29 Martie 2022
Isus le-a răspuns: „Tatăl Meu până acum lucrează, și Eu lucrez”.
Ioan 5.17
Această afirmație ne dezvăluie gloria Persoanei Sale. Într-un mod cu totul corect, iudeii interpretează aceste cuvinte ca semnificând faptul că El era „egal cu Dumnezeu”. Ele afirmă în mod clar dumnezeirea Sa și astfel constituie revelația gloriei Persoanei Sale. De asemenea, aceste cuvinte arată egalitatea dintre Fiul și Tatăl, întrucât Fiul face tot ceea ce Tatăl face. Mai mult, Fiul nu lucrează independent de Tatăl. Totul este făcut într-un acord perfect, într-o identitate desăvârșită de gânduri și de afecțiuni, fiindcă „Tatăl Îl iubește pe Fiul și Îi arată toate câte face El”.
Totuși, după ce a devenit Om, Domnul are grijă să mențină tot ceea ce este corect și perfect pentru această poziție. Astfel, în timp ce Își afirmă gloria de a fi egal cu Tatăl, El spune: „Fiul nu poate face nimic de la Sine”. Deși este egal cu Tatăl, El primește totul de la Tatăl. Egalitatea dintre Tatăl și Fiul nu înseamnă independența Unuia față de Celălalt, ca și cum ar exista doi Dumnezei. Existența a două Ființe supreme și atotputernice, în independență una față de cealaltă, este o imposibilitate. Prin urmare, Domnul spune: „Pentru că orice face El [Tatăl], acestea le face și Fiul la fel”.
Totuși, faptul că Fiul nu face nimic de la Sine, ci numai ce vede pe Tatăl făcând, ne arată clar că tot ceea ce Fiul face constituie manifestarea Tatălui. Dacă iudeii Îl vedeau pe Fiul, ei Îl vedeau pe Tatăl; dacă Îl respingeau pe Fiul, Îl respingeau pe Tatăl. Pasajul acesta nu doar că ne prezintă gloria Fiului, ci ne spune și că El Îl prezenta pe Tatăl în tot ceea ce făcea. În capitolul 4 din această Evanghelie, noi suntem aduși la Tatăl prin intermediul izvorului de apă vie care țâșnește în viața veșnică și, în consecință, ne închinăm. Aici, Tatăl este adus la noi în Persoana Fiului.
H. Smith
Deci Isus a zis iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneți în cuvântul Meu, sunteți în adevăr ucenicii Mei, veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi”.
Ioan 8.31,32
Și-a izgonit soția nevăzătoare când ea s-a pocăit
Trăia în China și era comunist. Luptase permanent împotriva diferitelor religii și a evangheliei. Dar, pe neașteptate, soția lui a devenit creștină. Această schimbare l-a surprins foarte mult, deoarece ea era oarbă și trăia foarte retrasă. A încercat totul pentru a o îndepărta de la credință. Văzând că nu reușește cu nimic, într-o seară a izgonit-o din casă.
Unde să meargă femeia? Era oarbă! S-a așezat pe scările casei. Tremurând de frig, a început să se roage pentru soțul ei. Și, într-adevăr, el a avut remușcări și i s-a făcut milă de ea. A chemat-o în casă și i-a spus: „Să ne împăcăm! Spune-mi, ce aș putea face pentru tine?”. – „Am nevoie de încurajare”, a răspuns ea. „Vrei să-mi citești ceva din Biblie?”
Soțul s-a decis cu greu să-i citească, dar, trecând peste voința lui, i-a îndeplinit această dorință. Curând, acest fapt a devenit obișnuință și îi citea zilnic soției din Cuvântul lui Dumnezeu. Cu timpul, și interesul lui a început să crească. Apoi a venit și ziua în care Dumnezeu a ascultat rugăciunile soției: acest comunist L-a primit pe Isus ca Mântuitor al lui personal! Mai târziu a făcut parte dintr-un grup de credincioși care duceau în țara lor, în condiții dificile, vestea bună despre răscumpărarea prin credința în Isus.
„Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui drept” (Iacov 5.16)!
Citirea Bibliei: Mica 6.1-16 · Proverbe 29.10-19
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
DEPĂȘEȘTE GRANIȚA „DAR DACĂ” – Fundația S.E.E.R. România
„Veţi fi îmbogăţiţi în toate privinţele, pentru orice dărnicie…” (2 Corinteni 9:11).
Pastorul Andy Stanley scrie: „Pe măsură ce avansezi în relația ta cu Dumnezeu, El te va pune la încercare să vadă cât de strâns îți ții portofelul. E o chestiune de credință. Din când în când, Dumnezeu îți va arăta că trebuie să ieși din zona confortului tău financiar. Și dacă îți dorești cu adevărat să-L ai pe Dumnezeu la cârma finanțelor tale, trebuie să-L asculți. Există o graniță pe care trebuie să fii dispus s-o treci. Trebuie să fii dispus să ajungi acolo unde nu te mai poți baza pe rezervele proprii, ci doar pe cele ale lui Dumnezeu, Cel care îți poartă de grijă. Nu vorbim aici despre comportamentul iresponsabil în privința banilor. Vorbim de o atitudine în care glasul lui Dumnezeu se aude mai puternic decât gândurile de tipul „dar dacă”, din viața ta. Gândește-te la granița aceea ca la granița lui „dar dacă.” Vei știi că te-ai apropiat de ea când dorința ta de fi generos este asaltată de gânduri precum: „Dacă rata dobânzii se schimbă?” sau „Dacă crește inflația?”
Această graniță diferă de la persoană la persoană. Oricât de înspăimântător ți s-ar putea părea uneori, Dumnezeu îți dăruiește sămânța bunăstării cu un singur scop: ca s-o semeni. Dacă nu ne deschidem palmele ca să lăsăm sămânța să-și ia zborul, nu vom ști niciodată ce rod poate El să scoată din ea.” Iată un principiu biblic de care poți fi sigur întotdeauna: „Cine seamănă mult, mult va secera” (2 Corinteni 9:6).
Când faci pasul credinței și treci granița lui „dar dacă”, Dumnezeu îți promite că: „În chipul acesta veţi fi îmbogăţiţi în toate privinţele, pentru orice dărnicie…” (2 Corinteni 9:11). Așadar, pune-te în mișcare; începe să semeni și privește să vezi ce se întâmplă.
de Jean Koechlin
Ezechiel 28:20-26; 29:1-7
După Tir, este rândul ca Sidonul, cetatea vecină şi aliată, să fie obiectul unei scurte profeţii. Sidonul de asemenea făcea parte dintre cetăţile care dispreţuiseră casa lui Israel (v. 24,26) şi care aveau să-L cunoască pe Domnul prin judecăţile Sale.
Patru capitole (29-32) sunt acum consacrate aproape în întregime Egiptului. Rivală Asiriei şi apoi Babilonului, această naţiune a jucat un rol considerabil în istoria lui Israel. Şi ea aspira spre o dominaţie universală, însă Dumnezeu a dat această putere lui Nebucadneţar, Egiptul ajungând, la rândul său, o provincie a marelui imperiu babilonian. Ne–am putea întreba de ce Dumnezeu a decis ca una dintre aceste naţiuni păgâne să domine lumea în locul celeilalte. Iată, unul dintre motivele pentru care Egiptul a fost doborât a fost falsa încredere pe care Israel şi–o pusese în el (cap. 29.6,16). Nu trebuia ca Iuda şi împăraţii lui să aibă dreptate să se sprijine pe Egipt.
De aceea a fost Egiptul „trestia frântă care, dacă se va rezema cineva pe ea, îi va înţepa mâna şi o va străpunge” (v. 6,7; Isaia 36.6). De câte ori, în credincioşia Sa, Domnul ne lipseşte şi pe noi de sprijinul pe care-l căutăm la oameni tocmai pentru a ne arăta deşertăciunea acestora şi pentru a ne învăţa să ne sprijinim numai pe El!
Mana Zilnica 