Mana Zilnica

9 Iulie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să le arate robilor Săi ce trebuie să aibă loc în curând; și a făcut-o cunoscut, trimițând-o prin îngerul Său robului Său Ioan.

Apocalipsa 1.1

Mulți privesc cartea Apocalipsa ca pe un mister, ca pe ceva complex și dificil de înțeles, însă cheia pentru înțelegerea ei se găsește în primul cuvânt din versetul citat mai sus: „Descoperirea“. Acest cuvânt apare de optsprezece ori în Noul Testament, iar de fiecare dată când este folosit cu privire la o persoană are semnificația de a face vizibil, de a revela.

Cartea Apocalipsa nu este în sine o carte profetică, deși conține profeții. Tema acestei cărți este aceea de a-L descoperi pe Domnul Isus. Știm că El a venit ca să-L descopere pe Tatăl (Matei 11.27) și ca să-L declare (Ioan 1.18). Acum însă, Tatăl dorește să-L reveleze pe Domnul Isus ca fiind Cel pe care dorește să-L înalțe, datorită a ceea ce El este și datorită a ceea ce El a împlinit. Această carte este despre El.

Sunt multe lucruri pe care le putem învăța din cartea Apocalipsa. În capitolele 1–3 găsim atenționările adresate Adunării și nevoia de sfințire. Citim de asemenea despre puterea care se găsește în Hristos, care îl poate face pe cel credincios să-l biruie pe Satan. În capitolele 4 și 5 citim despre închinarea adusă în jurul tronului. Această carte uimitoare descoperă sfârșitul istoriei omenești și arată cum vor avea loc lucrurile. Ea revelează de asemenea venirea glorioasă a Domnului Isus pentru a domni peste pământ, ca Împărat al împăraților și Domn al domnilor. Ea ne reamintește că cei care nu-L au pe Hristos trebuie să dea socoteală înaintea Lui la tronul de judecată mare și alb. Tot ea ne arată și cum va fi starea eternă. Însă peste tot în cuprinsul ei vedem măreția și gloria Domnului Isus Hristos.

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Urechile tale vor auzi un cuvânt în urma ta, zicând: „Aceasta este calea, umblați pe ea“.

Isaia 30.21

Ghidul birmanez

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, un avion american a fost doborât deasupra Birmaniei (actualul Myanmar). Pilotul nu a fost ucis, ci a reușit să se elibereze din avion. El s-a trezit însă complet pierdut în junglă. În cele din urmă s-a întâlnit cu un localnic care vorbea ceva engleză și care era dispus să îl conducă în siguranță. Problema era cum să iasă din pădurea densă, în care nu era nici urmă de potecă. Birmanezul și-a luat maceta și a început să-și facă drum, tăind cu ea în stânga și-n dreapta. Pilotul l-a urmat printr-un labirint de tufișuri și de copaci necunoscuți. Ici și colo zărea șerpi și alte animale sălbatice. Îngrozit, l-a întrebat pe ghidul său birmanez: „Unde este drumul pe aici? Ești sigur că-l cunoști?“. Omul din junglă i-a răspuns: „Drumul sunt eu. Stai în spatele meu aproape și vom scăpa de aici“. Și așa s-a întâmplat.

Singură în dificultățile vieții, expusă la pericole fără număr și încâlcită în păcat – aceasta este situația omenirii fără Dumnezeu. La fel ca acel pilot, omul este pierdut și fără speranță. Cine îi poate arăta calea care duce la Dumnezeu? Isus a spus: „Eu sunt Calea și Adevărul și Viața“. Oricine se încredințează Lui va fi condus de către Isus spre Tatăl.

Tu ești Calea! – numai mergând către Tine fugim departe de moarte și de păcat! Cel ce vrea să-L caute pe Tatăl trebuie să-L caute, Doamne, prin Tine! Tu ești Calea și Adevărul și Viața: dă-ne să cunoaștem calea, să păstrăm Adevărul și să aflăm Viața care se revarsă în bucurii eterne!

