Mana Zilnica

Categorie: Romanian devotionals

  • 19 Martie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dar ei, după ce au auzit aceste cuvinte, ieșeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni, până la cei din urmă. Și a rămas Isus singur și femeia stând în mijloc.

    Ioan 8.9


    „Dar ei … ieșeau”, nu toți deodată, ci „unul câte unul”. Conștiința este o chestiune individuală. Dacă ar fi rămas, ar fi trebuit să-și rupă hainele și să mărturisească toți că sunt păcătoși, însă nu erau pregătiți pentru aceasta. Au fost dați cu totul de rușine și a plecat fiecare la treaba lui. Lumina lumii strălucea cu putere, iar acești oameni amuțiți nu puteau suferi strălucirea ei. Așa că au plecat și au lăsat-o pe sărmana păcătoasă singură cu Isus.

    Binecuvântat moment pentru ea! Toți acuzatorii ei plecaseră, nu mai era nicio sentință, nicio condamnare, nicio piatră a judecății. De ce oare? Nu era ea o păcătoasă? Ba da, și încă una prinsă asupra faptului! Nu era legea împotriva ei? Fără îndoială! Atunci? Isus era acolo – întruparea harului și adevărului, iar El n-avea să omoare cu pietre o biată păcătoasă. Nu pentru așa ceva părăsise El scena strălucitoare și binecuvântată din cer. Dacă ar fi fost vorba doar de a-l omorî cu pietre pe un păcătos, atunci Moise ar fi putut face acest lucru. N-ar fi fost nevoie ca Stăpânul lui Moise să vină în această lume ca să execute acea sentință.

    În inima lui Isus era însă har – da, har și adevăr, dar și adevăr și har. Amândouă strălucesc cu o lumină unică în această scenă. „Adevărul”, cu forța lui morală măreață, îi făcuse pe acuzatori să părăsească scena. Acum „harul”, în toată dulceața și puterea lui mângâietoare, își întinde aripa peste sufletul sărmanei păcătoase și rostește în auzul ei aceste cuvinte prețioase: „Nici Eu nu te condamn”. Scumpe cuvinte! Minunate pentru o inimă zdrobită și pentru un duh mâhnit! Ele au bucurat cu siguranță inima celei care, cu câteva clipe înainte, aștepta să fie zdrobită de pietrele acuzatorilor ei. Îndurarea se ridică mai presus de judecată, iar harul domnește prin dreptate, dând viața eternă prin Isus Hristos, Domnul nostru.

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dar Dumnezeu i-a zis: Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul; și lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?

    Luca 12.20



    O socoteală fără Dumnezeu

    Viața noastră se desfășoară adesea altfel decât ne-am așteptat. Facem planuri și nu le putem pune în practică, deoarece deodată situația se schimbă. Domnul Isus ne relatează istoria unui om bogat și prin aceasta dorește să ne avertizeze să nu urmărim numai țeluri pământești în viața noastră.

    Acel om înstărit a devenit tot mai bogat. Atunci s-a gândit cum și-ar putea depozita mai bine roadele câmpului și a găsit o soluție bună: va dărâma șurele lui vechi și prea mici și va construi altele mai mari. În planurile sale, viitorul său părea să fie asigurat. Atunci și-a spus: „Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea și înveselește-te!” (Luca 12.19).

    Dar deodată, noaptea, a auzit vocea lui Dumnezeu: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul”. Nu luase în calcul acest aspect. El considera că va putea să savureze încă mulți ani bogăția sa.

    La ce-i foloseau pentru viața de dincolo șurele lui pline? Cum va sta înaintea Judecătorului divin? Calculase cu totul greșit, pentru că ținuse seama numai de viața scurtă de pe pământ și Îl ignorase pe Dumnezeu.

    Nici noi nu avem în mâna noastră lungimea și cursul vieții noastre. Dar putem să luăm măsuri cu efect veșnic, recunoscându-ne înaintea lui Dumnezeu păcatele și crezând în Salvatorul Isus Hristos. Și aceasta cu atât mai repede, cu cât vedem că din jurul nostru pleacă din viață copii, colegi și cunoscuți tineri, la care nu ne-am fi așteptat să moară așa devreme!

    Citirea Bibliei: Deuteronom 9.18-29 · Matei 24.1-14

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SLUJEȘTE PE CINEVA ASTĂZI! – Fundația S.E.E.R. România

    „Slujiţi-vă unii altora în dragoste” (Galateni 5:13)


    Biblia ne spune că înainte de a fi răstignit pe cruce, Domnul Isus „S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar, şi S-a încins cu el. Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor, şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins” (Ioan 13:3-5). Apoi a spus: „Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu. Adevărat, adevărat, vă spun, că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis. Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceţi.” (Ioan 13:15-17). Ce lecție! Dragostea nu se poate manifesta în izolare. Nu se poate pune în practică stând singur în fața televizorului sau a calculatorului. Cântărețul Michael W. Smith a spus: „Dragostea nu a fost pusă în inima ta ca să stai. Dragostea nu este dragoste până când nu o dai!”

    Să reținem faptul că Domnul Isus „i-a iubit pe ai Săi și i-a iubit până la capăt” (Ioan 13:1). Cum? Încingându-Se cu ștergarul de rob. Și unde poți face tu lucrul acesta? Oriunde! La birou, la depozit sau pe șantier! Locul tău de muncă poate deveni un loc sacru unde prezența lui Dumnezeu să binecuvânteze rutina zilnică, întrucât dragostea lui Dumnezeu din inima ta este încinsă cu ștergarul de slujitor. „Fac eu copiile în locul tău… răspund eu la telefon câtă vreme fugi la școală să-i duci fiului tău mâncarea de prânz… Se vede pe fața ta că treci printr-o perioadă grea, poate vrei să vorbim… Poate că nu am toate răspunsurile, dar știu pe Cineva care le are!” – sunt exemple de fraze pe care le poți spune astăzi…

    Apostolul Pavel concluzionează: „Slujiţi-vă unii altora în dragoste.” Așadar, dacă e cazul, abate-te puțin din drumul tău sau din treaba ta, astăzi – dacă ai posibilitatea să slujești pe cineva!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 31:1-14


    „Este un timp pentru orice ocupaţie: … un timp pentru a se naşte şi un timp pentru a muri, … un timp pentru a jeli şi un timp pentru a sări de bucurie…” (Eclesiastul 3.1-8). Dar întreg timpul nostru (toate aceste momente pentru…) se află în mâna Dumnezeului nostru. El a hotărât mai dinainte şi succesiunea (şirul de evenimente), şi durata, în special în ce priveşte timpul încercării. Să nu uităm niciodată v. 15, ori de câte ori ne întocmim proiecte!

    Pe lângă ocrotire şi eliberare, sufletul găseşte alături de Domnul ceva mai de preţ: o bunătate mare (v. 19), minunată (v. 21), păstrată (v. 19) pentru cei ce se tem de Dumnezeu şi care se încred în El (v. 19; Psalmul 34.9). Să nu ne temem că se va epuiza vreodată această rezervă divină (bunătate păstrată, rezervată).

    Dar cum am putea noi oare să răspundem la o astfel de bunătate? Versetul 23 ne învaţă: „Iubiţi pe Domnul, toţi sfinţii Săi!„ Aceasta este „porunca cea mare şi cea dintâi„ a legii (Matei 22.37,38). Şi nu este greu de împlinit (vezi 1 Ioan 5.2,3), pentru că „a înţelege bunătatea Domnului„
    înseamnă chiar „aL iubi pe Domnul„. Pentru ca iubirea înspre El să fie produsă şi întreţinută în inimile noastre, trebuie să ne preocupăm mai mult cu iubirea dinspre El înspre noi (1 Ioan 4.19). „Prin însăşi dragostea Ta va trăi dragostea mea” ne aminteşte o cântare.

  • 18 Martie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Prin credință, Abel I-a adus lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain.

    Evrei 11.4


    Abel nu avea Cuvântul scris al lui Dumnezeu, așa cum îl avem noi astăzi. El a trăit chiar la începutul istoriei omului. Totuși este scris că el și-a adus jertfa prin credință. Probabil că acest gând, de a aduce o jertfă, s-a iscat prima dată în mintea lui Cain, însă Cain a adus o jertfă diferită de cea a lui Abel. „Și Domnul a privit la Abel și la darul său. Iar la Cain și la darul său n-a privit.” Mulți au spus că nu a fost drept ca Dumnezeu să acționeze așa.

    După standardele omenești, darul lui Cain pare să fi fost cu mult mai valoros decât cel al lui Abel. Cain adusese din roadele câmpului, după ce se trudise cultivându-l și culegându-l. El a dorit să-I dea Domnului o parte din aceste roade, fără îndoială cea mai bună parte. În contrast cu el, Abel a adus ca jertfă doar câteva animale. Probabil că se ostenise cu ele la fel de mult cât se ostenise Cain cu lucratul câmpului. Prin urmare, nu era nedrept ca Dumnezeu să accepte jertfa lui Abel și să o respingă pe cea a lui Cain?

    O astfel de întrebare pune în lumină eroarea conform căreia nu are importanță felul cum ne apropiem de Dumnezeu, atâta vreme cât suntem sinceri. Nu! Dumnezeu este Cel care hotărăște cum trebuie să ne apropiem de El. Omul nu are niciun drept să acționeze după propriile păreri în această privință. Dumnezeu este Cel care a fost jignit de către om; onoarea Lui a fost cea afectată. Omul, făptura Sa, are obligația să asculte de El și să-I slujească. Însă, în loc să facă așa, omul s-a răzvrătit împotriva Lui și Îi pune la îndoială bunătatea, dreptatea și adevărul. În astfel de împrejurări, doar Dumnezeu poate hotărî cum trebuie omul să se apropie de El. Mai târziu, Dumnezeu a trebuit să dea instrucțiuni speciale despre cum omul se putea apropia de El, într-un fel care să satisfacă deopotrivă dragostea și sfințenia Sa. Natura Lui sfântă ar fi nedreaptă dacă ar accepta omul fără o jertfă. Încă de pe vremea lui Abel vedem că Dumnezeu nu putea acționa altfel.

    H. L. Heijkoop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu!

    2 Tesaloniceni 3.5



    „Am tot soarele pentru mine”

    A venit primăvara și oamenii ies din casele lor pentru a se bucura de primele raze calde ale soarelui. O femeie în vârstă s-a așezat în fața casei ei, a închis ochii și a spus mulțumită: „Am tot soarele numai pentru mine!”.

    Un drumeț, care tocmai trecea pe acolo, a auzit-o și a dat din cap dezaprobator. Dar apoi s-a gândit: „De fapt, aș putea spune și eu exact același lucru ca această femeie. Nu este minunat că ea are tot așa de mult soare ca și mine?”.

    În calitate de creștini, putem spune că tot așa este și cu dragostea Domnului nostru. Dumnezeu îi iubește pe toți copiii Săi! Acest lucru este așa de simplu, încât oricine îl poate înțelege. Dar, dacă mai cugetăm puțin, descoperim un adevăr de o valoare inestimabilă.

    Indiferent de cât de mulți oameni acceptă mântuirea în Domnul Isus, toți sunt binecuvântați „cu orice binecuvântare duhovnicească în locurile cerești, în Hristos” (Efeseni 1.3). Fiecare poate să primească aceste binecuvântări pentru el personal și să se bucure de ele, fără ca binecuvântările altuia să fie prejudiciate. Toți se pot bucura de întreaga bogăție – și tu, și eu!

    Uneori ne îngrijim intens de treburile vieții. Nu este un lucru greșit. Dar Domnul nostru lucrează în noi, ca „să ne așezăm iarăși la soare”, să ne îndreptăm privirea spre dragostea lui Dumnezeu. El știe din proprie experiență cât de binefăcător este să cunoaștem această dragoste, când treburile vieții ne copleșesc.

    Ce dragoste minunată ne arată Dumnezeu!

    Citirea Bibliei: Deuteronom 9.1-17 · Matei 23.23-39

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DESCOPERINDU-ȚI DESTINUL (2) – Fundația S.E.E.R. România

    „S-au găsit însă și oameni răi… care l-au disprețuit…” (1 Samuel 10:27)


    Când Dumnezeu te cheamă la un destin special, nu toată lumea se va bucura: „S-au găsit însă şi oameni răi, care ziceau: „Ce ne poate ajuta acesta?” Şi l-au dispreţuit, şi nu i-au adus niciun dar. Dar Saul s-a făcut că nu-i aude.” Absolut remarcabilă reacția lui Saul față de criticii săi: „s-a făcut că nu-i aude.” Concluzie: nu este responsabilitatea ta să-i convingi pe alții de chemarea ta; responsabilitatea ta este să o deosebești. Biblia spune: „Darurile unui om îi fac loc” (Proverbele 18:16). Darurile pe care le ai – și roadele pe care le produc – sunt cele care îți validează chemarea. „Opreşte-te acum” a zis iarăşi Samuel „şi-ţi voi face cunoscut cuvântul lui Dumnezeu”. (1 Samuel 9:27). Când știi că ai auzit glasul lui Dumnezeu, critica celorlalți te va afecta prea puțin. Prezența Sa te liniștește, cuvintele Sale îți călăuzesc pașii, iar pacea Sa liniștește furtunile din sufletul tău.

    După ce auzi vocea lui Dumnezeu, cuvintele măgulitoare ale celorlalți nu te pot ridica în slăvi, întrucât stai cu ambele picioare pe pământ, iar obiectivele tale sunt clare. Nu vei avea nevoie de lauda altora, căci încrederea pe care o are El în tine te mulțumește pe deplin. După ce auzi glasul lui Dumnezeu, atitudinea ți se schimbă pe loc; nu vei mai privi spre viitor plin de mânie, de neliniște sau de teamă. Dumnezeu a vorbit, cuvintele Sale sunt pline de putere, și timpul va dovedi că El a avut dreptate! Iată cuvinte din Scriptură pe care să le ții minte: „cine dispreţuieşte ziua începuturilor slabe?… ochii Domnului… cutreieră tot pământul.” (Zaharia 4:10). În loc să te compari cu alții și să te consideri mai prejos decât ei, mai bine sărbătorește fiecare pas prin credință pe care îl faci pe calea destinului pe care ți l-a dat Dumnezeu!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 31:1-14


    „În Tine, Doamne, mi-am pus încrederea” în felul acesta răsună, de astă dată, declaraţia fermă a celui credincios (v. 1). Apoi, în v. 6: „Cât despre mine, mă
    încred în Domnul„. Şi, din nou, la sfârşitul pasajului nostru: „Dar eu mă
    încred în Tine„ (v. 14). În mijlocul furtunii dezlănţuite de oameni, el se agaţă de această certitudine. Adăpostul şi l-a aşezat nu pe propriul munte (Psalmul 30.7), ci în Domnul, Stânca lui (v. 3) de neclintit. „Fii pentru mine o stâncă…”, cere el în v. 2, iar în v. 3 confirmă: „Tu eşti stânca mea”. Nimic niciodată nu va putea răsturna o credinţă aşezată pe o astfel de temelie (Matei 7.25). Drag prieten, ai construit tu pe această stâncă?

    Există un moment în viaţă când această încredere este mai necesară ca oricând. Este vorba de ultimul moment, când totul trebuie părăsit, pentru a trece prin moarte. În această traversare întunecoasă, niciun sprijin pentru suflet nu poate dăinui, decât Dumnezeul în care, acum şi pentru totdeauna, ne-am pus toată încrederea (Proverbe 14.32).

    Să ne gândim la Modelul nostru incomparabil: În momentul morţii Sale, Hristos Îşi exprimă această încredere absolută prin ultimele Sale cuvinte de pe cruce, despre care ne vorbeşte v. 5: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul„ (Luca 23.46; vezi şi v. 15).

  • 17 Martie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Acum, la sfârșitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, pentru desființarea păcatului prin jertfa Sa.
    Ca să Se arate acum, pentru noi, înaintea feței lui Dumnezeu.
    Se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru mântuirea celor care Îl așteaptă.

    Evrei 9.26; Evrei 9.24; Evrei 9.28


    Capitolul 9 din Evrei vorbește despre trei arătări ale lui Hristos – una trecută, una prezentă și una viitoare. „Acum, la sfârșitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, pentru desființarea păcatului prin jertfa Sa” (versetul 26). În trecut, Domnul S-a arătat aici, pe pământ, pentru a împlini măreața lucrare de la Calvar, pe care Tatăl I-o dăduse s-o facă (Ioan 17.4). Nu mai este nevoie ca El să Se arate pentru acest scop. Crucea este eternă în ce privește rezultatele ei. Nimic nu poate și nu trebuie adăugat la această lucrare glorioasă. Este încheiată și are rezultate minunate pentru noi, cei care credem: „Pentru că, printr-o singură jertfă, i-a desăvârșit pentru totdeauna pe cei sfințiți” (Evrei 10.14).

    Versetul 24 vorbește despre arătarea Lui în prezent „pentru noi, înaintea feței lui Dumnezeu”. Mântuitorul înviat a intrat în Locul Preasfânt și Se înfățișează acum în cer ca Mare-Preot al nostru, înaintea feței lui Dumnezeu. El S-a arătat pe pământ ca să moară pentru noi. Acum Se arată în cer ca să trăiască pentru noi. „Având deci un Mare-Preot însemnat, care a străbătut cerurile, … să ne apropiem deci cu îndrăzneală de tronul harului” (Evrei 4.14-16). Cel a cărui dragoste a fost atât de mare, încât a murit pentru noi, mijlocește acum pentru noi în cer. Ce încurajare pentru sufletele noastre!

    Cerurile se vor deschide însă din nou și El va apărea iarăși, pentru a-i aduce pe ai Săi în plinătatea binecuvântării mântuirii lor. Tânjim noi după acea zi, veghind și așteptându-L? Arătarea lui Hristos în trecut: El a murit pentru noi. Arătarea lui Hristos în prezent: El mijlocește pentru noi. Arătarea lui Hristos în viitor: El va veni să ne ia la Sine.

    M. Vogelsang

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Fiul meu, ia aminte la cuvintele mele, pleacă-ți urechea la spusele mele!

    Proverbe 4.20



    Cugetări

    • Suferința care există în lume nu dovedește că Dumnezeu este absent, ci că noi ne-am îndepărtat de El.

    • Nu putem ști ce va aduce ziua de mâine, dar putem să știm ce va aduce veșnicia.

    • Iertarea dată de Dumnezeu nu înseamnă eliberare temporară de vină, ci eliberare definitivă.

    • Dumnezeu nu împlinește toate dorințele noastre, însă împlinește toate promisiunile Sale.

    • Cine cere o confirmare omenească pentru Cuvântul lui Dumnezeu este ca cineva care cere o lumânare stând în lumina strălucitoare a soarelui.

    • Nu este surprinzător faptul că Dumnezeu este atât de mare, ci surprinzător este faptul că El a venit atât de aproape de noi prin Isus Hristos.

    • Omul fericit nu este neapărat recunoscător. Dar omul recunoscător este fericit.

    • Dumnezeul care, în mijlocul întunericului gros, vede o furnică neagră pe o piatră neagră te vede și pe tine.

    • Nu trebuie să-ți fie frică de ziua de mâine, pentru că Dumnezeu este deja acolo.

    • Cât de ușor spunem că Dumnezeu este bun când ne merge bine! Dar El este bun și atunci când ne merge rău.

    • Nu trebuie să păstrăm Cuvântul lui Dumnezeu în bibliotecă, ci să-l păstrăm în inimă.

    Citirea Bibliei: Deuteronom 8.1-20 · Matei 23.13-22

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DESCOPERINDU-ȚI DESTINUL (1) – Fundația S.E.E.R. România

    „Samuel a luat sticluţa cu untdelemn, şi a turnat-o pe capul lui Saul.” (1 Samuel 10:1)


    Astăzi vom vorbi despre modul extraordinar în care Saul a ajuns să fie primul împărat al poporului Israel. Saul străbătea teritoriul țării, în căutarea măgărițelor pierdute ale tatălui său, când s-a întâlnit cu profetul Samuel. „Samuel i-a zis lui Saul: „Spune slugii tale să treacă înaintea noastră”. Şi sluga a trecut înainte. „Opreşte-te acum” a zis iarăşi Samuel „şi-ţi voi face cunoscut cuvântul lui Dumnezeu”. Samuel a luat sticluţa cu untdelemn, şi a turnat-o pe capul lui Saul. Apoi l-a sărutat şi a zis: „Nu te-a uns Domnul… ca să fii căpetenia moştenirii… Lui?” (1 Samuel 9:27-10:1).

    Gândește-te puțin: Saul se afla în căutarea unor măgărițe când și-a descoperit destinul! Și ție ți se poate întâmpla lucrul acesta! Dumnezeu are obiceiul de a chema oameni care sunt ocupați cu alte lucruri. Iacov și Ioan își reparau năvoadele, Matei colecta taxe, Elisei cultiva pământul, Saul căuta măgărițele pierdute ale tatălui său. Pentru fiecare în parte era doar o altă zi la serviciu, muncind să-și câștige pâinea. Dar când Dumnezeu are un destin pentru tine, și când a marcat o dată din calendar cu numele tău, El va veni să te cheme.

    Poate că spui: „Dar eu n-am nimic special!” La fel a spus și Saul: „oare nu sunt eu Beniamit, din una din cele mai mici seminţii ale lui Israel? Şi familia… mea nu este cea mai mică dintre toate familiile din seminţia lui Beniamin?” (1 Samuel 9:21). Statutul tău social nu-L limitează pe Dumnezeu. Când are un plan pentru tine, El intră în viața ta și te aduce în prim-plan, în lumina reflectoarelor.

    Așadar, rămâi credincios, continuă să-L slujești… și va veni și vremea ta!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 30


    Chiar dacă sunt scrise în dreptul rămăşiţei lui Israel, v. 1-5 sunt o încurajare pentru toţi răscumpăraţii, amintindu-le că, dacă trebuie să treacă printr-o „întristare uşoară de o clipă”, aceasta lucrează pentru ei o „greutate eternă de glorie” (2 Corinteni 4.17). Lacrimilor „care sunt partea celor mai mulţi în noaptea întunecoasă a acestei lumi” le vor urma curând cântările de bucurie, în dimineaţa zilei fără apus. Dar chiar şi noaptea, în mijlocul încercărilor, cel care Îl cunoaşte pe Domnul are o bucurie interioară care îl face în stare şi totodată îl îndeamnă să cânte (Psalmul 42.8; Iov 35.10). El le dă în felul acesta celor din jur cea mai puternică mărturie (Fapte 16.24,25).

    Descurajarea în încercare este un lucru periculos!

    Pe de altă parte, un credincios prosper riscă să se sprijine pe prosperitatea lui („muntele meu” spune psalmistul), obligându-L pe Dumnezeu să-i zdruncine aceste temelii, pentru a-l determina să-L caute pe El (v. 6-8). Prosperitatea în lume devine pe nesimţite un obstacol care împiedică comuniunea cu Domnul; de aceea, este spre folosul nostru să fim lipsiţi de ea. Care este mijlocul de a scăpa de astfel de pericole? Privind mai departe de noaptea de acum şi mai sus de „muntele nostru”, cântărind toate lucrurile în perspectiva preafericitei eternităţi.

  • 16 Martie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că Îmi sunteți ucenici, dacă aveți dragoste unii față de alții.

    Ioan 13.34,35


    Un studiu interesant arată că doar cincisprezece la sută din succesul la locul de muncă se datorează cunoștințelor și îndemnării, iar restul de optzeci și cinci la sută este determinat de atitudine și de abilitatea de a interacționa cu ceilalți. Există o lecție spirituală pentru noi în acest lucru. Rodnicia creștină depinde nu doar de ceea ce credem, ci și de felul cum trăim ceea ce credem.

    În camera de sus, Domnul Isus i-a îndemnat de cel puțin cinci ori pe ucenicii Săi să se iubească unii pe alții. El le-a spus că această iubire îi va distinge ca ucenici ai Săi. Adevărata dragoste creștină nu este un simțământ care apare și dispare, ci este un exercițiu de voință. Ea trebuie să fie motivația vieții noastre de zi cu zi. Îndemnul de a ne iubi unii pe alții este dat de cel puțin șaisprezece ori în Noul Testament. Domnul Isus a spus că Legea și Profeții depind de două porunci: a-L iubi pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată gândirea, și a-l iubi pe aproapele ca pe noi înșine. Romani 13.8 ne spune să nu datorăm nimănui nimic, cu excepția faptului de a ne iubi unii pe alții, fiindcă cel care iubește a împlinit legea. Dragostea adevărată trebuie să fie principiul călăuzitor în viața fiecărui creștin.

    A ne iubi unii pe alții nu este doar legea lui Hristos, ci este și ceva ce Însuși Dumnezeu ne învață (1 Tesaloniceni 4.9). Dragostea Lui față de noi a fost dovedită prin faptul că L-a dat pentru noi pe singurul Său Fiu, atunci când noi încă eram vrăjmași ai Lui. Dragostea Lui a fost turnată acum în inima fiecărui credincios (Romani 5.5). Dumnezeu este dragoste, iar noi de asemenea trebuie să ne iubim unii pe alții. De fapt, dragostea este dovada că Duhul lui Dumnezeu lucrează în noi și prin noi. Fie ca această „dragoste unii față de alții” să ne caracterizeze și pe noi în aceste timpuri!

    T. Hadley, Sr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.
    Și noi am văzut și mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii.

    Ioan 3.17; 1 Ioan 4.14



    Frânghia de salvare

    Într-o noapte a anului 1907, vaporul „Netherland” a ajuns în pericol pe coasta Wales și s-a scufundat. Echipajul s-a putut salva prin înot. Dar, când oamenii au ajuns la mal, au constatat cu groază că drumul le era blocat de stânci mult prea înalte. Cum vor scăpa de mareea care creștea? Fără mijloace de ajutor, situația lor era disperată. Deodată au descoperit o frânghie care atârna de la înălțime. S-au cățărat repede unul după altul pe acea frânghie. Când au ajuns sus, n-au găsit pe nimeni. Nu se vedea nicăieri nicio casă și nicio lumină.

    A doua zi dimineața s-au întâlnit cu echipajul de pază de pe acea coastă. Atunci s-a dezlegat misterul acelei frânghii: în urmă cu un an, echipajul de pază de pe acea coastă salvase cu ajutorul acelei frânghii oamenii de pe un vas care naufragiase acolo, dar apoi a uitat să strângă frânghia. Dumnezeu a folosit această neglijență mică pentru a salva alți naufragiați.

    Așa cum acea frânghie atârna de stâncă, tot așa Dumnezeu a pregătit deja de mult timp totul, pentru a-i salva pe oamenii păcătoși de la pierzarea veșnică. El L-a trimis pe Fiul Său în lume și L-a dat la moarte, pentru ca oamenii păcătoși să nu meargă în pierzare, ci să fie grațiați. De atunci, Dumnezeu Își întinde mâna, pentru a duce în siguranță pe fiecare om care crede în Isus Hristos și acceptă pentru sine lucrarea de mântuire de la cruce.

    Nu vreți să apucați această „frânghie”, ca să fiți salvați chiar astăzi?!

    Citirea Bibliei: Deuteronom 7.7-26 · Matei 23.1-12

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    VORBEȘTE „CU HAR”! – Fundația S.E.E.R. România

    „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare” (Coloseni 4:6)


    John Grisham, romancier american și autorul multor cărți de mare succes (traduse în 42 de limbi, inclusiv în românește), dintre care unele au fost ecranizate cu mare succes, a fost denumit „o săgeată dreaptă croindu-și drum pe o cărare strâmbă.” Romanele sale descriu adesea avocați imorali, politicieni corupți și polițiști agresivi – punctul slab a lumii bogătașilor. Eroii săi, pe de altă parte, sunt în general oameni nevinovați sau copii, de exemplu: un băiat de unsprezece ani, în „Clientul”.

    Grisham a afirmat că preferă să fie un om de treabă decât să-și împânzească romanele cu relații ilicite și scene sângeroase. El refuză să scrie ceva ce i-ar ofensa mama sau copiii. În pofida previziunilor făcute de cele mai multe edituri din lume, el a cules roadele abordării sale. Romanul „Firma” are peste douăzeci de milioane de exemplare tipărite. Fanii care îl abordează și-i trimit mesaje au vârste cuprinse între zece și… nouăzeci și șase de ani! Majoritatea cititorilor săi îl laudă pentru că a lăsat deoparte violența, obscenitățile și mizeriile explicite.

