Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE

Isus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu ai parte cu Mine”.

Ioan 13.8

Cum spală Domnul picioarele celor ai Săi? Am văzut că El a turnat apă într-un lighean și a spălat picioarele ucenicilor Săi. Știm că apa simbolizează Cuvântul lui Dumnezeu. În aceeași Evanghelie, Domnul spune că un om trebuie să fie născut din nou, nu dintr-o sămânță care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu și care rămâne pentru totdeauna (vedeți și Iacov 1.18). Apa deci simbolizează Cuvântul. Psalmistul întreabă: „Cum își va ține tânărul curată cărarea?”, apoi răspunde: „Îndreptându-se după cuvântul Tău” (Psalmul 119.9).

Apostolul Pavel vorbește și mai direct despre acest lucru atunci când folosește expresia „spălarea cu apă prin Cuvânt”, în legătură imediată cu curățirea – deși subiectul acolo este Adunarea, nu credinciosul individual (Efeseni 5.26). Este foarte evident deci că Domnul a folosit apa în pasajul din Ioan 13 pentru a arăta că după plecarea Sa avea să le spele picioarele – în speță, să le purifice umblarea – folosind Cuvântul. Cum este folosit Cuvântul pentru acest scop? Când păcătuim, așa cum am văzut deja, Domnul preia cauza noastră și pledează înaintea Tatălui. El Își împlinește astfel slujba de Avocat. Rezultatul pentru noi este că Duhul Sfânt începe, la timpul stabilit de Dumnezeu, să lucreze în inima noastră cu privire la greșeala pe care am comis-o; ne aduce aminte de păcatul înfăptuit, atinge conștiințele noastre cu Cuvântul și produce în noi astfel judecata de sine, conducându-ne către mărturisirea păcatului. Apoi, Dumnezeu este credincios și drept să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice fărădelege (1 Ioan 1.9). În felul acesta suntem restabiliți. Așa decurge slujba Sa de Avocat.

E. Dennett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fiți treji și vegheați, pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită.

1 Petru 5.8

Târcoalele diavolului

Apostolul Petru i-a atenționat pe creștini că trebuie să se împotrivească diavolului. Acesta este vrăjmașul și calomniatorul poporului lui Dumnezeu, dar Isus Hristos S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. Deși puterea diavolului a fost anulată la cruce, el însuși nu a fost încă aruncat în iazul de foc. Ca un leu care dă târcoale și răcnește, el continuă să cutreiere pământul și să se plimbe pe el. Cu privire la credincioșii Domnului, diavolul încearcă prin eforturile lui să distrugă credința lor în Dumnezeu.

Apostolul Petru a putut vorbi din experiență, pentru că a fost un moment când diavolul a vrut să-l cearnă. Domnul a îngăduit într-adevăr să-l cearnă pe Petru ca pe grâu, dar diavolul nu i-a putut atinge credința, pentru că Domnul a zis: „Dar Eu M-am rugat pentru tine ca să nu ți se micșoreze credința și, după ce te vei întoarce, să întărești pe frații tăi” (Luca 22.32). Acum Petru le putea spune altora că secretul pentru a te împotrivi diavolului stă în faptul de a rămâne tare în credință.

Oricare ar fi atacul diavolului, Îl avem pe Dumnezeul oricărui har care ne susține. Vrăjmașul se poate împotrivi, dar harul ne-a chemat la slavă prin Isus Hristos, și nicio putere a diavolului nu poate opri lucrarea lui Dumnezeu. Ca și în cazul lui Petru, Dumnezeu Se folosește de atacurile diavolului pentru a-i face pe ai Săi desăvârșiți, pentru a-i întemeia în credință, pentru a-i întări și pentru a-i face neclintiți.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TREBUIE SĂ AI INTEGRITATE – Fundația SEER

„Căci căutăm să lucrăm cinstit” (2 Corinteni 8:21)

 

 Există un desen animat cu niște purceluși care înfulecă, iar fermierul este concentrat să le umple troaca până la refuz. Deasupra lor, pe o pancartă scrie cu litere de-o șchioapă: „Companie de șuncă premium”. Iar unul din purceluși îi întreabă candid pe ceilalți: „V-ați pus vreodată întrebarea de ce fermierul este așa de bun cu noi?” Întrebare: Oare nu cumva oamenii își pun întrebări cu privire la motivațiile tale? Pentru că nu ar trebui să fie așa! Apostolul Pavel definește integritatea în felul următor: „În cinste, fiecare să dea întâietate altuia” (Romani 12:10).

Integritatea caută întotdeauna binele celuilalt. Ea crede că dacă un lucru nu este bun pentru ambele părți, nu este bun pentru niciuna! Solomon ne avertizează: „Cine asuprește pe sărac ca să-și mărească avuția va trebui să dea și el altuia mai bogat și va duce lipsă.” (Proverbele 22:16). Dacă vrei să testezi profunzimea integrității tale, gândește-te la aceste întrebări: cât de transparent ești tu față de alții? Cât de frumos te porți cu cei de la care nu ai nimic de câștigat? Ai diferite măști, în funcție de persoana cu care ești? Îi pui pe ceilalți mai presus de agenda ta personală? Îi iubești pe oameni și folosești lucrurile, sau iubești lucrurile și te folosești de oameni? Iei hotărâri dificile, chiar și când asta te costă în plan personal? Când ai de spus ceva despre o persoană, vorbești cu acea persoană, sau vorbești despre ea cu alții? Dai cuiva socoteală sau numai ție însuți?

Aceste întrebări sunt importante, așa că fă-ți timp să te gândești la ele într-o atitudine de rugăciune. Și nu uita: poți avea succes pe moment datorită lucrurilor pe care le cunoști sau pe care le faci… dar vei avea succes permanent doar datorită a ceea ce ești!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 10:28-43

Aceste cetăţi nemaipomenite, „mari şi cu ziduri până la ceruri” (Deuteronom 1.28), cad una după alta. Împăraţii lor, uriaşii lor, toţi locuitorii lor sunt doborâţi de „Iosua şi tot Israelul” (v. 29). Să notăm repetarea necontenită a acestei ultime expresii. Ea evocă unitatea indisolubilă dintre Hristos şi ai Săi. În virtutea acestei legături, vrăjmaşii noştri sunt în primul rând vrăjmaşii Domnului. Nimeni nu ne poate ataca fără a avea de-a face cu Căpetenia noastră. Lăsându-L pe El să meargă primul, eu nu pot fi altfel decât biruitor. Dimpotrivă, fără El, am pierdut bătălia. Pentru aceasta caută vrăjmaşul să-mi rupă legătura (sau comuniunea) cu Mântuitorul meu. Ştie că fără El nu putem face nimic, chiar dacă noi adesea uităm acest fapt (Ioan 15.5). Ce pagină triumfătoare se înscrie aici! Să pot avea şi eu în istoria vieţii mele creştine o listă asemănătoare, de victorii câştigate în secret cu Domnul! Victoria pentru adevăr, victoria pentru curăţie, victoria asupra acestei sau acestei ispite …

Tinerilor, tinerelor, vârsta voastră este una cu totul specială, este cea a luptelor. Faceţi voi parte dintre cei cărora apostolul Ioan le putea scrie: „Vă scriu, tinerilor, pentru că voi l-aţi învins pe cel rău” (1 Ioan 2.13).

DOMNUL ESTE APROAPE

Și ei au venit la Ierihon; și, pe când ieșea din Ierihon cu ucenicii Săi și cu o mare mulțime, fiul lui Timeu, Bartimeu, orbul, ședea lângă drum cerșind. Și, auzind că este Isus Nazarineanul, a început să strige și să spună: „Fiu al lui David, Isuse, ai milă de mine!”.

Marcu 10.46,47

Este minunat să vedem credința manifestată de Bartimeu. Mulțimea l-a informat că Isus din Nazaret era Cel care trecea. Pentru cei mai mulți acesta este Isus: un anume om, care a trăit într-un anume loc, într-un anume timp. Pentru Bartimeu așa ceva nu era de niciun folos. Un simplu om din Nazaret, oricât de plin de bunătate, n-ar fi putut face nimic pentru el. Însă Isus, Fiul lui David, Mesia cel mult-așteptat, Slujitorul divin al lui Dumnezeu – iată ce a văzut orbul Bartimeu cu ochii limpezi ai credinței!

El insistă, în ciuda mulțimii care încerca să-l reducă la tăcere. Societatea consideră un lucru acceptabil ca cineva să meargă în urma lui Isus, însă este stânjenită atunci când cineva, în mod disperat, Îl cheamă ca Mântuitor. Totuși strigătul credinței ajunge la Domnul, iar El niciodată nu ignoră pe cel care Îl cheamă cu credință (Fapte 17.27).

Mulți care aud invitația Domnului încearcă să păstreze vreun simbol al demnității atunci când vin la El, însă tot ceea ce Bartimeu avea era o haină de cerșetor; și, în ciuda importanței pe care ne-o dăm, niciunul dintre noi nu are mai mult decât atât. Totuși Bartimeu aruncă chiar și acea haină și, adresându-se Domnului, îi spune: „Rabi, vreau să-mi capăt vederea!”. Ar fi putut cere putere sau bogăție, dar ce însemnau acestea pentru el? Nu i-a fost rușine să recunoască adevărata sa nevoie adâncă.

Rugăciunea credinței este întâmpinată de harul Domnului Isus, care dă vindecare atât spirituală, cât și fizică. Astfel transformat, Bartimeu face din calea Domnului propria sa cale și Îl urmează cu bucurie.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți.

Fapte 4.12

Sammy descoperă steaua (4)

El a iertat păcatele: acelora care făceau ceva rău și veneau apoi la El, cu conștiința apăsată și neascunzându-și vina, li se iertau păcatele. Și nu numai de către Isus, ci și de către Dumnezeu, Tatăl Său. Căci amândoi sunt mereu una.

Dar El a avut mulți dușmani. Cei care nu au vrut să asculte de sfatul Său au căutat ocazii să-L omoare. Conducătorii răi i-au agitat pe oameni, încât la sfârșit aproape toți au strigat: „Nu vrem ca Acesta să mai trăiască. El trebuie să moară!”. Când guvernatorul acelui timp a întrebat: „Dar ce rău a făcut?”, nimeni nu a putut răspunde. Ei L-au urât, pentru că nu au vrut să se întoarcă la Dumnezeu. Ei nu au acceptat să se lase deranjați de Unul care făcea doar binele. Cel care este rău urăște binele.

Apoi, El a fost răstignit. Dar moartea Sa la cruce nu a fost în zadar. Dumnezeu, Tatăl Său, L-a adus iarăși la viață. El trăiește și astăzi. Dar S-a întors la Tatăl Său. Steaua strălucitoare de pe cer este încă acolo. Ea luminează astăzi pentru oamenii care I-au mărturisit lui Isus păcatele lor și care, prin credință, L-au acceptat pe El ca Mântuitor al lor. Ei vor merge la El în cer, chiar dacă între timp au murit. Apoi El îi va învia. Ei Îl numesc „Domnul Isus”, pentru că El îi sfătuiește bine.

De când acel tată i-a explicat fiului său Sammy semnificația acelor luminițe de la ferestre, pe acest pământ au mai avut loc și alte războaie. Aceste fapte de o brutalitate de nedescris, care au răspândit așa de multă groază și așa amară durere, au distrus nespus de mult. Dar ceva nu au reușit să facă și nu o vor putea face niciodată: să stingă Steaua care se află la „fereastra lui Dumnezeu”. Și nu vor putea șterge Numele care aduce salvare de moartea veșnică tuturor acelora care Îl cheamă. Ai descoperit și tu aceasta?

continuare pe 14 decembrie

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

MATURIZAREA ÎN DESCURAJARE – Fundația SEER

„Doamne, ce mai pot nădăjdui eu?” (Psalmul 39:7)

 

Iată patru sugestii care te pot ajuta să supraviețuiești și să crești prin schimbările majore ale vieții, precum: pierderea locului de muncă, moartea cuiva drag, o căsnicie eșuată sau o problemă gravă de sănătate:

1) Recunoaște-ți starea. Asta nu înseamnă că trebuie să stai cu mâinile încrucișate și să te bălăcești în negativism; ci înseamnă să te încrezi în Dumnezeu atât de mult, încât să recunoști ce simți cu adevărat. Când pretinzi că lucrurile merg bine, când de fapt nu este așa, ți-e mai greu să-ți revii! Cu toții trecem prin perioade dificile. Psalmistul s-a rugat lui Dumnezeu să-l ajute să facă față deznădejdii (Psalmii 42 și 43). Și la un moment dat, Apostolul Pavel se afla sub o presiune atât de mare, încât „nu mai trăgeam nădejde de viață” (2 Corinteni 1:8).

2) Identifică sursa. Descurajarea vine deseori pe fondul unui eșec sau al unei dezamăgiri. Întreabă-te: Planul pe care ți l-ai făcut s-a năruit? Speranțele tale au fost nefondate de la început? Te-a dezamăgit cineva? Descurajarea ta vine dintr-o stare generalizată de epuizare?

3) Discută cu un consilier de încredere. Solomon a zis: „biruința vine prin marele număr de sfetnici.” (Proverbele 11:14). Nu lăsa ca mândria să te împiedice să te deschizi față de cei care te pot asculta cu empatie și care te pot sfătui cu înțelepciune. Faptul de a discuta cu persoanele potrivite îți poate micșora sentimentul izolării și poate pregăti calea ca și cei care suferă să facă la fel.

4) Fii deschis față de Dumnezeu. El, și nicidecum soarta sau vreo împrejurare, va scrie ultimul capitol! Poate că El încearcă să te învețe ceva, sau să-ți recanalizeze energia… David a zis: „Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea.” Când nădejdea ta este Dumnezeu, El înlocuiește descurajarea cu încrederea – pentru ca situația prin care treci să devină o cale spre creșterea ta spirituală!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 10:12-27

La rugăciunea lui Iosua, DOMNUL opreşte soarele şi luna aproximativ o zi întreagă. Arată astfel acestor popoare păgâne cine este Dumnezeul care luptă pentru Israel, în timp ce alor
Săi le arată cât de departe poate merge răspunzând la rugăciunile lor (Marcu 9.23). Oare nu este o şi mai mare minune că Dumnezeu a lungit încă de acum două mii de ani ziua harului Său? Şi, în loc ca aceasta să fie ca aici, pentru a permite judecata şi răzbunarea, scopul Său în prezent este convertirea celor păcătoşi. El are răbdare faţă de lume (poate faţă de tine?) şi „face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni” (Matei 5.45). Aceasta pare firesc pentru toţi, dar să ne gândim adesea, văzând zorii unei noi zile, la această îndelungă răbdare a lui Dumnezeu.

Soarele nu mai apune, vrăjmaşii fug de lumină şi caută întunericul, încercând să se ascundă (v. 16; Ioan 3.19-21; Apocalipsa 6.15-17). Dar victoria este repurtată şi cei cinci împăraţi sunt scoşi din peşteră. Apropiaţi-vă − le spune Iosua căpeteniilor sale − nu vă temeţi deloc! „Puneţi-vă picioarele pe grumajii acestor împăraţi!”(v. 24). Era semnul triumfului, anticipând momentul viitor când „Dumnezeul păcii va zdrobi … pe Satan sub picioarele noastre” (Romani 16.20; Ps. 110.1).

DOMNUL ESTE APROAPE

Dacă darul său va fi o ardere de tot din cireadă, să-l aducă o parte bărbătească fără cusur: să-l aducă la intrarea cortului întâlnirii, ca să fie primit înaintea Domnului.
Și să sfințiți anul al cincizecilea și să vestiți eliberare în țară tuturor locuitorilor ei: acesta să vă fie un an jubiliar; și să vă întoarceți fiecare la stăpânirea lui și să vă întoarceți fiecare la familia lui.

Levitic 1.3; 25.10

La sfârșitul cărții Exod vedem că gloria Domnului a umplut cortul. Când Dumnezeu intră în locuința Sa, nu mai există loc pentru om. Dumnezeu vorbește acum din locuința Lui și un singur Obiect Îi preocupă gândurile: binecuvântatul Său Fiu.

În Geneza, Dumnezeu a vorbit și lumile au luat ființă. În Exod, El a vorbit de pe Muntele Sinai, iar poporul tremura, fiindcă nu putea suferi lumina prezenței Sale. În Levitic, Dumnezeu a vorbit din nou, însă acolo El a descoperit ce este în inima Lui și ne îndreaptă atenția către Persoana Fiului Său. Imaginile prezentate în primele capitole din Levitic ni-L prezintă pe Domnul Isus Hristos în măreția și în perfecțiunea Persoanei Sale, precum și în eficacitatea jertfei Lui mărețe. Aici Dumnezeu găsește un adevărat loc de odihnă. Lucrarea a fost încheiată și a fost încheiată de Fiul Său preaiubit.

Toți cei care au găsit adevărata pace și odihnă în Hristos sunt chemați să aibă comuniune cu Tatăl cu privire la Fiul Său. Ce privilegiu sfânt și ce binecuvântată preocupare! Toate acestea ne fac să ne prosternăm în închinare la picioarele Lui. „Voi sunteți seminție aleasă, preoție împărătească, națiune sfântă, popor dobândit pentru Sine, ca să vestiți virtuțile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată” (1 Petru 2.9). Aceasta este ca o pregustare a anului jubiliar menționat la sfârșitul cărții Levitic.

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.

Ioan 3.16

Sammy descoperă steaua (3)

— Desigur, și Dumnezeu a trimis un fiu, pentru că și El are o stea la fereastră!

Tatăl se uita la ochii luminați de inteligență copilărească. Sammy descoperise ceva măreț!

Într-adevăr, așa era: și Dumnezeu a trimis un Fiu. Nu pe unul oarecare, ci pe singurul Său Fiu, pe care Îl iubea. Iar Fiul lui Dumnezeu Și-a riscat viața în luptă cu mult timp înainte ca micuțul Samuel să se plimbe pe străzile din New York alături de tatăl său. Istoria Sa este scrisă în Biblie. Numele Său este Isus Hristos. Nașterea Sa este motivul pentru care se sărbătorește Crăciunul.

