Mana Zilnica

28 Februarie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Îl urma un tânăr, care avea o pânză de in înfășurată pe trupul gol; și l-au apucat, dar el, lăsând pânza de in în urmă, a fugit gol.

Marcu 14.51,52

Ioan Marcu (7)

Fără îndoială că acest verset unic și enigmatic face referire la Marcu însuși. La fel ca ceilalți scriitori ai Evangheliilor, el nu atrage atenția la sine însuși, însă, atunci când relatează că ucenicii Domnului „L-au părăsit și au fugit”, simte nevoia să arate că și el a făcut la fel (versetul 50). Deși era de bună seamă foarte tânăr la acel timp, el a urmat în noaptea rece mulțimea adunată în Ghetsimani, însă, oricare ar fi fost lucrul care l-a adus în acel loc periculos – curiozitatea sau atracția față de Domnul Însuși – Marcu era cu siguranță îmbrăcat într-un mod nepotrivit pentru o astfel de ocazie. Nu ne-am aflat și noi în situații pentru care nu eram pregătiți, în care a trebuit să fugim, fără să ne putem păstra poziția pentru Domnul? Marea lecție pentru noi însă nu este că Marcu a fugit, nici că, mai târziu, a falimentat în slujirea sa, ci că Dumnezeu, în cele din urmă, l-a folosit pentru a scrie a doua Evanghelie. El a scris Evanghelia care Îl prezintă pe Domnul Isus ca Slujitorul perfect. Acest lucru a implicat o schimbare minunată în viața lui mai târziu.

Slujitorul imperfect, care în grădină a fugit, care a părăsit lucrarea mai târziu, a devenit „de folos” (2 Timotei 4.11) și a fost folosit de Duhul lui Dumnezeu pentru a scrie Evanghelia în care Îl descrie pe Slujitorul perfect. Ce har și ce lecție pentru noi, care de asemenea suntem slujitori imperfecți!

Cer senin, de lumină ești plin!

Vino-n viața mea, vin, după tine suspin,

Cer senin, cer senin!

S. Attwood

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și noi eram altădată fără minte, neascultători, rătăciți … Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și dragostea Lui față de oameni, El ne-a mântuit nu pentru faptele pe care noi le-am făcut în dreptate, ci pentru îndurarea Sa.

Tit 3.3-5

Robert Moffat

Misionarul Robert Moffat (1795-1883) a lucrat timp de cinci decenii în Africa de Sud, la nord de râul Vasl, alături de locuitorii din Botswana. Abilitățile sale de fermier, de grădinar, de tâmplar și de fierar au atras aprecierea populației locale. Dincolo de toate acestea însă, principala sa preocupare a fost să le aducă vestea bună a lui Isus Hristos. Pentru a face acest lucru, el a tradus Biblia în limba Setswana.

Într-o zi, un localnic a venit la Moffat cu o nelămurire: „Domnule, aș vrea să vă întreb ceva: Oare oamenii care au scris Noul Testament i-au cunoscut pe locuitorii din Botswana? Am vorbit despre aceasta în satele noastre și mulți cred că da”. — „Cum ați ajuns la această întrebare?”, l-a întrebat Moffat. — „Vedeți, domnule”, a explicat băștinașul, „credem că ei ne-au cunoscut pe noi, pentru că toate lucrurile rele pe care le avem în inimile noastre sunt menționate în această carte”.

Prin vestirea Cuvântului lui Dumnezeu, în acea perioadă mulți locuitori din Botswana L-au cunoscut pe Dumnezeul Mântuitor și au ajuns la o cunoaștere de sine reală. Prin credința în Hristos, ei au fost mântuiți și viața lor a fost înnoită.

„Căci dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi” (2 Corinteni 5.17).

Citirea Bibliei: Exod 32.11-20 · Luca 13.22-30

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FOLOSEȘTE-ȚI CREDINȚA! – Fundația S.E.E.R. România

„Credinţa ta te-a mântuit…” (Luca 8:48)

Biblia ne spune despre „o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge; ea îşi cheltuise toată averea cu doctorii, fără s-o fi putut vindeca vreunul. Ea s-a apropiat pe dinapoi, şi s-a atins de poala hainei lui Isus. Îndată, scurgerea de sânge s-a oprit… Isus a zis: „S-a atins cineva de Mine, căci am simţit că a ieşit din Mine o putere.” Femeia, când s-a văzut dată de gol, a venit tremurând, s-a aruncat jos înaintea Lui, şi a spus în faţa întregului norod, din ce pricină se atinsese de El, şi cum fusese vindecată numaidecât.” (Luca 8:43-44, 46-47).

Sunt trei lecții importante în această relatare biblică:

1) Identifică și profită de momentul în care apare ocazia! Această femeie a înțeles că Domnul Isus vizita cetatea în care locuia, și nu știa dacă se va mai întoarce. Așa că a profitat. În viață există momente îngăduite de Dumnezeu când trebuie să-ți rearanjezi prioritățile, să învingi teama și să-ți pui în practică credința. Dacă nu o vei face, vei pierde favoarea pe care ți-o poate face Dumnezeu!

2) Fii dispus să încerci o abordare nouă. Pentru că nu a reușit să aibă parte de atenția lui Hristos din cauza mulțimii, această femeie a atins tivul hainei Sale și a fost vindecată. De multe ori, credința necesită pășirea în necunoscut. Prin credință vei face lucruri pe care nu le-ai mai făcut niciodată și vei descoperi harul lui Dumnezeu așa cum nu l-ai mai experimentat niciodată.

3) Stabilește un precedent pe care să-l urmeze și ceilalți. Până atunci, niciun alt om din Scriptură nu mai fusese vindecat prin atingerea hainei Domnului Isus – și credința acelei femei a deschis o ușă ca și alții să-i urmeze exemplul. „Oamenii din locul acela, care cunoşteau pe Isus, au trimis să dea de ştire în toate împrejurimile, şi au adus la El pe toţi bolnavii. Bolnavii îl rugau să le dea voie numai să se atingă de poala hainei Lui. Şi toţi câţi s-au atins, s-au vindecat.” (Matei 14:35-36).

Realitatea este că Dumnezeu caută oameni care sunt dispuși s-o rupă cu tradiția. Iar când îi găsește, El îi folosește pentru a-Și revela noi dimensiuni ale puterii Sale, ca și alții să fie binecuvântați și vindecați!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 149-150

Am ajuns la încheierea Psalmilor, a acestei „cărţi a încercării”, a cărei ultimă pagină nu va fi întoarsă decât la sfârşitul călătoriei noastre pe pământ. Şi constatăm că toate suferinţele care sunt descrise în ea au condus la acest rezultat final, lauda adusă lui Dumnezeu de către tot ce are suflare. Aşa să fie şi cu fiecare din încercările noastre: „să fie găsită spre laudă şi glorie şi onoare, la descoperirea lui Isus Hristos” (1 Petru 1.7).

Cartea Psalmilor a început cu Dumnezeu binecuvântându–l pe om şi se încheie cu omul binecuvântându–L pe Dumnezeu. Am auzit, pe rând, cântând aleluia: rămăşiţa mântuită (Psalmul 146), Ierusalimul (Psalmul 147), Creaţia (Psalmul 148). Psalmul 149 are ca subiect cântarea cea nouă a lui Israel şi ultimele judecăţi precedând Împărăţia.

Psalmul 150 răspunde la toate chestiunile cu privire la laudă: cine trebuie să fie adorat, unde (v. 1), pentru ce (v. 2), cum (v. 3–5) şi de către cine (v. 6) trebuie adusă închinarea către Dumnezeu.

Toată diversitatea de expresii ale laudei universale se armonizează într–un mod perfect, pentru că această cântare este unică: ea preamăreşte faptele puternice şi grandoarea infinită a Celui care va împlini atunci toate planurile Sale, pentru propria Lui glorie şi pentru binecuvântarea universală.