Categorie: Domnul Este Aproape

  • 4 Martie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am contemplat și ce au pipăit mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții.

    1 Ioan 1.1


    Prin faptul că S-a întrupat, Hristos a venit în sfera celor cinci simțuri cu care omul este înzestrat. El a putut fi auzit, văzut și pipăit.

    Mai întâi este menționat auzul, fiindcă, având în vedere starea noastră căzută, acestui simț i Se adresează în primul rând Dumnezeu – „Credința este din auzire, iar auzirea, prin Cuvântul lui Dumnezeu” (Romani 10.17). Deci, mai întâi, apostolii au auzit Cuvântul vieții și, în felul acesta, au putut să-L perceapă.

    Ei însă L-au și văzut cu ochii lor, ba chiar L-au contemplat. În vechime fuseseră manifestări fugitive ale acestei Persoane mărețe, sub forma „Îngerului Domnului”. Numai că atunci era imposibil ca El să fie contemplat, fiindcă El nu Se arăta decât pentru câteva clipe. Acum, fiind întrupat, lucrurile stăteau cu totul altfel. Apostolii au stat ani de zile în prezența Lui și L-au putut analiza cu atenție. Au privit îndelung și stăruitor la El, chiar dacă nu au înțeles pe deplin această priveliște minunată decât după ce au primit darul Duhului Sfânt.

    De asemenea, ei au putut să-L atingă – L-au putut pipăi cu mâinile lor. Aceasta le-a certificat faptul că El nu era doar o manifestare spirituală, ci că era în mijlocul lor cu un trup omenesc real. După învierea Sa, El a venit în mijlocul lor, având un trup cu carne și oase, și i-a invitat să-L pipăie, pentru a se convinge că nu era un duh (Luca 24.39).

    F. B. Hole

    În tot ce eu voi face, să fiu pe placul Tău

    Și fi-voi plin de pace pe drumul cel mai greu;

    Așa voi fi în stare să gust iubirea Ta

    Și-n zilele cu soare, și-n vremea cea mai rea.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Pune-ți aurul împreună cu țărâna, aruncă aurul din Ofir în prundul pâraielor! Și atunci Cel Atotputernic va fi aurul tău, argintul tău, bogăția ta.

    Iov 22.24,25



    Au câștigat aur, dar și-au pierdut viața

    Marea armată a lui Napoleon se retrăgea din Moscova. Mărșăluirea prin țara uriașă pe timp de iarnă aspră a fost un coșmar. Situația a devenit atât de deznădăjduită, încât s-a dat porunca să fie aruncate lingourile de aur capturate. Lăzile cu aur au fost descărcate și abandonate. Atunci, unii bărbați, care abia mai înaintau, s-au aruncat asupra aurului și s-au încărcat cu lingourile de aur. Dar, la scurt timp, au căzut sub povara lor, iar din cauza slăbiciunii n-au mai putut să se ridice.

    Astăzi vedem aceeași scenă. Mulți oameni încearcă cu toată puterea să devină bogați sau să obțină o poziție influentă. „Vânătoarea” după bogăție și onoare îi monopolizează atât de mult, încât nu mai au nici timp și nici energie să-și pună în ordine viața lor înaintea lui Dumnezeu. Ei se lasă orbiți de strălucirea lucrurilor trecătoare și neglijează salvarea sufletului lor nemuritor. Să ne întrebăm fiecare personal:

    • Ce ne reține să credem în Isus Hristos și să găsim la El fericire și viață veșnică?

    • Ce ne împiedică să ne întoarcem la Dumnezeu, să ne mărturisim în fața Lui păcatele noastre și să primim de la El iertare?

    Să întoarcem spatele la tot ceea ce ne poate face prizonieri, dar nu fericiți! Să ne deschidem, în schimb, inima față de Mântuitorul, care dorește să ne dăruiască cele mai mari bogății: pacea cu Dumnezeu, viața veșnică și o moștenire nestricăcioasă în cer!

    Citirea Bibliei: Deuteronom 2.1-13 · Matei 20.1-16

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DUMNEZEU ȘI BANII (2) – Fundația S.E.E.R. România

    „Având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună” (2 Corinteni 9:8)


    Astăzi începem prin a afirma din nou: Ceea ce crezi despre Dumnezeu și despre bani va determina cât, cum și pentru ce Îl crezi. Dacă motivul pentru care dorești să ai mai mult este acela de a fi „în rând cu lumea”, sau ca să te lauzi cu ce ai, nu te aștepta ca Dumnezeu să-ți binecuvânteze planurile. Biblia spune: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.” (Iacov 4:6).

    Smerenia spune: „Doamne, tot ce am este un dar de la Tine. Și tot ce voi avea nevoie vreodată vine de la Tine!” Înainte să Îi ceri lui Dumnezeu mai mulți bani, trebuie să te asiguri că motivația ta lăuntrică este corectă. Și când știi lucrul acesta, te poți baza inclusiv pe următoarele versete: „Cine seamănă puţin, puţin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera. Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.” Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună, după cum este scris: „A împrăştiat, a dat săracilor, neprihănirea lui rămâne în veac.” „Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine pentru hrană” vă va da şi vă va înmulţi şi vouă sămânţa de semănat şi va face să crească roadele neprihănirii voastre. În chipul acesta veţi fi îmbogăţiţi în toate privinţele, pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulţumiri lui Dumnezeu.” (2 Corinteni 9:6-11).

    Cui dă Dumnezeu sămânța? Semănătorilor, nu culegătorilor. Când înmulțește Dumnezeu sămânța? Atunci când o semeni pentru a împlini planul Său!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 18:30-50


    Domnul Isus găseşte plăcere în a niL face cunoscut pe Dumnezeul Său, pe Cel a Cărui cale este desăvârşită şi al Cărui Cuvânt este încercat (v. 30; Proverbe 30.5). În prima parte a psalmului, El nea învăţat, dândune propriul Său exemplu, cum să Îl chemăm pe Dumnezeu în întristările noastre. Acum ne va învăţa cum să ne sprijinim pe Dumnezeu atât pentru umblare (v. 33,36), cât şi pentru luptă (v. 34,35,39).

    Cunoaştem noi din experienţă ce înseamnă ca El să ne facă să stăm pe înălţimile noastre? (comp. cu Habacuc 3.19: să umblăm pe înălţimile noastre). De pe o culme înaltă ne bucurăm de o perspectivă largă şi cu bătaie lungă (vezi Isaia 33.17). Să o privim pe cea care ni se oferă la încheierea acestui psalm. Privirile ne sunt îndreptate spre viitor, asupra momentului când Dumnezeu va nimici pe vrăjmaşii Fiului Său. La orizont vedem mijind zorii împărăţiei Lui. Isus va fi rânduit Prinţ peste poporul Său, Israel, dar şi Conducător al naţiunilor. „SăL contemplăm pe Măreţul Împărat al împăraţilor domnind în putere peste întreg universul şi, prin prezenţa Lui, rupând orice lanţ” este invitaţia cuprinsă întrun imn creştin.

    Era necesar, pentru gloria lui Dumnezeu, ca naţiunile săL laude; şi toate o vor face în timpul împărăţiei. Dar noi, cei care am fost scoşi din mijlocul naţiunilor, avem un privilegiu deosebit, acela de a cânta psalmi încă de acum, spre gloria Numelui Său (v. 49 citat în Romani 15.9). Să nuL privăm de aceasta!

  • 3 Martie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Familiile gherșoniților și-au așezat tabăra în spatele cortului spre apus … Familiile fiilor lui Chehat și-au așezat tabăra în latura cortului dinspre sud … Și căpetenia casei tatălui familiilor lui Merari a fost Țuriel, fiul lui Abihail. Ei și-au așezat tabăra în latura cortului dinspre nord … Și cei care și-au așezat tabăra înaintea cortului spre răsărit, înaintea cortului întâlnirii, spre răsăritul soarelui, au fost Moise și Aaron și fiii săi, care aveau paza sfântului locaș, în locul pazei fiilor lui Israel.

    Numeri 3.23,29,35,38


    Leviții (7) – Locul lor în tabără

    Este uimitor, dar adevărat, că Dumnezeu, mărețul Creator al universului, Își găsește plăcerea în rasa umană. În Apocalipsa 21.3, cu referire la cerul și pământul nou, ni se spune: „Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii și El va locui cu ei, și ei vor fi poporul Său, și Dumnezeu Însuși va fi cu ei, Dumnezeul lor”.

    Vedem o mică imagine a acestui adevăr în locul de tabără desemnat leviților, după ce cortul fusese ridicat. În Numeri 2, Dumnezeu a desemnat locul taberei fiecărei seminții a lui Israel. Cortul stătea în centrul taberei, iar Dumnezeu a desemnat câte trei seminții care să-și aibă tabăra de fiecare parte a lui. Dumnezeu dorea să locuiască în mijlocul poporului Său.

    În jurul cortului, în imediata lui apropiere, erau familiile leviților, la vest, la nord și la sud. Iar Moise, conducătorul poporului lui Dumnezeu, Aaron, marele-preot, precum și fiii săi, preoții, își aveau tabăra în partea de est, partea dinspre care poporul se apropia de cort și intra pe poartă pentru a-și aduce jertfele și pentru a se închina.

    Și astăzi Domnul Își găsește plăcerea să locuiască în mijlocul poporului Său răscumpărat. El promite prezența Sa acolo unde doi sau trei sunt adunați pentru Numele Său. Ca închinători, suntem invitați să ne apropiem ca preoți sfinți și să intrăm în Locul Preasfânt cu jertfele noastre de laudă; ca leviți, din punct de vedere spiritual, suntem invitați să facem bine și să fim generoși, în vederea nevoilor celor din poporul lui Dumnezeu și ale celor care încă nu-L cunosc. Să facem acest lucru cu bucurie!