Locuința lui Dumnezeu în cer este ceva minunat! Acolo totul este frumos și plin de splendoare, acolo te poți bucura și te poți simți cu adevărat bine. Din această locuință a venit Isus și S-a născut aici, pe pământ. Și, pentru că părinții Lui au fost oameni săraci, iar casa de poposire era plină de vizitatori, El nu a avut loc să Se nască acolo. A venit pe lume într-un staul. Primul Său leagăn a fost o iesle pentru animale.

El a fost un foarte bun Elev, punându-i în uimire pe toți cei care Îl cunoșteau. Nu a făcut nimic rău, din contră: a ajutat pe oricine. Oamenii bolnavi și aceia care se afundau în greutăți se puteau baza pe ajutorul Său.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FACI PARTE DIN FAMILIA LUI DUMNEZEU – Fundația SEER

„În El, Dumnezeu ne-a ales… să fim înfiați…” (Efeseni 1:4-5)

 

Ne-am născut cu nevoia de a aparține și de a face parte dintr-o familie. Un pastor a spus: „Cunosc cupluri cu inimi pline de dragoste care tânjesc să o reverse peste un copilaș, dar acesta nu vine. Când astfel de cupluri găsesc copii pe care îi pot adopta, ei nu le spun acestora că trebuie să se ridice la înălțimea așteptărilor lor pentru a rămâne în familie. Nu există ideea că au voie să facă doar trei abateri – după care, gata: înapoi la centrul de plasament! Nu, ei îi acceptă cu brațele deschise și cu inimi pline de bucurie, pentru că au decis să-i iubească. Îi primesc în căminul lor pentru totdeauna, le dau numele lor de familie și îi fac moștenitori legali.” Cu mult înainte ca noi să simțim nevoia de Dumnezeu, El „ne-a ales… să fim înfiați, prin Isus Hristos.” Părinții de pe pământ divorțează, o iau pe căi separate și întemeiază familii noi.

Nu și Dumnezeu! Nu trebuie să te îngrijorezi cu privire la statutul tău și la relația ta cu El. Indiferent de rasă, culoare, crez sau mediul din care provii, când te pocăiești și Îl accepți pe Hristos ca Mântuitor, adopția ta devine legală și permanentă. Faci parte din familia Sa. Pentru a dovedi lucrul acesta, „Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.” (Romani 8:16). Înțelegi ce înseamnă lucrul acesta? De acum înainte nu va mai trebui să trăiești cuprins de un sentiment de rușine sau de teamă, nu mai trebuie să trăiești sub norul condamnării, pentru că ești fiu al lui Dumnezeu și „împreună moștenitor cu Hristos” (v. 17). Cuvântul „moștenitor” înseamnă că poți primi toate binecuvântările și răsplătirile pe care le-a câștigat Hristos la cruce pentru tine. Fără excepție!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 10:1-11

Noi duşmani intră în scenă. Ei sunt conduşi de Adoni-Ţedec (domn al dreptăţii), împăratul Ierusalimului. Ce deosebire între acest personaj şi Melhisedec (rege al dreptăţii), împărat al Salemului (Geneza 14.18-20)! Cel din urmă l-a binecuvântat pe Avram, apoi pe Dumnezeul Preaînalt (EL-ELYON), care i-a dat pe vrăjmaşi în mâinile patriarhului. Din contră, Adoni-Ţedec ia conducerea duşmanilor poporului lui Avraam. Îşi strânge aliaţii împotriva Gabaonului, iar acesta, la rândul lui, face apel la noul său aliat. Ce rezultat nefericit a avut necredincioşia manifestată în cap. 9! Avându-L pe Domnul cu el, mai avea poporul nevoie de o altă alianţă? Ea nu face altceva decât să mărească pericolul.

Cu toate acestea, Dumnezeu le va da biruinţa. Israel porneşte din Ghilgal, locul circumciziei, imagine a judecăţii cărnii. Epistola către Coloseni ne învaţă semnificaţia spirituală a acestuia. Morţi şi înviaţi împreună cu Hristos, este şi de datoria noastră să dăm morţii mădularele noastre (2.20; 3.1, 5). Revenirea la Ghilgal, care corespunde acestui act, este secretul victoriei. Pentru a triumfa, luptătorul credinţei trebuie întâi să realizeze că nu are nici o putere. Este astfel pregătit să-L lase pe Dumnezeu singur să lucreze. DOMNUL Însuşi poartă din ceruri războiul în favoarea poporului Său Israel.

DOMNUL ESTE APROAPE

Înainte de cădere, inima omului este îngâmfată; și smerenia merge înaintea onoarei.

Proverbe 18.12

Lui Roboam i-a venit greu să creadă că cele zece seminții refuzaseră într-adevăr jugul său. El se flata fără îndoială cu gândul că ele nu vor îndrăzni să se răzvrătească împotriva autorității sale. Nu era posibil, probabil gândea el, ca acești provinciali să nu fie gata să se supună disciplinării sale cu scorpioane. Așa că, încrezător, l-a trimis pe Adoram să strângă tributul. Această decizie rău gândită a provocat o adevărată criză, mai marele peste tributuri, care slujise în timpul tatălui său Solomon și al bunicului său David, fiind omorât cu pietre de poporul întărâtat. Astfel că împăratul, care se lăudase cu atâta semeție că „degetul său mic” avea să fie „mai gros decât coapsele tatălui său”, fuge în mod rușinos la Ierusalim.

Acum trebuie să fi fost evident pentru el că revolta era una reală și formidabilă, nu doar un val trecător de nemulțumire. Însă o astfel de pierdere imensă și așa teribile rezultate apărute pe neașteptate nu sunt ușor de acceptat. Poate că forța va putea să rezolve situația. Exista o armată de o sută optzeci de mii de viteji; iar acești rebeli vor trebui să simtă curând pe pielea lor efectul puterii ei invincibile. Dacă alte argumente n-au funcționat, atunci puterea va fi soluția. Însă „Dumnezeul păcii”, care iubește pe poporul Său chiar când acesta este rătăcit și greșește, îl avertizează pe împăratul lui Iuda (remarcați limitarea intenționată a titlului său în 2 Cronici 11.3) prin cuvântul omului lui Dumnezeu, Șemaia, spunând: „Să nu vă suiți și să nu faceți război cu frații voștri! Fiecare dintre voi să se întoarcă acasă, căci de la Mine s-a întâmplat lucrul acesta”.

Sub cârmuirea lui Dumnezeu, această divizare a împărăției reprezenta pedeapsa pentru păcatele lui Solomon (1 Împărați 11.33), prilejuită de greșeala lui Roboam; prin urmare, lucrurile trebuiau să rămână așa. A lupta deci pentru reinstaurarea unității poporului, oricât de bun ar fi părut acest scop, însemna a lupta împotriva lui Dumnezeu.

C. Knapp

SĂMÂNȚA BUNĂ

Poporul care stătea în întuneric a văzut o mare lumină; și celor ce zăceau în ținutul și în umbra morții le-a răsărit lumina. Matei 4.16

Sammy descoperă steaua (2)

Acolo ardea o lumânare, a cărei mică flacără lumina ca o stea.

Tatăl și-a ridicat gulerul paltonului și a început să-i explice: „Oamenii din acea casă au pus o lumânare la fereastră, pentru că se gândesc la fiul lor plecat la război. El a plecat departe, departe, peste ape, și luptă contra dușmanilor noștri”.

Între timp, Sammy a descoperit multe alte asemenea stele la ferestre, unele mai mari, altele mai mici. „Privește acolo, tată, încă una! Și aici! Și dincolo! Și acolo nu-i niciuna! Dar acolo, în spate, sunt două, uite, tată!” Și, pe când mergeau mai departe, copilul a mai spus, ca unul care credea că știe foarte multe: „Oamenii aceia au doi fii în război, nu-i așa, tată?”.

În timp ce Sammy căuta alte „stele” pe la ferestre, așa cum numea el micile lumini, tatăl a devenit tot mai gânditor. Ce va fi cu Sammy, băiatul care îi era mai drag decât orice? Va trebui oare să privească și el într-o zi cum mama va pune la fereastră o lumină pentru fiul lor, Sammy?

Ce se întâmpla cu toți tinerii care mureau acolo, în Europa, sub ploaia de gloanțe a mitralierelor dușmane? Sau cu aceia ale căror avioane atacate ori se făceau țăndări, prăbușindu-se la pământ, ori se scufundau pentru totdeauna în Pacificul îndepărtat?

Ajunși la capătul șirului de case, în fața lor se deschidea priveliștea unui câmp întins. Sammy și-a ridicat privirea spre cerul întunecat. Apoi deodată și-a ținut respirația, ca și când s-ar fi întâmplat ceva de neimaginat: „Oh, tată, privește acolo!”. Tatăl a înțeles de data aceasta imediat. Sammy descoperise luceafărul de seară, care strălucea pe cerul mohorât.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ALUNGĂ GÂNDURILE GREȘITE! – Fundația SEER

„Păzește-ți inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieții! ” (Proverbele 4:23)

 

<Când Satan vrea să te distrugă, el începe prin a-ți semăna în minte gânduri greșite. Domnul Isus a ilustrat lucrul acesta când a zis: „Ați auzit că s-a zis celor din vechime: ‘Să nu preacurvești.’ Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a și preacurvit cu ea în inima lui.” (Matei 5:27-28). Înainte să cedezi păcatului în faptă, îl alimentezi în minte. Gândurile rele nu sunt ale tale efectiv decât atunci când le lași „să se mute la tine și să-ți rearanjeze mintea.” Lăsate necontrolate ca să-ți rătăcească prin minte, ele se pot agăța de un incident din trecutul tău, sau de o înclinație de-a ta din prezent, hrănindu-se până când devin ca o tumoare care crește înlăuntrul tău.

Apostolul Pavel ne îndeamnă ca „orice gând să îl facem rob ascultării de Hristos” (2 Corinteni 10:5). Iar Solomon adaugă: „Păzește-ți inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieții!” Nu întinde nici măcar un deget gândurilor greșite, căci ele îți vor lua toată mâna! Alungă-le, înainte ca ele să-ți slăbească angajamentul pe care l-ai făcut față de Hristos, și să te aducă în pragul disperării!

În general vorbind, când facem curățenie într-o casă, ne concentrăm pe locurile care se văd și care pot fi inspectate de ceilalți. Imaginează-ți cât gunoi mental strângem pentru că avem impresia că nimeni nu intră în capul nostru ca să ne analizeze gândurile. Dar Dumnezeu o face! David a spus: „Doamne, Tu… mă cunoști…” (Psalmul 139:1). Când știi lucrul acesta, ar trebui să te rogi: „Primește cu bunăvoință cuvintele gurii mele și cugetele inimii mele, Doamne…” (Psalmul 19:14)

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 9:17-27

În faţa cetăţii Ai, poporul se considerase destul de tare. În prezenţa gabaoniţilor se crede destul de înţelept. Nu a simţit nevoia să-L consulte pe Domnul (v. 14). Câtă confuzie când, prea târziu, adevărul este descoperit! De atunci încolo va trebui să-i suporte pe aceşti canaaniţi, iar noi îi vom regăsi mai târziu legaţi într-un mod supărător de istoria lui Israel (2 Samuel 21).

Gabaoniţii explică pentru ce au acţionat aşa. Poate că ne-am putea pune întrebarea ce altceva ar mai fi putut face ei decât să se lase nimiciţi de israeliţi. Ei bine, exemplul Rahavei dovedeşte că mai aveau timp să vină să se pună prin credinţă şi mărturisindu-şi caracterul de vrăjmaşi, sub protecţia Dumnezeului lui Israel, de a Cărui faimă auziseră! (v. 9 sf).

Oamenii din această lume se aseamănă însă acestor gabaoniţi. Speră să se sustragă de la judecată legându-şi în exterior soarta de cea a poporului lui Dumnezeu. Vor să scape de mânia care vine, obţinând o asigurare împotriva morţii care-i îngrozeşte, fără însă a-şi mărturisi starea, fără a se pune sub beneficiul adevăratului har al lui Dumnezeu. Astfel, spre deosebire de Rahav, care devine soţia lui Salmon, căpetenie a lui Iuda (Matei 1.5), gabaoniţii rămân în sclavie: tăietori de lemne şi cărători de apă.

DOMNUL ESTE APROAPE

Ți-ai părăsit dragostea dintâi … pocăiește-te și fă lucrările dintâi.

Apocalipsa 2.4,5

Dragostea dintâi este acea dragoste care își găsește satisfacția completă în obiectul ei; acea dragoste care absoarbe mintea și inima în întregime. A existat un timp când Hristos era totul pentru adunarea din Efes. Hristos umplea inimile lor, absorbea toate gândurile lor și le canaliza toate energiile. Acum însă acea stare de prospețime trecuse. Ei nu încetaseră să lucreze pentru Hristos și să sufere pentru El, însă dragostea lor își pierduse prospețimea. Dragostea dintâi trecuse.

Totuși care fusese lucrul care produsese în ei acea dragoste dintâi? Oare nu înțelegerea dragostei lui Hristos pentru ei? Odată cu trecerea timpului, ei au pierdut încetul cu încetul simțământul dragostei Lui pentru ei și astfel și-au pierdut dragostea dintâi pentru El.

Faptul că Hristos a reproșat adunării că și-a pierdut dragostea dintâi este dovadă a perfecțiunii dragostei Lui, care nu poate fi mulțumită dacă nu primește un răspuns al dragostei pentru El dintr-o inimă întreagă. Lucrările pentru Hristos, oricât de mari, nu vor satisface inima lui Hristos. Domnul Însuși, în adresarea Sa, leagă „dragostea dintâi” de „faptele dintâi”. Erau, într-adevăr, fapte la Efes pe care Domnul le aproba, însă nu erau faptele dintâi, roade ale dragostei dintâi.

Toată ruina care a intervenit apoi și tot răul care s-a dezvoltat în celelalte adunări își au rădăcina în această primă cădere. Primul pas în Efes a fost pierderea dragostei dintâi; rezultatul deplin, în Laodiceea, este pierderea lui Hristos în întregime. Hristos este prezentat acolo ca fiind afară, la ușă. Dacă Hristos nu este păstrat în inima adunării, va veni timpul când El va fi afară, la ușa adunării.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov.

Numeri 24.17

Sammy descoperă steaua (1)

Pe străzile din New York sufla un vânt rece. Mașinile goneau pe lângă blocuri uriașe. Frânele scârțâiau și claxoanele răsunau când vreun trecător traversa gânditor strada lată. Câinii adulmecau curioși în toate părțile, în timp ce stăpânii lor trăgeau de lesă nerăbdători. Gospodinele, împovărate cu sacoșe pline, se îndreptau grăbite spre stația de autobuz, iar copiii curioși își turteau nasul de vitrine, privind cu jind la minunățiile ce li se înfățișau ochilor.

În New York se resimțea prea puțin din cel de-al Doilea Război Mondial, care bântuia în Europa, în Africa și în Asia. Oamenii străbăteau fără teamă orașul puternic luminat – tot așa și micuțul Sammy, care mergea de-a lungul trotuarului ținându-se de mâna tatălui său.

Tatăl era un bărbat liniștit, care ieșea în fiecare seară la o plimbare. Acum Samuel era destul de mare pentru a-l însoți, iar prin pălăvrăgeala lui necontenită îl abătea puțin de la îngrijorările zilnice. În acest timp, acasă, în bucătărie, mâncarea era pe foc, iar când aveau să se întoarcă, mama le va pune ceva delicios pe masă. Da, le mergea bine – chiar dacă posibilitățile lor erau modeste, chiria era mare, iar munca era istovitoare.

Sammy l-a întrerupt pe tatăl său cufundat în gânduri, întrebându-l: „Pentru ce este aceea acolo?”. Cu arătătorul său învelit într-o mănușă de lână, Sammy indica spre ceva pe partea cealaltă a străzii. Tatăl, obosit, nu a înțeles imediat. La ce se referea micuțul? Poate la sigla vreunei firme pe o reclamă luminată? Sammy a dat din cap negând. Poate la vitrinele puternic decorate? Nu! „Steaua, tată, steaua, nu o vezi?” Sammy privea fără întrerupere la o fereastră.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUNOAȘTE-L MAI BINE PE DUMNEZEU – Fundația SEER

„Împrietenește-te dar cu Dumnezeu, și vei avea pace; te vei bucura astfel iarăși de fericire.” (Iov 22:21)

 

<Când recunoști măreția lui Dumnezeu, se întâmplă două lucruri:

1) Nu mai ești tentat să-L analizezi și să-L reduci la ceva ușor de controlat.

2) Ești mai puțin predispus să încerci să-L manipulezi pe El și voia Sa, ori să-L explici pe El și căile Sale. Gândește-te cu atenție o clipă! De câte ori trebuie să ne spună Dumnezeu „cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre” (Isaia 55:9), ca să pricepem efectiv? Cât de des trebuie să ne explice că El este Păstorul, iar noi suntem oile; că El este vița, iar noi mlădițele, ca să ne plecăm înaintea Lui în totală renunțare și să spunem: „Facă-se voia Ta, Doamne”?

Dacă Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu a considerat că este necesar să Se roage: „nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu” (vezi Matei 26:39), nu ar fi oare înțelept ca și noi să spunem la fel, în fiecare zi? Cât a trecut de când nu ți-ai mai făcut timp să stai în tăcere în prezența Sa, să vezi o fărâmă din Cel ce este cu adevărat minunat și de necuprins?

În Iov 22:21 scrie: „Împrietenește-te dar cu Dumnezeu, și vei avea pace; te vei bucura astfel iarăși de fericire.” Îl cunoști tu pe Dumnezeu? Dacă da, cât de bine Îl cunoști? Ai vrea să-L cunoști mai mult? E bine dacă răspunsul tău este „da”, dar să știi că lucrul acesta nu se va întâmpla peste noapte! Va trebui să fie o prioritate în viață ta, pe care s-o urmărești în fiecare zi. Când faci lucrul acesta, nu vei fi dezamăgit – pentru că Scriptura îți oferă această garanție: „Apropiați-vă de Dumnezeu și El Se va apropia de voi.” (Iacov 4:8).

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 8:24-35

Cetatea Ai este cucerită, apoi arsă, locuitorii ei sunt măcelăriţi, împăratul ei este spânzurat, numai vitele sunt păstrate pentru popor, „după cuvântul Domnului pe  care-l poruncise lui Iosua” (v. 27). După ce au plătit din greu preţul pentru voia lor proprie, Iosua şi Israel se conformează de această dată instrucţiunilor divine până în cele mai mici detalii. Deuteronom 21.22, 23 interzicea lăsarea corpului unui om spânzurat pe lemn peste noapte, iar Iosua ţine cont de aceasta (v. 29), ceea ce dovedeşte că deja considera ţara ca fiind a lor.

Să nu precupeţim nici noi nici un efort pentru a ne comporta potrivit Scripturii! Câtă putere ar avea mărturia noastră dacă am putea răspunde la orice întrebare cu privire la purtarea noastră, la conduita noastră: Domnul cere aceasta, îmi cere mie, prin Cuvântul Său. Să-L privim pe Domnul Isus pe cruce. În ultima clipă a vieţii Sale ca Om ascultător, „ca să se împlinească Scriptura, El maispune: „Mi-e sete” (Ioan 19.28).

Scena care urmează (v. 30 la 35) răspunde şi ea instrucţiunilor din Deuteronom (cap.11.29; 27.1 …). Bărbaţi, femei, copii, tot poporul este adunat, inclusiv străinii (probabil şi Rahav se afla printre ei) în locul hotărât pentru a asculta legea. Şi în mijlocul acestei adunări era chivotul sfânt, simbol al Domnului Hristos. Adorarea şi bucuria sunt exprimate prin arderile-de-tot şi prin jertfele aduse.

DOMNUL ESTE APROAPE

Ținând adevărul în dragoste.

Efeseni 4.15

Sunt două lucruri în acest îndemn: ceea ce trebuie să facem și modul în care trebuie să facem. Ceea ce trebuie să facem este să ținem adevărul pe care îl avem. „Cumpără adevărul și nu-l vinde” (Proverbe 23.23). Mântuirea este gratis; este un dar. Adevărul lui Dumnezeu poate costa foarte mult, fiindcă dacă este să-l ținem și să umblăm în el, va trebui să renunțăm la multe lucruri. Suntem îndemnați să ținem adevărul, însă un lucru și mai bun decât acesta este ca adevărul să ne țină pe noi. Putem ține adevărul și apoi să-i dăm drumul; dar dacă adevărul ne ține pe noi, el nu ne va da niciodată drumul.

Apoi este vorba de cum trebuie să ținem adevărul – „în dragoste”. A folosi adevărul ca pe o bâtă cu care să ne doborâm oponenții nu este ceea ce vrea Dumnezeu. Adevărul absolut exact, însă rece ca gheața, nu va atrage pe nimeni. Dificultatea aici este să menținem echilibrul dintre credincioșie și dragoste. Domnul ne-a încredințat adevărul și dorește să-l ținem, însă dorește de asemenea ca dragostea Lui să strălucească în aceasta.

Adesea auzim că trebuie să fim ascultători de Domnul. Iată o ocazie în care putem manifesta această ascultare: „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unii pe alții, cum v-am iubit Eu” (Ioan 15.12). Trebuie să fim ca soarele, nu ca luna. Soarele dă atât lumină, cât și căldură; lumina este adevărul și căldura este dragostea și de ambele avem nevoie. Iată ce înseamnă să ținem „adevărul în dragoste” și avem un exemplu perfect în această privință în Domnul Isus Însuși. Nimeni n-a ținut adevărul atât de perfect cum l-a ținut El și nimeni nu a arătat o dragoste desăvârșită așa cum a arătat El.

S. Labelle

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci Tu ești nădejdea mea, Stăpâne, Doamne; În Tine mă încred din tinerețea mea; pe Tine mă sprijin.

Psalmul 71.5,6

Nu-ți pierde nădejdea!

Pe lângă dragoste și credință, nădejdea este una dintre principalele caracteristici ale creștinismului. Nădejdea este definită ca fiind încrederea în sprijinul sau în ajutorul altuia, certitudinea că ceva va fi favorabil. Nădejdea este o forță care îți pune mintea să exploreze fiecare posibilitate și să depășească orice obstacol.

La bătrânețe, pictorul francez Henri Matisse a fost anchilozat de o artrită gravă. Când a fost întrebat de ce mai ia penelul între degetele-i umflate, a răspuns: „Durerea trece, frumusețea rămâne”.

Pe când lucra la pictarea Capelei Sixtine, Michelangelo a devenit așa de descurajat, încât a dorit să renunțe. Însă, în fiecare dimineață, nădejdea îl îndemna să urce din nou pe schelă, pentru a-și duce la capăt frumoasa lucrare.

Întreținerea nădejdii este unul dintre mijloacele cele mai bune împotriva otrăvii nemulțumirilor. Nădejdea, asemenea luminii, oricât de mică ar fi, înfrumusețează și înveselește drumul vieții; și cu cât noaptea devine mai întunecoasă, cu atât raza de lumină devine mai luminoasă. De aceea, cititorule, nu-ți pierde nădejdea! Poți supraviețui multor pierderi, însă moartea nădejdii îți paralizează sufletul. Nădejdea este o siguranță, o încredere deplină. Ultimul cuvânt al lui Dumnezeu pentru tine nu este niciodată suferință sau necaz, ci ajutor, mângâiere, bucurie. Prezența Domnului în descurajarea noastră rezolvă toate problemele și frământările noastre, mici sau mari.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SIGURANȚA DE A FI ÎN HRISTOS – Fundația SEER

„Avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat” (Romani 12:6)

 

 Oamenii nesiguri spun adesea „da,” când în realitate ar vrea să spună „nu”!

Dar cei care reușesc să fie ei înșiși, nu-i lasă pe alții să-i controleze. Ei se percep așa cum îi vede Dumnezeu; de aceea ei sunt conduși de Cuvântul lui Dumnezeu, și nu de teama de respingere.

În încercarea de a-i mulțumi pe toți, investești atât de mult efort, încât ajungi să te epuizezi. Ai sentimentul că nu poți fi tot ceea ce doresc ceilalți să fii? Vrei să spui „nu”, dar teama de a nu fi pe placul celorlalți te face să te supui? Și între timp, presiunea din lăuntrul tău devine tot mai mare și te gândești: „Nu mai pot continua așa!”?!

Nu te mânia pe cei care au tot mai multe pretenții de la tine. Tu ești responsabil pentru prioritățile din propria ta viață. Răspunderea se oprește la tine! Aceasta impune o cunoaștere clară a propriei valori, a propriei chemări, a propriei direcții, a propriilor scopuri și priorități.

Un autor creștin scria: „Ani de zile am trăit sub presiunea de a împlini așteptările tuturor. Mă gândeam: „Dacă îi dezamăgesc?” Credeam că ei sunt cei care mă presează, când de fapt fricile și nesiguranțele mele puneau o povară asupra mea. „Dar, spui tu, nu-ți pasă ce spun ceilalți?” Nu e problema mea ce cred ceilalți, decât dacă decid eu să fie problema mea!

Principala mea preocupare este să fiu pe placul lui Dumnezeu și să fiu ceea ce dorește El!” Tu trebuie să fii sigur de ceea ce ești în Hristos, și toate celelalte lucruri se vor subordona acestei siguranțe!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 8:14-23

„Ce vei face cu Numele Tău mare?”, întrebase Israel (cap. 7.9). De vreme ce păcatul este înlăturat, iar Israel se încrede în El, Dumnezeu le răspunde dându-le biruinţa. Şi artizanul acestei victorii, cel al cărui nume se repetă de multe ori în această relatare, este Iosua, aici din nou o imagine a Domnului Hristos, conducându-i pe ai Săi în luptele lor. Cu ajutorul suliţei sale întinse spre cetate, la porunca Domnului, Iosua arată cine dirijează operaţiunea şi aminteşte că există un plan de ansamblu, o strategie, cunoscută numai de El.

Ei bine, iată ce este Isus pentru noi! Este Cel care cunoaşte rolul fiecărui ostaş, Cel care-l pune pe fiecare la postul lui, în sfârşit, Cel care dă semnalul pentru fiecare mişcare. Privind spre Hristos, precum ostaşul spre steagul comandantului său, vom şti ce avem de făcut, vom căpăta curaj. Şi apoi, să nu uităm, noi nu luptăm singuri; avem fraţi şi surori care iau parte la aceleaşi bătălii. Totuşi acestea nu sunt ca în timpul lui Iosua, conflicte publice, glorioase şi spectaculoase. Victoriile noastre, în general, sunt purtate pe genunchi în camera noastră; singur Domnul va fi martor la aceasta.

DOMNUL ESTE APROAPE

Și peste Egipt s-a ridicat un nou împărat, care nu-l cunoscuse pe Iosif.
Și norul a acoperit cortul întâlnirii și gloria Domnului a umplut cortul.

Exod 1.8; 40.34

Cartea Exod descrie robia și suferințele îndurate de israeliți în Egipt. Noul împărat al Egiptului nu-l cunoștea pe Iosif. Nu-L cunoștea nici pe Domnul și nu avea nicio intenție să asculte de glasul Lui. „Și egiptenii i-au înrobit pe fiii lui Israel cu asprime. Și le-au amărât viața prin muncă grea la lut și la cărămizi și prin tot felul de munci pe câmp; toată munca lor cu care îi înrobeau era aspră” (Exod 1.13,14). Satan este un stăpân aspru.

Însă strigătul poporului s-a suit la Dumnezeu, iar El a auzit geamătul lor. Citim că Dumnezeu a auzit, că Dumnezeu Și-a adus aminte, că Dumnezeu a privit și că Dumnezeu a luat la cunoștință despre starea lor. Apoi El a acționat în har suveran pentru a-i elibera, S-a descoperit ca fiind marele Eu sunt și a declarat: „Am coborât ca să-i eliberez” (Exod 3.8). În persoana lui Moise, Dumnezeu a ridicat un eliberator prin care avea să-i scoată din Egipt și să-i aducă la Sine.

Răscumpărarea prin sânge și eliberarea prin putere formează baza pe care Dumnezeu poate locui în mijlocul poporului Său. Cortul întâlnirii a fost construit conform modelului văzut pe Muntele Sinai. Când Moise a încheiat lucrarea de construire a cortului, gloria Domnului a venit și a umplut cortul. Domnul locuia acum în mijlocul poporului Său răscumpărat.

În Geneza vedem drumul descendent al omului, din cauza neascultării, care a început cu grădina din Eden și s-a încheiat cu un sicriu în Egipt. În Exod vedem eliberarea din Egipt, împăcarea cu Dumnezeu și plăcerea Lui de a locui în mijlocul poporului Său. „Norul Domnului era deasupra cortului ziua și era un foc în el noaptea, înaintea ochilor întregii case a lui Israel, în toate călătoriile lor” (Exod 40.38).

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Bunătatea mea nu ajunge până la Tine! Îmi vei arăta cărarea vieții; înaintea feței Tale sunt bucurii nespuse, și desfătări veșnice la dreapta Ta.

Psalmul 16.2,11

Bucurie – sau tristețe?

Cu ocazia vizitei sale în Statele Unite ale Americii, scriitorul rus Maxim Gorki a fost condus pe insula Coney. Gazdele l-au purtat prin tot felul de locuri interesante. Trecând prin mulțimea zgomotoasă, ei l-au plimbat pe la muzee, palate și spectacole de cabaret, crezând că distinsul scriitor se va distra de minune. La sfârșitul unei astfel de zile, aparent perfecte în ochii multora, gazdele l-au întrebat dacă i-a plăcut. Scriitorul a rămas o vreme pe gânduri și apoi a zis:

— Voi trebuie să fiți un popor foarte trist!

Deși gazdele au rămas uimite de cele auzite, Gorki avea totuși dreptate. Orice societate a cărei existență se bazează pe bucuriile ieftine, de o clipă, trebuie să fie, într-adevăr, o societate foarte tristă. Domnul Isus ne oferă ceva cu mult mai bun. El a declarat: „Eu am venit ca oile să aibă viață și s-o aibă din belșug” (Ioan 10.10). Cuvântul folosit în textul original pentru „belșug” este „supraabundență”. Mântuitorul ne oferă o viață de supraabundență. Nu există bucurie mai mare ca aceea de a ști că Dumnezeu ne iubește așa de mult, încât L-a dat pe Fiul Său la cruce pentru salvarea noastră. Aceasta este sursa bucuriei veșnice. Fiecare este pus în fața alegerii. Ce vom alege: bucuria – sau tristețea? Numai înaintea Feței Domnului și Mântuitorului nostru sunt bucurii de nedescris.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PROCESUL VINDECĂRII – Fundația SEER

„Isus a luat cuvântul și a zis: „Oare n-au fost curățiți toți cei zece? Dar ceilalți nouă unde sunt?” (Luca 17:17)

 

 Vă invit să fim atenți la modul în care Domnul Isus i-a vindecat pe acei zece leproși, ca să vedem ce învățături putem primi:

1) Ei nu au ratat momentul. „Și-au ridicat glasul și au zis: „Isuse, Învățătorule, ai milă de noi!” (v. 3). Oamenii disperați rostesc rugăciuni pline de disperare. Cui îi pasă de avuții și de înfățișare, când se află pe moarte? Acești oameni și-au dat seama că Domnul Isus „trecea” pe acolo (vezi v. 11) și cel mai rău lucru care li se putea întâmpla era ca El să treacă pe lângă ei fără să-i observe! Așa că nu au ratat momentul și au strigat către El. Și tu poți face acest lucru, pentru că nimeni nu te poate auzi la fel ca Dumnezeu (vezi Psalmul 118:5).

2) Ei au fost nevoiți să aștepte. Vindecarea lor nu s-a produs pe loc; a fost un proces în etape. „Pe când se duceau, au fost curățiți” (Luca 17:14). De multe ori funcționează așa. Nu e vorba de un singur pas, ci de un angajament de a-ți croi drum printre obstacole și temeri până ajungi la minune. Dar merită efortul și apreciezi mai mult eliberarea atunci când o iei de la capăt zi de zi în totală dependență de Dumnezeu!

3) Numai unul din cei zece s-a întors pentru a mulțumi. De aceea Domnul Isus a întrebat: „Dar ceilalți nouă unde sunt?” Au fost prea ocupați? Au fost prea absorbiți de propria lor persoană? Sau prea bucuroși? Ori uitaseră? Să remarcăm ce i-a spus Domnul Isus celui care s-a întors: „Credința ta te-a mântuit.” (v. 19) Vindecarea trupului este adesea realizată prin intermediul medicinei, dar devii mântuit (în ceea ce privește trupul, mintea și sufletul) doar atunci când petreci timp în închinare autentică înaintea singurului Dumnezeu adevărat, și când ajungi să-L cunoști!

<i

 

 

 

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 7:1-15

După Ierihon, iat-o pe Ai, o cetate aparent mică. În adevăr, pare uşor a-i veni de hac, fără a-i mai deranja pe toţi oamenii de război; trei mii vor fi suficienţi. Contrar tuturor aşteptărilor, Israel este înfrânt. Este rândul inimii poporului să se topească, cum se topise, puţin înainte, inima duşmanilor săi (5.1). Iosua, descurajat, cade cu faţa la pământ şi se lamentează.

Dar DOMNUL îl invită să se ridice şi să înţeleagă motivul înfrângerii.

Lucrul blestemat, cu alte cuvinte păcatul, Îl împiedică pe Dumnezeu să apere cauza poporului Său.

Ce lecţie importantă pentru fiecare dintre noi! Conştiinţa noastră este ca şi tabăra lui Israel. Un păcat pe care îl ascundem, pe care refuzăm să-l mărturisim oamenilor şi lui Dumnezeu, ne lipseşte de comuniunea cu El, fără de care un credincios este înfrânt înainte de bătălie. Lucru încă mai grav: este vorba de marele
Nume pe care îl purtăm (v. 9), cel al Domnului Hristos, care va fi dezonorat prin slăbiciunea noastră. „Ce vei face cu Numele Tău
mare?” este o rugăciune înţeleaptă. Cel care vorbeşte astfel ştie să pună gloria lui Dumnezeu înaintea propriilor interese.

„Ajută-ne, Dumnezeul mântuirii noastre, pentru gloria Numelui Tău! Şi scapă-ne şi iartă-ne păcatele, pentru Numele Tău” va cere Asaf în Psalmul 79.9.

DOMNUL ESTE APROAPE

Eu sunt, nu vă temeți!

Ioan 6.20

Citim în Evanghelia după Matei că Domnul i-a silit pe ucenici să intre în corabie și să treacă înaintea Lui pe partea cealaltă a lacului (Matei 14.22). Când furtuna s-a stârnit, făcând ca valurile să lovească în corabie, Domnul a apărut mergând pe ape. În timp ce ei se trudeau să vâslească împotriva vântului, Domnul Isus fusese pe munte, rugându-Se. Aceasta este o imagine a Lui ca Mare Preot al nostru, care trăiește pururi pentru a mijloci pentru noi. Apoi însă, în mijlocul furtunii, Domnul Însuși a venit la ei, în ceasul cel mai întunecat al nopții, spunând: „Eu sunt, nu vă temeți!”.

Aceasta este o afirmație plină de putere. Marele Eu sunt a apărut în mijlocul furtunii, iar când ei L-au luat în corabie, furtuna a încetat. Domnul nu dorea ca ei să nu știe cine este El și nu dorea ca ei să rămână într-o stare de spaimă.

În Ioan 18.7, când soldații au venit să-L aresteze pe Domnul Isus și I-au spus că-L caută pe Isus din Nazaret, Domnul le-a răspuns: „Eu sunt”. Aceste cuvinte i-au umplut de spaimă și i-au făcut să cadă la pământ. Aceleași cuvinte însă, în Luca 24.39, au risipit teama din inimile celor care credeau în El.

Când trecem prin furtunile acestei lumi și teama începe să ne cuprindă, să ne aducem aminte că Domnul Isus, marele Eu sunt, ni Se va descoperi cu siguranță și ne va spune: „Eu sunt, nu vă temeți!”.

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Să fiu găsit în El, nu având ca dreptate a mea pe aceea a legii, ci pe aceea care este prin credința în Hristos.

Filipeni 3.9

Problemele unei familii (2)

Ieri am vorbit despre un adevăr practic, absolut necesar, atât în viața de familie, cât și în viața oricărui creștin. Dumnezeu nu ne va da smerenie, răbdare, sfințenie sau dragoste ca daruri separate ale harului Său. Dumnezeu nu este un distribuitor cu amănuntul, împărțindu-ne harul Său în pachețele, măsurându-ne o cantitate de răbdare celor nerăbdători, puțină dragoste celui care nu poate iubi, o măsură de smerenie unui om mândru, în cantități pe care să le luăm și să le folosim apoi ca pe un fel de capital. Dumnezeu ne-a dat un singur Dar, menit să ne satisfacă toate nevoile: pe Fiul Său Isus Hristos, în care avem totul pe deplin. Și, pe măsură ce privesc la Domnul și Mântuitorul și Îl las să-Și trăiască viața Lui în mine, El va arăta smerenia, răbdarea, iubirea, toate acestea în locul meu.

Viața nouă nu ne este dată ca un element separat, ci ne este oferită în Domnul și Mântuitorul nostru. Relația noastră cu Fiul lui Dumnezeu este relația noastră cu viața adevărată. Nu contează care este lipsa ta personală sau dacă ai o mie și una de probleme diferite. Dumnezeu are întotdeauna un singur răspuns, și acela este mai mult decât suficient: pe Fiul Său Isus Hristos. El este răspunsul la fiecare nevoie omenească. Să apelăm la Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos pentru toate problemele noastre prezente și viitoare! Cine apelează la Domnul va primi ajutor în toate problemele și întrebările sale.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

VIZITAT DE UN ÎNGER – Fundația SEER

„Unii… au găzduit, fără să știe, pe îngeri” (Evrei 13:2)

 

 Într-o zi, Debby Gass conducea prin Nevada, când mașina sa sport a rămas fără combustibil. O tânără, aflată într-o mașină mică blocată pe o autostradă pustie, necirculată – iată o situație care n-are cum să nu provoace temeri! Nu după multă vreme, a tras pe dreapta un tractor cu remorcă și din el a coborât un tip de vreo doi metri, care a întrebat: „Aveți nevoie de ajutor, doamnă?” Când i-a explicat necazul, bărbatul i-a spus să încuie mașina și să meargă cu el până la un service auto aflat la câțiva kilometri depărtare de granița dintre state. Ce era de făcut? Glasul lui Dumnezeu pe care îl auzea Debby, o voce în care învățase să aibă încredere, i-a șoptit: „Stai liniștită. Du-te cu el!” În timp ce mergeau cu tractorul, bărbatul i-a povestit că a fost în închisoare, că L-a întâlnit pe Hristos și că viața lui a fost schimbată radical. I-a arătat poze cu soția și familia. Când s-au întors la mașina ei, i-a turnat o canistră de combustibil în rezervor, și-a luat la revedere și a plecat. Apoi… incredibilul s-a produs! Când Debby și-a pornit mașina ca să plece – pe o șosea pe care aveai vizibilitate kilometri întregi în ambele direcții – tractorul nu se mai vedea nicăieri. Un ditamai tractor cu remorcă, de patruzeci de tone, cu tot cu șofer… dispăruse! Biblia spune: „Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii, prin ea, au găzduit, fără să știe, pe îngeri.” Debby este convinsă că Dumnezeu a trimis un înger ca s-o ajute în acea zi. Care este părerea ta?

Mulți dintre noi avem experiențe similare, dar cu toate acestea nu le spunem altora. Poate din teama de a nu fi judecați, sau poate pentru că abia peste o vreme ne dăm seama că, de fapt, am fost vizitați de un înger!

Dar Biblia spune că: „Îngerul Domnului tăbărăște în jurul celor ce se tem de El și-i scapă din primejdie.” (Ps.34: 7)

<i

 

 

 

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 6:15-27

Cât de ridicol şi de ineficace trebuie să le fi părut locuitorilor Ierihonului marşul acestor trompetişti în jurul zidurilor lor! S-a mai văzut vreodată un asediu întreprins în felul acesta? Batjocoritorii nu trebuie să fi lipsit! „Dar Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari” (1 Corinteni 1.27). Dincolo de armele văzute ale omului, care impresionează, credinţa lucrează în chip nevăzut. Potrivit promisiunii Domnului, dacă am avea credinţă cât un grăunte de muştar, Dumnezeu va înlătura din calea noastră obstacolele atât de înspăimântătoare (Matei 17.20).

„Armele luptei noastre nu sunt fireşti, ci puternice, potrivit lui Dumnezeu, spre dărâmarea întăriturilor” (2 Corinteni 10.4). Să folosim această armă imbatabilă: rugăciunea. Dacă în calea noastră se înalţă obstacole precum «Ierihonul», să învăţăm, ca şi Israel, să le înconjurăm împreună cu Domnul (chivotul), ridicându-ne vocile către Dumnezeu. Apoi, la vremea hotărâtă de El, vom vedea zidurile căzând, aşa cum au căzut acestea în ziua a şaptea.

Israel a primit un avertisment uşor de înţeles de oricine: cetatea va fi anatema, blestemată (dată nimicirii sau închinată nimicirii prin blestem). Numai Rahav avea să fie cruţată, împreună cu ai ei, ca urmare a credinţei sale. Funia stacojie, uşor de reperat în timpul celor 13 înconjurări ale cetăţii, era la locul ei.

DOMNUL ESTE APROAPE

Eu voi vedea sângele și voi trece pe lângă voi.

Exod 12.13

Există mulți credincioși care nu îndrăznesc să contrazică eficacitatea sângelui lui Hristos și care totuși nu se bucură de o pace temeinică. Astfel de credincioși mărturisesc că sunt siguri de faptul că sângele este suficient, însă că nu sunt siguri că această suficiență este valabilă și pentru ei, fiindcă – cred ei – nu au suficientă credință. Mulți creștini se află într-o astfel de stare nefericită. Ei se preocupă cu credința lor, în loc să se preocupe cu sângele lui Hristos și cu Cuvântul lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, ei privesc la ei înșiși, în loc să privească la Hristos. Aceasta nu este credință și, în consecință, nu au pace. Israelitul aflat la adăpostul sângelui mielului poate fi o lecție instructivă pentru astfel de credincioși. El nu era scăpat de urgie datorită gândurilor sale despre sânge, ci, în mod simplu, datorită sângelui însuși. Fără îndoială că el credea în puterea acelui sânge și avea anumite gânduri despre el, însă Dumnezeu nu spusese: «Când voi vedea credința voastră în sânge, voi trece pe lângă voi». Nu, ci sângele, în demnitatea lui exclusivă și în eficacitatea lui divină, era așezat înaintea lui Israel. Iar dacă vreun israelit ar fi așezat chiar și o singură bucățică de azimă lângă sânge, ca temei pentru o siguranță sporită, atunci L-ar fi făcut mincinos pe Iahve și ar fi tăgăduit suficiența remediului Său.

Întotdeauna suntem înclinați să privim la ceva legat de noi înșine, pentru ca astfel să facem din sângele lui Hristos temelia păcii noastre. Există o lipsă tristă de claritate cu privire la această chestiune vitală, lucru făcut evident de către îndoielile și temerile cu care se confruntă atât de mulți din poporul lui Dumnezeu. Tendința noastră, în ce privește temelia păcii, este să privim la roadele lucrării Duhului în noi, mai degrabă decât la lucrarea lui Hristos făcută pentru noi.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dumnezeu ne-a dat viața veșnică și această viață este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața.

1 Ioan 5.11,12

Problemele unei familii (1)

Mă aflam odată în casa unei tinere familii creștine. La puțin timp după sosirea mea, soții mi-au cerut să mă rog pentru ei. Eu i-am întrebat care este problema lor. „În ultima vreme nu am avut o umblare bună”, mi-au mărturisit ei. „Suntem atât de ușor iritați de copii; în ultimele săptămâni, amândoi ne-am ieșit din fire de mai multe ori pe zi. Ne dăm seama că prin aceasta Îl necinstim pe Mântuitorul. Vreți să vă rugați ca Domnul să ne dea răbdare?” — „Nu pot face așa ceva”, am răspuns eu. „Ce vreți să spuneți?”, m-au întrebat ei. „Vreau să spun că un lucru este cât se poate de sigur, și anume că Dumnezeu nu va asculta rugăciunea.”

După această afirmație, tinerii, plini de uimire, m-au întrebat: „Vreți să spuneți că am mers atât de departe, încât Dumnezeu nu mai vrea să ne asculte când Îl rugăm să ne facă răbdători?”. — „Nu, nu vreau să spun așa ceva, dar aș vrea să vă întreb dacă voi v-ați mai rugat pentru lucrul acesta. V-a răspuns Dumnezeu?” — „Nu.” — „Știți de ce nu v-a răspuns? Pentru că nu aveți nevoie de răbdare!” Atunci ochii soției s-au încruntat. „Ce vreți să spuneți?”, a izbucnit ea. „N-avem nevoie de răbdare, când noi ne ieșim din fire de dimineața până seara? E absurd! Ce vreți să spuneți de fapt?” Atunci i-am răspuns calm: „Nu de răbdare aveți voi nevoie, ci de Însuși Domnul Isus Hristos”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVAȚĂ DIN EXPERIENȚELE NOCTURNE! – Fundația SEER

„Seara vine plânsul, iar dimineața veselia” (Psalmul 30:5)

 

Dumnezeu este alături de noi în „experiențele noastre nocturne.”

Să ne gândim puțin: ai fost doborât, dar prin harul lui Dumnezeu te-ai ridicat iarăși. Indiferent cât de întunecată este noaptea, ai trăit și ai văzut lumina dimineții. Vremurile sunt schimbătoare, relațiile se schimbă și ele, dar Dumnezeu este mereu același. El este cel care te-a scăpat din fiecare necaz din trecut, și El promite că va fi cu tine în fiecare zi din viitor.

Să remarcăm cuvintele: „vine veselia”. Asta înseamnă că te vei ridica și te vei bucura din nou! Instinctul tău de supraviețuire pornește dintr-un izvor care se află deja înlăuntrul tău, și Domnul este cel ce alimentează acel izvor! Lasă-l să curgă! Nu trebuie să-l faci să curgă, doar să-l lași să curgă.

Dr. Thomas Fuller, cleric și istoric din sec. al XVI-lea, a afirmat: „Dacă nu ar fi nădejdea, inima s-ar frânge.”

Indiferent prin ce treci în acest moment, nu te da bătut până nu vezi dimineața. Ea se află la sfârșitul fiecărei nopți întunecate și al fiecărei promisiuni încălcate… și sosește întotdeauna! După fiecare eșec, lovitură, trădare și respingere – zorii zilei se vor ivi în mod sigur! Nu lăsa nimic să te împiedice să crezi asta! Dumnezeu îți va șterge lacrimile și te vei trezi întotdeauna cu o cântare nouă.

Una dintre cele mai extraordinare promisiuni din Scriptură este următoarea: „îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare! „Domnul este partea mea de moștenire”, zice sufletul meu, „de aceea nădăjduiesc în El.” Domnul este bun cu cine nădăjduiește în El, cu sufletul care-L caută.” (Plângerile lui Ieremia 3:22-25).

Ziua de ieri s-a încheiat azi-noapte. Astăzi este o nouă zi! Deci „trezește-te”, și bucură-te de ea!

<i

 

 

 

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 6:1-14

Ca o santinelă redutabilă veghind la intrarea în Canaan, cetatea puternică a Ierihonului se înălţa blocând drumul poporului. Obstacol înspăimântător! La ce corespunde aceasta pentru noi? Când cineva de curând întors la Dumnezeu, care a trecut de puţin timp de la moarte la viaţă, se pregăteşte să-şi pună credinţa în practică, Satan caută să-l înspăimânte din prima clipă.

Pune în faţa lui mari dificultăţi: De dat o mărturie în faţa unor prieteni batjocoritori, de renunţat la un obicei, de făcut o mărturisire sau o cerere de iertare cuiva care a ofensat. Mai mult chiar, în unele ţări, cei care se declară credincioşi au de suferit adevărate persecuţii. Cum facem faţă acestor reacţii inevitabile ale vrăjmaşului?

Lăsându-L pe Domnul să conducă totul în felul Său. De la noi El aşteaptă o încredere deplină în El, râvnă (observaţi-i cum se trezeau dis-de-dimineaţă), o mărturie foarte clară, simbolizată prin cele şapte trompete. Şi perseverenţă, bineînţeles! Şapte zile şi în a şaptea zi de şapte ori! Răbdarea trebuie să-şi desăvârşească lucrarea (Iacov 1.4). În sfârşit, condiţia esenţială: trebuie să fim conştienţi de prezenţa Domnului cu noi în umblarea noastră de fiecare zi. Chivotul care se oprise în Iordan pentru Israel acum este cu ei pentru a le asigura victoria (v. 6).

DOMNUL ESTE APROAPE

Și au venit la Mara și n-au putut să bea apele din Mara, pentru că erau amare … Și el a strigat către Domnul; și Domnul i-a arătat un lemn și el l-a aruncat în ape și apele s-au făcut dulci.
Astfel încât, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru fiecare.

Exod 15.23,25; Evrei 2.9

Mara este o imagine a acestei lumi – o pustie cu ape amare, aflată sub blestemul pricinuit de păcatele oamenilor. „Pentru că plata păcatului este moartea” (Romani 6.23). Moartea este simbolizată prin apele amare. Care este deci remediul?

„Domnul i-a arătat un lemn.” A trebuit ca lemnul să-i fie arătat lui Moise, fiindcă el nu-l putea vedea de unul singur. Era nevoie de intervenția lui Dumnezeu pentru ca el să vadă lemnul, lemn care este o imagine a lui Hristos venit în trup pentru a face voia lui Dumnezeu și, de asemenea, este o imagine a crucii. Dacă Domnul nu ne arată crucea Sa, nu vom putea niciodată vedea semnificația ei profundă. Doar atunci putem înțelege cine este binecuvântatul nostru Domn. Fie ca El să ne arate crucea Sa, iar noi, prin intermediul ei, să-L contemplăm cu inimi tot mai pline de admirație!

Vindecarea apelor amare a depins de lemnul aruncat în acele ape. Domnul a fost „aruncat” cu violență și fără îndurare în apele morții, pentru ca ele să devină dulci pentru noi. „Astfel încât, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru fiecare” (Evrei 2.9). Ce amărăciune infinită a gustat El pe cruce! Toată lauda să-I fie adusă binecuvântatului nostru Domn și Mântuitor!

F. S. W.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar El era străpuns pentru nelegiuirile noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era peste El.

Isaia 53.5

Calea Domnului

Calea Domnului și Mântuitorului nostru pe acest pământ a fost o cale de suferință. Calvarul Său a început la ieslea Betleemului și a continuat până la Golgota, unde a fost răstignit între doi tâlhari pe o cruce între cer și pământ. În trecerea Sa pe pământ, Domnul Isus Hristos a simțit durerea umană. El, care a fost fără păcat, a trebuit să sufere din partea creaturii Sale.

Lucrarea Domnului Isus Hristos era necesară nu pentru a întoarce inima lui Dumnezeu spre păcătos, ci pentru a întoarce inima păcătosului spre Dumnezeu. Dar încă de la început, de când Domnul Isus a venit în lume, lumea nu L-a cunoscut, deși El Însuși era Creatorul tuturor lucrurilor. Toate lucrările Mântuitorului dădeau mărturie despre atotputernicia Sa, dar oamenii au trecut mai departe cu nepăsare și cu necredință. „Și aceasta este judecata: că Lumina a venit în lume și oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele” (Ioan 3.19).

Dacă aceasta este starea cititorului, dorim să-i spunem că astăzi este ziua mântuirii. Să nu uităm că Mântuitorul a venit pe pământ să facă voia lui Dumnezeu, să îndepărteze păcatul nostru, jertfindu-Se pe Sine. Mântuitorul a fost străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre pe cruce. Suferințele Mântuitorului – jertfa Sa – au rezolvat o dată pentru totdeauna problema apropierii omului de Dumnezeu.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 5:1-15

Iată-ne şi pe ţărmul învierii! Ce găsim aici? Dureroasă descoperire! Întâi vrăjmaşii din afară care au reapărut. Dar curaj! Ei sunt fără „suflare” (v. 1), fiind deja învinşi prin Hristos la cruce (Coloseni 2.15). Dar şi potrivnicul lăuntric, carnea, este prezent. Oare n-a fost el declarat mort, îngropat în adâncul Iordanului? Cu siguranţă! În ochii lui Dumnezeu, acolo îi este locul. Dar trebuie ca şi noi să ne socotim pe noi înşine morţi faţă de păcat (Romani 6.11), recunoscând că acesta nu are nici un drept să se manifeste.

Circumcizia corespunde acestei judecăţi pe care trebuie să o aplicăm la fiecare nouă manifestare a cărnii în noi. Odată înfăptuită, descoperim resursele şi bucuriile care ne aşteaptă pe acest „ţărm” al locurilor cereşti. Întâi grâul vechi al ţării, care înlocuieşte mana, imagine a Hristosului glorificat cu care se hrăneşte cel răscumpărat.

Urmează Paştele; acesta poate fi celebrat chiar şi sub zidurile Ierihonului. „Tu îmi întinzi o masă înaintea vrăjmaşilor mei” (Psalmul 23.5). În sfârşit, iată Îngerul promis de DOMNUL încă din primele zile ale «exodului» (Exod 23.23). Domnul Isus este pentru noi în cer şi conduce luptele noastre, dacă noi Îi lăsăm Lui conducerea.