Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the month “octombrie, 2025”

11 oct. 2025

11 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Cel semănat pe locurile stâncoase, acesta este cel care aude Cuvântul și îndată îl primește cu bucurie.

Matei 13.20

Foarte mulți oameni din țările creștine se recunosc de partea creștinismului numai pentru că părinții lor au fost creștini sau pentru că așa se obișnuiește în țara în care trăiesc. Astfel, ei „cred“, primesc Cuvântul într-un sens limitat, dar nu îl posedă cu adevărat și nu îl păstrează.

Omul, în special acela cu o gândire idealistă, se lasă ușor impresionat de anumite gânduri ale lui Dumnezeu. De exemplu, el consideră planul de mântuire al lui Dumnezeu ca fiind unul măreț și poate face progrese rapide în înțelegerea anumitor adevăruri. Poate arăta un interes mare pentru profeție și poate considera principiile din predica de pe munte ca fiind fără îndoială etice. Dar există marele pericol ca, prin toate acestea, conștiința să nu fie atinsă. Domnul dorește să-i avertizeze pe ascultătorii Cuvântului de acest pericol. Sămânța Cuvântului lui Dumnezeu există, dar nu i se permite să prindă rădăcină. Cuvântul a fost primit numai superficial, cu un anumit entuziasm, dar nu a acționat asupra conștiinței.

La această stare contribuie în parte și vestitorii Cuvântului. Nu tind oare mulți dintre ei să prezinte evanghelia într-un mod plăcut? Se mai vorbește despre recunoașterea și mărturisirea păcatului? Se mai vorbește, de fapt, despre păcat? Sau se vorbește despre o predare cu bucurie? O primire sentimentală a evangheliei nu este nimic altceva decât „foc străin“ (Levitic 10.1). De altfel, „evanghelia“ nu este o „veste plăcută sau îmbucurătoare“, așa cum se aude spunându-se deseori. Nu, ci evanghelia înseamnă „vestea bună“. Când oamenii aud că trebuie să se pocăiască, dacă nu vor să meargă veșnic în pierzare, atunci aceasta nu este o veste plăcută. Dar există ceva bun în această veste, care poate să-l miște pe om să se întoarcă la Dumnezeu. Într-adevăr, este o veste bună faptul că Tatăl L-a trimis pe Fiul ca Mântuitor al lumii.

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dacă spun adevărul, de ce nu Mă credeți?

Ioan 8.46

Dezertori

Isus Hristos stătea înaintea autorității supreme a statului. El a mărturisit liber adevărata Lui identitate și misiunea pe care o avea. El nu a spus altceva decât adevărul, deși acel lucru a însemnat pentru El sentința la moarte. Să comparăm aceasta cu una dintre tristele deconspirări din anii recenți. Un politician binecunoscut a mărturisit, în sfârșit, după numeroase dezmințiri, că a fost implicat în activități îndoielnice pentru un serviciu secret străin. Șocul și dezamăgirea i-a lovit profund pe prieteni, așa că nu e de mirare că nimeni nu a venit pentru a-l sprijini. Acel om nu avusese curajul nici să înceteze cu asocieri ilegale, nici să-și mărturisească fapta și să înfrunte consecințele, nici să spună adevărul măcar familiei sale. De ce amintim un astfel de caz îngrozitor? Pentru că fiecare trebuie să înceteze cu vechiul fel de a trăi și să își mărturisească păcatele înaintea lui Dumnezeu. Toți suntem dezertori. Oricine continuă să încerce să ascundă lucruri de Dumnezeul Atotștiutor trebuie să poarte consecințele. Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, merită încrederea noastră. Toate cuvintele Lui au fost adevărate, inclusiv oferta Lui să salveze de la pierzare veșnică pe oricine vine la El.

Când, la sfârșitul unui război, regina Victoria a oferit iertare dezertorilor care au fost cunoscuți, ea a pus o condiție: să se prezinte în fața ei. Unul putea spune: este o cursă; altul: îmi păstrez secretul vinovăției și-mi continui viața; altul: n-am trădat, ci doar am refuzat să lupt; altul: iertare cu prețul acesta nu-mi trebuie. Ultimul a zis: eu voi merge; regina nu poate să nu-și țină promisiunea.

Citirea Bibliei: Isaia 42.1-17 · Evrei 7.1-17

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 15:1-19

Asa a fost credincios. Prin Azaria, Dumnezeu îl va în­curaja şi mai departe.

Cuvântul Dom­nului nu este mai puţin ne­cesar după bătălie, faţă de cât este î­na­intea ei; pentru că ten­dinţa naturală după bătă­lie este de rela­xare. „Fiţi tari şi să nu vă slăbească mâinile“, îi îndeamnă profetul, adăugând această promi­siune: „pentru că este o răsplă­tire pentru lucrul vostru“ (v. 7). Aceste cuvinte au efect.

Asa, plin de energie, îndepăr­tea­ză urâciunile din toată ţara şi res­tabileşte serviciul la al­tarul Domnului. Zel remar­cabil, care îi antre­nea­ză nu numai pe cei din Iuda şi din Be­niamin, ci şi pe „mulţi din Israel, din alte seminţii“ (v.9). Ace­laşi lucru se aplică devotamen­tului pe care noi îl ară­tăm Domnului. Acesta îi va în­cu­raja pe alţi credin­cioşi, care sunt probabil mai ti­mizi, să-şi arate cre­din­ţa. Este o experienţă pe care mulţi au avut-o în special în timpul ser­­vi­ciului militar.

„O inimă ata­şa­tă sincer de Domnul, iată ceea ce vorbeşte cu a­de­vă­rat con­ştiinţei alto­ra” [W.K.].

Asa înţelege că nu poa­te să ceară poporului o curăţire com­pletă, dacă el în­suşi nu dă un exemplu în propria-i casă. De aceea nu e­zi­tă s-ope­dep­sească pe Maaca, regi­na mamă, luân­du-i coroana şi transformându-i idolul în praf şi cenuşă.

CREDE-L PE DUMNEZEU ÎN POFIDA VREMURILOR! | Fundația S.E.E.R. România

„Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu…” (2 Corinteni 3:5)

Ghedeon avea o armată formată din 32.000 de oameni, mult depășită numeric de madianiți… dar Dumnezeu i-a spus: „Ai prea mulți oameni…” El îl instruiește pe Ghedeon să elibereze pe oricine se teme, iar Ghedeon își vede rândurile subțiate cu două treimi din armată – acum mai avea vreo zece mii de oameni. Dumnezeu i-a spus din nou: „Tot prea mulți oameni sunt!”… și-i reduce armata lui Ghedeon la trei sute de oameni. În acel moment, șansele lui de câștig trebuie că erau cam de unu la un milion.

Dar lucrurile nu se opresc aici! Dumnezeu îi ordonă lui Ghedeon să-i atace pe madianiți înarmați cu… trâmbițe și ulcioare! Și, surpriza supremă: Israelul câștigă! De ce a procedat Dumnezeu astfel? Pentru că dacă Ghedeon ar fi atacat cu 32.000 de oameni și ar fi câștigat, israeliții ar fi crezut că numărul și vitejia lor și-au spus cuvântul, iar Dumnezeu ar fi primit un merit limitat. Dar Dumnezeu are dreptul, merită și dorește credit total!

Când trei sute de oameni, „înarmați” cu trâmbițe și ulcioare, înving o armată masivă – Dumnezeu primește toată gloria (vezi Judecători 7). De ce? Deoarece o astfel de victorie depășește orice calcul sau închipuire! De prea multe ori, rugăciunile noastre se reduc la cererea ca Dumnezeu să ne mărească șansele de învinge… Ne dorim ca totul să fie în favoarea noastră! Dar poate că Dumnezeu vrea ca șansele să ne fie potrivnice, astfel încât să fim martorii unui miracol de proporții divine. Credința înseamnă să ai încredere în Dumnezeu, indiferent cât de infime sunt șansele.

Circumstanțele noastre imposibile sunt ocazii de a experimenta o nouă dimensiune a gloriei lui Dumnezeu. Te confrunți cu o situație care, din punct de vedere uman, îți depășește capacitatea de a face față? Recitește versetul cu care am început: „Nu că noi, prin noi înşine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu…” (2 Corinteni 3:5) Azi, încrede-te în Dumnezeu – în ciuda oricărei crize, a circumstanțelor potrivnice, a șanselor mici sau a vremurilor tulburi!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
10 oct. 2025

10 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Moise a ieșit și a spus poporului cuvintele Domnului; și a strâns șaptezeci de bărbați dintre bătrânii poporului și i-a așezat împrejurul cortului. Și Domnul a coborât în nor și i-a vorbit și a luat din Duhul care era peste el și L-a pus peste cei șaptezeci de bătrâni. Și a fost așa: când S-a odihnit Duhul peste ei, au profețit, dar după aceea n-au mai continuat.

Numeri 11.24,25


Adevăratul secret al întregii slujiri este puterea spirituală. Nu dibăcia omului, nici intelectul lui, nici energia lui, ci puterea Duhului lui Dumnezeu. Acest lucru a fost adevărat în zilele lui Moise și este adevărat și acum. „Nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul Oștirilor“ (Zaharia 4.6). Este bine ca toți slujitorii să-și aducă mereu aminte de acest lucru, căci el le va oferi sprijin inimii și prospețime constantă slujirii lor. Slujirea care decurge din dependența zilnică de Duhul Sfânt nu va deveni niciodată sterilă. Dacă cineva se sprijină pe propriile lui resurse, în curând acestea vor seca. Nu contează care sunt capacitățile lui, cât de mult a citit și cât de informat este; dacă Duhul Sfânt nu este izvorul și puterea slujirii sale, aceasta își va pierde, mai devreme sau mai târziu, prospețimea și eficacitatea.

Cât de important este ca toți cei care slujesc, fie în evanghelie, fie în adunare, să se sprijine constant și în mod exclusiv pe puterea Duhului Sfânt! Duhul lui Dumnezeu știe care este nevoia sufletelor și tot El este Cel care o poate suplini. Însă trebuie să ne încredem în El și să-L lăsăm să lucreze. Nu vom ajunge la niciun rezultat dacă ne sprijinim parțial pe noi înșine și parțial pe Duhul lui Dumnezeu. Dacă există vreo măsură de încredere în sine, acest lucru se va vedea imediat. Trebuie să renunțăm la tot ceea ce ține de noi înșine, dacă este să fim vase ale Duhului Sfânt.

Bineînțeles, nu vrem să spunem că nu ar trebui să existe sârguință sfântă și efort în studierea Cuvântului lui Dumnezeu și, de asemenea, în studierea exercițiilor, a încercărilor, a conflictelor și a dificultăților sufletelor. Dimpotrivă, suntem convinși că, dacă ne vom sprijini tot mai mult, cu lepădare de sine, pe puterea măreață a Duhului Sfânt, vom studia cu o tot mai mare sârguință atât Cartea, cât și sufletul. Ar fi o greșeală fatală pentru un om să se folosească de pretextul dependenței de Duhul ca scuză pentru neglijarea studiului și a meditației. „Ocupă-te cu acestea, fii în totul în ele, pentru ca înaintarea ta să fie arătată tuturor“ (1 Timotei 4.15).

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Eu vin curând: ține cu tărie ceea ce ai, ca nimeni să nu-ți ia cununa.

Apocalipsa 3.11

Ține cu tărie ceea ce ai!

Credincioșii se pot bucura cu recunoștință pentru tot ceea ce contribuie la oprirea valului tot mai mare de necredință și păcat. Cu toate acestea, în lupta împotriva răului, limitele prescrise în Biblie nu trebuie să fie ignorate. Acest pericol există, în special atunci când atenția noastră se concentrează pe o greșeală anume. Trebuie să fim atenți să observăm tot ceea ce ne-a fost încredințat nouă, astfel încât să nu renunțăm la nimic, ci să ținem Cuvântul Lui în toate lucrurile și să nu negăm „Numele Lui“, care este Cel Sfânt, Cel Adevărat (Apocalipsa 3.7,8).

Orice vine de la Dumnezeu și corespunde Cuvântului Său trebuie urmat, indiferent de locul unde se întâmplă și de persoana folosită de Dumnezeu pentru a-Și atinge scopul. Dar nu este de la Dumnezeu un lucru bun care este folosit pentru a denatura sau pentru a anula adevărul, astfel încât să ne îndepărteze de ascultarea pe care o datorăm Domnului Isus.

„Ține cu tărie ceea ce ai!“ Acest cuvânt ne pune la încercare inima, dar ne și încurajează să fim credincioși Domnului. Să ne străduim să obținem nu aprobarea omului, ci pe cea a lui Hristos. Există o cunună pentru oricine ține cu tărie ceea ce are. Dușmanul încearcă să ne fure această cunună, nu cu intenția să o dea altora, ci de a reține de la Domnul Isus ceea ce Îi datorează răscumpărații Săi.

Citirea Bibliei: Isaia 41.1-29 · Evrei 6.10-20

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 14:1-15

Asa, un împărat credincios, fiul şi succesorul lui Abiia, curăţă Iuda de idolatrie. Această carte insistă asupra odihnei şi liniştii de care ţara s-a bu­curat în timpul primei perioade a domniei lui (v. 1, 5, 6, 7). Asa fo­lo­seşte acest timp de odihnă ca să con­stru­iască ce­tăţi înconjurate cu ziduri şi ca să-şi în­tă­rească sistemul de apărare al teri­toriului, oferindu-ne astfel o lecţie importantă. Sunt peri­oade din viaţa noastră care corespund unui timp de odihnă, de exemplu vacanţele şi diversele momente de distracţie sau de destindere. Să le folosim pentru a ne fortifica sufle­tele prin citirea Bibliei şi pentru a ne întări în adevăr. „Toată ar­mă­tu­ra lui Dumnezeu“ trebuie îmbrăcată mai dinain­te, „ca să vă puteţi împo­trivi în ziua cea rea … “ (Efeseni 6.12 …)

Ziua cea rea, ziua ofensivei lui Zerah, găseşte deci un Asa pregătit. „Peste toate“, el aşaz㠄scutul cre­dinţei“, altfel spus, se bazează pe încrederea simplă în Dumne­zeul său. Ea stră­luceşte în frumoasa lui rugăciune din     v. 11 şi constituie punctul de forţă de partea lui, indi­fe­rent de cei cinci sute optzeci de mii de soldaţi ai săi. Un mi­­lion de adversari îi stau înainte. În ter­meni ome­neşti, aceasta este o confruntare inega­lă, dispro­porţionată. Dar întot­deauna se verifică adevărul biblic: „când sunt slab, atunci sunt tare“ (2 Co­rin­teni 12.10). Dumnezeu răspun­de credin­ţei lui Asa, dân­du-i o victorie strălucită şi o pradă bogată.

VEI PRIMI O RĂSPLATĂ! | Fundația S.E.E.R. România

„Suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi.” (Romani 8:18)

În 1857, David Livingstone a ținut următorul discurs la Universitatea Cambridge: „Oamenii vorbesc despre sacrificiul pe care l-am făcut petrecând atât de mult timp din viață în Africa. Departe de mine gândul acesta și perspectiva aceasta! În mod categoric, nu este un sacrificiu! Aș spune că mai degrabă a fost un privilegiu! Anxietatea, boala, suferința sau din când în când pericolul, împreună cu renunțarea la confortul obișnuit și la binefacerile acestei vieți, ne pot face să ne oprim și să facem duhul să șovăie și sufletul să se scufunde; dar numai pentru o clipă. Toate acestea sunt nimic în comparație cu gloria care va fi descoperită în noi și pentru noi. Nu am făcut niciodată un sacrificiu!” Când Îl slujești pe Domnul, întotdeauna primești înapoi mai mult decât lucrurile la care renunți. Și dacă primești înapoi mai mult decât dai, ai sacrificat cu adevărat ceva?

Evanghelistul Marcu scrie că „Petru a început să-I zică: „Iată că noi am lăsat totul şi Te-am urmat.” Isus a răspuns: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să fi lăsat casă sau fraţi sau surori sau tată sau mamă sau nevastă sau copii sau holde pentru Mine şi pentru Evanghelie şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri, iar în veacul viitor, viaţa veşnică.” (Marcu 10:28-30).

Singurele regrete pe care le vei avea la sfârșitul vieții vor fi că nu L-ai căutat și nu L-ai slujit pe Dumnezeu mai mult, și că nu L-ai căutat și nu l-ai slujit mai devreme!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
09 oct. 2025

9 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Mie nu-mi este rușine de evanghelie; pentru că ea este puterea lui Dumnezeu spre mântuire, pentru oricine crede: atât iudeu, întâi, cât și grec; pentru că în ea se descoperă o dreptate a lui Dumnezeu din credință, spre credință.

Romani 1.16,17

Cel care a scris cuvintele de mai sus a spus despre sine, în altă parte, că era fără vină „în ce privește dreptatea care vine din lege“ (Filipeni 3.6). În prima parte a vieții sale, înainte să-L cunoască pe Domnul Isus, Pavel considera că dreptatea sa proprie era suficient de bună înaintea lui Dumnezeu, însă a trebuit să învețe, printr-o experiență deosebit de amară, că el însuși era un păcătos ca toți ceilalți – „toți au păcătuit și sunt lipsiți de gloria lui Dumnezeu“ (Romani 3.23).

Saul – așa cum se numea el în acea vreme – nu ieșea în evidență printr-o tendință neobișnuită pentru oamenii religioși, care încearcă să dobândească o dreptate proprie înaintea lui Dumnezeu, ci doar printr-o tenacitate impresionantă în încercarea de a o dobândi. Aceasta însă nu este altceva decât o înșelătorie a religiei omenești. Când temnicerul din Filipi, în ignoranța sa, a întrebat ce trebuia să facă pentru a fi mântuit, răspunsul a venit prompt: „Crede în Domnul Isus Hristos și vei fi mântuit“ (Fapte 16.30,31).

Doar dreptatea lui Dumnezeu poate fi valabilă înaintea ochilor Săi, iar aceasta se capătă prin credință, ca rod al lucrării Fiului Său la cruce, unde a rezolvat în mod perfect chestiunea păcatului. Însă de ce numește Pavel evanghelia ca fiind „puterea lui Dumnezeu pentru mântuire“? Pentru că ea prezintă dreptatea lui Dumnezeu ca fiind singura bază pe care El poate mântui, iar tot ceea ce omul trebuie să facă pentru a beneficia de mesajul ei este să-l creadă ca fiind adevărat. Aceasta este semnificația termenului „credință“ în prima lui menționare în versetul 17: principiul credinței.

Domnul Isus le-a spus iudeilor: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca să credeți în Acela pe care L-a trimis El“ (Ioan 6.29). Din nefericire, mulți dintre ei n-au făcut acest lucru. Cum stau lucrurile cu tine? Ai crezut în Domnul Isus? Dacă nu, crede acum și vei fi mântuit. Aceasta este semnificația celei de-a doua apariții a cuvântului „credință“ în Romani 1.7: credința ta manifestată în Domnul Isus, ca răspuns la mântuirea oferită ție de către Dumnezeu.

S. Attwood

SĂMÂNȚA BUNĂ

Evanghelia … este puterea lui Dumnezeu spre mântuire, pentru oricine crede.

Armele … noastre nu sunt firești, ci puternice, potrivit lui Dumnezeu, spre dărâmarea întăriturilor.

Romani 1.16; 2 Corinteni 10.4

Kiko și Majan (2)

În anul 1945, insulele Japoniei au fost invadate, una după alta, de armata americană. Într-o zi, americanii au ajuns pe insula în care locuiau Kiko și Majan. Cei doi frați au ieșit în întâmpinarea soldaților, înclinându-se în fața lor și urându-le în japoneză bun-venit. Stupefiat, interpretul a tradus: „Oamenii aceștia spun că, în calitate de creștini, suntem primiți cu ospitalitate“. Soldații nu fuseseră niciodată primiți în felul acesta. I-au urmat foarte mirați pe cei doi frați, care i-au condus în vatra satului lor. Drumurile erau curate, locuințele îngrijite, iar locuitorii erau pașnici și fericiți. Insula și locuitorii ei erau parcă rupți dintr-o altă lume; erau diferiți de tot ceea ce văzuseră în invaziile lor de până atunci. Peste măsură de surprinși, soldații au cerut mai multe explicații. Atunci locuitorii le-au istorisit despre cartea pe care un misionar le-o lăsase cu 15 ani în urmă, care le schimbase modul de viață. Întregul sat trăiește acum urmând învățăturile lui Isus Hristos! În raportul militar întocmit în urma „cuceririi“ acestei insule, este adăugat acest gând: „Se pare că, dorind să schimbe lumea, armata noastră nu folosește armele tocmai potrivite“.

Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, este o carte a surprizelor: ea îi transformă pe cei care o citesc și o cred, îi schimbă și în interior și în exterior, și în inimă și în modul de viață.

O viață pe pământ avem și-un adevăr de înălțat: Isus, Cuvântul Lui suprem!

Citirea Bibliei: Isaia 40.18-31 · Evrei 6.1-9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 13:13-22

Cuvântarea lui Abiia în faţa armatei lui Israel a fost ţinută pe un ton de superioritate, dar care s-a dovedit a nu fi de calitate. N-a fost necesar decât ca Ieroboam să-i încercuiască, pentru a pune la încercare pe împăratul lui Iuda şi armata acestuia. Dintr-o dată, Abiia se trezeşte luat pe la spate, pe punctul de a fi zdrobit. Totuşi, o direcţie rămâne liberă: spre cer. Strigătele de disperare se înalţă către Domnul; acum, toate pretenţiile au dispărut şi apare credinţa. Ea se foloseşte de un straniu instru­ment de război, … dar bine cunoscut în istoria lui Israel: trâmbiţele (vezi Iosua 6.4; Judecători 7.18). Aceasta este o armă căreia nimic nu-i stă în cale, de­oarece credinţa care o foloseşte se odihneşte pe Cuvântul divin şi pe promisiunile sale întotdeauna valabile (vezi Numeri 10.9). Ei bine, chemarea credinţei nu putea să rămână neauzită! Sunetul pătrunză­tor a vorbit inimii lui Dum­nezeu despre pericolul care se abătuse asupra poporului Său şi, fără nici un dubiu, a vorbit solemn şi inimilor oamenilor lui Ieroboam, care erau gata să facă război cu fraţii lor … şi cu Domnul.

Armata lui Israel este tăiată în bucăţi şi umi­li­tă (v.18), făcând dovada că nici forţa (v. 3), nici şiretenia nu pot învinge credinţa în Dumnezeu.

DEDICĂ-TE DEZVOLTĂRII PERSONALE! | Fundația S.E.E.R. România

„Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele…” (1 Timotei 4:15)

Apostolul Pavel a avut în minte un plan de succesiune pentru lucrarea Domnului. Acesta este motivul pentru care l-a îndrumat pe Timotei și l-a instruit: „Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi”.

Cuvintele „înaintarea ta să fie văzută de toţi” înseamnă că noi putem măsura creșterea. Întrebare: dacă te uiți în urmă la ultimii ani din viața ta, în ce domenii ai crescut? Înainte de a continua, stai o clipă și gândește-te cu atenție la modul în care răspunzi la această întrebare.

În copilărie, corpul nostru crește automat. Dar unii dintre noi aduc în viața de adult încrederea subconștientă că dezvoltarea spirituală, emoțională și mentală urmează un model comparabil. Credem că, odată cu trecerea timpului, ne îmbunătățim în mod inevitabil. Suntem ca personajul de desene animate Charlie Brown din banda desenată Peanuts a lui Charles Schulz, care a spus odată: „Cred că am descoperit secretul vieții: trebuie doar să aștepți până te obișnuiești cu ea!” Problema este că nu devii mai bun doar trăind; trebuie să faci ceva în acest sens. Nimeni nu se îmbunătățește din întâmplare.

Creșterea personală nu are loc pur și simplu de la sine! Iar atunci când ai terminat educația formală, trebuie să-ți asumi pe deplin procesul de creștere, deoarece nimeni altcineva nu se va ocupa de el în locul tău. Cel mai bun manual de creștere este Cuvântul lui Dumnezeu. El este „viu şi lucrător” (Evrei 4:12).

Tot ce trebuie să știi și tot ceea ce este necesar pentru ca tu să crești se găsește pe paginile Scripturii. Așadar, deschide-ți Biblia! Afundă-te în ea! Citește-o… meditează asupra ei… Aplică principiile ei în viața ta – și vei fi uimit de felul în care vei crește!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
08 oct. 2025

8 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Doamne, amintește-Ți de David, de toate necazurile lui! Cum I-a jurat el Domnului, a făcut un jurământ Puternicului lui Iacov: „Nu voi intra în cortul casei mele, nu mă voi sui pe așternutul patului meu, nu voi îngădui ochilor mei să doarmă, pleoapelor mele să dormiteze, până nu voi găsi un loc pentru Domnul, locașuri pentru Puternicul lui Iacov“.

Psalmul 132.1-5

Psalmul 132 ne arată că David dorise încă din tinerețea lui să construiască un templu pentru chivotul lui Dumnezeu, chivot care era simbolul prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său Israel. A venit apoi timpul când David s-a odihnit de luptele cu vrăjmașii săi și și-a pus în gând să înceapă construcția templului. Dumnezeu însă nu i-a permis să facă acest lucru, amintindu-i că el era un om de război, care vărsase mult sânge de-a lungul anilor. Domnul i-a vorbit prin profetul Natan și i-a promis lui David că El Însuși avea să-i zidească o casă (2 Samuel 7.1; 1 Cronici 17).

De asemenea, Domnul i-a spus lui David că fiul său avea să-I construiască o casă și că El avea să-i întemeieze tronul pentru totdeauna (1 Cronici 17.10-14). Dumnezeu a spus despre Solomon că avea să fie un om al păcii și al odihnei și, de asemenea, că, în timpul domniei acestuia, El avea să-i dea lui Israel pace și liniște (capitolul 22.9,10). Solomon urma să fie o imagine a Domnului Isus care, într-o zi viitoare, va zidi o casă pentru gloria lui Dumnezeu.

David nu s-a supărat că nu i-a fost îngăduit lui să construiască templul, ci I-a fost recunoscător lui Dumnezeu pentru promisiunile minunate făcute lui și a început să facă pregătiri pentru templul pe care Solomon avea să-l zidească. Cantitățile enorme de aur, de argint și de diverse alte materiale pe care el le-a strâns pentru templu ne sunt prezentate în detaliu în 1 Cronici 29.1-5. La acestea s-au adăugat și cele oferite de conducătorii poporului și de poporul însuși. Să nu ne răzvrătim niciodată atunci când planurile noastre ambițioase sunt stopate, ci să așteptăm ca Dumnezeu să ne arate planurile Sale pentru viața noastră, recunoscând faptul că gândurile și căile Lui sunt cu mult mai înalte decât gândurile și căile noastre.

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Copilașilor, să nu iubim cu cuvântul, nici cu limba, ci în faptă și în adevăr.  Și aceasta este porunca Lui: să credem în Numele Fiului Său Isus Hristos și să ne iubim unii pe alții.

1 Ioan 3.18,23

Kiko și Majan (1)

În anul 1930, un misionar a ajuns pe o insulă din Japonia. Acolo, într-un mic sat, el a întâlnit doi frați, Kiko și Majan, și le-a oferit o Biblie, pe care ei au și început s-o citească. Într-o dimineață, Kiko îi spune fratelui său: „Cartea aceasta este plină de surprize! Scrie aici că trebuie să ne iubim și să ne ajutăm unii pe alții. Hai să începem de astăzi să trăim după aceste idei“. În zilele următoare, un cerșetor trecea prin sat. Kiko și Majan l-au invitat în casă și i-au dat ceva de mâncare. Acesta s-a mirat de o asemenea primire, iar ei i-au explicat: „Citim o carte care ne vorbește despre un Dumnezeu iubitor, care este ca un Tată pentru noi. El vrea numai lucruri bune pentru noi. L-a trimis pe Fiul Său, Isus Hristos, ca să ne salveze de păcatele noastre“. Cerșetorul a vrut să audă și mai mult, așa că și-a luat obiceiul de a veni în fiecare zi pentru a-i asculta pe cei doi frați citind din carte. Vestea răspândindu-se, li s-au alăturat alții, formând în curând un întreg auditoriu. Tot mai mulți săteni s-au hotărât să-L urmeze pe Isus. Treptat, atmosfera din sat s-a schimbat: multe din vechile obiceiuri au dispărut, iar superstițiile lor ancestrale și datinile lor religioase japoneze au fost abandonate. Acum, oamenii se ajutau unii pe alții și erau din ce în ce mai puține certuri. Cu adevărat un miracol s-a produs: toți locuitorii acelei insule pierdute în arhipelagul Japoniei au crezut în Isus Hristos! Începând cu cei doi frați, Kiko și Majan, în scurt timp, citind Biblia și împărtășind-o cu vecinii lor, întregul sat a început o viață nouă, trăind după învățăturile lui Isus.

Citirea Bibliei: Isaia 40.1-17 · Evrei 5.11-14

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 13:1-12

Contrar instrucţiunilor Cuvântului (Deut. 21.15-17), Roboam l-a stabilit ca moştenitor şi succesor pe Abiia, fiul soţiei sale favorite, Micaia (sau Maaca, vezi 11.20-21), care era, de altfel, o idolatră (15.16). Dintr-o ase­menea necredincio­şie nu putea să rezulte decât o domnie rea. Şi totuşi, scurta istorie a acestui împărat conţine un pasaj bun, omis în „Împăraţi”, dar care nu a putut fi tre­cut sub tăcere în cartea noastră, a harului. Este vorba de războiul care izbucneşte între Abiia şi Ie­roboam. Potrivit cu Luca 14.31, era o ne­bunie din partea împăratului lui Iuda să meargă la război cu un număr de soldaţi pe jumătate faţă de cei ai adversarului său. Totuşi, Abiia are unele atuuri care, în ochii lui, îi compensează infe­rioritatea numerică. El le dezvăluie în cuvân­tarea ţinută în faţa arma­tei lui Israel. Iuda rămăsese încă în linia îm­părătească a lui David, avea încă forma adevărată de închinare, cu sacrificii, precum şi prezenţa Domnului. Abiia pretinde că nu L-a părăsit (v. 10), dovadă că nu se cunoştea pe sine. În sfârşit, exista la el o armă se­cretă, cea mai efica­ce dintre toate celelalte, şi căreia îi vom vedea mâine rolul decisiv pe care îl va juca: „trâmbiţele răsunătoare“ (v. 12).

FIULE RISIPITOR, VINO ACASĂ! | Fundația S.E.E.R. România

„Fiul cel mai mare… s-a întărâtat de mânie…” (Luca 15:25, 28)

Pilda fiului risipitor vorbește despre doi băieți și dragostea tatălui lor pentru fiecare.

Cel mai tânăr și-a dezonorat tatăl și a ajuns la cocina porcilor. Când s-a întors acasă, pierduse totul – cu excepția iubirii tatălui său. Așadar, indiferent cine ești sau ce ai făcut, Dumnezeu te iubește și te vrea în familia Sa. Domnul Isus a făcut o afirmație uimitoare: „Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult.” (Luca 15:20).

În cultura evreiască din vechime, se considera că nu se cuvenea/nu era demn pentru un bărbat în vârstă să alerge. Bărbații purtau veșminte lungi și largi și trebuiau să le ridice în jurul taliei pentru a alerga, expunându-și astfel lenjeria intimă. Dar tatălui nu i-a păsat de ceea ce credeau oamenii, lui i-a păsat de fiul său rebel!

Din păcate, fratele său mai mare nu gândea la fel. Înțelegi acum de ce o mulțime de frați mai mici preferă să fie la „porci” în coteț și nu vor să intre în biserică? Pentru că le este teamă că frații mai mari îi vor lovi cu palma rea a judecății, în loc să-i atragă în brațele primitoare ale iubirii.

Fratele mai mare dorește pedeapsă, dar tatăl oferă iertare. Fratele mai mare dorește vinovăție, dar tatăl oferă har. Fratele mai mare vrea răzbunare, dar tatăl vrea împăcare.

Vestea bună este că indiferent cât de jos ai căzut, să știi că imediat ce te vei întoarce, Îl vei descoperi pe Tatăl tău ceresc în fața ta, îndreptând către tine brațele Sale deschise și inima Sa iubitoare!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
07 oct. 2025

7 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

[…] ca inimile să le fie încurajate, fiind strâns uniți în dragoste, către toată bogăția siguranței depline a înțelegerii, către cunoașterea deplină a tainei lui Dumnezeu, în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale cunoștinței. Spun aceasta pentru ca nimeni să nu vă înșele printr-o vorbire convingătoare.

Coloseni 2.2-4


     Să remarcăm cuvântul „ascunse“, care nu înseamnă că omul nu poate să cunoască și să-și însușească aceste comori. Duhul Sfânt le descoperă în Cuvânt. Dar omul natural, cu înțelepciunea sa orgolioasă și cu știința sa deșartă, nu le poate descoperi (1 Corinteni 2.6-8). Pentru el, aceste comori sunt ascunse, pentru că el nu vrea să audă de Hristos. „Te laud, Tată, Domn al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns acestea de cei înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit pruncilor“ (Matei 11.25).

Dar acela care, în umilință, a învățat să-L cunoască pe Dumnezeu în Hristos, poate pătrunde tot mai adânc în aceste comori de înțelepciune, de știință divină, de adevăr, de lumină, care radiază din acest centru divin – Hristos – și, pe măsură ce avansează în aceste comori, inima sa este încălzită, iar el este pus la adăpost de zadarnicele cercetări ale înțelepciunii și științei omenești. Acesta era scopul apostolului, care poate fi exprimat și astfel: «Ce căutați voi la acești învățători care pretind că vă conduc pe înălțimi mai mari decât acelea pe care v-a condus creștinismul? În taina lui Dumnezeu, pe care El a binevoit să v-o descopere în Hristos, sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale cunoștinței. În El, în Persoana Sa glorioasă, cu care harul Său v-a unit, voi aveți totul».

De aceea urmează și îndemnul: „Și spun aceasta, pentru ca nimeni să nu vă înșele prin vorbire convingătoare“, prin false raționamente, care ar putea părea ca fiind întemeiate pe adevăruri creștine. Discursurile convingătoare, care puteau avea o aparență de înțelepciune, dar care nu fuseseră scoase din fântâna înțelepciunii și a științei divine, urmăreau să introducă ceva care să despartă sufletul de Hristos.

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ferice de omul căruia Domnul nu-i socotește nelegiuirea!

Psalmul 32.2

Cum este contul meu?

Versetul de mai sus a fost citit într-un grup de studiu biblic. Un creștin în vârstă a remarcat: „Aceasta este pentru că Dumnezeu nu va deschide un al doilea cont pentru niciun lucru“. Este clar că el se gândea la Romani 14.12. „Fiecare dintre noi va da socoteală despre sine însuși lui Dumnezeu.“ Dumnezeu într-adevăr a rezolvat problema tuturor păcatelor celor credincioși atunci când Hristos le-a purtat pe cruce. Toate păcatele au fost puse asupra Lui, mai numeroase decât perii capului (Psalmul 40.12). El a suferit pedeapsa înaintea Dumnezeului nostru sfânt. El, care cunoștea cerințele dreptății divine, a simțit toată greutatea păcatelor. El S-a supus sub pedeapsă atât pentru păcatele pe care toți credincioșii le-au comis înainte de venirea Lui, cât și pentru cele de după aceea. Ce imensă încărcătură de rele! Dar jertfa este perfectă: „Sângele lui Isus Hristos ne curățește de orice păcat“ (1 Ioan 1.7). Dumnezeu L-a înviat pe Fiul Său și L-a înălțat în glorie, pentru a arăta că jertfa lui Hristos este răspunsul perfect pentru păcatul nostru.

Dumnezeu nu ține în socoteală păcatul niciunuia care crede. El nu le mai socotește, pentru că au fost ispășite. Față de Hristos și lucrarea Lui de răscumpărare, Dumnezeu este drept, iertându-i pe aceia care se încred în El. Dar Dumnezeu nu tratează păcatul cu ușurință, ci consemnează relele pe care le facem și le iartă acelora care vin la credința în Isus, Singurul care le poate ispăși. Fie totul, fie nimic! Fie păcatele mele sunt curățite, am contul zero, fie păcatele mele sunt toate asupra mea.

Citirea Bibliei: Isaia 38.17-39.8 · Evrei 5.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 12:1-16

Trei ani scurţi! Atât a durat credincioşia lui Roboam şi a poporului. Ca şi odinioară sub judecători, Dum­nezeu urmează să le vorbească ridicând împotriva lor ad­ver­sari. Ofensiva lui Faraon Şişac va da posibilitate împă­ratului şi popo­rului să com­pa­re ce înseamnă să-I ser­vească Dom­nului cu a-i servi împăratului Egiptului (v. 8). O primă constatare: în timp ce Dom­nul Îşi îmbo­gă­ţeşte servitorii, Vrăjmaşul îi jefuieşte pe aceia pe care-i reduce la sclavie.

Cuvântul profetului Şemaia a produs smerire în inimile căpeteniilor lui Israel şi a împăratului, ceea ce-i face să mărturisească: „Domnul este drept“. Re­cu­noaş­terea acestei dreptăţi, … chiar dacă ea trebuie să se exer­cite contra noastră, este întotdea­una un semn fericit (vezi Luca 23.41). Acest fapt Îi va permite apoi lui Dumnezeu să Se descopere nu numai ca un Dumnezeu drept, ci şi ca un Dumne­zeu îndurător, un Dumnezeu Mântuitor. Să remarcăm cum, în har, subliniaz㠄lucrurile bune“ pe care încă le poate vedea în împărăţia lui Iuda. În pofida tuturor, Roboam „a făcut rău“ (v. 14). Un rău cu rădă­cini înde­părtate, întrucât mama lui, o amonită, fusese luată în căsătorie de Solo­mon înainte de moartea lui David (comparaţi 9.30 cu 12.13).

TOȚI AVEM NEVOIE DE ACELAȘI HAR | Fundația S.E.E.R. România

„Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” (Luca 18:13)

Domnul Isus a spus pilda aceasta: „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu şi altul, vameş. Fariseul stătea în picioare şi a început să se roage în sine astfel: ‘Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari, sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.’ Vameşul stătea departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer, ci se bătea în piept şi zicea: ‘Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!’ Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă va fi smerit şi oricine se smereşte va fi înălţat.” (Luca 18:10-14)

Diferența dintre acești doi oameni era că fariseul era vinovat de păcatele duhului, iar vameșul era vinovat de păcatele firii pământești. Mândria i-a închis fariseului ușa Raiului, iar smerenia a deschis-o pentru colectorul de taxe. Fariseul se pretindea nevinovat, dar a plecat acasă vinovat. Colectorul de taxe s-a recunoscut vinovat și a plecat acasă îndreptățit! Să reținem că vameșul nu a folosit cuvântul obișnuit pentru milă. Cuvântul pe care el l-a folosit aici provine de la cuvântul ebraic kippur, care înseamnă „ispășire” (ca în Yom Kippur, care înseamnă „Ziua Ispășirii”). Cuvântul „ispășire” înseamnă „a acoperi”.

Ceea ce a spus vameșul a fost: „Doamne, recunosc ceea ce știi deja că este adevărat despre mine. Sunt un om păcătos cu o inimă păcătoasă. Doamne, vrei să mă acoperi?” Asta e tot ce trebuia să audă Dumnezeu de la el pentru a-l salva – și asta e tot ce trebuie să audă Dumnezeu și de la tine. Amin?

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
06 oct. 2025

6 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Vreau deci ca bărbații să se roage în orice loc.

1 Timotei 2.8


     Este voia clară a lui Dumnezeu ca bărbații să se roage în orice loc. Fiul lui Dumnezeu este marele nostru Exemplu și în această privință. El S-a rugat la Iordan, în locuri pustii, pe munte, la mormântul lui Lazăr, în camera de sus, în Ghetsimani și la Golgota. El nu a avut o viață de rugăciune rigidă și legalistă, care să fi fost limitată la anumite locuri sau la anumite ore ale zilei.

Putem vedea că El S-a rugat în orice moment: înainte de răsăritul soarelui (Marcu 1.35), dimineața (Luca 23.34), după-amiaza (Luca 23.46), seara (Matei 13.23), în timpul nopții (Luca 6.12).

Dumnezeu le-a încredințat bărbaților o responsabilitate specială cu privire la rugăciunea în public. Acest lucru este îndeosebi adevărat în privința strângerilor laolaltă. Domnul Isus a spus cu privire la casa lui Dumnezeu: „Este scris: casa Mea va fi numită o casă de rugăciune“ (Matei 21.13). Locuința lui Dumnezeu trebuie să fie în mod special caracterizată de rugăciune. De vreme ce surorile trebuie să rămână în tăcere (1 Corinteni 14.34), este datoria fraților să se roage cu glas tare în adunări.

De ce, de exemplu, adunările pentru rugăciune sunt adesea cel mai puțin frecventate de credincioși? De ce există pauze atât de lungi între rugăciuni? Frați tineri, trebuie să vă lăsați folosiți de Dumnezeu și să vă rugați cu glas tare în strângerile pentru rugăciune! Domnul Se bucură să vă audă. Cu siguranță că mulți credincioși ar fi mai motivați să participe la adunările de rugăciune, dacă rugăciunile ar fi mai pline de viață, mai specifice, mai scurte și mai limpezi. Putem fi un exemplu pentru ceilalți și în această privință.

P. Svetlik

SĂMÂNȚA BUNĂ

Domnul a zis către voi: „Nu mergeți în Egipt! Să știți bine că astăzi v-am înștiințat“.

Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!

Ieremia 42.19; Evrei 4.7

Turistul din Alpi

Această întâmplare, petrecută în urmă cu câțiva ani într-un oraș din Alpi, ne arată cum Dumnezeu merge după fiecare dintre cei ai Săi, în mod individual, pentru a-i aduce înapoi la El.

Un credincios s-a oprit, în drumul lui spre gară, pentru a lua în mașină un turist. În timpul celor cinci minute de călătorie l-a abordat pe pasager cu privire la subiectul vital al vieții: „Credeți în Dumnezeu?“. Reacția turistului îi arăta șoferului că atinsese un punct sensibil. Nu era nici iritat, nici ofensat, ci, dimpotrivă, bucuros că este adus în discuție numele lui Dumnezeu. Atunci călătorul i-a povestit șoferului: „Cineva tocmai mi-a dat acest Nou Testament, iar eu m-am rugat în tăcere: Doamne, dacă exiști cu adevărat, atunci du-mă la timp la gară. Și nu numai să prind trenul, ci și să fiu întrebat despre Dumnezeu“.

Sunt astfel de momente în viață, în care simțim că Dumnezeu vorbește inimii noastre. Atunci trebuie să decidem: Îl ascultăm și luăm aminte la ceea ce ne spune, sau decidem noi înșine cum să ne conducem viața?

Astăzi, Dumnezeu ne-a „avertizat“ din nou. Fiecare trebuie să ne oprim din drum și să ne gândim la relația cu Dumnezeu. Apoi trebuie să luăm decizia vitală pentru salvarea noastră veșnică.

Citirea Bibliei: Isaia 38.1-16 · Evrei 4.10-16

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 11:1-23

Divizarea lui Israel în două împărăţii a fost o judecată din partea lui Dumnezeu. Este deci o pierdere de timp pregătirea a o sută optzeci de mii de oameni aleşi, „pentru a răsturna“ situaţia. Roboam, avertizat de omul lui Dum­nezeu, renunţă la ideea sa. Îşi concentrează forţele ca să con­struiască cetăţi de apă­rare în scopul asigurării protecţiei şi a resur­selor de hrană pentru mica lui împărăţie.

În ceea ce-l priveşte, Ieroboam nu rămâne inactiv, dar ce dureros că el acţionează într-un alt sens! Temându-se ca nu cumva să-şi piardă influenţa dacă le va mai permite alor lui să meargă la sărbătorile din Ierusalim, stabileşte un cult naţional idola­tru, dezgustător în ochii lui Dumnezeu. Atunci preoţii şi leviţii din cele zece seminţii îşi arată ata­şa­mentul lor pentru Domnul şi pentru po­runcile Lui. Pără­sind ţara mânjită, ei merg să se stabilească în Iuda, pre­ferând să abandoneze tot ce aveau, decât să rămână aso­ciaţi cu păcatul. Ce mulţi sunt credincioşii care au făcut acelaşi lucru, din supunere faţă de Domnul!

Încurajaţi de exemplul acestor leviţi, alţi credincioşi aparţinând acestor zece se­min­ţii, probabil fără să-şi pără­sească defini­tiv ce­tăţile, încep să se suie de atunci la Ierusalim, pentru a aduce acolo jertfe după Cuvânt.

DUMNEZEU LUCREAZĂ! | Fundația S.E.E.R. România

„Acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu…” (Filipeni 3:8)

Experiențele pe care le-ai avut înainte de a-ți încredința viața lui Hristos, inclusiv lucrurile pe care le regreți, pot fi răscumpărate și puse în valoare.

Înainte ca Pavel să-L întâlnească pe Hristos pe drumul Damascului, viața lui fusese dedicată studiului Legii Vechiului Testament: „sunt tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, evreu din evrei; în ceea ce priveşte Legea, fariseu; în ceea ce priveşte râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană.” (Filipeni 3:5-6)

Privind în urmă, este posibil ca Pavel să fi considerat că anii săi de studiu ca fariseu au fost irosiți. Dar Dumnezeu l-a pregătit pe Pavel ca să le arate evreilor că Hristos a fost împlinirea Scripturilor Vechiului Testament pe care el le cunoștea atât de bine. Este ușor să cădem în capcana de a crede că Dumnezeu nu începe să lucreze în viețile noastre până în ziua în care Îl cunoaștem pe Hristos ca Mântuitor. Scriptura spune că El „ne-a cunoscut mai dinainte”, ceea ce înseamnă că ne-a ales și ne-a pregătit cu mult înainte să-L cunoaștem (vezi Romani 8:29-30).

Psalmistul David spune că Dumnezeu a scris toate zilele vieții sale înainte ca acestea să existe (vezi Psalmul 139:16), iar acest lucru este valabil și pentru tine. Dumnezeu este la lucru în viața ta în moduri de care nu ești conștient!

Chiar și atunci când ești incapabil să-L vezi la lucru, Dumnezeu este întotdeauna activ în tine, înfăptuind buna Sa plăcere. Cine spune asta? Biblia: „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa, şi înfăptuirea.” (Filipeni 2:13) Credința transformă întrebarea „Lucrează Dumnezeu?” în declarația plină de credință: „Dumnezeu lucrează!”

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
02 oct. 2025

2 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Cel semănat pe locurile stâncoase, acesta este cel care aude Cuvântul și îndată îl primește cu bucurie.

Matei 13.20


     Este oare bine ca acest Cuvânt să fie primit cu bucurie? Această primire a Cuvântului poate părea o reacție potrivită înaintea oamenilor. Mulți au gândit așa și au acționat ca atare. Dar aceasta este o eroare nefastă. Solemnitatea mesajului lui Dumnezeu este înțeleasă greșit și astfel starea proprie decăzută va fi interpretată eronat.

În exemplul precedent l-am găsit pe Satan ca împotrivitor. Aici întâlnim carnea în împotrivirea ei față de Cuvânt – este vorba de carne în forma ei cea mai atrăgătoare. Unii oameni au fost imediat gata să se predea cu bucurie Domnului. Dar ei n-au cunoscut niciodată acea stare despre care vorbește Cuvântul lui Dumnezeu, și anume zdrobirea inimii: „Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit. Dumnezeule, Tu nu disprețuiești o inimă zdrobită și smerită!“ (Psalmul 51.17). Când se va turna duh de îndurare și de cerere peste locuitorii Ierusalimului, atunci fiecare generație va boci pentru sine (Zaharia 12.10,12).

Așa este întotdeauna când lucrează Duhul lui Dumnezeu: plugul Cuvântului lui Dumnezeu ară inima omului și îl face conștient de păcatele sale. Acest fapt nu are la început legătură cu bucuria. Când recunoști cu credință că ești un păcătos pierdut, nu ești bucuros, ci te temi și ești necăjit. Desigur, după ce problema păcatului este rezolvată, Domnul dăruiește bucuria mântuirii. Dar „pocăința spre mântuire“ (2 Corinteni 7.10) vine înaintea bucuriei, iar „bocitul“ vine înainte de reabilitare.

Când Cuvântul este primit superficial, „cu bucurie“, aceasta este dovada că nu a existat niciodată o lucrare în profunzime. Plugul lui Dumnezeu nu a putut ara inima și conștiința, iar natura stricată a omului nu a recunoscut niciodată acest plug. Din fire, inima omului este, într-adevăr, o inimă de piatră, când ne gândim la relația omului cu Dumnezeu (Ezechiel 36.26). Judecata de sine este străină omului firesc. Dar această inimă de piatră se poate arăta totuși foarte religioasă și poate fi acoperită cu un strat subțire de pământ. Nu este oare semnul decăderii din zilele din urmă tocmai această „formă de evlavie“, a cărei putere este tăgăduită (2 Timotei 3.5)?

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pocăiți-vă deci și întoarceți-vă, ca să vi se șteargă păcatele.

Fapte 3.19

„Momentul Damascului“

Ați auzit vreodată de expresia „a avut momentul Damascului“? Aceasta înseamnă că cineva și-a schimbat atitudinea în mod radical. Acea persoană acceptă ceea ce a negat sau a combătut; este o capitulare, o predare totală. Și, deși acest „moment“ este posibil în multe sfere din viața de zi cu zi, într-un singur aspect al lui este esențial.

Prima persoană care a experimentat acest „moment al Damascului“ în mod literal a fost Saul din Tars. În primul secol d.Hr., el a fost un mare vrăjmaș al credinței creștine. Într-o zi, pe când călătorea spre Damasc pentru a-i persecuta pe creștinii de acolo, a avut o întâlnire neașteptată care i-a schimbat complet viața. Acest Isus, pe care Saul Îl atacase cu atâta violență prin persecutarea creștinilor, i-a apărut într-o lumină din cer „mai strălucitoare decât soarele“ (Fapte 26.13). Isus l-a oprit din drum și l-a întrebat: „Saul, Saul, pentru ce Mă persecuți?“. Întrebarea lui Saul, „Cine ești, Doamne?“, primește răspunsul: „Eu sunt Isus pe care tu Îl persecuți“ (Fapte 9.4,5). Saul și-a dat seama că mergea pe un drum greșit. Din acea zi, el a devenit dintr-un prigonitor un predicator înflăcărat. La fel ca Saul, fiecare dintre noi are nevoie de „momentul Damascului“, de o întâlnire cu Isus Hristos. Oricare ar fi viața ta, cu toții putem găsi iertare de păcate și viață nouă în Hristos. Cu cât ne punem mai repede sub călăuzirea și protecția lui Isus, cu atât mai mult acea nouă viață ne va aduce mai multe bucurii.

Citirea Bibliei: Isaia 33.1-34.17 · Evrei 2.11-18

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 8:1-18

Solomon îşi întăreşte împărăţia. Construieş­te cetăţi pentru provizii şi fortificaţii. Dintre acestea, Bet-Horonul de sus şi Bet-Horonul de jos (v. 5) ne amintesc de victoria extraordinară a lui Io­sua (sau mai degrabă a Domnului) pe dru­mul de coborâre care separa aceste două cetăţi (Iosua 10.11). Acum toţi canaaniţii care, prin neascultarea poporului fuseseră lăsaţi cu viaţă după cu­ce­rire, sunt supuşi unui tribut. În contrast cu ei, ascultând de Cu­vânt (Levitic 25.42), copiii lui Israel nu sunt supuşi mun­cilor rezervate sclavilor. Împăratul face astfel o dis­tincţie clară între cei care aparţin şi cei care nu aparţin poporului lui Dumnezeu, chiar şi în cazul propriei soţii (v. 11). Să nu uităm niciodată că această distincţie mai există şi astăzi şi se referă la noi.

Este adevărat că noi am fost altădată sclavi ai păca­tului (Romani 6.20), dar acum Fiul ne-a eli­berat; suntem liberi (Ioan 8.36). Liberi pentru a lăuda şi pentru a sluji, „după cum cere datoria fiecărei zile“ (v. 14), dar nu liberi să facem ce vrem. „Nu s-au abătut de la porunca împă­ra­tu­lui“ (v. 15). Versetul 13 menţionează porunca lui Moise, iar v. 14 pe cea a lui David. Adevărata liber­tate pentru cre­dincios constă în a face din dragoste voia Dom­nului.

ELIBERAT DE DRAMA EMOȚIILOR | Fundația S.E.E.R. România

„Să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care le dă adevărul.” (Efeseni 4:24)

Înainte de a fi crucificat, Domnul Isus S-a rugat în grădina Ghetsimani. A simțit emoții intense… „A ajuns într-un chin ca de moarte şi a început să Se roage şi mai fierbinte; şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge, care cădeau pe pământ.” (Luca 22:44) Atât de puternice au fost acele trăiri, încât S-a rugat ca paharul răstignirii să se depărteze de la El. Dar în acea noapte, Isus a rupt lanțurile emoțiilor supunându-Se voinței Tatălui Său, când a spus: „Facă-se nu voia Mea, ci a Ta!” (Luca 22:42) Nu numai că emoțiile pot fi stăpânite prin ascultare, dar ele se vor supune credinței. Emoțiile vor face ceea ce noi, prin credință, le ordonăm să facă.

Psalmistul David a exclamat: „Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!” (Psalmul 103:1) David a ordonat sufletului său, centrul emoțiilor sale, să-L binecuvânteze pe Domnul. El credea că sufletul său și tot ceea ce este în el vor face ceea ce el a poruncit. Sentimentele pot fi transformate din dramă în binecuvântare.

Apostolul Pavel credea că emoțiile negative pot și trebuie să fie dezbrăcate, iar emoțiile pozitive – îmbrăcate: „Să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care le dă adevărul.” (Efeseni 4:22-24). Și tot el spune: „Pacea lui Dumnezeu… să stăpânească în inimile voastre…” (Coloseni 3:15) Sfintele Scripturi arată clar că emoțiile pot fi supuse, și că voința poate răspunde puterii lui Dumnezeu și credinței, mai mult decât emoțiilor celor mai dramatice!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , | Lasă un comentariu
01 oct. 2025

1 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Ia toiagul și strânge adunarea, tu și Aaron, fratele tău, și vorbiți stâncii înaintea ochilor lor, și ea își va da apele; și să le scoți apă din stâncă și să adăpi adunarea și vitele lor“. Și Moise a luat toiagul dinaintea Domnului, așa cum îi poruncise El.

Numeri 20.7-9


Toiagul lui Aaron (2)

Drept urmare, Moise a trebuit să ia toiagul lui Aaron – toiagul harului. După aceea, el și Aaron au avut misiunea din partea Domnului să vorbească stâncii în fața ochilor întregului popor. Stânca este Hristos (1 Corinteni 10.4).

Această întâmplare ne arată că noi putem veni în toate situațiile vieții cu deplină îndrăzneală înaintea tronului de har (Evrei 4.16). Această îndrăzneală se referă la relația noastră și la vorbirea noastră cu Domnul. Noi pășim fără teamă în prezența Sa și putem să-I spunem Lui tot ceea ce ne frământă, tot ceea ce ne-ar împinge chiar spre disperare. De aceea Dumnezeu a poruncit conducătorului Moise: „Vorbiți stâncii înaintea ochilor lor“. El trebuia să apeleze la harul Domnului cu toiagul lui Aaron în mână.

Indiferent cum sunt împrejurările vieții – ușoare sau dificile – tot timpul putem merge înaintea Domnului și să-I spunem deschis Lui totul. Într-o cântare se spune:

În zile calde, bune,
Cu flori pe calea mea,
Cu fericire – aș putea spune –
Tu iei parte la ea.
Dar de-i spinoasă calea
Și rănile ard rău,
Atunci cunosc puterea
Și devotamentul Tău.

Să ne folosim deseori de această posibilitate! Chiar dacă am păcătuit, calea spre Domnul este deschisă pentru noi. Desigur, El așteaptă o mărturisire sinceră.

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iar credința este siguranța celor sperate, o convingere despre lucrurile nevăzute.

Evrei 11.1

Credința lui Moise

Iată în doar câteva rânduri rezumatul unei vieți întregi: „Prin credință, Moise, când s-a făcut mare, a refuzat să fie numit fiu al fiicei lui Faraon, alegând mai degrabă să sufere răul cu poporul lui Dumnezeu, decât să se bucure de plăcerea trecătoare a păcatului, socotind ocara lui Hristos o mai mare bogăție decât comorile Egiptului, fiindcă privea spre răsplătire. Prin credință a părăsit el Egiptul, netemându-se de mânia împăratului, căci a stăruit, ca văzându-L pe Cel nevăzut“ (Evrei 11.24-27).

În vremea când poporul evreu se afla în robia Egiptului, un bebeluș numit Moise a fost scăpat de la moarte datorită credinței părinților săi (Exod 1.8–2.10). Scos din ape, adoptat de fiica lui Faraon, el a crescut la curtea tiranului care asuprea în mod barbar poporul evreu. Ar fi putut părea că se afla în poziția ideală, deliciul curții imperiale. Cu toate acestea, Moise a refuzat această situație de invidiat. El a arătat astfel că-L iubește pe Dumnezeu și pe poporul Lui. El a ales, prin credință, să împărtășească umilința și suferința evreilor, în loc să rămână la curte și să se bucure de plăcerile trecătoare și atât de vinovate. De ce a făcut el această alegere? A socotit rușinea lui Hristos ca pe o adevărată comoară, în comparație cu bogățiile Egiptului! Moise ajunge să considere lucrurile în felul acesta, fiindcă ținta la care privește este răsplata pe care un Dumnezeu credincios o rezervă celor care-L caută (Evrei 11.6). Privește dincolo de circumstanțele acestei vieți. Rămâne ferm prin încercările care rezultă din alegerea și refuzul său, pentru că Îl vede pe Cel Nevăzut.

Citirea Bibliei: Isaia 31.1-32.20 · Evrei 2.5-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 7:11-22

Casa a fost terminată şi inaugurată. În răs­punsul pe ca­re i-l dă lui Solomon, Domnul de­clară că a sfinţit-o pen­tru ca Numele Lui să rămână în ea pe vecie (v.16,20). Binecu­vântată asi­gurare! Ceea ce caracterizează as­tăzi reuniunea credincioşi­lor în mijlo­cul cărora Domnul Isus a promis să fie prezent este faptul că ei se adună în numele Domnului (Matei 18.20). În consecinţă, vine şi responsabilitatea serioasă de a nu tolera aici nimic care să dezonoreze acest Nu­me şi această prezenţă. Tocmai în acest sens îl avertizează Domnul pe Solomon, începând cu v. 19.

În acelaşi timp, prezenţa Domnului în mij­locul alor Săi le garantează tot ceea ce suflete­le lor au nevoie. Cum se face atunci că unele strângeri laolaltă se desfă­şoară ca pe un drum bătătorit, lâncezind în rutină? Cu siguranţă le lipseşte ceva şi este evident că nu mai reprezintă împli­nirea pro­misiunii Domnului. Ne întristează s-o spunem, ceea ce lipseşte este credinţa, încrederea mea în prezenţa Lui, care este suficientă ca să mă binecuvânteze din abundenţă şi să mă binecuvânteze acolo.

Să remarcăm cum răspunsul divin urmează în detaliu rugăciunea împăratului din capitolul precedent. Compa­raţi, de exemplu, v. 15 din cap. 7 cu v. 40 din cap. 6. Da, să aşteptăm din partea lui Dum­nezeu binecuvântări sigure. Lui Îi face plăcere să ni le acorde.

DĂ DOVADĂ DE COMPASIUNE FAȚĂ DE TOȚI OAMENII (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea şi a vindecat pe cei bolnavi.” (Matei 14:14)

Domnul Isus a dat dovadă de compasiune pe oriunde mergea. El ne-a învățat că trebuie să avem grijă de „cei foarte neînsemnați” dintre noi (Matei 25:40). Biserica Noului Testament a continuat „tiparul” Său prin eliminarea rasismului și a multor altor „isme”.

Biblia spune: „Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus.” (Galateni 3:28)

A-L urma pe Hristos înseamnă a arăta compasiune față de toți oamenii, indiferent dacă îți place sau nu de ei. Ești chemat să practici compasiunea acolo unde lucrezi și unde trăiești. Jean Henri Dunant nu putea suporta vaietele soldaților care plângeau pe un câmp de luptă după ce fuseseră răniți, așa că acest filantrop elvețian a spus că își va dedica viața ajutorării lor în Numele Domnului Isus. Ca urmare, în anii 1860 el a înființat Crucea Roșie. De fiecare dată când o vezi, vezi o amprentă a lui Isus.

Un pastor luteran din Germania pe nume Theodor Fliedner a învățat un grup de femei, în principal țărănci, să îngrijească bolnavii. Acest lucru a dus la dezvoltarea spitalelor în întreaga Europă și a inspirat-o pe Florence Nightingale să-și dea viața pentru a-i îngriji pe bolnavi. Părintele Damien, un preot belgian, a lucrat în Hawaii în secolul al XIX-lea și a pus bazele unui loc unde leproșii puteau fi iubiți și îngrijiți. În fiecare săptămână le spunea: „Dumnezeu vă iubește, leproșilor!” Apoi, după o vreme, s-a ridicat în picioare și a spus: „Dumnezeu ne iubește pe noi, leproșii!”

Și a murit din cauza leprei… Isus a spus că fiecare act de bunătate față de cineva, inclusiv față de cei care nu-l merită, „Mie Mi l-aţi făcut.” (Matei 25:40)

Așadar, urmează pilda Domnului Isus și a oamenilor care au practicat compasiunea!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articole

Newer Entries →