Citirea Bibliei: Daniel 6.1-18 · Fapte 1.10-14

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 4:1-17

Capitolul nostru ni-l arată pe Elisei, simbol al Domnu­lui Isus, ca sursă de binecuvântare pentru două familii. Cea dintâi este săracă: O văduvă cu doi copii se află la mila unui creditor fără milă. Dar credinţa ei îi spune cui să se adreseze (Psalmul 68.5) şi primeşte acel ule­i preţios şi abundent atât timp cât există vase goale de umplut.

Vânduţi prin păcatele noastre lui Satan, înspăimân­tătorul creditor, acesta are aşadar drepturi câştigate asupra noastră (Isaia 50.1). Există totuşi o cale: să ne întoarcem spre Domnul; şi vom primi puterea divină, după măsura credinţei noas­tre (vasele goale), nu nu­mai pentru salvarea ace­lora pe care-i iubim, ci şi pentru viaţa de toate zilele (v. 7).

A doua familie este cu totul diferită. Aceştia sunt oa­menii bogaţi: cu toate acestea, omul lui Dumnezeu este primit aici cu simplitate. El se simte ca acasă, iar gazdele lui sunt de asemenea fericite să-l aibă în mij­locul lor. Ce bun exemplu pentru noi!

Oare Domnul Isus Se simte cu adevărat în lar­gul Lui în casa noastră şi, de asemeni, în inima noastră? Putem noi să-I arătăm Lui totul, să-I spunem Lui totul, să-I încre­dinţăm dorinţele noastre tainice? Pentru a le lua la cunoştinţă, nu are nevoie de un intermediar, precum foloseşte aici profetul (pe Ghehazi). Şi le va împlini, dacă aceste dorinţe cores­pund gândurilor Lui (Psalmul 37.4).

GĂSEȘTE-ȚI O CĂLĂUZĂ SPIRITUALĂ (3)

„Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos.” (1 Corinteni 11:1)

Călăuza ta spirituală nu trebuie să dea dovadă de excelență profesională și să posede abilități ieșite din comun, ci trebuie să fie o persoană care prezintă trăsături de caracter demne de urmat. Bernie Madoff a fost unul dintre cei mai admirați și căutați brokeri de pe Wall Street. Asta până când a ajuns în închisoare pentru că a pus la cale o schemă Ponzi de miliarde de dolari, o fraudă financiară care a devastat viețile multor persoane, companii și chiar guverne.

În prezent, numeroși actori, sportivi, lideri politici și directori de companii încearcă să-și nege postura, de modele demne de urmat, atunci când oamenii îi urmează deja și le imită comportamentul. Ei ar dori ca oamenii să facă distincția între comportamentul lor personal și viața lor profesională – doar că o astfel de separare nu poate fi făcută cu adevărat. Pe măsură ce cauți modele și mentori, examinează-le viața personală la fel de minuțios ca performanțele lor publice.

Valorile tale vor fi modelate de ale lor, așa că nu fi nepăsător sau neglijent cu privire la persoanele pe care decizi să le urmezi! Apostolul Pavel scria: „Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos.” Tu trebuie să fii sigur că persoana pe urmele căreia mergi calcă pe urmele lui Hristos. De ce este atât de important acest lucru? Pentru că va exista un bilanț! Orice lucru pe care l-ai făcut în viață va fi evaluat la scaunul de judecată al lui Hristos, iar răsplata va fi în consecință.

Apostolul Pavel ne avertizează în acest sens: „Lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea rămâne în picioare, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata.” (1 Corinteni 3:13-15).

Așadar, calcă pe urmele lui Hristos și a călăuzelor spirituale care dovedesc caracter hristic!

5 Iulie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Cum să fac eu răutatea aceasta mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?

Geneza 39.9

Este de așteptat ca diavolul să nu lase netulburată o viață care este plăcută înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor. Devotamentul față de Domnul l-a expus pe Iosif urii diavolului. După ce a eșuat complet în a-l birui pe Iosif prin prigoana din partea lumii și prin încercările grele de care acesta a avut parte, diavolul își schimbă metodele și încearcă să-l biruiască prin plăcerea păcatului. El are în persoana soției lui Potifar un instrument pregătit prin care să-l ispitească pe Iosif, împreună cu împrejurările care favorizează planurile ei rele. Însă rezultatul ispitirii nu a făcut altceva decât să scoată la iveală gloria morală a lui Iosif. El scapă de această cursă prin menținerea credincioșiei față de stăpânul său și prin temerea de Dumnezeu. „Iată“, spune Iosif, „stăpânul meu […] tot ce are a dat în mâna mea […] cum să fac eu răutatea aceasta mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?“.

În aceasta consta secretul vieții consecvente a lui Iosif față de stăpânul său. El slujea cu credincioșie înaintea oamenilor, fiindcă umbla continuu în prezența lui Dumnezeu; și, umblând în prezența lui Dumnezeu, el a fost susținut în ceasul ispitirii. Ce bine ar fi pentru fiecare dintre noi dacă momentul ispitirii ne-ar găsi umblând atât de aproape de Dumnezeu, încât să putem întreba deodată: „Cum să fac eu răutatea aceasta mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?“. A pune această întrebare este echivalent cu a scăpa de cursa celui rău. Singurul lucru de care trebuie să ne fie frică în mod real este acesta, să nu cumva să ne temem de ceva sau de cineva mai mult decât de Dumnezeu.

Nu este ceva nou ca cei mai buni dintre oameni să fie acuzați în mod fals de cele mai grave crime de către cei care sunt ei înșiși cei mai răi dintre criminali. Drept rezultat, Iosif scapă de femeia rea și își păstrează o conștiință bună. Însă a păstra o conștiință bună poate costa mult. Iosif trebuie să schimbe confortul casei lui Potifar cu asprimea temniței lui Faraon.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Domnul este încet la mânie și bogat în îndurare, iartă nelegiuirea și răzvrătirea și nu-l socotește nevinovat pe cel vinovat.

Numeri 14.18

Atenționări repetate

De mai multe ori se aflase la un pas de moarte. Odată, în timpul unei excursii montane în Alpi, un strat subțire de gheață a cedat și aproape să-și sfârșească viața înecat într-un lac glaciar. Altădată, iahtul său s-a răsturnat în timpul unei furtuni, însă a fost găsit la timp de bărcile de salvare. În jurul vârstei de 45 de ani a fost diagnosticat cu leucemie, însă, datorită îngrijirii medicale exemplare, boala a stagnat. Dumnezeu i-a mai acordat încă cincisprezece ani de viață, până în ziua când, în timpul unui uragan, un copac s-a prăbușit asupra mașinii pe care o conducea și el a murit.

Dar de ce am spus toate acestea? Pentru că acel om, deși era amabil și prietenos cu toată lumea, deși avea vecini creștini, dintre care unul îi vorbea cu regularitate despre credința în Isus Hristos și deși cunoștea bine Biblia, el nu vedea de ce ar avea nevoie de un Mântuitor. Dumnezeu a vrut să îl salveze pe acel om. L-a avertizat cu insistență, de nenumărate ori. Dar acea zi furtunoasă a pus capăt vieții lui pe pământ. Într-o clipă a fost chemat în eternitate, pentru a răspunde în fața lui Dumnezeu.

„Iată, toate acestea le lucrează de două, de trei ori cu omul, ca să-i întoarcă sufletul de la groapă, ca să fie luminat cu lumina celor vii“ (Iov 33.29,30).

„Sau disprețuiești tu bogățiile bunătății, ale îngăduinței și ale îndelungii Lui răbdări și nu înțelegi că bunătatea lui Dumnezeu te conduce la pocăință?“ (Romani 2.4).

Citirea Bibliei: Daniel 4.16-24 · Psalmul 40.10-17

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 2:1-14

În timp ce înălţarea la cer a lui Enoh este rezumată în Scriptură în numai două versete (Geneza 5.24; Evrei 11.5), Dumnezeu ne permite (atât nouă, cât şi lui Eli­sei) să o urmărim în detaliu pe cea a lui Ilie. Acest eveniment glorios ne reaminteşte de altele două: unul trecut, celălalt încă viitor. Scena tre­cută este ridicarea Domnului la cer. Asemenea lui Ilie, Isus a parcurs drumul poporului Său Israel, ale cărui etape le avem înfăţişate aici: Ghil­gal, Betel, Ie­ri­hon şi, în final, Iordanul. După cum Elisei a refuzat să se despartă de Ilie, tot aşa ucenicii au fost ataşaţi de Domnul Isus. „La cine să ne ducem?“, I-a spus Petru (Ioan 6.68; de citit şi Ioan 11.16). De asemenea, ei vor fi şi mar­torii ridicării Sale la cer (Fapte 1.9). Apoi, conform pro­mi­siunii pe care le-o făcuse, Duhul Sfânt coboară peste ei cu putere, fap­t ce ne vorbeşte de duhul lui Ilie venind să se odih­nească peste Elisei după înălţarea stăpânului său la cer.

Acest capitol ne poartă gândul şi spre o scenă viitoare: Răpirea tuturor celor răscumpăraţi „în nori, … pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh“ (1 Tesa­loniceni 4.17). Asemenea lui Ilie, suntem în călătorie, fiindu-ne cunoscut ce se va întâmpla cu noi. Este aceasta o speranţă care ne bucură inima?

NU FI INVIDIOS! | Fundația S.E.E.R. România

„Să nu pofteşti… vreun… lucru care este al aproapelui tău.” (Exodul 20:17)

Invidia, în esență, Îl acuză pe Dumnezeu că este nedrept, părtinitor, și că nu știe ce este mai bine pentru viețile noastre – pentru că invidiosul își dorește să fie mai presus de oricine și de orice! Rădăcina invidiei ne duce cu gândul la Lucifer, și ea ne roade sănătatea și viața spirituală. Prin urmare, ar trebui să ne angajăm într-o campanie totală împotriva invidiei, atunci când aceasta apare în viața noastră.

Iată câteva moduri de a face acest lucru:

1) Mărturisește și pocăiește-te de intențiile tale necurate și de faptul de a dori altceva decât slava lui Dumnezeu! Apostolul Iacov scria: „Dacă aveţi în inima voastră pizmă amară şi un duh de ceartă, să nu vă lăudaţi şi să nu minţiţi împotriva adevărului.” (Iacov 3:14)

2) Numără-ți binecuvântările! Invidia este înrădăcinată în nemulțumire. În mod frecvent suntem atât de supărați pe norocul altora, încât nu mai vedem/apreciem propriile binecuvântări și avantaje. Cineva a spus: „Invidia este obiceiul de a număra binecuvântările altcuiva în locul propriilor tale binecuvântări!”

3) Ia aminte la ce-ți spune invidia despre ce ar trebui schimbat pentru a-ți împlini destinul! Apoi roagă-te: „Doamne, dă-mi înțelepciunea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a schimba lucrurile pe care le pot schimba și priceperea de a ști care este diferența dintre ele!”

4) Dacă este posibil, petrece timp cu persoana pe care o invidiezi și află mai multe despre secretele succesului ei. Este posibil să ajungi să-ți dai seama că are o mulțime de probleme, sau cât a costat-o succesul – și asta îți va diminua sau elimina invidia!

5) Atunci când cineva este menționat prin cuvinte de apreciere și admirație, în loc să faci un comentariu negativ despre acea persoană, încearcă să spui cuvinte de laudă.

6) Refuză să vezi succesul altei persoane ca fiind eșecul tău. În loc să crezi că binecuvântările ei au venit pe seama ta, începe să crezi că Dumnezeul care a binecuvântat-o vrea să te binecuvânteze și pe tine! Așadar, străduiește-te să nu fi invidios – pentru că invidia îți îmbolnăvește trupul, și-ți poate ucide sufletul!

4 Iulie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Cu cât mai mult sângele lui Hristos, care prin Duhul etern S-a oferit pe Sine Însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu, va curăți conștiința voastră de fapte moarte, ca să-I slujiți Dumnezeului celui viu!

Evrei 9.14

Noul Testament pe scurt (19) – Evrei

În Epistola către Evrei nu este menționat autorul ei, însă cel mai probabil acesta este Pavel. Epistola începe prin cuvântul „Dumnezeu“ și demonstrează că revelația din Noul Testament este în deplin acord cu cea din Vechiul Testament, deși se află într-un contrast izbitor cu ea. Profețiile, imaginile și simbolurile sunt prezentate ca avându-și împlinirea acum, când Dumnezeu a vorbit din cer în Persoana Fiului Său, Creatorul și Susținătorul tuturor lucrurilor. Dumnezeirea Lui eternă și umanitatea Lui adevărată sunt declarate cu claritate și cu atenție. El întrece orice revelație parțială a gândului lui Dumnezeu din Vechiul Testament.

Lucrarea măreață a Domnului de răscumpărare este prezentată în valoarea ei eternă pentru Dumnezeu. Domnul este văzut ca intrat în cer, unde a stabilit o moștenire cerească și eternă pentru toți cei răscumpărați, în contrast cu nădejdea pământească a lui Israel. El este Marele-Preot înălțat, care a străbătut cerurile, prin care ne apropiem de Dumnezeu și care Îi susține pe sfinții Săi în toate nevoile lor prezente, manifestând compasiune față de ei.

În felul acesta, cel credincios este privit ca fiind pe pământ, însă ca având o nădejde cerească. El este un călător prin lumea împotrivitoare. Orice religie cu caracter pământesc – chiar și iudaismul, care a fost instituit de Dumnezeu – este privită ca fiind o „tabără“, ostilă gloriei acestei revelații cerești. Cel credincios este deci chemat să iasă la Domnul Isus, afară din tabără (capitolul 13.13).

Epistola către Evrei este prețioasă datorită liniilor clare de demarcație pe care le prezintă în ce privește credința, umblarea și închinarea creștină.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Având o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea.

2 Timotei 3.5

John Quiny Adams

Biografia celui de-al șaselea președinte (1825-1829) al Statelor Unite, John Quiny Adams (1767-1848), consemnată de nepotul său, amintește că, dintre toate influențele care au contribuit la formarea bărbatului matur, lipsa unei evlavii a fost ceea ce l-a tras cel mai mult înspre rău. Mergea la biserică de două ori în fiecare duminică, citea Biblia, se ruga și urmărea întâlnirile religioase, dar făcea totul într-un mod superficial, căci, pentru el și pentru frații și surorile lui, religia nu fusese niciodată ceva autentic. Crescuseră fără teamă evlavioasă în inimile lor și fără să fie conștienți că învățătura creștină trebuia luată în serios.

Această carte a fost scrisă cu mai bine de un secol în urmă, dar ea oglindește cu acuratețe starea din multe case creștine de astăzi din întreaga lume. Doar aparență creștină: mersul la biserică, citirea Bibliei, învățătura, chiar și rugăciunea – toate asistate de părinți. Motivul pentru care rezultatul a fost atât de slab se poate rezuma prin afirmația: „El urmărea întâlnirile religioase în mod superficial“. Ceea ce ar fi trebuit să fie o experiență vie pentru copii s-a dovedit a fi o formă moartă, fără niciun conținut. Ce lipsea? În toată această biografie, Persoana lui Isus Hristos nu a fost menționată niciodată, cu toate că autorul a amintit multe lucruri bune ale președintelui.

Ce diferență mare a fost în cazul tânărului Timotei! Mama lui l-a învățat Sfintele Scripturi, astfel încât el a devenit „înțelept spre mântuire, prin credința care este în Hristos Isus“ (2 Timotei 3.15).

Citirea Bibliei: Daniel 4.1-15 · Psalmul 40.1-9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 1:11-18

În îndărătnicia lui, Ahazia a trimis o a doua căpetenie peste cincizeci ca să-l aducă pe Ilie. Somaţia lui este mai obraznică: „Grăbeşte-te să cobori!“ Ea primeşte acelaşi răspuns cutremurător.

La Carmel, focul n-a căzut din cer asupra celor care asistau, ci asupra jertfei − ima­gine a judecăţii divine că­zând asupra lui Hristos, în vederea aducerii inimii popo­rului Său înapoi la Dum­nezeu. Dar acum, pe acest alt munte, focul trebuie să coboare ca judecată asupra oa­me­nilor răzvrătiţi.

Isus, Jertfa sfântă, a rămas singur să cunoască inten­sitatea mâniei divine. La sfârşitul harului, cei care nu vor fi crezut vor trebui ei înşişi să se su­pună acestei judecăţi neschimbabile, şi aceasta pentru eter­ni­tate (Romani 1.18).

Această zi a judecăţii n-a sosit încă. Din acest motiv, când ucenicii Iacov şi Ioan, referindu-se la această scenă, Îi propun Domnului să coboare foc din cer peste un sat al samaritenilor, El trebuie să îi mustre aspru (Luca 9.54,55).

Căpetenia peste a treia ceată de cincizeci este probabil unul dintre cei şapte mii despre care Domnul îi vorbise profetului. El vorbeşte cu res­pect, cu umilinţă şi cu afecţiune pentru soldaţii săi. Ilie va merge cu el la împărat, dar numai pentru a-şi repeta cuvânt cu cuvânt mesajul iniţial, care se va împlini curând prin moartea lui Ahazia.

TE POȚI SCHIMBA | Fundația S.E.E.R. România

„Puterea Mea (a lui Hristos) în slăbiciune este făcută desăvârșită.” (2 Corinteni 12:9)

Cărțile de dezvoltare personală vin cu pretenția, exagerată desigur, că-ți poți schimba viața (în cinci, șapte sau zece pași simpli); dar e nevoie de mult mai mult de-atât pentru a face schimbări semnificative și durabile în viața ta.

În primul rând, schimbarea vine prin apelarea la o putere mai mare decât a ta – puterea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel scria: „Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.” (Filipeni 4:12-13).

În al doilea rând, schimbarea vine prin efort constant și susținut. Biblia spune (prin același Pavel): „Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.” (Galateni 6:9)

Cheia este să înțelegi că o zi grea nu te face să fii un ratat; nu durează, este doar o zi neplăcută. După ce ai avut una (și cu toții am avut), pur și simplu începi din nou pe drumul cel bun în ziua următoare. Nu renunța! Viața este o succesiune de urcușuri și coborâșuri, opriri și porniri. Mâine este o zi nouă. Ceea ce este necesar acum este să-ți reiei promisiunea de a face schimbări în viața ta și s-o iei de la capăt de unde ai plecat. Dacă este nevoie, caută iertarea lui Dumnezeu, iartă-te și începe din nou să mergi înainte. Concentrează-te pe obiectivul tău, nu pe faptul că ai greșit. Nu te lăsa prins în capcana învinovățirii altora sau a propriei tale persoane. Renunță și mergi mai departe. Înțelege că data viitoare când te vei confrunta cu o situație dificilă – și te vei confrunta! – prin puterea lui Dumnezeu, o vei gestiona mai bine.

Așadar, apelează la puterea lui Dumnezeu pentru a face orice schimbare necesară în viața ta!

1 Iulie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

A venit Hanani, unul dintre frații mei, el și niște bărbați din Iuda; și i-am întrebat despre iudeii care scăpaseră, care mai rămăseseră din captivitate, și despre Ierusalim. Și ei mi-au zis: „Cei care au rămas, care au scăpat din captivitate acolo, în provincie, sunt în mare necaz și în rușine; și zidul Ierusalimului este dărâmat și porțile lui sunt arse de foc“.

Neemia 1.2,3

Dacă privim în general la lucrarea Duhului lui Dumnezeu în aceste zile din urmă, putem observa anumite analogii cu perioada lui Ezra și a lui Neemia. În trezirea care a avut loc la începutul secolului al nouăsprezecelea, Dumnezeu S-a folosit de oameni cu mari capacități spirituale și intelectuale, cu caractere puternice, care puteau fi lideri în orice sferă a vieții. Prin intermediul lor, El a readus la lumină marile adevăruri cu privire la Adunare. De asemenea, ei au dat un puternic imbold pentru studierea adevărului profetic, prin intermediul slujirii lor fiind readuse la lumină nădejdea fericită a venirii lui Hristos și gloriile conectate cu ea.

Astăzi, conflictul nu mai este atât de mult legat de expunerea adevărului, ci de zidurile și de porțile prin intermediul cărora adevărul este menținut. Dacă separarea sfântă – a cărei imagine sunt zidurile – și exercitarea purtării de grijă evlavioase, în ce privește disciplina și accesul la privilegiile casei lui Dumnezeu – a căror imagine sunt porțile – nu sunt menținute, atunci adevărul redescoperit va fi în curând pierdut. De asemenea, la fel ca în zilele lui Neemia, încercarea de a reconstrui zidurile și porțile duce la conflict și la împotrivire aprigă, atât dinăuntru, cât și din afară.

Prin urmare, la fel ca atunci, sunt folosite și astăzi o mulțime de argumente împotriva construirii și menținerii zidurilor și a porților. Carnea este întotdeauna gata să invoce cerințele lucrării Domnului, ale libertății slujitorilor, ale ajutorului dat sfinților prin intermediul organizațiilor, ale predicării evangheliei către păcătoși – toate lucruri bune în ele însele – împotrivindu-se zidurilor și porților. De cealaltă parte, să fim atenți că aceeași carne este cu totul capabilă să folosească aceste ziduri și porți pentru scopuri sectare și interese de partidă.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Mi-am construit case, mi-am plantat vii. Mi-am făcut grădini și parcuri … Mi-am făcut iazuri de apă.

Eclesiastul 2.4-6

Concluzia Eclesiastului

Doar un om de succes ar fi putut nu numai să planifice, ci și să înfăptuiască toate acestea. Câți oameni doar visează la astfel de posibilități! Unii ar fi gata să cheltuie timp și energie, folosindu-și creativitatea pentru a-și exprima gustul artistic și estetic, atrăgând astfel admirația celorlalți.

Persoana plină de activitate de aici se numește pe sine „predicatorul“. Autobiografia Eclesiastului arată că el este nimeni altul decât Solomon, împăratul Israelului antic (Eclesiastul 1.12). El nu numai că dispunea de mijloace nelimitate, ci dorea ca și concetățenii săi să beneficieze de realizările sale, spre folosul lor. La ce concluzie a ajuns Solomon, regele nespus de bogat? „Totul este deșertăciune“, a fost răspunsul său, „și goană după vânt; și nu am avut niciun folos sub soare“ (Eclesiastul 2.11).

Am crede că totul era foarte bine la el. Căci cum am putea noi să ajungem vreodată să avem ce a avut el? Și totuși Solomon are dreptate: „Totul este deșertăciune“! Dacă gândirea noastră se limitează la lumea vizibilă „de sub soare“, mai devreme sau mai târziu viața noastră va deveni monotonă și goală. Așadar, să acordăm atenție la ceea ce vine după această viață, veșnicia!

La sfârșitul cărții sale, predicatorul are următorul mesaj pentru noi, am putea spune lovitura de grație a observațiilor sale: „Temeți-vă de Dumnezeu și păziți poruncile Lui“ (Eclesiastul 12.13). Orice altceva este mulțumire de sine. Aceasta înseamnă că tot ceea ce merită este să căutăm să aflăm voia lui Dumnezeu – pentru acum și pentru veșnicie!

Citirea Bibliei: Daniel 2.31-49 · Psalmul 38.12-22

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 22:19-40

Cei patru sute de profeţi au anunţat într-un singur glas ceea ce dorea împăratul. Ce riscă ei? Dacă Ahab câştigă războiul, prezicerea lor se va confirma. Iar dacă nu se va mai întoarce, nici nu le va mai putea face vreun re­proş. Alături de aceşti profeţi mincinoşi, un singur profet al Domnului, credinciosul Mica, face cunoscut adevărul cu curaj şi trebuie să su­fe­re pentru el. Asemeni capitolului 18, şi acesta ne pune în gardă cu privire la un pericol: cel de a judeca dacă un lucru este bun sau rău după numărul celor care-l practică. Oamenii de astăzi, asemenea lui Ahab, „îşi vor strânge o mulţime de învăţători după pof­te­le lor“ (2 Timotei 4.3). Nu le place să audă vorbindu-se în special despre o judecată eternă, de aceea găsesc, pentru liniştea lor, învăţători care le promit că, în final, totul va fi bine. Dar, mai devreme sau mai târziu, Dumnezeu îi va face de ruşine pe toţi min­­cinoşii. Cuvântul Lui este adevărul (Ioan 17.17).

Pe Iosafat, lipsa curajului aproape că-l costă via­ţa. L-a urmat pe Ahab, de teama să nu-l supe­re. Dar acesta din urmă, cu laşitate, a căutat să deturneze atenţia adver­sarilor şi a eforturilor lor înspre Iosafat. Însă şiretlicul său nu L-a înşelat pe Domnul, care avea ochii îndreptaţi asupra unuia dintre împă­raţi pentru a-l scăpa, iar asupra celuilalt, pentru a-Şi împlini judecata necruţătoare (vezi Psalmul 7.12-13).

CUM SĂ-ȚI REFACI CĂSNICIA (3)

„Și ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri…” (Matei 6:12)

Traducerea Cornilescu a Bibliei folosește termenul „greșelile”, dar alte traduceri spun să iertăm „fărădelegile” altora. A greși înseamnă a merge unde nu trebuie și a face ce nu trebuie.

Infidelitatea, necinstea și alte lucruri greșite sunt printre „fărădelegile” pe care le putem experimenta. Fără capacitatea de a practica iertarea, chiar și pentru lucrurile mărunte, este greu să oferim sau să primim harul iertării.

A ierta înseamnă a recunoaște că cel de lângă noi nu este perfect, și nici noi nu suntem…

A nu ierta este ca și cum tu ai bea otravă și te-ai aștepta să moară cealaltă persoană! Iertarea nu numai că îl scapă pe (de exemplu) partenerul tău de furia și durerea ta, dar te eliberează și pe tine din strânsoarea lor.

Este imposibil să rămâi căsătorit fără să înveți să practici iertarea. Dar avem nevoie de iertare nu doar în căsnicie, ci și pentru o relație reală cu Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este în noi și în uniunea noastră.

Dacă bariera dintre tine și soțul sau soția ta pare cât un munte, atunci roagă-te, crezând că slujești unui Dumnezeu care mută munții! Domnul Isus a spus: „Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: ‘Ridică-te şi aruncă-te în mare’ şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut. De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea. Şi, când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru, care este în ceruri, să vă ierte greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi, nici Tatăl vostru, care este în ceruri, nu vă va ierta greşelile voastre.” (Marcu 11:23-26).

Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!