    E. P. Vedder, Jr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    La început Dumnezeu a creat cerurile și pământul.

    Geneza 1.1



    Creația – descrisă în cuvinte simple

    Prima propoziție din Biblie ne pune în legătură directă cu Dumnezeul cel veșnic. El este Creatorul cerului și al pământului.

    Dumnezeu a făcut soarele, luna și stelele și a stabilit tuturor corpurilor cerești un loc și un traseu. În Isaia 40.26 citim: „Ridicați-vă ochii și priviți! Cine a creat aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în șir, oștirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; așa de mare e puterea și tăria Lui, că una nu lipsește”.

    Creatorul a făcut toate plantele și animalele de pe pământ. Și principiile naturii izvorăsc din planul Său înțelept. Dumnezeu Însuși a mărturisit: „Eu am făcut pământul, pe oameni și animalele care sunt pe pământ, cu puterea Mea cea mare și cu brațul Meu întins” (Ieremia 27.5).

    Coroana creației este omul. Dumnezeu l-a făcut pe om din țărâna pământului și i-a suflat în nări suflare de viață. Astfel, omul a devenit un suflet viu (Geneza 2.7).

    Relatarea biblică despre creație din Geneza 1 este scrisă în propoziții simple, pentru ca fiecare om să înțeleagă adevărul divin despre crearea cerului și a pământului. Cine crede descrierea simplă din Biblie Îl recunoaște pe Dumnezeu ca și Creator al său.

    Dar Dumnezeu S-a descoperit prin Fiul Său, Isus Hristos, și ca Mântuitor al oamenilor! Dumnezeu dorește ca fiecare om să-L primească pe Domnul Isus în inima sa. „Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit” (Fapte 16.31).

    Citirea Bibliei: Deuteronom 1.29-46 · Matei 19.23-30

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DUMNEZEU ȘI BANII (1) – Fundația S.E.E.R. România

    „Domnul… nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.” (Psalmul 84:11)


    Pentru mai bine de o săptămână, vom reflecta la un subiect sensibil. Ceea ce crezi tu despre Dumnezeu și despre finanțele tale va determina modul în care te rogi și motivul pentru care Îl crezi pe Dumnezeu. Tu spui: „Dar banul este rădăcina tuturor relelor.” Nu, Biblia spune că iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor” (1 Timotei 6:10). Asta înseamnă că dacă ești un om zgârcit, Dumnezeu nu-ți va da mai mult. „Dar unii predicatori nu au folosit Biblia pentru a se îmbogăți?” întrebi tu. Poate că da – dar nu ți-aș dori să fii „în papucii lor” când vor da socoteală înaintea lui Dumnezeu! Să nu pierdem însă din vedere esențialul.

    Care este cea mai bună metodă prin care îți poți da seama dacă o bancnotă este falsă? S-o așezi lângă una autentică, nu-i așa? Așadar, întrebarea este: Cauți un motiv să te îndoiești de promisiunile lui Dumnezeu, sau cauți un motiv ca să le crezi? Biblia ne asigură că „Domnul… nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană” (Psalmul 84:11). Toți suntem de acord cu faptul că a te îngriji de familie, a-ți educa copiii și a împlini nevoile oamenilor sunt „lucruri bune.” Așadar, când faci „ceea ce este bine” înaintea lui Dumnezeu, te poți aștepta ca El să te binecuvânteze.

    Ioan a scris: „Preaiubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine, şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău” (3 Ioan 2). Numai când copiii ajung la maturitate, și demonstrează că au pregătirea necesară, le încredințăm cheile mașinii, nu-i așa? Așadar, maturitatea trebuie să preceadă prosperitatea. Când dai dovadă de maturitate, poți apela la Dumnezeu cu încredere, știind că El îți va împlini nevoile și te va binecuvânta.

    Așadar, continuă să crești și să te maturizezi spiritual… iar Dumnezeu îți va spori lucrurile de care știe că ai nevoie!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 18:1-29


    Psalmul 18 (un psalm mesianic) cuprinde măreaţa profeţie cu privire la moartea, învierea, înălţarea, victoria finală şi domnia lui Mesia.

    Primele trei versete enunţă tema <iar următoarele o vor expune pe larg> referitor la cum a fost eliberat Slujitorul Domnului (nume al Domnului Isus despre care aflăm încă din titlul psalmului). Ca Unul care a experimentat El Însuşi puterea lui Dumnezeu, Domnul Isus ne învaţă, din propria Lui experienţă, ce este Dumnezeu pentru cel care se încrede în El. Nemărginita mărime a puterii Lui faţă de noi, care credem, a fost demonstrată
    în învierea lui Hristos, în înălţarea Sa, în aşezarea Sa (în locul care Îi este dat) deasupra tuturor vrăjmaşilor Săi (citiţi Efeseni 1.1921).

    Ceea ce a fost Dumnezeu pentru Domnul Isus în ceasul strâmtorării Sale (v. 6), al necazului Său (v. 18), este şi pentru noi; iar încercările prin care trecem constituie tot atâtea ocazii de aL cunoaşte pe acest Dumnezeu întrun fel nou. Sunt obosit, istovit? El este tăria mea. Şovăie credinţa mea? El este Stânca mea. Se arată un pericol? El este cetăţuia mea, turnul cel înalt unde găsesc un adăpost sigur (Psalmul 9.9). Sunt în luptă cu duşmanul? El este scutul care mă apără de loviturile lui.

    Pentru Isus, eliberarea Sa a fost o consecinţă a dreptăţii Sale (v. 19,24); pentru noi, eliberarea noastră este asigurată în baza relaţiei pe care o avem cu El.

  • 2 Martie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Știm însă că orice zice legea vorbește celor de sub lege, pentru ca orice gură să fie închisă și toată lumea să fie sub judecată înaintea lui Dumnezeu. De aceea, din faptele legii, nicio făptură nu va fi îndreptățită înaintea Lui, pentru că prin lege vine cunoștința păcatului. Dar acum, fără lege, s-a arătat o dreptate a lui Dumnezeu, mărturisită de lege și de profeți; o dreptate a lui Dumnezeu prin credința în Isus Hristos, pentru toți și peste toți cei care cred: pentru că nu este deosebire.

    Romani 3.19-22


    Legea a fost dată doar lui Israel și, prin urmare, doar Israel era „sub lege”. Legea este însă și pentru beneficiul națiunilor, fiindcă scopul ei a fost de a închide orice gură și de a-i arăta pe toți ca fiind vinovați înaintea lui Dumnezeu. Înseamnă aceasta că cineva ar putea ieși de sub această judecată încercând să țină legea acum? O astfel de încercare ar fi ca cea a unui criminal condamnat, care ar cere să fie achitat, spunându-i judecătorului că de acum încolo va face totul corect și că se va supune legii. Așa ceva ar fi inacceptabil, iar Scriptura ne spune că, prin faptele legii, nicio făptură nu va fi îndreptățită înaintea lui Dumnezeu.

    În loc de a încerca să ne stabilim propria dreptate prin ținerea legii, suntem îndemnați să ne încredem în dreptatea lui Dumnezeu, care este aparte de lege. „Știind că omul nu este îndreptățit din faptele legii, ci prin credința în Isus Hristos” (Galateni 2.16). De vreme ce toți am păcătuit și suntem lipsiți de gloria lui Dumnezeu, există o singură cale de a fi eliberați de păcatele comise împotriva legii, iar aceasta este prin răscumpărarea pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru noi prin Hristos Isus. Galateni 3.13,14 ne dă asigurarea că „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcându-Se blestem pentru noi, … pentru ca binecuvântarea lui Avraam să ajungă la națiuni în Hristos Isus”.

    Legea este sfântă, dreaptă și bună. Prin urmare, ea nu poate decât să ne condamne, din cauza păcatelor noastre, fiindcă, prin natură, noi nu suntem sfinți, nici drepți, nici buni. Hristos însă este toate acestea pentru noi și trebuie doar să ne încredem în El și să-I mulțumim pentru resursele Sale minunate de har pentru noi.

    L. M. Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Disprețuiești tu bogățiile bunătății, îngăduinței și îndelungii Lui răbdări? Nu știi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?

    Romani 2.4



    Bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință

    Era miezul nopții și un tânăr se furișa prin vila părinților săi. Acest hoț cunoștea bine casa. Când a ajuns la biroul încuiat, a deschis în câteva secunde încuietoarea și a căutat repede după obiecte de valoare.

    Fiul casei îl fura pe tatăl său! Ce oribil! Deodată a dat peste un plic pe care scria cu litere mari: testament. Cu mâinile tremurânde a deschis plicul. Oare ce scria în el? „Cu siguranță, tata m-a dezmoștenit din cauza vieții mele imorale”, se gândea el.

    Dar acum citea testamentul: „Doresc ca unicul meu fiu să primească la fel de mult ca sora lui. Imediat ce se va întoarce de la calea lui păcătoasă, să i se plătească moștenirea. Doresc să știe că l-am iubit până în ultima clipă a vieții mele”.

    Tânărul a căzut pe genunchi. Cât de greșit l-a judecat pe tatăl său!

    A părăsit în liniște casa. Mișcat de dragostea tatălui său, a pus capăt vieții sale stricate, s-a întors acasă și s-a împăcat cu ai săi.

    Mulți oameni se aseamănă cu acest tânăr. Ei consideră că Dumnezeu este împotriva lor. Dar nu este așa. Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii și nu vrea ca cineva să meargă în pierzarea veșnică din cauza păcatelor sale. Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său Isus Hristos la moarte, pentru ca oricine să fie salvat prin credința în Mântuitorul.

    Ești și tu salvat prin credința în Mântuitorul?

    Citirea Bibliei: Deuteronom 1.19-28 · Matei 19.13-22

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    TĂRIA ȘI STRATEGIA TA DE VIAȚĂ – Fundația S.E.E.R. România

    „El dă tărie celui obosit, şi măreşte puterea celui ce cade în leşin” (Isaia 40:29)


    Când bătălia se dezlănțuie fără niciun scop, la vedere, și nu se întrevede sfârșitul ei, începi să obosești. Te afli într-o astfel de stare astăzi? Lucruri care până de curând mergeau de la sine, astăzi par blocate? Ai făcut tot ceea ce ai știut să faci, dar fără nici un folos? Ce ar trebui să schimbi?

    Petrece mai mult timp cu Dumnezeu în rugăciune și ascultă-L atunci când îți vorbește prin Cuvântul Său.

    Câtă vreme nu renunți la lupta lăuntrică, victoria va fi posibilă în exterior. Este o chestiune ce ține de reîntregirea forțelor prin invocarea puterii lui Dumnezeu, prin refocalizarea credinței spre victorie, și prin „reamintirea promisiunilor lui Dumnezeu” (Psalmul 77:6). Când te simți copleșit de necazuri – în domeniul căsniciei tale, al afacerilor tale, al sănătății tale, la locul tău de muncă sau în materie de bani – bazează-te pe aceste două promisiuni din Biblie: „El dă tărie celui obosit, şi măreşte puterea celui ce cade în leşin. Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină; dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc.” (Isaia 40:29-31). „În adevăr, fraţilor, nu voim să vă lăsăm în necunoştinţă despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă. Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim; ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care înviază morţii. El ne-a izbăvit şi ne izbăveşte dintr-o astfel de moarte, şi avem nădejde că ne va mai izbăvi încă.” (2 Corinteni 1:8-10).

    În loc să te străduiești din răsputeri să scapi din situația în care te afli, mai bine caută-L pe Dumnezeu… și vei primi de la El strategia și resursele ca să ieși mai puternic, din ea.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 17


    În Psalmul 16 am admirat încrederea Omului desăvârşit. În Psalmul 17 avem înaintea noastră dreptatea Lui.

    Ca şi încrederea Lui, şi dreptatea Lui se află „şi aceasta în primul rând” înaintea lui Dumnezeu, care găseşte în ea o satisfacţie deplină. Oamenii nu pot vedea decât umblarea cuiva; dar Dumnezeu merge şi mai în profunzime şi ia în considerare motivele care dirijează această umblare. Psalmul 11.5 nea învăţat că „Domnul cercetează pe cel drept…”. Şi iată rezultatul examinării atente a inimii Domnului Isus: „… Tu nai găsit nimic; gândul Meu nu este altfel decât cuvântul Meu” (v. 3; comp. cu Ioan 8.25). Ce model incomparabil! Să veghem asupra gândurilor noastre, astfel încât ele să fie întotdeauna în perfect acord cu cuvintele noastre; şi invers. Pe de altă parte, să învăţăm să cunoaştem şi să folosim Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum a făcuto El: Sa folosit de Cuvânt pentru a Se apăra de omul violent, de Satan însuşi (v. 4; Matei 4.4,7,10).

    Versetele 14 şi 15 accentuează contrastul dintre oamenii lumii acesteia, care „au partea lor în această viaţă”, şi cel drept (Hristos, dar şi cel credincios), a cărui parte este cerească (Psalmul 16.5). Suferind acum în totul pentru dreptate, el se gândeşte la înviere şi la subiectul afecţiunilor sale: „mă voi sătura de chipul Tău” (v. 15; comp. cu Psalmul 16.11).

  • 1 Martie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Să mă sărute cu sărutările gurii lui! Pentru că iubirea ta este mai bună decât vinul.

    Cântarea Cântărilor 1.2


    Cântarea începe cu glasul miresei, ale cărei prime cuvinte exprimă dorința aprinsă a inimii ei după o dovadă a iubirii mirelui. Astfel de cuvinte nu sunt ale uneia străine de afecțiunile mirelui, nici ale uneia care este indiferentă la dragostea lui, ci sunt cuvinte ale celei care a fost atrasă de el și care tânjește după dovezile dragostei lui.

    A nu avea siguranța dragostei lui Hristos este ceva străin de adevărata experiență creștină; știm totuși că multor suflete le lipsește această siguranță. Și chiar când siguranța dragostei Lui este prezentă, ea nu este întotdeauna savurată așa cum ar trebui. Prin urmare, cuvintele miresei exprimă dorințele multor copii ai lui Dumnezeu. Trebuie să știm însă că savurarea dragostei lui Hristos este secretul oricărui devotament adevărat. Pe măsură ce privim la viața devotată a apostolului Pavel, la persecuțiile pe care le-a îndurat, la pericolele și la greutățile pe care le-a întâmpinat, ne întrebăm care a putut fi secretul unei astfel de vieți uimitoare. Răspunsul ni-l dă chiar el: „Viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine”. Acesta a fost resortul ascuns al vieții sale – o inimă în care locuiau siguranța și savurarea dragostei personale a lui Hristos.

    Cât de important este ca sufletele noastre să fie în totul sigure de iubirea lui Hristos! Există și alte iubiri în lumea aceasta, însă iubirea Lui este singura care poate satisface inima – „Să mă sărute cu sărutările gurii Lui!”. Pentru ca inima să fie satisfăcută, trebuie ca dragostea Lui să fie cunoscută în mod conștient, și aceasta este semnificația sărutului: „Să mă sărute!”. Mai mult, dragostea Lui trebuie cunoscută ca o dragoste individuală și personală: „Să sărute!”.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și toate câte au fost scrise mai înainte au fost scrise pentru învățătura noastră, pentru ca, prin răbdarea și prin mângâierea pe care le dau Scripturile, să avem nădejde.

    Romani 15.4



    Încurajări din Scriptură

    Vechiul Testament cuprinde relatări despre oameni credincioși care au trăit în alte timpuri decât cele de astăzi, dar din a căror istorie putem învăța multe; promisiunile pe care ei le-au avut sunt valabile și pentru noi astăzi și ne sunt o încurajare, fiind scrise în Cuvântul veșnic al lui Dumnezeu.

    „Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge” (Geneza 28.15).

    „Domnul Dumnezeul tău va merge El Însuși cu tine, nu te va părăsi și nu te va lăsa” (Deuteronom 31.6).

    „Ochii Domnului străbat tot pământul, ca să-i sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă înaintea Lui” (2 Cronici 16.9).

    „Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită și mântuiește pe cei cu duhul înfrânt” (Psalmul 34.18).

    „Cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât este de mare bunătatea Lui pentru cei care se tem de El” (Psalmul 103.11).

    „El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui care nu mai este în stare de nimic” (Isaia 40.29).

    „Te-am iubit cu o iubire veșnică; de aceea te-am atras cu bunătatea Mea!” (Ieremia 31.3).

    „Eu sunt cu voi, zice Domnul oștirilor. Eu rămân credincios legământului pe care l-am făcut cu voi când ați ieșit din Egipt și Duhul Meu rămâne în mijlocul vostru; nu vă temeți!” (Hagai 2.4,5).

    Citirea Bibliei: Deuteronom 1.1-18 · Matei 19.1-12

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    NEVOIA DE ODIHNĂ ȘI ÎNNOIRE – Fundația S.E.E.R. România

    „Cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea” (Isaia 40:31)


    Când ești epuizat din punct de vedere fizic, emoțional și spiritual, tu devii o persoană vulnerabilă. Când puternicul Samson a obosit, din toate punctele de vedere, a ajuns… în brațele Dalilei. Domnul Isus ne-a chemat la o dedicare 100% față de El, dar în același timp El a știut cât de important este să fim echilibrați, în ce privește munca și odihna, în a dărui și a primi… „Isus le-a zis: „Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.” Căci erau mulţi care veneau şi se duceau, şi ei n-aveau vreme nici să mănânce. Au plecat, deci, cu corabia, ca să se ducă într-un loc pustiu, la o parte” (Marcu 6:31-32).

    Un general bun nu-și va trimite niciodată toți soldații pe câmpul de luptă, în același timp. El va păstra efective de rezervă, care să-i înlocuiască și să le permită celor din prima linie să se retragă, atunci când sunt epuizați. Da, este posibil să ai cea mai importantă misiune din lume și să ai succes, dar dacă nu ai „o rezervă,” te expui unui real pericol. De aceea este atât de important să-ți pui timp deoparte, în fiecare zi, ca să fii singur cu Dumnezeu în rugăciune și în citirea Bibliei.

    Dacă diavolul nu te poate doborî pe loc, el se va mulțumi cu o versiune epuizată și ineficientă a ceea ce dorește Dumnezeu să fii. Dacă ești tipul de persoană din clasa energetică A+, ești predispus la risc. Iată o soluție a Scripturii: „Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină; dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc.” (Isaia 40:30-31).


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 16


    Aşa cum arată şi cartea Faptele Apostolilor, citând în ea din Psalmul 16 (Fapte 2.25 şi 13.35), acest psalm se aplică direct Omului Hristos Isus. De altfel, cine altul decât El ar îndrăzni să declare: Am pus întotdeauna pe Domnul înaintea Mea” (v. 8)? Îl contemplăm aici nu ca pe Mântuitorul (aceasta va fi în Psalmul 22), ci ca pe Modelul; nu ca pe Fiul lui Dumnezeu, ci ca pe Omul credinţei. În calitate de Fiu, El nu ar avea nevoie să fie păzit (v. 1), iar bunătatea Lui s-ar contopi cu cea a lui Dumnezeu Însuşi (v. 2; vezi Marcu 10.18). Însă încrederea, dependenţa, răbdarea, credinţa <pe scurt, toate sentimentele pe care le vedem în Psalmul 16 strălucind în acest Dumnezeu cunoscut şi onorat> sunt sentimente umane.

    Pentru a le manifesta în perfecţiune, Hristos a venit să locuiască pe pământ (şi în ce condiţii!), trăind viaţa unui om (însă a unui om fără păcat!). El ni Sa prezentat supus lui Dumnezeu, Domnul (v. 2: Tu eşti Domnul Meu”); găsinduŞi plăcerea în cei credincioşi (v. 3), în partea pe care Tatăl ia rezervato (v. 5 şi Evrei 12.2), în Domnul Însuşi (v. 8, 9 şi 11); iar v. 10 ne ajută săL privim încrezător până şi la moarte.

    Ce drum minunat, care La încântat pe Dumnezeul Său! Este drumul pe care ni la deschis şi nouă, ca să mergem pe el, păşind pe urmele Sale! (1 Petru 2.21).

  • 28 Februarie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Așa trebuie să fie înălțat Fiul Omului.

    Ioan 3.14


    „Trebuie”, pentru gloria lui Dumnezeu, însă „trebuie”, de asemenea, fiindcă omul este un păcătos pierdut! Din cauză că este păcătos și că-L respinge pe Dumnezeu, omul se dovedește a fi atât de rău, încât remediul pentru el nu poate fi nimic altceva decât răstignirea Domnului.

    Fiul trebuie să fie înălțat – solemnă cerință a dreptății! Ochii lui Dumnezeu sunt prea curați pentru a privi nelegiuirea. Fiul lui Dumnezeu a vorbit ceea ce cunoștea – și cât de perfect cunoștea El! Dumnezeu nu poate îngădui niciun rău, nici măcar un gând nepotrivit, iar noi toți avem o mulțime de gânduri nepotrivite. Hristos a coborât din cer și a zis: „Fiul Omului trebuie să fie înălțat”. Ce cuvinte binecuvântate de har! Și remarcați completa supunere a sufletului Său, adâncimea dragostei Sale și pacea Lui, când privește la necesitatea de a bea acel pahar al mâniei, ca să nu-l bem noi!

    Mai târziu, când totul urma să aibă loc, El Și-a îndreptat fața să meargă la Ierusalim; apoi, în Ghetsimani, când ceasul se apropiase, sudoarea I s-a făcut ca niște picături mari de sânge, care cădeau la pământ. Aici însă, la începutul lucrării Sale, El afirmă lucrul pentru împlinirea căruia venise din ceruri. El a venit să facă voia Tatălui Său, iar acea voie era mântuirea noastră.

    Vedem, de asemenea, cum harul se înalță pe deplin deasupra întregii noastre ruine. Descoperim că păcatul care apăsa asupra conștiinței și inimii noastre este chiar lucrul pentru care Hristos a murit. El l-a luat asupra Lui, iar acum evanghelia proclamă faptul că binecuvântatul Domn Isus a luat locul meu înaintea lui Dumnezeu și a fost „făcut păcat”, El, Cel care „n-a cunoscut păcatul”. Îl văd atârnând pe cruce, luând astfel locul meu, dând socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru mine, și înțeleg astfel că n-a mai rămas absolut niciun lucru care ar putea să-mi împiedice intrarea înaintea lui Dumnezeu.

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Când au ajuns la locul numit Căpățâna, L-au răstignit acolo, pe El și pe făcătorii de rele: unul la dreapta și altul la stânga.

    Luca 23.33



    Ce se vede lămurit la cruce?

    La crucea de pe Golgota, ura oamenilor împotriva lui Dumnezeu a atins punctul culminant. Atât iudeii, cât și romanii, atât învățații, cât și tâlharii, toți L-au disprețuit pe Domnul Isus. Respingerea și dușmănia lor au fost atât de mari, încât L-au omorât pe Domnul vieții.

    În același timp, acolo, la cruce, a strălucit cel mai puternic dragostea lui Dumnezeu față de oameni. Dumnezeu L-a dat la moarte pe singurul și preaiubitul Său Fiu pentru păcătoși, pentru dușmanii Săi. Răutatea oamenilor nu L-a oprit pe Dumnezeu să-L jertfească pe Fiul Său pentru salvarea celor pierduți.

    Moartea pe cruce a Domnului Isus a descoperit și sfințenia lui Dumnezeu. În cele trei ore de întuneric, Mântuitorul a purtat pedeapsa pentru păcatele noastre și a fost făcut păcat pentru noi. Atunci Dumnezeu Și-a întors fața de la El, pentru că Dumnezeu este prea curat și prea sfânt ca să vadă răul.

    La cruce, Isus Hristos a suportat suferințe nespus de mari. El a suportat dureri trupești și a suferit cumplit din cauza disprețului batjocoritorilor. Suferința Sa a fost și mai mare atunci când a stat în judecata divină pentru păcatele noastre. Cât de mult L-a durut să fie părăsit de Dumnezeu!

    La cruce s-a văzut gloria morală a Domnului Isus. El a suportat în liniște batjocura dușmanilor Săi. El a fost ascultător de Dumnezeu și a făcut întotdeauna voia Tatălui Său. La sfârșit Și-a dat viața, în semn de dăruire deplină pentru Dumnezeu și din dragoste nemărginită față de om.

    Citirea Bibliei: Numeri 36.1-13 · Matei 18.21-35

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    NEVOIA DE POCĂINȚĂ – Fundația S.E.E.R. România

    „Când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire, şi de care cineva nu se căieşte niciodată.” (2 Corinteni 7:10)


    Există o diferență între mărturisirea păcatului și căința pentru păcat. În Scriptură, cuvântul „pocăință” înseamnă „schimbarea minții”, dar și a faptelor. Prin mărturisirea păcatului recunoști ceea ce ai săvârșit; prin pocăință te întorci de la el. Iar vestea bună este că iertarea lui Dumnezeu nu are margini. În clipa în care o ceri, o primești. Cu toate acestea, Dumnezeu nu dorește să mai repeți tiparele păcătoase din nou și din nou. Aici intervine „întristarea după voia lui Dumnezeu”… Despre ea, apostolul Pavel scrie: „tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu, ce frământare a trezit în voi!” (2 Corinteni 7:11). Scopul întristării după voia lui Dumnezeu este să te facă să te strădui mai mult atunci când vine vorba de schimbarea comportamentului. Când lași păcatul să intre în viața ta, violezi esența neprihănirii tale. „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:21).

    În momentul în care Dumnezeu te-a mântuit, El te-a făcut efectiv „neprihănirea lui Dumnezeu în Hristos.” Tu ai un duh nou care locuiește într-un trup vechi, ne-înnoit… iar când îi permiți păcatului să intre în viața ta, el va murdări exact esența ființei tale! Lucrul acesta va produce în tine o întristare după voia lui Dumnezeu, care duce la pocăință și la întoarcerea de la păcat. Nu te mulțumi să spui: „E un obicei de care nu pot scăpa, dar e în regulă, pentru că Dumnezeu mă va ierta!” Da, te va ierta, dar El nu dorește să intri într-un ciclu al păcatului, pocăinței, iertării și apoi al repetării păcatului. El dorește să fii puternic și eficient în slujirea Lui, de aceea El te cheamă la o trăire creștină profundă. Așadar, străduie-te să duci o viață de „neprihănit în Hristos”!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 14, 15


    Cu adevărat nebun este cel care, în faţa tuturor mărturiilor pe care Dumnezeu i le dă cu privire la puterea şi dragostea Lui, îşi închide ochii, îşi împietreşte inima şi declară: Nu este Dumnezeu” (14.1; Psalmul 10.4; Ieremia 5.12); şi chiar dacă nu toţi oamenii sunt atei, tuturor, fără excepţie, le lipseşte adevărata pricepere: pentru că niciunul nuL caută pe acest Dumnezeu (a Cărui existenţă totuşi Io recunosc), până nu lucrează El la inimă.

    Ce îngrozitor este acest tablou al umanităţii, aşa cum îl poate contempla Dumnezeu din ceruri! Dar să nu uităm că această rasă rebelă şi coruptă prin natura ei este cea din care facem parte şi noi, tu şi eu.

    După trista constatare din Psalmul 14, „nu este niciunul care să facă binele”, Psalmul 15 poate să pună întrebarea: „Cine va locui în cortul Tău…?” Romani 3, care citează v. 13 din Psalmul 14, descoperă gloriosul adevăr care ne priveşte şi pe noi: dintre aceşti oameni „dovediţi păcătoşi” Dumnezeu îi îndreptăţeşte pe gratis, fără plată, pe cei care cred (Romani 3.1012, 2226).

    Trăsăturile israelitului credincios sunt şi cele pe care harul trebuie să le producă întrun creştin: dreptate şi adevăr, în umblare, în fapte şin cuvinte; bunăvoinţă faţă de aproapele nostru; aprecierea binelui şi a răului potrivit măsurii divine (citiţi Isaia 33.15,16).

  • 27 Februarie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Deci, după ce au mâncat, Isus i-a spus lui Simon Petru: „Simone, al lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?”. El I-a spus: „Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc”. El i-a spus: „Paște mielușeii Mei”.

    Ioan 21.15


    După învierea Sa, Domnul a avut o întâlnire personală cu Petru. El i-a trimis un mesaj special prin femei în dimineața învierii (Marcu 16.7), însă i S-a arătat în mod personal mai târziu (Luca 24.34). Un văl a fost tras peste această întâlnire sacră, însă nu ne îndoim că ea a constituit mijlocul de restabilire a sufletului lui Petru și de întărire a inimii lui.

    Acum vedem restabilirea sa publică și confirmarea sa în slujba de apostol. Experiența sa de aici cu siguranță că nu a fost uitată niciodată de Petru. Ea a descoperit grija tandră a Domnului față de cel care se lepădase de trei ori de El și pe care acum l-a condus la o întreită mărturisire a credinței și a dragostei lui. De asemenea, Domnul l-a asigurat că într-o zi avea să meargă în închisoare și la moarte pentru El. Niciodată n-avea să mai fie Petru rușinat de legătura sa cu Domnul Isus. Dimpotrivă, el avea să înțeleagă pe deplin faptul că orice binecuvântare, temporală sau veșnică, se găsea în El (Fapte 4.12). Chiar și marele păcat de a-L tăgădui și de a-L crucifica pe Cel Sfânt și Drept (Fapte 3.14,15) putea fi iertat pe deplin, dacă cel vinovat se întorcea la Dumnezeu cu pocăință și căuta iertarea păcatelor în numele Lui (Fapte 2.3; 3.19).

    De asemenea, prin această experiență au învățat și ceilalți apostoli că nu aveau niciun motiv să-l trateze cu rezervă pe fratele lor care greșise; căci dacă Hristos, de care el se lepădase, Și-a exprimat într-un mod atât de deschis încrederea în Petru, și ei puteau să-l considere pe deplin restabilit în slujba pe care părea că o pierduse.

    H. A. Ironside

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Multe căi i se par drepte omului, dar la urmă sunt căi ale morții.

    Isus i-a zis: Eu sunt calea și adevărul și viața; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.

    Proverbe 16.25; Ioan 14.6



    „Pista morții”

    În urmă cu mulți ani, într-o dimineață de iarnă, doi bărbați au ponit la drum spre o nouă tabără de mineri, aflată în partea superioară a Peninsulei Michigan, care însă era încă nelocuită. În timpul nopții, zăpada acoperise urmele lăsate de alți călători.

    Totuși, bărbații au pornit încrezători înainte. Timpul trecea și pădurea devenea tot mai deasă. Pentru că erau în pădure și din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, cei doi nu s-au mai putut orienta după soare. Puțin neliniștiți, au mers totuși mai departe.

    În sfârșit, au descoperit deodată urme proaspete în zăpadă: doi oameni mergeau la distanță mică de ei înaintea lor. Păstrând liniștea, ei au grăbit pasul. După o oră de mers au fost siguri că sunt aproape de țintă.

    Dar s-a instalat amurgul și tabăra nu se vedea nicăieri. Atunci, în fața lor s-a mișcat o umbră. Instinctiv au dus mâna la armă. Umbra era de fapt un indian, care le-a vorbit într-o engleză stâlcită: „Bărbații albi sunt pierduți pe pista morții”. Atunci au înțeles eroarea lor: urmele pe care le urmaseră erau propriile lor urme; umblaseră în cerc!

    Multor oameni li se întâmplă ca celor doi bărbați: speră să ajungă în cer, dar se orientează numai după ei înșiși și după mintea lor. Astfel, se află pe „pista morții”! Numai dacă ne orientăm după Isus, vom ajunge în cer la Dumnezeu. „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”!

    Citirea Bibliei: Numeri 35.1-34 · Matei 18.15-20

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    AJUSTAREA ATITUDINII (2) – Fundația S.E.E.R. România

    „Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.” (Proverbele 3:6)


    Dacă vrei să ai o atitudine potrivită, păstrează legătura cu turnul de control. Controlorii de trafic aerian văd imaginea de ansamblu când vine vorba despre ceea ce se petrece pe cer. Ei dețin cunoștințele și autoritatea de a le spune piloților să încetinească sau să mărească viteza, să zboare mai sus sau mai jos, să evite sau să navigheze prin furtună ori să aleagă rute alternative. În mod uimitor, controlorii de trafic aerian din Marea Britanie gestionează peste 2,5 milioane de zboruri în fiecare an – o medie de peste 7.000 în fiecare zi. De fapt, recordul celei mai aglomerate zile a fost ziua de 5 iulie 2019, când au gestionat 8.863 de zboruri! Ei gestionează zborurile comerciale, private, militare, trafic aerian cargo, taxi aerian, și chiar vehiculele de pe aeroport. Cu atâtea avioane care decolează și aterizează în fiecare minut, piloții trebuie să păstreze legătura cu turnul de control.

    În mod similar, tu trebuie să păstrezi legătura cu Dumnezeu – Cel care are imaginea de ansamblu a vieții tale și care orchestrează toate lucrurile privitoare la tine. El Se asigură că tot ce trebuie să se întâmple, se întâmplă la vremea potrivită și se mișcă în ritmul și cu viteza potrivite ca să ajungi în siguranță la destinația pe care a plănuit-o pentru tine! De aceea, comunicarea cu Dumnezeu ar trebui să se afle în capul listei cu lucruri pe care le ai de făcut. El te va ajuta să navighezi prin suișurile și coborâșurile vieții și să-ți croiești drum prin zilele furtunoase ale vieții tale, chiar și atunci când nu poți vedea următorul pas pe care trebuie să-l faci. Pe scurt, și azi – „recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 13


    Despre necazul pe carel va traversa rămăşiţa lui Iuda în timpurile apocaliptice, Domnul Isus declară că nu a mai fost altul asemenea lui de la începutul creaţiei… şi nici nu va mai fi vreodată. Putem deci înţelege acest strigăt al neliniştii: „Până când?”, repetat de patru ori la începutul acestui psalm şi, de asemenea, în mulţi alţii. Ca răspuns, Domnul va face o scurtare a acelor zile pe pământ (acţiunea va avea loc în grabă: Marcu 13.20; Romani 9.28).

    Deşi niciodată nu poate cunoaşte vreun asemenea necaz, potrivit promisiunii Domnului (Apocalipsa 3.10), un creştin sar putea afla pentru un timp, mai lung sau mai scurt, în descurajare şi sar putea gândi că Dumnezeu la uitat sau că Îşi ascunde intenţionat faţa de el (v. 1). Aceasta ni se poate întâmpla şi nouă. Cum să ieşim atunci dintrun astfel de tunel întunecos? Mai întâi, să încetăm să ne mai frământăm şi să ne mai consultăm cu mâhnire propria inimă (v. 2), pentru că aceasta nu ne va aduce niciun răspuns, ci doar oboseală şi nelinişte (1 Samuel 27.1). Mai curând să ne amintim de acest strigăt de biruinţă: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necaz, sau strâmtorare, sau persecuţie…?” (Romani 8.35…). Amintirea de bunătatea şi de mântuirea Sa, iată secretul pentru a ne recăpăta încrederea şi bucuria (v. 5)!

  • 26 Februarie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și acum, Israele, ce cere Domnul Dumnezeul tău de la tine, decât să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui și să-L iubești și să slujești Domnului Dumnezeului tău cu toată inima ta și cu tot sufletul tău?

    Și tu, Solomon, fiul meu, cunoaște pe Dumnezeul părintelui tău și slujește-I cu inimă întreagă și cu suflet binevoitor.

    Deuteronom 10.12; 1 Cronici 28.9


    Biblia conține versete care ne oferă instrucțiuni importante cu privire la felul în care Domnul dorește să-L slujim:

    Cu toată inima noastră și cu tot sufletul nostru – A-L sluji cu tot ceea ce avem și suntem, devotându-I întreaga noastră viață.

    Cu o inimă întreagă și cu un suflet binevoitor – O inimă împărțită și un suflet care nu este binevoitor nu vor conduce niciodată la o slujire rodnică, plăcută Domnului. El caută slujitori cu inima întreagă și cu suflet binevoitor.

    Fără teamă – „Să ne dea să-I slujim fără teamă” (Luca 1.74). Dacă Îl slujim, Îl avem pe Domnul de partea noastră și nu trebuie să ne temem de oameni.

    Cu smerenie – „Slujind Domnului cu toată smerenia” (Fapte 20.19). Suntem încredințați că nu putem face nimic fără El. Tot ceea ce avem este un dar de sus. Cunoașterea acestor lucruri ne va ține smeriți.

    Cu respect și cu teamă evlavioasă – „Să slujim plăcut lui Dumnezeu, cu respect și cu teamă evlavioasă” (Evrei 12.28). Teama evlavioasă îl va conduce pe slujitor să nu facă nimic care nu ar fi plăcut Stăpânului său. Cea dintâi dorință a slujitorului este să-I placă Domnului său și să-L onoreze.

    Cu bucurie – „Slujiți Domnului cu bucurie” (Psalmul 100.2). Dacă slujirea noastră este un răspuns al dragostei la dragostea binecuvântatului nostru Mântuitor, ea nu va fi o povară, ci Îl vom sluji cu toată bucuria.

    M. Vogelsang

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    De ce să-mi mai ziceți Naomi, când Domnul a mărturisit împotriva mea și Cel Atotputernic m-a întristat?

    Rut 1.21



    Naomi s-a întors în Betleem

    Naomi provenea dintr-o casă renumită în Israel. Dorind să fugă de foametea din Betleem, ea împreună cu soțul și cei doi fii ai ei s-au mutat în țara Moabului. Dar acolo necazul s-a ținut scai de ea și toți ai ei au murit. A fost acesta un semn al lui Dumnezeu că drumul spre Moab nu a fost după voia Lui?

    Apoi Naomi s-a întors la Betleem și a stat rușinată și foarte săracă în fața consătenilor ei, care o numeau Naomi: „Plăcerea mea”.

    Din cuvintele ei – care exprimau necazul vieții ei – răzbătea totuși o mângâiere adâncă, chiar dacă pe moment nu o putea vedea: „Cel Atotputernic m-a întristat!”. Ea fusese întristată de Domnul, nu de o soartă dură, nu de situații grele, nu de oameni răi.

    În toate situațiile limită, oamenii se întreabă: „Cum poate Dumnezeu să îngăduie așa ceva?”. Naomi nu a întrebat așa. Ea a luat acea suferință din mâna lui Dumnezeu. Astfel, faptul că Cel Atotputernic stă deasupra tuturor lucrurilor i-a fost o mângâiere și ea s-a întors iarăși la El.

    Poate am fost dezamăgiți din vina noastră. Cât de bine ar fi dacă am putea spune ca Naomi: Domnul m-a luat în școala Sa, El mi-a trimis această situație!

    Dumnezeu a evaluat pozitiv întoarcerea ei, iar Naomi a fost din nou binecuvântată. Îndurarea Lui este pregătită pentru fiecare dintre noi, dacă ne recunoaștem greșeala.

    Citirea Bibliei: Numeri 34.1-29 · Matei 18.1-14

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    AJUSTAREA ATITUDINII (2) – Fundația S.E.E.R. România

    „El schimbă vremurile şi împrejurările… El dă înţelepciune…” (Daniel 2:21)


    Noi trebuie să înțelegem că vremurile grele nu durează veșnic. Așa cum este de adevărat că Dumnezeu a făcut ca primăvara să urmeze după iarnă, tot la fel „El schimbă vremurile şi împrejurările… El dă înţelepciune…” Vremurile de necaz în care te găsești se vor încheia. Și atunci, vei culege de pe urma lor înțelepciunea de a clădi un viitor mai bun. Uneori, cele mai mari binecuvântări vin din cele mai urâte împrejurări. Apostolul Pavel scrie: „întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă” (2 Corinteni 4:17). Vremurile grele nu durează, dar oamenii „grei” (puternici) – da! Din cele mai mari încercări rezultă cele mai extraordinare mărturii.

    Nu lua hotărâri majore în timpul furtunii. Gândurile și sentimentele o iau deseori razna în mijlocul unei crize; în astfel de vremuri trebuie să ai grijă ce decizii iei. Păstrează-ți calmul, disciplinează-te să te concentrezi pe ceea ce poți face, și încrede-te în Dumnezeu – care face ceea ce tu nu ești în stare! Așa cum o eroare de pilotaj poate face ca avionul să fie deturnat de la destinația planificată, sau să fie obligat să facă o aterizare forțată, periculoasă, la fel o decizie greșită poate deturna sau poate întârzia împlinirea destinului tău. Așteaptă ca emoțiile să se potolească, înainte să iei o hotărâre.

    Poate nu vei avea la dispoziție această opțiune de fiecare dată, dar, pe cât posibil, lasă ca deciziile semnificative să aștepte până când trece furtuna. Așa cum vântul suflă sălbatic în timpul unei furtuni, gândurile tale pot deveni sălbatice și frenetice și nu e cel mai bun moment să faci declarații cruciale. Ce ar trebui să faci? Apostolul Pavel răspunde: „Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu… Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile…” (Filipeni 4:6-7).


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 12


    Psalmul 12 redă suferinţa unui suflet copleşit de sentimentul nedreptăţii carel împresoară. David, cel care la compus, a avut nenumărate ocazii să o probeze personal. Duplicitatea şi ura geloziei lui Saul (1 Samuel 18.17…), intenţiile laşe ale locuitorilor Cheilei (1 Samuel 23.12), dubla trădare a zifiţilor (1 Samuel 23.19; 26.1), precum şi cea a lui Doeg edomitul (22.910), cea mai mârşavă dintre ele, dispreţuitoarea nerecunoştinţă a lui Nabal (1 Samuel 25.1011), toate acestea nul puteau lăsa pe David indiferent. Cu siguranţă, de fiecare dată a putut experimenta şi preţiosul răspuns divin: voi pune în siguranţă pe cel împotriva căruia se suflă (v. 5; comp. Psalmul 10.5).

    Însă, în timp ce propria măsură de adevăr, în cel privea pe David, nu era deloc perfectă (vezi 1 Samuel 20.6; 21.2), sfinţenia Domnului Isus Îi conferea în totalitate abilitatea de a percepe viclenia şi falsitatea vrăjmaşilor Săi (despre care Luca 20.20 ne dă un exemplu).

    Cu cât un creştin va sta mai drept în lumină, cu atât va simţi mai mult atmosfera coruptă a acestei lumi. Tot aşa se va întâmpla şi la contactul cu limba mincinoasă, ipocrită şi orgolioasă a oamenilor (v. 2,3), iar aceasta îl va ajuta să aprecieze mai bine curăţia şi valoarea practică a cuvintelor Dumnezeului său (v. 6): „Cuvântul Tău este adevărul” (Ioan 17.17; Psalmul 119.140).

  • 25 Februarie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său; l-a creat după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a creat. Și Dumnezeu i-a binecuvântat și Dumnezeu le-a zis: „Fiți roditori și înmulțiți-vă și umpleți pământul și supuneți-l”.

    Geneza 1.27,28


    Familia creștină în care ambii părinți aparțin Domnului este infinit mai mult decât un adăpost și un refugiu împotriva răului. Este un sanctuar în mijlocul unei lumi lipsite de Dumnezeu și de Hristos, în care sufletele prețioase ale copiilor sunt păzite de influențele ei întinate. Căminul creștin este un adăpost sfânt în care Dumnezeu și Hristosul Său sunt recunoscuți, unde Duhul Lui locuiește, unde Cuvântul Său strălucește ca lampă și lumină a casei și unde evanghelia este studiată în mod continuu, indicând întregii case calea către cer.

    Cineva a spus cu privire la acest subiect: «Căminul este locul scump al sentimentelor plăcute, în care inima este atrasă în legături pe care Dumnezeu Însuși le-a format și care, prin afecțiuni tandre, ne păzește de pofte și voință proprie. Iar aceste lucruri, dacă se dezvoltă în mod corect, au o putere care, în ciuda păcatului și a dezordinii, trezește conștiința și angajează inima, păzind-o de rău și de puterea directă a lui Satan».

    Deși păcatul a intrat în lume și a întinat totul, introducerea lui Hristos în relațiile de familie face ca ele să devină o sferă de har și manifestarea activă a vieții divine pe care o avem în Hristos, astfel că smerenia, tandrețea, ajutorul reciproc și spiritul de sacrificiu, exercitate în mijlocul dificultăților și al întristărilor pe care păcatul le-a pricinuit, conferă acestor relații un farmec și o profunzime mai mare decât cea care ar fi putut fi cunoscută în starea de inocență, în Eden.

    R. K. Campbell

    Dragostea ne-a dăruit Domnul cel iubit,

    Fericire și-odihnire în unire ne-a gătit.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Celui care îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieții fără plată!

    Apocalipsa 22.17



    „Nu te costă aproape nimic!”

    Aceste cuvinte de reclamă le-am citit cândva într-o benzinărie. Era vorba de o ofertă pentru filmele Asterix și Obelix.

    Nu te costă aproape nimic! – Este o reclamă atractivă! Iscusiții strategi ai marketingului știu ce mărfuri să pună direct în fața casei de marcat de la supermarketuri. Tocmai acolo unde clientul trebuie să aștepte puțin sunt plasate articole „deosebit de ieftine”. Ele nu se află pe lista de cumpărături, dar clientul le cumpără, pentru că… nu îl costă aproape nimic! Și astfel, mulți oameni cumpără mereu lucruri de care nu au nevoie și se minunează apoi că nu le ajung banii până la finalul lunii.

    Nu te costă aproape nimic! – Așa gândesc mulți și atunci când este vorba de valori morale, de cerințele lui Dumnezeu pe care le pretinde El de la creaturile Sale. Înalta societate a acceptat ca de la sine dragostea ușuratică, adulterul, divorțul, avortul. Nesinceritatea, minciuna și înșelăciunea acaparează tot mai mult teren, iar multe personalități ale societății devin precursorii acestora prin exemplul lor.

    Dar cum gândește Dumnezeu? El spune: „Afară sunt … desfrânații, ucigașii, închinătorii la idoli și oricine iubește și făptuiește minciuna”. Așadar, ceea ce conform opiniei publice este aproape gratuit costă, de fapt, totul, și anume fericirea veșnică. Niciun om nu merită să intre în slava cerului, dar Dumnezeu ne dă harul Său. Cine este nemulțumit de viața în păcat, cine vrea să se îndepărteze de ea poate veni la Isus Hristos și primește „apa vieții” – fără plată, gratuit! „Și celui care îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieții fără plată!” (Apocalipsa 22.17).

    Citirea Bibliei: Numeri 33.38-56 · Matei 17.22-27

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    AJUSTAREA ATITUDINII (1) – Fundația S.E.E.R. România

    „Tot ce este vrednic de cinste… aceea să vă însufleţească.” (Filipeni 4:8)


    Toți avem nevoie din când în când de o ajustare a atitudinii. Este crucial să-ți păstrezi atitudinea corectă atunci când înaintarea devine tot mai grea. Indiferent ce se întâmplă în viața ta, decide să treci peste, având atitudinea corectă. De fapt, decide dinainte să-ți păstrezi o gândire pozitivă în mijlocul oricărei situații negative care apare. Dacă vei lua această decizie în mod conștient, și dacă meditezi la ea în vremurile bune, când apar dificultățile vei fi deja pregătit.

    Apostolul Pavel scrie: „tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească. Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine, şi ce aţi văzut în mine, faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi” (Filipeni 4:8-9).

    Câțiva dintre cei mai mari scriitori și compozitori din istorie și-au creat capodoperele în cele mai dificile perioade ale vieții lor, deoarece operele mari se nasc din suferință, nu din prea mult bine. Celebrele simfonii ale lui Beethoven au fost scrise când el era într-o stare de surzenie accentuată și experimenta o profundă tristețe sufletească. Una din cele mai mari greșeli pe care o poți face este să crezi că „nu vei fi niciodată ca acei oameni.” Dacă crezi astfel, vei fi învins înainte să încerci măcar.

    E mult mai ușor să păstrezi o atitudine corectă, decât să redobândești o atitudine corectă. Așadar, de îndată ce simți că devii negativist, ajustează-ți imediat atitudinea. Biblia ne încurajează: „Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.” (Iacov 4:7). În clipa în care dușmanul trimite gânduri negative în mintea ta, oprește-le imediat. Disciplinează-te să stai tare având o atitudine pozitivă în orice împrejurare. Când faci lucrul acesta, „Dumnezeul păcii va fi cu tine”!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 11


    Dumnezeu susţine astăzi în lume autorităţile: guverne, magistraţi, poliţie…; ele sunt responsabile să asigure ordinea, dreptatea şi pacea. Dar, în timpul necazului celui mare, tot ceea ce contribuie la protecţia omenirii va fi răsturnat („sunt distruse temeliile). Întrebarea din v. 3 îi va pune atunci pe cei drepţi la încercare. Vor ceda ei ispitei de a fugi, precum îşi ia zborul o pasăre pentru a scăpa de pericol? Nu! Încrederea lor nu este întrun adăpost pământesc (munţii), ci în Cel Neschimbabil, care Îşi are tronul în ceruri (v. 4). Prieteni, în cine este ancorată credinţa noastră? Dacă Domnul ar trebui să ne ia principalele puncte de sprijin de aici, de jos: familie, prieteni, sănătate, bunuri materiale, sar putea vedea în cine neam încrezut? Iar când ne gândim la temeliile adevărului, constatăm că acestea sunt clătinate din toate părţile în creştinătate… Ce trebuie să facă cel drept? Să se despartă de tot ce atacă şi caută să distrugă stâlpii adevărului divin!

    Privirea lui Dumnezeu îi cercetează pe fiii oamenilor (v. 5; Psalmul 7.9; vezi de expl. Luca 7.39,40; 11.17; 22.61). Gând neliniştitor şi insuportabil pentru cel rău! Sentiment de fericire pentru „cel drept”! Este pentru binele lui că este cercetat astfel (Psalmul 139.23,24).

  • 24 Februarie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    „Orice vă va zice, faceți!” … Isus le-a spus: „Umpleți vasele cu apă”. Și le-au umplut până sus.

    Ioan 2.5,7


    A fost un test al ascultării credinței pentru slujitori să umple acele vase mari. În fiecare dintre ele încăpeau aproape o sută de litri de apă, deci a fost un efort din partea lor; totuși ei „le-au umplut până sus”.

    În ce ne privește, trebuie ca ascultarea noastră de Domnul să fie de o măsură deplină. Orice lucru ne-ar cere El, oricât ar fi de mic – să vizităm pe cineva bolnav, să spunem un cuvânt de încurajare sau să dăm o mână de ajutor – trebuie să avem grijă ca răspunsul nostru să fie din inimă și plin „până sus”. Când Domnul ne cere să facem ceva, să nu-I spunem niciodată: «Doamne, Te rog, nu-mi cere așa ceva!». Răspunsul nostru trebuie să fie acela de a-L sluji pe deplin – „până sus”. Când facem ceva pentru El, Domnul adaugă harul Său atotputernic slăbiciunii noastre, perfectând astfel fapta noastră de ascultare. Este un lucru uimitor că El binevoiește să ne folosească. Dacă umplem vasele noastre până sus cu apă și le folosim pentru a-i sluji pe alții, El va lucra și va schimba apa în vin. Este un lucru binecuvântat să putem lucra pentru Hristos.

    Avem nevoie să învățăm să auzim glasul Domnului și să-I dăm ascultare. Când El ne vorbește, instrucțiunile Lui sunt clare și imperative, nu iraționale, nici imposibile. El ne cheamă la o ascultare pentru care vom avea un anume preț de plătit și pentru care va trebui să sacrificăm căile și voința noastră. „Orice vă va zice, faceți!”

    B. Prigge

    Fii simplu în lucrare! Slujește-n umilință

    Si nu cruța vreo trudă când bine poți să faci!

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    M-am uitat la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele și … iată, totul era deșertăciune și goană după vânt și nu era niciun câștig sub soare.

    [Hristos] a murit pentru toți, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel care a murit și a înviat pentru ei.

    Eclesiastul 2.11; 2 Corinteni 5.15



    Vreau să profit de viață!

    În zilele noastre, o problemă centrală ne preocupă pe toți: câți bani avem? Și totodată ne aliniază pe toți la start: cum să facem să avem mai mulți bani? Societatea de consum în care trăim ne face să vrem din ce în ce mai mulți bani. Mereu ne lipsește ceva! Înseamnă însă aceasta că, într-adevăr, „profităm de viață”? În clipa morții, ce importanță vor mai avea toate plăcerile de care am avut parte pe pământ…?

    Adevărata fericire există numai în măsura în care trăim în armonie cu Dumnezeu, Creatorul nostru. Creștinul credincios „profită de viață” nu făcând ce vrea el, ci ascultând și făcând ceea ce Dumnezeu spune în Biblie, iar aceasta îl așază sub binecuvântările Lui. A „profita de viața” pe care Dumnezeu mi-o dă înseamnă, mai întâi, să-L întâlnesc pe Isus Hristos și El să devină Mântuitorul și Domnul meu. Apoi voi descoperi că Dumnezeu este Tatăl meu ceresc, iar fericirea mea va fi să trăiesc într-un fel demn de Domnul, împlinind faptele bune pe care Dumnezeu le-a pregătit mai dinainte pentru mine.

    Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu, care a murit și a înviat ca să ne dăruiască adevărata fericire și viața eternă? Dacă nu Îl cunoști și nu crezi în El, grăbește-te să primești acest dar nespus de mare pe care Dumnezeu ți-l face. Vei putea atunci să „profiți cu adevărat de viața” de copil al lui Dumnezeu și de „nemărginita bogăție a harului Său” (Efeseni 2.7)!

    Citirea Bibliei: Numeri 33.1-37 · Matei 17.9-21

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SURPĂ ÎNTĂRITURILE! – Fundația S.E.E.R. România

    „Armele cu care ne luptăm noi… sunt puternice… ca să surpe întăriturile.” (2 Corinteni 10:4)


    Dumnezeu l-a numit pe David „om după inima Mea.” (Faptele Apostolilor 13:22). Însă David s-a luptat cu o meteahnă în viața sa. Care a fost aceasta? Să-i spunem slăbiciune față de farmecele feminine, ba chiar un duh de poftă după „nevasta aproapelui său”, care a făcut ravagii în viața lui – și cei dragi ai săi știau despre asta. Când a îmbătrânit și nu se putea încălzi, i-au adus o tânără ca să-l „încălzească.” (1 Împărați 1:1-2). S-au gândit că dacă asta nu-l ajută, probabil chiar era pe moarte! Dar ceva este și mai trist în această povestire. David a transmis această slăbiciune fiului său Amnon, care a ajuns să-și abuzeze sora. Și deși David a fost furios din cauza asta, nu l-a confruntat și nu l-a pedepsit. La urma urmelor, ce să mai spunem? Așa tată, așa fiu! Pofta nu este numai o clipeală din ochi sau un impuls trecător, e și un păcat, și încă unul grav. Și când este transmis de la o generație la alta, devine o „întăritură.” Astăzi psihologii o denumesc o „predispoziție genetică.”

    Poate undeva în arborele tău genealogic a existat un tată alcoolic, o mamă care nu a fost disponibilă din punct de vedere emoțional sau un frate sau o soră cu metehne sexuale, și acum te lupți și tu cu aceleași probleme. Nu te lăsa descurajat; apostolul Pavel spune: „Armele cu care ne luptăm noi… sunt puternice… ca să surpe întăriturile.” Așa că înainte să cauți o hotărâre judecătorească pentru divorț sau să mergi într-un centru de reabilitare, spune-i pe nume întăriturii tale, apoi roagă-te și postește, crezând ferm că Dumnezeu poate rupe lanțul care te ține legat. Fă-o înainte să infecteze și generația următoare! Nu o transmite mai departe – trimite-o în trecut, de unde a venit.

    Și încă ceva: Pocăința și smerenia lui David l-au reabilitat în ochii lui Dumnezeu. La fel poate fi și în cazul tău!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 9


    „Timpurile de necaz” descrise în Psalmii 9 şi 10 (9.9; 10.1) vor fi înspăimântătoare. Pofte, mândrie, necredinţă, făţărnicie, violenţă…, aceste tendinţe ale firii care există în lumea de acum vor atinge măsura lor maximă în zilele când „Cel care opreşte” (Duhul Sfânt) va fi departe: în zilele lui Antihrist, al cărui sinistru portret nil fac versetele acestui psalm (vezi şi 2 Tesaloniceni 2.7,8).

    Contrar gândurilor celui rău, care consideră că Dumnezeu nu Se informează de nimic (nu cercetează” v. 4,13), tot ce el face în taină, cu viclenie şi răutate, este dat pe faţă. Şi tot ce el spune „în inima lui” (v. 6,11,13) este făcut public de către Cel care „cercetează inimile (Luca 12.3).

    Nu voi fi clătinat”: aici este limbajul nebuniei (v. 6); dar poate fi şi cel al credinţei (Psalmul 62.6). Gândul că Dumnezeu vede totul îl încurajează pe credinciosul aflat în încercare. Cel nenorocit poate să se abandoneze în El (v. 14). Versetul 2 cuprinde un alt adevăr liniştitor: cel rău se va încurca întotdeauna în propriile lui curse (comp. Psalmul 7.15; Psalmul 9.16).

    Psalmul 9 se încheia cu meditaţia că naţiunile „nu sunt decât oameni”; Psalmul 10 se termină numindul pe asupritor: omul care este din ţărână”. Credincioşi, să nu uităm niciodată că suntem ai cerului şi deci ne aflăm în afara atingerilor lumii şi ale prinţului ei.

  • 23 Februarie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Toți cei numărați dintre leviți, pe care i-au numărat Moise și Aaron după porunca Domnului, după familiile lor, toți cei de parte bărbătească de la vârsta de o lună în sus erau douăzeci și două de mii … Și Moise a numărat pe toți cei întâi-născuți dintre fiii lui Israel, cum îi poruncise Domnul … Și toți întâii-născuți de parte bărbătească, după numărul numelor, de la vârsta de o lună în sus, după numărătoarea lor, au fost douăzeci și două de mii două sute șaptezeci și trei … Și pentru cei răscumpărați, cei două sute șaptezeci și trei dintre întâii-născuți ai fiilor lui Israel, care depășesc numărul leviților, să iei cinci sicli de fiecare cap; să-i iei după siclul sfântului locaș.

    Numeri 3.39,42-47


    Leviții (6) – Numărătoarea

    Dumnezeu îi cruțase pe întâii-născuți ai israeliților în Egipt, care fuseseră puși la adăpostul sângelui mielului pascal. El îi sfințise astfel pentru Sine Însuși. Acum însă i-a luat pe leviți în locul acestor întâi-născuți. Cei 273 de întâi-născuți care depășeau numărul leviților au trebuit să fie răscumpărați cu prețul de cinci sicli de argint, de persoană. Acesta este unul dintre pasajele care ne arată că, peste tot în Scriptură, argintul este o imagine a răscumpărării. Când au fost numărați toți oamenii de război, de la douăzeci de ani în sus, fiecare a trebuit să plătească o jumătate de siclu de argint, ca preț de răscumpărare (Exod 30.11-16; 38.25-28).

    Vedem aici cât de prețios pentru Dumnezeu era fiecare individ în parte, slujitor sau potențial slujitor al Domnului, chiar și copiii în vârstă de doar o lună. Prețul răscumpărării pentru fiecare întâi-născut din Israel, peste numărul leviților, era de zece ori mai mare decât cel plătit pentru fiecare războinic. Domnul îi prețuiește pe copiii noștri și le poruncește părinților să-i crească în disciplina și în mustrarea Domnului. Atât Ieremia, cât și Pavel au fost obiecte ale interesului Domnului încă din pântecele mamelor lor. Samson, Samuel și Ioan Botezătorul au fost nazirei din pântecele mamei. Domnul Isus i-a luat pe copilași în brațe și i-a binecuvântat. El poruncește azi părinților creștini: „Ia copilul acesta și alăptează-Mi-l, și îți voi plăti” (Exod 2.9).

    E. P. Vedder, Jr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Nu este niciun om drept, niciunul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere, nu este niciunul care să-L caute pe Dumnezeu.

    Romani 3.10,11



    „Verdict onest”

    Georg Friedrich Händel (1685-1759) a fost unul dintre cei mai străluciți compozitori ai stilului baroc. Caracterul său impulsiv a dat însă ocazia mai multor anecdote spuse pe seama lui. Astfel, Händel a cumpărat odată la un preț mic un tablou, pe care îl considera a fi un tablou autentic de Rubens. Când cunoscătorii au contestat autenticitatea tabloului, Händel a scris o scrisoare unui cunoscut expert în artă:

    „Stimate domn, am cumpărat de curând la un preț mic un tablou minunat al lui Rubens. Sunt unii care îndrăznesc să afirme că minunatul tablou ar fi o copie. Gândiți-vă: o copie! Ce afirmație nemaiauzită! Eu sunt ferm hotărât ca următorului care va îndrăzni să mai afirme așa ceva să-i rup câteva coaste. Vă rog să veniți curând la mine! Pentru mine este foarte important să aud verdictul dumneavoastră onest despre tablou!” Dar amenințarea din scrisoare punea la îndoială dacă Händel chiar dorea să audă un „verdict onest”.

    Iar noi? Putem suporta adevărul fără înflorituri? Verdictul lui Dumnezeu este acesta: „Căci toți au păcătuit și n-au ajuns la slava lui Dumnezeu”. Dar urmează oferta harului Său: „Fiind îndreptățiți fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus” (Romani 3.23,24).

    Dacă recunoaștem sentința lui Dumnezeu și primim mântuirea oferită de Dumnezeu în Isus Hristos, vom fi salvați pentru veșnicie. Omul nu trebuie să se facă mai bun înainte de a veni la Dumnezeu. Dumnezeu îl primește, în harul Său, pe cel păcătos, dacă acesta vine la El cu sinceritate și își recunoaște vina.

    Citirea Bibliei: Numeri 32.1-42 · Matei 17.1-8

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CREDINȚA – Fundația S.E.E.R. România

    „Credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” (Romani 10:17)


    Ajutați-mă să definim credința într-un mod cât se poate de clar pentru toți. Biblia spune (Evrei 11:1) că ea este „o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd”. Credința nu este o nădejde goală sau pur și simplu o mărturisire pozitivă a ceva ce dorim să fie adevărat. Credința înseamnă să vezi un anumit lucru ca pe-o realitate, în ciuda faptului că încă nu se poate vedea. Biblia spune că Avraam L-a crezut pe Dumnezeu care „cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi.” (Romani 4:17).

    Pe baza acestui verset, unii cred că orice lucru pe care și-l doresc îl pot aduce în existență prin vorbire. Oare așa să fie? Să analizăm versetul și ne vom lămuri. Avraam l-a adus pe Isaac în existență prin vorbire, sau Dumnezeu a făcut-o? Avraam pur și simplu L-a crezut pe Dumnezeu, a acționat conform promisiunii Sale și drept consecință s-a născut Isaac. „Fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit, avea aproape o sută de ani, nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească” (Romani 4:19-21).

    Credința ta trebuie să fie în Dumnezeu și în Cuvântul Său! Credința nu are nicio putere creatoare intrinsecă; ea doar afirmă ceea ce există deja în lumea nevăzută și ceea ce a promis Dumnezeu, știind că se va întâmpla la timpul hotărât de El, pentru că aceasta este voia Lui. Orice lucru invoci prin credință trebuie să se bazeze pe ceea ce Dumnezeu ți-a promis deja în Cuvântul Său! Și cum poți dezvolta acest tip de credință? Citind Cuvântul lui Dumnezeu, care spune că „Credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 9


    Sub aspect profetic, Psalmii 9 şi 10 sunt strâns legaţi unul de altul. Psalmul 9 îl pune în scenă pe vrăjmaşul din afară: naţiunile coalizate împotriva lui Israel; Psalmul 10 introduce vrăjmaşul dinăuntru: asupritorii necredincioşi persecutând rămăşiţa credincioasă. Uneltirile celor răi nu sunt decât pentru un timp limitat. Numele lor va fi şters pentru totdeauna („în vecii vecilor” v. 5); distrugerile lor se vor sfârşi pentru totdeauna (v. 6) „şi speranţa celor întristaţi” (aşteptarea celor blânzi) nu va pieri pentru totdeauna. În adevăr, tot pentru totdeauna, Domnul Sa aşezat („şade) pe tron; „Şia pregătit tronul Său pentru judecată” (v. 7; Psalmul 58.11). Atunci El va cere socoteală pentru sângele şi lacrimile celor credincioşi vărsate sub toate dispensaţiile. Îi va răzbuna pe cei asupriţi (v. 9), pe nenorociţii ale căror strigăte nu lea uitat (v. 12). Dar principalul motiv de acuzare adus împotriva umanităţii este cel sugerat de titlul Psalmului, omorârea Fiului lui Dumnezeu (Mutlaben: „notă” Moartea Fiului): insulta adusă lui Dumnezeu din partea lumii prin crucificarea Preaiubitului Său. O pedeapsă înfiorătoare stă să cadă asupra rasei de ucigaşi.

    În parabola oilor şi a caprelor (Matei 25.31), Domnul Isus descrie judecata naţiunilor în zorii Împărăţiei Sale şi anunţă că fiecare va fi judecat după ceea ce Îi va fi făcut Lui Însuşi.

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne