DOMNUL ESTE APROAPE
Dacă va fi între voi un sărac, unul dintre frații tăi, în una din porțile tale, în țara ta pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău, să nu-ți împietrești inima, nici să nu-ți închizi mâna către fratele tău cel sărac, ci să-ți deschizi de bunăvoie mâna și să-l împrumuți cu oricât îi va trebui pentru nevoia lui în care duce lipsă.
Deuteronom 15.7,8
După introducerea anului de iertare exista riscul ca unii să-și împietrească inima față de nevoile celor săraci. Dumnezeu însă avertizează în mod clar împotriva unei astfel de purtări: „Ia seama la tine însuți să nu fie în inima ta un gând rău, zicând: «Se apropie anul al șaptelea, anul iertării!» și ochiul tău să fie rău împotriva fratelui tău sărac și să nu-i dai, și el să strige împotriva ta către Domnul și să fie păcat în tine” (versetul 9). Chiar și într-un astfel de caz, porunca era ca ei să dăruiască de bunăvoie și să împrumute cu oricât pe cei care duceau lipsă.
Când Duhul lui Dumnezeu are libertate să acționeze într-un credincios, gândul deplin al lui Dumnezeu poate fi împlinit înăuntrul lui și el poate trece dincolo de ceea ce legea cerea. Nouă ni se spune să facem bine tuturor și în special celor din casa credinței (Galateni 6.10). Ni se spune de asemenea să ne aducem aminte de săraci și să îngrijim de nevoile celor din casa noastră și de nevoile rudelor noastre (Galateni 2.10; 1 Timotei 5.4,8). Găsim un frumos exemplu al acestei lucrări a Duhului Sfânt în credincioșii din Macedonia (2 Corinteni 8.1-5). Ei se dăduseră mai întâi pe ei înșiși Domnului. În urma acestui lucru, Duhul Sfânt avea o libertate reală pentru a-i folosi. Apoi, în ciuda necazurilor și a sărăciei lor lucii, ei au dăruit pentru sfinții din Iudeea după puterea lor și chiar dincolo de ea.
Această dărnicie produsă de Duhul Sfânt este cu adevărat potrivită cu ceea ce Hristos a făcut pentru noi: „Deoarece cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos, că El, bogat fiind, S-a făcut sărac pentru voi, ca, prin sărăcia Lui, voi să fiți îmbogățiți” (2 Corinteni 8.9).
A. Leclerc
SĂMÂNȚA BUNĂ
Nu te mânia pe cei răi și nu te uita cu invidie la cei care fac răul, căci sunt cosiți iute ca iarba și se veștejesc ca verdeața.
Psalmul 37.1,2
Într-o lume rea
Cu cât se apropie mai mult venirea Domnului nostru Isus Hristos, cu atât mai mare devine fărădelegea în lume. Lipsa de respect, răutatea și criminalitatea iau amploare peste tot.
Pentru toți aceia care sunt tulburați de această ascensiune a răului, David are o veste minunată. Există speranță! În ciuda nedreptății care crește în fiecare zi, putem să ne trăim viața în mod folositor. Iată ce ne recomandă el în Psalmul 37:
1. „Încrede-te în Domnul” (versetul 3). Fugi de alternativa de a te încrede în bunătatea omului – aceasta ar duce la o mare dezamăgire!
2. „Fă binele” (versetul 3). Chiar dacă nu poți opri răul, nu neglija facerea de bine! Domnul va răsplăti acest lucru.
3. „Domnul să-ți fie desfătarea” (versetul 4). Bucuria în Domnul îți dă putere să faci voia Sa.
4. „Încredințează-ți Domnului calea” (versetul 5). Adesea nu știi cum vor decurge lucrurile. Predă-I lui Dumnezeu cauza! El știe întotdeauna o cale.
5. „Taci înaintea Domnului și așteaptă-L cu răbdare” (versetul 7). Domnul nu te va părăsi niciodată, cu toate că nu intervine întotdeauna imediat.
Lumea este încă în mâna lui Satan, dar Domnul Isus îi va duce la țintă pe toți aceia care au crezut în El.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CÂND OAMENII TREC PRINTR-O CRIZĂ, FII ALĂTURI DE EI (1) – Fundația SEER
„Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare.” (Romani 12:8)
Unii oameni spun adesea: „Nu e responsabilitatea mea. Nu mă implic!” Psihologii numesc această eschivare de la a ajuta pe cineva aflat în necaz drept „lipsă de compasiune.” Oricare ar fi motivația ta (autoapărarea, inoportunitatea sau indiferența), toate sunt motivații greșite. Când stai la dispoziția oamenilor, demonstrezi dragostea ta pentru Dumnezeu și pentru aproapele tău. Iar atunci când dorești să ajuți, vei observa trei tipuri de crize:
1) Crize accidentale sau contextuale. Ele implică situații precum amenințări subite la adresa binelui nostru, evenimente deranjante, pierderi neașteptate, descoperirea unei boli severe, moartea cuiva drag, destrămarea familiei, pierderea mijloacelor de trai sau a siguranței etc. Iov a experimentat toate aceste evenimente laolaltă, și s-a întrebat de ce Dumnezeu a îngăduit să i se întâmple atât de multe lucruri rele.
2) Crize de dezvoltare. Acestea apar pe parcursul vieții de zi cu zi. Faptul că ne mutăm, că plecăm la facultate, că ne adaptăm la statutul de soț sau soție, de părinte… apoi pensionarea, îmbătrânirea, sănătatea tot mai șubredă și pierderea prietenilor. Avraam și Sara s-au mutat de mai multe ori. Au suferit ani la rând că nu au avut copii și au îndurat stresul familial, inclusiv provocarea de a-l aduce pe Isaac ca jertfă.
3) Crize existențiale. Acestea apar când ne confruntăm cu adevăruri supărătoare despre noi înșine. Se poate să ne considerăm niște ratați, să ne luptăm cu faptul că am divorțat sau că suntem văduvi, să aflăm că boala este incurabilă, să experimentăm respingerea pe motiv de rasă, clasă socială, vârstă sau sex sau să ne dăm seama că poate suntem prea bătrâni ca să ne mai atingem scopurile vieții. Persoanele care ajută cu adevărat dau dovadă de înțelegere, se implică și încurajează. Au ochii deschiși și sunt grabnici „să se ţină de îmbărbătare.”
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
2019 de Jean Koechlin
1 Samuel 14:1-10
În capitolul 13 am văzut ce poate carnea să facă sau, mai degrabă, ceea ce nu
poate să facă: să aştepte momentul dorit de Dumnezeu. Prin contrast, capitolul de astăzi ne arată ceea ce este în stare credinţa să realizeze. Resursele umane sunt toate de partea lui Saul. Oficial, puterea în Israel se află acolo, sub rodiul din Ghibea. Dar credinţa, o credinţă personală, se găseşte la Ionatan şi la însoţitorul lui. Pentru ei, ajutorul este în
Dumnezeu, pe care-L cunosc ca Salvator (v. 6). Această situaţie constituie o dublă imagine care ne duce cu gândul la creştinătatea de astăzi.
Marile ierarhii, care se numesc pe ele însele creştine, pretind că singure deţin autoritatea spirituală şi se consideră mediatori esenţiali între Dumnezeu şi sufletele oamenilor. Însă Dumnezeu îi cunoaşte pe cei care sunt ai Lui şi le dă totodată ajutorul Lui, cunoaşterea voii Lui şi bucuria prezenţei Lui: toate acestea fără a fi necesare acele organizaţii controlate de oameni. Din punct de vedere omenesc, expediţia lui Ionatan era o îndrăzneală prostească. Filistenii ocupau în forţă locurile strategice. Ionatan contează pe Dumnezeu, aşteptând ca El să-i ofere un semn pentru a porni. Ce contrast apare între el şi tatăl său! Ce exemplu frumos este pentru noi Ionatan!
Mana Zilnica 