    Biblia ne învață: „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia.” Să reținem cuvintele „dreasă cu sare” sau „care are gust bun”. Domnul Isus a afirmat că „din prisosul inimii vorbeşte gura. Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui. Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit.” (Matei 12:34-37). Așadar, astăzi – vorbește „cu har”!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 29


    Din punct de vedere profetic, acest psalm vorbeşte despre momentul când cei puternici ai pământului vor trebui să se supună Domnului. Gloria şi tăria, pe care omul şi le atribuie cu atâta plăcere, aparţin, de fapt, numai lui Dumnezeu. Şi acestea Îi vor fi recunoscute doar atunci când El va considera potrivit să-Şi înalţe glasul, pentru a-Şi revendica drepturile (glasul Domnului este amintit de şapte ori în acest psalm). Dominaţia naţiunilor (numite: „fii ai celor puternici„ v. 1) asupra lui Israel va lua atunci sfârşit, pentru că poporul căruia îi va da Domnul puterea când va fi să şadă ca Împărat pentru totdeauna (v. 10-11) va fi chiar poporul Său.

    Ce puternic şi impunător este acest glas al Creatorului, pe care toţi oamenii au ocazia să-l audă! Dumnezeu le vorbeşte cu tot dinadinsul („dea curmezişul”) prin fenomene ale naturii: vânt, tunete, avalanşe, cutremure de pământ… care umplu sufletele cu un sentiment de măreţie şi de groază… în general foarte trecător! Dar, mai presus de toate, Dumnezeu a vorbit lumii prin Isus Hristos, Cuvântul devenit trup (Ioan 1.14; 18.37). Acesta a fost şi glas al puterii divine „pe ape mari” (v. 3), şi glas al unui singur cuvânt, rostit pe când El potolea furtuna (Marcu 4.39), precum şi glasul „blând, în şoaptă” (1 Împăraţi 19.12), al dragostei: glasul bunului Păstor. Acesta se face auzit şi astăzi în Cuvântul Său. Să învăţăm să-l ascultăm!

  • 15 Martie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Să faci veșminte sfinte lui Aaron, fratele tău, pentru glorie și pentru podoabă.

    Exod 28.2


    Există șase mari părți ale hainelor lui Aaron, însă vom privi doar la unele dintre ele (vedeți versetul 4) și facă Domnul să dorim să cercetăm aceste lucruri cu tot mai mare sârguință! Lucrarea Duhului Sfânt este de a ni-L revela pe Hristos și gloria Sa prin aceste imagini din Vechiul Testament (Ioan 16.14; 1 Corinteni 10.11).

    Să privim la efod. El ne vorbește despre binecuvântata Persoană a Domnului Isus Hristos. Era țesut cu fire de aur, de albastru, de purpuriu, de stacojiu și de in subțire (Exod 28.5).

    Aur – Domnul Isus este o Persoană divină, Dumnezeu arătat în trup. Aurul vorbește de asemenea despre dreptatea Lui divină.

    Albastru – culoarea cerului. „Al doilea Om” – Domnul Isus – „este din cer” (1 Corinteni 15.47). De multe ori ni se spune în Evanghelia după Ioan că El a venit „de sus”.

    Purpuriu – culoarea regală. Hristos este „Împăratul împăraților și Domnul domnilor”. El este Prințul împăraților pământului.

    Stacojiu – culoarea gloriei pământești, în special în relație cu Israel. Domnul Isus este „Fiul lui David”.

    In subțire – acesta vorbește despre umanitatea sfântă a Domnului Isus, despre dreptatea și puritatea Lui ca Om.

    Pe fiecare umărar al efodului era o ferecătură de aur, în care era așezată o piatră de onix. Pe aceste două pietre erau scrise numele fiilor lui Israel. Acest lucru simbolizează puterea Domnului Isus de a-i purta pe cei ai Săi înaintea lui Dumnezeu și de-a lungul pustiei lumii.

    Apoi, atașat de efod, era un pieptar în care se aflau douăsprezece pietre prețioase (versetul 29). Hristos ne reprezintă înaintea lui Dumnezeu în cer. Noi suntem pe inima Lui. Nimic nu ne poate despărți de „dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus, Domnul nostru” (Romani 8.39).

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Toți au păcătuit și n-au ajuns la slava lui Dumnezeu, fiind îndreptățiți fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.

    Romani 3.23,24



    Harul lui Dumnezeu pentru tine

    Fiecare om are o istorie personală: s-a născut într-un anumit loc din această lume, a avut o tinerețe mai mult sau mai puțin fericită, a devenit adult. Nu știu cum a decurs până acum viața ta, dacă ai avut succese sau înfrângeri, dar un lucru îl știu sigur din proprie experiență: o viață fără Dumnezeu nu oferă împlinire adevărată.

    De la o anumită vârstă, fiecare om este responsabil de ceea ce face. Acest lucru este valabil nu numai pentru conviețuirea în societate, ci și cu privire la cerințele lui Dumnezeu față de creaturile Sale.

    Și tu trebuie să dai socoteală lui Dumnezeu pentru viața ta. Poate te consideri un om cumsecade, drept. Dar sentința lui Dumnezeu este aceasta: „Toți s-au abătut și au ajuns niște netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar” (Romani 3.12). Dacă ești sincer cu tine însuți, știi că aceste cuvinte se potrivesc de minune cu viața ta. Dumnezeu nu poate aproba unele lucruri pe care le-ai făcut.

    Deși L-ai jignit prin toată nedreptatea din viața ta, Dumnezeu îți oferă harul Său.

    • Dacă accepți sentința Sa asupra vieții tale și mărturisești înaintea Lui păcatele tale, El te va ierta.

    • Dacă crezi în Isus Hristos, care a murit pentru tine la cruce, Dumnezeu te declară un om drept.

    Vino degrabă la Mântuitorul care nu alungă pe nimeni!

    Citirea Bibliei: Deuteronom 6.16-7.6 · Matei 22.34-46

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    NU FORȚA O RELAȚIE! – Fundația S.E.E.R. România

    „Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri” (1 Ioan 2:19)


    Fiecare relație din viața ta își are un motiv și un anotimp. Dedicarea ta față de familie trebuie să fie pe viață; celelalte relații este foarte probabil că vor avea limită de timp. Așadar, când cineva pleacă, nu încerca să-l convingi să rămână cu tine, să te iubească, să te sune, să-i pese de tine, să vină să te vadă sau să păstrați legătura. Destinul tău nu este legat de cei ce te părăsesc.

    Apostolul Ioan scrie: „Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri.” Oamenii te părăsesc pentru că nu sunt legați de tine. Și dacă nu sunt legați de tine, nu trebuie să încerci să-i faci să rămână. Asta nu înseamnă că sunt oameni răi, ci doar că un capitol din viața ta se încheie. Trebuie să știi când s-a terminat o relație, și când să spui „la revedere”, convins că orice relație pe care Dumnezeu vrea s-o ai, El Se va îngriji de ea! Nu mai insista să rămână – lasă-i să plece! A te agăța de o relație a cărei rațiune nu mai există, nu va face decât să te rănească.

    După ce Lot l-a părăsit, Avraam a ajuns la un alt nivel al binecuvântării lui Dumnezeu. Orpa a părăsit-o pe Naomi și s-a întors în Moab, dar Rut a rămas cu ea – și ambele au primit binecuvântarea lui Dumnezeu.

    Trebuie să știi cine face parte din viața ta și cine nu. Dacă ții cu dinții de cineva al cărui loc nu este în viața ta, și care n-a fost menit pentru asta, cuvântul pentru tine astăzi este acesta – lasă-l să plece!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 27


    Implorările pe care le auzim răzbătând prin acest psalm nu seamănă deloc cu rugăciunile pline de încredere pe care un creştin le poate adresa astăzi Dumnezeului şi Tatălui său. Teama de a nu rămâne fără răspuns, groaza din faţa morţii, frica de a nu fi luat odată cu cei răi, precum şi apelul către judecarea celor răi redau aici sentimentele israelitului credincios din zilele de la urmă. Această mare strâmtorare nu va putea face altceva decât să scoată încă o dată în evidenţă răspunsul pe care îl primeşte cel credincios şi bucuria pe care i-o prilejuieşte acestuia primirea unui răspuns (v. 6-9).

    „Domnul este tăria mea”, declară
    în v. 7, iar în v. 8: „Domnul este tăria lor”. Experienţa este mai întâi individuală
    şi apoi colectivă. Să ne amintim de un episod din istoria lui David, autorul psalmului nostru. La întoarcerea la Ţiclag, el găseşte cetatea incendiată şi pe toţi locuitorii ei duşi în captivitate; însoţitorii săi vorbesc să-l ucidă cu pietre; se află într-o mare strâmtorare. Şi atunci se întăreşte în Domnul Dumnezeul său (1 Samuel 30.6). Asemeni lui David, experimentarea întregii noastre slăbiciuni este uneori necesară pentru a conştientiza că toată puterea noastră este în Domnul (2 Corinteni 12:10). Remarcăm, de asemeni, că răspunsul lui Dumnezeu aduce lauda în inima celui credincios. În ce ne priveşte, să nu uităm vreodată să Io exprimăm Domnului (Isaia 25:1)!

  • 14 Martie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Cuvântul S-a făcut carne și a locuit printre noi (și noi am privit gloria Lui, glorie ca a Singurului de la Tatăl), plin de har și de adevăr.

    Ioan 1.14


    Cât de binecuvântați am fi doar dacă am putea să-L urmărim pe Domnul, cu un gând plin de afecțiune, de-a lungul acestui drum până la tronul din glorie!

    În fiecare stadiu al călătoriei Sale, Îl vedem cum produce o deplină și egală desfătare lui Dumnezeu; plăcere completă și identică la sfârșitul călătoriei, ca și la începutul ei; doar că, la sfârșit, va fi însoțită de un privilegiu slăvit, anume că El o va fi produs într-o diversitate sublimă și negrăită. Scriptura ne ajută să urmărim și acest gând binecuvântat. Nu este nevoie să vorbim – fiindcă nu putem – despre bucuria stârnită de El fiind în sânul Tatălui din veșnicie. Acel sân este „refugiul secret al dragostei”; iar bucuria care însoțea acea dragoste este la fel de inexprimabilă ca dragostea însăși.

    Dar și când Preaiubitul Său a fost așezat ca centru al tuturor lucrărilor divine sau ca temelie a oricărui plan al lui Dumnezeu, El a rămas în continuare plăcerea Sa. Într-un asemenea loc și caracter Îl vedem înfățișat în Proverbe 8.22-31. În acest loc minunat din Scriptură, Înțelepciunea, adică Fiul, este prezentată ca fiind Proiectantul, Creatorul și Susținătorul tuturor lucrărilor și planurilor divine, așezată ca Sfătuitor înainte de a fi lumea; iar câteva locuri din Noul Testament ni-L arată la fel: Ioan 1.3; Efeseni 1.9,10; Coloseni 1.15-17. În toate acestea, El a putut spune despre Sine: „Atunci eu Îi eram meșter și zilnic eram desfătarea Sa, veselindu-mă întotdeauna înaintea Lui”.

    Apoi, când a venit împlinirea timpului, Fiul lui Dumnezeu Și-a luat locul în pântecele fecioarei. Cine poate lămuri un asemenea mister? Dar așa a fost. Iar aceasta n-a constituit decât un alt moment, o nouă ocazie a bucuriei; și îngerii au venit s-o anunțe și să vorbească despre ea păstorilor de pe câmpurile Betleemului.

    J. G. Bellett

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și, fiind în luptă grea, Se ruga și mai fierbinte. Și sudoarea I se făcuse ca niște picături mari de sânge, care cădeau pe pământ.

    Luca 22.44



    Lupta grea din Ghetsimani

    Domnul a petrecut în grădina Ghetsimani cea mai mare parte a nopții în care a fost vândut. A doua zi urma să fie condamnat la moarte pe cruce. Acolo, în grădina Ghetsimani, Îl vedem îngenunchind înaintea lui Dumnezeu și Îl auzim rugându-Se Tatălui: „Tată, dacă voiești, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuși, facă-se nu voia Mea, ci a Ta!” (Luca 22.42).

    La ce S-a referit vorbind de „paharul acesta”? – În Vechiul Testament găsim amintit „potirul mâniei Lui” (Isaia 51.17,22), iar paharul despre care vorbește Domnul în Ghetsimani înseamnă mânia lui Dumnezeu asupra păcatului.

    Domnul Isus știa că înaintea Lui stătea crucea: acolo trebuia să Se împovăreze cu păcatele noastre, să fie făcut păcat și să simtă mânia dreaptă a lui Dumnezeu asupra păcatului. Tocmai pentru că El a fost sfânt și fără păcat, Omul Isus Hristos S-a îngrozit. El nu putea să-Și dorească moartea, care este plata păcatului nostru. Dar, dacă nu era posibil altfel, dorea să Se supună voii lui Dumnezeu.

    Lupta Mântuitorului nostru în grădina Ghetsimani nu a însemnat, așadar, răzvrătire față de Dumnezeu. Când a văzut înaintea Sa moartea ca plată a păcatului, Mântuitorul a trecut prin cea mai grea încercare a ascultării Sale. De aceea S-a rugat mai intens; chiar și sudoarea Lui ne arată cât de puternic a simțit El grozăvia păcatului în ochii lui Dumnezeu.

    El S-a ridicat de la rugăciune și a mers la cruce spunând „da” căilor lui Dumnezeu.

    Citirea Bibliei: Deuteronom 6.1-15 · Matei 22.23-33

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    NU TE LĂSA RĂPUS DE DISPERARE! – Fundația S.E.E.R. România

    „Să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări” (Iacov 1:2)


    Când în viața și în relațiile noastre apar necazuri (ceea ce se va întâmpla în mod inevitabil!), este foarte ușor să cădem pradă disperării. Mai întâi, suntem dezamăgiți de un eveniment sau de o relație. Apoi, pe măsură ce încercarea dureroasă persistă, cădem în descurajare și abandonăm ideea că lucrurile se vor schimba. În cele din urmă, pe măsură ce înțelegem că ne e imposibil să mișcăm lucrurile în direcția pe care o dorim noi, sucombăm sub greutatea disperării. Ne simțim neputincioși, neajutorați și nu știm cum să netezim cărarea vieții. În loc să alergăm în cursa vieții, avem impresia că înotăm într-un ocean de jeleu.

    Deseori, când nu reușim să înțelegem circumstanțele vieții, ne limităm așteptările cu privire la cine este Dumnezeu și ce poate face El pentru noi. Noi credem că există un singur rezultat bun – cel pe care-l dorim noi! În schimb, noi trebuie să ne încredem în Tatăl nostru ceresc, deoarece El are întotdeauna un plan mai mare și mai bun pentru noi. Trebuie să încercăm să-L vedem la lucru în oricare din circumstanțele cu care ne confruntăm.

    Să nu uităm: așteptările lui Dumnezeu sunt mai mari decât ale noastre, și numai Tatăl nostru ceresc și planul Său, indiferent cât de dureros poate părea acum, ne pot mulțumi cu adevărat sufletele.

    Apostolul Iacov scrie: „Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic.” (Iacov 1:2-4).

    Păstrează acest adevăr viu în mintea ta, și nu vei cădea pradă disperării niciodată!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 27


    În acest Psalm străluceşte încrederea totală a celui credincios în Cel care este Lumina, Mântuirea şi Tăria vieţii sale (v. 1; Psalmul 18.27,28,29). Epistola către Efeseni va confirma acest adevăr, că Domnul este în acelaşi timp şi Lumina şi Tăria puterii creştinului (Efeseni 5.14; 6.10). Dar cine Altul a arătat această încredere totală în Dumnezeu decât Domnul Isus?

    Dacă Psalmul 22 ar putea fi numit <psalmul crucii>, atunci acestuia (Psalmului 27) va trebui să-i dăm titlul de <psalmul Ghetsimani-ului>. Întradevăr, v. 2 evocă într-un mod izbitor mulţimea înarmată cu săbii şi cu bâte care înaintează sub îndrumarea lui Iuda pentru aL prinde pe Domnul gloriei. Însă la singura Sa rostire, „Eu sunt”, ei dau înapoi şi cad la pământ (Ioan 18.6).

    „Casa Domnului” acesta este locul în care îşi caută refugiul psalmistul (v. 35; comp. cu 2 Împăraţi 19.1,14): ce frumoasă imagine a comuniunii, a acestui „un lucru” (v. 4) pe care se cuvine să-l cerem şi să-l urmărim înainte de orice altceva. Iar această comuniune nu este numai pentru ceasul încercării, ci pentru „toate zilele vieţii mele”.

    Comuniunea este şi „climatul” necesar pentru a distinge frumuseţea Domnului şi pentru a progresa în cunoaşterea acestei frumuseţi. Ultimul verset vine ca un răspuns de sus care opreşte toată alarmarea credinciosului: „Da, aşteaptă-L pe Domnul!”

  • 13 Martie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și, după ce Aaron și fiii lui vor fi terminat de acoperit sfântul locaș și toate uneltele sfântului locaș, când va fi să plece tabăra, după aceea să vină fiii lui Chehat să-l poarte, dar să nu se atingă de lucrurile sfinte, ca să nu moară … Aaron și fiii săi să intre și să-i așeze pe fiecare la lucrul său și la îndatorirea sa. Dar ei să nu intre să vadă lucrurile sfinte, nici măcar o clipă, ca să nu moară.

    Numeri 4.15,19,20


    Leviții (8) – Slujba lor

    În călătoria din Egipt către Canaan, leviților li s-a încredințat misiunea de a transporta cortul și toate obiectele lui de-a lungul pustiei. Fiecare levit avea trasată o sarcină clară din partea preoților. După ce preoții demontau cortul și îi acopereau toate obiectele și componentele, fiii lui Chehat transportau toate aceste obiecte, de la marele altar de aramă, până la cele mai mici mucări din aur. Fiecare dintre ei transporta ceea ce îi fusese atribuit, singur sau împreună cu alții.

    Celelalte două familii de leviți își aveau și ele atribuțiunile lor. Gherșoniții transportau perdelele, frânghiile și pânzele curții. Merariții aveau responsabilitatea de a căra scândurile, stâlpii și soclurile. Acestor două familii li s-au dat boi și care, pentru a căra toate acele lucruri. Ele porneau la drum între cele două grupări dintâi ale semințiilor și așezau cortul înainte ca chehatiții să ajungă cu obiectele cortului.

    Și noi avem fiecare responsabilitatea noastră personală în slujba pentru Domnul. El ne trasează fiecăruia sarcinile și atribuțiunile. Mari sau mici, importante sau nesemnificative, toate sunt trasate de El și El Însuși ne va răsplăti pentru împlinirea lor. „De la Domnul veți primi răsplata moștenirii; slujiți Domnului Hristos!” (Coloseni 3.24). Să-I slujim din inimă și să-I slujim bine!

    E. P. Vedder, Jr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Isus i-a zis: Eu sunt calea și adevărul și viața; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.

    Ioan 14.6



    Multe căi – o Cale

    Toți oamenii merg pe o anumită cale. Unul urmărește cariera sa profesională, altul se dedică hobby-ului său. Un altul aleargă de la o plăcere la alta. Dacă Dumnezeu nu este inclus în aceste căi, atunci ele duc la pierzarea veșnică.

    Dacă vă găsiți pe o astfel de cale, vă rugăm să luați aminte la acest verset biblic: „Să se lase cel rău de calea lui și omul nedrept de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul, care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu obosește iertând” (Isaia 55.7).

    Mulți pornesc pe o cale pe care ar dori ca prin strădaniile lor să ajungă la Dumnezeu. Unul își impune anumite obligații și trăiește strict religios. Altul este de părere că printr-o viață cumsecade poate câștiga favoarea lui Dumnezeu. Un altul face binefaceri și dorește ca prin sponsorizările sale să-și câștige un loc în cer. Dar toate aceste căi nu duc la Dumnezeu.

    Dacă sunteți pe una dintre aceste căi, dorim să vă spunem că există o singură cale spre Dumnezeu! Această cale este o Persoană: Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu! „Căci este … un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Hristos Isus, care S-a dat pe Sine Însuși ca preț de răscumpărare pentru toți” (1 Timotei 2.5,6). El a venit în lume, pentru ca, prin moartea Sa, oamenii să fie salvați de la pierzarea veșnică și să fie readuși la Dumnezeu. „Hristos … a suferit o singură dată pentru păcate, Cel Drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu” (1 Petru 3.18). Cine crede în Hristos Domnul ajunge la Dumnezeu.

    Citirea Bibliei: Deuteronom 5.22-33 · Matei 22.15-22

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DUMNEZEU TE VA IERTA ȘI TE VA RESTAURA – Fundația S.E.E.R. România

    „Trestia frântă n-o va zdrobi” (Isaia 42:3)


    Chiar dacă ești amator de știri senzaționale (fie și istorice), poate că totuși n-ai auzit despre „dezastrul melasei” din Boston… În 15 ianuarie 1919, un rezervor din oțel conținând peste 10 milioane litri de melasă topită a explodat. Un val de sirop de aproape 10 m înălțime a măturat oameni și animale, a distrus clădiri, a zdrobit vagoane de marfă și mașini. Uriașa cisternă, cu înălțimea de 15 m și circumferința de 75 – fusese proiectată greșit. Reprezentanții companiei au reacționat la crăpăturile care apăreau constant, revopsind cisterna într-o culoare asemănătoare cu cea a melasei; filosofia lor era „ce nu se vede, se uită.” Acești oficiali știau că acolo era un mare risc, dar n-au făcut nimic în această privință. Dezastrul descris de un autor ca fiind „Valul întunecat” a ucis 21 de persoane și a rănit alte 150.

    Putem extrage două învățături importante din această istorie.

    Prima: dă atenție fisurilor din caracterul tău; ceea ce ignori azi, s-ar putea să te distrugă mâine.

    A doua: indiferent cât de tare ești zdrobit, dacă te întorci la Dumnezeu, El te va repune pe picioare.

    Prorocul Isaia a spus: „Trestia frântă n-o va zdrobi.” Aceste cuvinte înfățișează blândețea și harul lui Dumnezeu, atunci când Se apleacă să te ridice și să te vindece. Poate ai impresia că păcatul tău este prea mare și că te-ai îndepărtat prea tare de El. Nu, „Dumnezeu este… încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie.” (Exodul 34:6). „Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor, îi voi iubi cu adevărat! Căci mânia Mea s-a abătut de la ei!” (Osea 14:4). „El nu-Şi ţine mânia pe vecie, ci Îi place îndurarea! El va avea iarăşi milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, şi vei arunca în fundul mării toate păcatele lor.” (Mica 7:18-19).

    Astăzi, Dumnezeu te iartă și te restaurează, dacă vrei și-i ceri acest lucru!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 26


    În Psalmul 25, credinciosul avea de mărturisit păcate (v.7, 11 şi 18), iar rugăciunea lui era: „Condu-mă în adevărul Tău”. În Psalmul 26, tonul se schimbă; credinciosul stă înaintea Domnului cu o conştiinţă curată (v. 1,2) şi poate declara: „Am umblat în adevărul Tău„ (v. 3). El este unul dintre acei fericiţi care, potrivit Psalmului 1.1, nu s-a asociat cu cei care fac răul (v. 4,5). Toate gândurile îi sunt absorbite de o preocupare sfântă, cea ilustrată în v. 6 şi 7. Cu mâinile spălate în ligheanul de aramă, altfel spus, după ce sa judecat pe sine, el înconjoară altarul, privind sub toate aspectele lucrarea de la cruce şi pe Cel care a fost Jertfa desăvârşită. Gura i se deschide pentru a lăuda şi a istorisi „toate minunile„ făcute prin har (v. 7).

    Viaţa creştină nu constă numai în scoaterea din nelegiuire. Odată curăţit de „vasele de ocară”, copilul lui Dumnezeu îi caută
    şi îi găseşte pe aceia care, împreună cu el, „cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată” (2 Timotei 2.2122). Aici, credinciosul care a urât „adunarea celor care fac răul„ (v. 5) se bucură de locuirea gloriei Dumnezeului său şi-L binecuvântează pe Domnul „în adunări„ (v. 12). Constituie o bucurie pentru inima noastră prezenţa Domnului Isus în adunarea a doi sau trei strânşi în Numele Lui (Matei 18.20)?

  • 12 Martie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Atunci Împărăția cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care, luându-și candelele, au ieșit în întâmpinarea mirelui, … dar cele chibzuite au luat untdelemn în vasele lor.

    Matei 25.1,4


    Puterea practică a speranței noastre creștine (2)

    Parabola celor zece fecioare (Matei 25.1-13) arată că nu putem fi pregătiți pentru venirea Domnului dacă nu avem „untdelemn” în vase; și că efectul strigătului „Iată, Mirele!” a fost că le-a trezit atât pe fecioarele înțelepte, cât și pe cele nechibzuite și că toate și-au văzut starea și nevoile. Însă trebuie să înțelegem că doar cei care sunt născuți din nou prin Cuvânt și prin puterea Duhului Sfânt pot fi gata pentru venirea Domnului.

    Vedem, de asemenea, că strigătul a fost: „Ieșiți-I în întâmpinare!”, căruia îi corespunde un alt loc din Scriptură: „Oricine are speranța aceasta în El se curățește, după cum El este curat” (1 Ioan 3.3). Efectul așteptării lui Hristos este deci acela de a produce în noi o tot mai mare separare de rău. Avându-L pe El înaintea sufletului nostru și privind la El continuu, dorința noastră va fi să ne despărțim de tot ceea ce nu-I place și să fim preocupați doar cu lucrurile în care El Își găsește plăcerea. Prin urmare, putem măsura veridicitatea și intensitatea nădejdii noastre prin puterea pe care ea o are de a ne separa inima și viața de rău.

    Cum ar fi posibil să ne alipim de vreun lucru, oricât de nevinovat ar părea, care nu este însă potrivit caracterului lui Hristos, dacă am aștepta în orice clipă să-L vedem față în față? Dacă Îl așteptăm cu adevărat, trebuie să dorim să fim găsiți așa cum vrea El să fim. Astfel, curățiți de orice lucru și scop pământesc care ar putea lega inima noastră de scena prin care trecem, nu vom avea altceva de părăsit decât această pustie, atunci când El va veni din cer, cu un strigăt, cu glas de arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu.

    E. Dennett

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Când vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; și prin râuri, și nu te vor îneca; când vei merge prin foc, nu vei fi ars și flacăra nu te va aprinde. Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău… Pentru că ai preț în ochii Mei, pentru că ești prețuit și te iubesc… Nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine.

    Isaia 43.2-5



    Scăparea în miez de noapte (2)

    Mișcarea aripilor în sus și în jos în lumina lămpii s-a proiectat pe peretele de ceață și a părut mecanicului de locomotivă ca mișcarea unui om care dorește să avertizeze. Nimeni altul decât marele Dumnezeu a trimis acolo acea insectă, pentru a salva viața acelor oameni.

    Dragi cititori, poate ați avut și voi parte de astfel de minuni pe calea vieții voastre!

    Dumnezeu v-a ajutat în perioade de necaz și de pericole prin lucruri mici, adesea neînsemnate. Deseori nici nu observăm dovezile de dragoste ale lui Dumnezeu! Să începem să ne încredem mai mult în Dumnezeu!

    Când Petru, plin de râvnă, a coborât din corabie pentru a merge la Isus Hristos, a privit la valuri și a început să se scufunde. Plin de teamă, el a strigat: „Doamne, scapă-mă!”. Imediat, Domnul l-a apucat cu mâna-I salvatoare și au urcat în corabie (Matei 14.22-32).

    Să apucăm și noi, prin credință, această mână minunată a Domnului Isus! El aude strigătul nostru! El cunoaște necazul nostru! El dorește să ne conducă până la capătul căii noastre, când vom ajunge în portul minunat. „În pocăință și în odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate și în încredere va fi tăria voastră” (Isaia 30.15).

    Cât de binecuvântați suntem că ne putem încrede în Dumnezeu! Indiferent în ce împrejurări ne aflăm, putem întotdeauna să venim la Dumnezeu.

    Citirea Bibliei: Deuteronom 5.1-21 · Matei 22.1-14

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    AI NEVOIE DE O VIZIUNE! – Fundația S.E.E.R. România

    „Atunci ai vorbit într-o vedenie…” (Psalmul 89:19)


    Psalmistul scria: „Atunci ai vorbit într-o vedenie prea iubitului Tău, şi ai zis: „…am găsit pe robul Meu David, şi l-am uns cu untdelemnul Meu cel Sfânt. Mâna Mea îl va sprijini, şi braţul Meu îl va întări” (Ps. 89:19-21). Marile viziuni precedă întotdeauna marile realizări. Și Dumnezeu este Cel care dă marile viziuni. Viziunea dă naștere scopului; ea aprinde și alimentează focul lăuntric și te face să înaintezi în ciuda circumstanțelor și a obstacolelor. Pentru a înțelege bine cuvântul „viziune”, trebuie să reținem următoarele lucruri:

    1) Viziunea vine de la Dumnezeu. El știe de ce ești în stare și pentru ce te-a înzestrat. Privești tu dincolo de propria-ți persoană, chiar și dincolo de propria-ți viață, în timp ce-ți cauți viziunea? Dacă nu, este posibil să pierzi potențialul pe care ți l-a dat Dumnezeu și tot ce are El mai bun pentru tine. După ce L-ai consultat pe Dumnezeu în privința unei viziuni, și încă n-ai primit-o, gândește-te să te asociezi cu o persoană a cărei viziune rezonează cu persoana ta.

    2) Viziunea se bazează pe experiențele trecutului tău. Viziunea nu este o calitate mistică ce vine din neant. Ea se dezvoltă din experiențele tale trecute și din trecutul celor din jurul tău.

    3) Viziunea împlinește nevoile altora. O viziune care vine de la Dumnezeu depășește cu mult ceea ce poate realiza cineva. Ea îi include și îi binecuvântează pe alții. Dacă viziunea ta nu include aceste lucruri, înseamnă că este prea măruntă.

    4) Viziunea atrage resurse. Asemenea unui magnet, ea atrage, lansează provocări și îi unește pe oameni. În același timp, ea strânge laolaltă finanțe și alte resurse. Cu cât ai o viziune mai mare, cu atât va atrage mai mulți oameni plini de credință. Și cu cât este mai plină de provocări, cu atât cei care participă la ea se vor lupta ca s-o ducă la îndeplinire.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 25


    Psalmii 1624 sau ocupat în special cu Hristos, Mesia. Odată cu Psalmul 25 se deschide o altă serie (Psalmii 2539), în care privirea ne este îndreptată mai ales înspre „rămăşiţa” credincioasă şi înspre credincioşi în general.

    În timpul citirii psalmilor trebuie să luăm seama la simbolurile ce marchează începutul unei serii de psalmi (în unele versiuni Psalmul 25 şi Psalmul 40 au un asterisc în titlu); şi, de asemenea, să luăm seama la simbolurile din text ce separă ideile principale. Ele ne ajută să remarcăm în Psalmul 25 două rugăciuni: una de la v. 4 la 7 şi alta de la v. 16 la 22 (în unele versiuni v. 4, 8 şi 16 sunt marcate printr-un simbol „Y„).

    Cererile din v. 4 şi 5 trebuie luate ca fiind cu totul speciale pentru noi: „…Condumă în adevărul Tău” (comp. cu Psalmul 43.3). Era un subiect de nespusă bucurie pentru apostolul Ioan să găsească, în familia „alesei doamne” (2 Ioan 1), copii umblând în adevăr (2 Ioan 4).

    Dar cum ar fi posibil mersul, fără a cunoaşte calea şi potecile? Dumnezeu le arată; şi observaţi cum sufletul face progrese (v. 810,12). Totuşi, este impusă o condiţie: „Domnul Se destăinuie (notă: comunică intim) celor care se tem de El” (v. 12 şi 14). Altfel spus, Dumnezeu nuŞi descoperă gândurile şi nuŞi face înţeles Cuvântul Său decât acelora care sunt dispuşi să I se supună. Iată de ce domneşte atâta ignoranţă în creştinătate… şi iată de ce, atât de des, aceasta e în chiar sufletele noastre.

  • 11 Martie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Socotiți ca o mare bucurie, frații mei, când treceți prin felurite ispite, știind că încercarea credinței voastre lucrează răbdare.

    Iacov 1.2,3


    Cu toții trecem prin dificultăți și încercări, însă, în astfel de momente, să ne aducem aminte că toate sunt îngăduite de Tatăl nostru ceresc și că El Se folosește de ele pentru împlinirea scopului pe care îl are cu privire la noi.

    Să ne amintim de exemplul Domnului „care, pentru bucuria pusă înaintea Lui, a răbdat crucea” (Evrei 12.2) și care „va vedea din rodul muncii sufletului Său și va fi satisfăcut” (Isaia 53.11).

    Ce minunat să privim la gândurile profunde ale inimii Domnului nostru în grădina Ghetsimani! Contemplând oroarea a ceea ce urma să vină asupra Lui, El S-a supus planurilor lui Dumnezeu pentru El, spunând: „Nu voia Mea, ci a Ta să se facă”, iar mai târziu i-a spus lui Petru: „Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl?” (Ioan 18.11).

    Știm că Domnul a fost perfect și că, prin urmare, încercările prin care a trecut nu L-au făcut mai bun, nici nu L-au curățit în vreun fel, însă, pentru noi, ele au aceste efecte. Dumnezeu dorește să ne purifice, să înlăture imperfecțiunile și să ne facă tot mai mult asemenea chipului Fiului Său. Una dintre metodele pe care Tatăl le folosește pentru a împlini acest lucru este de a ne trece prin astfel de încercări. El știe de ce avem nevoie și știe și ce mijloace pot lucra pentru binele nostru, în fiecare etapă a vieților noastre. El știe, de asemenea, cât putem purta fiecare. Să ne supunem cu toții Tatălui nostru ceresc cu aceeași atitudinea ca a Domnului: nu voi bea paharul (orice ar conține el) pe care Tatăl mi l-a dat să-l beau?

    A. Blok

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dumnezeu vorbește însă, când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama … ca să-i păzească sufletul de groapă și viața de loviturile sabiei.

    Iov 33.14,18



    Scăparea în miez de noapte (1)

    Următoarea întâmplare s-a petrecut în urmă cu aproximativ 100 de ani în Anglia.

    Era o noapte întunecoasă și cețoasă. Călătorii priveau cu teamă la vremea furtunoasă. Mecanicul de locomotivă circula foarte precaut.

    Deodată a văzut o formă neagră, chiar în mijlocul șinelor, care flutura puternic cu brațele. Mecanicul de locomotivă a tras repede semnalul de alarmă și trenul s-a oprit scârțâind. Mecanicul de locomotivă și fochistul au coborât în grabă din locomotivă. Amândoi au strigat în noapte și în ceață: „Ce s-a întâmplat?”. Dar nimeni n-a răspuns. Și conductorii și câțiva călători au venit în grabă acolo. Dar nu se mișca nimic în fața trenului în ceața deasă.

    „Ce-i în mână nu-i minciună”, și-a spus mecanicul de locomotivă cu experiență și a cerut ca unul dintre conductori să verifice șinele cu o lanternă. Acesta s-a întors curând alergând și a spus că podul din fața lor se prăbușise parțial. Numai câțiva metri, și tot trenul împreună cu călătorii săi s-ar fi prăbușit în râu! Ce groază, dar și ce mulțumire a fost printre călători!

    Dar cine a fost totuși cel care i-a avertizat în noaptea întunecoasă? De unde a venit și unde s-a dus? A fost un înger? A fost o minune? – Da, a fost călăuzirea lui Dumnezeu! Mai târziu s-a descoperit soluția enigmei: pe reflectoarele trenului s-a lipit o molie mare. Atrasă de lumina lămpii și bătând puternic din aripi, ea încerca să se elibereze înainte de a muri.

    Citirea Bibliei: Deuteronom 4.29-49 · Matei 21.33-46

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    TU, DOAMNE, EȘTI VREDNIC! – Fundația S.E.E.R. România

    „În Numele lui Isus, să se plece orice genunchi…” (Filipeni 2:10)


     În timpul unei cruciade, Filip Augustus, regele Franței, și-a adunat toți cavalerii nobili și i-a încurajat să dea dovadă de vitejie în luptă. Și-a pus pe masă coroana regală, care purta inscripția „cel mai vrednic”, și a promis-o ca premiu celui mai curajos luptător. După ce armata s-a întors victorioasă din luptă, soldații au înconjurat masa unde era așezată coroana, iar unul dintre nobili a făcut un pas în față, a ridicat coroana și a pus-o pe capul regelui, spunând: „Tu, rege, ești cel mai vrednic!”

    Biblia spune: „În Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.” (Filip. 2:10-11). Să remarcăm cuvintele: „să se plece orice genunchi.” Am citit undeva că în anul 2011, statisticile estimau că, de la începuturile rasei umane, s-au născut 106 miliarde de oameni. Și, surprinzător, fiecare din aceștia se va pleca înaintea lui Isus. Încearcă să-ți imaginezi toată această uriașă mulțime – de peste zece ori populația globului – îngenunchind înaintea lui Hristos și spunându-I: „Tu ești Regele cel mai vrednic!” Și atunci, Hristos va fi cu adevărat „mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume, care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor.” (Efeseni 1:21). Apoi El, Autorul și Creatorul tuturor lucrurilor, va închide cartea acestei vieți și va deschide cartea vieții de apoi. Acesta este începutul vietii fără sfârșit, pe care cei răscumpărați prin credință o așteaptă, și după care tânjesc. Tu?!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 24


    În Psalmul 22 Lam putut observa pe Salvatorul: acest psalm cuprinde trecutul, cu momentul său de har, crucea, de la care pornesc toate; Psalmul 23 lam văzut corespunzând prezentului, în care se experimentează prezenţa unui Păstor; este rândul Psalmul 24 să ne deschidă viitorul: acolo Îl admirăm pe Împăratul gloriei. Toţi aceşti psalmi sunt ai lui David, omul care nu numai că a cunoscut respingerea şi suferinţa (Psalmul 22), dar care a fost şi păstor (Psalmul 23) al lui Israel (2 Samuel 5.2), şi împărat glorios (Psalmul 24) în Sion.

    Psalmul 24 începe cu afirmarea drepturilor Domnului asupra pământului: pe pământ a fost înălţată crucea (Psalmul 22); pe pământ, în prezent, se înfăţişează această vale întunecoasă (Psalmul 23); pe pământ, în curând, Îşi va aşeza Domnul tronul Său de domnie (Psalmul 24). „Lumea şi cei care o locuiesc” vor fi nevoiţi atunci săL recunoască pe Cel căruia Îi aparţin şi să se supună dominaţiei Sale. Unii se vor supune doar sub efectul constrângerii, „linguşind” (sau „prefăcânduse”), cum anunţă Psalmul 18.44.

    În ceea ce ne priveşte, noi putem săI aducem de pe acum Domnului Isus ascultarea dragostei. Pentru a avea parte de Împărăţie, cetăţenii trebuie să aibă caracterele ei (v. 36), iar pe acestea, Isus lea vestit încă de la începutul slujbei Sale (comp. v. 4 cu Matei 5.8). El era Împăratul, Mesia al lui Israel; poporul Său însă La respins: şi aşa a ieşit El, ducânduŞi crucea (Ioan 19.5,17).

    SăL contemplăm acum intrând ca Însuşi Domnul, Împăratul gloriei, în împărăţia binecuvântării Sale.

  • 10 Martie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Cu cât mai mult sângele lui Hristos, care prin Duhul etern S-a oferit pe Sine Însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu, va curăți conștiința voastră de fapte moarte, ca să-I slujiți Dumnezeului celui viu!

    Evrei 9.14


    O greșeală care se face adesea este confundarea perfecțiunii ca stare a noastră cu perfecțiunea conștiinței noastre. Dacă am înțeles lucrarea lui Hristos, știm că suntem făcuți desăvârșiți în ce privește conștiința. Dacă privesc la Dumnezeu, n-am nicio temere că El îmi va imputa din nou păcatul, iar dacă lucrurile stau altfel înseamnă că n-am avut niciodată pace cu Dumnezeu.

    Lucrul acesta este atât de categoric, încât Scriptura spune că, dacă această curățire n-ar fi fost făcută în mod perfect, Hristos ar trebui să sufere iarăși. Dar El nu poate bea din nou acel pahar amar, la gândul căruia sudoarea I s-a prefăcut în picături mari ca de sânge. Dacă ar mai fi chiar numai un singur păcat care ar avea nevoie să fie înlăturat (vorbesc despre cei credincioși), Hristos ar trebui să sufere din nou, iar lucrul acesta nu mai poate avea loc. Dumnezeu L-a așezat la dreapta Sa, lucrarea fiind terminată. „Am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. Și acum, Tată, glorifică-Mă …!” (Ioan 17.4,5).

    El nu mai are nimic de împlinit acum. Nu vorbesc, desigur, despre harul Său zilnic pe care îl îndreaptă spre noi. Totul este statornicit, și statornicit cu un dublu aspect, pentru că planul lui Dumnezeu era să ne aducă în aceeași slavă ca a Fiului Său, iar lucrarea lui Hristos nu numai că ne-a înlăturat vina, dar a obținut pentru noi această slavă. N-o avem încă, dar lucrarea care este temelia ei s-a încheiat. Suntem unși și pecetluiți cu Duhul, care este arvuna moștenirii noastre. Noi suntem acum spre lauda slavei harului Său, care va fi manifestat atunci când El va veni a doua oară, ca să ne ia în slava pe care a obținut-o pentru noi atunci când a venit prima dată. Viața noastră se desfășoară între aceste două puncte importante: între cruce și slavă.

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viață veșnică; dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.

    Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.

    Ioan 5.39; Marcu 13.31



    Puterea unei Cărți

    Biblia este tradusă astăzi complet sau parțial în peste două mii de limbi și este răspândită în fiecare an în lume în milioane de exemplare. Oriunde ajunge, această Carte produce efecte nemaipomenite. Ea este Cartea lui Dumnezeu și ne face cunoscut gândurile lui Dumnezeu, înțelepciunea și dragostea Lui. Ea ne pătrunde și ne modelează inima și duhul nostru și ne face în stare să trăim potrivit voii Sale.

    Ai auzit pe cineva spunându-ți: „Eram un biet bețiv, rușinea familiei mele și o pată pentru societate, dar am început să studiez botanica sau o carte de morală și din acel moment m-am schimbat complet”?

    Însă putem găsi nu unul, nu zece, nici o sută, ci mii de oameni care pot spune că erau nenorociți, fără pace, fără nădejde, până în ziua când au cunoscut minunata putere a acestei Cărți. Ea le-a schimbat viața, au fost izbăviți de patimi, iar în inimile și în căminele lor a intrat pacea. Aceasta este minunea pe care Biblia o face zilnic.

    Progresele civilizației nu ne vor oferi o carte care să poată produce același rezultat. Să continuăm să citim Biblia cu stăruință, cu smerenie și cu rugăciune. „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta” (Psalmul 119.11).

    Citirea Bibliei: Deuteronom 4.15-28 · Matei 21.23-32

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DUMNEZEU ȘI BANII (8) – Fundația S.E.E.R. România

    „Cuvântul s-a făcut trup” (Ioan 1:14)


    Dintre motivele pentru care Domnul Isus a venit în lume, primul este ca să ne ofere cel mai mare dar dintre toate – viața veșnică.

    Un alt motiv ar fi: să ne spună că îi pasă de fiecare detaliu din viețile noastre.

    „Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl” (Ioan 1:14). În varianta sa „The Message” a Bibliei, Eugene Peterson parafrazează acest verset în felul următor: „Cuvântul s-a făcut trup și sânge și s-a mutat în cartierul nostru. Am văzut slava Sa unică cu proprii noștri ochi, la fel ca a Tatălui, generos pe dinăuntru și pe dinafară, credincios de la început până la sfârșit.”

    Știați că aproximativ o cincime din tot ce a propovăduit Domnul Isus se referă la partea financiară, la locul de muncă și la nevoile pământești? Deci, Lui Îi pasă!

    Când nu-ți poți câștiga pâinea de zi cu zi, Biblia spune: „Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Hristos Isus” (Filipeni 4:19).

    Când nu-ți merge bine afacerea, promisiunea Lui este aceasta: „Eu, Domnul, Dumnezeul tău, te învăţ ce este de folos” (Isaia 48:17). Lui Dumnezeu Îi pasă de povara care te apasă astăzi.

    Dacă nevoile tale sunt neîmplinite, reevaluează-ți profunzimea relației pe care o ai cu Tatăl tău ceresc. Ai discutat despre aspectul financiar cu El? Te-ai consultat cu El în ce privește casa pe care trebuie s-o cumperi? Simți confirmarea lăuntrică a Duhului Sfânt când este momentul potrivit? Ai dăruit zeciuială, ai semănat în Împărăția lui Dumnezeu, și ai așteptat recolta? Sămânța semănată într-un sol bun aduce mereu roade, și credința este magnetul care atrage rodul în viața ta.

    Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Dumnezeu te iubește și dorește să te binecuvânteze în toate aspectele și domeniile vieții!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 23


    Bunul Păstor Şia dat viaţa pentru oile Sale (am văzut în Psalmul 22 şi la fel putem vedea în Ioan 10.11). Acum, în Psalmul 23, El merge înaintea lor; le paşte cu tandreţe şi ele nu duc lipsă de nimic, pentru că El este acolo, răspunzând de ele. Oile, aceste creaturi slabe şi dependente, care ne reprezintă, fac zilnic experienţa grijii păstorului (Isaia 40.11; 49.10). Simpla recunoştinţă constată: nu am dus lipsă de nimic (Luca 22.35), iar credinţa afirmă chiar mai mult: „nu voi duce lipsă de nimic„ (de nimic cel puţin din cele necesare sufletului: acesta îmi este înviorat v. 3). Domnul Isus mă duce la ape liniştite şi totodată mă conduce pe cărări ale dreptăţii, aşa cum se cuvine propriului Său Nume pe care eu Îl port.

    Începând cu v. 4, oaia I se adresează direct: „Tu eşti cu mine…„ Cu această
    însoţire, nici chiar valea umbrei morţii nu mai este de temut. Toiagul şi nuiaua acestui bun Păstor mă mângâie şi totodată mă protejează de însemi rătăcirile mele. Şi astfel, fără să fiu înfricoşat de prezenţa potrivnicilor puternici, pot să mă aşez la masa împărătească, în locul care mia fost pregătit <nu doar pentru o invitaţie ocazională, ci pentru „toate zilele vieţii mele”> (comp. cu 2 Samuel 9.13): da, în casa Dumnezeului bunătăţii şi al harului, a Tatălui meu, în care acum locuiesc prin credinţă, aşteptând să rămân în ea, întradevăr, pentru totdeauna.

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne