi altul decât dragostea lor pentru el. Să privim și noi, prin credință, la crucea însângerată și la semnele rămase în trupul Domnului nostru preaiubit, și să ne plecăm înaintea Lui în adorare!

F. S. W.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Domnul este înălțat mai presus de toate neamurile; slava Lui este mai presus de ceruri. Cine este ca Domnul?

Psalmul 113.4,5

Slava Domnului

Trebuie să recunoaștem că percepția noastră despre măreția infinită a dragostei dumnezeiești este adesea mică. Slava Domnului este mai presus de ceruri. Splendoarea măreției Domnului este de așa fel, încât îngerii se apleacă în adorare. Ce lucru măreț că Domnul Isus Hristos S-a întrupat și a coborât la noi! Și cât de smerită a fost viața binecuvântatului Domn al gloriei aici, pe pământ! Mai mult chiar, și ca Om, El S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte și încă moarte de cruce.

Pe bună dreptate, putem întreba: Cine este ca Domnul și Mântuitorul nostru? De dragul nostru, Mântuitorul a coborât pe pământ, un loc asociat cu suferințe și cu lupte mai profunde decât pot concepe mințile noastre. A lăsat deoparte cetatea imperială Roma, cetatea regală Ierusalim și a ales Betleemul, deși era neînsemnat între cetățile țării; mai mult, a lăsat deoparte chiar și modesta ospitalitate pe care o putea oferi un han și a ales adăpostul unui staul. Acolo, în grajdul din Betleem, Cel ale cărui zile sunt din veșnicie a fost născut și așezat într-o iesle. Și măreția dragostei Sale față de omul căzut în prăpastia păcatului a continuat și s-a arătat în mod desăvârșit în jertfa Mântuitorului la crucea de pe Golgota. Acolo Mântuitorul Isus Hristos a purtat păcatele tuturor celor care vor crede în El pentru a fi mântuiți. Ce istorie minunată a măreției dragostei Lui dumnezeiești!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CHEAMĂ-L PE DOMNUL! – Fundația SEER

„În strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul…” (Psalmul 18:6)

Sunt momente în viață când cel mai bun lucru pe care îl poți face este să-L chemi pe Dumnezeu din adâncul ființei tale. Nu-ți face griji că vei părea nedemn, sau că vor exista unii care vor crede că nu ai credință. Psalmistul a zis: „în strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul, și… El mi-a auzit glasul…” Fiecare părinte cunoaște acest strigăt. E ceva diferit; nu e o criză de isterie sau o văicăreală pentru a atrage atenția, ci e un strigăt de suferință. Și chiar dacă vine în întunericul nopții, fără să te gândești prea mult, sari în picioare și te duci la patul copilului, îl iei în brațe, îl schimbi, îi dai să mănânce și îl liniștești… Așa simte și Dumnezeu pentru tine. Când ai ajuns atât de jos încât nu mai vezi nici o scăpare, cheamă-L pe Dumnezeu!

David a zis: „El Și-a întins mâna de sus, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari; m-a izbăvit… Ei năvăliseră deodată peste mine în ziua strâmtorării mele; dar Domnul a fost sprijinul meu. El m-a scos la loc larg, și m-a scăpat, pentru că mă iubește.” (v. 16-19). David a descoperit că Dumnezeu este „cetățuia” lui (v. 2). În vremurile biblice, cetățuia era un loc al siguranței unde dușmanii nu te puteau atinge. În Proverbele 18:10 este scris: „Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în el, și stă la adăpost.” El reprezintă un locaș sigur în care ești ridicat deasupra amenințării și a împrejurărilor. Este locul în care îți recapeți perspectiva; un loc din care poți privi înainte, știind că necazul tău se va sfârși în curând. Cheamă-L pe Dumnezeu, și El îți va răspunde!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 23:12-16; 24:1-5

Prin gura lui Iosua, DOMNUL îi avertizează pe conducătorii poporului cu privire la consecinţele dezastruoase ale celor care merg înapoi: „pentru că dacă veţi da înapoi în vreun fel …” (v. 12). Iar în v. 13, mai multe imagini sugerează pericolele care îi ameninţă inevitabil pe cei care mondenizează (care merg înainte, după lume). Laţul începe prin a te face să cazi; cursa prinde şi reţine; biciul este marca servituţii. În final, spinii în ochi: aceştia sunt cruda orbire. Aşadar Samson, prins în cursă, îşi va pierde, unul după altul, nazireatul, puterea, libertatea, vederea şi viaţa.

În cap. 24, Iosua convoacă întreg Israelul şi începe prin a le aminti de marile momente ale istoriei lor. Pentru aceasta este necesar să se întoarcă în trecutul îndepărtat, dar nu numai pentru a-l pomeni măgulitor pe Avraam, de care Israel îşi amintea cu plăcere (Ioan 8. 33, 39), ci va trebui să se întoarcă până la tatăl acestuia, la Terah, cel care slujise idolilor. Iosua vrea să le spună prin aceasta: idolatria nu este numai caracteristica rămăşiţei care vă însoţeşte; ea este în firea voastră. Voi nu sunteţi mai buni decât ceilalţi. Încă o dată vom lăsa să vorbească epistola către Efeseni: „Voi eraţi morţi în greşelile şi păcatele voastre, în care aţi umblat odinioară, potrivit veacului lumii acesteia … şi eram, din fire, copii ai mâniei, ca şi ceilalţi” (Efeseni 2.1-3).

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeu este adăpostul și tăria noastră, un ajutor în necazuri, întotdeauna ușor de găsit. De aceea nu ne vom teme, chiar dacă s-ar răsturna pământul și s-ar clătina munții în inima mărilor.

Psalmul 46.1,2

Faptele mari trebuie să aibă întotdeauna efecte mari. Dacă Dumnezeu este refugiul și tăria noastră, dacă El este un ajutor în necazuri, întotdeauna ușor de găsit, înseamnă că nu trebuie să ne temem, chiar dacă s-ar răsturna pământul și chiar dacă s-ar clătina munții în inima mărilor. Acesta este efectul adevăratei credințe, fiindcă ea ne face în stare să-L vedem pe Cel care este nevăzut. Dacă vom crede realitățile mărețe despre care vorbim, atunci vor avea loc efecte mărețe. „Am pus întotdeauna pe Domnul înaintea mea … De aceea mi se bucură inima” (Psalmul 16.8,9). Dacă Îl așezăm pe El înaintea noastră, ne vom bucura. În Psalmul 28.7 citim: „Domnul este tăria mea și scutul meu; în El s-a încrezut inima mea și am fost ajutat; și inima mea este plină de veselie și-L voi lăuda în cântarea mea”. În mod similar, siguranța mântuirii se datorează și ea certitudinii unor realități mărețe. Hristos a fost dat pentru păcatele noastre și a fost înviat pentru îndreptățirea noastră; prin urmare, fiind îndreptățiți prin credință, avem pace cu Dumnezeu. Nimic nu poate schimba faptul că Hristos este Marele nostru Preot, care i-a făcut desăvârșiți pentru totdeauna pe cei sfințiți. Prin urmare, spune apostolul, avem îndrăzneală să intrăm în Locul Preasfânt (Evrei 10.14,19).

Este păgubitor să vorbim despre adevăruri biblice mărețe într-un fel mecanic, fără să le apreciem, să ni le însușim și să trăim în virtutea lor. Să luăm seama să nu devenim „aramă sunătoare sau chimval răsunător”. Astfel de adevăruri trebuie citite pe genunchi, strânse cu credincioșie în inimă și făcute eficiente prin trăire. Dacă nu, ele nu vor fi decât motive pentru a ne îngâmfa. Să spunem cu toții din inimă, împreună cu psalmistul: „Mărturiile Tale sunt minunate, de aceea le păzește sufletul meu” (Psalmul 119.129).

A. M. Behnam

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus i-a zis: „Eu sunt Calea și Adevărul și Viața; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”.

Ioan 14.6

În care direcție?

În München, un străin s-a adresat unui pasager: „Cât de mult este de aici până la gara principală?”. A primit ca răspuns: „Dacă mergeți mai departe ca până acum, mai sunt 40.000 de kilometri. Dar, dacă vă întoarceți, ajungeți în cinci minute acolo”.

Această întâmplare hazlie ne face să ne gândim la călătoria vieții noastre. Și nouă ne merge ca străinului din marele oraș:

1. De la naștere ne îndreptăm într-o direcție greșită. Pentru că nici nu ne interesăm de Dumnezeu, nici nu facem voia Sa, ci ne îndepărtăm de El. Această cale duce în pierzarea veșnică. Odată cu moartea nu se termină totul. Cine nu s-a interesat toată viața de Dumnezeu și nu s-a întors la El va fi despărțit pentru totdeauna de El.

2. Noi ne-am pierdut orientarea în viață. Prin știința noastră și prin intelectul nostru este imposibil să recunoaștem calea corectă.

3. Avem nevoie de ajutor de la Cineva care are cunoștință în acest sens. Numai Isus Hristos, care a venit de la Dumnezeu la noi, oamenii, ne poate arăta calea spre El. Avem curajul să-L întrebăm pe El despre această cale? Ceva este sigur: El va răspunde întotdeauna la această întrebare!

Mântuitorul spune despre Sine Însuși: „Eu sunt Calea … Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. De aceea, Pavel ne cere: „Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit” (Fapte 16.31). Este așa de simplu!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

COPIII TĂI AU NEVOIE DE TIMPUL TĂU – Fundația SEER

„Lăsați copilașii să vină la Mine…” (Marcu 10:14)

Oare îți poți imagina cum s-au simțit acei copii, când Isus i-a certat pe propriii ucenici pentru că încercaseră să-i dea la o parte, și când Domnul le-a zis: „Veniți la Mine”? Câte destine au fost schimbate în acea zi, pentru faptul că El i-a iubit pe acei micuți și Și-a făcut timp pentru ei?! El le-a oferit ceea ce fiecare copil are nevoie (și merită): stima de sine și demnitatea propriilor gânduri și opinii.

Când mă asculți, înseamnă că ceea ce spun eu contează. Și, cel mai important: eu contez pentru tine! După ani de zile în care la ordinea zilei au fost cuvinte precum: „Nu mă deranja!… Taci din gură!… Acum n-am timp!”, ceva de valoare începe să moară în copilul tău: creativitatea și încrederea. Îți imaginezi că poți răzbi în viață fără aceste calități? Tu spui: „Dar sunt prea ocupat!” Poate că așa e, dar cu siguranță că nu ești mai ocupat decât Domnul Isus! Iar El și-a făcut timp pentru copii!

Părinților, ascultați! Presiunea apasă asupra voastră. În zilele noastre, mulți copii comit fapte abominabile. Și în general vorbind, când le analizăm, descoperim că din cauza faptului că nu au învățat niciodată să-și exprime emoțiile în mod constructiv, au ajuns să aibă comportamente distrugătoare! Când a fost copil, a luat ciocanul și și-a făcut țăndări jucăria; acum, că este bărbat, lovește (cu pumnul, în cazul fericit!) pe cineva. Mărimea cămășii lui s-a schimbat, dar mesajele din mintea sa sunt aceleași: „Nimeni nu ascultă! Nimeni nu înțelege! Nimănui nu-i pasă!”

Problema e serioasă! Dacă ai impresia că facem din țânțar armăsar, mai gândește-te puțin! Fă-ți timp pentru copii tăi, pentru că ei au nevoie de atenția ta! Fă asta bine, și vei trăi cu amintiri frumoase. Fă-o greșit, și vei trăi cu regrete amarnice! Deci, fă-ți timp pentru copiii tăi!

<i

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 23:1-11

La rândul său, Iosua îşi sfârşeşte cariera. „Fiţi deci curajoşi, ca să păziţi şi să faceţi tot ce este scris …”, le spune el căpeteniilor poporului (v. 6). Era cuvântul pe care DOMNUL i-l spusese la început (1.7), ceea ce Moise repetase de multe ori. Şi astăzi avem nevoie de această învăţătură. Mulţi găsesc Evanghelia veche, demodată; doresc „să-şi gâdile urechile” cu noutăţi (2 Timotei 4.3). Să mulţumim Domnului că ne-a dat slujitori care nu obosesc repetând aceleaşi adevăruri şi aceleaşi îndemnuri. „Să vă scriu aceleaşi lucruri, mie nu-mi este greu − le spune Pavel filipenilor − iar vouă vă este de folos” (Filipeni 3.1). Cât despre noi, să nu obosim să le ascultăm!

Pomenind numele dumnezeilor naţiunilor, se face un prim pas spre a jura pe ei, apoi spre a le sluji, în sfârşit pentru a se prosterna înaintea lor (v. 7). Iată pentru ce epistola către Efeseni ne îndeamnă nici să nu fie pomenite aceste lucruri necurate, nebune şi necuviincioase ale lumii, „cum se cuvine unor sfinţi” (Ef. 5.3, 4).

Poate că nu suntem întotdeauna destul de atenţi la limba noastră. Fie ca ea să ne facă să fim recunoscuţi de alţii ca fiind ucenici ai lui Isus! (Matei 26.73 în contrast cu v. 74).

DOMNUL ESTE APROAPE

Să-Mi faci un altar de pământ și pe el să jertfești arderile tale de tot și jertfele tale de pace, oile tale și boii tăi. În orice loc unde voi pune amintirea Numelui Meu, voi veni la tine și te voi binecuvânta. Și dacă Îmi vei face un altar de piatră, să nu-l zidești din pietre cioplite; pentru că, dacă-ți vei pune fierul ascuțit peste el, îl vei profana. Și să nu te sui pe trepte la altarul Meu, ca să nu ți se descopere goliciunea pe el.

Exod 20.24-26

În aceste versete găsim omul nu în poziția de împlinitor, ci de închinător. Cât de clar ne învață acest lucru că nu atmosfera de la muntele Sinai este aceea pe care vrea Dumnezeu să o respire păcătosul; nu acesta este locul propice întâlnirii dintre Dumnezeu și om. „În orice loc unde voi pune amintirea Numelui Meu, voi veni la tine și te voi binecuvânta„. Cât de diferit față de teroarea muntelui în flăcări este acel loc în care Iahve pune amintirea Numelui Său, loc în care El „vine” să „binecuvânteze” poporul Său care se închină!

Dar, mai departe, se spune că Dumnezeu îl va întâlni pe păcătos la un altar făcut din pietre necioplite și fără scări – un loc de închinare care nu trebuie clădit nici prin meșteșugul, nici prin efortul omului. Dacă omul ar fi cioplit pietrele, nu ar fi făcut altceva decât să întineze altarul, iar dacă ar fi pus trepte, nu ar fi făcut altceva decât să-și manifeste „goliciunea”. Ce minunată imagine a locului în care Dumnezeu Se întâlnește cu păcătosul în timpul de acum! Acest loc este reprezentat de Persoana și lucrarea Fiului Său, Isus Hristos; acolo au primit un răspuns desăvârșit toate cerințele legii, ale dreptății și ale conștiinței. În toate timpurile, omul a fost predispus, într-un fel sau altul, să lucreze prin propriile sale instrumente la construirea altarului sau să se apropie de acesta pe trepte făcute de sine însuși. Însă rezultatul tuturor acestor încercări s-a dovedit a fi „întinare” și „goliciune”. „Pentru că toți am ajuns ca ceva necurat și toate faptele noastre drepte sunt ca o haină mânjită” (Isaia 64.6). Cine va îndrăzni să se apropie de Dumnezeu îmbrăcat cu o „haină mânjită”? Cine poate fi atât de nechibzuit să creadă că se poate apropia de Dumnezeu în vreun fel care să implice „întinare” sau „goliciune”? Și totuși așa stau lucrurile atunci când eforturile omenești sunt prezentate ca fiind calea care ar putea deschide păcătosului ușa către Dumnezeu. Dumnezeu a coborât atât de aproape de păcătos, chiar în ruina cea mai profundă în care acesta se afla; iar acest lucru l-a făcut pentru a nu mai fi nevoie ca el să ridice vreun altar propriu și nici să urce treptele propriei dreptăți; pentru că o astfel de încercare nu ar face altceva decât să-i expună întinarea și goliciunea.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dorim însă ca fiecare dintre voi să arate aceeași râvnă, o deplină siguranță a nădejdii până la sfârșit.

Evrei 6.11

O deplină nădejde

Prin harul lui Dumnezeu, în fiecare săptămână am avut ocazia să aflăm aspecte din viața și din lucrarea apostolului Petru. Am putea spune că viața lui de credință s-a dezvoltat de la acel început, când a ascultat de chemarea Domnului: „Veniți după Mine” (Matei 4.19), până la acel triumf, când a putut rosti frumoasa exclamație Domnului și Mântuitorului: „A Lui să fie slava acum și în ziua veșniciei! Amin” (2 Petru 3.18). Cu toate slăbiciunile, apostolul s-a întors iarăși și iarăși la Acela care este Piatra din capul unghiului, Temelia de nezdruncinat pe care este așezată Biserica Dumnezeului celui viu, păstrând o deplină nădejde. Dar, mai presus de toate, să observăm credincioșia Domnului Isus, care a început această lucrare bună în Petru și a dus-o până la capăt. Cât de încurajatoare au fost pentru Petru cuvintele Domnului: „Simon, Simon, iată, Satan a cerut să vă cearnă ca pe grâu. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu ți se micșoreze credința …” (Luca 22.31,32). Și cât de încurajatoare sunt aceste cuvinte ale slujbei preoțești a Domnului și pentru noi, care traversăm o lume rea și necredincioasă! Numai Domnul cunoaște toată râvna și lucrarea apostolului Petru.

Pentru fiecare dintre noi rămâne ca o provocare să ne aplecăm și mai mult asupra cuvintelor apostolului, care au fost inspirate de Duhul Sfânt și așezate în Cuvântul lui Dumnezeu. Și același har dumnezeiesc care i s-a arătat lui Petru ne va fi dat și nouă, păstrând o deplină nădejde în Acela care S-a jertfit la cruce pentru noi.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CARE ÎȚI SUNT LIMITELE? – Fundația SEER

„În totul și pretutindeni m-am deprins să fiu sătul și flămând, să fiu în belșug și să fiu în lipsă.” (Filipeni 4:12)

Limitele rigide te fac să-i respingi pe ceilalți și să trăiești nepregătit și slab echipat pentru cerințele unei relații sănătoase – în care trebuie să dăruiești și să primești. Limitele permeabile te fac să fii lipsit de apărare în fața celor ce se folosesc de alții, care cred că au dreptul să te manipuleze și care se așteaptă să fie menajați pe cheltuiala ta. Dar persoanele care au limite flexibile au capacitatea de a-și trăi propriile vieți, având un interes echilibrat și sănătos față de ceilalți. Ele pot da dovadă de generozitate când își oferă timpul, compasiunea și resursele, fără să devină responsabile în mod exagerat sau să trădeze sarcina pe care le-a dat-o Dumnezeu de a fi unici, doar pentru a fi pe placul celorlalți. Ei spun: „Pot avea o relație cu tine fără să renunț la propria mea persoană!” Ei nu îți dau voie să le încalci limitele, și știu cum să se ferească să le încalce pe ale tale. Spre deosebire de persoanele rigide, ei se adaptează în funcție de împrejurări, fără să devină copleșiți, defensivi, plini de resentimente, acuzatori sau reactivi. În situații grele, ei știu să se ferească, își păstrează concentrarea și se alimentează din izvorul tăriei lui Dumnezeu care le poartă de grijă.

Apostolul Pavel a fost o astfel de persoană. „Știu să trăiesc smerit, și știu să trăiesc în belșug. În totul și pretutindeni m-am deprins să fiu sătul și flămând, să fiu în belșug și să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos, care mă întărește.” (Filip. 4:12-13). Pe oamenii flexibili, totuși, nu oamenii și împrejurările îi controlează, ci știu să-L lase pe Dumnezeu să preia frâiele. Ei sunt persoane săritoare, care nu se simt însă vinovate pentru că nu-i pot „îndrepta” pe toți! Ei pun în aplicare principiul: „Purtați-vă sarcinile unii altora” (Galateni 6:2), fără a complica lucrurile, fără a face prea mult, sau a-și asuma responsabilități în locul celorlalți! E momentul deci să te cunoști și să-ți recunoști limitele: rigide? Permeabile? Flexibile?

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 22:21-34

Fiii lui Ruben, Gad şi Manase îşi explică intenţiile, iar sinceritatea lor este recunoscută de fraţii lor. La ce servea acest altar impunător? Nu exista lângă Iordan un monument mult mai reprezentativ, mormanul de douăsprezece pietre, simbol al unităţii poporului în poziţia sa cerească (Iosua 4)? Dar, cu siguranţă, aceste două seminţii şi jumătate îşi pierduseră (ca atât de mulţi creştini) plinătatea bucuriei pentru privilegiile lor. În creştinătate s-au ridicat multe „altare” care izbesc privirile. Înălţate după imaginaţia omului, în loc să mărturisească unitatea Bisericii, ele îi proclamă mai degrabă divizările. Şi dreapta indignare a celor nouă seminţii şi jumătate ne arată cât de „în serios” trebuie luată dezbinarea poporului lui Dumnezeu. Instituirea şi prezentarea unor principii măreţe, chiar dacă sunt conform Scripturii, nu vor înlocui realitatea bucuriilor din „ţară”.

Credinciosul care a experimentat aceste bucurii nu este întotdeauna în măsură să dea altora multe explicaţii. Dar poate să-i invite: „Veniţi şi vedeţi” (Ioan 1.39, 46). „Dacă aţi gustat, în adevăr, că Domnul este bun”, spune apostolul Petru, „de El apropiindu-vă… sunteţi zidiţi o casă spirituală …”  (1 Petru 2.3-5).