Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE

Isus deci, ridicându-Și ochii și văzând că o mare mulțime venea spre El, i-a zis lui Filip: „De unde să cumpărăm pâini ca să mănânce aceștia?”.

Ioan 6.5

O mare mulțime se afla în acel loc sterp, având nevoie de hrană. În ce privește puterea omenească, era imposibil ca această nevoie să fie împlinită. Însă Domnul era prezent acolo și El avea să împlinească această nevoie. Însă, înainte de a face acest lucru, El folosește acea dificultate pentru a pune la încercare credința ucenicilor Săi. Aveau ei credință pentru a folosi resursele Domnului atunci când, în ce privește resursele lor, nu mai exista nicio speranță?

Ne putem oare îndoi că lucrurile stau la fel și acum? În mijlocul poporului lui Dumnezeu sunt îngăduite dificultăți de netrecut, pentru ca astfel să fim puși la încercare. Noi mărturisim că Îl urmăm, că fără El nu putem face nimic și că harul Său ne este de ajuns. Prin urmare, mărturisirea noastră este pusă la încercare printr-o dificultate pe care singuri nu o putem birui. Totuși, ni se spune că „El știa ce avea de gând să facă” – cuvinte care ne asigură că, în viața noastră individuală sau colectivă, nu se poate ivi nicio dificultate pe care El să n-o poată rezolva. În aceste zile grele din urmă, învățătorii și conducătorii ne pot înșela așteptările, însă există Unul la care putem apela în cea mai neagră zi și în fața celei mai mari dificultăți, cu certitudinea că El știe ce are de făcut.

Adesea, rădăcina problemei este că, de partea noastră, suntem înceți în a recunoaște faptul umilitor că noi nu știm ce este de făcut. Toți credem că știm și că totul ar merge strună dacă ceilalți ar face cum zicem noi. În felul acesta eșuăm în a ne îndrepta către Cel care cu adevărat știe ce are de făcut. La fel ca în cazul ucenicilor, dificultățile dau pe față sărăcia credinței noastre; în același timp, ele descoperă măreția resurselor care se află în Domnul. Filip nu s-a putut gândi decât la felul cum banii ar fi putut rezolva acea dificultate, deși a trebuit să admită că o astfel de soluție n-ar fi oferit fiecăruia decât „câte puțin”. Cât de diferit au stat lucrurile în ce-L privește pe Domnul, care, atunci când a acționat, a dat tuturor „cât au vrut”!

H. Smith    

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ți-am auzit glasul în grădină și mi-a fost frică, pentru că sunt gol și m-am ascuns.

Geneza 3.10

Teama (1)

Teama este declanșată de amenințări care ne pot distruge fericirea și sănătatea sau chiar ne pot curma viața! Să ne întrebăm care este adevărata cauză a fricii. Totul a început în grădina Eden, când primii oameni au încălcat porunca lui Dumnezeu, cu toate că El îi avertizase în prealabil: „Poți să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar, din pomul cunoștinței binelui și răului, să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit” (Geneza 2.16,17).

După ce au încălcat porunca, oamenii s-au ascuns de Dumnezeu, pentru că le era teamă. Cum putem ieși din această stare? Nu ne ajută la nimic să-L considerăm pe Dumnezeu mort sau să-L ignorăm.

Realitatea este că moartea domnește în această lume și ea reprezintă cea mai mare amenințare pentru noi, oamenii. De moarte nimeni nu poate scăpa. „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, căci toți au păcătuit …” (Romani 5.12). Moartea nu este așadar o problemă biologică, de care am putea scăpa cândva cu ajutorul medicinei. Moartea este plata păcatului. Pentru că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu, trebuie să murim. Dar odată cu moartea nu se termină totul. Există un „după aceea”: „Și, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata” (Evrei 9.27). Fiecare om trebuie să dea odată socoteală înaintea lui Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Geneza 20.1-18 · Psalmul 2.7-12

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU TRĂDA NICIODATĂ ÎNCREDEREA CUIVA! – Fundația S.E.E.R. România

„Cine umblă cu bârfeli dă pe faţă lucruri ascunse, dar sufletul credincios ţine ce i s-a încredinţat”. (Proverbele 11:13)

Trădarea este mai rea decât bârfa. Bârfitorul nu simte neapărat dușmănie față de victimă; însă trădătorul divulgă informații cu bună știință, încălcând încrederea. El se face vinovat de „trădare relațională” nesocotind încrederea pe care cineva și-a pus-o în el. Iuda s-a aflat în această postură, în Ghetsimani. El L-a trădat pe Domnul Isus, fără prea mare efort, pentru că era la curent cu programul Său. Biblia ne spune: „Iuda, vânzătorul, ştia şi el locul acela, pentru că Isus de multe ori Se adunase acolo cu ucenicii Lui.” (Ioan 18:2). Iuda s-a folosit de faptul că știa care sunt obiceiurile Domnului, pentru a-L face să sufere. Mai târziu, acest comportament a generat atâta ură de sine încât Iuda s-a sinucis.

Faptele de trădare îți distrug stima de sine și sentimentul demnității. Așadar, ai trădat vreodată încrederea cuiva? De ce ai făcut-o? Care a fost câștigul? Ai obținut vreun oarecare avantaj din interior? Care era lucrul pe care erai invidios sau care îți producea nemulțumire în acel moment? Exista un conflict nerezolvat între tine și cealaltă persoană? Te-ai pocăit de ceea ce ai făcut? Luând lucrurile în sens invers, ți-a trădat cineva încrederea? Dacă e așa, culegeai de fapt ceea ce ai semănat? Ce învățătură prețioasă ai tras de aici? L-ai eliberat din toată inima pe cel care ți-a greșit, și nu mai dorești să fie pedepsit? Dacă nu, ești încă legat de acea persoană și ea îți controlează viața. Renunță! Adu-ți aminte că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28). Luptă-te să devii o persoană de încredere, pe care alții să se poată baza știind că le vei păstra secretele. Iar dacă ești o persoană de încredere și nu te-ai confruntat niciodată cu trădarea, dă slavă Domnului! Ești un „suflet credincios”. Și dacă ai fost binecuvântat cu un prieten demn de încredere, mulțumește-I lui Dumnezeu pentru el!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 4:1-15

Domnul a fost ispitit în pustiu, locul unde Israel îşi înmulţise cârtirile şi poftele (Psalmul 106.14). Cel dintâi atac al vrăjmaşului este pentru Isus ocazia de a aminti acest adevăr fundamental: că omul are un suflet care cere să fie hrănit şi că singura hrană pentru omul lăuntric este Cuvântul lui Dumnezeu.

Apoi, acestui Om perfect dependent, Satan Îi oferă toate împărăţiile lumii şi gloria lor. Câţi nu şi–au vândut sufletul pentru infinit mai puţin! Lumea face parte, într–adevăr, din moştenirea destinată Domnului Isus. Dar, fie că este vorba de întregul pământ, fie de o simplă bucată de pâine, Hristos nu vrea să le primească decât din mâna Tatălui Său (Psalmul 2.8).

Atunci Satan insinuează pentru a doua oară: „Dacă eşti Fiu al lui Dumnezeu” (v. 3 şi 9), ca şi cum lucrul acesta era de probat. O asemenea probă ar fi fost exact punerea la îndoială a ceea ce Tatăl venise să-I proclame în mod solemn (cap. 3.22) sau, cu alte cuvinte, aceasta ar fi însemnat chiar ispitirea lui Dumnezeu.

Domnul Isus nu ar fi putut fi un model pentru noi dacă L-ar fi învins pe diavol în timp ce era îmbrăcat în puterea Lui divină. El însă triumfă prin armele puse la dispoziţia omului: o dependenţă totală de Dumnezeu, o ascultare deplină faţă de Cuvânt şi o încredere nezdruncinată în promisiunile Lui.

DOMNUL ESTE APROAPE

Religia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu Tatăl este aceasta: a-i cerceta pe orfani și pe văduve în necazul lor, a se păstra neîntinat de lume.

Iacov 1.27

Trebuie să fim împlinitori ai Cuvântului, nu doar ascultători ai lui. Un om poate părea religios, plin de râvnă în toate lucrările sale, și totuși religia lui să fie dovedită a fi deșartă prin faptul că nu-și stăpânește limba. Un astfel de om nu a învățat să fie „încet la vorbire”, după cum ne îndeamnă versetul 19. Dând frâu liber limbii sale, el dă frâu liber eului său (versetul 26).

Religia curată și neîntinată, singura care poate sta în prezența lui Dumnezeu, este de așa natură, că elimină eul. Cel care îi cercetează pe orfani și pe văduve în necazul lor nu găsește într-o astfel de lucrare ceva care să slujească eului și propriei importanțe. Dacă se preocupă cu cei necăjiți și sărmani, el nu va face altceva decât să slujească, și nu să fie slujit. În plus, el se ține separat de lume, pentru a nu fi întinat de ea.

„A se păstra neîntinat de lume” este o expresie de o forță deosebită. Lumea este ca o mlaștină în care mult prea mulți își găsesc plăcerea să se scalde și să se amuze (vedeți 2 Petru 2.22). Adevăratului creștin nu-i place să se tăvălească în noroi, iar dacă practică religia pură, el va merge mai departe de atât și va umbla în separare completă de această mlaștină, pentru ca nici măcar stropii ei să nu-l atingă.

Cât de sărăcăcioasă și de slabă este religia adevărată în ochii acestei lumi! Dacă ea ar fi formată din ritualuri, din ceremonii și din alte lucruri de felul acestora, creștinătatea ar aprecia-o, însă ea, în realitate, reprezintă revărsarea dragostei divine, care se exprimă prin compasiunea și prin slujirea față de cei care nu au nicio posibilitate de a oferi vreo răsplată, ca și prin separarea sfântă de sistemul lumesc întinat care ne înconjoară.

F. B. Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

Noi Îl iubim, pentru că El ne-a iubit întâi.

1 Ioan 4.19

Un cuvânt spus la timpul potrivit

Într-o zi, un ofițer a ajuns la o pensiune unde dorea să înnopteze. El Îl cunoștea și Îl iubea pe Domnul și i-ar fi plăcut să le spună și gazdelor despre Isus, Mântuitorul său. Dar nu s-a ivit nicio ocazie. Dorind să lase cel puțin un semn în urma sa prin care gazdele să afle după plecarea lui cui Îi aparținea și cui Îi slujea, a scris pe o bucată de hârtie, cu litere mari, cuvintele: „Eu Îl iubesc pe Cel de pe cruce”.

La scurt timp după plecarea oaspetelui, proprietarul a observat bilețelul de pe masă și și-a chemat soția să i-l arate. Femeia a citit acele câteva cuvinte o dată, de două ori… În cele din urmă, a exclamat cu emoție profundă și cu lacrimi în ochi: „Noi nu suntem așa cum ar trebui; noi nu-L iubim pe Cel care a murit pentru noi pe cruce!”.

Acele puține cuvinte i-au determinat pe amândoi să caute calea mântuirii.

După aproximativ un an, ofițerul a trecut iarăși pe la pensiune. Dar cât de uimit a rămas când proprietarul și soția sa l-au întâmpinat cu așa mare bucurie, de parcă le-ar fi fost un vechi și bun prieten! Și chiar era, pentru că cei doi găsiseră între timp pace prin credința în Cel răstignit, iar acum ofițerul li se părea ca un prieten drag, cunoscut de multă vreme. Împreună L-au lăudat pe iubitul lor Mântuitor, care suferise pentru ei pe cruce și care le câștigase mântuirea veșnică prin moartea și prin învierea Lui.

Citirea Bibliei: Geneza 19.23-38 · Psalmul 2.1-6

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNFRUNTĂ-ȚI ÎNDOIELILE! (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Dacă nu voi vedea… nu voi crede.” (Ioan 20:25)

Unii dintre noi am luat mesajul creștinismului și l-am pus într-o cutie pe care am scris: „Nu vorbi, nu întreba!” Te-ai simțit vreodată ca și cum ai avea nevoie de permisiunea cuiva pentru a plânge atunci când ai pierdut pe cineva drag? Sau te-ai simțit intimidat atunci când a trebuit să recunoști că „nu știi sigur”?

Istoria lui Toma, necredinciosul, ne învață nu numai că nu e rău să ai îndoieli – ci și că uneori este necesar! Dacă nu ai îndoieli, nu crești. Vei îmbrățișa răspunsurile altcuiva, și în multe cazuri, ele vor fi neadecvate pentru întrebările tale – chiar dacă ești suficient de cinstit ca să ți le pui. Întrebare: Ți s-a întâmplat vreodată ca vreun suflet religios, bine intenționat, să te pună cu „botul pe labe” și să te facă să crezi că întrebările tale sunt o ofensă la adresa lui Hristos? În acest caz, este timpul să iei aminte la cuvintele blânde ale Celui care îți cunoaște îndoielile și temerile mai bine decât tine: „Pace vouă!… Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna, şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.” (Ioan 20:26-27)

Rostește următoarea rugăciune: „Doamne, asemenea lui Toma, încă mă lupt cu anumite îndoieli. Încă nu mi-am făcut ordine în viața mea. Știu că atunci când îmi voi pune încrederea în Tine se va întâmpla lucrul acesta. Îți mulțumesc că mă accepți cu luptele mele și nu-mi ignori îndoielile. Toma a ajuns, în cele din urmă, în locul în care a putut spune: „Domnul meu și Dumnezeul meu.” Îți mulțumesc că ai răbdare cu mine și cu strădaniile mele de a ajunge și eu în acel loc. Amin!”

Așadar, cum trecem peste îndoielile noastre? Ca Toma! Confruntându-le cu onestitate, aducându-le la Isus și crescând spiritual prin ele.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 3:15-38

Ioan îndemna poporul şi predica Evanghelia (v. 18). Mesager credincios, el a vorbit despre Hristos şi despre puterea Sa, după care este pus deoparte; misiunea sa a fost împlinită. Ce frumos exemplu este el pentru noi, cei care dorim să slujim Domnului! Nu este în puterea noastră să convertim pe nimeni, orice–ar fi, însă viaţa şi cuvintele noastre trebuie să-i pregătească pe cei care ne cunosc, astfel încât să-L primească pe Domnul Isus. Pentru aceasta nu este suficient să chemăm la pocăinţă; trebuie să-L prezentăm pe Mântuitorul.

Deci apare Isus.

Prin har, El Se alătură celor din poporul Său încă de la primii lor paşi pe calea cea bună. Este botezat, Se roagă (fapt menţionat numai de Luca) şi, ca răspuns divin, Duhul Sfânt coboară peste El; în acelaşi timp, vocea Tatălui I se adresează Lui personal: „Tu eşti Fiul Meu Preaiubit: în Tine Îmi găsesc plăcerea Mea!” (în Matei 3.17, cuvântul fusese spus pentru cei din jur). Fie ca şi noi să ne putem găsi în El toată plăcerea noastră!

Genealogia Domnului Isus în Evanghelia după Luca merge înapoi până la Adam şi până la Dumnezeu, atestând calitatea Lui de Fiu al Omului în acelaşi timp cu cea de Fiu al lui Dumnezeu. Matei 1.1–17 stabilea titlul Lui de Fiu al lui David şi al lui Avraam, moştenitor al promisiunilor divine făcute lui Israel.

DOMNUL ESTE APROAPE

Moise și Aaron au intrat în cortul întâlnirii, și au ieșit și au binecuvântat poporul; și gloria Domnului s-a arătat întregului popor. Și a ieșit foc dinaintea Domnului și a mistuit pe altar arderea-de-tot.

Levitic 9.23,24

În îndurarea Sa, Domnul răscumpărase poporul, după care l-a călăuzit prin puterea Sa și a deschis pentru el vistieriile bogate ale inimii Sale. Primele capitole din Levitic vorbesc despre gloriile lui Hristos și ale jertfei Sale mărețe. Dumnezeu Își găsește plăcerea în a-l vedea pe poporul Său apropiindu-se de El cu mâinile și cu inimile pline de Hristos. Când ei prezintă înaintea lui Dumnezeu ceea ce au savurat din Fiul Său preaiubit, o mireasmă plăcută se înalță către Dumnezeu Tatăl, pentru plăcerea Sa eternă. Ni se amintește despre acest lucru în 2 Corinteni 2.14,15: „Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care întotdeauna ne conduce la victorie în Hristos și descoperă prin noi în orice loc parfumul cunoștinței Lui. Pentru că noi suntem o mireasmă a lui Hristos către Dumnezeu”. Dumnezeu vede nu doar perfecțiunile lui Hristos și infinita valoare a sângelui Său, ci îi vede și pe cei ai Săi înveșmântați în aceleași perfecțiuni și stând înaintea Lui potrivit cu propria Sa estimare a acelui sânge prețios.

Focul era semnul prin care Dumnezeu arăta că a primit jertfa, așa cum vedem în versetele citate din Levitic. Focul cobora din cer și mistuia jertfa, ca semn al aprobării și al acceptării înaintea lui Dumnezeu. Pe baza acestei jertfe, Dumnezeu putea acționa în binecuvântare, iar acest lucru este simbolizat de faptul că Moise și Aaron au ieșit și au binecuvântat poporul.

La fel și în ziua de astăzi, cel credincios este acceptat în Cel Preaiubit – acceptat în Cel pe care Dumnezeu L-a acceptat și Căruia I-a dat toată puterea și gloria. El L-a dat să fie Cap peste toate lucrurile din cer, de unde acum El oferă daruri și binecuvântări celor ai Săi. „Ne-a făcut plăcuți în Cel Preaiubit; în El avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea greșelilor, după bogățiile harului Său” (Efeseni 1.6,7). Minunat Domn și Mântuitor!

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fără vărsare de sânge nu este iertare.

Evrei 9.22

Sângele, unica temelie a iertării noastre

Una dintre nenumăratele binecuvântări care ne sunt date prin lucrarea Domnului Isus este iertarea tuturor păcatelor noastre. Dumnezeu ne-a luat marea vină care era înaintea Lui, întreaga povară a păcatelor noastre care ne frământa conștiința și apăsa sufletul. Ce mare eliberare! Cât de mult se bucură inima noastră când înțelege cu adevărat că, oricât de mare și de grea ne-a fost vina înaintea lui Dumnezeu, El a iertat-o pe deplin!

Ca să ne poată fi iertate păcatele, a fost necesară o temelie dreaptă, pentru că Dumnezeul cel sfânt nu poate trece cu vederea păcatul, ci trebuie să-l judece corespunzător naturii Sale sfinte.

Unica temelie pe care pot fi iertate păcatele este sângele Domnului Isus care a curs la Golgota, moartea Sa pe cruce, în care Dumnezeu a judecat toate păcatele noastre.

Când sângele Său, sângele Mielului „fără cusur și fără pată” (1 Petru 1.19), a curs la cruce, au fost împlinite toate imaginile Vechiului Testament care vorbesc despre moartea Lui. Numai acest sânge poate îndepărta păcate și el este temelia tuturor binecuvântărilor pe care le avem.

Sângele Tău, Isuse, mă leagă fericit

De toți ai Tăi pe care prin har i-ai mântuit.

—T. Dorz

Citirea Bibliei: Geneza 19.1-22 · Psalmul 1.1-6

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNFRUNTĂ-ȚI ÎNDOIELILE! (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Toma… le-a răspuns… dacă nu voi vedea… nu voi crede”. (Ioan 20:25)

Toma nu a fost de față când Domnul Isus li S-a arătat ucenicilor prima oară, după înviere. Și la fel cum suntem mulți dintre noi, experiențele altora nu au fost suficient de bune pentru Toma – trebuia să le aibă pe ale sale proprii. Și Domnul Isus a făcut tot posibilul ca să le aibă. De reținut faptul că Domnul Isus nu l-a subestimat pe Toma pentru îndoielile sale, ci El a înțeles că orice întrebare care se naște dintr-o inimă sinceră nu este o interpelare sceptică; ci este o căutare a adevărului.

Biblia ne spune: „După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăşi în casă; şi era şi Toma împreună cu ei. Pe când erau uşile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc, şi le-a zis: „Pace vouă!” Apoi i-a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna, şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.” Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (Ioan 20:26-28).

Putem extrage două învățături importante din această istorisire:

1) Îndoielile noastre ne pot duce efectiv la un nou nivel al credinței. Când ți se îneacă toate corăbiile, când durerea în anumite situații pare insuportabilă, când se produce vreun eveniment devastator și îndoiala apare neanunțată, nu o nega – recunoaște-o! Perioadele de îndoială devin săli de învățare, atunci când te conduc la Dumnezeu pentru răspunsuri. În timp ce te străduiești ca să-ți croiești drum pentru a ieși din ele, tu poți să atingi un nou nivel al credinței.

2) Îndoielile te pot conduce la o relație mai profundă cu Domnul Isus. Mărturia altora nu te va aduce prea aproape; la urma urmelor, ai nevoie de propria ta experiență personală cu Domnul, nu-i așa? Și o poți avea! Toma a început prin a se îndoi de Isus, și a sfârșit ca martir pentru cauza Sa. Gândește-te la asta, astăzi!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 3:1-14

Drumurile de odinioară erau, în general, atât de proaste, încât trebuiau reparate şi îndreptate de fiecare dată când escorta unei înalte personalităţi avea să treacă pe acolo. Privită din punct de vedere moral, aceasta este lucrarea lui Ioan Botezătorul. Însărcinat să pregătească venirea lui Mesia, el i–a avertizat pe iudei că numai calitatea de fii ai lui Avraam nu era suficientă pentru a–i pune la adăpost de mânie. Ceea ce Dumnezeu cerea de la ei era pocăinţa însoţită de roade adevărate. Pocăinţa, sau mânie? Această alegere pe care trebuia să o facă atunci Israel este astăzi în dreptul oricăruia dintre noi.

Persoane din clase sociale diferite i se adresează lui Ioan rând pe rând şi el are pentru fiecare de spus câte ceva din partea lui Dumnezeu. Astfel, Cuvântul dă răspuns fiecăruia, potrivit stării şi împrejurării în care se află.

În urmă se prezintă oamenii de război. Aceştia se aşteptau probabil să fie înrolaţi sub steagul lui Mesia, într–o armată care să scuture jugul roman. Răspunsul lui Ioan pare să–i fi surprins (v. 14). Să nu ne gândim că Domnul are nevoie de noi pentru a împlini acţiunile Sale de răsunet. Ceea ce El aşteaptă de la noi este o mărturie cinstită, blândeţe şi mulţumirea cu situaţia în care ne aflăm (1 Corinteni 7.24).

DOMNUL ESTE APROAPE

Orice suflet să fie supus autorităților care sunt mai presus de el. Pentru că nu este autoritate decât de la Dumnezeu; și cele care există sunt rânduite de Dumnezeu. De aceea, cine se opune autorității se împotrivește rânduielii lui Dumnezeu; și cei care se împotrivesc își vor primi judecata.

Dar Petru și apostolii, răspunzând, au spus: „Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”.

Romani 13.1,2; Fapte 5.29

Pavel și Petru au scris epistole în timpul domniei lui Nero și, mai târziu, au fost martirizați sub domnia aceluiași împărat. Istoria relatează multe exemple cu privire la nelegiuirea lui Nero și la felul cum el i-a persecutat pe creștini. Totuși, Duhul Sfânt l-a inspirat pe Pavel să le scrie sfinților din Roma versetele citate mai sus, care rămân atât de actuale și pentru noi astăzi.

La fel rămân și cuvintele lui Petru, din prima sa epistolă: „Fiți supuși deci, pentru Domnul, oricărei instituții omenești, fie împăratului, ca autoritate supremă, fie guvernatorilor, ca trimiși de el spre pedepsirea răufăcătorilor și spre laudă pentru cei care fac bine. Pentru că așa este voia lui Dumnezeu, ca, făcând binele, să reduceți la tăcere neștiința oamenilor fără minte” (1 Petru 2.13-15).

Ascultarea față de Dumnezeu, Creatorul nostru, deci față de cea mai înaltă autoritate dintre toate, implică supunerea față de autoritățile pământești existente, indiferent de felul cum au dobândit ele puterea, omenește vorbind. Însă, atunci când autoritățile omenești acționează în mod deliberat împotriva Cuvântului lui Dumnezeu, noi, cei credincioși din ziua de astăzi, la fel ca apostolii odinioară, trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu, decât de oameni. Acest lucru va produce, cel mai probabil, consecințe neplăcute: ocară și suferințe de tot felul. Apostolii, în Fapte 5, au fost bătuți, însă au plecat „bucurându-se că au fost socotiți vrednici să fie disprețuiți pentru Numele Lui” (versetul 41). Suntem noi pregătiți să facem la fel?

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

De la ceasul al șaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată țara. Și, pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare, zicând: „Eli, Eli, lama sabactani?”, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”.

Matei 27.45,46

„Pentru ce M-ai părăsit?”

Când citim aceste cuvinte ale Domnului Isus Hristos rostite pe cruce, ne gândim la ele cu mare considerație. Cuvintele au o însemnătate esențială, dar nu le putem înțelege în profunzimea lor.

După răstignire, pe la amiază, s-a făcut deodată întuneric peste toată țara. Înainte, Fiul lui Dumnezeu fusese batjocorit, iar deodată toată batjocura a amuțit.

În acele trei ore de întuneric, Dumnezeu L-a ascuns pe Fiul Lui de privirile oamenilor, pentru că atunci Dumnezeu a adus cele mai adânci suferințe asupra Lui. – De ce? Mântuitorul lumii, răstignit pe cruce, fusese părăsit de oameni, iar în acele ore era părăsit și de Dumnezeu, pentru că a vrut să ispășească toate păcatele tuturor celor care cred în El. Isus a ocupat locul oamenilor păcătoși în judecata divină, de aceea Dumnezeu Și-a întors privirea de la El.

Fără această jertfă, nimeni nu ar fi putut fi salvat. Acum, moartea Domnului Isus este spre binele tuturor celor care Îl primesc prin credință în viața lor. „Dar El era străpuns pentru nelegiuirile noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era peste El, și prin rănile Lui suntem vindecați” (Isaia 53.5).

Citirea Bibliei: Geneza 12.9-13.4 · 2 Petru 1.12-21

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

Citirea Bibliei: Geneza 12.9-13.4 · 2 Petru 1.12-21

„Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia… să facă bine…” (1 Timotei 6:17-18).

Bob Thompson a fost unul dintre cei mai duri șefi. Timp de 40 de ani și-a presat angajații, de la autostradă, 6 zile pe săptămână, din aprilie și până în decembrie, ca să termine ce aveau de făcut înainte de-a veni înghețul. Loialitatea, sudoarea și efortul angajaților l-au ajutat să devină un om foarte bogat. Iar Thompson și-a amintit de lucrul acesta și a returnat favorul. Când și-a vândut compania, cea mai mare companie de asfalt și pavaje din Michigan, le-a oferit celor 550 de angajați, 128 de milioane de dolari din câștigul său. Aproximativ 90 de angajați au devenit milionari peste noapte.

Bob Thompson a fondat Compania Thompson-McCully cu 3.500 de dolari, bani pe care soția sa Ellen i-a câștigat ca profesor suplinitor. Primii cinci ani au fost plini de provocări. Thompson nu a luat niciun salariu. Și atunci de ce oare a oferit atât de mult din averea sa? „Așa am crezut că este bine,” a spus el. „Am înțeles că oamenii din jurul meu au trecut prin toată durerea și suferința alături de mine. Am vrut să-i răsplătesc.” Când au fost înmânate cecurile, Thompson nu a fost prezent. El a spus: „Nu am vrut să fiu acolo pentru că era prea emoționant.”

Acest om de-o modestie ieșită din comun, a practicat ce a predicat apostolul Pavel. „Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia… să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii.” Facerea de bine nu este o ocupație sporadică, este un loc de muncă „cu normă întreagă”.

Omul de caracter este ghidat de principiile Scripturii, care îl motivează să se întrebe, în orice situație: „Care este binele pe care eu aș putea să-l fac?” Și răspunsul este mereu același: „Fă bine celor din jur!” Este Cuvântul de la Dumnezeu pentru tine – azi!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 2:39-52

Acest pasaj are o importanţă deosebită: este, în adevăr, singura secvenţă din copilăria şi din tinereţea Domnului Isus pe care Dumnezeu găseşte cu cale să ne-o prezinte. Astfel avem aici, în special pentru tineri şi pentru copii, Modelul prin excelenţă. El este desăvârşit în relaţiile Sale cu Tatăl ceresc, ale Cărui chestiuni (v. 49: „cele ale Tatălui”) au prioritate faţă de oricare altele. Ce desăvârşit este şi în raporturile cu învăţătorii din templu: deşi infinit mai înţelept decât ei toţi, El nu îi învaţă, ci îi ascultă şi îi întreabă, singura atitudine care se cuvenea vârstei Lui! Este desăvârşit şi în relaţiile cu părinţii: „le era supus”, precizează versetul 51, pentru a nu se născoci ideea că le–a scăpat prin nesupunere. El, care avea conştienţa suveranităţii Sale de Fiu al lui Dumnezeu, S–a plecat într–o ascultare totală încă de la vârsta cea mai tânără, în casa părinţilor Lui.

Remarcăm râvna Copilului Isus în templu şi interesul Său precoce pentru adevărurile divine; nimic altceva nu L–a atras în vestita cetate a Ierusalimului, pe care, probabil, o vizita pentru prima oară. Care este însă preţul cu care noi evaluăm prezenţa Domnului şi învăţătura Lui?

DOMNUL ESTE APROAPE

Terah a luat pe Avram, fiul său, … și au ieșit împreună din cetatea Ur a caldeenilor, ca să meargă în țara Canaanului.

Atunci, ieșind din țara caldeenilor, a locuit în Haran și, de acolo, după ce a murit tatăl său, l-a strămutat în țara aceasta în care locuiți voi acum.

Geneza 11.31; Fapte 7.4

Avram a fost împiedicat de legăturile naturale să răspundă chemării făcute lui de Dumnezeu. Chemarea îi fusese adresată lui Avram, însă, cum uneori firea naturală poate demonstra un mare zel în a răspunde chemării și poate prelua chiar conducerea, și aici îl vedem pe Terah preluând comanda: „Terah a luat pe Avram, fiul său, … și au ieșit împreună din cetatea Ur, … ca să meargă în țara Canaanului”. Firea poate încerca să meargă pe drumul credinței, având cele mai bune intenții, însă, fiindcă este caracterizată de încrederea în sine, ea va încerca întotdeauna să facă mai mult decât are puterea să împlinească. Prin urmare, vedem că, deși Terah a ieșit din Ur pentru a merge în țara Canaanului, n-a ajuns niciodată acolo. Firea se oprește la jumătatea drumului, în Haran, iar acolo locuiește până în ziua morții.

Dar cum stau lucrurile cu Avram, omul lui Dumnezeu? Pentru un timp, el a îngăduit să fie împiedicat de la a asculta pe deplin de chemarea lui Dumnezeu. Nu numai că tatăl său a fost cu el, ci s-a lăsat condus de tatăl său, după cum citim: „Terah a luat pe Avram”. Rezultatul a fost că s-a oprit undeva înainte de țara în care a fost chemat.

Câți dintre noi nu am fost împiedicați pentru un timp de cineva drag de la a urma o cale de separare, potrivită cu chemarea lui Dumnezeu! Chemarea ajunge la acel credincios, el recunoaște justețea ei, însă întârzie să-i dea răspuns. Sufletul se agață de speranța că, dacă va mai amâna puțin, acea persoană dragă va ajunge să înțeleagă și ea chemarea și atunci vor putea împreună să-i dea curs. Însă, în timp ce credința nu poate aduce firea la nivelul ei, firea îl poate trage, din nefericire, în jos pe omul credincios și-l poate împiedica pe cale.

H. Smith    

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine își ascunde fărădelegile nu prosperă, dar cine le mărturisește … capătă îndurare.

Proverbe 28.13

Dumnezeu iartă păcatele, dacă I le mărturisim

Un tânăr de 25 de ani pe nume William a întreprins pe cont propriu o călătorie aventuroasă și periculoasă în zona râului Hay din Canada. Proiectul lui a sfârșit tragic.

După un timp, vânătorii canadieni i-au găsit cadavrul într-o colibă părăsită. Mâna lui dreaptă se sprijinea pe o scrisoare pe care i-o scrisese mamei lui în ultimele ore de slăbiciune: „Soarele strălucește, mamă, și eu tremur de frig. Nu mai am nicio putere, pentru că nu am mai mâncat nimic de mult timp. De 40 de zile nu m-am întâlnit cu niciun om. Am câteva reviste la mine, dar relatările lor sunt așa de nesemnificative. Am și jocuri de cărți, dar ele nu-mi dau nimic în singurătatea mea. Singurul lucru ce mă mișcă este întrebarea dacă Dumnezeu îmi va ierta păcatele”.

Ce cutremurător! Tânărul era fără putere, fără perspectivă, în singurătate, cuprins de teamă și nu avea nimic care să-i distragă atenția de la gândul că va trebui să părăsească în curând lumea aceasta.

Biblia ne dă răspunsul la ultima lui întrebare: Cine își mărturisește cu sinceritate păcatele și se bizuie pe lucrarea de ispășire a Domnului Isus, acela are iertarea păcatelor sale și este pregătit să-L întâlnească pe Dumnezeu. „Ți-am făcut cunoscut păcatul meu și nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: «Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile». Și tu ai iertat vina păcatului meu” (Psalmul 32.5).

Citirea Bibliei: Geneza 18.1-15 · Iuda 5-16

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

LECȚII DE PESCUIT (5) – Fundația S.E.E.R. România

„La cuvântul Tău, voi arunca mrejele!” (Luca 5:5)

A cincea lecție de pescuit (și ultima!) despre care vom vorbi astăzi, spune: Bazează-te pe promisiunile lui Dumnezeu. În încercările lor anterioare de a pescui, ucenicii se încrezuseră în abilitățile și îndemânările proprii. De data aceasta, însă, s-au încrezut în promisiunea lui Hristos: „Depărteaz-o la adânc, şi aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire.” (vers. 4). Acum, Domnul Isus nu a spus în mod specific: „Petru, dacă mergi cu Mine la pescuit, îți promit că vei prinde mulți pești.” Dar nici nu trebuia s-o spună, deoarece Petru a înțeles, atunci când Hristos s-a urcat în corabia sa și i-a spus să meargă la pescuit. Iar când Domnul Isus i-a spus exact unde să arunce mreaja, era imposibil să o scoată goală! Petru s-a așteptat ca Dumnezeu să acționeze și să Se țină de promisiune.

Când ai prezența lui Dumnezeu în corabia ta, planul lui Dumnezeu în mintea ta și promisiunile lui Dumnezeu în inima ta, nu poți da greș! S-ar putea să spui: „Sună extraordinar, dar nu știi prin ce împrejurări trec eu. Astăzi sunt copleșit de problemele cu care mă confrunt. Trec printr-o perioadă foarte dificilă.”

Dacă te simți doborât de împrejurări, fă următorul lucru: citește Biblia, găsește o promisiune specifică de la Dumnezeu, și începe s-o invoci! Dar nu te folosi de Biblie numai atunci când ai probleme! Dumnezeu lucrează când te încrezi în El și vei vedea că promisiunea Sa îți va insufla puterea de-a face față situației prin care treci. Doar pentru că tu nu ți-ai putut rezolva problema asta nu înseamnă că nu există soluție. Cu Dumnezeu, succesul începe deseori din punctul eșecului. Numai după ce „ai pescuit toată noaptea și nu ai prins nimic” intervine El.

Așadar, Cuvântul pentru tine astăzi este acesta – nu renunța! Încearcă din nou. De data aceasta invită-L pe Isus în „corabia” ta și El va aduce o schimbare.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 2:21-38

Pentru Copil s–a făcut tot ceea ce prevedea legea Domnului. (Acest nume, Domnul, este repetat de patru ori în versetele 22–24, ca pentru a confirma drepturile divinităţii asupra acestui Copil şi împlinirea chiar din leagăn a voii lui Dumnezeu cu privire la El.) Jertfa oferită în templu dă la iveală sărăcia lui Iosif şi a Mariei (citiţi Levitic 12.8). Şi de data aceasta, Eliberatorul lui Israel este înfăţişat nu mai–marilor poporului, ci unor bătrâni smeriţi şi evlavioşi, lui Simeon şi Anei. Pentru ce motiv le este lor acordată această favoare? Pentru că ei Îl aşteptau!

Duhul l–a condus pe Simeon în templu şi i L-a arătat pe Cel care este „Mângâierea lui Israel” (v. 25), Mântuirea lui Dumnezeu, Lumina naţiunilor şi Gloria poporului. Îl vede cu ochii lui, Îl ţine în braţe pe acest Copilaş şi aceasta este de ajuns pentru credinţa lui. Îi aduce glorie lui Dumnezeu şi apoi vesteşte că Isus va fi piatra de încercare pentru a descoperi starea inimii (Isaia 8.14); şi aceasta este El şi astăzi.

La rândul ei, Ana, femeie a rugăciunii şi a mărturiei de credinţă, vine şi i se alătură în laudă. Nepărăsind templul, ea a împlinit versetul 4 din Psalmul 84. Din plinătatea inimii, ea vorbeşte despre El şi, în această privinţă, rămâne pentru noi un prea frumos exemplu!

DOMNUL ESTE APROAPE

Toți care doresc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi persecutați.

2 Timotei 3.12

Ce este lumea și cum poate creștinul să trăiască în ea? (3)

Trebuie să fim în contact cu lumea, într-o anumită măsură, însă acest contact nu trebuie să fie niciodată părtășie. Domnul Isus, care nu a fost din această lume, a suferit și a fost strâmtorat; singurătatea și necazul au fost reale pentru El, iar ele vor fi reale și pentru noi, exact în măsura în care călcăm pe urmele pașilor Lui. Totuși, prea mulți dintre noi găsim mângâiere și satisfacție în sistemul nelegiuit al lumii, și avem simțământul cu totul nepotrivit că suntem acasă aici. Oare aceasta să fie casa noastră, o casă în care Hristos nu este? Pe acest pământ, dacă Îi aparținem Lui, nu suntem decât niște străini și călători, obosiți și lipsiți de cămin.

Fiind în lume, nu putem evita contactul cu ea, însă este trist că acest contact are loc la nivele la care nu ar trebui să existe deloc; și el n-ar exista deloc dacă am purta în trupul nostru omorârea Domnului Isus. Multe sunt înșelăciunile cu care vrăjmașul amăgește inima, chiar și pe cea a copiilor lui Dumnezeu. Întrunirile și slujbele religioase, în care carnea are toată libertatea să participe, înlocuiesc trăirea prin credința în Fiul lui Dumnezeu. Cei evlavioși din vechime, care au primit mărturie că erau plăcuți lui Dumnezeu, au fost disprețuiți în vremea lor, au fost socotiți ca gunoiul acestei lumii, fiindcă toate interesele lor au fost legate de cer.

Spre deosebire de ei, noi suntem niște credincioși «onorabili». Trăim prea mult potrivit cu sistemul lumii, ca să intrăm în conflict cu el, iar rezultatul este că suntem supuși neloiali ai lui Hristos și scăpăm de cruce și de ocara ei. Totuși, cuvintele acestea rămân mereu adevărate: toți cei care vor să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi persecutați. Calea este una strâmtă. Facă Domnul să fim dintre cei „puțini” care o găsesc! Fiecare purtăm cu noi propriul pașaport – suntem pecetluiți cu Duhul Sfânt și așteptăm să fim răpiți, pentru a-L întâlni pe Domnul nostru și pentru a fi pentru totdeauna cu El – ce speranță fericită!

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pe cel care vine la Mine nu-l voi izgoni afară.

Ioan 6.37

Greșise ușa

Un bărbat care era de mult timp îngrijorat de mântuirea sufletului său a primit pace cu Dumnezeu prin vestirea evangheliei de către Robert M’Cheyne. La sfârșitul predicii a venit la predicator pentru a-i spune ce s-a petrecut în inima lui. Bucuria Domnului umplea așa de mult sufletul său și fața îi strălucea atât de tare, încât M’Cheyne l-a întrebat direct: „Cum ați primit mântuirea?”. Acel bărbat i-a răspuns: „Am încercat tot timpul să intru pe ușa sfinților, dar, în timp ce vorbeați, mi-am recunoscut greșeala și am intrat pe ușa păcătoșilor”.

Și astăzi, mulți oameni caută să intre pe ușa sfinților, în loc să intre pe ușa păcătoșilor. Ei încearcă să se lase de păcate și de obiceiuri rele, chiar se laudă cu promisiuni de îmbunătățire și decid ca în viitor să se comporte altfel decât în trecut. Cu alte cuvinte, ei încearcă să devină mai buni și să se facă potriviți pentru prezența lui Dumnezeu. În tot acest timp întorc spatele ușii prin care ar trebui să intre. Domnul Isus a venit nu pentru a-i chema pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință. El a venit „să caute și să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19.10). Atât timp cât încerci să-ți câștigi mântuirea, vei găsi o ușă încuiată. Vino acum așa cum ești, cu păcatele tale, la Isus, și acceptă-L pe Cel care singur este Mântuitorul păcătoșilor!

Veniți la Hristos ca oameni păcătoși, nu ca sfinți!

Citirea Bibliei: Geneza 17.1-27 · Iuda 1-4

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

LECȚII DE PESCUIT (4) – Fundația S.E.E.R. România

„Depărteaz-o la adânc, şi aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire.” (Luca 5:4)

A patra lecție de pescuit la care vom medita astăzi spune: Planul lui Dumnezeu pentru viața ta implică întotdeauna risc. De ce? Deoarece El dorește să trăiești prin credință. De ce crezi că Domnul Isus i-a zis lui Petru: „Depărteaz-o la adânc”? Pentru că acolo sunt peștii cei mari. Majoritatea oamenilor își duc traiul în apele de suprafață ale vieții. Ei își duc zilele la un nivel superficial. În viața lor există puțină profunzime; ei se mulțumesc să stea pe lângă mal, neintrând niciodată în ape mai adânci. De ce? Pentru că e mai sigur în apele mici. Ei se gândesc: „Dacă merg în ape adânci, poate vor fi valuri. Ele mi-ar putea clătina barca și m-aș putea răsturna. Așa că rămân aici unde este confortabil și unde pot să stau liniștit.” Abia dacă ne udăm pe degetele de la picioare, deoarece ne este teamă să intrăm în apa care ne trece peste cap. Noi ne imaginăm că: „Dacă vom fi prea serioși în angajamentul nostru față de Dumnezeu, poate vom deveni niște fanatici. Familia s-ar putea supăra. Ce vor crede prietenii? Dacă Dumnezeu ne va cere să facem ceva ce nu suntem capabili să facem?” Așa că ne mulțumim să rămânem în apa puțin adâncă – și pierdem atât de multe!

Să înțelegem un lucru: planul lui Dumnezeu pentru viața ta este un plan bun, un plan care va fi spre folosul tău (vezi Ieremia 29:11-14). El spune: „Lasă-mă să intru în corabia ta. Lasă ca prezența mea să te însoțească oriunde mergi – în afacerea ta, în cariera ta, în familia ta, în căsnicia ta, în orice domeniu. Lasă-mă să te călăuzesc. Conlucrează cu planul meu și Eu te voi binecuvânta mai mult decât ai visat tu vreodată!” Ce te împiedică să-L crezi pe cuvânt și să mergi înainte prin credință, astăzi?

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 2:1-20

La rândul său, împăratul August este unul dintre instrumentele de care Se foloseşte Dumnezeu pentru a–Şi înfăptui planurile minunate. Necunoscuţi de nimeni, Iosif şi Maria merg la Betleem şi acolo este locul naşterii Domnului Isus. Dar ce primire I s–a făcut aici, pe pământ, Fiului lui Dumnezeu! Priviţi–L culcat într–o iesle, pentru că la han nu era loc pentru El! Venirea Lui deranjează lumea. Câte inimi nu seamănă ca acest han: nu se găseşte aici loc pentru Domnul Isus!

Nu unora mari, ci câtorva umili păstori le este transmisă vestea bună: „Vi s–a născut un Mântuitor”. S–a născut pentru ei şi pentru noi. În timp ce lumea este indiferentă faţă de naşterea Mântuitorului, cerul întreg celebrează această taină fără seamăn: „Dumnezeu S–a arătat în carne, a fost văzut de îngeri” (1 Timotei 3.16). Într–un cor minunat, ei L–au slăvit pe Dumnezeu, anunţând pacea pe pământ şi buna plăcere a lui Dumnezeu în oameni (comp. cu Proverbe 8.31). Graţie semnelor care le–au fost date, păstorii găsesc Copilaşul. Ei comunică ceea ce au venit să vadă şi să audă şi, la rândul lor, Îi dau glorie lui Dumnezeu (v. 20). Să ne alăturăm şi noi lor în recunoştinţă şi laudă.

DOMNUL ESTE APROAPE

Ca să fiți fără cusur și curați, copii ai lui Dumnezeu fără vină în mijlocul unei generații strâmbe și pervertite, în care străluciți ca niște luminători în lume.

Filipeni 2.15

Ce este lumea și cum poate creștinul să trăiască în ea? (2)

Creștinul dorește să fie un martor pentru adevăr, pentru Dumnezeu și pentru judecata viitoare, care va avea loc la arătarea lui Hristos, în timpul când oamenii vor crede că sunt în pace și în liniște. El mai dorește ca, prin aceste mijloace, ei să afle și calea de scăpare din cursa în care Satan conduce omenirea.

Noi, cei mântuiți, trebuie să avem o poziție distinctă, luându-ne locul alături de un Hristos lepădat de lume, în opoziție față de lumea care L-a răstignit și fiind marcați de o stare și de o chemare cerească, curați și fără vină, fii ai lui Dumnezeu în mijlocul unei generații strâmbe și pervertite, în mijlocul căreia strălucim ca niște lumini în lume. Aceasta este marea misiune a copiilor lui Dumnezeu. Însă a trăi în felul acesta costă ceva. Este ca atunci când înoți împotriva unui curent puternic – totul în jur se mișcă împotriva ta; există o presiune constantă, care ne-ar birui, dacă nu ne-am împotrivi energic și la fel de constant.

Când învățăm să ne însușim cuvintele lui Dumnezeu, să le practicăm și să dăm mărturie cu privire la ele prin viețile noastre, atunci se pornește furtuna. A aparține unei așa-numite biserici este destul de ușor; la fel și a face ceea ce toți ceilalți fac sau a fi un om onest și un cetățean model. Toate acestea nu stârnesc persecuție. Cineva poate fi așa și totuși să meargă în direcția curentului. Însă a străluci ca o lumină în lume stârnește vrăjmășia din partea lumii. Oriunde este văzut Hristos, El este urât de oameni; dacă ei Îl văd în mine, eu voi fi urât de ei din cauza aceasta. Dacă sunt un copil al lui Dumnezeu și absolut nimeni nu are nimic împotriva mea, înseamnă că viața lui Hristos nu se manifestă în trupul meu muritor, iar El nu este văzut în mine.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor care-L iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemați după planul Său.

Romani 8.28

Lena Maria Vendelius

În situațiile cele mai dificile de viață, credincioșii pot simți mai profund dragostea și apropierea lui Dumnezeu de ei. Un exemplu impresionant este viața suedezei Lena Maria Vendelius, care a venit pe lume fără brațe. Ea a devenit cunoscută ca dublă campioană mondială la înotul pentru persoane cu dizabilități și, de asemenea, a fost o cântăreață apreciată.

În autobiografia ei, Lena Maria spune: „A fost Dumnezeu cu mine când am fost doar un embrion? S-a gândit El la mine înainte să mă nasc? Da, cred aceasta și mai cred că înfățișarea mea nu contează atât de mult. Cel mai important lucru este relația mea cu El”. Cu siguranță, Lena Maria s-a întrebat adesea de ce permite Dumnezeu suferință, boală și handicapuri.

Ea a mărturisit: „Nu am răspunsuri simple la aceste întrebări, dar poate că tocmai ceea ce ne face să suferim ne modelează. Poate că întunericul tocmai de aceea trebuie să existe, pentru că altfel nu am putea recunoaște ce este lumina. Unii oameni consideră probabil credința mea ca fiind naivă, dar am experimentat de așa multe ori că Dumnezeu este cu mine, atât în situații însemnate, cât și în situații neînsemnate, și că El îmi dă putere și bucurie. De aceea pot să privesc plină de încredere viitorul, chiar dacă nu știu ce îmi va aduce. Dumnezeu mă iubește și știu că nimic nu mă poate despărți de această dragoste”.

Citirea Bibliei: Geneza 16.1-16 · 2 Petru 3.11-18

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

LECȚII DE PESCUIT (3) – Fundația S.E.E.R. România

„Dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!” (Luca 5:5)

A treia lecție de pescuit spune: Conlucrează cu planul lui Dumnezeu pentru viața ta! „Domnul Isus i-a zis lui Simon: „Depărteaz-o la adânc, şi aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire.” Drept răspuns, Simon I-a zis: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit, şi n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!” După ce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejele” (Luca 5:4-6). Domnul Isus i-a învățat pe ucenici unde să pescuiască, când să pescuiască și cum să pescuiască. Și El te va învăța și pe tine cum să izbuteşti în viață. Dar ca și în cazul lui Petru, uneori planul tău trebuie să eșueze ca să fii dispus să accepți planul lui Dumnezeu. Și dacă de asta este nevoie, Dumnezeu te va lăsa să eșuezi.

Să reținem două lucruri:

1) Petru nu s-a certat cu Domnul Isus, ci pur și simplu L-a ascultat. În calitate de pescar de meserie, s-ar putea să se fi gândit: „Doamne, cine ești Tu ca să-mi spui cum să pescuiesc?” Poate s-o fi gândit că dacă nu a prins nimic noaptea, când peștele trage cel mai bine, cu siguranță că nu va prinde nimic în miezul zilei, când soarele face apa să strălucească. Însă nu L-a contrazis, ci s-a supus. Și tu trebuie să faci la fel.

2) Petru nu a dat curs sentimentelor sale. Fără îndoială că el era rupt de oboseală după ce a muncit toată noaptea. Însă nu a întrebat: „La ce folos? De ce să continui?” În loc să se lase condus de sentimente, el și-a pus în aplicare credința în promisiunea Domnului – și rezultatele au fost uimitoare. Iar dacă tu îți pui încrederea în Domnul Isus astăzi, El va face la fel și pentru tine.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 1:57-80

Elisabeta îl aduce pe lume pe acela care avea să fie profetul Celui Preaînalt (v. 76). Vecinii şi rudele s–au bucurat împreună cu ea. Observaţi câtă bucurie umple aceste capitole (1.14,44,47,58; 2.10)! Este acum ocazia pentru Zaharia să–şi arate credinţa, confirmând frumosul nume al copilului (Ioan înseamnă favoare de la Domnul). Imediat i–a revenit graiul şi, cu primele lui cuvinte, L–a lăudat şi L–a binecuvântat pe Dumnezeu. Plin de Duhul Sfânt, el Îl preamăreşte pe Domnul pentru marea eliberare pe care o va împlini în favoarea poporului. Culmi cu mult mai înalte pot atinge însă cântările noastre creştine, de vreme ce, prin venirea lui Hristos şi prin lucrarea Lui de la cruce, Dumnezeu ne–a eliberat nu de vrăjmaşi pământeşti, ci de însăşi puterea lui Satan. Fiind astfel eliberaţi, nu avem noi un măreţ privilegiu, de a–I sluji Domnului „fără frică, în sfinţenie şi dreptate înaintea Lui, în toate zilele noastre” (v. 74,75)?

„Ne-a cercetat Răsăritul din înălţime” (v. 78), adaugă Zaharia. În vremea lui Ezechiel, gloria se depărtase în direcţia Răsăritului. Ce taină minunată: această glorie divină revine pentru a cerceta poporul neputincios şi nenorocit (v. 79). De data aceasta, ea nu mai revine sub forma unui nor strălucitor, ci sub înfăţişarea umilă a unui Copilaş.

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu iubiți lumea, nici cele din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.

1 Ioan 2.15

Ce este lumea și cum poate creștinul să trăiască în ea? (1)

Mulți afirmă că un creștin trebuie să fie interesat de buna guvernare a țării sale și că ar trebui să participe la vot, pentru ca astfel să contribuie la numirea unor oameni buni la putere. Dumnezeu însă îmi spune altceva: în multe locuri și în multe feluri îmi spune că, fiind copil al Său, nu sunt cetățean al niciunei țări, nici membru al vreunei societăți. Cetățenia mea este în cer și, prin urmare, eu am de-a face cu lucruri cerești; prin crucea lui Hristos sunt răstignit față de lume, iar lumea este răstignită față de mine. Dacă îmi preocup mintea și inima cu aceste lucruri pământești, voi fi un vrăjmaș al crucii lui Hristos. „Să nu vă conformați chipului veacului acestuia!”

Care va fi deci poziția noastră față de autorități? Ei bine, cea de supunere față de ele, de vreme ce Dumnezeu le-a rânduit; iar când aceștia impun taxe, să le plătim; și să ne rugăm pentru toți cei așezați în autoritate. Prin urmare, pentru creștin, în tot ceea ce are el de-a face cu politica este aceasta: să fie supus autorităților așezate deasupra lui, nu doar din cauza mâniei, ci și datorită conștiinței. Este adevărat că el, ca aflat în Hristos, este moștenitor al tuturor lucrurilor, inclusiv al pământului pe care operează acum sistemul lumii, însă, deocamdată, Dumnezeu nu-i dă aici, ca moștenire prezentă, niciun loc, nici cât să-și pună talpa piciorului (Evrei 11.8).

Dacă deci un copil al lui Dumnezeu refuză să voteze, aceasta nu este atât de mult pentru că ar crede că votarea în sine este greșită, ci că și-a dat deja votul Omului din cer, pe care Dumnezeu L-a înălțat ca Împărat al împăraților și ca Domn al domnilor. În plus, creștinul și-a pierdut complet interesul pentru lucrurile de pe pământ, fiindcă a găsit ceva care este cu mult mai atractiv. De asemenea, el vede clar că lumea, în esența și în spiritul ei, este nelegiuită și că reformele și îmbunătățirile cu care se laudă nu fac altceva decât să-L elimine pe Dumnezeu din inima omului.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul nu are de ce să se teamă.

Proverbe 29.25

Un vas mare cu raci

Un pescar se întorcea la mal după un mare succes la pescuit. În barca lui era un vas mare cu raci. Înainte de a-i duce la piață, s-a așezat la soare și a tras un pui de somn. Un trecător l-a trezit spunându-i: „Omule, racii pleacă în curând, dacă tu dormi”. Dar pescarul a râs, răspunzând: „Nicio grijă! Niciunul nu ajunge să treacă de marginea vasului! Imediat ce unul s-a cățărat puțin și își caută libertatea, vine un altul și se agață de el, iar de acesta, un altul. Astfel, povara primului devine prea mare. El se desprinde de margine și astfel cad toți iarăși în vas. Racii se îngrijesc singuri de acest lucru, să nu scape vreunul. Astfel că eu pot trage liniștit un pui de somn!”.

Câți oameni nu sunt trași înapoi când stau în fața deciziei de a se întoarce la Dumnezeu! Ei se gândesc: „Ce vor spune părinții mei, prietenii mei, vecinii mei, dacă eu cred în Isus Hristos?”. Cu toate că ei știu că este în joc salvarea lor veșnică, se lasă împiedicați, prin legături de familie și de prietenie, de la a se pocăi și a accepta evanghelia harului. Ei rămân sclavii diavolului și ai păcatului, pentru că se tem de osânda omului. Nu este trist acest fapt?

Dar tu? Vrei să mergi în pierzare pentru veșnicie de frica batjocurii celor din jur?

 

Ce s-așteptăm, când Isus chiar ne roagă să îndrăznim să venim …?

—W. L. Thompson, 1880

Citirea Bibliei: Geneza 15.1-21 · 2 Petru 3.1-10

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

LECȚII DE PESCUIT (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Îl apucase spaima, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, din pricina pescuirii pe care o făcuseră.” (Luca 5:9)

Astăzi vom medita la a doua lecție de pescuit: Dumnezeu este interesat de succesul tău. Petru știa deja că Domnul Isus este un mare învățător și că poate să-i vindece pe cei bolnavi. Însă, ceea ce a învățat Petru, din această minune, a fost faptul că Domnul Isus putea să-l ajute și-n afacerea cu pești. Cu siguranță, Petru avea cele mai bune năvoade, era proprietarul unei corăbii de excepție și știa locurile unde se putea prinde cel mai mult pește, dar venitul său depindea de cantitatea de pește prins. Și după ce a pescuit toată noaptea și nu a prins nimic, Petru a luat cea mai bună decizie a vieții sale: L-a implicat pe Domnul Isus în afacerea sa! Știai că Dumnezeu dorește să ai succes?

Tu nu vrei ca pruncii tăi să aibă succes? La fel dorește și Dumnezeu. .

Întrebarea care se ridică este următoarea: tu Îl iei pe Dumnezeu să lucreze cu tine? Este afacerea ta la dispoziția Sa, ca El s-o folosească oricând dorește? Poate El să lucreze în viața oamenilor prin tine? Prea des încercăm să separăm secularul de spiritual; ne-am despărțit frumușel viața de creștin, de carieră. Însă lucrul acesta Îl împiedică pe Dumnezeu să-ți binecuvânteze afacerea sau locul de muncă. Când înțelegi lucrul acesta, dacă ești înțelept, vei începe să acționezi conform principiilor Sfintei Scripturi. Iată unul din principiile lui Dumnezeu pentru afacerea sau pentru cariera ta: „Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale” (Iosua 1:8).

Dumnezeu, care este Stăpânul universului, spune: „Eu, Domnul, Dumnezeul tău, te învăţ ce este de folos, şi te călăuzesc pe calea pe care trebuie să mergi!” (Isaia 48:17). Așadar, invocă astăzi această promisiune!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 1:39-56

Grabnică să împărtăşească mesajul îmbucurător cu cea despre care îngerul tocmai îi vorbise, Maria s–a dus la ruda ei, Elisabeta. Ce dialog a avut loc atunci între aceste două femei! ~ ilustrat de Maleahi 3.16: „Atunci cei care se temeau de Domnul vorbeau unul cu altul”. Ceea ce le preocupa pe ele era gloria lui Dumnezeu, împlinirea promisiunilor Sale, binecuvântările acordate prin credinţă. Avem noi astfel de subiecte de conversaţie atunci când ne întâlnim cu alţi copii ai lui Dumnezeu? „Ferice de aceea care a crezut” (v. 45) strigă Elisabeta, iar Maria îi răspunde: „Duhul mi s–a bucurat în Dumnezeu, Mântuitorul meu” (v. 47).

Iată o dovadă suficientă că Maria fusese mântuită numai prin credinţă, nu în alt fel. Păcătoasă ca toţi oamenii, ea avea nevoie de Mântuitorul care urma să Se nască din ea. Şi adaugă: „A privit spre starea smerită a roabei Sale” (v. 48). Deşi a fost beneficiara unei favori de excepţie, Maria a rămas la locul ei înaintea Lui. Ce–ar gândi ea despre închinarea care i se aduce în creştinătate?

„Pe cei bogaţi i-a scos afară fără nimic”. Dumnezeu nu-i dă afară cu mâinile goale decât pe cei plini de ei înşişi. Să remarcăm cât de mult se aseamănă această frumoasă cântare a Mariei cu cea a Anei (1 Samuel 2).

DOMNUL ESTE APROAPE

Soților, iubiți-vă soțiile, după cum și Hristos a iubit Adunarea și S-a dat pe Sine Însuși pentru ea, ca s-o sfințească.

Efeseni 5.25,26

Pasajul din Efeseni 5 așază înaintea soțului două feluri ale dragostei lui Hristos față de Adunarea Sa. Mai întâi se vorbește despre faptul că Hristos S-a dat pe Sine Însuși pentru Adunare, iar apoi despre faptul că El Își îngrijește Adunarea cu deosebită atenție, aceasta manifestându-se prin slujba pe care El o face în prezent, sfințind-o și curățind-o prin apa Cuvântului. Soțul evlavios, care se călăuzește după standardul măreț al dragostei lui Hristos și al grijii Lui pline de devotament, care L-au condus să Se jertfească pe Sine Însuși, va căuta să practice acea dragoste care se sacrifică, pentru a asigura soției sale cea mai înaltă bunăstare. El va fi preocupat, în lucrurile zilnice, să placă soției lui, nu lui însuși, și va manifesta o grijă continuă pentru a-i asigura fericirea. Preocuparea soțului se va concentra, în supunere față de Domnul, să asigure fericirea aceleia care și-a încredințat soarta sa pământească în mâna lui.

Cineva a scris pe această temă următoarele cuvinte: «El o ajută, întâi de toate, în viața ei spirituală, în exercitarea închinării și a rugăciunii. Îi ușurează lucrările casnice, preluând din sarcinile și din responsabilitățile ei, apărând-o de griji și de temeri, mângâind-o atunci când trece prin întristări și ajutând-o în slăbiciunile ei, fără să scoată aceste lucruri în evidență. El nu va uita să sublinieze faptele pe care ea le face ca răspuns la dragostea lui, nici nu va uita să laude calitățile pe care ea le are, așa cum ne arată Scriptura în Proverbe 31.28,29».

Desigur că orice soție devotată va înțelege că ea a fost dată soțului ei pentru a-i fi un „ajutor potrivit” și pentru a căuta interesele lui, după cum și el trebuie să caute bunăstarea ei. Ea va „căuta să placă soțului ei” (1 Corinteni 7.34) și să-i fie un adevărat tovarăș și ajutor, în special în lucrurile Domnului. Dragostei îi place să slujească, în timp ce eului îi place să fie slujit. În aceste relații de dragoste reciprocă, drepturile proprii sunt uitate; fiecare se va gândi în primul rând la celălalt.

 

R. K. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

V-am învățat înainte de toate, așa cum am primit și eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat și că a înviat a treia zi, după Scripturi.

1 Corinteni 15.3,4

Trei adevăruri de temelie ale evangheliei

În versetul de astăzi este prezentată temelia mântuirii noastre:

1. Hristos a murit pentru păcatele noastre. El a murit nu ca martir, ci pentru a ispăși păcatele noastre. Domnul Isus a purtat la cruce pedeapsa pentru greșelile tuturor celor care cred în El. Scrierile Vechiului Testament au prevestit moartea Lui. În Isaia 53.5 citim: „El era străpuns pentru nelegiuirile noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era peste El și, prin rănile Lui, suntem vindecați”.

2. Hristos a fost îngropat. Mormântul Lui a fost dovada sigură a morții care a intervenit. Chiar dacă aici, în Corinteni, lipsește indicația „după Scripturi”, totuși știm că profeții au prezis și acest lucru: „Groapa Lui a fost rânduită împreună cu cei răi, dar mormântul Lui a fost cu cel bogat” (Isaia 53.9).

3. Hristos a înviat a treia zi. Înviindu-L, Tatăl a dovedit plăcerea Lui în viața și în moartea Fiului Său. În Psalmul 16.10 găsim o previziune: „Nu vei lăsa sufletul meu Locuinței Morților, nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea”. Învierea este dovada că Dumnezeu a acceptat lucrarea de răscumpărare a Domnului Isus (Romani 4.25).

Citirea Bibliei: Geneza 14.13-24 · 2 Petru 2.17-22

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

LECȚII DE PESCUIT (1) – Fundația S.E.E.R. România

„S-a suit într-una din aceste corăbii, care era a lui Simon…” (Luca 5:3).

În următoarele zile vom vorbi și vom medita la câteva lecții de pescuit, din Biblie.

Prima lecție: Invită-L pe Domnul Isus în corabia ta. Acesta este punctul de pornire! Întotdeauna! Nimic nu are o influență mai mare asupra succesului tău personal decât faptul de a-L avea sau nu pe Domnul Isus Hristos în viața ta. De unul singur, Petru a pescuit toată noaptea și nu a prins nimic. Însă când L-a adus pe Isus la bord, a prins mai mulți pești decât a prins vreodată. Acum, Domnul Isus nu a făcut niciodată o minune fără un scop anume. El S-a folosit întotdeauna de minuni pentru a ilustra principii. Așa că acest episod ne învață ce să facem când greșim sau când strădaniile noastre nu sunt suficient de bune. Pentru Petru, corabia reprezenta mijlocul de trai. Când ești pescar, corabia ta este afacerea ta! E semnificativ faptul că Petru L-a invitat pe Domnul Isus în afacerea sa și Domnul Isus a folosit-o ca pe o platformă pentru lucrarea Sa. Ești dispus să faci ce a făcut Petru? Dacă ești, Domnul îți va binecuvânta afacerea. Firește, El va binecuvânta tot ceea ce Îi dăruiești. Dacă Îi dai Domnului toată viața ta, El o va binecuvânta pe toată. Dar dacă Îi vei da doar o parte din ea, El va binecuvânta numai acea parte. Și iată încă un gând: faptul că Îl ai pe Isus în corabia ta elimină teama de eșec și îți reduce îngrijorările cu privire la rezultat. Când Petru L-a făcut pe Isus partenerul său de pescuit, rezultatele au fost incredibile. Dar să nu ratăm ordinea evenimentelor. Mai întâi, Petru și-a folosit corabia pentru planul lui Isus. Apoi Isus a binecuvântat corabia lui Petru și a folosit-o pentru a Se îngriji de toate nevoile lui.

Domnul Isus a zis: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Ai înțeles ideea? Mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, apoi toate celelalte lucruri…

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 1:18-38

În faţa acestei „veşti bune” (v. 19), inima lui Zaharia rămâne neîncrezătoare. Cu toate acestea, nu conţinea ea răspunsul la rugăciunile lui? (v. 13). Ce trist este ~ cum ni se întâmplă şi nouă de multe ori ~ când nu mai aşteptăm de la Domnul ceea ce I–am cerut! Ca răspuns la acest „după ce (sau cum) voi cunoaşte”? (v. 18), mesagerul ceresc îşi revelează propriul său nume: Gabriel, care semnifică: Dumnezeu este puternic. Într–adevăr, cuvântul său se va împlini în ciuda tristelor raţionamente cu care a fost întâmpinat. Zaharia avea să rămână mut până la naşterea copilului, în timp ce Elisabeta, soţia lui, obiect al harului divin, avea să se ascundă cu modestie, pentru a nu atrage atenţia.

Îngerul Gabriel primeşte apoi o misiune şi mai deosebită: cea de a o anunţa pe Maria, fecioară din Israel, că va fi mama Mântuitorului. Ce eveniment minunat, infinit în consecinţe!

Înţelegem tulburarea şi emoţia pe care le resimte tânăra fată. Însă Maria crede şi se supune în totul voii divine: „Iată roaba Domnului” (v. 38).

Despre Ioan, îngerul spusese: „va fi mare înaintea Domnului” (v. 15); însă despre Isus declară: „El va fi mare şi Se va chema Fiu al Celui Preaînalt, Fiu al lui Dumnezeu” (v. 32,35).

DOMNUL ESTE APROAPE

Prin El deci să-I aducem neîncetat jertfă de laudă lui Dumnezeu, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.

Și voi înșivă, ca niște pietre vii, sunteți zidiți o casă spirituală, o preoție sfântă, ca să aduceți jertfe spirituale bine primite lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.

Evrei 13.15; 1 Petru 2.5

În dispensația actuală, toți credincioșii sunt preoți. În timpul dispensației iudaice, preoția era limitată la o singură familie și nimeni din afara ei nu putea avea acces la preoție. Aaron și fiii săi erau însă o imagine a Adunării, ca familie preoțească asociată cu Hristos. Prin urmare, toți credincioșii astăzi sunt preoți și cu toții au acces în Locul Preasfânt, în prezența lui Dumnezeu (vedeți Evrei 10.19-22).

Ca preoți, avem un altar (Evrei 13.10), iar pe acest altar trebuie să aducem continuu jertfe lui Dumnezeu. Care sunt jertfele preoților creștini? Sunt jertfele de laudă, așa cum Duhul Însuși explică: „rodul buzelor care mărturisesc numele Lui” (versetul 15). Acestora le corespund „jertfele spirituale” din 1 Petru 2.5. De aici înțelegem că închinarea adevărată, mulțumirea și lauda sunt jertfe; iar acest lucru ne va ajuta de asemenea să înțelegem ce înseamnă adevărata închinare, mulțumirea și lauda. Adevărata închinare trebuie să fie caracterizată de trei lucruri:

1. trebuie să fie prezentată prin puterea Duhului Sfânt (Ioan 4.24; Filipeni 3.3);

2. Hristos este mijlocul prin care trebuie prezentată;

3. trebuie oferită lui Dumnezeu.

Această binecuvântare aparține acum oricărui credincios. Cu toții suntem o preoție sfântă, iar privilegiul nostru este să-L lăudăm încontinuu pe Dumnezeu, pentru faptul că, în harul Său infinit și prin eficacitatea lucrării lui Hristos, ne-a adus la Sine, iar acum Își găsește plăcerea în adorarea care izvorăște din inimile noastre.

E. Dennett

SĂMÂNȚA BUNĂ

În seara aceleiași zile, cea dintâi a săptămânii, pe când ușile locului unde erau adunați ucenicii erau încuiate de frica iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor și le-a zis: „Pace vouă!”.

Ioan 20.19

Ziua învierii lui Hristos

În ziua învierii lui Hristos, Maria Magdalena a venit dis-de-dimineață la mormântul în care a fost pus trupul lui Isus. Piatra care bloca intrarea fusese dată deoparte, iar mormântul era gol! Maria a rămas la mormânt și a plâns. Atunci Isus Însuși a venit la ea. – Ce bucurie! El i-a transmis un mesaj de o însemnătate nemăsurată pentru ucenici, pentru „frații Săi”. Ei Îl vor cunoaște acum pe Tatăl Său ca pe Tatăl lor și pe Dumnezeul Lui ca pe Dumnezeul lor. Atât de aproape au fost aduși prin lucrarea de salvare a Domnului Isus pe cruce!

În seara acelei zile, ucenicii erau strânși cu ușile încuiate de frica dușmanilor lui Isus. – Despre ce vorbeau oare ucenicii? Fără îndoială, despre Domnul lor, pe care L-au văzut ultima oară răstignit pe cruce. Unde era atunci? – În acel moment, Isus a apărut în mijlocul lor. „Isus le-a zis: «Pace vouă!». Și, după ce a zis acestea, le-a arătat mâinile și coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat când L-au văzut pe Domnul” (versetele 19 și 20).

Și astăzi, Hristos este prezent în mijlocul credincioșilor care se strâng în Numele Lui. Duminica, în ziua învierii Lui, Ziua Domnului, credincioșii au privilegiul să-și aducă aminte prin cântări, prin mulțumiri și prin cuvintele Bibliei de Domnul lor și să fie plini de bucurie.

Citirea Bibliei: Geneza 14.1-12 · 2 Petru 2.9-16

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

LUCRAREA S-A ISPRĂVIT – HRISTOS ESTE VIU! – Fundația S.E.E.R. România

„Ștergarul, care fusese pus pe capul lui Isus, nu era cu fâșiile de pânză, ci făcut sul și pus într-un alt loc singur.” (Ioan 20:7)

În vremurile biblice, dacă doreai să ai o piesă frumoasă de mobilier, alegeai pe cineva cu o reputație excelentă – un maestru tâmplar sau un dulgher. Dar acești tâmplari aveau un obicei interesant. Când tâmplarul își termina treaba, își dădea jos șorțul, îl împătura și-l așeza pe obiectul terminat, fapt ce însemna că munca s-a sfârșit. Cu această imagine în minte, citește următoarele: „În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric; şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt. A alergat la Simon Petru şi la celălalt ucenic, pe care-l iubea Isus, şi le-a zis: „Au luat pe Domnul din mormânt, şi nu ştiu unde L-au pus.” Petru şi celălalt ucenic au ieşit, şi au plecat spre mormânt. Au început să alerge amândoi împreună. Dar celălalt ucenic alerga mai repede decât Petru, şi a ajuns cel dintâi la mormânt. S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, a văzut fâșiile de pânză jos, dar n-a intrat. Simon Petru, care venea după el, a ajuns şi el, a intrat în mormânt, şi a văzut fâșiile de pânză jos. Iar ştergarul, care fusese pus pe capul lui Isus, nu era cu fâșiile de pânză, ci făcut sul şi pus într-un alt loc singur. Atunci celălalt ucenic, care ajunsese cel dintâi la mormânt, a intrat şi el; şi a văzut, şi a crezut. Căci tot nu pricepeau că, după Scriptură, Isus trebuia să învieze din morţi” (Ioan 20:1-9).

Să reținem cuvintele „ştergarul, care fusese pus pe capul lui Isus, nu era cu fâșiile de pânză, ci făcut sul.” Așadar, Maestrul tâmplar Își încheiase munca. Mântuirea noastră a fost dusă la capăt. Nu trebuie să lucrezi ca să fii mântuit, ci trebuie doar să-ți pui încrederea în Hristos, iar păcatele tale vor fi iertate, și locul tău în ceruri asigurat.

HRISTOS A ÎNVIAT!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 1:1-17

Evanghelia după Luca este aceea care, am putea spune, Îl apropie cel mai mult pe Domnul Isus de noi, pentru că ea Îl prezintă în special în umanitatea Lui desăvârşită. Dumnezeu l–a ales pe Luca, medicul preaiubit şi credinciosul însoţitor al lui Pavel până la sfârşit (Coloseni 4.14; 2 Timotei 4.11), pentru a ne face această descoperire. Ea se prezintă sub forma unei relatări destinate unui oarecare Teofil (Ťcel iubit de Dumnezeuť).

Subiectul său l–a făcut pe evanghelist să descrie cu o atenţie cu totul specială cum Isus a îmbrăcat umanitatea noastră şi Şi–a făcut intrarea în lume. Cu siguranţă, El ar fi putut să apară aici la vârstă adultă, dar a vrut să trăiască în întregime istoria noastră, de la naştere până la moarte, în totalitate pentru Dumnezeu.

Începutul istorisirii ni-l înfăţişează pe Zaharia, un preot evlavios care–şi împlinea serviciul său în templu. În timp ce slujea în acel loc solemn, a văzut deodată cu spaimă că nu era singur. Un înger stătea lângă altarul tămâierii, purtând un mesaj divin: că le va fi dat un fiu (lui Zaharia şi Elisabetei). Pus deoparte pentru Dumnezeu încă de la naştere, el va fi un mare profet şi va pregăti pe Israel pentru venirea lui Mesia (comp. v. 17 cu Maleahi 4.5,6).