Mana Zilnica

Categorie: Samanta Buna

  • 23 Iunie 2019

    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    [Preotul] Hilchia a răspuns și a zis scriitorului Șafan: „Am găsit cartea legii în casa Domnului” … Și scriitorul Șafan l-a informat pe împărat, zicând: „Preotul Hilchia mi-a dat o carte”. Și Șafan a citit din ea înaintea împăratului.

    2 Cronici 34.15,18


    Iosia (3) – Cartea Legii este găsită

    Împăratul Iosia începuse o lucrare de curățire și de reparare a templului. Existau multe lucruri de scos afară sau de reparat, lucruri apărute din cauza neglijenței sau a idolatriei. Este deopotrivă uimitor și instructiv să vedem câtă pagubă poate fi făcută casei lui Dumnezeu atunci când poporul Său cade în idolatrie. Vedem că același lucru s-a întâmplat și în istoria Bisericii.

    Când preotul Hilchia și lucrătorii făceau lucrarea de curățire a templului, au găsit cartea Legii (Pentateuhul, cel mai probabil). Starea spirituală joasă din Iuda este dovedită de faptul că mai exista doar o singură copie a Legii, într-atât de mult fusese neglijat Cuvântul lui Dumnezeu! Dumnezeu însă a lucrat și Și-a păstrat Cuvântul, așa cum face El întotdeauna, lucru pentru care și noi astăzi suntem atât de mulțumitori.

    Când Șafan a adus cartea Legii la împărat, el a numit-o în mod simplu „o carte”. Aceasta poate să însemne că nici măcar nu era sigur ce carte era aceea, cu toate că era un cărturar. Iosia s-a smerit adânc atunci când această ultimă copie a Cuvântului lui Dumnezeu a fost găsită (2 Cronici 34.14-19). El a dovedit astfel că era sensibil la Cuvântul lui Dumnezeu și că simțea cât de mult încălcase poporul Legea lui Dumnezeu. De fapt, fiecare împărat al lui Israel ar fi trebuit să scrie el însuși o copie a Legii și să o citească în toate zilele vieții sale (Deuteronom 17.18,19), însă este limpede că așa ceva nu se întâmplase. Orice trezire adevărată din istoria Adunării a început cu o foame și cu un interes reînnoit după Cuvântul lui Dumnezeu. În zilele noastre suntem binecuvântați cu multe copii, ediții și traduceri ale Bibliei, mai multe decât au existat vreodată în istorie. Să ne aducem însă aminte că celui care i s-a dat mult i se va cere mult!

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    De aceea și noi … să alergăm cu stăruință în lupta care ne stă înainte, privind țintă la Isus, Căpetenia și Desăvârșitorul credinței.

    Evrei 12.1,2


    Sara și Margarete Steiff – accident de călărie (1)

    Într-un ritm alert, Sara își dirijează scaunul cu rotile prin coridorul îngust al spitalului și tocmai reușește să împiedice o ciocnire cu fratele ei care părăsește în acest moment liftul.

    — Ei, nu ne aflăm aici la curse de cai, o salută Tim râzând.

    — Nu este nimic de glumit! izbucnește Sara. Imediat, amintirile revin: motorul gălăgios al mașinii de teren care i-a speriat calul, apoi căderea fatală…

    — De ce a trebuit să mă lovesc tocmai la ambele picioare? întreabă ea cu lacrimi în ochi. Se poate să mai dureze încă multe săptămâni până când Sara să poată iarăși călări.

    Tim își cere scuze pentru cuvintele sale necugetate și împinge scaunul cu rotile în sala de așteptare a spitalului. Apoi se uită la Sara cu seriozitate.

    — Sara, ți-ai pus vreodată invers întrebarea? De ce nu ți-a fost lovită, de exemplu, coloana vertebrală? Puteai rămâne paralizată!

    — Vrei să spui că acum mai trebuie să fiu și mulțumită? se repede Sara. Nu este așa de simplu.

    Tim dă din cap.

    — Așa este. Mă rog lui Dumnezeu ca El să-ți dea putere. Vrând să o încurajeze, îi pune surorii sale în poală un cal de pluș micuț și arătos. Chiar dacă Sara are deja paisprezece ani, încă mai are o slăbiciune pentru animalele de pluș.

    — Mulțumesc, Tim!

    Să fii mulțumitor când strălucește soarele, când ai realizat ceva, este simplu.

    Dar să fii mulțumitor în timpurile când îți merge rău, este oare posibil? Dacă te uiți încrezător la Domnul Isus, adevărata Lumină, poți vedea cum El alungă neliniștea inimii tale.

    Privește la Isus!


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CONTINUĂ SĂ ALERGI! – Fundația SEER

    „Să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte.” (Evrei 12:1)


    Atleții experimentați știu dacă pot continua alergarea, și prin motivare și auto-încurajare își refac forțele. Unii numesc starea aceasta „extazul alergătorului”: o eliberare de adrenalină care te face să simți că poți alerga toată ziua.

    Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este aceasta: continuă să alergi până îți redobândești forțele!

    Pavel spune: „să dăm la o parte orice piedică, și păcatul care ne înfășoară așa de lesne, și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea, și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Uitați-vă, deci, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare față de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeți inima, și să cădeți de oboseală în sufletele voastre.” (Evrei 12:1-3).

    Să remarcăm cuvântul „a suferit.” Nu lăsa ca ceea ce se întâmplă în jurul tău să saboteze ceea ce lucrează Dumnezeu în tine. Generic vorbind, perspectiva îți este afectată de ceea ce se întâmplă acum în viața ta. Un om care se îneacă nu este prea impresionat de ceva bun care urmează să se întâmple mâine; el are nevoie de ajutor astăzi. Nu uita că situația prin care treci în prezent este temporară.

    Cu alte cuvinte: și asta va trece!

    În Vechiul Testament, Dumnezeu i-a zis lui Isaia: „Mângâiați pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru… strigați-i că robia lui s-a sfârșit, că nelegiuirea lui este ispășită” (Isaia 40:1-2). Apoi El a mers mai departe și (în vers. 4-5) le-a făcut această promisiune extraordinară: „orice munte și orice deal să fie plecate… Atunci se va descoperi slava Domnului, și în clipa aceea orice făptură o va vedea; căci gura Domnului a vorbit.”

    Proclamă biruința în Numele Domnului peste tine astăzi… și continuă să alergi!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Levitic 8:1-21


    În primele şapte capitole am studiat subiectul jertfelor şi ajungem acum la cel al preoţiei. Dacă păcătosul are nevoie de o jertfă, credinciosul, la rândul său, are nevoie de un preot pentru a-şi exercita serviciul care îi este încredinţat. Acum, în Hristos, noi avem şi una şi alta. El este Cel care S-a oferit pe Sine Însuşi, victimă perfectă, pentru a ne pune în relaţie cu Dumnezeu şi tot El este Cel care împlineşte în prezent funcţiile Marelui Preot pentru a ne menţine în această relaţie. El a trebuit deci să fie sacrificiu (jertfă) înainte de a fi Sacrificator (Preot).

    În cap. 29 din Exod am văzut instrucţiunile date de Domnul lui Moise pentru consacrarea lui Aaron şi a fiilor lui. Sosise momentul pentru desfăşurarea acestei ceremonii. Întreaga adunare a lui Israel fusese chemată la intrarea cortului întâlnirii pentru a-l vedea pe Aaron îmbrăcând veşmintele gloriei şi ale frumuseţii. Cu cât mai măreaţă este viziunea pe care epistola către Evrei, numită adesea «epistola cerurilor deschise», o oferă privirilor credinţei noastre! Ne invită să luăm aminte „la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, la Isus„, îmbrăcat în caracterele glorioase ale preoţiei Sale (Ev.3.1).

  • 22 Iunie 2019

    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    Paștele nostru, Hristos, a fost jertfit; de aceea să ținem sărbătoarea … cu azimele curăției și ale adevărului.

    1 Corinteni 5.7,8


    Să privim pe scurt la lucrurile care țineau de sărbătoarea Paștelui. Sângele de pe tocul ușii forma temelia simplă a siguranței israelitului. Există însă și alte lucruri interesante, de mult folos spiritual pentru noi.

    Mai întâi vedem că mielul trebuia fript la foc. Niciun alt proces de preparare nu putea fi folosit. Focul trebuia să acționeze direct asupra trupului mielului, fiind astfel o imagine a intensității suferințelor lui Hristos, atunci când Persoana Sa binecuvântată a fost expusă acțiunii depline a mâniei lui Dumnezeu împotriva păcatului.

    A te baza pe siguranța sângelui vărsat era un lucru diferit de a mânca mielul fript la foc. De aceea, apostolul spune: „Ca să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și comuniunea suferințelor Lui” (Filipeni 3.10). Aici vedem dorința unuia care deja se baza pe sânge. Comuniunea suferințelor lui Hristos este puțin cunoscută chiar și de cei care se sprijină pe sângele lui Hristos; dacă această comuniune ar fi cunoscută mai mult, ar exista o mai adâncă experiență și o mai mare putere în lucrarea creștină. Prea adesea ne mulțumim să cunoaștem valoarea sângelui, fără să ne mai hrănim însă cu Mielul și pierdem astfel mult din privilegiul părtășiei personale cu Hristos.

    Nu este vorba doar de lucrarea care a fost făcută, ci de Cel care a făcut-o. Lucrarea este răspunsul divin la dorințele celui păcătos, iar Persoana care a făcut lucrarea este ceea ce răspunde dorințelor celui devenit credincios. Și cu cât cel credincios va putea să-L cunoască mai mult pe Hristos, cu atât se va putea baza mai mult pe lucrarea Sa.

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Pentru că Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut.

    Luca 19.10


    Căutarea și mântuirea

    Fiul lui Dumnezeu a venit din cer la noi în urmă cu circa 2.000 de ani. El a intrat ca Om în situația noastră, pentru a ne întâlni în har.

    Isus Hristos a știut dinainte că noi ne vom îndepărta de Dumnezeu și că vom păcătui. Totuși El nu a venit să ne judece și să ne pedepsească. Dimpotrivă! A vrut să ne arate că Dumnezeu ne iubește. De aceea a făcut bine oamenilor. El a vindecat bolnavi, le-a dat flămânzilor de mâncare și a întors la viață pe cei morți. Fiecare poate recunoaște că Domnul Isus a vrut numai ce este mai bun pentru oameni.

    El nu a căutat în primul rând bunăstarea noastră exterioară, ci rezolvare pentru legătura noastră distrusă cu Dumnezeu:

    Isus Hristos a venit pentru a-i căuta pe cei pierduți. În viața noastră îndărătnică ne-am îndepărtat de Dumnezeu și ne-am rătăcit. În ciuda tuturor eforturilor, nu am găsit calea înapoi spre El. Atunci Mântuitorul ne-a arătat că El este Calea spre Dumnezeu. Dacă ne întoarcem și ne încredințăm Domnului Isus, ajungem într-o relație fericită cu Dumnezeu.

    Isus Hristos a venit pentru a-i mântui pe cei pierduți. Prin păcatele noastre ne-am făcut vinovați înaintea lui Dumnezeu și am atras mânia Sa dreaptă asupra noastră. Dar nu trebuie să mergem pentru veșnicie în pierzare. Mântuitorul a murit la cruce, pentru ca, prin credința în El și în lucrarea Sa de mântuire, să fim salvați.


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PUNE-L LA ÎNCERCARE PE DUMNEZEU! – Fundația SEER

    „Pocăiți-vă” le-a zis Petru…” (Faptele Apostolilor 2:38)


    La avizierul unei biserici era anunțată: „Săptămâna punerii la încercare a lui Dumnezeu.” Ideea era destul de simplă: Îl puneai la încercare timp de o săptămână și, dacă nu-ți plăceau rezultatele, te puteai întoarce la vechiul tău stil de viață.

    Petru nu a spus mulțimii adunate în Ziua Cincizecimii să-L pună la încercare pe Dumnezeu timp de o săptămână. El le-a strigat: „Pocăiți-vă… și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduința aceasta este pentru voi, pentru copiii voștri, și pentru toți cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” (v. 38-39).

    Peștele nu încearcă apa; el are nevoie de apă pentru a supraviețui. Planta nu pune la încercare solul; ea are nevoie de sol pentru a crește. Tot astfel, noi nu-L punem la încercare pe Dumnezeu; noi avem nevoie de El, deoarece există un gol în lăuntrul nostru pe care numai El îl poate umple! Dumnezeu dorește mai mult decât să intre în viața ta!

    „Dar mă lupt cu anumite slăbiciuni,” vei spune tu. Să știi că toți ne-am născut cu anumite predispoziții, unele mai evidente decât altele. Acesta este motivul pentru care fiecare dintre noi trebuie să se „nască din nou” (Ioan 3:3), așa cum i-a explicat Domnul Isus lui Nicodim. Desigur, el avusese o naștere naturală, dar Nicodim avea nevoie și de o naștere spirituală pentru a intra în împărăția lui Dumnezeu. Mântuirea și garanția cerului au loc imediat; tot ce trebuie să faci este să-ți pui încrederea în Hristos. Apoi, supunerea ta sub autoritatea Domnului Isus este un proiect la care vei lucra de la nașterea ta din nou până în Noul Ierusalim.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Levitic 7:22-38


    Imagine a comuniunii celui răscumpărat cu Dumnezeu şi cu fraţii, jertfa de mulţumire era singura la care fiecare îşi primea partea lui. Dumnezeu Îşi avea partea Lui, şi anume grăsimea şi sângele, care vorbesc de drepturile Sale asupra devotamentului nostru şi asupra vieţilor noastre. Aaron şi fiii săi primeau pieptul legănat şi spata ridicată (v.34), simbolizând afecţiunea şi puterea celui răscumpărat, care Îi aparţin lui Hristos şi alor Săi. În sfârşit, adoratorul însuşi primea de acolo mijloace de subzistenţă. Observăm, de asemenea, că hrana preoţilor depindea de jertfele de pace. Energia spirituală pe care cel credincios o va putea angaja în slujirea Domnului decurge din comuniunea pe care va fi realizat-o cu El. Cele două epistole către Corinteni confirmă aceasta.

    Prima se ocupă de comuniune, cea de-a doua de subiectul servirii.

    Slujba noastră va fi folositoare şi binecuvântată în măsura în care ne vom hrăni cu Jertfa de mulţumire desăvârşită şi, urmând exemplul Lui, ne vom aduce trupurile ca jertfe vii, sfinte, plăcute
    lui Dumnezeu … (Romani 12.1). Iată secretul pentru a deosebi, conform aceluiaşi capitol, care este „voia lui Dumnezeu, cea bună şi plăcută şi desăvârşită” (v.2) şi pentru a o putea apoi împlini cu bucurie (v. 3-8).

  • 21 Iunie 2019

    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    Vedeți deci cu grijă cum umblați, nu ca neînțelepți, ci ca înțelepți, răscumpărând timpul, pentru că zilele sunt rele.

    Efeseni 5.15,16


    Timpul este un lucru extrem de prețios. Fiindcă este ireversibil și nu poate fi înlocuit, trebuie să fim foarte atenți cum ne petrecem zilele – și chiar minutele. Timpul este un dar de la Dumnezeu. Aceasta înseamnă că nu suntem stăpâni ai lui, ci doar administratori, iar într-o zi va trebui să dăm socoteală pentru felul în care l-am folosit. Potrivit versetului de mai sus, există doar două feluri în care îl putem folosi: ca înțelepți sau ca neînțelepți.

    Să vedem mai întâi ce înseamnă să ne folosim timpul ca niște înțelepți. Cei care înțeleg că zilele lor Îi aparțin lui Dumnezeu au grijă cu privire la felul în care trăiesc. Scopul lor este să înțeleagă voia Domnului și să-și alinieze activitățile cu țelurile Lui. Pe măsură ce caută călăuzire în fiecare zi printr-o comuniune intimă cu El, prin Cuvânt și prin rugăciune, ochii lor spirituali sunt deschiși tot mai mult pentru a discerne oportunitățile puse la dispoziția lor de către Dumnezeu.

    Însă cei care își folosesc timpul ca niște neînțelepți nu dau atenție felului în care trăiesc. Unii sunt neproductivi și leneși, alții trăiesc pentru propriile plăceri, însă toți ratează scopul lui Dumnezeu pentru viețile lor. Există și unii care sunt foarte ocupați și sârguincioși în lucruri care nu constituie voia lui Dumnezeu pentru ei, ceea ce face ca de asemenea timpul lor să fie irosit.

    Pentru a folosi toate oportunitățile, trebuie să ne începem ziua cu Domnul, să ne supunem voii Lui și să-I cerem ca El să ne direcționeze activitățile. Niciunul dintre noi nu dorește ca, odată ajuns în cer, să descopere că, deși a fost ocupat aici cu diferite activități, a eșuat în a-și investi timpul în vederea eternității.

    T. Hadley, Sr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Noi nu dăm nimănui niciun prilej de poticnire, pentru ca slujba să nu fie defăimată. Ci, în toate privințele, arătăm că suntem niște slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări.

    2 Corinteni 6.3,4


    Puterea exemplului

    Era bolnav de 12 ani și nu mai putea să meargă. Chiar și să vorbească îi venea greu. Soția lui îl îngrijea cu multă dragoste și dăruire. Amândoi erau credincioși. Deși se aflau într-o stare grea, ei se încredințau Domnului Isus. În fiecare zi venea o soră medicală și se interesa de cei doi. Avea o comportare plăcută și ei o așteptau și prețuiau vizitele ei.

    Când au aflat că asistenta lor s-a îmbolnăvit și că nu mai putea veni la ei, s-au întristat foarte mult.

    Erau foarte mirați, deoarece acea soră medicală părea să fie foarte sănătoasă. Atunci femeia s-a hotărât să o viziteze la clinică. Acolo a aflat că acea femeie suferea de o boală foarte grea și că nu se aștepta la însănătoșire. Dar mai mare i-a fost mirarea când, așezându-se lângă patul acelei tinere, a putut auzi mărturia ei de credință:

    „Eu sunt fericită și nu îmi pare rău de nimic. Când v-am văzut zilnic întăriți și mângâiați în părtășia cu Domnul Isus Hristos, atunci am vrut să cunosc secretul dumneavoastră. Mi-am cumpărat o Biblie din care, desigur, dumneavoastră ați primit credința. Și acum Îl cunosc și eu pe Domnul Isus ca Salvatorul meu. Mărturia vieții dumneavoastră m-a condus la El”.

    Vizitatoarea s-a întors foarte mișcată – dar totodată fericită – la soțul ei acasă și împreună I-au mulțumit Domnului pentru lucrarea la inima sorei medicale.


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SCHIMBAREA POATE ÎNCEPE CU TINE – Fundația SEER

    „Să zidești… un altar Domnului, Dumnezeului tău.” (Judecători 6:26)


    Cu toții cunoaștem persoane care au făcut ceva cu adevărat rău și care au încercat să ascundă fapta sau să dea vina pe altcineva. De multe ori încercăm să ne scuzăm
    spunând că slăbiciunile noastre sunt ereditare, sau încercăm să dăm vina pe trecutul nostru pentru greșelile pe care le facem: „așa am fost crescut”, „nu am știut să fac altfel”, „nu-i vina mea” etc. Uneori chiar ascundem greșelile pe care le-a făcut familia noastră în trecut, crezând că se reflectă negativ asupra noastră. Când vine vorba de educația pe care am primit-o și de arborele nostru genealogic, uneori cel mai bun lucru este să învățăm din greșelile lor! Dar prin harul lui Dumnezeu putem schimba multe cu privire la viitorul nostru.

    Poate părinții tăi au trăit într-o orbire spirituală, dar tu poți umbla în lumina Cuvântului lui Dumnezeu – și îți poți lua și familia cu tine. Ghedeon, un erou al Vechiului Testament, a crescut într-o familie de închinători la idoli. De fapt, toți oamenii din cetatea lor făceau la fel. Dar Dumnezeu avea planuri pentru Ghedeon, așa că îngerul Domnului l-a vizitat într-o zi și i-a zis: „Dărâmă altarul lui Baal, care este al tatălui tău… Să zidești apoi… un altar Domnului, Dumnezeului tău” (v. 25-26). Pentru Ghedeon nu era un lucru ușor, pentru că „se temea de casa tatălui său și de oamenii din cetate.” Când a acționat prin credință și în ascultare de Dumnezeu, oamenii din cetate au vrut să-l ucidă. Dar pentru că Ghedeon i-a spus „da” lui Dumnezeu, în ascultare, el a ajuns să schimbe întreaga familie.

    Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Schimbarea în familia ta poate începe cu tine! Firește! Dacă nu cu tine, atunci cu cine altcineva?!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Levitic 7:1-21


    Epistola către Romani ne învaţă că Dumnezeu a trebuit să Se ocupe de două probleme: cea a păcatelor, până la cap. 5.11, apoi de cea a păcatului, până la cap. 8. A trebuit să condamne pomul tot aşa cum a condamnat şi fructele, păcatul din firea noastră în aceeaşi măsură cu rezultatele lui. Cerând o jertfă pentru vină (fapta comisă) şi o alta pentru păcat (rădăcina acestei fapte), Dumnezeu ne învaţă că lucrarea lui Hristos răspunde la aceste două nevoi ale păcătosului.
    Legea jertfei de mulţumire ilustrează condiţiile necesare pentru a fi realizată comuniunea creştină: jertfa de mulţumire era adusă ca urmare a acţiunii iertării (v.12; 1 Cor. 10.16), cu caracter voluntar (de bunăvoie), cu bucurie (v. 16; 2 Cor. 8.4), departe de orice contact cu necurăţia (v.21). În timp ce jertfele pentru păcat erau aduse pentru că cineva nu era curat, la jertfele de pace puteau avea o parte numai israeliţii care erau curaţi      (v. 19). Oricine atingea carnea jertfei pentru păcat devenea sfânt (6.27), în timp ce, invers, orice necurăţie întina jertfa de pace. Noi ne îngrijim de curăţia alimentelor noastre. Să ne îngrijim şi mai mult ca nici o necurăţie din duhul nostru să nu întrerupă comuniunea a cărei imagine este această jertfă.

  • 20 Iunie 2019

    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    Omul născut din femeie are puține zile și este plin de tulburare.

    Iov 14.1


    Înainte de cădere, Adam și Eva nu știau ce este suferința; ea nu făcea parte din experiența lor. Însă, după ce omul a căzut, din cauza neascultării față de Dumnezeu, și după ce păcatul a intrat astfel în lume, Dumnezeu a făcut imediat referire la suferință. Mai întâi, El a spus că Sămânța femeii avea să aibă călcâiul zdrobit de către șarpe. Suferințele Domnului Isus, astfel prevestite, au fost confirmate mai târziu de către Isaia: „Dar El era străpuns pentru fărădelegile noastre, zdrobit pentru nelegiuirile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era asupra Lui și prin rănile Lui suntem vindecați” (Isaia 53.5). Apoi Dumnezeu le-a spus lui Adam și Eva că viețile lor aveau de atunci încolo să fie pline de suferință și de durere, după care avea să vină moartea. Suferința este deci rezultatul intrării păcatului în lume. Totuși Dumnezeu, în dragostea și în înțelepciunea Lui perfectă, folosește suferința ca pe un instrument prin care ne modelează potrivit chipului lui Hristos.

    Să-l luăm pe Iov ca exemplu de suferință. El era un om drept și temător de Dumnezeu. Suferința a venit peste el ca un potop. Și-a pierdut copiii, averea și sănătatea. Soția lui și, în final, prietenii lui s-au întors împotriva lui. Dumnezeu însă a folosit aceste experiențe dureroase pentru a-i scoate la iveală mândria și pentru a-l face să spună: „Auzisem de Tine, cu auzul urechii, dar acum ochiul meu Te vede. De aceea mi-e scârbă de mine și mă pocăiesc în țărână și cenușă” (Iov 42.5,6).

    Frați dragi, care treceți prin suferințe, fiți încurajați, căci, deși cartea Iov are un început tragic, ea are un sfârșit fericit. Dumnezeu are o limită în ceea ce îngăduie în viețile sfinților Săi și până și Satan este sub controlul Său. Totul se va sfârși cu bine pentru cel evlavios. „Ați auzit de răbdarea lui Iov și ați văzut sfârșitul dat lui de la Domnul, pentru că Domnul este plin de milă și îndurător” (Iacov 5.11).

    R. A. Barnett

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    „Doamne”, I-a zis el, „cu Tine sunt gata să merg chiar și în închisoare și la moarte”. Și Isus i-a zis: „Petru, îți spun că nu va cânta astăzi cocoșul până te vei lepăda de trei ori că nu Mă cunoști”.

    Luca 22.33,34


    Căderea lui Petru

    Dumnezeu ne arată în Cuvântul Său, prin istoria lui Petru, în ce mod este îndreptat un credincios care a păcătuit. Procesul de îndreptare a lui Simon Petru a durat foarte puțin timp. Între căderea și reabilitarea sa au trecut doar câteva zile. Dar pentru câți credincioși, rătăcirea durează de Luni, și ani de zile? Indiferent dacă rătăcirea este de scurtă sau de lungă durată, întotdeauna calea este aceeași: trebuie să se reîntoarcă la Dumnezeu.

    Căderea lui Petru a fost gravă. Dacă privim superficial, am putea spune că ceea ce i s-a întâmplat a fost firesc. Ispita a fost mare, iar cu răspunsul său a scăpat de moarte. Dar, dacă ne gândim mai profund, trebuie să spunem: Da, căderea lui Petru a fost foarte mare! Petru mărturisise: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu” și: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice” (Matei 16.16; Ioan 6.68). Același bărbat a spus în curtea marelui preot: „Nu-L cunosc!”, și a întărit aceste cuvinte blestemându-se și jurându-se.

    Ne-am putea întreba: Cum este posibil așa ceva? Cum poate ajunge la așa ceva un credincios care depune în prezența altor ucenici o mărturie atât de frumoasă? Ceea ce s-a petrecut în viața lui Petru s-a întâmplat din nefericire și în viața multor altor credincioși neveghetori. Dar ce bucurie dacă, la fel ca la Petru, căința cu privire la încrederea în sine și la voia proprie se arată imediat! Iată o lecție plină de învățăminte pentru fiecare creștin! Punerea ei în practică va fi o mare binecuvântare.


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DUMNEZEU TE VA OCROTI – Fundația SEER

    „El a izbăvit pe Daniel din ghearele leilor!” (Daniel 6:27)


         Un învățător biblic scrie: „Au existat perioade în care mi-am dorit ca Dumnezeu să mă izbăvească din anumite gropi, dar nu a făcut-o. De ce? Pentru că a dorit să învăț că harul Său îmi era îndeajuns în groapă. Întrebarea nu este: „Ce va face Dumnezeu când toți din jurul meu îmi doresc pieirea?” Întrebarea este: „Ce voi face eu?” Poate nu voi fi în stare să înving leii, dar nici nu este nevoie – este sarcina lui Dumnezeu. Daniel a zis: „Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său și a închis gura leilor… pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui.” (v. 22).

    Poate nu voi putea opri legislația să acționeze împotriva mea, dar Îl pot chema pe Dumnezeul meu, asemenea lui Daniel. El „de trei ori pe zi… se ruga” (v. 10). Nu te mai obosi să te lupți cu dușmanul și cu împrejurările în care te găsești, pentru că te vor copleși. Sprijină-te pe Dumnezeu și ignoră acuzațiile făcute de către cei invidioși sau cărora le este frică pentru că văd relația ta cu Dumnezeu și cu oamenii. Dumnezeu nu l-a scos pe Daniel din groapă, ci l-a izbăvit de puterea dușmanului în timp ce se afla în groapă. Leii erau tot acolo când a plecat Daniel, și își așteptau următoarea victimă… dar nu au avut nicio putere asupra lui!

    Pentru că ești copil răscumpărat al lui Dumnezeu, ei nu au putere nici asupra ta. Daniel a continuat să fie prosper în împărăție și acesta este planul lui Dumnezeu și pentru tine.” Biblia ne spune: „El izbăvește și mântuiește… El a izbăvit pe Daniel din ghearele leilor!” Când umbli cu Dumnezeu, poți conta pe faptul că El te va ocroti și te va izbăvi. Amin?


