Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE

Orice suflet să fie supus autorităților care sunt mai presus de el. Pentru că nu este autoritate decât de la Dumnezeu; și cele care există sunt rânduite de Dumnezeu. De aceea, cine se opune autorității se împotrivește rânduielii lui Dumnezeu; și cei care se împotrivesc își vor primi judecata.

Dar Petru și apostolii, răspunzând, au spus: „Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”.

Romani 13.1,2; Fapte 5.29

Pavel și Petru au scris epistole în timpul domniei lui Nero și, mai târziu, au fost martirizați sub domnia aceluiași împărat. Istoria relatează multe exemple cu privire la nelegiuirea lui Nero și la felul cum el i-a persecutat pe creștini. Totuși, Duhul Sfânt l-a inspirat pe Pavel să le scrie sfinților din Roma versetele citate mai sus, care rămân atât de actuale și pentru noi astăzi.

La fel rămân și cuvintele lui Petru, din prima sa epistolă: „Fiți supuși deci, pentru Domnul, oricărei instituții omenești, fie împăratului, ca autoritate supremă, fie guvernatorilor, ca trimiși de el spre pedepsirea răufăcătorilor și spre laudă pentru cei care fac bine. Pentru că așa este voia lui Dumnezeu, ca, făcând binele, să reduceți la tăcere neștiința oamenilor fără minte” (1 Petru 2.13-15).

Ascultarea față de Dumnezeu, Creatorul nostru, deci față de cea mai înaltă autoritate dintre toate, implică supunerea față de autoritățile pământești existente, indiferent de felul cum au dobândit ele puterea, omenește vorbind. Însă, atunci când autoritățile omenești acționează în mod deliberat împotriva Cuvântului lui Dumnezeu, noi, cei credincioși din ziua de astăzi, la fel ca apostolii odinioară, trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu, decât de oameni. Acest lucru va produce, cel mai probabil, consecințe neplăcute: ocară și suferințe de tot felul. Apostolii, în Fapte 5, au fost bătuți, însă au plecat „bucurându-se că au fost socotiți vrednici să fie disprețuiți pentru Numele Lui” (versetul 41). Suntem noi pregătiți să facem la fel?

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

De la ceasul al șaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată țara. Și, pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare, zicând: „Eli, Eli, lama sabactani?”, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”.

Matei 27.45,46

„Pentru ce M-ai părăsit?”

Când citim aceste cuvinte ale Domnului Isus Hristos rostite pe cruce, ne gândim la ele cu mare considerație. Cuvintele au o însemnătate esențială, dar nu le putem înțelege în profunzimea lor.

După răstignire, pe la amiază, s-a făcut deodată întuneric peste toată țara. Înainte, Fiul lui Dumnezeu fusese batjocorit, iar deodată toată batjocura a amuțit.

În acele trei ore de întuneric, Dumnezeu L-a ascuns pe Fiul Lui de privirile oamenilor, pentru că atunci Dumnezeu a adus cele mai adânci suferințe asupra Lui. – De ce? Mântuitorul lumii, răstignit pe cruce, fusese părăsit de oameni, iar în acele ore era părăsit și de Dumnezeu, pentru că a vrut să ispășească toate păcatele tuturor celor care cred în El. Isus a ocupat locul oamenilor păcătoși în judecata divină, de aceea Dumnezeu Și-a întors privirea de la El.

Fără această jertfă, nimeni nu ar fi putut fi salvat. Acum, moartea Domnului Isus este spre binele tuturor celor care Îl primesc prin credință în viața lor. „Dar El era străpuns pentru nelegiuirile noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era peste El, și prin rănile Lui suntem vindecați” (Isaia 53.5).

Citirea Bibliei: Geneza 12.9-13.4 · 2 Petru 1.12-21

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SEMNIFICAȚIA NUMELUI VINEREA MARE – Fundația S.E.E.R. România

„Dumnezeu a vrut… să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ cât şi ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui”. (Coloseni 1:19-20)

Carolyn Arends scrie: „Duminica Paștelui este medalia de aur a credinței creștine pe care o primești după ultimul tur de pistă, dar poate fi și „vor trăi fericiți o veșnicie!”… Există insa un obstacol de trecut: mi-e groază de Vinerea Mare, de imaginile torturii și ale suferinței, de muzica sumbră, de amintirea acelui strigăt disperat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Dacă ar fi după mine, probabil aș sări peste Vinerea Mare. Dar dacă aș face-o, dimineața Paștelui ar fi lipsită de valoare. Aș uita care a fost prețul mântuirii mele, aș începe să cred că pot avea o istorie fără sacrificiu, că nu trebuie să mori (față de sine) pentru a trăi Învierea. Aș crede minciuna că victoria lui Hristos asupra morții – și hotărârea mea de a-L urma pe El – înseamnă o viață lipsită de necaz. Autorii Scripturilor ne sfătuiesc să luăm în considerare suferința ca pe o oportunitate de a ne identifica cu Hristos, și de-a ne purta crucea. Cu toate acestea, când ne pierdem locul de muncă, când tumoarea este malignă, sau prietenia ne-a fost trădată, plângem nu numai din cauza rănii, ci și din pricina faptului că putem fi răniți. Avem impresia că Hristos ne-a dezamăgit. Nu considerăm totul ca o „bucurie deplină”, ci ca pe un eșec.

Acestea fiind spuse, cum putem noi să fim creștini ai Învierii? Când aștept Duminica Paștelui și primesc Vinerea Mare, încerc să-mi aduc aminte că definiția lui Dumnezeu pentru „bine” o depășește de departe pe a mea și că aproape toate noile începuturi au rezultat din ceea ce păreau a fi sfârșituri îngrozitoare. Ceea ce pare a fi o mică (dar devastatoare) moarte este de fapt o șansă la o viață nouă. Trebuie să fim frânți pentru a deveni ceea ce trebuie să fim!” Dacă te lupți din răsputeri să vezi „binele” în situația în care te afli, ascultă ceea ce urmează: „El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi-născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea. Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El, şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ cât şi ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui” (vers. 18-20). Așadar, asta s-a întâmplat în Vinerea Mare!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezechiel 47:13-23; 48:1-7

Sunt trasate hotarele lui Israel şi, în acest perimetru, fiecare seminţie îşi primeşte moştenirea: o fâşie dreaptă ce se întinde de la Mediterana până dincolo de Iordan (până la Eufrat, conform promisiunilor divine în sfârşit împlinite: Exod 23.31; Iosua 1.4). Comparând această împărţire a ţării cu frontierele sinuoase trasate de Iosua şi de trimişii lui (vezi Iosua 18), vedem cât de simplu este totul când Dumnezeu este Cel care stabileşte. Fiecare teritoriu fiind repartizat cu regularitate, nu vor fi nici gelozii, nici contestaţii (citiţi Iosua 17.14). Iar pentru a preîntâmpina contestaţiile, Însuşi Domnul stabileşte că lui Iosif îi vor reveni două părţi (v. 13, împlinire a profeţiei din Geneza 48.5). Ruben, Gad şi o jumătate din seminţia lui Manase, care odinioară şi–au ales moştenirea despărţiţi de celelalte seminţii, vor locui acum în mijlocul fraţilor lor, în hotarele stabilite de Domnul pentru ei (cap. 48.4,6,27). Nici Iuda nu va mai fi despărţit de celelalte zece seminţii. Unele seminţii vor locui în nord, altele în sud, de o parte şi de alta a „darului (sfânt) ridicat”, împlinindu–se de acum Psalmul 133.1: „Iată ce plăcut şi ce bine este să locuiască fraţii uniţi împreună!”.

DOMNUL ESTE APROAPE

Atunci Iosua, fiul lui Ioțadac, și frații săi, preoții, și Zorobabel, fiul lui Șealtiel, și frații săi s-au ridicat și au zidit altarul Dumnezeului lui Israel, ca să înalțe pe el arderi-de-tot, după cum este scris în legea lui Moise, omul lui Dumnezeu. Și au pus altarul pe temelia lui … și au înălțat pe el arderi-de-tot Domnului, arderile-de-tot de dimineață și de seară … și, după aceea, arderea-de-tot neîncetată.

Ezra 3.2,3,5

Ezra a înțeles din ceea ce era scris în Legea lui Moise că restabilirea trebuie să înceapă prin a-I da Domnului locul cuvenit în mijlocul poporului Său. El trebuie să aibă cel dintâi loc în toate lucrurile. Înainte să fie așezate temeliile templului, acestea trebuiau să aibă un punct de referință, iar acest punct a fost stabilit atunci când altarul a fost așezat pe temelia sa. Făcând o aplicație, aceasta a fost piatra de unghi – Domnul Isus Însuși. Efeseni 2.20 ne arată acest lucru: „Piatra de unghi fiind Isus Hristos Însuși”. Arderea-de-tot neîncetată a fost apoi adusă, făcând să se înalțe mireasma plăcută a lui Hristos, iar Dumnezeu putea acum să privească la poporul Său cu plăcere, fiindcă vedea în el perfecțiunea lui Hristos Însuși.

După ce a fost restabilit centrul divin – prin aceasta fiind dobândită favoarea lui Dumnezeu – ei au început zidirea prin așezarea temeliilor casei lui Dumnezeu, în care locuiește gloria Sa. Ca regulă, o locuință are caracterul celui care locuiește în ea; și așa stau lucrurile și cu casa lui Dumnezeu. Aici totul vorbește despre Hristos. Frumusețea și perfecțiunea Persoanei Sale, precum și măreția lucrării Sale nu pot fi contemplate în altă parte.

Atunci când, în împrejurările noastre, urmăm exemplul lui Ezra, vom fi și noi adunați laolaltă având un singur scop: omul să fie nimic, iar Hristos să fie totul. Dumnezeu să ne dea harul ca dorința inimilor noastră să fie ca El să crească, iar noi să ne micșorăm (Ioan 3.30)!

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și dragostea Lui față de oameni, El ne-a mântuit nu pentru faptele pe care noi le-am făcut în dreptate, ci pentru îndurarea Sa.

Tit 3.4,5

Purtare de grijă (2)

Nouă zile și nouă nopți medicul a supravegheat-o continuu pe femeia grav bolnavă. În sfârșit, febra mare a cedat. Când și-a revenit, fiind pe deplin conștientă, o asistentă medicală indiană i-a povestit cum s-a ocupat medicul de ea.

„De ce a făcut aceasta?”, a întrebat-o femeia. „Eu sunt doar o indiană și el este un alb. Propriul meu popor m-a dat afară, iar el m-a adus aici și mi-a dat iarăși viață. De ce a făcut aceasta?” Asistenta medicală i-a răspuns: „Dragostea lui Hristos l-a determinat să facă așa”. — „Ce este dragostea lui Hristos?”, a vrut să știe bolnava. „Eu nu am auzit despre așa ceva. Ce vrei să spui?” După câteva zile, bolnava a înțeles cine este Isus Hristos și ce a făcut El pentru ea prin dragostea Lui nemărginită. A înțeles de asemenea că trebuia să ia o hotărâre: oare se putea dezice de credința păgână, care i-a adus numai frică și suferință, și să-L primească pe Isus Hristos ca Salvator și Domn al ei?

În timp ce vorbea cu conducătorul spiritual al misiunii despre această hotărâre, a apărut deodată în ușă și medicul care o salvase, ca să vadă care mai era starea ei. Fața ei s-a luminat, s-a îndreptat spre misionar și a zis: „Dacă Isus Hristos este la fel ca medicul acesta, atunci vreau să mă încredințez Lui pe deplin”.

Citirea Bibliei: Geneza 11.27-12.8 · 2 Petru 1.8-11

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

EȘTI PROSPER, DAR NEÎMPLINIT? – Fundația S.E.E.R. România

„Încrede-te în Domnul din toată inima ta… nu pe înțelepciunea ta!” (Proverbele 3:5)

În 1987, Kirby Puckett, starul din echipa de baseball, Minnesota Twins și-a văzut împlinit un vis din copilărie când și-a ajutat echipa să participe și să câștige titlul la Campionatul mondial. Greg Gagne, jucător în echipa Twins, descrie scena de la club după ce au obținut victoria. El a relatat despre îmbrățișări, despre strigăte, râsete, despre împroșcarea obligatorie cu șampanie peste capetele jucătorilor și despre prezentarea trofeului. Însă amintirea care i-a rămas vie în mintea lui, pentru totdeauna, a fost din timpul celebrării, când l-a remarcat pe exuberantul Puckett stând pe un scaun, departe de toți. Gagne și-a croit drum printre reprezentanții mass-media, printre jucători și antrenori, s-a așezat lângă Puckett și l-a întrebat la ce se gândește. Cu o adâncă tristețe în ochi, Puckett i-a răspuns: „Dacă mai mult de atât nu există, viața este destul de goală.”

Simți și tu la fel? Poate ai un loc de muncă extraordinar, un salariu excelent, o casă frumoasă, o familie minunată, sănătate și o condiție fizică de invidiat – dar nu ai pace adevărată. Dacă este așa, nu ești singurul! Există o mulțime de persoane la fel ca tine.

Faima regelui Solomon s-a răspândit în toată lumea. El a avut mai mulți bani decât Bill Gates, Jeff Bezos și Elon Musk la un loc. Cu toate acestea, Solomon a scris: „când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele, şi la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune” (Eclesiastul 2:11). Care a fost răspunsul pe care l-a găsit Solomon?

„Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările” (Proverbele 3:5-6). Nu există satisfacție fără Dumnezeu!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezechiel 47:1‑12

În acest templu viitor, profetul s-a mai oprit asupra încă unui detaliu minunat: de sub prag, ca şi din însuşi tronul lui Dumnezeu, țâșnește un izvor proaspăt, puternic şi nesecat. El curge şi se lărgeşte (deşi nu primeşte afluenţi), iar Ezechiel, urmând cursul râului împreună cu însoţitorul lui ceresc, este invitat să-l traverseze la fiecare o mie de coţi. În curând el a ajuns la ape prin care nu mai putea trece cu piciorul: „erau ape de înotat”.

Ce imagine preţioasă a acestui fluviu al harului care ţâşneşte pentru noi din Locul Sfânt! Ca şi profetul, pe măsură ce înaintăm în cariera noastră de creştini, învăţăm să apreciem profunzimea lui, până când ajungem să realizăm că acest har este de nemăsurat (2 Petru 3.18).

Acest fluviu deosebit va curge spre Răsărit, dând viaţă şi făcând să rodească zona cea mai pustie, în prezent, de pe glob, cea a Mării Moarte (v. 8; comp. cu Ioel 3.18 şi cu Zaharia 14.8). Această mare va fi din nou vindecată şi plină de peşti; în pustiu vor ţâşni izvoare (Isaia 41.18); nimic nu va mai aminti de blestemul Sodomei. Astfel, harul divin şi dătător de viaţă produce roade pentru Dumnezeu oriunde se răspândeşte, aşa cum ar trebui să lucreze şi în inimile noastre (Ioan 7.38).

DOMNUL ESTE APROAPE

Isus le-a spus: „Veniți după Mine”.

Marcu 1.17

Petru și Andrei și-au lăsat de îndată năvoadele și L-au urmat pe Domnul. Iacov și Ioan, la rândul lor, au lăsat corabia și pe tatăl lor și L-au urmat pe Domnul. Levi, când a fost chemat, s-a ridicat, a lăsat toate și L-a urmat pe Domnul.

Pescuitul, deși un mijloc rezonabil de câștigare a existenței, probabil că nu-i făcuse bogați pe acești oameni. Știm din alte relatări din Evanghelii că acești oameni au lucrat nopți întregi fără să prindă nimic. Știm de asemenea că Petru avea o soție și deci avea responsabilități financiare pe care nu le putea ignora. Probabil că și alții aveau responsabilități asemănătoare. Știm că Levi avea o casă, unde L-a invitat pe Domnul la un mare ospăț. Totuși, vedem că toți L-au urmat pe Domnul atunci când El i-a chemat.

Ioan și Iacov și-au lăsat tatăl în corabie. Sunt legăturile noastre de familie prea puternice și ne împiedică să-L urmăm pe Domnul? Avem responsabilități față de familiile noastre, iar Biblia ne spune că cel care nu se îngrijește de familia sa este mai rău decât un necredincios. Însă, de cealaltă parte, Domnul a spus că cel care nu-L iubește mai mult decât pe tatăl, pe mama, pe fratele sau pe sora sa nu este vrednic de El.

De asemenea, Ioan și Iacov și-au părăsit corabia, iar Petru și Andrei și-au părăsit năvoadele. Sunt meseriile sau posesiunile noastre niște piedici în a-L urma pe Domnul? Levi a lăsat totul – poate chiar banii de pe masă – și a arătat prin ascultarea sa că pentru el chemarea Domnului era cea mai importantă. Sunt posesiunile noastre prea importante pentru noi? Sau avem datorii financiare atât de mari, încât suntem legați de mâini și de picioare? Sunt creditele noastre prea mari, astfel încât nu mai avem nicio libertate? Ce exemple minunate sunt acești cinci oameni pentru noi! Meditând la ele, să ne întrebăm dacă am răspuns așa cum trebuie chemării Domnului!

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

El [Domnul] l-a găsit într-un ținut deșert, într-o singurătate plină de urlete înfricoșătoare; l-a înconjurat, l-a îngrijit și l-a păzit ca pe lumina ochiului Lui.

Deuteronom 32.10

Purtare de grijă (1)

Într-una din călătoriile lui, un medic misionar care lucra printre indienii din deșertul Arizona a văzut de departe un tufiș. Dar, cu cât se apropia, se auzea tot mai clar un strigăt groaznic. S-a gândit că vreun animal sălbatic s-a prins într-o cursă. Când a ajuns în acel loc, a coborât din mașină, a luat arma și a mers spre tufișul mare și des.

Aproape ajunsese de cealaltă parte a tufișului când, spre surprinderea lui, a găsit… nu un animal prins într-o cursă, ci o femeie indiană care zăcea neajutorată pe pământ.

Femeia nu se putea mișca și avea dureri foarte mari. După o consultație scurtă, medicul a constatat că aproape nu mai era speranță pentru ea; cangrena acționa deja. I-a dat o injecție cu morfină pentru a-i ușura durerile, a învelit-o într-o pătură și a dus-o la mașină pentru a o transporta la spitalul misiunii.

Pe drum a încercat să afle de la acea femeie cum a ajuns în locul acela pustiu. – Ea fusese grav bolnavă și omul care o trata nu reușise „să alunge din ea demonul”. Atunci a aruncat-o departe, lăsând-o în voia sorții. Se afla acolo de patru zile fără mâncare și fără apă, ziua în căldura soarelui, iar noaptea în gerul cumplit, pentru că acel teritoriu se afla la mai mult de 2.000 de metri deasupra nivelului mării.

Citirea Bibliei: Geneza 11.1-26 · 2 Petru 1.1-7

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU FI ATOTȘTIUTOR! – Fundația S.E.E.R. România

„Omul înţelept își ascunde ştiinţa…” (Proverbele 12:23).

Îți este greu să te abții de la a oferi sfaturi pe care nimeni nu ți le-a solicitat? Folosești de obicei expresii precum: „trebuie” sau „nu trebuie”? Oamenii au tendința de a disprețui pe cineva care crede că știe ce e mai bun pentru ei. Chiar dacă ai impresia că ți-ai câștigat dreptul să ai un punct de vedere în viața cuiva, fă-o cu precauție.

Expresia: „te-ai gândit că…?” sună mult mai diplomatic și va fi acceptată mai ușor decât expresiile „trebuie” sau „nu trebuie.” Așa după cum scria un autor: „Chiar dacă ai multe informații și o anumită claritate a situației, uneori este prudent să nu spui nimic și să-i oferi celuilalt bucuria și satisfacția de a-ți explica.” Când ești „expert” în aproape orice domeniu, dai dovadă sigură de mândrie și devii respingător pentru Dumnezeu și pentru oameni.

Chiar și în cazul când ești genial, dar smerit, simpla ta prezență îi poate face pe cei cu stima de sine scăzută să se simtă stânjeniți și inferiori. Când manifești superioritate intelectuală, îi îndepărtezi pe oameni și îi stârnești să caute domenii de slăbiciune în viața ta pentru a-ți tăia aripile.

Dacă ai tendința de-a fi atotștiutor, trebuie să-ți analizezi în mod cinstit sufletul. Afișarea cunoștințelor tale este cumva o mască a nesiguranței? Tânjești după atenția și aprecierea altora, pentru că nu le primești din sursa pe care ți-o dorești?

Încearcă următoarele: ascultă atent, cere idei, împotrivește-te impulsului de a mustra și de a te angaja într-o dispută și limitează-ți opinia la unul sau două puncte. Vei fi surprins cât de rapid vor începe să se îmbunătățească relațiile tale. Oamenii se bucură de dialoguri, nu de monologuri, așa că trăiește aplicând acest principiu biblic care a trecut testul timpului: „Omul înţelept își ascunde ştiinţa…”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezechiel 45.21‑25; 46.1‑11

Capitolul 45 se încheie cu instrucţiunile privind Paştele, prima dintre cele trei mari sărbători anuale (Deuteronom 16). De atunci încolo, fiecare israelit va putea înţelege semnificaţia lui preţioasă şi va putea medita la Mielul lui Dumnezeu, al Cărui sânge l‑a pus la adăpost de judecată.

Cea de‑a doua sărbătoare, Cincizecimea, nu este amintită aici şi înţelegem motivul: ea priveşte Biserica, a cărei parte este cerească şi de aceea nu este cuprinsă în tabloul împărăţiei pământeşti.

În schimb, cea de‑a treia solemnitate este amintită, în versetul 25, şi este numită pur şi simplu „sărbătoare“. Este vorba de Sărbătoarea Corturilor, dar despre aceasta nu se spun multe lucruri, pentru că ea prefigurează mileniul, care urmează să vină.

În capitolul 46 sunt stabilite ceremoniile pentru zilele de sabat şi de lună nouă şi, de asemenea, îndatoririle căpeteniei legate de acestea.

Se poate să ne surprindă importanţa care se acordă acestei viziuni profetice şi acurateţea detaliilor ei. Dar, o spunem repetând, după ce a fost astfel dezonorat în Israel, este drept ca Dumnezeu să aştepte cu satisfacţie această închinare viitoare, prin care va fi, în sfârşit, glorificat pe pământ. Şi El vrea ca noi să ne bucurăm împreună cu El ca unii care deja Îi aducem laudă ca fiind poporul Său ceresc.

DOMNUL ESTE APROAPE

Fiind îndreptățiți prin credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos.

Romani 5.1

Există trei lucruri prețioase care aparțin tuturor credincioșilor, fără excepție: suntem îndreptățiți prin credință, de aceea avem pace cu Dumnezeu, iar cheia pentru amândouă este Domnul nostru Isus Hristos. Pentru că cel credincios știe că este primit în Hristos, nu mai rămâne nimic între el și Dumnezeul cel sfânt decât lucrarea măreață și Persoana scumpă a Fiului lui Dumnezeu. Orice altceva este înlăturat pentru totdeauna. Acuzațiile unei conștiințe vinovate sunt reduse la tăcere, conștiința însăși este curățită, iar cel care odinioară era un păcătos ostil, vrednic de ură, a devenit acum un copil iubit al lui Dumnezeu, care nu mai poate fi împovărat vreodată de păcate, deoarece toate au fost purtate și îndepărtate. Ca urmare a acestui lucru, între Dumnezeu și credincios domnește o pace statornică. Nici amintirea păcatelor trecute, nici conștientizarea existenței păcatului în viața celui credincios, oricât de dureroase ar fi amândouă, nu pot clătina temelia pentru această pace. Ea este încheiată o dată pentru totdeauna prin Domnul nostru Isus Hristos, al Cărui sânge este pentru totdeauna înaintea ochilor lui Dumnezeu. Niciodată nu mai poate fi ridicată vreo întrebare cu privire la iertarea păcatelor noastre sau cu privire la primirea noastră înaintea lui Dumnezeu.

Trebuie să înțelegem diferența dintre expresiile „pace cu Dumnezeu” și „pacea lui Dumnezeu”. Prima, pacea cu Dumnezeu, este urmarea sau rezultatul îndreptățirii pe baza lucrării lui Hristos și de aceea este partea comună a tuturor credincioșilor adevărați și nu poate fi pierdută; a avea și a te bucura de cea de-a doua, de pacea lui Dumnezeu, depinde de măsura în care credinciosul se bucură în Domnul în orice timp și nu se îngrijorează, ci aduce înaintea lui Dumnezeu prin rugăciune și cerere cu mulțumiri toate îngrijorările sale (Filipeni 4.4-9). Nu trebuie să confundăm starea practică a fiecărui suflet cu lucrarea lui Hristos, împlinită pentru noi și fără aportul nostru; pe cât de șovăielnică și de nestatornică ar putea fi prima, pe atât de sigură și de neschimbată este cea de-a doua.

R. Brockhaus

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și Isus, văzându-le credința, a zis celui paralizat: „Copile, păcatele îți sunt iertate”. Unii dintre cărturari … se gândeau în inima lor: „Cum de vorbește Omul Acesta astfel? Hulește! Cine poate să ierte păcatele, decât numai Dumnezeu?”.

Marcu 2.5-7

Iertarea se primește prin credință

Pentru un om paralizat, cel mai important lucru este să se însănătoșească. Oare așa este? Domnul Isus a considerat altceva mult mai important și a spus: „Păcatele îți sunt iertate”. Imediat, cărturarii supărați au întrebat: „Cine poate să ierte păcatele, decât numai Dumnezeu?”.

Biblia ne spune că „orice nedreptate este păcat” (1 Ioan 5.17). „Orice nedreptate” se referă la tot ce este în contradicție cu Dumnezeu și cu voia Sa, iar El vede toate păcatele la fel, fie ele mari sau mici. Oricât ne-am sforța, nu putem să considerăm nici cel mai mic păcat comis ca fiind unul nefăcut, doar pentru că este foarte mic!

Există însă o cale de scăpare! Dumnezeu nu poate trece cu vederea păcatul, însă El îl poate ierta pe baza lucrării lui Isus Hristos! Cine crede în El ca Salvator al său știe că Hristos a murit pentru păcatele lui. Și, deoarece Hristos a înviat, acel om știe că păcatele lui sunt șterse. „Prin El vi se vestește iertarea păcatelor; și oricine crede este îndreptățit prin El …” (Fapte 13.38,39).

Numai Dumnezeu poate ierta păcatele! Și tocmai această putere Și-o asumă Domnul Isus aici pentru Sine, subliniind-o prin însănătoșirea acelui om paralizat.

Citirea Bibliei: Geneza 10.1-32 · 1 Petru 5.8-14

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-TI PĂSTREZI DIRECȚIA – SPRE CER – Fundația S.E.E.R. România

„Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” (Psalmul 119:11)

Senatorul american Bill Nelson, s-a antrenat pentru a zbura într-o misiune de 6 zile, la bordul navetei spațiale Columbia, chiar înainte de dezastrul navetei spațiale Challenger (navetă spațială americană care s-a dezintegrat la 73 de secunde după decolare, în 28 ianuarie 1986). În cartea sa: „Mission” (Misiunea), el explică cât de dificil este să menții orbita corectă în spațiu. Acolo nu există forță de frecare, așa că astronautul poate întoarce singur acel uriaș satelit. Pentru a te menține pe orbita corespunzătoare, computerele de la bord fac mereu corecții de curs și de altitudine prin aprinderea unor mici rachete care fac ajustări imediate, în timp ce aparate mai mari ard combustibil pentru a face ajustări majore. Aceste rachete sunt cruciale, căci dacă nu se declanșează la momentul potrivit și în mod constant, vehiculul spațial poate devia de pe orbită și se poate prăbuși în spațiul cosmic sau se poate izbi de atmosfera pământului.

Fiecare dintre noi poate extrage o învățătură de aici. Lăsați de unii singuri, avem tendința să deviem de pe orbita noastră spirituală, devenind căldicei și indiferenți. Sau, mai rău: ajungem să cădem în păcat și în răzvrătire. Acesta este momentul în care rachetele rugăciunii și ale studiului biblic, „înflăcărate” în mod constant și consistent, ne ajută să rămânem pe calea bună și ne împiedică să ieșim de pe traseul spiritual. Studiul biblic și rugăciunea merg mână-n mână. Trebuie să te rogi înainte să citești Biblia și să Îi ceri lui Dumnezeu să te ajute s-o înțelegi. Și trebuie să te rogi după ce o citești, și să Îi ceri lui Dumnezeu să te ajute să aplici ceea ce ți-a spus. Asemenea mesajului unui iubit care este departe, așa este Biblia, scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu pentru tine, iar rugăciunea este telefonul pe care îl iei în mână și prin care Îi răspunzi. De aceea este crucial să-ți păstrezi rugăciunea zilnică și studiul biblic, în drumul tău spre cer!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezechiel 45 : 1-17

„Darul ridicat” din versetul 1 este acea porţiune de teritoriu care va fi rezervată Domnului la împărţirea ţării. Aici vor locui preoţii (v. 4). Sunt apoi delimitate domeniile leviţilor, ale cetăţii şi ale căpeteniei, pentru că Dumnezeu veghează ca în Israel să nu mai fie asuprire şi nedreptate (comp. v. 9 cu cap. 46.18).

Acelaşi nume de „dar ridicat” se aplică şi pentru ofrandele pe care israeliţii le vor aduce Domnului, proporţional cu venitul ogoarelor şi al turmelor lor (comp. cu Levitic 27.30). Fiind creştini sub har, noi nu suntem constrânşi să dăm o cotă parte din ce avem, dar oare să ne facă aceasta să fim mai puţin zeloşi în a dărui pentru slujba Domnului?

Feluritele jertfe rânduite în Levitic se regăsesc în versetele 15-17. Arderea-de-tot ne aminteşte că Hristos S-a adus ca „jertfă lui Dumnezeu, ca parfum de bună mireasmă” (Efeseni 5.2). Darul de mâncare vorbeşte despre viaţa Lui de suferinţă şi de dăruire. Din jertfa de mulţumire noi ne putem hrăni cu Hristos, Cel care ne asigură toate binecuvântările şi în Numele Căruia ne închinăm. De asemenea, jertfa pentru păcat prezintă Victima sfântă trimisă de Dumnezeu pentru a face ispăşire pentru păcatele noastre (1 Ioan 2.2; 4.10).

DOMNUL ESTE APROAPE

Și eu am zis: „Vai, Doamne Dumnezeule, iată, eu nu știu să vorbesc, pentru că sunt un copil!”.

Ieremia 1.6

Nu este greu să ne identificăm cu Ieremia atunci când el s-a confruntat cu cerințele lui Dumnezeu asupra vieții sale. Scuzele sunt atât de naturale inimii omenești. Moise s-a scuzat spunând că nu poate vorbi bine, iar Ghedeon a spus că era cel mai mic din casa tatălui său. Pentru mulți dintre noi astăzi, scuza este că suntem prea ocupați.

Ieremia însă a spus: „Sunt un copil”. Este evident că el nu vorbea în mod literal, ci, gândindu-se la căpeteniile și la bătrânii din Israel, se considera a fi doar un copil. Într-un fel asemănător, în zilele noastre, frații tineri din adunare își pot spune: «Cum pot contribui eu în strângeri laolaltă, când sunt atâția frați mai în vârstă care cunosc mult mai multe decât mine? Dacă voi spune ceva greșit?».

Răspunsul Domnului către Ieremia ne oferă ajutor împotriva îndoielilor și întrebărilor noastre. Mai întâi, El îi spune tânărului profet că îl cunoștea înainte de a se fi născut, că îl pusese deoparte și că îl rânduise să fie profet al națiunilor. Mântuirea noastră își are izvorul în Dumnezeu, de aceea punerea în practică a ei, în ce privește acțiunile și mărturia noastră pentru El, are același izvor.

Apoi Domnul îi spune lui Ieremia că va pune în gura lui cuvintele pe care trebuia să le vorbească și că va fi cu el, pentru a-l elibera de cei care se împotriveau mesajului său. Dacă am depinde de propria noastră putere și de propriile noastre resurse, am fi cu totul îndreptățiți să ezităm, însă Domnul ne oferă tot ceea ce ne trebuie pentru lucrarea la care ne cheamă. De fapt, atunci când ne deschidem gura pentru a lăuda numele Său, pentru a-i încuraja pe cei credincioși sau pentru a le vorbi celor pierduți, El Însuși ne dă cuvintele potrivite, așa cum citim în Proverbe 16.1: „Răspunsul limbii este de la Domnul”.

În cele din urmă, Domnul i-a atins gura lui Ieremia. Trăim noi suficient de aproape de Domnul, pentru ca El să ne atingă gura?

G. W. Steidl

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, … judecă gândurile și intențiile inimii.

Evrei 4.12

Citirea Bibliei îl conduce pe om la Dumnezeu

Imediat după ce primii creștini au ajuns în Japonia, câțiva preoți budiști s-au și întâlnit pentru a se sfătui cum ar putea opri răspândirea acestei noi religii. Unul dintre ei, pe nume Yohoi, a propus ca fiecare preot să studieze învățăturile acestei noi religii. El însuși a dat exemplu și și-a procurat chiar din aceeași zi Noul Testament.

Mai multe luni, Yohoi a studiat Noul Testament în amănunțime și a rămas de-a dreptul uimit de frumusețea literară a acestei cărți; apoi, pe deplin convins că era de origine divină și încântat de caracterul ei adevărat, nu i s-a mai putut împotrivi adevărului ei. A recunoscut că este un păcătos și că are nevoie de Hristos ca Salvator al său. A renunțat la slujba lui la templu și a citit mai departe în Noul Testament, înțelegând tot mai bine că Dumnezeu este sfânt, că judecă drept păcatele și că el, Yohoi, era pierdut.

Atunci a citit cuvintele Domnului Isus: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați”. O noapte întreagă a stat treaz, a cugetat la aceste cuvinte, gustând din plin sublimul acestei frânturi de verset: „… Eu vă voi da odihnă” (Matei 11.28). Yohoi L-a recunoscut pe Isus ca Salvator și Domn al său.

Nu contează dacă cineva a crescut în creștinism, în budism sau în ateism – fiecare poate citi Biblia cum a citit-o Yohoi: în amănunțime și punând întrebări. Atunci Dumnezeu nu va rămâne dator: ne va da cu siguranță un răspuns!

Citirea Bibliei: Geneza 9.1-29 · 1 Petru 5.1-7

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

MONITORIZEAZĂ PRIETENIILE COPIILOR TĂI! – Fundația S.E.E.R. România

„Fiule, dacă nişte păcătoşi vor să te amăgească, nu te lăsa câştigat de ei!” (Proverbele 1:10)

Dacă ai copii, trebuie să știi că nu vei avea niciodată o slujbă mai importantă în viață decât aceea de a fi părinte. Și câtă vreme copiii tăi locuiesc sub același acoperiș cu tine, ești responsabil pentru ei înaintea lui Dumnezeu. Având acest gând în minte, fă următoarele lucruri:

1) Vezi cine îți influențează cel mai mult copiii. Fiul sau fiica ta va gravita spre anumiți copii sau oameni dintr-o varietate de motive. Sunt cei cu care își petrec timpul. Își trimit mesaje, vorbesc cu ei la telefon, îi invită acasă, stau lângă ei în biserică și așa mai departe. E cu neputință să monitorizezi toate relațiile pe care le are copilul tău, dar trebuie să le cunoști pe cele care îl influențează cel mai mult.

2) Încearcă să-i cunoști prietenii apropiați. Observă modul în care vorbesc, cum se îmbracă, dacă dau dovadă de respect sau de lipsă de respect, cum se joacă și interacționează cu familia ta. Nu-ți fie teamă să le pui întrebări despre părinții lor, despre biserica unde merg și, dacă sunt destul de mari, despre relația lor cu Hristos.

3) Verifică unde dorm peste noapte. Dacă unul dintre copiii tăi este invitat acasă la un prieten sau la o prietenă, discută cu părinții acelui copil ca să afli detalii despre orice activitate care ar putea fi planificată în afara casei. Asigură-te că sunt supravegheați corespunzător. Spune-i copilului tău că dorești să dea dovadă de politețe și de respect, și roagă-l să te informeze dacă apare vreo problemă de orice fel.

4) Caută semnale de avertizare. Când copilul tău se întovărășește cu anturajul nepotrivit, probabil vei observa semne precum: indiferență față de lucrurile spirituale, un spirit sfidător pe față și atracție față de muzică, îmbrăcăminte și distracții cu care nu poți fi de acord.

„Nu este foarte solicitant?” – întrebi tu. Ba da, dar în același timp este protector și iubitor, față de copiii tăi!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezechiel 44 : 15-31

Eleazar şi Itamar, fiii lui Aaron, au împărţit între ei preoţia după moartea fraţilor lor, Nadab şi Abihu (Numeri 3.4). Mai târziu, ramura din Itamar şi-a pierdut drepturile, din cauza corupţiei fiilor lui Eli şi a trădării lui Abiatar (1 Samuel 3.12,13; 1 Împăraţi 1.7,8; 2.27). De asemenea este scris că preoţii erau fiii lui Ţadoc, din familia lui Eleazar (1 Cronici 6.50‑53). Această numire în slujbă nu se va obţine prin capacităţi personale, ci exclusiv pe baza dreptului naşterii (Psalmul 87.5), aşa cum este astăzi pentru răscumpăraţii Domnului. În virtutea naşterii din nou, toţi au dreptul la frumosul titlu de preot.

Ca orice privilegiu însă, acest titlu atrage deopotrivă şi obligaţii. Preoţii au primit instrucţiuni amănunţite atât pentru împlinirea slujbei lor, cât şi pentru viaţa lor de familie (comp. cu Levitic 21). Ei vor trebui să vegheze în special la curăţie, aşa cum şi noi avem răspunderea de a ne ţine la adăpost faţă de întinare, pentru că, prin har, noi suntem „o preoţie sfântă”, menită să aducă „jertfe spirituale, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos” (1 Petru 2.5; vezi şi 1 Tesaloniceni 4.4).

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru că este un singur Dumnezeu și un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Hristos Isus, care S-a dat pe Sine Însuși preț de răscumpărare pentru toți, mărturia fiind dată la timpul ei.

1 Timotei 2.5,6

Singurul Mijlocitor, Omul Hristos Isus, este la fel de necesar pentru iudei ca și pentru națiuni – nici unii, nici ceilalți nu pot fi aduși la Dumnezeul adevărat, decât prin El. Era absolut esențial ca El să devină Om pentru ca noi să-L putem cunoaște cu adevărat pe Dumnezeul etern. El este acel Mijlocitor despre care a vorbit Iov – Acela care Își poate pune mâna peste Dumnezeu și peste om (Iov 9.33). În mod necesar există o barieră naturală de netrecut între Dumnezeu și om. Cum ar putea omul, o ființă limitată și pământească, să înțeleagă cine este Dumnezeul infinit, etern și atotcunoscător? De fapt, oamenii folosesc deseori acest argument pentru a anula gândul responsabilității față de Dumnezeu, însă un astfel de raționament este cu totul fals, deoarece Dumnezeu este un Dumnezeu care Se descoperă pe Sine. În Vechiul Testament, această descoperire a fost una parțială, deși progresivă, însă descoperirea este acum completă în Persoana Omului Hristos Isus. Întruparea Lui înseamnă mai mult decât a fi Mijlocitor, fiindcă El este descoperirea Dumnezeului etern într-o formă umană, însă faptul că El a devenit Mijlocitor este de asemenea vital, fiindcă doar prin El poate cineva să fie adus în contact cu Dumnezeul cel viu.

„S-a dat pe Sine Însuși preț de răscumpărare pentru toți.” Aceasta vorbește despre faptul că am fost eliberați prin intermediul substituirii. Omul s-a înstrăinat de Dumnezeu prin păcatul său, iar această problemă a trebuit rezolvată printr-un Mijlocitor, care să fie capabil să-i aducă pe oameni înapoi la Dumnezeu. El este la dispoziția tuturor, iar răscumpărarea este pe deplin suficientă pentru toți oamenii, însă, pentru a fi eficace, trebuie primită prin credința în Omul Hristos Isus, Fiul lui Dumnezeu.

Cuvintele „mărturia fiind dată la timpul ei” se referă la mărturia vestită acum, după ce diversele perioade prin care omul a fost pus la încercare s-au încheiat, dovedind că omul este iremediabil. Acum este timpul pentru descoperirea și mărturia singurului Mijlocitor – Domnul nostru Isus Hristos.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Doamne”, I-a răspuns Simon Petru, „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice; și noi am crezut și am cunoscut că Tu ești Sfântul lui Dumnezeu.”

Ioan 6.68,69

La cine să ne ducem?

Ce este Isus Hristos pentru noi?

Isus este Salvatorul care a purtat păcatele noastre. Este Calea pe care putem veni la Dumnezeu Tatăl. Este Adevărul care ne arată totul în lumina divină. Este Viața pentru noi, cei care odinioară eram morți (Ioan 14.6). Este Lumina care ne luminează calea (Ioan 8.12). Este Bunul Păstor care ne conduce la pășuni (Ioan 10.11; Psalmul 23.2). Este Domnul căruia Îi slujim. Este Învățătorul care ne învață (Ioan 13.14). Este Pâinea cu care se satură sufletul nostru (Ioan 6.48). Este Izvorul din care curg putere și înviorare (Ieremia 17.13). Este Marele Preot milos, care ne poartă în slăbiciunile noastre (Evrei 4.15). Este Apărătorul credincios, care nu permite să rămânem pe căi greșite (Psalmul 68.5).

El este strălucirea slavei lui Dumnezeu și reprezentarea exactă a ființei Lui (Evrei 1.3); prin El cunoaștem dragostea lui Dumnezeu, inima Sa plină de har și de îndurare. Să ne întrebăm și noi precum Petru odinioară: „Doamne, la cine să ne ducem?”. Doar lângă El ne putem odihni și doar El ne poate păzi și înviora. El este Înțelepciunea.

Pe urmele acestui glorios Mântuitor dorim să pășim și să-L privim așa cum ni-L descrie Biblia.

Citirea Bibliei: Geneza 8.6-22 · 1 Petru 4.12-19

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-I AJUȚI PE CEI RĂNIȚI SUFLETEȘTE – Fundația S.E.E.R. România

„Cuvintele unui înţelept sunt plăcute…” (Eclesiastul 10:12).

Faci parte dintre persoanele extrem de sensibile, și care se simt imediat rănite? Îi rănești pe cei din jurul tău fără intenție?

Dacă da, pot exista trei cauze:

1) Dăm glas propriei noastre suferințe. Scriitorul german Hermann Hesse (laureat Nobel) ne-a lăsat următoarele cuvinte: „Dacă urăști pe cineva, urăști ceva din acea persoană care se regăsește în tine însuți. Ce nu face parte din noi înșine nu ne deranjează.” Ne este util să nu uităm că oamenii răbufnesc adesea ca reacție la ceea ce se întâmplă înlăuntrul lor.

2) Când suferim, suntem țâfnoși. Să ne imaginăm că ne-a intrat o așchie în deget, noi o ignorăm, iar degetul se infectează. Cineva încearcă să ne-o scoată și noi urlăm la acea persoană: „Mă doare!” Cu toate acestea, problema reală este așchia pe care am trecut-o cu vederea și nu persoana care încearcă să ne ajute. Oamenii care suferă reacționează peste măsură, exagerează… și de asemenea au o influență exagerată. Consilierii care se ocupă de familii aflate în criză spun că din punct de vedere emoțional, unul dintre soți „vomită”, iar celălalt „face curat.” De obicei, cel ce suferă cel mai tare provoacă cel mai mare rău.

3) Avem nevoie de timp ca să ne revenim dintr-o durere. Reparațiile rapide nu dau rezultate. Cea mai mare dovadă de bunătate pe care o putem arăta cuiva care suferă este să-i arătăm că ne pasă. Și dacă dorește, să-l ajutăm să-și rezolve problema și să depășească durerea. Uneori putem obține lucruri bune din situații neplăcute. O firmă de salubritate care avea în grijă canalizarea de sub străzile unui oraș a găsit șaizeci și unu de inele cu diamant, numeroase monede vechi și tacâmuri de argint. Vedeți, munca era tare neplăcută – dar muncitorii au putut să păstreze lucrurile valoroase pe care le-au găsit. S-ar putea să te confrunți cu situații extrem de neplăcute, dar în acest proces, tu poți descoperi lucruri prețioase despre care nici nu știai că există… și după toată strădania ta, poți să te alegi și cu o relație de prietenie extraordinară!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezechiel 44 : 1-14

Cu excepţia căpeteniei (care va fi un fel de vice–împărat, reprezentant al lui Hristos pe pământul supus şi binecuvântat), nimeni nu se va mai servi de poarta pe care a intrat gloria Domnului. Încă o deosebire faţă de creştin! Acesta are intrare liberă în locurile cereşti, unde Se află Mântuitorul lui, pe aceeaşi cale a învierii.

Ezechiel contemplă gloria care umple templul şi cade cu faţa la pământ, ca la început (cap. 1.28). Atunci Domnul îi explică ce obligaţii ale sfinţeniei reclamă prezenţa Sa. Niciun străin nu va putea intra în templul Său; de aici, necesitatea ca porţile să fie păzite. Domnul a desemnat gărzi (v. 11); acestea vor fi în camerele din interiorul fiecărei porţi şi vor controla identitatea tuturor celor care vor dori să intre. Aceste funcţii vor reveni leviţilor; ei fuseseră „o piatră de poticnire pentru fiii poporului lor, slujind în faţa idolilor lor” (v. 12; Maleahi 2.8,9). Prin îndurarea lui Dumnezeu, ei vor primi o nouă misiune, însă de o mai mică însemnătate faţă de odinioară. Ce lecţie pentru noi! Necredincioşia noastră are consecinţe inevitabile nu atât pentru slujbă, cât pentru noi ca persoane; în ce priveşte slujba, ea poate să ne priveze de o parte a lucrării noastre, în favoarea altor lucrători mai credincioşi.

DOMNUL ESTE APROAPE

Pe învingător îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu și nu va mai ieși afară nicidecum; și voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu și numele cetății Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care coboară din cer, de la Dumnezeul Meu, și Numele Meu cel nou.

Apocalipsa 3.12

Promisiunile făcute biruitorilor (11) – O cetate nouă și un nume nou

Această promisiune este o continuare a celei precedente, făcută aceleiași adunări, a cărei mărturie credincioasă față de numele lui Hristos pe pământ va fi răsplătită în cer. Într-un anume fel, aceste promisiuni sunt dificil de înțeles, iar aceasta pentru că acum „vedem neclar, ca prin geam întunecat, dar atunci, față către față” (1 Corinteni 13.12). Ni se oferă, cu privire la cer, exact atâta informație cât avem nevoie pentru ca inima noastră să fie umplută cu bucurie și cu speranță, însă înțelegerea noastră este împiedicată de starea în care încă ne aflăm (2 Corinteni 12.2-4). Nu ni se spun niciodată lucruri despre cer doar pentru a satisface curiozitatea minții noastre, ci pentru ca inima noastră să fie întărită și hotărâtă.

Datorită faptului că biruitorii au mărturisit numele lui Hristos pe pământ (1 Ioan 5.5), ei vor avea înscrise pe ei în glorie numele lui Dumnezeu și numele lui Hristos. Este minunat să vedem aici asocierea numelui lui Hristos cu cel al lui Dumnezeu – o dovadă clară că El este Dumnezeu și că este egal cu Tatăl. Accentul pus pe cuvântul „Meu” în acest pasaj arată gloria lui Hristos «în relația Lui cu Dumnezeu și cu Adunarea în manifestarea ei publică în glorie, ca locuință a lui Dumnezeu, și în relație cu starea Sa personală glorificată, ca Om la dreapta lui Dumnezeu» (E. Dennett).

Cetatea lui Dumnezeu, Noul Ierusalim, este menționată aici – biruitorul are o speranță cerească, o cetate „care are temelii, al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu” (Evrei 11.10). Este un fapt bine cunoscut că toate religiile majore ale acestei lumi sunt asociate cu o cetate de pe pământ – au un «cartier general» pământesc. Credinciosul însă nu are o cetate statornică aici, ci este în căutarea celei viitoare (Evrei 13.14). Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru harul Său și pentru speranța noastră cerească!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit!

Fapte 16.31

Ultimul erou al Titanicului (4)

În anul 1912, John Harper a fost invitat să vorbească despre Isus Hristos în Chicago. El nu a ezitat să ia asupra lui oboseala lungii călătorii, în care l-a însoțit și fiica lui, Nana.

John Harper a știut, cu siguranță, că în acea noapte nenumărați pasageri își vor găsi moartea sigură în oceanul înghețat. Neobosit i-a ajutat pe călătorii înfrigurați și temători să urce în bărcile de salvare.

Vaporul Titanic stătea liniștit și bine iluminat pe apă. Rachetele de alarmă care se lansau arătau ca un foc de artificii. Era o noapte liniștită, cu cer înstelat. Prora vaporului s-a umplut foarte încet cu apă și s-a cufundat mai adânc. Călătorii descurajați au urcat în pupa vaporului care s-a înălțat pentru câteva minute deasupra apei. După aceea, Titanicul s-a rupt în două. Prora a fost trasă în adânc, în timp ce pupa s-a ridicat aproape vertical și apoi s-a prăbușit în valurile negre. John Harper a căzut de pe punte în apa înghețată. Era înconjurat de oameni care țipau. Un bărbat de lângă el s-a agățat de o scândură. „Sunteți mântuit?”, l-a întrebat Harper. – „Nu.” – „Credeți în Domnul Isus Hristos!” După o clipă cei doi au fost îndepărtați unul de celălalt. Când bărbatul a ajuns încă o dată în apropierea lui, Harper i-a spus înainte de a se scufunda: „Credeți în Domnul Isus Hristos, și veți fi mântuit!”.

Acel bărbat, căruia John Harper i-a vorbit ultima oară, a fost salvat din apa înghețată. El a povestit ulterior: „Nu am putut să uit ce mi-a spus Harper și așa am ajuns la credința salvatoare în Isus Hristos”.

Citirea Bibliei: Geneza 7.17-8.5 · 1 Petru 4.7-11

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNCEARCĂ SĂ FII PLIN DE TACT! – Fundația S.E.E.R. România

„Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare…” (Coloseni 4:6).

Dacă ai obiceiul de-a „împroșca cu noroi” pe cineva, sau de-a „bate apa-n piuă”, iată un remediu biblic. „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia.” (v. 6) Să remarcăm un lucru: ca să vorbești în mod eficient, tu trebuie să fii „plin de har” în interacțiunile tale cu ceilalți. Și dacă onestitatea este întotdeauna cea mai bună politică, să spui orice vrei nu este o opțiune. Una dintre cele mai importante competențe pe care le poți dezvolta este abilitatea de a te confrunta cu alții cu tact și cu sensibilitate, atunci când te găsești într-o situație dificilă. Ai putea crede că manifestarea bunătății vine cu ușurință la cei care susțin că sunt umpluți de Duhul lui Dumnezeu, însă dovezile arată exact opusul. Noi avem tendința de a perpetua stilul de comunicare al familiei în care am crescut.

S-ar putea să spui: „Dar uneori trebuie să fii brutal de onest!” Extinderea harului și faptul de a fi sincer nu se exclud reciproc. Poți învăța să spui adevărul cu tact. Biblia ne spune: „căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.” (Ioan 1:17). Domnul Isus nu a îngăduit niciodată ca politețea și bunătatea să-L împiedice să spună adevărul, însă nu a făcut-o niciodată într-un spirit de răutate. Nici tu nu trebuie s-o faci! Uneori susținem că „spunem adevărul în dragoste” (vezi Efeseni 4:15), când de fapt adevărul este că lucrurile ce sălășluiesc cu adevărat în inima noastră sunt: mânia, frustrarea, dezamăgirea și răzbunarea.

Care este remediul pentru a fi plin de tact? Înainte de a vorbi, stai o clipă, revizuiește-ți cuvintele în minte și încearcă să evaluezi impactul lor. Apoi alege să stai la dispoziția călăuzirii Duhului Sfânt. Făcând astfel, vei reuși să-ți dezvolți o disciplină emoțională pentru a înăbuși remarcile lipsite de tact.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezechiel 43: 13-27

Capitolul 41 menţiona altarul de lemn aflat în interiorul casei. Acum ne este prezentat altarul pentru jertfe aşezat în mijlocul curţii interioare; avem descrierea lui, dimensiunile lui, precum şi instrucţiunile privind slujirea.

Mulţi se miră când regăsesc amintite jertfele şi în templul viitor, crezând că aceasta este în contradicţie cu deplinătatea suficienţei lucrării lui Hristos. Într-adevăr, epistola către Evrei afirmă că este imposibil ca sângele taurilor şi al ţapilor să înlăture păcatele, de aceea Isus Se prezintă aducând „o dată pentru totdeauna, o singură jertfă pentru păcate” (Evrei 10.1).

Aici nu este vorba de o întoarcere în trecut; lucrarea desăvârşită a Domnului de la cruce va fi baza binecuvântării lui Israel tot aşa cum a asigurat-o şi pe cea a Bisericii (Psalmul 22.23). Putem deci înţelege că, în loc să fie o „amintire de păcate” (Evrei 10.3), ca odinioară, jertfele arse pe acel altar vor comemora lucrarea lui Hristos de la cruce. Această amintire vizibilă, necesară inimii uituce a omului, va fi, pentru Israelul lui Dumnezeu şi pentru poporul care se va naşte în timpul împărăţiei, ceea ce, într-o oarecare măsură, este astăzi Cina pentru creştini (Psalmul 22.31).

DOMNUL ESTE APROAPE

Orice femeie care se roagă sau profețește cu capul neacoperit își dezonorează capul … De aceea, din cauza îngerilor, femeia trebuie să aibă un semn de autoritate pe capul ei.

1 Corinteni 11.5,10

Apostolul Pavel ne învață în 1 Corinteni 11.10 că femeile trebuie să-și acopere capul din cauza îngerilor. Ce vrea el să spună? Efeseni 3.10 ne spune că îngerii privesc la Adunare și învață ce înseamnă înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu – „pentru ca înțelepciunea atât de felurită a lui Dumnezeu să fie făcută cunoscut acum, prin Adunare, stăpânirilor și autorităților în cele cerești”. Aceste stăpâniri și autorități sunt îngerii lui Dumnezeu (Coloseni 1.16; 1 Petru 3.22). Ceea ce Domnul lucrează prin Adunare arată îngerilor cât de înțelept este El.

Petru ne spune că îngerii doresc să privească la ceea ce Dumnezeu lucrează (1 Petru 1.12). Ei sunt captivați de ceea ce Dumnezeu face și doresc să vadă cât mai mult din aceasta. Potrivit cu aceste versete, îngerii privesc la închinarea noastră. Ei văd cum cei care mai înainte au fost vrăjmași ai lui Dumnezeu se închină acum, fiindcă sunt iertați și răscumpărați. Ei îi văd pe cei dintre iudei și pe cei dintre națiuni închinându-se împreună, ca mădulare unii altora, într-o unitate deplină. Ei văd bărbați și femei închinându-se împreună ca fiind egali.

De altă parte, prin acoperirea capului, femeile arată tuturor celor prezenți că poziția lor, ca femei, este de asemenea răscumpărată. Ele nu mai sunt în poziția de împotrivire, dorind să uzurpe poziția de autoritate a bărbatului (Geneza 3.16). Acum ele sunt mulțumite cu rolul pe care Dumnezeu l-a rânduit pentru ele în Geneza 2. Bărbații, de asemenea, prin faptul că au capul descoperit arată că își vor exercita autoritatea potrivit cu rolul atribuit lor. Acest rol nu mai este acela de a domina (Geneza 3.16), nici acela de a sta pasivi, cum a făcut primul Adam. Poziția lor de bărbați a fost de asemenea răscumpărată.

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci prin har sunteți mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.

Efeseni 2.8

Ultimul erou al Titanicului (3)

Cine a fost acest bărbat ciudat, care în fața morții și-a dăruit vesta de salvare și, ca o stâncă în furtună, i-a încurajat pe oameni și le-a arătat, în ultimul moment și în dificultatea cea mai mare, calea spre salvarea veșnică?

John Harper s-a născut în 1872 în Scoția. Părinții lui credeau în Domnul Isus. La vârsta de 14 ani, John L-a primit pe Isus ca Mântuitor și Domn al său. Patru ani mai târziu, Harper a înțeles foarte bine ce făcuse Dumnezeu pentru el și că toți oamenii, indiferent că se străduiau să trăiască nobil și corect sau că păcătuiau conștient, nu puteau ajunge la Dumnezeu. Numai prin har puteau obține salvare. Lucrarea Domnului Isus Hristos este singura cale spre Dumnezeu!

Acest mesaj l-a mișcat atât de mult pe John Harper, încât din acea zi nu a încetat să le spună oamenilor despre Isus. Aceasta se întâmpla în 1890. Fratele său își amintea: „Am fost invitat odată să predic în biserica unde slujea John. În timp ce eu vorbeam, John s-a retras într-o cameră alăturată. După ce predica s-a terminat, l-am găsit pe fratele meu acolo, pe genunchi, în rugăciune către Domnul său. Apoi am mers împreună prin încăperea care se golise între timp. John se oprea la fiecare rând și se ruga pentru cei care veneau la slujbe. O mare parte a nopții și-o petrecea în rugăciune”.

Citirea Bibliei: Geneza 7.1-16 · 1 Petru 4.1-6

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FII PREGĂTIT PENTRU „IARNĂ”! – Fundația S.E.E.R. România

„Ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă.” (Matei 7:25).

Știai că înainte să ningă, anumite specii de conifere își retractează crengile pentru ca greutatea zăpezii (pe care vor fi nevoite s-o susțină) să se reducă? Această reacție de retractare este „programată” în crengile lor. Dumnezeu a făcut ca acești copaci să anticipeze problema înainte să apară, reducând riscul de a se rupe în timpul furtunilor de zăpadă.

Și tu trebuie să faci același lucru în căsnicia ta. Nu ai cum să eviți problemele și crizele, dar te poți pregăti pentru apariția lor. Majoritatea momentelor de stres din familiile noastre sunt obișnuite, și de aceea ele sunt previzibile.

Psihologul creștin Dr. James Dobson, scria: „Unul dintre bunii mei prieteni a petrecut o bună bucată de timp, cu soția sa, pregătindu-se pentru clipa în care copiii lor aveau să plece de acasă după ce vor crește. Discutau adesea despre „cuibul gol” și despre moduri în care prietenii lor au gestionat aceeași situație. Au citit cărți despre acea etapă a vieții și au aplicat ce au auzit la situația lor. Prin urmare, tranziția lor spre cuibul gol a fost lină. Peste fiecare căsnicie va cădea omătul, vor sufla viscole și se vor năpusti furtuni.”

Dar iată trei moduri în care te poți pregăti ca să le faci față:

1) Să vă împărtășiți planuri în afara educației parentale față de care sunteți amândoi angajați.

2) Să vă împărtășiți sentimentele și nevoile și să le întăriți.

3) Să petreceți timp împreună, în rugăciune, în fiecare zi. Știai că 90% din familiile creștine nu se roagă împreună? Trist, nu-i așa? Dar tu asigură-te că faci parte dintre cei 10% care o fac. Doamne, ajută-ne!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezechiel 43: 1-12

Templul viitor a fost vizitat şi măsurat pe toate direcţiile. Deşi este încheiat şi despărţit de tot ceea ce este profan, totuşi duce lipsă de însuşi argumentul existenţei sale: prezenţa lui Dumnezeu. Dar, ca în ziua inaugurării templului lui Solomon, minunatul eveniment se produce: gloria lui Dumnezeu (pe care profetul, în cap. 11, o văzuse părăsind templul) revine să locuiască în casă. Iat–o că apare venind din Răsărit, după atâtea secole de absenţă! Şi această revenire este însoţită de o nepreţuită promisiune: „Voi locui în mijlocul fiilor lui Israel pentru totdeauna” (v. 7 şi 9).

Profetul, santinelă vigilentă, nu primeşte această viziune doar pentru el însuşi, căci Dumnezeu îl invită „să arate” casa şi planul ei şi fiilor poporului său (v. 10). Şi, lucru deosebit de surprinzător, cel dintâi efect produs asupra lor va fi nu uimirea, nici încântarea, ci ruşinarea! Iar numai după ce această smerire va fi avut loc, Ezechiel le va putea face cunoscut toate detaliile templului celui nou (v. 11). Să reţinem acest principiu adevărat şi de o importanţă capitală în toate timpurile: Domnul ne descoperă gândurile Sale numai după ce noi ne–am judecat inimile.

DOMNUL ESTE APROAPE

Atunci cei care se temeau de Domnul vorbeau adesea unul cu altul … și se gândeau la Numele Lui.

Maleahi 3.16

În Maleahi găsim imaginea tristă a stării morale a lui Israel: închinarea publică la Dumnezeu căzuse într-un dispreț complet; altarul Său era batjocorit; slujirea Lui era disprețuită; în ce-i privește pe preoți, banii erau totul pentru ei; cât despre popor, totul devenise o plictiseală, o formalitate goală, o rutină lipsită de orice conținut; nimeni nu avea inimă pentru Dumnezeu, ci doar pentru câștig; o jertfă plină de cusururi era socotită potrivită pentru altarul lui Dumnezeu. Aceasta era starea lamentabilă de lucruri din zilele lui Maleahi, iar inima simte o tristețe de nedescris meditând la aceasta.

Însă – mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu! – există și o altă latură a acestei imagini. Se aflau acolo câteva excepții minunate de la această regulă tristă, câteva lumini minunate, care contrastau cu fondul întunecat. Este cu totul mângâietor ca, în mijlocul acestei stări de corupție, de răceală, de sterilitate și de lipsă de inimă, să citim cuvinte ca acestea: „Atunci cei care se temeau de Domnul vorbeau adesea unul cu altul; și Domnul a luat aminte și a ascultat; și o carte de aducere-aminte a fost scrisă înaintea Lui pentru cei care se temeau de Domnul și se gândeau la Numele Lui”.

Ce minunat este să contemplăm la această rămășiță aflată în mijlocul ruinei morale! Nu vedem la ea nicio pretenție, nicio încercare de a instaura ceva, niciun efort de a restabili acea dispensație falimentară și nicio manifestare a unei pretinse puteri. Ea doar își simțea slăbiciunea și privea la Domnul. Acesta este secretul pentru adevărata putere. Niciodată nu trebuie să ne temem să conștientizăm pe deplin propria slăbiciune. Lucrul de care trebuie să ne temem și de care să fugim este puterea închipuită, care impresionează omul natural. „Când sunt slab, atunci sunt tare” (2 Corinteni 12.10) – iată regula dintotdeauna pentru poporul lui Dumnezeu! Ne putem întotdeauna baza pe Dumnezeu. Iată un principiu măreț și prețios: oricare ar fi starea Bisericii mărturisitoare, credința individuală se poate bucura de comuniunea cu Dumnezeu, potrivit cu adevărurile cele mai înalte ale dispensației în care trăiește.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Vestește Cuvântul, stăruie asupra lui la timp și nelatimp.

2 Timotei 4.2

Ultimul erou al Titanicului (2)

„Repede, Jessie”, a îndemnat-o domnul Harper. „Urcă în barca de salvare!” El i-a întins-o pe Nana. „Să nu vă fie frică! Eu voi veni mai târziu.”

Barca de salvare, pe jumătate ocupată, a fost coborâtă în apă și s-a îndepărtat repede de vapor. Operațiunea de salvare a pasagerilor înainta foarte lent, iar unii pasageri se simțeau pe moment mai în siguranță pe Titanicul declarat că nu se poate scufunda, decât în bărcile care se clătinau.

John Harper s-a uitat după ele, apoi s-a îndreptat spre alți pasageri și i-a ajutat să urce în bărcile de salvare. „Sunteți mântuit? Aveți pace cu Dumnezeu?”, l-a întrebat pe un bărbat care tocmai voia să treacă în grabă pe lângă el. Bărbatul a încercat să se elibereze din strânsoarea lui și s-a uitat mânios la el. „Luați-o”, a spus John și i-a dat vesta lui de salvare. „Vă este mai necesară decât mie.”

Glasul lui răsuna mereu peste punte, întrebând pe fiecare pasager pe care îl ajuta: „Sunteți mântuit? Credeți în Mântuitorul Isus Hristos? Încă nu este prea târziu! Mărturisiți-I Lui păcatele și atunci veți fi salvat pentru veșnicie”. Marinarii știau ceea ce pasagerii nu trebuiau să afle: Titanicul se va scufunda! Și nu existau suficiente bărci și veste de salvare pentru toți, pentru că nimeni nu a considerat posibilă o asemenea catastrofă. Dacă nu va veni la timp ajutor de la alte vapoare, sute de oameni se vor îneca! De aceea, marinarii l-au lăsat în pace pe John Harper și doar se mirau de el.

Citirea Bibliei: Geneza 6.13-22 · 1 Petru 3.18-22

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ RODIM SPIRITUAL (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi…” (Ioan 15:4).

O mlădiță nu rodește încercând, muncind sau străduindu-se, ci produce rod rămânând în viță!

Ce înseamnă lucrul acesta? Cum rămâi în Isus? Să luăm ca exemplu următoarea ilustrație: când pui un plic de ceai într-o cană cu apă fierbinte, se întâmplă ceva. În timp ce plicul de ceai stă în apă, plantele sau fructele încep să dea gust apei, până când apa ia gustul componentelor din plic. Și cu cât plicul de ceai rămâne mai mult în apă, cu atât mai puternice sunt culoarea și gustul ceaiului.

Asta se întâmplă când rămâi în Hristos și El rămâne în tine. Cu cât rămâi mai mult în El, cu atât mai profundă devine relația ta cu El, iar prezența Sa va începe să-ți inunde viața. Mlădița nu produce rod, ea aduce rod. Vița este cea care produce rodul. Și Domnul Isus a spus: „Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.” (Ioan 15:5). Fără viță, cea mai puternică mlădiță este la fel de neputincioasă precum cea mai slabă.

Așadar, ce înseamnă să rămâi în Hristos?

1) Să studiezi Cuvântul Său. Adică: să rămâi ancorat în Hristos, și să rămână în tine cuvintele Lui (parafrazare v. 7). Pe măsură ce studiezi Cuvântul lui Dumnezeu, ești schimbat de Duhul Său.

2) Să împlinești voia Sa. „Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămânea în dragostea Mea” (Ioan 15:10). Cu cât te apropii mai mult de Dumnezeu, cu atât mai mult vei dori să faci ce spune El. Și când faci ce spune El, vei începe să umbli în binecuvântarea Lui.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezechiel 42: 1-20

Ca şi la primul templu, în afara camerelor care înconjurau casa pe trei etaje (cap. 41.6 , comp. cu 1 Împăraţi 6.5), preoţii mai dispuneau şi de un mare număr de încăperi care dădeau spre curte. În acestea ei trebuia să mănânce lucrurile preasfinte, să le păstreze şi, de asemenea, să‑şi schimbe veşmintele cu altele cu care urmau să-şi exercite funcţiile.

Ne gândim din nou, prin contrast, la poziţia cerească a răscumpăraţilor Domnului Isus, care cu toţii au parte de „o clădire de la Dumnezeu, o casă nefăcută de mâini, eternă, în ceruri” (2 Corinteni 5.1).

Domnul le-a dezvăluit ucenicilor că, în Casa Tatălui Său, sunt multe locuinţe (ceea ce înseamnă că este loc pentru toţi; Ioan 14.2). Părăsindu–i, El avea să meargă să le pregătească locuri în templul ceresc, unde vor fi primiţi în curând toţi credincioşii.

De remarcat că încăperile sunt sfinte (v. 13), preoţii sunt sfinţi (v. 14), iar jertfele sunt preasfinte. Domnul Îşi aminteşte de urâciunile introduse odinioară în templul Său de împăraţii necredincioşi (cap. 43.8). De atunci încolo, un lung zid de cinci sute de trestii pe fiecare latură va împrejmui templul şi dependinţele lui, pentru a face o despărţire între ce este sfânt şi ce nu este sfânt (v. 20b).

DOMNUL ESTE APROAPE

Știu un om în Hristos.

Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt.

2 Corinteni 12.2; 1 Corinteni 15.10

Când sufletele noastre au cunoscut prețul nespus de mare al jertfei lui Hristos, care ne-a adus la Dumnezeu, atunci am înțeles că noi nu mai suntem văzuți deloc în noi înșine, ci numai în Hristos. Acesta este secretul pentru o odihnă deplină.

Ceea ce a dus la ruina Adunării (privită ca încredințată responsabilității omului, nu ca lucrare a lui Dumnezeu) a fost faptul că sensul răscumpărării depline a fost cu totul pierdut. Mă refer la faptul că omul nu poate sta înaintea lui Dumnezeu nicidecum în starea lui, ca fiu al lui Adam, ci numai în Hristos, după ce Hristos a săvârșit lucrarea lui Dumnezeu pentru el. Și fiecare trebuie să învețe lucrul acesta în conștiința lui, pentru sine. Hristos a purtat lucrurile pentru care Dumnezeu trebuia să-l judece pe om. Mai mult, El a devenit viața noastră. Potrivit acestei lucrări pe care El a făcut-o, noi putem spune că am murit împreună cu El și că El este viața noastră. S-a terminat atât cu pomul, cât și cu roadele. Pentru credință, trupul păcatului este înlăturat.

Domnul să ne facă să fim credincioși acestui adevăr prețios, că suntem una cu Cel care este la dreapta lui Dumnezeu! Atunci, dacă oamenii ar încerca să pună între mine și Dumnezeu unele rânduieli și porunci, le-aș putea spune: Zadarnic! Eu am fost adus mult prea aproape de Dumnezeu, ca voi să mai puteți așeza între El și mine ceva care să mă poată apropia mai mult de El. Și numai harul este cel care m-a adus atât de aproape.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu este niciun om drept, niciunul măcar; … nu este niciunul care să-L caute pe Dumnezeu.

Romani 3.10,11

Ultimul erou al Titanicului (1)

„Uite ce roșu este cerul la asfințit!”, a strigat încântată Nana Harper. Tatăl ei s-a aplecat spre ea. „Da, mâine va fi o zi frumoasă!” Nana, care avea șase ani, i-a prins de mână pe el și pe verișoara ei mai mare, Jessie Leitch, care călătorea cu familia Harper pentru a o îngriji pe Nana, și împreună s-au plimbat pe puntea vaporului impunător. Era seara zilei de 14 aprilie 1912.

Urma timpul de somn pentru micuța Nana, iar Jessie s-a dus împreună cu ea în frumoasa cabină de la clasa a doua, unde locuiau împreună. Și John Harper s-a retras pentru a citi ceva în cabina lui înainte de a merge la culcare.

Tocmai trecuse miezul nopții, când Jessie și Nana au fost trezite din somn. Se auzeau strigăte puternice pe holul cabinelor. Chiar atunci cineva a bătut la ușa cabinei lor. „Jessie, Nana, sculați-vă!”, au auzit ele glasul domnului Harper. „Vaporul s-a lovit de un ghețar!” Jessie s-a îmbrăcat repede și a învelit-o pe Nana, pe jumătate adormită, într-o pătură și a părăsit cu ea cabina. John Harper le-a ajutat să-și pună vestele de salvare.

„În bărci! Femeile și copiii mai întâi”, a răsunat un glas poruncitor. Domnul Harper a luat-o pe Nana în brațe și a urcat cu ea pe puntea superioară. Jessie îl urma. Aveau ei să scape?

Citirea Bibliei: Geneza 6.1-12 · 1 Petru 3.8-17

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ RODIM SPIRITUAL (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă…” (Ioan 15:4).

Domnul Isus a spus: „Tatăl Meu este vierul. Pe orice mlădiţă, care este în Mine şi n-aduce roadă, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce roadă, o curăţă, ca să aducă şi mai multă roadă. Acum voi sunteţi curaţi, din pricina cuvântului pe care vi l-am spus. Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi… Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.” (Ioan 15:1-5) Ce dorește Dumnezeu de la tine astăzi? Rod spiritual! Și El va face aceste două lucruri pentru a-l produce în viața ta.

Primul: El îți va arăta obiceiurile, relațiile și activitățile care te pun în imposibilitatea de a aduce rod spiritual, și apoi va începe să le taie. Însă El poate face lucrul acesta numai dacă Îi dai voie!

Al doilea: El îți va descoperi lucrurile care te secătuiesc spiritual și care te împiedică să aduci mult rod. Și unealta Sa preferată, Cuvântul Său, este „mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri” (Evrei 4:12).

Când citești Cuvântul lui Dumnezeu, El taie răul din viața ta ca să nu împiedice binele. Apoi retează „bine”-le ca să nu obstrucționeze „foarte bine”-le. Lucrul acesta ne face să înțelegem de ce Dumnezeu îngăduie perioade dificile în viața noastră. Un pastor spunea: „Încercările pot fi instrumente de tăiat în mâinile Vierului divin – unelte pe care El le folosește ca să taie crengile uscate, crengile neroditoare și lăstarii care consumă seva degeaba – și face asta pentru ca noi să putem aduce și mai mult rod!”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezechiel 41: 1-4; 15-26

Profetul şi călăuza lui au trecut de sub portic şi au pătruns în casă. Ea este împărţită, ca şi templul lui Solomon, într‑un Loc Sfânt, măsurând patruzeci de coţi, şi Locul Preasfânt, în formă de cub, cu latura de douăzeci de coţi. În ciuda suprafeţei considerabile ocupate de templu şi de anexele acestuia ~ şi care ne vorbesc despre măreţia Împărăţiei lui Hristos ~ constatăm că dimensiunile interioare sunt exact aceleaşi cu ale primului templu (1 Împăraţi 6.17,20). Planul lui Dumnezeu este neschimbat. Nu s–au modificat cu nimic intenţiile Sale legate de Hristos şi de binecuvântarea lumii; El are grijă, cu atât de mult timp înainte, să le expună în Sfânta Sa Carte, ca o mărturie a bunătăţii credincioşiei Sale. Şi va împlini ceea ce Şi–a propus! Citirea acestor pagini ar trebui să vorbească în special conştiinţei lui Israel, dovedindu-i că Dumnezeu n‑a încetat să Se intereseze de El.

Începând cu versetul 15 avem descrierea clădirii, apoi a altarului şi la sfârşit a porţilor deschise ale templului. Ornamentele lor sunt ilustrări ale trăsăturilor împărăţiei: putere în judecată (simbolizată de heruvimii învestiţi cu exercitarea judecăţii), pace şi victorie (ilustrate de palmieri).