Categorie: Samanta Buna

  • 13 Iunie 2019


    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    Încetați să faceți rău! Învățați-vă să faceți bine!
    Isaia 1.16,17


    Privind la starea pustiită a Bisericii în mărturia ei exterioară, nu putem să nu ne întrebăm de unde curg aceste ape amare care au transformat grădina Domnului într-o astfel de pustie a morții. Nu este dificil să descoperim izvorul otrăvit. Nesupunerea este una dintre sursele bogate din care au țâșnit toate aceste râuri ale întristării – nesupunerea față de Hristos, față de Duhul Sfânt, față de Cuvânt. Prezența și autoritatea lui Hristos în adunare n-au mai fost recunoscute; călăuzirea Duhului a fost stopată de către carne; iar când, în consecință, neorânduiala s-a instalat, s-a recurs la înțelepciunea omului mai degrabă decât la Cuvântul lui Dumnezeu.

    Care este deci remediul? Este clar că, dacă aceste neajunsuri au intervenit din cauza nesupunerii, primul pas către rezolvare este de a înceta să mai fim nesupuși. Ordinea divină este: „Încetați să faceți rău! Învățați-vă să faceți bine!” (Isaia 1.16,17). Dumnezeu a stabilit ca ascultarea să fie condiția progresului în cunoaștere (Ioan 7.17). Dacă am greșit ca urmare a faptului că am urmat sfatul oamenilor, prima cerință a Lui este să ne întoarcem la cuvântul Său și să pornim din nou, însă pe calea Sa.

    Este clar, prin urmare, că niciun compromis, nicio încercare de a îmbunătăți starea prezentă de lucruri, niciun efort de a diminua răul nu sunt potrivite stării de față. Uniunile creștine, alianțele evanghelice și alte încercări de a comunica unii cu alții peste gardurile denominaționale pot avea o valoare prin faptul că indică prezența în inimile celor credincioși a simțământului fără astâmpăr că asemenea garduri nu sunt de la Dumnezeu. Însă, în afară de aceasta, nu au nicio valoare. Căci gardurile ori sunt în acord cu gândul lui Dumnezeu, ori sunt contrare lui. Dacă sunt în acord, ele nu trebuie niciodată trecute; dacă sunt contrare gândului Său, n-ar fi trebuit niciodată ridicate. Singura resursă a credinței, atunci când s-a poticnit din cauza călăuzirii omului, este să se întoarcă la învățătura lui Dumnezeu.

    T. B. Baines

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze și, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea. Căci Domnul le va apăra cauza.
    Proverbe 22.6,23


    Locul în familie

    Mama compozitorului, predicatorului și scriitorului englez John Newton (1725-1807) a fost o femeie iubitoare, care s-a dedicat cu răbdare în educarea fiului ei. Tatăl, în schimb, era un om aspru, sever, plecat mereu în călătorii pe mare. Datorită ocupației intense a mamei, la vârsta de 4 ani John știa să citească destul de bine și memorase multe pasaje din Biblie. Ea a observat cu încântare progresul rapid al fiului ei și a sperat ca John să se îndrepte spre Mântuitorul și lucrarea Sa. Dar mama a murit pe când John avea doar 7 ani. Rugăciunile și sămânța adevărului biblic au adus însă roadă, după mulți ani.

    Locul fiecărui membru al familiei este important. Dumnezeu a înzestrat pe fiecare cu un temperament, cu o personalitate și cu îndemânări unice în felul lor. Vezi la ce ești bun și fii de folos pentru beneficiul familiei tale! Fii atent la cei din familia ta – vei vedea nevoile lor și le vei putea fi de folos și de ajutor. N-ai aceleași înzestrări ca și ei, dar îi poți completa, poți lucra împreună cu ei și îi poți ajuta! Chiar dacă unii membri din familie sunt limitați într-un fel, fii sigur că îi poți ajuta și le poți face viața frumoasă. Ce a făcut mama lui Newton poate face orice mamă și orice tată. Nici școala și nici biserica nu pot înlocui familia, în ce privește educarea copiilor. „Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze” este un sfat biblic, care a fost verificat în mii de cazuri.


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    STAI ÎN PICIOARE PENTRU HRISTOS! – Fundația SEER

    „Nu voi fi dat de rușine cu nimic” (Filipeni 1:20)


    Aproape jumătate dintre creștinii actuali trăiesc în Lumea a treia, cu preponderență în medii anti-creștine. Chinezii care participă la închinare, duminica, sunt mai numeroși decât toți cei din adunările vest-europenilor. În Liban, 40% dintre locuitori sunt creștini; în Sudan, 5%, iar în Egipt aproximativ 10%. Majoritatea acestor sfinți se închină cu riscul și cu prețul vieții lor. Poate și tu ești sau cunoști vreunul dintre ei. Poate ești singurul creștin care studiază la o universitate din Irak, sau poate ești o femeie arabă care se roagă în tăcere, ori un evreu mesianic ce trăiește la Ierusalim. Sau poate trăiești într-o societate care se bucură de libertate religioasă, dar faci parte dintr-o comunitate care exercită opresiune spirituală. Membrii familiei tale își bat joc de credința ta. Profesorii de la facultate te înjosesc pentru convingerile tale. Colegii tăi de clasă râd cu subînțeles pe seama alegerilor tale. Colegii de muncă fac presiuni asupra ta ca să îți compromiți integritatea, și te urmăresc să te prindă într-un moment de slăbiciune. Dacă ești într-o asemenea situație, stai de partea lui Isus!

    Pavel a scris următoarele cuvinte din celula închisorii în care se găsea: „Căci știu că lucrul acesta se va întoarce spre mântuirea mea prin rugăciunile voastre și prin ajutorul Duhului lui Isus Hristos. Mă aștept și nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de rușine cu nimic; ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viața mea, fie prin moartea mea. Căci pentru mine a trăi este Hristos și a muri este un câștig.” (Filip. 1:19-21). Un compozitor a scris: „Stați în picioare pentru Isus, voi ai crucii soldați! Ridicați spre cer stindardul Lui regesc și nu vă lăsați. Din biruință-n biruință, El armata Și-o conduce. Până lupta s-a sfârși, și-n glorie-o va duce.” Așa că, astăzi, stai în picioare pentru Hristos!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Levitic 2:1-16


    Dacă arderea-de-tot vorbeşte de mireasma plăcută a lui Hristos în moartea Lui, darul de mâncare corespunde perfecţiunii vieţii Lui ca om pe pământ. Într-adevăr, această jertfă nu cere sacrificarea unui animal, nici sânge, ci numai făină, untdelemn, tămâie şi
    sare. Umanitatea Domnului: bobul de grâu măcinat fin; născut şi botezat cu Duh Sfânt: frământat şi uns cu untdelemn; încercat prin suferinţă, fie văzută, fie ascunsă: focul sobei, al tigăii sau al cuptorului. Toate acestea au fost pentru Tatăl o mireasmă extrem de preţioasă.

    Credinciosul, oferindu-I lui Dumnezeu această viaţă perfectă a lui Isus, obţine din ea propria lui hrană. Să privim acest Om minunat în Evanghelii. Dependenţa Sa, răbdarea Sa, încrederea Sa în Dumnezeu, blândeţea Sa, înţelepciunea Sa, bunătatea Sa, dăruirea Sa care a rămas neschimbată în toate suferinţele Lui, iată câteva subiecte admirabile care vin în legătură cu darul de mâncare presărat cu tămâie. Este „ceva preasfânt” (v.3, 10). Aluatul, imagine a păcatului, nu intra deloc, nici mierea, simbol al afecţiunilor omeneşti. În schimb, sarea separării pentru Dumnezeu, care împiedică degradarea, a marcat viaţa Domnului Isus şi nu trebuie să lipsească deloc nici din vieţile noastre (Marcu 9.50; Coloseni 4.6).

  • 12 Iunie 2019


    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    Lupta noastră nu este împotriva sângelui și a cărnii, ci împotriva … puterilor spirituale ale răutății în cele cerești.
    Efeseni 6.12


    Atunci când apostolul vorbește de luptă, ea nu este dusă pentru a intra în privilegii, ci pentru ca cel care se află deja în ele să se poată menține acolo și să poată să le facă să fie o realitate pentru sufletul său, prin puterea lui Dumnezeu. Când apostolul spune că lupta noastră nu este împotriva sângelui și a cărnii, el face referire la Iosua și la Israel. Luptele lui Israel nu au avut loc în Egipt, nici măcar în pustie. Ei au fost robi în Egipt și au fost asupriți acolo, așa cum omul neconvertit este robul păcatului și al lui Satan. Dumnezeu vede necazul lui și Se coboară ca să-l izbăvească. El își părăsește starea nenorocită (de slăbiciune nu poate scăpa) și se aruncă în brațele lui Dumnezeu, iar prin moartea și învierea lui Hristos, adică prin răscumpărare, trece pe un tărâm nou, unde se află pentru totdeauna deasupra durerii și a nenorocirii de dinaintea izbăvirii sale.

    Nu numai că sângele de pe ușorii ușii îi adăpostise de judecata lui Dumnezeu, dar puterea activă a Acestuia îi eliberase acum în întregime și pentru totdeauna din starea în care zăceau. Singura diferență în Efeseni este cea pe care am remarcat-o deja, anume că necazurile și durerile de dinainte nu sunt avute în vedere. Omul este privit ca mort în greșeli și în păcate, astfel ca toate privilegiile lui și întreaga lucrare a lui Dumnezeu să fie arătate în deplina lor întindere. Se trece peste pustie, care reprezintă ceea ce a devenit această lume pentru cei răscumpărați, și care este caracterizată de exercițiul credinței și al răbdării, nu de luptele spirituale duse în vederea materializării și menținerii privilegiilor date.

    Pentru a intra pe deplin în aceste privilegii, trebuie să experimentăm propria noastră moarte și înviere cu Hristos; nu numai că El a murit și a înviat pentru noi. Trebuie să trecem Iordanul și să intrăm astfel în țară, în duh. Marea Roșie a simbolizat răscumpărarea prin moartea și învierea lui Hristos; Iordanul simbolizează moartea și învierea noastră împreună cu El, în puterea Duhului lui Dumnezeu, astfel încât să putem pătrunde în duh în ceea ce este dincolo de perdeaua dinăuntru, potrivit puterii răscumpărării care a fost lucrată pentru noi.

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Înțelepciunea îl face pe om încet la mânie și este o cinste pentru el să uite greșelile. Ascultă sfaturile și primește învățătura, ca să fii înțelept pe viitor.
    Proverbe 19.11,20


    Picături de înțelepciune

    Biblia este înțeleasă abia atunci când o trăiești.

    O clipă de răbdare poate salva de la un dezastru; un moment de nerăbdare poate provoca o nenorocire.

    Dovedești înțelepciune dacă vorbești respectuos și tolerant față de adversarul tău.

    Tuturor ne place să auzim adevărul, mai ales… despre alții.

    Nu te plânge că ai ajuns la bătrânețe; mulți n-au acest privilegiu.

    Alături de Dumnezeu nu te poți pierde în mulțime.

    Oamenii nu pot schimba adevărul, dar adevărul poate schimba oamenii.

    Unii oameni fac probleme, dar și unele probleme fac oameni.

    Pentru a judeca drept, ia aminte nu numai la toate vocile, ci și la toate tăcerile.

    Cei mai necruțători dușmani sunt prietenii cu care te-ai certat.

    Nu există nicio supărare pe care timpul să nu o facă mai mică și mai ușoară.


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎNVĂȚĂTURI DE LA FRUNTAȘUL CEL TÂNĂR ȘI BOGAT (2) – Fundația SEER

    „Toate aceste lucruri” I-a zis el „le-am păzit din tinerețea mea.” (Luca 18:21)


    Cred că fruntașul cel tânăr și bogat ar fi undeva pe primele locuri într-un clasament al celor mai religioși oameni din Scriptură. El ținea toată Legea! Vedem însă că este posibil să nu greșești cu nimic, și totuși să nu faci nimic bun. Conform definiției, neprihănirea înseamnă să faci ceva ce este considerat bun. Noi însă am redus acest concept la a nu face nimic greșit. Rămânem fixați asupra păcatelor cu voia: nu face asta, nu face cealaltă – și așa vei fi un om bun. Asta înseamnă „sfințenie prin sustragere”. Păcatele de omitere – ce ai fi făcut, ce ai fi putut face și ce ar fi trebuit să faci – sunt cele care frâng inima Tatălui nostru ceresc. Dacă ești părinte, înțelegi. Îți place când copiii nu fac nimic rău, dar îți place și mai mult când fac o faptă bună! Ai fost mântuit ca să slujești! Pavel spune că Dumnezeu ne-a zidit „în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit… mai dinainte, ca să umblăm în ele.” (Efeseni 2:10).

    Dumnezeu are un plan special pentru viața ta, și anume „voia Sa.” Dar nu poți sta numai în defensivă, trebuie să te lansezi și în ofensivă. Nu se poate numai să nu faci fapte rele, trebuie să faci și fapte bune. Tu nu ai fost chemat să respecți reguli și tradiții, ci ai fost chemat să-L urmezi pe Domnul Isus. Dacă îți pare rău pentru fruntașul cel bogat, nu ar trebui să simți asta din cauza a ceea ce i-a spus Isus să facă, ci a ocaziei uriașe pe care el a ratat-o. Imaginează-ți că a refuzat trei ani de practică împreună cu Creatorul, și veșnicia împreună cu El! Renunțarea pe care i-a cerut-o Domnul tânărului bogat, era nimic în comparație cu ce-i oferise Isus în schimb. Din nefericire, el a spus nu. Dar tu poți spune da – și astfel vei începe să trăiești viața cea mai frumoasă cu putință!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Levitic 1:1-17


    Leviticul este o carte închisă pentru cine nu are „cheia” divină. Aici Îl găsim pe Hristos în aspectele jertfei şi ale preoţiei Sale. Credinciosul are o singură jertfă, adusă „odată pentru totdeauna”, deplin suficientă (Evrei 10.10). Dar, pentru a descrie această jertfă sub diferitele ei înfăţişări, Duhul lui Dumnezeu ne oferă imagini variate şi complementare.

    Arderea-de-tot este amintită prima, pentru că reprezintă partea care Îi revine lui Dumnezeu din lucrarea lui Hristos. Este exprimată în Noul Testament prin pasaje ca: Ioan 10.17; Efeseni 5.2; Filipeni 2.8. Dragi prieteni creştini, când ne gândim la cruce, în loc să vedem în primul rând mântuirea noastră, să luăm în considerare mai întâi satisfacţia pe care Dumnezeu Şi-a găsit-o în Persoana şi în lucrarea Fiului Său sfânt.

    Pentru jertfă puteau fi aduse trei feluri de animale şi erau unele diferenţe nete în modul lor de sacrificare. De exemplu, numai jertfele de animale erau tăiate în bucăţi şi aşezate pe altar. Dar, în fiecare caz, se înălţa o „mireasmă plăcută Domnului”. Acesta era efectul focului judecăţii care a căzut asupra Jertfei sfinte de pe cruce: ea a dat la iveală până în cele mai mici detalii perfecţiunea jertfei „fără pată” (Evrei 9.14).

  • 11 Iunie 2019


    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    Iar Dumnezeul răbdării și al mângâierii să vă dea aceeași gândire unii față de alții, potrivit lui Hristos Isus … Și Dumnezeul speranței să vă umple cu toată bucuria și pacea, în credință … Și Dumnezeul păcii fie cu voi toți! Amin.
    Romani 15.5,13,33


    În acest capitol Îl găsim pe Dumnezeul răbdării, pe Dumnezeul speranței și pe Dumnezeul păcii. De ce este prezentat El aici, înainte de toate, ca Dumnezeu al răbdării? Când a scris această epistolă, Pavel nu vizitase Roma, acea mare metropolă a lumii, unde locuiau împreună iudei și națiuni, având culturi și religii diferite. Acum însă evanghelia harului lui Dumnezeu ajunsese la Roma, adresându-se tuturor, fără nicio diferență, fiindcă toți sunt păcătoși și au nevoie de mântuire. Oricum existau încă mari diferențe între creștinii dintre iudei și cei dintre națiuni, de aceea era nevoie de multă răbdare, pentru a nu se ivi despărțiri între ei. Îndemnul pentru toți era să aibă aceleași gânduri unii față de alții, potrivit cu felul în care Hristos îi primise pe fiecare dintre ei. Domnul Isus nu era părtinitor și îi îndemna pe acești credincioși să trăiască împreună în armonie. Acest îndemn este și pentru noi. Pavel ne îndreaptă gândurile către Izvor: Dumnezeul răbdării și al mângâierii. Trebuie să privim cu toții la Isus, cu un singur gând și o singură inimă, fiind pe deplin eliberați pentru a ne închina și pentru a trăi prin puterea Duhului.

    Apostolul continuă cu Dumnezeul speranței, care umple inimile celor credincioși cu bucurie și cu pace. Este dorința lui Dumnezeu ca cei credincioși să trăiască în lumea aceasta cu speranța gloriei care urmează să se arate în curând. În Romani 5.5 citim: „Speranța nu înșală”. Speranța nu consideră pericolele și greutățile prezente ca fiind finale, ci privește înainte, încrezându-se în Dumnezeul speranței.

    Îl vedem apoi pe Dumnezeul păcii și promisiunea prezenței Lui cu noi. Nu ne lipsește nimic! Fie ca prezența și pacea Lui să constituie partea și puterea noastră constantă, în umblarea noastră zilnică împreună cu El!

    J. Redekop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Ține minte aceste lucruri … Eu ți-am șters fărădelegile ca un nor gros și păcatele ca o ceață: întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat.
    Isaia 44.21,22


    Ultima întrebare (2)

    Cuvântul lui Dumnezeu spune că toți oamenii sunt păcătoși și că, fără un Mântuitor, ei nu pot fi fericiți și mântuiți pentru veșnicie. Pe fiecare pagină a istoriei neamului omenesc, în orice capitol, paragraf sau rând citim despre ruina totală a omului, despre înstrăinarea lui în întregime de Dumnezeu. Omul nu poate niciodată și nici nu vrea să se întoarcă la Dumnezeu, dacă este lăsat în voia lui. De ce? Fiindcă omul este mort în păcate și în fărădelegi, fără Hristos, fără speranță și fără Dumnezeu în lume. Omul este mort în păcate și în fărădelegi – iată de ce are nevoie de un Mântuitor! Și Unicul care îl poate mântui pe om este Isus Hristos. În Fapte 4.12 citim despre Hristos: „În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți”. Acest Nume salvator este traducerea cuvintelor ebraice: Cel Veșnic e Mântuitorul. Numai El singur! Nu instanțele religioase, nu eforturile noastre ne salvează sufletele de la pierzarea veșnică. Dincolo de toate părerile oamenilor rămâne valabil ce este scris: „Este un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Hristos Isus”.

    Ultima întrebare pentru tine, cel care citești aceste rânduri, este: „Ești mântuit?”. Astăzi poate să fie ziua cea mare a salvării sufletului tău prin credința în Mântuitorul. Astăzi este timpul cel mai potrivit. Aceasta înseamnă salvarea la timp. Numărul anilor vieții noastre este în mâna lui Dumnezeu. Noi fie putem lăsa ca acest capital să treacă nefolosit, fie îl putem folosi pentru binele veșnic al nostru și al semenilor noștri.


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎNVĂȚĂTURI DE LA FRUNTAȘUL CEL TÂNĂR ȘI BOGAT (1) – Fundația SEER

    „Îți mai lipsește un lucru…” (Luca 18:22)


    Doctorul Luca scrie în Evanghelia sa (cap. 18) despre un om de frunte care „a întrebat pe Isus: „Bunule Învățător, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?” „…Știi poruncile: ‘Să nu preacurvești; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta.” „Toate aceste lucruri”, i-a zis el, „le-am păzit din tinerețea mea.” Când a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis: „Îți mai lipsește un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci și vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino și urmează-Mă.” Când a auzit el aceste cuvinte, s-a întristat de tot, căci era foarte bogat.” (v. 18-23).

    Acest tânăr bogat avea două probleme, iar Domnul Isus a pus degetul pe amândouă.

    Mai întâi, el a descoperit că respectarea unor reguli religioase nu poate umple golul din suflet; numai o relație cu Hristos o poate face.

    În al doilea rând, a descoperit că nu el deține avuții, ci că avuțiile îl dețin pe el și îl împiedică să-L urmeze pe Hristos.

    Deși avea un potențial așa de mare și și-ar fi putut folosi resursele, relațiile și energia pentru cauza Împărăției, el a preferat să păstreze totul pentru sine. Scriptura a rezumat întreaga lui viață în patru cuvinte: „s-a întristat de tot.”

    Ce a urmat? Fruntașul cel tânăr și bogat a devenit probabil fruntașul cel bătrân și bogat. Oare își va fi amintit el vreodată, până în clipa morții, cuvintele Domnului Isus: „vino și urmează-mă”? Cred că da! Și cu siguranță a regretat. Domnul Isus îți face și ție aceeași ofertă. Dacă spui nu, la sfârșitul vieții vei regreta. Dacă spui da, vei avea ca răsplată bucuria și binecuvântarea la un nivel pe care nu îl credeai cu putință.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Exod 40:20-38


    Sanctuarul şi obiectele necesare pentru închinare au fost pregătite până în cele mai mici detalii şi au fost aşezate fiecare la locul potrivit. Moise a terminat lucrarea, ceea ce ne aminteşte de Cel care i-a putut spune Tatălui: „Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac” (Ioan 17.4). Dar credincioşia lui Moise peste toată casa lui Dumnezeu, menţionată în Evrei 3.2, … este numai o umbră a credincioşiei Fiului, „credincios Celui ce L-a rânduit”. El L-a descoperit pe Tatăl, Şi-a sfinţit „fraţii”, a ridicat adevăratul cort al cărui Mare Preot este, a stabilit o nouă ordine a lucrurilor (nu a celor văzute, materiale), prin care Îl putem cunoaşte pe Dumnezeu, ne putem apropia de El şi Îi putem sluji (vezi şi Evrei 8.1, 2).

    Minunatul Cort, cu care ajungem la sfârşitul studiului asupra cărţii Exod, a ilustrat pentru noi multe aspecte ale lucrării lui Hristos şi consecinţele acesteia. Cea dintâi consecinţă este că Dumnezeu coboară în glorie ca să locuiască în mijlocul poporului Său (v.34, 35). Astfel că, pe temeiul lucrării terminate a lui Hristos, Dumnezeu Duhul Sfânt a coborât pentru a alcătui Biserica, pentru a fi, conform Ef. 2.22,    „o locuinţă a lui Dumnezeu în Duh”. De atunci, în ciuda declinului, El este prezent acolo ca o călăuză divină, conducând poporul lui Dumnezeu, aşa cum o făcea pentru Israel norul de deasupra cortului.

  • 10 Iunie 2019


    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    Iată, temerea de Domnul, aceasta este înțelepciune; și depărtarea de rău este pricepere!
    Iov 28.28


    Iov era un credincios care umbla cu integritate, care era drept și care se abătea de la rău. Temelia pentru toate aceste trăsături ale lui era însă temerea sa de Domnul – aceasta este începutul înțelepciunii și al priceperii.

    Nu putem înțelege pe deplin cât de mare a fost suferința lui Iov. El și-a pierdut toată averea și toți cei zece copii într-o singură zi. Meditând la acest lucru, putem înțelege reacția plină de amărăciune a soției lui, fiindcă toate acestea au fost și pierderile ei, în egală măsură.

    În mijlocul acestor nenorociri, Iov s-a temut de Dumnezeu. A căzut la pământ și s-a închinat, spunând că Dumnezeu dăduse și Dumnezeu luase, după care a binecuvântat numele Domnului. Mai târziu, când a fost lovit cu bube, răspunsul lui a fost: „Ce? Am primit de la Dumnezeu binele și să nu primim răul?”. Răspunsul său a fost corect și să remarcăm că el nu a numit-o „nebună” pe soția lui, ci i-a reproșat că vorbea ca o femeie nebună (Iov 2.9,10).

    Mai târziu, el a spus: „Știu că Răscumpărătorul meu trăiește … Și după ce această piele a mea va fi nimicită, totuși, fiind în carnea mea, voi vedea pe Dumnezeu: pe care eu însumi Îl voi vedea și ochii mei Îl vor privi” (Iov 19.25-27). Temerea de Domnul l-a făcut pe Iov încrezător în Dumnezeu, în ciuda tuturor împrejurărilor. El știa că Dumnezeu era la cârma tuturor lucrurilor și că El era Răscumpărătorul său – că Dumnezeu era nădejdea sa pentru viitor. Da, Iov avea întrebări, plângeri, îndoieli, însă se temea de Domnul și datorită acestei temeri se abătea de la rău. Teama de Domnul să fie o realitate și în viețile noastre!

    A. Blok

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    „Căci Eu nu doresc moartea celui care moare”, zice Stăpânul Domnul. Întoarceți-vă deci, și veți trăi.
    Ezechiel 18.32


    Ultima întrebare (1)

    La patru ani după scufundarea „Titanicului”, în timpul unei reuniuni ce a avut loc în Ontario (Canada) a celor care au supraviețuit catastrofei, unul dintre aceștia a povestit ce i s-a întâmplat pe când se afla în apele Atlanticului. El plutea pe o bucată de lemn, când dintr-o dată un val l-a împins pe pastorul John Harper înspre el, care la rândul său încerca să se mențină la suprafața apei pe o altă bucată de lemn.

    „El mi-a strigat atunci:

    — Ești mântuit?

    — Nu, nu sunt, i-am răspuns.

    — Crede în Domnul Isus Hristos și vei fi mântuit, mi-a strigat el. Valurile l-au îndepărtat din nou pe Harper de mine, dar numai puțin și apoi a revenit aproape de mine.

    — Acum ești mântuit? mi-a strigat din nou.

    — Nu, i-am răspuns.

    — Crede în Domnul Isus Hristos și vei fi mântuit.

    Atunci Harper și-a pierdut echilibrul de pe acea bucată de lemn, a căzut în apă și s-a pierdut în valuri. Și acolo, singur în noapte, cu două mile de apă sub picioarele mele, mi-am predat viața Domnului Isus și L-am primit ca Mântuitor personal. Eu sunt ultimul convertit al lui John Harper” – și-a încheiat plângând mărturia acel bărbat.


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    BINECUVÂNTAT ÎN HRISTOS – Fundația SEER

    „Da, El a binecuvântat, și eu nu pot întoarce.” (Numeri 23:20)


    Iudeii au ocupat Țara Promisă și au intrat în stăpânirea ei, cucerind cetate după cetate. Când s-au apropiat de Moab, Balac, împăratul Moabului a vrut să plătească un ghicitor, pe nume Balaam, să rostească un blestem peste armatele iudeilor care se apropiau. În timp ce stătea pe vârful unui munte și se uita spre tabăra iudeilor, Balac se aștepta să audă blestemele curgând din gura lui Balaam. În schimb, a venit binecuvântarea. Când l-a întrebat pe Balaam de ce, el a explicat: „Iată că am primit poruncă să binecuvântez. Da, El a binecuvântat, și eu nu pot întoarce. El nu vede nicio fărădelege în Iacov, nu vede nicio răutate în Israel. Domnul Dumnezeul lui este cu el” (v. 20-21). Oare s-a întâmplat așa pentru că nu exista „fărădelege” sau „răutate” în rândul iudeilor? Nu! Atunci cum se face că Dumnezeu nu le-a văzut?

    Din același motiv pentru care El nu îți vede nici greșelile și păcatele tale. El a ales să te vadă „în Hristos”, care este neprihănit și al cărui sânge ispășitor ne acoperă toate păcatele de la nașterea din nou până la Noul Ierusalim. Când iudeii își instalau tabăra în fiecare seară, corturile lor formau o cruce mare; imaginează-ți corturile a opt seminții în poziție verticală și corturile a patru seminții în poziție orizontală. Vezi imaginea? În calitate de copil răscumpărat al lui Dumnezeu, așa te vede Tatăl ceresc pe tine. El se uită la tine – prin cruce. Și din moment ce sângele lui Isus a plătit pentru toate păcatele pe care le-ai putea face vreodată, Dumnezeu te vede ca fiind „acceptat”, „neprihănit” și „desăvârșit.” Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Pentru că Dumnezeu te vede în Hristos, ești binecuvântat în mod ireversibil. Cu alte cuvinte: „ce binecuvântezi Tu, Doamne, este binecuvântat pentru veșnicie!” (1 Cronici 17:27)


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Exod 40:1-19


    În ziua întâi a lunii întâi, Moise este invitat să ridice cortul cu mobilierul lui, imagine a noilor relaţii ale lui Dumnezeu cu poporul Său. Toate lucrurile au fost făcute noi şi Domnul Însuşi S-a îngrijit de toate. Rămânea să fie puşi în slujbă preoţii: „Să apropii pe Aaron şi pe fiii lui” (v.12). Ne gândim la omul care a pregătit o cină mare şi l-a trimis pe robul său să spună invitaţilor: „Veniţi, pentru că acum toate sunt gata!” (Luca 14.17).

    Sanctuarul fusese pregătit pentru închinător; era nevoie ca şi închinătorul să fie pregătit pentru sanctuar: „să-i speli … să-i îmbraci … să-i ungi”. «Spălaţi, îndreptăţiţi, desăvârşiţi, intrăm în Locul Sfânt …» – spune o cântare. Şi pentru preot începeau îndatoririle sfinte, în ordinea potrivită: altarul de bronz, ligheanul, intrarea în Locul Sfânt, arderea tămâiei pe altarul de aur. Să mai zăbovim noi, când Dumnezeu Însuşi spune: „Să apropii”, când Marele nostru Preot, adevăratul Aaron, introducându-Şi fiii în sanctuarul ceresc, spune: „Iată-Mă, Eu şi copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu” (Evrei 2.13)?

  • 9 Iunie 2019


    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    Și eu, când am venit la voi, fraților, n-am venit cu superioritatea cuvântului sau a înțelepciunii, vestindu-vă mărturia lui Dumnezeu. Pentru că m-am hotărât să nu știu între voi altceva decât pe Isus Hristos și pe El răstignit.
    1 Corinteni 2.1,2


    Cât de frumoasă este simplitatea devotamentului lui Pavel față de Domnul Isus! Deși era un om educat în cele mai bune școli din vremea aceea, Pavel nu dorea să impresioneze pe nimeni prin cunoștința sa. Înfățișarea lui nu era impresionantă, iar vorbirea sa nu se ridica la nivelul vorbirii altora, însă corintenii, la venirea lui, au fost impresionați de conținutul cuvintelor sale, scrisorile sale fiind „cu greutate și cu putere” (2 Corinteni 10.10). Aceasta însemna cunoaștere adevărată – cunoașterea Domnului Isus. Pavel punea accentul pe Persoana Domnului Isus Hristos și pe lucrarea Lui de la cruce. El fusese trimis să vestească evanghelia „nu în înțelepciunea cuvântului, ca să nu fie făcută zadarnică crucea lui Hristos” (1 Corinteni 1.17).

    Hristos răstignit este cu adevărat sfârșitul oricărei înțelepciuni omenești. Crucea reduce la zero această înțelepciune, fiindcă ea este înțelepciunea lumii și ignoră adevărul trist cu privire la vinovăția omului înaintea lui Dumnezeu. Ea nu oferă niciun răspuns la această problemă extrem de serioasă. Doar Hristos răstignit este răspunsul. Problema păcatului a fost rezolvată la crucea lui Hristos; păcatul a fost judecat și îndepărtat dinaintea lui Dumnezeu.

    Oricine Îl primește pe Hristos ca Mântuitor este iertat de păcate și îndreptățit înaintea lui Dumnezeu. Nu este de mirare că apostolul abandonase complet înțelepciunea lumii, pentru a se devota pe deplin Celui care S-a dat pe Sine Însuși la cruce ca Jertfă pentru păcatele noastre. El este singurul Mântuitor al celor pierduți. „Departe de mine să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită față de mine și eu față de lume” (Galateni 6.14).

    L. M. Grant

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    S-a dat pe Sine Însuși la moarte și a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatul multora.
    Isaia 53.12


    S-a dat pe Sine pentru mine

    Dumnezeu Și-a arătat înțelepciunea și puterea prin însăși jertfa de la cruce a Fiului Său. Ce minunat se arată puterea Lui la cruce, nu doar în rezultatele jertfirii, ci în jertfa însăși! Chiar Dumnezeu, Cel care a creat toate, care a rostit un cuvânt și toate au luat ființă, a devenit Om. Fiul lui Dumnezeu a devenit Robul lui Dumnezeu, care a spus: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”. El, Acela prin care Dumnezeu a creat toate lucrurile, Acela care avea puterea de a desface totul, a stat pironit pe cruce ca Rob al voii lui Dumnezeu. Unde a mai strălucit puterea lui Dumnezeu ca acolo, la cruce?

    Nu există nimic asemănător cu gloria divină care strălucește în jertfa de pe cruce. Acolo Isus Hristos S-a dat pe Sine Însuși la moarte, ca să ridice păcatul lumii. Ioan Botezătorul putea exclama: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!”. Apostolul Pavel spunea: „Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine”. Centurionul, care era de gardă atunci când a fost răstignit Domnul, văzând cutremurul de pământ și lucrurile care s-au întâmplat, a recunoscut gloria Persoanei Mântuitorului: „Cu adevărat, Omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!”.

    Și acum, cititorule, după ce ai auzit astfel de afirmații despre Cel care a stat pe cruce ca să ridice păcatul lumii, ce poți spune? Este Isus Hristos Mântuitorul tău? Poți spune: „M-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine”?


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    UN DUH NOU ÎNTR-UN TRUP VECHI – Fundația SEER

    „Duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană…” (1 Tesaloniceni 5:23)


         Dacă ai fi doar o ființă spirituală, potențialul tău ar fi nelimitat. Dar pentru că nu ești, trebuie să îngrijești mereu de „sufletul” tău, care cuprinde emoțiile, voința și intelectul. În plus de asta, trebuie să te confrunți cu nevoile și poftele trupului tău fizic. Poți să te rogi cât dorești, dar natura ta „sufletească” nu se va trezi într-o bună dimineață cu dorința de a fi pe placul lui Dumnezeu, deoarece aceasta este mereu în conflict cu voia Lui (vezi Romani 8:7-8).

    Când trăiești după „îndemnurile firii”, vei fi condus mereu pe un drum greșit. La fel ca un copil răsfățat, firea ta trebuie disciplinată și supusă duhului tău cel nou. Sufletul, pe de altă parte, îți este mereu prins între firea pământească, care Îi spune NU lui Dumnezeu, și duhul tău, care Îi spune DA. De aceea sufletul tău (voință, emoții și intelect) trebuie reprogramat zilnic prin Cuvântul lui Dumnezeu. Pavel spune: „să vă transformați prin înnoirea minții voastre” (Romani 12.2).

    Ceea ce ai programat în computerul tău, aceea primești, nu-i așa? Tot astfel, când începi să gândești conform Scripturii, începi să ai o viață victorioasă. Acțiunea reală se petrece în duh – acea parte din tine care a fost reînnoită și regenerată când ai fost născut din nou.

    Când Duhul lui Dumnezeu a intrat într-o relație personală cu duhul tău, a avut loc o naștere din nou și, pe măsură ce crești spiritual, începi să produci roade spirituale (vezi Galateni 5:22). Când se întâmplă lucrul acesta, începi să înțelegi că ai un duh nou care trăiește într-un trup vechi. Când știi asta, îți înțelegi luptele și te rogi: „Doamne, sunt al Tău pe deplin, cu duhul, cu sufletul și cu trupul meu. Amin!”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Exod 39:22-43


    În cap. 39 şi 40 se repetă mereu expresia: „după cum poruncise Domnul lui Moise”. Nimic nu era lăsat în seama imaginaţiei celor care făceau lucrarea şi acelaşi lucru este valabil şi astăzi cu privire la închinarea creştină. Biblia ne învaţă tot ce trebuie să ştim despre felul în care Dumnezeu doreşte să I se aducă închinare. A adăuga ceva la acestea sau a înlocui ceva prin ceea ce ni se pare mai bun n-ar fi pură neascultare? Şi în acelaşi timp pretenţie! Cu ce drept decidem noi ce Îi este plăcut lui Dumnezeu? Priviţi la denominaţiunile creştine cu clerul lor, cu organizaţiile lor şi cu ceremoniile lor pompoase! Dumnezeu «nu a poruncit» aceste lucruri şi, în consecinţă, credinciosul care cunoaşte Cuvântul nu poate lua parte la ele.

    Spre deosebire de rânduielile Vechiului Testament, dintre care unele ne-au fost prezentate în cartea Exod, „adevăraţii închinători” se adresează Tatălui „în duh şi în adevăr” (Ioan 4.23, 24). Formele exterioare ale unei religii fireşti (carnale) şi ceremoniile ei au fost lăsate deoparte şi înlocuite prin lucrarea Duhului Sfânt. Noi nu mai avem înaintea ochilor simboluri şi umbre pentru închinarea noastră, ci avem realitatea lucrurilor eterne.

  • 8 Iunie 2019


    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, pentru că Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.
    Matei 11.28,29


    Ce cuvinte minunate din partea unui Mântuitor plin de har, cuvinte pe care sufletul se poate odihni și se poate bucura de pace pentru totdeauna! Această odihnă a harului este deopotrivă o odihnă prezentă și o odihnă a gloriei. Orice alt temei pentru pace este fals, șubred și înșelător.

    Aspirațiile nemuritoare ale sufletului pot fi satisfăcute doar prin savurarea favorii lui Dumnezeu și a dragostei divine care se găsește în Isus. Cât de necondiționată este această chemare! Toți deopotrivă sunt chemați și bineveniți. Pentru cei slabi, osteniți și apăsați există o ușă deschisă a harului. Adăpostit în El, sufletul este în siguranță pentru timp și pentru veșnicie. Pot exista, și vor fi, tulburări și necazuri temporare, însă acestea nu vor fi decât ca valurile agitate de la suprafața unui ocean în adâncurile căruia domnește cea mai adâncă liniște. Cel mântuit Îi poate cânta lui Dumnezeu: „Tu vei păzi în pace desăvârșită mintea care se sprijină pe Tine, pentru că se încrede în Tine” (Isaia 26.3).

    Iar dacă pregustarea acestei odihne este atât de prețioasă, ce trebuie să fie împlinirea ei în glorie? Credința va face atunci loc vederii, iar nădejdea, împlinirii depline. Nu va mai exista păcat, nici tendință de a păcătui, nici principii latente ale răului care să tulbure liniștea veșnică. Inima se va odihni și se va bucura de Dumnezeul infinit pentru totdeauna.

    J. R. MacDuff

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Domnul este lumina și mântuirea mea … Nădăjduiește în Domnul! Fii tare, încurajează-ți inima și nădăjduiește în Domnul!
    Psalmul 27.1,14


    Biruința este aproape

    Căpitanul James Lawrence zăcea muribund pe puntea fregatei americane „Chesapeake„. Cu puțin timp înainte, la 1 iunie 1813, căpitanul fusese lovit de un glonț tras de pe un vas britanic. Marinarii, obosiți de luptă, au făcut tot ce au putut ca el să se simtă cât mai confortabil pe dușumeaua dură de lemn. Adunându-și ultimele puteri care îi mai rămăseseră, căpitanul Lawrence, privind în ochii lor, le-a spus: „Nu abandonați vasul!”. Cuvintele acelea i-au electrizat pe oamenii săi și le-au dat curaj să continue lupta. Acele puține cuvinte au devenit lozinca Marinei Statelor Unite ale Americii, care le-a adus curaj celor slabi de inimă în multe lupte. Când oamenii dădeau să fugă de focul inamic, ei erau ținuți la posturile lor prin aceste cuvinte: „Nu abandonați vasul!”.

    Biruința este adesea foarte aproape de înfrângere. Succesul este de cealaltă parte a nereușitei. Astfel că, atunci când lupta este mai cruntă, trebuie să continuăm să o ducem. Biruința va veni. Dar necredința, inspirată de vrăjmașul cel vechi, Satan, șoptește: „Ce rost are să încerci? Înfrângerea este sigură! Nu vezi că eu voi câștiga? Nu vezi cât de mică este biserica ta? Nu poți spera într-o victorie. Părăsește vasul tău! Alătură-te mie! Aici este viață! Aici sunt desfătări lumești”. Să nu ne lăsăm înșelați de acest vrăjmaș de moarte al omenirii! Biruința este aproape. Să lăsăm ca lumina și mântuirea Domnului Isus să fie ținta și conținutul vieților noastre!


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PREZENȚA LUI DUMNEZEU – Fundația SEER

    „Cum să intre chivotul Domnului la mine?” (2 Samuel 6:9)


    În Vechiul Testament, simbolul cel mai pregnant al prezenței lui Dumnezeu a fost Chivotul legământului. Oriunde se afla Chivotul, era acolo și prezența lui Dumnezeu. Putem extrage o învățătură importantă de aici: Satan dorește să îți fure simțul prezenței lui Dumnezeu! Israelul a pierdut Chivotul dintr-un motiv precis: neascultarea. Întotdeauna ne vom pierde simțul prezenței lui Dumnezeu în momentul neascultării. Ce îți spune Dumnezeu să faci sau să nu mai faci? El nu negociază, nu face compromisuri și nu trece cu vederea neascultarea; trebuie s-o rezolvi înainte de-a merge mai departe.

    David a întrebat: „Cum să intre Chivotul Domnului la mine?” deoarece toate eforturile sale de a-l readuce la Ierusalim eșuaseră. Probabil că i-o fi sugerat cineva să-l pună într-un car nou. Iar altcineva – să-i pună pe Uza (al cărui nume semnifică vigoare) și pe Ahio (al cărui nume trimite la ideea de frăție) să mâne acel car (vezi v. 3). Majoritatea va fi crezut că era un plan extraordinar… dar nu și Dumnezeu! Ce ți-e și cu părerile oamenilor! David a avut cea mai bună intenție, dar aceasta nu a fost după voia lui Dumnezeu. Dumnezeu spusese deja poporului Israel că acel Chivot trebuia dus pe umeri de către fiii lui Chehat în conformitate cu instrucțiunile divine date lui Moise.

    Cu alte cuvinte, de către cei care știau că trebuie:

    1) să trăiască o viață sfântă;

    2) să trăiască în dragoste și unitate;

    3) să umble în ascultare.

    Ai înțeles mesajul? Dacă prețuiești prezența lui Dumnezeu în viața ta ca pe o comoară, și dacă dorești s-o aperi – aplică aceste principii!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Exod 39:1-21


    În descrierea veşmintelor sfinte ale lui Aaron se adaugă un detaliu (v. 3), care nu apare în cap. 28: firele efodului trebuia să se împletească cu fire subţiri de aur. Gloria divină a Marelui nostru Preot străluceşte între toate trăsăturile umanităţii Sale sfinte. Să le contemplăm în Evanghelii. El doarme la cârmă pe căpătâi, dar în următorul moment linişteşte vântul şi marea. Plânge la mormântul din Betania, dar aceasta tocmai înainte de a-l învia pe Lazăr. Plăteşte birul, dar cu o monedă găsită în gura unui peşte pe care El L-a creat. La fiecare pas, aurul divinităţii Sale se arată în împrejurările cele mai obişnuite ale vieţii Lui ca om, ca Om al durerii. Caracterul unitar al gloriilor lui Isus este întărit prin lănţişoare, monturi, şnururi şi inele – care realizau îmbinarea acestor veşminte unele de altele.

    Cu privire la Hristos, nu putem lăsa deoparte nimic, nu putem pune la îndoială nici un adevăr în parte fără a-L nega în totul. Vai! În istoria Bisericii sunt prea multe exemple de îndrăzneţi care nu s-au temut să facă asemenea lucruri. Dumnezeu să ne ajute să recunoaştem cu mintea şi cu inima toate perfecţiunile morale, oficiale şi personale, cu care este învestit Domnul Isus!

  • 7 Iunie 2019


    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    Iată, un fiu se va naște casei lui David; numele lui va fi Iosia.
    1 Împărați 13.2


    Iosia (1) – Un vas ales

    Au fost cazuri în istoria poporului lui Dumnezeu când El a ridicat anumiți oameni pentru împlinirea unor lucrări importante, în perioade critice. Astfel de cazuri pot fi văzute atât în Scriptură, cât și – mai târziu – în istoria Bisericii.

    Un om al lui Dumnezeu a profețit că Dumnezeu avea să ridice un urmaș al lui David, care va distruge altarul idolatru al lui Ieroboam și va arde pe el oasele preoților falși. Această profeție a fost împlinită după trei sute de ani. Ea a fost atât de sigură și de exactă, încât a specificat chiar și numele celui care urma să o împlinească – un om numit Iosia. Lucrurile s-au întâmplat exact așa cum au fost profețite (2 Împărați 22.14-20).

    Când deschidem Noul Testament, vedem același lucru. Pavel le-a spus galatenilor că Dumnezeu îl pusese deoparte pe când era în pântecele mamei lui. Însă, mai târziu, el fusese educat ca fariseu și devenise prigonitor al Adunării, până când Dumnezeu l-a chemat prin har (Galateni 1.15). Pe când era încă în pântecele mamei sale, ochiul lui Dumnezeu fusese asupra lui, fiindcă era un „vas ales” (Fapte 9.15). Vedem același lucru cu privire la profetul Ieremia (Ieremia 1.5).

    Cu câteva sute de ani în urmă s-a născut în Anglia un om pe nume George Whitefield. După ce s-a întors la Dumnezeu, el a început să predice mulțimilor în aer liber, într-o perioadă când o astfel de manieră de a predica era nemaiîntâlnită și chiar considerată a fi un sacrilegiu. Totuși, zeci de mii de oameni L-au cunoscut pe Hristos în urma unor astfel de predici. Este interesant că numele lui (Whitefield înseamnă „câmp alb”) a fost ca o confirmare a slujbei pe care el a împlinit-o, predicând pe „ogoare albe”, „gata pentru seceriș” (Ioan 4.35). Cu adevărat, Dumnezeu Își cunoaște slujitorii înainte de a-i chema. Acest lucru trebuie să fie o încurajare pentru noi.

    B. Reynolds

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Și Domnul a zis: „Simon, Simon, iată, Satan a cerut să vă cearnă ca pe grâu. Dar Eu M-am rugat pentru tine ca să nu ți se micșoreze credința”.
    Luca 22.31,32


    Cernerea

    Desfășurând binecuvântările primite de Petru de la începutul chemării lui, ar putea să ni se pară că el nu mai avea nimic de învățat. Rămâne însă un lucru, fără de care toate aceste binecuvântări sunt fără efect, anume judecarea firii pământești și cunoașterea totalei sale neputințe înaintea lui Dumnezeu. Vrăjmașul, Satan, a cerut să-i poată cerne ca pe grâu pe sărmanii ucenici. Vrăjmașul s-a folosit de un moment potrivit pentru planurile sale. Când Domnul le-a fost luat și când ucenicii au fost fără apărare, el a cerut să-i cearnă, știind că, dacă Dumnezeu ar fi acceptat, nu ar fi rămas nimic din ei. Astfel, Satan gândea să-i smulgă de la Hristos. Dar se înșela! Fără îndoială, în sită nu ar fi rămas nimic din om, dar ceea ce Dumnezeu a lucrat în ucenici trebuia să rămână. În ura lui, Satan pierdea din vedere că nu are nicio putere asupra lui Dumnezeu și asupra celor care vin la Domnul.

    Dumnezeu a permis cernerea, dar El Și-a arătat harul și dragostea față de Petru și față de ucenici. Simon a fost lăsat în mâinile vrăjmașului pentru a învăța să se cunoască pe sine. Erau necesare astfel de căi pentru a-l binecuvânta; Petru trebuia să cadă și să fie cernut de Satan, pentru a i se deschide ochii. Și chiar dacă vrăjmașul își desfășura lucrarea, Hristos a început-o pe a Lui înaintea acestuia: „Dar Eu M-am rugat pentru tine”. El a mijlocit pentru Petru chiar înainte să treacă prin cernere, indiferent de ce era în conștiința lui Petru. Mijlocirea din partea Domnului a avut loc fără ca Petru să știe ceva.


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎNCREDE-TE ÎN DUMNEZEU PENTRU „LUCRURI BUNE” – Fundația SEER

    „Cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!” (Matei 7:11)


    Crucea dovedește cât de mult ne iubește Dumnezeu. „El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată… toate lucrurile?” (Romani 8:32). „Toate lucrurile” înseamnă toate lucrurile! Dacă lucrul acesta a fost promis în Cuvântul lui Dumnezeu, e voia lui Dumnezeu – așa că nu te mulțumi cu mai puțin. Dar trebuie să stai neclintit în abordarea ta, altfel nu va funcționa (vezi Iacov 1:6-8). Psalmistul a spus: „Un lucru cer de la Domnul și-l doresc fierbinte” (Psalmul 27:4). Spune-i lui Dumnezeu exact ce dorești. Și dacă umbli în ascultare și cauți să-I fii pe plac, fii plin de încredere când vii înaintea Lui. „Dacă nu ne osândește inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu.” (1 Ioan 3:21). Dar ai grijă: vinovăția subminează credința! Când lași păcatul să pătrundă în viața ta, devii neliniștit în prezența lui Dumnezeu, și e greu să crezi că vei mai avea rezultatele pe care le aștepți. Așa că rezolvă-ți păcatul numaidecât. Minunile li se întâmplă celor credincioși – deci întoarce-te – de unde ai căzut – la Dumnezeu, și El îți va dărui ceea ce-ți dorești. El nu Și-a schimbat planurile cu privire la viața ta. Împrejurările și anotimpurile se schimbă, dar „cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac.” (vezi Isaia 40:8). Domnul Isus a zis: „Cu cât mai mult Tatăl vostru… va da lucruri bune celor ce I le cer!” Să remarcăm că El ne va da doar „lucrurile bune”, deoarece „Domnul… nu lipsește de niciun bine pe cei ce duc o viață fără prihană.” (Psalmul 84:11). Când Dumnezeu spune nu, asta înseamnă că ceea ce-I ceri nu-i un lucru „bun” pentru tine. Încrede-te în El – El ți-a pregătit ceva mai bun, de fapt – tot ce este cel mai bun!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Exod 38:21-31


    Dumnezeu cere ca leviţii să facă un inventar exact al celor confecţionate şi date pentru Casa Lui. El nu uită nimic, nici ultimul ac, nici cel mai mărunt cârlig, ştiind cât l-a costat pe fiecare dintre cei care au adus obiectele. Domnul Isus, stând în faţa intrării în tezaurul Templului, privea mulţimea care-şi aducea darurile şi El a apreciat în mod deosebit cei doi bănuţi aduşi de o văduvă săracă, pentru că acest dar însemna pentru ea predarea deplină, aceştia fiind „tot ce avea ca să trăiască” (Luca 21.1-4).

    Ligheanul de aramă menţionat ieri vorbeşte în acelaşi fel. Era făcut din oglinzile femeilor care, urmându-l pe Moise, au ieşit afară, la cortul întâlnirii (v. 8). În prezenţa lui Dumnezeu şi prin zelul pentru casa Lui, inimile lor au fost mişcate să renunţe la preocuparea cu propria persoană, sugerată de oglinzi (Matei 16.24-25). Şi acest lucru este apreciat de Dumnezeu şi consemnat în Cuvântul Său. Cât despre argintul strâns la numărătoarea poporului, el a fost folosit pentru facerea postamentelor stâlpilor şi scândurilor. Totul are la bază glorioasa răscumpărare al cărei simbol este argintul (vezi Numeri 3.48) şi pe aceasta se întemeiază fiecare credincios în parte pentru a rămâne în credinţă.

  • 6 Iunie 2019


    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    Pentru ce Mă chemați: „Doamne, Doamne!”, și nu faceți ce spun?
    Luca 6.46


    Responsabilitatea noastră ca slujitori ai Domnului este să ascultăm de El. Domnul Însuși le-a spus ucenicilor: „Voi Mă numiți «Învățătorul» și «Domnul» și bine ziceți, pentru că sunt. Deci, dacă Eu, Domnul și Învățătorul, v-am spălat picioarele, și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora” (Ioan 13.13,14). Deci de îndată ce Hristos ni S-a descoperit ca Mântuitor al nostru și-L recunoaștem ca Domn, trebuie să avem atitudinea pe care Saul a avut-o, atunci când a spus: „Doamne, ce vrei să fac?” (Fapte 9.6; 22.10). Din acel moment trebuie să acceptăm locul ascultării de voia Sa; și nu numai să-l acceptăm, ci să ne și găsim bucuria acolo, așa cum El Însuși a spus că mâncarea Sa era să facă voia Tatălui Său și să sfârșească lucrarea Lui (Ioan 4.34).

    Niciun credincios nu poate afirma că nu poate cunoaște care este voia Lui. Este adevărat că mulți nu o cunosc; însă, de vreme ce El a găsit de cuviință să ne ofere în Scriptură descoperirea gândului Său cu privire la noi, să ne arate cu claritate drumul pe care dorește să mergem și să ne asigure că beneficiem de călăuzirea Lui în orice moment dificil sau întunecat și de vreme ce ne-a trimis Mângâietorul pentru a ne conduce în tot adevărul (Ioan 16.13), nu avem nicio scuză dacă rămânem în ignoranță.

    Cât de simplă este deci calea noastră! Nu trebuie să fim plăcuți decât Unuia singur! Prin urmare, este nevoie ca ochii noștri să fie ațintiți întotdeauna asupra Lui. Așa cum ochii robilor privesc la mâna stăpânilor lor și cum ochii roabei sunt îndreptați către mâna stăpânei ei, tot așa, ochii noștri trebuie să fie întotdeauna ațintiți asupra Domnului, pentru a prinde chiar și cel mai mic semn al voii Sale, așa încât picioarele noastre să fie oricând gata de a păși pe calea dorită de El.

    E. Dennett

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri cu mulțumiri.
    Filipeni 4.6


    Rugăciunea mamei

    O mamă s-a rugat mult pentru fiul ei, ca acesta să-L primească pe Domnul Isus ca Mântuitor. Băiatul afirma că s-a întors la Dumnezeu, dar viața nu confirma deloc aceasta. El ducea o așa-numită viață creștină și cinstită, dar interesul său era numai pentru lucrurile pământești. Avea o afacere bună și totul îi mergea pe plac. Pe când își sărbătorea a 53-a aniversare, s-a îmbolnăvit grav și a fost internat la spital pentru a fi operat. Chirurgul, care era prieten cu el, i-a spus că operația va reuși doar parțial. „Imediat ce starea sănătății îți va permite, vei merge acasă. Dacă mai ai ceva de pus la punct, îți recomand să o faci imediat”, l-a sfătuit medicul.

    A venit acasă pentru câteva zile și a pus totul la punct. Curând, durerile au revenit și a fost internat din nou. A urmat o altă operație. Starea lui s-a înrăutățit și mai mult. În timpul bolii, având moartea în față, a cugetat la viața sa. L-a primit pe Domnul Isus ca Mântuitor al său și inima sa a găsit pace cu Dumnezeu. A cerut să-i fie aduși părinții săi înaintați în vârstă, pentru a-i mai vedea o dată. Când a intrat în salon mama sa, el a exclamat: „Mamă, Domnul Isus l-a găsit pe mielușelul Său! Rugăciunile tale au fost ascultate!”. Bucuria părinților a fost mare, chiar dacă durerea despărțirii a mișcat inimile lor. Bărbatul a adormit curând, fericit în credința în Domnul și Mântuitorul său.


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    BIRUITORI ASUPRA FRICII (5) – Fundația SEER

    „Credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” (Romani 10:17)


    Teama și credința vor crește în lăuntrul tău în fiecare zi, iar tu ești dator să decizi care dintre ele va triumfa. Cineva a scris: „Două firi îmi bat în piept; una e binecuvântată, iar cealaltă dezonorantă. Pe una o iubesc; pe cealaltă o urăsc; dar aceea pe care o hrănesc va domina.” Teama și credința vor fi mereu prezente în viața ta, și cea pe care o hrănești va ajunge deasupra. Nu te poți aștepta ca frica să dispară pur și simplu. Dacă te concentrezi asupra fricilor tale, dacă le întreții și dacă te lași pradă lor, ele se vor intensifica.

    Modalitatea prin care le poți înfrânge este înfometarea. Nu le da timpul sau energia ta. Nu le alimenta cu presupuneri, cu știri negative sau cu filme care îți induc teamă. Concentrează-te asupra credinței și hrănește-o zilnic din Cuvântul lui Dumnezeu (vezi Romani 10:17). Cu cât aloci mai mult timp și energie credinței tale, cu atât va deveni mai puternică. De fiecare dată când simți că îți este frică de ceva, dar cu toate acestea nu renunți, acest lucru îți va schimba atitudinea. Cu alte cuvinte, când simți teamă, ești îndemnat să „pornești” și nu să te „oprești”; înseamnă „luptă mai înverșunat” și „nu renunța.”

    Pasul cel mai important pe care-l poți face pentru a învinge teama este să te încrezi în Dumnezeu, care va face ceea ce crezi că tu nu poți face. Indiferent cât de strâns legat te ține frica, ea poate fi înfrântă, deoarece ea este în mintea ta, și mintea ta poate fi înnoită prin Cuvântul lui Dumnezeu. Iată cheia (Romani 12:2): „Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită.”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Exod 38:1-20


    Altarul de bronz ne aminteşte că Dumnezeu a oferit prin cruce o soluţie pentru starea noastră păcătoasă. Dar mulţi credincioşi sunt tulburaţi de păcatele comise după convertire. Pot oare aceştia să-şi piardă mântuirea? Nu! Binecuvântat fie Dumnezeu! Aşa cum i-a spus Isus lui Petru: „Cine s-a scăldat” – o spălare care pentru un credincios se face o dată pentru totdeauna (vedeţi 29.4) – „nu are nevoie să i se spele decât picioarele” (Ioan 13.10). Această spălare a picioarelor după mers, şi a mâinilor pentru lucrare, se făcea la ligheanul de bronz, care era confecţionat din acelaşi material ca şi altarul, pentru a ne învăţa că păcatele comise după convertire Îl costă pe Cel care a făcut ispăşire pentru noi tot atât de mult ca şi păcatele noastre dinainte. Dar noi putem (şi trebuie) să le mărturisim lui Dumnezeu, care este credincios şi drept ca să le ierte, datorită lucrării Domnului Isus (1 Ioan 1.9).

    De la v. 9 la 20 se prezintă facerea curţii. Găsim măsurile porţii (v. 18): douăzeci de coţi, adică aproximativ zece metri. Aceasta este o imagine a uşii harului, larg deschisă pentru sărmanii păcătoşi, şi a căii uşoare prin care Evanghelia permite tuturor să se apropie de cruce (altarul de bronz). Au trecut oare toţi cititorii noştri prin această uşă?

  • 5 Iunie 2019


    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    Să fiți umpluți de cunoștința voii Lui, în orice înțelepciune și pricepere spirituală.
    Coloseni 1.9


    Apostolul Pavel se ruga neîncetat ca acești credincioși să fie umpluți de cunoștința voii lui Dumnezeu „în orice înțelepciune și pricepere spirituală”. În multe pasaje din Scriptură, voia lui Dumnezeu face referire la planurile eterne ale lui Dumnezeu, precum în Efeseni 1.11: „Planul Celui care lucrează toate după sfatul voii Sale”. În alte pasaje, voia lui Dumnezeu face referire la voia Sa pentru cei ai Săi pe drumul de fiecare zi al credinței, și aceasta este semnificația voii lui Dumnezeu în versetul de care ne ocupăm.

    Cunoașterea voii lui Dumnezeu pentru viața noastră depinde de starea noastră spirituală, așa cum ne arată cuvintele „înțelepciune și pricepere spirituală”. Apostolul nu vrea să spună că deplina cunoaștere a voii Sale poate fi dobândită prin cunoașterea intelectuală a poruncilor lui Dumnezeu, precum cele din lege. Cu atât mai puțin poate fi dobândită prin a-i întreba pe alții, deși sfaturile frățești nu trebuie disprețuite. Înțelepciunea și priceperea spirituală implică o discernere a ceea ce este bun și înțelept înaintea lui Dumnezeu, dincolo de poruncile Sale exprese. Înțelepciunea înseamnă familiarizare cu adevărul. Priceperea spirituală înseamnă acel discernământ care poate face o aplicație corectă a adevărului la împrejurări particulare.

    Pe calea voii lui Dumnezeu, înțelepciunea și priceperea omenească nu sunt de niciun folos. Această cale „este o cărare pe care nicio pasăre de pradă n-o cunoaște și ochiul vulturului n-a văzut-o. Fiii mândriei n-au călcat-o, nici leul fioros n-a trecut pe ea” (Iov 28.7,8). Nu există vedere mai pătrunzătoare ca a vulturului, nici curaj ca al leului. Îndrăzneala și clarviziunea naturală nu pot însă face față pe drumul credinței. Simplitatea ochiului care Îl are doar pe Hristos ca obiect este singura care ne poate oferi pricepere spirituală. „Eu te voi instrui și te voi învăța calea pe care trebuie să mergi; Eu te voi sfătui, având ochiul Meu asupra ta” (Psalmul 32.8).

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Nu vă strângeți comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde hoții le sapă și le fură; ci strângeți-vă comori în cer. Matei 6.19,20


    Cinstea taximetristului

    Un taximetrist din Las Vegas a găsit peste 200.000 de dolari într-o mașină a firmei la care lucra, dar a returnat banii persoanei care îi pierduse. Adam Woldemariam nu câștiga foarte mult de pe urma meseriei de taximetrist; el era plătit cu 375 de dolari pe săptămână. Totuși nu s-a gândit nicio clipă să-și însușească averea descoperită. Prima sa reacție a fost de a le spune șefilor săi ce a găsit, pentru ca banii să fie înapoiați proprietarului. Adam a fost descris de prieteni ca fiind un om religios și corect, iar reprezentanții firmei de taxi au declarat că sunt mândri de angajatul lor și de gestul pe care acesta l-a făcut. Banii respectivi au fost uitați în taxi de proprietar, în drumul său spre aeroport. Cel care a pierdut banii i-a mulțumit și i-a dat ca „recompensă” suma de 2.000 de dolari.

    Cu siguranță, Adam Woldemariam a învățat cinstea din Cuvântul lui Dumnezeu, cel care ne spune că suntem străini și călători pe pământ și care ne îndeamnă să ne strângem comori în cer și să nu ne însușim ceea ce nu este al nostru. Cine Îl cunoaște pe Mântuitorul Isus Hristos cunoaște rostul tuturor lucrurilor. Un scriitor englez era îndreptățit să spună: „Nu există moștenire mai prețioasă decât cinstea”. Această moștenire o dorim fiecărui cititor. Și toți o putem avea, dacă dorim să ne supunem Cuvântului lui Dumnezeu.


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    BIRUITORI ASUPRA FRICII (4) – Fundația SEER

    „Nu vă îngrijorați, deci, de ziua de mâine…” (Matei 6:34)


    Ziua de ieri și cea de mâine ne revendică atenția mereu, și generează multe dintre îngrijorările noastre. Ziua de ieri dorește să ne analizăm deciziile și se îngrijorează dacă am făcut sau nu ceea ce trebuia. Asta înseamnă energie pierdută. După cum a spus președintele Harry Truman: „Când ai făcut tot ce ți-a stat în putință, și dacă ai făcut tot ceea ce trebuia făcut – nu ai de ce să te îngrijorezi, pentru că nimic nu poate schimba lucrul acesta.” Ziua de mâine te poate face să pierzi oportunități. S-o recunoaștem, mulți oameni ajung la o altă destinație în viață decât aceea la care au visat – unii la o destinație mai bună, alții la vreuna mai modestă. Așadar, nu e o idee bună să te concentrezi asupra zilei de mâine. În plus, ziua de mâine poate vine, poate nu vine… Nu poți fi sigur! Domnul Isus a spus: „Nu vă îngrijorați dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși. Ajunge zilei necazul ei.”

    Domnul Isus le vorbea unor oameni care se îngrijorau de nevoile de bază ale vieții, cum sunt hrana și îmbrăcămintea. El le-a spus: „Nu vă îngrijorați dar, zicând: ‘Ce vom mânca?’ sau: ‘Ce vom bea?’ sau: ‘Cu ce ne vom îmbrăca?’… Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele.” (v. 31-32). Singurul loc în care poți face ceva este prezentul. Fă ceea ce poți aici și acum, în ciuda temerilor tale, și vei avea satisfacția că ai făcut tot ce ți-a stat în putință pentru a-ți atinge potențialul. Dacă îți faci planuri pentru un viitor prea îndepărtat, vei suferi din cauza întrebării: „Dar dacă…?”, iar temerile tale o vor lua razna.

    Scriitorul american Mark Twain a făcut această glumă: „Am trecut prin câteva lucruri îngrozitoare în viață, dintre care puține s-au întâmplat cu adevărat!” Dă-i lui Dumnezeu trecutul și viitorul tău, și încrede-te în El! Așa vei deveni biruitor asupra fricii.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Exod 37:17-29


    A urmat sfeşnicul din aur curat, cu piedestalul lui din aur bătut, cu fusul său, gămălioarele, potiraşele şi florile sale, care „erau din el” (v.17). Dumnezeu Îşi găseşte plăcerea să repete în detaliu toată plinătatea (numărul 7) roadelor şi a frumuseţilor acestui sfeşnic, simbol al lui Hristos, neîntrecut de nimeni în nici una din gloriile Sale. Dar să nu uităm că sfeşnicul era din aur bătut şi că era alimentat cu untdelemn fără drojdii (27.20), descrieri care ne amintesc de suferinţele Celui care a venit ca adevărata lumină în întuneric şi care nu a fost primit. Respins, El străluceşte acum în sanctuar, unde ai Săi pot să-L contemple prin credinţă.
    Altarul de aur, care era tot în Locul Sfânt, înaintea perdelei dinăuntru, este încă o imagine a Celui care este centrul adorării noastre, în Numele căruia ne apropiem de Dumnezeu pentru a ne închina şi pentru a beneficia de lucrarea Sa mijlocitoare. Tămâia adusă acolo, dacă ne referim la capitolul 30.34-38, era „după arta celui care face mir: sărată, curată, sfântă”. Diferitele uleiuri din care era alcătuită ne vorbesc de aspecte ale perfecţiunii Fiului lui Dumnezeu şi de valoarea ei pentru Tatăl, căruia îi sunt oferite aceste calităţi desăvârşite.

    Untdelemnul sfânt pentru ungere este, în mod similar, pregătit conform instrucţiunilor din cap. 30.

  • 4 Iunie 2019


    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    Și, după ce au vestit evanghelia în cetatea aceea și au făcut mulți ucenici, s-au întors … întărind sufletele ucenicilor, îndemnându-i să stăruie în credință și spunând că prin multe necazuri trebuie să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu.
    Fapte 14.21,22


    În pustie există trei feluri de necazuri sau de lucrări ale lui Dumnezeu pentru disciplinarea noastră. Mai întâi, necazul cu care ne putem lăuda – de exemplu, a suferi pentru Hristos în această lume rea. Această suferință este diferită de suferința împreună cu Hristos. Toți creștinii suferă împreună cu El, fiindcă au viața Lui, iar această viață neapărat va suferi într-o lume unde Domnul nu a gustat altceva decât suferință. Dacă suferim împreună cu El, vom și împărăți împreună cu El. Însă unii dintre copiii lui Dumnezeu suferă din pricina credincioșiei lor față de Hristos; astfel de suferințe sunt un dar.

    Există apoi un al doilea fel de suferință: suferința sub care trebuie să mă smeresc și cu care deci nu mă pot lăuda. Mă refer acum la suferințele diverse care vin din cârmuirea dreaptă a lui Dumnezeu și din mâna Lui de Tată, din pricina răului pe care l-am îngăduit în căile noastre. Tatăl, care nu Se uită la fața omului, judecă pe fiecare potrivit cu faptele lui; prin urmare, trebuie să ne purtăm cu teamă în timpul călătoriei noastre prin această pustie, căci în pustie are loc disciplinarea; în ce privește poziția noastră din cer, acolo nu poate fi vorba de disciplinare. Cât de adesea uităm de această lucrare de disciplinare din partea Tatălui nostru sfânt!

    În sfârșit, al treilea fel de disciplină tandră și plină de îndurare este disciplina preventivă, din pricina tendinței noastre de a ne umfla de mândrie. Domnul cunoaște bine inimile noastre; de fapt, cine altul le cunoaște mai bine decât El? Lucrarea Sa într-un suflet este adaptată temperamentului acestuia și tendinței lui specifice de a se depărta de Hristos, tendință care, într-o formă sau alta, se află în fiecare dintre noi. „Ochii Lui sunt peste cei drepți”, pentru binele lor; de aceea nici cei drepți nu trebuie să-și ia ochii de la El.

    F. G. Patterson

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    M-am bucurat în calea mărturiilor Tale, ca de toate bogățiile. Mă gândesc adânc la îndrumările Tale și am sub ochi cărările Tale. Mă desfătez în orânduirile Tale și nu uit cuvântul Tău. Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale legii Tale!
    Psalmul 119.14-16,18


    Declarații remarcabile despre Biblie (2)

    „În Biblie se găsesc adevăruri mari, care depășesc puterea noastră de înțelegere și care ne arată cât de superficială este înțelepciunea noastră limitată. Dar, în exprimările principale și fundamentale, Biblia nu este greu de înțeles.”

    Charles H. Spurgeon (1834-1892), lucrător activ în campaniile de trezire spirituală

    „Biblia este singurul document de informare al lui Dumnezeu, pe care îl avem în limba scrisă, omenească. De aceea, această carte este unică și absolut credibilă în totalitatea exprimărilor.

    Nu știința, filosofia sau ideologia pot corecta Biblia, ci Cuvântul lui Dumnezeu este în stare să curețe sistemele noastre de gândire.”

    Prof. Dr. Werner Gitt, fost director al departamentului Tehnologia Informației al PTB, Braunschweig

    Este ușor să învinuim Biblia de inexactitate, dar este cu totul altceva să dovedim acest fapt.

     


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    BIRUITORI ASUPRA FRICII (3) – Fundația SEER

    „Vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.” (Galateni 6:9)


    Nu lăsa ca ceea ce nu poți face să afecteze ceea ce poți face! Impresarul de box Cus D’Amato a spus: „Eroul și lașul simt amândoi aceeași teamă, dar eroul o folosește și o proiectează asupra adversarului, în timp ce lașul fuge. E aceeași teamă; contează ceea ce faci cu ea.” Majoritatea emoțiilor negative pot fi convertite în ceva pozitiv care să te ajute să mergi mai departe în viață. Îți este frică de sărăcie? Convertește-o într-o etică a muncii. Îți este teamă de lăcomie? Convertește-o în generozitate. Îți este teamă de respingere?

    Convertește-o în abilitatea de a interacționa cu oamenii. Îți este teamă de lipsa de semnificație? Convertește-o în slujirea altora. După cum a remarcat economistul Roger Babson: „Dacă lucrurile merg rău, nu merge cu ele.” În schimb, caută o modalitate nouă de a le rezolva. Viața ta se poate schimba atunci când elimini lucrul care îți produce frică și folosești acea energie pentru a face ceva care merită. Există multe lucruri în viață pe care nu le putem controla și nu avem nici un motiv întemeiat ca să ne îngrijorăm pentru ele.

    Scriitorul Harold Stephens a spus: „E o mare diferență între îngrijorare și preocupare. O persoană îngrijorată vede o problemă; o persoană preocupată rezolvă o problemă.” Cum poți deveni o persoană care rezolvă probleme? Concentrându-te asupra lucrurilor pe care le poți controla. Primul dintre acestea este atitudinea. Nu uita, ceea ce ți se întâmplă ție nu este nici pe de parte la fel de important ca ceea ce se întâmplă în tine. Un al doilea lucru pe care-l poți controla este calendarul tău. Poate nu vei fi capabil să controlezi circumstanțele de astăzi, dar te poți strădui să faci planuri pentru timpul pe care îl ai. Majoritatea dintre noi ne temem de viitor… pentru că nu ne pregătim pentru el!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Exod 36:35-38, 37:1-16


    Minunata perdea care despărţea Locul Sfânt de Locul Preasfânt era susţinută pe patru stâlpi. Firea omenească a lui Hristos, aşa cum ne-o dezvăluie evangheliştii, este un subiect inepuizabil pentru adorare şi închinare. El este Mesia al lui Israel (Matei), Robul credincios (Marcu), Fiul Omului (Luca), Cel care a venit din cer (Ioan). Fiecare fir: albastru, purpuriu, stacojiu sau in subţire răsucit, fiecare aspect al firii Sale, desăvârşit în sine, se întreţese cu celelalte în chip minunat, alcătuind întregul, care este viaţa Domnului nostru Isus Hristos. Dar această viaţă, aşa frumoasă, cum era, nu ne putea aduce la Dumnezeu, ci, dimpotrivă, ea accentua adânca noastră mizerie morală. Era nevoie de moartea Lui. Şi, ca semn, chiar în momentul când Mântuitorul Îşi dădea viaţa pe cruce, Dumnezeu a rupt perdeaua, deschizând pentru închinători „calea nouă şi vie” către El (Evrei 10.20).

    Apoi au fost făcute chivotul şi masa. Drugii cu care erau transportate acestea prin pustiu ne fac să ne gândim la umblarea Domnului aici, jos. Poleirea cu aur ne aminteşte de versetul din Isaia: „Ce frumoase sunt … picioarele celui ce aduce veşti bune” (52.7).

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne