28 Martie 2022
Dumnezeul gloriei S-a arătat părintelui nostru, Avraam, când era în Mesopotamia.
Dar el, fiind plin de Duh Sfânt, privind țintă spre cer, a văzut gloria lui Dumnezeu și pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.
Fapte 7.2,55
Chemarea lui Dumnezeu l-a separat pe Avraam de lume, iar aceasta a fost în vederea aducerii lui într-o altă lume – într-o țară despre care Dumnezeu a spus că i-o va arăta. Acum citim că Însuși Dumnezeul gloriei i S-a arătat lui Avraam, pentru a-l aduce pe Avraam în gloria lui Dumnezeu. În felul acesta, cuvântarea minunată a lui Ștefan, care începe cu Dumnezeul gloriei care S-a arătat unui om pe pământ, se încheie cu un Om care Se arată în gloria lui Dumnezeu, în cer.
La sfârșitul cuvântării sale, Ștefan a privit țintă către cer și a văzut gloria lui Dumnezeu și pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu, și a zis: „Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu”. Privind la Hristos în glorie, putem vedea planul minunat pe care Dumnezeu îl are în inima Sa atunci când ne cheamă afară din această lume. El ne-a chemat la glorie, ca să fim asemenea lui Hristos și cu Hristos, într-o scenă în care totul vorbește despre Dumnezeu și despre ceea ce El este în dragostea infinită a inimii Sale.
Dumnezeu nu i-a spus lui Avraam că, dacă va răspunde chemării Sale, îi va da imediat țara în stăpânire, ci că îi va arăta țara. La fel, dacă răspundem chemării Sale, El ne va face, ca și pe Ștefan, să-L vedem pe Împărat în frumusețea Sa, precum și țara cea îndepărtată. Privim în sus și Îl vedem pe Hristos în glorie.
H. Smith
Dumnezeu ne-a dat viața veșnică și această viață este în Fiul Său.
1 Ioan 5.11
Darul nespus de mare
Mulți oameni au ideea preconcepută că Dumnezeu a stabilit multe cerințe. Dar Noul Testament ne arată că Dumnezeu dă mai înainte de a pretinde ceva de la om. Și ce dă El? Darul Lui cel mai mare este Isus Hristos, unicul Fiu al lui Dumnezeu. Prin și cu Hristos, Dumnezeu vrea – dacă noi credem în Fiul Lui – să ne dăruiască nespus de mult. Printre daruri se numără:
- Iertarea păcatelor și viața veșnică,
- Un Mântuitor și un Ajutor, un Domn pe care merită să-L urmăm,
- Cineva care ne iubește și pe care să-L iubim,
- Un Izvor de bucurie permanentă pentru inimă,
- Siguranță pentru inimă,
- Deplină pace pentru suflet,
- armă tare, cu care putem să biruim răul,
- Dreptul de a ne numi copii ai lui Dumnezeu.
Fiecare om poate primi aceste daruri prin credință. Acceptați aceste daruri oferite de Dumnezeu! Nimeni nu o poate face în locul dumneavoastră.
Orice ofertă expiră la un moment dat; tot așa este și cu oferta lui Dumnezeu!
Citirea Bibliei: Mica 5.1-15 · Proverbe 29.1-9
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
INVESTEȘTE PENTRU ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România
„Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.” (Matei 6:32)
Domnul Isus a dat următorul sfat unor oameni care erau îngrijorați în privința banilor: „Nu vă îngrijoraţi… Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele… toate aceste lucruri vi se vor da…” (Matei 6:31-33) – cu o condiție: să cauți Împărăția lui Dumnezeu! El va face lucrul acesta zi de zi dacă trăiești pentru El și dacă faci ca Împărăția Lui să fie principala ta preocupare.
Care este teama ta cea mai mare? Că nu vei avea destui bani sau că nu vei avea binecuvântarea lui Dumnezeu peste finanțele tale? Dacă frica ta este că nu vei avea destul, atunci trebuie s-o biruiești. Dar dacă ți-e teamă că pierzi implicarea lui Dumnezeu în finanțele tale, atunci investește în ceva care nu va da faliment niciodată: Împărăția lui Dumnezeu. Vei semăna din abundență, și în consecință vei experimenta o pace care nu poate fi explicată rațional, și o bucurie care vine în urma faptului că știi că Dumnezeu este Cel care-ți asigură spatele, Cel ce te finanțează și Cel ce te binecuvântează.
Biblia ne spune: „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” (1 Petru 5:7). Niciunul dintre noi nu poate scăpa de colapsul financiar. Un pastor spunea: „Când apare neprevăzutul, vom fi afectați. Averea noastră și probabil și venitul nostru vor suferi modificări.” Și în astfel de vremuri, când totul pare un haos general, tânjim să avem siguranța că nu suntem singuri. Vrem să știm cu certitudine că atunci când ne aruncăm poverile financiare asupra Tatălui nostru ceresc, El de fapt va avea mare grijă de noi. În mod ironic, pacea minții în domeniul financiar nu vine din rezervele proprii, ci din dărnicia pe care o arăți atunci când totul pare să nu aibă niciun sens. Disponibilitatea ta de a dărui acum este cea care garantează promisiunea lui Dumnezeu de a-ți da înapoi atunci când ai nevoie. De aceea este imperativ să semeni din abundență, de câte ori poți, pentru Împărăția lui Dumnezeu!
de Jean Koechlin
Ezechiel 28:1-19
Strălucitul prinţ al Tirului, care se semeţeşte ca un dumnezeu, este obiectul unei profeţii personale. Pedeapsa care se abate asupra lui ne aminteşte de aceea care l-a lovit pe Irod pentru că acceptase măgulirile tirienilor şi ale sidonienilor: „Glas de Dumnezeu, nu de om„ (Fapte 12.20-23). Sub această imagine a împăratului Tirului însă, Dumnezeu vrea să ne vorbească despre un personaj misterios şi redutabil, Satan însuşi. Prinţul lumii acesteia, cel căruia Tir îi este o imagine, se foloseşte de bogăţiile ei pentru a satisface poftele oamenilor şi a-i ţine în robie prin ele. Din versetele 12-15 aflăm că Satan n-a fost dintotdeauna Cel Rău, vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al celor credincioşi. Heruvim strălucitor, „plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe” (v. 12), el a fost perfect în căile lui, până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în el (v. 15). Inima lui s-a ridicat până într-atât încât a dorit să-şi părăsească poziţia de creatură şi să devină ca Dumnezeu (v. 2; Isaia 14.13).
Mândria este numită „vina diavolului” (1 Timotei 3.6), deoarece ispitirea care l-a făcut pe diavol să cadă, „eu sunt un dumnezeu” (v. 2), prezintă acelaşi motiv cu ispitirea cu care diavolul l-a făcut şi pe om să cadă, „veţi fi ca Dumnezeu” (Geneza 3.5). Dar Satan a fost învins de Hristos la cruce şi Biblia ne descoperă soarta grozavă care-l aşteaptă (Apocalipsa 20.10).