31 Martie 2022
DOMNUL ESTE APROAPE
Pe când eram noi încă fără putere, la timpul potrivit, Hristos a murit pentru cei neevlavioși.
Romani 5.6
Adevărul cel mare pe care trebuie să-l învățăm este că, atunci când eram fără putere, la timpul potrivit, Hristos a murit pentru cei păcătoși. Suntem greoi când este vorba să învățăm acest lucru, că nu avem nicio putere. Primul om pe care îl vei întâlni pe stradă va recunoaște oarecum că este păcătos, dar, dacă îi spui că nu este nicio putere în firea lui, el nu va fi de acord, crezând că are totuși ceva putere.
Firea păcătoasă rămâne în noi ca trunchiul cel vechi în pomul altoit, ca un lucru ostil Duhului, pentru ca prin ea să fim încercați și umiliți, în așa fel încât să putem birui și să ne deprindem simțurile să deosebească binele și răul. Dar firea păcătoasă niciodată nu se schimbă în cea nouă; ea este o natură ostilă și condamnată. După cădere, omul a devenit atât de rău, încât Dumnezeu a trebuit să nimicească lumea. Când Fiul lui Dumnezeu a venit în lume, oamenii L-au răstignit. Când a venit Duhul, firea păcătoasă a poftit împotriva Lui. Iar când omul s-a dus în al treilea cer, s-a umplut de mândrie; dacă ar fi fost al patrulea cer, s-ar fi mândrit și mai mult. La aceasta ajunge omul.
Dar este un remediu. Unde? În moarte! Atunci când Hristos a murit și a înviat, El a devenit puterea vieții în oameni. Dar El n-a iertat firea păcătoasă; nu există iertare pentru ea, nu este îndreptare pentru ea, ci doar condamnare. Dacă mă gândesc la cruce, la cea mai măreață faptă a harului, găsesc că acolo Dumnezeu a condamnat păcatul. O putere care face mereu rău nu este iertată, ci am nevoie să fiu scăpat de ea. „Purtând întotdeauna în trup omorârea lui Isus” (2 Corinteni 4.10), lăsăm crucea să fie singurul loc pentru firea păcătoasă, deoarece nu mai suntem în firea păcătoasă (altfel nici n-am putea face acest lucru).
Spui tu cu toată sinceritatea: „în mine, adică în firea mea, nu locuiește nimic bun”? Crezi acest lucru cu privire la tine? Nu vei obține o libertate deplină, până ce nu vei fi sigur de acest lucru. Și nu vei ști ce este statornicia și stabilitatea în sufletul tău, până ce nu îl vei fi învățat.
-
N. Darby
A venit la El un lepros, care s-a aruncat în genunchi înaintea Lui, Îl ruga și-I zicea: „Dacă vrei, poți să mă curățești”. Lui Isus I S-a făcut milă de el, a întins mâna, S-a atins de el și i-a zis: „Da, voiesc. Fii curățit!”.
Marcu 1.40-42
Leprosul se îndoia de voința Domnului
Mai demult, lepra era incurabilă. Cel care era lepros avea o înfățișare desfigurată, extremitățile mutilate și era condamnat la o singurătate dezolantă. Lepra era contagioasă și de aceea un lepros era dat afară din comunitate.
Omul lepros din Evanghelia după Marcu avea o înfățișare care provoca dezgust. Familia și prietenii îl părăsiseră. Când a venit la Isus, s-a aruncat „cu fața la pământ” și L-a rugat să-l ajute. Se vedea limpede că omul era deznădăjduit (Luca 5.12).
Omul era pe deplin convins că Domnul are puterea să-l vindece și a spus: „Poți …”. El avea o credință mare! Dar ceva îl făcea nesigur: nu știa dacă Isus voia. El a spus cam așa: „Știu că Tu poți, dar nu sunt sigur dacă vrei!”. Ce regretabil este că leprosul nu cunoștea dragostea lui Isus!
Poate vă aflați într-o situație în care credeți că Domnul poate, însă nu sunteți sigur dacă El și vrea. – Ce a făcut Domnul aici? Lui Isus I S-a făcut milă de el și i-a zis: „Da, voiesc. Fii curățit!”. El S-a atins de bolnav și acesta a fost imediat sănătos. Domnul Isus Se uită și la dumneavoastră cu milă. El poate și vrea să-Și arate puterea pentru a vă ajuta și a vă binecuvânta.
Citirea Bibliei: Naum 1.1-15 · Proverbe 30.1-10
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
FII DARNIC! – Fundația S.E.E.R. România
„Dacă va fi la tine vreun sărac… să-ți deschizi mâna…” (Deuteronomul 15:7-8).
Dumnezeu le-a dat iudeilor următoarea poruncă: „Dacă va fi la tine vreun sărac dintre frații tăi, în vreuna din cetățile tale, în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău, să nu-ți împietrești inima și să nu-ți închizi mâna înaintea fratelui tău cel lipsit ci să-ți deschizi mâna, şi să-l împrumuţi cu ce-i trebuie ca să facă față nevoilor lui” (Deuteronomul 15:7-8).
Dărnicia este cel mai nobil gest al omenirii. Oamenii darnici își concentrează timpul și eforturile pe ceea ce pot dărui altora, nu pe ce pot obține de la alții. Și cu cât dăruiești mai mult, cu atât mai bună devine atitudinea ta.
Mulți oameni nu înțeleg acest concept. Ei cred că suma averilor tale determină suma pe care ar trebui s-o dăruiești. Nu ceea ce ai contează, ci ceea ce faci cu ceea ce ai! Și lucrul acesta este determinat de atitudinea ta. O zicală cunoscută spune astfel: „Noi trăim prin ceea ce câștigăm, dar ne facem o viață prin ceea ce dăruim.” Slujirea altora este ceva ce poți începe să faci chiar de astăzi. Lucrul acesta ar putea fi: să petreci mai mult timp cu familia, să ajuți un coleg care dă dovadă de potențial, să ajuți oamenii din biserică sau din comunitate – de fapt, totul se reduce la amânarea împlinirii propriilor tale dorințe pentru a binecuvânta pe altcineva.
Biblia ne învață: „Deschide-ţi gura, judecă cu dreptate, şi apără pe cel nenorocit şi pe cel lipsit” (Proverbele 31:9). Singura cale prin care poți păstra o atitudine de generozitate este să-ți faci obiceiul de a dărui din timpul tău, din atenția ta, din banii tăi și din resursele tale.
Autorul Richard Foster spune: „Simplul fapt de a renunța la bani sau la alte lucruri produce ceva în noi: distruge demonul lăcomiei.” Gândește-te la ce dăruiești deja, în ce proiecte ți s-a cerut să dăruiești și la ce ți-ar plăcea să contribui. Motivele pentru care dai curs unei rugăminți de a oferi sprijin financiar sau pentru care refuzi, pot să fie valide, dar sunt ele de la Dumnezeu? Gândește-te cum te simți când dăruiești, și lasă aceste sentimente să te călăuzească, întotdeauna!
de Jean Koechlin
Ezechiel 32: 17-32
Acest capitol şi următoarele pot părea dificile de înţeles, însă profeţiile pe care ele le conţin se pot înţelege mai uşor dacă le vom încadra între evenimentele de la sfârşit, atunci când toate puterile omeneşti şi naţionale care se vor fi luptat împotriva lui Israel vor fi zdrobite, pentru a face loc împărăţiei lui Hristos.
În această plângere (v. 16), soarta naţiunilor ne este prezentată într–o formă simbolică. Ele se întâlnesc în Şeol, în mijlocul celor „ucişi de sabie” (v. 21; expresia se întâlneşte de trei ori în capitolul 32). Cea dintâi naţiune este Asiria ~ asirianul din ultimele zile, copacul puternic despre a cărui cădere ni s-a istorisit în capitolul 31. Este apoi Elamul (Persia), urmat de Meşec şi de Tubal (Rusia). Acolo sunt şi edomiţii (v. 29), prinţii Nordului (v. 30), sidonienii, precum şi „Faraon şi toată mulţimea lui” (v. 31). Mari sau mici, popoarele, după ce au „ţinut” pentru un timp mai lung sau mai scurt „actualitatea” pe scena mondială, se regăsesc în acest sinistru loc de întâlnire. Ce s-a ales de măreţia lor? La ce le-a folosit vitejia? Groaza pe care o răspândeau nu mai înspăimântă pe nimeni; dimpotrivă, „îşi poartă ruşinea” (v. 30). Tot ceea ce contează atât de mult în „ţara celor vii” (v. 26) este fără valoare în pragul veşniciei.
O singură întrebare se va pune atunci pentru oricine: este scris numele tău în cartea vieţii? (Apocalipsa 20.15).
Mana Zilnica 