Mana Zilnica

21 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Auzisem de Tine, cu auzul urechii, dar acum ochiul meu Te vede. De aceea mi-e scârbă de mine și mă pocăiesc în țărână și cenușă.

Iov 42.5,6

Adevărata pocăință este judecata de sine. Chiar și Iov, deși era un sfânt, a trebuit să fie adus în punctul în care s-a detestat pe sine. Abia când L-a văzut pe Dumnezeu, și nu mai înainte, Iov a recunoscut: „De aceea mi-e scârbă de mine și mă pocăiesc în țărână și cenușă“ (Iov 42.6). Conform Noului Testament, astăzi putem spune că, unde există credință în Domnul Isus Hristos, acolo se va arăta și pocăința față de Dumnezeu (Fapte 20.21).

Pocăința nu înseamnă numai schimbare de gândire, așa cum este ea deseori definită. Fără îndoială, dacă Duhul Sfânt lucrează pocăința, atunci în legătură cu ea este și o schimbare a gândirii. Însă poate avea loc o schimbare de gândire și fără ca persoana respectivă să se plece sub sentința lui Dumnezeu. Dar, dacă omul se pleacă sub sentința lui Dumnezeu, cu siguranță se va arăta și o schimbare de gândire. Este foarte important contextul în care este folosit un anumit cuvânt de către Duhul Sfânt (cuvântul grecesc „metanoia“ înseamnă „gândire de după“ sau „schimbare de gândire“).

Femeia siro-feniciană din Marcu 7 este un exemplu pentru cineva care s-a pocăit în timpul vieții Domnului Isus pe pământ. Doar când a recunoscut că ea se aseamănă cu acei „căței“ necurați, disprețuiți, a primit binecuvântarea Domnului. Faptul că bucuria rezultă din pocăință vedem foarte clar și în exemplul fiului risipitor. El a recunoscut nevrednicia sa de a fi numit „fiu“, pentru că păcătuise împotriva cerului și împotriva tatălui său. Dar apoi auzim de două ori despre bucurie: „Dar trebuia să ne veselim și să ne bucurăm“ (Luca 15.21-32).

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Mulțumind Tatălui, care … ne-a eliberat din stăpânirea întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Sale, în care avem răscumpărarea, iertarea păcatelor.

Coloseni 1.12-14

Eliberat și apoi strămutat în Împărăția Fiului

Cineva a scris cândva că cei mai renumiți scriitori de bestsellere din istorie – de la filosofi, teoreticieni politici, până la predicatori ai Bibliei – au promis cititorilor lor eliberarea de toate formele de rău.

Mesajul răscumpărării se află într-adevăr în prim-planul Bibliei. Dar acesta nu este unicul motiv pentru care Cuvântul lui Dumnezeu este citit atât de mult. Mulți au descoperit că îndrumarea, bucuria și puterea pentru toate situațiile din viață se găsesc în Biblie. Lucrul cel mai însemnat, decisiv chiar, este că această carte ne pune în contact cu Dumnezeu și cu Fiul Său, Isus Hristos. Acest fapt face ca Biblia să fie actuală și o deosebește de alte cărți.

În ceea ce privește răscumpărarea, marile minți din istoria omenirii nu și-au îndeplinit promisiunea de mântuire. Numai în Isus Hristos răscumpărarea a fost un fapt experimentat și mărturisit de nenumărați creștini. Ei au fost eliberați de vina lor și de amenințarea judecății. Au experimentat, de asemenea, eliberarea de sub puterea exterioară și sinistră a diavolului.

Aceasta a fost lucrarea lui Dumnezeu prin Isus Hristos, „Fiul dragostei Sale“, așa cum este El numit în versetul de astăzi. Această răscumpărare nu a fost lipsită de preț: Fiul lui Dumnezeu a plătit răscumpărarea pentru ea, murind pentru cei păcătoși ca înlocuitor al lor. Oricine se bazează pe El prin credință este răscumpărat, este strămutat în Împărăția Fiului dragostei Sale.

Citirea Bibliei: Isaia 48.9-22 · Evrei 10.31-39

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 23:1-11

De data aceasta, în mijlocul nopţii morale care domneşte în Iuda, este ca şi cum un far îşi proiectează fascicu­lul de lumină asupra lui Ioas, importantul prin­ţi­şor. Toate sfaturile lui Dumnezeu îl vizează de acum înainte pe acest copil slab, ultimul „fiu al lui David“ (Ps. 89. 29, 36).

Câte analogii aici cu o altă perioadă, şi mai în­tunecată, când Irod avea să ocupe pe nedrept tro­nul la Ierusalim! Adevăratul împărat al iudeilor, născut în Betleem, a fost scăpat, ca şi Ioas aici, de la masacrul ordonat de uzur­pator. De-a lungul întregii vieţi, Isus a rămas ascuns sub umilul „chip de rob“ pe care a ales să-l poarte. Şi, chiar acum, El este ascuns de ochii lumii, în cer, unde numai credinţa Îl poate vedea şi cunoaşte. În acest capitol avem un exemplu al zilei arătării Lui în glorie. Precum aceşti leviţi şi aceste că­petenii ale poporului, aceia care astăzi Îi slujesc şi-L aşteaptă vor fi cu El în ziua aceea. Ei se vor arăta împreună cu Isus în glorie(vezi Colo­s. 3.4; 1 Tes. 3.13). Cât de privilegiaţi suntem pentru că facem par­te din escorta binecuvântată şi putem să fim „cu împăratul când intră şi când iese“ (v.7)! Şi, pen­tru că aceasta este partea noastră, a creştinilor, să ne ţinem aproape de El prin credinţă, încă de acum, când, pentru încă puţină vreme, El Se află în afara vederii noastre, în cer!

DESPRE PRIETENIE | Fundația S.E.E.R. România

„Prietenul adevărat iubeşte oricând şi în nenorocire ajunge ca un frate.” (Proverbele 17:17)

Ionatan era moștenitorul de drept al tronului tatălui său, Saul… dar David a fost chemat de Dumnezeu să fie succesorul lui Saul, ca viitor rege al Israelului. Din prima zi, s-au aflat pe calea conflictului. Aveau totul de pierdut dacă deveneau prieteni, pentru că, în cele din urmă, doar unul dintre ei putea domni.

Așadar, cum au gestionat această situație? Au fost competitivi, suspicioși sau geloși unul față de celălalt? Nu, pentru că niciunul nu era interesat să se promoveze pe sine însuși. Biblia spune: „Ionatan a făcut legământ cu David… A scos mantaua pe care o purta, ca s-o dea lui David, şi i-a dat hainele sale, chiar sabia, arcul şi cingătoarea lui.” (1 Samuel 18:3-4) Acestea erau bunurile sale personale cele mai prețioase. El a fost dispus să-și riște viața pentru David, în ciuda avertismentelor tatălui său, Saul, potrivit cărora tronul lui Ionatan nu va fi niciodată liniștit câtă vreme David va fi în viață (cf. 1 Samuel 20:31).

De asemenea, David și-a riscat viața luptând cu filistenii pentru a-i ajuta pe Saul și Ionatan să-și întemeieze regatul. Ideea principală aici este următoarea: un prieten adevărat este „acolo pentru tine”, chiar și atunci când ar prefera să fie în altă parte. Așa cum spunea o celebritate: „Mulți oameni vor să meargă cu tine în limuzină, dar ce trebuie să cauți este o persoană care să ia autobuzul cu tine atunci când limuzina se strică!”

Înțeleptul Solomon a spus: „Prietenul adevărat iubeşte oricând şi în nenorocire ajunge ca un frate.” Când a fost ultima oară când I-ai mulțumit lui Dumnezeu pentru prietenii adevărați din viața ta? Ce îi face atât de speciali? Nu presupune că ei știu cât de mult îi apreciezi, spune-le-o! Și încă un gând: dacă vrei să ai prieteni adevărați, fii tu unul!

16 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Noi suntem o mireasmă a lui Hristos către Dumnezeu, printre cei mântuiți și printre cei care pier: unora, un parfum de moarte pentru moarte; iar altora, un parfum de viață pentru viață.

2 Corinteni 2.15,16

Cu un an și ceva înainte ca Pavel să scrie aceste cuvinte, el le trimisese corintenilor cea dintâi epistolă, pentru a corecta greșelile grave din mijlocul lor. Făcuse acest lucru pentru gloria lui Dumnezeu și din dragoste pentru ei. După aceea, Pavel a așteptat cu îngrijorare să vadă care va fi reacția lor. Le scrisese epistola cu lacrimi, iar după aceea inima lui a fost plină de temeri (2 Corinteni 2.4; 7.5). Să cultivăm și noi un astfel de duh în relațiile unii cu alții! Pavel a fost atât de îngrijorat, încât l-a trimis pe Tit să-i viziteze pe corinteni și să-i aducă vești. Cât de mare i-a fost bucuria să-l întâlnească apoi pe Tit în Macedonia și să afle că, în cea mai mare parte, corintenii se pocăiseră și nu aveau resentimente față de apostolul Pavel (2 Corinteni 2.13; 7.6,7)!

Pavel lasă în mâna lui Dumnezeu faptul că își întrerupsese lucrarea în evanghelie din cauza îngrijorării cu privire la corinteni și Îi mulțumește că întotdeauna era purtat de El „la victorie în Hristos“, ca să răspândească prin el mireasma cunoștinței lui Hristos, oriunde s-ar fi aflat (2 Corinteni 2.14). Pentru cei care refuzau moartea Mântuitorului ca jertfă pentru păcatele lor, mireasma era „de la moarte spre moarte“ – spre cea de-a doua moarte (Apocalipsa 21.8).

Din fericire, existau și unii care credeau în Hristos ca în Acela care a murit și a înviat pentru îndreptățirea lor (Romani 4.25). Pentru aceștia, mireasma era „de la viață spre viață“, fiindcă Domnul le spusese ucenicilor Săi: „Fiindcă Eu trăiesc, și voi veți trăi“ (Ioan 14.19). Într-adevăr, „plata păcatului este moartea, însă darul de har al lui Dumnezeu este viața eternă în Hristos Isus, Domnul nostru“ (Romani 6.23).

S. Attwood

SĂMÂNȚA BUNĂ

Știm însă că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoși, ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu și face voia Lui, pe acela îl ascultă. Niciodată nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unuia născut orb … Ei au răspuns și i-au zis: „Tu ești născut cu totul în păcate și tu ne înveți pe noi?“. Și l-au dat afară.

Ioan 9.31-34

Vindecarea orbului din naștere (2)

Cerșetorul ai cărui ochi fuseseră deschiși a înțeles mai profund adevărul divin decât erudiții iudei, care pretindeau că sunt „ucenicii lui Moise“. Aceia Îl considerau pe Isus a fi un păcătos (Ioan 9.24), pe când omul vindecat a făcut referire la Sfânta Scriptură. Domnul, negreșit, Se rugase lui Dumnezeu pentru acel semn miraculos. Astfel, omul care fusese vindecat se referea probabil la Proverbe 15.29. „Domnul este departe de cei răi, dar aude rugăciunea celor drepți“, verset pe care fariseii îl cunoșteau și ei, dar pe care nu l-au luat în considerare.

Cât de ilogică este necredința! De la începutul lumii nu a mai fost un asemenea miracol, și totuși ei au afirmat că acel Binefăcător era un păcătos. În replică, omul vindecat a răspuns: „Dacă Acesta n-ar fi de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic“. Credința lui simplă l-a condus la concluzia corectă: Isus era trimis de Dumnezeu.

Liderii religioși nu puteau nici nega faptele, nici anula concluzia omului. Fiind prea mândri pentru a accepta adevărul de la o persoană simplă, neînvățată, ei l-au dat afară. Isus spusese deja că acel om se născuse așa – deci nu din cauza unui anumit păcat devenise el orb – dar aceasta era acuzația lor fără probe și, folosindu-se de ea, vrăjmașii lui l-au dat afară pe cel care fusese vindecat.

Oricine Îl mărturisește pe Isus trebuie să fie exclus, sub o formă oarecare, dar, indiferent ce ar fi, putem conta pe ajutorul lui Isus Însuși.

Citirea Bibliei: Isaia 45.1-13 · Evrei 9.11-18

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 20:1-13

Nu mai puţin de trei armate inamice înaintează simultan îm­potriva micii împărăţii a lui Iuda. Ele sunt ale vrăjmaşilor ei constanţi: Moab, Amon şi maoniţii (lit. Amoniţii), care făcuseră parte din Edom (v. 22). În faţa aces­tei ameninţări de invazie, Iosafat Îl caută pe Domnul şi proclamă un post. Poporul se strânge. Referindu-se la rugăciunea lui Solomon (6.34-35), împăratul se aşază în faţa locaşului sfânt şi Îl cheamă pe Acela care promisese că-i va asculta şi că le va face dreptate (v.8, 9).

Strângând la un loc personalul militar pe care Iosafat îl avea la dispoziţie (17.14-18), se ajunge la numărul impresionant de un milion o sută şaizeci de mii de oameni. Ei bine, în mod practic ei nu vor juca nici un rol în acest lung capitol! Iosa­fat înţelesese cuvântul din Psalmul 33: „Un împărat nu este salvat prin mulţimea oştirii sale; viteazul nu este scăpat prin mărimea puterii sale … Sufletul nostru aşteaptă pe Domnul; El este aju­torul şi scutul nostru“ (Psalmul 33.16, 20). Astfel, împă­ratul recunoaşte pe de o parte lipsa lor de putere, iar pe de altă parte, lipsa lor de înţelep­ciune (v.12). Totuşi adaugă: „ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine“. Şi, în sens invers, „ochii Domnului cutreieră tot pământul, ca să Se arate tare pentru cei cu inima în totul pentru El“(16.9).

CÂND SE ARATĂ DUMNEZEU? | Fundația S.E.E.R. România

„Dumnezeul nostru, căruia Îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins… Şi, chiar de nu ne va scoate… nu vom sluji dumnezeilor tăi…” (Daniel 3:17-18)

Când Șadrac, Meșac și Abed-Nego au refuzat să se închine în fața statuii de aur înaltă de aproape 30 m. a lui Nebucadnețar, acesta i-a amenințat cu un cuptor de foc. Dar iată ce i-au răspuns ei: „Dumnezeul nostru, căruia Îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins… Şi, chiar de nu ne va scoate… nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat!” (vers. 17-18).

Când Se arată Dumnezeu?

Când spui: „Dumnezeu poate să mă scape, dar și dacă nu o va face, am de gând să-L slujesc oricum!” Este minunat când Dumnezeu ne oferă ceea ce avem nevoie. Totuși, credința care îi face plăcere cu adevărat lui Dumnezeu spune: „Dar chiar dacă nu mă va scăpa, sau nu-mi va da – mă voi încrede în Dumnezeu oricum!”

Apostolul Petru scria: „sunteţi întristaţi pentru puţină vreme prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos…” (1 Petru 1:6-7)

Și încă un gând: Biblia nu spune că cei trei tineri evrei l-au văzut pe al patrulea om care era cu ei în foc; spune că Nebucadnețar l-a văzut și l-a descris ca fiind „fiu de dumnezei” (Daniel 3:25).

Așadar, chiar și atunci când nu știi sau nu ești conștient, credința, viața și mărturia ta au un impact asupra celor din jurul tău și aduc slavă lui Dumnezeu!

15 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Moise și-a ridicat mâna și a lovit stânca de două ori cu toiagul său: și a ieșit multă apă și adunarea a băut, și vitele lor.

Numeri 20.11

Moise a adunat poporul în fața stâncii. Era un moment peste măsură de solemn! Moise stătea acolo în toată autoritatea sa! – o autoritate pe de o parte dată de Dumnezeu și, pe de altă parte, dobândită pe parcursul anilor printr-un comportament ireproșabil. Poporul rebel stătea acolo, cu acuzația sa nedreaptă față de Dumnezeu și față de Moise! Stânca stătea acolo! Ea ne vorbește despre Hristos, care a fost lovit o singură dată pe Golgota, pentru a pune temelia mântuirii și a tuturor binecuvântărilor. Dar acum El îl însoțea în har pe poporul Său. El îl înviora și îl binecuvânta. El nu mai trebuia să fie lovit niciodată. Când Moise a trecut să acționeze, s-a gândit la autoritatea sa, a privit la păcatul poporului, dar a uitat de har. Moise nu a ascultat în acel moment. De fapt, el luase toiagul lui Aaron care era înaintea Domnului, dar nu l-a folosit. În schimb, a luat propriul său toiag, care reprezenta puterea și judecata lui Dumnezeu și, cu acest toiag, a lovit stânca de două ori.

Astfel, Moise a distrus o imagine divină, pe care scriitorul epistolei către Evrei ne-o înfățișează: noi suntem „sfințiți, prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, o dată pentru totdeauna“ (Evrei 10.10). Mântuitorul a trebuit să fie lovit doar o singură dată. După ce a îndurat la cruce, El a exclamat: „S-a sfârșit!“ (Ioan 19.30). Ce s-a întâmplat acolo nu trebuie să se repete niciodată. Începând de la cruce se poate „vorbi“ Mântuitorului. În Romani 10.12 scrie: „Același Domn al tuturor este bogat față de toți care-L cheamă“.

Moise nu a recunoscut faptul că numai harul, și nu judecata, va putea duce poporul în țară. Desigur, Dumnezeu a trebuit să intervină adesea cu judecată, pentru a pedepsi și a disciplina poporul. Dar, pe baza acestui principiu, niciunul nu ar fi ajuns în țara Canaan. Doar pentru că Domnul a acționat mereu în har, israeliții au ajuns în cele din urmă în țara promisă.

Astăzi este valabil același principiu. Dumnezeu acționează cu noi conform căilor Sale drepte de guvernare. Comportamentul nostru atrage după sine consecințe. Noi suntem răspunzători în fața lui Dumnezeu de ceea ce facem. Este foarte serios acest lucru. Dacă păcătuim sau mergem pe căi greșite, avem de-a face cu mâna lui Dumnezeu care aduce judecata. Dar aceasta nu se referă la ținta noastră cerească. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru aceasta! Noi vom ajunge în slavă nu prin credincioșia noastră, ci prin harul Său.

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și i-au spus din nou: „Ce ți-a făcut? cum ți-a deschis ochii?“. El le-a răspuns: „V-am spus deja, și n-ați auzit. De ce vreți să auziți din nou? vreți și voi să vă faceți ucenici ai Săi?“. Ei l-au insultat și i-au spus: „Tu ești ucenic al Lui, dar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi știm că Dumnezeu i-a vorbit lui Moise, dar pe Acesta nu-L știm de unde este“. Omul a răspuns și le-a zis: „În aceasta dar este minunea, că voi nu știți de unde este, și El mi-a deschis ochii“.

Ioan 9.26-30

Vindecarea orbului din naștere (1)

Mâniați, conducătorii lui Israel nu voiau să se dea bătuți. Cum nu puteau nega faptul că omul care fusese orb căpătase vedere, ei au căutat un „viciu de procedură“ și, după aprecierea lor, au și găsit o astfel de neregulă, anume că vindecarea avusese loc în ziua sabatului. Nu mai puneau problema „ce s-a produs“, ci „când și cum“. Totuși, cel vindecat simțea că ei erau nesinceri și că doreau doar să-l atace, așa că le-a dat un răspuns ferm și cu ceva ironie: „Vreți și voi să vă faceți ucenici ai Săi?“.

Conducătorii, indignați, l-au insultat. Astfel s-au împlinit cuvintele lui Isus din predica de pe munte: „Fericiți sunteți voi când vă vor defăima și vă vor persecuta și, mințind, vor spune împotriva voastră orice lucru rău, din cauza Mea“ (Matei 5.11).

Cel care fusese vindecat nu accepta să audă vorbe rele despre Isus, Binefăcătorul lui. Disputa s-a încheiat în favoarea lui, căci acuzatorii s-au retras. Făcând referire la Moise, ei L-au respins pe Isus, Fiul lui Dumnezeu. Oricine refuză să creadă în Isus și să Îl urmeze nu va admite niciodată nici adevărul legat de „cine este El“, nici „de unde a venit El“.

Citirea Bibliei: Isaia 44.14-28 · Evrei 9.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 19:1-11

Alianţa fatală a lui Iosafat cu Israel justifică o dezaprobare severă din partea Domnului. Iehu îi pu­ne îm­pă­ratului o întrebare care-l cercetează şi care în acelaşi timp îl înştiinţează cu privire la ce gândeşte Dumne­zeu despre Ahab: „Să ajuţi tu pe cel rău şi să iubeşti tu pe cei care urăscpeDomnul?“(v.2).

Credincioşilor, să nu uităm ce nume cutremurător pune Cuvântul în dreptul celor care iubesc lu­mea: „Oricine vrea să fie prieten al lumii se face vrăjmaş al lui Dumnezeu“ (Iacov 4. 4)!

Iehu nu era nicidecum un om lipsit de curaj, din moment ce, sub domnia lui Asa, o misiune asemănătoare avusese ca urmare aruncarea în închisoare a tatălui său, Hanani (cap. 16.7-10). Iosafat însă ascultă mustrarea. Iată mijlocul de a deveni „chibzuiţi“, de a căpăta „minte“ (Proverbe 13.18; 15.5,32). Să acceptăm şi noi mustrările şi observaţiile care poate ni se fac, deoa­rece pot avea un rezultat la fel de benefic.

În timp ce tatăl său, Asa, nu se reabilitase, Io­safat poate să-şi reia după această eclipsă buna lucrare din cap. 17. Nefiind mulţumit de data aceastasătrimitădoardelegaţi,ieseelînsuşi prinpopor. Şi, ca un ade­vă­rat păstor al lui Israel, se stră­du­ieş­te să-i aducă înapoi la Domnul (v.4). După aceasta sta­bi­leşte judecători, cărora le dă instrucţiuni urgen­te.

CULEGE, STRÂNGE ȘI ÎMPARTE! | Fundația S.E.E.R. România

„Să se strângă toate bucatele din aceşti ani buni care au să vină; să se facă… provizii…” (Geneza 41:35)

Să citim mai mult din ce i-a sugerat Iosif lui Faraon: „Faraon să pună prefecţi în ţară, ca să ridice o cincime din roadele Egiptului în timpul celor şapte ani de belşug. Să se strângă toate bucatele din aceşti ani buni care au să vină; să se facă, la îndemâna lui Faraon, grămezi de grâu, provizii în cetăţi, şi să le păzească. Bucatele acestea vor fi provizia ţării pentru cei şapte ani de foamete care vor veni în ţara Egiptului, pentru ca ţara să nu fie prăpădită de foamete.” (Geneza 41:34-36)

Există două lecții importante pentru noi în această relatare:

1) Nu lăsa momentele proaste să le înghită pe cele bune. Și care este cel mai bun mod de a face lucrul acesta? Stând în Cuvântul lui Dumnezeu în momentele de descurajare și dificultate și bazându-ne pe el. Pavel a spus: „Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.” (Filipeni 1:6);

2) Nu te bucura doar de momentele tale bune; culege din ele înțelepciunea, puterea, strategiile, relațiile și resursele care te vor susține în momentele grele. Apostolul Pavel scrie: „ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre, căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea…” (Romani 5:3-4) Iar atunci când Dumnezeu te binecuvântează, nu te limita la păstrarea binecuvântării – împarte-o cu alții! Pune în practică legea reciprocității pe care a propovăduit-o Domnul Isus: „Daţi, şi vi se va da… cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.” (Luca 6:38)

Lucrurile de care te agăți pentru scopuri egoiste în cele din urmă le vei pierde. Dar atunci când dăruiești pentru a-i binecuvânta pe alții, Dumnezeu a promis să te răsplătească – acum, și în veșnicie!

13 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Fiți deci imitatori ai lui Dumnezeu, ca niște copii preaiubiți.

Efeseni 5.1

Este minunat când inima omului se ridică la înălțimea inimii lui Dumnezeu. În momentul în care, prin har, înțeleg că nu există nimic bun în mine, descopăr dragostea perfectă a lui Dumnezeu, care mă ia așa cum sunt și mă aduce în prezența Lui.

La cruce vedem cu mult mai mult decât faptul că păcatul a fost înlăturat – vedem cum Hristos a fost făcut păcat pentru noi și cum natura lui Dumnezeu Însuși a fost glorificată. Domnul Isus a înlăturat păcatul și, în același timp, a pregătit o cale pentru împlinirea tuturor planurilor lui Dumnezeu. La cruce văd cum un Om – care era o Persoană divină, de asemenea – a fost făcut păcat în prezența lui Dumnezeu. Descopăr dragostea care a venit până la mine, acolo unde eram în păcatele mele, și descopăr, totodată, că dreptatea se găsește în prezența lui Dumnezeu, acolo unde a intrat Înainte-Mergătorul nostru (Evrei 6.20). Acolo este adevărul, dar acolo este și dragostea perfectă a lui Dumnezeu, care a înlăturat păcatul. Inima este deci liberă să se încreadă într-o astfel de dragoste, fără nicio piedică.

Să ne aducem aminte, preaiubiților, că nu ne mai aparținem nouă înșine, ci că ne aflăm într-o poziție cu totul nouă, în care am fost aduși de dragostea perfectă, unde beneficiem de o îndreptățire perfectă, în prezența lui Dumnezeu Însuși. Acum avem putere – puterea Duhului Sfânt. Creștinul este lăsat în această lume pentru a-L arăta pe Hristos. Dacă ne numim creștini, înseamnă că suntem epistolă a lui Hristos – nu că ar trebui să fim, ci suntem. El ne trimite înapoi în lume pentru a manifesta caracterul lui Dumnezeu. Responsabilitatea noastră este acum responsabilitatea unui creștin, nu a unui simplu om.

Întreaga noastră responsabilitate decurge din poziția în care ne aflăm. Dacă responsabilitatea noastră este cea de copii ai lui Dumnezeu, înseamnă că nimic ce nu se potrivește cu sângele lui Hristos nu trebuie să ne caracterizeze. Este Hristos motivația pentru orice lucru pe care-l facem, în viața de zi cu zi? Nu suntem chemați să fim eroi sau eroine. Este Hristos totul în toate pentru noi? Să umblăm deci potrivit cu ceea ce suntem – ca niște copii preaiubiți ai Tatălui!

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Proconsulul Sergius Paulus

Proconsulul Sergius Paulus, un om inteligent, … chemând la sine pe Barnaba și pe Saul, a dorit să audă Cuvântul lui Dumnezeu. Dar Elima, magicianul, … li se împotrivea.

Fapte 13.7,8

Proconsulul roman din Cipru este descris ca fiind „un om inteligent“. Pe lângă îndatoririle sale, el a fost preocupat și de chestiuni de importanță eternă. Așa că i-a chemat pe Barnaba și pe Saul, după ce ei străbătuseră toată insula propovăduind evanghelia lui Isus Hristos. El a dorit să audă direct de la sursă. Astfel a recunoscut că, în fața lui, stăteau doi mesageri ai Dumnezeului celui viu, care îi propovăduiau Cuvântul Său. Chiar și astăzi, oamenii sensibili manifestă interes pentru Dumnezeu.

Dar un binecunoscut vrăjitor al vremii căuta să-l întoarcă pe proconsul de la credință. Acest lucru se întâmplă adesea și în zilele noastre. De îndată ce un om este atent la mesajul harului lui Dumnezeu, el întâmpină rezistență: prietenii sau membrii familiei aduc argumente contra, străduindu-se să îi țină departe de Isus Hristos, de harul Său răscumpărător și de puterea Sa eliberatoare.

În cazul lui Elima, motivul împotrivirii sale era clar: el era un vrăjitor sub puterea lui Satan și a demonilor lui. Iar credința în Dumnezeul Atotputernic este contradictorie și incompatibilă cu orice conexiune cu puterile malefice. Satan este la originea oricărei rezistențe față de Dumnezeu. Dar puterea lui Dumnezeu este mai mare decât cea a diavolului. Acest fapt a fost evident ochilor lor atunci când Saul l-a lovit pe vrăjitor cu orbire, prin puterea lui Dumnezeu. Proconsulul, înduplecat de mesajul creștin și de puterea lui Dumnezeu, s-a întors la Domnul Isus și a primit credința.

Citirea Bibliei: Isaia 43.8-28 · Evrei 8.1-6

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 17:1-19

Ne reîntoarcem acum la Iosafat, împăratul evlavios despre care au vorbit mult cărţile Împăraţilor. Să ne amintim că, de la moartea lui So­lomon, „Cronicile“ urmăresc istoria împăraţilor lui Iuda, în timp ce „Îm­păraţii“ se ocupă în spe­cial cu cei ai lui Israel. De ce atunci i s-a acor­dat vieţii lui Iosafat o întindere atât de mare acolo (pe paginile cărţii 1 Împăraţi)? Pentru că, din nefericire, era în luptă strânsă cu Ahab şi cu Ioram, împă­raţi ai lui Israel! Dar capitolul nostru, 17, nu are decât lucruri bune să ne spună despre acest împărat. El se întă­reşte (v. 1); umbl㠄în căile dintâi ale lui David …“; Îl caută pe Dumnezeul tatălui său; umblă în poruncile Lui; îşi întăreşte inima … îndepărtează idolii (v. 1-6). Şi nu numai că se desparte de rău, cum a făcut tatăl său Asa, dar face binele (v. 7-11). Iată două aspecte insepa­rabile ale vieţii creştine! (Romani 12.9; 1 Petru 3.11). Din­tre ofi­ţerii superiori, Amasia se prezentase de bună­voie să-I slujească Domnului, ca un autentic nazireu (Numeri 6.2; vezi şi 2 Corinteni 8.5). Este posibil – şi acesta constituie un apel adresat fiecărui cre­din­cios – să fii consacrat Domnului şi în acelaşi timp să-ţi faci cu credincioşie şi serviciul sau îndatoririle zilnice. „Orice faceţi, lucraţi din suflet, ca pentru Domnul“, recomandă Coloseni 3.23.

LUI DUMNEZEU ÎI PASĂ DE VIAȚA TA ÎN DETALIU! | Fundația S.E.E.R. România

„Chiar perii din cap, toţi vă sunt număraţi.” (Luca 12:7)

Dacă vrei să știi cât de măreț este Dumnezeu, citește următoarele: „Mâna Mea a întemeiat pământul şi dreapta Mea a întins cerurile…” (Isaia 48:13)

Te-ntrebi dacă I-ar mai putea păsa unui astfel de Dumnezeu de problemele și necazurile tale zilnice? Răspuns: DA! „Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Totuşi niciuna din ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu. Şi chiar perii din cap, toţi vă sunt număraţi. Deci să nu vă temeţi: voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii…” (Luca 12:6-7) Dumnezeu prețuiește vrăbiile – mai mult decât crezi. El le hrănește, le pune la dispoziție copaci și ramuri pentru cuiburi, și alte vrăbii cu care să se împerecheze. Îi pasă atât de mult de ele, încât ține un inventar permanent. Dar tu? „Chiar perii din cap, toţi vă sunt număraţi.” Când îți pasă de cineva, observi detaliile. Când se naște un copil, ce fac părinții când îi văd pentru prima dată degetele mici de la mâini și de la picioare? Le numără. Ani mai târziu, de fiecare dată când acel copil vine acasă, dacă îi lipsește unul dintre cele zece degete de la mâini sau de la picioare, părinții observă. Chiar și părinții denaturați fac acest lucru.

Domnul Isus a spus de fapt: „Dumnezeu nu îți numără doar degetele de la mâini și de la picioare. El te iubește atât de mult încât îți știe fiecare fir de păr de pe cap! El le știe numărul, și le observă culoarea…” Versetul 31 din Proverbele 16 ne spune: „Perii albi sunt o cunună de cinste, ea se găseşte pe calea neprihănirii.” Crucea dovedește cât de mult te iubește Dumnezeu și cât de mult însemni pentru El! Deci, să nu uiți că lui Dumnezeu îi pasă de viața ta în detaliu!

Fundatia SEER