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Levitic 6:8-30


    Probabil că am observat o paralelă între cele patru jertfe principale şi aspectele lucrării lui Hristos prezentate de cei patru evanghelişti. În Ioan, Isus este jertfa sfântă a arderii-de-tot, Cel pe care Tatăl L-a iubit pentru că Şi-a dat viaţa El Însuşi (Ioan 10.17-18). Luca ne face să ne minunăm de viaţa Omului desăvârşit, despre care vorbeşte darul de mâncare. Marcu Îl pune înaintea noastră pe Robul lui Dumnezeu, reprezentat prin jertfa de consacrare sau de pace. Matei, mai mult decât ceilalţi, proclamă că „El va mântui pe poporul Său de păcatele sale” (Mat.1.21).

    Capitolele 6 şi 7 tratează aceste patru tipuri de jertfe pentru a stabili legea lor, cu alte cuvinte, cum anume trebuia să le ofere preotul. Arderea-de-tot trebuia să fie necurmată (v.13), iar darul de mâncare „era o rânduială pentru totdeauna” (v.18). Ieri am văzut temerile israelitului care niciodată nu era sigur că era făcut desăvârşit prin aceleaşi jertfe aduse neîntrerupt. Dar cap. 10 din Evrei îl prezintă pe preot stând „în picioare în fiecare zi, slujind şi aducând deseori aceleaşi jertfe care niciodată nu pot înlătura păcatele”. Acelaşi capitol Îl prezintă apoi pe Isus care, „după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu” (Evrei 10.1,11,12; vezi şi notele de la v. 12; „s-a aşezat”: expresie a încheierii pe deplin a lucrării Domnului Isus, în contrast cu preoţii care stăteau în picioare, slujind zi de zi).

  • 19 Iunie 2019

    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    Îmbrăcați-vă deci, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și preaiubiți, cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, smerenie, blândețe, îndelungă-răbdare.

    Coloseni 3.12


    Apostolul vorbește despre poziția minunată în care cel credincios se află înaintea lui Dumnezeu. Suntem „aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și preaiubiți”. În ce privește alegerea, am fost aleși înainte de întemeierea lumii pentru binecuvântarea cerească, potrivit planurilor lui Dumnezeu. În ce privește sfințenia, suntem puși deoparte pentru Dumnezeu din această lume. De asemenea, suntem preaiubiți, iar Dumnezeu veghează asupra noastră la orice pas în călătoria prin pustia acestei lumi.

    Prin umblarea și prin faptele noastre n-am fi putut niciodată obține un astfel de loc privilegiat înaintea lui Dumnezeu. Poziția noastră în binecuvântare este în întregime rezultatul harului lui Dumnezeu prin Hristos. Deși nu putem obține prin umblare poziția privilegiată, totuși această poziție în care am fost așezați prin har trebuie să guverneze umblarea noastră.

    Aceste binecuvântări ilustrează poziția pe care Hristos Însuși a avut-o atunci când S-a aflat în această lume. El a fost Alesul lui Dumnezeu; a fost, în sensul absolut, Cel Sfânt; și, în două ocazii, s-a auzit un glas din cer, care a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit”. Dacă, prin har, noi am fost aduși în aceeași poziție, concluzia este că trebuie să umblăm așa cum El a umblat.

    Este de remarcat că în Coloseni se fac puține referiri la darurile speciale și la exercitarea slujirii publice a Cuvântului. Subiectul principal al epistolei este viața spirituală și caracterul creștinului. Ceea ce suntem este mult mai important decât ceea ce facem. Tendința noastră este să ne evaluăm unii pe alții potrivit râvnei și activității noastre înaintea oamenilor, mai degrabă decât potrivit vieții spirituale și caracterului nostru înaintea lui Dumnezeu. Dacă un credincios are daruri și abilități, este ușor să fie zelos și activ în public, însă este nevoie de un har mult mai mare pentru a-L trăi pe Hristos în viața obișnuită de zi cu zi. A fi un lucrător energic este de natură să atragă privirile și aprecierea celor din jur, însă a manifesta caracterul lui Hristos prin îndurare, bunătate, smerenie, blândețe și îndelungă-răbdare este de un mult mai mare preț în ochii lui Dumnezeu.

    H. Smith

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Atunci Petru s-a apropiat de El și I-a zis: „Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la șapte ori?”. Matei 18.21

    Și chiar dacă păcătuiește împotriva ta de șapte ori pe zi și de șapte ori pe zi se întoarce la tine și zice: „Mă pocăiesc”, să-l ierți. Luca 17.4


    Iertarea care vindecă

    Când supușii lui Hitler au eliberat-o pe Corrie ten Boom din lagărul de la Ravensbrück, această femeie curajoasă era una dintre puținii supraviețuitori. După război, ea a înființat în Olanda o casă pentru foștii prizonieri de război. Ea a afirmat că diferența dintre cei care sufereau de depresie și cei care și-au revenit din experiențele groaznice din lagăr stătea în atitudinea lor de a ierta. Cei care nu au putut să ierte, care au păstrat amărăciunea și resentimentele, au rămas pentru tot restul vieții cu un dezechilibru psihic. Corrie ten Boom a dus mesajul iertării lui Dumnezeu și al dragostei Sale în orașele bombardate și la poporul german năpăstuit.

    Acest mesaj din partea lui Dumnezeu era cel mai potrivit pentru acel timp. Într-o seară a ținut o expunere în Germania despre ororile lagărului. După ce a descris cu claritate iertarea lui Dumnezeu în fața a sute de ascultători atenți, a zărit în sală un bărbat care i se părea cunoscut de undeva. Da, l-a recunoscut imediat: era unul dintre gardienii cei mai cruzi din lagărul de la Ravensbrück. Acum se aflau față în față. El a întins mâna ca să-i ceară iertare. Corrie a comentat întâmplarea astfel: „Aș fi vrut să-l scuip în față. Totul în mine striga: Răzbunare! Dar mi-am spus: Știu că, dacă nu-l iert, va pieri din mine orice urmă de compasiune. Știu că amărăciunea, resentimentul și indisponibilitatea de a ierta îmi vor mistui sufletul”.

    Iertarea este decizia de a-l elibera de sub condamnarea ta pe cel care ți-a greșit, pentru că Hristos te-a eliberat, mai întâi, de sub condamnarea Sa. Înseamnă să-l tratezi pe cel care ți-a greșit ca și cum te-a iubit tot timpul, pentru că Hristos te-a iubit. În pofida simțămintelor lăuntrice contradictorii, Corrie a întins brațul, a dat mâna cu bărbatul acela și a spus abia șoptit: „Te iert”.

    Corrie ten Boom a rememorat momentul astfel: „Când am întins mâna, am întins-o împotriva tuturor înclinațiilor mele. Când am rostit cuvintele: «Te iert», sufletul meu a fost inundat de o nouă pace”. Iată un adevăr practic pentru orice situație! Iertarea vindecă rana din sufletele oamenilor. Când iertăm pe cineva care nu merită să fie iertat, noi primim vindecarea lui Dumnezeu. Iertarea este remediul Său pentru mânie, pentru amărăciune, pentru resentiment. Suntem încurajați să venim la Mântuitorul așa cum suntem. Prin natura noastră veche nu suntem în stare să iertăm aproapelui nostru greșelile. Dar cine vine cu credință și cu pocăință la Mântuitorul primește o natură nouă, capabilă să ierte orice greșeală a celuilalt. Inima iertătoare este o inimă pe care Dumnezeu o poate umple cu binecuvântarea Sa. Inima împietrită se împotrivește dragostei dumnezeiești. Asemenea lui Corrie ten Boom, să întindem mâna spre cei care au greșit față de noi și să le spunem un sincer: „Te iert!”.


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    UNITATE PRIN DUHUL SFÂNT – Fundația SEER

    „Voi turna din Duhul Meu peste orice făptură” (Faptele Apostolilor 2:17)


    Domnul Isus a fost numit „un prieten… al păcătoșilor” (Matei 11:19). De ce? Pentru că El nu i-a analizat și nu i-a etichetat pe oameni. El nu a venit la cei bogați și la cei manierați. I-a inclus, dar nu s-a limitat la tovărășia lor. El i-a căutat pe cei marginalizați și ostracizați de societate și a mers la ei cu dragostea lui Dumnezeu. „Dar cum rămâne cu practicile lor păcătoase?” întrebi tu. „Nu s-ar putea interpreta că le aprobăm modul de viață?” Într-o zi, Fariseii au adus o femeie la Domnul Isus, spunând: „femeia aceasta a fost prinsă chiar când săvârșea preacurvia.” (Ioan 8:4). Să remarcăm ce a făcut Isus: a coborât la nivelul ei, și a ridicat-o la nivelul Său! Numai după aceea a zis: „Du-te și să nu mai păcătuiești” (v. 11).

    Dacă oamenii și-ar putea spăla păcatele înainte de a veni la Domnul, ei nu ar mai avea nevoie de El. Biserica a luat naștere când Duhul lui Dumnezeu a fost turnat peste oameni din orice loc, rasă și cultură. Nu poți avea parte de o revărsare autentică a Duhului Sfânt peste oameni murdari, învrăjbiți și divizați. Când lumea va vedea că ne strângem laolaltă în unitate sub aceeași ungere, ei vor alerga iarăși în „camera de sus” strigând: „Ce să facem?” (Faptele Apostolilor 2:37). Pavel a scris: „mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului (cei dinăuntru), apoi a Grecului (cei din afară)” (Romani 1:16).

    În calitate de creștini, noi deținem formula prin care cei zdrobiți pot fi vindecați. Însă înainte de-a le-o putea împărtăși, pentru a avea credibilitate, noi creștinii trebuie să fim uniți prin Duhul. Așa să ne ajute Dumnezeu!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Levitic 5:14-19, 6:1-7


    Chiar şi cel mai scrupulos israelit putea să aibă mereu teama că a uitat un păcat comis din neştiinţă şi că, imediat după ce a adus jertfa, un nou act de necredinţă ar fi cerut altă jertfă. Vai! în ciuda certitudinilor Cuvântului lui Dumnezeu, mulţi creştini trăiesc şi azi cu aceeaşi teamă. Ei îşi leagă mântuirea de strădanii sincere de a se împăca cu Dumnezeu, dând milostenie şi făcând penitenţe (exprimându-şi părerea de rău sau chiar supunându-se la canoane), fără a avea vreodată siguranţa că acestea vor fi suficiente. Iată ce înseamnă a nu cunoaşte harul divin! În schimb, ce fericiţi am fi dacă am trăi eliberaţi de teamă, prin asigurarea că Domnul Isus a făcut totul pentru noi!

    În aceste pasaje se disting păcate împotriva lui Dumnezeu (5. 15, 17) şi păcate împotriva aproapelui (6.2, 3). Adesea ne preocupă mai puţin cele dintâi decât cele din urmă, dar ar trebui să fie invers. Pentru răul cauzat altuia nu era suficient ca acesta să fie îndreptat, ci trebuia să aducă Domnului o jertfă
    pentru vină (6.6; vezi Psalmul 51.4). La fel, nu era suficient numai a te pune de acord cu Dumnezeu, ci, în ziua când vinovatul se pocăia şi aducea o jertfă, trebuia să rezolve problema şi înaintea oamenilor (6.5 sf.). Creştinii din Efes, odinioară practicanţi ai vrăjitoriei, sunt grăbiţi după convertirea lor să ardă cărţile magiei lor (Fapte 19.19).

  • 18 Iunie 2019

    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    Dumnezeu, după ce le-a vorbit odinioară în multe rânduri și în multe feluri părinților prin profeți, la sfârșitul acestor zile ne-a vorbit în Fiul.
    Evrei 1.1,2


    Dumnezeul nostru este un mare Vorbitor, iar Cuvântul Său este întotdeauna puternic, eficace și minunat. Dumnezeu Fiul a vorbit și toate lucrurile au luat ființă (Evrei 1.2), după care El le susține continuu prin cuvântul puterii Sale (Evrei 1.3). Fiul este Cel prin care Dumnezeu a creat toate lucrurile și tot El le ține în ființă. Ioan 1 ne spune că El, Cuvântul, este Creatorul și Susținătorul, după care ne prezintă taina nepătrunsă a întrupării Sale. Când Domnul Isus a fost format în pântecele Mariei, „Cuvântul a devenit trup și a locuit printre noi” (Ioan 1.14). Ca Prunc în iesle, ca Băiat în templu sau ca „ascultător până la moarte”, El a fost întotdeauna Dumnezeu adevărat.

    Dumnezeu a vorbit în multe feluri, folosind diverse instrumente (Evrei 1.1), însă, la împlinirea timpurilor, El a vorbit „în Fiu” (traducerea literală, versetul 2). Înainte, El a vorbit prin evenimente, prin simboluri și imagini, prin profeți sau prin diferite alte moduri, însă, atunci când Cuvântul a devenit trup, Dumnezeu n-a mai vorbit prin instrumente, ci a vorbit El Însuși. Dumnezeu a vorbit prin Cel care este Dumnezeu: nepătrunsă taină!

    În Vechiul Testament, Îngerul Domnului vorbea din partea lui Dumnezeu și totuși Domnul Însuși era Cel care vorbea. În Evanghelii, Domnul Isus, „Dumnezeu binecuvântat în veci”, a vorbit și a revelat gândurile lui Dumnezeu, însă poporul Său L-a respins (Ioan 1.11). Apoi El i-a trimis pe cei doisprezece să vorbească și să lucreze în numele Său, iar după aceea i-a trimis pe cei șaptezeci. După moartea și învierea Sa, Isus a fost glorificat. De atunci, El vorbește din cer (Evrei 12.25). Să fim atenți să-I dăm ascultare!

    A. E. Bouter

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Ferice de toți câți se încred în El! – Dumnezeu este adăpostul și tăria noastră, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi. – Sub ale cărui aripi ai venit să te adăpostești!
    Psalmul 2.12; Psalmul 46.1; Rut 2.12


    „Ferice de toți câți se încred în El!”

    Te afli pe drum și este furtună. Ploaia curge neîncetat. Fulgerele scânteiază. Repede cauți o protecție și un loc de refugiu.

    „Pleacă-Ți urechea spre mine, grăbește de-mi ajută! Fii pentru mine o stâncă ocrotitoare, o cetățuie unde să-mi găsesc scăparea!” (Psalmul 31.2).

    La cine mergem în necazul nostru?

    „Mai bine este să cauți adăpost în Domnul, decât să te încrezi în om” (Psalmul 118.8).

    Dumnezeu ne invită să ne încredem în El. În rugăciune putem vorbi cu El. Dumnezeu vrea să ne ajute și să ne dea răspuns prin Biblie, Cuvântul Său.

    Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, spune: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11.28).

    Un puișor știe că la mama lui se simte la adăpost. De asemenea Dumnezeu dorește să ne dea sprijinul și ajutorul Său, acum și pentru veșnicie.

    Dumnezeu spune prin slujitorii Lui: „Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit” (Fapte 16.31).


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ȘCOALA SUFERINȚEI – Fundația SEER

    „Întristările noastre… lucrează pentru noi…” (2 Corinteni 4:17)


    Contrar a ceea ce am putea crede noi, mediul ideal pentru copiii noștri nu este o viață lipsită de probleme și de încercări. Deși ne este greu să acceptăm, copiii noștri au nevoie de micile greutăți și dezamăgiri care le ies în cale. Cum vor putea ei să facă față problemelor și frustrărilor când vor fi adulți, dacă în primii lor ani din viață au fost complet lipsiți de ele? Natura ne dovedește lucrul acesta. Un copac dintr-o pădure tropicală nu are nevoie să-și adâncească rădăcinile în căutarea apei. În consecință, el este slab ancorat și poate fi doborât chiar și de cea mai slabă rafală de vânt. În schimb, copacul care crește în deșertul arid este amenințat de mediul ostil. Cum reușește să supraviețuiască? Adâncindu-și rădăcinile la 10 m. sau chiar mai mult sub pământ în căutarea apei. Prin adaptarea și acomodarea la condiții neprielnice, copacul bine înrădăcinat devine puternic și rezistent în fața tuturor intemperiilor.

    Copiii noștri sunt asemenea celor două specii de copaci. Copiii care au învățat cum să-și rezolve problemele sunt mai bine ancorați și mai capabili decât cei care nu s-au confruntat niciodată cu ele. Așadar, sarcina ta nu este să elimini toate provocările cu care se confruntă copilul tău, ci să-l slujești ca un aliat de încredere, încurajându-l în frământările lui, intervenind atunci când amenințarea devine copleșitoare și fiind disponibil când se ivesc momente de criză. Tu trebuie să-i pui la dispoziție uneltele cu care să facă față problemelor și presiunilor inevitabile ale vieții. Pavel exprimă lucrul acesta în felul următor: „Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi.” Așa că, suferințele prin care trecem ne ajută să devenim mai puternici și mai rezistenți.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Levitic 5:1-13


    Versetele de la 1 la 4 ne dau câteva exemple de păcate care trebuia ispăşite prin jertfă. Se pune problema unor fapte a căror gravitate probabil că nu am fi descoperit-o dacă Cuvântul, piatra de încercare a conştiinţei noastre, nu le-ar fi condamnat: omisiunea depunerii unei mărturii, contactul scurt cu ceva necurat, rostirea unor cuvinte nesocotite. Cineva poate să se facă vinovat prin păstrarea tăcerii (v.1) sau prin faptul că a spus prea mult     (v. 4). În toate aceste cazuri era necesară mărturisirea (v. 5), urmată de aducerea jertfei (v. 6). Tot aşa se pune problema în 1 Ioan 1.9, numai că acolo nu mai trebuia să se aducă jertfă a doua oară. Sângele lui Hristos este deja vărsat pentru noi înaintea lui Dumnezeu, aşa că este suficientă mărturisirea. Atunci Dumnezeu „este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”.

    Versetele de la 7 la 13 iau în considerare unele deosebiri între resursele celor care aduceau jertfe. Unul oferea un miel, altul două turturele şi altul o mână de făină. Nu toţi putem aprecia în aceeaşi măsură lucrarea Domnului Isus. Dar ceea ce contează este adevărata valoare pe care o are înaintea lui Dumnezeu.

  • 17 Iunie 2019

    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    Iarba se usucă, floarea se ofilește, dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne pentru totdeauna.
    Isaia 40.8


    Domnul Isus ne-a spus clar că vom avea necazuri și că vom suferi în viața aceasta. Însă El ne-a pus la dispoziție de asemenea resurse minunate pentru a nu fi copleșiți de încercări. De exemplu, El ne-a dat Duhul Sfânt, care să locuiască în noi, să ne călăuzească și să ne dea putere. În plus, El ne-a dat rugăciunea, ca prin ea să putem sta în legătură cu Dumnezeu și să-I prezentăm cererile noastre. Există însă o altă resursă dăruită de El, la care doresc să privim acum: Biblia. Scriptura este Cuvântul Dumnezeului Atotputernic. Ea este adevărul și nu se schimbă niciodată. Ea ne dă putere să facem față oricărei împrejurări, așa că dispunem de o temelie sigură pe care să ne bazăm viața și deciziile.

    Există mii de promisiuni în Biblie, asigurări pe care ne putem baza cu o încredere perfectă. Dumnezeu dorește să le cunoaștem și să ni le însușim. Credincioșii înțelepți vor transforma promisiunile Lui în rugăciuni și în strigăte ale inimii lor.

    Să privim la un exemplu care are de-a face cu decizii dificile. Psalmul 32.8 spune: „Eu te voi instrui și te voi învăța calea pe care trebuie să mergi; Eu te voi sfătui, având ochiul Meu asupra ta”. Putem schimba aceste cuvinte într-o rugăciune adresată lui Dumnezeu, pentru ca El să ne arate calea Sa și să rămână lângă noi în toată situația respectivă.

    Când apar necazuri, avem nevoie de o temelie solidă pe care să ne poziționăm. Altfel, emoțiile ne pot cu ușurință duce în rătăcire, printr-o gândire greșită. Dumnezeu este credincios și nu Se schimbă, așa că putem să ne încredem în promisiunile Lui, lucru care ne face să rămânem liniștiți, încrezători și plini de îndrăzneală.

    T. Hadley, Sr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Binecuvântat să fie Dumnezeu, … Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre.
    2 Corinteni 1.3,4


    Dumnezeu cu noi

    Un tânăr, a cărui soție murise, a rămas singur cu băiețelul lor. La întoarcerea de la cimitir, obosiți și întristați, cei doi au mers la culcare mai devreme, nefiind în stare de nimic altceva. Și cum stăteau pe întuneric, cu inimile frânte de durere, tatăl l-a auzit pe cel mic din pătuțul lui: „Tati, unde e mami?”. Tatăl s-a ridicat și l-a adus pe cel mic să doarmă cu el. Dar copilul a rămas tot neliniștit și agitat, întrebându-l iarăși și iarăși: „De ce nu e aici cu noi? Când se întoarce?”. În cele din urmă, băiatul a spus: „Tati, dacă stai cu fața spre mine, cred că am să pot dormi”. Și nu a trecut mult, și copilul a adormit. În durerea lui, tatăl a rămas în continuare treaz, în întuneric, și, cu credință de copil, s-a rugat: „O, Doamne, nu văd cum o să pot trece peste situația aceasta. Dar, dacă fața Ta este întoarsă spre mine, cumva cred că voi reuși”.

    Tocmai acest adevăr a venit să ne învețe Mântuitorul: că fața lui Dumnezeu este mereu întoarsă spre noi. Dumnezeu și omul sunt împreună în această vale a umbrei morții. Nimic nu ne va putea despărți de dragostea Lui. Să nu uităm că unul dintre Numele Mântuitorului este Emanuel, adică: Dumnezeu este cu noi! Și când Dumnezeu este cu noi, totul se schimbă în viața noastră. Dumnezeu nu ne pune în față perspectiva unui drum lipsit de încercări și de strâmtorări; dimpotrivă, ne spune că vom avea parte de ele, dar ne făgăduiește că rămâne cu noi în mijlocul acestora.


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PLINĂTATEA DUHULUI SFÂNT ÎN VIAȚA TA – Fundația SEER

    „Nu vă îmbătați de vin… fiți plini de Duh.” (Efeseni 5:18)


    Uneori oamenii consumă alcool în exces încercând să umple un gol lăuntric. Dar fără niciun rezultat. După cum a glumit cineva: „Seara șampanie, dimineața jelanie.” Înțelegând că ucenicii Săi nu vor supraviețui după plecarea Lui la cer, Domnul Isus a spus: „Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt mângâietor, care să rămână cu voi în veac; și anume, Duhul adevărului…” (Ioan 14:16). Când înțelegi lucrarea Duhului Sfânt, nu vei mai dori să trăiești nicio zi fără ajutorul Său.

    Haideți să vedem împreună ce face Duhul Sfânt.

    1) El ne va călăuzi pașii pe calea adevărului (vezi Ioan 16:13).

    2) Când ai îndoieli cu privire la mântuire, El îți va confirma faptul că ești cu adevărat un copil răscumpărat al lui Dumnezeu (vezi Romani 8:16).

    3) În situații dificile, când nu știi ce să spui, El îți va da cuvintele potrivite, la momentul potrivit (vezi Faptele Apostolilor 1:8).

    4) El va reproduce natura Sa în tine (vezi Galateni 5:22). Aceasta este denumită „roada Duhului” și nu are de-a face cu eforturile firii pământești. Rodul nu se luptă să crească; el pur și simplu extrage viața din copacul la care este conectat și crește viguros.

    Pavel scrie: „Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiți plini de Duh.” De obicei îți dai seama că cineva este beat din felul cum vorbește și cum merge. Când cineva este beat, spunem că „este sub influența alcoolului.” Ideea lui Pavel este clară: pentru cei credincioși, umblarea și vorbirea trebuie să fie „sub influența” Duhului Sfânt. Așadar, roagă-L pe Dumnezeu să te umple cu Duhul Său, și vei deveni plin de Duhul Sfânt – prin citirea Cuvântului Său și prin rugăciune.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Levitic 4:27-35


    Pentru păcatul lui, un preot uns trebuia să aducă un viţel (v.3), o căpetenie un ţap (v.22, 23), iar un om de rând un ied sau un miel (v.27, 28, 32). Cei care trebuie să fie un exemplu au o responsabilitate mai mare, care se reflectă în importanţa animalului adus ca jertfă. Dar înaintea lui Dumnezeu „toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu” (Romani 3.23). Fie că sunt în vârful sau la baza scării sociale, onoraţi sau dispreţuiţi de contemporanii lor, fie că sunt răufăcători sau trec drept oameni cinstiţi, toţi oamenii sunt incluşi într-o singură categorie: cea a  păcătoşilor pierduţi. Totuşi, în nemăsurata Lui îndurare, Dumnezeu a creat o nouă categorie: cea a păcătoşilor
    iertaţi. El „i-a închis pe toţi în neascultare (sau: în necredinţă), ca să arate îndurare tuturor” (Romani 11.32).

    Să ne oprim asupra expresiilor din v. 23 şi 28: „dacă i se va face cunoscut păcatul lui prin care a păcătuit”. Aceasta este o aluzie la slujba delicată, numită „spălarea picioarelor”, care constă în a-l ajuta pe un alt credincios să-şi descopere şi să-şi judece greşelile (Ioan 13.14).
    „Şi i se va ierta”, spune Cuvântul la sfârşitul fiecărui paragraf. Acesta este răspunsul divin pe care Dumnezeu îl poate da păcătosului pocăit pe temeiul lucrării Fiului Său preaiubit!

  • 16 Iunie 2019

    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    Maria deci, luând o măsură de mir de nard curat, de mare preț, I-a uns picioarele lui Isus și I-a șters picioarele cu părul ei; și s-a umplut casa de mirosul mirului.
    În timp ce împăratul este la masa lui, nardul meu își răspândește mirosul.
    Ioan 12.3; Cântarea Cântărilor 1.12


    În casa lui Simon, care fusese lepros, a uns Maria picioarele Domnului Isus (Marcu 14.3). Bineînțeles, era masa lui Simon, însă cu siguranță că el ar fi considerat-o cu bucurie ca fiind masa Domnului. În acel timp, Domnul Isus nu Își lua locul ca Împărat, așa cum o va face în mileniu, atunci când cei răscumpărați ai lui Israel vor veni în prezența Lui cu nardul mirositor al închinării, pentru a-L preamări cu recunoștință.

    În Ioan 12 Îl vedem venit în smerenie, deși era recunoscut de ucenicii Săi și de Maria, în mod special, ca Fiu al lui Dumnezeu. Mai devreme pătrunsese în durerea Mariei, provocată de moartea fratelui ei, Lazăr. El plânsese împreună cu Maria și cu Marta, după care l-a înviat pe Lazăr din mormânt. Maria, prin urmare, Îl cunoștea ca fiind mai mare decât moartea, deși știa, de asemenea, din cuvintele Lui, că avea să moară și să învieze din nou. Cu această ocazie, în casa lui Simon, Domnul a spus: „Ea Mi-a uns trupul mai dinainte, pentru îngropare” (Marcu 14.8). Credința ei în cuvintele Domnului Isus a fost mai mare decât cea a ucenicilor, care nu au crezut în ele nici măcar atunci când Domnul a înviat.

    „S-a umplut casa de mirosul mirului” – ce imagine minunată a ceea ce va avea loc în casa lui Dumnezeu! Valoarea parfumului de nard simbolizează închinarea în duh și în adevăr a celor care au fost răscumpărați prin sângele scump al lui Hristos, închinare ca răspuns la măreața Sa jertfă de la Golgota. Să urmăm exemplul Mariei și să-I aducem Domnului o închinare adevărată, din inimă!

    L. M. Grant

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.
    Ioan 14.27


    Pacea Mântuitorului

    Avem aici câteva dintre ultimele cuvinte ale Domnului Isus, moștenirea Sa de pace pentru ucenicii Săi, dar și pentru noi. Pacea pe care ne-o dă Isus Hristos își are izvorul în iertarea gratuită, obținută pentru noi prin sângele Său prețios. Ea este tot atât de sigură pe cât de sigură pot să o facă dragostea veșnică și puterea veșnică! Este o pace de care sufletul nostru are nevoie și care nu poate fi găsită în niciun alt loc decât la Cel care este Izvorul ei. Este scris: „Avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos”.

    Cât de diferită este pacea Mântuitorului față de pacea falsă pe care o dă lumea! Pacea lumii există doar atât timp cât durează prosperitatea și cât timp totul merge ușor, fără piedici. Când însă apar șuvoaiele și furtuna, pacea lumii este măturată. Pacea lumii este trecătoare și poate fi distrusă de primul val de necazuri. Dar pacea lui Hristos este calmă, profundă și veșnică. Lumea, cu toate atracțiile ei, nu poate oferi o pace ca a Mântuitorului. Lumea, cu fluctuațiile și răsturnările ei de situație, nu poate să răpească pacea dăruită de Mântuitorul. Ea strălucește cel mai tare în ceasul încercării și luminează ultima vale, aceea a morții.

    Cunoști tu oare pacea aceasta divină, dăruită de Fiul lui Dumnezeu și care întrece orice înțelegere? Dacă ești unul dintre cei care încă nu cred aceste adevăruri, nu mai amâna! Împacă-te cu Dumnezeu prin Fiul Său chiar acum!


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    GÂNDURI PENTRU VISĂTORI – Fundația SEER

    „Iosif a visat un vis și l-a istorisit fraților săi, care l-au urât și mai mult” (Geneza 37:5)


    În primul rând, visătorii sunt dispuși la concesii. Când Dumnezeu pune un vis în inima ta, trebuie să faci anumite schimbări, cum ar fi: să-ți pierzi popularitatea pentru a atinge excelența, și plăcerea pe termen scurt pentru împlinirea pe termen lung. Pavel a înțeles acest principiu: „Duhul Sfânt mă înștiințează din cetate în cetate că mă așteaptă lanțuri și necazuri. Dar eu nu țin numaidecât la viața mea” (Faptele Apostolilor 20:23-24).

    În al doilea rând, visătorii nu sunt mereu apreciați. „Iosif a visat un vis și l-a istorisit fraților săi, care l-au urât și mai mult.” Unii nu vor aprecia visul tău deoarece ei nu au avut niciodată un vis sau le reamintește de visul pe care ei l-au abandonat. Și când vor încerca să te convingă să renunți la visul tău, ei vor de fapt să te aducă în zona lor de confort. Îți vor prezenta toate scuzele „raționale” pe care și le-au spus lor înșiși.

    Așadar, cum trebuie să reacționezi? Iubește-i, ajută-i dacă îți este cu putință, dar nu te lăsa influențat de cei care au renunțat la visul lor. Autorul John Mason spune: „Dacă mergi cu Dumnezeu, vei fi criticat. Singurul mod de a evita critica este să nu faci nimic și să nu reprezinți nimic.”

    În al treilea rând, visătorii sunt învingători. Visul lui Iosif l-a ajutat să biruie ispita când a ajuns în mâinile soției lui Potifar, să ierte trădarea familiei sale, să suporte închisoarea pe nedrept, și multe alte lucruri care ne fac să renunțăm. Scopul lui Dumnezeu ar trebui să fie substanța din care este făcut visul tău. Pentru a-ți descoperi visul, trebuie să te cunoști: să-ți cunoști calitățile și defectele. Vezi care este locul în care te-a pus Dumnezeu, caută sfatul Său și oportunități, caută legături cu Împărăția Sa. Făcând astfel, El îți va da un vis pentru viața ta și te va ajuta să-l împlinești.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Levitic 4:13-26


    Mulţi oameni nu se consideră vinovaţi de greşelile făcute din neştiinţă; ei merg pe principiul că Dumnezeu nu le poate reproşa ignoranţa şi că va ţine cont de bunele lor intenţii. Fatală iluzie! Faptul că Dumnezeu trebuie să prevadă o jertfă pentru păcatele „din greşeală” (sau: „din neştiinţă”, sau: „din neatenţie”) dovedeşte că păcătosul, chiar neştiutor, este vinovat înaintea Lui. De altfel, şi legile noastre se aplică la fel: nimic nu scuză ignoranţa. O călcare a legii, chiar neintenţionată, poate pune sub acuzare. În ochii Dumnezeului Celui sfânt, păcatul, odată comis, rămâne; nu este nici o scuză pentru indiferenţa mea. Dar înţeleg că, pentru toate păcatele, dacă este condamnare, în acelaşi timp este şi jertfă. Nu există nimic altceva – în afară de măreaţa lucrare a crucii − care să poată şterge grelele ofense aduse lui Dumnezeu de păcatele mele, comise cu voie sau fără voie, pe care mi le amintesc sau pe care le-am uitat de mult.

    Punând mâna pe capul victimei, cel care aducea jertfa făcea ca păcatul lui să treacă asupra ei. Recunoştea că era vinovat şi că trebuia să moară, dar animalul pe care îl oferea îi lua locul pentru a purta păcatul, murind în locul lui. Aceasta este ceea ce a făcut pentru noi Isus, Înlocuitorul nostru perfect.

  • 15 Iunie 2019

    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    Să nu asculți de cuvintele acelui profet sau ale acelui visător de vise; pentru că Domnul Dumnezeul vostru vă încearcă, pentru a afla dacă-L iubiți pe Domnul Dumnezeul vostru cu toată inima voastră și cu tot sufletul vostru. Voi să umblați după Domnul Dumnezeul vostru și să vă temeți de El și să păziți poruncile Lui și să ascultați de glasul Lui și să-I slujiți și să vă alipiți de El.
    Deuteronom 13.3,4


    Dacă un profet vestea lucruri pentru a promova alți dumnezei, iar acele lucruri chiar se întâmplau, Israel nu trebuia să asculte de cuvintele acelui profet, ci trebuia să rămână alipit de Domnul Dumnezeu.

    Domnul ne pune uneori la încercare în felul acesta. El dorește să scoată la iveală ce este cu adevărat în inimile noastre. De fapt, El știe foarte bine dacă avem realitate în inimă, însă dorește ca acest lucru să fie cunoscut în exterior. Domnul vrea să umblăm cu El. Este foarte ușor, atunci când ceva nu ne convine, să găsim învățători după poftele noastre, întorcându-ne urechea de la adevăr (2 Timotei 4.3,4). Când ceva nu ne place, iar inima nu ne este cu adevărat supusă lui Hristos, putem cădea în cursa de a tăgădui încet și subtil autoritatea unor pasaje din Cuvântul lui Dumnezeu, știrbind astfel lucrarea Duhului în conștiința noastră. Următorul pas este să ne convingem pe noi înșine că avem dreptate și că lucrurile merg mult mai bine în felul acesta. Așa ceva înseamnă să umblăm, să slujim și să trăim așa cum ne place nouă, nu cum Îi place Domnului.

    Trebuie să dărâmăm orice raționament care se înalță împotriva cunoașterii lui Dumnezeu și să respingem tot ce nu conduce către ascultarea de Hristos (2 Corinteni 10.5). Orice altceva înseamnă să ne depărtăm de la calea pe care Domnul ne-a arătat-o ca să umblăm pe ea (Deuteronom 13.5). Tot ceea ce știrbește puterea Cuvântului lui Dumnezeu asupra conștiinței noastre și este împotriva autorității lui Hristos asupra sufletelor noastre nu este de la Dumnezeu, ci de la șarpele cel vechi, de la vrăjmașul sufletelor noastre.

    A. Leclerc

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Limba este și ea un foc, o lume de nedreptăți. Ea este aceea … care întinează tot trupul și aruncă în foc cursul vieții.
    Iacov 3.6


    Trei site

    Filosoful grec Socrate era foarte lăudat pentru înțelepciunea sa. Într-o zi s-a întâlnit cu o cunoștință care i-a spus:

    — Socrate, știi ce am auzit despre unul dintre discipolii tăi?

    — Stai o clipă, a replicat Socrate. Înainte să-mi spui, aș vrea să treci informația prin trei site. Prima sită e cea a adevărului. Ești absolut sigur că ceea ce vrei să-mi spui este adevărat?

    — Nu, dar am auzit și eu vorbindu-se.

    — În realitate, tu nu știi dacă este adevărat sau nu. Acum să încercăm sita binelui. Ceea ce ai auzit despre discipolul meu este ceva de bine?

    — Nu, dimpotrivă!

    — Deci vrei să-mi spui ceva rău despre el, cu toate că nu știi dacă este adevărat.

    Omul a dat din umeri, puțin stânjenit.

    — A treia sită este cea a utilității. Este de folos ceea ce vrei să-mi spui?

    — Nu, nu chiar…

    — Dacă nu este nici adevărat, nici bine și nici de folos, de ce să-mi mai spui?


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    NU TE MAI PLÂNGE DE PĂRINȚII TĂI! – Fundația SEER

    „Ascultă pe tatăl tău… și nu nesocoti pe mamă-ta…” (Proverbele 23:22)


    A fi părinte nu se învață la școală sau la facultate, ci „la fața locului.” Facem multe greșeli, și când vom privi în urmă la unele dintre ele ne vom rușina. Dar cu toate acestea, ne iubim copiii și ne dorim tot ce e mai bun pentru ei. Ce vreau să spun de fapt? Dacă părinții tăi te-au dezamăgit, probabil că ai răni care trebuie să se vindece. Unul din numele prin care Se prezintă Dumnezeu este: „Domnul care te vindecă.” (Iahweh-Rafa, Exodul 15:26). Dar nu te lăsa prins în capcana autocompătimirii, ajungând să-ți închipui că provii dintr-o „familie disfuncțională.” Unele familii sunt mai bune decât altele, dar toate au probleme în anumite domenii. Privește în urmă și gândește-te la circumstanțele părinților tăi și la unele provocări cu care s-au confruntat în timp ce te creșteau, și poate vei fi în stare să privești cu mai multă compasiune greșelile pe care le-au făcut. Și părinții sunt ființe omenești, la fel ca tine; sunt supuși greșelilor, la fel ca tine.

    Nimeni nu este perfect. Prin faptul că dai dovadă de compasiune față de ei, vei putea arăta mai multă compasiune față de tine însuți, atunci când în mod inevitabil vei face și tu greșeli cu pruncii tăi. Și un lucru foarte important de care ar trebui să ții cont: Când copiii tăi vor vedea că ești plin de har față de părinții tăi, vor arăta la rândul lor bunătate față de tine. Așadar, dacă trebuie să-ți ierți părinții, fă-o astăzi și mergi mai departe. Nu aminti mereu de lucrul acesta. Ți-ar plăcea ca Dumnezeu să-ți reamintească mereu păcatele pentru care te-a iertat? Nu, așa-i?! Atunci încearcă să arăți același har și compasiune. Și roagă-te pentru ei! De ce? Deoarece atunci când te rogi pentru cineva, e greu să te plângi de acea persoană!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Levitic 4:1-12


    Jertfa pentru păcat încheie lista jertfelor sfinte. Pe primul loc a fost pusă arderea-de-tot, partea ce revenea lui Dumnezeu din lucrarea lui Hristos, jertfa pentru nevoile păcătosului fiind prezentată ultima. Dar, se înţelege, noi trebuie să urmăm calea în sens invers. Înainte de a cunoaşte pacea şi bucuria jertfei de mulţumire şi de a înţelege ce a fost Isus în viaţa Lui pentru Dumnezeu, începem intrând în relaţie cu Cel care a suferit şi a murit pe cruce pentru a ispăşi păcatele noastre. Sângele era adus în cort ca pentru a-I aduce lui Dumnezeu dovada lucrării încheiate şi ca pentru a-i da păcătosului garanţia că este acceptat. Grăsimea fumegândă pe altar semnifică satisfacţia pe care o găseşte Dumnezeu în supunerea victimei. Pe scurt, în timp ce carnea arderii-de-tot trebuia arsă pe altar, iar cea a jertfei de pace (mulţumire) trebuia mâncată de cel care o aducea, trupurile animalelor jertfite pentru păcat trebuia arse afară din tabără.

    Din cauza păcatelor pe care le-a luat asupra Lui, Isus a suferit „afară din tabără” (Evrei 13.12), departe de prezenţa Dumnezeului Celui sfânt. Verbul „a arde”, diferit de „a face să fumege”, întrebuinţat pentru grăsimi şi parfumuri, arată intensitatea judecăţii care a consumat Jertfa noastră desăvârşită (Evrei 13.11).

  • 14 Iunie 2019

    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    Iosia era în vârstă de opt ani când a început să împărățească și a împărățit treizeci și unu de ani în Ierusalim. Și a făcut ce era drept în ochii Domnului și a umblat în căile lui David, tatăl său, și nu s-a abătut nici la dreapta, nici la stânga.
    2 Cronici 34.1,2


    Iosia (2) – Reformatorul

    Împăratul Iosia a fost unul dintre cei mai evlavioși împărați ai lui Iuda. La o vârstă foarte fragedă, el a arătat hotărârea de a-I sluji Dumnezeului viu: la șaisprezece ani „a început să-L caute pe Dumnezeul lui David, tatăl său”, la douăzeci de ani „a început să curețe Iuda și Ierusalimul de înălțimi”, iar la douăzeci și șase de ani a început să „repare casa Domnului Dumnezeului său” (2 Cronici 34.3,8). Fără îndoială că Iosia era un vas ales de Dumnezeu. Venirea lui a fost vestită printr-o profeție, fiind numit pe nume cu aproximativ trei sute de ani înainte de nașterea sa (1 Împărați 13.2).

    Nu numai că Iosia a curățit Iuda și Ierusalimul de idolatrie, a reinstituit Paștele și a reparat templul, însă el a făcut ca poporul însuși să ia o poziție pentru aceste lucruri (2 Cronici 34.31-33). Aceasta a fost o reformă minunată, dacă ne gândim cât de adânc se afundaseră în idolatrie mulți dintre împărații lui Iuda și ai lui Israel. Din nefericire însă, aceasta a fost ultima trezire din istoria împăraților lui Iuda. Babilonienii au venit și au asediat Ierusalimul la câțiva ani după moartea lui Iosia.

    Sunt multe învățăminte de tras de aici. Cu aproximativ două sute de ani în urmă, Dumnezeu, în harul Său, a produs o mare trezire în mărturia creștină. El a ridicat bărbați înzestrați cu daruri spirituale speciale, așa cum a fost Iosia, și i-a folosit pentru a restabili adevărurile cu privire la Adunare și la Cina Domnului, după ce acestea fuseseră pierdute vreme de multe secole. A fost restabilită de asemenea doctrina lui Pavel cu privire la venirea Domnului Isus. Pentru noi, ca și în zilele lui Iosia, Babilonul bate la ușă (Apocalipsa 17.4), iar germenii apostaziei sunt tot mai vizibili. Vom continua noi să susținem aceste adevăruri? Iată o întrebare solemnă!

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Dar Petru spunea cu mai multă tărie: „Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine”.
    Marcu 14.31


    Hotărârea lui Petru

    Petru Îl iubea pe Domnul său cu înfocare. Iar el s-a gândit că prin această dragoste este capabil de orice. Credea chiar că dragostea sa este mai mare decât a celorlalți ucenici. Chiar dacă toți ceilalți Îl vor părăsi, el, nu. Cu această încredere în sine a pășit Petru spre locul în care Domnul Isus a fost interogat. De aceea, Dumnezeu nu a fost cu el. Petru nu a fost păzit de cădere. Petru a trebuit să fie lăsat în aceasta, pentru ca apoi să poată să fie ridicat mai puternic.

    Să fiu înțeles corect: nu spun că cineva trebuie să ajungă la cădere. Ne putem cunoaște fiecare pe noi înșine înainte de a ajunge la cădere. Dar, dacă un credincios nu se recunoaște pe sine și de aceea se încrede în sine, dacă nu ascultă de îndemnul Domnului și nu simte nevoia de har, ci întâmpină greutăți cu privire la încrederea în propria putere, atunci Dumnezeu trebuie să-l lase să ajungă la cădere.

    Dumnezeu poate împiedica orice. El ar fi putut împiedica intrarea lui Petru în curtea marelui preot. El poate și astăzi să împiedice totul. Dar aceasta nu ne-ar fi de folos. Pentru a face din Petru un credincios fericit și un păstor capabil, a fost necesar ca el să se lepede de sine. Petru a fost vinovat, deoarece a crezut că prin dragostea sa pentru Domnul are putere pentru orice. Dar Dumnezeu a condus toate în felul acesta, încât să fie păzit de o cădere deplină. Când Domnul Isus i-a vestit această cădere, a adăugat: „Simon, Simon, … Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu ți se micșoreze credința”. Numai harul ne poate păstra până la sfârșit.


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    FII PUTERNIC! FII REZISTENT! – Fundația SEER

    „Lungește-ți funiile, și întărește-ți țărușii!” (Isaia 54:2)


    Podul Golden Gate, din San Francisco, se poate deplasa cu până la 6 m în ambele direcții în partea de mijloc. Toate componentele sale, inclusiv șoseaua de beton, șinele de oțel și balustradele, sunt conectate de la o îmbinare la alta prin intermediul unui vast sistem de cabluri la doi stâlpi de susținere de dimensiuni considerabile (cel mai înalt: 227 m!), apoi la o fundație din piatră sub Pacific.

    Iată două adevăruri biblice importante pe care le putem afla de aici:

    1) Trebuie să fii puternic! Pavel scrie: „Încolo, fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui. Îmbrăcați-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteți ținea piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești. De aceea, luați toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea, și să rămâneți în picioare, după ce veți fi biruit totul. Stați gata, deci, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcați cu platoșa neprihănirii, având picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii.” (Efeseni 6:10-15).

    2) Trebuie să fii rezistent! Podul Golden Gate a supraviețuit cutremurelor pentru că a fost construit să se balanseze. Înțelegi ideea? Este estetic, flexibil și rezistent – și tu trebuie să fii la fel. Pavel a scris: „Suntem încolțiți în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiți; prigoniți, dar nu părăsiți; trântiți jos, dar nu omorâți.” (2 Corinteni 4:8-9).

    Deci cuvântul pentru tine astăzi e: fii puternic! Rezistă!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Levitic 3:1-17


    Tot lucrarea lui Hristos este cea care prezintă şi jertfa de pace (sau jertfa prosperităţii). Însă de astă dată este privită sub aspectul comuniunii, al bucuriei şi al păcii pe care ea le aduce. Domnul Isus nu a venit numai pentru   a-L glorifica pe Tatăl în viaţa Sa (darul de mâncare), în moartea Sa (arderea-de-tot) sau pentru a ispăşi păcatele noastre (jertfele din cap. 4). El a venit şi pentru a ne introduce într-o nouă relaţie de comuniune cu Dumnezeu. Mântuitorul nostru scump nu S-a mulţumit numai să ne salveze de la judecata eternă. A dorit să ne facă fericiţi şi aceasta încă de acum. Ca şi la celelalte jertfe, grăsimea era rezervată pentru Domnul şi era făcută să fumege pe altar.

    Aceasta simbolizează energia interioară, voinţa care guvernează inima. În cazul Domnului Isus, această energie a fost în întregime pentru Dumnezeu. Voinţa Lui a fost să facă numai ceea ce Îi era plăcut Tatălui Său (Ioan 6.38; 8.29). O astfel de jertfă nu putea să fie decât de o mireasmă nespus de plăcută pentru Dumnezeu (v. 5, 16). Ce privilegiu pentru noi, cei care Îl cunoaştem pe Domnul Isus, de a avea aceeaşi „mâncare” ca şi Tatăl (v. 11, 16), de a fi invitaţi la masa Lui pentru a împărtăşi bucuria şi gândurile Lui despre Fiul Său preaiubit! „Părtăşia noastră”, spune apostolul Ioan, „este cu Tatăl şi cu Fiul Său Isus Hristos” (1 Ioan 1.3).

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne