Noi toți trebuie să fim arătați înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, … dar am fost arătați lui Dumnezeu.
2 Corinteni 5.10,11
Privesc înapoi acum și văd cum Dumnezeul cel Preaînalt și Sfânt m-a ținut, m-a condus, m-a ferit de căderi și m-a ridicat când am căzut. Nu numai că a săvârșit o mântuire măreață, dar El niciodată n-a încetat să mă conducă și să vegheze asupra mea, făcând ca orice lucru să lucreze spre binele meu. El a urmărit caracterul meu, împrejurările, pericolele, greutățile mele și a îndreptat spre mine harul și disciplina de care aveam nevoie, prin mijlocirea lui Hristos. Nu va fi greu să-mi dau seama de aceste lucruri; le cunosc chiar de pe acum. Pot să le urmăresc în mii de cazuri când privesc înapoi; și în fiecare caz El este prezent. Atunci însă voi vedea toate acestea în mod perfect. Ce priveliște de har va fi! Va fi numai desfătare și adorare când voi vedea toate acestea, într-un mod mult mai deplin decât acum.
Aceasta înseamnă a cunoaște așa cum am fost cunoscut și a-L vedea pe Dumnezeu în toate căile Sale față de mine. Dar există un efect și pentru prezent. Nu numai că ne vom arăta înaintea lui Dumnezeu, dar suntem încă de pe acum arătați înaintea Lui. Credința înțelege acest lucru și aceasta are astfel un efect sfințitor practic, fiindcă ne ține sub privirea lui Dumnezeu. Noi suntem deja arătați înaintea lui Dumnezeu, nu doar că vom fi arătați.
Avem nevoie de acest lucru. Oricât de binecuvântate ar fi poziția și partea noastră, trebuie să avem conștiința exersată înaintea lui Dumnezeu, trecând prin această lume și privind-o potrivit judecății pe care El o are despre toate lucrurile.
J. N. Darby
Căci așa vorbește Cel Preaînalt, a cărui locuință este veșnicia și al cărui Nume este sfânt: „Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie; dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite și să reînsuflețesc inimile zdrobite”.
Isaia 57.15
Înviorare și reînsuflețire
Când vreo criză ne amenință viața profesională sau privată, suntem recunoscători pentru orice încurajare sau îndemn potrivit din partea prietenilor. În astfel de circumstanțe, sfaturile sau cuvintele superficiale sunt cu siguranță inutile; avem nevoie de un ajutor concret pentru problemele noastre.
Dar atunci când nu există nicio consolare, nicio „rază de speranță”, nu trebuie nicidecum să deznădăjduim. Așa ne spune Biblia, prețiosul Cuvânt al lui Dumnezeu! Multe situații fără speranță apar tocmai pentru că oamenii nu-L cunosc pe Dumnezeu, nici măcar ca pe un „ajutor în nevoie”. Dumnezeu „verifică” suferința noastră și deseori aceasta este ceea ce vrea El să testeze la noi: dacă suntem conștienți că El deține controlul în toate. Ce bine este când omul se gândește la Dumnezeu și se întoarce cu fața spre El!
Creștinii se pot baza pe încurajările fără număr pe care le găsesc în „Cartea lui Dumnezeu”. În spatele lor stă toată autoritatea și demnitatea Dumnezeului viu: „Iată, Eu sunt Domnul … Este ceva prea greu pentru Mine?” (Ieremia 32.27).
Câtă încurajare găsesc în versetul de astăzi toți cei care se simt doborâți la pământ! Cel Preaînalt, care locuiește în locuri înalte, dorește de asemenea să locuiască în inima unei persoane care se teme de El și care crede în Cuvântul Său.
Citirea Bibliei: Exod 34.1-10 · Luca 14.25-35
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
GÂNDURI DESPRE VIAȚA DE APOI (3) – Fundația S.E.E.R. România
„Sunt strâns din două părţi…” (Filipeni 1:23)
În cartea sa „Analogiile naturii”, William Jennings Bryan a scris: „Hristos ne-a oferit dovada vieții de apoi, și cu toate acestea, mai este neapărat nevoie ca cineva să învieze din morți pentru a ne convinge că mormântul nu este sfârșitul? Dacă planul Tatălui este acela de a atinge cu puterea Sa divină miezul rece și inert al unei ghinde aflate în pământ și de-a o face să răsară la o nouă viață, va neglija El oare sufletul omului, creat după chipul Creatorului Său? Dacă se implică până acolo că îi dăruiește bobocului de trandafir, ofilit de bruma toamnei, asigurarea gingașă a unei noi primăveri, va refuza El oare să dea cuvinte de speranță fiilor oamenilor atunci când vin ghețurile iernii? Dacă materia, mută și neînsuflețită, dar totuși schimbată de forțele naturii într-o multitudine de forme, nu poate să moară niciodată, sufletul omului va suferi oare anihilarea după ce a făcut o scurtă vizită ca musafir regal în cortul acesta de lut? Nu, sunt foarte sigur că există o altă viață în afară de cea pe care o trăiesc astăzi!”
Apostolul Pavel a scris aceste cuvinte: „dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc; şi nu ştiu ce trebuie să aleg. Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine” (Filipeni 1:22-23). Așadar, indiferent cât de dificilă sau de binecuvântată este viața ta aici și acum, cel mai bun lucru nu s-a întâmplat încă, și anume: zile fără sfârșit, în care vei experimenta bucurii cerești. Deci asigură-te că ești gata de plecare într-acolo, când sosește clipa!
de Jean Koechlin
Proverbe 17:15-28
„Este, cu adevărat, un mare har din partea lui Dumnezeu să aplice înţelepciunea divină la toate detaliile vieţii omului, în mijlocul confuziei pe care păcatul a produs–o.” (J.N.D.). Din aceasta decurge însă responsabilitatea noastră, de a pune în practică această înţelepciune în viaţa de zi cu zi! Ea ne este dată pentru a o trăi, astfel că omul priceput o păstrează „pe faţa” lui (v. 24; Eclesiastul 2.14). Nebunul, dimpotrivă, îşi distribuie imaginaţia până la capătul pământului, urmărind închipuiri şi pofte deşarte. Ne putem gândi la fiul risipitor irosind prosteşte bunurile tatălui într–o ţară depărtată. Câtă întristare aduce un fiu nebun părinţilor săi! (v. 21, 25). Să–l imităm pe Solomon, autorul acestei cărţi, care a ştiut să ceară pentru sine „o inimă pricepută, care să înţeleagă” (1 Împăraţi 3.9).
Cel care se pune garant este un prieten fals. El se încrede în mod nechibzuit în aproapele său şi îl stârneşte şi pe acesta să conteze pe el (v. 18; Ieremia 17.5). Versetul 17, dimpotrivă, ne arată cum putem recunoaşte un prieten autentic: el se revelează în greutăţi, iar noi descoperim atunci că el este chiar un frate. „Prietenul iubeşte oricând”
Cine merită mai mult acest nume decât Domnul Isus? (Ioan 15.13). „El este Prietenul nostru suprem / Singură inima Lui nu se răceşte niciodată / Ce imensă dragoste!”, spun versurile unui imn.
Mana Zilnica 